12 Februarie

 Este a 43-a zi a anului.

Au mai rămas 322 de zile până la sfârșitul anului bisect.

Soarele răsare la 07 h 01 m și apune la 17 h 40 m.

Citatul zilei

”Viaţa e, în mare, ca o muzică de jazz: cel mai bine iese când improvizezi.”(George Gershwin)

Evenimente de-a lungul timpului... 

• 154: S-a întemeiat orașul Santiago de Chile.

Spaniolul Pedro Valdivia, un fost soldat al Armatei conquistadorului Pizarro, a fondat într-o vale din Anzii sudici capitala regiunii pe care indienii Mapuche o numeau  Chili, care ar însemna unde se termină pământul.

Valdivia a murit torturat de indieni doisprezece ani mai târziu.

Santiago (oficial în spaniolă, Santiago de Chile) este capitala statului Chile și cel mai mare oraș. 

Este situat în Valea Centrală a țării iar din punct de vedere, administrativ face parte din Reguinea Metropolitană Santiago.

 Deși Santiago este capitala, Congresul Național își ține ședințele în Valparaiso.

Santiago a fost înființat de Pedro de Valdivia la 12 februarie 1541 sub numele Santiago de Nueva Extremadura. Ceremonia de înființare a fost ținută pe Dealul Huelén (redenumit apoi Cerro Santa Lucia). Valdivia a ales locația orașului datorită climatului moderat și ușurinței cu care putea fi apărat.

Primele clădiri au fost construite cu ajutorul indienilor Picunche. Orașul a fost ușor afectat în timpul "Războiului Chilian De Independență" (1810–18) în Bătălia de la Maipú, care a avut loc la sud-vest de oraș. Santiago a fost numit capitală în 1818. 

În timpul primelor decenii ale secolului al XIX-lea, Santiago a rămas un oraș mic având puține clădiri cu excepția Palacio de La Moneda și a câtorva biserici. 

În 1880 extracția de fertilizator din nordul țării a adus prosperitate și a dus la dezvoltarea capitalei. 

Au fost construite puncte de referință importante în 1910, precum Biblioteca Națională și Muzeul de Arte.
În 1985 un cutremur a distrus anumite clădiri istorice din centrul orașului.

• 1809: S-a născut Charles Darwin, cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă).

A observat că toate speciile de forme de viață au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecție naturală”, toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor”, (1859).

Teoria evoluționistă a fost recunoscută de comunitatea științifică și de publicul larg încă din timpul vieții sale, în timp ce teoria selecției naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluției abia prin anii 1930, iar acum constituie baza evoluționismului sintetic.

Tratează evoluția umană și selecția sexuală în lucrarea Originea omului, urmată de Exprimarea emoțiilor la oameni și animale.

Observațiile sale asupra plantelor au fost publicate într-o serie de cărți, iar în ultima sa lucrare, a examinat râmele și efectul pozitiv al acestora asupra solului.

Interesul lui Darwin pentru ștințele naturale s-a dezvoltat în perioada studiilor de medicină (neterminate) la Universitatea din Edinburgh și de teologie la Universitatea Cambridge.

Multe din observațiile și datele pe care se bazează ipoteza sa provin din timpul călătoriei pe mare, cu nava „Beagle”, în urma cărora a devenit consacrat ca geolog, aducând argumente pentru teoria uniformitaristă a lui Charles Lyell.

Prin publicarea lucrării „Călătorie pe Beagle”, Darwin a devenit un autor foarte popular. Observând minuțios distribuția geografică a formelor sălbatice de viață și colectând foarte multe fosile, a elaborate, în 1838, celebra sa teorie a selecției naturale.

Deși a discutat cu mai multi naturaliști, lui Darwin i-a trebuit o bună perioada de timp pentru a-și continua observațiile în cadrul cărora domeniul geologiei ocupa un loc important.

Materialist și dialectician spontan, teoriile sale exprimă materialitatea lumii vii și susțin originea animală a omului (Originea omului și selecția sexuală, 1871).

Concepţia sa evoluționistă (darvinismul), aflată în contradicție cu teoria fixistă, creaționistă, a avut o mare influență asupra filozofiei cunoașterii.

Ca recunoaștere a valorii sale, Darwin a fost unul din cele cinci persoane care, în secolul al XIX-lea, după deces, au fost comemorate prin doliu național și a fost înmormântat la Westminster Abbey, alături de John Herschel și Isaac Newton.

• 1809: S-a născut Abraham Lincoln, al 16–lea președinte al Americii, cel care a abolit sclavia (d. 1865)

Printre oamenii de succes care au eșuat de foarte multe ori înainte de a învinge, se număra și Abraham Lincoln – al 16-lea Președinte al SUA.

Abraham Lincoln – un adevărat simbol al perseverenței

Abraham Lincoln este nelipsit din orice top al omenilor de succes. Abraham Lincoln rămâne unul dintre cei mai admirați oameni de pe planetă. Viața sa plină de obstacole, eșecuri, dar și realizări notabile, fascinează și azi pe oamenii din întreaga lume. Forța sa deosebită de a se “ridica”, ori de câte ori soarta îi dădea cate o “lovitură”, impresionează pe oricine.

Povestea lui de succes este una incredibilă. Născut într-o familie săracă de fermieri, din părinți analfabeți, pierzându-și mama când el avea 9 ani, fiind nevoit să muncească din greu încă din copilărie pentru a-și ajuta familia, cu o educație formală sporadică – care a fost în total de 1 an de zile, cu o căsnicie dificilă și pierzându-și 3 din cei 4 fii la vârste fragede, Abraham Lincoln a reușit să ocupe prima poziție în SUA și să-și graveze pentru totdeauna cu litere de aur numele în istoria SUA, devenind cel mai bun Președinte pe care l-au avut SUA vreodată.

Cel mai fascinant aspect al poveștii de succes a lui Abraham Lincoln este faptul că acesta a eșuat de foarte multe ori, dar nu a renunțat, ci a continuat să “lupte” de fiecare dată, în ciuda circumstanțelor nefavorabile. De aceea, Abraham Lincoln a devenit un adevărat simbol al perseverenței.

Pentru ce e celebru în istorie Abraham Lincoln

·        * A fost al 16-lea Președinte al SUA – și mulți istorici îl consideră ca fiind cel mai bun Președinte al SUA.

·         * A desființat sclavia din SUA.

·        * A fost în stare să mențină unită o națiune divizată (statele din Nord și cele din Sud), într-o perioadă foarte dificilă (după Razboiul de Secesiune).

·        * A condus statele din Nord în victoria din Razboiul Civil.

    * I se mai spunea “Abe Lincoln“; a fost supranumit “Honest Abe” (i.e. “Abe cel cinstit”) – datorită corectitudinii și integrității sale – și “The Great Emancipator” (i.e. “Marele Eliberator”) – deoarece a eliberat pentru totdeauna afro-americanii din lanțurile sclaviei.

    * Discursurile sale memorabile sunt: Proclamația de Emancipare (prin care era abolită sclavia),  “Casa Divizată” – în care prezintă pericolul desfacerii Uniunii datorită sclaviei, discurs ce a declanșat cele 7 Dezbateri Lincoln-Douglas – cele mai celebre din istoria SUA, Discursul de la Gettysburg (în care a definit războiul ca un efort dedicat libertății oamenilor).

    * A fost membru al Partidului Republican, dar a fost și un naționalist, a militat pentru libertate și tradiție, și a fost devotat principiilor Părinților Fondatori ai SUA.

    * A favorizat modernizarea economică, afacerile, băncile, îmbunătățirile interne (mai ales căile ferate) și a încurajat urbanizarea.

Aspecte importante ale personalitatii lui Abraham Lincoln

    A fost toata viața un autodidact pasionat și “infometat” de învățătură – a regretat toată viața faptul că nu a beneficiat decât de foarte puțină educație formală, de aceea s-a auto-educat și a fost un cititor pasionat, citind și învățând din orice carte pe care o putea obține, studiind singur de la matematică, la literatura și drept.  Deși ambii săi părinți erau aproape analfabeți, mama lui vitregă l-a îndemnat să citească. Din cauză că în statul în care a crescut (Indiana) se găseau cărți foarte greu, Abraham Lincoln mergea kilometri întregi pentru a împrumuta o carte. În timpul Războiului Civil, pentru a putea comanda mai eficient armata Uniunii, a studiat singur cărți militare.

    A muncit – și fizic, nu doar intelectual – foarte mult. Când era mic copil, atunci când își termina munca la ferma în care a crescut, mergea pe jos 3 kilometri până la școală, pentru a învăța să citească, să scrie și să facă calcule aritmetice. Tot când era mic, pentru a-și ajuta familia, lucra la fermele vecinilor. A lucrat și ca tăietor de lemne, a construit garduri feroviare, a fost vânzător și șef de poștă.

    Dale Carnegie, renumitul autor de literatură motivațională, a fost un mare admirator al lui Abraham Lincoln, căruia i-a scris biografia în cartea “Lincoln the Unknown“. Din această carte aflăm că Abraham Lincoln era un om cu un suflet nobil, cu mult bun-simț, foarte blând, smerit, generos, amabil, răbdător, dar totodată și foarte curajos și cu multă tărie de caracter, deosebit de perseverent, care, deși avea totul împotriva lui, a reușit să învingă toate obstacolele pentru a-și servi țara. A fost un om care a suferit foarte mult în viață, în principal din cauza mariajului său nefericit.

    Și în cartea “Lasă grijile, începe să trăiesti“, Dale Carnegie îl dă ca exemplu pe Abraham Lincoln, evocându-i integritatea și corectitudinea. Aflăm că Abraham Lincoln era atât de corect, încât “nu i-a judecat niciodată pe oameni în funcție de faptul dacă îi plăceau sau nu. Dacă un om îl defăima sau îl trata rău, dar era cel mai potrivit pentru un anume post, Abraham Lincoln îi dădea postul ca și cum l-ar fi dat unui prieten.” Nu a dat niciodată pe cineva la o parte pentru că îi era adversar sau pentru că nu îl plăcea.

    Dale Carnegie ne mai dezvăluie și un alt aspect al personalității lui Abraham Lincoln: era un om foarte înțelept, înțelegător și iertător. Deși a fost insultat chiar de câțiva dintre oamenii pe care îi numise în poziții înalte, Abraham Lincoln nu se supăra pe ei, ci îi ințelegea și îi ierta, deoarece era de părere că “nimeni nu trebuie elogiat pentru ce-a făcut, ori cenzurat pentru ceea ce a făcut sau n-a făcut, întrucât suntem toți copiii condițiilor, împrejurărilor, mediului, educației, ai obiceiurilor deprinse și ai eredității, care fac din oameni ceea ce sunt și vor fi veșnic.”

    Visul de-o viață al lui Abraham Lincoln a fost să abolească sclavia și să mențină unite SUA (statele din Sud si din Nord).

Abraham Lincoln – Citate

Abraham Lincoln a fost un om foarte înțelept, iar înțelepciunea sa și-a dezvăluit-o atât prin faptele sale, cât și prin cuvintele sale, care au devenit memorabile. Iaăa doar câteva dintre ele:

*Poţi să păcăleşti câţiva oameni tot timpul şi toţi oamenii o perioadă, dar nu poţi să păcăleşti toţi oamenii tot timpul.

*Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine.

*În definitiv, nu anii din viaţa ta sunt cei care contează, ci viaţa din anii tăi.

*O persoană este atât de fericită cât îşi doreşte să fie.

*Nu pune mare preţ pe un om care nu este mai înţelept astăzi decât a fost ieri.

*Orice decizi să fii, fii cel mai bun!

*Îngrijorarea mea nu este că ai putea eşua, ci că ai putea fi mulţumit cu eşecul tău.

*Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere.

*În definitiv, nu anii din viață sunt cei care contează, ci viața din anii tăi.

 *Mi-am distrus toți dușmanii, făcându-i prietenii mei, prin iertare.

 *Nu pune mare preț pe un om care nu este mai înțelept astăzi decât a fost ieri.

 *Înfrângerea nu ne face pe noi slabi: ne arată doar cât suntem de slabi.

 *Îngrijorarea mea nu este că ai putea eșua, ci că ai putea fi mulțumit cu eșecul tău.

Abraham Lincoln – o viață plină de obstacole

Iată cele mai importante momente din viața lui Abraham Lincoln:

·        * S-a născut pe 12 februarie 1809, într-o fermă modestă din Kentucky.

·        * Când avea 7 ani, familia sa și-a pierdut toate proprietățile.

·         * I-a murit mama, când el avea 9 ani.

·        * A fost nevoit să muncească de mic la fermele vecinilor, pentru a-și întreține familia, de aceea nu a putut merge la școală.

·        * Educația formală pe care a primit-o a fost una sporadică, de 1 an de zile, în total.

·        * Și-a pierdut sora mai mare (care a avut grijă de el de când le-au murit mama și până ce tatăl lor s-a recăsătorit), când el avea 19 ani.

·         * La 23 de ani, a eșuat în afaceri – deși economia înflorea ăn regiune, magazinul pe care l-a cumpărat pe credit a dat faliment.

·        * A avut o dorința fierbinte de a aduce o contribuție pozitivă în națiunea sa. Dar, tot la 23 de ani, a pierdut cursa pentru un post în Legislatura statului Illinois.

·        * A început să studieze – de unul singur – Dreptul, citind cărți de Drept (nu se putea înscrie la Facultatea de Drept, deoarece nu avea educație formală).

·        * A candidat din nou la 25 de ani și a obținut un mandat de 4 ani în Legislatura Generală Illinois, ca membru al Partidului Whig; aici și-a câștigat o reputație de politician capabil și cinstit.

·        * La 26 de ani, și-a pierdut prima iubită, Anne Rutledge.

·        * A fost admis în avocatură la 27 de ani și a devenit un avocat de succes, fiind celebru pentru istețimea sa.

·       * La 33 de ani s-a căsătorit cu Mary Todd, fiica unei familii înstărite, deținătoare de sclavi. Și-a pierdut 3 fii (din cei 4 pe care i-a avut), care au murit de tineri, la vârstele de 4, 12, respectiv 18 ani, motiv pentru care Abraham Lincoln și soția sa au suferit de depresie.

·        * La 37 de ani a obținut un mandat de 2 ani în Congresul SUA (în Camera Reprezentanților). În timpul acestui mandat din Congres, a avut primul eșec important din cariera sa de politician: și-a pierdut mare parte din sprijinul politic, deoarece a pledat împotriva Războiului Mexico-American și a criticat dur dorința de glorie militară a Președintelui SUA de atunci (James K. Polk).

·        * La 39 de ani, a pierdut un post de comisar în Agenția Federală a Terenurilor din domeniul public.

·        * Dupa ce și-a terminat mandatul de 2 ani din Congresul SUA, s-a retras din politică pentru a se dedica, în următorii 12 ani, meseriei de avocat; a devenit un avocat faimos.

·      * A revenit în politică la 45 de ani, în cadrul Partidului Republican, pentru a lupta împotriva extinderii sclaviei (în alte state din SUA) și împotriva divizării națiunii.

·          * La 46 de ani, a pierdut un loc în Senatul SUA.

·         * În anul următor – la 47 de ani – a pierdut cursa pentru postul de Vice-Președinte.

·        * 2 ani mai târziu – la 49 de ani – a pierdut din nou în cursa pentru un post în Senat. Abraham Lincoln a atras totuși, prin discursurile sale, atenția întregii națiuni, și a fost ulterior propus pentru funcția de Președinte al SUA. Era apreciat atât pentru convingerile sale politice, cât ți datorită corectitudinii și integrității sale.

·        * La 51 de ani (în 1860), a fost ales al 16-lea Președinte al SUA; a fost primul președinte din Partidul Republican. În sfârșit, anii lungi de perseverență și muncă asidua i-au fost răsplătiți.

·        * În 1864, la 55 de ani, Abraham Lincoln a fost ales Președinte al SUA, pentru al 2-lea mandat. În acest al doilea mandat, Abraham Lincoln a început să reconstruiască Uniunea, să “vindece rănile” națiunii și să instaureze pacea.

    * Din nefericire, Abraham Lincoln nu a mai apucat să-și ducă la bun sfârșit planul de refacere a națiunii, deoarece, la doar 5 zile de la capitularea definitivă a confederaților, pe 14 aprilie 1865, a fost asasinat – în timp ce participa la o piesă de teatru – de un actor simpatizant al Confederației.

 Abraham Lincoln a murit a doua zi, pe 15 aprilie 1865.

Principalele evenimente și realizări din timpul Președinției sale

    Evenimentul principal din timpul mandatului său de Președinte al SUA a fost Războiul Civil (Războiul de Secesiune, 1861-1865), izbucnit deoarece statele din Sud au ieșit din Uniune (formând Confederația), nemulțumite de faptul că Lincoln și statele din Nord (rămase în Uniune) erau împotriva sclaviei – în timp ce plantatorii din Sud își bazau bunăstarea tocmai pe munca sclavilor.

    Dorința fierbinte a lui Abraham Lincoln a fost de a menține unite statele din Nord și din Sud. Astfel, din punctul de vedere al Uniunii, scopul declarat al acestui război a fost, la început, “menținerea Uniunii” (adică reunirea statelor din Nord și din Sud), iar apoi, Abraham Lincoln l-a schimbat în “abolirea sclaviei”.

    Războiul Civil a fost câștigat de către armata Uniunii (adică a statelor nordiste), iar în obținerea acestei victorii, un rol major l-a avut Președintele Abraham Lincoln, deoarece a preluat imediat comanda armatei Uniunii, a luat măsurile sociale și militare necesare, a selectat generali capabili (Grant și Sherman) și le-a aprobat strategiile.

    Abraham Lincoln a informat opinia publică prin mesaje și cuvântări – printre care faimosul Discurs de la Gettysburg (1863), care este unul dintre cele mai mărețe și mai des citate discursuri din istoria SUA. În doar 3 minute, Abraham Lincoln a definit războiul ca un efort dedicat principiului libertății și egalității tuturor oamenilor, și a concluzionat că o țară trebuie să respecte libertatea oamenilor, pentru a supraviețui.

    Pentru a descuraja sclavia și pentru a încuraja apariția micilor fermieri, care să-și lucreze singuri pământul din ferma proprie, fără sclavi, dar și pentru a-i ajuta pe oamenii săraci să devină proprietari de pământ, Abraham Lincoln a dat în 1862 o lege, “Homestead Act“, prin care orice persoană – inclusiv sclavii – care nu a luptat niciodată împotriva Guvernului SUA, putea primi gratuit un lot de pământ de 65 de hectare, pe care trebuia să-l lucreze și unde trebuia sa locuiască apoi măcar 5 ani.

    Pe 1 ianuarie 1863, Abraham Lincoln a emis “Proclamația de emancipare“, ce declara libertatea sclavilor din 10 state, și care a condus la eliberarea tuturor sclavilor din toate statele SUA.

• 1892: Pentru prima dată în istoria tehnicii, o invenţie, aparatul de cronofotografie al francezului Leon Bouly, a fost denumită cinematograf („Cinematographe”).

Pe 12 februarie Léon Guillaume Bouly a depus cererea de brevet pentru “un aparat reversibil de fotografie și optică destinat analizării și sintetizării mișcărilor, numit Cynématographe Léon Bouly.

Și astfel, într-o vineri, cuvântul cinematograf a fost folosit pentru prima dată în istorie. Un cuvânt care, în scurt timp avea să cucerească lumea întreagă.

Mai mult: pe 27 decembrie 1893, Bouly aducea o corecție denumirii aparatului său, numindu-l simplu, Cynématographe. Din păcate, inventatorul nu a avut banii necesari pentru a plăti taxele necesare menținerii patentului, iar cuvântul cinematograf a devenit disponibil în anul 1894, iar în 1895 drepturile asupra folosirii sale aveau să fie cumpărate de către frații Lumière.

• 1894: S-a născut Otilia Cazimir, cunoscută ca autoare a unor versuri pentru copii.

Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț - d. 8 iunie 1967, Iași) a fost o scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă română, supranumită poeta sufletelor simple, fiind cunoscută ca autoare de versuri pentru copii.

Dintre fetele învăţătorului Gavrilescu, pe cea mai mică o chema Alexandra şi se născuse în 12 februarie 1894, la Cotul Vameşului, aproape de Roman. Și-a petrecut copilăria în satul natal, iar în anul 1898 familia sa se mută la Iași, unde urmează școala, liceul, apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie, dar fără a susține examenul de licență.

A debutat în anul 1912 în revista “Viața românească”, cu poezie, iar cea dintâi proză a văzut tiparul în publicația “Însemnări ieșene” din 1919. Cel dintâi volum de poezii, “Lumini și umbre” i-a fost publicat în anul 1923.

Părinţii îi spuneau Luchi. Cum tânăra poetă, la începutul carierei, nu-şi scrisese numele, semnând cu trei steluţe, Mihail Sadoveanu şi Garabet Ibrăileanu, conducătorii de la Viața românească, i-au devenit naşi, primul spunându-i Otilia, iar al doilea Cazimir. Pseudonim ce avea să-i rămână pentru veşnicie, ca o „plăsmuire de legendă“, mulţi citindu-i gingaşele sale versuri, dar fără să ştie cine le scria, fiind un mister chiar şi pentru obişnuiţii redacţiei. Poeta mărturisea: “Daţi-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuşi l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi «Otilie» pe care am întâlnit-o în viaţă – fetiţa cu care am stat în bancă în clasa primară – era proastă, grasă şi buboasă…” (nefericită amintire din copilărie pentru scriitoarea recunoscută îndeosebi datorită textelor sale pentru copii…!).

„Duduia Otilia“, își va alege un domiciliu aprate cu un scop deosebit. Într-un colț la Iașului (care va deveni mai târziu strada Otilia Cazimir nr. 4) dorea păstreze în suflet, ca într-un sipet, amintirile strămoşeşti. S-asculte înlăcrimată durerile nenumăraţilor prichindei din mahala şi ale părinţilor necăjiţi. Să privegheze ca nimeni să nu clintească o aşchie din colţul de istorie al Beilicului. Denumirea își are originea în cuvântul “bei”, reprezentantului Porţii otomane. Palatul lui se numea „Beilic” şi de aici îşi va lua numele şi partea aceasta a Iașului. În jurul palatului mai erau câteva clădiri care atârnau de el şi formau „curtea”. În acest palat, beiul a invitat pe domnul Moldovei Grigore Ghica şi i-a tăiat capul cu ienicerii (1777) pentru că protestase contra cedării Bucovinei către Austria, de Înalta Poartă (1775). Pe locul fostului palat, s-a făcut mai târziu o modestă grădină publică şi un şi mai modest monument: capul lui Grigore Ghica înfipt ca pe-o prăjină. Pe lângă istoria Moldovei, Duduia dorea să păstreze și istoria personală: amintirea poetului George Topârceanu (1886-1937), redactor la „Viaţa românească“, prietenul ei nemuritor şi subiectul multor versuri duioase.

Otilia Cazimir este pseudonimul literar al poetei Alexandrina Gavrilescu.

 Pseudonimul i-a fost ales de scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut noul nume: „Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi Otilie pe care am întâlnit-o în viață, fetița cu care am stat în bancă în clasa primară, era proastă, grasă și buboasă ...”.

A folosit și alte pseudonime, precum Alexandra Casian, Ofelia, Magda, Dona Sol cu care a semnat în presă, mai ales, articolele „feministe”.

Otilia Cazimir iubea copiii și a început să realizeze creații literare pentru ei: Gingășia copiilor m-a cucerit dintotdeauna. M-am apropiat de ei văzând, scriindu-le poezii vesele cu o nuanță ușoară de ironie…

Am început prin a spune copiilor povești și, abia mai târziu, am început să scriu pentru ei. Totul se datorează pasiunii mele precoce pentru astronomie. Când eram o „mătușică” abia ieșită din școala primară, le povesteam nepoților mei, de care nu mă despărțeau decât câțiva ani, despre stele.

Poeta Otilia Cazimir i-a fost lui Topîrceanu admiratoare desăvârşită şi prietenă statornică. Tot ea l-a însoţit la Viena, în ultima în­cer­care de a lupta cu boala care avea să îl răpună în mai 1937, la doar 51 de ani. I-a rămas o parte din manuscrisele lui Topîrceanu, pe care le-a oferit Academiei Române şi s-a în­gri­jit de pu­blicarea volumului "Postume". Locul de odihnă al lui To­pîr­ceanu, din cimitirul "Eternitatea", era mereu acoperit cu flori specifice fiecărui anotimp, de la ghiocei până la crizantemele toamnei târzii. Otilia Cazimir povesteşte: "De ziua lui, în fiecare martie îşi cumpăra şi-i plă­cea să primească zambile, flori vigu­roase şi delicate în acelaşi timp, cu parfum violent şi suav. «Îmi sea­mă­nă», zâmbea... I-am trimis şi anul acesta, ca şi anul trecut, ca în toţi anii, cea mai frumoasă zambilă pe care mi-a dăruit-o primăvara. Iar în luna mai, când s-au împlinit anii de când a plecat dintre noi, i-am descărcat pe mor­mânt, ca în fiecare an, tot liliacul grădinii mele." Într-o lumină nobilă, adân­că, sfâşietoare se conturează legătura dintre George Topîrceanu şi Oti­lia Cazimir, la capătul căreia rămâne întrebarea: ce fel de iubire o fi fost între cei doi poeţi?

A tradus din literatura franceză (Maupassant), rusă și sovietică (Gorki, Kuprin, Cehov, Fedin, Gaidar ș.a.).

După 25 de ani de prietenie cu George Topîrceanu(și 30 de ani de amintiri dureroase), după ce publicase, în 73 de ani de viață(și în 55 de activitate literară), aproape 60 de volume -lucrări originale și traduceri-, Otilia Cazimir a luat loc alături de marii ei prieteni, la masa umbrelor.

Moartea n-a surprins-o. Începuse să-și revadă opera, să-și claseze manuscrisele, să-și trieze corespondența. Pe 13 noiembrie 1964 redactează o epistolă scriitorului George Sanda: ”Vei scoate singur ediția postumă. Ți-o încredințez de pe acum. Va fi o carte a noastră- doi prieteni de departe”. În ultimii ani a încercat să înfrângă moartea, să-și capete liniștea, printr-o mare, unică și dureroasă dragoste de viață și poezie. După cum înseși spunea ”Otilia Cazimir ar vrea să mai scrie…Versuri. Așa gâfâind, sufocându-se, aproape murind”. George Topîrceanu a murit într-o vineri, 7 mai 1937 la ora 13:30. Otilia Cazimir a trecut la cele veșnice în noaptea de 7 spre 8 iunie 1967 la ora 2:30. George Topîrceanu suportase în ultimele luni durerile unei boli năpraznice. Otilia Cazimir, mai ales după moartea mamei sale în 1942, a suferit ”de un dezechilibru glandular, cu hipercalcemie, hipertensiune, stare rea a ficatului și mai ales un surmenaj accentuat”. ”Am impresia că inima nu-și face datoria, că luptă ca să și-o facă. Uneori o aud noaptea bătând în pernă. Am avut cu câteva luni în urmă, intermitențe (câte 8-10 pe minut). Acum au dispărut”. Ultimul martor al celor din urmă clipe trăite de scriitoare(alături de nepoata ei dr. Alice Groholski care a îngrijit-o cu devotament) a fost preotul Grigorie Constantinescu, prieten vechi și de aleasă delicatețe:

”Miercuri noaptea la ora 1:30 un telefon ne trezește: Veniți repede la Didica, anunță Alisa. În Bucșinescu (o stradă din Iași) ca întotdeauna lumină, dar nu numai în odaia scriitoarei poetă, ci în toată casa. Cu capul plecat la marginea patului, Otilia Cazimir sufla greu, încearca să spună ceva ce noi n-am înțeles. Alisa căuta deznădăjduită să pareze clipa fatală. Cu mâna dreaptă în mâna mea simțesc cum i se oprește viața. Sosesc atunci două salvări cu medici ce nu pot face nimic (…). Pe biroul Otiliei Cazimir, două perechi de ochelari, un teanc de scrisori cu ultima, atunci deschisă, de la eleva Georgescu Liliana din comuna Ștefănești, raionul Telejean, regiunea Ploiești. [Stimată poetă, vreau să vă felicit pentru că iubiți copiii, închinându-le diverse poezii. Sunt elevă în clasa a VII A. Sunt președinta unității de pionieri din comuna Ștefănești. Să știți că la un concurs, anul trecut, recitând poezia ”Cântec de leagăm-cântec de pace”, am obținut premiul întâi.

Alături pe birou, sub o mapă de piele cu albumul scriitorilor și al familiei- opera lui George Topîrceanu, cu dedicația:

”Respectatei scriitoare Otilia Cazimir, a cărei viață se îmbină spiritual cu aceea a lui George Topîrceanu. Omagiu cordial și gratitudine Const. Ciopraga(critic și istoric literar) 25 mai 1966”.

”La mijloc era mapa ei de lucru, cu multe însemnări făcute cu d-l George Sanda”. A doua zi, corpul neînsufețit a fost depus în holul Casei de cultură a tineretului din Iași. Adunarea de doliu a avut loc sâmbătă, 10 iunie la ora 13. Ion Horea, reprezentantul Uniunii Scriitorilor a ținut un frumos discurs. Departe de mormântul lui Topîrceanu -alături de care ar fi vrut și ar fi trebuit înhumată- , departe de mormintele lui Creangă sau Garabet Ibrăileanu, în apropierea uneia din aleile principale, sub florile sutelor de mâini care i-au acoperit pământul proaspăt, Otilia Cazimir și-a găsit linișta în marea trecere de-a lungul eternității literare. ”Sfârșitul a găsit-o la aceeași masă de lucru la care viața și harul talentului i-au surâs acum o jumătate de veac”. În necrologul publicat în revista ”Cronica” (al cărei membră fondatoare a fost) se spune :”Otilia Cazimir face parte din patrimoniul de aur al acestui oraș”.

A decedat la 8 iunie 1967 la Iași.

• 1924: A avut loc prima audiţie a lucrării concertante, pentru jazz simfonic şi pian, Rapsodia albastră, de G. Gershwinn, la Carneige Hall din New York, în cadrul unui concert festiv, pentru aniversarea zilei de naştere a preşedintelui Abraham Lincoln.

Lucrarea simfonică ”Rapsodia albastră” de George Gershwin a apărut după ce Paul Whiteman, director de orchestră, i-a comandat lui George Gershwin o “bucată instrumentală” pentru formația sa. Rezultatul a fost celebra “Rhapsody in blue”, o compoziție pentru pian și orchestră, care a avut un succes enorm încă de la prima audiție.

Născut la 26 septembrie 1898, în Brooklyn, New York, George Gershwin este poate cel mai cunoscut compozitor de jazz din toate timpurile.

Provenind dintr-o familie de imigranţi ruşi cu ascendenţă evreiască, micul Jacob Gershowitz (pe numele real) a ascultat pentru prima oară jazz live la vârsta de 6 ani. În adolescenţă a lucrat în domeniul publicităţii muzicale, iar în anul 1916 a debutat cu prima compoziţie. Trei ani mai târziu, melodia „Swanee”, în interpretarea lui Al Jolson, s-a bucurat de succes, însă primul hit a fost „La, La Lucille”, compus şi difuzat tot în anul de graţie 1919. Cinci ani mai târziu, şeful de orchestră Paul Whiteman a achiziţionat drepturile pentru compoziţia „Rhapsody in Blue”, care a făcut înconjurul lumii şi este considerată lucrarea primordială a lui George Gershwin. Fredonată de mai toţi tinerii americani, „Rapsodia Albastră” este o partitură revoluţionară pentru încoronarea stilului propriu jazz-ului simfonic şi împleteşte fragmente de jazz tipic, ritmuri sincopate şi efecte onomatopeice.

George Gershwin a murit la 11 iulie 1937, la Hollywood, din pricina unei tumori cerebrale care i-a curmat viaţa la doar 38 de ani.

George Gershwin - Rapsodia albastră 

• 1950: A fost fondată, la Londra, Uniunea Europeană a Difuzorilor de Radioteleviziune/UER (European Broadcasting Corporation/EBU).

Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (European Broadcasting Union - EBU) reprezintă cea mai mare asociație a organizațiilor publice de difuziune din lume, care facilitează schimburile de conținut audiovizual. Totodată, instituția este producătorul concursului muzical Eurovision.

Organizația neguvernamentală EBU a fost înființată la 12 februarie 1950, la inițiativa a 23 de organizații din domeniul audiovizual din Europa și zona Mediteranei, în cadrul conferinței din stațiunea Torquay, Devon, Anglia. Sediul central al organizației este la Geneva, Elveția, și în prezent are membri activi din 56 de țări și membri asociați din alte 24 de țări. Președintele în exercițiu al organizației este Jean-Paul Philippot, actualul administrator general al Radioteleviziunii belgiene din comunitatea franceză (RTBF).

În pofida numelui pe care îl poartă, organizația nu este subordonată Uniunii Europene.

În 1993, Organizația Internațională de Radio și Televiziune (OIRT), o asociație echivalentă din Europa Centrală și de Est, a fuzionat cu EBU.

Membrii EBU sunt companii de radiodifuziune și televiziune, majoritatea fiind servicii publice controlate de stat sau posturi private cu misiunea de serviciu public. Membrii activi provin din statele din interiorul zonei de difuziune europeană (European Broadcasting Area) sau din țări membre ale Consiliului Europei. În prezent, EBU are 72 de membri activi.

Radio România (Societatea Română de Radiodifuziune) și TVR (Societatea Română de Televiziune) au devenit membri activi din 1993.

Membrii activi sunt încurajați să participe în Comisiile și Adunările EBU și să nominalizeze candidați în organismele care trasează direcțiile EBU, precum Comisia de Sport, Comisia de Știri, Comisia Legală și pentru Politici, Comisia de Televiziune și cea de Radio, Comisia Tehnică, Comisia pentru Drepturile în Sport, Grupul pentru Finanțe, Grupul pentru Statute, Consiliul de Operațiuni Eurovision, Comisia pentru Personal și Comisia de Audit.

Statut de membru dețin statele localizate între limita nordică Islanda și limita sudică Egipt, Irlanda la Vest și Azerbaidjan la Est și aproape toate țările din Europa geografică. Între membrii asociați din SUA se numără: ABC, CBS, NBC, Corporația pentru Difuziune Publică (Corporation for Public Broadcasting), Time Warner și WFMT, din Chicago.

Producția cu cea mai mare amploare și notorietate din portofoliul EBU este Eurovision Song Contest, concursul muzical organizat de rețeaua Eurovision (Eurovision Network). Totodată, Eurovision Network organizează competițiile Eurovision Dance Contest, Junior Eurovision Song Contest și Eurovision Young Dancers.

Țările reprezentate la EBU pot colabora pentru realizarea de producții radio-tv, documentare, animații și pot încărca producții proprii în rețeaua EBU.

Într-o notă de fundamentare pentru menținerea calității de membru a Televiziunii Române sunt prezentate ca avantaje: accesul la rețeaua Eurovision, care asigură un schimb permanent de știri și programe sportive între membrii uniunii, drepturi de difuzare a diferitelor evenimente și competiții sportive internaționale (Jocurile Olimpice, UEFA Champions League, Concertul de la Viena din 1 ianuarie), participarea cu reprezentanți la diferitele grupe de experți din cadrul EBU, unde sunt prezentate cele mai noi tendințe în domeniu: ședințele ''News Exchange'', sesiunile de schimburi de programe pe principiul ''produci un program și beneficiezi de toate celelalte'', adunările Comisiei Grupei de Sport EBU, accesul exclusiv la studii și recomandări de specialitate, cursuri de pregătire profesională, participarea la concursuri europene și reprezentarea intereselor serviciilor de radio și televiziune în fața instituțiilor europene.

• 1994: Se deschid Jocurile Olimpice de Iarnă la Lillehammer, Norvegia.

A XVII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă s-a desfășurat la Lillehammer, Norvegia.

    Orașe candidate: Anchorage (SUA), Östersund (Suedia) și Sofia (Bulgaria).

    Pentru prima dată, Jocurile Olimpice de iarnă nu s-au desfășurat în același an cu Jocurile Olimpice de vară.

Discipline olimpice: Biatlon, Bob, Combinata nordică, Hochei pe gheață, Patinaj artistic, Patinaj viteză, Patinaj viteză pe pistă scurtă, Sanie, Sărituri cu schiurile, Schi, Schi acrobatic, Schi fond.

• 2010: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarna de la Vancouver.
  
  
  

Olimpiada de iarnă din 2010 se desfășoară în perioada 12–28 februarie 2010 în Vancouver, Columbia Britanică, Canada, cu câteva competiții și în Whistler, Columbia Britanică. Cele două jocuri (Olimpice și Paralimpice) sunt organizate de Comitetul de Organizare Olimpic Vancouver (VANOC).

Olimpiada de iarnă din 2010 este a treia olimpiadă găzduită de Canada și prima în provincia Columbia Britanică. În trecut, Canada a fost gazda Olimpiadei de vară din 1976 la Montreal și a Olimpiadei de iarnă din 1988 la Calgary.

Conform tradiției olimpice, fostul primar al orașului Vancouver, Sam Sullivan, a primit Drapelul Olimpic în cadrul ceremoniei de închidere a Jocurile Olimpice de iarnă din 2006 de la Torino, Italia, drapel ce a fost transmis apoi lui Michaëlle Jean și lui Gordon Campbell. Drapelul a fost arborat în Canada pe 28 februarie 2006, într-o ceremonie specială.

Biletele pentru Vancouver au fost puse în vânzare pe 3 octombrie 2008.

Locuri de desfășurare

Câteva arene, incluzând Ovalul Olimpic Richmond, sunt la nivelul mării, o raritate pentru Jocurile de iarnă. Jocurile din 2010 sunt primele — de vară sau de iarnă — a căror ceremonie de deschidere a avut loc în sală. Vancouver, care este cel mai populat oraș care a organizat vreodată Jocurile de iarnă, beneficiază de o vreme călduroasă: în februarie, temperatura medie este de 4,8 °C.

Să aveți o zi frumoasă!