4 Februarie

Este a 35-a zi a anului.

Mai sunt 330 de zile până la sfârșitul anului bisect.

Soarele răsare la 07 h 31 m și apune la 17 h 29 m.

Citatul zilei

”Ar trebui să încercăm să fim fericiţi, dacă nu de altceva, măcar pentru a fi exemple.” (Jacques Prevert)

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului

Ziua Mondială contra Cancerului este marcată pe 4 februarie pentru a crește gradul de conștientizare a cancerului și pentru a încuraja prevenirea, detectarea și tratamentul. Ziua Mondială contra Cancerului a fost fondată de către Uniunea Internațională de Control al Cancerului - UICC pentru a sprijini obiectivele Declarației de la World Cancer, scrisă în 2008. Scopul principal al acestei zile este de a reduce în mod semnificativ boala și decesul cauzate de cancer.

Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului este parte a campaniei mondiale în lupta cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris adoptate la summit-ul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfășurat la 4 februarie 2000. Acest document consemnează necesitatea unei alianțe puternice între cercetători, profesioniști din domeniul sănătății, pacienți, guverne, parteneri din industrie și mass-media în lupta împotriva cancerului. 

Carta de la Paris a stabilit data de 4 februarie a fiecărui an pentru marcarea Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului. UICC este responsabil pentru coordonarea manifestărilor din această zi, fiind sprijinit de diverși parteneri și organizații, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății, Agenția Internațională pentru Energie Atomică. 
Începând cu anul 2016 şi până în 2018, sloganul sub care se desfăşoară Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este: ''We Can. I Can'' (Noi putem. Eu pot.), un îndemn atât colectiv, cât şi individual de a lupta împotriva cancerului, notează http://www.worldcancerday.org. Se pune accent pe prevenţie, depistarea precoce a tumorilor maligne şi tratamentul acestora, fie el şi doar paleativ, în unele cazuri.

Boala este provocată de creşterea necontrolată şi multiplicarea celulelor canceroase, care poate afecta orice parte a corpului. Extinderea poate afecta şi zonele apropiate tumorii, dar pot apărea metastaze şi în zone îndepărtate. Multe forme de cancer pot fi prevenite prin evitarea factorilor de risc. O mare parte a formelor de cancer poate fi tratată chirurgical, prin radioterapie, chimioterapie, dacă boala este depistată în fază incipientă.

Cancerul este una dintre principalele cauze de deces în întreaga lume, afectând anual femei şi bărbaţi, tineri şi vârstnici. Cancerul la plămân, stomac, colon, ficat, sân, col uterin sunt cele mai frecvente cazuri care duc la mortalitate, provocând aproximativ 13% din totalul deceselor pe plan mondial.

În prezent, 8,8 milioane de persoane mor din cauza cancerului în fiecare an, în lume, dintre care 4 milioane mor prematur (la vârste între 30 şi 69 de ani), precizează https://www.uicc.org. Se estimează că în următorii zece ani numărul victimelor cancerului va ajunge, anual, la 14 milioane.

Consumul de tutun şi alcool, o dietă nesănătoasă, lipsa activităţii fizice, sunt principalii factori de risc. Alţi factori sunt infecţiile cronice în urma hepatitei de tip B, de tip C şi unele cazuri de infecţii cu Papilloma Virus (HPV). Cancerul de col uterin este o cauză importantă de deces la femei în ţările în curs de dezvoltare.

UICC este un consorţiu mondial, care are ca membre peste 800 de organizaţii care luptă împotriva cancerului, din peste 155 de ţări. UICC a organizat pentru prima dată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului în 2006.

Din 2015, Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este marcată şi în România.

''Sunt peste 200 de tipuri de cancer descoperite în lume şi doar 65 de milioane de oameni. Împreună putem să accelerăm progresul în lupta împotriva cancerului prin campanii de conştientizare, informare şi prevenţie în rândul populaţiei. 'Să Fim Împreună Împotriva Cancerului' este Campania pe care Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România va continua să o desfăşoare an de an, alături de Voi'', este mesajul transmis pe site-ul http://fabc.ro.

Datele statistice arată că, în fiecare lună, 600.000 de oameni mor în lume din cauza cancerului și multe din aceste decese ar putea fi evitate dacă guvernele s-ar implica mai mult, bugetând corect programele de prevenție, diagnostic și tratament, potrivit scoalapacientilor.ro. Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului este un eveniment global ce are loc în fiecare an în data de 4 februarie și unește lumea sub o singură temă pentru a evidenția lupta dusă împotriva cancerului. Scopul acestei campanii este de a reduce numărul de decese care pot fi prevenite în fiecare an, prin creșterea gradului de conștientizare a cancerului în rândul publicului larg și prin impulsionarea guvernelor spre a lua măsuri suplimentare împotriva bolii. Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului este o iniţiativă a Uniunii Internaţionale pentru Controlul Cancerului - Union for International Cancer Control (UICC), organizaţie neguvernamentală care uneşte comunitatea de luptă împotriva cancerului în vederea reducerii poverii globale prin cancer, promovării echităţii şi integrării controlului cancerului în agenda mondială pentru sănătate şi dezvoltare. În prezent, 8,2 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza cancerului în întreaga lume, iar dintre aceştia 4 milioane mor prematur (cu vârste între 30 şi 69 de ani). Având loc sub sloganul ”Noi Putem. Eu Pot”, campania Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului 2017, derulată de Institutul Național de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății, explorează acțiuni ce trebuie întreprinse pentru a salva vieți, pentru a atinge o mai mare echitate în îngrijirea cancerului și pentru a face din lupta împotriva cancerului o prioritate la cele mai înalte niveluri politice, punctează scoalapacientilor.ro.

Cancerul este una dintre cauzele principale de deces în întreaga lume, potrivit OMS, cancerul determină unul din opt decese, mai mult decât SIDA, tuberculoza și malaria la un loc. În fiecare an, peste 12 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer. În prezent, 7,6 milioane de oameni mor anual din cauza cancerului în întreaga lume, iar, dintre aceștia, 4 milioane mor prematur (cu vârste între 30-69 de ani). 1,5 milioane de persoane, care suferă de această boală, ar putea fi salvate, dacă ar fi luate măsuri decisive pentru a atinge obiectivul OMS ''25 by 25'': reducerea deceselor premature prin boli netransmisibile cu 25% până în anul 2025. Cele mai afectate sunt țările în curs de dezvoltare. La nivel mondial, este estimată o creștere a îmbolnăvirilor ajungând la 19,3 milioane de cazuri (pe an) în 2025, comparativ cu 14,1 milioane în 2012.

În România, conform Centrului Național de Statistică și Informatică în Sănătatea Publică, în perioada ianuarie-iunie 2013, s-au înregistrat 31.186 cazuri noi de cancer comparativ cu 28.598 cazuri noi de cancer, în aceeași perioadă a anului 2012. O statistică a Organizației Mondiale a Sănătății publicată în 2011 a situat România pe locul 47 din 50 de țări, în ceea ce privește numărul total de cazuri de cancer (205 cazuri la 100.000 de locuitori). Țara noastră se situează pe primul loc în Europa, în ceea ce privește mortalitatea prin cancer de col uterin. Acesta reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul mamar și prima cauză de mortalitate la femeile tinere între 25 și 44 de ani. Conform OMS, rata mortalității prin cancerul de col uterin în România este de 2-2,7 ori mai mare decât în majoritatea țărilor Europei Centrale și de Est, și de 6,3 ori mai mare decât media țărilor UE Aceasta se explică în primul rând prin faptul că, în România, diagnosticul este pus în stadii tardive ale bolii, când neoplazia este invazivă.

Uniunea internațională pentru controlul cancerului este un consorțiu mondial, care are ca membre peste 800 de organizații, care luptă împotriva cancerului, din peste 155 de țări. UICC a organizat pentru prima dată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului în 2006. 

1. Mit: Nu trebuie să vorbim despre cancer.

Adevăr: Este necesar să vorbim despre cancer. Un diagnostic de cancer este un eveniment care schimbă viaţa pentru majoritatea oamenilor, evocă de obicei sentimente de şoc, frică, furie, tristeţe,  singurătate şi anxietate.  Însă, vorbind despre cancer, membrii familiei, prietenii şi colegii vă pot ajuta pentru a atenua aceste sentimente, chiar dacă mulţi oameni consideră că este dificil. În cele mai multe comunităţi, cancerul rămâne tabu şi persoanele ce suferă de această boală sunt stigmatizate şi discriminate.

2. Mit: Nu există semne sau simptome de cancer.

Adevăr:Recunoaşte semnele  şi simptomele. Pentru mai multe tipuri de cancer există semne şi simptome de avertizare şi beneficiile de depistare precoce sunt incontestabile. Este adevărat că semnele şi simptomele timpurii nu sunt cunoscute pentru toate tipurile de cancer, dar pentru multe tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de sân, de col uterin, piele, colorectal pot fi recunoscute şi depistate.

3. Mit: Nu pot să fac nimic privind cancerul.

Adevăr:  Există strategii privind prevenirea cancerului care se pot face la un nivel de individ, comunitate şi societate. O treime dintre cele mai frecvente tipuri de cancer pot fi prevenite. Condiţiile în care trăiesc şi muncesc oamenii, stilul lor de viaţă, influenţează sănătatea şi calitatea vieţii lor. Politici şi programe globale, regionale şi naţionale care promovează un stil de viaţă sănătos sunt esenţiale pentru a reduce cazurile de cancer, care sunt cauzate de factori cum ar fi consumul nociv de alcool, dieta nesănătoasă şi lipsa de activitate fizică.

4. Mit: Eu nu am dreptul la îngrijiri de cancer.

Adevăr: Toţi oamenii au dreptul de a avea acces la tratamente şi servicii de îngrijiri de cancer eficiente, în condiţii de egalitate. Bolnavii din comunităţile cu resurse scăzute de multe ori suferă şi mor din cauza lipsei de conştientizare, resurse şi acces la servicii accesibile şi de calitate. Inechităţile de gen, resurse, cultură şi investiţii insuficiente, la nivel de asistenţă medicală primară restricţionează accesul la tratament.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 362: Împăratul roman Iulian a promulgat un edict în care recunoştea drepturi egale pentru toate religiile din Imperiul Roman.  

Cunoscut sub numele de Iulian Apostatul, acesta a  anulat efectiv edictul unchiului său, împăratul Constantin, care făcuse din creştinism religia oficială a Imperiului Roman, aducând înapoi vechile religii păgâne ale imperiului.

Iulian a murit în Mesopotamia, de o rană primită în cursul unei lupte cu perşii. Avea 31 de ani şi era într-al doilea an al scurtului său principat.

Iulian se arătase neînfricat, izbutise chiar să redreseze situaţia luptei, când a fost străpuns de „o lance de cavalerie venită nu se ştie din ce parte” (Ammianus Marcellinus). Într-adevăr, nu se ştie până astăzi dacă Flavius Claudius Iulianus a murit de lovitura unei suliţe duşmane sau prin trădarea unui roman (L. Jerphagnon).

• 1769: În Marea Britanie se introducere pedepsa cu moartea pentru distrugerea instalațiilor industriale.

• 1789: George Washington a fost ales de Colegiul Electoral primul preşedinte al SUA.

George Washington (n. 22 februarie 1732, Westmoreland, Virginia Virginia — d. 14 decembrie 1799, Mount Vernon, Virginia). A fost primul copil al lui Augustine Washington și Mary Ball Washington, a doua sa soție.

George Washington a fost un general și om de stat american, militant și factor activ în obținerea independenței față de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primul președinte al Statelor Unite ale Americii.

În 1775 a fost numit comandant suprem al tuturor forțelor militare ale coloniilor răsculate împotriva Angliei. A avut un rol decisiv în organizarea armatei americane care a repurtat victoriile de la Saratoga (1777) și Yorktown (1781), hotărâtoare pentru obținerea independenței Statelor Unite ale Americii. În 1787, Washington a fost președintele Convenției constituționale care a adoptat Constituția Statelor Unite ale Americii, în vigoare și astăzi. Ca președinte între 1789 și 1797, Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al izolaționismului. Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite să intervină cât mai puțin posibil în afacerile politice ale lumii și, mai ales, să nu se alieze cu nicio națiune europeană în cazul unui conflict pe vechiul continent.

Pe data de 6 ianuarie 1759 George Washington s-a căsătorit cu Martha Dandridge Custis, o văduvă destul de înstărită.

Preia comanda Armatei Continentale pe terenul de la Cambridge, Massachusetts în iulie 1775. Pe 12 decembrie 1799, Washington petrece câteva ore inspectând călare ferma sa, pe o ploaie care s-a transformat mai târziu în grindină. Întorcându-se la fermă, s-a așezat la masă pentru cină fără a-și schimba hainele ude. În dimineața următoare s-a trezit cu o răceală groaznică, febră și o infecție la gât, care s-au transformat curând în laringită acută și pneumonie. Washington moare pe data de 14 decembrie 1799, seara, în casa sa din Mount Vernon, în vârstă de 67 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost „Tis well”.

• 1794: În Franţa a fost abolită sclavia.

În 1794, sub presiunea revoltei sclavilor negri din Guadelupa, Convenţia a emis un decret pentru abolirea sclaviei. Această măsură a fost de scurtă durată, pentru că, în 1802, Napoleon a restaurat sclavia şi a trebuit să se aştepte până la 18 aprilie 1848, momentul în care aceasta a fost definitiv abolită.

În februarie 1794, trei delegați au sosit la Paris pentru a reprezenta Saint Domingue: un negru, un mulatru și un alb. Cei trei fuseseră însărcinați de Sonthonax să convingă Convenția Naținală să accepte eliberarea tuturor sclavilor din coloniile franceze. Delegația haitiană a fost foarte bine primită, iar propunerea lor acceptată. Suntem în cea mai radicală fază iacobină a revoluției, în care respectul pentru proprietate și comerț scăzuse. Odată ce decretul a fost ratificat, Danton a declarat:”Reprezentați ai poporului francez, până acum am decretat, în mod egoist, libertatea doar pentru noi. Dar azi proclamăm libertatea universală...”

Războiul, care distrusese speranțele aboliționiștilor britanici, a avut efectul opus în Franța revoluționară. Politica de emancipare a fost văzută ca o cale îndrâzneață de a recâștiga inițiativa de la englezii a căror armadă începuse deja să se impună în insulele franceze. Cu ajutorul plantatorilor regaliști, forțele britanice au cucerit parte a insulei Saint Domingue, au ocupat Guadelupa, Martinica și alte câteva mici insule. Înarmați cu decretul de emancipare, francezii au încercat să-i atragă pe sclavi de partea lor, apelând la aceștia să-și apere libertatea amenințată de englezi. La conducerea acestora s-a impus Toussaint Louverture. În Saint Domingue, politica de emancipare a contribuit la consolidarea sprijinului lui Toussaint Louverture și a altor partizani negri față de cauza republicană. În timpul Directoratului, acesta a fost numit Guvernator al insulei și i-au fost puse la dispoziție mijloacele de a-i alunga pe britanici. El a putut astfel să pună bazele unei puternice armate de negri, care avea însă se întoarcă împotriva metropolei.

Apariția în Caraibe a unei puteri autonome a negrilor a trezit nemulțumirile și frica proprietarilor de sclavi. La Pacea de la Amiens (1801), guvernele britanic și american au dat semene că ar prefera ca Napoleon să restaureze vechiul regim în insulele franceze din Caraibe. Între timp, în Saint Domingue, Toussaint Louverture pretindea din ce în ce mai multe prerogative, precum dreptul de a fi guvernator pe viață și de a lăsa un moștenitor. Aceste idei i-au părut periculoase lui Napoleon care, deși îl aprecia pe talentatul general negru, a ordonat arestarea sa (el avea să moară într-o închisoare franceză).

• 1834: A fost înfiinţat  Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi.

 Cel mai vechi muzeu de istorie naturală din ţară se află la Iaşi.Instituţia a fost inaugurată în 1834, cu şase luni înaintea Muzeului Antipa din Bucureşti, şi găzduieşte aproximativ 300.000 de exponate. Muzeul este însă închis de aproape doi ani, din cauza stării deplorabile în care se află imobilul.

Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi a fost inaugurat în 1834 şi a funcţionat iniţial în imobilul denumit "Casa Balş", apoi în Academia Mihăileană, prima instituţie de învăţământ superior modernă din Moldova, inaugurată la Iaşi sub domnia lui Mihail Sturdza. Din anul 1841, muzeul se află într-o clădire monument istoric, fost conac boieresc.

În clădirea aflată vizavi de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, care datează de la sfârşitul secolului al XVII-lea, se află aproximativ 300.000 de exponate, variind de la nevertebrate la reptile, păsări, mamifere sau chiar replici ale dinozaurilor care trăiau în urmă cu sute de milioane de ani. Din colecţia muzeului a făcut parte şi o rară mumie egipteană, care s-a pierdut în timpul celui de-al doilea război mondial.

Pereţii majorităţii sălilor, plini de crăpături care se întind ca pânzele de păianjen, sunt infiltraţi cu apă în urma topirii zăpezilor, unele săli având prelate deasupra vitrinelor cu exponate pentru a se evita degradarea acestora.

A fost înființat din iniţiativa unui grup restrâns de membri ai Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi, în frunte cu Iacob Cihac, Gheorghe Asachi, Mihail Zotta, Constantin Sturdza şi Costachi Negri. Este primul muzeu de acest gen înfiinţat în Principate. În anul 1840 s-a cumpărat pentru muzeu casa vornicului Costachi Sturdza, de pe uliţa Hagioaiei, azi bulevardul Independentei nr. 16, clădire în care muzeul, împreună cu Societatea, îşi desfăşoară activitatea şi în prezent.

 Clădirea, cunoscută şi sub denumirea de Casa Roset, a fost construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în stil neoclasic, fiind astăzi unul din puţinele monumente arhitectonice ale Iaşului cu o structură a parterului de bolţi pe arce.

Muzeul păstrează în colecţiile sale piese donate la începutul secolului al XIX-lea de către mitropolitul Veniamin Costachi (o colecţie de oase de mamut şi rinocer păros, găsite agăţate drept contragreutate la cumpăna unei fântâni din Râşca, ţinutul Fălticenilor), domnitorul Mihail Sturdza (elefantul indian Gaba, achiziţionat contra sumei de 135 de galbeni), Iacob Cihac, aga Alecu Balş, Gheorghe Asachi şi alţii. Cabinetul de Istorie Naturală devine cunoscut marelui public şi prin faptul că, în una din sălile lui, deputaţii din Partida Naţională, în noaptea de 3/15 ianuarie 1859, au hotărât candidatura colonelului Alexandru Ioan Cuza la domnia Moldovei. Sala expune, alături de obiecte şi mobilier cu valoare istorică, portretele celor care au înfiinţat muzeul şi Societatea, a personalităţilor care au activat la muzeu de-a lungul timpului: Iacob Cihac, Grigore Cobălcescu, Anastasie Fătu, Petru Poni etc. 

În prezent colecţiile muzeului numără peste 300.000 exemplare, cele mai valoroase fiind colecţiile de: Insecte, Moluşte, Amfibieni, Reptile, Păsări, Minerale şi Plante. În 1840, momentul mutării în clădirea actuală, patrimoniul muzeal consta în: 1.500 minerale, 2.844 de plante, 3.000 de moluşte şi insecte, 795 de vertebrate, 92 de schelete. Cea mai veche piesă din colecţia muzeului este elefantul indian, care a fost cumpărat în anul 1835 de domnitorul Grigore Mihail Sturdza şi adus la palat, fiind ulterior donat muzeului. În anul 2000 inventarul muzeului număra peste 350.000 de piese, dintre care 3.500 piese de patrimoniu (5.290 expuse şi celelalte în depozit). Colecţia de Moluşte cuprinde aproape toate speciile de Lamelibranchiate şi Gasteropode din fauna României. Colecţia de Arahnidae (păianjeni) este una din cele mai mari din ţară; ea cuprinde exemplare din Dobrogea, Moldova şi Bucovina. Dintre insecte, cele mai mari colecţii sunt de Orthoptere, Odonate, Coleoptere, Lepidoptere şi Neuroptere. Coleopterele numără peste 50.000 de exemplare şi familiile cele mai bine reprezentate sunt: Staphylinidae, Meloidae, Cerambicidae şi Scarabeidae. Colecţia de vertebrate: peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere, numără peste 14.000 de exemplare, conţinând aproape toate speciile existente la noi în ţara şi formând astfel una din cele mai bogate colecţii din muzeele noastre. Un interes deosebit îl prezintă colecţiile de cuiburi şi ouă. Colecţia de paleontologie numără peste 10.000 de exemplare, iar cea de minerale peste 2.900 de eşantioane.

• 1872:  S-a născut Octav Băncilă, pictor realist român și activist politic de stânga. 

Octav Băncilă a urmat școala primară și două clase la Liceul „Ștefan cel Mare”, după care, în 1887, s-a înscris la „Școala de Arte Frumoase” din Iași. Anii de studii la această școală, unde i-a avut profesori pe Gheorghe Panaiteanu-Bardasare și C.D. Stahi, i-au dat posibilitatea să-și însușească o serioasă pregătire profesională. Între 1894–1898, și-a continuat studiile la „Academia de Arte Frumoase” din München, unde a avut ocazia să lucreze în atelierele pictorilor Haschbe și Lenbach, realizând și expoziții personale cu lucrările create în acea perioadă.

Întors la Iași, Octav Băncilă s-a afirmat cu toată vigoarea talentului său în primele decenii ale secolului XX, într-o epocă de puternice frământări sociale. Și-a închinat cei mai avântați ani din viață, mai ales, între 1905–1916, cauzei muncitorimii și țărănimii.

În numeroase lucrări, ca Muncitorul (1911), Grevistul, Întrunire (1914), Pax (1915), el a zugrăvit chipul muncitorului. De asemenea, el a consacrat temei țărănești numeroase tablouri. Răscoalele din 1907 i-au inspirat 15 lucrări, printre care: Înainte de 1907, 1907, Execuția, Recunoașterea, Înmormîntarea, După răscoale, Historia. A înfățișat și alte laturi ale vieții țăranilor, legate de munca și de momentele de repaos în mijlocul naturii, dar opera sa cuprinde și portrete, peisaje, flori și naturi statice.

• 1900: Se naște Jacques Prevert, poet francez (d.1977)

Jacques Prévert nu a fost doar un mare poet, ci  de asemenea, scenarist şi textier.Temele abordate de el sunt destinate  unui  public larg si abordeaza  temele justiţiei, libertatii şi fericirii.

A scris numeroase piese de teatru scurt, poezii, cântece. De asemenea, el a scris în colaborare cu fratele său Pierre, mai multe scenarii de film.

Doru Stănculescu - Cafeaua de dimineață  

Elevul leneş

El spune nu cu capul
dar spune da cu inima
spune da la ce îi place
spune nu profesorului
stă-n picioare
e-ascultat
şi toate întrebările sunt puse
deodată un râs nebun îl cuprinde
şi şterge tot
cifrele şi cuvintele
datele şi numele
frazele şi capcanele
şi cu toate-ameninţările profesorului
sub huiduielile copiilor sclipitori
cu crete de felurite culori
pe tabla neagră a nenorocirii
el desenează chipul fericirii.

Jacques Prevert, traducere de Vasile Pârvan

•  1906: Se năștea astronomul William Tombaugh, care a descoperit în 1930 planeta pitică Pluto

Clyde William Tombaugh (1906-1997) a fost un astronom american. Deși cel mai bine a fost reținut în istorie ca descoperitorul în 1930 a planetei pitice Pluto, primul obiect care avea să fie descoperit în ceea ce mai târziu va fi identificat ca Centura Kuiper, Tombaugh a descoperit de asemenea 800 de asteroizi, este creditat cu primul contact al cometei C/1931AN, iar în seria descoperirilor sale mai enumerăm sute de stele variabile, clustere stelare, clustere galactice și un supercluster galactic. Este cunoscut și pentru cercetarea științifică a obiectelor zburătoare neindentificate (OZN).

Pe când lucra ca tânăr cecetător la Observatorul Lowell din Flagstaff, Arizona, Tombaugh a primit sarcina de a realiza o cercetare sistematică a planetei trans-Neptuniene (numită și Planeta X), a cărei existență fusese preconizată de către Percival Lowell și William Pickering.

Tombaugh a utilizat astrograful observatorului de 13 inch pentru a fotografia aceeași secțiune a cerului timp de câteva nopți la rând. A utilizat apoi un comparator de licărire pentru a compara diferitele imagini. Când a permutat între două imagini, un obiect în mișcare, ca o planetă a părut că sare dintr-o poziție în alta, în timp ce obiectele distante, precum stelele, păreau staționare. Tombaugh a observat acest obiect în mișcare, aproape de locul prezis de Lowell și observații adiacente au relevat că orbita acestui obiect era dincolo de Neptun. Acest lucru a exclus ideea unui asteroid și decizia a fost că acesta trebuie să fie a noua planetă pe care Lowell o prezisese. Descoperirea a fost făcută Marți, 18 februarie 1930, utilizând imagini capturate cu o lună în urmă. Numele de ”Pluto” raportat, a fost sugestia unei școlărițe engleze de 11 ani – Venetia Burney – care a trăit până în aprilie 2009, cât să fie martora reclasificării lui Pluto ca și planetă pitică. Sugestia ei a fost aleasă, între multe altele, parțial pentru Pluto era reprezentarea zeului roman al lumii subpământene, iar această planetă părea să fi reușit să evolueze invizibilă atât de mult timp, dar datorită inițialelor numelui lui Percival Lowell – PL, primele două litere. Numele de Pluto a fost adoptat oficial pe 1 mai 1930.

Urmând acestei descoperiri la ceva distanță, începând după 1990, a alor obiecte ale Centurii Kuiper, Pluto a început să fie văzut nu ca o planetă orbitând singură la 40 de unități astronomice distanță, ci ca cel mai mare obiect al unui grup de corpuri de gheață din această regiune a spațiului. După ce s=a demonstrat că cel puțin unul dintre aceste corpuri din centură este mai mare decât Pluto, în 24 august 2006, Uniunea Astronomică Internațională a reclasificat Pluto, grupându-l în seria planetelor pitice.

Tombaugh a fost probabil cel mai distins dintre astronomii care au raportat vederea unor obiecte zburătoare neidentificate și care au susținut ipoteza extraterestră. Pe 20 august 1949, Tombaugh a zărit câteva OZN-uri aproape de Las Cruces, New Mexico. Le-a descris ca fiind 6-8 lumini rectangulare,  staționare: ”Mă îndoiesc că fenomenul a fost o reflecție terestră pentru că … nimic de acest gen nu a mai apărut înainte sau după … Am fost atât de nepregătit pentru o atât de ciudată priveliște, încât am rămas împietrit de uimire”. O altă întâlnire a lui Tombaugh a fost după un an sau doi când, aflat la observatorul White Sands, a văzut un obiect de magnitudine -6, de patru ori mai strălucitor decât Venus la maximă strălucire, evoluând cu viteză dinspre zenit către orizontul sudic, în numai 3 secunde. Obiectul a executat manevre similare cu cele observate în primul caz de către Tombaugh. Mai târziu, Tombaugh a raportat vederea a trei dintre misteriasele mingi de foc verzi, care au apărut dintr-o dată peste New Mexico la sfârșitul anului 1948, fenomen care a continuat până la începutul anilor 1950.

În 1956 Tombaugh a avut de spus următoarele despre variatele sale conexiuni cu fenomenul OZN: ”Am văzut trei obiecte în ultimii 7 ani care desfid orice explicație ca fenomen cunoscut, cum ar fi Venus, optic ă atmosferică, meteori sau avioane. Sunt un profesionist, cu înaltă calificare, un astronom de profesie. În plus am văzut trei sfere de foc verzi care aveau un comportament neobișnuit față de fulgerele sferice normale … Eu cred că sunt câțiva oameni de știință reputabili care sunt neștiințifici refuzând să admită posibilitatea originii și naturii extraterestre a acestor fenomene”.

Crezul lui Tombaugh, expus în 1957 era că ”Deși se presupune că în sistemul nostru solar doar Terra poate susține viața, alte stele din galaxie ar putea găzdui sute de mii de lumi habitabile. Rase ale acestor lumi ar putea fi capabile să utilizeze enormele cantități de energie necesară pentru a călătorii rapid printre stele …”

• 1925: A luat fiinţă Patriarhia Română

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române; Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost publicată la 25 februarie 1925 în Monitorul Oficial sub titlul „Lege pentru ridicarea Scaunului arhiepiscopal şi mitropolitan al Ungrovlahiei ca primat al României la rangul de Scaun patriarhal”; la 1 noiembrie 1925 a avut loc învestitura şi înscăunarea primului patriarh Miron Cristea (1925-1939).

Pe 4 februarie se împlinesc 91 ani de la înființarea Patriarhiei Române. La această dată, în anul 1925, Sfântul Sinod, întrunit la Bucureşti, lua hotărârea înfiinţării Patriarhiei Ortodoxe Române. Procesul care a dus la această ridicare în rang a Bisericii a început însă imediat după Marea Unire din anul 191, informează TRINITAS TV.

Pentru a da expresie deplină unificării statale, în fruntea Bisericii Ortodoxe Române a fost ales ca mitropolit primat episcopul Caransebeşului, Miron Cristea. Învestirea şi înscăunarea noului mitropolit primat au avut loc la 19 decembrie 1919.

Numărul total al eparhiilor ajunsese la 18, iar cel al credincioşilor, la 14 milioane. România a devenit a doua ţară ortodoxă ca număr de credincioşi.

La sfârşitul anului 1924, Mitropolitul Pimen al Moldovei şi Sucevei a redactat propunerea ca Mitropolia Ungrovlahiei, cu scaunul mitropolitan la Bucureşti, să fie ridicată la rangul de Patriarhie. În acest fel, Mitropolitul primat urma să poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naţionale Române. Documentul a fost semnat apoi de Mitropolitul Nectarie al Bucovinei, de arhiepiscopul Gurie al Chişinăului şi de Episcopii Lucian al Romanului, Roman al Oradiei, Nicolae al Clujului şi Ilarie al Constanţei.

Propunerea a fost adusă pe Ordinea de zi a Sfântului Sinod, în şedinţa din 4 februarie 1925, condusă de Arhiepiscopul Gurie al Chişinăului.

În urma tuturor luărilor de cuvânt, învăţatul episcop Vartolomeu Stănescu al Râmnicului a prezentat „Actul de înfiinţare al Patriarhatului românesc“. Cu acest prilej s-a amintit de rolul important al Ortodoxiei româneşti de-a lungul istoriei.

În încheierea istoricei întruniri sinodale, a luat cuvântul Mitropolitul primat Miron, care a adresat mulţumiri tuturor celor ce pregătiseră înfiinţarea Patriarhiei. De asemenea, a prezentat câteva gânduri ce urmau să constituie un adevărat program al anilor de patriarhat. Printre aceste dorinţe se număra şi aceea de a înălţare a unei Catedrale, în concordanţă cu rangul de Patriarhat al Bisericii Ortodoxe Române.

Înfiinţarea Patriarhiei Române a fost apoi recunoscută şi aprobată, cu unanimitate de voturi, de Senat şi Camera Deputaţilor. La 23 februarie 1925, legea în cauză a fost promulgată de Regele Ferdinand.

La 12 martie 1925, Bisericile Ortodoxe surori au fost înştiinţate, printr-o scrisoare irenică, de cele împlinite.

Într-un cadru solemn, înscăunarea ca prim Patriarh al României a Mitropolitului Miron Cristea a avut loc la 1 noiembrie, în acelaşi an.

• 1927: În SUA se lansează filmul „The jazz singer” 

„Cântăreţul de jazz”, de Warner Brothers, a fost prima peliculă sonoră din istoria filmului.

 Astfel, la New York, cu ajutorul unui disc cu diametrul de 400 mm care conţine câteva dialoguri şi muzică, este prezentat muzicalul „Cântăreţul de jazz” cu Al Jolson în rolul principal, care este considerat primul film sonor, amplificarea sunetului în sală fiind făcută cu ajutorul unei instalaţii de sunet cu tuburi electronice (un amplificator) cu difuzoare.

• 1945: Au început lucrările Conferinţei de la Yalta (Crimeea), în cadrul căreia au fost discutate probleme legate de configurarea lumii postbelice.

Yalta este, de obicei, asociată cu împărţirea sferelor de influenţă între marile puteri.

Se împlinesc 71 de ani de când liderii U.R.S.S., Marii Britanii şi S.U.A. s-au întrunit la Yalta, în Crimeea, pentru a discuta evoluţia confruntǎrilor militare şi organizarea lumii dupǎ încheierea celui de-Al Doilea Rǎzboi Mondial. Localitatea a fost aleasǎ de liderul sovietic I.V. Stalin, propunere pe care Churchill şi Roosevelt au acceptat-o. Oraşul Yalta se aflǎ în Crimeea, pe coasta de nord a Mǎrii Negre. Acolo îşi petrecea vacanţele aristocraţia rusǎ, inclusiv familia imperialǎ, iar dupǎ 1920 se odihnea „poporul muncitor” prin reprezentanţii sǎi. Era unul dintre oraşele U.R.S.S. în care I.V. Stalin poposea în fiecare varǎ. Cei doi lideri occidentali, în drumul spre Yalta, s-au întâlnit mai întâi în Malta, în ziua de 3 februarie 1945. Churchill a sosit cu avionul, în timp ce Roosevelt a fǎcut o lungǎ cǎlǎtorie cu vaporul. Discuţia între cei doi a avut loc la bordul vaporului „Quincy”, intrat în rada portului Valletta. Scenariul avea sǎ se repete peste 44 ani, la 2-3 decembrie 1989, când Gorbaciov şi Bush Sr. s-au întâlnit tot pe un vapor, aflat în zona portului Valletta, pentru a discuta şi hotǎrî soarta Europei şi a lumii.

„Protocolul lucrǎrilor Conferinţei din Crimeea”

Churchill şi Roosevelt şi-au continuat drumul pânǎ la Yalta, unde au fost întâmpinaţi de I.V. Stalin. Prima şedinţǎ plenarǎ a avut loc în ziua de 5 februarie, iar ultima, în 11 februarie, când a fost semnat „Protocolul lucrǎrilor Conferinţei din Crimeea”, din care rezulta cǎ s-au discutat şi convenit asupra urmǎtoarelor:

- Organizaţia Mondialǎ (O.N.U.);

- Declaraţia asupra popoarelor eliberate;

- Dezarmarea Germaniei; Zona de ocupaţie francezǎ şi Consiliul de Control pentru Germania;

- Reparaţii;

- Mari criminali de rǎzboi; Polonia; Iugoslavia; Frontiera italo-iugoslavǎ;

- Frontiera italo-austriacǎ;

- Relaţiile bulgaro-iugoslave;

- Europa de Sud-Est; Iran;

- Întâlnirile celor trei miniştri de Externe.

De asemenea, a fost semnat un „Acord privind intrarea în rǎzboi a U.R.S.S. contra Japoniei”.

„Lovitura de mǎciucǎ”

Dupǎ cum se observǎ, România n-a constituit subiect de discuţie, numele ţǎrii noastre fiind menţionat în documentele încheiate doar o singurǎ datǎ într-o formulare elipticǎ: „Instalaţiile petroliere din România”. Aceastǎ realitate se datora faptului cǎ situaţia României fusese tranşatǎ încǎ din octombrie 1944, când premierul britanic s-a înţeles cu Stalin privind viitorul acesteia, iar preşedintele S.U.A. a acceptat cele stabilite. Dacǎ poziţia U.R.S.S. era bine cunoscutǎ, atitudinea Marii Britanii a constituit o adevǎratǎ „loviturǎ de mǎciucǎ” pentru clasa politicǎ din ţara noastrǎ şi pentru poporul român.

S.U.A. şi Marea Britanie, pǎrtaşi la un fals istoric şi la destrǎmarea statului naţional român

La 5 septembrie 1940, premierul britanic Wiston Churchill declarase în Camera Comunelor: „Noi nu vom recunoaşte schimbǎrile teritoriale care se vor face în timpul rǎzboiului, mai puţin acelea care vor fi consecinţa unui acord de înţelegere între pǎrţile interesate”. Ulterior, aceastǎ formulǎ a fost inclusǎ în „Carta Atlanticulu i ” semnatǎ de S.U.A. şi Marea Britanie în 1941, la care a aderat şi Uniunea Sovieticǎ. Ulterior, pe parcursul discuţiilor sovieto-britanice şi sovieto-americane s-a adoptat ideea potrivit cǎreia graniţa dintre România şi U.R.S.S. a fost stabilitǎ pe baza „convenţiei româno-sovietice din 28 iunie 1940”. Cu alte cuvinte, liderii occidentali se fǎceau cǎ nu mai ţin minte cǎ Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ocupate de armata sovieticǎ în urma a notelor ultimative din 26 şi 27 iunie 1940 şi cǎ nu a existat nici o „convenţie” între cele douǎ state. Ca urmare, au înscris aceastǎ formulare în Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, fǎcându-se pǎrtaşi nu numai la un fals istoric, dar şi la destrǎmarea statului naţional român, susţinând pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, pe care-l condamnaserǎ cu vehemenţǎ la vremea respectivǎ.

Stalin a bifat, în semn de aprobare

Premierul britanic a mers şi mai departe. În discuţia avutǎ cu I.V. Stalin la Moscova în ziua de 9 octombrie 1944, i-a propus „sǎ nu ne certǎm pentru nimicuri”, drept care scris cu mâna sa „acordul de procentaj”. În dreptul României a menţionat: Rusia - 90%; Alţii (S.U.A., Marea Britanie) - 10%. Pentru Churchill, ţǎri precum România, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Grecia erau „nimicuri” pe care le putea vinde ca la „tarabǎ”. Relatând acest episod, liderul britanic avea sǎ scrie în memoriile sale cǎ Stalin „a bifat coala, în semn de aprobare”. Acest acord a fost ţinut secret, el fiind dezvǎluit abia în cartea „The Second World War”, 6 volume, publicate în anii 1948-1954.

„Declaraţiei asupra popoarelor eliberate”

Înţelegerea fiind realizatǎ la Moscova, la Conferinţa de la Yalta nu s-a mai discutat situaţia României, deşi mulţi români îşi puseserǎ mari speranţe cǎ primul ministru britanic şi preşedintele S.U.A. nu vor accepta pretenţiile lui Stalin. Evident, acordurile erau secrete, astfel cǎ românii nu-şi puteau imagina cǎ ţara lor a fost oferitǎ liderului sovietic „pe tavǎ” de marii democraţi ai occidentului. Pe de altǎ parte, presa şi posturile de radio din S.U.A. şi Marea Britanie au fǎcut o largǎ publicitate „Declaraţiei asupra popoarelor eliberate” semnatǎ la Yalta, în care se menţiona cǎ cei trei şi-au exprimat acordul de a le „ajuta sǎ rezolve prin mijloace democratice problemele lor politice şi economice cele mai urgente”. Cât de sincerǎ era aceastǎ declaraţie s-a vǎzut peste mai puţin de o lunǎ, când A. I Vişinski s-a deplasat la Bucureşti, impunând formarea la 6 martie 1945, a unui „guvern democrat popular” prezidat de dr. Petru Groza. Liderii S.U.A. şi ai Marii Britanii au protestat formal împotriva brutalei ingerinţe sovietice, dar au sfârşit prin a recunoaşte acest guvern în februarie 1946, adicǎ la un an dupǎ Yalta.

Yalta, simbol al acordurilor secrete dintre marile puteri

Au trecut 71 de ani de la acea întâlnire istoricǎ din Crimeea, dar în conştiinţa românilor şi nu numai a lor, Yalta rǎmâne un simbol al acordurilor secrete dintre marile puteri (indiferent de regimul lor politic), de împǎrţire şi reîmpǎrţire a lumii, de consolidare a poziţiilor lor pe seama statelor mici sau învinse. În acelaşi timp, Yalta este expresia demagogiei şi înşelǎtoriei politice a celor care în spatele uşilor închise îşi împart teritorii şi resurse, iar în public vorbesc despre „democraţie”, „libertate”, ajutor” etc.

„Licuriciul mic urmeazǎ licuriciul mare”

Consecinţele acordurilor încheiate la Yalta continuǎ sǎ-şi facǎ efectul. Dupǎ ce U.R.S.S. s-a destrǎmat în 1991, sudul Basarabiei şi nordul Bucovinei au trecut sub ocupaţia Ucrainei. Acum, în 2015, guvernul de la Kiev le ordonǎ românilor din aceste teritorii sǎ lupte cu arma în mânǎ în Est pentru a asigura integritatea teritorialǎ a Ucrainei. La rândul sǎu, Moldova de Rǎsǎrit, devenitǎ Republica Moldova, se zbate în lungi crize politice şi într-o situaţie economicǎ şi socialǎ deplorabilǎ. Pe de altǎ parte, guvernanţii de la Bucureşti nu doresc sǎ ştie ce s-a întâmplat la Yalta, ei sunt mândri cǎ ţara lor face parte din N.A.T.O., iar S.U.A. îşi instaleazǎ baze militare în România. Un fost preşedinte a formulat plastic actuala politicǎ a ţǎrii noastre: „Licuriciul mic urmeazǎ licuriciul mare”.

• 1967: A început construcţia primei autostrăzi din ţară: Bucureşti-Piteşti.

Autostrada A1 este o autostradă din România, parte a Coridorului IV pan-european de transport, aflată în construcție, din care sunt funcționale cinci segmente: unul de 109,6 km care leagă Bucureștiul, capitala României, de Pitești, reședința județului Argeș (care are un capăt în vestul Bucureștiului și celălalt la intersecția cu DN7, la nord de Pitești); un alt segment de 34 km care ocolește orașul Sibiu pe 17,5 km pe la nord (între localitățile Șelimbăr și Șura Mică) și merge mai departe până la Săliște; altul de 76,5 km între localitățile Cunța și Deva (Șoimuș), ocolind orașele Sebeș și Orăștie; o mică porțiune de 17 km în zona orașului Lugoj; și tronsonul Timișoara (Izvin)–Arad, de 54 km. Autostrada A1 a fost prima construită în România, în perioada 1967–1972 și refăcută în 2000, cu noi segmente adăugate între anii 2007 și 2013.

Pentru realizarea şoselei s-au folosit 445.000 de tone de asfalt, iar lucrările au durat şase ani. A trecut de-atunci aproape o jumătate de secol, iar numărul de kilometri de şosea rapidă a ajuns cu greu la 648. Mare parte au fost construiţi, ce-i drept, după 1990.

La finalul lucrărilor, autostrada urmează să lege Bucureștiul de Pitești, Sibiu, Sebeș, Deva, Lugoj, Timișoara, Arad și Nădlac, făcând legătura cu autostrada M43 din Ungaria, spre Seghedin. În vara lui 2013, erau în lucru segmentele Nădlac–Arad, Timișoara–Lugoj, Lugoj–Deva și Orăștie–Sibiu, atribuite pentru construcție din aprilie 2011.

Sfârşitul anul 1989 ne-a prins cu doar 130 de km de autostrada: Bucuresti-Pitesti şi transonul Fetesti-Cernavodă, după care, în capitalism, s-au mai construit încă vreo 400 de km, adică o medie de cca 16,5 km pe an.

Acum, bătrâna doamnă a infrastructurii româneşti poate fi cu greu considerată o autostradă. Gardul de sârmă care ar trebui să împiedice animalele să ajungă pe carosabil este distrus în proporţie de 95%, iar parapeţii de metal care separă sensurile de mers sunt şi ei avariaţi.

• 1976: Olimpiada de iarnă se deschide la Innsbruck, Austria

Jocurile Olimpice de iarnă din 1976 fuseseră atribuite oraşului american Denver. Dar, surpriză: printr-un referendum care are loc în 1972, locuitorii votează împotriva folosirii fondurilor publice pentru organizarea competiţiei olimpice. Staţiunea austriacă Innsbruck, care păstrase infrastructura din 1964, se oferă să găzduiască încă o dată Jocurile; şi oferta e acceptată de CIO. Ceremonia de deschidere include, din aceste raţiuni, aprinderea a două flacari olimpice, câte una pentru fiecare ediţie organizată.

Jocurile din 1976 prilejuiesc introducerea în programul olimpic a probei de dans la patinaj artistic (câştigată de Ludmila Pahomova şi Alexandr Gorşkov, reprezentând URSS), după cum, pentru prima dată în istoria patinajului artistic, americanul Terry Kubicka încearcă (şi reuşeşte) să facă o săritură pe spate; considerată prea periculoasă, aceasta va fi imediat interzisă. Şi, tot în proba individuală masculină de patinaj artistic, britanicul John Curry câştigă aurul, executând un exerciţiu spectaculos din punct de vedere tehnic şi, în egală măsură, elegant, artistic, cu influenţe de balet; nimeni nu mai făcuse asta până la el. Eroul Jocurilor este însă austriacul de 22 ani, Franz Klammer, care câştigă în mod dramatic proba de coborâre a competiţiei de schi alpin. La capătul unei curse nebune, în care schiase la marginea dezastrului, Klammer îşi va adjudeca titlul suprem, la numai 0.33 secunde distanţă de ocupantul locului doi.

• 2004: Este creat Facebook

  

Facebook este un  site web de tip rețea de socializare din Internet, conceput de către Mark Zuckerberg în anul 2004,pentru a oferi posibilitatea internautilor sa  contacteze  persoane apropiate, dar și persoane încă necunoscute.

În acest moment Facebook este una dintre cele mai răspândite rețele sociale din lume, fiind apreciat a fi al doilea sit social mondial, după Google.com

Facebook are peste 1,4 miliarde de utilizatori activi lunar și există de 12 ani

Pe 4 februarie 2004 debuta ceea ce avea să devină câțiva ani mai târziu cea mai mare rețea de socializare din lume. Atunci, Mark Zuckerberg era doar un student la Harvard. Acum, Facebook are peste 1,4 miliarde de utilizatori activi lunar și există de 11 ani. În tot acest acest timp a trecut prin numeroase schimbări și a devenit substantiv comun.

Oficial, Facebook există din 4 februarie 2004, fiind în principal creaţia lui Mark Zuckerberg, ajutat de câţiva prieteni şi chiar de fraţii Winklevoss, care aveau mai târziu să-l dea în judecată pentru că le-a furat ideea.

Totuşi, înainte de Facebook a fost Facemash, în octombrie 2003. Acolo, Mark Zuckerberg a combinat pozele studentelor cu un sistem de calificative. Era un site conceput pe ideea „hot or not”, scrie playtech.ro.

Pentru a face rost de informaţii şi poze, el a spart serverele Harvard pe care erau ţinute aceste „facebooks“ – cataloage online cu poze şi o scurtă descriere a studenţilor.

De unde a venit ideea?

Problemele cu fraţii Winklevoss au început la şase zile după ce TheFacebook a fost lansat. Cameron şi Tyler, împreună cu Divya Narendra, au discutat cu Mark Zuckerberg despre o rețea socială pe care s-o numească HarvardConnection, dar el doar a folosit ideea lor şi şi-a creat propriul produs, inspirat parţial şi dintr-un editorial din „The Harvard Crimson“ în care se spunea că era cazul să apară un site în care să fie centralizate datele despre studenţi.

În 2005, TheFacebook a devenit Facebook, cumpărând cu 200.000 de dolari domeniul facebook.com, a urmat în septembrie acelaşi an expansiunea spre licee, iar un an mai târziu reţeaua avea să fie disponibilă oricui avea 13 ani împliniţi şi o adresă de mail validă. Secundar utilizatorilor, Facebook avea şi pagini de companii prin care acestea se puteau promova.

Listarea pe bursă

În ultimii șapte ani, a urmat o creştere accelerată pentru Facebook, cu o mică oprire în 2012, când compania a decis că i-ar prinde bine listarea la bursă. A fost un an mai dificil din punct de vedere al veniturilor. A reînceput creșterea cu o strategie axată pe dispozitive mobile, una de succes.

În octombrie 2007, Microsoft a cumpărat 1,6% din acţiuni pentru 240 de milioane de dolari, iar valoarea acestei reţele socială veche de doar trei ani a ajuns la 15 miliarde de dolari.

Ascensiunea rapidă

Trei ani mai târziu, rețeaua de socializare era evaluată la circa 41 de miliarde de dolari, iar Facebook devenise a treia cea mare companie americană, după Google şi Amazon şi înaintea eBay.

Până la listarea la bursă, despre Facebook au circulat zvonuri că ar urma să fie cumpărată de companii mai mari, cum s-a întâmplat cu MySpace, cumpărată de News Corp în 2005.

În martie 2006, Facebook ar fi refuzat o achiziţie la 750 de milioane de dolari, iar câteva luni mai târziu a refuzat o alta de la Yahoo! cu preţul estimat la circa un miliard de dolari. În fapt, directorul Yahoo! de la acea vreme n-a vrut să-i mai dea lui Zuckberg 150 de milioane de dolari în plus, după cum scrie Business Insider. În prezent, Facebook valorează peste 200 de miliarde de dolari.

Potrivit sursei citate, Zuckberg a cumpărat WhatsApp, Instagram, a vrut Snapchat, a creat Messenger, Paper, Home, Pages Manager și Graph Search pentru a-și diversifica produsele și pentru a-și ancora utilizatorii în serviciile Facebook, nu doar într-un produs.

 

Să aveți o zi frumoasă!

 

Ca să pictezi o pasăre  

de Jacques Prevert

Pictează mai întâi o colivie
cu uşa deschisă
pictează apoi
ceva frumos
ceva simplu
ceva util
pentru pasăre
Pune apoi tabloul pe un copac
într-o grădină
într-o pădure
sau pădurice
Ascunde-te-n tufiş
fără nici o vorbă
fără să te mişti...
Câteodată pasărea vine repede
dar e posibil să treacă ani
până se va decide
Nu te descuraja
aşteaptă
aşteaptă ani la rând de-i necesar
cât de încet sau cât de repede veni-va pasărea
n-are nici o legătură
cu reuşita tabloului
Când pasărea soseşte
dacă soseşte
păstrează tăcere adâncă
aşteaptă ca pasărea să intre în colivie
şi când a intrat
închide-ncetişor uşiţa cu pensula
apoi
şterge una câte una gratiile
având grijă să nu atingi aripile păsării
Pictează apoi copacul
alegând cea mai frumoasă creangă
pentru pasăre
Pictează frunzişul verde şi vântul proaspăt
pulberea solară
foşnetul animalelor de iarbă-n căldura verii
şi-apoi aşteaptă ca pasărea să vrea să cânte
dacă pasărea nu cântă
e un semn rău
semn că tabloul e rău
dar de cântă - e semn bun
semn că poţi să-l semnezi
Atunci smulge-ncetişor
una din penele păsării
şi scrie-ţi numele-n colţul tabloului.