Translate

duminică, 25 martie 2018

25 Martie




Este a 84-a zi a anului. 
Au mai rămas 281 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h m și 10 apune la 19 h 3 m4. 
România trece la ora de vară - ora 03 devine ora 04.



Citatul zilei

”Când eşti prea tânăr, e prea devreme; când eşti bătrân, e prea târziu.” (Proverb grecesc)

                       

Ziua Poliţiei Române



În fiecare an, la 25 martie, odată cu sărbătoarea creştină a Bunei Vestiri, este sărbătorită Ziua Poliţiei Române. Aceasta a fost instituită prin articolul 49 din Legea nr. 218/23.04.2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, alegerea datei fiind legată de sărbătoarea creştină a Bunei Vestiri, simbolul creştin al acesteia aflându-se pe primul steag al Marii Agii, preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.
În Vechiul Regat, instituţia care avea atribuţii poliţieneşti până la revoluţia din 1848 era Agia, care funcţiona în capitalele Bucureşti şi Iaşi, iar la conducerea ei se afla un agă, cuvânt de origine turcească care, potrivit DEX, desemnează comandantul pedeştrilor însărcinaţi cu paza oraşului de reşedinţă, iar ulterior şeful agiei.

În 1822, Grigorie Dimitrie Ghica, primul domn pământean al Ţării Româneşti (1822-1828), i-a înmânat Marelui Agă, Mihăiţă Filipescu, şeful poliţiei din acele vremuri, primul drapel al Agiei, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bucureşti. Confecţionat din mătase de culoare galben-crem, acesta înfăţişa, pe o faţă, un chenar de aur cu o ghirlandă tot din aur, în interiorul căreia se afla o acvilă cruciată neagră, care se sprijinea pe un munte de culoare verde. Ghirlanda era timbrată cu o coroană regală, în spatele ei încrucişându-se tuiuri, drapele, buzdugan, stindarde, lănci, săbii, puşti, topoare, tobe. Sub acvilă se afla o inscripţie, care atesta realizarea acestui drapel, iar sub această inscripţie se afla o balanţă. În colţurile din partea superioară, erau ilustrate luna şi soarele. Pe cealaltă faţă a drapelului erau ilustrate aceleaşi obiecte, cu excepţia interiorului ghirlandei, unde era înfăţişată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).
Prin înmânarea acestui steag al Agiei, în anul 1822, s-a legalizat funcţionarea acestei instituţii, acesta fiind un moment de referinţă în istoria sa. Prin Regulamentele Organice din anul 1831, Agia a devenit Poliţie şi astfel a fost creată Poliţia din Capitală, cu atribuţii asemănătoare celor actuale. Competenţele poliţiei au fost extinse începând cu Legea de organizare a poliţiei, emisă în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929).
În prezent, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române sunt legiferate de Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002, care stipulează, la art. 1, că ''Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii''.
În fiecare an, în preajma zilei de 25 martie, au avut loc manifestări prilejuite de Ziua Poliţiei Române, atât în Bucureşti cât şi în alte oraşe din ţară.
 

Ziua internațională a solidarității cu angajații reținuți și cu cei dispăruți




Ziua internațională a solidarității cu angajații reținuți și cu cei dispăruți, marcată, anual, la 25 martie, reprezintă un semnal de alarmă cu privire la riscul la care este supus personalul implicat în misiuni desfășurate în zone de conflict, dominate de violențe și instabilitate.

La 25 martie 1985, jurnalistul britanic Alec Collett a fost răpit de persoane înarmate, în timpul unei misiuni în Liban desfășurate de Agenția ONU de Ajutorare a Palestinienilor Refugiați din Orientul Apropiat (UNRWA). Timp de peste 24 de ani, soția și familia au sperat într-o minune, până când cadavrul său a fost descoperit și identificat, în 2009. Ziua internațională a solidarității cu angajații reținuți și cu cei dispăruți marchează momentul răpirii lui Alec Collett. Soarta sa este considerată un simbol pentru destinul unui număr prea mare de angajați dispăruți sau reținuți, în timp ce desfășurau activități în slujba Națiunilor Unite — au evidențiat reprezentanții ONU într-un comunicat de presă, în 2013. Uniunea Angajaților ONU și Comitetul de securitate și independență al Serviciului Civil Internațional aduc, prin marcarea acestei zile, un omagiu celor care au avut un destin similar.

''Cu ocazia acestei zile internaționale, permiteți-ne să ne amplificăm cererile pentru dreptate și să ne consolidăm convingerea de a proteja angajații ONU și militanții pentru menținerea păcii, precum și colegii din comunitatea neguvernamentală și din domeniul media'', a declarat secretarul generalul al ONU.

Potrivit informațiilor ONU de la 15 martie 2015, 33 de angajați și membri ai personalului asociat erau reținuți de autorități naționale din 15 țări.

Cum situația din zonele de conflict (Afganistan, Republica Centrafricană, Siria etc.) prezintă un risc crescut pentru personalul ONU implicat în misiuni, această zi reprezintă un moment de mobilizare, apel la justiție și luarea de măsuri pentru protejarea angajaților organizațiilor umanitare, din comunitatea neguvernamentală și din presă.



Ziua internațională a comemorării victimelor sclaviei și          comerțului transatlantic cu sclavi








Ziua internațională a comemorării victimelor sclaviei și comerțului transatlantic cu sclavi, marcată la 25 martie, a fost proclamată de ONU prin Rezoluția A/RES/62/122, adoptată de Adunarea Generală, la 17 decembrie 2007.



Așa cum amintește Organizația Națiunilor Unite, timp de peste 400 de ani, mai mult de 15 milioane de persoane — bărbați, femei și copii — au fost victimele comerțului transatlantic cu sclavi. Astfel, prin prisma ecoului lăsat de unul dintre cele mai întunecate capitole din istoria umanității, în fiecare an, la 25 martie, Ziua internațională a comemorării victimelor sclaviei și comerțului transatlantic cu sclavi oferă oportunitatea de a onora și comemora victimele care au suferit și au murit în sistemul brutal al sclaviei. Această zi are și scopul de a atrage atenția asupra pericolelor rasismului și a prejudecăților din prezent.


Conform estimărilor, o treime din cei aproximativ 15 milioane de oameni, care au fost deportați din Africa prin intermediul comerțului transatlantic cu sclavi, au fost femei. Acestea au avut de îndurat o povară de trei ori mai grea, pentru că pe lângă condițiile aspre de muncă forțată, au trăit forme extreme de discriminare și exploatare din cauza inegalității de gen și a culorii pielii. Departamentul de informare publică în Programul de comemorare a sclaviei, din cadrul sistemului ONU, are rolul de a furniza informații despre comerțul transatlantic cu sclavi și despre modul în care intoleranța se poate transforma dintr-o atitudine în fapte de violență și ură.
În 2018, Ziua internaţională a comemorării victimelor sclaviei şi comerţului transatlantic cu sclavi este marcată sub tema ''Victorii şi lupte pentru libertate şi egalitate''. Aceasta celebrează victoriile obţinute de oamenii de origine africană de la sclavie până în prezent şi, de asemenea, recunoaşte provocările depăşite pe parcursul către libertate şi egalitate.

În fiecare an, în luna martie ONU organizează o serie de activităţi pentru a marca Ziua internaţională a comemorării victimelor sclaviei şi comerţului transatlantic cu sclavi. Astfel, o expoziţie cu titlul ''Remember Slavery: Say It Loud'' este deschisă în perioada 5-28 martie 2018, la sediul ONU din New York. Expoziţia evidenţiază munca a 10 bărbaţi şi 11 femei arhitecţi din diaspora africană, care prin perseverenţa şi talentul lor creativ au obţinut recunoaştere în această profesie de elită.



La 25 martie 2015, Organizația Națiunilor Unite inaugurează, la sediul din New York, monumentul ''Ark of Return'' (Arcul întoarcerii), dedicat memoriei victimelor sclaviei și comerțului transatlantic cu sclavi. ''Construit în Visitors Plaza, monumentul le va aduce acasă oamenilor din întreaga lume moștenirea tragică a comerțului cu sclavi. Ne va ajuta să ne vindecăm odată cu amintirea trecutului și onorarea victimelor'', a evidențiat secretarul general al ONU.
 
Ziua lecturii din Tolkien 




Pe 25 martie Societatea Tolkien organizează grupuri de lectură din maestrul literaturii fantasy. Ziua lecturii din Tolkien a fost aleasă pentru a aduce aminte de dată la care se încheie supremaţia diabolicului Sauron.

Data de 25 martie a fost aleasa pentru a aminti Caderea lui Sauron in anul 3019, eveniment imaginat si prezentat lumii intregi de Tolkien.





Scopul „Tolkien Reading Day” este de a încuraja citirea operei tolkieniene, prin lectura publică a unor fragmente, și folosirea textelor sale în educație. „Reading Day” este un eveniment tradițional în fandom-ul Tolkien, cuprinzând peste 80 de organizații culturale în toată lumea, și are loc anual în jur de 25 martie. Aceasta este data căderii lui Sauron în trilogia „Stăpânul inelelor” și simbolizează eliberarea de sub tirania Întunericului. Profesorul Tolkien, catolic devotat, a plasat intenționat căderea imperiului răului pe 25 martie, ca aluzie la Buna Vestire, sărbătoare creștină cu aceeași semnificație – a înnoirii și a speranței. Iubitorii lui Tolkien din România organizează și o a doua reuniune, pe 22 septembrie (aniversarea lui Frodo și Bilbo Baggins).






Probabil după 1989, mulți au auzit și au citit cărțile lui Tolkien. Și mai mulți au văzut ecranizările cărților lui.



Ca să onorăm și noi cum se cuvine Ziua lecturii din Tolkien, vă las să va delectați cu câteva citate din opera lui și cum ar zice englezul “Enjoy!”:



“Nu toti cei care hoinăresc sunt pierduți.”



Denethor: Să ne unim şi să ne păstrăm speranţele cât mai putem să o facem, iar când acestea se vor fi sfârşit, măcar curajul să-l mai avem să murim liberi.



Legolas: Anotimpurile ce trec sunt doar valuri repetate la infinit în lungul, foarte lungul şuvoi. Numai că toate lucrurile de sub soare trebuie să ajungă, până la urmă, la un capăt.



“E mult mai uşor să spui “Opreşte-te!” decât să te opreşti.”


Ziua independenței Greciei





Grecii din toată lumea, în fiecare an pe 25 Martie, cinstesc această generaţie a anului 1821, care cu abnegaţie s-a sacrificat pentru eliberarea neamului, pentru crearea Greciei libere, a acestui far de lumină după patru secole de întuneric. Sărbătorirea zilei naţionale a Greciei, moment de semnificaţie profundă în istoria poporului elen, ne prilejuieşte, de asemenea, evocarea legăturilor strânse, tradiţionale, de prietenie dintre popoarele elen şi român, dovedite cu tărie în luptele din timpul revoluţiei de la 1821 şi continuate pe plan superior până în zilele noastre.



În 25 Martie 1821, Grecia a început lupta de eliberare faţă de Imperiul Otoman. Practic, a urmat un război al Grecilor cu otomanii, rezultatul fiind constituirea statului Grec în Balcani. O societate secretă puternică, numită Eteria, înfiinţată în 1814 pentru a pregăti independenţa ce avea să urmeze, şi-a adaptat sistemul de idei la gândirea revoluţionară şi a primit ajutor în acţiunile sale de strângere de fonduri şi arme prin intermediul centrelor create în Balcani şi în zonele Mediteranei de Răsărit. În 1821, fiul domnitorului Munteniei, maiorul Alexandru Ipsilanti - preşedintele acelei societăţi – a intrat în Iaşi (capitala Moldovei pe atunci şi teritoriu otoman), cu foarte puţine forţe şi cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei, la Biserica Trei Ierarhi, a proclamat independenţa Greciei. În ciuda problemelor survenite, precum retragerea ajutorului ţarist, în primul an, activiştii au reuşit să îndepărteze autoritatea otomană din localităţile Greciei de sud şi să o instaureze pe cea Grecească.

 Eliberarea Greciei de otomani a fost făcută fără aportul lui Alexandru Ipsilanti pe teren - care a fost ocupat să-l ucidă pe revoluţionarul Tudor Vladimirescu în Ţara Românească, pierzând astfel ajutorul Românilor, în loc să treacă Dunărea în Balcani. Grecia aniversează 25 Martie ca Ziua Independenţei.




Drapelul Greciei este numit Galanolefki si înseamna albastru si alb. Initial a fost albastru cu o cruce diagonala de culoare alba. Crucea este situata în prezent în coltul din stânga sus si simbolizeaza credinta crestina.



Albastru este culoarea marii iar albul este culoarea libertatii, sfanta pentru greci dupa anii grei de ocupatie otomana. Fiecare din cele noua dungi ale drapelului simbolizeaza o silaba în motto-ul grecesc: E-LEF-THE-RI-A - E - THA-NA-TOS, care se traduce prin Libertate sau Moarte!


Buna Vestire



Buna Vestire este prăznuită de Biserică pe 25 martie. Buna Vestire sau popular Blagoveștenia (termenul slav corespunzător celui de Buna Vestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

Buna Vestire făcută Mariei inaugurează „plinirea timpului” (Gal 4, 4), adică împlinirea făgăduințelor și pregătirilor venirii lui Hristos. Maria este chemată să-l zămislească pe Fiul lui Dumnezeu. Încuviințând, a devenit Născătoare de Dumnezeu.

Maria primește cu disponibilitate „valul de iubire” a lui Dumnezeu care se revarsă în ea. Și prin aceasta este o ucenică desăvârșită a Fiului ei, care, în ascultare față de Tatăl, își împlinește libertatea și tocmai astfel își exercită libertatea, ascultând.

Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului. Data acestei sărbători a variat la început. Astfel, unii o sărbătoreau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia și Milano, Buna Vestire s-a sărbătorit pe 18 decembrie.

Părintele profesor Ene Braniște susține că sărbătoarea a fost introdusă la Roma de papa Leon al II lea (681-683). La început aceasta era doar locală și cu denumirea de sărbătoare a așteptării Nașterii Domnului. Variația datei de prăznuire a existat în Apus până în sec. XI, când data de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică. Numai la armeni Buna Vestire se prăznuiește pe 7 aprilie, în raport cu data veche a sărbătorii Nașterii Domnului (6 ianuarie).

În Răsărit însă, data de 25 martie s-a generalizat probabil îndată ce Nașterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot pe 25 decembrie, adică încă din prima jumătate a sec. al V lea.

Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea aceasta.

Credincioşii ştiu, fără doar şi poate, că  pe 25 martie, în plin Post al Paştelui, este prima dezlegare la peşte. Chiar există o vorbă în popor legată de acest obicei, în sensul că cine mănâncă astăzi o asemenea delicatesă culinară va fi sănătos şi se va simţi precum peştele în apă.

Postul Mare în care ne aflăm de o săptămână precede Învierea Mântuitorului, constituind cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe, urmând a se ţine până în data de 4 mai, inclusiv.

În Postul Pastelui se dă dezlegare nu doar la peşte, ci şi la vin şi ulei, atât de Buna Vestire, pe 25 martie, cât şi de Sf. Gheorghe, pe 23 aprilie, şi în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie.



O altă datină frumoasă, plină de semnificaţii, vizează practica de a presăra în pragul uşii  de la intrare câteva bucăţele de pâine şi puţină sare pentru hrana… îngerilor!



Buna Vestire în calendarul popular. Tradiții și obiceiuri



Buna Vestire este cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. În această zi are loc primul său cântec, prin care anunță vestirea primăverii.


O semnificaţie a datei de 25 martie se referă la o istorioară fantastă ce vorbeşte despre dezlegarea limbilor păsărilor cântătoare. Este vizat mai cu seamă cucul, solitara înaripară de culoare cenuşie, conside­rată pasărea dragostei la români.

De fapt, alături de cuc, oamenii satului venerau  toate păsă­rile cerului, oferindu-le grăunţe, firimituri şi ale ofrande simbolice pentru a nu dijmui mai târziu holdele, viile.

În credinţa populară Buna Vestire este dedicată atât maternităţii umane, cât şi fertilităţii ogoarelor,  pământul fiind blagoslovit. De aceea, sărbătoarea se mai numeşte şi Blagoveştenie. Azi se poate doar ara, nu şi semăna, căci păsările vor ciuguli boabele ce urmează a fi puse sub brazdă.

Cum timpul se încălzeşte încep să vină tot mai multe păsări  din ţările calde, primele fiind berzele ce au şi sosit în judeţul Covasna, iar cucul urmează să cânte pentru prima oară în acest sezon.

Se ştie că mica pasăre îşi depune ouăle în cuiburi străine şi nu-şi creşte singur puii, deoarece cucii se zice că „nu au mamă”.

Potrivit traditței, dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, era semn rău: "Cucu-n spate mi-a cântat/ și moartea m-a săgetat!"

Exista obiceiul ca în această zi, să se numere de câte ori cucul își cântă numele, număr care ar descoperi câți ani mai avem de trăit.

Flăcăii și fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători: "Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pân’ m-oi însura (mîrita)?" Dacă se întâmpla ca dupî rostirea acestor cuvinte, cucul să cânte, cântecul său echivala cu un an de aștepare. Dimpotrivă, dacă el tăcea, tăcerea sa era semn că avem de-a face cu o căsătorie grabnică.

De asemenea, craca pe care a cântat cucul de ziua sa, era tăiată și pusă în scăldătoarea fetelor, în speranța că flăcăii nu le vor ocoli.

Legenda spune că pe timpuri cucul avea pene de aur și pe nevasta lui o chema Sava. Și Sava s-a iubit cu privighetoarea, iar cucul supărat i-a spus că pleacă. Plină de părere de rău, Sava l-a întrebat unde să-l caute, iar el i-a răspuns că va fi pe undeva de la Blagoveștenie până la Sânziene. De atunci Sava îl caută peste tot strigând "cucu, cucu", timp de o lună.


Tradiția spune că în cazul în care primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, acesta era un semn rău: „Cucu-n spate mi-a cântat/ și moartea m-a săgetat!”. Un alt obicei vechi spune că în această zi este bine să numeri de câte ori își cântă cucul numele.



Există obiceiul că în această zi, să se numere de câte ori cucul își cântă numele, număr care ar descoperi câți ani mai avem de trăit.



În mediul rural, băieții și fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători: „Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pan’ m-oi însura (mărită)?” Dacă se întâmplă că după rostirea acestor cuvinte, cucul să cânte, cântecul său semnifica faptul că mai au un an de astepare. Dacă însă, cucul tăcea, aceasta era un semn că avem de-a face o căsătorie în scurt timp. În plus, cracă pe care a cântat cucul de ziua sa, era tăiată și pusă în scăldătoarea fețelor, în speranța că flăcăii le vor face curte.



Tot de Buna Vestire se spune că este singura zi din an în care ai ocazia să stai la masă cu îngerul tău păzitor. De Buna Vestire trebuie să ai bani în buzunar, iar femeile trebuie să aibă bani în sân, şi se mănâncă cel puţin un colţ de pâine.

 De Buna Vestire trebuie să măncăm bine!

Pe 25 martie nu avem voie să ieșim din casă flămânzi. Se spune că de Buna Vestire este obligatoriu să se mănânce bine. Nu trebuie să simți deloc senzația de foame, în această zi, așa că nu ieși din casă cu stomacul gol.

 Potrivit tradiției, în această zi se pun pe pragul casei pâine și sare, pentru hrana îngerilor. În unele sate, se pune grâu la încolțit în blide iar dacă boabele vor încolți, atunci și holdele vor fi bogate.

 Se spune că dacă în ziua de Blagoveștenie timpul va fi frumos, așa va fi și de Paște. Tot acum, gospodarii adună lucrurile de prisos de prin curți și le dau foc, ritual cunoscut sub numele Noaptea focurilor în Maramureș. Noaptea focurilor este, de fapt, o curățenie de primăvară, care durează până târziu, după miezul nopții, sau până în zori.


În unele zone ale țării, de Buna Vestire, există obiceiul ca pomii să fie amenințați cu un topor și să fie stropiți cu țuică, fiindcă așa vor avea roade bogate.

De Blagoveștenie se mănâncă pește, pentru a fi tot anul “ca peștele în apă”;

În ziua de Buna Vestire, pescarii nu au voie să arunce mămăligă în apă, pentru că vor muri toți peștii din apa respectivă;

 Gospodinele nu au voie ca, în ziua de Blagoveștenie, să pună ouă sub cloșcă, fiindcă puii vor ieși cu două capete și cu patru picioare;

La o așa zi mare, cum e ziua Bunei Vestiri, e bine să punem pe pragul casei pâine și sare pentru hrana îngerilor, care ne vor veghea tot restul anului, etc.


O superstiție foarte cunoscută în popor, ne îndeamnă să credem că așa cum va fi vremea în ziua de Blagoveștenie, așa va fi și de Paște.



La Blagoveştenie se efectuau nenumărate acte de purificare a spaţiului, de alungare a şerpilor de pe lângă casă şi a insectelor şi omizilor din livezi: afumarea cu tămâie şi cârpe arse a clădirilor, curţilor, oamenilor şi vitelor (Transilvania, Banat); producerea zgomotelor de care să se sperie forţele malefice prin tragerea unui clopoţel legat de picior (Transilvania) sau lovirea fiarelor (Banat); aprinderea focurilor în grădini şi livezi; scoaterea din lăzi a straielor şi ţesăturilor la aerisit.

Fertilitatea în noul an era invocată prin stropitul rădăcinii prunilor cu ţuică; ameninţarea cu securea a pomilor fructiferi că vor fi tăiaţi daca nu rodesc (Banat, Transilvania).

În alte zone ziua de Blagoveştenie era însă considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor şi plantelor: nu se puneau cloştile sau se credea că din ouăle ouate în această zi nu ies pui; vacile nu se „goneau“; nu se semăna porumbul (Moldova, Bucovina).

În schimb, în vestul ţării se obişnuia să se altoiască pomii, iar în nord, unde primăvara soseşte mai târziu, să se scoată stupii la iernat. Blagoveştenia era un timp favorabil pentru aflarea norocului şi rodului pomilor fructiferi pentru previziuni meteorologice.

De asemenea, femeile strângeau apa provenită din neaua topită pentru a fi folosită în practicile de medicină şi cosmetică populară.

Un alt obicei transmis din moși-strămoși de Bunavestire este de a arunca toate ouăle din această zi, pentru ca din ele ar ieși pui diformi. Se altoiesc pomii și se scot stupii de la iernat, iar turmele de oi se stropesc cu "apă de omăt" și se afumă cu tămâie pentru a alunga boala și a fi fertile.

Pentru gospodine această zi mai are și o altă semnificație. Astăzi se gătește pește după o perioadă în care s-a mâncat numai de post. Se spune că acela care va gusta pește de Buna Vestire se va simți tot anul ca peștele în apă.


În calendarul popular, Buna Vestire reprezintă momentul trezirii la viață a tuturor ființelor închise în pâmânt peste iarnă.

Importanţa sărbătorii este subliniată de sacrificiul peştelui care se mănâncă, indiferent daca ziua este de post sau de dulce.


Ce Rugăciune se rostește de Buna Vestire – Acatistul Bunei Vestiri



”În n numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!



Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.



Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfânta Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău.



Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.



Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se Numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, da-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.



Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Părinților noștri și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin”


Buna Vestire este cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului



Dintre sarba­torile Maicii Domnului, Buna Vestire este prima care a fost confirmată oficial în documente. Data acestei sărbători nu a fost dintotdeauna 25 martie, ea a variat la început. Astfel, unii o sarbato­reau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din Apus, că cele din Spania, Galia și Milano, Buna Vestire s-a sărbătorit pe 18 decembrie.



În Răsărit, data de 25 martie s-a generalizat îndată ce Nașterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot pe 25 decembrie. Acest lucru s-a întâmplar încă din prima jumătate a sec. al V lea.



Evenimente de-a lungul timpului…

  • 101: Împăratul roman Traian a părăsit Roma şi şi-a început campania sa de cotropire a Daciei. 



Împăratul a traversat Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) şi Dierna (Orsova), pătrunzând prin Banat în Dacia.



La Tapae, în vara anului 101, regele dac Decebal a încercat să oprească înaintarea romană. Crâncena şi îndelungata bătalie s-a încheiat însă cu victoria romană. Spre sfârşitul anului 101, importante forţe dace, aliate cu sarmaţi şi bastarni, au traversat Dunărea şi au pătruns în Moesia, obligându-l pe împăratul Traian să se deplaseze spre noul teatru de război deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care l-a făcut pe Traian să nu poată exploata succesul de la Tapae, s-a prăbuşit după înfrângerea forţelor lui Decebal în iarna şi primăvara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum şi în Dobrogea, la Adamclisi), initiativa militară trecând definitiv în tabăra adversă.




În toamna anului 102, îndârjita rezistenţă a lui Decebal l-a obligat pe Traian să încheie pacea cu regele dac, pace înţeleasă, însă, de ambele tabere doar ca un simplu armistiţiu.

Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, a înălţat, între Dobreta şi Pontes, în anii 103-105, un durabil pod peste Dunăre, pe care legiunile romane l-au traversat în vara anului 105, iniţiind cel de-al doilea Război dacic.



 

  • 421: Este fondată  Veneția.




Nu există date verificabile asupra originii orașului, însă legenda acreditează ziua de 25  martie  a anului 421  drept moment al întemeierii sale.

Într-o zi de 25 martie, la ora 12, în anul 421, se năștea, potrivit legendei, orașul Veneția, astăzi principal oraș al regiunii Veneto și al Italiei nord-orientale. Deși nu există aspecte certe asupra originii orașului, legenda locală acreditează ziua de 25 martie a anului 421 drept moment al întemeierii Cetății, pentru că acesta este momentul sfințirii primei biserici venete – San Giaccomo. Se pare, însă, că Veneția s-a născut ca urmare a fluxului de refugiați care au abandonat câmpia padană sub amenințarea invaziei longobarde din nordul Italiei în anul 568. Întregul oraș (și întreaga lagună) au fost declarate în 1979 patrimoniu al umanității de către UNESCO. Republica Veneția a fost și este cunoscută si sub numele “Republica Sfântului Marcu” (La Repubblica di San Marco), “Republica Leului” (La Repubblica del Leone), “Preasenina” (Serenissima). Așezată la granița culturală cu Imperiul Bizantin, Veneția și-a dezvoltat un puternic spirit de independență care a dus la formarea unui oraș stat. Conducătorul politic era dogele (din latinescul dux), teoretic ales pe viață, dar în practică, în special în primele secole de existență a comunității, adesea constrâns să renunțe la propriul mandat ca urmare a unor rezultate nesatisfăcătoare ale propriului guvern. În secolul al XVIII-lea, Veneția era printre orașele cele mai rafinate din Europa, cu o mare influență în domeniul artelor, arhitecturii și al literaturii acelei perioade. Azi orașul Veneția este împărțit în șase cartiere: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San Marco, Cannaregio și Castello, cuprinzând 118 insule, 354 poduri și 177 canale. Piața San Marco poate fi considerată “centrul centrului” orașului, una dintre cele mai frumoase din lume. Aici se găsețte Bazilica San Marco, Palatul Ducal și clopotnița bazilicii. 

Un alt simbol al orașului este Podul Rialto pe care se găsesc magazine. 

Alte importante monumente venețiene sunt: Arsenalul, Bazilica Santa Maria della Salute și Bazilica Santa Maria Gloriosa dei Frari. Canalele principale ale orașului sunt: Canal Grande și Canale della Giudecca. Primul împarte în două orașul trasând un S, al doilea separă centrul vechi de insula Giudecca.

  • 963: S-a fondat statul Luxemburg, devenit Ducat în 1815, iar în 1867 şi-a câştigat independenţa faţă de Belgia.



Istoria înregistrată a Marelui Ducat al Luxemburgului începe odată cu construcția Castelului Luxemburg în anul 963. În jurul acestei fortărețe s-a dezvoltat treptat un oraș care a devenit centrul unui stat mic dar important. Comitatul Luxemburg este ridicat la rang de Ducat în 1354. În 1437 a avut loc o criză, familia conducătoare neavând moștenitori legitimi pentru tron. În secolele următoare, fortăreața Luxemburg a fost în mod constant mărită și întărită de cei care au ocupat-o, între alții, Bourbonii, Habsburgii, Hohenzollernii și francezii. Chiar și după înfrângerea lui Napoleon în 1815, când Congresul de la Viena a conferit autonomie formală Luxemburgului, țara a devenit obiectul unei dispute între Prusia și Olanda.

Marele Ducat de Luxemburg (în luxemburgheză: Groussherzogtum Lëtzebuerg) este un stat fără ieșire la mare din vestul Europei, vecin cu Belgia, Franța și Germania. Are două regiuni principale: Oesling în nord, situată în masivul Ardeni, și Gutland în sud. Luxemburg are o populație de peste o jumătate de milion de locuitori într-un teritoriu de aproximativ 2.586 kilometri pătrați. Este o democrație reprezentativă cu un monarh constituțional, fiind condusă de un „Mare Duce”.

  • 1245: Într-o scrisoare a papei Inocenţiu al IV-lea, au fost menţionaţi românii care locuiau în apropierea Dunării şi Mării Negre.


  • 1608: Ridicarea Mănăstirii Cernica, ctitorie a lui Cernica Știrbei.



Mănăstirea Cernica este o mănăstire ortodoxă aflată în apropiere de București, în județul Ilfov. Așezat la o distanță de numai 12 kilometri spre răsărit de capitală, complexul monahal se întinde pe doăa dintre insulele lacului Cernica.

În obștea monahală a acestei mănăstiri au trăit nenumărați bărbați cu viață sfântă, cei mai renumiți dintre aceștia fiind : Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici.


Ctitorie a marelui vornic Cernica Știrbei și a soției sale, doamna Chiajna, cinstita Mănăstire Cernica este atestată documentar încă din anul 1608, printr-un hrisov domnesc al lui Radu Vodă Șerban, fiul lui Mihnea Vodă. În acel an, vornicul Cernica reface un vechi schit, îl înzestrează cu pământuri, păduri și sate, spre veșnica pomenire a numelui și a neamului său.

Astfel, începând cu anul 1608, schitul se va numi “Cernica”, până la această dată el fiind numit “Grădiștea Floreștilor”.

Hrisovul amintit consemnează următoarele: “Am cumpărat satul Florești, de pe Colentina, de la Nedelcu și Stroe, feciorii lui Radu Captaru, și am zidit o mănăstire, la leatu 1608, cu hramul Sfântului Ierarh și făcător-de-minuni Nicolae de la Mira Lichiei, în capul moșiei mele cea de mai sus arătată, într-un ostrov, lângă Floreștii din mijloc, ce se vecinesc cu Șerban Vodă.”

Încă dintru început, ctitorul a precizat: “Nimeni din neamul meu să nu fie slobod de a se atinge de dânsa sau să pună egumen, ci să fie stareț din acei părinți ce vor petrece cu viață de obște, spre pomenirea mea, a soției mele și a neamului meu, în veacul de acum și în cel ce va să fie.”


  • 1643: S-a tipărit, la Iaşi, lucrarea Cartea românească de învăţătură, a mitropolitului Varlaam.



Cartea începe cu un „Cuvânt“ adresat de Vasile Lupu „la toată semenția românească de pretutindeni ce se află pravoslavnici într-această limbă“, arătând că oferă „acest dar limbii românești, carte pre limba românească, întăiu de laudă lui Dumnezeu, după aceia, de învățătură și de folos sufletelor pravoslavnici“.

Urma apoi un „Cuvânt către cetitoriu“ al mitropolitului. Din aceste două prefețe se desprinde ideea unității de neam și de limbă a românilor din Moldova, Muntenia și Transilvania.



Mitropolitul moldovean și-a cules materialul „din multe scripturi din limba slavoniască“, arătând în prefață că este „adunată din toți tălcovnicii Sfintei Evanghelii, dascălii Bisericii noastre“. Varlaam are meritul că a strâns într-o lucrare unitară vechile cazanii, care circulau în țările românești în manuscris, traduse din grecește sau din slavonește, le-a revizuit și le-a dat ca „dar“ întregului popor român.

Cazania a adus un aport prețios la formare limbii noastre literare, fiind scrisă într-un stil viu și plin de culoare, cu fraze bogate în comparații pitorești și expresii plastice.

Prin conținutul ei, dar și prin frumusețea graiului, Cartea românească de învățătură a lui Varlaam a cunoscut o răspândire mult mai largă decât orice altă carte românească veche, ajungând nu numai în mâna episcopilor și a preoților, ci chiar a credincioșilor de la sate.

  • 1655: Titan, cea mai mare lună a lui Saturn, a fost descoperită de Christian Huygens, matematician și fizician olandez.


Satelitul natural al planetei Saturn, Titan, este singurul corp ceresc din sistemul nostru solar care are mări şi oceane pe suprafaţa sa. În acest caz, nu este vorba de apă, ci de gaz metan lichefiat.

Titan sau Saturn VI, este cel mai mare satelit al lui Saturn, unicul satelit natural cunoscut că ar avea o atmosferă densă și singurul obiect, altul decât Terra, pentru care există evidența clară a unor corpuri stabile pe o suprafață lichidă.
Titan este a șasea lună elipsoidală care orbitează planeta Saturn. Descrisă frecvent sub titulatura de satelit asemănător unei planete, Titan are un diametru cam de 50% mai mare ca al Lunii ce orbitează Terra și este cu 80% mai masiv. Este al doilea satelit ca mărime în Sistemul Solar, după Ganimede, satelitul lui Jupiter și este mai mare ca volum decât cea mai mică planetă, Mercur, deși are doar jumătate din masivitatea sa. Titan a fost primul satelit cunoscut al lui Saturn, descoperit fiind în 1655 de către astronomul olandez Christiaan Huygens.


Satelitul este compus primar din gheață și rocă. La fel ca și în cazul lui Venus, anterior Erei Spațiale, atmosfera densă și opacă a împiedicat cunoașterea suprafeței lui Titan până ce informații noi au fost acumulate odată cu sosirea în apropiere a misiunii Cassini – Huygens, în 2004, incluzând descoperirea unor lacuri de hidro-carbon lichid în regiunile polare ale satelitului. Acestea sunt singurele corpuri stabile, mari, suprafețe lichide cunoscute să existe oriunde altundeva decât pe planeta noastră. Suprafața sa este din punct de vedere geologic foarte tânără. Deși munți și câțiva crio-vulcani au fost descoperiți, suprafața sa este relativ netedă, brăzdată doar de câteva cratere de impact.


Atmosfera lui Titan este compusă în mare parte din nitrogen; componente minore au condus la formarea unor nori de etan și ceață și fum bogate în nitrogen. Climatul – incluzând vântul și ploaia, creează caracteristici de suprafață similare cu cele de pe Terra, cum ar fi dunele de nisip, râurile, lacuri, mări (probabil de metan lichid sau de etan) și plaje, iar satelitul pare să fie dominat de tipare cu vreme de sezon, precum anotimpurile de pe Terra. Cu lichidele sale (atât la suprafață, cât și în adâncuri) și atmosfera robustă de nitrogen, Titan este privit ca analog Terrei, deși la o temperatură mult mai joasă. De aceea satelitul a fost presupus a putea fi gazda unor forme de viață microbiene sau, cel puțin oferă ambientul prebiotic bogat ca și chimie organică complexă. Cercetările au sugerat că un posibil ocean subteran ar putea servi ca mediu biotic. S-a sugerat de asemenea că o formă de viață ar putea exista la suprafață, utilizând metanul lichid ca mediu, în loc de apă; iar anomaliile din compoziția atmosferică arată fie prezența consistentă a unor asemenea forme de viață, fie sunt rezultatul unei chimii diferite non-biotice.

Descoperirea și ”botezul” lui Titan.

 Titan a fost descoperit pe 25 martie 1655, de către astronomul olandez Christiaan Huygens. Huygens a fost inspirat de descoperirea celor patru cele mai mari luni ale lui Jupiter de către Galileo Galilei, în 1610 și de îmbunătățirile aduse tehnologiei telescopului. Christiann, cu ajutorul fratelui său Constantijn Huygens Jr., a început să construiască telescoape către 1650. Christiaan Huygens a descoperit primul satelit pe care l-a observat orbitându-l pe Saturn cu cel dintâi telescop construit.  El l-a numit simplu ”Luna lui Saturn”, publicând în 1655 broșura ”De Saturni Luna Observatio Nova”.  După ce Giovanni Domenico Cassini a publicat descoperirea altor patru sateliți ai lui Saturn, între 1673 – 1686, astronomii au căpătat obiceiul referinței la aceștia, dar și Titan, sub denumirea de Saturn I-V (cu Titan în poziția a patra). Alte epitete timpurii pentru Titan îl menționează ca ”Satelitul comun al lui Saturn”.  Titan a fost oficial numărată ca Saturn VI pentru că după descoperirile din 1789 schema de numărare a fost înghețată pentru a nu se cauza și mai multă confuzie. Numeroși alți sateliți mai mici au fost descoperiți de atunci.

Numele de Titan, respectiv al celor șapte sateliți ai lui Saturn cunoscuți atunci, i se datorează lui John Herschel (fiul lui William Herschel, descoperitorul lui Mimas și Enceladus), prin publicația sa numită ”Rezultate ale Observațiilor Astronomice realizate la Capul Bunei Speranțe”. El a sugerat numele titanilor mitologici, surorile și frații lui Cronos, corespondentul grec al lui Saturn.

Orbită și rotație.

Titan îl orbitează pe Saturn la fiecare 15 zile și 22 de ore. Precum Luna, satelitul Terrei și mulți alți sateliți ai gigantelor gazoase, perioada sa orbitală este identică cu perioada de rotație; Astfel, Titan este strâns locat în rotație sincronă cu Saturn și de aceea prezintă doar o singură față către planetă. De aceea, există un punct sub saturnian pe suprafața sa, din care planeta va apărea chiar deasupra. Longitudinile pe Titan sun măsurate spre vest de la meridianul ce traversează acest punct. Excentricitatea sa orbitală este de 0,0288 și este înclinată cu 0,348 grade relativ față de ecuatorul saturnian. Privit de pe Terra, Titan atinge o distanță unghiulară de 20 de raze saturniene (cam 1,2 milioane de kilometri) de Saturn și subscrie un disc de 0,8 secunde de arc în diametru.

Caracteristici de volum și masă.

Titan are un diametru de 5.150 km , comparat cu 4.879 km al planetei Mercur și cu 3.474 km pentru Luna ce orbitează Terra. Bazat pe densitatea sa de masă de 1,88 g/cm3, compoziția de masă a lui Titan este jumătate gheață și jumătate rocă. Deși similar în compoziție cu Dione și Enceladus, Titan este mai dens datorită compresiei gravitaționale.

Titan este probabil diferențiat în câteva învelișuri, cu un centru de rocă de 3.400 km, înconjurat de învelișuri compuse din forme diferite de cristalizare a gheții. Interiorul său ar putea fi încă fierbinte și acolo s-ar putea afla un înveliș lichid, de ”magmă” compusă din apă și amoniu între crusta de gheață și cele mai adânci învelișuri de gheață cu forme de înaltă presiune. Prezența amoniului permite apei să rămână lichidă chiar și la temperaturi de peste -97 de grade Celsius. Evidența unui asemenea ocean a fost oferită de sonda Cassini, sub forma unei unde radio naturală, de frecvență foarte joasă, în atmosfera lui Titan. Suprafața lui Titan este considerată a fi un reflector slab pentru aceste unde radio, așa încât acestea ar putea fi reflectate de fapt de gheața lichidă aflată într-un ocean subteran.


Atmosfera lui Titan.

 Titan este singurul satelit cunoscut a avea o atmosferă maturizată, care constă din mai mult decât ceva urme de gaze. Observațiile de la sondele Voyager au arătat că atmosfera lui Titan esre mai densă decât atmosfera planetei noastre, cu o presiune de suprafață de 1,45 ori mai mare decât cea a Terrei. Atmosfera lui Titan este cam de 1,19 ori mai masivă decât cea a Terrei. Ea găzduiește învelișuri cețoase care blochează cea mai mare parte a luminii vizibile de la Soare, dar și alte surse care blochează vederea suprafeței lui Titan. Atmosfera este atât de densă și gravitația atât de mică încât oamenii ar putea zbura prin ea dacă și-ar atașa aripi. Gravitația joasă a lui Titan înseamnă că atmosfera sa este mult mai extinsă decât cea a Terrei. Abundența metanului în atmosfera lui Titan era de zece ori mai mare iar presiunea atmosferică era cel puțin dublă față de cea prezisă.

Presiunea de suprafață înaltă însemna că metanul era doar o fracțiune din atmosfera lui Titan.

Atmosfera lui Titan este singura atmosferă densă, bogată în nitrogen, din sistemul solar, alăturată Terrei. Compoziția atmosferică în stratosferă este de 98,4% nitrogen, cu 1,6% compoziție rămasă de metan (1,4%) și hidrogen (0,2%). Pentru că metanul se condensează în atmosferă la altitudini înalte, abundența sa crește pe măsură ce înălțimea scade, sub tropopauză, la o altitudine de 32 km, cu nivele de valori de 4,9% între 8km și suprafața sa. Există urme și ale altor hidrocarboni, precum etan, diacetilenă, metilacetilenă, acetilenă și propan, precum și alte gaze, precum cianoacetilena, hidrogen cianid, carbon dioxid, cianogen, argon și heliu. Culoarea portocalie, așa cum este văzută din spațiu, ar putea fi produsă de alte complexe chimice în mici cantități, posibil tolini, precipitate organice precum tarul. Hidrocarbonii sunt considerați a se forma în atmosfera superioară a lui Titan, în reacții rezultate din disiparea metanului de către lumina ultravioletă a soarelui, producând o ceață groasă portocalie. Titan nu are câmp magnetic, deși studiile realizate în 2008, au arătat că Titan a reținut rămășițe ale câmpului magnetic al lui Saturn în scurtele ocazii când a trecut în exteriorul magnetosferei saturniene și este expus direct vântului solar. Acesta ar putea ioniza și porta unele molecule din vârful atmosferei.

În noiembrie 2007, cercetătorii au descoperit evidența ionilor negativi cu o valoare de 10.000 de ori mai mare decât masa hidrogenului din ionosfera lui Titan, care sunt considerați a se prăbuși în regiuni mai joase, pentru a forma ceața portocalie cu efect de obturare a suprafeței lui Titan. Structura lor nu este încă cunoscută, dar sunt considerați a fi tolini, și ar putea fi baza pentru formarea unor structuri moleculare mai complexe, cum ar fi hidrocarbonii aromatici policiclici. Energia de la Soare ar fi trebuit să convertească toate urmele de metan din atmosfera lui Titan în hidrocarboni mai complecși într-o perioadă de 50 de milioane de ani – o perioadă scurtă comparată cu vârsta sistemului solar. Aceasta sugerează că metanul este cumva realimentat de un rezervor aflat pe suprafața sau în adâncul lui Titan. Că atmosfera lui Titan conține de 1000 de ori mai mult metan decât monoxid de carbon ar părea să conducă spre contribuții semnificative ale impactelor cometare, de vreme ce cometele sunt compuse din mai mult monoxid de carbon decât metan. Că Titan a agregat o atmosferă din nebuloasa saturniană timpurie, la momentul formării sale, nu pare posibil. În acest caz ar trebui să aibă o abundență atmosferică similară nebuloasei solare, incluzând hidrogen și neon. Mulți astronomi au sugerat că originea metanului din atmosfera lui Titan este satelitul însușii, eliberat din erupțiile criovulcanice. O posibilă origine biologică pentru metan nu a fost exclusă.

Există de asemenea un model al circulației aerului, identificat ca urmând direcția de rotație a lui Titan, dinspre vest către est. Observațiile asupra atmosferei, realizate de Cassini în 2004, sugerează de asemenea că Titan este un super-rotitor, precum Venus, cu o atmosferă care se rotește mult mai repede decât suprafața sa.

Ionosfera lui Titan este de asemenea mult mai complexă decât a Terrei, cu o ionosferă principală la o altitudine de 1.200 km, dar cu un înveliș adițional de particule încărcate la 63 de km. Acest fapt împarte atmosfera lui Titan în două membre cu rezonanțe radio separate. Sursele undelor radio naturale ale lui Titan sunt însă neclare, de vreme ce nu par să fie o activitate luminoasă extinsă.


Climatul.

Temperatura de suprafață a lui Titan este cam de -179 grade Celsius. La această temperatură apa înghețată nu sublimează sau evaporează, așa încât atmosfera este aproape lipsită de vapori de apă. Ceața din atmosfera lui Titan contribuie la anti efectul de seră al satelitului, reflectând lumina solară înapoi în spațiu, făcând ca suprafața sa să fie semnificant mai rece decât atmosfera sa superioară. Satelitul recepționează cam numai 1% din cantitatea pe lumină solară pe care o primește Terra.

Norii lui Titan, probabil compuși din metan, etan sau alte organici simple, sunt împrăștiați și variabili,  presărați prin ceața înconjurătoare. Acest metan atmosferic creează un efect de seră pe suprafața lui Titan, fără de care Titan ar fi mult mai rece. Descoperirile sondei Huygens indică ploi periodice de metan lichid și alți compuși organici care udă suprafața lunii.

Simulări ale modelelor vântului global, bazate pe informații despre viteza vântului luate de Huygens au sugerat că atmosfera lui Titan circulă într-o singură celulă Hadley enormă. Aerul cald se ridică în emisfera sudică a lui Titan – experiența unei veri când Huygens a coborât – și se scufundă în emisfera nordică, rezultând curenți de aer de altitudine înaltă dinspre sud către nord și curenți de aer de joasă altitudine dinspre nord către sud. O asemenea celulă Hadley mare este posibilă numai pe o lume cu rotație înceată, precum a lui Titan. Circulația vântului în celulă de la pol la pol pare să fie centrată pe stratosferă. Simulările au sugerat posibilitatea schimbărilor la fiecare 12 ani, cu o perioadă de 3 ani de tranziție, în cursul unui an titanian (peste 30 de ani tereștri). Această celulă creează o bandă globală de presiune joasă, care este un efect al variației zonei de convergență intertropicală. Spre deosebire de Terra, însă, unde oceanele sunt limitate în această zonă către tropice, pe Titan, zona traversează distanța dintre cei doi poli, cărând norii de ploaie metanică cu ea. Acesta înseamnă că Titan, în ciuda temperaturilor sale scăzute, ar avea un climat tropical.

Numărul lacurilor de metan vizibile în apropierea polului sud al lui Titan este mai mic decât numărul de lacuri aproape de polul nord. Pentru că polul sud este actualmente în vară și nordul în iarnă, o ipoteză emergentă ar fi că ploile cu metan survin la poli în iarnă, iar metanul se evaporează vara.



  • 1821: A început războiul de independenţă al Greciei faţă de Imperiul Otoman, încheiat în 1829, într-un context în care se redeşteapta sentimentul naţional al grecilor.


Arhiepiscopul de Patras, Germanos, a binecuvântat începutul războiului de eliberare. Răscoalele populaţiei împotriva turcilor au provocat numeroase masacre de ambele părţi.

În ianuarie 1822, o reuniune la Epidaurus a proclamat independenţa Greciei, dar turcii au replicat rapid, continuând masacrarea populaţiei greceşti. În mai puţin de zece ani, dar cu preţul a numeroase jertfe, grecii au câştigat recunoaşterea internaţională a independenţei lor şi eliberarea de turci pe 03 februarie 1930.



  • 1907: În România este aprobat Decretul privind obligativitatea ortografiei stabilite de Academia Român


  • 1924: Proclamarea republicii în Grecia. Sărbătoare națională

În urma rezultatelor dezastruoase din campania militară pentru recucerirea Constantinopolului, regele Constantin I a abdicat în favoarea fiului său, George al II-lea. În timp ce guvernul grec dezbătea soarta monarhiei, George al II-a a plecat în exil în România (țara soției sale), apoi la Londra. În urma unui referendum, pe 25 martie 1924, s-a cerut abolirea monarhiei pentru 11 ani.



Însă, din cauza crizei economice din anii ’30 s-a reinstaurat monarhia. George al II-lea se întoarce, însă domnia sa va fi scurtă. Acesta va fi urmat de fratele și de nepotul său. Monarhia va fi abolită pentru totdeauna în anul 1973.



  • 1932:  Înotatorul american de origine română Johnny Weissmuller debuta în film cu celebrul rol din “Tarzan, omul maimuță”.



Se povestește că în timpul revoluției cubaneze, pe când Johny Weissmuller juca golf cu niște prieteni în Cuba, jucătorii s-au trezit înconjurați de revoluționari înarmați. Fără să-și piardă cumpătul, Weissmuller a lansat celebrul strigăt al lui Tarzan, iar soldații, recunoscându-l, au fost foarte încântați să escorteze grupul într-o zonă sigură. Respectându-i-se dorința, la înmormântarea lui Weissmuller, în 1984, fondul sonor a fost celebrul strigăt al lui Tarzan.





  • 1942: S-a născut Otilia Valeria Coman (pseudonimul Ana Blandiana), poetă și luptătoare pentru libertate civică în România.



Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj, România.

Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceauşescu prin declaraţii publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă şi unor publicaţii din străinătate.




Totul

 Frunze, cuvinte, lacrimi,
 cutii de chibrituri, pisici,
 tramvaie câteodată, cozi la făină,
 gărgăriţe, sticle goale, discursuri,
 imagini lungite de televizor,
 gândaci de Colorado, benzină,

 steguleţe, portrete cunoscute,

 Cupa Campionilor Europeni,

 maşini cu butelii, mere refuzate la export,

 ziare, franzele, ulei în amestec, garoafe,

 întâmpinări la aeroport, cico, batoane,

 Salam Bucureşti, iaurt dietetic,
 ţigănci cu kenturi, ouă de Crevedia,
 zvonuri, serialul de sâmbătă seara, cafea cu înlocuitori,
 lupta popoarelor pentru pace, coruri,
 producţia la hectar, Gerovital, aniversări,
 compot bulgăresc, adunarea oamenilor muncii,
 vin de regiune superior, adidaşi, bancuri, băieţii de pe Calea Victoriei,
 peşte oceanic, Cântarea României,
 totul.
Ana Blandiana, 1984.


Ana Blandiana este decernată cu un şir de premii valoroase: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional Gottfried von Herder, Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul Opera Omnia, 2001; Premiul Internaţional Vilenica, 2002.




*** 

Părinţii

Părinţii fac totul oricând pentru noi -
Ne nasc şi ne cresc mai mari decât ei,
Rămân apoi cu discreţie în urmă,
Nu ne deranjează de obicei.

Li-e ruşine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi,
Pentru noi prea modeşti şi prea simpli părinţi,
Vinovaţi pentru timpul pierdut
Ne privesc în tăcere cuminţi.

Apoi îşi mută privirea în stea,
Când raza-nglodată de cer se subţie.
Şi, obosiţi, nu pregetă-o clipă
Să ni se aşeze în pământ, temelie.

Ana Blandiana


***

Eu cred 
de Ana Blandiana

Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa

Că vom mai fi în stare să ne naştem

Din nou?

Eu cred că suntem un popor vegetal-

Cine-a văzut vreodată

Un copac revoltându-se?

  • 1942: S-a născut Aretha Franklin, cântăreață americană


Deși cunoscută pentru melodiile ei soul și fiind numită Regina muzicii Soul, Aretha Franklin a abordat cu mare succes asemenea jazz, blues, R&B, muzică gospel și rock. Renumita publicație Rolling Stone a clasat-o pe primul loc în topul „100 Greatest Singers of All Time”, iar în clasamentul „100 Greatest Artists of All Time” se află pe locul nouă.

Potrivit prestigioasei reviste de specialitate, Aretha Franklin figureaza printre cele mai mari interprete ale lumii, avand în palmares nu mai puțin de 18 premii Grammy. De altfel, în 1987, ea a fost prima femeie din lume a cărui nume a fost trecut în The Rock and Roll Hall of Fame, iar Time a numit-o drept una dintre cele mai influente femei ale secolului al XX-lea.

Fiică de predicator

Aretha Louise Franklin s-a născut la 25 martie 1942, în Memphis, Tennessee, al patrulea dintre cei cinci copii ai unui predicator baptist și ai unei cântărețe de gospel. Talentul ei muzical a fost remarcat de la o vârstă fragedă, scrie Agerpres.

La vârsta de 10 ani s-a mutat cu familia în Detroit, Michigan. Pianistă talentată și având o voce puternică, până la 14 ani a înregistrat câteva cântece învățate la biserica unde tatăl ei era predicator. În timpul unui turneu al pastorului Franklin, s-a împrietenit cu mari artiști ca Mahalia Jackson, Sam Cooke și Clara Ward.  La 17 ani a început să cânte pop și blues.

Talentul pentru gospel

În 1960 a plecat la New York și curând a semnat cu Columbia Records. În 1961, single-ul ei „Rock-A-Bye Your Baby With A Dixie Melody” a urcat pe locul 37 în topurile pop. Au urmat câteva single-uri în Top10 R&B, dar acestea i-au evidențiat și mai mult talentul pentru gospel.

Împreună cu soțul și managerul ei Ted White a decis să se multe la Atlantic în 1967. Producătorul Jerry Wexler a introdus-o la studiourile Florence Alabama Musical Emporium. Alături de instrumentiști ca Eric Clapton sau Duane Allman, Aretha Franklin a înregistrat single-ul „I Never Loved A Man (The Way I Love You)”, care a devenit un hit în top 10, după care a plecat la New York pentru a înregistra „Do Right Woman, Do Right Man”, potrivit biography.com.


Primele premii Grammy

Și-a consolidat poziția în ierarhia muzicală în 1967 și 1968, cu o serie de single-uri care au devenit hituri clasice. În 1967, a lansat albumul „I Never Loved A Man (The Way I Love You)”. Prima piesă de pe album, „Respect”, un cover după Otis Redding, a ajuns pe locul 1 în topurile pop și R&B și i-a adus Arethei primele două premii Grammy.

Ea a urcat în Top 10 și cu piesele „Baby I Love You,” „Think,” „Chain of Fools,” „I Say A Little Prayer” and „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman”.

A cântat la funeraliile lui Martin Luther King Jr

În 1968, Aretha a fost aleasă să cânte la funeraliile lui Martin Luther King Jr, unde a cântat „Precious Lord”. Ea a cântat, de asemenea, la Convenția Democrată din 1968. În anul următor, a divorțat de White.

În 1972 a cântat la funeraliile Mahaliei Jackson. Interesul său pentru muzica gospel a revenit, iar în 1972, albumul ”Amazing Grace” s-a vândut în peste de 2 milioane de exemplare, devenind cel mai bine vândut album gospel.

Queen of Soul

Succesul Arethei Franklin a continuat de-a lungul anilor ’70, câștigând opt premii consecutive Grammy pentru Best R&B Female Vocal Performance, și a cucerit titulatura de „Queen of Soul”. Ea a lucrat mult și și-a extins repertoriul cu cover-uri rock și pop.



În 1975, stilul disco a luat amploare și artiști precum Chaka Khan și Donna Summer păreau să eclipseze cariera lui Franklin. A înregistrat, în 1976, coloana sonoră pentru ”Sparkle”. În 1978, s-a căsătorit cu actorul Glynn Turman.

Apariții în cinematografie

În 1980 a jucat în filmul ”The Blues Brothers”, apoi a apărut în „Think” alături de John Belushi și Dan Aykroyd. A revenit în atenția noii generații de fani R&B și a semnat cu Arista Records. Noul ei album ”Jump To It”, lansat 1982, s-a bucurat de mare succes în topurile R&B și a câștigat o nominalizare la Grammy. Doi ani mai târziu, a divorțat de Turman.

În 1985, a lansat un alt album — ”Who’s Zoomin’ Who?”. care include single-ul single-ul „Freeway of Love” și a colaborat cu trupa Eurythmics. Albumul a cunoscut un record de vânzări. Următorul material discografic, din 1986, a rpimit Discul de aur, pe acest album fiind duetul cu George Michael „I Knew You Were Waiting (For Me)”, care a devenit hitul nr. 1 în topurile pop.

La inaugurarea prezidențială a lui Clinton

Un an mai târziu, a fost primul artist de gen feminin care a fost introdus în Hall Rock and Roll of Fame. De asemenea, în 1987, Universitatea din Detroit i-a acordat Arethei Franklin un doctorat onorific. În 1993, a fost invitată să cânte la inaugurarea prezidențială a lui Bill Clinton, iar în 1994 a primit premiul Grammy Lifetime Achievement.

În 1998, și-a reluat rolul din ”Blues Brothers 2000”, a relansat albumul „A Rose Is Still A Rose” și a primit în locul lui Luciano Pavarotti premiul Lifetime Achievement, pentru „Nessun Dorma”.

La inaugurarea prezidențială a lui Obama

În 2003, a lansat albumul ”So Damn Happy”. Doi ani mai târziu a primit Presidential Medal of Freedom și a devenit a doua femeie care a intrat în UK Music Hall of Fame.

În 2008, al 18-lea premiu Grammy pentru „Never Gonna Break My Faith” — o colaborare cu Mary J. Blige și a fost desemnată să cânte la inaugurarea prezidențială a lui Barack Obama în 2009.


Neobosită și la 73 de ani


În 2011, a lansat primul album propriu ”A Woman Falling Out of Love”. Pentru a promova proiectul, a efectuat mai multe concerte, inclusiv un concert de două seri la Radio City Music Hall din New York.

Cel mai recent album al artistei este ”Aretha Franklin Sings The Great Diva Classics”. În 2015 efectuează un amplu turneu în Statele Unite.




Regina muzicii Soul, Franklin cântă de asemenea jazz, blues, R&B, muzică gospel și rock. Rolling Stone a clasat-o pe primul loc în topul „100 Greatest Singers of All Time”, iar în clasamentul „100 Greatest Artists of All Time” pe locul nouă. A câștigat 18 premii Grammy competitive și două onorifice. Are 20 de single-uri pe locul unu în topul Hot R&B/Hip-Hop Songs și două pe primul loc în Billboard Hot 100: „Respect” (1967) și „I Knew You Were Waiting (For Me)” (1987), un duet cu George Michael. Din 1961, ea a avut un total de 45 de hit-uri în top 40 pe Billboard Hot 100. Între 1967 și 1982 a avut 10 albume R&B pe locul unu mai mult decât oricare altă femeie artist. În 1987, a devenit prima artistă femeie care a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

 

  • 1947: S-a născut Elton John, cântăreț și compozitor britanic

Sir Elton Hercules John CBE (n. Reginald Kenneth Dwight, pe 25 martie 1947), cunoscut sub numele de scenă Elton John, este un cântăreț, compozitor, cantautor și pianist englez. A lucrat cu partenerul său muzical Bernie Taupin din 1967; până în prezent au colaborat la peste 30 de albume.



Într-o carieră de patru decenii Elton John a vândut peste 450 de milioane de discuri la nivel mondial, devenind unul dintre cei mai de succes artiști din istorie. Melodia sa Candle in the Wind 1997 a fost vândută în peste 37 de milioane de exemplare, fiind cea mai bine vândută melodie din istorie. A avut peste 50 de melodii Top 40, șapte albume consecutive pe locul 1 în topurile din Statele Unite, 56 de melodii Top 40, 16 melodii Top 10, patru melodii numărul 2 și nouă melodii numărul 1. A câștigat cinci premiiGrammy, un premiu Tony, iar pentru muzică de film The Lion King / Regele Leu a primit în 1995 premiul Oscar și un Glob de Aur. În 2004, revista Rolling Stone l-a poziționat pe locul 49 în Top 100 cei mai buni artiști din istorie.




John a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1994. S-a implicat intens în lupta contra SIDA începând cu sfârșitul anilor 1980 și a fost numit cavaler în 1998. S-a căsătorit cu David Furnish pe 21 decembrie 2005 și continuă să fie un apărător al comunității LGBT. În 2008, revista Billboard l-a numit cel mai de succes artist masculin din istorie in The Billboard Hot 100 Top All-Time Artists și pe locul trei la general (după The Beatles și Madonna).

La vârsta de 15 ani, cu ajutorul mamei și tatălui său vitreg, Reginald Dwight a devenit un pianist de weekend la un local din apropiere, hotelul Northwood Hills, cântând de joi până duminică și primind 35 de lire sterline pe săptămână. Cunoscut ca "Reggie", interpreta o serie de piese celebre, inclusiv piese de Jim Reeves și Ray Charles, precum și piese compuse de el.





În 1964, Dwight împreună cu prietenii săi au format trupa Bluesology. În timpul zilei îndeplinea sarcini pentru o companie muzicală iar noaptea ținea spectacole solo în barul unui hotel din Londra și lucra împreună cu Bluesology. La mijlocul anilor 1965, Bluesology însoțea muzicieni de soul și R&B americani precum The Isley Brothers, Major Lance, Billy Stewart, Doris Troy și Patti LaBelle and The Bluebelles. În 1966, trupa a susținut pe Long John Baldry și a interpretat de 16 ori la The Marquee Club.



Echipa formată din John și Taupin s-au angajat la DJM Records ca și compozitori în 1968 și pentru următorii doi ani au compus melodii pentru diferiți artiști precum Roger Cook și Lulu. Taupin scria versurile în mai puțin de o oră și le dădea lui John, care compunea muzica pentru ele într-o jumătate de oră, lăsând la o parte versurile dacă nu putea veni repede cu ceva pentru ele.

În această perioadă, John a mai activat ca pianist de studio pentru diferiți artiști, inclusiv pentru melodia He Ain't Heavy, He's My Brother a lui The Hollies.

La îndemnul publicistului muzical Steve Brown, John și Taupin au început să compună melodii mai complexe pe care John să le înregistreze pentru DJM. Primul single a fost I've Been Loving You (1968), produs de Caleb Quaye, fost chitarist la Bluesology. În 1969, împreună cu Quaye, toboșarul Roger Pope și basistul Tony Murray, John a mai înregistrat încă un single, Lady Samantha, și un album, Empty Sky.



Pentru următorul lor album, Elton John, John și Taupin l-au angajat pe Gus Dudgeon ca producător și pe Paul Buckmaster să se ocupe de aranjamente. Elton John a fost lansat în aprilie 1970 prin DJM Records/Pye Records în Regatul Unit și prin Uni Records în Statele Unite. Primul single de pe album, Border Song, a intrat în Billboard Hot 100, ajungând până pe locul 92. Al doilea single, Your Song, a ajuns în Statele Unite în Top 10, ocupând locul 8 și a devenit primul hit al lui John ca și cântăreț. Albumul avea să ajungă primul său hit, ajungând până pe locul 4 în Billboard 200.





  • 1954: Pe data de 25 martie 1954, Radio Corporation of America deschidea prima linie de asamblare a televizoarelor color la fabrica sa din Bloomington, Indiana.

Compania a fabricat 5.000 de televizoare cu diagonală de 30 de centimetri (modelul-receptor color CT-100), pe care le-a vândut la 1.000 de dolari bucata, sumă astronomică la vremea respectivă în condițiile în care cel mai scump automobil se vindea cu 5000. Se găsea în 60 de magazine din New York, dar prețul a fost redus la 1.000 de dolari după o lună, timp în care au fost vândute numai 30 de televizoare. Unul dintre motivele din cauza căriua s-au vândut atât de puține aparate a fost că nu exista decât o oră de transmisiuni color pe zi – știrile N.B.C.

  
  • 1957: Semnarea Tratatului de la Roma,

intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, prin care s-au pus bazele Comunității Economice Europene, CEE, devenită Uniunea Europeană de la 1 noiembrie 1993, data intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht.


Tratatul de la Roma se referă la tratatul prin care a fost instituită Comunitatea Economică Europeană (EEC) și a fost semnat de Franța, Germania de Vest, Olanda, Italia, Belgia și Luxemburg la 25 martie 1957. Inițial, numele complet al tratatului era Tratat de instituire a Comunității Economice Europene. Totuși, Tratatul de la Maastricht l-a amendat eliminând, printre alte lucruri, cuvântul "Economic" atât din numele comunității cât și al tratatului. Din acest motiv tratatul este denumit de cele mai multe ori Tratat de instituire a Comunității Europene sau Tratatul CE.



În aceași zi a mai fost semnat un tratat care instituia Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, Euratom) : cele două tratate, împreună cu Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, care a expirat în 2002, au devenit Tratatele de la Roma. Atât Tratatul de la Roma, cât și Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.



Tratatul inițial a fost modificat de către toate tratatele ulterioare; Tratatul de la Nisa a încercat să consolideze toate tratatele într-un singur document, dar Tratatul CE a rămas o secțiune de sine stătătoare în cadrul acestuia.



Deși intrarea în vigoare în 1993 a Tratatului de instituire a Uniunii Europene a fost un nou pas in direcția integrării europene, luarea majorității deciziilor în cadrul Uniunii se face încă după baza legală a Tratatului CE, care rămâne principală sursă a legislației comunitare.

Comunitatea Europeană a fost înființată la Roma sub numele de Comunitatea Economică Europeană (CEE), la data de 25 martie 1957, de către cele șase state membre (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda) ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Constituirea CE a avut la bază Tratatul privind constituirea Comunității Europene. Denumirea sa inițială a fost Tratatul privind constituirea Comunității Economice Europene, actul având însă și alte denumiri uzuale, cum ar fi „Tratatele de la Roma” sau „Tratatul CEE” Clauzele tratatului au fost elaborate în cea mai mare parte în cadrul Conferințelor de la Bilderberg. Concomitent cu CE s-a constituit și Comunitatea Europeană a Atomului (CEA, astăzi Euratom). Împreună cu CECO (constituită deja din 1951) au apărut atunci trei comunități, numite și Comunitățile Europene. Prin Tratatul de fuziune au fost puse bazele unor organe comune de conducere, printre acestea numărându-se Comisia și Consiliul unic. Constituită inițial pe o perioadă limitată la 50 de ani, CECO a fost integrată în CE în anul 2001 prin Tratatul de la Nisa (intrat în vigoare în 2003). CECO nu mai este deci o instituție de sine stătătoare.

Odată cu constituirea Uniunii Europene (UE), s-a schimbat și denumirea CEE în „Comunitatea Europeană”, urmând ca „Tratatul CEE” să devină „Tratatul CE”. Aceste schimbări au exprimat transformările calitative suferite de CEE de la o simplă comunitate economică la o uniune politică. Cu toate acestea, existența celor trei comunități subsidiare (CECO, CEA, CE) nu a avut nimic de suferit în urma acestei noi denumiri, deoarece aceasta nu presupunea și unificarea formală a celor trei comunități.
 

  • 1997: Prin Ordonanţa de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României, ora de vară a fost corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene. 



Astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.

Ora de vară este ora legală adoptată de unele țări sau teritorii pe timpul unei părți a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii și până la o dată din timpul toamnei. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă.


Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități umane să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economisește energia electrică necesară iluminatului.

Ideea trecerii la ora exactă de vară ii apartine celebrului om de stiinta Benjamin Franklin si provine din secolul al XVIII-lea. Acesta a studiat modul în care lămpile cu ulei produceau lumină și cât de eficiente erau acestea.

Introducerea orei de vară s-a născut ca o necesitate de război, în timpul primei conflagrații mondiale. Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au introdus acest sistem, începând cu 30 aprilie 1916, în scopul economisirii rezervelor de cărbune necesare producției de război.



Anunțul oficial în acest sens prevedea că ziua 1 mai 1916 începe la ora 11 a zilei de treizeci aprilie iar ziua de 30 septembrie se va sfârși la o oră după miezul nopții.



Puterile Antantei au adoptat această reglementare un an mai târziu, în 1917. Acest fapt a făcut ca și România să adopte pentru prima dată ora de vară în 1917. Referitor la acest aspect, regina Maria nota în jurnalul său, la 5/18 iulie 1917:



    ”De azi se schimbă ora – se dă înainte, ora șapte e deja ora opt și așa mai departe. A trebuit să o facem pentru că rușii așa procedează, ca să evităm confuziile – motivul e economia la electricitate. La început va pricinui totuși încurcături, fără îndoială.”

Utilizarea în România

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 și prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, și 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.


Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979.

Prezenta regulă este în vigoare din 1997; până atunci s-au mai aplicat următoarele reguli:

    1979 - 1983: prima duminică din aprilie, ora 00:00 (-> 01:00) - ultima duminică din septembrie, ora 01:00 (-> 00:00) (cu excepția anului 1979, când ora de vară a început pe 27 mai);

    1984 - 1996: ultima duminică din martie, ora 00:00 (-> 01:00) - ultima duminică din septembrie, ora 01:00 (-> 00:00).

(toate orele sunt ore locale ale României)



Să aveți o zi frumoasă!
 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...