28 Mai

Este a 148-a zi a anului. 

Au mai rămas 217 de zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 05 h 37 m și apune la 20 h 49 m.

Citatul zilei

„În viață nimeni nu trăiește din sufletul altuia, ci fiecare din sufletul lui.” (Ion Agârbiceanu, scriitor, ziarist și prozator român, adept al semănătorismului, parlamentar, academician, canonic și protopop unit al Clujului, (n. 12 septembrie 1882— d. 28 mai 1963)

Ziua Internațională a Amnistiei

Istoria acestei date începe în anul 1961, la Londra, atunci când avocatul Peter Benenson a decis să înființeze organizația „Amnesty International” fiind impresionat de un articol apărut în ziarul The Observer.

La momentul actual această organizație nonguvernamentală numără nu mai puțin de 3 milioane de membri și susținători în întreaga lume. Obiectivul acesteia este  de a reduce abuzurile asupra drepturilor omului și obținerea dreptății pentru cei care au fost persecutați din acest punct de vedere.

Anul 1977 a adus acestui ONG premiul Nobel pentru Pace pentru campania sa împotriva torturii, iar în 1978 a obținut din partea Organizației Națiunilor Unite un premiul pentru activitatea pe care o desfășoară în domeniul drepturilor omului.

Aceasta este cea mai mare organizație din lume care luptă pentru drepturile omului, printre cererile sale fiind excluderea pedepsei cu moartea, asigurarea proceselor gratuite pentru cei care nu își permit sau eliberarea prizonierilor politici.

 Ziua internationala a Actiunii pentru Sanatatea Femeilor

 

Ziua internațională de acțiune pentru sănătatea femeilor este marcată la 28 mai, în numeroase țări, pentru a reaminti tuturor celor ce au responsabilități în domeniul sănătății, dar și organizațiilor civice, școlilor, mass-media faptul că sănătatea este considerată una dintre valorile fundamentale ale omenirii. Sănătatea femeilor este asociată cu cea a copiilor și a celorlalți membri ai familiilor, pentru că o femeie sănătoasă reprezintă o garanție pentru sănătatea celor din jurul ei.

Decizia de a lansa o Campanie pentru sanatatea femeilor, in special pe tema mortalitatii materne, a fost luata pe data de 28 Mai 1987, in cadrul celei de-a V-a Reuniuni Internationale pentru Sanatatea Femeilor din Costa Rica. De atunci, organizatiile de femei din toata lumea desfasoara anual, diverse activitati pentru a scoate in evidenta probleme majore legate de aceast subiect dureros.

Sanatatea femeilor este insa asociata cu cea a copiilor si a celorlalti membri ai familiilor, pentru ca o femeie sanatoasa este o garantie de santate pentru cei din jurul ei.

Potrivit OMS, la nivel mondial, în fiecare an, producerea de avorturi este estimată între 40-50 de milioane, ceea ce înseamnă aproximativ 125.000 de avorturi pe zi. În prezent, peste 60% din populaţia lumii trăieşte în ţări în care avortul permis este justificat de un număr mare de motive sau nu este restricţionat în niciun fel. În contrast, peste 25% din populaţie locuieşte în ţări în care avortul este în general interzis iar aproximativ 14% din populaţie se află în ţări unde avortul este permis doar pentru a salva sănătatea femeii.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la fiecare 8 minute o femeie dintr-o ţară în curs de dezvoltare moare din cauza complicaţiilor legate de avort în condiţii nesigure. În fiecare an, la nivel mondial, aproximativ 42 de milioane de femei cu sarcini nedorite recurg la avort, şi aproape jumătate din acestea ajung să facă avort în condiţii nesigure. 68,000 de femei mor anual în urma avorturilor nesigure, acesta fiind unul din cei mai influenţi factori asupra mortalităţii materne. 5 milioane dintre femeile care recurg la avort în condiţii nesigure ajung să îşi degradeze sănătatea. Avortul în condiţii nesigure este o problemă importantă! Metodele prin care el poate fi prevenit – legi permisive şi acces la servicii de planificare familială – întâlnesc obstacole sociale, religioase şi politice.

In plus, se remarca incidenta mare a fumatului, a consumului de alcool, al obezitatii in randurile femeilor,acestea fiind maladii usor de prevenit prin activitati de informare.

Reţeaua Internaţională a Femeilor pentru Drepturile Reproducerii este o reţea la nivel mondial, formată în 1984. În cei peste 30 de ani de experienţă a mobilizat şi desfăşurat campanii ale mişcărilor care luptă pentru asigurarea sănătăţii sexuale şi reproductive. WGNRR are statut consultativ în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Reţeaua este formată din peste 1.000 de membri individuali şi organizaţii din 105 de ţări, după cum se menţionează pe site-ul acesteia, wgnrr.org.

WGNRR va acţiona în sensul reunirii tuturor guvernelor pentru a permite accesul universal la serviciile de sănătatea reproductivă şi pentru a elimina violenţa împotriva femeilor în toate formele sale, obiective ce vor fi incluse în Agenda de dezvoltare post-2015 a ONU, considerate esenţiale în realizarea dezvoltării durabile.

Ziua Internațională a Hamburgerilor

 un simbol culinar al lumii vestice aflate mereu în mișcare, care nu se poate opri nici pentru a mânca.

Hamburgerul este unul dintre cele mai populare produse fast-food, dar originea lui nu este clar cunoscută.

Există mai multe teorii privind locul în care a fost inventat acest tip de sandviş, iar una dintre ipoteze face referire inclusiv la China.

Una dintre cele mai cunoscute teorii susţine că hamburgerul a fost inventat în oraşul german Hamburg, în jurul anului 1891. Bucătarul Otto Kuasw a creat atunci un sandviş ideal pentru marinarii care poposeau pentru scurt timp în port. Sandvişul conţinea file de vită prăjit în unt, ou fript şi două felii de pâine prăjită. Este posibil ca aceasta să fie originea hamburgerului, mai ales că din acest oraş au emigrat mulţi germani în Statele Unite, ducând poate cu ei inedita reţetă. Ulterior, hamburgerul a fost vândut în primul restaurant al fraţilor McDonald, în Monrovia, California, în anul 1937. Deşi în restaurant se serveau mai multe meniuri, hamburgerul era preferatul clar al clienţilor. Astfel, fraţii McDonald au introdus ideea de fast-food şi de meniuri ieftine, care se puteau prepara foarte repede şi vinde clienţilor aflaţi la volan. Succesul a venit în anul 1940.

Există însă un fel de mâncare antic, inventat în China, care seamănă incredibil de mult cu hamburgerul, scrie Huffington Post. Se numeşte rou jia mo (sandviş cu carne, n.r.) şi constă într-o bucată de carne tocată servită într-o pită. Felul de mâncare a fost inventat în timpul dinastiei Qin, între anii 221-207 î.e.n. şi este considerat de unii specialişti drept primul hamburger din lume. Rou jia mo a fost preparat prima dată în Provincia Shaanxi, iar acum poate fi întâlnit peste tot în China şi este printre cele mai consumate mâncăruri de stradă. Iniţial, carnea era preparată în cuptor, dar acum este prăjită în tigaie. Chifteluţa poate fi din carne de porc, vită, miel sau pui şi este condimentată cu diferite ierburi locale. De obicei, este servită alături de o foaie de salată.

 

Ziua Fitnessului și a Sănătății în rândul celor în vârstă

Chiar dacă sunteți trecuți de prima tinerețe ar trebui să faceți mișcare și să aveți o alimentație corespunzătoare pentru că astfel vă veți feri de multe dintre bolile care vin odată cu înaintarea în vârstă. Exercițiile fizice vă vor face să vă simțiți mai bine și o scurtă incursiune la alergat sau la sală poate fi benefică pentru oricine.

S-au văzut multe persoane, chiar trecute de 60 de ani care au o rezistență fizică mult mai mare decât alții la 20 de ani ceea ce înseamnă că oricine poate face efort fizic chiar dacă are o vârstă. Fiți activi indiferent de câți ani aveți în buletin pentru că vă veți simți bine și veți fi mai sănătoși, mai ales dacă aveți grijă și de dieta voastră.

Evenimente de-a lungul timpului...

• 586 i.e.n.: O eclipsa de soare, considerata drept un semn divin, intrerupe o batalie  dintre  mezi si lydieni.

Bătălia Eclipsei, cunoscută și sub denumirea de Bătălia de pe Halys, i-a opus pe mezi și pe lidieni la 28 mai 585 î.Hr pe malurile fluviului Halys (Kızılırmak, în zilele noastre în Turcia).

Această bătălie a încheiat războiul care i-a opus, timp de 5 ani, pe Alyattes al Lidiei și pe Cyaxares, regele mezilor. Bătălia s-a oprit ca urmare a unei eclipse totale de Soare, care  a fost percepută ca o „prevestire” care indica faptul că zeii cereau încetarea luptei. Eclipsa fusese prezisa de filosoful grec Thales din Milet.

Istoricul Herodot, scria în ale sale Istorii (1.74):„În al șaselea an, a avut loc o bătălie în cursul căreia, după ce a început lupta, ziua a devenit deodată noapte. Iar de această schimbare a zilei, Thales i-a prevenit pe ionieni. Lidienii și mezii, când au văzut că ziua se transformase în noapte, au încetat să se mai lupte și au hotărât să facă pace.”

Data la care a avut loc  Bătălia Eclipsei este cea mai veche  cunoscută cu o asemenea precizie.

Potrivit NASA, vârful eclipsei era situat în Oceanul Atlantic, pe 37.9°N 46.2°V, iar zona de umbră a atins sud-vestul anatolian în timpul serii.

• 1588: Flota spaniolă Invincibila Armada a ridicat ancora din portul Lisabona îndreptându-se spre Canalul Mânecii cu scopul de a realiza o debarcare pe Insula Marea Britanie.

Invincibila Armada (în spaniolă Armada Invencible) este numele flotei care, în anul 1588, a fost trimisă de Filip al II-lea, regele Spaniei, pentru a transporta și sprijini acțiunea de debarcare a armatei spaniole în Anglia. Bătălia navală care a urmat s-a înscris în contextul mai larg al conflictului dintre Spania și Anglia, determinat de lupta pentru exploatarea bogățiilor Lumii Noi.

• 1738: S-a născut Joseph Ignace Guillotin, medic şi revoluţionar francez, care a inventat dispozitivul pentru decapitarea condamnaţilor numit ghilotină. 

De fapt acest dispozituv fusese inventat de Dr. Antoine Loius, secretarul Academiei chirugicale din Surgeans si de un mecanic numit Schmidt si fusese deja folosita in Scotia, Anglia si alte tari europene.

J. I. Guillotin a obtinut, ca deputat, in sedinta Adunarii Nationale din 1 decembrie 1789 introducerea pedepsei prin decapitare, pentru a scurta chinurile condamnatilor la moarte, iar masina a fost numita “guillotine= ghilotina”.

Ca membru al Adunării Guillotin si-a îndreptat în principal atenţia faţă de reforma medicală, şi a fost la 10 octombrie 1789, în timpul unei dezbateri privind pedeapsa cu moartea si a propus decapitarea condamnatilor la moarte, numai prin intermediul unei mecanism simplu. “mecanism”, definit ca “o maşină care decapitează fara durere”.

La acel moment, decapitarea în Franţa se facea de obicei cu toporul sau sabia , iar moartea nu era intotdeauna imediată. În plus, tăierea capului era rezervata pentru nobilime, în timp ce condamnatii de rand erau de obicei spânzuraţi sau li se aplicau pedepse mult mai sinistre, cum ar fi ruperea pe roata.

În ciuda acestei propuneri, Guillotin s-a opus pedepsei cu moartea şi a sperat că o metodă mult mai umană şi mai puţin dureroasa de executie ar fi primul pas spre o abolirea totală a pedepsei cu moartea. El dorea de asemenea, executiile sa se faca fara public numeros si nu in prezenta copiilor.

Spre sfârşitul domniei terorii, Guillotin a fost arestat şi închis , dar a fost eliberat din închisoare în 1794, după dupa ce Robespierre a cazut de la putere. Dupa iesirea din inchisoare a abandonat cariera politică pentru a se dedica profesiei de medic.

Asocierea numelui sau cu ghilotina a facut ca familia Guillotin sa inainteze guvernului francez o petitie pentru a da un alt nume acestui mecanism sinistru, iar atunci când guvernul a refuzat, aceasta şi schimbat numele .Printr-o coincidenta, un medic din Lyon pe nume Guillotin , a fost executata pe ghilotină, iar aceasta intamplare pare sa fi contribuit la raspandirea zvonului ca Guillotin ar fi fost el insusi omorat de masina care poartă numele.

In realitate, Guillotin a murit pe 28 martie 1814 din cauze naturale şi acum este înmormântat în cimitirul Pere- Lachaise din Paris.

• 1830: S-a născut Carl Filtsch, una din cele mai importante personalități muzicale ale secolului al XIX-lea.

A început cursurile de pian la vârsta de trei ani, primul îndrumător fiind chiar tatăl său, Joseph Filtsch, păstor evanghelic în Sebeșul Săsesc. Pentru fructificarea talentului său muzical, a fost dus în 1837, la Viena, unde a fost prezentat Curții Imperiale. Astfel a ajuns să fie coleg de educație muzicală și tovarăș de joacă al viitorului împărat Franz Joseph.

A debutat în public în februarie 1841, la Wiener Musikverein. Succesul său răsunător a fost continuat într-un turneu din Budapesta până la Sibiu.

În decembrie 1842, a ajuns să fie elevul preferat al lui Frédéric Chopin, la Paris. Pentru o vreme, Franz Liszt l-a suplinit pe Chopin, fiindu-i de asemenea maestru lui Karl Filtsch.

Chiar și Chopin a făcut o remarcă după ce Carl Filtsch a interpretat unul din concertele pentru pian compuse de el: „Dumnezeule, ce copil. Până acum, nimeni nu m-a înțeles așa ca el”.

Filtsch, care a început să improvizeze la pian încă de tânăr, a lăsat în urma sa opt compoziții proprii, din care unele care au fost publicate pentru prima dată la Londra, în 1843. El a compus și un concert pentru pian, care, din păcate, s-a pierdut.

În ciuda influențelor ușor de recunoscut ale profesorilor săi, în lucrările sale se oglindesc o maturitate timpurie și un talent remarcabil.

• 1892 : Memorandumul din Transilvania

Conducătorii Partidului Naţional Român, însoţiţi de 300 de intelectuali, meseriaşi şi muncitori din Transilvania, sosesc la Viena pentru a prezenta împăratului Memorandumul elaborat de Iuliu Coronianu şi semnat de dr. Ioan Raţiu (preşedinte), dr. Vasile Lucaciu (secretar general), Iuliu Coroianu (referent), Gheorghe Pop de Băseşti şi Eugen Brote (vicepreşedinte), Septimiu Albini (secretar), etc.

Memorandumul  dorea sa fie un  protest faţă politica de maghiarizare practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar în  februarie 1867 .

Semnatarii Memorandumului :

Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Dionisie Roman, Patriciu Barbu, D. O. Barcianu, Gherasim Domide, Teodor Mihali, Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patiţia.

Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, Gheorghe Pop de Băseşti, Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu, Dimitrie Comşa, Septimiu Albini

A fost al treilea moment major de manifestare al ardelenilor faţă de tendinţele evidente de deznaţionalizare promovate de autorităţile maghiare, după  Supplex Libellus Valachorum (1791)  şi   Pronunciamentul de la Blaj din mai 1868.

Memorandumul a marcat apogeul luptei de emancipare a românilor din Transilvania din sec al XIX-lea, aducând problema românească în conştiinţa europeană.

Împăratul a refuzat să primească delegaţia şi trimite Memorandumul guvernatorului ungar la Budapesta.

Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiştilor pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianţă din 1883.  După ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria este prelungit pe 13 iulie 1892, autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi altor fruntaşi ardeleni în mai 1893, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare.

Acest rezultat a stârnit imediat protestul oamenilor politici din Vechiul Regat, dar şi ale unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi etc. Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea PNR. În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena.

• 1908: S-a născut Ian Fleming, scriitor britanic (d. 1964)

Ian Lancaster Fleming (28 mai 1908 – 12 august 1964) a fost un scriitor și jurnalist britanic, cunoscut pentru crearea lui James Bond și elucidarea aventurilor acestuia în 12 romane și 2 povestiri scurte. Cu circa 100 de milioane de exemplare vândute în toata lumea, lucrările despre spionul britanic sunt incluse în lista celor mai bine vândute cărți. Fleming a mai scris două cărți și povestea pentru copii “Chitty-Chitty-Bang-Bang”.

În timp ce lucra pentru Divizia de Inteligență Navală în cel de-al Doilea Război Mondial, Fleming a fost implicat în plănuirea operațiunii „Goldeneye”. Serviciul lui militar din timpul războiului și cariera de jurnalist l-au ajutat în crearea fundalului și a detaliilor pentru nuvelele cu James Bond.

Fleming a fost un fumător și băutor înrăit; a murit în 1964, la 56 de ani, din cauza unui atac de cord. Două dintre cărțile lui cu James Bond au fost publicate postum. James Bond a apărut în douăzeci și cinci de filme, și a fost jucat de șapte actori.

La început, nuvelele lui Fleming nu se bucură de cea mai mare popularitate în Statele Unite, dar după ce președintele Kennedy include în lista cărților sale favorite „From Russia with Love”, vânzările cresc considerabil. Scrie 14 nuvele, iar succesul financiar obținut îl face să se oprească la „Goldeneye”, care este inspirată din operațiunea militară la care a participat, cât și din cartea lui Carson McCullers.

“The Spy Who Loved Me” (1962), derivă stilistic din celelalte cărți despre James Bond, deoarece este scrisă la persoana întâi de către protagonista Vivienne Michel, pe care Fleming o consideră co-autoare. Este istoria vieții ei, până când îl întâlnește pe James Bond.

În afară de James Bond, Fleming mai scrie și o poveste pentru copii, un ghid al celor mai captivante orașe din lume, un studiu de criminologie, și o expunere a evenimentelor „Marea dezordine din Istanbul”, publicată în „The Times”, la 11 septembrie 1955. În 1961, vinde drepturile de autor lui Harry Saltzman și Albert R. Broccoli pentru filmările seriei James Bond, care dau naștere filmului Dr. No, unde Sean Connery joacă rolul principal. Filmul are un succes neașteptat, devenind deodată o senzație mondială, mărind constant bugetul și profiturile prin difuzările repetate. „From Russia with Love” este al doilea film cu James Bond, care aduce profit dublu, și care este ultimul vizionat de Fleming.

Fleming a fost mare bibliofil, el colecționând practic o întreagă librărie cu cărți, care, după părerea sa, „au fost începutul a ceva”, ele fiind astfel importante pentru istoria civilizației occidentale. Ele conțineau subiecte de istorie, știință, tehnologie. Circa 600 de cărți ale lui se păstrează la biblioteca Universității din Indiana, Statele Unite.

În 1952, se căsătorește cu Ann Charteris. În mai 1960, se întâlnește cu președintele Statelor Unite, John F. Kennedy, prin intermediul unui prieten, și este invitat la cină. După această întâlnire, Fleming îl discreditează pe Fidel Castro din lucrările sale.

Mormântul şi memorialul lui Ian Fleming din Sevenhampton, Wiltshire

În 1961, Fleming, mare iubitor de tutun (la 53 de ani, el obișnuia să fumeze până la 70 de țigări pe zi) și de alcool, suferă un atac de cord. La 12 august 1964, când fiul său Caspar împlinea 12 ani, se stinge din viață la Kent, Canterbury, din cauza unui alt atac. Este înmormântat în cimitirul din localitatea Sevenhampton, Wiltshire.

• 1918: Republica Democrata Armeana își declară independența.

A fost primul stat modern armean, constituit la 28 Mai 1918. Republica a fost înființată pe teritoriul Armeniei Orientale (gubernia Erevanului si regiunea Kars), din cadrul Imperiului Rus în urma Revoluției din 1917 și a dezmembrării Republicii Federative Caucaziene.

În primele luni ale existenței sale, din iunie 1918 până în noiembrie 1918, majoritatea teritoriilor armene erau sub controlul armatei otomane, doar 12,000 km2 din jurul capitalei fiind în perioada respectivă sub controlul guvernului de la Erevan.

În urma tratatului de pace dintre turci si Imperiul Britanic din noiembrie 1918, armata otomană s-a retras din majoritatea teritoriilor ocupate.

Republica Armeană a avut multe probleme în scurta perioadă a independenței sale, având de înfruntat o avalanșă de refugiați armeni din calea genocidului comis de autoritățile otomane, precum și războaie de amploare redusă cu vecinii săi, Georgia și Azerbaijan, din cauze teritoriale.

La 10 august 1920, în cadrul tratatului de la Sevres era inclusă o clauză, prin care Armenia urma să fie recunoscută drept stat independent și să primească teritorii extinse din estul și nord-estul Turciei de astăzi, până la orașul-port Trabzon.

Acest tratat nu a intrat însă în vigoare, datorită contraofensivei Junilor Turci si a lui Mustafa Kemal Attaturk .

În septembrie 1920 începe războiul turco-armean, pe care Armenia avea să-l piardă.

Porțiunea vestică a Armeniei a intrat în componența Turciei, iar restul teritoriului a fost ocupat de către Armata Roșie, intrând în componența Republicii Sovietice Transcaucaziene (și mai târziu ca RSS Armeana in URSS.

• 1937: Podul Golden Gate din San Francisco, o uimitoare realizare tehnologică şi artistică, s-a deschis pentru traficul de vehicule, la cinci ani de la terminarea construcţiei.

Î
n ziua deschiderii pentru public (27 mai), numită Ziua pietonilor, 200.000 de persoane s-au mirat văzând podul suspendat lung de 1500 de metri, care se întinde de-a lungul strâmtorii Golden Gate, la intrarea în golful San Francisco, unind San Francisco cu Marin County.

• 1937: În această zi a fost înfiinţată marca Volkswagen, sau ca să respectăm adevărul istoric şi denumirea originală, Gesellschaft zur Vorbereitung des Deutschen Volkswagens mbH. 

La un an distanţă însă marca a fost redenumită Volkswagen GmbH pentru a simplifica lucrurile. Povestea VW se leagă însă de începutul anilor '30 atunci când s-au înregistrat schimbări mari în societatea germană.

În acea perioadă industria automobilistică germană excela în automobile de lux, la care însă germanii din clasa muncitoare nu prea puteau spera, motocicletele fiind modul de transport tradiţional. Influenţat de realitatea socială, în 1933 Adolf Hitler proclamă nevoia unui automobil pentru popor, cu funcţionalitatea unui vehicul pe patru roţi, dar preţul unuia pe două. În ciuda intervenţiilor pentru a finanţa un proiect al unui constructor existent pe piaţă, Hitler s-a pronunţat pentru dezvoltarea de la zero a unei fabrici deţinute de stat.

În 1934 ca şi creator al primului automobil pentru popor a fost ales cunoscutul inginer la acea vreme Dr. Ferdinand Porsche, dezvoltând precursorul legendarului VW Beetle. Prototipurile finale ale maşinii pentru mase au început să prindă formă în 1936, fiind produse la acea vreme în Stuttgart, iar în 1937 Deutsche Arbeitsfront ( Frontul German al Muncii) a anunţat înfiinţarea Volkswagen. Pe data 26 Mai 1938 în oraşul KdF-Stadt, Wolfsburg-ul de astăzi, a început construcţia primei uzine Volkswagen.

Producţia nu a apucat să înflorească la adevărata capacitate, pentru că Al Doilea Război Mondial a izbucnit şi la comanda lui Hitler toate uzinele trebuiau să producă vehicule pentru front. Uzina a fost însă capturată de americani în 1945 şi a fost predată apoi britanicilor, ulterior fiind contactaţi mai mulţi industriaşi britanici, americani şi francezi pentru a o prelua, dar toţi au refuzat-o. Ba chiar Henry Ford II, nepotul fondatorului Ford, declara la acea vreme că în acea uzină se produc maşini prea zgomotoase şi prea urâte pentru a fi interesat.

Asta a fost şi salvarea Volkswagen, nefiind doritori pentru această fabrică, facilităţile au rămase neatinse, spre deosebire de alte uzine care au fost dezmembrate şi trimise peste hotare. Istoria a demonstrat însă că se poate întoarce şi, începând cu 1948, sub comanda lui Heinrich Nordhoff, un fost manager al Opel, Volkswagen s-a extins fulminant de la an la an. Astăzi este una dintre cele mai influente şi recunoscute mărci de automobile din lume.

• 1948: Prin decretul guvernului român Petru Groza, Regele Mihai al României şi membrii familiei regale au fost lipsiţi de cetăţenia română.

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, ca mai apoi, după doar trei ani de domnie sub regenţă, să fie detronat de tatăl său.

După un deceniu a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituţie şi fără votul de aprobare al parlamentului. În schimb, Mihai a fost încoronat cu Coroana de Oţel şi uns rege de Patriarhul României, Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din Bucureşti, chiar în ziua celei de-a doua întronizări, la 6 septembrie, 1940.

Astfel, Mihai a domnit a doua oară doar „prin graţia Lui Dumnezeu”, ca rege absolut, de drept divin, nu şi constituţional. Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi şeful suprem al armatei şi de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „Conducător”.

Într-o perioadă de domnie parţial scurtă, Regele Mihai a reuşit să se alieze sovieticilor şi să declare război Germaniei, acest lucru favorizându-i organizarea unei lovituri de stat contra lui Antonescu, pe care l-a arestat încredinţându-l comuniştilor.

În urma presiunilor ocupantului sovietic, în România, s-a instaurat un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim-ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Mihai a funcţionat ca simplu şef de stat fără autoritate.

Între august 1945 şi ianuarie 1946, Mihai a încercat fără succes – prin ceea ce s-a numit mai târziu „grevă regală” – să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele.

La presiuni sovietice, britanice şi americane, regele Mihai a renunţat în cele din urmă la opoziţia sa faţă de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia.

La 30 decembrie 1947, Palatul Regal a fost înconjurat de trupe sovietice şi unităţi române fidele comuniştilor. Sub şantaj şi ameninţarea cu pistolul din partea lui Petru Groza, Regele a fost nevoit să abdice.

În ianuarie 1948, Regele a părăsit România cu trenul, alături de mama sa şi de câţiva apropiaţi.

În 1948, Mihai a declarat, la Londra, că abdicarea sa a fost obţinută prin forţă şi în consecinţă era nulă. Ca urmare a acestor declaraţii, prin decretul guvernului român Petru Groza, Regele Mihai al României şi membrii familiei regale au fost lipsiţi de cetăţenia română şi au fost confiscate toate proprietăţile regale.

• 1961: Înființarea Amnesty Internaţional

Ziarul britanic The Observer a publicat articolul avocatului englez Peter Benenson intitulat Prizonierii uității, declanșând o campanie de scrisori ce a stat la baza înființării organizației pentru apărarea drepturilor omului Amnesty Internaţional.

Amnesty Internaţional (frecvent cunoscută doar sub numele de Amnesty sau AI) este o organizație neguvernamentală internațională care are țelul de a promova drepturile omului, mai ales cele menționate în Declarație Universală a Drepturilor Omului al ONU.

Amnesty Internaţional este guvernată de un Consiliu Internațional Executiv, compus de opt membri care sunt aleși pentru un termen de doi ani de Ședința Internațională de Consiliu a organizației.

Acest consiliu este compus de delegățiile naționale Amnesty, care au fiecare, la rândul lor, un bord director. Consiliul Internațional Executiv are un Secretar-General și un Secretariat Internațional, situat în Londra, Regatul Unit.

Structurile organizaționale naționale diferă între state. În Statele Unite ale Americii, membrii individuali ai Amnesty Internaţional votează pentru a alege membrii la bordul director național, care are 18 poziții. Directorii sunt aleși pentru un termen de trei ani.

• 1977: A fost inaugurat Muzeul Tropaeum Traiani și replica monumentului triumfal roman de la Adamclisi, restaurat de un grup de specialiști români.

Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr. Acesta a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine. În muzeul adăpostit în interiorul acestuia se găsesc părți din monumentul original.

Tropaeum Traiani este unul dintre cel mai importante monumente antice de pe teritoriul României. Primele săpături au fost întreprinse începând cu anul 1882 de către Grigore Tocilescu. Monumentul, în varianta în care a fost reconstituit de către arheologi, este alcătuit dintr-un soclu cilindric, care are la bază mai multe rânduri de trepte circulare, iar la partea superioară un acoperiș conic, cu solzi pe rânduri concentrice de piatră, din mijlocul căruia se ridică suprastructura hexagonală. La partea superioară se află trofeul bifacial, înfățișând o armură cu patru scuturi cilindrice. La baza trofeului se află două grupuri statuare care conțin fiecare reprezentarea trupurilor a trei captivi.

Înălțimea monumentului împreună cu trofeul este aproximativ egală cu diametrul bazei și anume circa 40 m. De jur împrejur, cele 54 de metope din calcar de Deleni, înfățișează în basorelief scene de război. Metopele erau lespezi dreptunghiulare cu înălțimea de 1,48‐1,49 m. Din cele 54 metope inițiale, se mai păstrează 48. Deasupra metopelor se află o friză cu 26 de creneluri, din care s-au păstrat numai 23, sculptate și ele în basorelief, care alcătuiesc coronamentul nucleului circular.

Ansamblul, din care făcea parte monumentul, mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui pereți se aflau înscrise numele celor aproximativ 3.800 de soldați romani căzuți probabil în lupta de la Adamclisi, și de asemena un mausoleu, cu trei ziduri concentrice, în care se pare că a fost înmormântat comandantul (praefectus castrorum), care, cu prețul vieții sale, a decis victoria din anul 102.

La 2 km vest de monumentul triumfal a fost întemeiată de Traian cetatea romană Tropaeum Traiani, care este menționată în inscripții pentru prima dată ca municipiu în anul 170.

În Complexul muzeal Tropaeum Traiani pe lângă “Monumentul triumfal Tropaeum Traiani” și “cetatea Tropaeum Traiani” (care datează din secolul al II-lea) se află și muzeul de sit. Clădirea muzeului, inaugurată în 1977, este concepută ca un lapidarium și cuprinde numeroase vestigii arheologice descoperite în cetate și împrejurimi. Pe o parte a muzeului sunt expuse metopele, friza inferioară și cea superioară, pilaștrii, crenelurile și blocurile de parapet ale stilului attic festonat. În centrul sălii este expusă statuia colosală a trofeului, inscripția și friza cu arme. Celelalte exponate sunt constituite de colecțiile ceramice (vase aparținând culturii Hamangia, ceramică getică, amfore grecești, romane și bizantine), opaițe, tools, podoabe, fragmente de apeducte, sculptură, documente epigrafice.

• 1982: Războiul din Insulele Falkland: forțele britanice înving pe cele argentiniene în Bătălia de la Goose Green.

Războiul Malvinelor este un conflict militar și diplomatic care a avut loc în anul 1982 între Argentina și Marea Britanie și s-a desfășurat în 3 arhipelaguri din sudul Oceanului Atlantic și anume: insulele Malvine (sau Falkland), Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud. Războiul a durat de pe 2 aprilie până pe 14 iunie 1982 și a pornit de la debarcarea argentinienilor pe insulele Malvine. Cauza luptei a fost suveranitatea insulelor care de-a lungul istoriei au fost ocupate de către Spania, Franța, Argentina și ocupate de Anglia în 1833. Argentina consideră o parte a teritoriului său ocupată de o forță invazoare și în documentele interne aceste insule fac parte din Provincia Țării de Foc, Antarcticii și Insulelor Atlanticului de Sud (Provincia de Tierra del Fuego, Antártida e Islas del Atlántico Sur).

 În urma acestui conflict militar s-au înregistrat peste 900 de morți (649 argentinieni, 255 englezi, 3 locuitori ai insulelor) și peste 1900 răniți (1188 argentinieni și 777 englezi). Războiul Malvinelor a avut urmări clare și în viața politică a celor două state. Astfel, în Argentina, a condus la destrămarea dictaturii El Proceso care conducea țara din 1976. Această juntă militară fusese, după unii observatori politici, cea mai semnificativă dictatură argentiniană. În Marea Britanie izbânda militară a dat puteri și mai mari guvernului condus de Margaret Thatcher și a condus la consolidarea renumelui lui Thatcher ca Doamna de Fier, respectiv la realegerea sa în anul 1983, pentu a doua oară, ca prim ministru a Regatului Unit.

• 1999: La Milano, Italia, după 22 de ani de lucrări de restaurare, capodopera lui Leonardo da Vinci, Cina cea de Taină este expusă publicului din nou

Vizitatorii au obligația de a privi de departe pânza și pot sta doar pentru 15 minute.

Opera măsoară 460 x 880 cm și a fost executată în tempera și ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos, în perioada cuprinsă între 1494 și 1497. Pictura reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus Hristos, așa cum este descrisă în Evanghelia după Ioan (13:21), redând reacțiile diferite ale Apostolilor săi, după ce Isus anunțase că unul dintre discipolii săi îl va trăda. Forma definitivă a fost precedată de studii amănunțite, schițele corespunzătoare s-au păstrat și se găsesc în biblioteca “Albertina” Vienna, la “Accademia” din Veneția și în “Royal Library” din castelul Windsor.

Tehnica folosită de Leonardo, lucrând pe tencuială uscată cu materiale asemănătoare picturilor pe lemn, s-a dovedit neadecvată, rezultatul fiind că, după puțin timp, vopseaua a început să se desprindă, fapt atestat într-o scrisoare a lui De Beatis din 1517, adresată cardinalului din Aragona. În cursul secolelor, pictura a fost de mai multe ori restaurată, rezultatele fiind mai degrabă negative, întunecându-se suprafața pictată. Călugării dominicani au distrus peretele inferior, deschizând o ușă chiar la mijloc, eliminând astfel picioarele lui Iisus. Ultima restaurare, începută în 1948 și terminată la 28 mai 1999, a reînoit pigmentul colorant milimetru cu milimetru, restituind și consolidând astfel ceea ce mai rămăsese din pictură și readucând la vedere aspecte dotate de o luminozitate și prospețime neașteptate. În august 1943, în urma unui bombardament aerian, tavanul încăperii se prăbușește dar pictura rămâne ca prin minune intactă, protejată doar de câțiva saci cu nisip.

În 1980, împreună cu biserica și cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo a fost declarată de către UNESCO patrimoniu al umanității. Redând furtuna născută în sufletul discipolilor la auzul cuvintelor “Unul dintre voi mă va trăda!”, artistul a redat felul divers în care, potrivit vârstei și temperamentului, apostolii au reacționat la aceste cuvinte fatidice. Cea mai mare parte dintre personajele picturii sunt atât de precis și complet construite, încât ar putea fi desprinse pentru a figura ca niște portrete independente, deși integrarea lor în ansamblu este perfectă.

Compozițional, Cina cea de Taină a fost construită după raționamente aproape matematice. Apostolii au fost împărțiți în patru grupuri de câte trei, dispuse două la dreapta și două la stânga lui Isus, care se află în centru. Spre a fi mai proeminent, Isus a fost situat în dreptul unei ferestre prin care se vede un peisaj cu orizontul foarte coborât, având deci ca fundal cerul. Părerea care dăinuise multă vreme privitoare la rolul secundar al culorii la Leonardo, explicându-se aceasta prin formația sa toscană în care avea întâietate realizarea reliefului – “il rilievo” – ca obiectiv pictural, a fost infirmată prin lucrările moderne de restaurare. Există două copii în mărime naturală a Cinei lui Leonardo: una se găsește la Biserica Minorită din Viena, alta în muzeul mănăstirii din Tongerlo (Belgia).

Să aveți o zi frumoasă!