7 Iulie

Este a 188-a zi a anului.

Au mai rămas 177 de zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 05 h 39 m și apune la 21 h 02 m.

Citatul zilei

”De la sublim la ridicol e doar un pas, dar de la ridicol la sublim nu se poate ajunge în niciun fel.” (Lion Feuchtwanger)

                                 Ziua Internațională a subtitrării

Profesorii au observat că e o specializare importantă şi au organizat, împreună cu Televiziunea Română, Ziua Internaţională a Subtitrării.

Un român din 5 nu citește niciodată cărți, iar un sfert cumpără mai puțin de o carte pe an. În acest context, subtitraările au devenit cele mai citite texte. Cei care le scriu ar putea avea o profesie de viitor, spun profesorii de la Universitatea București.

Profesia de traducător este din ce în ce mai căutată de către tineri. Așa că prosfesorii de la Universitatea București au înființat un master pentru Traducerea Textului Literar Contemporan.

Ziua Internaţională a Subtitrării este un eveniment unic la nivel mondial inițiat de Universitatea din Bucureşti. Evenimentul este organizat anual, în data de 7 iulie.

Ziua Internaţională a Subtitrării s-a sărbătorit în acest an pentru prima oara în lume. Profesorii de la Universitatea București speră ca evenimentul să ia amploare internațională în anii următori.

 

Ziua Internațională a Cooperației
Prima sambata din luna iulie 

Prin tradiţie, în prima sâmbătă a lunii iulie, întreaga lume cooperatistă celebrează Ziua Internaţională a Cooperaţiei, manifestare aflată la cea de-a 94-a aniversare sub egida Alianţei Cooperatiste Internaţionale (ACI) şi la a 21-a ediţie a Zilei Internaţionale a Cooperaţiei sub înaltul patronaj al ONU.
În 1992, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a proclamat, prin Rezoluția nr. 47/90 din 16 decembrie 1992, celebrarea Zilei Internaționale a Cooperativelor în fiecare an în prima sâmbătă a lunii iulie, fiind marcată la aceeași dată cu Ziua Internațională a Cooperației sărbătorită de către Alianța Cooperatistă Internațională încă din 1923.
Scopul acestei zile este cresterea gradului de constientizare privind cooperativele si promovarea succesului miscarii si a idealurilor solidaritatii internationale, eficientei economice, egalitatii si pacii mondiale.
Alianta Internationala a Cooperativelor (ICA) a sarbatorit prima Zi Internationala a Cooperativelor in anul 1923, iar in acest moment acest eveniment se desfasoara in parteneriat cu ONU, care a solicitat tuturor guvernelor membre sa participe la aceasta sarbatoare.
Începuturile cooperației meșteșugărești din România datează din 1879, când a fost înființată prima organizație de acest fel "Societatea meseriașilor de încălțăminte", în București. UCECOM a luat ființă în 1951, fiind reorganizată în anul 2006 (în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației), având permanent, de la înființare până în prezent, rolul de organizație de reprezentare a cooperației meșteșugărești, la nivel național și internațional.
În prezent, potrivit site-ului, la UCECOM sunt asociate, direct sau indirect, 526 de entități cooperatiste, însumând 19.000 de persoane care dețin o dublă calitate. Peste 90% dintre societățile cooperative meșteșugărești sunt încadrate în categoria întreprinderilor mici și mijlocii. Activitățile cooperației meșteșugărești se desfășoară în aproape toate centrele urbane ale țării, în 2.840 de unități, acoperind practic întreaga sferă economică, dintre care: peste 400 de unități de producție, circa 2.040 de unități de prestări-servicii, peste 400 de unități comerciale. Principalele activități vizează producția de bunuri industriale și de larg consum (confecții textile și tricotaje, mobilă și articole din lemn, încălțăminte, marochinărie, artă populară, artizanat, confecții metalice), precum și o gamă largă de servicii adresate populației (întreținere corporală, întreținere și reparații autovehicule, reparații radio — TV, electrocasnice, bijuterii, construcții).
Alianța Cooperatistă Internațională (ACI), cea mai mare organizație neguvernamentală mondială, a fost creată la Londra, în 1895. România s-a numărat printre membrii fondatori, alături de Marea Britanie, Belgia, Franța și Italia. Potrivit site-ului agenției, membrii ACI sunt organizațiile cooperatiste internaționale și naționale din toate sectoarele economiei (agricultură, bănci, energie, industrie, asigurări, locuințe, turism, consum, servicii). ACI are membri din peste o sută de țări, reprezentând un miliard de persoane din întreaga lume.
Cea mai veche înregistrare a unei cooperative a avut loc la 14 martie 1761 la Fenwick, în Scoţia, unde ţesătorii locali au început să vândă, la reducere, conţinutul unui sac de fulgi de ovăz.

Prima afacere modernă de cooperare a fost stabilită în 1844, de un grup de circa 28 de artizani care lucrau în fabricile de bumbac din oraşul englez Rochdale. Ţesătorii s-au confruntat cu condiţii de muncă grele şi salarii mici şi nu îşi mai puteau permite preţurile ridicate ale alimentelor şi bunurilor de uz casnic, astfel că au hotărât că, prin punerea în comun a resurselor lor limitate şi prin colaborare, ar putea accesa bunurile de bază la un preţ mai mic. Iniţial, au fost disponibile doar patru produse: făină, fulgi de ovăz, zahăr şi unt. Aceşti artizani de la Rochdale sunt consideraţi prototipul societăţii cooperative moderne şi fondatorii Mişcării Cooperatiste.

În prezent se estimează că sectorul are aproximativ un miliard de membri. Cooperativele angajează, direct sau indirect, 250 de milioane de oameni din întreaga lume. Cele mai mari 300 de cooperative din lume au o cifră de afaceri globală estimată la 2,53 trilioane de dolari americani (2533,1 miliarde de euro).

Tanabata (Sărbătoarea stelelor), sărbătoarea iubirii eterne

Tanabata este un festival japonez care se organizează anual pe data de 7 iulie. Originea lui provine dintr-o legendă chinezească: povestea de dragoste a 2 stele, Orihime și Hikoboshi, despărțite de Amanogawa (Calea Lactee).

Tentei, regele cerurilor, avea o fiică, Orihime (sau Vega în engleză). Acesta iubea foarte mult hainele țesute de fiica lui iar prințesa țesea de zor ca să-i facă pe plac tatălui său. Totuși, de la o vreme, Orihime era tristă că lucrând zi de zi, nu avea cum să întâlnească pe cineva sau să se îndrăgostească.

Tentei, văzând că fiica lui se topește pe zi ce trece, i-a propus o întâlnire cu Hikoboshi (Altair), un păstor care locuia în partea cealaltă a Căii Lactee). Aceștia se îndrăgostesc la prima vedere iar regele, văzând cât de fericită este fiica lui, le-a permis să se căsătorească deși Hikoboshi era de condiție modestă.

După ce tinerii îndrăgostiți s-au căsătorit, aceștia au început să-și neglijeze treburile: ea nu mai țesea haine pentru împărăția tatălui ei iar el nu mai avea grijă de turmele de vaci. Mânios, regele i-a despărțit de-a lungul Căii Lactee și le-a interzis să se mai vadă. Însă Orihime nu mai lucra, ci plângea zilnic de dorul soțului ei. Tentei, mișcat de lacrimile fiicei sale, le-a permis să se vadă o singură dată pe an, în a șaptea zi din a șaptea lună, doar dacă ea termina de țesut hainele pentru împărăție.

Prima întâlnire a lor a fost sortită eșecului: Orihime a realizat că nu poate traversa Calea Lactee (numită și râul ceresc) întrucât nu era niciun pod. A plâns atât de mult încât un stol de coțofene au venit și i-au promis că îi vor face un pod din aripile lor ca să poată traversa râul. Astfel, cei doi îndrăgostiți au putut să se revadă, timp de 24 de ore. Totuși, dacă plouă, coțofenele nu pot veni iar ce doi îndrăgostiți vor trebui să aștepte până anul viitor pentru a se putea întâlni.

În această zi japonezii se îmbracă în yukata, împodobesc pomii (bambus) cu decorațiuni și asistă la artificii. Un obicei comun în această zi este ca fiecare să scrie câte o dorință pe o bucată de hârtie colorată (tanzaku) și s-o atârne în pomul dorințelor (un bambus decorat).

Trebuie scrisă doar o dorință, mai multe aduc ghinion. Dacă va ploua în ziua festivalului, dorința nu se va împlini întrucât nici cei doi îndrăgostiți nu se pot revedea. De aceea japonezii se roagă să fie vreme frumoasă ca Orihime și Hikoboshi să se poată revedea. La miezul nopții sau a doua zi, dorințele se ard sau sunt puse să plutească pe un râu.

Există și un cântec tradițional cântat de copii:

    Sasa no ha sara-sara (The bamboo leaves rustle)

    Nokiba ni yureru (shaking away in the eaves)

    Ohoshi-sama kira-kira (The stars twinkle)

    Kingin sunago (Gold and silver grains of sand)

 Sarbatoarea Tanabata se desfasoara in intreaga Japonie, cu aceasta ocazie oamenii asezand panglici colorate de hartie pe ramurile de bambus din preajma caselor lor.

Sărbătoarea Juno Caprotina

Juno a a fost stravechea zeita romana a femeilor si casatoriei, identificata cu zeita greceasca Hera. Ca cea mai inalta divinitate din panteonul roman dupa Jupiter, fratele si sotul ei, ea guverna peste vietile femeilor, protejandu-le si  ocrotindu-le in sexualitate si nasterea de copii. Impreuna cu Jupiter si Minerva, impartea templul de pe dealul Capitoliului din Roma, formand alaturi de ceilalti doi asa-zisa triada capitolina. In acest templu erau gazduite gastele sacre ale lui Juno, al caror gagait, potrivit lui Plutarh, a salvat Roma din fata galilor in anul 290 i.Hr.

In fiecare an aveau loc doua mari sarbatori in onoarea zeitei Juno: Juno Caprotina (sau Nonae Caprotinae) si Matronalia. Calendele sau primele zile ale fiecarei luni erau sacre pentru Juno. Luna iunie, numita astfel dupa zeita Juno, este considerata pana in zilele noastre drept perioada cea mai populara pentru nunti.

Evenimente de-a lungul tumpului…

• 1607: God Save the King, imnul naţional al Marii Britanii, a fost interpretat pentru prima dată în public.

A fost scris de Benjamin Johnson, pe muzica lui   John Bull.

God Save the Queen

                 

• 1752 : S-a născut  Joseph Marie Jacquard, inventatorul razboiului de tesut; (d.07.08.1834).

Joseph Marie Charles, supranumit Jacquard, (n. 7 iulie 1752, Lyon - d. 7 august 1834, Oullins), a fost un inventator francez, care a lăsat drept moștenire primul război de țesut semi-automat.

Fiul unui lucrător în industria textilă ("meșter-fabricant"), el a profesat diverse meserii, dintre care unele în strânsă legătură cu producerea mătăsurilor, dar și cu arta imprimeriei. Studiind de unul singur mecanica, reușește în 1801 să pună la punct războiul de țesut Jacquard care îi poartă numele. Dezvoltând o idee anterioară a lui Jacques de Vaucanson, Jacquard își dotează războiul de țesut cu un ingenios mecanism care selecta diferențiat firele de urzeală după un „program” înscris pe plăcuțe perforate (inventatorul cartelelor perforate fiind Basile Bouchon). Prin această inovație, războiul de țesut devine mult mai simplu de operat, reducându-se numărul de lucrători la unul singur, față de condițiile anterioare, când era necesar efortul conjugat al mai multor operatori umani.

La 12 aprilie 1815, aflându-se în sejur la Lyon, Napoleon I descoperă din întâmplare invenția lui Jacquard. Nu mult după aceea, datorită faptului că se făcuse apreciat de însuși Napoleon, Jacquard este distins de către Academia din Lyon cu Premiul Inventatorilor. După această dată, el va acumula premii de onoare și recompense. Pe 17 noiembrie 1819, Joseph Marie Jacquard este ridicat în rangul de cavaler al Legiunii de Onoare. În 1826, el este numit consilier municipal la Oullins.

Perfecționat de Jean-Antoine Breton în 1806 și în 1817, războiul de țesut Jacquard cunoaște un extraordinar succes internațional (anumite modele încă mai sunt în uz și în prezent). La Lyon, războiul de țesut semi-automat Jacquard va pune bazele Revoluției Industriale, fenomen social ce va profita în desfășurarea lui de renumele orașului Lyon, dar care va provoca și o restructurare socială severă (datorită mecanizării industriei și a scăderii nevoii de lucrători umani). Din această cauză, războiul de țesut Jacquard, învinuit de a fi provocat concedierea multor lucrători textili, este invocat drept una dintre cauzele Revoltei Canuților (franceză canut = lucrător din industria textilă) de la 1831.

La data de 16 august 1840, în piața Sathonay din Lyon, a fost inaugurată o statuie din bronz în onoarea inventatorului Joseph Marie Jacquard. În 1898, statuia este strămutată în piața Croix-Rousse și face elogiul „binefăcătorului muncitorilor din Lyon”. Statuia a fost topită în anul 1942 și este înlocuită în zilele noastre de o nouă lucrare în piatră.

Războiul de țesut cu plăcuțe perforate, care l-a inspirat și pe Charles Babbage în construirea unei mașini de calcul, este prezentat cel mai adesea drept strămoșul computerului. Acesta folosea cartela perforată, funcționa într-un sistem binar și avea un program fix care opera în timp real. Structura războiului de țesut Jacquard seamănă izbitor cu arhitectura unui computer modern: partea de stocare (magazia), partea de procesare (moara) și cartelele perforate (programul).

• 1860: S-a născut Gustav Mahler, compozitor austriac al romanticului târziu şi unul dintre cei mai importanţi dirijori ai generaţiei sale.

S-a născut în satul Kalischt, Boemia, Imperiul Austriac, astăzi Kaliště, Republica Cehă. Familia s-a mutat apoi în Iglau (astăzi Jihlava), unde Mahler a crescut.

Ca şi compozitor, stilul lui Mahler se regăseşte la graniţa dintre tradiţia austro-germană a secolului al XIX-lea şi modernismul începutului de secol XX. Deşi în timpul vieţii sale aptitudinile de dirijor erau unanim recunoscute, muzica proprie a căpătat popularitate doar după perioade de relative neglijări care au inclus şi interzicerea interpretării lucrărilor sale în cea mai mare parte a Europei în timpul Germaniei Naziste.

După 1945, muzica sa a fost redescoperită, iar Mahler a devenit unul dintre cei mai înregistraţi şi interpretaţi compozitori, popularitate ce se menţine şi astăzi.

Născut în condiţii umile, Mahler a demonstrat abilităţi muzicale de la o vârstă fragedă. După ce a absolvit Conservatorul din Viena în 1878, a avut o succesiune de posturi de dirijor care i-au mărit reputaţia în rândul operelor europene, culminând cu obţinerea postului de director al Operei de Stat din Viena în 1897.

În timpul celor zece ani petrecuţi la Viena, Mahler, care s-a convertit de la iudaism la catolicism pentru a-şi asigura postul, a fost frecvent victima presei antisemite. Cu toate acestea, producţiile sale inovatoare şi insistenţa pentru interpretare la cele mai înalte standarde l-au făcut unul dintre cei mai importanţi dirijori de operă, în special a operelor lui Wagner şi Mozart.

Spre sfârşitul vieţii sale a fost pentru scurt timp directorul Operei Metropolitane din New York şi al Filarmonicii din New York.

Opera lui Mahler este relativ redusă cantitativ deoarece Mahler îşi câştiga existenţa ca dirijor, compoziţia fiind o activitate din timpul liber. Totuşi, acorda compoziţiei cât de mult timp putea, rezervând vacanţele de vară ale operelor pentru perioade de intensă concentrare creativă.

În afară de primele sale lucrări, cum ar fi o parte dintr-un cvintet de pian compus în perioada în care era student la Viena, lucrările lui Mahler sunt compuse pentru orchestre mari, coruri simfonice şi solişti de operă. Majoritatea dintre cele 12 lucrări simfonice ale sale sunt la scară foarte mare, adeseori folosind solişti vocali sau coruri pentru a îmbogăţi orchestra foarte mare. Aceste lucrări erau adesea controversate la premiere iar unele au primit cu greu acceptarea critică şi publică. Excepţie fac Simfoniile nr. 2, nr. 3 şi premiera triumfătoare a Simfoniei nr. 8 în 1910.

• 1864:  A fost înființată Primăria orașului București

Întâiul primar ales a fost generalul Barbu Vladoianu, un apropiat al domnitorului Al.I.Cuza.

A fost primul primar al Bucurestiului  și a ocupat funcția de ministru al Apărării Naționale între 21 februarie 1859 si 3 mai 1859.

În timpul primului său mandat de primar, morile de apă de pe râul Dambovita au fost desființate și a fost proiectat un sistem de canalizare a râului pentru a împiedica inundațiile constante până la acea dată. Barbu Vlădoianu a organizat primul corp de pietrari, în vederea pietruirii străzilor Capiatlei. În  1865 a  înființat, Oficiul de stare civilă și a  semnat contractul de cesiune pentru construirea primei linii de cale ferată de pe teritoriul   Romaniei intre Bucuresti si Giurgiu.

În cel de-al doilea mandat, Vlădoianu a dispus începerea lucrărilor de pavare cu gresie și granit a Podului Mogosoaia (actuala Calea Victoriei, din 1878). Lucrările au fost finalizate în 1872  si  a inaugurat  în decembrie 1872  prima linie de tramvai tras de cai ( „tramcar”), care  făcea legătura între Gara Târgoviștei (actuala Gara de Nord) și bariera  Mosilor.

• 1883: Aparea romanul pentru copii „Aventurile lui Pinocchio”, scris de autorul italian Carlo Collodi

Prima jumatate a cartii a aparut in serial intre 1881 si 1883, si ulterior a fost asamblata si completata ca o carte pentru copii. Cartea povesteste aventurile lui Pinocchio, o marioneta care a prins viata, si ale saracului sau tata, un tamplar pe nume Geppetto. Romanul este considerat un clasic al literaturii pentru copii si sta la baza multor opere de arta derivate, cum ar fi filmul Disney „Pinocchio” din 1940. Pentru aceasta opera, una dintre cele mai cunoscute din literatura, autorul italian a vandut drepturile pentru o suma cu care si-a platit chiria mai putin de 12 luni. In anul 1881, jurnalistul toscan a inceput sa contribuie regulat la una din primele reviste pentru copii din Italia, “Ziarul pentru copii” (“Il giornale per I bambini”), care in primul sau numar a publicat primul episod din “Aventurile lui Pinocchio”, intitulate la vremea aceea “Storia di un burattino” (“Povestea lui Burattino”). Daca numele lui a fost la inceput remarcat mai ales pentru contributia sa ca jurnalist si ca autor de manuale scolare, succesul mondial al cartii scrise doar pentru amuzament “Aventurile lui Pinocchio” a dat faima si celebritatea lui Collodi. Cunoscuta poveste a lui Pinocchio fost tradusa in zeci de limbi, a cunoscut adaptari facute de scriitori celebri cum ar fi Alexei Tolstoi si numeroase ecranizari, mai ales de desene animate.

• 1884: S-a născut Lion Feuchtwanger, scriitor german (d. 1958)

Lion Feuchtwanger (n. 7 iulie 1884 - d. 21 decembrie 1958) a fost un romancier și dramaturg german.

Deoarece era de origine evreiască, în 1933, o dată cu ascensiunea nazismului, este nevoit să se expatrieze și ulterior se stabilește în SUA. Romanele sale istorice, cu aluzii critice la problemele contemporane (cum ar fi rasismul și antisemitismul), au o puternică pătrundere psihologică.

• 1887: S-a născut Marc Chagall, pictor de origine rusă (d. 1985)

Marc Chagall (n. 7 iulie 1887, Vitebsk, Belarus - d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța) a fost un pictor modern. Stilul său de pictură este considerat ca deosebit de original și poetic, sub influența fanteziei și al melancoliei, și strâns legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în creația sa, la fel ca și orașul provincial bielorus Vitebsk, în care artistul și-a petrecut copilăria.

În anul 1910 ia parte la expoziția colectivă organizată de Școală. Se hotărăște să plece în Franța. În acest timp se logodește cu Bella Rosenfeld, care îl va aștepta la Vitebsk vreme de patru ani. Se vor căsători în anul 1915.

Ajuns la Paris, artistul își adaptează numele limbii franceze. La început locuiește în cartierul Montparnasse, apoi se mută în La Ruche, unde existau aproximativ o sută de ateliere de pictură. Chagall trăiește în sărăcie. Noaptea pictează în atelierul ticsit și dezordonat, pe pânze improvizate din fețe de masă, cearșafuri sau cămăși de noapte, ziua continuă să studieze. Îi cunoaște pe poeții Max Jacob și Guillaume Apollinaire. Cu sprijinul pictorului Robert Delaunay, lucrările lui Chagall sunt primite la Salonul de Toamnă (1912).

În anii 1913 și 1914 își expune la Berlin tablourile pictate la Paris. În 1914 își vizitează familia în Vitebsk și, surprins de izbucnirea războiului, va rămâne în Rusia timp de opt ani.

În primul an de război, lucrează ca funcționar de stat în St. Petersburg. În cercul cunoscuților din capitală se află poeții Vladimir Maiakovski, Serghei Esenin și Alexandr Blok. Se apropie anul 1917, care aduce cu sine revoluția și războiul civil. În Rusia sovietică, evreii vor deveni în sfârșit cetățeni cu drepturi depline. Când în anul 1914 se întoarce în orașul natal, Chagall își regăsește cu emoție rădăcinile în folclorul și cultura evreiască, care cunoștea în acea vreme o adevărată renaștere. Etnografii evrei adună povești și legende care fuseseră până atunci păstrate numai prin viu grai. Această tradiție națională neobișnuit de bogată reprezintă o completare a textelor cărților sfinte Tora și Talmudul.

În Poarta cimitirului motivul care dă titlul tabloului este o poartă monumentală încununată cu steaua lui David și acoperită cu inscripții în ebraică. Textul de la baza frontispiciului redă cuvintele lui Dumnezeu din cartea profetului Iezechiel: "Iată, Eu voi deschide mormintele voastre și voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre și vă voi duce în țara lui Israel...".

În anul 1918, Chagall primește funcția de comisar al artelor frumoase în gubernia Vitebsk. În ianuarie 1919, inaugurează școala de arte frumoase din Vitebsk și muzeul municipal. Această euforie este totuși de scurtă durată. În "Atelierul Liber"" înființat de el, Chagall ajunge în conflict cu pictorul Kazimir Malevici, leader al artei avangardiste. Forțat să-și dea demisia, părăsește orașul Vitebsk în mai 1920 și se mută la Moscova. Aici pictează decoruri teatrale și realizează totodată decorațiile pereților Teatrului Evreiesc. Totuși, picturile sale nu încap în tiparele esteticii impuse de revoluție. În anul 1922, fără să mai aștepte ca situația să devină disperată, Chagall se hotărăște să emigreze.

Chagall merge de mai multe ori în Israel, unde realizează picturi murale în clădirea Knesseth-lui (Parlamentul) din Ierusalim. În ultimii ani ai vieții, Chagall continuă să lucreze neobosit. Pictează, se ocupă de sculptură, ceramică și litografie, proiectează vitralii. La solicitarea ministrului Culturii, scriitorul André Malraux, decorează între anii 1963-1964 plafonul Operei din Paris. Pe 7 iulie 1973 se inaugurează la Nisa "Musée National Message Biblique Marc Chagall", a cărui colecție cuprinde opere donate de pictor statului francez.

Pe la începutul anilor optzeci, Chagall revine la formate mici. Cu arta lui atât de personală, va crea încă multe tablouri și gravuri. Moare la 28 martie 1985 în Saint-Paul-de-Vence, la nouăzeci și opt de ani. Marc Chagall a intrat în istoria picturii fără să-și fi creat propria școală. Până în ziua de azi nu se cunoaște un alt artist care să se fi raportat la creația lui. Poezia sentimentală a tablourilor sale, onirismul lor care își are rădăcinile în folclorul evreiesc și în spiritul poporului rus, culorile strălucitoare care ar fi putut fascina pe mulți artiști nu și-au găsit adepți. Chagall nu a încercat să schimbe cursul istoriei picturii. A dorit pur și simplu ca, în felul său original, să ilustreze povești minunate, născute din propriile experiențe, să-și exprime propriul misticism care poartă mai mult însemnele poeziei decât ale religiei.

„Am ales pictura, căci îmi era la fel de vitală ca aerul. Mi s-a părut o fereastră prin care pot să-mi găsesc scăparea într-o altă lume.” (Marc Chagall)

• 1923: S-a născut Liviu Ciulei, regizor, actor, scenograf, arhitect şi profesor român.

A studiat teatrul la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti (1946), apoi arhitectura (1949). A debutat ca actor în 1945, la Teatrul Mic, în piesa Încătuşarea, după piesa Animal Kingdom, scrisă de Philip Barry; ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din Bucureşti (mai târziu numit Teatrul Bulandra), unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă Omul care aduce ploaia, de Richard Nash.

În 1961, Ciulei a devenit celebru pentru o punere în scenă total originală a piesei Cum vă place a lui Shakespeare. A mai montat printre altele Opera de trei parale (Bertold Brecht), O scrisoare pierdută (Ion Luca Caragiale), Azilul de Noapte (Maxim Gorki), Leonce şi Lena (Georg Büchner), Elisabeta I (Paul Foster).

A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra, între anii 1963 şi 1974, de unde a fost îndepărtat de cenzura comunistă în urma scandalului cu premiera Revizorul, montată de Lucian Pintilie, care a fost interzisă de a mai fi reprezentată după doar câteva spectacole.

Sub conducerea sa, Teatrul Bulandra devenise cea mai importantă instituţie teatrală a vremii, nu doar în România, acolo lucrând practic în acelaşi timp, marii regizori de teatru: David Esrig, Lucian Pintilie şi Radu Penciulescu.

În perioada regimului comunist, Liviu Ciulei a fost urmărit şi denunţat la Securitate de către Ion Besoiu şi a avut reclamaţii făcute de către Radu Beligan la aceeaşi instituţie.

A părăsit România în anul 1980 şi a lucrat în multe ţări din Europa, precum şi în Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia. A fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University şi New York University în New York City.

S-a întors în ţară după 1989, regizând o serie de piese celebre. A fost numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra.

• 1936: A fost brevetat, în SUA, şurubul în formă de cruce.

Inventatorului Henry F. Phillips i-au fost acordate de fapt două brevete, unul pentru şurub şi altul pentru şurubelniţa asemănătoare.

In anul 1936, fabrica “Bauer&Schaurte” din Beckingen an der Saar a scos pe piata un surub care avea in loc de obisnuita crestatura in linie sau cruce un locas hexagonal. Compania a numit produsul “Innensechkantschraube Bauer Und Schaurte” sau pe scurt “Inbus”. Cheia Inbus special coneputa distribuie forta mult mai bine decat o surubelnita in cruce, exercitand astfel o rasucire de zece ori mai mare.

Fantele surubului obisnuit cu amprenta in cruce se ingusteaza pe adancime, astfel surubelnita poate iesi afara la desurubare si se poate autodistruge. Similar si in cazul surubului cu cap crestat daca surubelnita nu este suficient de bine apasata. In anii 1960 compania “Phillips” a scos pe piata surubul Pozidriv, cu amprenta in cruce, usor modificabila, care a redus semnificativ aceasta problema.

1941: era eliberat nordul Bucovinei de sub jugul sovietic.

Eliberarea nordului Bucovinei a relevat capacitatea comandanților de a concepe și conduce acțiuni variate și complexe: atacuri frontale, manevre de întoarcere, urmărire rapidă și eficientă a inamicului, virtuțile ostășești și spiritul de jertfă al soldaților. Înaintând pe drumuri desfundate de ploi, sub focul artileriei sovietice de dincolo de Nistru, Armata Română atingea pe 7 iulie râul, terminând eliberarea nordului Bucovinei și a unei părți a Basarabiei, permițând emiterea unui comunicat oficial care anunța evenimentul: “Meritaţi-vă morţii, meritaţi-vă Patria! Trăiască România!”

“Mulți dintre ostașii acestei brigăzi își dorm somnul de veci pe aceste câmpuri de bătaie. Onoare lor! Să nu-i uităm!”.

• 1982: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii si Irlandei de Nord se trezea, la propriu, intr-o situatie greu de imaginat. 

Un irlandez de 31 de ani, intrus in Palatul Buckingham, reusise sa patrunda in dormitorul reginei si, cand aceasta s-a trezit, l-a gasit asezat la picioarele patului, pasnic. Intrusul avea sange pe maini, pentru ca, in plimbarea lui prin palat, sparsese o vaza in care se taiase. Avusese timp sa bea si jumatate de sticla de vin si sa mediteze jumatate de ora asezat pe tronul Marii Britanii. Regina si-a pastrat calmul fiecare secunda din cele 10 minute scurse pana la aparitia personalului de paza, timp in care necunoscutul i-a povestit despre problemele pe care le are.

  Intrusul în vârstă de 31 de ani , tatăl al patru copii, şomer, se căţărase pe zidurile palatului şi ajunsese acolo. Regina nu şi-a pierdut cumpătul, ci a stat de vorbă cu el vreo zece minute, până când bărbatul i-a cerut o ţigară, iar ea s-a oferit să îi aducă una, profitând astfel de slăbiciunea lui ca să poată să acţioneze butonul de alarmă, reaminteşte Daily Mail.

Să aveți o zi frumoasă!