6 Iulie

Este a 187-a zi a anului. 
Au mai rămas 178 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 05 h 38 m și apune la 21 h 02 m.

Citatul zilei

„Semeni o faptă, culegi un obicei. Semeni un obicei, culegi un caracter. Semeni un caracter, culegi un destin.” (Dalai Lama)

Ziua Mondială a Sărutului (Kissing Day sau World Kiss Day)

Pupăcioşi din întreaga lume, uniţi-vă! Ziua de 6 iulie este decretată în întreaga lume, ca fiind International Kissing Day sau World Kiss Day. Despre săruturi se spun o mulţime de lucruri: că ar fi dulce, că ar fi lecuitor, că te-ar ajuta să slăbeşti, iar dacă vrei să afli şi mai multe, nu ai decît săciteşti mai jos. -Statisticile arata că două din trei persoane îşi apleacă capul spre dreapta cand se sarută, conform yahoo.match.com. 

Un simplu pupic pune la treaba doi muşchi, pe cînd un sărut pasional impune folosirea a 34 de muşchi ai feţei, o adevarată gimnastică pentru faţă.

– La fel ca şi amprentele degetelor, nu există două buze asemenea. Poate de aceea o femeie sarută, în medie, 29 de bărbaţi înainte de a se căsători, iar bărbaţii care îşi sărută partenerele dimineaţa, înainte de a pleca la muncă, au un salariu mai mare decât cei care sar peste acest gest.

– Sărutul are beneficii nebănuite, arată studiile, îmbunătăţind circulaţia, facând tenul mai frumos, prevenind apariţia cariilor şi chiar ameliorând durerile de cap.

– Cel mai lung sărut din istoria cinematografiei s-a întâmplat în 1941, protagoniţtii fiind Jane Wyman si Regis Tommey, iar filmul în cauză – You’re in the Army Now. Sărutul a durat nu mai puţin de 3 minute si 5 secunde.

– O persoană obişnuită petrece în medie cam 20,160 minute sărutându-se.

– 50% dintre oameni au parte de primul sărut înainte să împlinească 14 ani.

– Record de săruturi: de Ziua Îndrăgostiţilor în anul 2004, 5122 de perechi filipineze s-au adunat la miezul nopţii pentru a se săruta. Acest record l-a doborât pe cel stabilit înainte in Chile, unde se adunaseră „doar” 4 445 de cupluri.

– Arzi până la 26 de calorii într-un minut de sărut.

– Se spune că atunci când te săruţi cu o persoană care are aceeaşi culoare de păr ca şi tine, rezultatul este un sărut mai pasional.

Sărutul are o zi doar a lui când este celebrat așa cum se cuvine: Ziua Internațională a Sărutului, care se sărbătorește pe 6 iulie. Această zi nu este la fel de populară ca Valentine`s Day, dar are destul de mulți admiratori pe pagina de Facebook.

E dat cu plăcere, furat, e cerut sau chiar bine vândut. De sărut s-au ocupat filosofi, istorici, antropologi, scriitori, pictori şi sculptori, cineaști și oameni de știință. Ideea unei zile dedicate sărutului le aparține britanicilor, iar Organizația Națiunilor Unite (ONU) este cea care a stabilit o zi în care acest cel mai tandru gest să fie celebrat în toată lumea: 6 iulie.

Sărutul este un gest simplu, dar cu atât de multe semnificații: poate mărturisi iubirea, pasiunea, dorința, prietenia, încrederea, respectul, venerația, recunoștința, dar și trădarea sau ipocrizia. Este pasional, părintesc, filial, frățesc, prietenesc, oficial sau formal.

Ziua Internaţională a Sărutului are la bază ideea că multe persoane au uitat ce înseamnă plăcerea asociată cu atingerea buzelor, în contrast cu pupatul ca formalitate socială sau preludiu la alte activităţi.

Sărutul este o experienţă plăcută şi intimă, însă Ziua Internaţională a Sărutului nu este atât de mediatizată precum Valentins's Day (Ziua Îndrăgostiţilor), sărbătorită anual pe 14 februarie.

Semnificaţia sărutului este diferită în funcţie de zonele de pe glob. Astfel, un sărut poate exprima, printre altele, sentimente de dragoste, pasiune, afecţiune, respect, prietenie, noroc.

De-a lungul timpului, au existat şi competiţii pentru cel mai lung sărut. De exemplu, pe 6 -7 iulie 2005 a fost stabilit un record pentru cel mai lung sărut, de 31 de ore şi 30 de minute, în Marea Britanie. Apoi, în 2009, de Valentine's Day, Nikola Matovic şi Kristina Reinhart, din Germania, au stabilit un nou record de 32 de ore. Pe 13 februarie 2011, un cuplu din Thailanda - soţ şi soţie - a doborât recordul anterior, după 46 de ore şi 24 de minute de sărut. Cel mai recent record a fost stabilit pe 12 - 14 februarie 2013, după un "maraton" de sărutat de 58 de ore, 35 de minute şi 58 de secunde.

Pe de altă parte, există mai multe moduri prin care poate fi celebrată această sărbătoare. Printre acestea se numără aceea de a săruta un străin, de a săruta imaginea reflectată în oglindă, de a face o călătorie cu vaporul şi de a săruta pâmântul când ajungi la mal, de a sărută fotografia unei celebrităţi de care îţi place, de a face o listă cu toate persoanele pe care le-ai sărutat şi una cu persoanele pe care ai vrea să le săruţi, de a împărtăşi cu alte persoane experienţele primului sărut, celui mai bun sărut şi celui mai rău sărut, de a te săruta cu cineva prin metoda "Spider Man", de a face o listă cu melodiile care conţin în titlu cuvântul "sărut", de a sărută mâna cuiva cu care faci cunoştinţă - aşa cum fac bărbaţii -, de a săruta pe cineva precum eschimoşii, de a inventa un sărut şi a-i da un nume.

Sărutul are beneficii nebănuite, arată studiile.

Îmbunătățește circulația, face tenul mai frumos, previne apariția cariilor și chiar ameliorează durerile de cap. În plus, sărutul face creierul să secrete aceiași neurotransmițători ca și în cazul în care sărim cu parașuta, facem bungee jumping sau alergăm.

Cel mai lung sărut din istoria cinematografiei s-a întâmplat în 1941, protagoniștii fiind Jane Wyman și Regis Tommey, iar filmul în cauză - You're in the Army Now. Sărutul a durat nu mai puțin de 3 minute și 5 secunde.

O persoană obișnuită petrece în medie cam 20,160 minute sărutându-se.

Creierul nostru are neuroni speciali care ne ajută să ne găsim buzele unul altuia pe întuneric.

Exista încă multe legi cel puțin ciudate cu privire la sărut: în Indiana, SUA, este interzis ca un om cu mustață să sărute în mod obișnuit pe cineva. În Hartford, este interzis ca bărbații să își sărute nevestele duminica.

Ziua Sperietorilor de Ciori

Dacă nu știți ce e o sperietoare de ciori, vă explic. Este vorba despre un fel de manechin creat din diferite materiale, cu formă umană, îmbrăcat în haine vechi și plasat în mijlocul unei plantații (câmp de agricultură) cu scopul de a ține la distanță ciorile și alte păsări dăunătoare care pot afecta recolta. Deseori, hainele sunt umplute cu fân sau plante uscate, deoarece acestea se găsesc din belșug pe câmp. Nu uitați și de pălăria simandicoasă de paie pe care să i-o plasați pe cap sperietorii.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1189: Richard I "Inimă de Leu" devine rege al Angliei.

Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar.  A fost al treilea fiu al regelui Henric al II-lea și al Eleonorei de Aquitania, fostă regină a Franței. Richard a fost fratele mai mic al lui William, Contele de Poitiers, Henric cel Tânăr și al Matildei a Angliei. Era, de asemenea, fratele mai mare al lui Geoffrey al II-lea, Duce de Brittany, Leonora a Angliei, Ioan Plantagenet și Ioan, Conte de Mortain (Ioan fără de Țară), care i-a succedat ca rege. Richard era fratele vitreg al Mariei de Champagne și al lui Alix a Franței. Adesea era descris ca fiind preferatul mamei sale, Eleanor de Aquitaine.  Deși născut la Palatul Beaumont, Oxford, Anglia, la fel ca și ceilalți Plantageneți, Richard a fost jumătate englez jumătate francez. Cînd părinții lui s-au despărțit, el a rămas cu mama sa în Franța. A moștenit ducatul de Aquitania în 1168 și comitatul Poitiers în 1172. În 1170, fratele său mai mare Henric a fost încoronat rege al Angliei ca Henric al III-lea în timpul vieții tatălui său. Istoricii l-au numit Henric cel Tânăr ca să nu fie confundat cu Henric al III-lea al Angliei, care a fost nepotul său. Ca și frații săi, Richard a contestat frecvent autoritatea tatălui său. În primăvara anului 1174, la vârsta de 16 ani, Richard s-a alăturat fraților săi Henric și Geoffrey, într-o revoltă împotriva tatălui lor, încercînd să-l detroneze. Henric a trecut în Normandia și a invadat Poitou și Aquitaine, domeniile mamei lui Richard, pe care a luat-o prizonieră. Richard s-a concentrat asupra rezolvării problemelor legate de revoltele nobililor din Aquitaine, în special pe teritoriul Gascogne. Domnia sa din ce în ce mai crudă a condus la o mare revoltă în 1179. Sperând să-l detroneze pe Richard, rebelii au solicitat ajutor de la Henric și Geoffrey. Punctul de cotitură a venit în primăvara anului 1179 la Valea Charente. Cetatea Taillebourg era bine apărată și considerată impenetrabilă. Castelul era înconjurat de o faleză pe trei laturi și de un oraș pe cea de-a patra latură. Locuitorilor cetății le era atât de frică de Richard încât au renunțat la siguranța castelului și l-au atacat pe Richard. În două zile, Richard a reușit să cucerească castelul și a câștigat o reputație de comandant militar. Irascibil, schimbator și generos, Richard își caută modelele în vechea cavalerie. Richard a fost viteazul cavaler care lipsea creștinătății devenite cinică și calculată. Cu el, cruciada și-a redobândit strălucirea, în lipsa unei victorii durabile. El a devenit un exemplu pentru toți fiind primul care a devenit cruciat după anunțarea cuceririi Ierusalimului de către Saladin. Richard nu se simte deloc englez.

El este, înainte de toate, un cavaler normand care știe să mânuiască lancea pe câmpul de luptă. În realitate, el nu a petrecut în Anglia decât câteva luni, spre sfârșitul domniei sale. Pentru moment, datoria îl cheamă spre Țara Sfântă. El îl convinge pe prietenul și rivalul său Filip al II-lea, rege al Franței, să pornească în cruciadă. Împăratul Germaniei, Frederic Barbarossa, nu poate să facă altceva mai bun decât să devină, la rândul lui, cruciat. Încoronat rege la treizeci de ani, Richard conduce, în mod firesc, cea de-a treia cruciadă: Filip nu are decât douăzeci și trei de ani, iar Frederic Barbarossa s-a înecat în mod stupid într-un râu din Turcia. Richard, ahtiat după mașini de război și expert în atacuri asupra locurilor întărite, cucerește într-o săptămână Saint-Jean-d’Acre, pe când Filip al II-lea bătuse pasul pe loc timp de șase luni.

Conducerea cruciadei îi revine în întregime atunci când regele Frantei, dezamăgit că nu dobândise nici un laur din această aventură cavalerească, se retrage și se întoarce în țara sa, pretextând că ar fi fost bolnav. Richard a recucerit coasta Palestinei, dar nu și Ierusalimul. Saladin, generos, acordă liberă circulație pelerinilor în Orașul Sfânt. Supărat că nu s-a putut acoperi de glorie în Palestina, la fel ca Richard, Filip al II-lea îl ajută pe Ioan fără de Țară să-i ia coroana lui Richard, luat prizonier în Germania pe când se întorcea din Țara Sfântă. Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat Robin Hood (zis și „Robin al Codrilor”), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței. După ce a construit la frontiera de sud a Normandiei celebrul Château-Gaillard, moare într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges. La ultimul asediu din viața sa, Richard este lovit de o săgeată. Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea. A fost îngropat la catedrala din Rouen dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789. În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu. Proprietățile lui Richard au fost de fapt proprietățile Angliei din Franța și au constituit unul dintre motivele războiului de 100 de ani. După cunoscuta legenda a lui Robin Hood, se spune că Robin ar fi luptat 5 ani (1187-1192) în garda personală a regelui la Acra.

• 1600: Mihai Viteazul s-a intitulat, într-un hrisov, „domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei” (prima unire a celor trei ţări române realizată în luna mai 1600).

Mihai Viteazul, născut în 1558, la Dragoeşti, a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă, în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi: Muntenia, Transilvania şi Moldova.

La sfârşitul anului 1588, Mihai Viteazul a devenit stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593, ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a devenit voievod al Munteniei, efectiv de pe 11 octombrie.

A aderat la „Liga Sfântă” creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii). Ulterior, a aderat şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Muntenia.

Aron Vodă, domnul Moldovei, a semnat un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.

Aderarea Munteniei la „Liga Sfântă” a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini şi a întregii garnizoane otomane staţionată în Bucureşti. Pe acest fundal, Mihai a pornit o ofensivă generală împotriva Înaltei Porţi, atacând cetăţile turceşti de pe ambele părţi ale Dunării (Giurgiu, Hârşova, Silistra). A urmat o serie de victorii împotriva tătarilor şi turcilor (Putineiu, Stăneşti), culminată cu incendierea Rusciukului.

După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă a pornit o campanie similară. Datorită recunoaşterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă şi succesorul sau, Răzvan Ştefan, Mihai a trimis o delegaţie de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relaţiile munteano-transilvănene. Nerespectând porunca domnitorului, delegaţia de boieri, condusă de mitropolitul Eftimie, a semnat un tratat cu Bathory, prin care Mihai devenea locţiitorul acestuia pe propriul său tron. Puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt.

Comandând o armată de cca. 16.000 de ostaşi, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduşi de Albert Kiraly, Mihai Viteazul a obţinut victoria la Călugăreni – 13 august 1595.

Contraofensiva otomană l-a forţat să se retragă în munţi, aşteptând sprijinul lui Sigismund Bathory. Între timp, Ştefan Răzvan a fost înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor.

Mihai Viteazul a început (cu sprijin transilvănean şi moldovean) eliberarea oraşelor Târgovişte (5-8 octombrie 1595), Bucureşti (12 octombrie 1595) şi Giurgiu (15-20 octombrie 1595).

În 1594 şi în anii următori, Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetăţile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Rasgrad, Babadag, Târgul de Floci, Silistra şi chiar Rusciuc, Sistova, Nicopole şi Vidin.

Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreţii lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est şi Plevna în vest. Această acţiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul, care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeaşi perioadă.

În 1601, Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii odată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel Dobrogea şi gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte.

Întreaga creştinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, iar după moartea sa, în hârtiile găsite sub pernă, s-a aflat o scrisoare în care aceşti creştini îl numeau „Steaua lor răsăriteană”.

Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de „Sfânta Alianţă”. În Transilvania, Sigismund a renunţat la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (de asemenea înclinat către politica polonă). În această situaţie, unitatea militară a ţărilor române s-a diminuat, iar Mihai Viteazul, pus în faţa destrămării coaliţiei antiotomane, a decis aplicarea „planului dacic”, în speţă, Unirea celor trei ţări române.

În iulie 1599, a trimis o solie la Praga, pentru a cere încuviinţarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei sale. Primind un răspuns favorabil, la sfârşitul aceluiaşi an, a intrat în Transilvania prin pasul Buzău, şi după victoria asupra lui Andrei Bathory, şi-a făcut intrarea triumfătoare la Alba Iulia, pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy. În mai 1600, Mihai Viteazul l-a alungat de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, realizând astfel, prima unire a ţărilor române.

Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: „Domn al Munteniei, Ardealului şi a toată ţara Moldovei”.

• 1785: Dolarul a devenit moneda Statelor Unite.

Este prima dată când un stat adoptă un sistem de monedă zecimal.

Cuvântul dolar provine din cuvântul din germană „Joachimsthaler”, denumirea locală a monedelor, bătute din argintul extras în zona Joachimsthal (adică „Valea lui Ioachim”), Boemia (astăzi Jáchymov, Republica Cehă), în secolul al XVI-lea. Varianta prescurtată, „Thaler” (se pronunță taler) a fost preluată și utilizată în denumirea mai multor monede europene, inclusiv denumirea oficială a monedei Prusiei.

• 1885: Savantul francez Louis Pasteur a preparat pentru prima dată vaccinul antirabic.

Pacientul este Joseph Meister, un băiat care a fost mușcat de un câine turbat.

Pacientul, Joseph Meister, un copil de noua ani muscat de un caine turbat, s-a vindecat complet. Din cauza simptomelor sale dramatice si a sfarsitului letal, turbarea a fost mult timp o boala mortala si infricosatoare. In laborator, Pasteur reusise sa protejeze cainii injectandu-le o forma atenuata de cultura. Apoi le-a inoculat o cultura de virulenta maxima. Nu a incercat vaccinul pe oameni si nu s-a simtit tentat sa faca acest lucru pana in 1885, cand i-a fost adus baietelul Joseph Meister, muscat de un caine turbat. Pentru ca se presupunea ca oricum baiatul urma sa moara daca nu era vaccinat, Pasteur a acceptat, fara tragere de inima, sa-i inoculeze baiatului un vaccin.

Micul Meister a supravietuit si s-a insanatosit, iar Pasteur s-a acoperit de glorie. Pentru descoperirile sale, Pasteur a fost, in epoca sa, aproape venerat, chiar daca ulterior biografii au dovedit ca multe dintre reusitele sale in domeniul medical i-au fost atribuite nejustificat. In prezent, savantul are in Franta mai mult de 12 statui, iar numarul strazilor care ii poarta numele (din multe orase ale lumii) este greu de estimat.

Pasteur s-a născut în 1822 la Dole, un sat mic din regiunea Jura din Franța. În 1825, familia s-a mutat la Marnoz, și apoi, în 1830, la Arbois. În timp ce studia la colegiul din Arbois, și-a descoperit un talent pentru pictură. S-a mutat la Paris, dar s-a reîntors la Arbois, dezamăgit de experiența sa artistică în capitala franceză, și și-a luat bacalaureatul în litere (în 1840) și apoi, după un eșec, în 1842, și pe cel în științe matematice. Apoi, în 1843, a fost admis la École Normale Supérieure la Paris, pe care a absolvit-o în 1847, susținând două teze, una de chimie și alta de fizică.

Cercetările sale asupra turbării încep în 1880. Pasteur constată că măduva spinării de animal infectat uscată ar putea împiedica apariția acestei grave îmbolnăviri. După multiple încercări de a obține un preparat cu calități de vaccin și după multe ezitări, Pasteur face prima încercare la un copil mușcat de un câine turbat. La 6 iunie 1885, începe prima serie de injecții și, trei luni mai târziu, copilul este salvat.

1860. Pasteur şi microbii

În ciuda convingerii, generale pe atunci, că viaţa se iveşte în mod spontan din materie moartă (de exemplu, din carne putrezită), chimistul francez Louis Pasteur credea mai degrabă că acest fapt se datorează microbilor invizibili - germenilor - din aer.

Pentru a-şi demonstra teoria, el a introdus bucăţi de carne fiartă în mai multe sticle etanşe, cu gâtul în formă de S. Conform vechii teorii, în cateva zile, formele de viaţă ar fi trebuit să apară în mod miraculos din carnea astfel depozitată. Totuşi, după luni de aşteptare, nu se întâmplase nimic, iar pentru Pasteur devenise clar că fierberea cărnii avusese drept efect distrugerea germenilor prezenţi în aceasta.

Susţinătorii apariţiei spontane a materiei vii au încercat să dea vina pe fierberea prealabilă a cărnii, care ar fi distrus misterioasa "forţă vitală" necesară apariţiei vieţii.

Pasteur a tăiat gâturile câtorva sticle şi a aşteptat. Conform vechii teorii, nimic nu ar fi trebuit să se întâmple din moment ce, prin fierbere, "forţa vitală" dispăruse. Curând, însă, carnea a putrezit, deoarece microbii din aer primiseră cale liberă spre aceasta.

Sute de persoane au fost salvate de vaccinul lui Pasteur si astfel a inceput epoca medicinei preventive.

• 1907: S-a născut Frida Kahlo, pictoriță mexicană (d. 1954)

Frida Kahlo de Rivera (n. 6 iulie 1907 – 13 iulie 1954) a fost o pictoriță mexicană care s-a făcut cunoscută mai ales prin autoportretele sale pictate într-un stil suprarealist. Frida Kahlo s-a născut și a murit în capitala Mexicului, Mexico City, în casa sa, cunoscută sub numele de Casa Albastră (Casa Azul). A afirmat mereu că s-a născut în 7 iulie 1910, deși certificatul de naștere atestă că s-a născut în 6 iulie 1907. Prin aceasta e voia ca data sa de naștere să coincidă cu data de începere a Revoluției Mexicane, astfel încât viața ei să fi început odată cu nașterea Mexicului modern. Opera sa este considerată emblematică pentru cultura națională mexicană, îmbinând stilul suprarealist cu tradițiile indigene. Cultura mexicană și tradițiile amerindiene se îmbină armonios în pictura Fridei Kahlo, de multe ori lucrările sale fiind considerate adesea artă naivă, mai apropiate de folk art decât de curentul suprarealist propriu-zis. Mulți au considerat însă că pictura sa se încadrează totuși în curentul suprarealist. În 1938, André Breton, inițiator și teoretician al suprarealismului, aprecia că pictura Fridei Kahlo este “o panglică în jurul unei bombe”. Artista a avut o căsnicie tumultuoasă (azi se spune “deschisă”) cu marele pictor mexican Diego Rivera. A suferit toată viața, având numeroase probleme de sănătate, multe cauzate de un teribil accident auto suferit în tinerețe. Recuperarea îndelungată după accident, recuperare care nu s-a realizat niciodată complet, a izolat-o oarecum de restul lumii, această izolare, închidere în ea însăși, este reflectată în pictura sa, explicând oarecum de ce majoritatea lucrărilor sale sunt autoportrete. Multe autoportrete sunt un reflex al suferinței fizice cauzate de urmările accidentului suferit. Frida a afirmat în repetate rânduri: “mă pictez pe mine, pentru că mult prea adesea sunt singură și pentru că sunt subiectul pe care îl cunosc cel mai bine.” De multe ori spunea, „M-am născut cățea. M-am născut pictor.”

Cu excepția lucrării achiziționate în 1939 de Muzeul Luvru, opera Fridei Kahlo a rămas cvas-necunoscută timp de două decenii după moartea acesteia.

Lumea își amintea mai mult de ea, doar în calitate de soție a marelui pictor  Diego Rivera.

Pe la sfârșitul anilor ’70, către începutul anilor ’80, în Mexic a început să se dezvolte un nou curent artistic, cunoscut ca Neomexicanismo  si tot în această perioadă, ca o consecință directă a dorinței de valorificare a tradițiilor amerindiene ale Mexicului, au început să fie reconsiderată opera unor artiști precum Frida Kahlo,  , care au devenit tot mai cunoscuți

FRIDA KAHLO, UN DESTIN ÎN SECOLUL XX

• 1919: Dirijabilul englezesc R34 aterizează la New York, după o călătorie ce a durat 108 ore. 

A fost prima traversare a Oceanului Atlantic de către un astfel de aparat de zbor.

• 1935: S-a născut Dalai Lama (pe numele său adevărat Tenzin Gyatso); 

„Dalai Lama” este titlul conferit conducătorului spiritual al ordinului monahal budist Gelugpa, fiind cel mai înalt grad spiritual în Tibet din secolul XVII-lea şi până în prezent; budiştii tibetani consideră că Dalai Lama este una dintre multiplele reîncarnări ale lui Avalokiteśvara; actualul Dalai Lama (Tenzin Gyatso), al 14-lea, instalat la Lhasa în 1940, trăieşte în exil în India, din 1959, în urma unei revolte a tibetanilor, pe care a condus-o; laureat al Premiului Nobel pentru pace pe 1989 .NOTĂ: Tenzin Gyatso a recomandat, în anul 2014, ca după moartea sa să nu mai fie ales alt Dalai Lama, deoarece instituţia şi-a pierdut puterea politică; el consideră că, după 450 de ani de funcţionare a „instituţiei Dalai Lama”, aceasta „şi-a îndeplinit misiunea” şi nu mai este necesară, deoarece budismul tibetan are o organizare foarte bună şi nu mai depinde de un sigur om.

 Citate

1.       Găsesc speranţă în cele mai negre dintre zile, şi mă concentrez in cele mai fericite. Eu nu judec universul.

2.       Fii bun de câte ori se poate. Şi întotdeauna se poate.

3.       Trăieşte o viaţă onorabilă. Atunci când îmbătrâneşti şi te gândeşti în urmă, vei putea să te bucuri a două oară de ea.

4.       Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale.

5.       Religia mea este foarte simplă. Religia mea este bunătatea.

6.       Ţine minte: cea mai bună relaţie este cea în care iubirea reciprocă depăşeşte nevoia fiecăruia.

7.       Deschide braţele spre schimbare, dar nu-ţi pierde din valorile tale.

8.       Urmează cei 3 R: respect pentru tine, respect pentru alţii, responsabilitatea pentru toate acţiunile tale.

9.       Atunci când realizezi că ai greşit, imediat ia măsuri să le corectezi.

10.   Atunci când simţim dragoste şi bunătate faţă de cei din jurul nostru, nu doar că-i facem pe alţii să simtă acest lucru, dar ne ajută pe noi să ne dezvoltăm iubirea şi pacea interioară.

 11.   Judecă succesul tău prin ceea ce trebuie să renunţi ca să poţi obţine.

 12.   Dacă problema poate fi rezolvată, nu trebuie să-ţi faci griji. Dacă problema nu poate fi rezolvată, nu are sens să-ţi faci griji.

 13.   Iubirea este absența judecății.

 14.   Adu-ți aminte că uneori să nu primești ceea ce îți dorești poate fi un mare noroc.

 15.   Oamenii aleg diferite căi pe drumul către împlinire și fericire. Doar pentru că nu sunt pe drumul tău, nu înseamnă că s-au rătăcit.

 16.   Atunci când ne întâlnim cu mari tragedii în viață, putem reacționa în două feluri – pierzându-ne speranța și cedând unor obiceiuri autodistructive, sau alegând să le vedem ca oportunități de a ne găsi puterea interioară.

 17.   Nu vom putea niciodată obține pacea în lume până nu facem pace în noi înșine.

 18.   Sursa tuturor suferințelor este ignoranța. Oamenii îi rănesc pe ceilalți în căutarea egoistă a fericirii sau satisfacției lor personale.

 19.   Adevărata schimbare este cea interioară; lasă lumea exterioară așa cum este ea.

 20.   Dă-le celor pe care îi iubești aripi să zboare, rădăcini să se întoarcă și motive să stea.

 21.   Răspunsul tău nu ar trebui să depindă de acțiunile celuilalt.

 22.   Atunci când ești nemulțumit, vrei întotdeauna mai mult, mai mult, mai mult. Dorința nu îți poate fi niciodată satisfăcută. Dar atunci când practici o stare de autosuficiență și mulțumire, poți să îți spui: Da, am deja tot ceea ce am nevoie cu adevărat.

 23.   Fericirea nu se găsește întotdeauna în urma căutării. Uneori apare când ne așteptăm mai puțin.

 24.   În loc să te întrebi DE CE ți se întâmplă asta ție, întreabă-te de ce ți se întâmplă asta ȚIE.

 25.   Scopul nu este să devii mai bun decât alt om, ci mai bun decât tine.

• 1949: A avut loc deportarea basarabenilor, declanşată la 6.07, ora 2 noaptea, încheiată la 7.07, ora 20.00.

Sovieticii au deportat 11.293 de familii - 35.796 persoane, dintre care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.

 Operaţiune denumită conspirativ „IUG”/Sud s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoţită de un act adiţional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menţionate să se facă pe vecie”, operaţiunea să înceapă pe 6 iulie 1949, ora 02,00, şi să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20,00.

Documente de arhiva indică participarea la desfăşurarea acestei operaţiuni a 4.496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securităţii de Stat al URSS, inclusiv aduşi din alte republici, 13.774 ofiţeri şi soldaţi şi a 4.705 activişti de partid din Moldova.

Au fost mobilizate 4069 autovehicule pentru asigurarea transportului intern a celor ce au fost ridicaţi şi au fost pregătite 30 de eşaloane, respectiv, 1573 de vagoane de vite în care românii basarabeni deportaţi au fost transportaţi în Siberia (Ţinutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni şi Tomsk) şi RSS Kazahă (regiunile Aktubinsk, Kazahstanul de Sud şi Jambul).

Acestor „deportaţi pe vecie” li s-au confiscat averile şi li s-a interzis să-şi ia cu ei bunuri materiale.

• 1952:Tramvaiul devenea istorie pentru capitala Marii Britanii, Londra.

Dupa aproape un secol in serviciul public, tramvaiul „iesea la pensie”, fiind inlocuit de autobuz, iar ultima sa calatorie pe strazile Londrai era sarbatorita cu mult fast. Autoritatile considerau ca folosirea tramvaiului si intretinerea infrastructurii specifice este prea costisitoare si ca introducerea autobuzelor diesel va aduce doua beneficii: costuri mai mici si fluidizarea traficului. Totusi, dupa cativa ani de la aceasta decizie, nu se observase nicio imbunatatire a traficului.

• 1994: Premiera filmului Forrest Gump, cu Tom Hanks.

 
Forrest Gump este un film american, din 1994, despre viaţa din anii 1950, până în anii 1980 din această ţară. Filmul a fost regizat de Robert Zemeckis şi distins cu 6 premii Oscar.Filmul a avut un enorm succes comercial, având încasări de 677 de milioane de dolari americani. Filmul a primit 13 nominalizări la Premile Oscar, din care a câştigat şase, printre care: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Robert Zemeckis) Cel mai bun actor (Tom Hanks), Efecte vizuale.Povestea începe cu o pană căzând la piciorul lui Forrest. Forrest o ia şi o pune în geanta sa. Aşezat pe o bancă aşteptând autobuzul, Forrest, pe parcursul filmului, îşi povesteşte viaţa care este aidoma penei luate de vânt. Ascultătorii se schimbă, unii vin, alţii pleacă. După încheiera povestirii, în ultima parte a filmului, ne întoarcem în prezent, iar Forrest află de copilul său...

Să aveți o zi frumoasă!