Translate

luni, 27 august 2018

27 August




Este a 239-a zi a anului. 
Au mai rămas 126 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 32 m și apune la 20 h 01 m. 

Citatul zilei

„Ceea ce experienţa şi istoria ne învaţă e aceasta – faptul că naţiunile şi guvernele n-au învăţat niciodată nimic din istorie şi nici n-au acţionat conform unor lecţii pe care le-ar fi putut extrage din aceasta.” (Hegel)


 Ziua Națională a Republicii Moldova



Republica Moldova sărbătorește, la 27 august, Ziua națională. La această dată, în 1991, în contextul destrămării Uniunii Sovietice, Republica Moldova a devenit stat independent.

Ziua Independenței este sărbătoarea națională a Republicii Moldova, prin care se marchează adoptarea Declarației de Independență la 27 august 1991. În urma declarării independenței,  Republica Moldova a devenit un stat suveran şi independent. Proclamarea independenţei Republicii Moldova în 1991 a constituit urmarea unui proces complex. În iunie 1988, la Chişinău s-a reunit un grup de intelectuali moldoveni care a pus bazele unui grup de iniţiativă pentru susţinerea democratizării.



În 27 august 1991 s-a organizat Marea Adunare Naţională, care a impus Parlamentului votarea nominală a Declaraţiei de Independenţă. Ziua de 27 august a fost aleasă şi pentru a coincide cu 27 august 1989, atunci cînd a avut loc Prima Mare Adunare Naţională care a lansat dezideratul suveranității și independenței.

Cu o suprafață de 33.846 km pătrați și o populație stabilă de 3.555.200 persoane (1 ianuarie 2015, fără populația din stânga Nistrului și Tighina/Bender), Republica Moldova este divizată administrativ în două regiuni cu statut special, notează www.mae.ro, și anume: Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia (populație — 161.800 locuitori (estimare 2015), suprafață — 1.848 kmp) și Transnistria (populație — 505.153 locuitori, suprafață — 4. 163 kmp), precum și 32 de raioane: Anenii Noi, Basarabeasca, Briceni, Cahul, Cantemir, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Drochia, Dubăsari, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Hâncești, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Ocnița, Orhei, Rezina, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Strășeni, Șoldănești, Ștefan Vodă, Taraclia, Telenești, Ungheni.


Capitala este orașul Chișinău, cu o suprafață de 571,6 kmp și o populație de 789.500 locuitori, potrivit volumului ''Chișinău în cifre. Anuar statistic 2010'', publicat pe http://www.statistica.md/. Alte orașe: Bălți, Tiraspol, Tighina, Cahul.

Situată în sud-estul Europei, Republica Moldova se învecinează cu România la vest și cu Ucraina la nord, la est și la sud. Relieful este scund, reprezentat de câmpii și coline joase (altitudinea maximă Dealul Bălănești, 430 m; altitudinea minimă, — 2 m, Valea Nistrului). Principalele cursuri de apă sunt Nistrul (1.352 km, 660 km pe teritoriul Republicii Moldova) și Prutul (967 km, 695 km pe teritoriul Republicii Moldova). Lacuri mai mari sunt cele ale amenajărilor hidroenergetice: Costești (pe Prut, 92 kmp), Dubăsari (pe Nistru, 67,5 kmp), Cuciurgan (pe râul omonim, 28 kmp), potrivit volumului ''Enciclopedia statelor lumii'' (2016).


Întemeiat la jumătatea secolului al XIV-lea, Principatul Moldovei a inclus între hotarele sale teritoriul situat între Nistru, Prut, Dunăre și Marea Neagră. În secolele XIV-XV, frontiera răsăriteană a principatului a fost fortificată cu cetăți puternice, precum: Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă ș.a. 



Chișinău, capitala Republicii Moldova, a fost atestat documentar prima dată la 1436, fiind apoi menționat ca târg, în 1666, în timpul domnului Moldovei Gheorghe Duca (1665-1666). În 1677 și 1684, Miron Costin l-a inclus între orașele Țării de Jos a Moldovei, iar Dimitrie Cantemir l-a menționat în ''Descriptio Moldaviae'' alături de Lăpușna și Tighina. În urma Păcii de la București (1812), prin care întreaga Basarabie era anexată de Imperiul țarist, Chișinău a fost proclamat, în 1818, centrul administrativ al regiunii Basarabia și Ținutului Orhei. În anii 1917-1918, Chișinău s-a aflat în mijlocul evenimentelor care au dus la separarea Republicii Democratice Moldovenești de Rusia și unirea ei cu România, în 27 martie/9 aprilie 1918.


La 27 august 1991, la Chișinău, a fost proclamată independența Republicii Moldova, acesta devenind capitala noului stat suveran și totodată primul centru politic, economic, științific și cultural al acestuia.

                                    Ziua Activistului Rrom


Încă de la începutul sec. XX, au existat timide forme de organizare a romilor, în sindicate ale lăutarilor ori în asociaţii. În anul 1927, a luat fiinţă, sub conducerea lui Iancu Panaitescu, Societatea lăutarilor “Junimea Muzicală” (recunoscută prin sentinţa publică nr. 18/1927 a Tribunalului Ilfov, secţia I), având sediul în Bucureşti (str. Vulturului nr. 147), la Cafeneaua lui Constantin Urziceanu, casierul Societăţii. În Aprilie 1933, din iniţiativa arhimandritului Calinic Popp Şerboianu, nerom dar vorbitor al limbii Romani, a luat fiinţă “Asociaţia Generală a Ţiganilor din România”, pentru început ca un comitet provizoriu format din membrii comitetului de conducere al Societăţii “Junimea Muzicală” şi cu acelaşi sediu (str. Vulturului nr. 147), sub preşedinţia sa, în vederea organizării înscrierilor în Asociaţie. La 20 Septembrie 1933, Asociaţia a luat fiinţă în mod legal, însă în Nota din 5 noiembrie 1933 a Direcţiei Generale de Poliţie s-a propus ca “Asociaţiei Generale a Ţiganilor din România” să nu i  se acorde statutul de persoană juridică. La Apelul arhimandritului Calinic Popp Şerboianu, Către toţi ţiganii din România, distribuit de acesta în Bucureşti în data de 27 August 1933, au apărut mai multe asociaţii Rome şi filiale ale acestora. Astfel, la 10 Septembrie 1933, la Craiova, preşedintele filialei Craiova a Asociaţiei Ţiganilor din România, Marin Simion, a prezidat o adunare la sediul acesteia (str. Faţa Luncii nr. 3, în casele lui Parulea Miclescu), s-a soldat, la 25 Septembrie 1933, cu alegerea consiliului de conducere. Au apărut însă şi alte forme de asociere ale Romilor, ca, de pildă, cele de într-ajutorare (ca Adunarea Romilor din Corabia, de la data de 6 Septembrie 1933, în scopul înfiinţării unei Societăţi de ajutor reciproc). În Septembrie 1933, s-a anunţat, cu diferite ocazii - şi se menţionează în diferite documente - constituirea Asociaţiei “Uniunea Generală a Romilor din România”, sub conducerea lui Lăzărescu Lăzurică (str. Sârbească nr. 8, Bucureşti), publicist, absolvent al şcolii superioare de comerţ şi depozitar de lemne şi furaje ; acesta, având sprijinul Patriarhiei şi al autorităţilor, a organizat, la 8 Octombrie 1933, în Sala Ileana (Bucureşti, Câmpul Moşilor) Congresul Romilor, prilej cu care a fost ales şi comitetul de conducere pe 5 ani (Lăzărescu Lăzurică – preşedinte activ, Grigoraş Dinicu – preşedinte de onoare, ş.a.). La data de 16 Noiembrie 1933, Tribunalul Ilfov a autentificat actul constitutiv al “Uniunii Generale a Romilor din România”. Cererea de obţinere a personalităţii juridice a Uniunii s-a depus la Tribunalul Ilfov dar s-au făcut recomandări – în două referate ale unui comisar-ajutor din 1934, de neacordare a statutului de persoană juridică (3 membri semnatari nu sunt cunoscuţi la adresele indicate, iar alţi 3 aveau cazier). După demisia trucată a lui Lăzărescu Lăzurică, la 29 Mai 1934, preşedinte al  asociaţiei “Uniunea Generală a Romilor din România” a devenit Gheorghe Niculescu. Asociaţia “Uniunea Generală a Romilor din România” (cu sediul în Piaţa Sf. Anton nr. 10, Bucureşti) a dobândit statutul de persoană juridică. Mult timp, atât Calinic Popp Şerboianu, cât şi Lăzărescu Lăzurică au încercat să-şi atragă de partea lor, îndeosebi în perioada 1933 – 1938, diferite filiale din ţară sau să se insinueze în structura acestora (de pildă, Lăzărescu Lăzurică a devenit, în 1936, unul dintre preşedinţii de onoare ai Asociaţiei “Redeşteptarea Romilor şi Romiţelor din România”, înfiinţată la 5 August 1936 (cu sediul în Bucureşti, str. Rădulescu Tei, nr. 2, avându-l ca preşedinte pe Apostol Matei). Cu toate aceste încercări ale primilor 2 promotori ai mişcării Romilor, Calinic Popp Şerboianu şi Lăzărescu Lăzurică, asociaţia “Uniunea Generală a Romilor din România” a fost cea mai longevivă organizaţie din perioada interbelică, ea activând până în anul 1940.


Evenimente de-a lungul timpului…


  • 1664: 300 soldaţi englezi au cucerit aşezarea olandeză New Amsterdam şi au renumit-o New York.



Regiunea era locuita de cca. 6.000 nativi americani lenapi, in momentul descoperirii sale in 1524 de catre Giovanni de Verrazzano, un explorator italian, in seviciul coroanei franceze, care a denumit-o „Nouvelle Angoulême“ (Noul Angoulême). Instalarea europeana a inceput odata cu fondarea unei asezari olandeze in 1614 ce se ocupa cu comertul de blanuri, denumita mai tarziu „Nieuw Amsterdam“ (Noul Amsterdam), situata in sudul Manhattanului. Directorul-general colonial, olandezul Peter Minuit, a cumparat insula Manhattan mai tarziu in 1626, oferind in schimb 60 guilderi (denumirea monedelor de aur olandeze). Legenda, acum recunoscuta ca fiind falsa, sustinea ca Minuit ar fi cumparat zona cu margele din sticla valorand 24 de dolari. In 1664, orasul a fost cucerit de catre englezi si redenumit New York, dupa Ducele englez de York si Albany. La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Anglo-Olandez, Olanda a capatat controlul asupra insulei Run (care la acea vreme avea o mai mare importanta), in schimb Anglia obtinand New York-ul. Pana in anul 1700, populatia lenapilor a scazut la 200. Importanta New York-ului ca port comercial a crescut in timpul stapanirii engleze. Universitatea de la Columbia a fost infiintata in 1754, pe timpul regelui George al II-lea. Orasul a devenit locul de desfasurare a mai multor lupte importante cunoscute sub numele de Campania de la New York, in timpul Razboiului de Independenta american. Congresul Continental s-a intalnit mai tarziu in New York, iar in 1789 a fost numit primul presedinte al Statelor Unite, George Washington, la Federal Hall, Wall Street. In timpul secolului al XIX-lea, orasul a fost transformat intens, datorita imigrarii si dezvoltarii. In anul 1835 New York-ul intrecuse deja demografic Philadelphia, devenind astfel cel mai mare oras din America. New York-ul este astazi cel mai populat oras din Statele Unite. In ultimul deceniu, populatia orasului a crescut, demografii estimand ca populatia New York-ului va ajunge la 9,2 - 9.5 milioane pana in 2030. Doua dintre caracteristicile demografice importante ale orsului sunt densitatea si diversitatea culturala. Densitatea New York-ului este de 10.194 loc./km², fiind astfel municipalitatea cu peste 100.000 locuitori cu cea mai mare densitate din Statele Unite. In Manhattan densitatea ajunge la 25.846 loc./km². New York-ul are o diversitate covarsitoare. De-a lungul istoriei sale, orasul a fost un punct de stabilire al imigrantilor. Astazi, 36% din populatia sa este nascuta in alta tara. Singurele orase americane ce depasesc acesta proportie sunt Los Angeles si Miami. De mai bine de un secol a fost unul din centrele mondiale importante de comert si finante. New York este de asemenea considerat unul din cele mai importante orase din lume datorita influentei sale globale din mass-media, educatie, divertisment, arta si moda. Orasul este de asemenea si un centru important al afacerilor externe,gazduind sediul Organizatiei Natiunilor Unite.


  • 1770:  S-a născut Georg Wilhelm Friedrich Hegel, clasic al filosofiei germane: “Logica”, “Fenomenologia spiritului” ; (m. 14 noiembrie 1831).



Hegel s-a născut în 27 august 1770 la Stuttgart/Württemberg, într-o familie protestantă. Tatăl său, Georg Ludwig Hegel (1733-1799), era înalt funcționar la curtea de conturi a ducelui de Wurtemberg. Mama sa, Maria Magdalena Fromm (1741- 1783) provine dintr-o familie cultivată de juriști și a participat la formarea intelectuală a fiilor săi până în pragul morții sale premature. Sora sa, Christiane va preda mai târziu la Stuttgart și a fost internată într-un azil psihiatric. Fratele său mai mic a fost căpitan în armata napoleoniană, în perioada campaniei din Rusia.
Formarea sa la Stuttgart stă sub principiile iluminismului și se bazează pe textele clasice ale Antichității. Hegel arată o preferință pentru limba și cultura greacă. Traduce tratatul Asupra sublimului de Longin, Manualul lui Epictet și Antigona lui Sofocle. Face note de lectură de literatură, estetică, fiziognomie, matematici, fizică (teoria culorilor), pedagogie, psihologie, teologie și filozofie. Scrie bine în franceză când redactează note asupra lui Rousseau.
Filozofia lui Hegel este o filozofie a spiritului absolut și a dezvoltării sale dialectice, care constituie realitatea și evoluția sa. Această filozofie este în mod esențial determinată de noțiunea de "dialectică", care este în același timp un concept, un principiu al cunoașterii și al mișcării reale care guvernează existența lumii sau, după Hegel, istoria "Ideii", care după ce s-a exteriorizat în natură, revine la sine pentru a se realiza în formele culturale, urmând o ierarhie formală a unui conținut identic: artă, religie, filozofie.
Dialectica
Dialectica cu cele trei momente - teză, antiteză, sinteză - nu este o metodă, ea decurge logic din dezvoltarea și evoluția realității. Dialectica este însăși natura lucrurilor, filozofia descrie realitatea și o reflectă. În domeniul spiritului, dialectica este istoria contradicțiilor gândirii, pe care ea le depășește trecând de la afirmație la negație și de aici la negarea negației. Această concepție asupra contradicției presupune că, între elementele opuse, există totdeauna o relație: ceea ce exclude trebuie să includă contrariul care îi este opus. Totul se dezvoltă prin unitatea contrariilor, și această mișcare reprezintă existența în totalitate.
Fenomenologia spiritului
După Hegel, fenomenologia este "știința experienței conștiinței". În acestă operă se descrie evoluția progresivă și dialectică a conștiinței, de la prima opoziție imediată între ea și obiect, la conștiința de sine, rațiune, spirit și religie, până la cunoașterea absolută în care "noțiunea corespunde obiectului și obiectul noțiunei". Fenomenologia începe deci prin descrierea conștiinței în general, opusă unui obiect. Un moment al dialecticei conștiinței poate fi adevărat în el însuși, sau fals pentru cel care unifică toate momentele într-o singură totalitate. Astfel spus, orice act de conștiință începe prin eroare, dar accede la adevăr în totalitatea istoriei sale. Scopul fenomenologiei este deci descrierea esenței integrale a omului în totalitate, cu posibilitățile lui cognitive și afective.
Fenomenologia este divizată în trei părți: studiul conștiinței în general, conștiința de sine și rațiunea.
Conștiința în general
Aceasta este conștiința lumii exterioare, în măsura în care omul este opus lumii. Există trei nivele de conștiință:
    Sensibilitatea sau certitudinea imediată a unui obiect exterior.
    Percepția sau confirmarea sensibilității.
    Înțelegerea sau sesizarea esențialului din obiecte.
Conștiința de sine
Omul ia cunoștință de el însuși prin opoziție față de lumea exterioară, conștiința de sine este intuiția "eului" ca persoană.
Rațiunea
Rațiunea este conștiința revenită la ea însăși din lumea transcendentală, în măsura în care devine interesată la observația naturii. Ea este expresia științei moderne, dorința de a descrie fenomenele și de a le descoperii legile.
Filozofia istoriei
După Hegel, rațiunea guvernează lumea și se realizează în istorie. Această raționalitate integrală a istoriei implică afirmarea că dezvoltarea sa realizează în forma cea mai completă morala și libertatea. Obiectivul istoriei nu îl constituie indivizii în existența lor singulară, ci totalitatea poporului și spiritul său (Volksgeist). Evoluția dialectică a spiritului universal parvine în final la ideea de Stat, în care se găsesc reunite moravurile, arta și dreptul. Obiectivul istoriei este deci Statul și libertatea pe care el o realizează.
Interpretările și influențele filozofiei lui Hegel
După moartea lui Hegel, discipolii lui s-au divizat în două tabere. Hegelianii de "dreapta" erau grupați în corpul universitar din Berlin și reprezentau conservatismul politic al epocii de restaurație după căderea lui Napoleon. "Stânga", cunoscută și ca "Tinerii Hegeliani", interpretau filozofia lui Hegel în sens revoluționar, preconizând ateismul în religie și democrația liberală în politică. Dintre aceștia sunt de menționat Bruno Bauer, Ludwig Feuerbach, Max Stirner și - mai ales - Karl Marx. La Marx, idealismul este transformat în materialism iar de la legile dialectice ale evoluției istorice se ajunge la ideologia luptei de clasă, la sfârșitul căreia nu mai regăsim spiritul întors la sine însuși, ci o societate comunistă lipsită de clase, presupusă liberă.
  
  • 1783: A fost înălţat, din parcul Tuilleries, Franţa, primul balon umflat cu hidrogen, construit la cererea fizicianului César Charles, după numele căruia, mult timp, baloanele cu hidrogen au fost numite „charliere”.



Acest prim „charlier”, avea 4 metri diametru, era umplut cu hidrogen.
Prima călătorie cu un astfel de balon a efectuat-o la 1 decembrie 1783 si ca si primul balon cu aer cald, inventat de fratii Montgolfier, a fost înaltat fara echipaj.


  • 1871: S-a născut Theodore Dreiser, scriitor american (d. 1945)


Theodore Herman Albert Dreiser (27 august 1871 – 28 decembrie 1945) a fost un scriitor naturalist cunoscut pentru modul în care trata realitatea vieții în operele sale.
S-a născut în Terre Haute, Indiana, într-o familie germano-americană strictă. Cunoscutul compozitor de melodii Paul Dresser (1859-1906) a fost fratele său mai mare. Din 1889-1890, Theodore a mers la Universitatea Indiana din Bloomington înainte de a fi exmatriculat. În câțiva ani, a început să scrie la ziarul Chicago Globe și la St. Louis Globe-Democrat. În 1892 s-a căsătorit cu Sara White. Deși s-au separat în 1909, nu au divorțat niciodată formal.
Primul său volum, Sister Carrie (1900), povestește despre o femeie care pleacă din viața ei de la țară pentru marele oraș (Chicago, Illinois) și cade voluntară într-o viață de păcate. Editorul a făcut puține pentru a promova cartea, iar aceasta s-a vândut foarte puțin. Dreiser a acceptat o slujbă ca editor al unei reviste de femei până când a fost forțat să demisioneze în 1910 datorită unei aventuri în cadrul serviciului. Al doilea său volum, Jennie Gerhardt, a fost publicat în anul următor. Multe dintre volumele subsecvete ale lui Dreiser priveau inegalitatea socială.
Primul său succes comercial a fost An American Tragedy (1925), care a fost ecranizat în 1931 și, din nou, în 1951.
Alte lucrări includ: Trilogy of Desire despre Frank Cowperwood, o versiune romanțată a lui Charles Yerkes: The Financier (1912), The Titan (1914), și The Stoic (apărut postum - 1947).
În 1935 îngrijitorii librăriei din Varșovia, Indiana au ordonat arderea tuturor lucrărilor semnate de Dreiser din posesia librăriei.
Stilul lui Dreiser este marcat de lungi fraze și atenție intensă în detalii. Cum lucrările sale privesc statutul social și urmărirea bunurilor și plăcerilor materiale, acest nivel de realism și descriere îi servesc acestui subiect; pe partea cealaltă, acest stil poate face lucrările sale, în special Sister Carrie, greu de înțeles pentru unii. Ar trebui știut că Dreiser nu este apreciat pentru stilul său, ci pentru realismul lucrărilor sale, dezvoltarea caracterelor și punctele sale de vedere privind viața americană.

  • 1877: A avut loc primul atac al trupelor române. 


Misiunea de asalt şi cucerire a redanului otoman, din faţa redutei Griviţa-1, din sistemul de apărare a Plevnei, a fost încredinţată Regimentului 12 Dorobanţi, comandat de locotenent-colonelul Ion Petrovici. Cucerirea acestui avanpost fortificat se înscrie ca o primă victorie a Armatei române.
Pentru succesul repurtat, drapelul de lupta al Regimentului 13 dorobanti este distins cu Ordinul "Steaua Romaniei". De asemenea, se acorda unor ofiteri si soldati din subunitatile participante la atac Ordinul "Steaua Romaniei", precum si medalia "Virtutea militara".


  • 1877: S-a născut Charles Stewart Rolls, constructor american de automobile şi aviator, primul care a traversat Canalul Mânecii dus-întors, fără escală, în iunie 1910; fondator, împreună cu Henry Royce, a renumitei firme de automobile Rolls Royce (1904).



  • 1883: S-a înregistrat cea mai catastrofală erupţie din istorie – vulcanul Krakatau (Indonezia).


Atât explozia, cât şi cantitatea de materie aruncată în aer au depăşit valorile înregistrate până atunci. Jetul de cenuşă a avut o lungime de 27 km, iar zgomotul a fost auzit la 4600 km distanţă, fiind considerat cel mai mare zgomot auzit pe Pământ.
La 26 august 1883 (data locala 27 august, ora locală 10 a.m.), când Krakatau a erupt prima dată violent, jetul de cenușă avea o lungime de 27 de km.
A doua zi, dimineața, au urmat alte trei explozii. Ultima a fost cea care a aruncat în aer două treimi din nordul insulei Rakata.
Coloana  de cenușă a ajuns la o altitudine de 37 de km, iar zgomotul a fost auzit la 4600 de km distanță, în insula Rodriguez.
Acest zgomot a fost înregistrat ca fiind cel mai mare zgomot auzit pe pamânt.
În seara zilei de 27 august s-a mai înregistrat o explozie puternică, care a dus la surparea completă a părții nordice a insulei Rakata.
Cele patru explozii din 26-27 august au emis o energie echivalentă cu 200 megatone de TNT. Cea mai mare dintre explozii a fost cea de-a treia, estimată la echivalentul a 150 de megatone de TNT.   Indexul megnitudinii a fost de 6 VEI, numit și “colosal”.
În comparație, bomba de la Hiroshima a avut 20 de kilotone. Magma aruncată în aer a fost de aproximativ 125 km cubi.

Vulcanul deţine recordul în toate efectele unei erupţii, roca aruncată în aer fiind de peste 20.000 metri cubi. Cel mai destructiv a fost, însă, valul tsunami provocat de erupţie, care ajungea până la peste 40 de metri înălţime şi se deplasa cu viteză foarte mare, măturând coasta de vest a insulei Java şi coasta de sud-est a Sumatrei. Şi-au pierdut viaţa 36.000 de oameni şi au fost distruse 165 de sate. Praful vulcanic trimis în atmosfera a filtrat radiaţiile solare, scăzând anul următor (1884) temperatura medie a globului cu 1,2 °C. Trei luni după erupţie, fumul pătruns în atmosfera a provocat în America efecte optice stranii la apusul soarelui, de mai multe ori lumea crezând că aveau loc incendii de proporţii. La trei ani după erupţie, fumul mai era perceptibil în atmosferă.

  • 1890: S-a născut Man Ray (pseudonim pentru Emanuel Radnitzky), fotograf şi cineast avangardist, numit de Cocteau ”poetul camerei obscure” (m. 18 noiembrie 1976).


Man Ray (numele la naștere - probabil Michael Radnitzky sau Rudsitzky, în copilărie - Emmanuel Radnitzky, n. 27 august 1890, Philadelphia, PA - d. 18 noiembrie 1976, Paris) a fost un fotograf, regizor de film și artist plastic american, de origine evreu,apropiat de curentele dadaismului și suprarealismului și care a trăit și activat cea mai mare parte a timpului în Franța. 


Denumit de către Cocteau „marele poet al camerei obscure”, Man Ray și-a legat numele de numeroase aspecte ale artei moderne, mai ales în domeniul artei fotografice, al istoriei cinematografiei și al filmului experimental.Lucrările sale înnoitoare și abstracte, în tehnicile solarizației, „rayografiei”(denumire inspirată de propriul său nume, pe care a dat-o „fotogramei”) și al colajului, create sub impresia conexiunilor sale cu artiștii suprarealiști, i-au adus o recunoaștere mondială. Numeroasele portrete fotografice ale artiștilor contemporani cu el au rămas un document grăitor al vieții culturale din Parisul anilor 1920.
Au intrat în istorie portretele fotografice pe care le-a făcut multora din celebritățile vieții culturale pariziene, inclusiv din mediul străinilor atrași ca el însuși de farmecul Orașului Luminilor:James Joyce, Gertrude Stein, Salvador Dali,Bridget Bate Tichenor, Jean Cocteau, Antonin Artaud etc A contribuit și la cunoașterea creațiilor lui Eugène Atget, pe care le-a revelat suprarealiștilor și asistentei sale, Berenice Abbott. În 1934 i-a pozat Meret Oppenheim într-o serie de fotografii de nuduri devenită celebră.

Prima sa expoziție personală de picturi, multe din ele în stil cubist, a avut-o la Galeria Daniel din Manhattan în 1915. Cu acest prilej un colecționar de artă i-a cumpărat șase tablouri, ceea ce i-a procurat resursele și motivația de a închiria un studio in New York.
În anii următori Man Ray a evoluat de la pictura convențională la utilizarea unei bogății de mijloace artistice alternative - colaje, obiecte de gata, fotografii, asamblări de materiale, aerograme, - dezvoltând un stil artistic propriu, chiar dacă influențat uneori de Marcel Duchamp.
În 1916 a expus un obiect pre-dadaist intitulat „Autoportret”. Împreună cu Marcel Duchamp și Francis Picabia a întemeiat secția new yorkeză a mișcarii dadaiste. A editat și primul și unicul număr al revistei „Dada la New York” (1920). Exemple de creații din această perioadă sunt The Rope Dancer Accompanies Herself with Her Shadows (1916), influențată de asamblajul încă neterminat atunci al lui Duchamps, The Bride Stripped Bare by Her Bachelors (1915-1923) și pictată după un colaj, de asemenea The Revolving Doors (1916-1917), o serie de zece colaje însoțite de text.
Pentru a se putea întreține din vânzarea picturilor, multe din ele în stil cubist, și a obiectelor de artă pe care le-a realizat, a cumpărat un aparat de fotografiat și a început să le fotografieze. A ajuns la concluzia că nimeni nu le poate fotografia mai bine decât el însuși. În aceste împrejurări, începând din 1918 s-a ocupat serios de fotografie și cinematografie, experimentând diferite tehnici - fotograma sau rayografia, solarizația (tehnică dezvoltată in secolul al XIX-lea de către Sabatier) La New York a cunoscut în 1913 pe poeta și pictorița belgiană Donna Lecoeur, zisă Adon Lacroix, mamă a unei fetițe de 7 ani și care i-a devenit soție în anul următor. Ea l-a introdus în lumea poeziei franceze, făcându-i cunoscute operele lui Baudelaire, Rimbaud, Lautréamont, Mallarme, Apollinaire. Ray i-a ilustrat poeziile și scrisorile. S-au despărțit în 1919, obținând divorțul formal în 1937. Nemulțumit de atmosfera vieții artistice de la New York, mai ales după reacția nefavorabilă a criticii la lucrarea sa „Stateside”, Ray hotărî, în cele din urmă, să plece în Franța. „M-au tratat ca pe un traficant de droguri”."Dada nu poate trăi la New York. Întreg New Yorkul e dada, și nu poate tolera un rival", a zis.

A debarcat la 14 iulie 1921 în portul Le Havre, de unde a aplecat la Paris, fiind întâmpinat de Marcel Duchamp la Gara Saint Lazare.În aceeași seară fu deja prezentat camarazilor suprarealiști Louis Aragon, André Breton ,Paul Éluard, Gala Dali, Théodore Fraenkel Jacques Rigaut,Philippe Soupault . S-a instalat în cartierul Montparnasse, unde a întâlnit-o pe cântăreața și modelul Alice Prin, cunoscută sub numele de Kiki de Montparnasse, "regina" cartierului, de care s-a îndrăgostit. Ea a devenit subiectul a numeroase fotografii devenite faimoase, și a apărut în filmele sale experimentale. Din 1921 începând, i s-au comandat sute de portete și lucrari cu scop comercial pentru revistele de modă Vogue, Vu, Harper’s Bazaar și Vanity Fair.


A colaborat și cu croitorul Paul Poiret în domeniul fotografiilor de modă, care i-au fost publicate în revistele de specialitate. În 1925 împreună cu Jean Arp, Max Ernst, André Masson, Joan Miró și Picasso, și-a prezentat operele la prima expoziție a suprarealiștilor la galeria Pierre din Paris Una din lucrările importante pe care le-a expus în acea perioadă a fost un metronom cu ochi de femeie, intitulat la origine Obiect de distrus, alta fiind Violon d'Ingres, reprezentând-o pe Kiki de Montparnasse, cu o bonetă orientală în postura unor femei pictate de Ingres, și având spatele nud, decorat prin tehnica supraimprimării, cu două aperturi acustice de vioară.
La Paris a continuat să creeze un șir întreg de obiecte și instalații dadaiste, unele în colaborare cu alți artiști Împrietenit cu Marie-Laure de Noailles și cu Charles, viconte de Noailles, a turnat în 1928 in vila acestora la Hyères al treilea film al său, Les Mystères du château de Dé Vreme de câteva decenii de ședere la Montparnasse, Man Ray a revoluționat arta fotografică. În 1929 a început Man Ray o nouă relație de dragoste și de colaborare artistică cu fotografa Lee Miller.

Au intrat în istorie portretele fotografice pe care le-a făcut multora din celebritățile vieții culturale pariziene, inclusiv din mediul străinilor atrași ca el însuși de farmecul Orașului Luminilor:James Joyce, Gertrude Stein, Salvador Dali,Bridget Bate Tichenor, Jean Cocteau, Antonin Artaud etc A contribuit și la cunoașterea creațiilor lui Eugène Atget, pe care le-a revelat suprarealiștilor și asistentei sale, Berenice Abbott. În 1934 i-a pozat Meret Oppenheim într-o serie de fotografii de nuduri devenită celebră.
Anii de refugiu
În 1940, cu câteva zile înainte de ocuparea Parisului de către armata lui Hitler,Man Ray a reușit să plece la Lisabona, în compania lui Salvador și Gala Dali și a cineastului René Clair. De acolo a ajuns la New York, unde a petrecut câteva zile. Apoi, ajuns pe coasta de vest, s-a stabilit la Hollywood, unde a cunoscut o nouă parteneră de viață,dansatoarea Juliet Browner, și a reînceput să picteze. Căsătoria sa cu Juliet a avut loc în 1946 la Beverly Hills.
Ultimii ani
Reîntors în Franța în 1951, s-a dedicat mai ales picturii. Man Ray a murit în anul 1976 și a fost înmormântat la Cimitirul Montparnasse, în diviziunea 7. Pe mormânt se poate citi epitaful: „Unconcerned, but not indifferent” ( „Detașat, dar nu indiferent” ). Arhivele sale au fost donate de văduva sa Muzeului Național Francez de Artă Modernă de la Centrului Pompidou din Paris.

  • 1896: A avut loc cel mai scurt război din istorie, războiul anglo-zanzibar, care a început la ora 09:02 a.m. şi a durat 38 de minute. 


Conflictul a izbucnit  atunci când Sultanul Hamad bin Thuwaini, prieten al englezilor  a murit,iar  nepotul său  Khalid bin Bargash a preluat puterea printr-o  lovitură de stat.
Potrivit unui tratat semnat in 1886, o condiţie pentru a deveni sultan al Zanzibarului  era  obţinerea  permisiunii de le  consulul  britanic. Marea Britanie a dat un ultimatum lui Khalid, cerandu-i  ca el si  forţele sale fidele să părăsească palatul.
Ca răspuns, Khalid  a chemat garda palatului şi s-a baricadat  în interiorul resedintei sultanului.
Incercarea lui Khalid bin Bargash de a negocia a venit prea târziu si a fost nevoit sa se refugieze impreuna cu soţiile sale la ambasada Germaniei. Apoi a plecat în exil în Tanganyka, unde a fost capturat de britanici  în 1916.

  • 1916: România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial, de partea Antantei. 


La rândul lor Germania și Turcia declară război României la 28 respectiv 30 august. Pe 31 august Bulgaria atacă România fără declarație de război, care va fi făcută abia pe 1 septembrie 1916.
Din punct de vedere militar, Campania anului 1916 a cuprins patru operații militare de nivel strategic, fiecare dintre acestea incluzând un număr de mari bătălii:
- Operația ofensivă în Transilvania;
- Operația de apărare pe frontul de sud (incluzând operația de nivel operativ-strategic de la Flămânda);
- Operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați;
- Operația de apărare a teritoriului Munteniei (incluzând operația de nivel operativ-strategic de apărare a Bucureștiului).

„Români, Însufleţiţi de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâţi să înfruntăm cu bărbăţie toate jertfele legate de un crâncen război, pornim la luptă cu avântul puternic al unui popor care are credinţa neclintită în menirea lui. Ne vor răsplăti roadele glorioase ale izbândei!

Cu Dumnezeu înainte!
FERDINAND I

  • 1928: 15 state au semnat la Paris pactul privind interzicerea războiului ca instrument al politicii naţionale (“Pactul Briand Kellog”).


La 4 septembrie 1928 România a aderat la Pactul Briand-Kellogg privind interzicerea războiului ca instrument de politică naţională.
    După marile  pierderi umane şi materiale din Primul Război Mondial, ideea declarării  războiului ca  ceva ilegal a fost extrem de populară în opinia publică internaţională.
Pactul Briand-Kellogg, numit astfel după numele secretarului de stat american Frank B. Kellogg şi al ministrului de externe francez Aristide Briand, a fost semnat la Paris în 27 august 1928 de reprezentanţii a 15 state ( Franta, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Irlanda, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, India, Belgia, Polonia, Cehoslovacia, Germania, Italia şi Japonia.).
   Mai târziu, un numar de patruzeci şi şapte de naţiuni printre care şi România, au urmat exemplul, astfel ca in ​​cele din urmă pactul a fost  semnat   de un numar de 61 de state.
Primul test major a fost  în 1931, când Japonia a invadat  Manciuria deşi semnase acest pact.  În final acest act s-a dovedit a fi  lipsit de sens, fiind  clar că nu  există nici o modalitate de a fi pus  în aplicare sau să fie sancţionaţi cei care au declanşat noi conflicte. 
   Pactul Briand-Kellogg a făcut prea puţin pentru a împiedica Al Doilea Război Mondial.
Actul nu prevedea  nici o sancţiune împotriva celor care ar încălca pacea.   

  • 1941: S-a născut Cesária Évora, cântăreață din Republica Capului Verde (d. 2011)


Cesária Évora (n. 27 august 1941, Mindelo – d. 17 decembrie 2011) a fost o cântăreață originară din Republica Capului Verde, recunoscută pentru vocea sa gravă, specifică contraltelor. Évora a început să cânte în 1957, însă și-a făcut debutul discografic de-abia în anul 1988 prin intermediul discului La Diva Aux Pieds Nus. Având o carieră care s-a întins pe parcursul a șase decenii, Évora era numită „Diva desculță” deoarece prefera să urce pe scenă fără a purta încălțăminte;materialele sale discografice au fost comercializate în peste cinci milioane de exemplare pe plan internațional,iar Évora este considerată una dintre cele mai de succes cântărețe care au provenit din Republica Capului Verde.
Supranumită “Diva desculţă”, Cesaria Evora s-a născut pe 27 august 1941 în portul Mindelo al insulei Sao Vincente din arhipeleagul Capului Verde. Provenind dintr-o familie numeroasă cu 5 copii, dintr-o mamă melomană, Dona Joana, care i-a rămas confidentă toată viaţa şi dintr-un tată instrumentist, Justino da Cruz Evora, Cesaria nu se putea să nu moştenească din talentul părinţilor. Copilă fiind, dădea reprezentaţii duminica în piaţa centrală din oraş, acompaniată de fratele său Lela, la saxofon.
Pe la 16 ani, Cesaria Evora a început să cânte prin baruri, singură sau, ceva mai târziu, împreună cu o trupă din care făcea parte iubitul ei, chitaristul Eduardo. Viaţa de cântăreaţă de bar nu era însă cu nimic mai uşoară decât viaţa în Capul Verde în general. Sătulă să amuze marinarii care acostau pentru o zi, să suporte remarcile rasiste ale aristocraţiei albe care nu vedea cu ochii buni libertatea de care se bucura, rănită de iubirea care se tot îndepărta de ea, Cesaria a traversat o lungă perioadă depresivă, înecându-şi amarul când într-un pahar, când într-o ţigară portugheză, când în morna, pe care nimeni nu o cânta ca ea. În 1973 era o celebritate locală, dar sărăcia îi rămăsese prietenă fidelă. Într-o zi, descurajată, a abandonat muzica. Timp de mai bine de un deceniu nu a mai cântat deloc, iar aceşti ani nu înseamnă altceva decît un lung şir de iubiri ratate.
Nu şi-a găsit niciodată marea dragoste
Provenind dintr-o familie extrem de săracă, interpreta a suferit mult timp din acest motiv, precum şi din cauza faptului că nu a ajuns niciodată să-şi găsească perechea în viaţă, avînd nu mai puţin de patru eşecuri în căsnicie. Aceste probleme personale, care în urmă cu peste zece ani nu interesau pe nimeni, i-au provocat, o lungă perioadă, căderi nervoase şi refugieri în alcool, pe care însă a reuşit să le depăşească.
Cesaria a dorit întotdeauna să fie liberă şi celibatară, nu a suportat ideea să fie legată nici de un stăpân, nici de un bărbat. Mamă a trei copii din taţi diferiţi, nu a fost, însă, niciodată scutită de comentarii. „Că bei, sau că divorţezi, critici vor exista întotdeauna. Dar nu le acord nici o importanţă. Când beam un whisky într-un bar şi auzeam bârfele, mai serveam un pahar, măcar să aibă despre ce să vorbească lumea”, mărturise ea detaşată.


  • 1955:  A apărut prima ediţie a Guinness Book of Records, având 198 de pagini.


 Această idee i-a aparţinut lui Sir Hugh Beaner, directorul comercial al Companiei Co Ltd., aflată într-o permanentă căutare de idei promoţionale.
Guinnes World Records, cunoscută până în anul 2000 ca The Guinnes Book of Records, este o carte de referinţă, publicată anual, care conţine o colecţie recunoscută internațional de recorduri mondiale, atât performanţe umane, cât şi lucruri extreme ale lumii naturale. Cartea în sine deţine un record mondial, fiind cea mai bine vândută serie care deţine drepturi de copyright.
Echipa Guinness World Records, realizatoarea celebrei Cărti a Recordurilor, primeşte anual, în medie, între 50.000 si 60.000 de cereri de înregistrare, dar dintre acestea, doar 5.000 se vor regăsi în cuprinsul cărţii. Cea mai nouă apariţie românească în Guinness Book este Crucea de pe Caraiman, care se află la 2.291 de metri altitudine, în masivul Bucegi, şi are 39,5 metri înălţime.
Cartea este o colecție a recordurilor, din toate domeniile, de la cele sportive și până la cele mai bizare, cum ar fi: cel mai mic pahar cu vin din lume (de 20.000 de ori mai mic decât un pahar obișnuit de vin) sau cel mai mare copil născut vreodată (10,8 kg).
Istoria Cărții Recordurilor
Totul a început în 1951, când directorul general al fabricii de bere Guinness (producător al berii brune „Stout”, produsă la Dublin, în Irlanda), Sir Hugh Beaver, mergând la vânătoare, și-a pus întrebarea dacă ciovlica sau potârnichea sunt cele mai rapide păsări din Europa. După ce a făcut o serie de cercetări, a descoperit că nu există date certe în acest sens. Așa i-a venit ideea constituirii unei cărți care să prezinte tot felul de recorduri stabilite oficial în întreaga lume. Prima ediție a Cărții Recordurilor Mondiale Guinness a fost tipărită în august 1955 și a devenit cea mai vândută carte din Marea Britanie până la Crăciunul acelui an.
Cartea este acum publicată în luna octombrie a fiecărui an, tocmai pentru a coincide cu vânzările dinaintea Crăciunului. Recordurile prezentate în carte sunt verificate îndeaproape pentru a se asigura că sunt valide și compatibile cu tematica publicației. Din acest motiv, Cartea Recordurilor Mondiale Guinness este văzută ca fiind cea mai credibilă publicație de acest gen. Edițiile diverse ale cărții nu sunt ediții complete ale tuturor recordurilor mondiale.
În fiecare an se publică o nouă ediție care se axează mai ales pe recordurile înregistrate în ultimul an. Din acest motiv, cartea merită cumpărată an de an și conține, în fiecare ediție, elemente noi. O serie de recorduri, care au fost menționate inițial în Cartea Recordurilor Mondiale Guinness, au fost excluse din edițiile următoare, din motive etice. Publicând anumite recorduri, cartea îi încurajează și pe alții să încerce să doboare recordul, uneori cu prețul sănătății sau chiar al vieții. De aceea, astfel de rubrici au fost excluse.
În urma popularității Cărții Recordurilor Mondiale Guinness, au fost înființate și câteva muzee dedicate recordurilor menționate în publicația Guinness. Astfel, în 1976, a fost deschis muzeul Guinness Book of World Records în interiorul Empire State Building. Printre exponate se numărau statuia în mărime naturală a celui mai înalt om din istorie, Robert Waldow, o radiografie a unui ”înghițitor de săbii” și pălăria lui Roy Sullivan, o victimă repetată a fulgerelor. Muzeul a fost închis în 1995, însă astfel de instituții există sau au existat în orașe precum Tokyo, San Antonio sau Copenhaga.
Printre numeroasele emisiuni de televiziune din întreaga lume care au prezentat recordurile din paginile Cărții Recordurilor Guinness se numără Guinness World Records, Lo show dei record, Guinness Wolrd Records Portugal etc.
În 2008, a fost lansată o ediție a Cărții Recordurilor Mondiale Guinness dedicată exclusiv pasionaților de jocuri electronice, denumită ”Gamer’s Edition”. Cea mai recentă ediție datează din decembrie 2013.
Începând cu 1 octombrie 2013, Cartea Recordurilor Mondiale Guinness a devenit cea mai bine vândută publicație anuală din lume. Conform propriului site, www.guinnessworldrecords.com, din 1995 și până în octombrie 2013, amintita publicație s-a vândut în 132.002.542 exemplare.

  • 2003:  Planeta Marte s-a aflat la cea mai mică distanţă de Terra din ultimii 60.000 de ani, trecând la aproape 55.758.006 km de Pământ.
Marte
Planeta Marte "văzută" de telescopul Hubble în
august 2003. Cu alb se observa calota polară de sud.
Pe marginea discului, cu albastru, se văd nori.

Foto: NASA

Numele acestei planete vine la zeul războiului din mitologia romană (în mitologia greacă era Ares). Este interesant ca înainte de a fi considerat zeul războiului, Marte a fost zeul agriculturii.
Planeta mai este cunoscută și după numele de "planeta rosie", dupa culoarea o are când este privită cu ochiul liber.
Pe suprafața lui Marte se pot observa detalii, dar numai prin instrumentele astronomice. Astronomii văd detalii ce se schimbă de la anotimp la anotimp, calote polare ce se schimbă de la an la an, dar și nori în atmosferă. Din cauza acestor schimbări, mult timp, astronomii au crezut că observă pete de vegetație, și că Marte ar fi o planetă asemănătoare cu Pământul, unde viața ar putea exista.
Dar, după ce sonda Mariner 4 a trecut pe lăngă Marte, în 1965, toți au vazut un peisaj de deșert, plin de cratere. Au crezut atunci că Marte este o planetă moartă. După ani și ani de observații s-a determinat că pe Marte au loc procese interesante, iar viața ar fi putut exista acum câteva miliarde de ani.


Să aveți o zi frumoasă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...