20 Septembrie

Este a 263-a zi a anului.
Au mai rămas 102 zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 00 m și apune la 19 h 17 m. 

Citatul zilei

„Încercarea, și atunci când nu reușește, e o școală.”( George Coșbuc)  

Ziua Mondială de Rugăciune pentru Pace

“Azi avem nevoie mai mult ca oricând de pace, pentru acest război care există în întreaga lume“, a spus Papa Francisc.

Papa Francisc merge la Assisi (centrul Italiei) pentru a lua parte la întâlnirea de încheiere a Zilei mondiale de rugăciune pentru pace.

Intitulată "Sete de pace. Religii și culturi în dialog" întâlnirea este promovată de Comunitatea "Sfântul Egidiu", în colaborare cu comunitățile franciscane din Assisi. Întâlnirea are loc la 30 de ani de la Întâlnirea interreligioasă pentru pace, convocată la Assisi de papa Ioan Paul al II-lea, la 27 septembrie 1986.

Ziua Bucureștiului

Ziua Bucureştiului a fost hotarâta în sedinta solemna a Consiliului Local al Municipiului Bucuresti, din 21.09.1990.

In 1459, domnitorul muntean Vlad Tepes pomeneste pentru prima oara numele de Bucuresti, într-un hrisov redactat în slavonă, limba de cancelarie a acelor timpuri.

Muzeul de istorie Bucureşti - plimbare printre amintiri

 

Ziua Internaţională a Sportului Universitar 

 

 

Ziua Internaţională a Sportului Universitar se sărbătoreşte în fiecare an la 20 septembrie, începând cu anul 2016. Proclamată oficial de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), Ziua Internaţională a Sportului Universitar are scopul de a crea legături între universităţi şi comunităţile locale, sportul, activitatea fizică şi viaţa sănătoasă jucând în acest sens un rol principal, potrivit site-ului Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar (FISU).

Prin acest eveniment, FISU implică tot mai mulţi sportivi universitari şi organizaţiile membre în activităţile dedicate sărbătoririi acestei zile, nu doar pentru promovarea evenimentelor sportive, ci şi pentru a crea o dezbatere despre sportul universitar şi de a promova valorile federaţiei de profil. Ziua Internaţională a Sportului Universitar reprezintă, de altfel, o platformă de schimb de idei, cele mai bune practici, provocări şi oportunităţi în cadrul sportului universitar din întreaga lume. Sărbătorirea acestei zile reprezintă, totodată, o oportunitate cu privire la dezbaterea asupra problemelor cheie legate de dezvoltarea sportului şi a mişcării sportive universitare la nivel mondial, precum şi de conştientizare a importanţei sportului în instituţiile de învăţământ.

Ziua Internaţională a Sportului Universitar face parte din cadrul unui proiect educaţional multidisciplinar cu impact asupra necesităţii îmbunătăţirii programelor de educaţie fizică şi sportivă cu scopul de a încuraja incluziunea socială, integrarea minorităţilor şi antidopingul, combaterea bolilor netransmisibile şi dezvoltarea continuă a cercetării ştiinţifice în domeniul educaţiei fizice şi sportului, luând în considerare dobândirea şi transferul de cunoştinţe, precum şi politicile sociale şi economice la nivel internaţional, menţionează site-ul Asociaţiei Europene a Sportului Universitar.

Încă de la înfiinţarea sa în 1949, Federaţia Internaţională Sportivă Universitară este motorul cheie pentru a extinde rolul şi acoperirea sportului universitar din întreaga lume. FISU consideră că valorile sportive şi practica sportivă funcţionează în armonie perfectă în cadrul studiilor universitare. FISU oferă posibilitatea studenţilor din întreaga lume de a practica sport. Sănătatea, bunăstarea şi experienţele pe care studenţii le câştigă din sport îi ajută să devină, mai târziu, conducători exemplari în societate.

În România, Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU) este membră FISU, ea fiind fondată prin Hotărârea nr. 1239/1996. În organizarea Federaţiei Internaţionale de profil, în România au fost organizate Jocurile Universitare de iarnă de la Poiana Braşov (1951), Universiada de vară de la Bucureşti (1981), precum şi Campionatele Mondiale Universitare de tenis de masă (1971), şi de handbal (1975 şi 1987), toate trei având loc în Capitală. De asemenea, în 1981, la Bucureşti a avut loc Conferinţa europeană a sportului universitar (CESU).

Ziua Romilor Rudari / Băieşi

În Ţara Românească, rudarii au fost menţionaţi la 20 Septembrie 1620 în Hrisovul Domnului Ţării Româneşti (Gavrilă Movilă) către Mănăstirea Cozia. Aurarilor li se mai spunea şi rudari, de la apelativul "rudărie", cu sensul de "groapă de unde se scot metalele”. (Rudarii sud-ardeleni posedă unul dintre cele mai vechi repertorii de colinde, le interpretează la modul cel mai impresionant). Apelativul de băieşi provine de la ocupaţia exclusivă cu “băieşitul” (mineritul), însă nu toţi băieşii / rudarii sunt convinşi că-s de origine Romă.

Eveniment de-a lungul timpului…

• 480 i.I.Chr. : Grecii înfrâng armatele invadatorilor persani în bătălia de la Salamina, în apropierea Atenei.

Bătălia a marcat punctul culminant al celei de-a doua invazii persane in Grecia, luand sfarsit dominația navala a perșilor asupra bazinului Marii Egee.

Persia nu va mai putea niciodată să trimită o armată mare în Grecia, iar in secolul următor, Grecia (unită sub hegemonia macedoneană a lui Alexandru cel Mare), va inversa rolurile cu Imperiul Persan, situație care va culmina cu victoria lui Alexandru in Batalia de la Gaugamela, care a dus la prabsirea Imperiului Persan.

• 622: Profetul Muhammad este nevoit să își părăsească orașul natal Mecca, impreuna  cu un grup de adepti devotați si sa plece în orașul Yatrib, unde fusese invitat de două triburi rivale, care acceptaseră să-l recunoască drept conducător spiritual și se așteptau ca el să le arbitreze disputele.

Acest eveniment se numește  „Hejira”  și marchează începutul anului  islamic.

Hejira înseamnă în arabă „emigrare”. Numele orașului a fost schimbat în Medina – „Orașul’ în arabă), ca prescurtare de la numele complet de ‘Orașul Profetului’ (al Madinat al-Nabi)) .

Muhammad considerat, de către musulmani,  un mesager şi un profet al lui Dumnezeu si ultimul profet într-o serie de profeţi islamici, aşa cum se spune în Coran, devine conducătorul acestei asezari și în scurt timp Medina  ajunge capitala primului stat islamic din istorie.

 Dintre toţi întemeietorii de religii universale, Mahomed este singurul căruia i se cunoaşte, în linii mari, biografia (izvoarele cele mai importante sunt Coranul – în arabă, al Quar’an, „Propăvăduirea” – şi informaţiile transmise de Tradiţie – în arabă, al-Hadit, „Zicerea”, „Spusa”, chiar dacă valoarea istorică a acestor surse nu e întotdeauna sigură.

• 1187: Oștile musulmane comandate de sultanul   Saladin, incep asediul  Ierusalimului aparat de Cruciati.

La 2 octombrie  Saladin cucereste Cetatea Sfântă si provoaca  prabusirea  Regatului Ierusalimului, fapt care  declanșează a treia Cruciadă în scopul recuceririi  pentru a doua oară, a acestei cetăți si a Tarii Sfinte, de către creștini.

Saladin ( Salah al Din), (n. 1138 – d. 4 martie 1193), a fost un musulman kurd,  devenit primul sultan Ayyubid al Egiptului și al Siriei.

La apogeul puterii sale a domnit peste Egipt, Siria, Yemen, Irak, Mecca, Hejaz și Diyarbakır.

  În ciuda faptului că era adversarul principal al cruciaților, cronicile creștine menționează acțiunile sale onorabile si faptul ca a castigat respectul multor europeni, printre care si al lui Richard Inima de Leu.

• 1347: Prima atestare documentară a orașului Baia Mare, printr-un act emis de cancelaria regelui Ludovic I  al Ungariei.

Orașul a fost atestat documentar pentru prima data în anul 1329  sub numele  Râul Doamnelor, (Rivulus Dominarum) într-un act al cancelariei regelui Ungariei Carol Robert de Anjou .și s-a dezvoltat ca un centru aurifer în secolele 14-15.

Actul eliberat de cancelaria regelui Ludovic I de Anjou   la data de 20 septembrie 1347,reprezinta una dintre  cele mai timpurii mărturii scrise care s-au păstrat, privind importanța minelor din Baia Mare și Săsar (maghiară Zazurbanya, inclusă acum în Baia Mare)  si  cuprinde o serie de privilegii acordate centrelor  miniere și locuitorilor săi de către rege, orașul Baia Mare fiind deja un oraș liber regal.

Film documentar - Piata Cetatii, Turnul Stefan - Baia Mare

• 1459: Prima mențiune documentară a cetății Bucureștilor, într-un hrisov al lui Vlad Țepeș redactat în slavonă, limba oficială de cancelarie a Țării Românești. 

În 1862 devine capitala României.

Prima atestare documentară a Bucureştilor este cea a lui Vlad Ţepeş din 20 septembrie 1459 printr-un hrisov dat în limba slavă „în cetatea Bucureşti” prin care întărea lui Andrei cu fiii săi, lui Iova, lui Drag şi unui al patrulea, al carui nume nu se mai poate citi, proprietatea lor, scutindu-i totodată de dări şi „slujbe”. Cetatea a fost preferată şi de alţi domnitori munteni precum Radu cel Frumos, Basarab cel Tânăr, Vlad Călugarul, Mihnea cel Rău. In timpul domniei lui Mircea Ciobanul, Bucureştii au fost „îngrăditi cu lemne mari ( trunchiuri ) de stejar”, după cum ne relatează un cronicar sas, lucrare ce a fost executată din porunca domnitorului. „Zidurile acestui oraş sunt trunchiuri groase de copaci, înfipte în pământ unul lângă celălat şi legate împreună prin grinzi de-a curmezisul, prinse de zisele trunchiuri prin cuie lungi şi groase de lemn”.

In acest hrisov dat în limba slavonă „în cetatea Bucureşti”,  Vlad Tepes  întărea lui Andrei cu fiii săi, lui Iova, lui Drag şi unui al patrulea, al carui nume nu se mai poate citi, proprietatea lor, scutindu-i totodată de dări şi „slujbe”.

Legenda spune ca Bucuresti a fost fondat de un oier pe nume Bucur, insa conform altei variante mai probabile, Bucuresti a fost intemeiat de catre Mircea cel Batran, la sfarsit de secol XIV.

Pe malurile Dambovitei si ale Colentinei este atestata cultura paleolitica si neolitica.

Pana in 1800 i. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunitati in zonele Dudesti, Lacul Tei si  Bucurestii- Noi de astazi.

Sapaturile arheologice arata trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului si pana in anul 100 i. Hr., in timpul caruia zonele Herastrau, Radu Voda, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Voda, Popesti-Leordeni si Popesti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci).

Primele locuinte dupa retragerea aureliana din 273 d. Hr. sunt atestate in secolele III – XIII, pana in Evul Mediu.

Asezarea este atestata documentar la 20 septembrie 1459 intr-un act emis de Vlad Tepes, domn al Tarii Romanesti, prin care se intareste o mosie unor boieri.

 Cetatea a fost preferată şi de alţi domnitori munteni precum Radu cel Frumos, Basarab cel Tânăr, Vlad Călugarul, Mihnea cel Rău.

In timpul domniei lui Mircea Ciobanul, Bucureştii au fost „îngrăditi cu lemne mari ( trunchiuri ) de stejar”, după cum ne relatează un cronicar sas, lucrare ce a fost executată din porunca domnitorului.

„Zidurile acestui oraş sunt trunchiuri groase de copaci, înfipte în pământ unul lângă celălat şi legate împreună prin grinzi de-a curmezisul, prinse de zisele trunchiuri prin cuie lungi şi groase de lemn”.

Cetatea Dambovitei, cum mai apare in primii ani orasul, avea rol strategic, urmand sa supravegheze drumul ce mergea de la Targsor la Giurgiu, in ultima asezare aflandu-se o garnizoana otomana.

In scurt timp, Bucurestiul se afirma, fiind ales la 14 octombrie 1465 de catre Radu cel Frumos ca resedinta domneasca.

In anii 1558 – 1559, la Curtea Veche este construita Biserica Domneasca, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta ramanand pana astazi cel mai vechi lacas de cult din oras pastrat in forma sa initiala.

In 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucurestiul devine capitala Tarii Romanesti, moment in care se trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatra de rau (1661), se infiinteaza prima institutie de invatamant superior, Academia Domneasca (1694) si este construit Palatul Mogosoaiei (Constantin Brancoveanu, 1702), edificiu in care astazi se afla Muzeul de Arta Feudala Brancoveneasca.

In 1704, ia fiinta la initiativa spatarului Mihai Cantacuzino Spitalul Coltea, care a fost avariat ulterior intr-un incendiu si un cutremur si recontruit in 1888.

In scurt timp, Bucurestii se dezvolta din punct de vedere economic; se remarca cresterea numarului mestesugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, panzarilor, salvaragiilor, zabunarilor s.a). Odata cu acestea continua modernizarea orasului.

Sunt create primele manufacturi, cismele publice, iar populatia se mareste continuu prin aducerea de locuitori din intreaga Muntenie (catagrafiaul din 1798 indica 30.030 de locuitori, in timp ce cea din 1831 numara 10.000 de case si 60.587 de locuitori).

Incet-incet apar o serie de institutii de interes (Teatrul National, Gradina Cismigiu, Cimitirul Serban Voda, Societatea Academica din Bucuresti, Societatea Filarmonica din Bucuresti, Universitatea din Bucuresti, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Gradina Botanica din Bucuresti, Ateneul Roman, Banca Nationala, cinematografe) si inovatii in materie de tehnologie si cultura (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).

Bucuresti este astazi cel mai mare oras, centru industrial si comercial al tarii.

Populatia de peste doua milioane de locuitori face ca Bucurestiul sa fie a sasea capitala dupa marime din Uniunea Europeana.

Bucurestiul are un statut special in tara, fiind singurul oras care nu apartine nici unui judet.

Totusi, populatia sa este mai numeroasa decat a oricarui judet.

• 1519: Navigatorul portughez Ferdinand Magellan şi-a început călătoria în jurul lumii; comandând 5 vase cu 270 de oameni la bord, el a plecat din Spania cu gândul de a găsi o altă rută maritimă spre Indonezia.

A fost primul european care a navigat spre vest pornind din Europa pentru a ajunge în Asia, primul european care a navigat în Oceanul Pacific și primul care a condus o expediție în jurul lumii.

Pe 27 aprilie 1521, Magellan a fost  ucis în Filipine în timpul unei lupte cu băștinașii. Expediția se întoarce în Europa cu o singură navă, Victoria, având la bord 18 oameni și fiind comandată de Juan Sebastian El Cano în 1521.

Regele Spaniei l-a înnobilat pe El Cano și i-a dat ca blazon globul pământesc pe care scria „Primus Circumedisti me” („Tu m-ai înconjurat primul”).

 Relatarea expediției a fost făcută de geograful Antonio Pigafetta care a participat la toate expedițiile organizate de Magellan.

• 1702:  A fost inaugurat Palatul de la Mogoşoaia, aşa cum stă scris pe pisania din foişorul de pe latura de răsărit a palatului.

Palatul Mogoșoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoșoaia, județul Ilfov, România, aflată la circa 15 km de centrul orașului București. Complexul conține clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeți, ghețăria și cavoul familiei Bibescu, precum și biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curții. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoș care deținea pământul pe care a fost construit.

Palatul Mogoșoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 119 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.

Palatul a fost construit până în 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil brâncovenesc, stil utilizat anterior și la un alt palat al voievodului, construit de acesta la Potlogi. Lucrarea a fost terminată în ziua de 20 septembrie 1702, conform pisaniei de pe latura de răsărit a palatului. Data începerii construcției nu este cunoscută, dar se știe că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă din 1681.

După 1714, când Constantin Brâncoveanu a fost executat la Constantinopol împreună cu întreaga sa familie, toată averea familiei a fost confiscată de otomani iar palatul a fost transformat în han. Răscumpărat de domnitorul Ștefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului, și a rămas în posesia familiei până la începutul secolului al XIX-lea.

Clădirile complexului

Principala clădire a complexului de la Mogoșoaia este Palatul construit de Constantin Brâncoveanu, având apartamentele familiei princiare la primul etaj, unde se ajunge direct din curte pe o scară exterioară ce dă într-un balcon amplasat pe fațadă. Parterul palatului conține camerele servitorilor, iar la subsol se află o pivniță cu un tavan format din patru domuri. Fațada dinspre lac este și ea una aparte cu o logie de inspirație venețiană, cu trei arcade.

Cuhnia (bucătăria brâncovenească) se află în curtea palatului, având patru turnuri de aerisire. Turnul porții străjuiește intrarea în curte. În el se poate urca pe o scară exterioară. Atât turnul porții, cât și cuhnia au fost restaurate de Martha Bibescu între 1922 și 1930.

Capela Gheorghe Bibescu, construită după 1880 adăpostește mormintele familiei Bibescu, inclusiv ale prinților Mihai și George Basarab-Brâncoveanu, aviatori morți în timpul celui de-al doilea război mondial.

Serele Mogoșoaia au fost construite după 1890, de arhitecți francezi și sunt încă folosite pentru cultura florilor și ca atelier de educație plastică pentru copii.

Ghețăria servea la stocarea pe timpul verii a gheții aduse din lacul Mogoșoaia, aflat în apropiere.

Biserica „Sfântul Gheorghe” se află în afara zidurilor palatului, lângă turnul porții. Ctitorită de Constantin Brâncoveanu și terminată în 1688, cu puțin timp înainte ca ctitorul ei să devină domnitor, ea adăpostește mormântul lui George-Valentin Bibescu, precum și tabloul votiv ce-i reprezintă pe Constantin Brâncoveanu și pe cei patru fii ai săi.

Palatul Brâncovenesc-Mogoșoaia

• 1778: S-a npscut amiralul rus  Fadei Belingshauzen (Fabian Gottlieb Thaddeus von Bellingshausen).

S-a născut într-o familie baltică germană de pe teritoriul actual al Estoniei.

A absolvit la 18 ani Academia Navală la Kronstadt, în apropiere de Sankt Petersburg, după care, în scurt timp, a devenit căpitan.

A participat în 1803 la prima expediție rusească în jurul lumii.

A comandat a doua epediție rusească în jurul globului,  in anii 1803-1806. În timpul acestei expediții Bellingshausen a devenit unul dintre primii trei europeni care a zărit Antarctica.(d. 25 ianuarie 1852).

Bellingshausen a luptat în Războiul Ruso-Turc din anii 1828-1829, unde a fost ridicat la rangul de amiral.

• 1792: Bătălia de la Valmy. 

Armata prusacă a generalului Karl Wilhelm Ferdinand de Braunschweig este înfrântă de armata revolutionarilor francezi.

Ca urmare a acestei victorii, la 21 septembrie 1792, va fi proclamată Republica Franceză.

Marele poet Goethe, care se găsea în tabăra prusacă, a considerat-o “începutul unei noi epoci în istoria omenirii”.

• 1862: La Bucureşti, in Principatele Romane unite, s-au inaugurat cursurile Şcolii Militare, 

într-o clădire nouă de pe Uliţa Târgoviştei (în prezent Calea Griviţei, în imobilul unde astăzi functionează Universitatea Natională de Arte si în căminele ASE cu intrarea din Str. Mihail Moxa). 

La festivitatea de deschidere, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a spus:

“Sunt fericit de a prezida astăzi inaugurarea unei singure şcoli militare a României, unde întâia oară se găsesc împreună elevi de dincoace şi de dincolo de Milcov”.

• 1866: S-a născut, la Hordou, comitatul Bistrița-Năsăud, azi Coșbuc, marele poet român George Coşbuc, al șaptelea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.

George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistrița-Năsăud, azi Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud; d. 9 mai 1918, București) a fost un poet, critic literar, ocazional și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.

Poezia sa aparține patrimoniului cultural național și, deși este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările școlare sau populare, creația sa îl recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvîrșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare a țăranilor, e un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvîrșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima. A dat o versiune completă a operei lui Dante, Divina comedie. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul țărănesc Eneida și Odiseea (Iliada a fost tradusă de contemporanul său, George Murnu) și a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate aceste calități îl recomandă pentru poziția pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului și faptul că a scos în evidență partea solară, idilică, a sufletului țăranului român.

Tematică și particularități

După cum însuși a mărturisit-o, Coșbuc intenționa să realizeze o epopee, astfel încât „baladele” și celelalte poeme luate din „poveștile poporului” pe care le-a scris, să capete „unitate și extensiune de epopee”. Deși nerealizată pe deplin, cele mai izbutite poeme ale sale se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc. Regăsim în creația sa natura românească, muncile câmpenești, datinile atașate marilor momente ale existenței, erotica țărănească, revolta țăranului, experiența tragică a războiului, momente din istoria poporului român.

În descrierea naturii, deosebindu-se de V. Alecsandri (cel dintâi pastelist remarcabil în evoluția liricii românești), la Coșbuc obiectul evocării e omul pământului, peisajul având funcția de a-i oferi acestuia cadrul de manifestare, în tradiția poemelor lui Vergiliu și ale lui Hesiod, cu ale sale Munci și zile. G. Coșbuc închină fiecărui anotimp măcar câte o poezie, spectacolul lumii rurale relevând cadrul existențial și unele dintre îndeletnicirile țărănești tipice (Noapte de vară, Vara, În miezul verii, Iarna pe uliță). Natura este plastică și, de obicei, evocatoare de tablouri cu contururi exacte, exprimând puternice stări sufletești. Viziune artistică din Balade și idile este unitară, poemele impunându-se prin prospețime și prin optimism, în legătură intimă cu mentalitatea țărănească, ale cărei ipostaze fundamentale le stilizează. Idilele sunt caracterizate printr-un lirism discret, în viziune obiectivată epic sau dramatic. Poetul surprinde în scene de o grație firească semnele tulburării erotice, jocurile și capriciile iubirii, farmecul vârstei incerte, între o candoare sufletească și o instinctivă tactică erotică. Imaginea, esențializată, a psihologiei și a comportamentului erotic este recompusă prin reacțiile, gesturile și replicile eroilor. Se detașează din idile o anume simplitate a situațiilor, extrase dintr-un cotidian țărănesc, stilizat cu grație și simplitate. Dovadă a unei înzestrări clasice temperamentale, înclinată spre lumea obiectivă și nu spre atmosfera subiectivă, vocația poetului în descrierea naturii este desenul, în forma unor notații simple, neutre sub raport artistic, dar de o mare siguranță și expresivitate în mobilitatea percepției. Coșbuc a păstrat spiritul autentic românesc în balade, prin prezentarea momentelor nunții (Nunta Zamfirei) sau prin viziunea asupra morții (Moartea lui Fulger). Experiența tragică a războiului, momentele din istoria națională și revolta țăranului apar în sinteze poetice, reprezentative pentru psihologia noastră etnică și a filosofiei implicate în atitudinea românească în fața vieții și a morții. Coșbuc a creat o operă de sensibilitate românească, sinteză de autentică și originală substanță poetică și artistică.

• 1878 : S-a născut scriitorul american Upton Sinclair Beall Jr.; ( d. 25 noiembrie 1968).

Romanele sale, inspirate din realităţile nord-americane, au avut un puternic impact social (“Jungla”, “Speculanţii de bursă”).

Upton Sinclair Bill, Jr. (născut Upton Beall Sinclair, Jr., 20 septembrie 1878 (18780920) -. 25 noiembrie 1968) a fost un scriitor american, care a publicat peste  90 de cărți în diferite genuri.

• 1880: Orașul Buenos Aires este declarat capitala Republicii Argentina.

Buenos Aires sau Ciudad de Buenos Aires este capitala si cel mai mare oraș din Argentina și a doua cea mai mare zonă metropolitană din America de Sud, după Sao Paulo. Este localizat pe malul vestic al estuarului Rio de la Plata, pe coasta de sud-est a continentului Sud-American. Marea aglomeratie urbană Buenos Aires, care include si câteva provincii ale orasului, constituie a treia cea mai mare aglomeratie urbană din America latină, cu o populație de aproape 12 milioane de oameni. Populația sa este formată în general de argentinieni de descendență spaniolă sau italiană, însă există și comunități importante de arabi, evrei, armeni și coreeni. O mică parte din locuitori au origini indigene. Majoritatea locuitorilor sunt romano-catolici, cu limba maternă spaniola. Orașul Buenos Aires nu este parte a provinciei Buenos Aires si nici nu este capitala acestei provincii, dar este un district autonom. In 1880, dupa decade de diferente politice si război civil, Buenos Aires a fost federalizat si scos din componența provinciei Buenos Aires. Limitele orasului au fost marite pentru a include si orasele Belgrano si Flores (amandoua sunt orase vecine in acest moment). Amendarea Constituției din 1994 a acordat orasului autonomie, prin urmare, denumirea orasului este „Orașul Autonom Buenos Aires (Ciudad Autónoma de Buenos Aires ”. Cetățenii orasului au ales prima dată un primar în 1086(1986); Inainte, primarul era numit direct de către Presedintele Republicii Argentina.

Buenos Aires este considerat un oraș global, asa cum a fost desemnat de către Universitatea Loughborough. Locuitorii orasului sunt considerati „porteños” (oamenii portului). Buenos Aires este o destinatie turistică de top, si este cunoscut pentru stilul arhitectural european si bogata viată culturală.

Orașul a fost fondat în 1536 de către Pedro de Mendoza, distrus de indieni și refondat în 1580 de Juan de Garay. Buenos Aires a crescut în importanță în 1776, când a fost numit capitală a Regatului Río de la Plata. Condiția sa de port, l-a transformat în cheia dezvoltării țării, în detrimentul interiorului.

În 1880 orașul a fost federalizat si a devenit sediu al Guvernului, cu un primar numit de Președintele Argentinei.

Din 1880 si până în 1930 Buenos Aires a devenit un oraș multicultural la același nivel ca alte mari capitale europene.

BUENOS AIRES - ARGENTINA

• 1946: Oraşul francez Cannes a găzduit prima ediţie a Festivalului internaţional de film.

S-a dorit organizarea acestuia inca din anul  1939, insa izbucnirea celui de al Doilea Razboi Mondial a amanat aceste planuri. Festivalul de la Cannes s-a dorit a fi o alternativa a celui de la Venetia, pe care liderul fascist Benito Mussolini l-a transformat intr-un instrument de propaganda.

Primele filme prezentate în cadrul festivalului au fost “Diligenţa”, în regia lui John Ford, “Regula jocului” de Jean Renoir şi “Cavalerul fără spadă” de Frank Capra.

 Cannes a fost ales ca loc de desfasurare atat datorita pozitionarii pe coasta Mediteranei, cat si numeroaselor cazinouri si localuri aflate in zona. In 1939, deschiderea festivalului a coincis cu invadarea Poloniei de catre trupele naziste, astfel incat autoritatile franceze au luat decizia de a anula manifestarea.

Dupa sapte ani a avut loc si prima editie, la care au participat 18 natiuni. In anii ’50, festivalul era considerat cea mai prestigioasa competitie de film din lume.

• 1968: La  Uzina de la Pitești, prima uzină de autoturisme din România, se începe producția modelului Dacia 1100

Automobile Dacia S.A. este cel mai mare producător român de automobile, care din septembrie 1999 aparține grupului francez Renault. Obiectul de activitate al societății îl constituie producerea și comercializarea de automobile, piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de automobile.

Pe 20 august 1968 se începe producția modelului Dacia 1100, un model sub licența Renault R8; acesta era o berlină cu tracțiune și motor pe spate. Primul automobil ieșit pe poarta fabricii a fost făcut cadou președintelui Republicii Socialiste România de atunci, Nicolae Ceaușescu. Conform contractului, Renault furniza toate părțile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze. Din 1968 și până în 1972, aproximativ 44.000 de autoturisme Dacia 1100 au fost produse, în 1970 apărând o ușoară modificare estetică la partea frontală. A mai fost produs, deși în număr limitat, modelul 1100S, cu 2 perechi de faruri și un motor mai puternic, folosite de poliție și în cursele de raliu. Puține au mai rămas în stare de funcționare.

După Dacia 1100, a urmat Dacia 1300 care a intrat în producție în august 1969, un model sub licența R12, fiind prezentată la saloane auto de la București și Paris. Modelul 1300 era o berlină cu 4 uși și tracțiune pe puntea față.

• 1974: A fost inaugurat drumul naţional Transfăgărăşan, care cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m), situat la cea mai mare altitudine din ţară – 2.045 m.

Transfăgărășanul (oficial numerotat DN7C) este o cale rutieră de circulație din România, care începe în comuna Bascov, județul Argeș de lângă orașul Pitești, în direcția orașului Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara, cu o lungime de 151 km, traversând pe axa nord-sud Munții Făgăraș. Porțiunea de la barajul Vidraru până la Cârțișoara traversează un teren montan la altitudini mari și a fost construită în perioada 1970–1974, pe o lungime de aproximativ 91 km.

Până la construirea barajului și lacului de acumulare Vidraru, în 1965, de-a lungul căruia DN7C se desfășoară pe aproape 20 km, a existat un drum de pământ și o linie de mocăniță ce lega comuna Căpățâneni de vechiul sat Cumpăna (astăzi acoperit de ape, în apropierea căruia s-a construit actuala cabană Cumpăna).

Drumul Național 7C (DN7C), supranumit Transfăgărășan (de la prefixul „trans-” + Făgăraș) leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania, străbătând Munții Făgăraș, cea mai înaltă grupă montană din România, făcând parte din Carpații Meridionali. Este un drum asfaltat, ajungând în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m. Astfel, Transfăgărășanul se situează pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina (DN67C) din Munții Parâng, care urcă până la 2145 m.

Transfăgărășanul a fost construit între anii 1970 – 1974, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu. Deși la momentul respectiv România avea deja mai multe treceri ale Carpaților Meridionali moștenite dinainte de perioada comunistă (Șoseaua Alpină Novaci-Săliște ori vechea Șosea Câmpina-Predeal) sau făcute în primii ani ai regimului (drumul Bumbești Jiu-Petroșani), invazia Cehoslovaciei din 1968 de către trupele sovietice și ușurința cu care puteau fi blocate sau atacate trecerile existente între Transilvania și Muntenia (care, cu o singură excepție, urmau cursul unor râuri) determină inițierea de urgență a proiectului "Transfăgărășanului" - un drum strategic care să lege garnizoanele Piteștiului și Sibiului. În notele de fundamentare a proiectului se menționează, totodată, ca motive "deschiderea bazinelor forestiere din masivul Făgăraș, folosirea mai rațională a pășunilor alpine și realizarea unui centru turistic montan în zona Lacului Bâlea".

S-a lucrat pe toată perioada anului, condițiile fiind îngreunate de faptul că climatul alpin la peste 1.600 de metri altitudine – cu vânturi puternice și viscole abundente, la care s-a adaugat specificul Munților Făgăraș – nu permitea în mod normal decât 4-5 luni de muncă pe an. Drumul s-a realizat cu eforturi materiale considerabile și cu prețul unor vieți de soldați și muncitori care au contribuit la construcția lui[8], bilanțul oficial fiind de 40 de morți. 

Lucrători de atunci care mai sunt acum în viață avansează astăzi cifre mai mari, care ajung până la câteva sute de vieți omenești pierdute (răspunzând unui interviu, un martor al timpului spunea: "Numai la baraj au murit vreo 400 de băieți").

Inaugurarea oficială, în prezența lui Nicolae Ceaușescu, a avut loc în data de 20 septembrie 1974, dar lucrările au mai continuat încă câțiva ani, pentru asfaltarea sa și alte activități conexe, fiind finalizate în forma actuală în 1980.

Să aveți o zi frumoasă!