14 Octombrie

Este a 287-a zi a anului. 

Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m.

Citatul zilei

"A fi tu însuți, într-o lume care se străduiește din răsputeri și fără încetare să te transforme în altcineva, înseamnă să duci cea mai grea luptă pe care o poate duce o ființă umană. Să nu încetezi vreodată să lupți!" (E.E. Cummings)

Ziua Mondială Hospice şi a Îngrijirilor Paliative

„Ziua Mondială Hospice şi a Îngrijirilor Paliative” este sărbătorită în fiecare an, în cea de-a doua sâmbătă din luna octombrie şi organizată de Alianţa Internaţională pentru Îngrijiri Paliative, reţea globală al cărei obiectiv este dezvoltarea îngrijirii paliative la nivel internaţional, această zi marchează la nivel mondial importanţa îngrijirilor paliative şi este celebrată în aproape 70 de ţări.

În acest moment, în 42% dintre ţările lumii nu există o unitate de tip hospice şi nu se oferă ajutor celor care au nevoie acest fel de sprijin. 80% dintre pacienţii de pe mapamond nu au acces la medicaţie adecvată pentru tratamentul durerii moderate şi severe.

Găsiți enumerate mai jos unele dintre cele mai puternice mituri existente în mentalul colectiv despre îngrijirea paliativă și starea de fapt despre situațiile asupra cărora planează idei preconcepute.

1.       Mit: Îngrijirile paliative sunt doar pentru cei bolnavi de cancer.

Adevăr:  Toți cei diagnosticați cu o boală limitatoare de viață pot beneficia de îngrijiri paliative.

Mulți dintre noi cred că unitățile de tip hospice și îngrijirile paliative există doar pentru cei diagnosticați cu cancer. Este adevărat că începuturile paliației se leagă de îngrijirea pacienților care sufereau de cancer, dar pe măsură ce paliția s-a dezvoltat , tot mai mulți bolnavi care nu erau diagnosticați cu cancer, ci cu maladii diverse, limitatoare de viață, au început să aibă parte de astfel de îngrijiri. Este vorba despre boli ale inimiii, plămânilor, ficatului, rinichilor, creierului sau afecțiuni psiho-motorii.

2.       Mit: Cei care primesc îngrijiri paliative vor muri curând.

Adevăr: Îngrijirile paliative nu sunt destinate doar finalului vieții. Acestea reprezintă o abordare complexă care include și susținere  emoțională, sprijin psihologic și consiliere spirituală.

Îngrijirile paliative au ca scop îmbunătățirea calității vieții, fie că este vorba de finalul său sau nu. Cei care primesc astfel de îngrijiri suferă de boli incurabile răspunzătoare de simptome supărătoare. Controlul acestor simptome și eliminarea sau potențarea durerii reprezintă scopul paliației. Studiile recente au arătat că la mulți dintre pacienții care au primit îngrijiri paliative a crescut speranța de viașă față de cei care au beneficiat de tratamentul standard.

3.       Mit: Îngrijirile paliative reprezintă doar controlul durerii prin administrarea de narcotice.

Adevăr: Pe lângă controlul durerii și al simptomelor, îngrijirile paliative includ suport psihosocial și spiritual.

Fondatoarea mișcării moderne de tip hospice, Dame Cicely Saunders, a adus în paliație conceptul de „suferință totală“, pentru a descrie faptul că durerea celor diagnosticați cu boli incurabile are mai multe dimensiuni. Este vorba despre suferință fizică, socială, psihologică, spirituală și existențială. Calmantele de tipul morfinei sunt esențiale în atenuarea durerii fizice, însă nu au niciun efect asupra altor suferințe, așa că sprijinul social, consilierea psihologică și spirituală sunt esențiale în paliație.

Ziua Mondială a Standardizării 

 

Ziua Mondiala a Standardizării este celebrată în fiecare an pe 14 octombrie ca omagiu adus eforturilor a mii de experţi la nivel mondial, care colaborează în cadrul CEI, ISO şi ITU pentru a dezvolta Standardele Internaţionale care să faciliteze comerţul, răspândirea de cunoştinţe tehnologice şi difuzarea lor.

În 2018 ASRO sărbătorește 90 de ani de standardizare națională și 20 de ani de standardizare europeană în România.

Organizația Internațională de Standardizare, cu numele scurt ISO care vine din limba greacă, unde ἴσος, isos, înseamnă „egal”; în engleză: International Organization for Standardization, este o confederație internațională de stabilirea normelor în toate domeniile cu excepția electricității și a electronicii, care sunt reprezentate de IEC (în engleză International Electrotechnical Commission), și cu excepția telecomunicațiilor reprezentate de ITU (International Telecommunication Union). Aceste trei organizații sunt unite în WSC (engleză, World Standards Cooperation).

Standardizarea reprezintă o activitate organizată, de limitare la un minimum rațional necesar a varietății produselor și mărcilor de materiale necesare fabricării acestora, prin elaborarea de noi standarde și revizuirea lor. Prin standarde se realizează următoarele: Se asigură în mod unitar și general ridicarea calității produselor la nivelul celor mai bune realizări pe plan național și mondial;

Codex Alimentarius este de exemplu o colecție de standarde alimentare adoptate la nivel internațional, care au ca scop declarat protecția sănătății consumatorilor și asigurarea practicilor corecte în comerțul alimentar. Codex Alimentarius cuprinde standarde pentru toate alimentele, fie ele preparate, semipreparate sau crude și pentru distribuția către consumator, prevederi în ceea ce privește igiena alimentară, aditivi alimentari, reziduuri de pesticide, factori de contaminare, etichetare și prezentare, metode de analiză și prelevare. În realitate, Codex Alimentarius intenționează să pună în afara legii orice metodă alternativă în domeniul sănătății cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare și a vitaminelor și tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai puțin un potențial concurent pentru industria chimiei farmaceutice.

Definiția unui standard

Ghidul ISO/CEI 2: 1996 definește standardul ca fiind un document, stabilit prin consens și aprobat de către un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun și repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activități sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obține gradul optim de ordine într-un anumit context.

Un standard reprezintă un nivel de experiență și tehnologie care face ca prezența industriei în elaborarea sa să fie indispensabilă. Acesta este un document de referință folosit, în special, în contextul contractelor publice sau în cadrul comerțului internațional, pe care se bazează majoritatea contractelor comerciale. Standardele sunt folosite de către industriași ca și referință indiscutabilă ce simplifică și clarifică relațiile comerciale dintre partenerii economici. Standardele sunt documente care se folosesc din ce în ce mai mult în jurisprudență.

Surse: http://www.wikiwand.com/ro/

Ziua Steve Jobs

La initiativa fanilor Apple, 14 octombrie va fi declarata "Ziua Steve Jobs". Toti cei care l-au admirat si apreciat sunt invitati sa poarte blugi si tricou negru cu maneci lungi, uniforma in care lumea l-a cunoscut pe Steve Jobs.

De la politicieni, la adolescenti inarmati cu iPad-uri si alte gadgeturi Apple, milioane de pamanteni de pe toate continentele isi iau adio de la cel supranumit "geniul erei digitale", Steve Jobs.

Lumea mai are oameni talentati, dar "pur si simplu nu va mai fi la fel fara el", spun cu tristete cei care au lasat o floare in fata filialelor Apple. Rareori, moartea cuiva a generat un asemenea sentiment de pierdere in toate colturile lumii.

Mici altare au inceput sa apara imediat dupa tristul anunt, in fata sediului Apple din Cupertino, a magazinelor companiei din toata lumea si a casei lui Jobs din Palo Alto. Peste tot, oamenii au lasat flori, modele mai vechi de iPod sau mere muscate, aluzie la sigla companiei fondata de Steve Jobs.

Poate cel mai emotionant omagiu a fost o veghe cu lumanari aprinse afisate pe ecranele iPad-urilor.

Ultimele cuvinte ale lui Steve Jobs – mesajul lui pentru omenire

Directorul şi cofondatorul Apple, Steve Jobs, a pierdut în anul 2011 lupta cu cancerul pancreatic. Cunoscut pentru stilul lui de viață modest dar și pentru rigurozitatea și perfecționismul de care dădea dovadă pe plan profesional, ultimele cuvinte ale regretatului om de afaceri sunt simple, dar înduioșătoare, de efect și îi contrazic întreaga existență a acestuia, dedicată în proporție majoritară carierei.

Am ajuns pe culmile succesului în lumea afacerilor.  În ochii altora, viața mea este un simbol al succesului. Cu toate acestea, în afară de munca mea, nu prea am alte motive de bucurie. În final, averea este doar o “felie” de viață cu care sunt acomodat, obișnuit.

În această clipă, zăcând pe patul de spital, filmul vieții mele mi se perindă prin fața ochilor. Realizez că toată recunoașterea, laudele, bogăția de care m-am bucurat au pălit, au devenit fără de sens în fața apropiatei morți.

În întunericul camerei, mă uit la luminile verzi de la aparatele care mă țin în viață, aud sunetele mecanice sacadate făcute de ele și simt respirația Zeului Morții apropiindu-se.! Acum când am făcut bani cât pentru trei generații, ar trebui să ne concentrăm pe alte aspecte ale vieții care nu au legătură cu partea financiară. Trebuie să fie ceva mai important de atât!

 Să fie relațiile… să fie arta, să fie un vis neîmplinit din tinerețe…

Fuga non-stop după bani transformă o persoană, cât de normală ar fi ea, într-o ciudățenie asemenea mie.

Dumnezeu ne-a lăsat simțurile ca să recepționăm dragostea, sentimentele celor din jur. Și nu iluziile false aduse de averi.

Toți banii, toate proprietățile și investițiile din viața mea.. nu le pot lua cu mine în mormânt. Tot ce pot lua sunt amintirile scăldate în iubirea dată și primită. Acestea sunt adevăratele bogății care te vor urma, însoți mereu, dându-ți puterea și lumina care sunt necesare să mergi mai departe. Dragostea nu cunoaște distanță. Viața nu are limite. Mergi unde vrei să mergi. Atinge vârfurile pe care vrei să le atingi. Totul se bazează pe 2 lucruri: inima și mâinile tale. Atât.

Poți să angajezi pe cieva să conducă mașina în locul tău, să producă bani pentru tine. Dar nu poți plăti pe cineva să îndure boala în locul tău.

Lucrurile materiale pierdute mai pot fi recuperate. Dar e un lucru care nu poate fi recuperat odată pierdut: viața.

Când o persoană intră în sala de operație, va realiza că există o carte pe care nu a terminat-o de citit – “Cartea trăitului sănătos”.

Indiferent de etapa vieții în care ne aflăm acum, odată cu trecerea timpului, ne vom confrunta cu ziua în care cortina va cădea peste noi.

Pune preț pe dragostea pentru familia ta, iubește-ți consortul, prietenii.

Poartă-te bine cu tine. Prețuiește-i pe ceilalți.

Steve Jobs

Sfânta Cuvioasă Parascheva

SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA este sărbătorită în fiecare an, pe 14 octombrie. Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită cea nouă, de la Iași, a Moldovei luminătoare și lauda întregii Ortodoxii, este pomenită în calendarul creștin ortodox la 14 octombrie.

În această zi la Catedrala Mitropolitană de la Iași și în toate bisericile ce o au ca ocrotitoare pe Preacuvioasa Maică Parascheva, la sfintele slujbe participă mulți credincioși care cer în rugăciunile lor ajutorul Sfintei Parascheva, cunoscută ca rugătoare și mai ales grabnic ajutătoare a tuturor credincioșilor.

Prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva face ca la Iași să aibă loc un adevărat pelerinaj bisericesc național, care durează mai multe zile.

 În această zi se ţine post, nu se munceşte şi în tradiţia românească este ziua în care se prezice starea vremii. Este cunoscută şi ca „Sfânta Vineri de Toamnă".Sfânta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România.

SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (Instanbul-ul de astăzi). Se spune că, pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34).

Aceste cuvinte o fac să-şi dăruiască hainele sale săracilor.

După o vreme, se retrage în pustie. Urmând sfaturile unor vieţuitori aleşi, se îndreaptă spre ţinutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va rămâne cinci ani. De aici a plecat spre Ţara Sfântă, în dorinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile sfinte. După ce a vazut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului.

Din puţinele ştiri privitoare la viaţa ei, aflăm că într-o noapte, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti. Sfântul Varlaam scrie în Cazania sa: „Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, ca acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".

SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA a fost îngropată ca o străină, iar moaştele i-au fost descoperite ulterior, când unor creştini li s-a arătat în vis sfânta care le-a zis să-i dezgroape osemintele pământeşti. De atunci, moaştele au fost puse la loc de cinste în diferite biserici şi catedrale, iar în prezent se află la Catedrala Ortodoxă din Iaşi.

În anul 1223, ţarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea a strămutat moaştele Sfintei Parascheva la Târnovo, în Bulgaria. Din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cultul Sfintei Parascheva a trecut şi la nordul Dunării, în cele trei ţări române.

În 1393, după ce Bulgaria a căzut în mâinile turcilor, moaştele sale au fost dăruite, pentru trei ani, lui Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti (1386-1418), ca apoi să ajungă în Serbia, la Belgrad, unde au rămas timp de 125 de ani. După ce turcii au ocupat şi Serbia, moaştele sale au fost duse la Constantinopol, unde au fost răscumpărate de Patriarhia Ecumenică cu 12 mii de ducaţi de aur, rămânând în catedrala patriarhală din Fanar timp de 120 de ani. În 1641, însă, acestea au fost dăruite domnului Moldovei, Vasile Lupu, drept recunoştinţă a achitării datoriilor Patriarhiei către turci.

În anul 1641, moaștele sale au fost aduse la Iași de către domnitorul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Acolo au stat până în decembrie 1888, când au fost scăpate ca prin minune de la un incendiu, fiind mai târziu transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi, unde se află şi astăzi.

 Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Partenie I și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că domnitorul Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice.

Puţini dintre pelerinii care vin la Iaşi să se închine la moaştele Sfintei Parascheva ştiu că veşmintele sale poartă o broderie specială. Preoţii spun că moaştele sunt îmbrăcate după ritualuri bisericeşti, la care iau parte doar preoţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Însă şi mai puţini creştini ştiu că Sfânta Parascheva poarta şi un blestem, ce datează din 1641.

Hainele Sfintei Cuvioase Parascheva se fac după un ritual special, în atelierele Arhiepiscopiei. Croitorii ţin post şi fac rugăciune înainte de a începe să le lucreze, spun preoţii de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Veşmintele ocrotitoarei Moldovei sunt schimbate de cinci ori pe an şi sunt dăruite de Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Moldovei Teofan unor biserici care au hramul Sfintei Parascheva. Ritualul după care sunt schimbate veşmintele este unul sacru, la care participa doar câţiva preoţi ai Mitropoliei.

„Începe binecuvântarea care se dă de către eclestiar şi apoi acatistul Sf Parascheva rostindu-se şi noi toţi preoţii dăm răspunsul: Bucură-te Sf. Parascheva mult folositoare şi în această vreme se schimbă veşmântul sfintei Parascheva”, spune protosinghel Valerian Radu.

Preoţii spun că Sfânta Parascheva mai poartă nişte veşminte care nu se dau jos niciodată. Acestea au un sigiliu ce are înscris pe el blestemul domnitorului Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam, care sună astfel: „blestemat să fie cel care va împraştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”.

Tradiţii şi obiceiuri pentru 14 octombrie

În popor, Sfânta Parascheva este percepută ca fiind „mare la trup şi urâtă la chip", dar cu un suflet bun, pentru că-i fereşte pe oameni de boli, de grindină, trăsnet şi pe copii îi apără de deochi. De aici, de la această percepţie, i se mai spune şi Sfânta Vineri.

În această zi nu se mănâncă de dulce, nu se lucrează şi se dă de pomană pentru sufletele celor adormiţi. La ţară, în această zi, bătrânii nu făceau nici focul în sobă, pentru a nu atrage asupra casei lor nenorociri.

În tradiţie se spune că fetele care cos şi care spală în ziua Sfintei Parascheva vor rămâne nemăritate.

Este interzis în această zi să calci, să cosi, să faci mâncare sau alte treburi în gospodărie dacă vrei să eviți durerile de cap și cele oculare.

Conform unei superstiții străvechi, printre bucatele mâncate sau date de pomană NU trebuie să se numere și poamele cu cruce, nucile, castraveții sau pepenele roșu. Împarte în schimb must și vin nou, dar și pâine sau lipie.

Sfânta Parascheva se roagă lui Dumnezeu și pentru femeile însărcinate. Dacă urmează să devii mămica, se spune în popor că este bine să împarți din bucățele tale unor copii sărmani. Vei avea astfel parte de ocrotirea Sfintei la naștere, iar nașterea ta va fi una ușoară, fără dureri.

Tot în această zi, se prezice vremea. Se spune că dacă este o zi frumoasă sau mohorâtă, la fel vor fi şi celelalte sărbători de peste an. Mai mult, se fac previziuni ale vremii în funcție de starea vremii în ziua de 14 octombrie, dar și ținând cont de somnul oilor. Dacă oile dorm înghesuite și strânse laolaltă în această zi, ciobanii cred că iarna care va veni va fi una lungă, grea și friguroasă. Dacă în schimb oile dorm risipite, iată un semn că iarna care va veni va fi domoală și blândă.

Se crede că în apropierea sărbătorii, Sfânta Parascheva se arată în visele multora, uneori pentru alinarea celor bolnavi sau în suferinţe sufleteşti, alteori pentru a-i dojeni pe cei care fac rău.

Numită „luminătoarea casnică a Moldovei", ea este cea mai bătrână sfântă dintre surorile ei, care protejează femeile căsătorite şi pe care le ajută la naştere, care căsătoreşte fetele şi poartă de grijă animalelor sălbatice.

Imaginaţia populară nu cunoaşte limite atunci când vine vorba de Sfânta Parascheva, astfel că, în popor se credea că aceasta ar poseda la curţile ei un căţel de pază cu trup de fier şi dinţi de oţel, numită în mituri Leica-Boldeica. Oamenii din popor credeau că aceasta umblă îmbrăcată în alb sau, negru şi locuieşte în munţi, în păduri sau în ostroavele mării, în cer, în lumea cealaltă.

Semnificatia numelui Paraschiva

– din greaca: vineri. Acest nume atat de intalnit la romani, ne aminteste de sfanta zi de vineri, ziua in care Mantuitorul a fost rastignit si a murit pentru mantuirea noastra. De aceea, pentru a pastra vie aceasta amintire, pastram cu mare cinste fiecare zi de vineri, tinand post si cautand sa aiba o purtare cuminte si aleasa. – „ Vinerea postim pentru ca atunci Domnul a patimit pentru noi, iar duminica o tinem ca zi de sarbatoare pentru ca atunci Iisus a inviat.” – Sfantul Petru.

Derivate: Paraschiv, Chiva, Chivuta, Vuta, Chivu, Petcu s.a.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1465: Prima mențiune documentară a Bucureștilor ca reședință domnească a lui Radu cel Frumos, domnul Țării Românești (1462-1478).

Data de 14 octombrie a anului 1465 este o zi importantă în istoria municipiului București, pentru că de atunci avem prima mențiune documentară a actualei capitale a României drept reședința domnească a lui Radu cel Frumos. Domnitor al Țării Românești de patru ori (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475), Radu cel Frumos este fiul lui Vlad Dracul și a venit la domnie cu ajutor turcesc, ajutor dat de sultanul Mahomed al II-lea, împotriva fratelui său vitreg, Vlad Țepeș. Totuși, Bucureștiul a fost atestat documentar pentru prima dată pe data de 21 septembrie 1459, când, printr-un act emis de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești de atunci, Cetatea Dâmboviței, cum mai este denumit în primii ani orașul, a fost fondată pentru a supraveghea drumul care mergea de la Târgșor la Giurgiu, în ultima așezare aflându-se o garnizoană otomană.

Conform unui document din 7 iunie 1766, numele orașului vine de la un oarecare Bucur, care "primul a bătut parul". După spusele istoricului Constantin C. Giurescu, Bucureștii au existat ca așezare urbană, ca târg, cu mult înainte de domnia lui Vlad Țepeș, chiar înainte de întemeierea statului medieval Țara Românească. Lui Țepeș i s-ar datora, potrivit aceluiași istoric, doar ridicarea unei cetăți la București sau refacerea ei și, firește, atestarea documentară.

• 1582: Din cauza introducerii calendarului gregorian, această zi din acest an nu există în Italia, Polonia, Portugalia și Spania.

Când a început folosirea noului calendar, pentru a corecta eroarea acumulată în 13 secole care trecuseră de la Conciliul din Niceea, s-a trecut la ștergerea a 10 zile din calendarul solar. Ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582 și a fost urmată de prima zi a calendarului gregorian, 15 octombrie 1582. Totuși, datele de "5 octombrie 1582" până la "14 octombrie 1582" (inclusiv) sunt încă valide în aproape toate țările, deoarece cea mai mare parte a țărilor catolice n-a adoptat noul calendar la data specificată în bula papală, ci doar câteva luni sau chiar câțiva ani mai târziu (ultima în 1587).
Cum se vede in 1582 ziua de 4 octombrie fiind joi, a doua zi nu putea fi decât vineri; cum insă a doua zi, papa nu a mai numărat 5 octombrie, ci 15 octombrie, forţat a doua ziin loc de vineri i-a zis luni, schimbând ordinea numelor zilelor.

Pagina calendarului imprimat la Roma in anul 1582 din ordinul Papei Grigorie al XIII-lea, care dă luna lui octombrie scurtată şi sărită de la 4 la 15.

• 1789: George Washington proclamă prima Thanksgiving Day.

Ziua Recunoștinței este o sărbătoare anuală de o zi, în care se mulțumește pentru bogăția recoltei din acel an. Ea se sărbătorește în cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite și Canada). Este o sărbătoare a familiei. În Statele Unite majoritatea afacerilor sunt închise joi și vineri în săptămâna cu Thanksgiving pentru a permite angajatilor să se reuneasca cu familia. În Regatul Unit, Thanksgiving este o altă denumire pentru Ziua Recoltei, și se sărbătorește în biserici și în sate într-o duminică după strângerea recoltei în acea localitate, fără a fi o sărbătoare deosebit de importantă. Sărbătoarea a fost preluată de primii coloniști sosiți în Lumea Nouă, unde a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1621, ca semn de recunoștință față de recolta miraculoasă obținută în condiții climaterice dure. În decembrie 1941, Congresul S.U.A. a adoptat o rezoluție prin care a 4-a zi de joi din noiembrie devine oficial sărbătoare națională a S.U.A.

 

• 1802: În Țara Românească a avut loc un puternic cutremur de pământ, cel mai mare seism din România, consemnat de documente.

Cutremurul s-a produs în Vrancea și se apreciază că a avut o magnitudine de 7,7-7,9 grade. Și Bucureștiul a fost grav afectat, aici prăbușindu-se Turnul Radu Vodă, Hanul Șerban Vodă, o parte din Turnul Colței și multe alte construcții. (14/26)  În acest cutremur au fost numai 3 morți.

Evenimentul a fost resimţit intens pe o arie geografică extrem de vastă, de la St. Petersburg până în insulele greceşti din Marea Egee, de la Belgrad până la Moscova. Seismul a avut loc cam la o oră după prânz (12.55 ora locală), când lumea tocmai ieşise de la slujbe din biserici. Celebră a fost prăbuşirea (în Bucureşti) a Turnului Colţei, ridicat cu peste 8 decenii înainte; turnul s-a rupt de la mijloc, iar partea superioară a căzut pe caldarâm.

Atunci, Turnul Colţei, care era cea mai înaltă clădire de până atunci, s-a rupt de la jumătate.Se pare că Turnul Colţei, aşa cum era el în 1888, când primarul Pake Protopopescu l-a dărâmat spre a lărgi strada, care era prea îngustă pentru circulaţie, era doar jumătate din Turnul Colţei de dinainte de cutremurul din 1802.

O altă mărturie, de data aceasta a unui cronicar grec, Dionisie Fotino, ne spune că tocmai când Constantin Ipsilante se mută în Curtea Domnească, zidurile acesteia crapă, iar domnitorul, de frică să nu se dărâme zidurile pe el, se mută cu toată familia în Mănăstirea Văcăreştilor. Printre bisericile şi mănăstirile care au avut de suferit de pe urma cutremurului merită menţionate: Colţea, Stavropoleos, Sărindar, Sf. Apostoli, Sf. Gheorghe Nou, Mihai Vodă, Sf. Atanasie-Bucur, mănăstirea Cotroceni şi mănăstirea Văcăreşti.S-a dărâmat şi hanul Şerban Vodă, adică hanul în locul căruia se află astăzi Banca Naţională. Toate pare că au culminat cu deschiderea pământului, din pământ ieşind apă şi pe alocuri...catran.

Cutremurul a adus mari pagube oraşului, consolidarea clădirilor făcându-se anevoios şi prost. Pe scara Richter, magnitudinea se pare să fi fost de 7,7, cu epicentrul în Vrancea. Deoarece,oraşul arăta desfigurat, iar multe dintre biserici şi clădiri arătau foarte urât, domnitorul Constantin Ypsilante a căutat repede să refacă oraşul, dar majoritatea meseriaşilor, mai ales zidarii şi lemnarii, cereau preţuri foarte mari, profitând de situaţia în care se aflau oamenii. Astfel, domnitorul a fost nevoit să pună preţuri maximale şi să ceară pedepse dintre cele mai grele pentru ce-i ce vor încălca legea. Tocmai pentru acest lucru, a reorganizat şi breasla zidarilor şi lemnarilor. Oraşul s-a refăcut relativ repede, în câţiva ani, însă unele contrucţii şi edificii nu au mai căpătat niciodată forma lor de dinainte de cutemur – a se vedea Turnul Colţei. Oamenii puneau, după cum am spus, această calamitate pe seama lui Dumnezeu, care îi pedepsea pentru păcatele lor, iar această credinţă este foarte bine reflectată de spusele domnitorului Ypsilante, care intră în biserica satului Radovan (în drumul său spre Bucureşti), în timp ce oraşul era în agonie: Doamne! Doamne! Nu pierde pe poporul tău pentru păcatele mele, ci pe mine numai!

Conform unor martori, în Bucureşti, în timpul cutremurului, “un zgomot înfiorător a îngrozit lumea”. În multe locuri din Bucureşti şi din ţară s-au format crăpături adânci şi lungi în pământ, din care a ţâşnit, pe alocuri, apă fierbinte şi “murdară urât mirositoare”.

„Un cutremur a lovit oraşul ieri între orele 12 şi 1. Cutremurul s-a simţit aproape 10 minute şi jumătate a fost atât de violent încât toate hornurile din oraş s-au prăbuşit. Câteva case şi alte câteva biserici s-au sfărmat. Biserica Sfântul Nicolai şi renumitul turn Colţea sunt acum un morman de ruine. Pământul s-a despicat în câteva locuri de unde a ţâşnit o apă verzuie, care a emanat un miros ca de sulf în tot oraşul. La ora 5 fix a urmat o replică, dar şocul a fost mai mic şi nu a pricinuit nici o stricăciune. În ciuda numărului mare de clădiri prăbuşite în timpul primului cutremur nu s-au înregistrat alţi morţi în afară de o evreică, copilul ei şi alte două persoane. Prinţul Ipsilanti, noul conducător al Valahiei, tocmai ajunsese; s-a dus la biserică să se roage, iar cel mai violent moment al cutremurului a fost în clipa în care era pe punctul de a săruta Sfânta Evanghelie”, se arata în revista „The European Magaz

8,2 grade. Cel mai mare cutremur din istoria României.

• 1851:  A fost înfiinţată Agenţia de presă REUTERS, cea mai importantă agenţie de ştiri din Marea Britanie şi una din cele mai apreciate din lume. 

Reuters operează în prelucrarea şi difuzarea informaţiilor de presă – cuvinte şi imagini – cu cele mai noi mijloace tehnologice în domeniu. Fondată în 1851, la Londra, de Paul Julius Reuter, compania şi–a stabilit încă de la început reputaţia de sursă primară, rapidă şi sigură de ştiri. Reuters a fost primul utilizator al cablului subacvatic pentru a transporta informaţiile de presă şi bursiere între Anglia şi Franţa. În 1922, informaţia era transmisă pe cale electronică, iar în 1923 a început folosirea undelor radiofonice. În 1927 a fost introdus teleprinterul. În 1962, Reuters a trimis primul satelit în spaţiu, fiind prima companie privată din lume care a realizat transmiterea de informaţii în acest fel.

• 1853: S-a născut Ciprian Porumbescu, compozitor român (d. 1883)

Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Iraclie Golembiovski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881.

Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner și Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebius Mandyczewski, compozitor bucovinean, cu care se perfecționează, în particular, la teoria muzicii.  Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească Arboroasa.

La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou” (prima operetă românească, având premiera la Brașov, în Sala Festivă a Gimnaziului Românesc), piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița.

Printre lucrările sale se numără „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români” și altele.

A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, Trei culori.

Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză.

Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii Sfântul Dumitru.

Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic; manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.

Ciprian Porumbescu - Balada ( Incredible Romania)

• 1879: S-a născut Miles Franklin, scriitoare și feministă de origine australiană (d. 1954)

Miles Franklin (născută ca "Stella Maria Sarah Miles Franklin"; 14 octombrie 1879 – 19 septembrie 1954) a fost o feministă și o scriitoare de origine australiană. Este cunoscută mai ales pentru romanul autobiografic: My Brilliant Career, publicat în 1901. Ea a avut un impact durabil asupra vieții literare australiene prin fondarea unui premiu literar major cunoscut ca Miles Franklin Award.

• 1894: S-a născut Edward Estlin Cummings (n. 14 octombrie 1894 - d. 3 septembrie 1962) a fost un poet, dramaturg, eseist și pictor american.

Scrierile sale exprimă revolta antisocială a individului, protestul împotriva războiului și cultivă expresia șocant-cinică, inovațiile sintactice și bizareriile de aranjament tipografic.

• 1926: Se nastea celebrul ursulet Winnie the Pooh.

Personajul creat de autorul britanic Alan Alexander Milne a incantat copiii inca de la aparitia sa in cartile originale “Winnie-the-Pooh” (1926) si “The House at Pooh Corner” (1928). Se spune ca A.A. Milne a scris povestile pentru fiul sau Christopher Robin, iar numele personajului principal era chiar numele ursuletului de plus al baiatului. Putini stiu, insa, ca Winnie a fost un urs adevarat, mai precis o ursoaica.  In timpul Primului Razboi Mondial, trupele canadiene din Winnipeg care calatoreau spre Europa au facut un popas intr-un sat din Ontario. Locotenentul medic veterinar H. Colebourn a intalnit acolo un vanator care omorase o ursoaica si ii luase puiul, tot femela. Colebourn a cumparat micuta ursoaica cu 20 de dolari si a numit-o Winnie in amintirea orasului sau, Winnipeg. Winnie a devenit mascota celei de-a 34-a brigade a armatei canadiene. Ajunsi in Europa, Colebourn o lasa pe  Winnie temporar la Gradina zoologica din Londra. Deşi alti cinci ursi au fost lasati aici de catre trupele canadiene, Winnie a devenit rapid favorita publicului. La sfarsitul razboiului, Colebourn  a venit sa o recupereze pe Winnie, dar a fost convins de ingrijitorii gradinii zoologice sa o lase acolo. S-a intors de mai multe ori pentru a o vizita.  Intre timp, un baiat in varsta de 5 ani pe nume Christopher Robin Milner facuse o adevarata pasiune pentru Winnie. Se intelegeau atat de bine, incat copilului ii era permis sa intre in cusca si sa se joace cu ea. Aceasta prietenie l-a inspirat pe tatal baiatului sa scrie celebrele povesti despre Winnie the Pooh.

• 1944: A avut loc Masacrul de la Moisei, când unități militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, au ucis 29 de etnici români.

Comuna Moisei, situată în partea de sud-est a județului Maramureș, la jumătatea distanței dintre orașele Borșa și Vișeu de Sus, a fost printre primele așezări românești ce au intrat sub administrație ungară în 7 septembrie 1940. La data de 14 octombrie 1944 trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei au omorât 29 de români în două case de lemn de la periferia comunei Moisei, pe drumul principal ce duce spre Borșa. Au fost identificate 31 de victime, dintre care doi au rămas în viață. Cei doi supravieţuitori sunt Vasile Petrean, originar din comuna clujeană Pălatca, și Vasile Ivașcu. Prizonierii din lagărul de la Vișeu de Sus au fost urcați de militari unguri într-un camion și transportați la Moisei, comuna fiind în prealabil complet evacuată de locuitori. 12 dintre ei au fost închiși într-o căsuță de lemn, fiind împușcați de soldații maghiari, care trăgeau prin geamuri și ușă. În continuare au fost uciși și ceilalți români. În aceeași noapte, militarii au incendiat satul şi au ars circa 300 de case. Deasupra gropii comune a fost înălțată o troiță de lemn, înlocuită după câțiva ani de un obelisc din piatră

Să aveți o zi frumoasă!