6 Octombrie

Este a 280-a zi a anului 2016. 
Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. 

 Citatul zilei

„Democraţia e sistemul social în care face fiecare ce vrea şi-n care numărul înlocuieşte calitatea... Triumful cantităţii împotriva calităţii.” (Petre Țuțea, eseist, filosof și economist român)

          

Ziua Naţională a Sportului pentru Toţi 

(Ziua Naţională a Sportului pentru Sănătate şi Recreere)

Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Natiunilor Unite, nr. 58/5 din 3 noiembrie 2003, intitulată „Sportul ca mijloc de promovare a educaţiei, sănătăţii, dezvoltării şi păcii”, a declarat data de 6 octombrie drept “Ziua Internaţională al Sportului şi Educaţiei fizice”.

În sistemele de educaţie ale diferitelor ţări, sportul şi educaţia fizică sunt din ce în ce mai mult marginalizate, deşi constituie un vector privilegiat nu numai pentru sănătate şi dezvoltare fizică, dar şi pentru obţinerea valorilor necesare coeziunii sociale şi a dialogului intercultural.

Toate guvernele şi instituţiile care se ocupă de sport promovează rolul sportului şi al educaţiei fizice pentru toţi, oferind posibilităţi de solidaritate şi cooperare în vederea favorizării unei culturi a păcii, a egalităţii sociale şi a egalităţii între sexe, promovarea dialogului şi armoniei, prin cooperare şi parteneriat între toţi factorii, în special cu familia, şcoala, asociaţiile şi cluburile sportive, colectivităţile locale şi organizaţiile neguvernamentale.

Sfântul Apostol Toma

Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox la 6 octombrie. Sfântul Toma a fost unul din cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, originar din Galileea. Credincioşii îl cunosc mai bine după porecla pe care a primit-o – „Toma-Necredinciosul” sau „Toma-Dydimus (Toma-Geamănul)”. Conform unor scrieri Toma s-ar trage din oraşul grec Didyma (oraşul Didim de astăzi, de pe teritoriul Turciei). Conform altor scrieri, acesta ar fi fost frate cu Iisus. Dacă ar fi fost aşa, atunci el ar fi fost Iuda-Toma sau, mai bine zis, unul din cei patru copii ai lui Iosif.

Totuşi, conform Sfintei Scripturi Apostolul Toma s-a născut în oraşul gaileean Pansada şi de meserie era pescar. La auzul veştii că Iisus Hristos este Mântuitorul nostru a decis să lase totul în urmă şi să îl urmeze pe Hristos. Porecla să de „Toma-Necredinciosul” i se trage de la faptul că acesta nu a crezut relatările ucenicilor despre Învierea lui Iisus.

La 8 zile de la Înviere, Mântuitorul i se arată lui Toma arătându-i rănile ceea ce l-a determinat pe Toma să meargă în întreagă lume să răspândească vestea Învierii Mântuitorului, regretând că s-a îndoit de spusele ucenicilor. Deşi unele icoane numesc acest eveniment că „Toma necredinciosul” acest lucru s-a dovedit a fi eronat, dat fiind faptul că în greceşte inscripţia citeşte „Atingerea lui Toma”, pe când în slavonă înseamnă „Încredinţarea lui Toma”.

În călătoriile sale propovăduind Învierea Domnului înfiinţează şi mai multe Biserici Creştine în Palestina, Mesopotamia, Etiopia, India şi Pârtia. Pe când propovăduia cuvântul lui Hristos în India reuşeşte să îi convertească pe soţia guvernatorului din Melipur (din sudul Indiei) şi pe fiul acestuia. Guvernatorul, mâniat, ordona că Toma să fie întemniţat şi torturat. Sfârşeşte prin a fi străpuns de suliţe după care Domnul îl ia la el în Ceruri. Câteva din moaştele Sfântului Apostol Toma se află în India, Ungaria şi la Muntele Athos.

În arta bisericească Sfântul Toma este prezentat că stând în genunchi în faţă Mântuitorului şi atingandu-i coapsă. De asemenea, datorită meseriei de constructor, care i-a fost atribuită este prezentat cu o rigla şi un echer în mâna.

Este cel care nu a fost de față la venirea lui Iisus în mijlocul ucenicilor în duminica Învierii. Auzindu-i pe ceilalți apostoli vorbind despre Învierea Domnului, a spus că nu va crede dacă nu va vedea în mâinile Lui, semnele cuielor, și dacă nu va pune mâna în coasta străpunsă.

După opt zile, fiind ucenicii adunați și Toma fiind împreună cu dânșii, s-a arătat Domnul, și i-a zis: "Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios." (Ioan 20; 27). Toma, văzând și pipăind coasta cea de viață dătătoare a lui Hristos, a zis: "Domnul meu și Dumnezeul meu".

După Cincizecime Apostolul Toma a propovăduit Evanghelia în părțile Indiei, punând bazele Bisericii de acolo. A avut sfârșit martiric la Edesa.

Evenimente de-a lungul timpului...

• 1408: Atestarea documentară a municipiului Iaşi, printr-un document emis de domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, la 6 octombrie 1408.

Voievodul Alexandru cel Bun acorda negustorilor din Liov dreptul de a face comerţ cu Ţara Moldovei, stabilind localităţile (între care şi Iaşul) în care aceştia vor plăti taxele vamale. Emis din Suceava în 1408 (6916) octombrie 6, respectivul document menţiona:

“ + Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Ţării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi că am încheiat cu sfetnicii şi cu orăşenii din târgul Liov şi cu tot poporul lor şi am făcut aşezământ despre vămi, în ţara noastră, şi am încheiat cu dânşii ca să umble în ţara noastră cu mărfurile lor. Şi le-am rânduit vămi şi le-am uşurat să dea vamă, în ţara noastră astfel...

Iar cine va merge spre părţile tătărăşti, <va plăti> pentru 12 cântare, în Suceava, o rublă de argint, în IAŞI treizeci de groşi (...) Iar cine va duce vite la tătari <va plăti> la vama principală, în Suceava, de vită patru groşi, iar în Iaşi doi groşi... iar pentru o sută de oi, în Suceava şaizeci de groşi, iar în Iaşi treizeci de groşi...”

Copia slavonă după pergamentul original, fost în Arhiva oraşului Liov, a fost realizată de I. Bogdan şi se păstrează la Biblioteca Academiei Române (nr. 5231). Documentul era întărit cu pecetea domnească (“ + Pecetea lui Io Alexandru voievod <domn> al Ţării Moldovei “).

• 1711: În Moldova începe instaurarea domniilor fanariote; Nicolae Mavrocordat a fost numit de Poarta Otomană domn al Ţării Moldovei.

Nicolae Mavrocordat a fost numit de Poarta Otomană domn al Ţării Moldovei. Domnia sa a marcat începutul regimului fanariot în Moldova.

Nicolae Mavrocordat, grec fanariot, numit direct de către Poartă în scaunul domnesc al Moldovei, a început şirul de domnii fanariote în această ţară, după pierderea tronului de către Dimitrie Cantemir.

A fost fiul lui Alexandru Mavrocordat, supranumit „Exaporitul” (consilier secret), mare dragoman al Porţii, originar din insula Chios. „Exaporitul” a fost căsătorit cu Sultana, fata Casandrei, nepoata domnului Moldovei, Alexandru Iliaş, descendent din dinastia domnitoare a Muşatinilor (Bogdăneştilor).

Alexandru Mavrocordat a fost nu numai un iscusit diplomat, ci şi un distins om de cultură, cu studii la Padova şi Bologna. El a pus începutul celebrei biblioteci a Mavrocordaţilor, a scris opere de istorie, filosofie, teologie, retorică şi gramatică.

În perioadele decembrie 1715 – noiembrie 1716 şi martie 1719 – septembrie 1730, Nicolae Mavrocordat a fost domn în Muntenia. Prima sa domnie munteană a coincis cu războiul austro-turc din 1716-1718, în urma căruia Oltenia a fost anexată de către Habsburgi (retrocedată în 1739). La 50 de ani (14 septembrie 1730) N. Mavrocordat moare, fiind înmormântat la ctitoria sa, mănăstirea Văcăreşti.

• 1878: Armata Romana victorioasa in Razboiul de Independenta isi facea intrarea triumfala in Bucuresti pe Podul Mogosoaiei, care de atunci poarta numele de Calea Victoriei.

Podul Mogosoaiei a fost deschis in anul 1692, de catre domnitorul Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu. Pana atunci, strada nu facea parte din Bucuresti, numele ei fiind Drumul Brasovului si era formata doar din bucata dintre Cercul Militar si Piata Victoriei. Prin unirea cu portiunea cuprinsa intre Piata Natiunilor Unite si bulevardul Regina Elisabeta, care se numea Ulita Mare spre Sarindar, apare noua strada, cu o lungime de 2.700 de metri, si care asigura legatura intre mosia voievodului, Mogosoaia, si palatul domnesc, amplasat in apropierea Curtii Vechi. A primit numele Podul Mogosoaiei pentru ca era pavata cu trunchiuri de copaci, iar strazilor pavate astfel li se spunea poduri. Noua artera devine drumul principal al capitalei. La inceputul secolului al XVIII-lea, strada era luminata cu „somoioage imbibate cu pacura sau rasina”, in timpul domnitorului Grigore Ghica se paveaza cu piatra, iar in 1882 primele instalatii electrice din Bucuresti apar in fata Palatului Regal de pe Calea Victoriei. In perioada comunista artera isi pastreaza numele primit in 1878, si devine sursa de inspiratie pentru regimul comunist in construirea unei noi artere (1980) numite Calea Victoriei Socialismului.

• 1889: Şi-a deschis porţile celebrul cabaret Moulin Rouge din Paris.

Cabaretul Moulin Rouge a fost construit in anul 1889 de catre Josep Oller, care la acea vreme detinea si Olympia, un alt local celebru din Paris. Moulin Rouge se afla in apropiere de Montmartre in cartierul rosu al Parisului numit Pigalle si este usor de localizat datorita celebrei mori de vant de culoare rosie pe care o are pe acoperis. Moulin Rouge este celebru datorita faptului ca este considerat locul in care a luat nastere forma moderna a dansului can-can. Astazi Moulin Rouge este un obiectiv turistic de seama si ofera dans si divertisment clientilor sai din intreaga lume. Decorul din interiorul cabaretului inca pastreaza mult din romantismul Frantei de la inceputul secolului XX.

Printre artistii celebri care au tinut reprezentatii in faimosul cabaret din Paris se numara: Elton John, Liza Minelli, Frank Sinatra, Josephine Baker sau Edit Piaf. Moulin Rouge a fost subiectul unor opere ale pictorului post-impresionist Toulouse-Lautrec. De asemenea au existat mai multe filme cu numele cabaretului printre care si cel din 2001 cu Ewan McGregor si Nicole Kidman care la fel ca adaptarea din 1952 a fost nominalizat pentru categoria cel mai bun film la Oscar-uri.

Principala atractie a cabaretului este french can-can-ul. Acest dans a existat cu mult inaintea cabaretului Moulin Rouge si era un dans al clasei muncitoare dar acesta a fost adaptat de catre curtezanele de la Moulin Rouge astfel incat sa incante clientela masculina a localului.

La 6 octombrie 1889, Moulin Rouge şi-a deschis porţile şi a primit pe scenă nişte fete care abordau un stil diferit de dans decât cel obişnuit în epocă – Cadrilul. Mişcări revoluţionare, chiuituri, ritm zgomotos şi, mai ales, fuste ridicate care lăsau la vedere picioarele dansatoarelor, dar şi desuu-rile... toate acestea aveau să scrie istorie. De cele mai multe ori dansatoarele erau amatoare. În timpul zilei erau spălătorese, lenjerese, croitorese, iar noaptea se transformau în dansatoare de Cadril. Acest nou stil de dans a devenit imediat un succes şi a atras un număr impresionant de spectatori. Cei care veneau să se distreze erau oameni din toate categoriile sociale: de la cei din clasa mijlocie până la prinţi, artişti, scriitori. Doi ani mai târziu, Cadrilul încă era la modă şi începuse să depăşească graniţele Franţei. Întâi a trecut de cealaltă parte a Canalului. Un britanic, Charles Morton, a schimbat numele dansului, în “French Can-Can” – un dans amuzant, cu gălăgie, care vine din Franţa. Acum, la 127 de ani de la primii paşi, dansul Can-Can este prezentat în fiecare seară pe scena de la Moulin Rouge, nelipsind de la vreun spectacol!

MISS DORIS

Istoria spune că o fetiţă din Germania, care lua lecţii de dans fără ştirea părinţilor, a devenit Miss Doris, faimoasa maestră de balet de la Moulin Rouge. Între Karlsruhe Opera şi Conservator, îşi ia diploma ca profesor de dans şi ajunge în Paris, în 1954. Cabaretul o atrage şi vine la Moulin Rouge în 1957. Miss Doris şi-a format propria trupă de dansatoare, pe care le numea Doriss Girls – Fetele lui Doris. În 1957 erau patru, acum sunt 60. Din 1961, Jacki Clerico, patronul cabaretului Moulin Rouge şi-a dat seama de calităţile lui Miss Doris şi, astfel, ea a devenit coregraf oficial, alături de Ruggero Angeletti. Doriss Girls au fost întotdeauna recrutate din toate colţurile lumii. Din 1997, Janet Pharaoh, noua maestră de balet, organiza audiţii din Las Vegas până la Londra, din Sidney până, evident, la Paris pentru a găsi noi dansatori, atât fete cât şi băieţi.

BUCATARIA

Brigada de la Moulin Rouge (cea mai mare din întreaga Franţă) constă în 120 de şefi de sală şi chelneri care lucrează în fiecare noapte în salonul legendar, ce primeşte 900 de oaspeţi. Mâncarea clienţilor este pregătită de o echipă de 25 de bucătari, iar şampania şi vinul sunt selecţionate din cele mai fine sortimente. Anual, la Moulin Rouge sunt deschise 240.000 de sticle de şampanie. Clienţilor le sunt propuse două meniuri – Toulouse-Lautrec şi Belle Epoque, iar în plus, Á la Carte, meniu vegetarian şi vegan. Cina este acompaniată de Orchestra Moulin Rouge, iar domnii pot să-şi invite la dans iubitele, până la începerea spectacolului.

MOULIN ROUGE, ÎN CIFRE

■ În noiembrie 2014, dansatoarele de la Moulin Rouge au stabilit trei noi recorduri mondiale: cel mai mare număr de rotiri de picior la French Can-Can – 29 de rotiri în 30 de secunde, cel mai mare număr de poziţionări ale unui picior în jurul capului – dansatorul grec Adonis Kosmadakis a realizat 30 de astfel de figuri acrobatice în 30 de secunde, cel mai mare număr de piruete la sol legate între ele şi realizate în şpagat – francezul Nicolas Pihiliangegedara a efectuat 36 de şpagate în rotaţie, în 30 de secunde. Moulin Rouge deţine,din 2010, recordul mondial pentru cel mai mare număr de ridicări de picioare (720 în 30 de secunde, realizate de 30 de dansatoare pe un singur rând) şi recordul pentru cel mai mare număr de şpagate French Cancan consecutive: 30 de dansatoare din trupă au realizat 62 de astfel de figuri acrobatice în 30 de secunde.

■ 630.000 de spectatori pe an, dintre care 50% francezi, iar restul de naţionalităţi străine

■ 900 de scaune şi 700 de frapiere din argint

■ Două spectacole pe noapte, 365 de zile din an

■ 80 de dansatori: 60 de Doriss Girls şi 20 de Doriss Boys

■ Investiţia iniţială în spectacolul “Féerie” a fost de opt milioane de euro

■ 1.000 de costume cu pene, pietre semipreţioase şi paiete. Penele sunt de la Maison Février, casă care colaborează cu Yves Saint Laurent, Lacroix, Givenchy, Galliano, Jean-Paul Gautier, Louis Vuitton. Maison Février este liderul mondial pe piaţa de fashion pentru pene.

■ 800 de perechi de pantofi, de la măsura 38 la 46, executaţi manual de Maison Clairvoy

■ Un acvariu de 40 de tone, şase cai şi cinci pitoni

■ Spectacolul “Féerie”, care este acelaşi din 1999 are patru tablouri: “Moulin Rouge ieri şi azi, Moulin Rouge pentru totdeauna”, “Piraţii”, “Circul” şi “Moulin Rouge din 1900 la...”

• 1887: S-a născut Le Corbusier, arhitect francez de origine elveţiană.

 Pe numele real Charles Edouard Jenneret, acesta a fost unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai secolului XX, concentrându-se pe realizarea unor construcţii cu structuri funcţionale şi o estetică revoluţionară. A construit prima casă la vârsta de 18 ani, încurajat fiind de unul dintre profesorii săi. În 1908, a plecat la Paris unde a început sa lucreze cu Peter Behrens, care l-a învăţat despre procesele industriale şi design-ul maşinilor. S-a reîntors în ţara natală, dar a revenit în Franţa, iar în 1920 şi-a luat pseudonimul Le Corbusier. S-a implicat activ în artă, punând bazele curentului purist, a scris eseuri şi a proiectat clădiri cu diverse destinaţii.

A fost faimos pentru contribuţiile sale la curentele arhitecturale care astăzi poartă numele de modernism sau stilul internaţional în arhitectură, alături de Ludwig Mies van der Rohe, Walter Gropius şi Theo van Doesburg.

S-a implicat activ in arta, punand bazeele curentului purist, a scris eseuri si a proiectat cladiri cu diverse destinatii. in anii ’50, s-a apucat si de sculptura. A decedat la 27.08.1965.

• 1902: S-a născut Petre Ţuţea, filosof, eseist, economist şi om politic.

A fost supranumit un „Socrate roman” datorită preocupărilor filosofice şi rolului educativ pe care le-a asumat prin exemplul său personal în orice circumstanţe, chiar şi în închisoare. Din cauza persecuţiei a publicat foarte puţin înainte de 1989, însă imediat după prăbuşirea regimului comunist, scrierile şi interviurile sale au început să fie difuzate.

Petre Țuțea a fost foarte atras de jurnalistică, deși nu a putut niciodată să scrie atât cât ar fi vrut. Încă din timpul doctoratului își începe activitatea jurnalistică devenind colaborator al ziarului tineretului național țărănesc alături de Bazil Gruia. Inițial, pe când începuse să se afirme în calitate de jurnalist, Petre Țuțea a fost de stânga. O vreme a colaborat la revista "Stânga", împreună cu Petre Pandrea. A colaborat la diverse publicații, în special la Cuvântul, ziar condus de Nae Ionescu, unde a publicat articole de economie politică. În aceeași perioada septembrie 1940-ianuarie 1941), publică în ziarul "Cuvântul" o serie de articole, precum Stil economic legionar, Negociatorul legionar, ce vor atârna greu în viitoarele sale dosare de anchetă. După 1964, publică extrem de sporadic, sub pseudonimul Petre Boteanu, deoarece îi era interzis să semneze sub nume propriu, în revista "Familia" : fragmente din Teatru seminar, Mircea Eliade — profil filozofic, Aristotel și arta, și în "Viața Românească" - O întâlnire cu Brâncuși. Numeroasele descinderi la locuința sa modestă au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii și materiale, printre care o copie a proiectului "Prometeu". Unele manuscrise s-au pierdut în mod iremediabil. Către sfârșitul vieții, Petre Țuțea a început să lucreze la o "Antropologie creștină" concepută schematic în șase capitole:

    Problemele sau Cartea întrebărilor;

    Sistemele sau Cartea întregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu întregurile ontice;

    Stilurile sau Cartea unităților cultural-istorice și a modalităților estetice ale artelor, sau Omul estetic;

    Științele, sau Disciplinele spiritului omenesc;

    Dogmele sau situarea spiritului în imperiul certitudinii;

După decembrie 1989, cunoaște o popularitate fulminantă. Primește în garsoniera sa zeci de ziariști, iar în lumea culturală începe să se vorbească despre un nou curent: țuțismul. Deși cărțile i-au fost publicate abia după trecerea în neființă, talentul lui nu a fost acela de scriitor, ci de orator. Astfel, Țuțea a rămas celebru cu o culegere de vorbe memorabile.

• 1965:  La Londra, primul ministru Harold Wilson inaugura primul zgarie-nori din Regatul Unit, Turnul Postei (Post Office Tower, astazi BT Tower), cu o inaltime totala de 189 de metri.

 Cea mai inalta constructie din Marea Britanie era destinata telecomunicatiilor, dar a devenit in scurt timp un important punct de interes turistic. Pana in 1981, cladirea a ocupat prima pozitie intr-un clasament al celor mai inalte constructii din Regatul Unit. In prezent, la ultimul etaj al turnului este deschis si un restaurant.

• 1973: A început conflictul arabo-israelian cunoscut sub numele de „Războiul de Yom Kipur” („Marea Iertare” este cea mai mare sărbătoare religioasă la evrei); (6-25 octombrie 1973).

Atacurile arabe s-au declanşat la Ziua Ispăşirii, Yom Kippur,cea mai mai sfinta zi din calendarul evreiesc, cand cei mai mulţi evrei respecta normele stricte religioase de post şi rugăciune.

Războiul de Iom Kipur, Războiul arabo-israelian din 1973, Războiul de Ramadan, sau Războiul din octombrie  a fost un conflict armat dintre Israel și o coaliție de națiuni arabe condusă de Egipt și Siria, care a durat între 6 octombrie și 26 octombrie 1973. Războiul a izbucnit de ziua de Iom Kipur (Ziua Ispășirii, cea mai importantă zi de post evreiască), printr-un atac surpriză conjugat egipteano-sirian, forțele atacatoare traversând liniile de încetare a focului din Peninsula Sinai și respectiv, de pe platoul Golan, teritorii cucerite de Israel în Războiul de Șase Zile (1967).

Egiptenii și sirienii au avansat în primele 24 – 48 de ore, după care situația militară a început să se schimbe în favoarea israelienilor. După a doua săptămână de lupte, sirienii fuseseră scoși definitiv din zona platoului Golan. În sud, în peninsula Sinai, israelienii au lovit la punctul de joncțiune a două corpuri de armată egiptene, (Armata a II-a și Armata a III-a) traversând canalul Suez, (vechea linie de încetare a focului), încercuind o întreagă armată egipteană, chiar în momentul în care intra în acțiune rezoluția de încetarea a focului a ONU.

Războiul a avut numeroase implicații pentru multe națiuni. Lumea arabă, care fusese umilită de înfrângerea categorică a coaliției egipteano-siriano-iordaniene din timpul Războiului de șase zile, s-a simțit răzbunată de seria de victorii de la începutul războiului. Același sentiment a deschis calea către procesul de pace care avea să urmeze, ca și spre liberalizările care au urmat, precum așa-numita infitah, "politica egipteană a porților deschise". Acordurile de la Camp David, care au fost semnate la scurtă vreme după aceea, au dus la normalizarea relațiilor dintre Egipt și Israel și la recunoașterea, pentru prima oară de către un stat arab, a Israelului. Egiptul, care se distanțase deja de Uniunea Sovietică, a părăsit după acest moment definitiv sfera de influența sovietică.

Să aveți o zi frumoasă!