7 Octombrie

Este a 280-a zi a anului.
Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m.

Citatul zilei

„Revoluţia nu trebuie făcută pentru a da puterea unei clase, ci pentru a se da o şansă vieţii.” (Edgar Allan Poe, scriitor, poet american)

 Ziua internaţională a muncii decente  

(World Day for Decent Work)

În 2008, Organizaţia Internaţională a Muncii, împreună cu Confederaţia Internaţională a Sindicatelor (ITUC), a avut ideea marcării acestei zile prin mobilizarea sindicatelor din întreaga lume, la mitinguri şi marşuri.

Lucrătorii din întreaga lume marchează a 11-a ediție a ZILEI MONDIALE A MUNCII DECENTE, prin acțiuni și campanii pentru muncă decentă.Tema din 2018, Schimbăm regulile, evidențiază nedreptatea profundă a sistemului economic, restrângerea și deteriorarea drepturilor lucrătorilor în România ca și în multe alte țări afectate de ofensiva neoliberalismului și politicile de austeritate. 

Prin manifestările care au loc se atrage atenţia guvernelor şi patronatelor, asupra dreptului fiecărui om la muncă şi la un venit corespunzător care să-i permită un trai decent.

Această zi este marcată anual în peste 130 de țări, unde sindicatele revendică asigurarea remunerării corecte și echitabile a muncii, calitatea locurilor de muncă, protecția socială sigură, respectarea drepturilor și libertăților angajaților. Munca decentă este esențială pentru eforturile de reducere a sărăciei și pentru asigurarea unei dezvoltări durabile, incluzive și echitabile.

Conceptul de "muncă decentă" a fost gândit în cadrul Organizației Internaționale a Muncii (OIM) din 1999, în comun acord cu partenerii sociali (guverne-patronate-sindicate) și însumează aspirațiile oamenilor cu privire la: oportunitățile pentru o muncă productivă și corect remunerată, securitatea la locul de muncă, protecția socială pentru familie, oportunitățile de dezvoltare profesională și integrare socială, libertatea de exprimare, participarea activă în luarea de decizii, egalitatea de șanse pentru bărbați și femei. Acest concept cuprinde patru componente strategice, valabile indiferent dacă vorbim despre economia formală sau informală, munca salariată sau pe cont propriu, munca în agricultură, în fabrică, într-un birou, acasă sau în comunitate: principii și drepturi fundamentale ale muncii și standarde internaționale de muncă; oportunități de ocupare și remunerare; protecție și securitate socială, dialog social și tripartitism.

Organizația Internațională a Muncii recomandă ca munca decentă să fie în centrul acțiunilor guvernamentale pentru realizarea creșterii economiei mondiale, care pune pe primul loc oamenii.

Confederația Internațională a Sindicatelor este cea mai mare asociație sindicală mondială. Din Confederație fac parte 325 organizații sindicale, care reprezintă 176 milioane de muncitori din 161 de țări ale lumii. Scopul și sarcina principală ale Confederației este promovarea pe scară mondială a intereselor sindicale comune și protecția drepturilor oamenilor muncii.

Sursa:

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/10/07/ziua-internationala-a-muncii-decente-08-22-08

Evenimente de-a lungul timpului…

• 3761 î.Hr.. :  Este data  la care Calendarul Evreiesc socotește  crearea de către Dumnezeu primului om, Adam.

Calendarul evreiesc este si acum calendarul oficial al statului Israel.

Este calculat in functie de fazele lunii. Zilele saptamanii sunt desemnate de numere, doar cea de a saptea zi – sabatul – poarta diferite nume.

Prima zi a saptamanii incepe la rasaritul zilei de sambata si se termina la apusul zilei de duminica. Sabatul incepe la apusul zilei de vineri si se incheie la apusul zilei de sambata.

Timpul este calculat dupa meridianul pe care este asezat Ierusalimul. Anul are 12 luni a cate 29/30 de zile.Doar doua luni din an au alta dimensiune in zile.

Pentru a se echilibra diferenta de timp ce reiese la o anumita trecerea a anilor, la fiecare al 3-lea, 6-lea, 8-lea, 11-lea, 14-lea, 17-lea, 19-lea an al fiecarui ciclu de 19 ani – se adauga o luna in plus.

• 1477: A fost  inaugurata in Suedia, Universitatea din Upsala, cea mai veche universitate din Scandinavia.

A fost fondata la  initiativa  arhiepiscopului de Uppsala , Jakob Ulfsson si a regelui suedez Sten Sture cel Batran, in urma unei Bule  papale emise de papa Sixt al IV-lea.

Aflata in imediata apropiere a catedralei, intr-un parc plin de verdeata si flori, universitatea din Uppsala este cea mai veche universitate din Suedia. A fost infiintata in a doua jumatate a sec. 15 si se claseaza printre cele mai bune universitati din Europa de Nord.

Din punct de vedere arhitectural, universitatea, ca si imensul campus, a avut o puternica prezenta traditionala in zona din apropierea catedralei, fiind situate pe partea vestica a Raului Fyris, ce strabate Uppsala. In ciuda dezvoltarii moderne a orasului, concretizata prin multe alte cladiri noi, blocuri de locuinte ce poarta amprenta caracteristica vremurilor noastre, avand multe magazine, restaurante, terase si chiar un mall de fite, unde ne-am plimbat si noi ulterior, centrul istoric din Uppsala continua sa fie dominat de prezenta universitatii si impreuna cu impunatoarea catedrala, aceste 2 piese de rezistenta ale orasului raman practic inima micului oras provincial, cu aerul sau contemporan si mereu in trend cu prezentul.

• 1769: James Cook descoperă Noua Zeelandă.

James Cook (n. 27 octombrie 1728 - m. 14 februarie 1779) a fost un explorator şi navigator britanic. El a făcut trei călătorii în Oceanul Pacific, în cadrul cărora a descoperit insulele Société (azi Polinezia franceză), Noua Zeelandă şi Sandwich (azi arhipelagul Hawaii). Insulele Société au fost denumite după Royal Society de la Londra, care a finanţat expediţia. James Cook fost ales de Royal Society pentru a conduce o expediţie pe vasul Endeavour pentru a observa împreună cu astronomul Charles Green tranzitul lui Venus şi a explora noi locuri din Oceanul Pacific. În timpul primei sale călătorii în Pacific, James Cook a înconjurat Capul Horn cu vasul Endeavour şi a ajuns în Tahiti la 3 iunie 1769. După ce a recuperat instrumentele furate de baştinaşi, a reuşit să observe perfect tranzitul lui Venus. Endeavour a petrecut apoi şase luni pentru a cartografia Noua Zeelandă. James Cook a explorat apoi şi a declarat Australia estică posesiune engleză.

• 1883: S-a inaugurat Castelul Peleș.

De inspiraţie victoriană târzie, castelul Peleş se ridica, în secolul al XIX-lea, la nivelul unui castel modern veritabil bucurându-se de tot confortul imaginabil în epocă: de la încălzirea centrală cu aer cald în ziduri, la iluminatul electric. Castelul are 3.200 de metri pătraţi, este construit pe cinci niveluri şi se compune din 160 de camere.

Holul de la intrare este grandios, cu lambriuri din lemn de nuc, tapetate cu basoreliefuri, stauiete iar plafonul, din sticlă, este mobil.

Biblioteca regală atrage prin colecţia de cărţi rare cu coperte din piele şi gravură cu litere de aur. În bibliotecă se află şi o uşă secretă prin care regele se putea refugia în diverse încăperi ale castelului.

Sălile de arme adăpostesc peste 4000 de piese de armament din secolele XIV – XVII.

Sala Florentina (Marele Salon) se impune prin plafonul sculptat în lemn de tei şi accesorizat cu două candelabre în stilul neorenaşterii italiene.

Sala de teatru are 60 de locuri şi lojă regală, fiind decorată în stilul Ludovic al XIV-lea.

Apartamentul Imperial a fost amenajat în 1906 cu ocazia vizitei împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef, invitat la aniversarea celor 40 de ani de domnie ai regelui Carol I.

Vitraliile Castelului Peles au fost cumpărate şi montate între 1883 şi 1914, cele mai multe fiind aduse din Elveţia şi Germania, piese datând din secolele XV si XVII.

De asemenea, Castelul are şapte terase decorate cu statui din piatră, fântâni şi vase ornamentale din marmură de Carrara.

Inaugurarea castelului a avut loc la 7 octombrie 1883, în prezenţa oficialităţilor de stat, în frunte cu primul ministru Lascăr Catargiu,  ocazie folosită de autorităţi pentru a declara Sinaia oraș. Castelul s-a construit, s-a dezvoltat, a fost locuit, a devenit un reper arhitectural, a ajuns muzeu, astăzi este unul dintre punctele pe care le admiră orice călător, român sau străin, ajuns în zona montană a Văii Prahovei.

Castelul Peleş din Sinaia, resedinta de vara a regilor Romaniei, a fost construit la dorinţa regelui Carol I al României (1866 – 1914), dupa planurile arhitecţilor Johannes Schultz şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz si Berhard Ludwig din Viena.

Castelul Peleş poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumatati al secolului al XIX-lea.

"La 10 august 1875 Carol a organizat un ritual de începere a construcţiei castelului şi conform scrierilor din acea vreme a pus într-un cilindru de plumb 100 de monede de 20 de lei, împreună cu un pergament pe care era scris actul de ctitorire.

Carol a folosit la îngroparea cilindrului o mistrie şi un ciocan din argint, cu care a bătut în piatră şi a zis - Să fie acest castel leagănul de veci al dinastiei mele", povesteşte un fost muzeograf al Castelului Peleş.

Regele Carol nu avea să ştie că gestul său de a îngropa monedele a făcut mai târziu ca celelalte 100 de piese împărţite prietenilor săi să devină cele mai scumpe şi mai râvnite monede româneşti, căci o singură moneda este cotată de colecţionari la peste 10.000 de euro.

De inspiraţie victoriană târzie, castelul Peleş se ridica, în secolul al XIX-lea, la nivelul unui castel modern veritabil bucurându-se de tot confortul imaginabil în epocă: de la încălzirea centrală cu aer cald în ziduri, la iluminatul electric. Castelul are 3.200 de metri pătraţi, este construit pe cinci niveluri şi se compune din 160 de camere.

Holul de la intrare este grandios, cu lambriuri din lemn de nuc, tapetate cu basoreliefuri, stauiete iar plafonul, din sticlă, este mobil.

Biblioteca regală atrage prin colecţia de cărţi rare cu coperte din piele şi gravură cu litere de aur. În bibliotecă se află şi o uşă secretă prin care regele se putea refugia în diverse încăperi ale castelului.

Sălile de arme adăpostesc peste 4000 de piese de armament din secolele XIV – XVII.

Palatul, cu aspectul unui chalet elveţian, a fost ridicat după planurile celebrilor arhitecţi ai vremii: Johannes Schultz, Karel Liman şi Émile André Lecomte du Noüy.

Regele respinsese planurile celebrului arhitect Wilhelm von Doderer care propusese o construcţie inspirată din arhitectura castelelor renascentiste de pe Valea Loirei.

De decorarea castelului s-au ocupat Casa Heymann din Hamburg, atelierul condus de August Bembé din Köln-Mainz, cel mai important decorator fiind vienezul Berhard Ludwig.

Şantierul, unde lucrau aproape trei sute de oameni, a fost considerat cel mai important de pe cuprinsul Vechiului Regat, construcţia fiind finanţată din fonduri particulare ale lui Carol I şi din subscripţie publică, iar costurile globale s-au ridicat până în anul 1914 la suma de 16 milioane lei-aur.

„Italienii erau zidari, românii construiau terase, ţiganii erau hamali. Albanezii şi grecii lucrau în piatră, germanii şi maghiarii erau tâmplari. Turcii ardeau cărămidă. Inginerii erau polonezi şi cioplitorii în piatră erau cehi. Francezii desenau şi englezii măsurau. Se pare că 14 limbi străine se auzeau printre muncitori" , aşa descria fazele construcţiei Regina Elisabeta a României.

Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate cateva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede romanesti cu chipul lui Carol I.

În 1883 are loc inaugurarea oficiala a Peleşului, pe care domnitorul l-a vazut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar aşezarea sa pe Valea Prahovei nu era întamplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea graniţa României cu Austro Ungaria. Însa, în viitor, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul se va găsi chiar în inima ţării.

Peleşul va capăta apoi o tot mai mare importanţă, devenind reşedinţa de vara a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai pana în noiembrie. Aici s-au ţinut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroana din 1914 (cand s-a hotărât neutralitatea României din primul razboi mondial, care tocmai începuse) şi 1925.

Chiar dupa inaugurarea sa din 1883, Peleşul va mai suferi modificări, extinzandu-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morţii regelui Carol I). Castelul are 160 de camere şi mai multe intrări şi scări interioare. Turnul central măsoară nu mai putin de 66 de metri înalţime. Pe lângă Peleşul propriu-zis, în zonă au mai fost înălţate încă două construcţii mai mici, Pelişorul şi Foişorul.

Pelesul are si o sala de teatru, cu o mica scena si 60 de locuri, plus loja regala. Castelul avea dotari foarte moderne pentru epoca in care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticla al holului de onoare este mobil, putand fi actionat de un motor electric. Inca din 1883, castelul are incalzire centrala.

Pe lângă castel au fost construite Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică, şi Vila Şipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I şi Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprie Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa.

• 1902: S-a născut Zaharia Stancu, poet, prozator, membru titular al Academiei Române.

A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București în 1933, potrivit lucrării ''Membrii Academiei Române / 1866 — 2003'', coordonată de Dorina Rusu (București, 2003). În anul absolvirii, a înființat la București revista lunară literară ''Azi'', iar doi ani mai târziu a publicat volumul ''Antologia poeților tineri''.

A debutat cu articole în ziare locale, apoi cu câteva poezii, în 1920, în săptămânalul bucureștean de prestigiu ''Adevărul literar și artistic''. Angrenat în lumea gazetărească, din 1934 a început să lucreze în redacția ziarului ''Credința'', apoi, începând cu 1936, ca secretar de redacție și reporter la ziarul ''Tempo''.

Între 1937 și 1939, a editat cotidianul de mare tiraj ''Lumea românească'', iar între 1941 și 1942, ''Revista română''. După dispariția acesteia nu a mai lucrat în presă până după 1944, în 1943 fiind internat în lagărul de la Târgu Jiu, din cauza orientării sale antifasciste, experiență povestită în ''Zile de lagăr'' (1946).

Colaborările sale în publicațiile vremii au fost numeroase, și înainte, și după Al Doilea Război Mondial. Publicistica lui Zaharia Stancu se remarcă prin pasiunea cu care atacă fenomenul politic, social și moral. O parte a fost adunată în volumele ''Secolul omului de jos'' (1946), ''Însemnările și amintirile unui ziarist: Sarea e dulce și Cefe de taur'' (1955) ș.a.

A fost deputat în Marea Adunare Națională (1948-1964), membru al Consiliului de Stat al Frontului Unității Socialiste și membru supleant al C.C. al P.C.R., notează ''Dicționarul Scriitorilor Români'' (București, 2002).

A fost director de reviste literare și director al Teatrului Național din București (1946-1952), de mai multe ori președinte al Uniunii Scriitorilor din România (1947, reales în 1966, 1968, 1972), conform ''Membrii Academiei Române / 1866 — 2003''.

Debutul editorial în literatură s-a produs cu volumul de poezii ''Poeme simple'' (1927), care i-a adus, în 1929, Premiul Societății Scriitorilor Români.

Lirica sa se caracterizează prin cultul simplității și clarității sentimentelor, expuse cu naturalețe, printre volumele de poezie pe care le-a publicat numărându-se ''Poeme simple'' (1927), ''Albe'' (1937), ''Clopotul de aur'' (1939), ''Pomul roșu'' (1940), ''Iarba fiarelor'' (1941), ''Anii de fum'' (1941), ''Cântec șoptit'' (1971), ''Poeme cu lună'' (1974).

Ca prozator, a debutat cu romanul ''Taifunul'' (1937), urmat de ''Oameni cu joben'' (1941).

Autorul s-a impus în anii de după război cu ''Desculț'' (1948), roman cu care a inaugurat un ciclu în care evocă mediul provincial, situații din anii premergători răscoalei din 1907, din timpul și imediat după Primul Război Mondial: ''Dulăii'' (1952), ''Rădăcinile sunt amare'' (1958-1959), ''Clopote și struguri'', ''Printre stele'' și ''Carul cu foc'', ''Jocul cu moartea'' (1960), ''Pădurea nebună'' (1963) și ciclul ''Vântul și ploaia — Vulpea, Frigul, Roza'' (1969).

Pe lângă alte două romane, ''Ce mult te-am iubit'' (1968) și ''Șatra'' (1971), a mai scris proză scurtă — nuvele și povestiri: ''Brazdă îngustă și adâncă'' (1949), ''Pentru viață'' (1951), ''Florile pământului'' (1954), ''Iarbă'' (1957), ''Povestiri de dragoste'' (1970) ș.a. Multe din scrierile lui Zaharia Stancu au fost traduse în peste 30 de limbi străine.

La 2 iulie 1955, a fost ales membru titular al Academiei Române. Laureat al Premiului de Stat, a fost distins, în 1971, cu Premiul ''Herder'' al Universității din Viena.

A murit la 5 decembrie 1974, la București.

• 1910: S-a născut Eusebiu Camilar, prozator, poet și traducator român (d. 1965)

Părinții săi au fost țăranii Ion și Natalia Camilar (născută Motrici). A urmat cursurile școlii primare din satul natal și cele ale Liceului „Ștefan cel Mare" din Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” de astăzi. A debutat în 1929 cu versuri în „Moldova literară”, revista Societății Literare "Tinerimea" din Mihăileni. A fost căsătorit cu poeta Magda Isanos cu care a avut un copil , Elisabeta.

• 1923: S-a născut Alexandru Jebeleanu, poet român (d. 1995)

După absolvirea liceului industrial la Timișoara a urmat un semestru cursurile Facultății de Agronomie din Timișoara.

A trecut să studieze la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, pe care a absolvit-o în 1959.

A debutat în revista “Universul literar”, în 1941, debutul editorial fiind în 1945 cu volumul “Oglinzi sonore”.

În 1949 a fost înființată Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, din care făceau parte 16 membri ai Uniunii Scriitorilor din România. În funcția de Secretar (președinte) a fost ales poetul Alexandru Jebeleanu, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1970.

În 1952 publicația Scrisul bănățean a devenit revistă lunară a Uniunii Scriitorilor din România, avându-l ca redactor-șef pe Alexandru Jebeleanu, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1972.

În ianuarie 1964 revista Scrisul bănățean și-a schimbat denumirea, devenind revista Orizont, cu apariție lunară. Din Comitetul de redacție făceau parte: Alexandru Jebeleanu (Redactor-șef), Ion Arieșanu, Nicolae Ciobanu, Anghel Dumbrăveanu (Secretar de redacție) și Andrei A. Lillin.

Din 1972 a devenit redactor, apoi director al Editurii Facla din Timișoara.

• 1925: În această zi a fost semnat  decretul regal privind noua împărţire administrativă a României în judeţe, plăşi, comune urbane, reşedinţe, comune rurale, municipii şi sate. 

Pe baza Constituției din 1923 și a legii de unificare administrativă din 1925, teritoriul țării a fost împărțit în 71 de județe, 489 de plăși și 8.879 de comune. Ulterior, prin diverse legi, această structură inițială suferă modificări, la nivel de localități și plăși.

• 1952: Aparea codul de bare (realizat de Woodland si Silver) si incepea sa se impuna ca model general de indentificare a produselor.

Codul de bare este o reprezentare de date, destinat a fi citit pe cale optica. Codurile de bare reprezinta un set de simboluri folosite pentru a reprezenta informatiile alfa-numerice. Mai precis, in loc de numarul “1″ sau litera “A”, vom vedea o insiruire de bare, subtiri sau groase, folosite pentru a reprezenta acel numar sau acea litera. Codurile de bare sunt citite si decodate cu ajutorul scanerelor care masoara reflexia luminii si interpreteaza codurile in numere si litere si le trimit spre gestionare unui calculator. In 1962, unul dintre creatorii codului de bare, Silver, murea la varsta de 38 de ani, inainte de a putea vedea utilizarea inventiei in comert. Abia in iunie 1974 avea loc marea premiera: codurile de bare erau utilizate pentru prima data intr-un supermarket (in Ohio, S.U.A.). Primul produs cu cod de bare scanat si inregistrat a fost un pachet de 10 lame de guma de mestecat cu aroma de fructe. Astazi, acest pachet de guma este expus la Muzeul Smithsonian.

• 1950: Armata Populara din China incepea ocupatia Tibetului, trimitand in zona 80.000 de soldati. 

Dupa noua ani sub autoritate chineza, in 1959, in Lhasa are loc cea mai mare demonstratie de protest din istoria Tibetului, impotriva regimului chinez. De teama unui atac sau a unei eventuale tentative de rapire, Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor a fost convins sa paraseasca Tibetul. Calatoria prin Himalaya pana in India a facut-o pe jos. A inceput atunci exilul, stabilindu-se la Dharmasala, in nordul Indiei si formand un guvern in exil. Zeci de mii de tibetani si-au urmat liderul, ca sa scape de prigoana autoritatilor chineze. In prezent, exilul tibetan numara peste 120.000 de membri.

Să aveți o zi frumoasă!