20 Noiembrie

Este a 324-a zi a anului. 
Au mai rămas 41 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 7 h 18 m și apune la 16 h 44 m.

Citatul zilei

„Mintea se naşte numai din smerenie. Prostia se naşte însă numai din înfumurare. Oricât de mari ar fi capacităţile intelectuale, omul smerit e întotdeauna nemulţumit, caută; cel înfumurat crede că ştie tot şi nu aprofundează.” (Lev Tolstoi, scriitor rus, n. 9 septembrie 1828 - d. 20 noiembrie 1910)

Ziua Universală a Drepturilor Copilului

“Omenirea este datoare să ofere copiilor ce este mai bun din ce are de oferit”.

La 20 noiembrie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua universală a copiilor. La această dată, Adunarea Generală a ONU a adoptat, în 1959, Declarația pentru Drepturile Copiilor care definește drepturile copilului la protecție, educație, îngrijire a sănătății, adăpost și o alimentație potrivită și, în 1989, Convenția pentru Drepturile Copiilor.

Ziua Universală a Copiilor (Universal Children's Day ) se sărbătorește în peste 100 de țări din sistemul ONU la 20 noiembrie, aceasta fiind ziua în care Adunarea Generală a ONU a adoptat Declarația Drepturilor Copiilor (1959) și Convenția Drepturilor Copiilor (1989).

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a recomandat în 1954, (Rezoluția 836, IX) ca toate țările să sărbătorească o Zi a copiilor de pretutindeni, care să fie marcată ca Zi a fraternității și înțelegerii între copiii din toată lumea și ca Zi a promovării bunăstării copiilor lumii.

Data de 20 noiembrie rămâne totuşi în istorie pentru că atunci au fost emise două acte ce reglementează normele pentru protecţia copiilor din întreaga lume : Declaraţia Drepturilor Copilului (1959) şi Convenţia Drepturilor Copilullui (1989). Convenţia, care cuprinde 54 de articole, a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU şi semnată în peste 80 de state.

Despre ce este vorba in Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului?

1. Toţi copiii şi tinerii au drepturi egale. Nici un copil sau tânăr nu trebuie dezavantajat din pricina sexului său, a culorii pielii sale, a limbii pe care o vorbeşte sau a religiei pe care o practică.

2. Copiii şi tinerii au dreptul la o sănătate cât mai bună precum şi la asistenţă medicală.

3. Copiii şi tinerii au dreptul la studii elementare gratuite. În plus, ei trebuie să beneficieze de dreptul de a urma şcoli superioare.

4. Copiii şi tinerii au drept la vacanţă, timp liber, joacă şi la participarea la activităţi culturale şi artistice.

5. Copiii şi tinerii au dreptul de a se informa, de a-şi exprima liber opinia şi de a fi ascultaţi.

6. Copiii şi tinerii au dreptul la o educaţie bună. Părinţii sau tutorii lor legali nu trebuie să aplice metode violente. Abuzurile şi exploatarea sunt interzise.

7. Copiii şi tinerii au dreptul ca în vreme de război să beneficieze de protecţie şi asistenţă; acelaşi lucru se prevede şi pentru copiii refugiaţi.

8. Copiii şi tinerii au dreptul să fie protejaţi de exploatarea prin muncă şi de abuzurile sexuale.

9. Copiii şi tinerii au dreptul să convieţuiască împreună cu părinţii lor şi să întreţină contacte cu ambii părinţi, dacă aceştia sunt separaţi.

10. Copiii şi tinerii handicapaţi au dreptul la o asistenţă şi protecţie specială, precum şi la participarea activă la viaţa socială.

În septembrie 2015, liderii mondiali au stabilit prin adoptarea Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă, premisele transformării viitorului dezvoltării umane. Milioane de oameni au fost implicați în realizarea acestei agende globale — guverne, societatea civilă, sectorul privat, mediul academic, sistemul ONU, dar și persoanele direct interesate, inclusiv copiii și tinerii. Toate aceste părți sunt implicate activ în implementarea acestei agende de la nivel local la nivel mondial, astfel încât toți oamenii — inclusiv toți copiii — să trăiască într-o lume mai sigură, mai curată, egală și prosperă până în anul 2030.
UNICEF s-a angajat să sprijine implementarea cu succes a Obiectivelor privind Dezvoltarea Durabilă, colaborând în acest sens cu un grup divers de parteneri și urmărind totodată ca aceste obiective să ofere rezultate pentru fiecare copil, atât astăzi, cât și pentru generațiile viitoare.
Dacă, însă, nu se vor face eforturi accelerate, până în 2030, atunci, potrivit UNICEF: aproape 70 de milioane de copii ar putea muri înainte de a ajunge la a cincea aniversare, 9 din 10 copii care trăiesc în sărăcie extremă vor trăi în Africa sub-sahariană, peste 60 de milioane de copii de vârstă școlară primară nu vor merge la școală — aproximativ același număr cu al celor care nu merg astăzi la școală — mai mult de jumătate vor fi din Africa sub-sahariană, aproximativ 750 de milioane de fete vor deveni mirese-copii. Aceste mari inechități fac mai mult decât să încalce drepturile și să pericliteze viitorul copiilor. Acestea perpetuează inegalitatea și dezavantajele între generații și subminează stabilitatea societăților din întreaga lume.
În 2016, în Raportul anual al UNICEF, directorul executiv al acestei organizații, Anthony Lake, declara: ''cu aproximativ 535 milioane de copii care trăiesc în țări afectate de conflicte, dezastre naturale, epidemii și alte situații de urgență din întreaga lume ... cu aproape 50 de milioane de copii în mișcare, mai mult de jumătate din ei fiind victime ale deplasărilor forțate ... și cu aproximativ 385 de milioane de copii care trăiesc în sărăcie extremă și alte milioane de copii care sunt supuși discriminării și excluziunii sociale, aceste provocări sunt la fel de mari ca oricare dintre cele cu care ne-am confruntat în istoria noastră de 70 de ani''.

Ziua industrializării Africii

Ziua industrializării Africii se marchează la 20 noiembrie și a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU la 22 decembrie 1989 (Rezoluția 44/237).

Scopul acesteia îl reprezintă mobilizarea eforturilor comunității internaționale pentru dezvoltarea Africii, sensibilizarea opiniei publice precum și implicarea puterii politice în vederea demarării unor programe menite să creeze noi ramuri industriale, axate pe utilizarea resurselor proprii fiecărei zone sau țări.

Dezvoltarea industrială reprezintă motorul creșterii economice, a nivelului de trai, ajută la rezolvarea unor probleme sociale (prin crearea de locuri de muncă) și, de asemenea, deschide și femeilor (defavorizate în această zonă a globului) noi perspective de integrare în viața economică. Printre efectele benefice ale industrializării performante se numără stoparea fluxului migrației, stabilitatea economică a zonelor și posibilitatea de a ieși cu produsele pe piețele internaționale.

Cu acest prilej, se organizează o serie de reuniuni, conferințe, dezbateri și întruniri în cadrul cărora este prezentat potențialul acestui continent în vederea atragerii investitorilor și obținerii de capital pentru a fi investit în crearea de noi ramuri industriale și dezvoltarea celor existente. 

Buy Nothing Day

Ziua fără cumpărături, sărbătoarea anti-consumerismului Black Friday

Toată lumea a auzit de sărbătoarea cumpărăturilor Black Friday, dar puţină lume ştie că există o zi specială în care putem alege să nu mai fim consumatori timp de 24 de ore.

La scurt timp după Black Friday, vinerea neagră a cumpărăturilor, ziua în care magazinele sunt devastate la propriu în goana clienţilor după reduceri nerealiste şi induse publicitar, are loc o altă sărbătoare mult mai puţin mediatizată. Ca reacţie la consumerismul excesiv promovat de vinerea neagră, s-a ales o zi în care oamenii sunt invitaţi să iasă din rândul consumatorilor şi să nu cumpere nimic timp de 24 de ore.

“Buy Nothing Day” este de fapt o sărbătoare a anti-consumerismului şi transmite un mesaj ce îndeamnă la o viaţă simplă, cu accent pus pe adevăratele bucurii. Ziua fără cumpărături este de fapt o reacţie a oamenilor din întreaga lume la comportamentul agresiv al corporaţiilor care încurajează dorinţa de consum exagerat. Ziua internaţională fără cumpărături trage un semnal de alarmă în privinţa cumpărăturilor fără pic de raţionament.

„Buy Nothing Day”, aşa cum este ea cunoscută la nivel internaţional, este o zi în care spunem „Nu!” consumului excesiv, „Nu!” cumpărăturilor fără rost, „Nu!” achiziţionării de lucruri şi obiecte pe care ni le dorim doar sub imperiul unor impulsuri efemere şi pe care le vom arunca într-un colţ uitat al casei sau direct la coşul de gunoi. Şi bineînţeles că această acţiune nu îşi propune să ne schimbe modul de viaţă pentru o singură zi pe an, ci să aruncăm o privire de ansamblu asupra efectelor pe care relaţia noastră cu produsele pe care noi le cumpărăm o are asupra noastră, a mediului şi a celor din jurul nostru.

Black Friday a premit un drept la replica. Ziua de astazi a fost numita Buy Nothing Day, adica Ziua Fara Cumparaturi.

Este o zi internaţională de protest faţă de consumerism, după nebuna Vinere Neagră a tuturor cumpărăturilor.

În Ziua Fără Cumpărături, portofelele şi cardurile trebuie să rămână în buzunare sau poşete şi trebuie să moară dragostea pentru cumpărături. Regulă e simplă - timp de 24 de ore nu trebuie să cumpărăm nimic, trebuie practic să ne detoxifiem de microbul shoppingului.

Ideea unei astfel de zile a fost lansată de artistul canadian Ted Dave în septembrie 1992 care prin diverse înscrisuri comice, adunări publice sau chiar forme de protest a încercat să atragă atenţia asupra consumului, iar din 1997 Ziua Fără Cumpărături s-a mutat a doua zi după Vinerea Neagră.

Tot ce cumpărăm are impact asupra mediului, iar Ziua Fără Cumpărături atrage atenţia asupra marilor disparităţi în împărţirea bunăstării între naţiuni şi oameni, a consecinţelor etice şi asupra mediului ale consumerismului. Este şi un îndemn să ne schimbăm stilul de viaţă, şi nu doar pentru o zi, să consumăm mai puţin, să reciclăm mai mult şi să le cerem producătorilor şi vânzătorilor să protejeze mediul şi să fie mai corecţi.

Astazi e ziua cand nu trebuie sa cumparam nimic. In fiecare an, in noiembrie, incepand din 1992,  activistii sociali care sunt importiva “consumatorismului” ne roaga sa facem o pauza, si timp de 24 de ore sa tinem o cura de detoxifiere  de la “consumism”.

Ei spun ca “tot ceea ce cumpărăm are un efect asupra planetei şi de aceea, în calitate de consumatori ar trebui să-i provocam mai mult pe producători, sa ne interesam mai mult de riscurile pe care le implică pentru planetă”.

Nu întâmplător Buy Nothing Day se sărbătoreşte imediat după Vinerea Neagră a cumpărăturilor. Toată lumea a aflat de celebra sărbătoare inventată de americani, Black Friday împotriva zilei de post şi rugăciune în memoria crucificării lui Hristos. Circa 4,1 milioane de români au auzit de campania de reduceri Black Friday. Dintre aceştia 59,3%, respectiv 2,43 milioane, sunt interesaţi să facă achiziţii, potrivit unui studiu realizat de compania Daedalus acum câţiva ani.

În vinerea neagră, magazinele sunt luate cu asalt, oamenii se îmbulzesc şi de multe ori se încaieră în încercarea de a pune mâna pe un produs vândut la un preţ promoţional. În această zi, oamenii nu mai ţin cont nici de sfaturile specialiştilor care avertizează că printre reduceri se strecoară şi multe păcăleli.

Alternativa unei zile petrecute prin magazine în goană după reduceri falsificate o oferă Ziua Fără Cumpărături – Buy Nothing Day. Câţi dintre noi vom reuşi să petrecem o zi fără să scoatem un ban din buzunar?

Ce înseamnă acest consumerism? Este un model social, economic, cultural, de promovare, înseamnă o modă, un tip de comportament sau chiar o dependenţă? Vinerea Neagră, când toate preţurile se reduc şi cumperi cu furie tot ce nu îţi trebuie, a primit o replică imediată prin Ziua Fără Cumpărături, un protest faţă de consum.

Se spune că nu ne trăim viaţa, ci o consumăm şi dacă trăim pentru a avea de toate, ce avem nu este niciodată destul.

20 % din populaţia lumii, care trăieşte în ţările dezvoltate, consumă peste 80% din resursele naturale ale globului provocând daune mediului şi o nedreaptă distribuire a bogăţiei.

Black Friday

Americanii au fost primii care din cetăţeni au devenit consumatori şi Black Friday este, evident, o invenţie americană.

Vinerea Neagră este în SUA ziua care urmează Zilei Recunoştinţei, ultima zi de joi din noiembrie, şi deschide sezonul de cumpărături de Crăciun. 

Denumirea a fost folosită încă de la sfârşitul secolului XIX, când a fost asociată cu criza financiară, în schimb Poliţia din Philadelphia a folosit denumirea pentru a defini aglomeraţia creată de traficul rutier şi de trecători în ziua care urma după Ziua Recunoştinţei.

Încă de la începutul anilor 1900, magazinele din SUA foloseau grupuri de Moşi Crăciuni pentru reclamă şi pentru a atrage cumpărătorii a două zi după Thanksgiving, marcând asttfel începutul cumpărăturilor tradiţionale pentru Crăciun. Se obişnuia ca Black Friday să se extindă chiar şi până în weekendul următor, dar treptat obiceiul a dispărut, pentru a se crea un mai mare sentiment al urgenţei de a nu rata reducerile.

Prima referire comercială la această zi datează din anul 1961, definind practic punctul din care retailerii încep să facă profit cu adevărat.

Magazinele se deschideau de Black Friday la 6 dimineaţa, dar prin anii 2000 mulţi retaileri au hotărât să fure startul deschizând la 5 sau chiar la ora 4. În 2011, au deschis chiar la miezul nopţii.

Black Friday a fost exportată şi în multe ţări de pe alte continente şi a fost adoptată şi de marii retaileri online care au lansat Cyber Black Friday.

Magazinele din unele ţări au extins sau au devansat Vinerea Neagră, ca şi România unde Vinerea Neagră a început în 17 noiembrie şi a durat întregul weekend, ba chiar şi întreagă săptămâna care a urmat, în dorinţa de a vinde cât mai mult.

Consumerism = fericire ?

Termenul provine din englezescul consumerism şi a fost adoptat şi în România, deşi sunt încă dispute lingvistice care spun că ar fi poate mai potrivit cel de consumatorism sau consumism.

Oricum i s-ar spune, se referă la mentalitatea consumului în creştere continuă care domină societatea de consum şi care a fost adoptat prin mimetism sau din snobism şi în afara SUA care par să fi dat tonul acestui model de viaţă.

Campaniile publicitare şi reclamele agresive îi ţintesc pe toţi potenţialii cumpărători, mari sau mici, şi amplifică dorinţa de a cumpără şi lucruri nu neapărat necesare. Sociologul şi economistul Thorstein Bunde Veblen, primul mare critic al consumerismului, spunea că publicitatea este cea mai eficientă tehnică de spălare a creierului pe care civilizaţia modernă a inventat-o.

Dar şi moda îţi cere să consumi pentru a fi în trend cu îmbrăcămintea sau cu mâncarea, te îndeamnă să devii bio sau eco, să ai cele mai noi gadget-uri, să faci daruri în cele mai diverse ocazii, să-ţi schimbi mereu maşina, mobila şi chiar şi casa. Societatea modernă e bazată pe consum şi teoria consumismului spune că nivelul de civilizaţie al unei societăţi depinde direct de achiziţia de bunuri şi servicii, cu cât faci mai multe cumpărături pe zi, cu atât eşti mai civilizat, că ai succes, că eşti un om valoros pe care societatea trebuie să-l protejeze. A apărut ideea „protecţiei consumatorilor”care a dus la rândul ei la apariţia unei întregi legislaţii, dar şi a unei birocraţii extrem de stufoase.

Majoritatea oamenilor spun că le rămân suficienţi bani astfel încât să îşi cumpere şi lucruri care nu ţin de stricta necesitate, dar care le aduc plăcere sau chiar îi fac fericiţi. Dar psihologii, sau din ce în ce mai multe alte teorii, consideră că abordarea consumerism=fericire este neadevărată şi că prin goana după cumpărături încercăm să umplem golul de identitate sau să ne găsim nouă înşine o identitate prin produsele pe care le achiziţionăm. Consumismul este o dependenţă, iar societatea noastră este creată pe baza acestei dependenţe.

Consum agresiv = risipă

Fenomenul a fost dus la extrem şi a evoluat către consum ostentativ care apoi s-a transformat în consum agresiv de bunuri şi servicii de lux în scopul afişării publice a bunăstării cumpărătorului.

Abundenta.Efectele consumerismului sunt devastatoare pentru rezervele de resurse naturale şi pentru mediul natural. Zilnic apar zeci de mii de produse noi şi servicii care de cele mai multe ori nu aduc nimic nou, dar folosesc resurse din ce în ce mai multe.

După cum relatează unul dintre rapoartele Consiliului de Apărare a Resurselor Naturale, NRDC, una dintre cele mai active organizaţii ecologiste din SUA, în Europa şi în SUA jumătate din alimentele care se produc se aruncă la gunoi: pâine, lapte, brânzeturi, fructe, carne.

Nu se poate evalua precis ce resurse se irosesc, este vorba de mai multe sute de miliarde de euro, dar surse anonime din FAO vorbesc de mii de miliarde de euro. Şi numai în Europa şi SUA se aruncă anual peste 1,3 miliarde de tone de alimente.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 284: Diocletian (Gaius Aurelius Valerius Diocletianus), devine împărat roman.

Imparatul Diocletian (245 — 313) a domnit până la 1 mai 305. A incercat sa reformeze viața religioasă in imperiu prin reactivarea vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pentru întregul imperiu), promulgand in anii 303- 304, 4 edicte anticreștine care au declansat cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii,rămase în istorie sub denumirea de persecutia lui Diocletian.

• 1224: Prima mentiune a Bisericii “Sfantul Mihail” din Cisnadioara, monument in stil romanic.(germ. “Michelsberg”), (judeţul Sibiu).

După cum spune un document din 1223, „muntele Sf. Mihail împreună cu biserica și cu pământul ce ține de el” au făcut parte din avutul prepoziturii Sibiului. 

Prepozitura a cedat această proprietate regelui maghiar Andrei al II-lea , iar la scurt timp după aceea, regele a dăruit-o favoritului său, magistrul Gocelinus, care la rându-i a dăruit-o, pentru mântuirea sufletului său, Abatiei cisterciene din Cârţa.

Acest document conține de fapt și prima menționare documentară a localității Cisnădioara.

Biserica fost construită din piatră între anii 1162 și 1223 si are cea mai veche 0rga cu tuburi din România, în stare funcțională de la începutul secolului al XVIII-lea.

Biserica din Cisnădioara se înscrie în seria bazilicilor de inspiraţie renană din zona Sibiului, alături de cea din Cisnădie, Ocna Sibiului, Guşteriţa etc. Ceea ce este demn de remarcat este faptul că monumentul ecleziastic nu a fost modificat de-a lungul timpului, aşa cum s-a întâmplat cu majoritatea bisericilor din Transilvania. Unele modificări au fost făcute după invazia tătarilor din 1241, modificări care relevă influenţa şantierelor din Ungaria vestică, influenţe ce sunt vizibile şi în zona Sibiului şi a Sebeşului începând din anul 1260.

• 1820: Scufundarea vasului-balenieră Essex, în apele Americii Latine, după ce a fost lovit în mod repetat de un cașalot. 

Se presupune că acest eveniment ar fi inspirat capodopera lui Herman Melville, Moby Dick.

Cea mai celebră dintre istorisirile cu caşaloţi este, fără nicio îndoială, dramaticul roman Moby Dick (1851) al lui Hermann Melville, ce atribuie unui caşalot nu numai inteligenţă şi memorie, ci şi o dorinţă de răzbunare egală cu cea a omului care îl mai înfruntase odată şi care îl urmărea acum pe mările lumii, pentru a-şi duce la capăt visul său vindicativ.

Două istorii adevărate

Ceea ce nu ştiu toţi este că Moby Dick este inspirat dintr-o poveste reală, din tragedia unei baleniere numite Essex, al cărei echipaj a pierit aproape în întregime în urma confruntării cu un caşalot. Deşi Hermann Melville, în cartea sa, dă agresivităţii caşaloţilor o notă extremă, istorisind că uriaşul caşalot alb Moby Dick ar fi retezat, dintr-o muşcătură, piciorul căpitanului Ahab şi că atacurile caşalotului ar fi fost deliberate, chiar premeditate, dictate de o "răutate inteligentă", există totuşi dovezi că, lăsând la o parte unele exagerări ale imaginaţiei în sfera literară, caşaloţii pot să se manifeste agresiv faţă de oameni, dacă sunt provocaţi.

Essex era o balenieră americană din Nantucket, un vas relativ mic, de 27 de metri şi 238 de tone, echipat cu 5 bărci. În cea din urmă călătorie a sa, a plecat din Nantucket la 12 august 1819, într-o expediţie de vânătoare ce se preconiza a dura cca. 2 ani şi jumătate, spre coastele vestice ale Americii de Sud. Avariată de o furtună, a avut nevoie de mult timp pentru a ajunge la destinaţie, constatând acolo că i-o luaseră înainte alte baleniere. Căpitanul a decis atunci să plece spre ape mai îndepărtate de ţărm. În dimineaţa zilei de 20 noiembrie, marinarii au zărit un grup de caşaloţi şi au pornit în urmărirea lor. Au fost lansate la apă 3 bărci, cu care  vânătorii de balene urmau să se apropie de caşaloţi pentru a arunca harpoanele (arme specifice acestei îndeletniciri -  un fel de suliţe legate cu frânghii; vânătorii înfigeau vârful  metalic al harponului în corpul cetaceului ce plutea la suprafaţă, iar cu ajutorul frânghiilor, se apropiau de el, ucigându-l cu lăncile).

Dar, a istorisit mai târziu secundul Owen Chase, la un moment dat în cursul acţiunii, pe când repara la bordul balenierei una dintre bărci, avariată, a observat cum un caşalot mult mai mare decât cei văzuţi până atunci (vreo 26 de metri, s-a spus, dar în asemenea ocazii e uşor să exagerezi) s-a îndreptat cu toată viteza spre balenieră şi a izbit-o cu capul. S-a îndepărtat vreo 500 de metri, apoi s-a întors şi a atacat din nou! Lovită în plin, la provă, Essex s-a scufundat, la 3.700 km de coastele Americii de Sud. Cei 20 de marinari s-au înghesuit în cele 3 bărci rămase întregi, prea mici însă pentru a adăposti, pe lângă oameni, toată cantitatea necesară de provizii de hrană şi apă de băut. Echipajul a pornit spre coastele Americii, dar cei mai mulţi dintre marinari n-au mai ajuns niciodată acasă. În cele din urmă, bărcile s-au pierdut una de alta; unii dintre oameni au pierit de sete, foame şi boli; alţii au supravieţuit doar datorită canibalismului, mâncând cadavrele tovarăşilor lor. Din 20 de bărbaţi plecaţi pe Essex, doar 8 au supravieţuit întâlnirii cu caşalotul şi naufragiului care i-a urmat.

Unul dintre supravieţuitori a fost secundul vasului, Owen Chase, care a scris mai târziu o relatare asupra atacului şi asupra dramaticei rătăciri pe mare care i-a urmat (Narrative of the Most Extraordinary and Distressing Shipwreck of the Whale-Ship Essex). Această istorisire a fost una dintre sursele de inspiraţie ale romanului Moby Dick. (Mult mai târziu, un alt supravieţuitor, Thomas Nickerson, care fusese, pe Essex, servitor al căpitanului şi ofiţerilor, ulterior ajungând căpitan în marina comercială, a scris o altă relatare - The Loss of the Ship "Essex" Sunk by a Whale and the Ordeal of the Crew in Open Boats -, care n-a fost regăsită şi publicată decât în anii 1980.)

Cele întâmplate cu Essex constituie, din cât se ştie până acum, primul caz cunoscut de balenieră scufundată de un cetaceu. Dar, în anii care au urmat, au fost raportate şi alte cazuri de atacuri ale unor cetacee asupra unor ambarcaţiuni: Pusie Hall  (atacată în 1835), Lydia  şi Two Generals (atacate în 1836), Pocahontas  (scufundată în 1850),  Ann Alexander  (scufundată în 1851).

Accident sau agresiune?

Ce spun aceste întâmplări despre caşaloţi? Sunt aceste animale atât de agresive cum pare să reiasă din aceste evenimente şi înclinate să se răzbune violent pe oamenii care le-au atacat, sau pe oameni în general?

Opiniile asupra acestui subiect sunt împărţite.

Unii biologi consideră că şi caşaloţii, ca mai toate cetaceele, sunt vieţuitoare foarte inteligente, capabile să înţeleagă situaţii complexe şi să reacţioneze raţional la o ameninţare, deşi nu mulţi merg până la a presupune că aceste animale se răzbună în mod deliberat şi planificat.

Alţii cred că aceste izbiri cu capul reprezintă un comportament de bază, instinctiv, sprijinindu-se pe observaţii ale acestor animale în situaţii normale; de pildă, în cadrul luptelor dintre masculi, aceştia se izbesc adesea cap în cap.

Să fi fost vorba cu adevărat, în cazul celor două corăbii ghinioniste, despre atacuri intenţionate?

În ciuda mărimii colosale şi a dinţilor lor formidabili, caşaloţii sunt, în general, descrişi ca nişte creaturi relativ domoale şi calme. În 1839, Thomas Beale, care lucra ca medic la bordul unei baleniere, scria despre caşaloţi că sunt „cele mai timide şi inofensive animale, ce caută să fugă iute de cel mai mic lucru ce li se pare neobişnuit.”

Caşaloţii au creiere nu numai foarte mari (cele mai mari din regnul animal), ci şi extrem de complexe, părând, în unele privinţe, mai complexe decât ale oamenilor. Caşaloţii au mai multe circumvoluţiuni cerebrale (acele cute, „încreţituri” ale suprafeţei creierului, ce măresc aria scoarţei cerebrale şi, în consecinţă, cantitatea de materie cenuşie) decât oamenii şi sunt fiinţe sociale, ce trăiesc în grupuri cu o structură bine definită şi stabilă, cu legături complexe între indivizi.

Dr. Lindy Weilgart, cercetător la Dalhousie University din Canada, crede că, pentru a putea trăi într-o organizare socială atât de complexă, pentru „a ţine minte toate relaţiile lor sociale complexe (membri ai familiei, rude mai îndepărtate, indivizi neînrudiţi din acelaşi grup), caşaloţii au nevoie de o memorie bună”

Şi atunci, nu este exclus ca reamintirea unor incidente traumatizante din trecut – atacuri anterioare ale unor vânători de balene – ar fi putut declanşa din partea unui caşalot atacul care a scufundat baleniera Essex.

„Pe scurt, eu chiar cred că un caşalot ar putea avea agresivitatea necesară pentru a ataca o corabie, în special dacă e vorba de o mamă al cărei pui este ameninţat”, spune dr. Weilgart.

Caşaloţii folosesc un sistem complex de semnale sonore, utilizând, printre altele,  ecolocaţia – adică emiterea şi recepţionarea de ultrasunete, cu ajutorul căreia se orientează în mediu şi îşi localizează prada.

E discutabil dacă ei pot încerca sentimente precum ura sau dorinţa de răzbunare. E posibil ca, în cazul lui Essex, caşalotul să îşi fi schimbat brusc direcţia de deplasare, sub apă, şi să se fi lovit întâmplător de navă.

Dincolo de foarte rarele cazuri în care caşaloţii au atacat ambarcaţiuni cu oameni la bord, există sutele de mii de cazuri în care oamenii au măcelărit cetacee mari, inclusiv caşaloţi, şi au continuat să o facă şi în secolul XXI. În ciuda unui moratoriu internaţional, există câteva ţări care, neacceptând moratoriul, încă mai vânează marile cetacee, cu toate că unele specii sunt ameninţate. Marele caşalot este azi una dintre cele mai vulnerabile specii de cetacee şi, cu toate că, în cazul lui, urmărirea a încetat şi specia este ocrotită, populaţiile încă se resimt de pe urma secolelor de vânare intensivă.

În cazul altor specii de cetacee mari, vânătoarea de balene continuă şi azi, cu vase mai puţine, dar de randament mult mai mare, adevărate „uzine ale morţii” plutitoare, ce prind şi procesează, cu o eficienţă necruţătoare, sute de cetacee, lipsite de apărare în faţa tehnologiei umane actuale. Noi suntem cei care le agresăm pe ele. E aşa cum îi spunea, în romanul lui Melville, secundul Starbuck căpitanului Ahab, obsedat de întâlnirea cu Moby Dick:

”Moby Dick nu te mai urmăreşte. Acum tu, tu eşti acela care o urmăreşti!”

• 1852: Începe construcția clădirii Școlii Centrale din București, care se va numi "Pensionatul Domnesc de fete".

 Din 1890, școala funcționează în localul construit de arhitectul Ion Mincu, lângă Grădina Icoanei; după 1948 și până în 1993 instituția se va numi "Liceul Zoia Kosmodemianskaia".

Școala Centrală este o instituție de învățământ preuniversitar din București care a funcționat de-a lungul vremii sub mai multe denumiri (între care și Pensionatul Domnesc de Fete). Inițial, Școala Centrală a fost instituția dedicată educației fetelor aparținând elitei bucureștene. A fost construită printr-o rezoluție a lui Barbu Știrbey în 1851, arhitectura clădirii fiind realizată de Ion Mincu.

Istoric

Pensionatul Domnesc de Fete a fost înființat pe baza actului semnat la 19 martie 1851 de domnitorul Barbu Știrbei.

Decretarea mobilizării, în august 1916, a fost însoțită de transformarea pensionului în spital.[2] În 1918 clădirea a trecut în folosinta austriecilor, care au instalat aici sediul poștei.

Clădirea

Clădirea liceului este monument istoric.

Are la bază o concepție clasică, care amintește de imaginea și formele regulate, simetrice, ale unor ansambluri mănăstirești de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea (Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea Antim).

Planul, de forma dreptunghiulara este compus din 4 aripi, cu parter și etaj fiecare, dispuse simetric în jurul unor curți interioare. Circulația și accesele la toate încăperile se fac printr-o suita de coridoare largi care înconjoară curtea interioara. În partea din spate a curții se afla un mic amfiteatru, iar la etaj se află internatul.

Curtea interioara este mărginită la parter de o suită continuă de arcade trilobate în acoladă, sprijinite pe colonete de piatra. Zidul de deasupra arcadelor este tapisat cu ornamente florale realizate din ceramică colorată.

Fațadele sunt împărțite în două registre prin intermediul unui brâu plasat la nivelul planșeului dintre parter și etaj. Fațada principala are trei elemente majore distincte: un corp central cu intrarea și doua pavilioane de colt, ușor decroșate, așezate în prelungirea aripilor laterale. Liniile simple și suprafețele netede ale fațadelor sunt înviorate de câteva profile și accente. Printre acestea, colonada curții interioare cu toată decorația sa, apoi pe fațada principală, brâul median făcut din faianță policromă, lintourile ferestrelor și lanțul continuu de arcușoare sprijinite pe console de teracota smălțuite verde de sub streașină.

De asemenea, bow-window-urile de la etajul pavilioanelor de colț amintesc de mușarabieurile turcești.

La Şcoala Centrala de Fete

• 1858: S-a născut Selma Lagerlöf, scriitoare suedeză, laureată a Premiului Nobel în 1909 (d. 1940)

Selma Ottiliana Lovisa Lagerlöf (n. 20 noiembrie 1858, Östra Emterwik, Värmland - d. 16 martie 1940) a fost o scriitoare suedeză, prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914).

Opera sa posedă puternice tendințe moral-educative, cultivând trecutul legendar, conservarea valorilor perene, tradiția. A scris romane de factură epopeică, pline de fantezie și lirism, cu rezonanțe din vechile legende scandinave.

De asemenea, a mai scris proză pentru copii, îmbinând într-o viziune poetică unică o lecție metaforică de geografie, istorie și cultură. "... ca prețuire pentru nobilul său idealism, bogăția fanteziei și expunerea spirituală care îi caracterizează opera".

Selma Lagerlöf este prima femeie care a primit premiul Nobel pentru literatură şi cea care a scris "Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia".

Selma Lagerlöf s-a născut în Mårbacka, Värmland, pe 20 noiembrie 1858. Conacul părintesc din Mårbacka apare în toate amintirile ei din copilărie. Casa cu etaj, cu acoperişul învelit cu turbă, cu oameni veseli, cuvincioşi şi muncitori, apare uneori prezentată direct în opera sa. Când Selma Lagerlöf avea trei ani, s-a trezit într-o dimineaţă cu un picior paralizat, maladie de care nu s-a vindecat complet niciodată. Din acest motiv, Selma nu a mers la cursurile unei şcoli, ci a învăţat acasă.

În opera lui Selma Lagerlöf predomină povestirea, legenda. Din motive didactice, Selma Lagerlöf a scris o carte de lecturi geografice despre Suedia, plină de amintiri istorice şi de descrieri ale pământului suedez. Micii şi marii cititori ai acestei cărţi nici nu-şi imaginează că a fost scrisă pentru şcoala elementară. Cartea a fost tradusă în foarte multe limbi străine şi este cea mai cunoscută operă a Selmei Lagerlöf: "Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia/ Nils Holgersson underbara resa genom Sverige" (1907).

Selma Lagerlöf este autoarea mai multor citate care au rămas în istorie.

"Mai mulţi mor în fugă decât în luptă"

"Cultura este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai învăţat"

"Cine este de neînvins fără resemnare şi cine e sigur de izbândă fără răbdare?"

Selma Lagerlöf, marcată de o tragedie în copilărie

De mică Selma Lagerlöf a citit mult, cărţi de aventuri pline de fantezie, "O mie şi una de nopţi", cărţile lui Walter Scott, povestirile lui H. C. Andersen. Încă de la 15 ani, a început să scrie versuri şi şi-a propus să devină scriitoare. Dorinţa de a-şi face o situaţie şi starea economică precară a familiei a determinat-o, în 1881, să plece la Stockholm, unde a urmat, un an, cursurile unui liceu pentru fete şi trei ani cursurile şcolii pedagogice.

Din 1885 până în 1895 a fost învăţătoare într-o şcoală de fete la Landskrona. În această perioadă, a scris "Gösta Berlings saga" (1891), o carte care a fost foarte rece primită de critică. Faptul acesta se explică prin aceea că Selma Lagerlöf, începând să scrie această carte, a simţit că nu se poate încadra în canoanele literare ale epocii, povestirile ei, atât de intim legate de copilărie şi de adolescenţă, având nevoie de o libertate de expresie asemănătoare cu aceea a legendelor populare.

Doi ani mai târziu, un danez a tradus cartea şi astfel "Gösta Berlings" a ajuns pe masa de lucru a lui Georg Brandes, cel mai autorizat critic literar din vremea sa, iar recenzia favorabilă a acestuia a adus consacrarea definitivă a volumului lui Selma Lagerlöf.

În anul 1909, Selma Lagerlöf a devenit prima femeie care a primit premiul Nobel pentru literatură. Pentru deosebitele ei merite, Selma Lagerlöf a primit titlul de doctor honoris causa şi a devenit membru al Academiei Suedeze, în 1914.

În 1939, Selma Lagerlöf a salvat-o de la exterminarea de către regimul nazist pe scriitoarea germană Nelly Sachs, care s-a refugiat la Stockholm.

Scriitoarea Selma Lagerlöf a decedat în 1940.

  

• 1889: S-a născut Edwin Hubble, astronom american (d. 1953)

Edwin Powell Hubble (n. 20 noiembrie 1889, Marshfield, Missouri – d. 28 septembrie 1953, San Marino, California) a fost un astronom și cosmolog american, fondatorul astronomiei extragalactice.

A schimbat profund înțelegerea felului în care trebuie să concepem Universul prin demostrarea existenței altor galaxii, altele decât cea a noastră, Calea Lactee.

Hubble a descoperit, de asemenea, modul corect de aplicare al "Efectului Doppler" la expansiunea Universului, numit specific în astronomie și cosmologie "Deplasarea spre roșu". Efectul observat de el în modificarea spectrul electromagnetic al galaxiilor stabilea o proporționalitate între variația spectrului electromagnetic al unei anumite galaxii și depărtarea acesteia de planeta noastră, Pământ. Această proporționalitate, care a devenit cunoscută ca Legea lui Hubble, a definit și a măsurat expansiunea universului.

Telescopul spațial Hubble (prescurtat HST, de la numele lui în engleză Hubble Space Telescope) este un telescop plasat pe orbită în jurul Pământului, numit așa după astronomul american Edwin Hubble. Este poziționat în afara atmosferei terestre, ceea ce îi conferă avantaje semnificative față de telescoapele de pe Pământ, imaginile nefiind perturbate de către turbulențele atmosferice, iar telescopul putând capta informații și în spectrul ultraviolet, ale cărui lungimi de undă sunt în mod normal puternic atenuate de către stratul de ozon al Pământului. De la lansarea lui în 1990 a devenit unul dintre cele mai importante instrumente din istoria astronomiei. Cu el astronomii au făcut numeroase observații, care au dus la importante descoperiri în astrofizică. Camera fotografică cu câmp foarte larg de pe Hubble furnizează cele mai detaliate imagini în lumină vizibilă realizate vreodată.

• 1909: S-a înfiinţat, la Chitila (lângă Bucureşti), din iniţiativa lui Mihail Cerchez, prima Şcoală de pilotaj din România (şi din sud-estul Europei); 

A funcţionat între anii 1909 şi 1911 şi a pregătit primii piloţi militari români.

Mihail Cerchez, un avocat brăilean, membru al Baroului de avocaţi de la Dunărea de Jos,  a fost cel ce a întemeiat prima şcoală de aviaţie din România !

Revenit în ţară, după un pelerinaj prin Europa, Cerchez a convins o suita de prieteni ai săi (brăilenii Panas, Gigi Petcu, Iancu Mavrodin, Ştefan Cerchez) să facă o investiţie neaşteptată, înfiinţând o societate particulară, cu un capital de 200.000 de lei , „având drept scop exploatarea locomoţiunei aeriene sub toate formele”. Prin Actul Constitutiv nr. 2931/1909, înregistrat la Tribunalul de Ilfov, la 20 noiembrie  1909, au pus bazele  primei şcoli pentru piloţi, deschisă pe aerodromul de la Chitila.

Aerodromul, cel mai modern, din Europa,  la acea vreme, unde şi-a început activitatea firma „Cerchez Co”, după cum spuneau ziarele vremii, avea hangare, tribune şi ateliere pentru construcţii şi reparaţii de avioane. Tot atunci fusese cumpărată din Franţa licenţa avionului „Maurice Farman”, din care se construiseră în atelierele societăţii 4 bucăţi pentru armată. România devenea astfel a doua ţară din lume care fabrica avioane în serie.

Şcoala de pilotaj a fost dotată cu următoarele aparate de zbor: 1 Wright model 1908, 1 Farman tip 1909 şi un avion „Demoiselle”, fără motor, destinat antrenamentului la sol al viitorilor elevi-piloţi.

Avocatul Mihail Cerchez a cumpărat din Franţa licenţa avionului de şcoală şi recunoaştere Farman III (model 1909), aparatul urmând să se construiască în atelierele Complexului aeronautic de la Chitila cu personal românesc şi francez. Primii piloţi angajaţi la Şcoala de pilotaj au fost Robert Catargi şi Nicolae Costin originar din Basarabia; aviatorii francezi Guillemin, Charles Viallard, Michel Molla şi Louis Martinex-Rex au devenit piloţi-instructori. În calitate de mecanic şef a fost angajat Nichita Paşeff, un fost marinar din flota imperială rusă, care lucrase în câteva fabrici de avioane din Franţa.

La 11 iunie 1910, a avut loc inaugurarea aerodromului de la Chitila, prin zborurile executate de pilotul francez Guillemin pe un avion (de tip) Henry Farman.  Într-un memoriu din acea zi memorabilă,  adresat de Mihail Cerchez conducerii Ministerului de Război, prin care se solicita şi trimiterea unor ofiţeri-elevi pentru pregătirea primilor piloţi militari, Mihail Cerchez intuind în aviaţie, o armă de luptă de mare viitor. Conducerea armatei a fost de acord cu propunerile avocatului Cerchez, Ministrul de Război, Nicolae Filipescu, detaşând la şcoală voluntari să înveţe tehnica zborului pe maiorul Ioan Macri, căpitanul Fotache Ionescu, locotenentul Stelian Boiangiu şi sublocotenenţii Nicolae Druţu, Ştefan Protopopescu şi Gheorghe Negrescu sub supravegherea pilotului instructor francez Charles Viallard. Dintre aceştia, doi au reuşit să obţină brevet: Ştefan Protopopescu la 9 iulie 1911 şi Gheorghe Negrescu cu opt zile mai târziu.

Duminică 14 noiembrie 1910, primul mare miting de aviaţie, la Chitila. Presa vremii relata: „În sfârşit, s-a dat şi la noi cuvântului de Meeting adevăratul lui înţeles. Pentru prima oara, programul serbărei de aviaţiune anunţă participarea celor cinci aviatori români sau străini aflaţi în România şi tot pentru prima oara publicul a avut plăcerea să asiste la zboruri simultanee” (Revista Automobilă).

La propunerea maiorului Ion Macri, comandantul grupului de elevi, Ministerul de Război a sistat sprijinul material acordat şcolii de la Chitila şi până la finele anului 1912, aceasta îşi închide porţile împreună cu atelierele de construit şi reparat avioane.

Şcoala brăileanului  va rămâne în istoria aviaţiei române locul unde au fost pregătiţi primii piloţi ai armatei noastre, locul unde s-au construit primele avioane (patru Farman) asa cum  Mihail Cerchez va rămâne întemeitorul primei şcoli de aviaţie din România, a primului aerodrom  şi organizatorul primului miting aerian. Numele avocatului brăilean este legat şi de prima revistă, „Aviaţiunea”, editată pentru popularizarea progreselor aviaţiei româneşti şi mondiale.

• 1919: Își deschide lucrările primul parlament al României Mari (România interbelică), preşedinte al Adunării Deputaţilor fiind ales Vasile Stroescu, cel mai vîrstnic deputat.

Vasile Stroescu a fost un cărturar de frunte, susținător al învățământului școlar și om politic român basarabean, filantrop și membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura națională și a neamului.  

 S-a născut în familia comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroiescu, menționat documentar încă la 2 iulie 1682. De asemenea, a fost și președinte de onoare al Partidului National Moldovenesc (1917).

S-a stins din viață la București la 13 aprilie 1926. I-au fost organizate funeralii naționale. A fost înmormântat în Cimitirul Sf. Vineri, pe Aleea Teilor.

• 1922: Are loc Conferinţa internaţională de la Lausanne, Elveţia, la care participă şi România, în problema strîmtorilor Bosfor şi Dardanele.

La Conferinţă s-a discutat şi a fost semnat tratatul de pace cu Turcia, carea recunoscut printre altele si drepturile României asupra insulei Ada-Kaleh, situată pe Dunăre lîngă Turnu Severin.

Insula a fost inundata odata cu construirea barajului Portile de Fier (22.11.1922-24.07.1923).

Ada Kaleh (din limba turcă Ada Kale, însemnând Insula Fortăreață) a fost o insulă pe Dunăre, acoperită în 1970 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier I. Insula se găsea la circa 3 km în aval de Orșova și avea o dimensiune de circa 1,7km lungime și circa 500m lățime. Era populată de circa 600 de turci. Insula Ada Kaleh era pentru locuitorii din regiune un punct turistic îndrăgit datorită prețurilor (fiind scutită de impozit) mai scăzute, pentru cumpărarea delicateselor turcești, bijuterii și tutun. Insula a fost renumită și pentru creșterea trandafirilor din care localnicii obțineau uleiul și parfumul de trandafir.

Insula a fost locuită încă din antichitate. Herodot amintea de Cyraunis, despre care scrie că lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini și de viță sălbatică. Prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificațiile bănățene, care vorbește despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 devine cunoscută ca Ada Kaleh. Din cauza poziției strategice a insulei, în conflictul imperiului habsburgic cu cel otoman insula Ada Kaleh a avut o importanță deosebită. În anul 1689 armata austriacă a construit o fortăreață împotriva Imperiului Otoman. În următoarele decenii, ocupația insulei Ada Kaleh s-a schimbat de mai multe ori între Austria și Imperiul Otoman. În urma Tratatului de Pace de la Belgrad din 1739, insula a rămas permanent turcilor, cu scurte întreruperi temporare în favoarea austriecilor între anii 1789 și 1791.

Uitată la Congresul de pace de la Berlin (1878), insula Ada-Kaleh a rămas posesiune turcă aflată sub ocupație austro-ungară până în anul 1918/1920, când a devenit teritoriu românesc. Majoritatea populației insulei era de origine turcă. Înaintea creării lacului de acumulare de la Porțile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate. Încercarea reclădirii lor în aval pe insula Șimian în anii următori, a fost însă fară succes, majoritatea locuitorilor preferând să se mute în alte regiuni ale României (de ex. Dobrogea) sau să emigreze în Turcia. Ideea de a reconstrui insula Ada Kaleh nu a fost însă abandonată.

• 1923: S-a brevetat primul semafor de trafic

In aceasta zi, afro-americanul Garret A. Morgan, din Celeveland, Ohio, a primit un brevet pentru "Traffic Signal", un indicator rutier automat care facea strazile mai sigure mai vehicule si pietoni. Lui Garrett i-a venit ideea semaforului deoarece vazuse un accident intre o masina si o trasura, in urma caruia a murit o fata. Mai tarziu el a vandut inventia catre General Electric Corporation, pentru suma de 40.000$.

Indicatorul avea trei pozitii:Stop, GO si Stop All, a treia pozitie oprind traficul pentru toate vehiculele, permitand pietonilor sa traverseze in siguranta.

Garret Morgan este de asemenea recunoscut ca inventatorul unei masti de gaze si a aparatului de indreptat parul.

El era fiul unor sclavi din Kentucky, care a parasit orasul natal in 1895 pentru a cauta noi oportunitati; in urma acestui fapt el a devenit primul inventator de culoare.

• 1942: Alaska Highway de deschide oficial. 

Construcția drumului a fost accelerată după atacul japonez de la Pearl Harbor.

Denumirea inițială a șoselei a fost ALCAN, fiind construită cu scop militar. Denumirea ei actuală datează din martie 1942, fiind o șosea formată din pietriș, care a fost continuu îmbunătățită. Șoseaua de azi este cu 60 de km mai scurtă ca la cea de la început, fiind în cea mai mare parte asfaltată

Alaska Highway este o șosea cu lungimea de 2.288 km, care leagă Dawson Creek nord-estul provinciei British Columbia, Canada cu Delta Junction un oraș din Southeast Fairbanks Census Area, Alaska.

Denumirea inițială a șoselei a fost ALCAN, fiind construită cu scop militar. Denumirea ei actuală datează din martie 1942, fiind o șosea formată din pietriș, care a fost continuu îmbunătățită. Șoseaua de azi este cu 60 de km mai scurtă ca la cea de la început, fiind în cea mai mare parte asfaltată.

Localități traversate: Dawson Creek, Fort St. John, Fort Nelson, Watson Lake, Whitehorse, Haines Junction, Tok, Delta Junction.

• 1945: A inceput procesul de la Nurenburg, unde 24 de criminali de razboi nazisti au fost judecati pentru atrocitatile comise pe parcursul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Un tribunal international, din care faceau parte reprezentanti ai Statelor Unite, Marii Britanii, Frantei si Uniunii Sovietice, a fost infiintat cu acest scop, fiind prima instanta creata pentru judecarea crimelor impotriva umanitatii. Lordul Justice Geoffrey Lawrence, reprezentantul Marii Britanii, a fost presedintele completului de judecata.

Procesul a durat 10 luni, dezbaterile intinzandu-se pe durata a 216 ore, in final 12 lideri nazisti fiind condamnati la moarte, sapte la 10 ani de inchisoare si trei au fost achitati. Ceilalti doi inculpati in celebrul proces nu au mai putut fi judecati. Unul dintre ei, Robert Ley, s-a sinucis, iar celalalt, Gustav Krupp von Bohlen, a innebunit. Un alt lider nazist, Martin Bormann, a fost condamnat la moarte in lipsa.

Să aveți o zi frumoasă!