25 Noiembrie

Este a 329-a zi a anului. 
Au mai rămas 36 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 7 h 24 m și apune la 16 h 41 m.

Citatul zilei

„Viitorul este suma paşilor pe care îi faceţi, inclusiv a celor mici, ignoraţi sau luaţi în râs.” (Henri Coandă, academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacție și descoperitor al efectului care îi poartă numele, n. 7 iunie 1886 - d. 25 noiembrie 1972)

Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei

 împotriva femeilor

La 25 noiembrie este marcată în întreaga lume Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii (International Day for the Elimination of Violence against Women), pentru a aduce în conștiința publică faptul că acest fenomen reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului.

Violența împotriva femeilor și fetelor este tot mai mult recunoscută ca fiind una dintre cele mai serioase și urgente probleme ale tuturor timpurilor. În fiecare colț al lumii, efectul real și dăunător pe care violența îl are asupra femeilor împiedică progresele în multe domenii, inclusiv eradicarea sărăciei, combaterea HIV/SIDA, pacea și securitatea în lume. Comunitatea internațională și societatea civilă au ajuns la concluzia că nu există circumstanțe atenuante pentru violența împotriva femeilor și fetelor. Când are loc, aceasta este de fiecare dată o încălcare a drepturilor lor, este un act criminal și un fapt inacceptabil.

În 1979 a fost adoptată Convenția ONU pentru Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor, principalul instrument internațional al drepturilor femeilor și fetelor. Convenția, alături de alte instrumente legale cu rezultate negociate în cadrul conferințelor internaționale, statuează drepturile femeilor și fetelor la o viață fără violență.

Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluția din 54/134 din 17 decembrie 1999, ziua de 25 noiembrie drept Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și a invitat guvernele, organizațiile internaționale și neguvernamentale să organizeze activități menite să trezească conștiința publică în fața acestor probleme.

Activiștii pentru drepturile femeii marchează ziua de 25 noiembrie ca o zi împotriva violenței începând din 1981. Această dată comemorează asasinarea, în 1960, a celor trei surori Mirabal din Republica Dominicană, care militau pentru respectarea drepturilor lor, potrivit aceleiași surse.

Una dintre provocările majore cu care se confruntă, astăzi, eforturile de prevenire și de oprire a violenței împotriva femeilor și fetelor la nivel mondial este deficitul substanțial de finanțare. Ca urmare, lipsesc resursele pentru inițiativele de prevenire și de încetare a violenței împotriva femeilor și fetelor. Obiectivele privind Dezvoltarea Durabilă, care au ca țintă, printre altele, stoparea violenței împotriva femeilor și fetelor, oferă o promisiune imensă, dar trebuie să fie finanțate în mod adecvat pentru a aduce schimbări reale și semnificative în viața femeilor și a fetelor.

În acest sens, în acest an, Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite au lansat Inițiativa Spotlight pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor. O altă inițiativă care a ajutat la expunerea acestui flagel este campania ''UNiTE pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor'' lansată în 2008 de către secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, care este susținută, în prezent, de succesorul său, António Guterres. 

UNiTE se află în fruntea campaniei internaționale ''16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen'' (''16 Days of Activism against Gender-Based Violence Campaign''), care se desfășoară în fiecare an, în perioada cuprinsă între 25 noiembrie, Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii și 10 decembrie, Ziua drepturilor omului. În cadrul acestei campanii, ''UNiTE pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor'' face un apel în vederea luării unor măsuri pentru creșterea gradului de conștientizare la nivel mondial și creării de oportunități pentru discuții în vederea depășirii provocărilor și găsirii de soluții.

În 2015, o nouă agendă a dezvoltării globale a fost acceptată și aplicată la nivelul tuturor statelor lumii. Prin cele 17 obiective, Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă acoperă politicile și acțiunile globale pentru următorii 15 ani. Printre altele, Agenda recunoaște egalitatea între sexe și emanciparea femeilor ca o prioritate-cheie și promite că "nimeni nu va fi lăsat în urmă". Obiectivul 5 are ca scop "realizarea egalității de gen și abilitarea tuturor femeilor și fetelor" și include obiective specifice pentru a elimina toate formele de violență împotriva femeilor și fetelor. Pentru prima dată, eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor a devenit o parte esențială a agendei globale de dezvoltare. 

În 2011, a fost adoptată, la Istanbul, Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Convenția cuprinde clauze generale, precum înscrierea principiului egalității între femei și bărbați în constituțiile și legislațiile naționale și abrogarea tuturor legilor și practicilor discriminatorii, dar și măsuri concrete. Documentul prevede, de asemenea, împreună cu măsuri de sensibilizare și de educare, obligația de a crea servicii de sprijin specializate pentru femeile victime ale violențelor și deschiderea unor refugii, dar și obligația de a înscrie interdicția de abuzuri în legile naționale.

În România, situația este la fel de îngrijorătoare: una din trei femei a declarat că a fost abuzată fizic sau verbal de partenerul de viață, conform Studiului Sănătății Reproducerii din 2004; în primele cinci luni ale anului 2008 au avut loc cu 21,3% mai multe violuri urmate de moartea victimei față de perioada similară a anului 2007, peste 50% dintre acestea în mediul rural, conform datelor Poliției Române. În 2006, dintr-un total de 9.372 de victime, 5.160 au fost femei, iar în 2007 dintr-un total de 8.787 de victime, 5.794 au fost femei, conform datelor ANPF. 69 de femei au murit din cauza violenței în familie numai în 2006 și 69 în 2007, tendința fiind în creștere, conform datelor ANPF. Legea nr. 217/2003, modificată cu Legea nr. 25/2012, stipulează că "prevenirea și combaterea violenței în familie face parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică și constituie, totodată, un obiectiv de interes național". Legea arată că nimeni nu trebuie să suporte violențele și protejează victimele, oferindu-le găzduire în centre speciale numite adăposturi. Semnalarea situațiilor de violență asupra copilului și violența în familie se face la Direcția Generală de Asistența Socială și Protecția Copilului.

Violența împotriva femeilor continuă să fie o problemă stringentă în statele membre ale UE, afectând drepturile fundamentale de bază ale femeilor, precum demnitatea, accesul la justiție și egalitatea de șanse între femei și bărbați. Impactul violenței împotriva femeilor depășește cu mult persoanele imediat implicate — victima (victimele) și autorul (autorii) infracțiunii — afectând familii, comunități și societatea în ansamblu. Egalitatea între femei și bărbați este un principiu de bază al UE. Acesta este recunoscut în tratatele UE și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

In România:

• 30% dintre femei spun că au fost afectate de violenţa fizică sau sexuală la un moment dat în viaţă după vârsta de 15 ani;
• 24% dintre femei au suferit violenţă din partea partenerului;
• 14% dintre femei au suferit violenţă din partea unei alte persoane decât partenerul. 24% dintre femei spun că au fost supuse la violenţă fizică sau sexuală de către un adult înainte de vârsta de 15 ani;
• violenţa psihologică afectează între 30 şi 39% dintre femei;

 6% dintre femei au suferit violenţă sexuală din partea partenerului sau a unei alte persoane, în 97% dintre cazurile de violenţă sexuală agresorul fiind bărbat.
Consecinţele violenţei în familie asupra sănătăţii victimelor, dar şi asupra demnităţii umane aduc prejudicii grave generaţiilor viitoare.


Ce înseamnă violența în familie? 

Violența în familie reprezintă orice tip de agresiune fizică, psihică, verbală, sexuală sau economică, săvârșită cu intenție de un membru al familiei, împotriva altui membru al familiei. Ea nu se manifestă într-un episod izolat, ci se repetă atunci când nu se iau măsuri. Violența în cuplu nu apare din cauza stresului de la serviciu și nu este o urmare firească a unor neînțelegeri în familie și nu dispare dacă nu se iau măsuri împotriva agresorului. Violența nu poate fi motivată de comportamentul victimei, agresorul fiind unicul vinovat de abuz.
Ce facem atunci când izbucnește un episod cu violență? Dacă o ceartă sau o discuție mai aprinsă începe să escaladeze și realizați că sunteți în pericol, sunați imediat la 112, iar dacă nu puteți părăsi locuința, încercați să vă izolați într-o cameră și să sunați pentru a cere ajutor. Dacă nu ați reușit să scăpați de agresor, țipați și cereți ajutor astfel încât vecinii să vă poată auzi și cereți-le să sune la 112.
După producerea agresiunii, pentru siguranța dumneavoastră, părăsiți domiciliul dacă agresorul mai este încă în casă ori bănuiți că se va întoarce. Așteptați afară, într-un loc sigur, până când sosește poliția, iar în cazul în care aveți răni nu ezitați să mergeți la spital pentru un consult medical; leziunile interne se pot agrava dacă nu sunt tratate și vă puteți pune viața în pericol.

Cereți un ordin de protecție
În conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003 „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție”.
Prin acest ordin de protecție se dispun, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligațiile sau interdicțiile indicate expres de lege, cum ar fi evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate și chiar interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima.

Unde ne adresăm pentru a cere emiterea unui ordin de protecție?
Cererea se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază victima sau unde are stabilită reședința. Ordinul se emite în maxim 72 de ore de la momentul înregistrării cererii, care poate fi depusă de victimă sau de către reprezentantul legal al acesteia.
Atunci când polițiștii sunt sesizați cu privire la un caz de violență intrafamilială, victima este consiliată cu privire la cum să reacționeze în asemenea situații și este informată cu privire la ONG-urile și instituțiile de la care poate primi ajutor. De pildă, poate fi solicitat ajutor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru consiliere psihologică.
Ce mai trebuie să știți dacă ați obținut un ordin de protecție:

• Sunați la 112 dacă agresorul nu respectă ordinul de protecție;
• Dacă ați rămas în domiciliul unde ați locuit împreună, schimbați încuietorile și nu-i permiteți agresorului, sub niciun motiv, să intre în casă;
• Informați-i pe cunoscuți și vecini în legătură cu ordinul de protecție și rugați-i să sune la poliție dacă văd că sunteți urmărită sau agresată. Depuneți copii după ordinul de protecție la administratorul blocului unde locuiți, la școala sau grădinița unde învață copiii și la locul de muncă.
• Purtați asupra dumneavoastră o copie a ordinului de protecție, ca să îl arătați, la nevoie.

În cadrul raportului privind evaluarea progreselor în atingerea Obiectivelor Dezvoltării Durabile din iulie 2017, notează www.un.org, se precizează că inegalitatea de gen este încă prezentă, la nivel mondial, privând femeile și fetele de drepturile lor fundamentale. Atingerea obiectivului privind egalitatea între femei și bărbați și a aceluia de acorda puteri depline femeilor și fetelor va necesita eforturi mai intense, inclusiv stabilirea unui cadru juridic ferm, pentru a înfrânge profund înrădăcinata discriminare bazată pe gen, care de multe ori rezultă dintr-o serie de atitudini patriarhale și reguli sociale conexe.

 2018

Scopul campaniei: Conştientizarea populaţiei privind violenţa asupra femeilor pentru: prevenirea şi stoparea acestui fenomen si îmbunătăţirea calităţii vieţii femeilor, în mod special, cât şi a întregii societăţi prin diverse acţiuni de informare, educare, consiliere, constientizare, intervenţie, comunicare,  schimbare şi participare activă.

Sloganul campaniei:  STOP VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR!
Obiectivele principale ale campaniei sunt: 1.transmiterea către populaţie a unui mesaj care afirmă că violenţa împotriva femeii este un comportament indezirabil, anomic şi deviant; 2.promovarea unei legislaţii şi a unor practici legislative adecvate care să ofere protecţie victimelor violenţei în familie, abuzului sexual şi traficului; 3.educarea întregii societăţi prin promovarea unor politici afirmative şi nondiscriminatorii pentru creşterea calităţii vieţii femeilor din România.

MESAJE CHEIE A CAMPANIEI

• Violenţa împotriva femeilor este violarea drepturilor omului.
• Violenţa împotriva femeilor are impact important în progresul multor domenii, ca eradicarea sărăciei, combaterea HIV/SIDA, lupta pentru pace si securitate.
• Violenţa împotriva femeilor continuă să fie o pandemie globală.
• Violenţa împotriva femeilor şi fetelor nu este inevitabilă.
• Prevenţia este posibilă şi esenţială.

În perioada cuprinsă între 25 noiembrie, Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii și 10 decembrie, Ziua drepturilor omului, Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite au lansat o campanie ce luptă pentru eliminarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor. Pe parcursul celor 16 zile, numeroase organizații non-guvernamentale, asociații și comunități pun în practică proiecte, activități, campanii ce au ca scop principal reducerea violenței.

Campania internațională „UNiTE pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor” lansată în 2008 de către secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, sau „Campania portocalie”, al cărei scop este o mai bună informare a publicului şi sporirea voinţei politice şi a resurselor dedicate prevenirii şi eliminării tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor din ţările noastre şi din întreaga lume, este susținută, în prezent, de succesorul său, António Guterres.  Această campanie are ca scop responsabilizarea tuturor agenților ce muncesc cu sau pentru Organizația Națiunilor Unite și crearea unui spațiu propice pentru discuții în vederea depășirii provocărilor și găsirea de soluții.

Statisticile arată că: 26% din omoruri au avut loc în familie în 2017 (cf. datelor Ministerului Public, IGPR şi INML); din 36.245 de fapte de violenţă în familie sesizate în 2017, au ajuns în instanţă doar 4% (1.491 inculpaţi; 1 din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său (FRA, 2014); 90% dintre victimele care cer ordin de protecţie sunt femei.

 

La multi ani, Ecaterina,  Cătălina, Catinca, Catrina, Caterina, Cati, Catina, Catița, Tincuța, Cătălin!

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina

Ecaterina din Alexandria (n. 287 – d. 305, Alexandria), cunoscută sub numele de Sfânta Ecaterina din Alexandria în Biserica Catolică și ca Sfânta Mare Muceniță Ecaterina în Biserica Ortodoxă, este, conform tradiției, o sfântă creștină și fecioară, care a fost martirizată la începutul secolului al IV-lea în timpul împăratului roman Maxentius (306-312). Potrivit hagiografiei ei, ea a fost o prințesă și o studentă remarcabilă, care a devenit creștină în jurul vârstei de 14 ani, și a convertit sute de oameni la creștinism. A fost martirizată în jurul vârstei de 18 ani. La peste 1.100 de ani de la martiriul său, Ioana d'Arc a identificat-o pe Ecaterina ca fiind unul dintre sfinții care i-au apărut și au sfătuit-o.

Biserica Ortodoxă o venerează ca mare muceniță și o prăznuiește în ziua de 24 sau 25 noiembrie (în funcție de tradiția locală). În Biserica Catolică ea este venerată în mod tradițional ca fiind unul din cei Paisprezece sfinți ajutători. În 1969 Biserica Catolică a îndepărtat ziua ei de sărbătoare din calendarul general romano-catolic. Cu toate acestea, ea a continuat să fie comemorată în Martirologiul Roman la 25 noiembrie. În 2002, sărbătoarea ei a fost restaurată în calendarul romano-catolic ca zi memorială opțională.

Obiceiuri și tradiții

Sfânta Ecaterina este celebrată în special de către femeile care poartă numele sfintei și derivate ale acestuia: Cătălina, Catinca, Catrina, Caterina, Cati, Catina, Catița, Tincuța etc, dar și de cei cu numele Cătălin.

Sfânta Ecaterina este, în credința populară românească, sora Sfântului Nicolae. Ea îi poate apăra pe oamenii gospodari de boli și de nebunie. În această zi nu se lucrează, căci sfânta pedepsește pe cei care nu-i prăznuiesc ziua, trimițând foc asupra lor.

Focul are și acțiuni benefice. Flăcăii din sat aprindeau focuri pe dealuri și săreau peste acestea; astfel ajutau Soarele pentru a începe, înca o dată, urcușul lui pe boltă în căutarea verii. Focul trebuia aprins de feciori fie prin gospodăriile din sat, fie sus la stânile de hotar, acolo unde urmau să pășuneze animalele toată vara următoare. Indiferent de loc, datina impunea aprinderea focului folosind numai lemnul și o bucată de iască, fără cremene și fără chibrituri. Când fumul începea să se ridice, oamenii îl dirijau spre grajdul vitelor pentru a le proteja de strigoi, care încearcă să le fure „mana”.

Din cele mai vechi timpuri se spunea, spre exemplu, că fetele nemăritate care posteau în ziua Sfintei Ecaterina urmau să își găsească sortitul. De asemenea, femeile măritate, dar care aveau probleme în căsnicie, posteau în această zi pentru ca soțul lor să se îndrepte.

În Franța, femeile nemăritate care au trecut de vârsta de 25 de ani, numite odinioară „caterinette”, sărbătoresc această zi într-un mod inedit. Acestea își trimit cadouri între ele, se felicită, iar prietenii le fac bonete în culorile galben (semnificând credința) și verde (semnificând înțelepciunea). Cele care primesc aceste bonete le poartă întreaga zi, participând chiar la parade special organizate.

Femeile singure din Marea Britanie serbează și ele această zi într-un mod deosebit, participând la parade ce se încheie cu focuri de artificii.

Semnificatia prenumelui Ecaterina

1. Catalin / Catalina / Ecaterina

Numele de "Catalina" este considerat o varianta in limba spaniola a prenumelui "Katherina", iar "Catalin" este forma de masculin folosita cel mai mult in Romania. Originea numelui "Ecaterina" este in continuare dezbatuta, cu unii cercetatori considerand ca provine de la numele grecesc "Aikaterine", iar altii spunanad ca ar putea fi un derivat de la un alt nume grecesc, "Hekaterine", care provine de la cuvantul "hekateros" semnificand "amandoi / amandoua". Totodata, ar mai putea fi un derivat de la numele zeitei Hecate sau un derivat de la grecescul "aikia (tortura)". Cercetatorii considera ca numele de "Ecaterina" ar mai putea proveni de la un nume coptic care ar inseamna "consacrarea mea de numele tau".

Persoanele care poarta numele de "Catalina" au un simt excelent al analizei, al intelegerii si al invatarii. Sunt tacute si introvertite, dar cand le sunt prezentate anumite probleme acestea stiu sa le vada in ansamblu si sa le gestioneze. Uneori simt nevoia de a crea, de a se exprima si duc lipsa unor medii frumoase in jurul lor.

Cei care poarta numele de "Catalin" au dorinta de a-i intelege si de a-i ajuta pe altii cu problemele lor, dar pot deveni prea implicati si ingrijorati de situatie. Sunt de o natura buna si linistita, stiind sa se bucure de viata de familie. Inclinatia dumneavoastra este spre a urmari o ocupatie in care trebuie sa aveti un anumit nivel de responsabilitate si diplomatie in contact cu oamenii.

Purtatoarele numelui de "Ecaterina" sunt foarte ordonate si dedicate in viata. Se concentreaza mai mult pe ordine si pe caracterul practic, uneori fiind foarte atente si retrase. Au o dorinta ascunsa de a crea, de a se exprima, avand inclinatii spre oratorie, muzica, actorie sau literatura.

Variante ale numelui "Catalina": "Katelijn", "Katelijne" (olandeza), "Caitlin", "Kathleen", "Caelie", "Caetlin", "Caileigh", "Cailin", "Caitlyn", "Caleigh", "Katee", "Katelin", "Katelyn", "Katelynn", "Kayly", "Kaylyn", "Kaylin", "Kalylynn" (engleza), "Katina" (greaca), "Kakalina", "Kalena" (hawaiana), "Katalin", "Katalinka" (maghiara), "Caitlín", "Caitlin", "Cathleen", "Kathleen", "Cáit" (irlandeza).

Numele de "Catalin" nu are variante in alte limbi deoarece este un nume mai mult pentru limba romana, in celelalte tari avand forma identica.

Variante ale numelui "Ecaterina" in diferite limbi ale lumii: "Ekaterina", "Katerina" (bulgara), "Katarina", "Ina", "Kata", "Katica", "Tina" (croata), "Kateřina", "Katka" (ceha), "Catherine", "Katarina", "Kathrine", "Caja", "Carina", "Ina", "Kaja", "Karen", "Karin", "Karina", "Katharina", "Katja", "Trine" (olandeza), "Kadri", "Katariina", "Kaia", "Kaisa", "Kaja", "Riina", "Triinu" (estoniana), "Katariina", "Katriina", "Iina", "Kaarina", "Kaija", "Kaisa", "Karin", "Kata", "Kati", "Katri", "Riina" (finlandeza), "Catherine", "Carine", "Karine" (franceza), "Ekaterine", "Eka" (georgiana), "Aikaterine", "Katerina", "Katina" (greaca), "Katalin", "Katarina", "Kata", "Katalinka", "Katica", "Kató", "Kitti" (maghiara), "Catarina", "Caterina", "Rina" (italiana), "Kotryna", "Katré" (lituaniana), "Karen", "Kaia", "Kaja", "Kari", "Katharina", "Kathrine", "Katrine", "Katja" (norvegiana, suedeza), "Katarzyna", "Karina", "Kasia" (poloneza), "Catarina", "Cátia" (portugheza), "Jekaterina" (slovena), "Catalina" (spaniola), "Kateryna" (ucrainiana).

Personalitati cu numele de "Catalina":

    Catalina Artusi, actrita argentiniana

    Catalina Berroa, muziciana cubaneza

    Catalina Cristea, jucatoare de tenis din Romania

    Catalina Denis, actrita columbiana

    Catalina Ponor, gimnasta din Romania, multipla campioana olimpica si europeana

Personalitati cu numele de "Catalin":

    Catalin Naum, regizor roman de teatru, cunoscut pedagog

    Catalin Mitulescu, regizor de film, producator si scenarist roman

    Catalin Munteanu, fotbalist roman

    Catalin Hildan (1976 - 2000), fotbalist roman

    Catalin Botezatu, creator de moda si fotomodel din Romania

    Catalin Marin, actor roman

    Catalin Ionescu, scriitor roman, eseist, editor, critic, traducator, realizator de emisiuni

    Catalin Maruta, personalitate TV

    Catalin Fercu, jucator de rugby din Romania

Personalitati cu numele de "Ecaterina":

    Ecaterina Nazare, actrita romanca

    Ecaterina Teodoroiu, eroina a Primului Razboi Mondial

    Catherine de Medici, Regina Frantei intre anii 1547 si 1559

    Ecaterina a II-a a Rusiei sau Ecaterina cea Mare, imparateasa a Rusiei intre anii 1762 si 1796

    Catherine, Ducesa de Cambridge (cunoscuta sub numele de Kate Middletoninainte de casatorie)

    Katheryn Elizabeth Hudson, cantareata cunoscuta sub numele de scena Katy Perry

    Catherine Bell, actrita din SUA

    Katharine Houghton Hepburn, actrita din SUA

    Katie Holmes, actrita din SUA

2. Ecaterina

Se pare ca originea acestui nume este inca dezbatuta. Se considera ca provine de la numele grecesc "Aikaterine", dar ar putea fi un derivat de la un alt nume grecesc, "Hekaterine", care provine de la cuvantul "hekateros" semnificand "amandoi / amandoua". Numele ar mai putea fi un derivat de la numele zeitei Hecate, ar putea fi un derivat de la grecescul "aikia (tortura)" sau ar putea proveni de la un nume coptic ce inseamna "consacrarea mea de numele tau". La inceputul Erei Crestine numele a fost asociat cu elementul grecescul "katharos" care inseamna "pur, inocent", iar in scrierea latina numele a fost schimbat de la "Katerina" la "Katharina" tocmai pentru a reflecta acest lucru.

Persoanele care poarta numele de "Ecaterina" sunt foarte ordonate si dedicate in viata. Incearca sa isi cladeasca viata pe o fundatie stabila si bine pusa la punct. Sunt disciplinate, juste si sincere, fiind destul de temperamentale cu cei care nu sunt la fel. Se concentreaza mai mult pe ordine si pe caracterul practic, uneori fiind foarte atente si retrase. Au o dorinta ascunsa de a crea, de a se exprima, avand inclinatii spre oratorie, muzica, actorie sau literatura.

Variante ale numelui "Ecaterina" in diferite limbi ale lumii: "Ekaterina", "Katerina" (bulgara), "Katarina", "Ina", "Kata", "Katica", "Tina" (croata), "Kateřina", "Katka" (ceha), "Catherine", "Katarina", "Kathrine", "Caja", "Carina", "Ina", "Kaja", "Karen", "Karin", "Karina", "Katharina", "Katja", "Trine" (olandeza), "Kadri", "Katariina", "Kaia", "Kaisa", "Kaja", "Riina", "Triinu" (estoniana), "Katariina", "Katriina", "Iina", "Kaarina", "Kaija", "Kaisa", "Karin", "Kata", "Kati", "Katri", "Riina" (finlandeza), "Catherine", "Carine", "Karine" (franceza), "Ekaterine", "Eka" (georgiana), "Aikaterine", "Katerina", "Katina" (greaca), "Katalin", "Katarina", "Kata", "Katalinka", "Katica", "Kató", "Kitti" (maghiara), "Catarina", "Caterina", "Rina" (italiana), "Kotryna", "Katré" (lituaniana), "Karen", "Kaia", "Kaja", "Kari", "Katharina", "Kathrine", "Katrine", "Katja" (norvegiana, suedeza), "Katarzyna", "Karina", "Kasia" (poloneza), "Catarina", "Cátia" (portugheza), "Jekaterina" (slovena), "Catalina" (spaniola), "Kateryna" (ucrainiana).

Personalitati cu numele de "Ecaterina":

    Ecaterina Nazare, actrita romanca

    Ecaterina Teodoroiu, eroina a Primului Razboi Mondial

    Catherine de Medici, Regina Frantei intre anii 1547 si 1559

    Ecaterina a II-a a Rusiei sau Ecaterina cea Mare, imparateasa a Rusiei intre anii 1762 si 1796

    Catherine, Ducesa de Cambridge (cunoscuta sub numele de Kate Middleton inainte de casatorie)

    Katheryn Elizabeth Hudson, cantareata cunoscuta sub numele de scena Katy Perry

    Catherine Bell, actrita din SUA

    Katharine Houghton Hepburn, actrita din SUA

    Katie Holmes, actrita din SUA

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1177: Bătălia de la Montgisard.

La data de 25 noiembrie 1177, a avut loc Bătălia de la Montgisard, dintre armata musulmană condusă de sultanul Saladin şi cea a regatului Ierusalimului, condusă de Baudoin al IV-lea în vârsta de doar şaisprezece ani. Aceasta a fost singura dată în care Saladin, marele sultan al Siriei şi Egiptului, cel care a unit lumea musulmană, a fost învins de cruciați, asta după ce armatele unite ale lui Baudoin al IV-lea și cele ale Templierilor au zdrobit oastea musulmană, făcând ca numai o zecime din soldații lui Saladin să se mai întoarcă în Egipt. La această bătălie s-a ajuns după ce Saladin și-a propus să cucerească Regatul Ierusalimului, gândindu-se că regele Balduin al IV-lea, care avea o modestă armată, nu va îndrăzni să i-se opună. Astfel, el a atacat orașele Ramla, Lydda și Arsuf și după ce le-a cucerit, a permis armatei sale să se răspândească pe o suprafață mare, pentru a jefui și a distruge. Numai ca Balduin și-a unit forțele cu cele ale Cavalerilor Templieri și l-a surprins pe Saladin descoperit la Montgisard, cu toate ca el a încercat să-și organizeze cât mai repede armată. Astfel, musulmanii au fost puși pe fugă de oastea creștină, după ce unul dintre fii lui Saladin, pe nume Ahmed, a fost omorât, iar un altul pe nume Isa, a fost luat prizonier. Însuși Saladin abia a scăpat cu viață din această bătălie, asta după ce și-a schimbat hainele cu cele ale unui slujitor de-al său și a fugit de la locul bătăliei pe o cămilă.

• 1562: S-a născut dramaturgul şi poetul spaniol Lope De Vega, reprezentant de seamă al Renaşterii spaniole (m. 1635)

Félix Lope de Vega y Carpio (n. 25 noiembrie 1562, Madrid — d. 27 august 1635) a fost un scriitor spaniol, considerat unul din cei mai importanți poeți și dramaturgi ai „Secolului de aur” al literaturii spaniole. Volumul mare al operelor sale îl încadrează între cei mai prolifici autori ai literaturii universale. Numit „Phoenixul ingeniului” de către unii și „Monstrul Naturii” de către Miguel de Cervantes, Lope de Vega a fost creatorul „formulei” teatrului clasic spaniol, operele sale reprezentându-se și în actualitate în cadrul festivalelor de teatru clasic. Este de asemenea unul dintre marii poeți de expresie spaniolă și continuă să influențeze tineri scriitori.

Volumul mare al operelor sale îl încadrează între cei mai prolifici autori ai literaturii universale. Numit „Phoenixul ingeniului” de către unii și „Monstrul Naturii” de către Miguel de Cervantes, Lope de Vega a fost creatorul „formulei” teatrului clasic spaniol, operele sale reprezentându-se și în actualitate în cadrul festivalelor de teatru clasic. Este de asemenea unul dintre marii poeți de expresie spaniolă și continuă să influențeze tineri scriitori.

Este autorul a 3000 de sonete, 3 romane, 4 nuvele, 9 epopei, 3 poeme didactice și a sute de comedii (1800, conform lui Juan Pérez de Montalbán); a cultivat toate speciile literare, cu excepția nuvelei picarești. Atât viața, cât și opera lui Lope de Vega au fost caracterizate de o exuberanță extremă. A fost prieten cu Quevedo și Alarcón.

Lope de Vega provenea dintr-o familie modestă, originară din Valle del Carriedo, din munții cantabrici. Nu există informații sigure privind-o pe mama sa, Francisca Fernández Flórez. În schimb, se cunoaște că tatăl său, Félix de Vega, era croitor de profesie și că, după ce a trecut scurt timp prin Valladolid, s-a stabilit la Madrid în 1561, atras de posibilitățile de câștig în recent stabilita capitală a Spaniei. Cu toate acestea, Lope de Vega avea să afirme mai târziu că tatăl său a ajuns la Madrid în căutarea unei femei de care era îndrăgostit, întâlnind-o însă pe cea care avea să fie mama scriitorului, nou-născutul fiind rodul reconcilierii între cei doi și datorându-și existența sentimentului de gelozie.

Lope de Vega a fost un copil foarte precoce; citea în latină și castiliană pe când avea doar cinci ani, iar la doisprezece începuse să compună deja comedii; se consideră că prima sa comedie se numea „El verdadero amante” („Amantul adevărat”). Grație talentului său, a fost dus la școala din Madrid condusă de poetul și muzicianul Vicente Espinel, pe care poetul îl va cita cu venerație în scrierile sale. Și-a continuat educația în cadrul Companiei lui Iisus, care va deveni „Colegiu Imperial” în 1574.

După aceea a urmat timp de patru ani (1577-1581) cursurile universității Alcalá de Henares, fără să obțină însă vreo diplomă. Se consideră că viața sa dezordonată și pasiunea pentru femei îl făceau inapt pentru cariera de preot și protectorii săi au renunțat la a-i mai finanța studiile. Lope nu a reușit să obțină titlul de bacalaureat și, pentru a-și câștiga existența, s-a angajat ca secretar a unor personalități, scriind și comedii și alte piese de teatru la comandă. În 1583 s-a înrolat în marină și a luptat în bătălia de la Isla Terceira, sub comanda viitorului său prieten don Álvaro de Bazán, marchiz al Sfintei Cruci de Mudela. Va dedica una dintre comediile sale fiului marchizului.

• 1666: S-a născut lutierul Giuseppe Giovanni Battista Guarneri.

Guarneri (adesea cunoscut și sub numele latinizat de Guarnerius) este numele unei familii distinse de lutieri din Cremona din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea ale căror instrumente sunt comparabile cu cele produse de Stradivari și Amati. O ramură a familiei, Garnaouis, trăiește astăzi în orașul Sousse din Tunisia. Câțiva dintre cei mai celebri violoniști, cum ar fi Niccolò Paganini, Jascha Heifetz și Yehudi Menuhin au preferat viorile Guarneri în locul celor Stradivari. Vioara Stradivari este mai puternică între frecvențele 200 și 250 Hz și la peste 1,6 kHz. Del Gesùs este mai puternică între 315 Hz și 1,25 kHz. Aceste diferențe sunt percepute ca un sunet mai strălucitor și mai puternic al frecvențelor joase ale unei viori Stradivari comparativ cu sunetul mai întunecat al del Gesùs.

Membri

    Andrea Guarneri (c. 1626 - 7 decembrie 1698) a fost un ucenic în atelierul lui Nicolo Amati din 1641 până în 1646 și a revenit pentru a produce viori pentru Amati din 1650 până în 1654. Primele sale instrumente sunt în general bazate pe modelul "Grand Amati" dar mereu a încercat să atingă nivelul de sofisticare al instrumentelor Amati. Andrea Guarneri a produs câteva viole deosebite, pe una din ele interpretând William Primrose.

Doi dintre fiii lui Andrea au continuat tradiția tatălui lor:

    Pietro Giovanni Guarneri (Pietro da Mantova) (18 februarie 1655 - 26 martie 1720) a lucrat în atelierul tatălui său din jurul anului 1670 până la căsătoria sa în 1677. S-a stabilit în Mantua în 1683 unde a lucrat atât ca muzician cât și ca lutier. Instrumentele sale sunt mai bune decât cele ale tatălui său dar mai rare datorită profesiei sale duble. Joseph Szigeti a cântat pe unul din instrumentele sale.

    Giuseppe Giovanni Battista Guarneri (25 noiembrie 1666 - 1739 sau 1740), fiul cel mic al lui Andrea, s-a alăturat afacerii tatălui său în Cremona pe care a moștenit-o în 1698. Este inclus în rândul celor mai buni lutieri deși a fost într-o permanentă competiție cu Stradivari. Din jurul anului 1715 a fost ajutat de fiii săi și probabil de Carlo Bergonzi.

Giuseppe Giovanni Battista Guarneri a fost tatăl a încă doi lutieri:

    Pietro Guarneri (Pietro da Venezia) (14 aprilie 1695 - 7 aprilie 1762), care a considerat viața în Casa Guarneri ca fiind neplăcută, s-a stabilit la Veneția în 1718. Aici a îmbinat tehnicile din Cremona ale tatălui său cu cele venețiene, lucrând probabil cu Domenico Montagnana și Carlo Annibale Tononi. Primele sale instrumente datează din 1730. Instrumente sale sunt rare și la fel de apreciate ca cele ale tatălui și unchiului său. Unul din violoncelele sale a fost folosit de Beatrice Harrison.

    Bartolomeo Giuseppe Guarneri (del Gesù) (21 august 1698 - 17 octombrie 1744) a fost cel mai proeminent membru al familiei și considerat cel mai bun lutier din istorie. Giuseppe este cunoscut sub numele de del Gesù ("al lui Isus") deoarece etichetele sale incorporau mereu inițialele I.H.S. (iota-eta-sigma, un acronim grecesc cunoscut sub numele de cristogramă). Instrumentele sale erau diferite de cele tradiționale ale familiei sale, devenind unice prin stilul său și sunt considerate ca fiind de cea mai bună calitate după cele produse de Stradivari, considerate de unii ca fiind chiar mai bune. Instrumentul preferat al lui Niccolò Paganini, Il Cannone Guarnerius, a fost o vioară Guarneri del Gesù produsă în 1743. Vioara Guarneri Lord Wilton confecționată în 1742 a fost folosită de Yehudi Menuhin. Alți interpreți pe vioară del Gesù din secolul al XX-lea includ Arthur Grumiaux, Jascha Heifetz, Leonid Kogan, Kyung Wha Chung, Michael Rabin, Joseph Silverstein, Isaac Stern, Pinchas Zukerman, Itzhak Perlman, Midori Goto, Rachel Barton Pine, Henryk Szeryng, Sarah Chang și Leila Josefowicz.

• 1715: Începutul domniilor fanariote în Țara Românească prin instaurarea la domnie a lui Nicolae Mavrocordat. 

Domniile fanariote însemnau o prelungire a controlului exercitat de Poartă asupra Țărilor Române, dar cu autonomie internă sporită.

Fanarioții sau grecii fanarioți erau membri ai familiilor aristocratice grecești care locuiau în cartierul Fanari. Acesta era principalul cartier al grecilor din Constantinopol (Istanbul), unde se afla și sediul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului. Fanarioții dominau administrația Patriarhiei și interveneau deseori în alegerea înalților prelați, inclusiv a Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, care avea statutul de „Primul între egali” în lumea episcopilor ortodocși.

Unii dintre membrii acestor familii, care cuceriseră o mare influență politică și adunaseră averi considerabile în cursul secolului al XVII-lea, ocupau funcții administrative foarte importante în Imperiul Otoman. Din 1669 până la 1821, fanarioții au servit ca dragomani (translatori) ai Sublimei Porți și ai ambasadelor străine. Alături de demnitarii bisericii și de funcționarii locali din provincii, fanarioții reprezentau clasa conducătoare greacă în timpul dominației otomane până la izbucnirea războiului de independență al Greciei. În timpul acestui ultim război, fanarioții au jucat un rol de primă importanță și au influențat deciziile Adunării Naționale, corpul reprezentativ al revoluționarilor, care a fost convocat în șase ședințe între 1821 și 1829.

Între 1711/1716 și 1821, unii dintre fanarioți au fost numiți domnitori (voievozi) ai Țărilor Române Moldova și Țara Românească, de obicei ca o promovare pentru funcționarii dragomani. Această perioadă este cunoscută în istoria României ca epoca fanariotă/domniile fanariote.

Aşa-numita „epocă fanariotă” a fost foarte hulită în veacul trecut şi în veacul nostru.

Dar trebuie spus că a fost cel mai mic rău dintre relele posibile, fiindcă în momentul când turcii s-au temut că noi am fi putut trece de partea Austriei sau a Rusiei, n-aveam şanse să redevenim independenţi. Puteam ori să fim paşalâc, ori să avem guvernatori greci veniţi de la Constantinopol. A doua variantă era de preferat, cu atât mai mult cu cât primii domnitori fanarioţi nu au fost răi.

Nicolae Mavrocordat avea o bunică muşatină şi se considera os de domn. Tatăl său, vestitul mare dragoman Alexandru zis Exaporitul, adică „păstrătorul tainelor”, era un om de o mare iscusinţă şi inteligenţă, încât el a negociat tratatul de la Karlowitz, din 1699, prin care turcii părăseau toată Ungaria şi Transilvania, precum şi părţi din Serbia şi Croaţia. Iar turcii nu i-au tăiat capul. Au tăiat capul ministrului turc, dar el a rămas în viaţă, şi amândoi fiii lui, Nicolae şi Ioan, vor deveni voievozi ai Munteniei şi Moldovei. Soţia lui, Sultana Hristoscoleos, era fiica domniţei Casandra a Moldovei, strănepoată a lui Ştefan cel Mare.

• 1835: S-a născut Andrew Carnegie, industriaş şi filantrop american; 

De-a lungul timpului au fost numeroase personalităţi care s-au alăturat scopurilor caritabile, dar Carnegie a fost una dintre primele care a declarat că bogaţii au datoria morală de a dona o parte din avere în beneficiul comunităţii („The Gospel of Wealth”, 1899); a creat numeroase organizaţii educaţionale atât în SUA, cât şi în Europa, unul dintre punctele sale de interes fiind înfiinţarea de biblioteci publice gratuite (m. 1919)

Andrew Carnegie (n. 25 noiembrie 1835, Dunfermline, Scoția - d. 11 august 1919, Lenox, Massachusetts, Statele Unite) a fost un om de afaceri și filantrop american de origine scoțian. A fost proprietarul trustului "Carnegie Steel Company", care i-a adus o avere imensă. Conform revistei Forbes din februarie 2008, averea sa ar fi echivalentă cu 293,8 miliarde de dolari americani în 2007.

Succesul societății sale, Carnegie Steel, este legat de capacitatea acesteia de a produce o mare cantitate și la preț redus șine de cale ferată, la mare cerere în acea perioadă. În 1901 își vinde proprietățile industriale omului de afaceri american J.P. Morgan pentru suma de 480 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă un record la acea vreme. În urma acestei tranzacții, este numit "omul cel mai bogat din lume" și devine o reprezentare perfectă a visului american.

După ce Carnegie și-a vândut compania sa de oțel, s-a retras din afaceri și s-a devotat filantropiei. În 1889, el a scris un eseu, "Evanghelia averii". Carnegie a înființat un fond de încredere "pentru îmbunătățirea umanității." Carnegie a donat 350 milioane de dolari (echivalentul a miliarde de dolari în ziua de azi), care a reprezentat cea mai mare parte a averii sale.Aceasta a inclus construirea a 3.000 de biblioteci publice (380 în Marea Britanie), Institutul Carnegie din Pittsburgh, Carnegie Institute of Technology și Carnegie Institution din Washington, pentru cercetarea în domeniul științelor naturale și fizice și mai mult de 7600 donatii la bisericile din întreaga lume și organizații care dispun de fonduri dedicat cercetării în domeniul științei, educației, păcii lumii și altor cauze, chiar și în ziua de azi. Printre darurile sale au fost 1100000 $ necesari pentru costurile terenurilor și construcțiilor din Carnegie Hall, New York City, legendarul loc de întâlnire, care a fost deschis în 1891.Carnegie Endowment a stabilit efortul pentru Pacea Internațională pentru a preveni războaiele viitoare. Mama lui Carnegie, care a fost o influență majoră în viața lui, a trăit cu el până la moartea ei în 1886. În anul următor, la 51 de ani, s-a căsătorit cu baroneasa Louise Whitfield (1857-1946), care a fost cu două decenii mai tânără decât el și fiica unui negustor din New York. Cuplul a avut un copil, Margaret (1897-1990). Cuplul Carnegie a trăit într-un conac din Manhattan și și-a petrecut verile în Scoția, unde au deținut Skibo Castle, situat pe un teren de 28000 de acri. Carnegie a murit la vârsta de 83 de ani la 11 august 1919, la Shadowbrook, proprietatea sa din Lenox, Massachusetts. El a fost înmormântat la cimitirul Sleepy Hollow în North Tarrytown, New York.

• 1844: S-a născut inginerul şi inventatorul Karl (sau Carl) Friedrich Benz, pionier al automobilismului (m. 1929)

Carl Friedrich Benz (Karl Friedrich Michael Benz) (* 25 noiembrie 1844, Mühlburg (Karlsruhe) - d. 4 aprilie 1929, Ladenburg) a fost un inginer german care a inventat automobilul, fiind un pionier al automobilismului.

Primul automobil construit de el se numea Benz Patent Motorwagen, construit în 1885. Motorul, care avea instalație de răcire cu apă, era conectat la roți prin curele și lanțuri de bicicletă. În 1888, soția lui, Bertha, a folosit mașina într-o călătorie de 100 de km pentru a-și vizita rudele.

Este inginerul german considerat inventatorul automobilului alimentat cu benzină şi fondatorul companiei germane de maşini de lux Mercedes-Benz, evaluată la peste 100 de miliarde de dolari. S-a născut în burgul german Mühlburg, cu numele Karl Friedrich Michael Vaillant.

Tatăl lui, mecanic de locomotivă, a murit într-un accident când Karl avea doi ani, iar numele lui a fost schimbat în amintirea acestuia, devenind Karl Benz. A urmat şcoala de gramatică din Karlsruhe, unde a fost un elev strălucit. După liceu, a fost admis în cadrul Universităţii Politehnice din Karlsruhe pe care a absolvit-o la 19 ani. A lucrat în paralel la dezvoltarea de concepte pentru a inventa o „trăsură fără cai„, inspirat de pasiunea lui pentru biciclete.

După încheierea studiilor, pentru Benz au urmat şapte ani de ucenicie în mai multe companii, dar nu s-a integrat în niciuna. În 1871, la 27 de ani, i s-a alăturat lui August Ritter la inaugurarea „Turnătoriei de fontă şi atelierului mecanic„, redenumită mai târziu „Fabrica de maşini unelte din tablă„. Ritter s-a dovedit un partener nedemn de încredere şi, pentru a-l scoate din afacere, i-a oferit acestuia zestrea soţiei, Bertha.

Afacerea nu mergea foarte bine, dar Karl Benz a continuat să dezvolte noi modele de motoare. Mai întâi, şi-a concentrat eforturile în direcţia unui motor în doi timpi. A reuşit să obţină patentul pentru acesta în ajunul Anului Nou din 1879. A urmat apoi perfecţionarea acestuia, perioadă în care a obţinut patente şi pentru un sistem de control de turaţie al autovehiculului sau pentru sistemul de pornire prin baterie.

Problemele au crescut odată cu presiunile din partea băncilor care doreau transformarea întreprinderii într-o societate publică cu răspundere limitată. Benz s-a asociat cu fotograful Emil Bühler şi fratele acestuia, un comerciant de brânză. Compania s-a transformat astfel, în 1882, în societatea cu răspundere limitată „Gasmotoren Fabrik Mannheim„.

În urma acestei schimbări, Benz a rămas cu funcţia de director şi cu cinci procente din acţiunile companiei. S-a retras din corporaţie cu un an mai târziu. Împreună cu Max Rose şi Friedrich Wilhelm Eßlinger, pe atunci proprietarii unui atelier de reparaţii pentru biciclete, a fondat în 1883, o nouă companie „Benz & Company Rheinische Gasmotoren-Fabrik„.

Succesul companiei i-a permis lui Benz să reînvie dorinţia lui de a face „trăsura fără cai„. Inspirat de biciclete, a folosit o tehnologie asemănătoare pentru automobil, creat în 1885 şi numit Benz Patent Motorwagen. În 1886, acesta a obţinut patentul, în anul următor, cel de-al doilea model al automobilului;  modelul final devenea în 1888 primul autovehicul vândut vreodată.

Cererea mare pentru motoarele statice cu combustie internă a dus la mărirea companiei din Manheim; aceasta a crescut de la 50 de angajaţi în 1889, la 430 în 1899 şi a devenit cel mai mare producător de autovehicule de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Karl Benz a părăsit compania ca replică la hotărârea conducerii de a angaja un grup de proiectanţi francezi la uzina din Mannheim, în scopul de a înfrunta concurenţa firmei Mercedes.

În 1906, Benz a înfiinţat compania „Carl Benz Söhne„ în Ladenburg, deţinută şi de fiul său Eugen şi extinsă în Anglia, unde autovehiculele erau adeseori folosite ca taxiuri. Karl Benz a fost martorul exploziei motorizărilor proprii.

• 1863: S-a născut savantul dr. Ion Cantacuzino, membru al Academiei Române, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală. 

Ion Cantacuzino (cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, n. 25 noiembrie 1863, București – d. 14 ianuarie 1934, București) a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române.

El a elaborat o metodă de vaccinare împotriva holerei recunoscută în istoria epidemiologiei ca "marea experienţă românească de vaccinare" (m. 14 ianuarie 1934)

Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric,Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită “Metoda Cantacuzino”, metodă folosită şi astăzi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ioan Cantacuzino, România a fost a doua ţară din lume, după Franţa, care a introdus în 1926 vaccinul BCG (“Bacilul Calmette-Guérin”), având germeni cu virulenţă atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuţilor împotriva tuberculozei. Ioan Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic şi holerei în timpul primului război mondial şi în campania antimalarică.

Ion Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei. Începînd cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele și funcțiile fagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită "Metoda Cantacuzino", metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG ("Bacilul Calmette-Guérin"), având germeni cu virulență atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei. Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică.

Ion Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) și Bordeaux (1934).

• 1864: Este promulgată „Legea instrucțiunii publice", ce avea să stea la baza învățământului românesc modern. 

Se stabilesc trei grade de învățământ: primar, secundar și superior, din care „instrucțiunea primară este obligatorie și gratuită".

Odată cu unirea Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza se trece la implementarea programelor paşoptiste, una dintre direcţii fiind reorganizarea instrucţiunii publice. În încercările de unificare a legislaţiilor celor două principate, Comisia de la Focşani, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, lucrează încă din iunie 1859 la elaborarea unui astfel mde proiect de lege. La 12 iulie 1860 avem deja un prim Proiect de lege organică pentru instrucţia publică în Principatele Unite. Acestui proiect avea să îi urmeze la numai câteva luni un altul, cu acelaşi nume, întocmit de Vasile Boerescu (în octombrie 1860).

Lucrarea de unificare legislativă era însă întârziată de starea de provizorat a instituţiilor nou-create. Situaţia se schimbă fundamental la 4 octombrie 1861, când un decret domnesc crea o comisie mixtă (cu câte opt membri din fiecare principat) pentru a trece imediat la unificarea legilor şi a regulamentelor administrative ale Principatelor Unite. În 11 decembrie 1861 se proclamă unirea definitivă a celor două principate, Moldova şi Muntenia, sub numele de Principatele Române Unite (până atunci fusese doar o uniune personală, sub Alexandru Ioan Cuza). În noile condiţii, în domeniul învăţământului se organizează şi funcţionează Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii (4 iunie 1862). La 20 martie fusese publicat Proiectul de lege pentru administraţia instrucţiei publice din Principatele Unite, care înfiinţa Consiliul superior al Instrucţiunii publice, în locul Eforiei Şcoalelor din Bucureşti şi al Consiliului Şcolar din Iaşi. La 2 august 1862, consiliul îşi începe activitatea. La cererea consiliului, Vasile Boerescu alcătuieşte singur un proiect de lege, pe care îl publică în octombrie 1863 sub numele de Proiect de lege asupra reorganizării instrucţiei publice din România. Susţinut de ministrul cultelor şi instrucţiei, Dimitrie Bolintineanu, proiectul a fost însuşit în decembrie 1863 de Consiliul de miniştri şi trimis spre deliberare Camerei Legiuitoare. Dezbătut la 11 martie 1864, a fost votat cu majoritate zdrobitoare. Astfel că legea a fost înaintată domnitorului spre sancţionare.

Sub titlul de Lege asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române va fi promulgată la 25 noiembrie 1864, cu numărul 1150, iar la 5 decembrie 1864 va fi publicată în Monitorul. Sunt date dispoziţii privind instrucţia primară, secundară, superioară şi particulară. Între principiile de bază cuprinse în lege găsim obligativitatea şi gratuitatea instrucţiei publice primare. Legea sancţiona cu amendă pe părinţii ai căror copii nu erau înscrişi sau care nu frecventau şcoala. Educația era gratuită pentru toţi copiii, indiferent de categoria socială din care făceau parte şi pentru ambele sexe. Se instituia laicizarea iar pentru a implementa eficient această reformă definitorie pentru evoluția statului, se acorda o importanță deosebită pentru pregătirea cadrelor didactice. O altă prevedere importantă a legii era aceea a unei singure programe şcolare atât pentru învăţământul primar din mediul orăşenesc, cât şi pentru cel din mediul rural. Programa era aceeași și în învățământul public și în cel privat. Liceul avea şapte clase, cu o pondere mai mare pentru disciplinele umaniste.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a însemnat o dezvoltare deosebită a învățământului românesc. În 1860 s-a înființat Universitatea din Iași, cea mai veche instituție românească de acest gen, iar în 1864 Universitatea din București. Se vor constitui tot în vremea lui Cuza Conservatoarele din Iași și București, școli de belle-arte, școala de silvicultură la Târgu-Neamț, o școală comercială în București și alta în Galați. Sporește numărul ”gimnaziilor”, adică al școlilor medii de cultură generală. Cel din Botoșani datează din 1859, iar în București iau naștere trei astfel de școli: ”Gheorghe Lazăr”, ”Matei Basarab” și ”Mihai cel Mare”, devenit apoi ”Mihai Viteazul”. La Ploiești se fondează gimnaziul ”Petru și Pavel”, la Focșani ”Unirea”. Și Craiova primește o astfel de instituție. Un spor asemănător constatăm la școlile normale unde se pregăteau învățătorii. În Moldova, în 1860, sub guvernul Kogălniceanu, numărul lor se ridicase la 4 (Botoșani, Ismail, Tecuci, Bacău). La Paris erau aproape 500 de studenți români, dintre care 82 de bursieri ai statului.

• 1864: Este înfiintat prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul Național de Antichități din capitală, având în colecție piesele Tezaurului de la Pietroasa. 

Din anul 1990 muzeul se va numi Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" al Academiei Române.

Muzeul a fost infiintat la 25 noiembrie 1864 prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Acesta fiind de fapt - numai in domeniul arheologiei - o continuare a fostului Muzeu de istorie naturala si arheologie infiintat prin decretul din 3 noiembrie 1834 semnat de voievodul Alexandru Ghica.

Muzeul National de Antichitati a intrat in structurile Academiei Romane in 1949, din 1956 se identifica cu Institutul de Arhelogie iar, din 1992 poarta numele ilustrului istoric si arhelog VASILE PARVAN.

Printre cei care au slujit acest vechi asezamant al stiintei si culturii nationale trebuie amintiti: banul Mihalache Ghica - primul donator, a carui colectie formata ata din obiecte arhelogice: sculpturi, monede, cat si din piese din domeniul stiintelor naturale a constituit, in 1834, zestrea primului muzeu din Bucuresti. De asemenea, generalul Nicolae Mavros cel care a oferit muzeului, in 1862, o valoroasa colectie de antichitati cuprinzand piese epigrafice, numismatice si ceramice. Printre cei care, in decursul timpului, au fost membri ai Comitetului Arheologic si au slujit acest Muzeu sunt: Alexandr Odobescu, Vasile Alexandrescu - Urechia, Augustin Treboniu-Laurian, Dimitrie Berindei, Cezar Boliac, D. A. Sturdza, Mihail C. Sutzu. In afara de cei mentionati si alte personalitati ale vietii culturale romanesti, au servit, intr-un frl sau altul, destinele acestui muzeu: Spiru C. Haret,Grigore Tocilescu, Geroge Murnu, Vasile Parvan, D. M. Teodorescu, Scarlat Lambrino, Ion Andriesescu.

Muzeul detine si astazi o importanta colectie de antichitati in ciuda faptului ca o importanta parte din patrimoniu a fost “cedata” (in urma unui ordin venit de “sus”) in perioada 1971 - 1972 nou infiintatului Muzeu National de Istorie a Romaniei. Din colectiile muzeului pot fi amintite cele datand din paleolitic si pana in epoca romana, lapidariumul alcatuit din monumente sculpturale si epigrafice romane, cipriote si egiptene s.a.

Sediul Muzeului si Institutului Arheologic Vasile Parvan este vechea Casa Macca o superba constructie de la mijlocul secolului al XIX-lea refacuta la inceputul secolului XX in stilul art nouveau. Este o minunata cladire integral pictata in interior, cu marmura, cu lambriuri, cu vitralii, cu o decoratie specifica vremii. Din pacate trecerea vremii a lasat urme adanci, incercandu-se, in aceasta perioada de criza, gasirea fondurilor necesare restaurarii.

• 1867: Nobel îşi brevetează invenţia sub denumirea de dinamită, ce provine din grecescul "dynamis", tradus prin "putere".

Primele demonstraţii au avut loc în mina Redhill din Surrey şi au depăşit orice aşteptări. Dinamita, mai uşor de transportat decât nitroglicerina pură, cu o putere de explozie considerabilă, a fost folosită în industria minieră, la construirea drumurilor şi tunelelor prin munţi. Deoarece reducea costurile aruncării în aer a blocurilor de piatră, dinamita l-a transformat pe Nobel într-un om bogat. Potrivit declaraţiilor sale, când a descoperit dinamita, cercetătorul nu s-a gândit că va fi folosită şi în scopuri militare.

Numit de Victor Hugo "cel mai bogat vagabond al Europei", datorită pasiunii pentru călătorii, Alfred Nobel, în decursul vieţii, a deschis fabrici şi laboratoare în peste 20 de ţări, lucrând intens la invenţiile sale. Astăzi, se împlinesc 147 de ani de când cercetătorul a patentat una dintre cele mai importante şi cunoscute invenţii ale lumii - dinamita.

Nobel intuieşte importanţa explozibililor în diverse domenii de activitate şi începe o serie de experimente şi combinaţii. Doreşte să folosească nitroglicerina ca exploziv, însă cercetările sale au urmări dramatice. Explozia din anul 1864, de la propria fabrică de explozibili din Stockholm, duce la moartea a cinci oameni, printre aceştia numărându-se şi fratele său, Emil, mezinul familiei. Profund afectat, îşi propune să dezvolte un exploziv sigur şi îşi continuă experimentele într-o zonă fără aşezări umane.

• 1884: A fost patentat laptele praf, obţinut în urma cercetărilor americanului John Mayenberg (din St. Louis, Missouri).

• 1952: La Londra, la Ambassadors Theatre, avea premiera spectacolul The Moustrap, bazat pe piesa cu acelasi nume scrisa de Agatha Christie.

Din cele 16 piese de teatru scrise de Agatha Christie, The Mousetrap s-a bucurat de cel mai mare succes. Pusa in scena pentru prima data in 1952, piesa a avut de atunci peste 23 de mii de reprezentatii la teatre din intreaga lume si se joaca continuu de atunci incoace. Piesa are doua finaluri, iar spectatorii sunt rugati, la sfarsitul spectacolului, sa nu vorbeasca cu nimeni despre deznodamantul pe care l-au vazut ei, ci sa pastreze secretul.

• 1984: 36 de muzicieni de top se intalneau intr-un studio din Notting Hill pentru a inregistra, sub titulatura Band Aid, piesa Do They Know It's Christmas, in scopul strangerii de fonduri pentru eradicarea foametei din Etiopia. 

Duran Duran, Spandau Ballet, Paul Young, Culture Club (initial fara Boy George), George Michael, Kool and the Gang, Sting, Bono si Adam Clayton de la U2, Glenn Gregory de la Heaven 17, Phil Collins, Francis Rossi si Rick Parfitt de la Status Quo, Bananarama, David Bowie, Holly Johnson de la Frankie Goes to Hollywood, Paul McCartney si multi alti artisti au raspuns prezent invitatiei facute de Bob Geldof si Midge Ure. Inregistrarea piesei a durat 8 ore, iar la presiunea lui Bob Geldof si a opiniei publice, primul ministru britanic, Margaret Thatcher, a fost de acord ca TVA-ul incasat din vanzarea single-ului sa fie donat si el in acelasi scop. Piesa a depasit asteptarile artistilor si a intrat pe prima pozitie a clasamentelor muzicale in acel an, pentru ca apoi, ani la rand, Do They Know It's Christmas sa se afle pe prima pozitie a clasamentului celor mai bine vandute cantece de Craciun.

 Do they Know it's Christmas ~ Band Aid 1984

Pe 25 noiembrie, Luna va fi în preajma a două obiecte: o planetă și o fostă planetă. Este vorba de Marte și Pluto. Pentru a le identifica priviți spre Lună în jurul orei 20. Marte se va alfa în stânga Lunii fiind vizibilă și cu ochiul liber arătând ca o stea de culoare roșiatică iar printr-un binoclu veți putea vedea discul ei, iar Pluto se va afla chiar sub Lună. Din cauza depărtării mari și mărimii mici, Pluto nu se poate vedea printr-un binoclu.