luni, 26 noiembrie 2018

26 Noiembrie




Este a 330-a zi a anului. 

Au mai rămas 35 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 7 h 25m și apune la 16 h 40 m.

Citatul zilei

Banii se pot cheltui, chiar pierde. Averea minţii rămâne însă neatinsă: nu s-a născut până acum hoţul care s-o fure.” (Mihail Drumeş)




Ziua Bibliografiei 
o metodă eficientă de promovare a informaţiei


La 26 noiembrie, de Ziua Mondială a Informației, biblioteca organizează Ziua Bibliografiei.
Ce este bibliografia?
BIBLIOGRAFÍE =  material informativ asupra unei teme
DEX-ul ne dă mai multe variante explicative, spre exemplu descriere de specialitate a lucrărilor unui autor sau a lucrărilor referitoare la o anumită problemă. Pentru elevi am avut exemple demonstrative – cartea care cuprinde o bibliografie (Biblica. Atlasul Bibliei. O prezentare socială, istorică şi culturală, Buc.,2011), cartea Interpreţi din Moldova. Lexicon enciclopedic (1460-1960), Chişinău, 1996 în care informaţia despre fiecăre interpret este însoţită de bibliografie, cărţi cu doi sau mai mulţi autori Scriitorii Moldovei în lectura copiilor şi adolescenţilor. Dicţionar biobibliografic, Chişinău, 2004. Utilizatorul, pentru a regăsi mai uşor cărţile dorite din volumul imens de literatură, are nevoie de bibliografie. De aceea bibliotecarii pregătesc liste bibliografice, în care se regăsesc toate materialele informative pe care un autor le-a studiat pentru elaborarea lucrării sale. În materiale informative sunt incluse toate sursele, indiferent de suportul fizic şi cuprinde carti, reviste, ziare, radio, televiziune, INTERNET, email, CD-ROM-uri etc.
Utilizatorii au conştientizat că Ziua Bibliografiei înseamnă mai întâi de toate informare şi de aceea se marchează împreună cu Ziua Mondială a Informaţiei.



Ziua Mondială a Informaţiei

În circumstanţele societăţii moderne, informaţia a devenit o resursă valoroasă. Dacă în sens clasic “informaţia” are sens de comunicare, veste, ştire; atunci în contextul lumii moderne informaţia devine o resursă economică și serviciu de primă necesitate.
Astăzi, 26 Noiembrie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Informaţiei.



Ziua Tortului

Ziua Tortului are o istorie ceva mai neplăcută. Ea s-a născut în Franța de la cuvintele celebre ale soției lui Ludovic al XVI-lea, Marie Antoinette. În timpul foametei care a chinuit Franța în acea perioadă, reginei i s-ar fi adus la cunoștință faptul că țăranii sunt atât de săraci încât nu au nici măcar o bucată de pâine pe care să o mănânce. Marie Antoinette ar fi răspuns indolent: „Să mănânce tort atunci.”
Nu e greu de înțeles că această atitudine nu i-a atras popularitate sau simpatie nici ei și nici soțului său, iar oamenii i-au decapitat pe amândoi în timpul Revoluției Franceze.
În ciuda acestor origini neplăcute, nu putem nega faptul că tortul este un preparat delicios, care merită din plin sărbătorit. Istoria tortului este una extrem de lungă, primele torturi apărând în Grecia Antică și Egipt. Spre exemplu, desertul grecesc din prezent numit baklava provine de la primele torturi care s-au făcut în această țară cu mii de ani în urmă.
O dovadă a rolului special pe care tortul l-a ocupat în mintea oamenilor încă din cele mai vechi timpuri este și faptul că, în trecut, era oferit drept ofrandă zeilor, fiind considerat prea bun pentru oameni. O chestie la care să te gândești în timp ce savurezi următoarea ta felie de tort.


Săptămâna Europeană pentru Reducerea Risipei 
(21-26 noiembrie)


Tone de gunoaie produse, resurse pretioase risipite, ecosisteme degradate, comunitati bolnave, sunt doar cateva dintre urmarile modelului actual de productie si consum. Consumam mai mult decat avem nevoie. Dar oare ce optiuni avem pentru a reduce risipa? E o intrebare pe care echipa Repair Cafe Cluj o adreseaza clujenilor si ii invita la dialog in cadrul Saptamanii Europene pentru Reducerea Risipei (21-26 noiembrie).
Nevoi, pofte, dorinte - 3 cuvinte a caror semnificatie uitam sa o distingem. Ele dicteaza obiceiurile fiecaruia de consum. Daca ne-am ghida dupa nevoi, viata noastra ar fi mai sanatoasa, orasul in care locuim mai liber, iar planeta mai bogata.


Sfântul Stelian


Luand sub ocrotirea ta pe mame si pe copii, ferindu-i de intristare si de boala, arata-te grabnic vindecator al suferintelor si al bolilor sufletesti si trupesti ale celor ce te lauda pe tine.
Bucura te, Sfinte Steliane, mare facator de minuni !

Sfantul Stelian, cunoscut indeobste ca ocrotitor al pruncilor, a fost sfintit si s-a facut locas al Duhului Sfant inca din pantecele maicii sale.
Sfantul Stelian a vazut lumina zilei in Paflagonia din Asia Mica, intre secolul al IV-lea si al VI-lea. A mostenit o mare avere de la parintii sai, dar nu a pastrat-o. A impartit tot ce avea sarmanilor, in functie de ce lipsea fiecaruia, dorind sa ii ajute astfel pe cei mai putin norocosi.
A parasit apoi orasul si a mers la o manastire, unde si-a dedicat viata lui Dumnezeu. Intrucat dovedea mai mult zel si devotament decat ceilalti calugari, a inceput sa fie dusmanit, asa ca a parasit manastirea pentru a trai in salbaticie, inchinandu-si zilele si noptile postului si rugaciunii.
A intrat intr-o pestera in care primea hrana de la dumnezeiescul inger. Primeste puterea de vindeca poporul de diverse boli.
Din viata sa aflam ca intr-o zi,  a venit in popor o boala aducatoare de moarte si mureau intr-una pruncii, iar parintii ramaneau fara de copii.
Stiind mai multi de nevoitorul si pustnicul Stelian, au inceput a-l lua mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor.
Maicile care s-au rugat Sfantului Stelian au dobandit alti prunci, iar pruncii bolnavi au fost tamaduiti.
Bunatatea si pietatea sfantului au ajuns sa fie atat de cunoscute incat locuitorii din Paflagonia au inceput sa il caute pentru invataturile sale si darul sau de a-i vindeca pe suferinzi.
Sfantul Stelian a fost vestit pentru dragostea sa fata de copii, fiind mereu gata sa le lecuiasca infirmitatile. Chiar si dupa moartea sa, oamenii din Paflagonia au continuat sa creada ca ii putea ajuta pe copii. Ori de cate ori un prunc cadea bolnav, era pictata o icoana a Sfantului Stelian, ce era pusa deasupra patului copilului bolnav.
La o ora dupa moartea sa, fata Cuviosului Stelian a radiat brusc o lumina stralucitoare, iar un inger al Domnului a venit pentru a-i primi sufletul.
Biserica Sfantul Stelian, numita “Lucaci”, din Bucuresti, este mult iubita de credinciosi, acestia gasundu-si adesea alinare la racla cu Moastele Sfantului Stelian. Biserica, zidita in anul 1736, de catre mitropolitul Stefan al Tarii Romanesti, a fost refacuta peste ceva vreme, ramanand in picioare pana astazi. Dintre vechile odoare de la biserica mitropolitului Stefan, biserica a mostenit moastele Sfantului Cuvios Stelian, dar si ale Sfintilor Haralambie, Elefterie si Onufrie.
Cu trecerea timpului, crescand evlavia crestinilor fata de Cuviosul Stelian, pe langa hramul Sfantul Nicolae, biserica a mai capatat inca un hram, si anume pe Sfantul Stelian. Astfel, aceasta este singura biserica din Bucuresti cu acest hram. Slujbele de fiecare miercuri, savarsite in cinstea cuviosului, si praznuirea numelui sau, la 26 noiembrie, atrag numerosi credinciosi.
Semnificația numelui Stelian
Origine: Grecesc
Desi este asemanator cu numele Stela (stea) nu are nicio legatura cu acesta.
Stelian provine din cuvantul stylos - stalp, coloana.
Sfantul Stylianos din sec VII este considerat a fi patronul copiilor.
Semnificatii pentru numele Steliana:
Forma feminina a numelui Stelian - desi pare ca numele de Stelian sau Steliana ar avea aceeasi origine ca numele de Stela, realitatea este alta. Aceste nume sunt total diferite din punct de vedere istoric si etimologic, primul fiind creat de romani, iar cel de-al doilea de greci.
 Numele grecesc de Stylianos isi are originea in viata unui pustnic crestin, pe nume Simion, care a trait in secolul al V-lea d.Hr. Acesta a avut ideea de a-si petrece viata in varful unui stalp. Aceasta forma de practiva ascetica a facut scoala in rasaritul Europei, unde exemplul lui Simion Stalpicul a fost urmat de numerosi credinciosi, deveniti supranumiti "stalpnici". Asa se face ca din grecescul "styllos", tradus prin "stalp, coloana", s-a format in perioada bizantina Stylianos, nume sub care a fost sanctificat un alt pustnic din Adrianopole. Cultul acestuia a contribuit la raspandirea numelui, ajuns si la noi prin filiera slava.
Forme vechi ale numelui sunt gasite in documente: Stelea este ctitorul bisericii cu acelasi nume din Targoviste, construita in secolul al XV-lea; tot Stelea a fost si numele unui spatar de la inceputul secolului al XVII-lea, a a carui amintire este pastrata si de numele unei strazi din Bucuresti; Stilea, Stilian, Tilian, Stelica (forma foarte frecventa astazi in mediul rural).
 Ziua onomastica este sarbatorita de calendarele ortodox si catolic pe data de 26 noiembrie. 
Nume inrudite cu Stelian
Aster, Estela, Stelian, Steliana, Stelica, Stelu
In italiana intalnim forma Stiliano, in spaniola - Estiliano, greceste - Styliano, Stellianos, bulgara - Stilian etc.


Evenimente de-a lungul timpului…


  • 1346: Încoronarea lui Carol al IV-lea, regele romanilor


Monarh apartinand Casei dinastice de Luxemburg, Carol al IV-lea a fost incoronat „Rege al romanilor” (Rex Romanorum) la 26 noiembrie 1346, la Bonn. Printii electori (Colegiul electoral al Sfantului Imperiu Roman) l-au preferat in dauna lui Louis al IV-lea. In acea vreme functiona in acest imperiu dinastia electiva. Carol al IV-lea s-a nascut in 1316 la Praga, fiind fiul lui Jean de Boemia si al Elisabetei. Numele de botez a fost Wenceslaus. Unchiul sau a fost Carol al IV-lea al Frantei (ultimul rege al Capetienilor, domnind intre 1322-1328) si Wenceslaus a copilarit la Paris. In 1323 s-a casatorit cu Blanche de Valois si cu ocazia confirmarii papale si-a luat numele de Carol.
 Dupa incoronarea sa ca rege al romanilor, in 1347 a fost incoronat si ca rege al Boemiei, la Praga. In acea capitala a fondat celebra „Universitate carolina”, prima din Europa centrala. In 1348 a murit Blanche si suveranul s-a recasatorit cu Anna de Bavaria, facand astfel o alianta strategica cu dinastia Habsburgica. Fiind un intelectual de marca si vorbind mai multe limbi europene, Carol al IV-lea a dezvoltat viata culturala a Boemiei (in principal). In consecinta, istoricii numesc domnia sa ca fiind „perioada de aur a Boemiei”. Nu a fost un monarh dornic de confruntari armate, ci mai degraba de dominatie teritoriala sub semnul diplomatiei. Sub influenta sa a fost adoptata Constitutia Sfantului Imperiu Roman, cunoscuta sub numele de „Bula de Aur” (1356). Termenul de „bula” provine de la termenul pentru emblema-sigiliu (din ceara sau argila) aplicata la finele documentelor, pentru autentificare.
 Carol al IV-lea a avut sapte urmasi, printre care regina Ann a Angliei si Sigismund, imparat al Sfantului Imperiu Roman. Carol a murit la 62 de ani, in 1378.


  • 1476: Începe a treia domnie a lui Vlad Țepeș



Vlad Tepes il invingea pe Laiota Basarab (Basarab III cel Batran), cu ajutorul lui Stefan cel Mare si al lui Stefan Bathory si devenea pentru a treia si ultima oara domnitor al Tarii Romanesti. Vlad Tepes a fost asasinat la sfarsitul lunii decembrie 1476. Corpul sau a fost decapitat si capul trimis sultanului, care l-a asezat intr-o teapa, ca dovada a triumfului asupra lui Vlad Tepes. S-a emis ipoteza ca „Dracula“ ar fi fost ingropat la Manastirea Snagov, pe o insula din apropierea Bucurestilor. Examinarile recente au aratat ca „mormantul“ lui Tepes de la manastire contine doar cateva oase de cal datate din neolitic si nu ramasitele adevarate ale domnului valah. Dupa opinia istoricului Constantin Rezachevici, mormantul acestuia ar fi pe locatia manastirii Comana, ctitoria voievodului.


  • 1607: S-a născut pastorul englez John Harvard, cel care a sprijinit dezvoltarea colegiului denumit ulterior, în onoarea sa, Harvard College; (d. 14.09.1638).


John Harvard (n. 26 noiembrie 1607, Southwark - d. 14 septembrie sau 24 septembrie 1638, Charlestown, Massachusetts) a fost un teolog puritan american de origine engleză.


  • 1832: Este pus în funcțiune primul tramvai din lume, în New York City.





Într-o zi mohorâtă de noiembrie, New York-ul avea să fie, din nou, pe primele pagini ale presei internaţionale. Primul tramvai din lume care circula într-un oraş a funcţionat, pentru prima oară, în metropola americană.

Desigur, nu prea se asemăna cu primele astfel de maşinării, care constau în platforme largi, cu pereţi verticali şi acoperite. Inventat de John Stepehnson, mijlocul revoluţionar de transport în comun făcea legătura între Manhattan şi Harlem.
În cadrul inaugurării, au participat, ca pasageri, primarul oraşului şi cei mai importanţi demnitari din New York. Vagoanele erau trase de cai, de regulă, câte doi la un vagon. Ocazional, erau folosite şi alte animale. În scurt timp, tramvaiul a făcut senzaţie în rândul oamenilor, devenind popular în New York, iar în 1835, a fost pus în funcţiune şi în oraşul New Orleans.
Dupa New York, al doilea oraș din lume în care a ajuns tramvaiul a fost tot unul din Statele Unite, și anume New Orleans.
Primele modele de tramvaie au constat, la început, din unul sau mai multe vagoane nemotorizate trase de cai, măgari și, la nevoie, chiar de oameni. În țara noastră, primul tramvai tras de cai a început să funcționeze începând cu anul 1869, în Timișoara.
Acestui tip de tramvai i-a urmat tramvaiul propulsat de motoare diesel, dar care nu a fost un succes din cauza poluării.
Primele tramvaie constau in platforme largi acoperite, cu scaune in interior si loc pentru bagaje pe acoperis, care se deplasau pe sine, fiind trase de cai.
Primul serviciu de acest fel a legat orasele Swansea si Mumbles din Tara Galilor incepand cu ziua de 25 martie 1807, linia avand o lungime de aproximativ 8 kilometri.
Acest traseu detine si acum recordul mondial pentru cele mai multe forme de energie folosite in istoria existentei sale: cai, panze, aburi, electric, petrol si diesel.
Primul tramvai stradal beneficiind de o retea de linii in cadrul unui oras este considerat a fi cel din New York, pus in functiune in 1832, urmat fiind de orasul New Orleans, tot din Statele Unite, in 1835.
Acestea foloseau cai si magari pentru tractiunea vagoanelor, de regula cate doi la un vagon. Ocazional erau folosite si alte animale iar in cazuri de urgenta, oameni.

Datorită popularităţii crescânde, a fost introdus şi în alte ţări, Franţa fiind prima ţară din Europa care s-a bucurat de noul mijloc de transport.
37 de ani mai târziu, mai exact în 1869, în România a circulat, pentru prima dată, un tramvai tras de cai, în Timişoara. Vagonul, fabricat din lemn şi metal şi tras de doi cai, avea ferestre de sticlă şi putea transporta până la 20 de persoane, oferind 12 locuri pe băncuţele de lemn şi opt locuri în picioare.
Oprirea vagonului se realiza prin intermediul unei frâne cu pârghii. În Timişoara, acesta a circulat timp de 30 de ani, din 1869 până în 1899, când a fost înlocuit cu primul tramvai electric.


  • 1863: Pe 26 noiembrie, presedintele Abraham Lincoln proclama sarbatoarea nationala numita Thanksgiving Day (Ziua Recunosctintei), care va fi sarbatorita in fiecare an in a patra zi de joi din luna noiembrie.



Ziua Recunoștinței (engleză: Thanksgiving Day, franceză: Jour de l'Action de grâces) este o sărbătoare anuală de o zi, în care se mulțumește (tradițional lui Dumnezeu) pentru bogăția recoltei din acel an. Ea se sărbătorește în cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite și Canada). 

Este o sărbătoare a familiei. În Statele Unite majoritatea afacerilor (în afară de magazine) sunt închise joi și vineri în săptămâna cu Thanksgiving pentru a permite angajaților să se reunească, cu familia.
A doua zi după Ziua Recunoștinței, denumită „Black Friday” (sau „Vinerea Neagră”) este prin tradiție o zi în care comercianții oferă reduceri mari de prețuri. Nu este ceva neobișnuit să se formeze cozi la mall-uri de la șase dimineața.


  • 1894: S-a născut matematicianul american Norbert Wiener, considerat fondator al ciberneticii ca o nouă ştiinţă (m.18.03.1964).



Norbert Wiener (n. 26 noiembrie 1894 în Columbia, Missouri - d. 18 martie 1964 în Stockholm) a fost un matematician american. Wiener este recunoscut ca întemeietorul ciberneticii, principiul de bază fiind descris în opera sa Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine (1948).
Norbert s-a născut în Columbia, fiind fiul lui Leo și Bertha Wiener. Tatăl lui era profesor de limbi slave la Universitatea Havard. Fiind considerat ca un copil minune, Norbert Wiener a fost crescut acasă, fiind interesat din copilărie de limbi străine.
Pe lângă aceste preocupări lingvistice, avea și talente tehnice. În anul 1903 începe școala superioară Ayer High School pe care o va absolvit în 1906. În septembrie 1906, la vârsta de 11 ani începe să studieze matematica la colegiul Tufts College, pe care îl termină în 1909. În același an începe să studieze în Havard unde studiază zoologie, dar apoi schimbă obiectul și locul de studiu pentru ca în 1910 să studieze filozofia la Cornell University. Se va reîntoarce la Havard unde încheie studiile cu o disertație despre logica matematică.
După Havard urmeză o perioadă de audieri și studii, participând la cursurile lui Bertrand Russell și Godfrey Harold Hardy la Cambridge, Anglia. În anul 1914 se găsește la Göttingen urmând cursurile lui David Hilbert și Edmund Landau, fiind puternic influențat de ideile lui Max Born și Werner Heisenberg.
Între anii 1915 - 1916 predă filozofie la Havard, lucrează pentru firma americană General Electric și contribuie la întregirea enciclopediei "Encyclopedia Americana". Mai târziu, face studii de balistică în domeniul militar la Aberdeen Proving Ground, Maryland, unde rămâne până la sfârșitul războiului. După primul război mondial urmează o perioadă când predă matematica la Massachusetts Institute of Technology (arhicunoscut sub acronimul MIT) din aceeași localitate Cambridge, Massachusetts, sediul a două prestigioase instituții de învățământ superior, Harvard
In timpul activității sale la MIT mulțumită talentului să de a învăța limbi străine (vorbea curent 10 limbi) poate să țină contacte și să călătorească prin SUA, Mexic, Europa și Asia. In anul 1926 se căsătorește cu Margaret Engemann, și obține bursa „Guggenheim” în Europa. In această perioadă cel mai mult timp este în Göttingen Germania și Cambridge.

Wiener s-a ocupat printre altele cu „mișcarea moleculară browniană”, integrala Fourier, analiza armonică, problema de calcul diferențial a lui Dirichlet și teoremele Tauber. Activatea lui depășește cadrul matematicii aplicative. Astfel caută să rezolve probleme apărute din cadrul fiziologiei, neurofiziologiei și geneticii, primește în 1933 premiul Bocher.
Numele lui Wiener apare frecvent și în context cu dezvoltarea calculatoarelor, unde are contribuții importante. In 1940 găsește o soluție pentru rezolvarea parțială a ecuațiilor diferențiale. Cu toate contribuțiile lui deosebit de importante Wiener rămâne un om modest.
Preocuparea lui din timpul celui de al doilea război mondial. de a dirija tirul artileriei, a determinat pe Wiener de a dezvolta sistemul de comunicare și transmisie spre cibenetică.
Astfel a avut loc nașterea ciberneticii în anul 1943, iar în anul 1947 ajunge Wiener la o convenție cu alți oamenii de știință de a folosi termenul de „cibernetică”. Fiind un termen care cuprinde regularea și legarea sistemelor din domeniul mecanicii statice, tehnicii și cu sisteme din lumea organismelor vii.
Cartea lui Wiener „Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine“ apare în anul 1948 aproape simultan în Paris și New York.
El era optimist cu noile posibilități tehnice de dirijare și realizare a protezelor ca articulații pentru membre și a înlocuitorilor organelor de simț.
Wiener s-a străduit să lege cibernetica de disciplinele științifice și mai ales de filozofie, fiind influențat în același timp de Baruch Spinoza și Gottfried Wilhelm von Leibniz. In opera sa „The Human Use of Human Beings - Cybernetics and Society” critică starea societății americane și poziția cercurilor de influență.


  • 1901: S-a născut la Ohrid in Macedonia, prozatorul şi dramaturgul Mihail Drumeş (n. Mihail V. Dumitrescu) : “Scrisoarea de dragoste”, “Invitaţie la vals”, “Elevul Dima dintr-a şaptea” ; (m. 7 februarie 1982).



Mihail Drumeș (n. Mihail V. Dumitrescu, 26 noiembrie 1901, Ohrid, Macedonia - d. 7 februarie 1982, București), dramaturg, nuvelist, realizator de proză scurtă și romancier român, foarte popular in perioada interbelică.
Fiul lui Vasilie Dimitrie (devenit Dumitrescu) și al Despinei (n. Gero). Familia sa, la origine aromână, se stabilește în Oltenia.
Liceul l-a urmat la Caracal și Craiova, bacalaureatul l-a obținut în 1925. Urmează Facultatea de litere și filozofie a Universității din București, absolvită în 1928. O vreme funcționează ca profesor de liceu, va trece mai apoi în învățământul superior.
"Invitatie la vals", "Elevul Dima dintr-a VII a", "Scrisoarea de dragoste" au avut tiraje uriase, cartile au fost traduse in cateva limbi europene, scriitorul avand o incontestabila popularitate in perioada dintre cele doua razboaie mondiale. Perioada in care, dupa cum aflam din splendida carte a Ioa­nei Parvulescu, "Intoarcere in Bu­cu­res­tiul interbelic", literatura era pro­mo­vata in diverse si ingenioase feluri. Trecatorii trebuiau transformati in ci­titori, asa incat, din vitrinele li­bra­rii­lor, afisele vorbeau. Imaginile sunt pi­toresti si memorabile. "Un cap de ma­gar domina una dintre vitrine; de­desubt, cu litere de-o schioapa: numai eu nu citesc. Alta vitrina: un profil de barbat legat la ochi: omul care nu ci­teste, traieste in intuneric. Alta vi­trina: harta Romaniei mari acoperita de o carte deschisa: cititi BIBLIOTECA PENTRU TOTI, 7lei – alcatueste o cultura complecta."
Si dupa acea perioada de voga interbelica, Mihail Drumes a ramas unul dintre cei mai cititi romancieri. "Prapastia dintre receptarea de catre cititori si cea de critica este greu de ex­plicat, Drumes ilustrand mai de­graba cazul unui condamnat fara proces." ("Dictionarul general al literaturii ro­mane")
Mihail Drumes, (pseudonim al lui Mihail Dumitrescu) s-a nascut la Ohrid, in Macedonia. Mama sa era sarboaica, iar tatal, (Vasile Dimitrie, devenit Dumitrescu), macedonean. A ab­solvit liceul la Craiova si apoi Fa­cul­­tatea de Filosofie si Litere, la Bu­cu­resti. Romanul "Invitatie la vals" aparut in 1936, i-a adus autorului o neasteptata popularitate. Altminteri, asa a si fost numit, "un romancier popular". A stiut sa atraga atentia, sa cap­tiveze, sa cucereasca si sa ra­va­seas­ca sensibilitatea cititorilor. Ro­ma­nele sale vibreaza prin dramatism si tensiune chiar si atunci cand formula scriitoriceasca este dupa cum s-a spus, de nivel mediu. Cartile sale se citesc, mai cu seama de catre tineri, cu sufletul la gura, interesul este men­tinut prin suspans, iubiri devastatoa­re, iubiri sacrificate, tulburari, exal­tari, mistere. Sentimentele sunt puter­nice, arcusul patimii intins pana la cea mai dureroasa vibratie. Generatii succesive de adolescenti si-au inteles si rafinat simtirile, in urma lecturii car­tilor lui Drumes. Cititorii, chiar si cei mai apatici, pot reusi, sa simta emotii intacte. Ceea ce nu e putin lu­cru, intr-o lume tot mai apasata de griji, nelinisti si spaime.


  • 1909: S-a născut Eugen Ionescu, dramaturg și eseist francez de origine română (d. 1994)



Eugen Ionescu (sau, în orografia franceză, Eugène Ionesco) și-a început cariera scriind în limba română: poezii publicate în revista „Bilete de papagal” (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critică literară și o încercare de epică umoristică, ”Hugoliada: Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo”.
Dar cele pentru care Eugen Ionescu este foarte cunoscut sunt piesele de teatru absurd, scrise în limba franceză (printre care „Cântăreața cheală”, „Setea și Foamea”, „Regele moare”, „Lecția” și „Scaunele”).
A debutat in 1927 in revista Liceului “Sfantului Sava”.
Si-a luat licenta in limba franceza la Universitatea din Bucuresti, iar primul volum publicat a fost “Elegii pentru fiinte mici”, aparut in 1931, urmat de “Nu”, volum premiat pentru critica literara.
Zece ani mai tarziu s-a stabilit in Franta, unde s-a remarcat ca si creator al teatrului absurdului. Prima sa piesa, “Cantareata cheala”, a avut premiera in 1950, urmate de “Lectia”, “Scaunele”, “Ucigasi fara simbrie”, “Rinocerii” – toate scrise in limba franceza.
In 22 ianuarie 1970, a fost ales membru al Academiei Franceze, in 7 mai 1989 a primit premiul Moliere, iar in 30 decembrie a devenit membru de onoare al Uniunii Scriitorilor Francezi, impreuna cu un alt scriitor roman celebru – Emil Cioran.
S-a stins din viata la resedinta sa din Paris in 28 martie 1994, fiind inmormantat in cimitirul din Montparnasse.
Cu ocazia centenarului nașterii scriitorului, în anul 2009 opera lui Eugen Ionescu a fost celebrată în mod oficial în întreaga lume, la propunerea României și a ambasadorului acestei țări la UNESCO, criticul literar Nicolae Manolescu . Autorului i-au fost consacrate numeroase manifestări culturale, atât în țară, cât mai ales în străinătate.
Cu această ocazie, fiica sa, Marie France Ionesco, posesoare a drepturilor de autor, domiciliată la Paris, a protestat împotriva prezentării lui Eugen Ionescu drept autor român, argumentând că toate piesele sale au fost scrise în limba franceză.


  • 1922: Howard Carter și Lord Carnarvon au intrat pentru prima data în mormântul faraonului Tutankhamon in ultimii peste 3000 de ani.



La 6 saptamani de la deschiderea mormantului, Lord Carnarvon a murit, intarind ideea care circula deja si potrivit careia cei care vor tulbura linistea faraonului sunt blestemati. Howard Carter, insa, a mai trait 13 ani.



Howard Carter (n. 9 mai 1874, d. 2 martie 1939) a fost un tânăr englez din clasă medie care va intra în istorie drept cel mai spectaculos și mai de succes egiptolog. Acesta s-a născut în Putney, Londra, la data de 9 mai 1874, dar și-a petrecut mare parte din copilărie în orașul Swaffham, Norfolk. Tatăl său era artist, și își câștiga existența pictând portretele animalelor care aparțineau localnicilor și facând ilustrații pentru ziarul "Illustrated London News". Carter a fost cel mai mic dintre cei 11 copii,el a fost educat acasă, a simțit lipsa acută de educație, tot restul vieții. A învățat de la tatăl său să picteze impecabil, fiind capabil să rețină o casă sau o scenă dintr-un sat. El a fost celebrul egiptolog care a descoperit mormântul lui Tutankhamon.


Lord George Edward Stanhope Molyneux Herbert (Berkshire, 26 iunie 1866 – Cairo, 5 aprilie 1923), a fost al cincilea conte de Carnarvon; împătimit colecționar de antichități egiptene și, totodată, egiptolog britanic.
Posibilitățile materiale l-au ajutat îndeajuns pentru susținerea financiară a expediției de săpături arheologice, a căror conducere a încredințat-o conaționalului egiptolog, Howard Carter, operațiune care a dus la descoperirea mormântului lui Tutankhamon în Valea Regilor, din Egipt.
A intrat în istorie cu numele simplu de Lordul Carnarvon.
Contele era un mare iubitor de egiptologie și, în 1907, a plecat în Egipt cu intenția de a face o campanie de săpături pentru îmbogățirea propriei colecții. Dându-și imediat seama că era absolut necesar să aibă pe teren un expert care să fie și la curent cu dificultățile unei astfel de cercetări, a cerut părerea lui Gaston Maspero, care l-a indicat pe arheologul Howard Carter, ca fiind persoana cea mai potrivită și care, pe deasupra, în acea perioadă rămăsese fără ocupație.
Cei doi s-au înțeles de îndată și, între ei, s-a născut o profundă prietenie. Cu bogățiile familiei, Lordul Carnarvon, a finanțat săpăturile conduse de Howard Carter la Theba (Egipt) și altele, care au îmbogățit substanțial colecția de piese egiptene a contelui. Arheologul însă, visa să descopere în Valea Regilor mormintele a doi faraoni, despre care se știa puțin pe atunci: Amenoth al IV-lea, „Faraonul eretic”, și Tutankhamon, „Faraonul copil”. L-a convins pe Lordul George Herbert să finanțeze întreprinderea. Grație abilității sale, Lordul a reușit să obțină concesionarea săpăturilor, care pe atunci erau încă în mâinile arheologului Theodore M. Davis, și astfel în 1917 echipa condusă de Carter a început excavările.
Au urmat cinci ani de muncă fără nici un rezultat în schimb cu mari eforturi financiare pentru Lordul Carnarvon astfel că în august 1922, dazamăgit, a declarat închis șantierul. Entuziasmul, încă viu, al lui Carter l-a convins, în cele din urmă, să mai acorde „visătorului” încă o stagiune de excavări, timp suficient să termine sectorul care rămăsese încă necercetat. Pe 3 noiembrie 1922 săpăturile și-au reluat cursul și, deja în cea de-a doua zi a văzut lumina scara unui mormânt necunoscut. Arheologii, ajunși curând la intrarea în mormânt, au constatat – plăcut surprinși – că sigiliile de la intrare erau intacte ceea ce însemna că în decursul mileniilor mormântul n-a fost violat de nimeni.
Lordul Carnarvon, în acel moment în Anglia, a fost chemat imediat în Egipt, unde a ajuns pe 20 noiembrie. După numai 7 zile a asistat – împreună cu Carter – la deschiderea mormântului care în acel moment își revela „bogăția sa funerară” exact așa cum fusese dispusă cu mii de ani înainte. Pe bună dreptate această descoperire este considerată cea mai mare descoperire arheologică a sec. al XX-lea, nu atât pentru bogăția conținutului cât pentru faptul că era pentru prima oară când se putea admira mormântul unui faraon neviolat încă.
Moartea care l-a surprins pe Lordul Carnarvon pe 5 aprilie 1923 nu i-a permis să asiste și la deschiderea sarcofagului lui Tutankhamon. Moartea sa, survenită câteva luni după deschiderea mormântului și care s-a datorat unei infecții complicate cu o pneumonie, a alimentat „scandalul de presă” cu așa-numitul „Blestem al lui Tutankhamon” (sau mai simplu: „Blestemul Faraonului”).
În noiembrie 1922, echipa egiptologului Howard Carter şi Lord Carnarvon au pătruns pentru prima dată în mormântul lui Tutankhamon. Descoperirea lor a atras atenţia presei de la nivel mondial, dar un acord exclusiv încheiat cu cotidianul „The Times“ a lăsat zeci de jurnalişti în afara mormântului, fără ca aceştia să poată scrie despre descoperire sau să intervieveze pe cineva.
Prin urmare, ziarele au apelat la tot felul de „experţi“ pentru a obţine comentarii cu privire la remarcabila descoperire, printre care şi autori ai unor poveşti de ficţiune, precum Arthur Conan Doyle. De departe, cea mai proeminentă figură a fost romanciera Marie Corelli, ale cărei comentarii cu privire la starea de sănătate a Lordului Carnarvon au dus la întărirea zvonurilor unui blestem.
Într-o relatare a publicaţiei „The Express“ din 24 martie 1923, despre starea de sănătate a Lordului Carnarvon, Marie Corelli scria: „Nu pot decât să mă gândesc că unele riscuri provin din faptul că s-a intrat în mormântul celui din urmă rege al Egiptului, un mormânt care este păzit special. De aceea, mă întreb, «o muşcătură de ţânţar l-a infectat atât de serios pe Lordul Carnarvon?»“. După ce Carnarvon a murit, la doar câteva zile după aceste afirmaţii, Marie Corelli a fost transformată într-o clarvăzătoare, luând naştere o legendă.
Astfel de decese suspecte au fost atribuite blestemului lui Tutankhamon până în anii 1970. De altfel, moartea echipajului care a transportat sarcofagul lui Tutankhamon pentru o expoziţie în Londra în 1972 a fost pusă tot pe seama blestemului.
Însă Howard Carter a încercat de-a lungul timpului să dezmintă aceste mituri şi a explicat că nu au existat capcane biologice sau alte otrăvuri în mormânt ori un blestem. De altfel, dintre cei care au pătruns în locul de veci al lui Tutankhamon, numai Lordul Carnarvon a murit prematur.

Cum a dat presa naştere unui mit
Se presupune că Lord Carnarvon a murit din cauza septicemiei, după ce şi-a tăiat din greşeală o muşcătură de ţânţar în timp ce se bărbierea. Pe atunci avea 57 de ani, într-o perioadă în care speranţa medie de viaţă la bărbaţi în Marea Britanie era cam în jurul acestei vârste. De asemenea, sănătatea lui a avut de suferit după un accident de maşină din 1901.
Un alt zvon popular în acea perioadă era că Lordul Carnarvon ar fi fost infectat de un ţânţar care ar fi fost contaminat de lichidele de îmbălsămare de pe corpul lui Tutankhamon.
Această teorie a fost răspândită pentru prima oară de „Daily Mail“ şi a câştigat în popularitate atunci când autopsia mumiei a scos la iveală o cicatrice de pe faţă faraonului, care se asemăna cu muşcătura unui ţânţar. Dar acest zvon nu a rezistat pentru că ţânţarii au început să apară în Valea Regilor după ce barajul Aswan a fost construit, în anii 1960.
Sir Arthur Conan Doyle a fost primul care a sugerat că în mormânt au fost plasaţi spori otrăvitori, responsabili de o asemenea tragedie. O altă teorie spunea că Lordul Carnarvon ar fi fost intoxicat de guano, acumulări de excremente (fecale şi urină), produse de lilieci care ar fi rămas pe podeaua mormântului. Dar acest zvon pică din moment ce mormântul era sigilat.
Chiar şi ideea conform căreia Carnarvon ar fi fost ucis de radiaţiile din interiorul mormântului a devenit extrem de populară. În acest caz, nu există dovezi care să susţină o astfel de teorie.


  • 1942: Avea premiera la Hollywood Theater din New York filmul Casablanca, cu Humphrey Bogart si Ingrid Bergman.


Filmul a fost regizat de Michael Curtiz si este considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX. Desi era un film din „lista A”, cu actori consacrati si scenaristi de prima mana, nimeni nu se astepta ca filmul sa aiba un succes extraordinar; era considerat doar unul dintre duzinele de filme produse la Hollywood in fiecare an. Replica de final a filmului a devenit una dintre cele mai celebre din istoria cinematografiei: „Louis, cred ca asta este inceputul unei frumoase prieteni”.

Să aveți o zi frumoasă!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!