27 Noiembrie

Este a 331-a zi a anului.

Au mai rămas 34 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 7 h 27 m și apune la 16 h 40 m. 

Citatul zilei

 “Politica e urâtă sub orice formă se prezintă, dar cea mai scârnavă e aceea care încurajează laşitatea omului, care trăieşte din minciună şi trădare, care înşeală cu ştiinţă pe cei ce cred în cuvinte sonore fără conţinut, care astfel în mod conştient sapă viitorul ţării înlăturând din viaţa publică pe oamenii de caracter, singura temelie solidă şi trainică a unui popor.”- replică din romanul Gorila de Liviu Rebreanu (1938)

                                                            

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1701: S-a născut Anders Celsius, astronom suedez (d. 1744), autorul scării termometrice centesimale, Scara Celsius;

A înfiinţat, în 1731, primul Observator Astronomic din Suedia (m.25.04.1744).

Anders Celsius s-a născut la Ovanåker în Suedia la 27 noiembrie 1701. A fost profesor de astronomie la Universitatea din Uppsala între anii 1730 și 1744. Celsius s-a ocupat în egală măsură de geodezie și fizică. A studiat aurorele boreale și a explicat acest fenomen pentru prima dată prin magnetismul terestru.

În anul 1737 participă la o expediție în Laponia la Torneo condusă de Pierre Louis Maupertuis, Alexis Claude Clairaut și Pierre-Charles Lemonnier pentru a determina lungimea unui grad de meridian. Expediția a confirmat ideea lui Isaac Newton că Pământul nu este perfect sferic, ci este aplatizat la poli.

În anul 1742 publică rezultatele cercetărilor efectuate pentru calibrarea unui termometru din sticlă cu mercur. Pentru acest scop alege ca puncte de reper temperatura de fierbere a apei, pe care o numește „0 grade”, și cea de topire a gheții, pe care o numește „100 de grade”; după moartea lui Celsius cele două repere au fost inversate de Carl Linné. Numele său a fost atribuit în 1948 gradului centigrad de temperatură, care astfel și-a schimbat denumirea în grad Celsius (°C).

Moare de tuberculoză în 1744, la nici 43 de ani.

• 1818: S-a nascut Aron Pumnul, cărturar român, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania.

S-a născut în anul 1818, într-o familie de țărani iobagi din Transilvania. După 4 ani petrecuți la Odorhei, Aron Pumnul își continuă studiile la Blaj și la Cluj, unde absolvă cursurile de filozofie. În 1843 este numit profesor de filozofie la Blaj și în același an este trimis ca bursier la Institutul teologic "Sfanta Barbara" din Viena. La întoarcerea de la Viena în 1846 își reia activitatea de profesor de filozofie la Blaj și devine colaborator al lui Timotei Cipariu alături de care ia parte la întemeierea ziarelor: Organul luminărei (1847, devenit, în 1848 Organul Națiunale), primul ziar românesc cu litere latine și Învățătorul poporului (1848).

Ca participant la Revoluția de la 1848 - 1849 din Transilvania, Aron Pumnul a avut un rol mare ca mobilizator al primei adunări populare din 18-30 aprilie care a precedat adunarea națională din mai de pe Câmpia Libertății.

La sfârșitul lunii noiembrie 1848, este numit prin concurs primul profesor de limba și literatura română la liceul german din Cernăuți, unde îl are elev pe Eminescu — tânărul poet care, la moartea lui, avea să scrie elegia "La mormântul lui Aron Pumnul". La scurt timp își reia activitatea publicistică în ziarul "Bucovina", devenind redactorul părții românești.

A fost profesor de limba şi literatura română şi un animator cultural de prestigiu, avînd o deosebită vocaţie pedagogică. Printre elevii lui s-a numarat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată - "La mormîntul lui Arune Pumnul". A alcătuit prima antologie de texte literare româneşti, "Lepturariul românesc" (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), lucrare valoroasă din punct de vedere documentar (m.24.01.1866).

• 1867: S-a născut Grigore Antipa, biolog, ihtiolog, zoolog și oceanolog român, membru al Academiei Române (d. 1944), cel care a fondat Muzeul de Istorie Naturală din Bucureşti şi a întemeiat şcoala românească de hidrobiologie, ihtiologie şi oceanologie (m. 1944).

S-a nascut la Iasi, unde a si urmat liceul, avandu-I ca si coleg pe Emil Racovita. A studiat apoi la Universitatea din Jena cu celebrul naturalist Ernst Haeckel, dupa care si-a aprofundat cunostintele in Franta si Italia. Revenit in tara a inceput sa cerceteze fauna din Marea Neagra si Dunare.

El este cel care a pus bazele scolii romanesti de ihtiologie si hidrobiologie.

In 1932, a infiintat Institutul Biooceanografic din Constanta, munca sa concretizandu-se in peste 100 de lucrari. Antipa a fost cel care a folosit pentru prima data dioramele biologice.

La 1 aprilie 1893, printr-un ordin semnat de ministrul Cultelor si Instructiunii Publice, Take Ionescu, a fost numit in functia de director al sectiei de zoologie a muzeului, in fruntea caruia s-a aflat 51 de ani.

La un an de la preluarea conducerii institutiei a reusit sa finalizeze constructia unui nou sediu pentru muzeu, aceasta fiind prima cladire din Romanie construita cu acest scop.

Cu ocazia celebrarii a 100 de ani de la realizarea primelor colectii muzeistice, pe 23 mai 1933, regele Carol al II-lea a decis ca muzeul sa preia numele savantului roman.

Grigore Antipa  s-a stins din viata in Bucuresti, in ziua de 9 martie 1944.

• 1884: S-a născut Vasile Voiculescu, medic, poet, prozator și dramaturg român.

 Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influența poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc. Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie în curentul tradiționalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Înclinația spre teluric și elementar, spre sentimentul religios, este transpusă în simboluri și alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vieții pulsând în vegetația din jur, sufletul devine spațiul unor frământări ca în pragul apocalipsului. Temele religioase preferate sunt Nașterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezențe angelice, întreg universul poetic e cuprins de această hierofanie.

Devine medic și doctor în medicină la București, ține la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani (emisiuni renumite), dar pasiunea pentru scris se amplifică. A scris și povestiri fantastice. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, ambele volume de povestiri; romanul Zahei orbul și Teatru, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viața literară, iar din dramaturgie între altele: Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală, Pribeaga.

În 1941 i-a fost conferit Premiul Național de poezie.

A fost timp de patru ani deținut politic în închisorile comuniste (1958 - 1962). A fost condamnat din eroare judiciară alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului Aprins Poetul român care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, și luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară de mare rafinament artistic din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare ...”. Creațiile au fost elaborate între 1954 - 1958. Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată "paradisului și infernului iubirii", conform criticului Ovid S. Crohmălniceanu.

În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București (strada Dr. Staicovici nr. 34).

Trec vremile

Trec vremile... ca nişte ape

Şi faţa lumilor o spală...

Se luptă sufletul să scape

Din furtunoasa-nvălmăşeală

Şi din şuvoaiele de apă.

Ca-n încleştarea agoniei

S-afunda iar şi iar se suie.

Izbeşte-n porţile veciei,

Dar taina nimeni nu-i să-i spuie,

Şi iar s-afundă... şi se suie!

Vasile Voiculescu

• 1885:  S-a născut Liviu Rebreanu, academician, prozator și dramaturg român (d. 1944)  

A fost considerat de criticul George Călinescu drept "creator al romanului românesc modern"; 
A fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, membru al Academiei Române (romanele "Ion", Răscoala", "Pădurea Spânzuraţilor") (m. 1 septembrie 1944)

S-a nascut in localitatea Tarlisua din judetul Bistrita-Nasaud, intr-o familie de tarani liberi. Dupa ce si-a finalizat cursurile liceale, s-a inscris la Scoala superioara militara din Sopron, pentru ca in 1903 sa urmeze Academia Militara din Budapesta. Dupa ce a demisionat din functia de ofiter pe care o ocupa la Gyula, s-a stabilit in Bucuresti si a inceput sa colaboreze cu diverse reviste literare. In 1910, Guvernul ungar a cerut extradarea sa, cateva luni fiind inchis la Gyula.

Debutul editorial a venit in 1912, cand a publicat volumul de nuvele “Framintari”. Romanul “Ion”, din 1920, a fost cel care i-a adus premiul Academiei Romane si care a insemnat un punct de referinta in istoria literaturii romane, dar faima sa a crescut o data cu aparitia pe piata a altor scrieri ale sale, “Padurea spanzuratilor”,  “Ciuleandra”, “Gorila”, “Apostolii”. S-a stins din viata pe 1 septembrie 1944, in localitatea Valea Mare din judetul Arges.

• 1895: Alfred Nobel (1833-1896) a creat Premiile Nobel. 

La această dată, celebrul savant Alfred Nobel a lăsat în contul unui fond de stimulare 31,5 milioane de coroane suedeze, destinate acordării de premii anuale acelora care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii omenirii. Primele premii au fost acordate începând cu 1901.

Primele recompense au fost decernate în anul 1901. Premiile se decernează în fiecare an la 10 decembrie, data decesului lui Alfred Nobel.

Premiile Nobel (în limba suedeză, „Nobel” au fost create de savantul și omul de afaceri suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei (1867), care, în testamentul său, a întemeiat o fundație cu scopul ca veniturile imensei sale averi să fie oferite în fiecare an "sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanității".

Primele premii Nobel au fost acordate la 10 decembrie 1901, după moartea creatorului lor. Ele constau din: o medalie, o diplomă și o sumă, care la început a fost in valoare de 40.000 dolari SUA,[necesită citare] iar apoi a crescut la 10.000.000 coroane suedeze (SEK). În iunie 2012 Fundația Nobel a decis să reducă suma de bani la 8 milioane SEK.

Premiile Nobel - în fapte şi cifre

Premiile Nobel au recompensat, între 1901 şi 2012, un număr de 838 de persoane, a căror vârstă medie este de 59 de ani, şi 24 de organizaţii, informează AFP.

Prezentăm mai jos o serie de informaţii insolite despre laureaţii premiului Nobel, potrivit site-ului Fundaţiei Nobel, nobelprize.org.

Record Nobel: 259 de candidaţi - acesta este numărul de nume propuse în 2013 la premiul Nobel pentru pace, o cifră record pentru acest premiu. Printre cele 259 de nume figurează 50 de organizaţii. Cu excepţia laureaţilor, numele candidaţilor vor fi dezvăluite abia peste 50 de ani.

Refuz Nobel: Doi laureaţi au refuzat premiul - francezul Jean-Paul Sartre a refuzat premiul pentru literatură în 1964, premierul vietnamez Le Duc Tho a refuzat să împartă premiul pentru pace în 1973 cu Secretarul american de Stat Henry Kissinger. În plus, Adolf Hitler a interzis unui număr de trei laureaţi germani să primească premiul - Richard Kuhn (chimie, 1938), Adolf Butenandt (chimie, 1939) şi Gerhard Domagk (medicină, 1939) -, iar guvernul sovietic l-a obligat pe Boris Pasternak să refuze premiul pentru literatură în 1958.

Laureaţi Nobel încarceraţi: Trei laureaţi se aflau la închisoare în momentul în care premiul a fost anunţat: pacifistul şi jurnalistul german Carl von Ossietzky (1935); opozanta birmană Aung San Suu Kyi (1991) şi disidentul chinez Liu Xiaobo (2010). Aung San Suu Kyi a mers pe 16 iunie 2012 la Oslo unde a putut să îşi prezinte în cele din urmă discursul de acceptare a premiului Nobel, la peste 20 de ani după atribuirea acestuia.

Cei mai vârstnici laureaţi Nobel: La 90 ani, americanul de origine rusă Leonid Hurwicz, câştigător al premiului pentru economie în 2007, a devenit cel mai în vârstă laureat în momentul atribuirii premiului Nobel. Decedat în iunie 2009, el a mai trăit doar câteva luni după ce a primit acest premiu. În ceea ce le priveşte pe femei, romanciera britanică Doris Lessing este cea mai în vârstă laureată Nobel. Scriitoarea avea 87 de ani în momentul în care a fost recompensată cu Nobelul pentru literatură în acelaşi an (2007).

Cei mai tineri laureaţi Nobel: La 25 de ani, britanicul Lawrence Bragg a devenit în 1915 cel mai tânăr laureat al premiului Nobel - premiul pentru fizică -, pe care l-a împărţit cu tatăl său William.

Nobel în familie: Istoria familiei franceze Curie se confundă cu aceea a premiilor Nobel. În 1903, soţii Pierre şi Marie Curie au fost recompensaţi cu Nobelul pentru fizică. În 1911, Marie Curie (născută Skolodowska), prima femeie premiată cu Nobel, a fost din nou laureată, dar într-o altă disciplină - chimie -, devenind singura femeie de două ori câştigătoare a premiului. În 1935, fiica ei Irène Juliot-Curie şi soţul ei Frédéric Juliot au primit la rândul lor premiul Nobel pentru chimie. Sora mai mică a lui Irène, Eve Curie, s-a căsătorit cu Henry Richardson Labouisse care, în calitate de director al UNICEF, a primit în numele acestei agenţii din cadrul ONU premiul Nobel pentru pace în 1965.

Nobel şi femeile: 44 de femei, inclusiv Marie Curie de două ori, alături de 795 bărbaţi, au fost laureaţi ai premiului Nobel de la înfiinţarea acestuia în 1901. Abia în 2009 premiul Nobel pentru economie a fost atribuit unei femei - americanca Elinor Ostrom. În fizică, doar două femei - alături de 191 bărbaţi - au fost recompensate, însă niciuna după anul 1963.

Limbile şi Nobelul pentru literatură: Engleza ocupă prima poziţie în topul limbilor folosite de cei mai mulţi scriitori care au primit Nobelul pentru literatură, cu 26 laureaţi, urmată de franceză şi germană (ambele cu 13 laureaţi), spaniolă (11 laureaţi), suedeză (şapte laureaţi), italiană (şase laureaţi), rusă (cinci laureaţi), poloneză (patru laureaţi), norvegiană şi daneză (ambele cu trei laureaţi), greacă şi japoneză (ambele cu doi laureaţi). Araba, chineza şi chiar occitana, printre alte limbi, sunt la rândul lor reprezentate în acest top.

• 1918: A fost proclamat Actul Unirii necondiţionate a Basarabiei mari cu România.

La iniţiativa fruntaşilor luptei naţionale Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, s-a convocat în octombrie 1918, o mare adunare reprezentativă a românilor din provincia Bucovina, pentru a hotărâ soarta ei. Adunarea din 27 octombrie, decide cu unanimitate de voturi, dar cu opoziţie ucraineană, unirea Bucovinei la celelalte provincii româneşti. Totodată s-a format un Consiliu Naţional, prezidat de Dionisie Bejan şi având în componenţa sa reprezentanţi din toate păturile sociale şi din toate judeţele provinciei.

Consiliul Naţional a înfiinţat un organ cu caracter de guvern numit Consiliul Secretarilor de Stat, format din 14 secretari de stat. La rândul lui, acest guvern provizoriu avea un Comitet Executiv, al cărui preşedinte era Iancu Flondor, vicepreşedinţi erau Dinionsie Bejan, Dori Popovici şi Sextil Puşcariu, iar secretari erau Vasile Bodnărescu, Radu Sbiera şi L. Tomoioagă.

Pentru că unirea proclamată de adunarea de la 27 octombrie să fie făcută în completă legalitate, s-au strâns legăturile cu guvernul român aflat la Iaşi şi s-au pregătit toate etapele necesare unirii provinciei cu Regatul Român. Riscul era ca unirea să nu fie recunoscută pe plan internaţional, ceea ce s-a şi întâmplat într-o primă fază. Astfel, a doua zi după intrarea armatei române în Cernăuţi, Consiliul Naţional a adoptat o constituţie provizorie, care reglementa principiile fundamentale ale provinciei.

În fine, mult-aşteptatul Congres general al Bucovinei s-a desfăşurat la 28 noiembrie 1918 la Cernăuţi, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan. Mii de locuitori din toate colţurile provinciei au venit la Chişinău să participe la marele eveniment. Au participat reprezentanţi ai naţionalităţilor conlocuitoare (români, polonezi, ruteni, germani). În fruntea adunării s-au aflat Iancu Flondor, Dionisie Bejan şi Ion Nistor. La propunerea lui Flondor, congresul a votat cu majoritate zdrobitoare de voturi „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

• 1924: S-a născut, la Galaţi, Nina Cassian (m. 2014), poetă, prozatoare, eseistă, traducătoare, autoare de literatură pentru copii, pianistă şi compozitoare  română, de origine evreiască. 

Din anul 1985, stabilită în SUA, laureată cu Premiul „Leul literar" de către New York Library.

S-a născut într-o familie de origine evreiască (tatăl, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut); avea apoi să se mute pe rând cu familia la Brașov, unde Nina Cassian intră la Liceul Principesa Ileana, și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian. Frecventează cercuri intelectuale de stânga și intră la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând „să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc.” În paralel, primele ei încercări literare sunt generos încurajate de Tudor Arghezi și Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânăra poetă.

În perioada 1947-1948 a fost redactor la revista Rampa. Din 1949 a fost redactor la revista Urzica și profesoară la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste "La scara 1/1" În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa ei, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă. "După un ocol de aproximativ opt ani", cum singură avea să mărturisească,[necesită citare] plin de avânturi naive și compromisuri, începând din 1956 se întoarce la poezia autentică. Începe să scrie în paralel și literatură pentru copii, atrasă de posibilitățile estetice ale evadării în fantezie și candoare, precum și două volume de "proză subiectivă", la persoana întâi. Realizează traduceri remarcabile[judecată de valoare] din Shakespeare, Bertolt Brecht, Christian Morgenstern, Iannis Ritsos și Paul Celan. Publică peste 50 de cărți de poezie, eseuri și proză, și inventează o nouă limbă poetică, limba spargă. I se decernează în 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

În 1985 Nina Cassian călătorește în Statele Unite ca profesor invitat, cu o bursă Soros, pentru a susține un curs la New York University. După o lună află de arestarea și uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din prietenii apropiați, în al cărui jurnal confiscat de Securitate era menționată "cu părerile mele politice, evident anticeaușiste". Ia hotărârea de a nu reveni în țară. Imediat, apartamentul său din România este confiscat, iar cărțile îi sunt interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceaușescu.

În ultimii 30 de ani ai vieții, poeta Nina Cassian a trăit la New York, iar "proiectul major al vârstei și vieții" sale a fost scrierea memoriilor, oglindă a "anilor furați și dăruiți", proiect ale cărui prime două volume, Memoria ca zestre, s-au bucurat de un ecou important în țară și de numeroase cronici. În anul 1994 i se decernează "Leul literar" de către New York Library. În 2005 lansează la Institutul Cultural Român din New York al treilea volum memorialistic, Memoria ca zestre. Cartea a III-a. Editura americană Norton îi propune editarea poemelor sale scrise în limba engleză în cadrul seriei Selected Works, o performanță pentru o poetă sosită din Estul Europei.

Poemele sale au apărut în revistele americane The New Yorker, Atlantic Monthly, New England Review și American Poetry Review.

La dorința Ninei Cassian, urna cu cenușa sa a fost depusă la crematoriul Cenușa din București, unde se află și rămășițele părinților săi și ale fostul său soț Al. I. Ștefănescu.

• 1940:  Nicolae Iorga, una din marile figuri ale culturii româneşti, a fost ridicat de un grup de legionari din vila sa de la Sinaia şi asasinat la Strejnicu (judeţul Prahova).

 Legionarii îl considerau pe marele istoric drept responsabil pentru moartea fostului lor lider, Corneliu Zelea Codreanu (omorât din ordinul lui Carol al II-lea în 1938). Moartea lui Iorga a provocat consternare în rândul intelectualilor. Astfel, zeci de universităţi şi academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă. Mari personalităţi ale lumii academice au evocat în discursuri mişcătoare personalitatea marelui dispărut (între aceştia marele istoric francez Henri Focillon, care îl caracteriza drept "una dintre personalitățile legendare plantate, pentru eternitate, în pământul unei țări și în istoria inteligenței umane").

În aceeaşi tragică zi, a fost asasinat de către legionari, cunoscutul economist şi fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc, Virgil Madgearu. De asemenea, în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, câteva zeci de personalităţi ale vieţii politice interbelice au fost asasinaţi de către aceeaşi legionari în închisoarea de la Jilava.

• 2000: În Norvegia se deschide Tunelul Laerdal, cel mai lung tunel rutier din lume, de 24,5 km lungime, între Aurland și Laerdal.

Tunelul Laerdal, cel mai lung tunel rutier din lume — o autostradă cu o lungime de 24,5 kilometri, săpată în rocă dură!

Tunelul Laerdal (Norvegiană: Lærdalstunnelen) este un tunel rutier cu o lungime de 24,5 kilometri (15,2 mile) ce leagă orașele Lærdal și Aurland din vestul Norvegiei. Costrucția obiectivului a demarat în anul 1995 și a fost finalizată în anul 2000. Tunelul Laerdal, cel mai lung tunel rutier din lume, face parte din șoseaua E16, ce leagă orașele Oslo și Bergen. Tunelul este împărțit în patru secțiuni separate de trei peșteri artificiale menite să întrerupă monotonia deplasărilor în subteran.

Tunelul constituie o parte importantă a principalei căi de legătură dintre Oslo (capitala ţării, situată în est) şi Bergen (aflat pe coasta vestică), cele mai mari oraşe din Norvegia. Şoselele montane care leagă aceste oraşe sunt aproape impracticabile pe timp de iarnă din cauza zăpezii şi a vântului. Prin urmare, era mare nevoie de o nouă rută, una care să poată fi folosită şi pe vreme rea. În 1992, Parlamentul Norvegian a hotărât ca noua autostradă să includă un tunel între micile comune Aurland şi Laerdal. Lucrările au durat cinci ani, iar în noiembrie 2000 tunelul a fost deschis circulaţiei în mod oficial.

Principala provocare de care s-au lovit inginerii a fost gasirea unei solutii de a tine soferii alerti pe aceasta distanta. Pentru ca un drum drept ar fi fost monoton, iar soferii si-ar fi putut pierde concentrarea, drumul serpuieste usor la anumite intervale.

In plus, la fiecare sase kilometri se afla o "adancitura" ca o pestera. Aceasta poate fi admirata din mers, o rupere binevenita in peisajul monoton, sau poate oferi loc de popas soferilor. Serveste si ca loc in care masina poate fi intoarsa, in caz de nevoie, fiind si un loc in care cei care sufera de claustrofobie se pot reculege.

O atentie speciala a fost acordata luminilor. Daca in tunel sunt lumini albe, "pesterile", locurile de popas, sunt luminate in albastru si galben, dand senzatia luminii naturale. Lumina galbena imita rasaritul.

Tunelul Laerdal, ventilat din ambele guri, este primul din lume unde aerul este tratat, dioxidul de nitrogen fiind evacuat.

Problemele din timpul construcţiei

Deşi tunelul leagă comunele Laerdal şi Aurland, muncitorii au început să excaveze simultan din trei locuri. Două echipe au pornit din cele două capete ale tunelului, iar o a treia echipă s-a apucat să sape un tunel de ventilaţie, lung de 2 kilometri, care avea să se intersecteze cu tunelul principal la 6,5 kilometri de la intrarea dinspre Laerdal. Cum au reuşit cele trei echipe să-şi coordoneze lucrările de excavaţie astfel încât să fie sigure că se vor întâlni, chiar în inima muntelui? Pentru a stabili cu exactitate locul de pornire a lucrărilor pentru fiecare echipă s-a apelat la sistemele satelitare de navigaţie, iar direcţia de executare a săpăturilor a fost ţinută cu ajutorul fasciculelor laser. Înaintarea maşinilor de excavat tunele a fost controlată de aceste lasere, găurile forate pentru explozivi fiind astfel poziţionate cu precizie.

Pentru fiecare explozie s-au forat aproximativ 100 de găuri, fiecare gaură având o adâncime de 5,2 metri. Ele au fost umplute cu aproape 500 de kilograme de material exploziv, rezultând aproximativ 500 de metri cubi de rocă dislocată. Pietrişul a fost dus afară cu camioanele. Înainte de a continua operaţiunea de excavare, pereţii şi tavanul tunelului trebuiau consolidaţi. În acest sens s-au folosit ancore de oţel, iar suprafeţele au fost injectate cu beton torcretat, în combinaţie cu plase de armare. Fiecare echipă înainta cu 60–70 de metri pe săptămână. În septembrie 1999 a fost excavată ultima porţiune, iar cele două echipe care lucrau la tunelul principal s-au întâlnit, cu o abatere de numai 50 de centimetri! După un an şi două luni de la acest eveniment, tunelul a fost dat în folosinţă, conform planificării. Până la acea etapă, tunelul a costat 120 de milioane de dolari.

Cum este asigurată ventilaţia?

Inginerii care proiectează tunele întâmpină mereu probleme când e vorba de asigurarea unei calităţi bune a aerului din tunel. Întrucât călătoria prin Tunelul Laerdal durează aproximativ 20 de minute, este deosebit de important ca aerul să fie suficient de curat pentru a fi respirabil. Cum se realizează acest lucru?

Tunelul de ventilaţie lung de 2 kilometri, aflat la 6,5 kilometri de la intrarea dinspre Laerdal, iese într-o vale din apropiere şi are rol de coş, sau canal de evacuare. Aerul curat este aspirat în tunel la cele două ieşiri, iar aerul poluat este evacuat prin tunelul de ventilaţie, în care sunt instalate două ventilatoare puternice — având împreună o putere maximă de aspirare de 1,7 milioane de metri cubi pe oră. Ventilatoarele pot fi folosite pentru a evacua mai mult aer când tunelul e foarte poluat. Acest sistem de ventilaţie asigură necesarul de aer curat la ieşirea înspre Laerdal a tunelului; trebuia totuşi să se mai facă ceva pentru porţiunea dinspre Aurland, a cărei lungime este mult mai mare. Aşadar, pe tavanul tunelului s-au fixat 32 de ventilatoare mai mici pentru a mări cantitatea de aer împinsă spre tunelul de ventilaţie. Cu toate acestea, întrucât are de parcurs o distanţă mai mare de la intrarea dinspre Aurland până la gura tunelului de ventilaţie, aerul devine din ce în ce mai poluat. Cum putea fi rezolvată această problemă?

Soluţia a constat în construirea unei centrale de purificare a aerului într-un tunel paralel, lung de 100 de metri, situat la 9,5 kilometri de la intrarea dinspre Aurland. Ambele ieşiri ale acestui tunel paralel dau în tunelul principal. Aerul din tunelul principal este deviat în tunelul paralel, unde se extrage până la 90% din praf şi din bioxidul de azot.

Dispunând de acest sistem de ventilaţie şi de centrala de purificare, Tunelul Laerdal poate fi folosit în mod adecvat de 400 de maşini pe oră. În tunel există senzori cu ajutorul cărora se monitorizează calitatea aerului şi se reglează sistemul de ventilaţie. Dacă poluarea atinge cote prea înalte, circulaţia prin tunel este oprită, însă până în prezent nu a fost cazul.

Câtă siguranţă oferă?

Unora le este teamă să circule cu maşina printr-un tunel. Acest lucru împreună cu recentele incendii şi accidente grave care au avut loc în unele tunele din Europa au făcut ca siguranţa să devină o chestiune de mare interes în realizarea Tunelului Laerdal. Ce măsuri s-au luat pentru ca circulaţia rutieră să se desfăşoare în siguranţă?

Un centru de control din Laerdal monitorizează în permanenţă sistemele de siguranţă existente în tunel, iar, în cazul în care apare vreun pericol, tunelul este închis circulaţiei. S-au luat numeroase măsuri pentru a se putea opri imediat accesul în tunel şi a-l evacua rapid. În plus, la fiecare 250 de metri s-au instalat telefoane pentru cazuri de urgenţă, iar la fiecare 125 de metri există două extinctoare. Centrul de control înregistrează automat locul de unde s-a luat un extinctor. Dacă este luat unul de la locul lui, se aprinde imediat lumina roşie a unor semafoare care îi avertizează pe şoferi să nu intre în tunel, iar cei aflaţi deja în interiorul tunelului sunt îndrumaţi cu ajutorul semnalelor luminoase şi al indicatoarelor să iasă de aici urmând direcţia bună, îndepărtându-se astfel de pericol. Şoferii îşi pot schimba direcţia de mers deoarece există spaţii de întoarcere pentru maşini la fiecare 500 de metri, precum şi 15 locuri unde pot fi întoarse şi vehiculele mai mari. Tunelul este echipat şi cu un sistem de antene radio, iar şoferii pot fi ţinuţi la curent despre situaţia traficului prin intermediul aparatelor radio din maşina lor. Există sisteme de fotografiere şi de contorizare cu ajutorul cărora se monitorizează tot traficul din tunel. Autorităţile din domeniul circulaţiei rutiere consideră că siguranţa circulaţiei prin tunel este foarte bună, având în vedere că densitatea traficului de aici este relativ scăzută.

De ce e unic acest tunel?

Cum e să circuli prin tunel? Un obiectiv important pe care l-au avut în vedere inginerii a fost să facă din traversarea tunelului o experienţă plăcută, iar şoferii să se simtă în siguranţă, dar şi să conducă cu prudenţă. Pentru a atinge acest obiectiv, când s-a proiectat interiorul tunelului s-a colaborat şi cu psihologi specializaţi în domeniul rutier, de la un institut de cercetări, şi cu specialişti în domeniul iluminatului şi s-a folosit şi un simulator de conducere.

Care a fost rezultatul? Ei bine, tunelul nu este chiar drept. Curbele uşoare îi împiedică pe şoferi să aţipească la volan, aceştia având totuşi o vizibilitate de 1 000 de metri în faţă. Curbele îi ajută şi să aprecieze mai uşor distanţa până la vehiculele care vin din sens invers. Pentru ca traversarea tunelului să nu fie monotonă există trei spaţii largi, asemănătoare unor săli de peşteră. Ele creează impresia că sunt patru tuneluri mai scurte, în loc de unul lung. În aceste spaţii largi iluminatul este deosebit: lumini galbene sau verzi la nivelul carosabilului şi lumini albastre în tavan, ceea ce creează iluzia că se vede lumina zilei şi un răsărit de soare. Aceste efecte speciale, precum şi iluminatul adecvat de-a lungul tunelului le dau şoferilor, în general, un sentiment de siguranţă şi îi fac să se simtă la largul lor.

Acum călătorii pot avea parte de experienţa unică pe care o oferă traversarea celui mai lung tunel rutier din lume. Această realizare remarcabilă a ingineriei moderne a avut ca rezultat o legătură sigură între estul şi vestul Norvegiei. Ea este o dovadă clară a ceea ce poate face omul când îşi foloseşte capacităţile şi ingeniozitatea în mod constructiv.

Să aveți o zi frumoasă!