Decembrie. Sărbători, tradiții, superstiții

Decembrie – Undrea

Denumirea lunii decembrie derivă de la cuvântul „decem”, care înseamnă zece, deoarece a reprezentat luna a zecea în calendarul roman.
În tradiția populară, luna decembrie se numește Undrea sau Andrea, Indrea în amintirea Sfântului Apostol Andrei, prăznuit în ultima zi a lunii noiembrie.

 
Decembrie este prima lună de iarnă, este luna solstițiului de iarna, cu cea mai lungă noapte și cea mai scurtă zi, dar este și luna luminilor, pentru că din decembrie ziua începe, din nou să crească!

(31 de zile – ziua are 9 ore, noaptea 15 ore)

Decembrie este a 12-a lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile.

Decembrie începe (astrologic) cu soarele în semnul Săgetătorului și sfârșește în semnul Capricornului. Din punct de vedere astronomic, luna decembrie începe cu soarele în constelația Ophiuchus și se sfârșește cu soarele în constelația Săgetător.


Luna are 31 de zile. Ziua are 9 ore, iar noaptea are 15 ore. Soarele răsare la începutul lunii la 07 h 32 m și apune la 16 h 38 m, iar la sfârșitul lunii răsare la 07 h 52 m și apune la 16 h 46 m.
Între 13 și 14 decembrie este atins nivelul maxim de către curentul de meteori Geminide, care se poate vedea de pe Pământ o dată la aproximativ un an și jumătate. Geminidele produc în aceste zile ale lunii decembrie între 60-80 meteori pe oră, o mare parte din ei fiind foarte strălucitori (bolizi). În 2017 maximul se va produce în timpul zilei de 14 decembrie (ora 8.30 ora României) și se pot vedea aproximativ 120 de stele căzătoare pe oră, din afara orașelor mari.

Solstițiul de iarnă are loc la 21 decembrie, la 18 h 28 m.

Solstițiu înseamnă „soare nemișcat”. În emisfera nordică, 22 decembrie este prima zi de iarnă astronomică — cea mai scurtă zi (8 ore și 50 minute) și cea mai lungă noapte a anului (15 ore și 10 minute, pentru București). Acest eveniment astronomic este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui.

În emisfera sudică a Pământului, fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

La momentul solstițiului de iarnă, Soarele se află în emisfera australă a sferei cerești, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc, în fiecare an, în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

Obiceiurile românești din preajma solstițiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat și incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Țurca sau Borița, care, după ce însoțește unele cete de colindători, este omorât simbolic și, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignat (20 decembrie).

La 22 decembrie se face trecerea în semnul zodiacal Capricorn, din zodiacul clasic european și reprezintă a 10-a zodie pe cercul zodiacal (care cuprinde 12 zodii).

Fazele Lunii se produc la: 03 decembrie — Lună Plină 17 h 47 m (Luna începe să descrească); 10 decembrie — Luna la Ultimul Pătrar 09 h 51 m; 18 decembrie — Lună Nouă 08 h 30 m (Luna începe să crească); 26 decembrie — Luna la Primul Pătrar la 11 h 20 m, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

Sărbătorile lunii decembrie pregătesc, prin obiceiurile, ritualurile și practicile magice pe care le adăpostesc, sfârșitul și totodată începutul anului calendaristic: Bubatul, Sava, Moș Nicolae, Ana Zacetenia, Modest, Ignatul, Moș Ajun, Moș Crăciun, Îngropatul Crăciunului.

 

Numele lunii decembrie (latină: December) vine de la cuvântul latinesc decem, zece, pentru că luna decembrie era a zecea lună în calendarul roman.

Grecii numeau luna decembrie Poseidon. În România, luna decembrie, popular, se numește Undrea, Andrea, Indrea. Denumirea de Undrea sau Andrea vine de la faptul că încă se păstrează amintirea Sfântului Andrei, sărbătorit pe 30 noiembrie.

Decembrie începe în aceeași zi a săptămânii ca și Septembrie.

I.L. Caragiale spunea în Calendar despre luna decembrie: Gerul îngheață becurile felinarelor pe ulițe. Primăria hotărăște a așeza la fiecare răspânte câte o sobă de tuci. Un amic al guvernului va fi însărcinat, fără leafă, numai cu diurnă, să meargă la Paris spre a cumpăra sobele, cari vara vor putea servi și la altceva.

Sărbători

4 decembrie –  Sfânta Varvara

Sfânta îi apără pe copii, pe mamele lor, pe tinerele fete, dar şi pe mineri. Superstiţia cere ca în dimineaţa acelei zile, toţi ai casei să-şi facă semnul crucii pe faţă cu miere de stup, pentru a se feri de bubat/vărsat de vânr. Tot în această zi se dau de pomană turte sau azimi calde şi unse cu miere, pentru ca şi vărsatul să fie cald, moale şi dulce. Nu e bine să laşi copiii să mănânce porumb copt, fasole sau seminţe de dovleac, pentru ca erupţia să nu fie mare şi deasă ca seminţele respective. Superstiţia cere ca în această zi să nu se poarte straie negre, nici să nu se fiarbă în vase negre, ca să nu se facă tăciune în grâne. Mai este o superstiţie: în această zi se pun în apă crengi de măr sau de vişin în apă, care se lasă până la Florii. Dacă aceste rămurele înfloresc până atunci, e semn că anul va fi mănos, iar dacă nu, va fi secetos.

6 decembrie – Sfântul Nicolae – Crăciunul copiilor

Închizând cele trei zile consacrate vărsatului, ziua de Sfântul Nicolae este pe 6 Decembrie. Sfântul Nicolae însumează numeroase atribuţii: protector al copiilor, dar şi al tâlharilor, al corăbierilor şi al oştenilor. El este primul Moş darnic sau justiţiar, care le face cadouri copiilor odată cu venirea iernii; de aici şi altă denumire a zilei de 6 Decembrie – Crăciunul Copiilor. O vorbă populară spune „când îşi scutură Sfântul Neculai barba lui cea albă, ninge negreşit”. În această zi se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, cu care ocazie se aprecia şi rodul livezilor.

Ziua de 9 decembrie, a solstițiu de iarnă pe stil vechi, era un important hotar al Calendarului popular, iar Biserica a suprapus peste acesta sărbătoarea Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana. 

20 decembrie – Ignatul

Înainte de Ajun, pe 20 Decembrie este ziua Ignatului.

IGNATUL, Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din cei mai de seamă părinţi apostolici. El ar fi fost pruncul luat în braţe de Hristos şi dat ca exemplu de smerenie ucenicilor Săi. Pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos, a fost aruncat în arenă şi sfâşiat de lei, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian. O parte din moaştele sale se află în Catedrala episcopală din Galaţi, la Schitul Darvari din Bucureşti şi la Mânăstirea Tismana.

Peste sărbătoarea Sfântului Ignaţie s-a suprapus, însă, un cult precreştin. Ziua de 20 decembrie este caracterizată de un demonism pronunțat, fiind patronată de o pereche de reprezentări mitice: Ignatul și Inătoarea.

"Ca reprezentare mitică, Ignatul reunește mai multe atribute, el este un spirit al belșugului și un vestitor al sărbătorii mari care urmează, figura sa fiind probabil contopită cu o divinitatea precreștină solară. De altfel această legătură este sugerată și de semantica numelui (ignis = foc) și cu practicile care au loc în această zi: sacrificiul animalului și trecerea acestuia prin foc".

În legende și povestiri populare, Ignatul apare în calitatea de sfânt făcător de minuni sau de condiție umilă din care iese cu ajutor divin sau chiar ca erou civilizator care îi învață pe oameni să se pregătească cum se cuvine pentru Crăciun.

Figura Sfântului este astfel adaptată la tradițiile românilor iar animalul sacrificat, porcul, simbol vechi al norocului, belșugului și fertilității, devine o emblemă a sărbătorii și chiar a patronului ei creștin.

Potrivit religiozităţii populare, sângele porcului, adică tocmai ceea ce, în timpul postului, se crede că ne spurcă, în timpul acestei sărbători ne purifică, fiind un paradox al purificării prin post şi sânge.

Ignatul apare femeilor care torc, perie cânepa sau spală în această zi și le chinuie sau chiar ucide pe cele care fac treabă. În această zi se lucrează numai până când femeile aud țipând porcii.

Ziua de Ignat are și un patron feminin, conform tradiţiilor, nevasta lui Ignat, denumită Inătoare. Aceasta este reprezentată ca o femeie mostruoasă care opărește mâinile femeilor care torc sau le mutilează și le ia vlaga.

Ziua de 20 decembrie reprezenta în calendarul ocupațiilor tradiționale termenul limită al prelucrării firelor naturale.

Obieciuri de Ignat

În ziua de Ignat, pe 20 decembrie, are loc tradiţionala tăiere a porcilor. "Tăiatul porcului, activitate la care participa întreaga familie, era supus unor restricții rituale complexe: porcii se tăiau în zorii zilei sau dimineața; animalul era stropit cu apă sfințită și așezat cu capul spre răsărit; pe frunte sau pe ceafă se cresta  cu cuțitul o cruce pe care se presăra sare; din carne se păstra câte o bucată de carne care se dăruia Sf. Ignat", mai spune etnologul pentru RomaniaTV.net.

"Femeile aveau o grijă deosebită pentru capul și picioarele porcului, folosite la piftii (aituri sau răcituri), preperat tradițional care asigura sporul și sănătatea animalelor în gospodărie și se împărțea ca ofrandă pentru cei morți", arată Ania Moldoveanu.

Sfântul Ignat e zis şi Crăciunul ţiganilor, ei fiind cei care taie porcii. Acum are loc tăierea porcilor negri, de la care se opreşte sânge şi fiere, pentru vindecarea bolilor şi a frigurilor.

În popor se spune că „dacă nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine", „după Ignat, porcul slăbeşte". Există, însă, sate în care porcul este tăiat a doua zi de Crăciun - precum în Vâlcea, Bacău, Prahova - sau a treia zi - Dâmboviţa, conform unor interdicţii privind consumul cărnii de porc în post şi în prima zi de Crăciun.

Ansamblul ritual al tăierii porcului este încheiat prin masa comună, numită "pomana porcului".

În ziua de Ignat nu se lucrează, se taie porcul şi se crede că cine nu are porc gras de Crăciun şi cuţit în vreme pepenilor nu a cunoscut fericirea, potrivit expertului în folclor Irina Nicolau. Dar, potrivit tradiţiei, la tăierea porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi, întrucât porcul va muri greu şi carnea lui nu va mai fi bună.

Tradiţii de Ignat

    În această zi din fiecare porc tăiat i se dăruiește o bucată lui Ignat.

    Femeile pisează grâu ca sa aibă de împărțit la Crăciun. Se fac un fel de turte, "Cârpele Domnului", cu miere și nuci care se mănâncă în ajunul Crăciunului.

    Ignat vindecă porcii de boală rea și tot el este cel care vine să le anunțe moartea și să le ia sufletele.

    Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngrașă pentru că în această noapte își visează cuțitul.

    În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină.

    Copii se mânjesc cu sânge de porc pe frunte ca să fie rumeni și sănătoși tot anul.

    Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătută sau să rupă rufele peste an.

    Cine nu taie porcul în această zi, i-l mânâncă lupul în cocină.

    Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă.

Urmează sărbătoarea Ajunului, pe 24 Decembrie, patronata de Moş Ajun. Superstiţia spune că la miezul nopţii dinspre Crăciun apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc. La fel, în Ajun se dă copiilor să mănânce bostan pentru a fi graşi peste an; e bine să mănânci peşte în Ajun, ca să nu te scuture frigurile peste an. În Ajun fetele posteau, pentru a-şi putea vedea ursitul; altele fete se feresc să bea apă toată ziua, iar seară îşi fac o turtită jumătate sare, jumătate faină şi o mănâncă; se crede că este cu putinţă ca viitorii lor miri să li se arate în vis spre a le da să bea apă. În această zi se fac pregătirile pentru Crăciun, ziua Naşterii Mântuitorului.

24 decembrie – Moș Ajun, Moș Crăciun

Moș Ajun, fratele lui Crăciun, este celebrat pe 24 decembrie. Conform tradiției, Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile Facerii, cere adăpost lui Moș Ajun. Motivând că este om sărac, o refuză, dar o îndrumă spre fratele său, mai mare și mai bogat, Moș Crăciun.

25 decembrie – Crăciunul

În tradiția populară se spune că Maica Domului, când trebuia să nască pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soția acestuia în grajd, unde dă naștere lui Iisus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a nașterii lui Hristos s-au deschis cerurile și Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor. Ajunul Crăciunului, seara de 24 decembrie, deschidea șirul sărbătorilor de iarnă, care țineau 12 zile și se terminau în ajunul Bobotezei (6 ianuarie). La mijloc cădea Anul Nou.

27 decembrie – Sfântul Ștefan

Se sărbătorește pe data de 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Conform scrierilor Bisericești, Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați  “plini de Duh” și de înțelepciune, care au fost puși  să slujească atât în cadrul slujbelor religioase cât și să supravegheze buna orânduială la mesele comune. Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan l-a cunoscut bine pe mântuitorul Iisus Hristos, a săvârșit minuni și semne mari datorită credinței sale în Dumnezeu.

31 decembrie – Revelionul

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, este numit — Îngropatul Anului sau, mai recent — Revelion. Timpul obiectiv, care curge spre infinit, este „oprit” după 365 de zile și întors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la început în ziua de Anul Nou. Asemănător divinității, timpul se naște anual, întinerește, se maturizează, îmbătrânește și moare pentru a renaște după alte 365 de zile.

Anul Nou

Timpul obiectiv, care curge spre infinit, este „oprit” după 365 de zile și întors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la început în ziua de Anul Nou. Asemănător divinității, timpul se naște anual, întinerește, se maturizează, îmbătrânește și moare, pentru a renaște după alte 365 de zile.

Anul 2016, din punct de vedere astronomic, va fi un an bisect și va avea o zi în plus, deci, în total, 366 de zile. Această zi în plus este adăugată întotdeauna lunii februarie, care va avea, astfel, 29 de zile, eveniment care se întâmplă o dată la patru ani, în rest luna februarie are 28 de zile, iar anul 365 de zile, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ”Zile și mituri. Calendarul țăranului român” (2000).

Tradiții

Tradiția spune că în luna decembrie gospodarii au grijă de gospodărie, animale și de starea grădinilor și câmpurilor. Fetele nemăritate se spală cu prima nea ca să fie frumoase și drăgăstoase. Dacă începutul lunii este geros, așa va fi zece săptămâni. Tot tradiția spune că o iarnă geroasă înseamnă că vara va fi călduroasă, dacă va fi zăpada, anul care va veni va fi roditor.

În tradiția populară, luna decembrie se numește Undrea

Denumirile populare — Andrea, Indrea și Undrea — păstrează amintirea Sfântului Apostol Andrei, prăznuit în ultima zi a lunii noiembrie. În cursul acestei luni se află începutul iernii atât în calendarul oficial (1 decembrie), cât și în calendarul popular (6 decembrie, Moș Nicolae) și în Calendarul astronomic (ziua solstițiului de iarnă, 22 decembrie).

În această perioadă a anului, la sate viața productivă intră într-un proces de relaxare.

Sărbătorile lunii decembrie pregătesc, prin obiceiurile, ritualurile și practicile magice pe care le adăpostesc, sfârșitul și totodată începutul anului calendaristic: Bubatul, Sava, Moș Nicolae, Ana Zacetenia, Modest, Ignatul Porcilor, Moș Ajun, Moș Crăciun, îngropatul Crăciunului.

Superstiţii şi obiceiuri în luna DECEMBRIE (Undrea)

Denumirea populară a lunii Decembrie este Undrea, dar şi Luna lui Cojoc, Ningău sau Luna lui Andrei; sunt şi ziceri populare despre luna Decembrie: „În Undrea, iarna-i grea” sau „Undrea geros aduce an manos” şi se spune că această lună fiind geroasă, gerul înţeapă de parcă-ţi baga ace, undrele, andrele în piele. În categoria prevestirilor de timp, vecine cu superstiţia, se mai spune că „De va fi Crăciun ploios, va fi Paşte friguros” sau “cum va fi vremea la începutul lui Decembrie, tot aşa va fi timp de zece săptămâni”.

Zilele Bubatului

Luna Decembrie începe cu ciclul de sărbători trinitare, între 4-6 Decembrie, consacrate vărsatului, una dintre bolile cele mai temute în mediul rural. 

Este vorba despre despre două zile păzite, așa cum sunt numite ele de către teologi, dedicate vărsatului de vânt (varicelei), una dintre bolile temute în mediul rural.

Aceste zile se țin pentru a feri copiii de vărsat. Astfel, copiii nu au voie să mănânce boabe de porumb, fasole și seminţe de dovleac.

La rândul lor, mamele îmbărburează copiii, adică le ung faţa cu miere, şi îi spală apoi cu apă în care au spălat icoana. În alte locuri, “mamele fac turtele Barburii, o turtă unsă cu miere şi una cu dulceaţă. Prima se dă de pomană şi cealaltă se pune la streaşină”. (Irina Nicolau, “Ghidul sărbătorilor românești”, Humanitas, 1998)

În plus, ca de mai toate sărbătorile românești, femeile nu au voie să opărească rufe, nici să ţeasă sau să coasă.

Sfânta Varvara îi apară pe copii, pe mamele lor, pe tinerele fete, dar şi pe mineri; se ţine în ziua de 4 Decembrie, pentru a nu se îmbolnăvi. Superstiţia cere ca în dimineaţa acelei zile, toţi ai casei să-şi facă semnul crucii pe faţă cu miere de stup, pentru a se feri de bubat. Tot în această zi se dau de pomană turte sau azimi calde şi unse cu miere, pentru ca şi vărsatul să fie cald, moale şi dulce. Nu e bine să laşi copiii să mănânce porumb copt, fasole sau seminţe de dovleac, pentru ca erupţia să nu fie mare şi deasă ca seminţele respective. Superstiţia cere ca în această zi să nu se poarte straie negre, nici să nu se fiarbă în vase negre, ca să nu se facă tăciune în grâne.

Mai este o superstiţie: în această zi se pun în apă crengi de măr sau de vişin în apă, care se lasă până la Florii. Dacă aceste rămurele înfloresc până atunci, e semn că anul va fi mănos, iar dacă nu, va fi secetos. Cea de a doua zi a acestei sărbători a bubatului, 5 Decembrie, este ziua Sfântului său Sfintei Sava, o personalitate enigmatică în virtutea ambivalenţei numelui; elementul central al sărbătoririi îl constituie pomană rituală. Ziua de Sf. Sava este bună pentru magie: se iau trei lumânări şi se pun la icoana sfântului; când cineva aiurează, înnebuneşte sau strigă a lingoare, se aprind lumânările pe rând, se picura câte trei picături de ceară din fiecare. Ceară picata se strânge cu grijă şi se pune sub pernă bolnavului.

Crăciunul copiilor

Închizând cele trei zile consacrate vărsatului, ziua de Sf. Nicolae este pe 6 Decembrie. Sf. Nicolae însumează numeroase atribuţii: protector al copiilor, dar şi al tâlharilor, al corăbierilor şi al oştenilor. El este primul Moş darnic sau justiţiar, care le face cadouri copiilor odată cu venirea iernii; de aici şi altă denumire a zilei de 6 Decembrie – Crăciunul Copiilor. O vorbă populară spune „când îşi scutură Sf. Neculai barba lui cea albă, ninge negreşit”. Sf. Nicolae se serbează pentru ajutor la boli şi mai ales la lovituri, dar şi pentru vite. Şi în această zi se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, cu care ocazie se aprecia şi rodul livezilor. Sf. Nicolae bucurându-se de un statut deosebit în panteonul popular, era firesc că sărbătoarea lui să fie una complexă a cărei sacralitate se prelungeşte până pe 7 Decembrie, când se serbează Ciuda lui Sf. Neculai, zi în care nu se lucrează, se fac praznice pentru cei morţi de moarte năpraznică, înecaţii, mâncaţii de lupi, precum şi pentru cei pierduţi fără urmă prin lume. 
În aceeaşi zi este Sf. Filofteia, care se ţine de către fete pentru a fi ajutate în căsătorie şi în lehuzie, dar şi de către gospodari pentru binele vitelor din bătătură.

Ajunul Crăciunului – Moş Ajun

 Urmează sărbătoarea Ajunului, pe 24 Decembrie, patronata de Moş Ajun, stăpânul Timpului, care prefigurează anul care pleacă, dar şi deţinătorul puterii anului ce vine. 
Superstiţia spune că la miezul nopţii dinspre Crăciun apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc. 
La fel, în Ajun se dă copiilor să mănânce bostan pentru a fi graşi peste an; e bine să mănânci peşte în Ajun, ca să nu te scuture frigurile peste an. 
În Ajun fetele posteau, pentru a-şi putea vedea ursitul; altele fete se feresc să bea apă toată ziua, iar seară îşi fac o turtită jumătate sare, jumătate faină şi o mănâncă; se crede că este cu putinţă ca viitorii lor miri să li se arate în vis spre a le da să bea apă. Magie: femeile prind lilieci pe care îi îngroapă într-un furnicar, pentru că după ce vor putrezi, să le ia oasele şi să descânte cu ele de urât, de dragoste şi de altele. 
Cu împrumut nu se dă nimic în această zi; superstiţia spune că cei ce cer vor să aibă noroc la furtişaguri, afară de aceasta, se crede că cel ce dă îşi dă norocul din casă. 
În această zi se fac pregătirile pentru Crăciun, ziua Naşterii Mântuitorului, despre care puteţi citi mai pe larg (Crăciunul şi Anul Nou – Originile superstiţiilor)

Crăciunul şi Anul Nou – Originile Superstiţiilor

Deşi omul creştin a primit o „lege” a salvării (prin sacrificiul lui Iisus Christos), în adâncul subconştientului său a rămas tributar fricii de elementele naturii, de rele, de boli, de „ceva” nefast, încă din adâncurile istoriei umanităţii, când nu ştia cum să se apere, să se ferească de ele. Subconştientul colectiv păstrează frica ancestrală, sentiment care-l face pe om vulnerabil şi, nu este întâmplător ca, superstiţiile dăinuie cu străşnicie mai ales în mediul rural, mai puţin emancipat. Dar mai interesant este că nici credinţa religioasă nu-i opreşte pe oameni să păstreze şi să transmită o sumă de superstiţii care, dacă li s-ar cunoaşte rădăcinile, poate ar fi eradicate, pentru că multe din superstiţiile noastre îşi au rădăcinile în ritualuri păgâne.

În tradiţia populară românească vom mai întâlni numeroase superstiţii legate de Crăciun şi Anul Nou (despre care vom vorbi mai jos), de plante, diavol, leacuri, munca câmpului, superstiţii vechi şi unele mai noi (ex.: dacă vezi Ambulanţă se spune că-ţi merge prost), superstiţii care se referă la meserii, la oameni buni şi oameni răi şi multe altele. Se pare că nu vom scăpa de ele, ba, chiar le vom îmbogăţi. Un superstiţios ar putea spune: „Bate-te peste gură!”.

Crăciunul şi Anul Nou la romani

Tradiţia populară românească este ţărâna în care se mai păstrează rădăcinile vechilor religii precreştine, rădăcini pe care a încolţit creştinismul. Din acest ogor ies la suprafaţă datinile păgâne, cu urme adânci în sânul poporului nostru. Ele au născut obiceiuri şi superstiţii care se păstrează până astăzi, căci ce este superstiţia decât un ritual sublimat? În obiceiurile de Crăciun şi An Nou există elemente ale ritualului creştin, dar şi urme ale riturilor păgâne. Şi nici nu este de mirare, pentru că înainte de a avea descrierea Naşterii Mântuitorului din Evangheliile lui Matei şi Luca, ea fiind cunoscută prin intermediul proorocilor şi profeţilor, mai înainte au existat sărbătorile precreştine, foarte populare pe întinsul întregului Imperiu Roman. Să vedem care sunt acestea.

• Saturnaliile, care se desfăşurau sub semnul lui Saturn, zeu italic agrar, de obârşie arhaică (poate etruscă), zeu ce era protectorul holdelor şi semănaturilor. Sărbătoarea dura o săptămână, era plină de ospeţe şi bucurie, petrecere şi bună dispoziţie. Sacrificiile de animale în cinstea zeului Saturn, înjunghierea porcilor în prima zi de Saturnalii stă, fără îndoială, la originea obiceiului creştin de a tăia porcul de Ignat. După sacrificii urma ospăţul, se bea şi se mânca vârtos. Copiii cutreierau străzile împărţindu-şi daruri, turtele şi colacii fiind nelipsite de la Saturnalii.

• Dies Solis Invicti – ziua soarelui neînvins – era sărbătoarea zeului Mithra, care avea loc în ziua de 25 Decembrie, ziua Solstiţiului de iarnă. Mithra era un zeu cu origine persană, care în literatura vedică întruchipa soarele. Cultul sau a fost răspândit în Imperiul Roman de cohortele de mercenari şi s-a generalizat în secolul al III-lea înainte de Christos. Pentru biserica creştină de la începuturi a fost dificil să impună propria sărbătoare a Naşterii Domnului peste o atât de răspândită şi importanta sărbătoare. Încet-încet, însă, ea a fost înlocuită pe măsură ce Biserica creştea şi se întărea şi în mod special, după anul 391 când creştinismul a devenit religie de stat în Imperiul Roman. Astfel, o străveche sărbătoare de origine orientală, a devenit mai întâi sărbătoare a romanilor, apoi s-a transformat în sărbătoare creştină.

• Kalendae Januarii, era sărbătoarea dedicată zeului Ianus cel cu două feţe, una privind înainte, altă – înapoi. Sărbătorit aşa cum spune numele (Kalendae Januarii = prima zi a lunii Ianuarie) la 1 Ianuarie, ziua sa era încă un prilej de bucurie, spectacole de circ, lupte de gladiatori, ospeţe, întreceri de care şi festivităţi militare.

Se obişnuia că în cadru ritualic să se facă prevestiri pentru anul care începea, de asemenea, se făceau vrăji şi farmece.

Crăciunul – că zi a Naşterii lui Iisus – a început să se răspândească şi în Europa după anul 429 d.Chr. când, această zi a fost declarată de împăratul Iustinian, sărbătoare a Imperiului Roman. Astăzi, sărbătorile de iarnă care ţin două săptămâni (24 dec. – 6 ian.) s-au suprapus pe Saturnalii (17-23 dec.), pe sărbătoarea lui Mithra (25 dec.) şi pe Kalendae Januarii (1 ian.), astfel avem Crăciunul pe 25 dec., Anul Nou pe 1 ian. şi Boboteaza pe 6 ian.; între acestea sărbătorim pe Sf.Nicolae pe 6 dec. şi avem pe 20 dec. Ignatul.

Să vedem ce anume ne-a rămas de la aceste sărbători şi superstiţiile derivate din datinile precreştinilor. Este neîndoios că tăierea porcului de Ignat îşi are obârşia în sacrificiile făcute de Saturnalii şi se spune că dacă porcul nu este sacrificat de Ignat, nu se mai îngraşă pentru că-şi visează cuţitul. Întreaga desfăşurare a sacrificării porcului păstrează urmele acestui ritual păgân, dar şi superstiţia de a strânge sângele, a nu fi vărsat pe pământ, care se trage din ritualul creştin. Sigur, semnificaţia acestora s-a pierdut de-a lungul timpului, dar superstiţia a rămas. De Crăciun femeile împart colaci – „Moşii de Crăciun”, şi dau colindeţe copiilor colindători întocmai ca la Saturnalii. Superstiţia spune că făcând aceasta gospodăria va fi îmbelşugată şi roadele bogate – tot aşa, precum la ospeţele din vechime, românii, oricât ar fi de săraci, pun pe masa de Crăciun bucate alese, cozonaci şi vin.

Colindul prefigurează cutreieratul străzilor de către copii în timpul Saturnaliilor, iar astăzi copiii formează cete de colindători care umblă din casă-n casă colindând şi primind colaci, covrigi, cozonac, nuci, mere şi, mai nou, bani. Superstiţia spune că dacă gospodarul nu primeşte şi nu „omeneşte” colindătorii, tot anul ii va merge rău, recolta va fi slabă şi nu va avea belşug în casă.

Colacii, turtele de Crăciun şi roatele de foc rostogolite de pe dealuri de tinerii din diverse sate, păstrează şi ele forma rotundă a soarelui, rămăşiţă a cultului lui Mithra. Tot din acele timpuri dăinuie şi superstiţia, mai puţin cunoscută la noi, că primul buştean pus pe foc în noaptea de Crăciun trebuie să ardă cu totul pentru îndepărtarea spiritelor rele. Un alt obicei tradiţional este Pluguşorul care, deşi poarta elemente mai apropiate („C-a venit mai an/Bădiţa Traian”) este şi el asemănător cu ritul zeului soarelui, Mithra; acel soare de care depind semănaturile şi recoltele şi care, dacă n-ar fi invocat, ar face că rodul pământului să fie slab.

Deşi de dată mult mai recentă, obiceiul împodobirii bradului a generat şi el superstiţii: se spune că, dacă bradul ia foc de la o lumânare, prevesteşte nenoroc pentru întregul an.

Umblatul cu Steaua este mai apropiat de ritualul creştin; el vorbeşte despre steaua care-a răsărit la Naşterea lui Iisus, despre Bethleem (la români Viflaim sau Viflaeem) şi despre păstorii din preajma ieslei. 

Alt obicei popular românesc, Irozii sau Vicleiul, păstrează urme ale sărbătorii Kalendae Januarii. Regăsim în el diverse personaje: ca şi la romani – soldatul sau militarul, măştile, dar şi pe Irod, Pruncul Sfânt şi Magii (trei Crai de la Răsărit). 
De Anul Nou sunt cunoscute vrăjile, descântecele, farmecele şi ritualurile magice de ghicire a viitorului şi urările pentru anul care începe, ca şi la sărbătoarea zeului Ianus. Cele mai cunoscute superstiţii sunt deja celebrele „punţi” puse fetelor nemăritate, dar şi masa din prima zi a anului cel nou, masa Sf. Vasile cu cele patru colţuri marcate sub acoperământ cu: un ban, un cărbune, o oglindă şi o bucată de mămăligă. Tinerii intră şi-şi aleg câte un colţ; se crede că dacă alege banul – va fi bogat, mămăliga – va avea belşug, oglinda – va fi frumos şi sănătos, dacă alege colţul cu cărbunele – va fi urât şi rău. Tot la Anul Nou se tăie o ceapă în 12 părţi, se sărează şi se pune pe o farfurioară. Se crede că fiecare felie de ceapă arata cum va fi luna respectivă a anului care începe: ploioasă sau secetoasa. La ziua întâi de Ianuarie copiii merg cu Sorcova, dar acest obicei este foarte… tânăr. Şi totuşi, superstiţia spune că cine rămâne nesorcovit – tot anul va fi nenorocos şi bolnăvicios.

Cele mai frumoase tradiţii şi obiceiuri ale românilor de Crăciun

Pe 25 decembrie sărbătorim Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Crăciunul fiind cea mai importantă, dar şi cea mai iubită sărbătoare a românilor.

Nașterea Domnului este anunţată la noi în ţară prin colinde, iar primii care pornesc cu colindatul, în dimineaţa de Ajun, sunt copiii şi tinerii. Aceştia sunt primiţi de creştini cu mere, nuci, covrigi şi cu turte numite "Scutecelele lui Hristos".

Se spune că pentru a ne scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină la urechile oamenilor şi să nu fie tentaţi să facă lucruri rele. Potrivit tradiţiei, atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi lumea va încăpea pe mâna lor.

Preziua de Ajun

În preziua de Ajun, după miezul nopţii, între 23-24 decembrie, oamenii fac Masa de Ajun, o masă festivă pentru sufletele morţilor, însă doar cu alimente de post. Primirea preotului era un act de mare ceremonialitate, el trebuia să binecuvânteze masa şi să guste din fiecare fel de mâncare.

Ajunul

Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş Ajun, stăpânul timpului, deţinătorul puterii anului ce vine. Sub influenţa creştinismului, a decăzut ca importanţă o dată cu apariţia lui Moş Crăciun, care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă.

Moş Ajun şi Moş Crăciun apar întotdeauna cu bărbile albe de zăpadă şi sunt extrem de bătrâni, întrucât vin din vremuri de mult uitate. Cei doi seamănă ca picăturile apă, sunt buni şi darnici, cutreieră toată lumea şi fac cadouri, mai ales copiilor. Moş Ajun dăruieşte nuci, pere, covrigi, colaci, colindeţi, plăcinte, prăjituri, bomboane şi tot felul de dulciuri, iar Moş Crăciun aduce haine, încălţăminte, jucării, şi cărnuri de purcel.

Conform tradiţiei, Maica Domnului, fiind pe cale să nască, cere adăpost lui Moş Ajun. Acesta, motivând că e un om sărac, o refuză, îndrumând-o spre fratele său mai bogat, Moş Crăciun. Moş Crăciun era stăpânul staulului unde au stat Iosif şi Maria când s-a născut Iisus. Moş Ajun păzea noaptea vitele şi a mers de i-a spus lui Crăciun că Maria stă să nască. Moş Crăciun a trimis-o astfel pe nevasta sa să o moşească pe Maria. După naştere, el l-a aşezat pe Iisus sub un măr şi a început să culeagă fructe pe care le azvârlea de bucurie la toţi copiii care treceau pe acolo. De aici, şi obiceiul ca Moş Crăciun să vina cu daruri la copilaşi.

În unele locuri se taie porcul în această zi şi nu în timpul postului, ca să nu se strice vreun vas cu carne de porc şi, prin urmare, şi cei din casă.

În ajunul Crăciunului nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.

Tot în seara de 23 spre 24, după miezul nopţii şi până la ziuă, copiii obişnuiesc să meargă cu colinda, cu Moş Ajunul, Bună dimineaţa la Moş Ajun şi Neaţaluş. Ei strigă pe la ferestre „Bună dimineaţa la Moş Ajun, ne daţi ori nu de daţi” şi primesc covrigi, mere, nuci sau colindeţe. Mâncarea primită de copii în această noapte se dă vacilor spre a făta viţei mulţi - cât de mulţi sunt şi piţărăii. De la acest nume această datină a umblatului se numeşte "în piţărai", iar ajunul Crăciunului mai poartă şi numele de "ziua de piţărăi".

În Preziua Ajunului şi în ziua de Ajun, toate pregătirile pe care le fac gospodinele de la sate au un scop magic: ele vor să stimuleze belşugul casei.

Un obicei specific Sărbătorilor de iarnă de a primi vizita preotului în casele noastre în ajunul Naşterii Domnului şi în ajunul Bobotezei pentru comunicarea directă a mesajului sărbătorilor printr-o comuniune caldă între credincioşi şi membrii Bisericii.

În Bucovina există credinţa că nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă. De aceea, în preajma Crăciunului, se recuperează sau se restituie lucrurile împrumutate.

În ziua de Ajun, femeile ies în livadă cu mâinile pline de aluat şi ating fiecare pom spunând: : "cum sunt mâinile mele pline cu aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod la anul".

În Moldova, nu se dă nimic din casă în ziua de Ajun, nici gunoiul nu se aruncă din casă şi nu se împrumută nimic.

Fetele, pentru a-şi vedea ursitorul, pun peste noapte sub fereastră, câte puţin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitorul va veni şi va gusta şi fata îl va vedea.

Tradiţia spune că în Ajunul Crăciunului nu e bine să te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.

Ziua de Crăciun

Începând cu prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu steaua, ei numindu-se colindători sau crai, pe cap având coroane de hârtie colorată. Tot acum are loc şi Vicleimul sau Irozii, când tinerii pun în scenă naşterea lui Hristos. Vicliemul" sau "Irozii" este datină prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

Nelipsit la Crăciun din casele noastre, bradul deţine de fapt în cultura populară românească funcţii funerare: este fie substitutului miresei sau mirelui, în cazul morţii unui tânăr necăsătorit, fie dubletul vegetal al defunctului. Bradul împodobit mai este folosit la nunţi, şi precede venirea alaiului mirelui la casa miresei.

În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru că tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de boli şi plin de bani.

După Crăciun să nu mai fie lăsaţi copiii să mai zică colindatul, că fac bube.

Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.

Traditii, Credinte, Obiceiuri prezente in sarbatorile de iarna

Obiceiurile calendaristice si cele legate de viata de familie sunt o componenta perena a culturii noastre traditionale. Cele mai raspandite si mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Craciunului si de sarbatorirea Anului Nou. Repertoriul traditional al obiceiurilor si traditiilor romanesti cuprinde pe langa colindele propriu-zise - cantece de stea, vicleimul, plugusorul, sorcova, vasilica, jocuri cu masti (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (calutii, caluserii) - si o seama de datini, practici, superstitii, ziceri, sfaturi cu originea in credinte si mituri stravechi sau crestine. Dintre acestea, care exprima intelepciunea populara, realul sau fantasticul, esente ale bogatiei naostre spirituale, redam cateva specifice diferitelor zone ale tarii.

- Se spune ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie in aceasta zi satul. Cine nu are porc gras de Craciun nu poate spune ca a fost fericit in acel an.

- In unele zone ale tarii, porcul se taie de Ignat, adica in 20 decembrie. Se zice ca porcul care n-a fost taiat in aceasta zi nu se mai ingrasa, caci si-a vazut cutitul. Sangele scurs din porc dupa ce a fost injunghiat se pune la uscat, apoi se macina si se afuma cu el, peste an, copiii ca sa le treaca de guturai, de spaima si de alte boli.

- In Bucovina, in Ajunul Craciunului se pun pe masa un colac si un pahar de apa, deoarece se crede ca sufletele celor raposati vin in aceasta noapte pe la casele lor, gusta din colac si-si uda gura cu apa.

- In Ajunul Craciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casa, ca albinelor sa le mearga bine, si sa nu paraseasca stupul pe vremea roitului.

- In Ajunul Craciunului nu e bine sa te bati, nici macar in gluma, cu cineva, caci faci buboaie peste an.

- Dupa Craciun sa nu mai fie lasati copiii sa mai zica colindatul, ca fac bube.

- Acolo unde este datina de a taia porcul in ziua de Craciun, gospodinele pregatesc o mancare din carne macra de porc cu ceapa si slanina, din care sunt ospatati cei dintai dintre strainii ce le calca pragul casei, acestei mancari i se spune "pomana porcului".

- In unele sate maramuresene se zice ca-i blestemata femeia care nu pune de Craciun pe masa fata de masa cu ciucalai, pe pereti sterguri tarcate (brodate) si pe pat perne cu fete tarcate.

- Cu o saptamana inainte de Craciun, in zona Codru din Maramures incep pregatirile pentru colindat, culminand in cele doua zile anterioare sarbatorii, cand se pregatesc mancarurile si se impodobesc interioarele locuintelor: masa cu fata brodata, fete de perne ornamentate, pe pereti se pun sterguri si blide ornamentate, crengi de brad, banita, busuioc, brebenoc.

- Aluatul framantat in noaptea de Craciun e bun de deochi pentru vite.

- Se crede ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa se preface in vin, iar dobitoacele vorbesc.

- La cele trei sarbatori mari - Craciun, Paste si Rusalii - sa te speli cu apa in care au fost pusi bani de argint si vei fi banos.

- Nu e bine ca in Ajunul Craciunului sa fie pus pe masa mai intai rachiul, pentru ca nu el are intaietate in aceasta seara, ci bucatele.

- Daca visezi grau verde in postul Craciunului e semn bun ca anul care vine are sa fie manos in toate.

- In Ajunul Craciunului se leaga pomii cu paie, pentru ca acesti pomi sa lege rod bogat.

- In Ajunul Craciunului se ung painile pe deasupra cu muruiala de faina de grau, ca ele sa nu crape, iar cu muruiala care a ramas, se ung pomii din gradina, ca ei sa fie in vara incarcati de roade.

- In Ziua de Craciun nu se matura in casa, ci a doua zi, si dupa ce ai maturat du gunoiul acela la pomi, ca-i ajuta sa fie roditori.

- Pomul Craciunului imbraca in sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumparate din oras. Cel mai raspandit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sarma, imbracate in hartie colorata, peste ele sunt trecute sfori din ata de fuior pe care sunt insirate boabe de fasole alba.

- In alte sate se facea pom impodobit cu paie de grau taiate scurt si insirate pe sfoara, delimitate de floricele de porumb. Fasolea alba simboliza "curatirea sufletului". Unii locuitori preferau pomul de vasc, pe care se aplicau panglici de hartie colorata.

- In Ajunul Craciunului se da copiilor sa manance bostan, ca sa fie grasi peste an.

- In Bucovina, colacii Craciunului se faceau in forma de 8 si se pastrau pana primavara cand se afumau si se tamaiau boii si plugul inainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mancati de plugari in tarina.

- In anumite sate din Transilvania se pune, in Ajunul Craciunului, pe un scaun, in tinda casei, fan si pe el un colac si in jurul colacului un numar de coci corespunzator numarului de animale din gospodarie. Cocii se dadeau la animale impreuna cu fanul ca sa se inmulteasca si sa fie "an bun".

- In seara de 23 spre 24 decembrie, pana dupa miezul noptii si in unele locuri pana la ziua, cete de copii merg din casa in casa cu colinda: Mos-Ajunul, Buna-dimineata, Colindisul sau Buna-dimineata la Mos-Ajun. In unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. Dupa credinta populara, ei sunt purtatori de noroc si fericire.

- Prin unele parti, baietii, dar mai cu seama cantaretii bisericesti umbla cu icoana in ziua de Ajunul Craciunului - o icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Hristos in mijlocul staulului.

- Oamenii, cand se dau la baut rachiu sau vin in sarbatorile Craciunului, nu zic ca beau, ci ca se cinstesc.

- In unele parti, cand este aproape de a se revarsa zorile, colindatori cu lautari sau fara lautari pleaca pe la casele gospodarilor instariti si le canta la fereastra un cantec sau mai multe, aceste cantece numindu-se "zori", spunandu-se ca atunci "canta zorile".

- Prin Transilvania, se intelege sub numele de "zorit" datina de a se canta colinde de catre feciori si oameni insurati la "zoritul" in ziua de Craciun.

- Incepand cu intaia zi de Craciun si in urmatoarele zile ale acestei sarbatori, copiii umbla cu Steaua, cantand colinde de stea prin care vestesc nasterea lui Iisus Hristos.

- "Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezinta la Craciun nasterea lui lisus Hristos, siretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul si adesea infruntarea necredintei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

- Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Craciun si Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune in "Descrierea Moldovei" ca "Turca este o joaca iscodita inca din vremurile batrane, din pricina ciudei si scarbei ce o aveau moldovenii impotriva turcilor". Cu turca, capra sau brezaia umbla tinerii incepand de la Ignat si sfarsind cu zilele Craciunului si prin unele parti in ziua de Sf. Vasile pana seara. Numele de Turca, Capra sau Brezaia il poarta unul dintre tinerii mascati.

- Despre cei Trei Crai de la Rasarit sau Magii calatori se spune ca au venit sa se inchine lui lisus, dupa unii din Arabia Fericita, iar dupa altii din Persia. Traditia ne arata ca ei se numesc: Melchior, Gaspard si Balthazar.

- Datina impodobirii bradului de Craciun pare a fi de obarsie germana, asa cum este si cantecul "O, brad frumos!". In Germania, aceasta sarbatoare este cunoscuta sub numele de Cristbaum.

- Impodobirea Pomului de Craciun a patruns din Alsacia in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, precum si in Tarile de Jos, Spania, Italia, Elvetia. Tot pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceasta datina se intalneste in casele nemtilor din orasele romanesti si apoi se raspandeste pe cuprinsul tarii, odata cu cantecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!)

- Despre Mos Ajun se spune ca a fost baciul aflat in slujba lui Mos Craciun, stapanul staulului unde Maica Domnului l-a nascut pe lisus Hristos.

- Colinda a dobandit o destinatie precisa ca forma de magie benefica, ea marcand rodnicia campurilor, sporul animalelor, domestice, cresterea copiilor, implinirea prin casatorie a tinerilor, pacea si tihna batranilor, influentarea, in sens pozitiv, a vietii oamenilor si a naturii.

- Vinul era in unele regiuni ale tarii si simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. In momentul solemn al casatoriei li se toarna vin peste mainile lor impreunate, simbolizand puterea vietii, trainicia si fericirea noii familii.

- "Paharul de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sarbatoarea Craciunului, din care s-a baut candva in momente solemne, la botez , la cununie, si care reprezenta un bun al familiei, transmitandu-se din generatie in generatie. La origine are un inteles magic, proprietati curative, unele dintre astfel de pahare poarta inscriptii cu caracter misterios.

- A doua zi de Craciun se reia jocul duminical intrerupt vreme de sase saptamani, si tot atunci fetele, pe alocuri si flacaii, isi fac intrarea in ceata fecioreasca.

- Crucea sau troita ridicate la hotarul satului au menirea sa consacre caracterul sacru al locului, sa delimiteze si sa apere spatiul propriu satului de fiinte demonice si totodata si comunitatile pe care le adapostesc.

- Fiecare om are un copac frate. Sadirea unui copac in gradina, in parc sau in orice alt loc aduce noroc. Confesandu-te copacului, dobandesti o forta fizica sporita si tarie sufleteasa. Copacii, ca si florile, au anumite semnificatii: afinul semnifica nevoia de libertate; alunul - bunatate, sinceritate; bradul - teama de suferinta; castanul - teama nevinovata; frasinul - amabilitate; gorunul - noroc surprinzator; liliacul - iubire; marul -invidie, nedreptate; maslinul - pace si impacare; mesteacanul - fericire in familie; nucul - insanatosire; paltinul - atentie la libertatea pe care o ai; piersicul - dificultati; plopul - prietenie, devotament; prunul - fagaduieli uitate; salcia - respect; salcamul - pudoare; socul - pierderea unui prieten; stejarul - iubire sincera; teiul - iubire conjugala; ulmul - prietenie trainica; visinul - lipsa de initiativa; vita de vie - petrecere; zmeurul - discordie.

- Semnificatiile populare ale unor flori: albastrelele - delicatete; brandusa - regret; bujorul - rusine ; busuiocul - saracie; crinul - iubire ideala; garoafa - iubire patimasa; ghiocelul -nadejde; iasomia - bucurie; laleaua - reusita deosebita; lacrimioara - noroc si prosperitate; liliacul - iubire care se naste; macul - liniste, sanatate; margareta - candoare; narcisa - egoism, amor propriu; nufarul - raceala in iubire; nu-ma-uita - bucurie efemera; odoleanul - gelozie, cearta; sulfina - noutate; vioreaua - aventura primejdioasa; trandafirul - iubire si frumusete.

- Aduc noroc si se ofera ca dar: paharul de cristal, salul, vioara, manusile, lampa (veioza), tabloul inramat, blana frumoasa, medalia gravata, cartea, bijuteriile din aur sau argint, parfumurile cu mirosuri dulci.

- Nu aduc noroc si nu se ofera cadou: cutite, calimara, valiza, creion, cuie, pila de unghii, centura, fular, umbrela, oglinda, batista, ace de cravata, ace de par, parfumuri cu mirosuri violente, perle negre, farfurii, papuci.

- In noaptea Anului Nou, in Tara Chioarului, fetele ies in ograda si numara noua stele si daca a noua stea este mai stralucitoare inseamna ca si ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roaga pe stea sa-i aduca ursitul.

- La miezul noptii, de Anul Nou, fetele iau de pe masa colacul ornamentat care se tine pe masa de sarbatori, il tin pe varful capului, se aseaza pe taietor si asteapta sa auda un sunet dintr-o directie oarecare si din ce parte vine sunetul, in acea parte isi va gasi ursitul.

- In Tara Oasului, in vatra focului de la stana se introduc patru potcoave pe care, dupa ce se inrosesc, se mulg oile peste ele, crezandu-se ca oile "stricate", care nu dau lapte, se vindeca datorita functiei magice a fierului.

- In tinda casei se pune un vas de grau ca sa treaca colindatorii peste el, apoi graul se da la pasari si la animale, "sa fie cu spor ca si colindatorii".

- In Ajunul Craciunului, in unele parti se umbla de catre dascali tineri bisericesti cu icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Hristos. Intrand in casa, icoana este tinuta la piept de catre dascali cantand troparul Nasterii Mantuitorului.

- In Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimba portile unor sateni care s-au certat in cursul anului, determinandu-i astfel sa vorbeasca si sa se impace.

- In ziua de Craciun nu se scoate gunoiul afara decat a doua zi, deoarece daca-l arunci "iti arunci norocul!"

- In partile Muscelului se crede ca primele patru zile, incepand cu 24 decembrie, corespund in ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primavara, a doua de vara, a treia de toamna si a patra de iarna, si cum va fi vremea in aceste zile asa vor fi si anotimpurile.

- In seara de Craciun, in satele maramuresene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne si solduri, si usile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele sa nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung si oamenii pe frunte, pe spate, la coate si la genunchi, precum si usile si ferestrele casei pentru a indeparta demonii noptii.

- In dimineata de Craciun e bine sa ne spalam cu apa curata, luata dintr-un izvor sau fantana in care punem o moneda de argint, pentru ca tot anul sa fim curati ca argintul si feriti de boli.

- In noaptea de Craciun nu-i ingaduit nimanui sa doarma in grajduri, deoarece in acea noapte boii vorbesc unii cu altii, in limba lor, despre Iisus Hristos, cel nascut in iesle si incalzit de vite cu suflarea lor.

- In zonele Fagaras si Mures este obiceiul ca de Anul Nou sa se puna pe masa 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete si feciori sau perechi de fete si feciori intra pe rand in casa si intorc fiecare dintre ei cite o farfurie si ce se afla sub farfurie le arata ca asa le va fi ursitul(a) sau ca asa le va fi norocul daca se vor casatori: oglinda = mandrie; paharul de tuica = bautor; painea = bogatie; carbunele = negru la suflet; sarea = saracie; creionul = domn; bani = avutie. Se face haz de aceste preziceri.

- Se crede ca in timp ce omul stranuta, ii intra sau ii iese prin nari un duh rau sau o particica din suflet. De aceea, pentru a nu se intampla ceva rau celui ce stranuta, se recurge la rostirea unei urari: "Doamne ajuta!", "Sa-ti fie de bine!", "Sanatate!".

- Cand stranuti de mai multe ori la rand e semn ca vei face chef.

Semnificatiile unor intamplari:

- Ai noroc:

     - daca versi vin pe masa

     - daca rastorni cutia de chibrituri

     - daca atingi cocoasa unui cocosat

     - daca strici un pahar de culoare alba

     - daca iti tiuie urechea stanga

     - daca dai pomana unui sarac.

Diferite superstitii:

- Painea sa nu se puna cu coaja de jos in sus ca trage a saracie.

- Daca cineva bea ceai si varsa din el din intamplare, e semn bun.

- Cand te mananca palma dreapta e semn ca vei da bani altei persoane, iar daca te mananca palma stanga inseamna ca vei primi bani.

- Femeia care poarta cercei schimbati, adica unul de la o pereche si altul de la alta, e semn ca isi va schimba si barbatul.

- Daca porti o camasa pe dos e semn ca ti se intoarce norocul spre rau.

- Cand cineva isi musca limba e semn ca cineva il vorbeste de rau.

- Daca la masa se varsa vin din pahar din greseala inseamna ca va fi veselie.

- Cand cocosul canta in fata usii sau a ferestrei vesteste sosirea unor musafiri.

Semne de timp

- Daca inceputul lui decembrie va fi geros, tot asa va fi vremea zece saptamani.

- Cand cainii latra la luna, urmeaza ger mare.

- Cand porcii de ingrasat mananca bine, va fi timp senin.

- Dupa o iarna grea, urmeaza un an manos.

- Zapada multa si gerul din decembrie vestesc grau si bucate din belsug.

- Gaste salbatice multe sunt vestitoare ale iernii grele.

- De va ploua la inceputul lunii noiembrie, saptamana Craciunului va fi geroasa.

- Neaua multa de pe pomi insemna muguri putini pe pomi in primavara.

- Ianuarie cald nu e semn de an manos.

- Ianuarie uscat si geros aduce Faur umed.

- Cand se trag norii spre miazazi, urmeaza frig, iar cand e spre miazanoapte, caldura.

Cum sa ne imbracam de sarbatori - semnificatiile unor culori

- Alb - liniste, inocenta, virtute, castitate, impacare

     - caracterizeaza persoanele expansive, suave, puritane.

- Albastru - liniste, satisfactie, tandrete, iubire, afectiune

     - caracterizeaza persoanele concentrice, pasive, senzitive, perceptive, unificative

- Galben - aspiratie, originalitate, veselie, spontaneitate

     - caracterizeaza persoanele active, proiective, expansive, investigative.

- Gri - melancolie, tristete, plictiseala

     - caracterizeaza persoanele deprimate, inchise, cu tendinte de izolare, cu stare de amaraciune.

- Negru - sobrietate, tristete, doliu, singuratate, despartire, moarte

- Portocaliu - exprima dorinta, excitabilitate, dominanta, erotism

     -  este specifica pesoanei active, ofensive, competitive, sociabile.

- Rosu - vointa, dominanta, ardoare, erotism, actiune, insufletire

     - specifica persoanei active, excentrice, autonome, locomotorie, dominatoare, erotice, competitive.

- Verde - concentrare, renastere, siguranta, indrazneala, abstinenta, autoevaluare, persistenta

     - caracterizeaza persoanele pasive, defensive, autonome, retinute, posesive, imuabile.

Curiozități

• Prima felicitare de Crăciun a fost desenată de John Callcot Horsley, în 1843. Felicitările erau desenate de mână, litografiate pe carton tare și colorate manual. Pe față aveau inscripționată urarea: „Un Crăciun și un An Nou fericit pentru tine”. Ulterior, industria felicitărilor de Crăciun a devenit o afacere extrem de profitabilă.

• Pocnitorile de Crăciun au fost inventate în 1847 de Tom Smith, un brutar din Clerkenwell, Londra. Până în 1900, compania lui Smith a vândut peste 13 milioane de pocnitori.

• Butucul de Crăciun, un trunchi de brad tăiat (jertfit) și ars pe vatră (incinerat) în noaptea de 24/25 decembrie, simbolizând moartea și renașterea anuală a divinității, este substitutul fitomorf al zeului autohton Crăciun.
Obiceiul, astăzi dispărut, a fost atestat la români, aromâni, letoni și sârbo-croați. Împodobirea bradului de Crăciun la sfârșit de an și așteptarea de către copii a „moșului”, numit Crăciun numai în sud-estul Europei, care vine încărcat cu daruri multe, este un obicei occidental care s-a răspândit, începând cu a doua jumătate a secolului al XlX-lea.

• Pomii au fost un simbol al vieții cu mult înainte de creștinism. În cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, egiptenii antici duceau în casele lor ramuri verzi de palmier, care simbolizau triumfului vieții asupra morții. În aceeași perioadă a anului, preoții druizi serbau solstițiul de iarnă decorând stejarii cu mere aurii.

 Până în secolul XII, pomii de Crăciun erau atârnați de tavan ca un simbol al creștinătății. Mai târziu, în Evul Mediu, în luna decembrie, în copaci erau atârnate mere roșii. Acestea erau un simbol al lui Adam și al Evei (alungați din Paradis din cauza unui măr), iar pomii erau numiți Copacii Paradisului.

Anul 2018, din punct de vedere astronomic va avea 365 de zile, luna februarie având 28 de zile. (sursă: ''Zile și mituri. Calendarul țăranului român'' — 2000, Ion Ghinoiu) 

Să aveți o lună magică!