29 Decembrie

Este a 363-a zi a anului.
Au mai rămas 2 zile până la sfârşitul anului.
Soarele răsare la 07 h 51 m şi apune la 16 h 44 m.

Citatul zilei

Evenimente de-a lungul timpului...

• 1776: S-a născut  Charles Macintosh, chimist britanic, inventatorul impermeabilului ; (d.25.07.1843).

A inventat  mai multi coloranti si a brevetat un procedeu de conversie a fierului in otel la temperatura inalta.

A  brevetat  in 1823 un material impermeabil care i-a luat numele, fiind in general ortografiat mackintosh, nume care a  fost dat  impermeabilelor confectionate din acest material in Marea Britanie.

• 1800: S-a născut Charles Goodyear, chimist american

Charles Goodyear (n. 29 decembrie 1800 - d. 1 iulie 1860) a fost un inventator american, cunoscut pentru faptul că în 1839 a descoperit un procedeu de vulcanizare a cauciucului. Ulterior, a perfecționat acest procedeu și l-a patentat la data de 15 iunie 1844.

A lucrat încă din tinerețe în fabrica tatălui său, unde se produceau unelte agricole și accesorii metalice. A încercat să conducă o afacere proprie, dar a eșuat.

A descoperit întâmplător că, dacă este tratat cu sulf și tratat termic, cauciucul nu mai este rigid la temperaturi joase, că își menține elasticitatea și astfel devine posibilă utilizarea acestui material la nivel industrial. A numit acest procedeu vulcanizare.

Charles Goodyear, faimos in zilele noastre pentru inventarea cauciucului vulcanizat.

In stare naturala cauciucul este lipicios si devine moale la frig si rigid la temperaturi joase. Goodyear a descoperit, accidental, ca daca este amestecat cu sulf si tratat termic, cauciucul isi pastreaza elasticitatea, chiar si la temperaturi extreme.

El a numit acest proces "vulcanizare", proces datorita caruia este posibila folosirea cauciucului pe scara industriala, aceasta afacere producand milioane de dolari, dar nu pentru Goodyear. Goodyear a trait in saracie din cauza incalcarilor pe scara larga a brevetelor sale, fiind urmarit si de ghinion in afaceri, pana la moartea sa in anul 1860.

• 1837: Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, o reședință a țarilor, arde complet. Focul durează 30 de ore.

Palatul de iarnă (în limba rusă Зимний Дворец) din Sankt Petersburg, Rusia a fost construit între 1754 și 1762 ca reședință de iarnă a țarilor ruși. A fost proiectat de Bartolomeo Rastrelli, în stil baroc, este colorat în verde și alb, are 1.786 de uși și 1.945 de ferestre.

Țarina Ecaterina cea Mare a Rusiei a fost prima șefă de stat care a locuit în acest palat.

În 1837, un mare incendiu a distrus o mare parte a interiorului palatului. Ţarul a fost de neînduplecat şi a ordonat ca într-un an totul să fie refăcut. Date fiind dimensiunile extraordinare, ar fi fost imposibil, dar ordinul trebuia executat, aşa că oamenii au lucrat în continuu chiar şi în timpul geroasei ierni cu multe grade minus în termometre. Un nobil rus vorbea astfel de cei 6000 de oameni care au fost angajaţi pe timpul iernii ca să lucreze la refacerea palatului; morţi, din cauza frigului, au fost în fiecare zi, dar erau repede înlocuiţi cu alţi oameni capabili să muncească şi să moară apoi, tot de frig. Cu toată opulenţa pe care o promova, ţarul a ales ca dormitorul lui să fie unul spartan: cu un pat tare de campanie, cu câteva hărţi, o icoană şi... atât. Nicio decoraţiune impresionantă.

După Revoluția din Februarie 1917 din Rusia, Palatul de iarnă a devenit sediul Guvernului Provizoriu Rus.

Asaltul asupra Palatului de iarnă din 25 octombrie/7 noiembrie 1917 de către forțele bolșevice a reprezentat oficial începutul Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. Semnalul pentru pornirea asaltului a fost dat la orele 21:45 printr-o lovitură de tun, trasă cu un proiectil de manevră, de pe crucișătorul Aurora, care mai există și azi, ancorat în Sankt Petersburg.

Alb şi verde la exterior, aur în interior

Din exterior, palatul se înfăţişează ca o construcţie imensă, decorată în stucaturi impresionate şi în şi în stil baroc. Totul e zugrăvit în alb şi verde. Faţada principală are 250 metri lungime şi 30 metri înălţime. În interior, se împletesc barocul şi neoclasicul.

1945 de geamuri, 1500 de camere şi 117 de scări avea iniţial palatul. Între timp, interiorul a fost modificat, iar unele camere au fost unite pentru a se construi galerii impresionante.

La parter se găseau odinioară birouri şi oficii domesticii, la etajul al doilea – apartamentele pentru înalţii oficiali şi pentru seniorii curţii, iar la primul etaj îşi aveau reşedinţele membrii familiei imperiale. Totul era mare şi opulent, pentru că Palatul de Iarna era conceput în fapt ca un şir de palate mai mici. Şi ţarul şi ţareviciul, şi ţarina şi ţarevna aveau nevoie de apartamente, de saloane de primire etc.

Şi pentru că Palatul de iarnă a fost reşedinţă imperială mulţi ani, existau şi încăperi capabile să găzduiască mii de oameni. La masa din imensa sufragerie puteau lua loc 1000 de oaspeţi, în timp ce camerele de stat putea găzdui 10000 de oameni: toţi stând în picioare, pentru că scaune nu existau. Temperatura din interior? Ei bine, în timp ce afară gradele „îngheţau”, înăuntru înfloreau plante exotice.

Şi tot la capitolul opulent se înscrie şi Marea Biserică a Palatului, o încăpere ce depăşea stadiul de capelă. Aici avea loc nunţile din familia Romanov, după un ritual rigid şi întotdeauna urmat cu sfinţenie. Mireasa era îmbrăcată în camera cu desene din malachit, venea prin camerele de stat şi ajungea în Marea Biserică.

Mare era cuvântul care definea, surprinzător e adevărat, şi locuinţele servitorilor. Se spune, de pildă, că unul dintre servitori şi-a adus pe ascuns familia aici şi toţi aveau loc în spaţiul destinat lui. Au fost descoperiţi din cauza vacii pe care o aduseseră în palat pentru a avea lapte proaspăt. Se pare că până la incendiul din 1837, în palat existau mai multe  vaci, ţinute în apropiere de camerele doamnelor de onoare, tocmai pentru a asigura hrană proaspătă.

Ultimul mare bal de la palat a avut loc în 11-13 februarie 1903. Familia imperială a îmbrăcat costume de secol XVII, bogat împodobite şi aduse special pentru ei de la Kremlin, iar petrecerea a ţinut trei zile. Se simţea însă deja o Rusie nouă şi ostilă.

Un muzeu pentru toţi

Nicolae I a avut ideea ca o parte din palat şi impresionantele colecţii de artă să fie deschise pentru publicul larg; în consecinţă Muzeul Imperial Ermitaj s-a deschis oficial în 5 februarie 1852.  Din ordinul ţarului, toţi vizitatorii trebuiau să îmbrace haine de seară, chiar dacă vizita la muzeu avea loc dimineaţa.

În 1917, Palatul a avut mult de suferit: după instaurarea guvernului provizoriu, palatul a fost luat cu asalt şi se pare că s-au produs multe distrugeri, mai ales în apartamentele familiei imperiale. În 30 octombrie 1917, palatul a fost declarat parte a muzeului public Ermitaj şi deci putea fi vizitat de oricine. În anii ce au urmat, toate simbolurile imperiului şi ale familiei imperiale trebuia să dispară şi comori ale palatului au fost fie vândute pe bani grei, fie oferite cadou unor demnitari. Şi unele denumiri ale încăperilor au fost schimbate, pentru a nu mai aminti de perioada ţaristă.

Astăzi, palatul de Iarnă face parte din Muzeul Ermitaj, unul dintre cele mai mari şi mai vechi muzee ale lumii. Aproximativ 3 milioane de exponate se găsesc în patrimoniul instituţiei, incluzând cea mai mare colecţie de picturi din lume. Muzeul ocupă şase clădiri istorice (incluzând Palatul de Iarnă) şi are câteva centre expoziţionale în străinătate. Doar colecţiile de artă vestică europeană sunt expuse în 120 de încăperi.

Ce se poate vedea la Ermitaj? Orice. De la artă egipteană la artă modernă şi bijuterii.

Colecţiile de artă antică sunt expuse în clădirile Noului Ermitaj şi în cele ale Vechiului Ermitaj, iar unele dintre cele mai cunoscute încăperi de aici sunt Holul celor 20 de Coloane şi Camera marelui Vas: aici este adăpostit un vas Kolyvan, înalt de 2,57 metri  şi cântărind 19 tone. Este făcut din jasp şi a fost aşezat în clădire, înainte ca pereţii să fie ridicaţi. Camera Atena, bibliotecă pe vremea ţarilor, are un parchet decorat cu mozaic de secol IV descoperit la o veche biserică creştină din Chersonesos. Colecţiile de artă antică cuprind artefacte elene din mileniul III până în secolul al V-lea î. Hr. , artă romană şi italiană din secolele IX î. Hr – IV Hr. Printre acestea se află şi renumitul Cameo Gonzaga, o piatră preţioasă gravată.

Din secolele IV-III î. Hr. provine o importantă colecţie de artefacte descoperite pe teritoriul Rusiei, iar printre vedete se numără cel mai vechi covor ţesut şi un car de luptă din lemn, foarte bine conservată.

Sub strictă supraveghere este permisă vizitarea galeriilor tezaur, acolo unde sunt adăpostite bijuterii provenind din secolul al IV-lea î. Hr. până în secolul nostru. Aici se poate vedea, printre altele, un ceas de aur din secolul al XVIII-lea, realizat de James Cox. Apoi te întâlneşti cu multă artă italiană şi spaniolă, olandeză, flamandă, germană şi franceză, rusă etc.

La capitolul artă, Ermitajul a rezervat surprize: în 1995, de pildă, s-a descoperit că una dintre ultimele picturi ale lui Van Gogh – Casă albă în noapte -  era în posesia Ermitajului, deşi vreme de decenii se credea că era pierdută.

• 1843: S-a născut  în castelul Monrepos din Neuwied  pe Rin, regina Elisabeta a României ( Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied ), soţia regelui Carol I al României.

Elisabeta era fiica lui Hermann, prinț de Wied. În 1869 Principesa Elisabeta de Wied s-a casatorit  cu Domnitorul Carol I al României, devenind astfel în 1881 prima regină a României în urma recunoașterii țării drept regat atât de Poarta Otomană cât și de marile Puteri Europene după Razboiul de Independenta a României de la 1877.

A fost poetă și prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti , însoțit de o importantă sumă de bani. Poetul a refuzat să ridice premiul, profesând opinii antidinastice. Era o pasionată cititoare a poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu  lui Eminescu in care  îi transmitea  poetului că la curtea de la Castelul Peleș doamnele de curte și regina însăși au învățat deja poeziile sale pe de rost!

Pseudonimul literar al reginei Elisabeta I a României era Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latină prin „Cântecul pădurii”. Maiestatea Sa se fotografia în fața mașinii de scris și este cunoscut faptul că în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial, pentru o companie producătoare de mașini de scris apărea chiar regina României.

Casa regală a României, nefiind prea bogată, își completa veniturile din publicitate!

A fost supranumită regina scriitoare: a scris poeme, basme, povestiri, romane, lucrări cu caracter memorialistic. A tradus din opera lui Pierre Loti. Reședința ei preferată era Castelul Peleș, unde își ținea și biblioteca.

L-a ajutat pe George Enescu în drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea lângă Castelul Peles  a unei săli de concerte special concepută pentru el și prin dăruirea unei viori construită de celebrul lutier  italian Amati.

In 1909, Regina Elisabeta a înființat „Azilul orbilor Regina Elisabeta” pe strada Vatra Luminoasă din București, care funcționează și în prezent, acest centru având un liceu pentru cei cu deficiențe vizuale, o școală postliceală sanitară etc.

Regina Carmen Sylva  și-a devotat întreaga ei viață desăvârșirii spirituale și carierei de scriitor. A scris în mai multe limbi, fiind fluentă și perfect inteligibilă în germană, franceză, engleză și română. Cunoștea la perfecție limba latină și limba greacă.

A scris enorm, peste o mie de poezii, nouăzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice și patru romane. A scris în limba germană, uneori chiar cu caractere gotice. Opera ei a fost transpusă în limba română de Mihai Eminescu, George Cosbuc,Mite Kremnitz sau Adrian Maniu. S-a afirmat adesea că poemul Peste vârfuri al lui Mihai Eminescu ar fi doar versiunea modificată în limba romana  a unui poem scris în limba germana de poeta regina Carmen Sylva.

Regina Elisabeta a murit la 18 februarie 1916, cu puțin timp înainte ca România să declare război Germaniei.Mormântul Maiestății Sale se găsește la Mănăstirea Arges, unde sunt îngropați toți regii și reginele României.

 Muştele sunt ca şi ziariştii: pentru asemenea fiinţe, nimic nu este sfânt. (Carmen Sylva din Cugetări şi impresii)

„Cultura te urcă pe culmile gândirii; educaţia te învaţă să cobori până la cei umili.” (Carmen Sylva)

• 1891: Inventatorul american Thomas Edison a patentat radioul.

Thomas Alva Edison (n.11 februarie 1847 Milan, OH, SUA – d.18 octombrie 1931, West Orange, NJ, SUA), important inventator și om de afaceri american al sfârșitului de secol XIX și început de secol XX. A fost cunoscut și ca "Magicianul din Menlo Park", fiind și cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor științifice (1093 brevete). A fost un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenții în domeniul electricității (becul cu filament), al telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, al înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) și al cinematografiei - kinetoscopul.

Thomas Alva Edison (n.11 februarie 1847 Milan, OH, SUA – d.18 octombrie 1931, West Orange, NJ, SUA) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Thomas Alva Edison a fost un important inventator și om de afaceri american al sfârșitului de secol XIX și început de secol XX. A fost cunoscut și ca „Magicianul din Menlo Park”, fiind și cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor științifice (1093 brevete). A fost un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenții în domeniul electricității (becul cu filament), al telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, al înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) și al cinematografiei – kinetoscopul.

În lumea industriei introduce noțiunea de producție de serie.

Pentru meritele sale, Academia Americană de Arte și Știință îi acordă în anul 1895 „Premiul Rumford” pentru activitatea din domeniul electricității și în anul 1915 „Medalia Franklin” pentru contribuția sa pentru binele umanității.

• 1893: Oficierea căsătoriei dintre Principele Ferdinand de Hohenzollern, moștenitor prezumtiv al tronului României, cu principesa Maria (fiica Ducelui Alfred de Edinburgh–Coburg și a Marii Ducese Maria a Rusiei) la Sigmaringen, în Germania.

Ferdinand şi Maria s-au cunoscut la castelul Wilhemshohe, unde fusese în prizonierat împăratul Napoleon al III-lea după capitularea de la Sedan. Ferdinand, ca ofiţer prusac, participă aici la un banchetul dat de Kaiser la încheierea manevrelor militare. Adolescenta Maria, invitată din Anglia, stă alături de prinţul Ferdinand, dar idila lor nu se înfiripă.

Ferdinand este prea trimid, iar Maria nu pare interesată. Persoanele din anturajul celor doi îi vor împreună, fie din raţiuni sentimentale, de rudenie sau politice. În perioada următoare cei doi vor fi plasaţi alături la banchete, recepţii, ceremonii. La Munchen, în martie 1892, după ce Ferdinand află chiar de la Kaiser ce se punea la cale, o cere în căsătorie pe Maria care acceptă.

Pentru desfăşurarea ceremoniei s-a optat pentru Sigmaringen. Terasa castelului de aici era cât un teren unde se putea organiza un turnir. Nuntaşi au venit din toată lumea aristocrată a Europei: împăraratul Wilhelm al II-lea al Germaniei şi marele duce de Connaught care o reprezenta pe regina Victoria. A venit marele duce de Alexis, trimis al ţarului, un paşă din partea sultanului. Din rândul marilor familii domnitoare doar cea italiană lipseşte.

Căsătoria a avut loc în după-amiaza zilei de 29 decembrie. Mai întâi cununia civilă, apoi cea catolică. Mireasa de 17 ani e condusă la altar, cu inima strânsă, de tatăl ei, ducele de Edinburgh. Urmează ceremonia anglicană, oficiată de Mr. Lloyd, trimis de regina Victoria.

La câteva zile după nuntă şi o scurtă vacanţă la Krauchenwies, tânăra pereche vine spre ţară. Zăbovesc la Munchen şi Viena. Prin Ardeal călătoresc noaptea, pentru a evita manifestările românilor şi de a avea probleme cu  Austro-Ungaria. În ţară sunt primiţi cu un entuziasm pregătit, dar sincer. Intrarea se face pe la Predeal, unde sunt întâmpinaţi de generalul Barozzi şi de prefectul de Prahova. La Chitila îi aşteaptă cel de Ilfov.

La Gara de Nord din Bucureşti tinerii sunt întâmpinaţi de rege, miniştri şi primarul Capitalei, Grigorie Trandafil. De la gară se merge la Mitropolie. Peste tot casele sunt decorate. Şcoala este întreruptă între 23 şi 26 ianuarie pentru ca elevii să participe la frumoasa sărbătoare. Se ţine o slujbă unde participă toată lumea bună a României. 

Să aveți o zi frumoasă!