8 Decembrie

Este a 342-a zi a anului.

Au mai rămas 23 zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 7 h 39 m și apune la 16 h 36 m.

Citatul zilei

„Degeaba se fac revoluţii: totdeauna vor fi tari şi slabi, stăpâni şi sclavi - la vals unul care conduce şi altul care urmează.” (Hortensia Papadat-Bengescu în Marea)

 Ziua Constituției României

Ziua Constituţiei României se sărbătoreşte pe 8 decembrie. Constituţia României, prima de după Revoluţia din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin referendumul naţional de la 8 decembrie, acelaşi an, cu o majoritate semnificativă.

În România există o „tradiţie” a deselor modificări ale Constituţiei, iar fiecare nouă lege fundamentală a reflectat schimbarile din societate la momentul respectiv şi au fost inspirate din Constituţiile belgiană, sovietică sau cea franceză. Câte Constiţutii a avut România şi care sunt diferenţele dintre ele?

Arhivele arată că România a avut şapte constituţii şi 16 revizuiri ale acestora: prima Constituţie în 1866, modificată în 1879 ca urmare a dobândirii independenţei. Proclamarea Regatului în 1884 a adus o nouă modificare. În 1916 s-a început o revizuire care a fost finalizată în 1917, când s-a acordat votul universal. În 1923 altă Constituţie şi apoi în 1938, o nouă Constituţie. Între anii '40-'44, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, Constituţia a fost suspendată. În 1948, 1952 şi 1965 au urmat alte trei Constituţii. În 1991 a venit rândul Constituţiei de după căderea comunismului. Această lege fundamentală a fost revizuită în 2003.

Unele revizuiri au fost de importanţă capitală, precum cea din 1884, care includea proclamarea independenţei şi Regatul, sau cea din 1974, care instituia funcţia de preşedinte al ţării.

Regulamentele organice

Prima reglementare cu astfel de tentă a fost “Proclamaţia de la Padeş către norodul omenesc” din Ţara Românească, dată de Tudor Vladimirescu la 23 ianuarie 1821. Alt act, rămas însă în stadiul de proiect de Constituţie a fost cel al “Cărvunarilor” moldoveni din 1822. Au fost şi alte reglementari, fie cuprinse în dispoziţiile unor legi, ca Regulamentul Organic, fie în acte interne, ca programele divanurilor ad-hoc, sau în proclamaţii de drepturi, cum au fost cele ale Revoluţiei de la 1848. Regulamentul Organic a fost făcut sub îndrumarea generalului rus Pavel Kiseleff şi pus în aplicare în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova. Regulamentul poate fi considerat o Constituţie, pentru că avea dispoziţii care priveau organizarea de stat, organizarea justiţiei, a finanţelor, a armatei. Se stabilea despărţirea activităţii legislative de cea judecătorească şi se crea un Parlament unicameral numit Obicinuita Obştească Adunare. Art. 1 al Regulamentului preciza că “domnii Moldovei şi Valahiei se vor alege de către boierii întruniţi în Adunarea Obştească Extraordinară”, iar art. 26 preciza că “domnul se orânduia pe toată viaţa lui”. El trebuia să aibă 40 de ani împliniţi, să fie din familie a cărei nobilime “să urce cel puţin până la moşul său”. Activitatea executivă aparţinea domnului, care era şeful statului. El numea în funcţii publice şi revoca pe slujbaşii statului, iar miniştrii nu puteau fi şi deputaţi. Obicinuita Obştească Adunare se alegea pe cinci ani şi avea 42 de deputaţi în Ţara Românească şi 35 în Moldova.

În ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă de la Iaşi a ales ca domn al Moldovei pe candidatul partidei naţionale, Alexandru Ioan Cuza. După alegerea din Moldova, privirile întregului popor român erau aţintite spre Bucureşti. Adunarea electivă şi-a deschis lucrările la 22 ianuarie 1859. În noaptea de 23/24 ianuarie, deputaţii partidei naţionale au convocat o şedinţă la hotelul “Concordia” unde au hotărât să propună Adunării ca domn al Ţării Româneşti tot pe Alexandru Ioan Cuza.

Un alt act cu caracter constituţional a fost Statutul lui Cuza adoptat în anul 1864 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

1866 – Constituţia lui Carol I

În martie 1866, locotenenţa domnească instaurată după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza a prezentat un proiect de Constituţie care a fost votat de Adunarea Electivă la 29 iunie 1866 şi publicată la 1 iulie 1866 în “Monitorul Oficial” nr. 142. Aceasta a fost o Constituţie modernă, influenţată de Constituţia belgiană din 1831, considerată un model pentru acele vremuri, fiind inspirată la rândul său din principiile Revoluţiei franceze din 1789. A fost cea mai longevivă Constituţie (1866-1923) şi cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.

Constituţia din 1866 a instituit regimul guvernului reprezentativ, al responsabilităţii ministeriale, al separării puterilor, al drepturilor cetăţeneşti, al egalităţii în faţa legilor, al libertăţii presei şi a conştiinţei, pe scurt - principiile fundamentale ale lumii moderne. Constituţia garanta proprietatea privată.

Constituţia preciza că statul român este regat Constituţional şi ereditar, iar Domnul era Capul Statului Român şi personifica suveranitatea naţională. Potrivit art. 92, Domnul era inviolabil, adică nu putea fi urmărit şi supus la acţiuni represive pentru nicio faptă a sa. Orice act trebuia semnat de Domn şi contrasemnat de un ministru. Corpurile Legiuitoare, Adunarea Deputaţilor şi Senatul, aveau un mandat de patru ani, iar Domnul avea dreptul să refuze sancţionarea unei legi. Domnul era Capul Puterii Armate şi putea graţia sau micşora pedepsele în materie criminală. Domnul conferea medalii şi grade militare.

Proprietatea de orice natură şi toate creanţele asupra statului erau sacre şi inviolabile. Sistemul electoral era bazat pe votul cenzitar, deputaţii se alegeau pe patru ani, iar senatorii pe opt.

Corpul electoral al Camerei Deputaţilor era împărţit în patru categorii, după criteriul averii şi al originii sociale, iar alegerile se făceau prin vot cenzitar. Marii proprietari cu un venit de la 300 de galbeni în sus făceau parte din colegiul I. Proprietarii rurali mijlocii (de la 300 la 100 galbeni) erau în colegiul II, iar comercianţii şi industriaşii cu patentă, cei care exercitau profesii liberale, ofiţerii în retragere, profesorii şi pensionarii statului faceau parte din colegiul III. Din colegiul IV făceau parte ţăranii şi muncitorii.

Corpul electoral al senatorilor era format din două colegii, cel al proprietarilor de pământ cu cel puţin 300 de galbeni, şi al doilea, al proprietarilor de imobile din oraşe şi judeţ cu un venit sub 300 de galbeni.

A fost prima Constituţie elaborată fără concurs străin şi fără aprobare externă şi a fost considerată una din cele mai democratice Constituţii din Europa.

Până în 1918, a fost revizuită de trei ori: în anii 1879, 1884 şi 1917. În 1879 a fost schimbat modul de dobândire a cetăţeniei române prin lege, modificarea din 1884 a fost motivată prin declararea Independenţei şi ridicarea României la rangul de Regat. S-au adus modificări la regimul presei, invalidarea mandatelor, constituirea biroului Senatului, dreptul la diurnă sau votarea în Adunări. Prin revizuirea din 1917, s-a hotărât exproprierea de terenuri cultivabile pentru reforma agrară şi s-a introdus un nou sistem electoral, precum şi reprezentarea proporţională.

1923 – Constituţia interbelică

După Primul Război Mondial, reîntregirea României şi după începutul reformei agrare, ţara avea nevoie şi de o nouă Constituţie. Pluralismul inaugurat în 1866 de Constituţia lui Carol I a evoluat spre democraţie în temeiul Constituţiei promulgate de Regele Ferdinand I în 1923. Constituţia a proclamat drepturile românilor şi a afirmat principiile libertăţii şi egalităţii, fără deosebire de origine etnică, de limbă, religie sau clasă socială. Libertatea individuală era garantată, nimeni nu putea fi urmărit sau percheziţionat decât în cazurile şi după formele prevăzute de legi, mandatul trebuia prezentat în maximum 24 de ore, domiciliul era inviolabil, iar art. 22 prevedea că libertatea conştiinţei este absolută. Art. 25 prevedea că “libertatea presei, care nu poate fi pusă sub regimul avertismentelor, nu poate fi confiscată, suspendată sau suprimată şi nici cenzura, nici o altă măsura excepţională nu poate fi înfiinţată”.

Constituţia din 1923 a introdus votul universal - doar militarii activi şi femeile fiind excluşi - dar nu a adus modificări esenţiale în raporturile dintre organismele statului. Regele deţinea puterea executivă, îi numea şi revoca pe miniştri, putea refuza sancţionarea legilor. Constituţia din 1923 a funcţionat 15 ani şi a fost considerată cea mai liberală Constituţie din Europa la acea vreme. Tradiţia Constituţională democratică în România a continuat până în 27 februarie 1938.

1938 – Constituţia lui Carol al II-lea

Constituţia a fost redactată în culisele Palatului Regal de Carol al II-lea, fiind de fapt actul prin care regele a preluat puterea supremă printr-o adevărată lovitură de stat.

Constituţia a fost votată printr-un referendum desfăşurat în 24 februarie 1938, la votul obligatoriu fiind chemaţi toţi alegătorii înscrişi în listele electorale pentru Adunarea Deputaţilor.

Prin Constituţie se instala practic un regim autoritar - dictatura regală. Regele era „capul statului”, avea atribuţii legislative, executive şi judecătoreşti, putea dizolva Parlamentul fără a fi obligat să-l mai convoace, alegea miniştrii fără a ţine seama de partide sau majoritatea parlamentară, iar guvernul nu mai răspundea în faţa Parlamentului, ci a Regelui.

Pe 3 septembrie, generalul Ion Antonescu a fost numit preşedinte al Consiliului de Miniştri.

Prin decretul din 8 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a fost învestit cu depline puteri în conducerea statului, iar Regele a primit puteri restrânse: era cap al oştirii, bătea monedă, conferea distincţii, primea şi acredita diplomaţi, amnistia şi graţia, numea primul-ministru.

1948 – Constituţia stalinistă

După abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947 şi după “câştigarea” alegerilor de către comunişti, începe regimul politic ce va dura până în 1989. Noul regim elaborează o nouă Constituţie, după modelul celei sovietice din 1936, care să consacre „cucerirea puterii în stat de către clasa muncitoare, cu ţărănimea muncitoare şi intelectualitatea legată de popor”. Constituţia din 1948 a abolit monarhia şi a instituit republica, a naţionalizat întreprinderile, iar Parlamentul a fost înlocuit cu Marea Adunare Naţională (MAN). România a primit numele de Republica Populară Română. Se desfiinţează judeţele şi se înfiinţează regiunile şi raioanele.

1952 – Constituţia naţional-comunistă

Proiectul noii Constituţii a fost adoptat de Marea Adunare Naţională în ziua de 24 septembrie 1952, cu unanimitate de voturi. Constituţia prevedea rolul conducător al Partidului Muncitoresc Român, dezvoltarea sectorului socialist şi eliminarea treptată a elementelor exploatatoare.

În Constituţie se arăta că Republica Populară Română a luat naştere în urma „victoriei istorice a Uniunii Sovietice asupra fascismului german”. Se prevedeau drepturi cetăţeneşti.

Acestei Constituţii i s-au adus modificări în 1957 şi 1961, când prezidiul Marii Adunari Naţionale a căpătat numele de Consiliul de Stat al Republicii Populare Române. În plus, procurorul general a fost subordonat numai MAN.

1965 – Constituţia ceauşistă

În 1965, Partidul Muncitoresc Român îşi schimbă titulatura în Partidul Comunist Român. Pe 22 martie 1965, Plenara CC al PCR îl alege în funcţia de prim-secretar pe Nicolae Ceauşescu şi la decizia sa este elaborată o nouă Constituţie. Proiectul, dezbătut o luna şi jumătate, a fost votat în unanimitate de MAN. Prin noua Constituţie, Republica Populară Română devine Republica Socialistă România.

A treia Constituţie comunistă înlătura teroarea poliţienească şi garanta o parte din relaţia cetaţeanului cu justiţia. Constituţia a consfinţit şi o nouă împărţire administrativ-teritorială a ţării. Pentru prima dată apare principiul folosirii doar a limbii române în justiţie, iar minorităţilor li se asigură translator.

Constituţiei din 1965 i s-au adus modificări în 1968 - privind numărul de judeţe, Consiliile populare şi rolul procuraturii, în 1969 – privind Consiliul de Stat, în 1971 s-a lărgit componenţa Biroului Permanent al Consiliului de Miniştri, iar în 1972 s-a modificat durata legislaturii Marii Adunări Naţionale.

În 1974, prin Legea nr. 1, s-a creat instituţia Preşedintelui României, pe 28 martie 1974, Nicolae Ceauşescu devenind primul preşedinte al României. Atribuțiile exercitate până atunci de Consiliul de Stat al României i-au revenit preşedintelui. În 1974 au avut loc alte modificări, definindu-se rolul Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste. În 1975, Comisia Constituţională şi Comisia Juridică au devenit una singură, iar în 1979 s-a modificat alegerea delegaţilor Marii Adunări Naţionale.

Constituţia a mai fost modificată în 29 octombrie 1986 - când au fost extinse atribuţiile puterii centrale (Preşedintia, Consiliul de stat şi MAN) şi când a fost creat postul de prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniştri (pentru Elena Ceauşescu). Această Constituţie a rămas valabilă până în decembrie 1989. Această ultimă Constituţie comunistă este cea din 1965, modificată de 10 ori prin lege, între 1968 şi 1986. Constituţia a fost modificată substanţial în 1990 şi a ieşit din vigoare în 1991.

1991 – Constituţia postdecembristă

Potrivit Decretului-Lege 92/1990, Adunarea Deputaţilor şi Senatul s-au constituit în Adunarea Constituantă pentru adoptarea Constituţiei României. La 11 iunie 1990, a fost desemnată Comisia Constituţională - formată din 23 de parlamentari şi cinci experţi profesori universitari - condusă de profesorul Antonie Iorgovan, pentru a redacta tezele proiectului de Constituţie.

Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea Constituţiei, inspirată din Constituţia franceză din 1958, au durat aproape un an şi jumătate. Prevederile care au provocat cele mai aprinse discuţii s-au referit la caracterul naţional al statului român, la drepturile minorităţilor naţionale, forma de guvernământ, lipsa garantării proprietăţii (fiind preferată formula de "ocrotire" a acesteia), dreptul de proprietate asupra terenurilor ca atribut exclusiv al cetăţeanului român sau la separarea puterilor în stat.

Constituţia a fost adoptată în Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendum naţional. În 8 decembrie 1991 din cei 11 milioane de români care au participat la vot, peste 77% au spus DA noii Constituţii. Începînd din 1995, ziua de 8 decembrie este proclamată “Zi a Constituţiei României”.

Constituţia stabileşte că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil şi că forma de guvernământ a statului român este republica. România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, care sunt garantate. Noua Constituţie consacră principiul separării celor trei puteri - legislativă, executivă şi judecătorească - şi enunţă principiul autonomiei şi al descentralizării în administraţia publică.

După intrarea în vigoare a Constituţiei, necesitatea revizuirii ei a revenit în mod constant.

În 2003, după dezbateri generale asupra propunerilor făcute de partide, dezbateri pe articole, dezbateri generale şi medieri între cele două Camere ale Parlamentului, a rezultat un nou text al Constituţiei. Mai mult de jumătate dintre articole au suferit modificări.

După o campanie puternică de promovare şi cu susţinerea tuturor partidelor parlamentare, cu excepţia PRM, Constituția a fost revizuită.

La referendumul naţional din 18 şi 19 octombrie 2003, s-au prezentat la vot 55,7% dintre cei 17 milioane de cetăţeni cu drept de vot, iar 89,7% dintre participanți au votat pentru modificarea Constituţiei. Noua Constituţie a intrat în vigoare pe 29 octombrie 2003.

Principalele modificări aduse Constituţiei se referă la prelungirea mandatului preşedintelui României, de la 4 la 5 ani, la garantarea proprietăţii private, nu doar ocrotirea ei, la faptul că arestarea preventivă şi percheziţia nu vor putea fi decise decât de judecător şi nu de procuror, la competenţe diferite ale celor două Camere ale Parlamentului. Imunitatea parlamentară este limitată, minoritățile naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație și justiție şi nu se mai stipulează caracterul obligatoriu al serviciului militar.

Tot din 2003, Constituţia mai prevede: cetăţenii străini şi apatrizii au posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, dar numai în condiţiile rezultate din aderarea României la UE; cetățenii țărilor membre ale UE vor avea dreptul de a alege și de a fi aleși în scrutinul local, dacă sunt rezidenți ai localității respective.

Sursa: http://stiri.tvr.ro/de-ziua-constitutiei-in-8-decembrie-o-istorie-a-constitutiilor-romaniei_53646.html

Ziua Internațională a Cântului Coral

Ziua Internationala a Cantului Coral este un eveniment lansat in anul 1991 de Federatia Internationala a Muzicii Corale, la initiativa compozitorului Alberto Grau din Venezuela, si are loc intotdeauna in a doua duminica a lunii decembrie. Cu acest prilej, milioane de oameni din toate colturile lumii se unesc intr-un singur suflet prin unica si invizibila legatura creata de cantul coral.

In Romania, Ziua Internationala a Cantului Coral este sarbatorita din anul 2000, la inițiativa Fundației Culturale SOUND condusă de dirijorul Voicu Popescu, fiind concepută ca o încercare de sensibilizare a opiniei publice prin forța unificatoare a cântului coral.

Rohatsu - Ziua Iluminării lui Budha

În tradiţia japoneză, Rohatsu este sinonimă cu "ziua iluminării". În mod tradiţional,  se sărbătoreşte în a 8-a zi a lunii decembrie, conform calendarului gregorian adotat de Japonia în timpul Restauraţiei Meiji (1862 - 1869). Întreaga săptămână 01 - 08 decembrie este cufundată în rugăciune şi meditaţie.

Sărbătoarea mai este cunoscută sub numele de "ziua Bodhi", în şcolile budiste din China, Coreea şi Vietnam, iar în unele ţări din Asia de Est se numeşte "ziua Wesak".

Originea sărbătorii se află în experienţa personală a lui Budha, care a cunoscut iluminarea după o săptămână de meditaţie intensă. Tradiţia vorbeşte despre legământul făcut de Budha de a găsi cauza suferinţei şi modul de a scăpa de ea. După mulţi ani de practici ascetice extreme, el a hotărât să se aşeze sub un copac şi pur şi simplu să mediteze până ce va afla răspunsul chinuitor, sau va muri.

Legendele sunt multe şi variate, unele povestesc despre ispitirile cu care Zeul Mara, demonul iluziei, îl încearcă, altele vorbesc despre stări profunde de meditaţie cu care se confruntă natura sinelui uman.

Se pare că Budha însuşi descrie iluminarea sa ca producându-se în trei etape: în primul ceas al nopţii, el a descoperit toate vieţile anteriare prin care trecuse, realizând ciclul de renaşteri succesive trăite de el. În al doilea ceas, Budha a descoperit Legea Karmei care conduce la încetarea suferinţei prin parcurgerea drumului descris în Nobila Cale Octuplă, iar în al treile a ceas, găseşte cele Patru Adevăruri Nobile, considerate doctrina centrală a tradiţiei budiste.

Ritualurile şi tradiţiile sunt destul de variate de la sectă la sectă budistă, dar toate recunosc ziua drept momentul în care Budha atinge Nirvana. Urmând exemplu lui Budha, în temple, alături de călugări mulţi credincioşi se alătură acestei săptămâni dedicate meditaţiei.

În ziua a 8-a, după marcarea momentului religios, unii budişti sărbătoresc cu o masă tradiţională cu ceai şi prăjituri, însoţite de lecturi.

Sărbătoarea acelor rupte (Hari-Kuyo)

O ceremonie funerara respectata in intreaga Japonie , dedicata acele rupte , originara cel putin din secolul IV d.Hr. La acest ceremonial iau parte , in prezent, nu numai croitorii si croitoresele, ci si oamenii care obisnuiesc sa coase acasa.Potrivit traditiei, se ridica un templu in stil shintoist , cu o funie sacra si mai multe panglici albe de hartie suspendate de cel de-al treilea etaj al altarului. La etajul superior sunt asezate daruri din fructe si prajituri , la al doilea o farfurie cu tofu , iar la cel inferior sunt puse foarfece si degetare.Oamenii infing in tofu acele lor rupte sau indoite , in timp ce fac rugaciuni de multumire pentru serviciile care le-au adus acestea vreme de ani de zile. Dupa aceea, acele sunt invelite in hartie si aruncate spre odihna in mare.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 65 î.Hr.: S-a născut Horațiu, poet latin (d. 8 î.Hr.).

Horațiu (Quintus Horatius Flaccus) a fost unul dintre cei mai importanți poeți romani din „perioada de aur” a literaturii romane (Secolul lui Augustus). Scrierile sale au avut ecou profund în conștiința artistică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet latin.

Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia (astăzi Venosa) din provincia Apulia, fiu al unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea funcția de coactor argentarius (încasator de impozite) și realizase o oarecare avere. Familia se mută la Roma și Horațiu are posibilitatea să obțină o cultură aleasă, frecventând școala de retorică a lui Orbilius. Continuă studiile la Academia din Atena, ocupându-se în special de filosofie și poezie. După asasinarea lui Caesar în anul 44 î.Hr., Horațiu se alătură trupelor republicane conduse de conspiratorii Brutus și Cassius și devine tribun militar. După înfrângerea suferită în bătălia de la Philippi (42 î.Hr.) în fața trupelor lui Marcus Antonius și Octavianus Augustus (viitorul împărat), Horațiu se întoarce la Roma, beneficiind de o amnistie generală instituită de învingători. Averea părintească fu însă confiscată, Horațiu obține o funcție de secretar în administrația statului și are timp să se dedice poeziei. Primele sale versuri sunt remarcate de Virgiliu, pe atunci "Poeta laureatus" al Romei, care îl prezintă nobilului și influentului încurajator al artelor, Gaius Maecenas. Între Horațiu și Maecenas se dezvoltă o strânsă și durabilă prietenie. În anul 33 î.Hr., Maecena îi dăruiește o proprietate în regiunea munților Sabinici, nu departe de Roma. Aici are liniștea și tihna (otium) pe care le consacră creației sale literare. După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horațiu este acela care primește distincția de "Poeta laureatus". În anul 8 î.Hr. Maecena moare și în același an, la 27 noiembrie, moare și Horațiu, fiind înmormântat pe colina Esquilina.

Opera lui Horațiu, prin concepția filosofică, spiritul ei larg, lirismul avântat, înclinația satirică, ironia fină, eleganța și concizia, varietatea de ritmuri a versurilor, valorificarea experienței umane și artistice în funcție de principiile morale, a găsit un ecou profund în conștiința artistică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet latin. Seninătății, echilibrului armonios din meditațiile horațiene îi corespunde o artă literară întemeiată pe simetrie, pe stăpânirea rațională a expresiei.

• 1366: A fost atestată documentar prepararea berii în Moldova, într-un act emis de Alexandru cel Bun, prin care domnitorul a dăruit mănăstirii Moldoviţa două mori în Baia, patru sălaşe de tătari tot în Baia şi jumătate de moară slednită.

• 1542: S-a născut Regina Maria Stuart a Scoţiei; (d. 8 februarie 1587).

A devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a fost decapitata în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie.

Unul dintre cele mai zbuciumate destine ale suveranilor Scotiei a avut Mary, fiica lui James V si Mary de Guise, din dinastia Stuart. Desi a trait numai 45 de ani (1542-1587), Mary Stuart a avut parte de toate "picanteriile" unei epoci instabile. A fost incoronata, sub regenta, la numai noua luni de la nastere, pentru ca de la 17 ani sa devina regina, pentru o domnie de 13 ani. A fost casatorita de trei ori. Prima oara cu Francis, mostenitorul Frantei, care a murit dupa numai un an de la nunta.

A doua oara s-a casatorit cu un verisor (1565), Henry Stuart. A fost un mariaj nefericit care a sfarsit printr-o tragedie: Henry este asasinat dupa doi ani, iar nefericita Mary se casatoreste a treia oara cu baronul de Bothwell. Dar investigatiile nobilimii au ajuns la concluzia ca acel Bothwell l-a strangulat pe Henry, cu complicitatea ei. A fost inchisa si obligata sa abdice in favoarea fiului ei James VI, care avea numai un an. Disperata si fara nici un ajutor din Scotia, Mary face greseala fatala de a se refugia in Anglia, cautand sprijin tocmai din partea verisoarei ei, regina Elisabeth I (casa Tudorilor). Ea trecuse cu vederea ca in trecut fusese la concurenta cu Elisabeth I pentru tronul Angliei si ca multi catolici ii considerasera pretentiile legitime - verisoara ei fiind protestanta.

Mary I Stuart a Scotiei a fost decapitata la 8 februarie 1587, la castelul Fotheringhay (unde se afla in custodie de mai multi ani), acuzata de complot. Calaul, pe care-l chema Bull (Taurul) a folosit o secure de sacrificat vite. Cronicile spun ca era foarte emotionat si inainte de executie a ingenuncheat in fata lui Mary. Aceasta i-ar fi spus: "Sunt catolica si mor din cauza asta". Martorii afirma ca Bull a gresit prima lovitura si abia dupa a doua lovire cu securea i-a desprins capul. Tot cronicile mai spun ca Bull a vrut sa-i ridice capul si a constatat ca Mary purta o peruca pentru a-si ascunde parul albit... Elisabeth I a fost foarte indignata de aceste momente "nedemne" si l-a inchis pe seful executiei in Turnul Londrei.

• 1560: În Brazilia satul indienilor Giarus din tribul Guaianases , este fondat de iezuitul Manuel de Paiva cu numele Nossa Senhora da Conceição dos Guarulhos.

Avea menirea de a apara orasul Sao Paolo cu care se invecina. Tropicul Capricornului imparte in doua aceasta localitate aflata in apropiere de Sao Paolo. Orasul brazilian Guarulhos a depasit in prezent un milion de locuitori.

• 1609: La Biblioteca Ambrosiană din Milano, se deschide sala de lectură, a doua din Europa acelei vremi.

Biblioteca Ambroziană este o bibliotecă istorică din Milano, Italia, care găzduiește de asemenea Pinacoteca Ambroziană, galeria de artă ambroziană.

Biblioteca este una dintre cele mai mari arhive ale culturii europene, fiind fondată de Cardinalul Federico Borromeo ai cărui angajaţi au fost trimişi prin toată Europa pentru a căuta şi a aduce cele mai valoroase cărţi şi manuscrise pentru colecţia bibliotecii.

• 1626: S-a născut Regina Christina a Suediei (1644–1654), protectoare a culturii şi ştiinţei

La curtea ei a trăit, în ultimii ani ai vieţii, René Descartes, pe care l-a protejat; în 1645, prin grija ei, a fost tipărit primul ziar suedez.

A abdicat de la tron în favoarea lui Carol X Gustav; (m. 19.04.1689).

• 1765: Americanul Eli Whitney a inventat daracul pentru bumbac, care a revoluționat dezvoltarea industriei de prelucrare a acestei materii prime.

În copilărie, Eli Whitney şi-a petrecut o mare parte a timpului j în atelierul metalurgic al tatălui lui, demontând şi reasamblând ceasuri, doar ca să vadă cum funcţionau. Avea o intensă curiozitate înnăscută caracteristică majorităţii inventatorilor. În plus, avea voinţa de a-şi vedea  puse în practică ideile. La numai 14 ani deţinea propriul atelier dse producţie: făcea cuie, utilizând o maşină proiectată şi construita ude el însuşi.

Mai târziu,  Whitney a mers la Yale, a făcut nişte datorii şi şi-a luat o slujbă de profesor pentru a le achita. Astfel a ajuns la o plantaţie din Savannah, în statul Georgia, unde i-a auzit pe cultivatorii de bumbac plângându-se că pierd foarte mult timp cu curăţatul recoltei de bumbac. Scoaterea seminţelor era migăloasă şi de-abia obţineau o jumătate de kilogram de bumbac după o zi întreagă de muncă. Whitney era un observator ager, cu ochi pentru detaliu. A urmărit mişcările făcute de lucrătorii care separau seminţele de fibre. O mână ţinea sămânţa, în timp ce cealaltă pieptăna mănunchiurile de fibre.

Eli Whitney s-a hotărât să proiecteze o maşină care să imite mişcările manuale şi să execute această treabă migăloasă mult mai rapid. A con-ceput un dispozitiv relativ simplu. Acesta consta dintr-un tambur metalic prevăzut cu dinţi de sârmă. Bumbacul brut, luat direct de pe câmp, era dat prin cilindru şi învârtit în jurul dinţilor care intrau în şanţurile practi-cate într-o piesă de lemn. Dinţii în formă de cârlig desfăceau fibrele de bumbac, lăsând seminţele în urmă; o perie rotativă, care se mişca de patru ori mai rapid decât tamburul, curăţa apoi puful de pe cârlige. Acest dispozitiv simplu s-a dovedit a fi de 50 de ori mai rapid decât scoaterea manuală a seminţelor.

Invenţia lui Eli Whitney, maşina de egrenat, a avut implicaţii nebănuite. Pe lângă faptul că a uşurat mult munca ţăranilor, a adus producţia comercială de bumbac la o scară incredibilă. In 1793, anul în care Eli Whitney îşi inventa maşina, în Statele Unite se recoltau aproximativ  80 de tone de bumbac. Peste numai doi ani, datorită utilizării maşinii de egrenat, producţia a crescut la aproape 3000 de tone, ajungând în 1810 la 42.000 de tone pe an. Această creştere a producţiei a contribuit mult la revigorarea unei industrii moleşite din Sud. A contribuit, de asemenea, la declanşarea revoluţiei Industriale în America. După ce maşinii de egrenat i s-a ataşat motor cu aburi, procesul a devenit automat – un proces complet industrial. Succesul industriei bumbacului a eclipsat posibilele ramuri concurente precum cea a tutunului şi a indigoferelor. Este un exemplu remarcabil de invenţie realizată „dintr-un foc”.

De asemenea, o invenţie gândită şi pusă în practică foarte rapid. Din momentul în care  Eli Whitney a început să se gândească la problemă pânăn când  maşina a fost gata nu au trecut decât zece zile. În acele zece zile, faţa Sudului şi caracterul economiei americane au devenit de nerecunoscut. Se poate spune că a fost cea mai importantă invenţie din istoria economiei americane.

• 1832: A apărut la București, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, primul număr din „Buletin, gazeta administrativă", primul periodic românesc oficial, actualul „Monitor Oficial" al României. 

Gazeta apare pînă la 7 februarie 1859 cu unele modificări de titlu, cînd în locul lui apare Monitorul oficial al Ţării Româneşti.

• 1854: Papa Pius al IX-lea a decretat dogma fundamentală despre Imaculata Conceptiune (Neprihănita Zămislire), referitor la Fecioara Maria.

Dogmă a Bisericii Catolice din 1854 (Papa Pius al IX-lea), Neprihănita Zămislire spune că Maica Domnului ar fi fost fără de pacat încă din prima clipă a conceperii ei (neatinsă nici măcar de păcatul strămoșesc).

Neprihănita Zămislire a Maicii Domnului este sărbătorită în Biserica Catolică anual pe 8 decembrie.

• 1846: Inaugurarea localului Bibliotecii Române din Paris, care va deveni și sediul „Societății studenților români".

Biblioteca institutului contine un fond de aproximativ 12 800 de volume, printre care figureaza numeroase traduceri franceze de literatura, de poezie si de teatru romanesc ca si albume de arta, carti de referinta de istorie si istorie a artei, CD-uri cu muzica, DVD-uri. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînființare, sub auspiciile Ambasadei României în Franța, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12 800 de volume în limbile română și franceză.

Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareș, urmat de profesorul universitar din Iași Constantin Pavel. In ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou înființatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris. In prezent, cei aproximativ 500 de cititori au la dispoziție un fond de carte variat, aflat în plină reorganizare. Periodic, lectoratele de limba română din Franța, dar și diverse biblioteci publice beneficiază de donații de volume și publicații românești din partea ICR Paris. In viitorul apropiat, instalarea unui program de biblioteconomie va permite consultarea informatizată și online a fondului.

• 1846:  Se încheie a doua etapă a turneului lui Franz Liszt pe meleagurile româneşti
  
  
  

Etapa ardeleană a turneului românesc al lui Franz Liszt avea să se încheie cu concertul susţinut la Hanul Orăşenesc din Aiud, la 8 decembrie 1846. La fel ca în celelalte oraşe vizitate, trăsura lui Liszt a fost aşteptată la marginea oraşului de o delegaţie impunătoare, alcătuită din notabilităţi şi intelectuali de marcă ai oraşului. Aceasta l-a condus pe pianist, cu alaiul de rigoare, la Hanul Orăşenesc, unde urma să aibă loc concertul. La Prefectura oraşului a fost oferit un banchet în onoarea distinsului oaspete, în timpul căruia tinerii din oraş i-au cântat o serenadă compusă special pentru el. 

A urmat concertul propriu-zis, susţinut în sala de festivităţi a Hanului Orăşenesc. Au asistat exact 298 de spectatori, încasările fiind de 298 de florini. Dintre aceştia, Liszt a dăruit 100 de florini Şcolii Orăşeneşti, după care, în aclamaţii şi urale, a părăsit şi acest oraş transilvănean şi s-a îndreptat spre cea din urmă etapă a turneului său, meleagurile valahe şi moldave.

• 1865: S-a creat primul buletin de Bucureşti

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza este cel care a introdus în ţara noastră actul de identitate pe care azi îl numim carte de identitate (buletin de identitate). În anul 1865, bucureştenii trebuiau să posede un astfel de document, numit “bilet de legitimaţiune”, valabil pe timp de un an şi conţinând datele personale ale posesorului. S-a păstrat la Arhivele Statului, într-o mapă, un astfel de document. Iată-i textul integral: “Principatele Unite Române. Bilet de legitimaţiune. Lucsiţa Petreasca, de caracter şi ocupaţiune văduvă. Locuinţa: Mahalaua Silvestru. Etatea 36 ani. Dat la 8 decembrie 1865. Orice falsificaţiune a biletului de legitimaţiune şi orice abuz cu acest bilet se va pedepsi după legile penale. Primarul comunei Bucureşti: ss. Indescifrabil”.

După 1900, legitimaţiunea aceasta s-a numit Buletin de Biroul Populaţiei. Din 1935 i s-a adus o nouă îmbunătăţire: fotografia lipită şi ştampilată pe importantul document. În sfârşit, în prezent circulă în paralel Buletinul de Identitate şi Cartea de Identitate, buletinul urmând să dispară treptat.

• 1869: Are loc prima sedinta a  Conciliului Vatican I care va proclama i  dogma infailibilităţii papei şi a  inspiraţiei divine incontestabile a Sfintei Scripturi.

  La conciliu au participat din partea Bisericii Române Unite cu Roma mitropolitul Ioan Vancea și episcopul Iosif Pop Silaghi.

Mitropolitul Vancea a făcut parte, împreună cu majoritatea covârșitoare a episcopatului din Austro-Ungaria, din gruparea care s-a opus adoptării dogmei infailibilității papale.

  Infailibilitatea papală este o dogmă a Bisericii Catolice care proclama  faptul că Papa de la Roma este nesupus greșelii când solemn declară sau promulgă învățăturile dogmatice ale Bisericii în domeniul credinței sau a moralei.

Această dogmă explică infailibilitatea prin lucrarea Sfântului Duh, care asigură că învățăturile proclamate vor fi desăvârșite și primite de toți catolicii.

Odata cu declararea infailibilitatii papei este afirmata si cea a Bisericii Catolice.

Asadar, fiind infailibila, Biserica Catolica singura detine mijloacele mantuirii, cum a declarat si papa Ratzinger in vara lui 2007.

Dar doctrina infailibilitatii, mai implica printre altele si anatemizarea celui ce ar gandi contrar papei. Dupa pronuntarea acestuia intr-o problema sau alta, automat vine si blestemul celui ce nu este intr-un cuget cu vicarul lui Hristos.

De asemenea, suveranul pontif poate pronunta o dogma nu numai in cadrul sinoadelor ci si in afara lui, printr-o enciclica, o bula sau o simpla adresa.

• 1874: Astronomul francez Jules Jansen a fotografiat 48 de imagini succesive de trecere a planetei Venus prin faţa Soarelui.

Un accident survenit în tinerețe i-a creat dificultăți mari de mers, fapt ce l-a întârziat în completarea studiilor. A studiat matematica și fizica la Universitatea din Paris

Premiul Jules-Janssen a fost instituit în onoarea astronomului francez, în 1897.

• 1876: S-a născut Hortensia Papadat-Bengescu, scriitoare română (d. 1955).

 Ea avut o contribuţie importantă la modernizarea romanului românesc, în special prin ciclul romanesc al familiei Halippa: "Fecioarele despletite", "Concert din muzică de Bach", "Drumul ascuns", "Rădăcini" (m. 5 martie 1955).

A fost fiica generalului Dimitrie Bengescu și a profesoarei Zoe. Studiază la Institutul de domnișoare „Bolintineanu” din București. La 20 de ani se mărită cu magistratul Nicolae Papadat. Cariera literară e amânată din pricina transferurilor soțului dintr-un oraș în altul (trecând pe rând prin Turnu-Măgurele, Buzău, Focșani, Constanța) și de grija arătată numeroșilor ei copii: Nen, Zoe, Marcela, Elena.

Debutează în presa culturală cu articole în limba franceză (1912). Scrie și poezii în această limbă.

În anul 1913 publică la revista Viața românească, formarea sa ca scriitoare fiind marcată de personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o ajuta sa debuteze. Debuteaza editorial in 1919 cu volumul "Ape adânci", lăudat de Garabet Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roșie, experiența fiind apoi relatată în romanul Balaurul.

Din anul 1919 începe să colaboreze cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu și să publice în revista acestuia, Sburătorul. De acum, rolul hotărâtor în orientarea prozatoarei spre romanul european modern, îl are Eugen Lovinescu, unul din puținii susținători ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite întâi în cenaclu și apoi publicate. Scriitorul preferat al autoarei este Marcel Proust, a cărui metodă de creație o regăsim, mai mult sau mai puțin, și în romanele ei. Autoarea scrie și publică mai multe volume de nuvele. A fost supranumită "Marea Europeană", o recunoaștere a meritelor ei evidente în modernizarea romanului românesc și sincronizarea lui cu cel european.

La îndemnul lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proza "obiectivă", așa cum se va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini). Din 1933, se stabilește în capitală. Scrie Logodnicul (1933), și, în 1946, obține Premiul Național pentru proză. Restul proiectelor de romane rămân nefinalizate.

Interzisă de regimul comunist și trăind la bătrânețe fără mijloace de subzistență, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi și de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la București, la vârsta de 79 de ani. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar si academic.

• 1920: Atentatul cu bombă din Senatul României.

In Romania are loc cel dintîi atentat politic terorist, soldat cu moartea mai multor demnitari de rang înalt .

Max Goldstein (1898–1924), cel dintîi terorist din România

Depoziţia lui Max Goldstein privitor la Atentatul terorist din Senatul României din 8 decembrie 1920 în presa vremii

La 8 decembrie 1920 comuniştii Max Goldstein, Saul Osias şi Leon Lichtblau execută cel dintîi atentat politic de tip terorist soldat cu moartea mai multor demnitari de rang înalt din România, făcînd să explodeze o bombă în Senat.

Dispozitivul exploziv artizanal plasat în sala Senatului României i-a ucis pe Ministrul Justiţie, Dimitrie Greceanu, decedat la spital şi pe senatorii Demetriu Radu, (Episcop greco-catolic de Oradea Mare, ucis pe loc) şi Spirea Gheorghiu (decedat la spital). În urma atentatului au fost şi răniţi printre care preşedintele Senatului, Constantin Coandă.

Max Goldstein (1898–1924) a fost şeful unui grup anarhist-terorist format din evrei-comunişti (Vezi Totalitarism de Dreapta în România, origini şi manifestări 1919-1927, Institutul Naţional Pentru Studierea Totalitarismului Bucureşti 1996, pag. 150, şi Istoria României în Date de Dinu C. Giurescu Editura Enciclopedică Bucureşti 2007, pag. 365.).

Născut la Bîrlad, România, el s-a mutat mai apoi la Bucureşti, unde a devenit simpatizant al comunismului. După 10 ani de închisoare, el a reuşit să evadeze şi să se refugieze la Odessa (atunci parte a Imperiului Rus), de unde s-a întors cu bani şi instrucţiuni noi.

Îşi pierde o mînă, probabil în timpul unor experimente cu explozivi. Şi-a pus ca proteză un cîrlig. Poliţiştii români îi ziceau lui Goldstein „omul cu cîrlig”. Anterior atentatului din Senat, în noiembrie 1920, Goldstein încearcă să-l asasineze pe Constantin Argetoianu, ministru al afacerilor interne, cel mai înverşunat politician anticomunist din acea perioadă. Tentativa a eşuat, din cauză că bomba plasată sub vagonul ministerial în care se afla Argetoianu a distrus numai jumătatea neocupată de călători.

În cadrul atentatului din Senatul României, se bănuia că grupul lui Goldstein nu a acţionat singur, ci i-a avut drept complici şi pe alţii, ca Alecu Constantinescu, conducătorul grupului de extremă stîngă a Partidului Socialist din România, care în 1921 s-a desprins din acesta şi a format Partidul Comunist Român (cu numele provizoriu de Partidul Socialist Comunist).

Atentatul a dus la condamnarea comuniştilor în Procesul din Dealul Spirii şi la interzicerea Partidului Comunist.

Conducătorul partidului comunist, Gheorghe Cristescu „Plăpumaru” a respins orice acuzaţie de conspiraţie, iar implicarea partidului este încă nedemonstrată. Directivele Cominternului recomandau acţiuni violente, dar nu e sigură implicarea acestuia în atentat. În mărturia sa de la proces, Cristescu a susţinut că acţiunile lui Goldstein erau mai degrabă inspirate de anarhism.

În octombrie 1921, Goldstein a fost arestat în timp ce încerca să intre clandestin în România venind de la Ruse (Bulgaria).

La 28 Iunie 1922 Max Goldstein a fost condamnat la muncă forţată pe viaţă pentru aruncarea bombei la senat şi pentru uciderea a două persoane şi rănirea altora. Ceilalţi inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse între o lună şi 10 ani de muncă forţată. Sentinţele au fost pronunţate după 125 de şedinţe.

Max Goldstein a murit în 1924 de pneumonie în închisoarea Doftana.

• 1921: Inaugurarea Operei Române din București cu spectacolul „Lohengrin", de Richard Wagner

Inaugurarea Operei Române din Bucureşti cu spectacolul „Lohengrin”, de Richard Wagner, traducerea lui Şt.O.Iosif, dirijor George Enescu, în regia lui Adalbert Markowsky. Sediul de atunci al operei era vechea clădire a Teatrului Liric, de lângă parcul Cişmigiu; noul local al Operei a fost ridicat în 1953.

• 1928: S-a născut Toma George Maiorescu, scriitor si publicist, profesor de filosofie.

Este fiul Boriskăi (născută Marosy) şi al lui Ştefan Mayer, funcţionar de bancă. A urmat şcoala primară la Reşiţa, gimnaziul şi liceul la Caransebeş şi Timişoara, luându-şi bacalaureatul în 1947, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie la Cluj (1947-1948) şi Bucureşti (1948-1949), iar ca bursier al statului român, Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova (1949-1954).

Toma George Maiorescu este autorul a peste 40 de volume de poezie,proza,si eseistica scrierile sale fiind traduse in peste 20 de limbi.

• 1955: Crearea drapelului european (un cerc format din 12 stele de aur pe un fond albastru), simbol al uniunii popoarelor Europei. 

Începând din mai 1986, drapelul european, al Consiliului Europei, este totodată și emblema oficială a Uniunii Europene.

Steagul european e format dintr-un cerc de douăsprezece stele aurii pe un fundal albastru. Deși steagul este asociat de obicei cu Uniunea Europeană, a fost folosit inițial de Consiliul Europei, pentru a reprezenta acest continent ca un întreg.

Steagul a fost adoptat inițial de Consiliul Europei la 8 decembrie 1955, proiectul câștigător aparținându-i lui Arsène Heitz. De la început, Consiliul Europei a dorit ca acest steag să fie folosit de alte organizații regionale care doreau integrarea europeană.

Numărul de stele de pe steag este fix (12), și nu are legătură cu numărul de state membre ale Uniunii. În 1953, Consiliul Europei avea 15 membri. S-a propus ca steagul să aibă câte o stea pentru fiecare membru, și să nu se schimbe la aderarea unor noi membri. Germania de Vest a obiectat la această măsură, deoarece unul dintre membri era regiunea disputată Saarland, iar o stea proprie ar implica suveranitatea acestei regiuni. Franța a obiectat la un proiect cu paisprezece stele, deoarece acest lucru ar fi implicat integrarea Saarlandului în Germania. În cele din urmă, a fost adoptat numărul 12, ca simbol al perfecțiunii, fără conotații politice.

• 1976: Formația „The Eagles" lansează unul din cele mai bine vândute albume, Hotel California.

Eagles este o formație rock din Statele Unite ale Americii formată în Los Angeles, California în 1971 de Glenn Frey, Don Henley, Bernie Leadon și Randy Meisner.

Cu cinci single-uri numărul unu și șase albume numărul unu, Eagles a fost una dintre cele mai de succes trupe din anii 1970. La sfârșitul secolului 20, două dintre albumele lor , Their Greatest Hits (1971–1975) și Hotel California, s-au clasat printre cele mai bine 20 de albume vândute în SUA conform Recording Industry Association of America. Hotel California este clasat pe locul 37 în clasamentul 500 Greatest Albums of All Time realizat de Rolling Stone, iar trupa este clasată pe locul 75 în clasamentul 100 Greatest Artists of All Time realizat de aceeași revistă. De asemenea ei au cel mai bine vândut album în SUA, Their Greatest Hits (1971–1975), care s-a vândut în 29 de milioane de copii.

Hotel California - The Eagles (1976)

Hotel California este piesa de titlu de pe albumul omonim al formației Eagles. Cântecul a fost lansat ca single în februarie 1977 și este unul dintre cele mai cunoscute melodii rock. Este compusă de Don Felder (muzică), Don Henley, and Glenn Frey (versuri)

„Hotel California” a fost în topul Billboard Hot 100 timp de o saptamână în mai 1977. Trei luni după lansare, cântecul a fost certificat "Gold" de către Recording Industry Association of America (RIAA), pentru cele un milion de copii vândute. Deasemenea în 1977, cei de la Eagles au câștigat Grammy Award for Record of the Year pentru "Hotel California" la cea de-a 20-a ceremonie a Premiilor Grammy.

În 2009, cântecul "Hotel California" a fost certificat cu Platină (Digital Sales Award) de către RIAA pentru vânzarea a peste 1.000.000 albume în format digital. Cântecul este bine cotat în foarte multe sondaje și clasamente de muzică rock; revista Rolling Stone l-a clasat pe poziția 49 în lista sa "The 500 Greatest Songs of All Time". De asemenea, „Hotel California” este unul dintre cele 500 de cântece din Rock and Roll Hall of Fame. Solo-ul la chitară din cântec a fost votat de către cititorii revistei Guitarist în 1998 drept cel mai bun solo din toate timpurile și a fost inclus pe poziția a 8-a în „Guitar Magazine's Top 100 Guitar Solos”

• 1980: Muzicianul britanic John Lennon, fost component al trupei Beatles, a fost asasinat la New York, de catre Mark David Chapman.

Liderul celebrei formatii britanice a fost impuscat mortal de un fan cand intra in cladirea in care locuia. Artistul, care avea 40 de ani, a fost atins de patru gloante si a murit in drum spre spital. Ucigasul sau, care obtinuse cu putine ore inainte un autograf de la idolul sau, a fost arestat la locul crimei.

Vestea asasinarii muzicianului a socat intreaga lume, in urmatoarele saptamani sute de fani venind in pelerinaj in fata blocului in care a fost impuscat Lennon si organizand demonstratii in numeroase orase de pe glob. Mark David Chapman, in varsta de 25 de ani, a fost diagnosticat cu probleme psihice.

Cu toate acestea a refuzat sa invoce acest lucru ca scuza in fata instantei si a pledat vinovat pentru crima.

Asasinul a fost condamnat la inchisoare pe viata.

• 1991: A fost aprobată prin referendum național noua Constituție a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991; elaborarea, dezbaterea și adoptarea Constituției au durat un an și jumătate.

Comisia constituţională, însărcinată cu elaborarea proiectului legii fundamentale, a fost desemnată în iunie 1990, preşedintele său fiind profesorul universitar Antonie Iorgovan. Deputaţii şi senatorii membri ai Adunării Constituante au dat, după mai multe runde, votul final pentru legea fundamentală la 21 noiembrie 1991: 414 s-au pronunţat pentru şi 95 împotriva. FSN, PUNR. şi reprezentanţii minorităţilor au votat pentru; cu cîteva excepţii, PNŢCD şi PNL au votat „împotrivă”, ca şi totalitatea parlamentarilor UDMR. Dacă ţărăniştii şi liberalii au avut obiecţii ţinând orientarea lor de dreapta, cum ar fi refuzul de a se introduce garantarea proprietăţii în Constituţie, UDMR s-a opus contestând caracterul naţional al statului român. După vot, Adunarea Constituantă a adoptat şi legea privind organizarea referendumului, prin care la 8 decembrie electoratul a fost chemat să răspundă prin „da” sau „nu” întrebării: „Aprobaţi Constituţia României adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991?”.

FSN, care era la putere, a îndemnat alegătorii să voteze „pentru” la referendum. Aceeași poziție a avut-o și PUNR.

Pentru boicotarea referendumului s-au pronunțat partidele de opoziție PNȚCD și PNL. O parte din susținătorii acestora au mers totuși la vot și au votat împotrivă.

S-au exprimat 10.948.468 (67% ?) de alegători:

pentru 77,3% (FSN, PUNR)

împotrivă 20,4% (UDMR, PNTCD, PNL)

anulate 2,3%

Să aveți o zi frumoasă!