9 Decembrie

Citatul zilei

„Corupţia în timp de pace poate distruge mai mult decât distruge un război.” (John Milton)

Este a 343-a zi a anului. 
Au mai rămas 22 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 40 m și apune la 16 h 36 m.

Ziua Internațională Anticorupție

Ziua Internațională Anticorupție, care se sărbătorește în fiecare an pe data de 9 decembrie, a fost inițiată la 31 octombrie 2003 prin „Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției”.

Data de 9 decembrie a fost stabilită ca Ziua Internațională Anticorupție începând cu anul 2006, prin rezoluția 58/4 a Adunării Generale a ONU, prin care Adunarea a adoptat Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției.

Semnată de România la 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei.
 

Data de 9 decembrie marchează, în simbolistica Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.), Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Corupţiei, fenomen, care, alături de celelalte flageluri ale începutului de mileniu, respectiv terorismul, traficul de droguri şi crima organizată, erodează sistematic eforturile legitime ale autorităţilor statale şi ale forurilor mondiale, întreprinse în direcţia estompării nocivităţii acestei forme de criminalitate.

Însuşi faptul că cel mai înalt şi reprezentativ for mondial a ales să dedice o zi distinctă luptei împotriva corupţiei, constituie dovada certă a faptului că aria sa de manifestare a cuprins deopotrivă, atât naţiunile cu exerciţiu democratic consolidat, cât şi democraţiile emergente şi statele în curs de dezvoltare, ceea ce impune cu atât mai mult o solidarizare a eforturilor tuturor forţelor responsabile pentru contracararea sa.

Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane ce subminează instituţiile şi valorile democratice și atentează la ordinea socială, ameninţând capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetaţenilor săi. Altfel spus, corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege. Tocmai de aceea este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte.

Ziua Internațională Anticorupție are ca obiectiv promovarea principiilor etice, integritatea, transparența și responsabilitatea asupra propriilor acțiuni în afacerile publice, cât și în cele private.

Semnată de România la data de 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic), şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite Împotriva Corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei. De asemenea, declaraţia Primei Conferinţe Anuale şi a Adunării Generale a Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie, susţinută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing, îndeamnă autorităţile competente să aplice prevederile relevante ale Convenţiei pentru a stabili şi întări sistemul de luptă împotriva corupţiei, precum şi încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaţionale Anticorupţie.

În vederea încurajării integrităţii, precum şi pentru evitarea unui comportament birocratic corupt, Direcţia Generală Anticorupţie a realizat un Ghid de informare pentru cetăţeni în relaţia cu structurile M.A.I., ghid ce pune la dispoziţia cetăţenilor, într-o formă centralizată, informaţii de ordin legislativ şi instituţional.

Elaborarea acestui material vine în întâmpinarea nevoii cetăţenilor de a fi informaţi cu privire la acţiunile şi autorităţile statului, urmărind facilitarea accesului la informaţie, creşterea gradului de încredere şi reducerea corupţiei birocratice şi administrative.

Ghidul are 161 de pagini şi cuprinde informaţii utile pentru cetăţeni în vederea obţinerii de documente ce sunt eliberate de fiecare structură din cadrul MAI, prezentarea infracţiunilor de corupţie, documentele necesare în vederea eliberării unui act administrativ specific fiecărei structuri, taxele aferente şi modalităţile de plată, termene de eliberare etc., precum şi promovarea, pe fiecare pagină, a liniei telefonice gratuite a D.G.A. – 0800.806.806.

Materialul a fost tipărit cu sprijinul Centrului de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale – CENTRAS în 6.000 de exemplare, ce vor fi diseminate la nivel teritorial de către structurile judeţene anticorupţie.

Pe site-ul de internet al Direcţiei Generale Anticorupţie, există şi o variantă electronică extinsă a acestui Ghid care cuprinde, pe lângă informaţiile din varianta print, şi modele de formulare, specimene de documente etc..

Cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie, Direcţia Generală Anticorupţie îşi reafirmă intoleranţa asupra faptelor de corupţie în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne şi încurajează un comportament corect care să corespundă moto-ului nostru instituţional „Integritate pentru credibilitate”. Totodată, rugăm cetăţenii să ia atitudine împotriva faptelor de corupţie şi să ne sesizeze ori de câte ori este nevoie la linia verde anticorupţie 0800.806.806 sau la numărul de telefon al Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamț, 0233234408 sau prin e-mail: petitii.dga@mai.gov.ro şi neamt.dga@mai.gov.ro.

Ziua internațională de comemorare a victimelor crimei de genocid și pentru prevenirea acestei crime

 

Ziua internațională de comemorare a victimelor crimei de genocid și pentru prevenirea acestei crime este marcată, anual, la 9 decembrie.

Această zi a fost instituită la 11 septembrie 2015, de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, 9 decembrie fiind data la care, în 1948, a fost adoptată Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid, notează site-ul oficial al ONU, www.un.org.

Convenția amintită definește genocidul drept "oricare dintre următoarele fapte, comise cu intenția de a distruge, total sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau religios ... ", incluzând: omorârea membrilor grupului; lezarea gravă, fizică sau psihică, a membrilor grupului; intervenția deliberată asupra condițiilor de viață ale grupului, cu scopul de a-l distruge, total sau parțial; implementarea unor măsuri menite să prevină nașterile în interiorul grupului; transferul forțat al copiilor dintr-un grup într-un alt grup.

Convenția stipulează, totodată, faptul că genocidul, fie că este comis pe timp de pace sau de război, este o crimă sub jurisdicția internațională, pe care membrii Convenției se angajează să o prevină și să o reprime, responsabilitatea primară revenind fiecărui stat în parte.

Scopul acestei zile este de a crește gradul de conștientizare asupra importanței acestei convenții și a rolului acesteia în combaterea și în prevenirea crimelor de genocid, cât și de a comemora victimele acestor crime.

Prin adoptarea acestei rezoluții, Adunarea Generală a ONU a reiterat responsabilitatea fiecărui stat în parte de a-și proteja populația de crimele de genocid. În acest sens, în 2005, Organizația Națiunilor Unite a adoptat principiul responsabilității de a proteja, iar în anul 2008, a fost înființat Centrul Global pentru Responsabilitatea de a Proteja, cu sprijinul unor organizații ce sprijină respectarea drepturilor omului, precum Refugees International, Human Rights Watch, International Crisis Group, Oxfam International sau WFM-Institute for Global Policy. Principalul obiectiv al Centrului Global pentru Responsabilitatea de a Proteja este de a transforma acest principiu într-un ghid practic de acțiune în fața atrocităților comise în masă.

Mai exact, acest Centru se implică activ în acest demers, prin prezentarea unor informații suplimentare pentru o mai bună înțelegere a principiului responsabilității de a proteja, prin recomandarea unor strategii ce pot fi implementate de fiecare stat în parte, lucrând alături de organizații neguvernamentale, agenții guvernamentale și/sau regionale, cu scopul de a proteja populația de atrocitățile în masă, cum ar fi genocidul, crimele de război, epurările etnice și crimele împotriva umanității.

Pe parcursul anilor 2014 și 2015, comunitatea internațională a comemorat cele mai atroce crime petrecute în ultimul secol, precum marcarea a 100 de ani de la genocidul armenilor, 70 de ani de la eliberarea prizonierilor din lagărul de exterminare de la Auschwitz, 40 de ani de la atrocitățile comise de Khmerii Roșii în Cambodgia și 20 de ani de la genocidul din Rwanda și de la Srebrenica, din Bosnia și Herțegovina.

Evenimentele prilejuite de această zi pornesc de la manifestări de comemorare a victimelor crimei de genocid, acesta fiind un prim pas pentru acțiunile ulterioare de prevenire a acestor atrocități. Totodată, Ziua internațională de comemorare a victimelor crimei de genocid și pentru prevenirea acestei crime reprezintă o oportunitate pentru statele membre de a promova obiectivele principiului responsabilității de a proteja.

 

Ziua naţională a artei fotografice

 Prin Decretul 1774 din 9.XII.1864, emis de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), fotografia a fost recunoscută ca artă şi, totodată, a fost atestată oficial, pentru prima oară, fotografia românească. Mult mai târziu, în 2012, data de 11 ianuarie, a fost declarată oficial Ziua Națională a Artei Fotografice. Această Hotărâre de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial în ianuarie 2012. A fost aleasă această dată a luniii, 11 ianuarie, pentru că este ziua de naștere a lui Carol Popp de Szathmary, unul din primii fotografi români care a excelat prin calitatea fotografiilor sale. El a fost unul din primii fotografi de război ai lumii, trăind și lucrând în București pentru aproximativ 50 de ani.

Ziua Internaţională a copiilor în mass-media

Dinamismul vieţii sociale face ca la structura trăsăturilor de personalitate ale copiilor şi tinerilor să contribuie o multitudine de factori cu influenţe specifice: familie, şcoala, organizaţiile non-guvernamentale, mediul socio-cultural, mass-media.

În legătură cu impactul pe care îl are mass-media în educaţia generaţiilor de astăzi,  pe 9 decembrie este declară Ziua Internaţională a copiilor în mass-media, pentru a demonstra influenţa surselor informaţionale pentru copii şi rolul copiilor în mass-media, totodată.

În mod sugestiv termenul “mass-media” se asociază cu cuvîntul din limba latină “media”- mijloace cu cel englezesc “mass”- număr foarte mare de oameni. Mass-media contribuie la educarea atît a tinerilor, cît şi a adulţilor, iar acest fapt este unanim recunoscut. Aportul educativ al mass-media se realizează prin transmiterea de informaţie, impunerea de valori, atitudini, modele comportamentale, avînd astfel un rol deosebit în construirea unei personalităţi contemporane. Copii sunt ca buretele, absorb tot ce văd, aud şi simt, ei sunt viitorul şi de noi depinde ce însuşesc ei încă de mici. Impactul deosebit al mass-media este dat de modul plăcut, accesibil chiar captivant, în care sunt oferite informaţiile. Ambiţia în care cresc şi se dezvoltă copii, oferă o mare varietate de stimuli, generează noi experienţe şi noi modalităţi de cunoaştere, culturalizare şi relaxare.

Lewis Mumford definea mass-media ca fiind “ochiul lumii”. Întradevar, posibilităţile de informare oferite de mass-media sunt extrem de ample, constituindu-se în edevărate industrii. Mass-media oferă posibilitatea educaţiei spontane şi eterogene, dar este utilizată şi pentru realizarea unor activităţi educative explicite. Mass-media reprezintă forţa  progresului .

Ziua laicităţii

Pe 9 decembrie are loc în Franţa « Ziua laicităţii ». Data coincide cu cea din 9 decembrie 1905 când s-a promulgat în ţară legea privind separarea bisericii de stat. Treptat şi alte state au adoptat această zi precum Belgia. Ce se prevede astăzi în Franţa cu această ocazie şi în contextul actual.

In timpuri « normale » această zi ar fi trecut neobservată chiar dacă legea care a instaurat-o a fost votată déjà de 4 ani, în iunie 2011. Evenimentele tragice, mai întâi din luna ianuarie şi apoi cele din 13 noiembrie dau o cu totul altă importanţă acestei zile a laicităţii. Si totuşi lucrurile bat pasul pe loc.

In urma atacurilor de la revista Charlie Hebdo şi de la magazinul cuşer din luna ianuarie, o serie de adulţi s-au propus ca voluntari pentru a merge în şcoli ca să apere şi să promoveze valorile laicităţii. « Scoala fiind pentru mulţi locul în care îţi mai poţi pune speranţe şi totodată cel în care se regăsesc dificultăţile prin care trece societatea noastră » spunea Najat Vallaud-Belkacem, ministrul Educaţiei. Ministerul pe care-l conduce a primit astfel mii de scrisori de la cetăţeni francezi gata să dea o mână de ajutor. După ce candidaturile au fost controlate şi validate s-a creat o aşa-zisă « rezervă cetăţenească » ce numără 5400 de persoane între 18 şi 94 de ani. Oamenii respectivi urmau ca la începutul anului şcolar 2015-2016 să-şi înceapă diversele intervenţii în şcolile desemnate de minister. Ori nu s-a făcut nimic până acum în regiunea pariziană – cea mai intersată – şi foarte puţin în provincie. Specialiştii avansează ca argument faptul că « spre deosebire de nordici sau de anglo-saxoni, şcoala franceză este încă reticentă în a se deschide lumii exterioare ». Ministerul spune de partea sa că « e nevoie de timp pentru ca diversele şcoli să-şi definească proiectele educative ».

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1608: S-a născut John Milton, poet și publicist englez (d. 1674)

John Milton (n. 9 decembrie 1608 – d. 8 noiembrie 1674) a fost poet englez, faimos pentru poemul epic în versuri albe Paradise Lost (Paradisul pierdut), care reprezintă una dintre pietrele de temelie ale literaturii engleze.

Educat la St. Paul's School și Christ's College, Cambridge, Milton a fost un poet savant, a cărui ambiție era să creeze opere de talia epopeilor clasice și care avea puternice vederi teologice. În cursul anilor petrecuți la Cambridge, Milton a scris poezie în latină și engleză, inclusiv oda On the Morning of Christ's Nativity (În dimineața nașterii lui Isus Cristos, 1629). Dezgustul său față de dogmatismul din ce în ce mai accentuat din cadrul bisericii engleze a constituit motivul pentru care Milton a renunțat mai târziu la planurile sale de a deveni preot.

A participat la Revolutia burgheza din Anglia, militand pentru libertatea de exprimare si pentru ideea de republica.

Si-a pierdut vederea in 1652, fiind nevoit sa isi dicteze creatiile fiicei sau discipolilor sai.

Capodopera sa este considerata cartea “Paradisul regasit” ; (d. 8 noiembrie 1674).

Poemul în versuri albe Paradise Lost (Paradisul pierdut) a apărut în 1667 în zece cărți; a doua ediție, în care Milton reorganiza cele zece cărți inițiale în doisprezece, a apărut în 1674. Acesta este considerat a fi cel mai mare poem epic în limba engleză. În Paradise Lost și Paradise Regained, un al doilea poem în versuri albe în patru cărți, limbajul lui Milton este distins și căutat, abundând în aluzii biblice și clasice, reprezentări alegorice, metafore, jocuri de cuvinte și ornamente retorice. Milton a mai scris 18 sonete în limba engleză și alte 5 în limba italiană, care respectă în general stilul petrarchian și sunt acceptate ca fiind printre cele mai frumoase sonete scrise vreodată.

• 1717:  S-a născut esteticiaul Johann Joachim Winckelmann (“Istoria artei în Antichitate”); (m. 8 iunie 1768).

A fost un istoric de artă german și arheolog, pionier al elenismului.

Supranumit „Profetul  și fondatorul arheologiei moderne”,  Winckelmann fost unul dintre fondatorii arheologiei științifice și printre primii care s-au preocupat  sistematic de  istoria artei. Scrierile sale au influențat nu numai știință arheologiei și istoria artei dar si   pictura, sculptura, literatura și chiar filozofia contemporana lui.

Scrierile sale i-au inflentat pe  Lessing, Herder, Goethe, Hölderlin, Heine, Nietzsche s.a

Astăzi, la  Universitatea Humboldt din Berlinun  Institut de studiu al  arheologiei clasice este dedicat  lui Winckelmann.

• 1744: Episcopul greco-catolic Ioan Inocenţiu Micu (Klein), care fusese convocat în faţa unei comisii de anchetă, pleacă la Roma pentru a apăra cauza românilor din Transilvania (din cauza presiunilor Curţii de la Viena nu se va mai întoarce din autoexilul la Roma).

Inocențiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului - d. 22 septembrie 1768, Roma) a fost episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraș. În anul 1737 a mutat sediul episcopal la Blaj, unde a ridicat Catedrala „Sfânta Treime” și mănăstirea cu același hram. Este considerat întemeietorul gândirii politice românești moderne.

În timpul Dietei din anul 1744 a început mișcarea călugărului bosniac Visarion Sarai, trimis în Transilvania de mitropolitul ortodox sârb de la Carloviț. Pe motiv că nu a intervenit împotriva acestuia, episcopul Micu a fost citat la Viena, de unde nu i s-a mai permis întoarcerea în Transilvania. Împărăteasa Maria Terezia a fost de acord să-i plătească pensia episcopală lunară la Roma, unde episcopul Micu a trăit timp de 24 de ani, până la sfârșitul vieții.

Moștenirea lui Inocențiu Micu-Klein

Ca nobil, a intrat în Dieta Transilvaniei (fiind primul român din Dietă) și a cerut drepturi pentru poporul român cu argumente bine precizate:

    Românii sunt cei mai vechi locuitori ai țării;

    Românii sunt populația cea mai numeroasă din Ardeal;

    Românii lucrează pământul și ocnele (muncile cele mai grele);

    Românii dau cele mai mari contribuții și, în virtutea voinței imperiale exprimată prin cele două diplome leopoldine, trebuie să se facă dreptate și poporului român.

Deci și românii au dreptul să fie recunoscuți ca națiune, a patra din Ardeal, nu numai „plebs valahica”. Dar cele trei națiuni privilegiate, (ungurii, sașii și secuii) s-au împotrivit, spunând că această cerere cuprinde „niște lucruri pe care nu le-a cerut nimeni până acum”.

Redăm câteva extrase din scrisorile sale din exil și din Testament:

„Nu știu prin ce dulceață ne atrage atât de mult pământul strămoșesc de nu ne îngăduiește să-l uităm. Zilele mele îmi sunt spre asfințit și aș vrea ca sufletu-mi, când se va despărți de trup, să fie încredințat Creatorului său, prin rugăciunile și liturghiile săvârșite de voi, iar oasele-mi s-aștepte obșteasca înviere în mănăstirea de la Blaj. Fiindcă este cunoscut că, din bunătatea divină, eu am fost cel care am pus prima piatră și am ostenit pentru ea” (Scrisoare către Petru Pavel Aron, la 27 noiembrie 1756).

„După putința mea, m-am străduit și am făcut, necăutând folosul meu: ci al poporului, până când nu am căzut în urgia pizmașilor” (Scrisoare, 1764).

„Rog pe Preafericita Fecioară Maria (...), pe toți Sfinții și pe toți cetățenii Curții Cerești (...), ca în acea ultimă Luptă să fie de față și să fie lângă mine și de la nespusa milă (a lui Dumnezeu) să-mi obțină ca ultima clipă a vieții mele să o sfârșesc în mărturisirea credinței catolice și în Unirea cu Sfânta Biserică Romană pe care totdeauna am iubit-o și cât am putut n-am încetat a o răspândi; că aceasta este voința mea tare și statornică o declar și o mărturisesc” (Din Testament, 22 august 1768).

• 1843: A fost creată prima felicitare de Crăciun, în Anglia, de John Calcott Horsley, şi prezenta o familie la masă şi cuvintele „Crăciun Fericit şi un An Nou fericit pentru tine”.

Felicitarile cu urari de Craciun au fost inventate in 1843 de catre directorul unui muzeu din Londra, Sir Henry Cole.

La momentul respectiv, fiind prea ocupat pentru a scrie scrisori traditionale tuturor prietenilor si partenerilor de afaceri, el i-a cerut pictorului John Calcott Horsley sa elaboreze o ilustrata insotita de un mesaj de Craciun. Felicitarea a fost  multiplicată – copiile au fost mai apoi imprimate în alb şi negru şi colorate de mână. S-au vândut atunci 1.000 de copii în Londra.

Imaginea aparuta pe prima felicitare de Craciun ii prezenta pe membrii unei familii care sarbatoreau, mancau si beau vin in jurul unei mese.

Felicitarea nu a fost primita fara controverse, pentru ca infatisa o familie ridicand paharele pentru toast de Craciun. Puritanii le-au denuntat imediat. Ideea era excelenta pentru altii. Felicitarile de Craciun au devenit foarte populare, si alti artisti au urmat imediat conceptul lui Horsley.

Producţia de masă de FELICITĂRI DE CRĂCIUN a luat amploare însă la jumătatea anilor 1860, iar un deceniu mai târziu „fenomenul” era deja popular în Marea Britanie. În 1870, costul unei FELICITĂRI DE CRĂCIUN şi tariful trimiterii acesteia era de aproape jumătate de penny, astfel că tot mai mulţi oameni îşi permiteau să facă un astfel de gest de Sărbători.

•  1894: Pe străzile Bucureștiului a început să circule primul tramvai electric (purtând numarul 14), de la Cotroceni la Obor.

La data respectivă, bucureştenii se bucurau deja de beneficiile transportului în comun, la 23 de ani de la înfiinţarea „Societăţii Române de Tramvaiuri”, care folosea însă tramvaie trase de cai. Mai târziu, în luna aprilie a anului 1909, odată cu dezvoltarea şi creşterea numărului mijloacelor de transport comun în Bucureşti, Consiliul comunal al Primăriei a hotărât constituirea Societăţii de Transport Bucureşti (STB), cu scopul de a electrifica toate liniile de tramvai din Capitală şi de a construi noi trasee

Ruta tramvaiului, avand numarul 14, era pe bulevardul Est-Vest (Bulevardul Cotroceni-Obor.

Odata cu inaugurarea primei linii de tramvai electrice, Bucureştiul devenea o capitală în pas cu vremea sa.

Purtând numărul 14, tramvaiul electric circula de la Cotroceni până în mahalaua Obor şi retur, fiind prima astfel de linie de transport din România şi printre primele şi din Europa.

Istoria tramvaiului în București datează din 1871, atunci când au fost introduse cele cu cai. 23 de ani mai târziu circulau primele electrificate. Astăzi, Micul nostru Paris are cea mai lungă rețea de tramvaie din România, ce măsoară 143 de kilometri, cale dublă.

Prima linie de tramvai electrificată, lansată într-o suburbie nemțească, în 1881

Prima linie de tramvai electrificată din Europa a fost lansată în 1881 într-o suburbie a Berlinului și a fost construită de inginerul Werner von Siemens, inventatorul dinamului (acel generator electric de curent continuu). Putea transporta 50 de călători cu o viteză maximă de 20 km/h, iar alimentarea se făcea printr-un cablu de lângă șină. 13 a durat ca să apară și la noi, într-o Românie care devenea din ce în ce mai industrializată.

13 ani mai târziu, apare primul tramvai electric, pe străzile Bucureștiului. Ruta: Cotroceni - Obor

Să ne oprim puțin asupra tramvaiului electric românesc. 1894.  Poposea la Târgul Moșilor, la Obor. Era alimentat la de centrala electrică  de la Grozăvești, de unde pornea. Străbătea bulevardul deschis de Pache Protopopescu în 1888 (Kogălniceanu - Elisabeta - Carol - Pache) și întorcea, la începuturi, în fața actualei Școli Iancului, apoi la Biserica Iancu Vechi (Agricultori - Mătăsari).

Primul tramvai electric ce a circulat pe străzile din București

Mult mai târziu. linia tramvaiului 14 are să fie prelungită până în Pantelimon, la intersecția Șoseaua Iancului. Rețeaua de transport s-a dezvoltat rapid în anii 1900-1935, traseele și distanțele dintre stații permițându-le călătorilor să se deplaseze din orice punct al orașului în oricare altul.

Traseele mijloacelor de transport au fost profund modificate atunci când așa numita "epocă a tovarășului Ceaușescu" a poposit printre români. Stațiile au fost rărite și depărtate unele de altele, iar liniile au fost deconectate în centrul municipiului, capetele de linii fiind și ele depărtate unele de altele.

• 1906: S-a născut Grace Hopper, un geniu al informaticii

Doamna Hopper a studiat matematica apoi a obtinut un doctorat si s-a angajat in Marina Americana in 1943. A fost cea care a programat primul super-calculator numeric Harvard Mark, fabricat de compania IBM. A participat apoi la cele doua dezvoltari ale calculatorului. Va povesti mai tarziu cum a descoperit pe un circuit electronic care functiona defectos un”bug” care a produs prima pana informatica din istorie. Defectiunea a fost inregistrata in jurnalul de operatiuni al calculatorului devenind prima mentiune a unui “bug” din istoria ciberneticii. Jurnalul este astazi pastrat la Muzeul Smithsonian.

Incepand cu 1957, Grace Hopper a fost angajata la compania IBM, inventand un limbaj specific calculatoarlor denumit Cobol (Common Business Oriented Language), care a devenit un limbaj comun al tuturor programatorilor. Limbajul a fost folosit intre anii 1960-1980 si a fost utilizat in marile intreprinderi ca si in institutiile financiare care dispuneau la vremea aceea de sisteme informatice.

Dupa cativa ani, Grace Hopper a fost reintegrata in armata, care a insarcinat-o cu rescrierea limbajului informatic al retelei militare. A ramas sub drapel pana in 1986, fiind avansata la gradul de contra-amiral. S-a stins din viata in 1992 si a fost inmormantata cu onoruri militare in cimitirul de la Arlington.

• 1916: Are loc, în Sala Teatrului Național din Iași, deschiderea Parlamentului. 

Regele Ferdinand I a citit mesajul tronului care conținea hotărârea de a lupta până la capăt, nevoia solidarității naționale dar și promisiunea unor reforme esențiale în viitor.

Prima zi în care Iaşiul a fost capitala României

După ce în toamna lui 1916 două treimi din teritoriul țării a fost ocupat de Puterile Centrale a urmat o perioadă extrem de grea pentru români. Regele, acţionând de comun acord cu Ion I. C. Brătianu şi cu Barbu Știrbey, a căutat să dea o notă de normalitate unei societăţi complet debusolate şi intrate în panică. În acest spirit s-a pregătit deschiderea sesiunii parlamentare la Iaşi.

Regele a trimis o scrisoare lui Brătianu expimându-și hotărârea de a participa la inaugurarea lucrărilor parlamentare. ”Ieșind și ca fond și ca formă din formulele convenționale, doesc ca discursul tronului să fie mai ales în acest an un apel la patriotismul poporului căruia mă adresez, arătând reprezentanților săi gândurile și simțămintele ce mă călăuzesc. Doresc ca fiecare să pătrundă adânc identitatea aspirațiunilor și jertfelor ce leagă pe suveran și dinastie de națiune. Doresc să dau celor îndreptătiți asigurarea că vor găsi în mine sprijinitorul lor și apărătorul dreptății și al cinstei. În aceste momente de grea cumpănă, când o parte din teritoriul național este invadat, când se cer națiunii cele mai mari jertfe, este nevoie ca poporul să știe că o înțelegere completă domnește între el, suveran și Parlament, precum este o înțelegere deplină între el și Aliați. Doresc ca masele populare și îndeosebi țărănimea să fie profund convinse de solidaritatea aceasta. Țăranul trebuie făcut conștient că luptând pentru unitatea națională și primind să facă jertfe, în proporții poate mai mari decât clasele diriguitoare, el luptă și pentru propia dezrobire politică și economică”. Așadar regele Ferdinand- spre deosebire de Carol I- nu numai că nu avea rezerve în fața reformelor, ci din contră, se dovedea un susținător convins al acestora. Pe baza ideilor formulate de rege, I.G. Duca a scris textul Mesajului pe care monarhul l-a aprobat.

Parlamentul s-a deschis pe 9 decembrie 1916 în sala Teatrului Național din Iași, cu protocolul obișnuit: regele a sosit cu trăsura, lacheii(servitorii) erau galonați(împodobiți cu galoane) cu livreaua(uniforma) Hohenzollernilor iar escorta purta coifuri prusace. ”Lumea văzând cortegiul trecând pe străzile Iașiului precum cel din București s-a simțit înviorată, întărită în nădejdile ei, îmbărbătată în faptele ei. Prin urmare nu suntem cu totul distruși. Vasăzică sunt totuși lucruri care au rămas neatinse de vijelie, Coroana nu se socotește umilită că a ajuns la iași. Poartă capul sus fiindcă desigur și credința ei în ziua de mâine e vie. Astfel de vorbe se auzeau. Astfel de gânduri treceau prin mințile oamenilor și îndeosebi ale sărmanilor refugiați”.

Regele a citit mesajul tronului într-o atmosferă solemnă, subliniind problemele esențiale cu care se confrunta România și căile pentru rezolvarea lor. A justificat intrarea în război. ”Pentru a apăra interesele neamului nostru și a-i asigura unitatea și viitorul, România este datoare să intervie. De aceea, unind soarta ei cu aceea a puterilor prin a căror victorie se va așeza viața europeană pe baza principiilor naționalităților, ea a declarat război Austro-Ungariei”. A subliniat necesitatea reformelor: ”Vitejia lui (țăranului) îi dă drepturi și mai mari asupra pământului pe care-l apără și ne impune mai mult ca oricând datoria ca la sfârșitul războiului să se înfăptuiască reformele agrare și electorale pe temeiul cărora această Adunare a fost aleasă”.

Pe 1 decembrie 1918, triumfal, regele și regina aveau să se întorcă în Bucureștiul eliberat de sub Puterile Centrale.

• 1933: Consiliul de Ministri al Romaniei hotaraste dizolvarea Gărzii de Fier, la scurt timp înainte de organizarea alegerilor, pentru ca legionarii să nu poată participa la scrutin.

La momentul respectiv, în ciuda faptului că Garda de Fier era considerată de mulți o grupare extremistă, măsura guvernului a fost totuși criticată drept autoritară.

Primul ministru Gheorghe Duca Duca a motivat decizia prin nevoia de a păstra ordinea socială și chiar existența statului.

Același argument fusese folosit în 1924, când Partidul Comunist a fost scos în afara legii, fiind definit drept organizație ce pune în pericol chiar existența statului.

Dizolvarea Gărzii de Fier

În toamna anului 1933, după căderea guvernului Vaida-Voevod, regele Carol îl însărcinează pe liberalul I.G. Duca cu formarea noului unui nou guvern și, potrivit tradiției politice, organizarea unor noi alegeri parlamentare (în perioada interbelică, schimbarea guvernului atrăgea după sine dizolvarea Parlamentului și organizarea de noi alegeri). Guvernul Duca (14 noiembrie – 30 decembrie) a avut o durată scurtă de viață, din cauza asasinării premeriului în data de 29 decembrie.

Asasinatul a reprezentat răzbunarea legionarilor pentru dizolvarea Gărzii de Fier, hotărâtă în Consiliul de Miniștri pe 9 decembrie 1933, la scurt timp înainte de organizarea alegerilor, penntru ca legionarii să nu poată participa la scrutin. La momentul respectiv, în ciuda faptului că Garda de Fier era considerată de mulți o grupare extremistă, măsura guvernului Duca a fost totuși criticată drept autoritară. Duca a motivat însă gestul prin nevoia de a păstra ordinea socială și chiar existența statului. Același argument fusese folosit în 1924, când Partidul Comunist a fost scos în afara legii, fiind definit drept organizație ce pune în pericol chiar existența statului.

Jurnalul Consiliului de Miniştri din 9 decembrie 1933 privind dizolvarea Gărzii de Fier

Consiliul de Miniştri în şedinţa sa din 9 decembrie 1933.

Luând în deliberare referatul d-lor miniştri de justiţie şi interne;

Având în vedere că în ţară funcţionează o grupare politică denumită la început “Legiunea Arhanghelului Mihail”, iar azi “Garda de Fier”.

Considerând că prin programul şi acţiunea sa din ultimul timp această grupare urmăreşte pe de o parte schimbarea pe cale revoluţionară a ordinei legale în stat şi pe de altă parte întronarea unui regim social şi politic contrar celui statornicit atât prin Constituţie, cât şi prin tratatele de pace.

Având în vedere că, după cum se constată din referatele d-lor miniştri de interne şi de justiţie, mijloacele de acţiune ale acestei grupări sunt teroarea şi violenţa;

Considerând că prepararea unor astfel de mijloace teroriste are loc la reuniuni clandestine şi cu caracter conspirativ;

Considerând că în acelaşi timp executarea lor se va face prin formaţiuni de luptă înarmate, a căror activitate constituie un izvor permanent de dezordine, dând loc la acte de rebeliune împotriva autorităţilor statului, şi contribuind prin aceasta la crearea unei stări de natură a aduce anarhie în ţară;

Considerând, aşadar, că funcţionarea acestei grupări constituie o primejdie pentru liniştea publică şi pentru existenţa statului;

Considerând, pe de altă parte, că această grupare a devenit ilegală şi că nu este posibil ca ţara să fie chemată să aleagă între ilegalitate şi lege, între anarhie şi ordine;

Având în vedere că liberul exerciţiu al drepturilor individuale şi ale dreptului de asociaţiune este garantat de Constituţie numai cu respectarea ordinii publice şi a siguranţei statului;

Că în asemenea împrejurări excepţionale, Constituţia, prin art. 107 consacrând actele de guvernământ, dă dreptul guvernului de a recurge la măsuri supreme de apărare a statului;

Considerând că legea din 23 decembrie 1925, prin art. 2, defineşte actele de guvernământ ca “măsuri luate pentru ocrotirea unui interes general privitor la ordinea publică, la siguranţa statului, internă sau externă, sau la alte cerinţe de ordine superioară”;

În virtutea art. 107, ultim aliniat din Constituţie şi a art. 2 al legii din 23 decembrie 1925, hotărăşte:

Art.I. Gruparea “Arhanghelului Mihail” astăzi “Garda de Fier” este şi rămâne dizolvată.

Art. II. Localurile de întrunire ale membrilor acestor grupări vor fi închise, iar arhivele şi orice corespondenţă vor fi ridicate de autorităţile respective, oriunde s-ar găsi.

Art. III. Sunt interzise:

a) Întrebuinţarea de semne distinctive, purtarea de uniforme, steaguri şi orice alte simboluri sau forme exterioare prin care s-ar căuta să se exteriorizeze participarea persoanelor la activitatea zisei grupări;

b) Ţinerea oricăror adunări, inclusiv adunările limitate, formarea de cortegii, precum şi orice acţiune politică sau de propagandă, individuală sau în grup, publică sau clandestină a membrilor acestor grupări sau a altor persoane care vor urmări scopurile grupării dizolvate;

c) Adunarea de fonduri sau a oricăror alte mijloace materiale pentru continuarea sau repetarea activităţii acestei grupări;

Art. IV. Toate listele de candidaturi depuse pe baza legii electorale în vederea alegerilor legislative care încep la 20 decembrie 1933 în numele şi cu semnul grupării “Garda de Fier” sunt nule şi neavenite.

D-nii miniştri de interne [Ion Inculeț] şi de justiţie [Victor Antonescu] sunt însărcinaţi cu aducerea la îndeplinire a acestui jurnal.

“Monitorul oficial”, din 9 decembrie 1933

• 1937: Holocaustul uitat: masacrul de la Nanjing si drama eroului nazist John Rabe

Nanjing este “capitala sudica” a Chinei. Se afla situata la 300 de kilometri de Marea Chinei de Est si a fost ridicata pe malul raului Yangtze. Este capitala Provinciei Jiangsu, in prezent are 5 milioane de locuitori si a fost un punct strategic pentru japonezi in cel de-Al Doilea Razboi Mondial. La data de 9 decembrie 1937, orasul a fost invadat de armata japoneza. Al doilea razboi chino-japonez abia incepuse dar Japonia urma sa capituleze in 1945 dupa atacul declansat de SUA la Hiroshima si Nagasaki si dupa infrangerea in fata armatei ruso-mongole din Manciuria, provincie capturata in 1931.

Ceea ce insa s-a intamplat in Naijing reprezinta unul dintre actele de cruzime ce au cutremurat lumea in timpul celei de-a doua conflagratii mondiala. Povestile sunt inspaimantatoare, dar a existat si un erou. Numele sau este John Rabe…

Japonia se afla in plina recesiune, afectata de marea criza economica ce a izbucnit in anul 1929. Prosperitatea Imperiului nu putea fi obtinuta decat prin valorificarea bogatiilor Chinei. Astfel ca, la inceputul anului 1930, Japonia a derulat o puternica politica de expansiune teritoriala. A inceput cu atacul de la Manciuria din anul 1931, cu bombardarea Shanghaiului la 29 ianuarie 1932 si continuand cu incidentul de la Podul Marco Polo din 7 iulie 1937, care a fost unul din factorii ce au condus la declansarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Totodata, la inceputul anului, japonezii au invadat spatiul aerian al Chinei si au inceput bombardamentul asupra orasului Nanjing. Japonezii nu cautau sa bombardeze puncte cheie militare, ci tintele erau numai si numai civile. Sudul orasului, unde exista cea mai mare densitate a populatiei, a suferit cel mai mult in urma bombardamentelor. Cel mai dur atac a avut loc pe 25 septembrie cand, de la ora 9:30 pana la 16:30, avioanele de lupta japoneze au aruncat peste oras mai mult de 500 de obuze. Japonezilor nu le-a pasat nici ca vor rade de pe suprafata pamantului Spitalul Central din Nanjing, cu toate ca pe acoperisul cladirii era vopsita o uriasa cruce rosie.

La data de 20 noiembrie, guvernul Kuomintag a anuntat ca va muta capitala regiunii la Chongqing, oras ce se afla situat in centrul Chinei. Nanjing a fost aruncat in haos. Oficiali de rang inalt si angajati in aparatul de stat au parasit urgent orasul, lasandu-i in spate pe locuitorii neputinciosi. In 1937, populatia orasului numara 1 milion de suflete. Guvernul Kuomintag nu a facut nimic pentru a-i ajuta pe bietii oameni. A fost nevoie ca un grup de filantropi germani, britanici si americani sa intervina si sa propuna guvernului infiintarea unei zone de siguranta pentru refugiati.

In acest timp, armata japoneza inainta lejer spre Nanjing. Planul japonezilor era urmatorul. Ei urmau sa invadeze Naninjingul de pe frontul de vest. Frontul de est trebuia ocupat pentru controlul asupra caii ferate care lega Nanjing de Shanghai iar frontul de centru cu scopul de a detine controlul asupra caii ferate Nanjing – Hangzhou. Odata atinse aceste scopuri, japonezilor le-a fost simplu sa atace decisiv pe frontul de vest. Armata orasului era formata din 100.000 de soldati, aflati sub comanda generalului Tang Shengzhi. Dar bravul general a dat bir cu fugitii si a preferat sa nu dezvolte o contra-ofensiva pentru a apara orasul. Mai mult, acesta si-a lasat armata si a fugit.

Asadar, in decembrie, trupele japoneze aveau sa invadeze Nanjing. Ceea ce a urmat, a fost un adevarat masacru. Timp de sase saptamani au fost ucisi peste 300.000 de civili chinezi iar aproximativ 80.000 de femei au fost violate de soldatii japonezi.

Japonezii au pus stapanire totala pe Nanjing in ziua de 13 decembrie 1937. Mai intai, armata japoneza a capturat 1500 de soldati chinezi pe care i-a aruncat in aer cu ajutorul minelor iar, ulterior, cadavrele lor au fost imbibate cu petrol si incendiate. In final, toti soldatii japonezi au tras focuri asupra cadavrelor cu toata munitia pe care au avut-o la indemana. Acesta a fost doar primul “lot”.

Atrocitatile comise depasesc orice imaginatie. De exemplu, comandantii diviziilor care au ocupat orasul organizau competitii in care soldatii erau incurajati sa ucida pentru a creste moralul trupelor. “Castigatorii” erau scosi in evidenta si acordau inclusiv interviuri in ziarele locale. Femei si copii de toate varstele, indiferent de statutul social, erau violate si apoi ucise in moduri din cele mai groaznice. Barbatii care se opuneau violurilor erau ucisi fara mila. Inainte de a fi violate, femeile erau batjocorite si nu scapau nici cele gravide, ale caror fetus, in cele mai multe cazuri, era ucis.

In tot acest peisaj care era mai sinistru decat insusi iadul, a existat si un erou. Numele sau este John Rabe, un om de afaceri german, care facea parte din randurile  filantropilor care au creat acea asa-zisa zona de protectie. 200.000 de civili chinezi au reusit sa scape gratie actiunilor inteprinse de acest om. Nascut in Hamburg, Rabe s-a consacrat ca om de afaceri in Africa. In anul 1908 a plecat in China si, intre 1910 si 1938 a lucrat penru Siemens in orasele Mukden, Peking, Tientsin, Shanghai si Nanjing. Rabe era membru al Partidului Nazist si, in virtutea acestui fapt, dar si datorita pactului japonezo-nazist, a reusit sa negocieze de pe o pozitie de egalitate cu conducatorii armatei japoneze conditiile zonei de siguranta.

Rabe s-a intors in Germania in februarie 1938 si a desfasurat o serie de seminarii in care a vorbit despre atrocitatile comise la Nanjing de armata japoneza. A scris inclusiv o scrisoare pentru Hitler, dar scrisoarea a fost interceptata de Gestapo iar Rabe a fost arestat. La interventia celor de la Siemens, Rabe a fost eliberat, dar nu i s-a mai permis sa sustina nicio cuvantare despre cele traite la Nanjing. La sfarsitul razboiului, Rabe a trecut, pe rand, prin mainile ofiterilor de la NKVD si ale militarilor din Armata Britanica. A fost interogat, dar a reusit de fiecare data sa fie convingator si sa scape.

O ruda insa l-a deconspirat si, aflandu-se ca a fost membru al Partidului Nazist, Rabe a fost lipsit de permisul de munca. Acesta a trebuit sa treaca printr-un proces de dez-nazificare in care si-a pierdut toate economiile. Rabe si familia sa au trait intr-o saracie crunta. Rabe si-a vandut toata colectia de arta chinezeasca pentru a putea locui intr-o garsoniera. Pur si simplu, acestia s-au luptat cu malnutritia, fiecare zi fiind o lupta pentru supravietuire. O masa pe zi insemna paine uscata sau o supa facuta din seminte de floarea-soarelui.

In 1949, cetatenii din Nanjing au aflat de situatia dramatica prin care trecea Rabe. Comunitatea a strans rapid echivalentul de astazi a 16.000 de euro, care i-au fost donati lui Rabe. Primarul orasului a vrut personal sa isi arate gratitudinea in fata lui Rabe, asa ca a luat avionul si a plecat in Germania in cautarea sa. Din acea zi si pana cand sovieticii au pus stapanire pe orasul Nanjing, primarul ii mai trimitea lunar lui Rabe si cate un pachet de mancare. Un an mai tarziu, insa, Rabe avea sa moara pe 5 ianuarie 1950 in urma unui atac cerebral…

• 1963: Se produce ultimul autoturism Studebaker

Studebaker Brothers Manufacturing Company si-a inceput activitatea in timpul Razboiului Civil si a fost cel mai mare producator de "vagoane" trase de cai.

Cand a venit vremea automobilelor, Studebaker si-a schimbat profilul de activitate, devenind un binecunoscut producator de automobile. Dar cum brandul nu a putut tine pasul cu competitorii sai, in 1954 a avut loc uniunea cu Packard Motor Car Company.

In aceasta zi a anului 1963, ultimul automobil american Studebaker a fost produs, iar fabrica din South Bend, Indiana a fost inchisa pentru totdeauna. Trei ani mai tarziu, fabricile canadiene Stidebaker au fost si ele inchise, iar brandul a devenit

• 1965: Primul tren electric al CFR-ului circulă între Predeal si Brașov.

În perioada 1962-1969 a avut loc electrificarea treptată a traseului între Brașov și București cu curent alternativ (25 kV, 50 Hz). Tronsonul dintre Predeal și Brașov a fost finalizat încă din 1963 (primul sistem de suspensie catenară a fost amplasat la Predeal, la 27 decembrie 1960), deoarece diverși producătorii au vrut să facă experimente cu locomotive electrice pe acest traseu montan dificil. La acest concurs, a câștigat compania suedeză ASEA cu două locomotive prototip Rb 1001 și 1002 cu redresoare special adaptate; ea a furnizat în 1965 prototipuri în România (la Electroputere din Craiova), fabricate sub licență LE 5100 (seriile 40, 41, 42 ) și în 1967 prototipuri derivate în Iugoslavia (Rade Koncar Zagreb), construite sub licența LE 3400 (seria 441 a fostelor Căi Ferate Iugoslave, respectiv seriile 43 și 44 ale CFR-ului). Astfel, în 1961, tunelul de la Bușteni a fost și el desființat, iar primele locomotive electrice au circulat între Brașov și Predeal în 1965. În 1966, electrificarea s-a extins spre sud până la Câmpina, iar din 1969, întreaga linie de la Brașov la Ploiești și mai departe la București era electrificată.

• 1966: In Romania intră în funcţiune Hidrocentrala Vidraru, de pe râul Argeş.

Construcţia hidrocentralei de la Vidraru a început în 1960, iar şase ani mai târziu era dată în funcţiune. La vremea respectivă, barajul de pe Argeş era al cincilea în Europa şi al nouălea în lume. În câteva cifre, construcţia îşi demonstrează complexitatea - peste 166 de metri înălţime, o lungime de peste 300 de metri şi o grosime la bază de 25 de metri. Centrala are patru turbine care produc împreună 220 de megawatti, adică 4% din capacitatea totală a Hidroelectrica.

La momentul inaugurării, barajul Vidraru, fabricat din beton în dublu arc era al 5-lea în Europa şi al 9-lea în lume, cu cei peste 166 metri înălţime, 25 metri grosime la bază şi 6 metri grosime la coronament

Hidrocentrala Vidraru, un proiect 100% românesc şi unul dintre cele mai importante obiective economice ale judeţului Argeş, a produs în cei 48 de ani de funcţionare o cantitate de electricitate de 17.034 GWh, trecând prin turbinele sale 25 de miliarde de metri cubi de apă, arată datele furnizate de Hidroelectrica.

Construcţia amenajării hidroenergetice Vidraru a durat cinci ani şi jumătate şi s-a încheiat în anul 1966, plasând hidrocentrala pe locul doi ca mărime din istoria ţării, după cea de pe Bistriţa, pusă în funcţiune în anul 1950.

Amplasarea barajului în Cheile Argeşului a necesitat excavaţii pe versanţi în condiţii deosebite. A fost construit drumul artificierilor, care cuprinde 4.000 de trepte din lemn pe versanţii cheilor Argeşului. De asemenea, au fost aplicate tratamente speciale de suprafaţă şi de adâncime.

‘Hidrocentrala a fost gândită ca un obiectiv energetic de referinţă, de aceea nu s-a făcut rabat la materiale şi la calitate (un specialist elveţian, ing. Stuky, spunea că românii ‘fac lux’ privind calitatea lucrărilor)’, potrivit reprezentanţilor Hidroelectrica.

Proiectul a fost 100 % românesc, iar centrala a fost echipată cu cea mai bună tehnologie a momentului.

‘De la punerea în funcţiune şi până în prezent, hidrocentrala Vidraru a produs circa 17.034 GWh, trecând prin turbinele sale peste 25 miliarde de metri cubi de apă’, arată datele producătorului hidro.

Râul Argeş este situat în sudul României, formând unul dintre cele mai importante bazine hidrografice ale ţării, cu suprafaţa de 12.500 kilometri pătraţi.

Centrala Hidroelectrică Vidraru, pusă în funcţiune la 9 decembrie 1966, utilizează potenţialul hidroenergetic al Argeşului pe un sector de 28 de kilometri lungime, între Cumpăna şi Oieşti, valorificând o cădere totală de 324 de metri. Schema de amenajare reprezintă punerea în practică a unor concepţii moderne prin captarea apelor unui bazin hidrografic cu o suprafaţă de 745 kilometri pătraţi.

S-a realizat astfel un debit mediu captat de 19,7 mc/s, debit asigurat atât din râul Argeş — 7,5 mc/s cât şi din bazinele învecinate, Topolog, Vâlsan, Doamnei, prin 10 captări secundare cu galerii subterane în lungime totală de 29 de kilometri.

• 1968: SUA: A avut loc prima demonstrație a utilizării mouse-ului, unul dintre cele mai importante dispozitive periferice de introdus comenzi ale computerelor moderne.

Mausul a fost inventat de Douglas Engelbart la Stanford Research Institute în anul 1963 după un vast test de utilizabilitate. Dispozitivul a mai fost denumit în engleză și bug (gândac), dar denumirea a dispărut în favoarea celei de mouse, care înseamnă soarece.

Primul maus era relativ voluminos și folosea două roți dințate perpendiculare una față de alta: rotația fiecărei rotițe era translatată în mișcare de-a lungul unei axe a planului. Engelbart a primit patentul US3541541, la data de 17 noiembrie 1970, sub numele „Indicator de poziție X-Y pentru un sistem de afișare”.

Pe atunci Engelbart se gândea ca utilizatorii să țină mausul cu o mână, în timp ce cu cealaltă tastau pe o tastatură având cinci taste.

• 1987:  A inceput Intifada populatiei palestiniene impotriva ocupantilor israelieni in Fasia Gaza.

Numita de asemenea si „Razboiul pietrelor”, Intifada a fost o revolta generala si spontana a populatiei arabe palestiniene impotriva ocupatiei israeliene.

Aceasta a luat sfarsit in anul 1993, dupa semnarea acordurilor israeliano- palestiniene de la Oslo.

Izbucnirea Intifadei a avut loc după ce un camion israelian a lovit şi omorât patru cetăţeni palestinieni în tabăra de refugiaţi de la Jabaliya, din nordul Fâşiei Gaza. Palestinienii au calificat incidentul drept un act de răzbunare pentru uciderea anterioară a unui cetăţean israelian şi au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de ocupaţia israeliană. Protestul s-a extins ulterior şi în Cisiordania şi Ierusalimul de Est, unde au urmat lupte de stradă între tinerii palestinieni şi armata israeliană. Timp de mai mulţi ani, până la semnarea primului tratat de la Oslo, în septembrie 1993, cele două tabere s-au confruntat frecvent, iar această confruntare a dus la moartea a peste 2500 de persoane în tabăra palestiniană şi a 450 de persoane în cea israeliană. Ulterior, o a doua Intifadă, mult mai sângeroasă marcată de atentate sinucigaşe în Israel şi atacuri armate vizând militarii sau coloniştii din teritoriile ocupate, a izbucnit în septembrie 2000, când după o vizita a premierului israelian Ariel Sharon la moscheea al-Aqsa, demonstraţiile au erupt în toată Palestina, dar în special în Cisiordania si Fâşia Gaza. „Intifada” este un termen arab care înseamnă „scuturare” și se referă la o revolta violentă caracterizată prin acte de terorism a palestinienilor împotriva forțelor de ocupație israeliene și a fost privită ca o modalitate radicală de protest, acceptată și încurajată de instituțiile oficiale palestiniene. Intifada a provocat reacții militare care au dus la importante pierderi de vieți omenești precum și la pagube materiale notabile de-a lungul anilor. Ea avut drept consecință o și mai mare izolare între regiunile locuite de arabii palestinieni și Israel, prin construirea gardului și zidului de separare destinat să împiedice pătrunderea de teroriști arabi pe teritoriul locuit de israelieni. De asemenea, a dus la arestarea și judecarea a numeroși conducători palestinieni implicați în conducerea acțiunilor violente,  dar și la evacuarea Fâșiei Gaza de către coloniștii evrei și intrarea acestei regiuni în mâinile Organizației islamiste Hamas.

• 1991: Acordul privind crearea unei uniuni politice, economice si monetare europene a fost adoptat la reuniunea la nivel inalt a CEE de la Maastricht (Olanda, 9–10.12). 

Tratatul de la Maastricht a intrat in vigoare de la 1.11.1993, astfel incat Comunitatea Europeana devenea Uniunea Europeana (acest document a fost inlocuit de Tratatul de la Amsterdam, semnat la 02.10.1997).

Să aveți o zi frumoasă!