Translate

joi, 6 decembrie 2018

Advent





Perioada dinaintea Craciunului este denumita si perioada Adventului. Aceasta cuprinde cele patru saptamani de post care anticipeaza Nasterea Domnului, saptamani in care noi ar trebui sa incercam sa facem cat mai mult bine, sa ne cerem iertare daca am gresit cuiva si sa incercam sa indreptam toate lucrurile rele pe care le-am facut.

De Advent se pregatesc coronite impletite din crengute de brad, frumos impodobite, pe care sunt asezate patru lumanari. Aceste lumanari reprezinta cele patru saptamani ramase pana la sarbatoarea bucuriei, iar in fiecare duminica se va aprinde cate una. Anul acesta prima duminica de Advent este 27 noiembrie.

Ce este Adventul?

Adventul este timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului. De Avent se deschid căsuțele târgurilor de Crăciun, iar atmosfera feerică se umple de arome de vin fiert și turte dulci, de glasuri vesele. Probabil că tot din Advent începe și Moș Crăciun să-și pregătească renii și sania, iar poșta lui nu mai face față scrisorilor.

Cuvântul Advent provine din latinul “adventus”, care înseamnă “venire”. Corespondentul său în Biserica Ortodoxă ar fi, numai într-o anumită măsură, perioada postului, deși cele două diferă atât prin durată, cât și prin felul în care sunt celebrate.

Adventul începe în a patra duminică înainte de 25 decembrie, așa că data diferă de la an la an, între 27 noiembrie și 3 decembrie. În fiecare dintre cele patru duminici de Advent se țin slujbe speciale, în pregătirea Crăciunului, iar în mijlocul familiilor este o tradiție aprinderea câte unei lumânări din coronița de Advent.




Tradiția calendarului de Advent

Calendarul de Advent este expresia nerăbdării și a pregătirii în așteptarea sărbătorilor, numărând la propriu, zi cu zi, până în Ajunul Crăciunului. Înainte de a fi o alergătură după cadouri, în Advent fiecare zi ar trebui să ne îmbogățească sufletește, să ne bucure și să ne introducă treptat în atmosfera Crăciunului.

Deși Adventul ca perioadă de pregătire spirituală este celebrat în biserică încă din secolele V-VI, se pare că tradiția calendarului de Advent este relativ recentă. Ea ar veni de la germanii luterani, care în secolul XIX numărau zilele până la Crăciun prin diferite metode: de la simpla însemnare cu creta pe ușă, la aprinderea unei lumânări în fiecare zi.

Există o legendă care spune că un preot de la un orfelinat era întrebat zilnic de copiii nerăbdători cât mai este până la Crăciun. Văzând curiozitatea lor, preotul a avut ideea să le înșire 24 de lumânări și să le aprindă în fiecare zi câte una. Așa copiii știau sigur când vine Moșul.

Primul calendar de Advent asa cum îl știm astăzi a fost confecționat în 1851, iar primul tipărit a apărut în 1902, în Hamburg. Gerharg Lang a tipărit la München, în 1908, un calendar de Advent cu imagini și mesaje biblice, care a devenit rapid foarte popular.

Calendarele pe care le vedem peste tot în magazine sunt convențional numerotate de la 1 la 24 decembrie, indiferent de data când începe Adventul în anul respectiv. În zilele noastre, aceste calendare au devenit nelipsite distracții, în forme diverse și cât mai originale. Știm cu toții că nu doar copii sunt cei care își stăpânesc cu greu curiozitatea de a desface toate ușițele deodată, pentru a descoperi ce surpriză se ascunde în spatele lor: o bucățică de ciocolată, un cadou mic, o jucărie sau un mesaj.

Adventul este o tradiţie ale cărei rădăcini se află în secolul al XIX-lea, în Germania, când un pastor a realizat pentru prima dată, ajutat de mai mulţi copii ai străzii, o astfel de coroniţă.

Pe langa podoabele pe care le pregatim sa decoram casa si retetele noi de prajituri cu scortisoara si turte dulci preparate pentru intampinarea Mosului, atat cei mici cat si cei mari confectioneaza calendar de Advent. Acesta isi are originea din Germania, insa intre timp popularitatea lui s-a extins in intreaga lume.

Calendarul de Advent ascunde cadouri si atentii micute, de regula se intampla sa fie turta dulce, ciocolata si bomboane, insa uneori acestea ne surprind cu lucruri mai scumpe, precum bijuteriile.


Ce ascunde calendarul de Advent?

Ne place sa vedem bucuria si entuziasmul in ochii celor mici, insa si in randul membrilor familiei sau a celor dragi. Confectionarea unui calendar de Advent nu ne ia foarte mult timp, iar daca avem de unde sa ne inspiram, atunci acest lucru nu mai necesita prea mult efort.

Ce ne facem cand este momentul ca pentru fiecare zi din calendar sa ascundem cate o mica atentie? Ce daruri am putea alege? La aceste intrebari noi incercam sa va raspundem cu cateva sfaturi:

– dulciuri: bucatele de ciocolata, guma de mestecat, bomboane fine de ciocolata, bomboane pe bat sau chiar cubulete cu zahar.

– Expresii si ganduri scrise  pe biletele

– Poze sau fotografii

– Doamnele se dau in vant dupa bijuterii, podoabe, sticlute mici cu parfum sau produse cosmetice

– In cazul domnilor este mai dificil: putem opta pentru masini in miniatura, brichete, butoni, ac de cravata

 Coroniţa de Advent vesteşte apropierea Crăciunului, ne pregăteşte pentru această sărbătoare, trezeşte în noi setea de rugăciune şi ne arată că Isus esre adevărata lumină, spun preoţii romano-catolici. Coroniţa: credinţă şi speranţă Forma circulară a coroniţei de Advent reprezintă semnul veşniciei şi al unităţii. Coroana este făcută din crengi de brad - semnul speranţei şi al vieţii veşnice, iar cele patru lumânări reprezintă săptămânile care se scurg în timpul Adventului, sub semnul aşteptării naşterii Domnului. Lumânările sunt, de regulă, trei de culoare violet şi una de culoare roz. Violetul este culoarea caracteristică Adventului, Postului Mare. Este un timp de pocăinţă. De-a lungul celor patru săptămâni, altarele bisericilor nu se împodobesc nici cu flori, nici cu ornamente. Coroniţa de Advent este singura podoabă, pe care preoţii o sfinţesc odată cu aprinderea primei lumânări. Lumânările se aprind succesiv. Astăzi, a fost aprinsă prima lumânare. Duminica viitoare, se va aprinde şi a doua şi tot aşa, până în ultima duminică dinainte de Crăciun Semnificaţie religioasă Fiecare lumânare are o semnificaţie religioasă. Se spune că prima lumânare, aprinsă astăzi, este cea a profetului, a doua, a Betleemului, cea de-a treia este a păstorilor, iar ultima, a îngerilor. Coroniţa de Advent va fi înlocuită, în Ajunul Crăciunului, de bradul împodobit.

Obiceiuri de Advent în Transilvania

În Transilvania, Adventul este un obicei tot mai recent, iar de prin anii ‘60 s-a răspândit mai mult sub influența sașilor deja plecați în Germania. În unele comunități a fost adoptat, în altele a fost privit ca o invenție modernă și celebrat doar prin slujbele religioase speciale. Oricum, în general, sașii din Transilvania l-au sărbătorit ceva mai rezervat decât în Vest, urmând un ritm firesc al pregătirilor care oricum se făceau înaintea sărbătorilor.

Balul de Sf. Katharina, pe 25 noiembrie, încheia în mod tradițional petrecerile cu dans, până la Crăciun. În Advent, corurile și fanfarele începeau repetițiile pentru cântecele de Crăciun. Tot devreme, din primele zile ale Adventului încep și copiii, sub îndrumarea preotului sau a dascălilor să-și intre în rolul  ales pentru sceneta Nașterii Domnului, nelipsită de Crăciun.

La Cisnădioara s-a ținut mult timp tradiția ca în fiecare duminică de Advent, corul să țină un mic concert de cântece de Crăciun, pe treptele bisericii.

În multe comunități, coroanele de Advent și lumânările de ceară erau făcute manual, în casă. Turnatul lumânărilor era de obicei treaba băieților tineri, iar coronițele de brad erau împletite în general de femeile mai în vârstă.

Înaintea primei duminici de Advent, în Germania există urarea tradițională „Eine Schöne Adventszeit”! Timp frumos de Advent!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...