Februarie este a doua
lună a anului în calendarul Gregorian. Este cea mai scurtă lună gregoriană,
care are numai 28 sau 29 de zile. Luna are 29 de zile în anii bisecți; în
ceilalți ani, luna februarie are 28 de zile. Ziua are 11 ore şi noaptea are 13 ore.
Februarie începe
(astrologic) cu soarele în constelația Vărsătorului și se sfârșește cu soarele
în constelația Pești. Din punct de vedere astronomic, luna februarie începe cu
soarele în constelația Capricornului și se sfârșește cu soarele în constelația
Vărsătorului.
Numele lunii februarie
(latină: Februaris, onis = purificare, curățire) - legat de ritualul curățirii
ce se făcea anual la 15 februarie. Această lună era închinată zeului împărăției
subpământene Februs.
Grecii numeau luna
februarie Anthesterion.
În tradiţia noastră populară, luna februarie se numeşte Faur. Denumirea este legată de meşterii fauri, lucrători ai fierului, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecţionează fiarele sau cuţitele de plug pentru începerea muncii câmpului. Pentru că are numai 28 de zile, sau 29 în anii bisecţi, Faur este considerat fratele cel mic al lunilor anului.
Potrivit interpretării populare, timpul reflectă capriciile copilului Faur: când râde şi zâmbeşte, e frumos, când plânge bate viscolul, când e supărat dă ger de crapă pietrele. Conform datinei, în februarie se încheie şezătorile şi, împreună cu acestea, distracţiile tinerilor din serile şi nopţile lungi de iarnă. Luna februarie este marcată de două sărbători populare mai importante: Ziua Ursului şi Dragobetele.
În tradiţia noastră populară, luna februarie se numeşte Faur. Denumirea este legată de meşterii fauri, lucrători ai fierului, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecţionează fiarele sau cuţitele de plug pentru începerea muncii câmpului. Pentru că are numai 28 de zile, sau 29 în anii bisecţi, Faur este considerat fratele cel mic al lunilor anului.
Potrivit interpretării populare, timpul reflectă capriciile copilului Faur: când râde şi zâmbeşte, e frumos, când plânge bate viscolul, când e supărat dă ger de crapă pietrele. Conform datinei, în februarie se încheie şezătorile şi, împreună cu acestea, distracţiile tinerilor din serile şi nopţile lungi de iarnă. Luna februarie este marcată de două sărbători populare mai importante: Ziua Ursului şi Dragobetele.
Februarie începe cu
aceeași zi a săptămânii ca și Martie și Noiembrie într-un an obișnuit și ca
August într-un an bisect.
I.L.Caragiale spunea
despre luna februarie: Carnavalul este în
putere. Câți nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî
pe mulți căsătoriți să pornească jalbă de despărțenie.
Sărbătorile
lunii februarie sunt legate, în principal, de începutul
noului an agricol, de bunăstarea casei
și de sentimentul înălțător al iubirii, simbol al vieții și al
schimbării. Dintre acestea amintim:
Sfântul Trifon, pe data de 1 februarie;
Întâmpinarea Domnului, Ziua Ursului sau
Stretenia, pe data de 2 februarie;
Martinii de Iarnă, de pe data de 1
februarie până pe data de 3 februarie;
Sfântul Haralambie, pe data de 10
februarie;
Dragobetele, pe data de 24 februarie.
Denumirea populară a
lunii Februarie mai este şi Faur, Făurar, Fluierar sau Luna Lupilor. Îi zice
Făurar, după făurarii în fier (fierarii), care pregăteau fierul plugului pentru
arat; există şi un fel de zicală, care spune că „Faur fereca şi desfereca/ Două
săptămâni ferica/ Iar două desferica:/ Ninge şi plouă, /Îngheaţă şi dezgheaţă,/
E ger şi căldură”. Asta pentru că în Februarie noaptea îngheaţă pământul, iar
ziua se dezgheaţă; dar şi pentru că este o lună destul de ciudată: geruri ca
gerul Bobotezei şi căldură ca în Martie-Aprilie. Este luna când gospodarii
satelor încep pregătirile pentru muncile câmpului, lucrul în livezi, gunoitul
câmpului, altoitul pomilor, răsăditul seminţelor şi altele. Superstiţiile sunt
legate de prevestirile de timp: dacă va cânta bufniţa, e semn de primăvară
timpurie; dacă Faur este urât, luna Mai va fi frumoasă; dacă nu e vifor în
Februarie, viforul vine la Paşti; se spune că zăpada de Făurar întăreşte
semănaturile.
Sărbători
și obiceiuri
La 1 februarie se
sărbătorește Trif cel Nebun (Trifonul), patronul omizilor, al tuturor
insectelor periculoase pentru recolte (lăcuste în special). Ziua lui Trif
trebuie ținută ca să nu se înmulțească omizile care distrug livezile. Livezile
și grădinile se stropesc cu agheasmă, femeile dau de pomană câte o strachină de
mălai sperând că acestea vor mânca mălaiul și vor salva culturile.
În popor, 1 februarie e ziua lui Trif Nebunul, cel despre care se spune că ar fi speriat-o pe Maica Domnului, în timp ce se îndrepta spre biserică, la 40 de zile după nașterea lui Iisus (făcându-se astfel referire la sărbătoarea religioasă a Întâmpinării Domnului). Pe de altă parte, se spune că Sfântul Trifon ar fi protectorul viilor și livezilor, alungând omizile, lăcustele, viermii, gândacii și alte dăunătoare. Prin urmare, pentru a-și proteja recoltele, oamenii țin sărbătoarea cu strictețe. Nu muncesc pe 1 februarie, merg la biserică de dimineață, iau aghiazmă și stropesc apoi viile, pomii și grădinile.
În popor, 1 februarie e ziua lui Trif Nebunul, cel despre care se spune că ar fi speriat-o pe Maica Domnului, în timp ce se îndrepta spre biserică, la 40 de zile după nașterea lui Iisus (făcându-se astfel referire la sărbătoarea religioasă a Întâmpinării Domnului). Pe de altă parte, se spune că Sfântul Trifon ar fi protectorul viilor și livezilor, alungând omizile, lăcustele, viermii, gândacii și alte dăunătoare. Prin urmare, pentru a-și proteja recoltele, oamenii țin sărbătoarea cu strictețe. Nu muncesc pe 1 februarie, merg la biserică de dimineață, iau aghiazmă și stropesc apoi viile, pomii și grădinile.
La 10 februarie se
sărbătorește Sfântul Haralambie, care ținea ciuma legată cu un lanț iar când
oamenii își pierdeau credința sau se înmulțeau prea mult, îi dădea drumul pe
pământ. Dacă în ziua aceea era vreme urâtă sau ploua, se credea că va ploua
încă alte 40 de zile.
Obiceiul ca în
dimineaţa zilei de 1 Februarie bărbaţii să plece din sat, la vie, este numit
„Gurbanul viilor”. Ajunşi la vie, fiecare tăia din vie câteva corzi cu care se
încingea, dezgropau o sticlă sau o ploscă îngropată de cu toamna, făceau un
foc, apoi mâncau şi beau, jucau şi săreau peste foc. După numele turcesc al
sărbătorii, „gurban”, se poate că în vechime să se fi jertfit o oaie sau un
berbec. La asfinţit, oamenii se întorceau în sat cu făclii aprinse şi continuau
petrecerile în familie.
La 1 Februarie, de
Gurbanul viilor, superstiţia spune că nu e bine să începi a lucra, dacă nu dai
ceva de pomană. Altă superstiţie: femeile dau de pomană turte de mălai, la
muşuroiul furnicilor, pentru ca lăcustele, gângăniile, cărăbuşii să nu le
strice semănaturile. Ziua de 1 Februarie mai e numită şi Ursina: femeile şi
bărbaţii „o ţin” ca să nu le mănânce ursul vitele. Dacă în ziua asta nu este
omăt, atunci se va depune; dacă este – se va topi.
2
Februarie: Întâmpinarea Domnului – Obiceiuri
Ziua aceasta mai este
numită şi Stretenia, Filipii de iarnă, Martinii de iarnă sau Stretenia gheţii.
Stretenia este o zi rea, cu ceasuri rele; cine se naşte în această zi sau face
nuntă, nu-i merge bine, se spune că Stretenia este Ziua Babelor. Pentru această
zi există un străvechi obicei de început de an viticol, ocolul ritual al viţei
de vie, numit „Târcolitul viilor”. Capul familiei merge la vie, dimineaţa, cu
bundarete (un fel de caltaboş) şi o sticlă de vin în traistă. Acolo dă ocol
viei de trei ori, oficiind un fel de cult: pune câte o bucată de bundarete la
fiecare colţ al viei, retează o coardă, o unge cu funingine amestecată cu
untură şi bea o gură de vin. În final, spune o incantatie-monolog: „Doamne,
să-mi faci strugurii ca bundaretele de mari!/ Bună dimineaţa, vie!/ Mulţumesc,
Ilie!”. Coardele se pun cruciş pe piept, se duc acasă, se plantează şi devin
„norocul viţei de vie”, apoi urmează praznicul Streteniei.
Superstiţii
de Stretenie
Cine nu ţine Stretenia,
n-are spor în casă. Se ţine căci e rea de lupi, care acum se împerechează. Ziua
este numită şi Martinul mare; se serbează prin nelucrare, contra lupilor şi
urşilor. Superstiţia spune că cine mătură în casă, îşi vede vitele bolnave de
streche. Dacă la Stretenie e zi frumoasă, atunci până la Sfântul Gheorghe tot
aşa va fi, iar dacă numai dimineaţa e frumoasă – adică dacă până soarele e sus
pe cer, de-şi vede ursul umbra – atunci vremea va fi rea. În această zi nu e
bine să tăi cu foarfecele, căci e rău de gândaci.
2 februaie - Ziua ursului
Dacă cerul e înnorat,
ursul nu-și vede umbra, rămâne afară și astfel prevestește apropierea
primăverii. Pentru a-i câștiga încrederea și pentru a-l ademeni să rămână afară
din bârlog, oamenii obișnuiau să pună prin locurile pe unde trecea ursul vase
cu miere sau bucăți de carne. Se mai crede că dacă te ungi cu untură de urs, în
special în copilărie, pe 2 februarie, capeți puterea animalului. Și cei ce
suferă de sperietură se vindecă în această zi dacă sunt afumați cu păr ars de
urs.
Ursului, dovadă a caracterului divin, nu i se spune în această zi pe nume - urs, iar prin locurile lui obişnuite de trecere i se lasă, de obicei, o pulpă de viţel. Dacă, totuşi, trebuia să i se pronunţe numele, i se zicea, cu respect, ''ăl Bătrân'', ''moş Martin'', ''Moş''.
2 februaie - Ziua ursului
În aceeași zi în care
creștinătatea celebrează cu fast Întâmpinarea Domnului, a doua zi a lui Făurar,
în tradiția folclorică există Stretenia sau Ziua Ursului. Ăl Mare sau Martin,
așa cum i se spune ursului în popor, are un comportament ciudat în această zi,
motiv pentru oameni să facă prognoze meteorologice. Dacă ziua e însorită, se
spune că ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage
imadiat. Acest gest semnifică prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni.
Conform tradiţiei, ursul ar ieşi în această zi din bârlog să-şi privească umbra pe zăpadă. Dacă este frig, ceaţă şi nu-şi vede umbra, îşi dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu şi bea o gură de apă şi îşi vede de treburi prin pădure. E semn că primăvara va începe să se facă simţită. Dacă timpul este frumos, este soare şi ursul îşi vede umbra pe zăpadă, acesta intră din nou în bârlog, pentru că iarna nu se va sfârşi încă.
Conform tradiţiei, ursul ar ieşi în această zi din bârlog să-şi privească umbra pe zăpadă. Dacă este frig, ceaţă şi nu-şi vede umbra, îşi dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu şi bea o gură de apă şi îşi vede de treburi prin pădure. E semn că primăvara va începe să se facă simţită. Dacă timpul este frumos, este soare şi ursul îşi vede umbra pe zăpadă, acesta intră din nou în bârlog, pentru că iarna nu se va sfârşi încă.
Ursului, dovadă a caracterului divin, nu i se spune în această zi pe nume - urs, iar prin locurile lui obişnuite de trecere i se lasă, de obicei, o pulpă de viţel. Dacă, totuşi, trebuia să i se pronunţe numele, i se zicea, cu respect, ''ăl Bătrân'', ''moş Martin'', ''Moş''.
10-11
Februarie: Haralambie de ciumă şi Vracii
Pe 10 ale lunii, este
Sfântul Haralambie, patronul tradiţional al ciumei, care apără de boli, atât
oamenii, cât şi animalele. Superstiile legate de acest ocrotitor spun că e bine
să împarţi colăcei, ca să se îndure Sfântul să nu dea drumul ciumei din lanţ.
În unele sate, femeile dezbrăcate dau ocol casei în această zi de trei ori;
există superstiţia că astfel nu se apropie diavolul de casa lor.
Pe 11 ale lunii, este
sfântul Vlasie sau Vracii ori Vlasii. Superstiţia spune că cine se roagă de
Sf.Vlasie, acela nu rămâne niciodată fără o pară în pungă. Îi mai spune Vracii,
căci Sf.Vlasie este ocrotitorul insectelor dăunătoare, pe care le poate trimite
celor ce nu ţin ziua lui la cinste, şi-i poate îmbolnăvi de surzenie şi orbire;
cel ce lucrează orbeşte sau face vlasi (viermişori) în urechi. În această zi se
spune că se dezleagă glasul păsărilor cerului.
24
Februarie – Dragobetele
Numele ''Dragobete'' vine de la ''beat de dragoste'' şi se mai numeşte ''Sfântul Ion de primăvară'', cel care este fiul Babei Dochia. I se mai spune şi Dragomiru-Florea sau ''Granguru'' pentru că acum are loc nunta păsărelelor din pădure. Pentru a-şi atrage perechea, Graurul auriu pune câteodată în cuib un bănuţ strălucitor.
Dacă în această zi ai norocul să auzi pupăza, vei fi harnic tot anul. Acesta este momentul în care cete de fete şi flăcăi ''fac Dragobetele'', pornind în lume chiuind şi hăulind pentru a culege ghiocei şi viorele. Tinerii schimbă vorbe de dragoste între ei, sperând să fie iubiţi de toţi pe tot parcursul anului, după cum arată etnologul Ion Ghinoiu în volumul ''Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român'' (2000).
Numele ''Dragobete'' vine de la ''beat de dragoste'' şi se mai numeşte ''Sfântul Ion de primăvară'', cel care este fiul Babei Dochia. I se mai spune şi Dragomiru-Florea sau ''Granguru'' pentru că acum are loc nunta păsărelelor din pădure. Pentru a-şi atrage perechea, Graurul auriu pune câteodată în cuib un bănuţ strălucitor.
Dacă în această zi ai norocul să auzi pupăza, vei fi harnic tot anul. Acesta este momentul în care cete de fete şi flăcăi ''fac Dragobetele'', pornind în lume chiuind şi hăulind pentru a culege ghiocei şi viorele. Tinerii schimbă vorbe de dragoste între ei, sperând să fie iubiţi de toţi pe tot parcursul anului, după cum arată etnologul Ion Ghinoiu în volumul ''Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român'' (2000).
Această zi mai este
numită Sânt’Ion de primăvară, Ioan Dragobete sau Drăgostitele. Ziua de 24,
probabil un vechi început de an (alteori sărbătorit la 1 sau 25 Martie),
păstrează numeroase ecouri ale unor practici magice. Este prin excelenţă o
sărbătoare a fertilităţii, pusă sub semnul zeităţii mistice, Dragobetele. Dacă
timpul este favorabil, fetele şi feciorii ies la pădure, chiuind şi hăulind, să
culeagă primele flori de primăvară, ghiocei şi brânduşe. De aici înainte,
păsările încep să ouă. Celor care nu ţin această zi, superstiţia spune că li se
strică ouăle sub cloşcă; Dragobetele fereşte de arsuri şi de lupi. Magia rurală
aminteşte că în această zi, babele fac „de dragoste” la cele tinere.
Ziua Sfântului Casian,
celebrata o dată la patru ani, este marcată în calendarul popular prin
explicaţia ce justifică prezenta slabă a Sfântului: el s-a făcut remarcat
printr-o slabă participare la viaţa comunităţii umane. De aceea, superstiţia
spune că în această zi să dai ajutorul şi dacă ţi se cere şi dacă nu; să fii
săritor şi să faci fapte bune, altfel Dumnezeu te pedepseşte, cum a făcut cu
Sfântul, lăsându-i ziua în calendar doar o dată la patru ani.
Totodată se spune
despre luna februarie că este o lună a tradițiilor legate de sfârșitul iernii
și începutul primăverii, datorită faptului că se află la răspântia dintre
aceste două anotimpuri.
Superstiții
Multe dintre
superstițiile lunii februarie se leagă de vreme, astfel:
Dacă în luna februarie nu există îngheț,
atunci e semn că va fi mană în decursul anului;
Dacă în luna lui făurar apa curgătoare e
caldă, atunci urmează un ger năpraznic;
Dacă în luna februarie nu vin ninsorile și
viscolele, atunci vor apărea la Paște;
În
Luna lui Făurar se întorc păsările călătoare
Șirul datinilor din
străbuni continuă, pe 11 februarie, cu ziua Sfântului Vlasie. Acesta este
protectorul femeilor gravide. Ca să aibă copii frumoși și sănătoși, femeile țin
cu strictețe sărbătoarea. Se mai spune că tot în această zi încep să se
întoarcă păsările călătoare. Acum se trezesc la viață și fiorii iubirii, așa că
Dragobetele este mai mult decât binevenit, cu toate obiceiurile lui. Fiul
Dochiei sau Năvalnicul fură inimile și mințile. Până și păsările încep să-și
facă cuiburi acum, darmite oamenii! E vreme de nuntă, de începere a relațiilor
trainice. Se spune că tinerii trebuie să se întâlnească unii cu alții, pe 24
februarie, ca să rămână îndrăgostiți tot anul.
În luna februarie timpul este considerat favorabil pentru semănatul
plantelor care cresc şi rodesc în pământ (ceapa, usturoiul, ridichea şi
alte zarzavaturi), dar şi pentru unele plante care fructifică la
suprafaţă (cânepa, inul, grâul de toamnă), pentru vopsirea lânii cu
vopsele vegetale, tăierea din pădure a lemnelor de construcţie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!