Februarie - Sărbători, tradiții și superstiții

Februarie este a doua lună a anului în calendarul Gregorian. Este cea mai scurtă lună gregoriană, care are numai 28 sau 29 de zile. Luna are 29 de zile în anii bisecți; în ceilalți ani, luna februarie are 28 de zile. Ziua are 11 ore şi noaptea are 13 ore.

Februarie începe (astrologic) cu soarele în constelația Vărsătorului și se sfârșește cu soarele în constelația Pești. Din punct de vedere astronomic, luna februarie începe cu soarele în constelația Capricornului și se sfârșește cu soarele în constelația Vărsătorului.

Numele lunii februarie (latină: Februaris, onis = purificare, curățire) - legat de ritualul curățirii ce se făcea anual la 15 februarie. Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs.

Grecii numeau luna februarie Anthesterion.
În tradiţia noastră populară, luna februarie se numeşte Faur. Denumirea este legată de meşterii fauri, lucrători ai fierului, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecţionează fiarele sau cuţitele de plug pentru începerea muncii câmpului. Pentru că are numai 28 de zile, sau 29 în anii bisecţi, Faur este considerat fratele cel mic al lunilor anului.
Potrivit interpretării populare, timpul reflectă capriciile copilului Faur: când râde şi zâmbeşte, e frumos, când plânge bate viscolul, când e supărat dă ger de crapă pietrele. Conform datinei, în februarie se încheie şezătorile şi, împreună cu acestea, distracţiile tinerilor din serile şi nopţile lungi de iarnă. Luna februarie este marcată de două sărbători populare mai importante: Ziua Ursului şi Dragobetele.
 

Februarie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Martie și Noiembrie într-un an obișnuit și ca August într-un an bisect.

I.L.Caragiale spunea despre luna februarie: Carnavalul este în putere. Câți nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî pe mulți căsătoriți să pornească jalbă de despărțenie.

Sărbătorile lunii februarie sunt legate, în principal, de începutul noului an agricol, de bunăstarea casei  și de sentimentul înălțător al iubirii, simbol al vieții și al schimbării. Dintre acestea amintim:

    Sfântul Trifon, pe data de 1 februarie;

    Întâmpinarea Domnului, Ziua Ursului sau Stretenia, pe data de 2 februarie;

    Martinii de Iarnă, de pe data de 1 februarie până pe data de 3 februarie;

    Sfântul Haralambie, pe data de 10 februarie;

    Dragobetele, pe data de 24 februarie.

Denumirea populară a lunii Februarie mai este şi Faur, Făurar, Fluierar sau Luna Lupilor. Îi zice Făurar, după făurarii în fier (fierarii), care pregăteau fierul plugului pentru arat; există şi un fel de zicală, care spune că „Faur fereca şi desfereca/ Două săptămâni ferica/ Iar două desferica:/ Ninge şi plouă, /Îngheaţă şi dezgheaţă,/ E ger şi căldură”. Asta pentru că în Februarie noaptea îngheaţă pământul, iar ziua se dezgheaţă; dar şi pentru că este o lună destul de ciudată: geruri ca gerul Bobotezei şi căldură ca în Martie-Aprilie. Este luna când gospodarii satelor încep pregătirile pentru muncile câmpului, lucrul în livezi, gunoitul câmpului, altoitul pomilor, răsăditul seminţelor şi altele. Superstiţiile sunt legate de prevestirile de timp: dacă va cânta bufniţa, e semn de primăvară timpurie; dacă Faur este urât, luna Mai va fi frumoasă; dacă nu e vifor în Februarie, viforul vine la Paşti; se spune că zăpada de Făurar întăreşte semănaturile.

Sărbători și obiceiuri

La 1 februarie se sărbătorește Trif cel Nebun (Trifonul), patronul omizilor, al tuturor insectelor periculoase pentru recolte (lăcuste în special). Ziua lui Trif trebuie ținută ca să nu se înmulțească omizile care distrug livezile. Livezile și grădinile se stropesc cu agheasmă, femeile dau de pomană câte o strachină de mălai sperând că acestea vor mânca mălaiul și vor salva culturile.
În popor, 1 februarie e ziua lui Trif Nebunul, cel despre care se spune că ar fi speriat-o pe Maica Domnului, în timp ce se îndrepta spre biserică, la 40 de zile după nașterea lui Iisus (făcându-se astfel referire la sărbătoarea religioasă a Întâmpinării Domnului). Pe de altă parte, se spune că Sfântul Trifon ar fi protectorul viilor și livezilor, alungând omizile, lăcustele, viermii, gândacii și alte dăunătoare. Prin urmare, pentru a-și proteja recoltele, oamenii țin sărbătoarea cu strictețe. Nu muncesc pe 1 februarie, merg la biserică de dimineață, iau aghiazmă și stropesc apoi viile, pomii și grădinile.

La 10 februarie se sărbătorește Sfântul Haralambie, care ținea ciuma legată cu un lanț iar când oamenii își pierdeau credința sau se înmulțeau prea mult, îi dădea drumul pe pământ. Dacă în ziua aceea era vreme urâtă sau ploua, se credea că va ploua încă alte 40 de zile.

1 Februarie: Gurbanul viilor şi superstiţiile sale

Obiceiul ca în dimineaţa zilei de 1 Februarie bărbaţii să plece din sat, la vie, este numit „Gurbanul viilor”. Ajunşi la vie, fiecare tăia din vie câteva corzi cu care se încingea, dezgropau o sticlă sau o ploscă îngropată de cu toamna, făceau un foc, apoi mâncau şi beau, jucau şi săreau peste foc. După numele turcesc al sărbătorii, „gurban”, se poate că în vechime să se fi jertfit o oaie sau un berbec. La asfinţit, oamenii se întorceau în sat cu făclii aprinse şi continuau petrecerile în familie.

La 1 Februarie, de Gurbanul viilor, superstiţia spune că nu e bine să începi a lucra, dacă nu dai ceva de pomană. Altă superstiţie: femeile dau de pomană turte de mălai, la muşuroiul furnicilor, pentru ca lăcustele, gângăniile, cărăbuşii să nu le strice semănaturile. Ziua de 1 Februarie mai e numită şi Ursina: femeile şi bărbaţii „o ţin” ca să nu le mănânce ursul vitele. Dacă în ziua asta nu este omăt, atunci se va depune; dacă este – se va topi.

2 Februarie: Întâmpinarea Domnului – Obiceiuri

Ziua aceasta mai este numită şi Stretenia, Filipii de iarnă, Martinii de iarnă sau Stretenia gheţii. Stretenia este o zi rea, cu ceasuri rele; cine se naşte în această zi sau face nuntă, nu-i merge bine, se spune că Stretenia este Ziua Babelor. Pentru această zi există un străvechi obicei de început de an viticol, ocolul ritual al viţei de vie, numit „Târcolitul viilor”. Capul familiei merge la vie, dimineaţa, cu bundarete (un fel de caltaboş) şi o sticlă de vin în traistă. Acolo dă ocol viei de trei ori, oficiind un fel de cult: pune câte o bucată de bundarete la fiecare colţ al viei, retează o coardă, o unge cu funingine amestecată cu untură şi bea o gură de vin. În final, spune o incantatie-monolog: „Doamne, să-mi faci strugurii ca bundaretele de mari!/ Bună dimineaţa, vie!/ Mulţumesc, Ilie!”. Coardele se pun cruciş pe piept, se duc acasă, se plantează şi devin „norocul viţei de vie”, apoi urmează praznicul Streteniei.

Superstiţii de Stretenie

Cine nu ţine Stretenia, n-are spor în casă. Se ţine căci e rea de lupi, care acum se împerechează. Ziua este numită şi Martinul mare; se serbează prin nelucrare, contra lupilor şi urşilor. Superstiţia spune că cine mătură în casă, îşi vede vitele bolnave de streche. Dacă la Stretenie e zi frumoasă, atunci până la Sfântul Gheorghe tot aşa va fi, iar dacă numai dimineaţa e frumoasă – adică dacă până soarele e sus pe cer, de-şi vede ursul umbra – atunci vremea va fi rea. În această zi nu e bine să tăi cu foarfecele, căci e rău de gândaci.

2 februaie - Ziua ursului

În aceeași zi în care creștinătatea celebrează cu fast Întâmpinarea Domnului, a doua zi a lui Făurar, în tradiția folclorică există Stretenia sau Ziua Ursului. Ăl Mare sau Martin, așa cum i se spune ursului în popor, are un comportament ciudat în această zi, motiv pentru oameni să facă prognoze meteorologice. Dacă ziua e însorită, se spune că ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage imadiat. Acest gest semnifică prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni.
Conform tradiţiei, ursul ar ieşi în această zi din bârlog să-şi privească umbra pe zăpadă. Dacă este frig, ceaţă şi nu-şi vede umbra, îşi dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu şi bea o gură de apă şi îşi vede de treburi prin pădure. E semn că primăvara va începe să se facă simţită. Dacă timpul este frumos, este soare şi ursul îşi vede umbra pe zăpadă, acesta intră din nou în bârlog, pentru că iarna nu se va sfârşi încă.

Dacă cerul e înnorat, ursul nu-și vede umbra, rămâne afară și astfel prevestește apropierea primăverii. Pentru a-i câștiga încrederea și pentru a-l ademeni să rămână afară din bârlog, oamenii obișnuiau să pună prin locurile pe unde trecea ursul vase cu miere sau bucăți de carne. Se mai crede că dacă te ungi cu untură de urs, în special în copilărie, pe 2 februarie, capeți puterea animalului. Și cei ce suferă de sperietură se vindecă în această zi dacă sunt afumați cu păr ars de urs.

Ursului, dovadă a caracterului divin, nu i se spune în această zi pe nume - urs, iar prin locurile lui obişnuite de trecere i se lasă, de obicei, o pulpă de viţel. Dacă, totuşi, trebuia să i se pronunţe numele, i se zicea, cu respect, ''ăl Bătrân'', ''moş Martin'', ''Moş''.

10-11 Februarie: Haralambie de ciumă şi Vracii

 

Pe 10 ale lunii, este Sfântul Haralambie, patronul tradiţional al ciumei, care apără de boli, atât oamenii, cât şi animalele. Superstiile legate de acest ocrotitor spun că e bine să împarţi colăcei, ca să se îndure Sfântul să nu dea drumul ciumei din lanţ. În unele sate, femeile dezbrăcate dau ocol casei în această zi de trei ori; există superstiţia că astfel nu se apropie diavolul de casa lor.

Pe 11 ale lunii, este sfântul Vlasie sau Vracii ori Vlasii. Superstiţia spune că cine se roagă de Sf.Vlasie, acela nu rămâne niciodată fără o pară în pungă. Îi mai spune Vracii, căci Sf.Vlasie este ocrotitorul insectelor dăunătoare, pe care le poate trimite celor ce nu ţin ziua lui la cinste, şi-i poate îmbolnăvi de surzenie şi orbire; cel ce lucrează orbeşte sau face vlasi (viermişori) în urechi. În această zi se spune că se dezleagă glasul păsărilor cerului.

24 Februarie – Dragobetele

 

Numele ''Dragobete'' vine de la ''beat de dragoste'' şi se mai numeşte ''Sfântul Ion de primăvară'', cel care este fiul Babei Dochia. I se mai spune şi Dragomiru-Florea sau ''Granguru'' pentru că acum are loc nunta păsărelelor din pădure. Pentru a-şi atrage perechea, Graurul auriu pune câteodată în cuib un bănuţ strălucitor.

Dacă în această zi ai norocul să auzi pupăza, vei fi harnic tot anul. Acesta este momentul în care cete de fete şi flăcăi ''fac Dragobetele'', pornind în lume chiuind şi hăulind pentru a culege ghiocei şi viorele. Tinerii schimbă vorbe de dragoste între ei, sperând să fie iubiţi de toţi pe tot parcursul anului, după cum arată etnologul Ion Ghinoiu în volumul ''Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român'' (2000).

Această zi mai este numită Sânt’Ion de primăvară, Ioan Dragobete sau Drăgostitele. Ziua de 24, probabil un vechi început de an (alteori sărbătorit la 1 sau 25 Martie), păstrează numeroase ecouri ale unor practici magice. Este prin excelenţă o sărbătoare a fertilităţii, pusă sub semnul zeităţii mistice, Dragobetele. Dacă timpul este favorabil, fetele şi feciorii ies la pădure, chiuind şi hăulind, să culeagă primele flori de primăvară, ghiocei şi brânduşe. De aici înainte, păsările încep să ouă. Celor care nu ţin această zi, superstiţia spune că li se strică ouăle sub cloşcă; Dragobetele fereşte de arsuri şi de lupi. Magia rurală aminteşte că în această zi, babele fac „de dragoste” la cele tinere.

29 Februarie – Sfântul Casian

 

Ziua Sfântului Casian, celebrata o dată la patru ani, este marcată în calendarul popular prin explicaţia ce justifică prezenta slabă a Sfântului: el s-a făcut remarcat printr-o slabă participare la viaţa comunităţii umane. De aceea, superstiţia spune că în această zi să dai ajutorul şi dacă ţi se cere şi dacă nu; să fii săritor şi să faci fapte bune, altfel Dumnezeu te pedepseşte, cum a făcut cu Sfântul, lăsându-i ziua în calendar doar o dată la patru ani.

Totodată se spune despre luna februarie că este o lună a tradițiilor legate de sfârșitul iernii și începutul primăverii, datorită faptului că se află la răspântia dintre aceste două anotimpuri.

Superstiții

Multe dintre superstițiile lunii februarie se leagă de vreme, astfel:

    Dacă în luna februarie nu există îngheț, atunci e semn că va fi mană în decursul anului;

    Dacă în luna lui făurar apa curgătoare e caldă, atunci urmează un ger năpraznic;

    Dacă în luna februarie nu vin ninsorile și viscolele, atunci vor apărea la Paște;

    Dacă se întâmplă ca în februarie să tune, atunci la vară vor fi furtuni însoțite de grindină.

În Luna lui Făurar se întorc păsările călătoare

Șirul datinilor din străbuni continuă, pe 11 februarie, cu ziua Sfântului Vlasie. Acesta este protectorul femeilor gravide. Ca să aibă copii frumoși și sănătoși, femeile țin cu strictețe sărbătoarea. Se mai spune că tot în această zi încep să se întoarcă păsările călătoare. Acum se trezesc la viață și fiorii iubirii, așa că Dragobetele este mai mult decât binevenit, cu toate obiceiurile lui. Fiul Dochiei sau Năvalnicul fură inimile și mințile. Până și păsările încep să-și facă cuiburi acum, darmite oamenii! E vreme de nuntă, de începere a relațiilor trainice. Se spune că tinerii trebuie să se întâlnească unii cu alții, pe 24 februarie, ca să rămână îndrăgostiți tot anul.

 În luna februarie timpul este considerat favorabil pentru semănatul plantelor care cresc şi rodesc în pământ (ceapa, usturoiul, ridichea şi alte zarzavaturi), dar şi pentru unele plante care fructifică la suprafaţă (cânepa, inul, grâul de toamnă), pentru vopsirea lânii cu vopsele vegetale, tăierea din pădure a lemnelor de construcţie

29 Februarie

Este a 60-a zi a anului 2016. 

Au mai rămas 306 zile până la sfârșitul anului bisect.

Soarele răsare la 06 h 54 m și apune la 18 h 03 m.

Citatul zilei

”Ştiinţa se clădeşte cu fapte, aşa cum o casă se construieşte cu pietre. Dar o colecţie de fapte nu e ştiinţă, la fel cum un morman de pietre nu e o casă.” (Henri Poincare)

Ciudățeniile zilei de 29 februarie

Ziua de 29 februarie apare în calendar o dată la patru ani, prilej pentru a afla curiozităţi despre anul bisect, necesitatea lui şi evenimentele care au avut loc în acestă zi rară.

Împăratul roman Iulius Cezar a avut ideea unei zile în plus. Calendarul roman avea doar 355 de zile, astfel că, la un moment dat, lunile anului nu mai corespundeau cu aceleași anotimpuri. În anul 45 înainte de Hristos, denumit de istorici “anul confuziei”, Iulius Cezar a adăugat în calendar încă nouă de zile. Odată la patru ani, se mai adăuga o zi pentru a sincroniza anul calendaristic cu durata dintre doua echinocții. Calendarul Iulian a rezistat pana la reforma gregoriana din 1582.

În Evul Mediu, capii bisericii erau complet derutați în a mai stabili data Paștelui: echinocțiul din calendar se decalase față de cel real cu 10 zile. Dupa calcule complicate, Papa Gregoriu a găsit solutia. Fiindcă Pământul realizeaza mișcarea de rotație în jurul Soarelui în 365 și aproape 6 ore, la fiecare 4 ani, lunii februarie i se mai adaugă o zi. Papa Gregoriu a păstrat regula anilor bisecți, însă a hotărât ca anii care se termina în 00 să nu fie bisecți decât dacă rezultatul împărțirii lor la 400 este un număr intreg. Astfel, anul 2000 este bisect, dar anul 2100 nu va fi an bisect.

Biserica Ortodoxă Română în prăznuiește în această zi, printr-o hotărâre din 2002 a Sfântului Sinod, pe Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea.

Aproape 13.000 de români (6.558 de bărbați și 6.383 de femei) își vor aniversa ziua de naștere astăzi, 29 februarie, pentru că data în care au venit pe lume figurează anul acesta în calendar. Peste 4 milioane de oameni din întreaga lume se vor afla în această situație. S-au făcut și glume pe seama lor fiind tachinați că la șapte aniversări trebuie să meargă la școală, deși au 28 de ani, sau că își serbează majoratul abia la 62 de ani. Apoi, în ziua lor de naștere nu își pot plăti taxele și impozitele pe motiv că 29 februarie nu apare în calculator.

Probabilitatea ca să vină cineva pe lume într-o astfel de zi este de 1 la 1.461.

De ce avem nevoie de ani bisecţi

Aparent, mai mult încurcă din moment ce data de 29 februarie apare în calendar la patru ani. De fapt, anii bisecţi sunt necesari. Un an calendaristic este egal ca timp cu un an astronomic, care înseamnă o rotaţie a Pământului în jurul Soarelui. Numai că această rotaţie nu durează 365 de zile, cât are un an normal, ci 365 de zile şi şase ore. Astfel, la fiecare patru ani, calendarul ar pierde 24 de ore. În 20 de ani ar pierde 5 zile, iar în timp s-ar ajunge ca sărbătorile de iarnă să pice în mijlocul verii.

Adăugând o zi în calendar la fiecare patru ani, anul caledaristic ţine pasul cu cel astronomic.

Totuşi, cele şase ore sunt o rotunjire. De fapt, o rotaţie a Pământului în jurul Soarelui, durează 365 de zile, cinci ore, 49 de minute şi 16 secunde. Pentru a compensa diferenţa de 44 de secunde, s-a stabilit ca ultimul an al fiecarui secol să fie bisect doar dacă este divizibil cu 400. Altfel, calendarul ar lua-o înaintea anul astronomic şi în sute de ani, sărbătorile de iarnă ar începe să pice primăvara.

De ce a fost aleasă tocmai februarie luna cea mai mică din an? Aici nu există o explicație științifică, ci un simplu capriciu al unui dictator. În timpul lui Iulius Cezar, luna februarie avea 30 de zile, iar august 29. Octavian, care i-a succedat lui Cezar și a devenit primul împărat roman, numindu-se Cezar Augustus, a adăugat două zile lunii august, ”furându-le” de la februarie.

Papa Gregoriu a păstrat regula anilor bisecți, însă a hotărât ca anii care se termină în 00 să nu fie bisecți decât dacă rezultatul împărțirii lor la 400 este un număr întreg. Astfel, anul 2008 este bisect, dar 2100 nu va fi an bisect.

Care sunt anii bisecţi

Anii bisecţi sunt cei divizibili cu patru – 2000, 2004, 2008, 2012, 2016, etc. Din cauza celor 44 de secunde, anii divizibili cu 100 nu sunt bisecţi, cu excepţia celor divizibili cu 400. Astfel, anul 1900 nu a fost bisect şi 2100 nu va fi bisect, pe când 2000 a fost an bisect, iar 2200 va fi de asemenea.

Născuţi pe 29 februarie

În România există 12.000 de persoane născute pe data de 29 februarie, iar în lume sunt peste patru milioane. Desigur, ei aleg când îşi sărbătoresc ziua, însă din punct de vedere legal, ziua lor este reglementată prin lege în unele ţări pentru a se putea stanili cu exactitate ziua când o persoană devine majoră sau când poate răspunde în faţa legii.

Astfel, în anumite ţări, cei născuţi în an bisect devin majori legal pe 1 martie, iar în alte ţări pe 28 februarie.

    1468: Papa Paul al III-lea (d. 1549)

    1784: Leo von Klenze, arhitect german (d. 1864)

    1792: Gioacchino Rossini, compozitor italian (d. 1868)

    1836: Pietro Blaserna, matematician și fizician italian (d. 1918)

    1892: Vilmos Apor, episcop catolic, drept între popoare, opozant al fascismului și comunismului (d. 1945)

    1904: Jimmy Dorsey, saxofonist, clarinetist și șef de orchestră american (d. 1957)

    1920: Michèle Morgan, actriță franceză de film

    1928: Albert Kovacs, scriitor

    1940: Bartolomeu I, patriarh ecumenic de Constantinopol

    1940: Gretchen Christopher, cântăreață americană

    1952: Gheorghe Duca, academician, președinte al Academiei de Știinte a Moldovei

    1960: Cheb Khaled, cântăreț algerian

    1976: Ja Rule, cântăreț american

    1988: Benedikt Höwedes, fotbalist german

Din vedetele de azi, norocoşii născuţi pe 29 februarie sunt rapperul american Ja Rule şi actorii Antonio Sabato Jr. şi Dennis Farina.

Tot pe 29 februarie, în 1940, Hattie MCDaniel a devenit prima actriţă de culoare care a primit un Oscar pentru rolul din “Pe aripile vântului”.

Tot astăzi

* Peste 4 milioane de oameni din întreaga lume sunt născuți pe 29 februarie, iar ziua lor apare în calendar o dată la patru ani, când anul are 366 de zile. Aproape 13.000 de români își vor aniversa astăzi ziua de naștere.

* Oamenii de știință au calculat care sunt șansele să te naști pe 29 februarie: una la 1.461. Și tot ei spun că cei născuți pe această dată, teoretic, ajung să-și sărbătorească majoratul abia la 64 de ani.

* O familie din Norvegia, Henriksen, a intrat în Cartea Recordurilor pentru că cei trei copii ai cuplului s-au născut pe 29 februarie, consecutiv. Heidi a venit pe lume în 1960, Olav în 1964 și Lief-Martin în 1968.

29 februarie, ziua în care femeile își pot cere partenerii în căsătorie

O dată la patru ani, pe 29 februarie, rolurile pot fi schimbate. Tradiția spune că în această zi domnișoarele sunt îndreptățite să facă primul pas și să ăți ceară iubiții în căsătorie.

O lege străveche spune că în 29 februarie femeile pot fi cele care își cer în căsătorie aleții. Potrivit tradiției, bărbatul care refuză propunerea trebuie să îi ofere iubitei sale 12 perechi de manuți. Iar ea le va purta tot anul pentru a ascunde rușinea provocată de lipsa unui inel de pe deget.

Legenda datează din Irlanda secolului V. Sfânta Bridget l-a rugat pe Sfântul Patrick să permită femeilor, într-o singură zi din an, să-i ceară în căsătorie pe bărbați. Pentru a-i face pe plac, acesta a hotărât ca ziua respectivă să fie 29 februarie. Tradiția s-a păstrat veacuri de-a rândul,  în secolul al XIII-lea a fost chiar adoptată ca lege în Scoția, iar bărbatul care refuza cererea în căsătorie era amendat.

Ziua Internațională a Bolilor Rare

Anul 2016 marchează cel de-al nouălea an în care comunitatea internațională a bolilor rare celebrează Ziua Bolilor Rare.

Scopul campaniei:

La 29 februarie 2016, persoanele care suferă de o boală rară,familiile acestora, organizațiile de pacienți, politicienii, profesioniştii din sistemul sanitar, cercetătorii se reunesc în spirit de solidaritate pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu bolile rare.

Tema din acest an a zilei Bolilor Rare -Vocea pacientului-recunoaște rolul crucial pe care pacienții îl joacă în exprimarea nevoilor lor și îndeamnă la schimbarea care le va îmbunătăți atât viaţa lor, cât şi a celor din familie.

Sloganul din anul acesta, dedicat zilei Bolilor Rare

„Veniți alături de noi să facem auzită vocea bolilor rare” face apel la un public mai larg, la cei care nu trăiesc sau nu sunt afectaţi direct de o boală rară, să se alăture comunității cu boli rare, cu scopul de a face cunoscut impactul acestora.

Oamenii care trăiesc cu o boală rară şi familiile lor sunt de multe ori izolaţi. O comunitate mai numeroasă îi poate ajuta să iasă din această izolare.

Ziua Bolilor Rare este o zi festivă care are loc în ultima zi a lunii februarie pentru a atrage atenția la bolile rare și pentru a îmbunătăți accesul la tratament medical și reprezentare pentru persoanele cu boli rare și familiilor acestora. Aceasta a fost înființată în anul 2008, deoarece, în conformitate cu Organizația Europeană pentru Boli Rare (EURORDIS), tratamentul pentru multe boli rare este insuficient, la fel cum sunt și rețelele sociale pentru a sprijini persoanele cu boli rare și familiilor acestora; în plus, în timp ce erau deja numeroase zile dedicate persoanelor care suferă de boli individuale (cum ar fi SIDA, cancerul, etc), nu a fost în trecut o zi care să reprezinte persoanele care suferă de boli rare. În 2009, Ziua Bolilor Rare a ajuns la nivel mondial deoarece NORD (Organizația Națională pentru Boli Rare) a mobilizat 200 organizații pentru promovarea pacienților care suferă de boli rare în Statele Unite, în timp ce organizațiile din China, Australia, Taiwan și America Latină de asemenea, au depus eforturi în țările lor, pentru a coordona activități și a promova ziua.

Pe 29 februarie, lumea medicală și pacienții din întreaga lume vor marca Ziua Internațională a Bolilor Rare, o dată ce este stabilită în ultima zi din februarie a fiecărui an la nivel global.

Ziua Internațională a Bolilor Rare a fost lansată de EURORDIS și Consiliul Alianțelor Naționale în 2008 și de atunci, câteva mii de evenimente în peste 80 de țări au fost organizate pentru vizibilitatea și atragerea atenției către afecțiunile rare ale pacienților.

dominantă, ce constă în defectul unei gene care dictează formarea celulelor osoase), etc.

 Evenimente de-a lungul timpului...

• 1792: S-a născut Gioacchino Rossini, compozitor italian (d. 1868)

Gioachino Rossini - de fapt Giovacchino Antonio Rossini (n. 29 februarie 1792, Pesaro, Italia - d. 13 noiembrie 1868, Paris) a fost un compozitor de operă din Italia.

Gioacchino Rossini a fost unul dintre cei mai aclamați și mai populari compozitori, bucurându-se de o faimă rar întâlnită, în timpul vieții sale. Aceasta se datorează frumuseții melodiilor, strălucitoarelor și optimistelor arii, pline de vervă și ironie, care se află din abundență în creația sa. Întrucât tatăl său cânta mereu în fanfara municipală, micul Gioacchino a fost antrenat de la o vârsta fragedă în aceasta. Cât despre mama sa, el însuși spunea mai târziu că nu cunoștea notele, ci se conducea numai după ureche. Întrucât parinții lui erau mereu plecați în turnee de provincie, el a fost lăsat în grija unei bunici și dat în ucenicie la un potcovar. În plus, doi canonici, frații Malerbi i-au dat primele lecții de cânt și de bucătărie. Însă, ceea ce este mult mai importat, în biblioteca acestora, la care copilul are acces neîngrădit, se găseau mai multe partituri de Haydn și de Mozart, de care el a profitat.

Primele sale încercări în compoziție sunt lucrări religioase și muzică de cameră. O primă operă, „Demetrio e Polutio”, începută acum, va fi terminată abia în 1812. Nu și-a încheiat studiul contrapunctului și al fugii, deoarece a primit o comandă de la „Teatro San Mosè” din Veneția pentru o farsă muzicală, „La Cambiale di Matrimonio” („Polița căsătoriei”).

Stilul „rossinian” se conturează de la început, de la vârsta de 18 ani. El compune cu o extremă ușurință lucrări dintre cele mai diverse. Astfel, într-un interval de circa 17 ani, el va oferi publicului 40 de opere, din care aproape jumătate s-au menținut în repertoriu.

 Aceeași uvertură va servi la „Aureliano in Palmira” (1813), apoi la „Elisabeta, regina Angliei” (1815), înainte de a ajunge la celebritatea universala cu „Il Barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla), în 1816. Mai mult, poate crea uimire ascultarea a doua personaje atât de diferite ca regina Elisabeta si tânara Rosina exprimând, una, bucuria triumfătoare, alta, răutatea sa amoroasă, în aceeași cavatină („Una voce poco fa”, din Bărbierul din Sevilla). De fapt, este fapt recunoscut ca descrierea caracterelor nu este punctul forte al talentului lui Rossini.

Luciano Pavarotti - Figaro 

Fie drame lirice, fie opere comice, lucrările sunt antrenate de același elan care se găsește în accelerarea ritmică și în celebrele crescendo-uri, atât de tipice. Totul și toată lumea pare întotdeauna că aleargă în aceste lucrări, compuse în pripă, cam neglijent. Spectatorul nu are timp să se plictisească, ariile sunt vii si pasajele de umplutură respiră veselie si tinerețe. Oricum ar fi natura libretului, lucrările lui Rossini emană bucuria de a trăi.

Viziunea lui Rossini asupra noii opere italiene este în consonanță cu întregul său comportament din prima jumătate a vieții sale. Muzician tânar și fecund, el nu este un exponent al facilității și rutinei. Dimpotrivă, el arată foarte repede cât de capabil este de a fi novator. Uneori, el pare să justifice porecla pe care i-a dat-o unul dintre contemporanii lui italieni, "Il Tedeschino", adică „Micul german”. Acest pseudo-reproș reflectă atenția sporită pe care Rossini a dat-o studierii partiturilor lui Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart.

Oricare ar fi subiectele, glume moderne sau drame sumbre medievale, arta lui Rossini ramâne mereu marcată de primatul absolut a ceea ce italienii numesc „vocalitá”, ceea ce este întrebuințarea vocii ca transmițătoare privilegiată a emoției.

Bolnav, epuizat psihic si moral, rătăcește prin orașele Italiei; în 1855 revine la Paris unde va rămâne până la moarte și unde ține un salon prin care trec artiști, muzicieni, scriitori. Chiar și Richard Wagner este primit aici. In toți acești ani a compus foarte puțin: un „Stabat Mater” (1842), o mică „Missa solemnis”, câteva cântece pentru voce și pian.

Gioacchino Rossini - Stabat Mater Dolorosa 

Stabat Mater

Stabat Mater este, fără îndoială, unul dintre textele sacre cele mai emoţionante din ritualul religios catolic, conceput pe versurile unui poem medieval foarte popular, care începe cu versul “Stabat Mater dolorosa…” (Stătea Mama îndurerată…). Se presupune că autorul “ secvenţei” de 20 de strofe a câte 3 versuri, introdusă în liturghia catolică, a fost călugărul franciscan Jacopone da Todi (1228  – 1306), originar din provincia italiană Ombrie. Caracterul dramatic al textului a fost sursă de inspiraţie pentru  aproape 500, de autori din toate epocile (renaştere, baroc, romantism sau perioada contemporană) şi de pe toate continentele, fiind tradus, totodată, într-o multitudine de limbi. Din punctul de vedere al canoanelor religioase, oratoriul  Stabat Mater este, însă, cea mai discutabilă partitură. Însuşi Papa Pius al X-lea a considerat  în 1922, că lucrările lui Rossini nu puteau fi interpretate în bisericile catolice, fiind nepotrivite cu spiritul muzicii de cult, chiar dacă în muzica sa drama religioasă este pătrunsă de adânci sentimente umane. Oratoriul Stabat Mater, pagină înălţătoare,  în care marea temă a suferinţei şi a salvării este interpretată de compozitor într-o manieră proprie, expresie sinceră unui suflet generos şi cald, este alcătuit din 10secţiuni ale căror titluri reprezintă primele cuvinte ale textului:1.Introducere – Stabat Mater dolorosa 2.Arie– Cuius animam; 3.Duet– Qui est homo qui non fleret ; 4.Arie – Pro pecatis suae gentis; 5. Cor a capella şi recitativ –Eia mater fons amoris; 6. Cvartet – Sancta Mater, istud agas; 7. Cavatina – Fac ut portem Christi mortem;

Moare la 13 noiembrie 1868 la Passy (azi un cartier al Parisului), în urma unei operații abdominale, fiind îngropat inițial în cimitirul Père-Lachaise din Paris, apoi mutat in bazilica „Santa Croce” din Florența (Italia).

Alături de Vincenzo Bellini și Gaetano Donizetti, Rossini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.

• 1828: S-a născut John Philip Holland, inventatorul și constructorul primului submarin modern, creatorul şi constructorul primului vas subacvatic acceptat de U.S. Navy.

Submarin sau submersibil este o navă care are posibilitatea navigației mixte, la suprafață și în imersiune. Termenul de submarin desemnează în special navele militare în scopul camuflării unui atac, iar submersibil - navele civile de cercetare submarină, intervenție și lucrări la mare adâncime, transport.

Un submarin se poate deplasa sub apă. Acesta poate fi o armă navală mortală, însă poate explora albia mării sau a oceanului și poate efectua reparații ale conductelor subacvatice.

În 1890, a fost construit primul submarin adevărat de către doi inventatori rivali, John P. Holland şi Simon Lake. Ambele submarine funcţionau pe baza unor motoare cu petrol sau aburi pentru navigarea la suprafaţa şi motoare electrice pentru călătoriile subacvatice Marina americană a cumpărat submarine construite de John P Holland, în timp ce Rusia şi Japonia au optat pentru cel construit de Simon Lake.

Realizând eficacitatea submarinului, Statele Unite au început să investească serios în proiectele de dezvoltare a acestuia, construind primul vas de lung parcurs, Argonautul, în anul 1928. Acesta avea o lungime de 116 metri şi un deplasament de 2710 tone, fiind cel mai mare submarin ne-nuclear produs de marina Statelor Unite.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania nazistă a avut cea mai mare flotă de submarine, nemţii considerând că submarinele ar fi singurele capabile de a rupe blocada navală britanică.

• 1854: S-a născut savantul şi matematicianul francez Henri Jules Poincaré. 

A fost primul care a studiat principiul relativităţii. În matematică şi fizică este folosit Grupul Poincare după savantul francez. (m. 17 iulie 1912).

Jules Henri Poincaré (n. 29 aprilie, 1854 – d. 17 iulie, 1912) (IPA: [pwɛ̃kaˈʀe]) a fost unul dintre cei mai mari matematicieni și fizicieni francezi. A avut contribuții științifice importante și în domeniile astronomie, geodezie, mecanica cuantică, teoria potențialelor și filosofie.

Lui îi aparține și renumita "Conjectură a lui Poincaré" (Bănuiala lui Poincaré), care a putut fi dovedită abia după aproape 100 de ani de la prima formulare a ei în anul 1904.

A aplicat teorema virialului în probleme cosmologice.

• 1936:  Se înfiinţează organizaţia turistică de stat din România - Oficiul Naţional de Turism, prin decret regal (legea din 29 februarie 1936).

ONT Carpați (Oficiul Național de Turism Carpați) este o companie hotelieră din România, înființată în anul 1936 fiind inițial o companie de stat.

Scurt istoric

Ideea lui Emil Racoviță de a se organiza o instituție de stat a turismului, se materializează în anul 1926 când se fondează Oficiul Național de Turism (ONT). Însă abia la 4 ianuarie 1936, ONT a devenit organizație cu un statut bine definit, când se înființează prin decret regal, (legea din 29 februarie 1936), în cadrul Ministerului de Interne. În același an, deschide un birou la Sinaia.

În anii `30 va fi perioada când se vor construi cele mai multe cabane din munții Bucegi, făcute de asociații sportive, de armată și chiar de particulari.

Înființat pentru a crea condiții prielnice dezvoltării turismului, O.N.T și-a fixat de la început, pe lângă un program de organizare turistică, ajutorarea, îndrumarea și coordonarea activităților turistice din inițiativă privată.

Amintim câteva cabane construite în acea perioadă:

    Cabana Marele Voievod Mihai (Piatra Arsă)-1933-1934

    Cabana Vârful cu Dor-1936

    Cabana Babele (1937-1939)

    Cabana Caraiman-1937

    Cabana Padina (1929)

    Cabana Bolboci (1929)

• 1940: Hattie MCDaniel a devenit prima actriţă de culoare care a primit un Oscar pentru rolul din “Pe aripile vântului”.

Hattie McDaniel (n. 10 iunie 1895, Wichita, Kansas, SUA – d. 26 octombrie 1952, Los Angeles, California, SUA) a fost o artistă americană de culoare. A fost fiica unui pastor baptist din Richmond, statul Virginia, mama sa fiind din Nashville, statul Tennessee.

Și-a început activitatea artistică la vârsta de 18 ani cântând vodeviluri, iar apoi odată cu apariția radioului, în diferite producții muzicale ale acestuia.

Debutul în cinema și l-a făcut în roluri secundare potrivite pentru culoarea pielii, adică roluri de servitoare, începând cu anul 1932. Muzicalul Show Boat (traducere aproximativă „Spectacol pe vas”) i-a adus însă remarcarea ca artistă de cinema.

Rolul Mammy din celebrul film Pe aripile vântului, cu premiera la 15 decembrie 1939, i-a adus însă consacrarea, cu toate că la premiera internațională a producției ce a avut loc la Atlanta, statul Georgia, autoritățile segregaționiste nu i-a permis intrarea în sala de cinema.

Dar acest lucru nu a putut influența hotărârea comisiei de acordare a Premiilor Oscar de a premia prestația sa din faimosul film cu Oscarul pentru cea mai bună artistă în rol secundar la 29 februarie 1940. Mattie McDaniel a fost prima artistă de culoare care a obținut un asemenea premiu.

Abia după 40 de ani, un astfel de premiu s-a mai acordat unui actor de culoare și anume lui Sidney Poitier.

• 1960: Oraşul marocan Agadir a fost distrus complet de un cutremur.

Agadir este un port maritim în sud-vestul Marocului, pe ţărmul Atlanticului. A fost ocupat în secolul al XVI-lea de portughezi, iar mai târziu a devenit port marocan independent.

După Criza Marocană din 1911, Agadir a fost ocupat de trupele franceze (1913). Dezvoltarea modernă a oraşului a început în 1914, odată cu construirea portului, dar şi cu dezvoltarea pescuitului.

Pe 29 februarie 1960, cu 15 minute până la miezul nopţii, oraşul Agadir a fost distrus în totalitate de un cutremur cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter. Seismul a durat aproximativ 15 secunde. În urma acestuia au murit 15 mii de oameni şi a fost distrusă cetatea antică Kasbah. Pe poarta din faţă a acesteia mai pot fi descifrate însă următoarele cuvinte, scrise în limba arabă: „Frica lui Dumnezeu şi onoarea regelui”. Oraşul a fost reconstruit la sud de amplasamentul iniţial. Astăzi, pe lângă funcţiile portuare, Agadir mai este şi o piaţă de desfacere pentru zona agricolă din jur. Economia oraşului se bazează în principal pe turism şi pescuit.

Agadir este servit de către aeroportul Al Massira, situat la 22 km de oraş. În acest oraş se află cele mai frumoase plaje din Maroc. 

*** 

Februarie, „făurar" sau „luna lupilor" era considerată a fi o perioadă nemiloasă, cu geruri şi viscole mari. Denumirea populară „făurar", sugera pregătirea pentru muncile agricole care aveau să înceapă din luna următoare, când vremea se îmblânzeşte. În februarie, fierarii încep să dreagă plugurile şi să facă potcoave noi, să încalţe caii pentru muncile care îi aşteaptă.

Februarie este luna care prilejuieşte cele mai multe superstiţii legate de prevestirea vremii. Bătrânii spun că februarie a fost şi este mereu o lună plină de capricii şi răutăcioasă, asta din cauza faptului că are cele mai puţine zile. În acelaşi timp, sărbătorile acestei luni sunt mult mai numeroase decât altele şi sunt strâns legate de pregătirea noului an agricol, de bunul mers al casei, dar şi de dragoste.

Grecii o numeau Anthesterion, românii o numesc popular Făurar, în latină înseamnă purificare, curăţire, Alexandru Macedonski i-a dedicat un poem, iar I.L.Caragiale spunea despre ea: Carnavalul este în putere. Câţi nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî pe mulţi căsătoriţi să pornească jalbă de despărţenie... cea de-a doua lună a calendarului gregorian cumulează îndeajuns de multe motive să fie considerată una specială.

Poate că are numai 28 de zile, fiind cea mai scurtă lună a anului, însumând la un interval de patru ani, cele 6 ore, 9 minute şi 55 secunde rămase unui an sideral, astfel încât să ia naştere cea de-a 29-a zi a lunii, ce caracterizează un an bisect, şi poate că pentru unii nu reprezintă nimic, dar de-a lungul timpului, februarie a înregistrat pe şiragul său de zile o serie de evenimente şi semnificaţii ce o propulsează în liga „The special one”.

Să aveți o zi frumoasă!