Translate

joi, 16 februarie 2017

17 Februarie




Este a 48-a zi a anului.

Au mai rămas 317 de zile până la sfârșitul anului.  
Soarele răsare la 07 h 12 m și apune la 17 h 47 m. 

Citatul zilei



”Recunoştinţa nu este o buruiană care creşte în orice pământ. Ea este o plantă gingaşă, fină, care se dezvoltă într-un sol tare, secetos la fel de puţin într-unul ud, inundat.” (Johann Heinrich Pestalozzi)


Ziua Bunătăţii Spontane


“Bunătatea este o limbă pe care surdul o poate auzi şi orbul o poate vedea.” (Mark Twain)


Sărbătorită în fiecare an pe 17 februarie, această zi îndeamnă oamenii să facă fapte bune, fără să aştepte ceva în schimb. Deşi filosofia pe care se bazează este altruismul, există totuşi un beneficiu – mulţumirea de sine pentru binele făcut.
Actele de bunavointa produc o serie de schimbari pozitive pentru cel care le face.
A face o fapta buna fara sa astepti o rasplata, este ceva care face bine nu doar semenilor, ci si propriului psihic.
Mai multe studii de specialitate au aratat ca bunatatea fata de semeni contribuie la diminuarea stresului si la cresterea stimei de sine.
La nivel international, an de an, la data de 17 februarie se celebreaza “”Ziua Bunatatii Spontane”, o sarbatoare care s-a nascut in Noua Zeelanda, dupa ce un barbat a fost prins in trafic cateva ore bune, inconjut de mai multi soferi nervosi. Atunci, el s-a gandit la utilitatea instituirii unei zile in care cu totii sa facem un bine fara nicio rasplata.
Dar, ce spun exact psihologii despre starea de confort psihic care apare dupa ce facem o fapta buna? Si, cum poate altruismul sa contibuie la o stare mentala buna?
„Actele de bunavointa produc o serie de schimbari pozitive pentru cel care le face prin eliberarea in creier a hormonilor fericirii (endorfine, dopamina, serotonina si oxytocina). S-a observat ca daca facem bine in mod repetat , poate chiar daca nu ne simtim foarte bine la acel moment, in timp, starea noastra de bine se imbunatateste. Ajungem astfel sa avem un psihic mai bun , adica sa ne simtim mai apropiati de ceilalti, sa avem mai multa incredere in cei din jur si chiar in noi, devenim mai optimisti, simtim ca suntem mai curati moral si cautam sa-i invatam si pe altii sa fie cel putin la fel de buni ca noi prin puterea exemplului. In plus, starile depresive si de anxietate se pot diminua considerabil”, a declarat pentru Edumedical.ro, psihologul Stefan Feldmann.
Exemple de fapte bune:
    Sa donezi sange
    Sa ajuti pe cineva sa-si care sacosa
    Sa oferi o floare fara niciun motiv
    Sa platesti cuiva o calatorie cu autobuzul sau metroul
   Sa donezi o haina, o jucarie sau ceva de mancare unei familii nevoiase
    Sa petreci o zi cu un om care are nevoie de companie
Aceasta sarbatoare, Ziua Bunatatii Spontane, a inceput sa fie marcata in tot mai multe tari, atat la nivel individual, cat si in cadrul unor campanii initiate de diverse asociatii umanitare.
Ziua Bunătăţii Spontane a debutat în Noua Zeelandă, după ce Josh de Jong, blocat în trafic şi înconjurat de şoferi nervoşi şi agresivi s-a gândit ce bine ar fi, dacă măcar o zi pe an oamenii ar fi mai buni unii cu alţii, fără să aştepte răsplată.
Această zi creşte în popularitate de la an la an, sărbătorită de indivizi, grupuri şi organizaţii, subiect de carte şi film, se regăseşte inclusiv în parabola bunului samaritean.
De la parabola bunului samaritean, la cărţi şi filme de succes
Potrivit Evangheliei după Luca, un călător bătut, jefuit şi lăsat aproape mort pe drumul dintre Ierusalim şi Ierihon, a fost ajutat de un samaritean. Mai întâi un preot, apoi un levit, au trec pe lângă el, evitându-l şi fără a-i da vreo mână de ajutor. În ciuda vrăjmăşiei dintre evrei şi samariteni, cel din urmă l-a ajutat pe rănit, i-a legat rănile şi i le-a tratat cu untdelemn şi vin.
• În anul 1993, Anne Herbert şi Margaret Paloma Pavel au publicat o carte pentru copii, intitulată „Random Kindness and Senseless Acts of Beauty”;
• 2000: Jerry Spinelli a publicat „Stargirl”, pe aceeaşi temă;
• 2002: „Join Me” este o carte scrisă de umoristul Danny Wallace şi în care oamenii sunt încurajaţi să facă fapte bune, în special în zilele de vineri, numite „vinerile bune”. Wallace a mai scris şi „Bunătatea spontană: 365 de moduri în care poţi face din lume un loc mai frumos”;
• Subiectul este abordat şi în filmul „Evan Almighty” (2007), dar şi în cartea lui Karen McCombie „The Seventeen Secrets of the Karma Club”.


Evenimente de-a lungul timpului…


  • 1600:  Este ars pe rug Giordano Bruno.


Giordano Bruno (n. ca.1548, Nola/Campania – d. 17 februarie 1600, Roma) a fost un teolog și filosof umanist italian din epoca Renașterii. Condamnat și ars pe rug de Inchiziție pentru concepția sa panteistă și pentru convingerea asupra infinității lumii, idei considerate eretice, numele lui a devenit sinonim cu cel de victimă a obscurantismului.
Născut la Nola în provincia Campania din sudul Italiei, adevăratul său nume era Filippo. Și-a luat numele de Giordano când a devenit călugăr dominican în mănăstirea „San Domenico” din apropierea orașului Napoli. În 1572 a devenit preot. În mănăstire studiază filosofia lui Platon și Aristotel precum și operele teologice ale lui Toma din Aquino. Este atras însă și de scrierile ermetice de origine egipteană și elenistică, care circulau în acel timp. Fiind încă din tinerețe un gânditor liber și un non-conformist, care nu se împăca cu regulile stricte ale ordinului călugăresc, este nevoit în 1575 să fugă din mănăstire, pentru a scăpa de acuzațiile de erezie ce îi erau aduse. Se stabilește pentru o scurtă perioadă la Geneva, unde devine calvinist, dar este și aici excomunicat și se refugiază în Franța.
În Franța rămâne timp de șapte ani, la Toulouse și Paris, apoi la Londra între 1583 și 1585, sub protecția ambasadorului francez și a poetului englez Philip Sydney. În acești ani are o activitate prodigioasă, scrie peste 20 de lucrări, printre care dialogurile „De l’infinito, universo e mondi” („Despre infinitatea universului și a lumilor”, 1584), „De la causa, principio e uno” („Despre cauză, început și unitate”, 1584). Giordano Bruno susține că stelele sunt asemănătoare soarelui, că universul este infinit și conține un număr infinit de lumi populate de ființe inteligente. În „Cena de le Cenere” („Cina cenușii”, 1585) expune teoriile lui Copernic, totuși într-o formă confuză, iar în lucrarea „Gli eroici furori” („Pasiunile eroice” 1585) apără iubirea platonică prin care omul se apropie de Dumnezeu. În 1586, după o dispută pe teme teologice, părăsește Franța și, după multe peregrinări, se stabilește la Helmstedt în Germania, unde reușește să tipărească mai multe lucrări. Dar și aici intră în conflict cu autoritățile religioase, de data aceasta protestante.
În 1591 acceptă o invitație a nobilului venețian, Giovanni Moncenigo, și revine în Italia, la Veneția, unde dă lecții ca profesor particular, este însă arestat de Inchiziție, care îl extrădează la Roma. După șase ani de detenție, în care timp este supus la nesfârșite interogatorii, fiind acuzat de blasfemie, comportament imoral și erezie, este adus în fața tribunalului inchizitorial, prezidat de cardinalul Bellarmino. Refuzând să-și abjure convingerile, este condamnat pentru erezie și ars pe rug la 17 februarie 1600 în piața „Campo dei Fiori” din Roma. Toate operele sale au fost interzise și, în 1603, au fost puse la index („Index librorum prohibitorum”). Împreună cu constrângerea lui Galileo Galilei de a-și abjura public în 1633 propriile convingeri, condamnarea lui Giordano Bruno constituie unul din momentele cele mai întunecate ale Contrareformei catolice. La locul martiriului său, în piața „Campo dei Fiori”, administrația orașului Roma i-a ridicat la sfârșitul secolului al XIX-lea o statuie, dedicată libertății de gândire. Patru sute de ani după executarea sa, Biserica Catolică, prin glasul papei Ioan-Paul II, și-a exprimat „profunda durere”, regretând eroarea comisă prin condamnarea la moarte a lui Giordano Bruno. Gândirea sa a influențat filosofia din timpurile ce i-au urmat, în special pe filosoful olandez Baruch Spinoza, care în secolul al XVII-lea a anticipat dezvoltarea monismului, ca mod de reprezentare a lumii.



  • 1803: S-a nascut Edgar Quinet, istoric, scriitor, filozof francez profund atasat de poporul roman (m.27 martie 1875).



Edgar a fost un reputat scriitor, istoric și om politic francez. În perioada 1842-1846 a fost profesor la Collège de France, unde i-a avut ca studenți pe mulți dintre „pașoptiștii” români. În 1852, după moartea primei sale soții, s-a căsătorit cu Hermione Asachi, fiica scriitorului român Gheorghe Asachi. A rămas cunoscut și ca filoromân, atât prin scrierile sale, cât și prin sprijinul moral pe care l-a acordat generației de la 1848 din Țările Române.

Edgar Quinet publică în prima jumătate a anului 1851 broșura La Révision („Revizuirea”), în care atrage atenția opiniei publice asupra pericolului pentru republică a intențiilor dictatoriale în creștere ale lui Louis-Napoléon Bonaparte.

La 2 decembrie 1851 are loc lovitura de stat în urma căreia Louis-Napoléon Bonaparte primește titlul de „principe-președinte” și puteri dictatoriale. Între 3 și 10 decembrie au loc manifestații și chiar lupte de stradă în Paris și în provincie, dar plebiscitul care are loc în Franța îi dă câștig de cauză lui Napoleon. Edgar Quinet a luat parte activă la mișcarea de rezistență antinapoleoniană, luptând efectiv pe baricadele din Paris. După înfrângerea acestei mișcări, Edgar Quinet se ascunde, fiind urmărit de noile autorități; la intervenția Hermionei Asachi, el acceptă ospitalitatea familiei Souvestre, apoi a Mariei Cantacuzino, aceasta din urmă însoțindu-l până la graniță, unde proscrisul, având un pașaport fals cu numele românesc „Golesco”, reușește să treacă în Belgia, pornind pe drumul exilului.[18]

Pentru Edgar Quinet începe lunga perioadă a exilului: 19 ani (mai exact, din decembrie 1851 pînă în septembrie 1870). „Ca și Hugo, el se îndărătnici să nu se întoarcă în Franța imperială a «uzurpatorului» și trăi astfel pe pământul de exil al Belgiei”. La 9 ianuarie 1852 este publicat oficial decretul prin care erau expulzați nominal din Franța Victor Hugo, Edgar Quinet și alți opozanți ai noului regim.

Stabilit la Bruxelles, Quinet se recăsătorește în iulie 1852 cu Hermiona Asachi, care îl urmase în exil.

Deoarece între Franța și Belgia se semnase o convenție de extrădare, la 1 noiembrie 1858 soții Quinet se stabilesc la Veytaux, în Cantonul Vaud din Elveția. Republică federală promovând principii liberale, Elveția putea oferi exilatului acea libertate de mișcare și de exprimare indispensabile spiritului său. În acei ani de exil, pentru Edgar Quinet era esențial ca prin scrieri sale și prin fermitatea atitudinii sale să lupte împotriva puterilor care înăbușiseră în Europa mișcarea democratică de la 1848. În acest context el publică la 30 august 1859 articolul Protestation contre l'Amnistie („Protest împotriva amnistiei”) în care el refuză (ca și Victor Hugo) amnistia acordată de Napoleon al III-lea exilaților politici. El scria: „Nu sunt nici acuzat, nici condamnat, sunt un exilat. [...] Nu recunosc nimănui dreptul să mă exileze și să mă cheme înapoi după bunul lui plac. [...] Nu mă pot preta la acest joc în care se năruie și se înjosește natura umană”.

În cei doisprezece ani de exil în Elveția casa soților Quinet de la Veytaux a fost un punct de atracție pentru prietenii libertății, care aflau aici sprijin moral, îmbărbătare și speranță. Edgar Quinet a fost deseori vizitat de soții Michelet, de Charles-Louis Chassin (primul său biograf), de socialistul Pierre Leroux și de alți publiciști ai opoziției și simpatizanți republicani. Prin unii dintre aceștia Quinet își trimitea manuscrisele în Franța, pentru a-i fi tipărite acolo.

După „Dezastrul de la Sedan” (1-2 septembrie 1870) din timpul războiului franco-prusac, încheiat cu înfrângerea și capitularea trupelor franceze de sub conducerea lui Napoleon al III-lea, Edgar Quinet a revenit imediat în Franța (7 septembrie 1870). La 17 noiembrie 1870 și-a redobândit postul de profesor universitar la Collège de France. În timpul asedierii Parisului de către armata prusacă a scris vehement împotriva germanilor în presa pariziană.

În 1871 (8 februarie) a fost ales deputat în Adunarea Națională (din partea Departamentului Sena), contribuind activ la instaurarea celei de-a Treia Republici Franceze. A fost unul dintre cei mai îndârjiți opozanți ai termenilor nefavorabili francezilor din tratatul de pace încheiat între Franța și Germania.

A continuat să scrie; în 1871 a publicat Le Siège de Paris et la défense nationale („Asediul Parisului și apărarea națională”), în 1872 La République, conditions de la régénération de la France (Republica, condițiile renașterii Franței”), iar la începutul anului 1875 eseul L’Esprit nouveau („Spiritul nou”) - un paralelism amplu între cosmosul fizic și cel spiritual.

Edgar Quinet a murit la 27 martie 1875, în Versailles. Nu a avut parte de funeralii naționale, guvernul de orientare clericală din acea perioadă refuzându-i dreptul la onorurile militare și la prezența colegilor săi deputați. La înmormântarea sa (29 martie 1875) au ieșit însă pe străzi circa 200.000 de parizieni (după relatările din presa vremii), iar studențimea a însoțit carul funerar până la Cimitirul Montparnasse, acolo unde au ținut discursuri Victor Hugo, Léon Gambetta și alții.

Mormântul său se află în Cimitirul Montparnasse, din Paris.



  • 1850:  Domnitorul Barbu Ştirbei a emis actul domnesc privind organizarea şcolilor din Ţara Românească.


A ridicat teatrul din București, a redeschis școlile închise pe timpul Revoluției de la 1848 si a îmbunătățit dispozițiile Regulamentului Organic cu privire la țărani.
Barbu Dimitrie Știrbei (n. august 1799, Craiova - d. 12 aprilie 1869, Nisa) a fost domn al Țării Românești în perioadele iunie 1849 - 29 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854 - 25 iunie 1856 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Barbu Dimitrie Știrbei (n. august 1799, Craiova – d. 12 aprilie 1869, Nisa) a fost domn al Țării Românești în perioadele iunie 1849 – 29 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854 – 25 iunie 1856.



  • 1866: Pe baza decretului lui Alexandru Ioan Cuza, din 1865, a început să funcționeze Banca României , constituită prin transformarea filialei din București a Băncii Imperiului Otoman. 


Primul președinte al băncii a fost Ion Ghica (17 februarie/2 martie).
Banca României a fost creată în baza capitalului străin în principal englez și francez, avîndu-i ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Generale. Aceştia ţineau sub control şi Banque Imperiale Ottomane din Istanbul, motiv din care Banca României apărea ca afiliată (filială) a băncii de la Istanbul.
În programul din 1867, liberalii inserau un punct referitor la organizarea sistemului de credit: „Vom îmbunătăţi finanţele noastre mai cu deosebire, îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole şi comerciale, cari să ridice comerţul, industria, agricultura, să le dea viaţă prin stimularea şi înlesnirea transacţiunilor private, precum şi a lucrărilor publice ale Statului şi ale judeţelor„, căci „fără…institute de credit, un stat nu poate prospera„; între 1870-1876, au fost elaborate mai multe proiecte de înfiinţare a unei bănci naţionale: de către un grup de bancheri bucureşteni (1873), de către ministrul conservator de Finanţe, Petru Mavrogheni (1874) şi de către un grup de deputaţi liberali (1876).
Crearea unei bănci naționale românești în baza capitalului inten s-a realizat totuși, chiar dacă exista un lobby puternic al investitorilor srăini pentru aplicare și în continuare a capitalului străin preponderent sau în toatlitate pentru Banca Națională a României.
Banca Națională a României a fost înființată ca bancă centrală în 1880 după modelul băncii centrale a Belgiei. În dezbaterile parlamentare asupra proiectului de lege, ministrul Finanțelor, Ioan Cîmpineanu, s-a opus participării capitalului străin la constituirea Bancii Naționale. Capitalul băncii a fost stabilit la 30 de milioane, din care 20 de milioane prin subscriție publică, iar 10 milioane, depuse de stat.Banca Naţională a României, construită în urma „Legii pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi de circulaţiune” promulgată la 17 aprilie 1880, a fost construită între 1882 – 1890 după planurile arhitecţilor Cassien Bernard şi Albert Galleron pe locul fostului han Şerban Vodă. Motivele care au întârziat finalizarea lucrărilor au fost diverse: declanşarea războiului sârbo-bulgar, organizarea licitaţiilor pentru achiziţionarea materialelor sau încredinţarea lucrărilor, capriciile vremii. Poziţionat cu faţada principală către strada Lipscani, construit în stil eclectic de factură academică, palatul Băncii Naţionale are un parter înalt şi două niveluri, cu traveea centrală a intrării marcată de ordonanţa celor patru coloane corintice, având către cele două colţuri câte două nişe, delimitate de coloane ionice, în care sunt amplasate cele patru statui ce reprezintă Agricultura, Industria, Comerţul şi Justiţia, realizate de sculptorul Ioan Georgescu.



  • 1867: Prin Canalul Suez a trecut primul vapor.


Canalul Suez, aflat la vest de Peninsula Sinai, este un canal de 163 km lungime, și lat de 300 m în cel mai îngust punct. Este situat în Egipt, între orașele Port Said (Būr Sa'īd) la Marea Mediterană și Suez (al-Suways) la Marea Roșie.

Canalul permite trecerea în ambele direcții a navelor între Europa și Asia, fără să mai fie necesară înconjurarea Africii pe la vest. Înainte de deschiderea canalului în 1869, bunurile erau uneori transportate între Marea Mediterană și Marea Roșie pe pământ.

Canalul e format din două părți, la nord și la sud de Marele Lac Amar, legând Marea Mediterană de Golful Suez la Marea Roșie.

A fost construit sub conducerea lui Ferdinand de Lesseps și inaugurat la 17 noiembrie 1869.

Canalul nu are ecluze, deoarece nu există diferențe de înălțimi. Permite trecerea navelor cu deplasament de până la 150.000 de tone. Pot trece navele cu până la 16 m pescaj, și există planuri de a mări acest pescaj la 22 m până în 2010, pentru a permite trecerea superpetrolierelor. Astăzi superpetrolierele pot descărca o parte din încărcătură într-o barjă a canalului, și o pot reîncărca la celălalt capăt. Există o singură bandă de navigație, cu mai multe locuri de depășire. De obicei, trei convoaie tranzitează canalul zilnic, două către sud și unul către nord. Trecerea durează între 11 și 16 ore, cu o viteză de circa 8 noduri. Viteza redusă previne erodarea malurilor canalului de valurile generate de nave.



Din 1980 s-a deschis un tunel (Tunelul Ahmed Hamdi) pe sub canal, și începând cu 1999, canalul este traversat de o linie de înaltă tensiune. O linie de cale ferată aflată pe malul de vest parcurge paralel întreaga sa lungime.



Volumul de trafic a atins, în 1991, aproximativ 18.300 parcurgeri ale canalului, cu un tonaj total de 426 milioane tone. Marcajul kilometric este în numere arabe și este pozitionat pe malul vestic al canalului.



Regulamentul de trafic naval prin canal și în porturile sale este fixat de Autoritatea Navală a Canalului Suez. Aceste regulamente sunt aplicabile atât pentru nave de război, cât și pentru cele comerciale și civile. Zona canalului este port liber.



  • 1867: Se constituie Imperiul dualist Austro-Ungar.


Austro-Ungaria, cunoscută și ca Monarhia Dunăreană nu s-a numit niciodată oficial „Imperiul Austro-Ungar”, ci Kaiserreich und Königreich Österreich-Ungarn în germană și Osztrák Birodalom és Magyar Királyság în maghiară, adică „Imperiul austriac și regatul maghiar”. Austro-Ungaria a fost un stat dualist alcătuit, pe de o parte, din Cisleithania, adică statele (regate, ducate etc.) din administrarea austriacă, aflate dincolo de râul Leitha, din partea vestică și nordică a statului austro-ungar, și, pe de altă parte, din Transleithania, adică statele aparținând Regatului Ungariei (la care a fost încorporat în 1867 și Marele Principat al Transilvaniei).



  • 1904: Avea loc, la Milano, premiera mondiala a operei Madame Butterfly de Giacomo Puccini.



Pe 17 februarie 1904 are loc premiera mondială a Operei Madama Butterfly a lui Puccini la La Scala din Milano. Versiune originală prezentată la premieră a avut 2 acte, dar a fost scoasă după premiera dezastruoasă și rescrisă de Puccini în 3 acte, versiune care a fost jucată la în Brescia, în același an, unde a avut un adevărat succes.
  
Compus pe un libret de Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa, spectacolul prezintă consecinţele devoţiunii obsesive. Pinkerton, un ofiţer din marina americană aflat în Japonia acceptă o căsătorie temporară cu Cio-Cio-San, cunoscută sub numele de alint Butterfly, care renunţă la familie şi la religie pentru el. Când Pinkerton se întoarce în America, soţia ignoră sfaturile primite şi îl aşteaptă să se întoarcă, refuzând şi o cerere în căsătorie din partea lui Yamadori, un bogat afacerist. Este zdrobită de durere când află ca Pinkerton s-a întors însoţit de o altă parteneră. Deoarece nu poate suporta durerea şi dezonoarea, Cio-Cio-San se sinucide cu sabia tatălui său, potrivit tradiţiei.
Premiera de pe 17 februarie nu a fost bine primită de către public, însă după o serie de modificări realizate de Puccini, spectacolul s-a bucurat de un succes imens când a fost prezentat pe 28 mai 1904, la Brescia.




  • 1911: Primul electromotor de pornire auto


Primul demaror automat, bazat pe invenția brevetată a doi ingineri ai General Motors, și anume Clyde Coleman și Charles Kettering, a fost instalat în această zi pe un Cadillac.
În primii ani de concurență acerbă cu Ford, demarorul automat a jucat un rol foarte important, pentru ca General Motors să țină pasul cu Ford. Metoda de pornire a Fordului Model T, folosind manivela, se solda, uneori, cu maxilare și coaste rupte.
Charles Kettering, fondatorul DELCO(Dayton Engineering Laboratories Company), a conceput nenumarate îmbunătățiri pentru automobile, cum ar fi sistemul de iluminare, aprinderea, finisarea vopselei cu lac și benzină cu plumb. Înainte de a lucra pentru mașini, Kettering a mai inventat prima casă de marcat pentru magazine.



  • 1938: A avut loc prima demonstraţie a unei transmisiuni de televiziune color, organizată de inginerul scoţian John Baird. 

Imaginile au fost difuzate de la Crystal Palace la Teatrul Dominion din Londra, în timpul unei demonstraţii publice.
Există puţine case în lume în care să nu fie cel puţin un televizor. Această invenţie deosebită, fără de care majoritatea populaţiei aproape că nu mai concepe să trăiască, îi aparţine unui inginer scoţian, John Logie Baird. Acesta s-a născut la 13 august 1888, în Helensburg, Scoţia.

John Logie Baird (n. 14 august 1888 la Helensburgh - d. 14 iunie 1946 la Bexhill-on-Sea) a fost un inginer scoțian, cunoscut pentru faptul că a inventat primul sistem de televiziune mecanică. De asemenea, a realizat primul tub electronic pentru televiziunea color.

A realizat prima demonstrație a invenției sale în fața membrilor Royal Society cu un echipament care utiliza discuri rotative pentru a descompune imaginea într-o serie de linii.



  • 1986: A avut loc primul summit al Francofoniei.

La chemarea preşedintelui francez François Mitterand,  primul Summit al Francofoniei a reunit 42 de participanţi, inclusiv 16 şefi de stat şi 10 şefi de guvern.

Prima ediţie a fost inaugurată în decorul castelului de la Versailles, iniţiatorii intenţionând să facă din această organizaţie un fel de Commonwealth francez.

În 1880, geograful francez Onésime Reclus creează termenul francofonie pentru a desemna persoanele şi instanţele din toată lumea care folosesc limba franceză. În 1926 are loc înfiinţarea Asociaţiei scriitorilor de limba franceză (Adelf), ce reuneşte circa 1.000 de scriitori. În 1961 se parafează înfiinţarea asociaţiei care devine ulterior Agenţia Universitară a Francofoniei, ce reuneşte 710 instituţii de învăţământ superior din 85 de ţări. Apoi, pe 20 martie 1970 are loc înfiinţarea Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică, precursoare a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. În 1984 apare canalul de televiziune francofon TV5. Doi ani mai târziu, primul Summit al Francofoniei la Versailles, sub preşedinţia lui François Mitterrand. În 1989, au loc primele Jocuri ale Francofoniei, manifestare sportivă şi culturală, la Rabat şi Casablanca.



Sunt 200 de milioane de vorbitori de limbă franceză, dintre care 96 de milioane în Africa. Este cea de-a doua limbă a UE, cea de-a noua limbă în lume. 60% dintre francofoni au mai puţin de 30 de ani, iar 32 de state şi guverne au limba franceză ca limbă oficială. Cele 56 de ţări membre şi cele 14 ţări observator din cadrul OIF au în total 870 de milioane de locuitori.



  • 1993: Academia Română a hotărât revenirea la scrierea cu "â" în interiorul cuvântului și a formei "sunt" în loc de "sînt"




Să aveți o zi frumoasă!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...