Sărbătoare
denumită în Calendarul popular şi Măcinicii, Moşii de Mărţişor, Sfinţişorii,
Cap de Primăvară, Sâmbra plugului
semnificând începutul primăverii, întruneşte o seamă de ritualuri şi
datini foarte importante în lumea satului.
Cunoscută ca Ziua de mucenici sau Ziua de măcinici, în calendarul popular această sărbătoare creştină s-a suprapus peste începutul de An Agrar, sărbătorit la hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele friguroase ale Dochiei şi zilele călduroase ale Moşilor
Cunoscută ca Ziua de mucenici sau Ziua de măcinici, în calendarul popular această sărbătoare creştină s-a suprapus peste începutul de An Agrar, sărbătorit la hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele friguroase ale Dochiei şi zilele călduroase ale Moşilor
În Calendarul ortodox ziua de 9 martie este dedicată Sfinţiilor 40 de mucenici din Sevastia În timpurile împăratului Lichinie, în Sevastia – Armenia, trăia voivodul Agricolae ce avea în slujba sa 40 de soldaţi toţi creştini. Prinzând voivodul de veste, i-a obligat să-şi renege credinţa şi să se închine idolilor Şi pentru că aceştia au refuzat să renunţe la religia creştină, au fost cumplit torturaţi – iniţial au fost ţinuţi dezbrăcaţi într-un iezer cu apă care a îngheţat, apoi li s-au zdrobit picioarele iar în final au fost arşi pe rug.
Măcinici se
numesc şi spiritele moşilor şi strămoşilor cărora li se face pomană la 9 martie
– începutul Anului Agrar, sub forma Mucenicilor – adică preparate speciale din
aluat ce se mănâncă ritual şi se dau de pomană la biserică sau cimitir. Acestea
sunt din aluat ca de cozonac, dospit, având forma de opt, de albină, de
porumbel sau de om, unşi cu miere şi nucă pisată, sau colăcei din aluat
nedospit, fierţi în apă îndulcită cu miere, la care se adaugă nucă pisată, cum
le spunea bunica – regăţeneşti, adică “nu ţienau de lumea Ardealului”. Credinţa
sau superstiţia este că cine va da de pomană mucenici, le va merge bine tot
anul, vor fi feriţi de boli şi necazuri.
Se presupune că
tradiţia acestor alimente obligatorii în această zi, este o perpetuare sub altă
formă a sacrificiilor rituale umane din ceremoniile Anului Nou ce se celebrau
la echinocţiu de primăvară.
În credința populară în ziua
mucenicilor se încheie zilele babelor, zilele capricioase ale îngemănării
iernii cu primăvară, lăsând loc zilelor moșilor, zile calde. De aceea, în
această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea
pământului cu bate sau maiuri, rostind descântece, pentru că să iasă căldură și
să între gerul, sau jocul copiilor peste foc, scrie crestinortodox.ro
Ce nu trebuie să faci în această
zi
Nu este bine să faci treburi în
casă și nici în gospodărie în ziua celor 40 de Mucenici. În caz contrar, se
spune că Sfintii te vor pedepsi prin 40 de zile de boală.
În unele regiuni ale ţării,
gospodinele nu iau ouăle din cuibare; se spune că acestea trebuie lăsate acolo,
pentru a fi spor la ouă şi la pui tot anul.
O altă superstiţie spune că în
prima zi a moşilor nu trebuie aruncat gunoiul din casă, pentru a nu se înmulţi
lupii.
În unele zone din Oltenia, în
dimineaţa zilei de 9 martie se afumă casa şi pe cei care locuiesc în ea, pentru
a fi feriţi tot anul de animale şi lighioane sălbatice.
În ziua Sfinţilor Mucenici se
face prognoza vremii până la sfârşitul anului. De secole, se spune că, dacă
plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti. Însă, dacă tună în timpul
zilei, este un semn bun: va urma o vară favorabilă culturilor, iar recoltele
vor fi mai mari decât speră gospodarii.
Cine au fost cei 40 de mucenici
Sfinții 40 de mucenici erau
soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman păgân Licinius. Aflând
despre credința lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine
idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre.
Prin semne divine au fost însă
întăriți în dreapta credință. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la
moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. În aceea noapte s-au petrecut mari
minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi
strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scosi vii din
lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele.
Sărbătoarea creștină a Sfinților
40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol
tradițional și a generat o sărbătoare tradițională românească, Mucenicii sau
Măcinicii. În credința populară în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor,
zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor
moșilor, zile calde. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de
alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind
descântece, pentru ca să iasă căldura și să intre gerul, sau jocul copiilor
peste foc.
Ziua de 9 martie, când Biserica
Ortodoxă sărbătorește pe cei 40 de Mucenici uciși în Sevastia, are pentru
spiritualitatea populară o conotație aparte. În această zi, în toate comunitățile
rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.
După ce plugul era trecut prin
foc de către fierarul (faurul) satului, era reparat, curățat și purificat iar
între plugari se încheiau înțelegeri pentru întovărășire la arat, în dimineața
acestei zile plugul era scos în fața casei în mod festiv. Acesta era momentul
ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presărat cu numeroase
obiceiuri.
Patruzeci sau patruzeci și patru?
După tradiția creștină, sfinții
martiri au fost 40, după cea geto-dacică, au fost 44, atâtea fiind și zilele
dintre 9 Martie și 23 Aprilie. În unele zone, exista până astăzi credința, că
acești sfinți au fost 44. Folcloristul Simion Florea Marian a tipărit o
legendă, din Fratautul Vechi – Moldova, unde se vorbește de ziua celor 44 de
Sfinți.
Potrivit tradiției populare, în
această zi, femeile fac mucenici în formă de opturi. Aceștia sunt duși la
biserică pentru a fi binecuvantați și apoi sunt consumați în familie.
Tradiţii şi ritualuri de Măcinici.
Zilele babei, primele nouă de la începutul lunii martie, corespund cu
zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuş dedicat morţii
şi renaşterii sezoniere. Tradiţia populară spune că aspectul instabil al
vremii din aceste zile se datorează caracterului capricios al Babei
Dochia. Aceasta, punând rămăşag cu omătul şi cu frigul că va fi mai
voinică decât ei, şi-a pus nouă cojoace şi a pornit la drum. Tot
schimbându-se vremea, baba a început să-şi lepede, rând pe rând,
cojoacele. În ultima zi, rămânând fără niciun cojoc, a venit gerul şi
baba a îngheţat, transformându-se în stană de piatră. Baba Dochia
simbolizează astfel anul vechi, care este pe sfârşite, iar moartea sa
marchează hotarul între anotimpul friguros şi cel călduros.
Printre obiceiurile practicate cu ocazia acestei sărbători, se înscriu şi unele specifice ritualului de An Nou. Cel mai răspândit dintre acestea este reprezentat de prepararea mucenicilor, cunoscuţi şi sub denumirile de Sfinţi, Sfinţişori, Brădoşi, Mucenici. În amintirea celor 40 de mucenici din Sevastia, gospodinele din Moldova pregătesc colaci, copţi sub forma cifrei 8, din aluat de cozonac, unşi cu miere şi cu nucă. În Dobrogea şi în Muntenia, mucenicii, de dimensiuni mai mici, dar tot sub forma cifrei 8, nu sunt copţi, ci fierţi în apă cu zahăr, scorţişoară şi nucă, simbolizând astfel lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Mucenicii sunt consumaţi după ce au fost duşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi.
Tradiţia populară atestă, pentru această zi, un obicei potrivit căruia în Ziua de mucenici se consumă 40 sau 44 de pahare de vin. Totodată, sunt aprinse focurile de Măcinici în curţi şi grădini, în faţa caselor şi pe câmp, sunt purificaţi oamenii şi animalele prin stropirea cu apă sfinţită, se fac observaţii şi previziuni meteorologice, este scoasă mierea de albine din stupi sau sunt tăiate primele corzi de viţă-de-vie.
Printre obiceiurile practicate cu ocazia acestei sărbători, se înscriu şi unele specifice ritualului de An Nou. Cel mai răspândit dintre acestea este reprezentat de prepararea mucenicilor, cunoscuţi şi sub denumirile de Sfinţi, Sfinţişori, Brădoşi, Mucenici. În amintirea celor 40 de mucenici din Sevastia, gospodinele din Moldova pregătesc colaci, copţi sub forma cifrei 8, din aluat de cozonac, unşi cu miere şi cu nucă. În Dobrogea şi în Muntenia, mucenicii, de dimensiuni mai mici, dar tot sub forma cifrei 8, nu sunt copţi, ci fierţi în apă cu zahăr, scorţişoară şi nucă, simbolizând astfel lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Mucenicii sunt consumaţi după ce au fost duşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi.
Tradiţia populară atestă, pentru această zi, un obicei potrivit căruia în Ziua de mucenici se consumă 40 sau 44 de pahare de vin. Totodată, sunt aprinse focurile de Măcinici în curţi şi grădini, în faţa caselor şi pe câmp, sunt purificaţi oamenii şi animalele prin stropirea cu apă sfinţită, se fac observaţii şi previziuni meteorologice, este scoasă mierea de albine din stupi sau sunt tăiate primele corzi de viţă-de-vie.
Tot în această zi se spune că se deschid mormintele şi porţilor Raiului,
pentru ca sufletele morţilor să revină printre cei vii, aceştia fiind
aşteptaţi cu scaune şi cu mese întinse la focurile de Măcinici.
De asemenea, în ziua de 9 martie se făceau numeroase pronosticuri meteorologice. Se spunea că pământul îngheţat în această zi prezicea o toamnă fără brume, iar dacă pământul nu era îngheţat, bruma din toamnă avea să cadă devreme. Astfel, oamenii ştiau cum să-şi planifice muncile câmpului.
Foarte puternică era şi credinţa potrivit căreia începutul simbolic al activităţilor economice în această zi aduce spor şi belşug. Este ziua în care se scotea plugul la arat, marcând, astfel, momentul ce deschidea ciclul sărbătorilor de primăvară şi începutul noului an agrar.
De asemenea, în ziua de 9 martie se făceau numeroase pronosticuri meteorologice. Se spunea că pământul îngheţat în această zi prezicea o toamnă fără brume, iar dacă pământul nu era îngheţat, bruma din toamnă avea să cadă devreme. Astfel, oamenii ştiau cum să-şi planifice muncile câmpului.
Foarte puternică era şi credinţa potrivit căreia începutul simbolic al activităţilor economice în această zi aduce spor şi belşug. Este ziua în care se scotea plugul la arat, marcând, astfel, momentul ce deschidea ciclul sărbătorilor de primăvară şi începutul noului an agrar.
Serbarea zilei numelui
Toţi oamenii
care nu au nume de sfinţi, serbează în această zi onomastica.
Focurile de Măcinici denumite şi Focurile Sfinţilor
Ca toate
focurile rituale, au simbolismul purificării şi renaşterii. Ciudat cât de
asemănătoare este credinţa hinduistă şi budistă unde încinerarea morţilor este
condiţia renaşterii. Iar dacă ne gândim că în negurile ancestrale, această
tradiţie a existat inclusiv la strămoşii noştrii, se pot face legături logice.
Focul
echinocţial de Măcinici, reprezintă “încinerarea simbolică a iernii şi
renaşterea spiritului verii”, în acelaşi timp are rol de purificare, precum şi
ritual magic prin care se credea că se ajută soarele pentru a depăşi momentul
crucial al echinocţiului – “echilibrul perfect dintre lumină şi întuneric”
să-şi recapete puterea şi să-şi reia noua coordonată pe bolta cerului, corespunzătoare
anotimpului nou.
Faptul că aceste
focuri erau aprinse cu exactitate la dată echinocţiul de primăvară în stil
vechi, confirmă originea lor (ca şi a celorlalte focuri rituale legate tot de
date astronomice) în vechiul cult al soarelui, existent în forme surprinzător
de asemănătoare în toată lumea. Un exemplu - şi acum pe insula Fidji, apusul
soarelui este omagiat zilnic cu un ritual de torţe aprinse – cu caracter nu
turistic ci tradiţional. În Mexicul antichităţii, la echinocţii, pentru ca
astrul zilei să revină şi să lumineze la fel pământul, i se aducea ca jertfă pe
Piramida Soarelui - inima încă pulsând, scoasă din pieptul unui om VIU de către
Marii Preoţi. Cercetătorii au apreciat că s-ar fi făcut în jur de 60.000 de
astfel de jertfe umane.
Revenind la focurile
de Măcinici, acestea nu se făceau pe dealuri ci în curţile sau grădinile
oamenilor, unde se strângeau gunoaiele grajdului, uscăturile grădinii, gunoiul
rezultat din curăţenia riguroasă a casei. Peste focurile aprinse, tinerii
săreau pentru a li se îmbiba hainele cu fum, acesta având rol de purificare. În
unele regiuni erau şi vitele trecute prin foc, ca să fie astfel apărate de boli
– ca şi la alte focuri tradiţionale. Focul presupunea distrugerea tuturor
forţelor malefice care în perioada de cumpănă a anotimpurilor erau întotdeauna
pribegite prin lume. După felul cum erau flăcările focului şi cum mergea fumul
se făceau diferite prognosticuri meteorologice.
Gospodina casei
amesteca cenuşa rămasă de la foc cu cea din vatră, apoi înconjura de trei ori casa, grajdul,
coteţelor, aceasta era de fapt un ritual
magic pentru a le proteja astfel de şerpi
şi dihori, apoi o punea la rădăcina pomilor fructiferi, pentru a da rod
şi a-i feri de dăunători. În unele regiuni există superstiţia ca femeile să se
uite la foc printr-o sită de cernut făină, astfel pot să-şi vadă copiii morţi.
În altele se crede că focurile sunt făcute pentru a încălzi cei 40 de mucenici
( Speranţia).
Baterea pământului cu maiurile.
Este tot o practică rituală – cu rol magic de
a scoate căldura din pământ şi a alunga frigul. Ceremonialul este executat de
copii şi tineret, care, bătând cu beţele, mailurile sau ciomegele în pământ –
in timpul focului ritual, sau ziua, strigau versuri cu caracter de descântec: “
Intră frig şi ieşi căldură / să se facă vreme bună / Pe la noi pe bătătură/ (
Muntenia, Oltenia)
Aşa cum
relatează Ion Ghinoiu, în unele regiuni există credinţa că pământul este bătut
cu maiurile de către Moşi – adică spiritele strămoşilor, asimilate celor 40 de
mucenici din sărbătoarea ortodoxă. Strigăturile erau legate de aceştia: “
Patruzeci de sfinţi voinici/ Daţi cu botele-n pământ / Ca să tune (intre)
frigul / Să iasă căldura. ( Moldova) Ceremonialul era menit să stimuleze
norocul şi sănătatea oamenilor, pe tot timpul anului. Se crede că forma
antropomorfă a ofrandei din aluat (copt sau fiert), ar fi inspirată de
maiurile, botele sau măciucile folosite pentru a « scoate căldura din pământ »
Retezatul stupilor de Mucenici
Se scot stupii
din adăpăsturi, se curăţă fagurii uscaţi, se recoltează mierea folosită pentru
leacuri, apoi stupii se ung cu rachiu de drojdie şi zeamă de mucenici, pentru
ca să se înmulţească albinele şi mierea ( Speranţia). Tot atunci se împarte miere
la vecini şi pâine ( idem)
Apicultorii fac
în unele zone, mucenici în formă de albine, ca să aibă stupii miere multă.
Turta de Măcinici.
În unele
regiuni, din acelaşi aluat de cozonac se face o turtă mare în formă de om,
având nas şi urechi dar fără ochi. Ea poartă denumirea de « Uitata » şi se dă
de pomană pentru toţi morţii care în timpul anului nu au fost pomeniţi la
biserică – adică au fost uitaţi.
Ca pomeni
rituale se mai dau nuci, fructe, alune şi mâncare de fasole uscată.
“În alte regiuni femeile fac Turtele – câte
una de fiecare sfânt. Turtelele sunt nişte plăcintuţe de făină de grâu,
nedospite, sărate, unse pe deasupra cu jertfă- care este zama prăgătită din turtoiul
de bostan” ( A. Viciu)
Beţia rituală
În această zi, în tradiţia populară, bărbaţii beau 44 de pahare cu vin. Ritualul străvechi de primăvară este născut din credinţa că vinul băut se transformă în sânge şi dă bărbaţilor putere de muncă pentru întregul an şi să nu se lipească bolile de ei. Picăturile rămase din vinul băut de 9 martie erau risipite de oamenii de la sate peste pomi şi vii, ca să aibă recolte bogate. De unde provine însă diferenţa dintre cei 40 de Mucenici şi cele 44 de pahare cu vin? După tradiţia creştină, Sfinţii martiri au fost 40, după cea geto-dacică, au fost 44, atâtea fiind şi zilele dintre 9 martie şi 23 aprilie, când este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Acestei sărbători i se mai spune şi “Ziua celor fără nume”, a tuturor celor care nu-şi au prenumele dintre sfinţi sau Ziua bărbaţilor.
Legenda ogorului cu mazăre
Conform unei
vechi legende, de ziua Sfinţilor 40 de Mucenici nu este bine să munceşti.
Legenda spune că, în vremuri de demult, de ziua Sfinţilor, un ţăran semăna
mazăre pe ogor. Mucenicii l-au văzut şi i-au cerut lui Dumnezeu să-l
pedepsească. Domnul a fost însă îngăduitor şi le-a cerut să îl ierte, ba chiar
să îi sporească fiecare dintre ei recolta. Omul s-a bucurat mult când s-a
trezit că are de 40 de ori mai multă mazăre. În anul următor, lacom, şi-a
semănat câmpul tot în această zi. Însă, de data aceasta, sfinţii l-au pedepsit
şi i-au dat 40 de săptămâni de boală.
Obiceiuri strămoşeşti
Sâmbra plugului.
Era de fapt obiceiul asocierii plugarilor pe
considerente de prietenie, rudenie, vecinătate,
pentru a efectua împreună muncile agricole de primăvară. În acest sens
se stabileau condiţiile, numărul de vite, ordinea la arat, condiţiile de lucru
– iar înţelegerea se pecetluia cu o petrecere ( Moldova, Bucovina) ( I.Ghinoiu)
Pornirea plugului
Plugul este simbolul fertilităţii dar şi al fecundităţii. Caracterul sacral al plugului reiese din unele legende mitice în care “Valul lui Traian” ar fi fost făcut de nişte uriaşi cu puteri supraomeneşti ( Novac cu fii săi), care au învăţat locuitorii cum se face agricultura. Sursa acestei legende mitice s-ar putea să fie scrierile lui Herodot care vorbind despre sciţii din Dacia spune de “iniţierea muncii sacre a pământului cu plugul de aur căzut din cer”. O altă legendă spune că Fârtatul ( Dumnezeu) pentru a uşura munca oamenilor le-a dat uneltele -aratrul ( plugul) şi secera, considerată şi ea unealtă cerească prin forma asemănătoare lunii.( R. Vulcănescu)
Aşa cum
relatează I. Evseev – citându-l pe L. Frobenius: „Cele dintâi utilizări ale
plugului în agricultură au fost ceremonii, în desfăşurarea cărora plugul era
falusul vitei „bărbăteşti” care-l trăgea şi care-şi dăruia mamei-pământ,
sămânţa”.
Pe vremurile
antecomuniste, antecolectiviste, pornitul plugului era o sărbătoare rituală,
îndeplinită înaintea ieşitului la arat. Ea era anticipată încă din februarie,
“se scotea plugul de sub straşină” unde era pus de cu toamnă, se curăţa, se
ascuţeau cosoarele la fierar ( numiţi şi covaţi) însăşi numele popular al lunii
– Făurar, simboliza meşterii care pregăteau uneltele.
În ziua de Cap de Primăvară – 9 martie, plugul
era scos în curtea gospodăriei şi la el se înjugau boii. Apoi urma un adevărat
ritual magic, diferenţiat neesenţial după zonă deoarece credinţa era că: „una
din grijile Strigoilor este să împiedice pe oameni la pornitul plugului” ( T.Pamfilie – Duşmani şi
prieteni).
Astfel în
Moldova, Transilvania, Bucovina şi Basarabia de coarnele boilor sau de plug se
atârna un colac din grâu în formă de 8 făcut la Crăciun şi păstrat special
pentru Pornirea Plugului, pentru a fi mâncat după ceremonie, o parte de plugari
şi vite şi în unele regiuni o parte era îngropată în brazdă.
În Bucovina, se
aşeza în curte o strachină cu apă sfinţită la Bobotează – cu un mănunchi de
busuioc uscat, un vas mai mic cu boabe de grâu, o mână de sare şi un ciob de
oală cu tămâie aprinsă. Vasele trebuiau ocolite de trei ori în sensul mersului
soarelui pe cer, apoi se ocolea plugul şi boii, stropindu-i cu apă sfinţită şi tămâindu-i, iar în final
vasul cu tămâie se spărgea de coarnele lor, iar apa sfinţită li se vărsa pe picioare. În acest timp gospodina
rostea cuvinte cu rol de descântec:
« Precum nimic
de tămâie şi aghiasmă / nu se poate apropia / Tot aşa / De arătură şi sămânţă /
Nu se pot apropia / Şi de dobitoacele noastr „ Sau : „Cât de curată e tămâia /
Şi aghiasma / Aşa de curaţi şi voi să umblaţi / Nicând să nu daţi / Peste vreun
moroi / sau vreun strigoi / Să vă facă rău”.( S.Fl.Marian)
Sunt două
exemple, în funcţie de regiune versurile diferă dar esenţa este aceiaşi.
După ce se
încheia acest ceremonial, gospodarul făcea o brazdă circulară în curte sau în
jurul casei, în timp ce restul familiei şi ceilalţi ţărani stăteau tăcuţi în
genunchi. În tot timpul ceremonialului gospodarul nu avea voie să scoată nici
un cuvânt „ ca să nu-i mănânce păsările şi dăunătorii recolta”. În alte
regiuni, se arunca un ou în faţa plugului, se punea un topor sau se răspândea
în faţa porţii un făraş cu jăratic, pentru a trece boii peste el – “ ca să fie
iuţi la arat”. În Ardeal, cel care ieşea primul la arat era decretat Crai şi
avea dreptul să judece pe cei leneşi şi
cei care au făcut fapte necuvincioase în timpul postului. Această
judecată făcută în faţa bisericii duminica după masă, purta denumirea de datina
Bricelatului.
„Înconjurarea de
trei ori a plugului, afumarea lui cu tămâie şi stropirea cu aghiasmă se face cu
scopul ca atât plugarilor cât şi vitelor să le meargă bine în tot cursul
aratului şi să iasă cu arătura în capăt tot aşa voioşi şi sănătoşi cum au
intrat, să-i ferească Dumnezeu de rele,
să nu iasă înainte vreun moroi sau strigoi ori vreo pocitură şi să-l pocească,
să rodească pâinea ce vor semăna-o, mai pe scurt să nu fie lipsă de nimic” (
Simion Fl. Marian)
Iată o altă
credinţă legată de începutul muncilor agrare: „ţăranul când bagă plugul în
brazdă, udă plugul ca să-i meargă bine, apoi în noaptea de dinaintea muncii, nu
se culcă laolaltă cu femeia, nu dă nimic din casă, iar dimineaţa se spală şi se
îngrijeşte de el femeia ca să se îmbrace curat” ( Gh. Rusu Togan – Viziuni
străvechi)
Vechi superstiţii de Măcinici
- Cine nu ţine această sărbătoare va boli 40
de zile. ( Speranţia)
-Legumele sădite
de femei în grădină până să răsară soarele, vor rodi de 40 de ori mai mult şi
se nu vor putrezi toamna. Înaintea semănatului femeile trebuie însă să
facă 40 de mătănii, 40 de mucenici şi să
pregătească 40 de lumânări pentru biserică.
- Apa de zăpadă
sau ploaie strânsă în această zi e bună pentru dureri de cap şi ochi, sau alte
boli.
- Pâinea casei
se împunge de 40 de ori cu o ţeavă, pentru ca toţi cei din casă să fie
sănătoşi. În unele regiuni, ca şi la anul Nou se pune un ban, apoi pâinea este
tăiată după numărul membrilor familiei şi cine găseşte banul va avea noroc.
- În unele
regiuni fetele şi flăcăii merg la câmp să strângă rădăcină de “Iarbă Mare” bună
pentru vrăji şi leacuri – cine găseşte o rădăcină mare şi întreagă, e semn că
va avea nevastă/ bărbat – frumos.
- Ca să fereşti
vitele de şerpi sau nevăstuici, de boli şi
animale de pradă le ungi cu mujdei de usturoi
Previziuni meteorologice.
- Cum este vremea la Mucenici, aşa va fi
următoarele 40 de zile.
- Dacă plouă, şi
Paştele va fi ploios. Dacă tună înainte de această zi, va fi o vară ploioasă şi
recolta slabă. Dacă tună de Mucenici vara va fi roditoare şi călduroasă.
- Aşa cum fac
femeile în Zilele Babelor, şi bărbaţii îşi alege dinainte o zi, începând cu 10
martie – timp de 40 de zile ( după numărul Mucenicilor). Cum va fi vremea
atunci, aşa îi va fi sufletul tot anul.
Câteva ritualuri legate de începutul muncilor agricole
în alte timpuri şi la alte popoare.
La vechii romani
Anna Perenna, era venerată ca zeiţa fertilităţii pământului. In cinstea ei,
înaintea primului arat, pe 15 martie se
făcea o adevărată sărbătoare populară, pentru a o cinsti şi astfel ea să fie
recunoscătoare şi să facă recolta bogată. Cercetătorii atestă că originea ei datează încă de pe vremea
etruscilor, când, era cinstită şi sărbătorită ca zeiţă a fertilităţii, atât a
pământului cât şi a oamenilor.
Tot în panteonul
zeilor romani, Ceres era considerată mama agriculturii alături de Tellus
Mater. Aceasta din urmă reprezenta
însuşi pământul, iar Ceres era cea care se îngrijea de puterea lui de
zămislire, de fertilitatea lui. Inainte ca Ceres să fie considerată varianta
romană a zeităţii grece Demeter, ea avea o identitate proprie. Numele ei derivă
de la rădăcina cuvântului „a creea”. In fiecare an, nu chiar la începutul
primăverii ci pe 19 aprilie era serbată într-un adevărat ritual dedicat bunului
mers al semănăturilor, în marele circ din Roma. Aici, erau lăsate să fugă vulpi
libere, de coada cărora erau fixate beţe aprinse. Ele alergau înebunite în
toate părţile în timp ce publicul arunca după ele lemne aprinse. Acest ritual
sălbatic avea semnificaţia ca focul să ardă şi să distrugă tot răul şi lanurile
de cereale ce creşteau pe câmp să fie păzite de boli şi dăunători. Zeiţa
ocrotea şi apăra planta pentru a creşte şi a ajunge la maturitate.
Ca zeiţa
recoltei ea era serbată în luna august, când femeile făceau în cinstea ei
adevărate ritualuri secrete. Totodată ea era considerată şi zeiţă a morţii şi a
renaşterii, pentru că doar prin moartea plantei ea putea fi mâncată. De
asemenea se credea că după moartea unui om, Ceres îl reda lui Tellus Mater
(pământului) înapoi.
* La francezi, pe
toate mărcile poştale uzuale, între anii 1849-50 şi 1870-75 era capul zeiţei
Ceres, ca semn al bunăstării şi fertilităţii.
* În China –
ceremoniile pentru recolta bogată erau făcute de însuşi impăratul ţării.Templul
Cerului, construit în anul 1420, în timpul dinastiilor Ming şi Qing (1368-1911)
era şi este cel mai impunător şi important din Beijing, deoarece era dedicat
recoltei. Aici împăraţii Chinei, în fastuase ceremonii rituale, se rugau cerului,
pentru a avea o recoltă bogată de orez. El este construit în Sudul Oraşului
Interzis (palatul imperial de iarnă) iar parcul în care este plasat este de 4
ori mai mare ca întindere, decât suprafaţa totală a Palatului Interzis, ceea ce
denotă consideraţia şi importanţa ce se dădea templului. Zidul ce-l înconjoară
are aspect simbolic – în partea sudică este pătrat, în cea nordică este
semirotund, aceasta reprezentând
concepţia antică chineză conform căreia “Cerul este rotund, iar Pământul
pătrat”.
Cele 4 coloane
principale (roşu-portocaliu) ce susţin întreaga construcţie simbolizează cele 4
anotimpuri ale anului. Cele 12 coloane (roşii) care susţin primul acoperiş
simbolizează ziua (în antichitate aceasta era împărţită în 12 timpi) Al doilea
acoperiş este plasat pe 12 coloane (verzi), ce simbolizează lunile anului, iar
suma totală a coloanelor mici simbolizează
cele 24 de sărbători agricole, după calendarul tradiţional chinezesc.
* În Thailanda o
sărbătoare deosebit de importantă este „ceremonia plugului regal, adică a
semănatului”care se păstrează cu sfinţenie.Ea are loc în piaţa Sanam Luang din
Bangkok, într-o duminică din luna mai – stabilită de către preoţii brahmani şi
astrologi. Este o tradiţie de peste 2500 de ani, simbolizând cultul
fertilităţii pământului şi este practicată înaintea primului semănat anual al
orezului, tocmai pentru ca recolta să fie îmbelşugată.
După o serie
întreagă de preliminări fastuoase, ministrul agriculturii, cu un plug aurit la
care se înhamă o pereche de boi albi cu coarnele împodobite, face trei brazde
simbolice în trei „direcţii ale cerului”( nu spre vest care este direcţia
morţii), în care seamănă boabele sfinţite de călugării budişti în templu.Orezul
este adus în coşuri argintate, purtate pe umeri precum cobiliţele, de fete
tinere în costume strălucitoare de sărbătoare, cu fireturi de aur – înainte
rolul acesta îl aveau doar prinţesele.Alte boabe sfinţite sunt aruncate asupra
ţăranilor care vin în urma plugului şi acoperă brazda cu pământ, simbolizând
astfel o recoltă bogată.
Când totul a
fost terminat, se pun în faţa boilor talere cu orez, porumb, susan, apă şi
whisky de orez şi, în funcţie de alegerea lor, astrologii spun cum va fi
recolta următoare. Această procesiune, urmată de preoţii brahmani îmbrăcaţi în
costume de sărbătoare, de soldaţi în uniforme roşii de paradă, de nenumăraţi
muzicanţi instrumentişi, precum şi ţărani din întreaga ţară, trece prin faţa
regelui, a curţii regale şi a înalţilor demnitarei care asistă în tribune
special amenajate, toţi îmbrăcaţi în costumele luxoase de ceremonie, ce se
purtau în vechiul Siam. Regele declară astfel deschis sezonul semănatului.
Dacă ziua este
senină şi cu soare, este semn bun. După încheierea ceremoniei, fiecare ţăran
primeşte câte un bob de orez sfinţit, pe care îl seamănă pe câmpul propriu,
pentru ca recolta să fie bogată ( J.M.Cristea – In Ţara Surâsului-Thailanda)
* La populaţia
Bedik, din sudul Senegalului-Africa, la graniţă cu Guineea, cea mai importantă
sărbătoare este Minymor - serbarea rituală, anuală a însămânţatului, ce are loc
în luna mai. Tot satul, întrunit în cerc sub pomul de sfat - vatra satului, se
roagă pentru ca forţele naturii să fie favorabile pentru o recoltă bogată, apoi
dansează în ritmul unor tobe primitive, înconjurând în cerc copacul, unul după
altul, în sensul drumului sorelui pe cer – de la răsărit la apus, ca să
gonească duhurile rele, potrivnice. Este unul dintre cele mai vechi ritualuri
din Africa. Legătura cu spiritele o fac oamenii care poartă pe faţă o mască alcătuită
din coaja unui copac special, care creşte în pădurea sfântă.
***
O mică
povestioară a lui Ion Creangă, editată în 1914 – necunoscută din programa
şcolară, care poate pentru mulţi dintre cititori este inedită.
„Un ţigan vrea
să încalece pe iapa sa dar nu putea. Se rugă de Sf. Ilie să-l pună călare, se
opinti, dară se ridică numai puţintel; se rugă apoi de Sf. Nicolae, dar nici
acesta nu ajută mai mult ca cel dintâi. Stăi, zise ţiganul, că ştiu eu de cine
să mă rog: de cei patruzeci şi unu de mucenici.
-Sânţi patruzeci
şi unu de mucenici, puneţi-mă pe cal, că vă dau o lumânare de nouă parale.
Se opinti
ţiganul şi de asta-dată şi sări dincolo de iapă.
-Ei, istoria
dracului! zise ţiganul; am greşit cu unul, dacă mă rugam de patruzeci, drept pe
iapă ajungeam”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!