Mucenicii – Anul Nou Agrar –Semnificații, tradiții,superstiții

Sărbătoare denumită în Calendarul popular şi Măcinicii, Moşii de Mărţişor, Sfinţişorii, Cap de Primăvară, Sâmbra plugului  semnificând începutul primăverii, întruneşte o seamă de ritualuri şi datini foarte importante în lumea satului.
Cunoscută ca Ziua de mucenici sau Ziua de măcinici, în calendarul popular această sărbătoare creştină s-a suprapus peste începutul de An Agrar, sărbătorit la hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele friguroase ale Dochiei şi zilele călduroase ale Moşilor

În Calendarul ortodox ziua de 9 martie este dedicată Sfinţiilor 40 de mucenici din Sevastia În timpurile împăratului Lichinie, în Sevastia – Armenia, trăia voivodul  Agricolae ce avea în slujba sa 40 de soldaţi toţi creştini. Prinzând voivodul de veste, i-a obligat să-şi renege credinţa şi să se închine idolilor Şi pentru că aceştia au refuzat să renunţe la religia creştină, au fost cumplit torturaţi – iniţial au fost ţinuţi dezbrăcaţi într-un iezer cu apă care a îngheţat, apoi li s-au zdrobit picioarele iar în final au fost arşi pe rug.  

Măcinici se numesc şi spiritele moşilor şi strămoşilor cărora li se face pomană la 9 martie – începutul Anului Agrar, sub forma Mucenicilor – adică preparate speciale din aluat ce se mănâncă ritual şi se dau de pomană la biserică sau cimitir. Acestea sunt din aluat ca de cozonac, dospit, având forma de opt, de albină, de porumbel sau de om, unşi cu miere şi nucă pisată, sau colăcei din aluat nedospit, fierţi în apă îndulcită cu miere, la care se adaugă nucă pisată, cum le spunea bunica – regăţeneşti, adică “nu ţienau de lumea Ardealului”. Credinţa sau superstiţia este că cine va da de pomană mucenici, le va merge bine tot anul, vor fi feriţi de boli şi necazuri.

 

Se presupune că tradiţia acestor alimente obligatorii în această zi, este o perpetuare sub altă formă a sacrificiilor rituale umane din ceremoniile Anului Nou ce se celebrau la echinocţiu de primăvară.

În credința populară în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvară, lăsând loc zilelor moșilor, zile calde. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bate sau maiuri, rostind descântece, pentru că să iasă căldură și să între gerul, sau jocul copiilor peste foc, scrie crestinortodox.ro

Ce nu trebuie să faci în această zi

Nu este bine să faci treburi în casă și nici în gospodărie în ziua celor 40 de Mucenici. În caz contrar, se spune că Sfintii te vor pedepsi prin 40 de zile de boală.

În unele regiuni ale ţării, gospodinele nu iau ouăle din cuibare; se spune că acestea trebuie lăsate acolo, pentru a fi spor la ouă şi la pui tot anul.

O altă superstiţie spune că în prima zi a moşilor nu trebuie aruncat gunoiul din casă, pentru a nu se înmulţi lupii.

În unele zone din Oltenia, în dimineaţa zilei de 9 martie se afumă casa şi pe cei care locuiesc în ea, pentru a fi feriţi tot anul de animale şi lighioane sălbatice.

În ziua Sfinţilor Mucenici se face prognoza vremii până la sfârşitul anului. De secole, se spune că, dacă plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti. Însă, dacă tună în timpul zilei, este un semn bun: va urma o vară favorabilă culturilor, iar recoltele vor fi mai mari decât speră gospodarii.

Cine au fost cei 40 de mucenici

Sfinții 40 de mucenici erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman păgân Licinius. Aflând despre credința lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre.

Prin semne divine au fost însă întăriți în dreapta credință. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. În aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scosi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele.

Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradițional și a generat o sărbătoare tradițională românească, Mucenicii sau Măcinicii. În credința populară în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moșilor, zile calde. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, pentru ca să iasă căldura și să intre gerul, sau jocul copiilor peste foc.

Ziua de 9 martie, când Biserica Ortodoxă sărbătorește pe cei 40 de Mucenici uciși în Sevastia, are pentru spiritualitatea populară o conotație aparte. În această zi, în toate comunitățile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.

După ce plugul era trecut prin foc de către fierarul (faurul) satului, era reparat, curățat și purificat iar între plugari se încheiau înțelegeri pentru întovărășire la arat, în dimineața acestei zile plugul era scos în fața casei în mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presărat cu numeroase obiceiuri.

Patruzeci sau patruzeci și patru?

După tradiția creștină, sfinții martiri au fost 40, după cea geto-dacică, au fost 44, atâtea fiind și zilele dintre 9 Martie și 23 Aprilie. În unele zone, exista până astăzi credința, că acești sfinți au fost 44. Folcloristul Simion Florea Marian a tipărit o legendă, din Fratautul Vechi – Moldova, unde se vorbește de ziua celor 44 de Sfinți.

Potrivit tradiției populare, în această zi, femeile fac mucenici în formă de opturi. Aceștia sunt duși la biserică pentru a fi binecuvantați și apoi sunt consumați în familie.

Tradiţii şi ritualuri de Măcinici.

Zilele babei, primele nouă de la începutul lunii martie, corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere. Tradiţia populară spune că aspectul instabil al vremii din aceste zile se datorează caracterului capricios al Babei Dochia. Aceasta, punând rămăşag cu omătul şi cu frigul că va fi mai voinică decât ei, şi-a pus nouă cojoace şi a pornit la drum. Tot schimbându-se vremea, baba a început să-şi lepede, rând pe rând, cojoacele. În ultima zi, rămânând fără niciun cojoc, a venit gerul şi baba a îngheţat, transformându-se în stană de piatră. Baba Dochia simbolizează astfel anul vechi, care este pe sfârşite, iar moartea sa marchează hotarul între anotimpul friguros şi cel călduros.

Printre obiceiurile practicate cu ocazia acestei sărbători, se înscriu şi unele specifice ritualului de An Nou. Cel mai răspândit dintre acestea este reprezentat de prepararea mucenicilor, cunoscuţi şi sub denumirile de Sfinţi, Sfinţişori, Brădoşi, Mucenici. În amintirea celor 40 de mucenici din Sevastia, gospodinele din Moldova pregătesc colaci, copţi sub forma cifrei 8, din aluat de cozonac, unşi cu miere şi cu nucă. În Dobrogea şi în Muntenia, mucenicii, de dimensiuni mai mici, dar tot sub forma cifrei 8, nu sunt copţi, ci fierţi în apă cu zahăr, scorţişoară şi nucă, simbolizând astfel lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Mucenicii sunt consumaţi după ce au fost duşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi.

Tradiţia populară atestă, pentru această zi, un obicei potrivit căruia în Ziua de mucenici se consumă 40 sau 44 de pahare de vin. Totodată, sunt aprinse focurile de Măcinici în curţi şi grădini, în faţa caselor şi pe câmp, sunt purificaţi oamenii şi animalele prin stropirea cu apă sfinţită, se fac observaţii şi previziuni meteorologice, este scoasă mierea de albine din stupi sau sunt tăiate primele corzi de viţă-de-vie.

Tot în această zi se spune că se deschid mormintele şi porţilor Raiului, pentru ca sufletele morţilor să revină printre cei vii, aceştia fiind aşteptaţi cu scaune şi cu mese întinse la focurile de Măcinici.

De asemenea, în ziua de 9 martie se făceau numeroase pronosticuri meteorologice. Se spunea că pământul îngheţat în această zi prezicea o toamnă fără brume, iar dacă pământul nu era îngheţat, bruma din toamnă avea să cadă devreme. Astfel, oamenii ştiau cum să-şi planifice muncile câmpului.

Foarte puternică era şi credinţa potrivit căreia începutul simbolic al activităţilor economice în această zi aduce spor şi belşug. Este ziua în care se scotea plugul la arat, marcând, astfel, momentul ce deschidea ciclul sărbătorilor de primăvară şi începutul noului an agrar.

 

Serbarea zilei numelui

Toţi oamenii care nu au nume de sfinţi, serbează în această zi onomastica.

Focurile de Măcinici denumite şi Focurile Sfinţilor

Ca toate focurile rituale, au simbolismul purificării şi renaşterii. Ciudat cât de asemănătoare este credinţa hinduistă şi budistă unde încinerarea morţilor este condiţia renaşterii. Iar dacă ne gândim că în negurile ancestrale, această tradiţie a existat inclusiv la strămoşii noştrii, se pot face legături logice.

Focul echinocţial de Măcinici, reprezintă “încinerarea simbolică a iernii şi renaşterea spiritului verii”, în acelaşi timp are rol de purificare, precum şi ritual magic prin care se credea că se ajută soarele pentru a depăşi momentul crucial al echinocţiului – “echilibrul perfect dintre lumină şi întuneric” să-şi recapete puterea şi să-şi reia noua coordonată pe bolta cerului, corespunzătoare anotimpului nou.

Faptul că aceste focuri erau aprinse cu exactitate la dată echinocţiul de primăvară în stil vechi, confirmă originea lor (ca şi a celorlalte focuri rituale legate tot de date astronomice) în vechiul cult al soarelui, existent în forme surprinzător de asemănătoare în toată lumea. Un exemplu - şi acum pe insula Fidji, apusul soarelui este omagiat zilnic cu un ritual de torţe aprinse – cu caracter nu turistic ci tradiţional. În Mexicul antichităţii, la echinocţii, pentru ca astrul zilei să revină şi să lumineze la fel pământul, i se aducea ca jertfă pe Piramida Soarelui - inima încă pulsând, scoasă din pieptul unui om VIU de către Marii Preoţi. Cercetătorii au apreciat că s-ar fi făcut în jur de 60.000 de astfel de jertfe umane.

Revenind la focurile de Măcinici, acestea nu se făceau pe dealuri ci în curţile sau grădinile oamenilor, unde se strângeau gunoaiele grajdului, uscăturile grădinii, gunoiul rezultat din curăţenia riguroasă a casei. Peste focurile aprinse, tinerii săreau pentru a li se îmbiba hainele cu fum, acesta având rol de purificare. În unele regiuni erau şi vitele trecute prin foc, ca să fie astfel apărate de boli – ca şi la alte focuri tradiţionale. Focul presupunea distrugerea tuturor forţelor malefice care în perioada de cumpănă a anotimpurilor erau întotdeauna pribegite prin lume. După felul cum erau flăcările focului şi cum mergea fumul se făceau diferite prognosticuri meteorologice.

Gospodina casei amesteca cenuşa rămasă de la foc cu cea din vatră, apoi  înconjura de trei ori casa, grajdul, coteţelor, aceasta  era de fapt un ritual magic pentru a le proteja astfel de şerpi  şi dihori, apoi o punea la rădăcina pomilor fructiferi, pentru a da rod şi a-i feri de dăunători. În unele regiuni există superstiţia ca femeile să se uite la foc printr-o sită de cernut făină, astfel pot să-şi vadă copiii morţi. În altele se crede că focurile sunt făcute pentru a încălzi cei 40 de mucenici ( Speranţia).

Baterea pământului cu maiurile.

 Este tot o practică rituală – cu rol magic de a scoate căldura din pământ şi a alunga frigul. Ceremonialul este executat de copii şi tineret, care, bătând cu beţele, mailurile sau ciomegele în pământ – in timpul focului ritual, sau ziua, strigau versuri cu caracter de descântec: “ Intră frig şi ieşi căldură / să se facă vreme bună / Pe la noi pe bătătură/ ( Muntenia, Oltenia)

Aşa cum relatează Ion Ghinoiu, în unele regiuni există credinţa că pământul este bătut cu maiurile de către Moşi – adică spiritele strămoşilor, asimilate celor 40 de mucenici din sărbătoarea ortodoxă. Strigăturile erau legate de aceştia: “ Patruzeci de sfinţi voinici/ Daţi cu botele-n pământ / Ca să tune (intre) frigul / Să iasă căldura. ( Moldova) Ceremonialul era menit să stimuleze norocul şi sănătatea oamenilor, pe tot timpul anului. Se crede că forma antropomorfă a ofrandei din aluat (copt sau fiert), ar fi inspirată de maiurile, botele sau măciucile folosite pentru a « scoate căldura din pământ »

Retezatul stupilor de Mucenici

Se scot stupii din adăpăsturi, se curăţă fagurii uscaţi, se recoltează mierea folosită pentru leacuri, apoi stupii se ung cu rachiu de drojdie şi zeamă de mucenici, pentru ca să se înmulţească albinele şi mierea ( Speranţia). Tot atunci se împarte miere la vecini şi pâine ( idem)

Apicultorii fac în unele zone, mucenici în formă de albine, ca să aibă stupii miere multă.

Turta de Măcinici.

În unele regiuni, din acelaşi aluat de cozonac se face o turtă mare în formă de om, având nas şi urechi dar fără ochi. Ea poartă denumirea de « Uitata » şi se dă de pomană pentru toţi morţii care în timpul anului nu au fost pomeniţi la biserică – adică au fost uitaţi.

Ca pomeni rituale se mai dau nuci, fructe, alune şi mâncare de fasole uscată.

 “În alte regiuni femeile fac Turtele – câte una de fiecare sfânt. Turtelele sunt nişte plăcintuţe de făină de grâu, nedospite, sărate, unse pe deasupra cu jertfă- care este zama prăgătită din turtoiul de bostan” ( A. Viciu)

Beţia rituală

În această zi, în tradiţia populară, bărbaţii beau 44 de pahare cu vin. Ritualul străvechi de primăvară este născut din credinţa că vinul băut se transformă în sânge şi dă bărbaţilor putere de muncă pentru întregul an şi să nu se lipească bolile de ei. Picăturile rămase din vinul băut de 9 martie erau risipite de oamenii de la sate peste pomi şi vii, ca să aibă recolte bogate. De unde provine însă diferenţa dintre cei 40 de Mucenici şi cele 44 de pahare cu vin? După tradiţia creştină, Sfinţii martiri au fost 40, după cea geto-dacică, au fost 44, atâtea fiind şi zilele dintre 9 martie şi 23 aprilie, când este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Acestei sărbători i se mai spune şi “Ziua celor fără nume”, a tuturor celor care nu-şi au prenumele dintre sfinţi sau Ziua bărbaţilor.

Obiceiul cere ca în această zi să se bea 40 de pahare de vin(corespunzător cu cei 40 de martiri din Sevastia), deoarece credinţa era că vinul băut la Măcinici se transforma în sânge şi omul era astfel mai puternic şi mai sănătos tot timpul anului. Cine nu putea bea atât - gusta doar, sau se mulţumea cu 40 de linguriţe de vin, sau era stropit cu băutură – lucru mai logic. O altă variantă este că e bine să se dea de pomană 40 de pahare de vin sau ţuică. 

Legenda ogorului cu mazăre

Conform unei vechi legende, de ziua Sfinţilor 40 de Mucenici nu este bine să munceşti. Legenda spune că, în vremuri de demult, de ziua Sfinţilor, un ţăran semăna mazăre pe ogor. Mucenicii l-au văzut şi i-au cerut lui Dumnezeu să-l pedepsească. Domnul a fost însă îngăduitor şi le-a cerut să îl ierte, ba chiar să îi sporească fiecare dintre ei recolta. Omul s-a bucurat mult când s-a trezit că are de 40 de ori mai multă mazăre. În anul următor, lacom, şi-a semănat câmpul tot în această zi. Însă, de data aceasta, sfinţii l-au pedepsit şi i-au dat 40 de săptămâni de boală.

Obiceiuri strămoşeşti

Obiceiuri strămoşeşti

Citeste mai mult: adev.ro/o3qwbe

Obiceiuri strămoşeşti

Citeste mai mult: adev.ro/o3qwbe

Sâmbra plugului.

Era de fapt obiceiul asocierii plugarilor pe considerente de prietenie, rudenie, vecinătate,  pentru a efectua împreună muncile agricole de primăvară. În acest sens se stabileau condiţiile, numărul de vite, ordinea la arat, condiţiile de lucru – iar înţelegerea se pecetluia cu o petrecere ( Moldova, Bucovina) ( I.Ghinoiu) 

Pornirea plugului    

Plugul este simbolul fertilităţii dar şi al fecundităţii. Caracterul sacral al plugului reiese din unele legende mitice în care “Valul lui Traian”  ar fi fost făcut de nişte uriaşi cu puteri supraomeneşti ( Novac cu fii săi), care au învăţat locuitorii cum se face agricultura. Sursa acestei legende mitice s-ar putea să fie scrierile lui Herodot care vorbind despre sciţii din Dacia  spune de “iniţierea muncii sacre a pământului cu plugul de aur căzut din cer”. O altă legendă spune că Fârtatul ( Dumnezeu) pentru a uşura munca oamenilor le-a dat uneltele -aratrul ( plugul) şi secera, considerată şi ea unealtă cerească prin forma asemănătoare lunii.( R. Vulcănescu)

Aşa cum relatează I. Evseev – citându-l pe L. Frobenius: „Cele dintâi utilizări ale plugului în agricultură au fost ceremonii, în desfăşurarea cărora plugul era falusul vitei „bărbăteşti” care-l trăgea şi care-şi dăruia mamei-pământ, sămânţa”.

Pe vremurile antecomuniste, antecolectiviste, pornitul plugului era o sărbătoare rituală, îndeplinită înaintea ieşitului la arat. Ea era anticipată încă din februarie, “se scotea plugul de sub straşină” unde era pus de cu toamnă, se curăţa, se ascuţeau cosoarele la fierar ( numiţi şi covaţi) însăşi numele popular al lunii – Făurar, simboliza meşterii care pregăteau uneltele.

 În ziua de Cap de Primăvară – 9 martie, plugul era scos în curtea gospodăriei şi la el se înjugau boii. Apoi urma un adevărat ritual magic, diferenţiat neesenţial după zonă deoarece credinţa era că: „una din grijile Strigoilor este să împiedice pe oameni la  pornitul plugului” ( T.Pamfilie – Duşmani şi prieteni).

Astfel în Moldova, Transilvania, Bucovina şi Basarabia de coarnele boilor sau de plug se atârna un colac din grâu în formă de 8 făcut la Crăciun şi păstrat special pentru Pornirea Plugului, pentru a fi mâncat după ceremonie, o parte de plugari şi vite şi în unele regiuni o parte era îngropată în brazdă.

În Bucovina, se aşeza în curte o strachină cu apă sfinţită la Bobotează – cu un mănunchi de busuioc uscat, un vas mai mic cu boabe de grâu, o mână de sare şi un ciob de oală cu tămâie aprinsă. Vasele trebuiau ocolite de trei ori în sensul mersului soarelui pe cer, apoi se ocolea plugul şi boii, stropindu-i cu  apă sfinţită şi tămâindu-i, iar în final vasul cu tămâie se spărgea de coarnele lor, iar apa sfinţită li se  vărsa pe picioare. În acest timp gospodina rostea cuvinte cu rol de descântec:

« Precum nimic de tămâie şi aghiasmă / nu se poate apropia / Tot aşa / De arătură şi sămânţă / Nu se pot apropia / Şi de dobitoacele noastr „ Sau : „Cât de curată e tămâia / Şi aghiasma / Aşa de curaţi şi voi să umblaţi / Nicând să nu daţi / Peste vreun moroi / sau vreun strigoi / Să vă facă rău”.( S.Fl.Marian)

Sunt două exemple, în funcţie de regiune versurile diferă dar esenţa este aceiaşi.

După ce se încheia acest ceremonial, gospodarul făcea o brazdă circulară în curte sau în jurul casei, în timp ce restul familiei şi ceilalţi ţărani stăteau tăcuţi în genunchi. În tot timpul ceremonialului gospodarul nu avea voie să scoată nici un cuvânt „ ca să nu-i mănânce păsările şi dăunătorii recolta”. În alte regiuni, se arunca un ou în faţa plugului, se punea un topor sau se răspândea în faţa porţii un făraş cu jăratic, pentru a trece boii peste el – “ ca să fie iuţi la arat”. În Ardeal, cel care ieşea primul la arat era decretat Crai şi avea dreptul să judece pe cei leneşi şi  cei care au făcut fapte necuvincioase în timpul postului. Această judecată făcută în faţa bisericii duminica după masă, purta denumirea de datina Bricelatului.

„Înconjurarea de trei ori a plugului, afumarea lui cu tămâie şi stropirea cu aghiasmă se face cu scopul ca atât plugarilor cât şi vitelor să le meargă bine în tot cursul aratului şi să iasă cu arătura în capăt tot aşa voioşi şi sănătoşi cum au intrat,  să-i ferească Dumnezeu de rele, să nu iasă înainte vreun moroi sau strigoi ori vreo pocitură şi să-l pocească, să rodească pâinea ce vor semăna-o, mai pe scurt să nu fie lipsă de nimic” ( Simion Fl. Marian)

Iată o altă credinţă legată de începutul muncilor agrare: „ţăranul când bagă plugul în brazdă, udă plugul ca să-i meargă bine, apoi în noaptea de dinaintea muncii, nu se culcă laolaltă cu femeia, nu dă nimic din casă, iar dimineaţa se spală şi se îngrijeşte de el femeia ca să se îmbrace curat” ( Gh. Rusu Togan – Viziuni străvechi)

Vechi superstiţii de Măcinici

- Cine nu ţine această sărbătoare va boli 40 de zile. ( Speranţia)

-Legumele sădite de femei în grădină până să răsară soarele, vor rodi de 40 de ori mai mult şi se nu vor putrezi toamna. Înaintea semănatului femeile trebuie însă să facă  40 de mătănii, 40 de mucenici şi să pregătească 40 de lumânări pentru biserică.

- Apa de zăpadă sau ploaie strânsă în această zi e bună pentru dureri de cap şi ochi, sau alte boli.

- Pâinea casei se împunge de 40 de ori cu o ţeavă, pentru ca toţi cei din casă să fie sănătoşi. În unele regiuni, ca şi la anul Nou se pune un ban, apoi pâinea este tăiată după numărul membrilor familiei şi cine găseşte banul va avea noroc.

- În unele regiuni fetele şi flăcăii merg la câmp să strângă rădăcină de “Iarbă Mare” bună pentru vrăji şi leacuri – cine găseşte o rădăcină mare şi întreagă, e semn că va avea nevastă/ bărbat – frumos.

- Ca să fereşti vitele de şerpi sau nevăstuici, de boli şi  animale de pradă le ungi cu mujdei de usturoi

Previziuni meteorologice.

 - Cum este vremea la Mucenici, aşa va fi următoarele 40 de zile.

- Dacă plouă, şi Paştele va fi ploios. Dacă tună înainte de această zi, va fi o vară ploioasă şi recolta slabă. Dacă tună de Mucenici vara va fi roditoare şi călduroasă.

- Aşa cum fac femeile în Zilele Babelor, şi bărbaţii îşi alege dinainte o zi, începând cu 10 martie – timp de 40 de zile ( după numărul Mucenicilor). Cum va fi vremea atunci, aşa îi va fi sufletul tot anul.

Câteva ritualuri legate de începutul muncilor agricole în alte timpuri şi la alte popoare.

La vechii romani Anna Perenna, era venerată ca zeiţa fertilităţii pământului. In cinstea ei, înaintea primului arat, pe 15  martie se făcea o adevărată sărbătoare populară, pentru a o cinsti şi astfel ea să fie recunoscătoare şi să facă recolta bogată. Cercetătorii atestă că  originea ei datează încă de pe vremea etruscilor, când, era cinstită şi sărbătorită ca zeiţă a fertilităţii, atât a pământului cât şi a oamenilor.

Tot în panteonul zeilor romani, Ceres era considerată mama agriculturii alături de Tellus Mater.  Aceasta din urmă reprezenta însuşi pământul, iar Ceres era cea care se îngrijea de puterea lui de zămislire, de fertilitatea lui. Inainte ca Ceres să fie considerată varianta romană a zeităţii grece Demeter, ea avea o identitate proprie. Numele ei derivă de la rădăcina cuvântului „a creea”. In fiecare an, nu chiar la începutul primăverii ci pe 19 aprilie era serbată într-un adevărat ritual dedicat bunului mers al semănăturilor, în marele circ din Roma. Aici, erau lăsate să fugă vulpi libere, de coada cărora erau fixate beţe aprinse. Ele alergau înebunite în toate părţile în timp ce publicul arunca după ele lemne aprinse. Acest ritual sălbatic avea semnificaţia ca focul să ardă şi să distrugă tot răul şi lanurile de cereale ce creşteau pe câmp să fie păzite de boli şi dăunători. Zeiţa ocrotea şi apăra planta pentru a creşte şi a ajunge la maturitate.

Ca zeiţa recoltei ea era serbată în luna august, când femeile făceau în cinstea ei adevărate ritualuri secrete. Totodată ea era considerată şi zeiţă a morţii şi a renaşterii, pentru că doar prin moartea plantei ea putea fi mâncată. De asemenea se credea că după moartea unui om, Ceres îl reda lui Tellus Mater (pământului) înapoi.

* La francezi, pe toate mărcile poştale uzuale, între anii 1849-50 şi 1870-75 era capul zeiţei Ceres, ca semn al bunăstării şi fertilităţii.

* În China – ceremoniile pentru recolta bogată erau făcute de însuşi impăratul ţării.Templul Cerului, construit în anul 1420, în timpul dinastiilor Ming şi Qing (1368-1911) era şi este cel mai impunător şi important din Beijing, deoarece era dedicat recoltei. Aici împăraţii Chinei, în fastuase ceremonii rituale, se rugau cerului, pentru a avea o recoltă bogată de orez. El este construit în Sudul Oraşului Interzis (palatul imperial de iarnă) iar parcul în care este plasat este de 4 ori mai mare ca întindere, decât suprafaţa totală a Palatului Interzis, ceea ce denotă consideraţia şi importanţa ce se dădea templului. Zidul ce-l înconjoară are aspect simbolic – în partea sudică este pătrat, în cea nordică este semirotund,  aceasta reprezentând concepţia antică chineză conform căreia “Cerul este rotund, iar Pământul pătrat”. 

Cele 4 coloane principale (roşu-portocaliu) ce susţin întreaga construcţie simbolizează cele 4 anotimpuri ale anului. Cele 12 coloane (roşii) care susţin primul acoperiş simbolizează ziua (în antichitate aceasta era împărţită în 12 timpi) Al doilea acoperiş este plasat pe 12 coloane (verzi), ce simbolizează lunile anului, iar suma totală a coloanelor mici simbolizează  cele 24 de sărbători agricole, după calendarul tradiţional chinezesc.

* În Thailanda o sărbătoare deosebit de importantă este „ceremonia plugului regal, adică a semănatului”care se păstrează cu sfinţenie.Ea are loc în piaţa Sanam Luang din Bangkok, într-o duminică din luna mai – stabilită de către preoţii brahmani şi astrologi. Este o tradiţie de peste 2500 de ani, simbolizând cultul fertilităţii pământului şi este practicată înaintea primului semănat anual al orezului, tocmai pentru ca recolta să fie îmbelşugată.

După o serie întreagă de preliminări fastuoase, ministrul agriculturii, cu un plug aurit la care se înhamă o pereche de boi albi cu coarnele împodobite, face trei brazde simbolice în trei „direcţii ale cerului”( nu spre vest care este direcţia morţii), în care seamănă boabele sfinţite de călugării budişti în templu.Orezul este adus în coşuri argintate, purtate pe umeri precum cobiliţele, de fete tinere în costume strălucitoare de sărbătoare, cu fireturi de aur – înainte rolul acesta îl aveau doar prinţesele.Alte boabe sfinţite sunt aruncate asupra ţăranilor care vin în urma plugului şi acoperă brazda cu pământ, simbolizând astfel o recoltă bogată.    

Când totul a fost terminat, se pun în faţa boilor talere cu orez, porumb, susan, apă şi whisky de orez şi, în funcţie de alegerea lor, astrologii spun cum va fi recolta următoare. Această procesiune, urmată de preoţii brahmani îmbrăcaţi în costume de sărbătoare, de soldaţi în uniforme roşii de paradă, de nenumăraţi muzicanţi instrumentişi, precum şi ţărani din întreaga ţară, trece prin faţa regelui, a curţii regale şi a înalţilor demnitarei care asistă în tribune special amenajate, toţi îmbrăcaţi în costumele luxoase de ceremonie, ce se purtau în vechiul Siam. Regele declară astfel deschis sezonul semănatului.

Dacă ziua este senină şi cu soare, este semn bun. După încheierea ceremoniei, fiecare ţăran primeşte câte un bob de orez sfinţit, pe care îl seamănă pe câmpul propriu, pentru ca recolta să fie bogată ( J.M.Cristea – In Ţara Surâsului-Thailanda)

* La populaţia Bedik, din sudul Senegalului-Africa, la graniţă cu Guineea, cea mai importantă sărbătoare este Minymor - serbarea rituală, anuală a însămânţatului, ce are loc în luna mai. Tot satul, întrunit în cerc sub pomul de sfat - vatra satului, se roagă pentru ca forţele naturii să fie favorabile pentru o recoltă bogată, apoi dansează în ritmul unor tobe primitive, înconjurând în cerc copacul, unul după altul, în sensul drumului sorelui pe cer – de la răsărit la apus, ca să gonească duhurile rele, potrivnice. Este unul dintre cele mai vechi ritualuri din Africa. Legătura cu spiritele o fac oamenii care poartă pe faţă o mască alcătuită din coaja unui copac special, care creşte în pădurea sfântă.
 

***

O mică povestioară a lui Ion Creangă, editată în 1914 – necunoscută din programa şcolară, care poate pentru mulţi dintre cititori este inedită.

„Un ţigan vrea să încalece pe iapa sa dar nu putea. Se rugă de Sf. Ilie să-l pună călare, se opinti, dară se ridică numai puţintel; se rugă apoi de Sf. Nicolae, dar nici acesta nu ajută mai mult ca cel dintâi. Stăi, zise ţiganul, că ştiu eu de cine să mă rog: de cei patruzeci şi unu de mucenici.

-Sânţi patruzeci şi unu de mucenici, puneţi-mă pe cal, că vă dau o lumânare de nouă parale.

Se opinti ţiganul şi de asta-dată şi sări dincolo de iapă.

-Ei, istoria dracului! zise ţiganul; am greşit cu unul, dacă mă rugam de patruzeci, drept pe iapă ajungeam”.