Boboteaza, lumină și revărsare de har

 

Sărbătoarea Botezului Domnului sau Boboteaza este pregătită din ajun. Ajunul Bobotezei, 5 ianuarie, este o zi de asceză, o zi de post, o zi de înălțare spirituală.

„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce va ridica păcatul lumii.” Şi, ieşind Iisus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”. Sunt cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul scrise în Evanghelie, ce povestesc Botezul lui Iisus, celebrat de Biserica Ortodoxă în 6 ianuarie.
Pe 6 ianuarie prăznuim Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează. Botezul Mântuitorului în Iordan, poartă şi denumirea de "Epifanie" sau "Teofanie", termeni care provin din limba greacă şi înseamnă "arătare", "descoperire". De ce arătare sau descoperire? Pentru ca în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel şi a stat peste El, iar Tatal a mărturisit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!" (Matei 3, 17). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat".
Începând cu Botezul Său, Hristos iese din umbră şi începe să propovăduiască. Iisus a venit la Ioan şi i-a cerut să-L boteze, nu pentru că avea nevoie de curăţire de păcate, căci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinţi creaţia. Că Mantuitorul nu a venit să primească iertare de păcate de la Ioan, reiese şi din faptul că botezul lui Ioan îl ajută pe om să conştientizeze starea păcătoasă, însă, nu oferea iertarea. De aceea se şi spune că era "spre iertarea păcatelor" (Luca 3, 3), pe care avea s-o aducă Hristos.
El primeşte botezul de la Ioan pentru a readuce Duhul Sfânt în creaţie.
În Botezul Domnului stau începutul şi temeiul Sfintei Taine a Botezului creştin.
Apele Iordanului primind pe Dumnezeu-Omul nu au avut ce să curete, ci au fost ele însele purificate. Hristos a curăţit prin cufundarea Sa în Iordan, creaţia întinată de căderea omului în păcat şi a înlăturat puterea satanei. Astfel, în clipa când El S-a lăsat botezat de Ioan, izvoarele harului s-au pogorât peste creaţie.
În rugaciunea de sfintire a apei de la Botez, se cere venirea Duhului pentru curăţirea apei de lucrarea puterilor demonice, pentru ca ea să devină, prin pogorârea deplină a Duhului, loc al naşterii omului nou în Hristos.

Epifania sau Teofania, de la cuvântul grecescul „theophania” (arătarea lui Dumnezeu), numită popular Boboteaza, este unul dintre Praznicele Împărăteşti. Iniţial exista un singur praznic creştin la care se sărbătorea arătarea lui Dumnezeu lumii, în forma umană a lui Iisus din Nazaret. Acesta includea sărbătoarea Naşterii Domnului, Închinarea Magilor şi toate evenimentele din copilăria lui Hristos, cum ar fi Tăierea împrejur a Domnului şi Întâmpinarea Domnului, împreună cu botezul Lui în Iordan de către Ioan.

Boboteaza celebrează dezvăluirea Sfântei Treimi lumii. Glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh se pogoară asupra Lui în chip de porumbel.

“În Iordan botezându-Te Tu, Doamne,/ închinarea Treimii s-a arătat;/ că glasul Părintelui a mărturisit Ţie,/ Fiu iubit pe Tine numindu-Te,/ şi Duhul în chip de porumb a adeverit/ întărirea cuvântului./ Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, / şi lumea ai luminat, slavă Ţie!”

În testele efectuate în laboratoare de renume, cercetătorii au constatat că apa are memorie, că aceasta poate păstra în amintire emoţiile oamenilor. În acelaşi timp, aceştia au dovedit că apa are proprietăţi ieşite din comun şi că poate să transmită, pe mai departe, proprietăţile ei. De aceea, spun specialiştii, agheasma păstrează în memorie rugăciunea de la slujba de sfinţire. În urma cercetărilor, Vlail Kaznacheev, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Novosibirsk, precizează că, stropirea cu apă sfinţită a plantelor muribunde sau a animalelor bolnave, le readuce la viaţă. Totuşi, omul de ştiinţă mai adaugă în pledoaria sa că nici un chimist nu poate explica acest lucru. Dar spune fără rezerve că apa sfinţită are o compoziţie chimică deosebită. Dacă într-un vas care conţine apă obişnuită se toarnă puţină agheasmă, atunci toată apa din acel recipient primeşte proprietăţile apei sfinţite.

Referitor la puterea agheasmei, savantul japonez Emoto Masaru aduce un alt argument: apa reacţionează la rugăciuni şi formează cristale frumoase, luminoase; în schimb, la discuţii dure sau la injurii, apa formează cristale întunecate. În numeroasele studii (mai bine de 1000), elecrofiziciana Angelina Malakovskaia de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a constatat că starea de sănătate a credincioşilor care se roagă la biserică este mai bună, iar participarea la slujba religioasă reglează valorile tensiunii arteriale. Tot specialiştii spun că semnul crucii are o putere miraculoasă asupra microbilor patogeni, atât asupra apei de la robinet, cât şi asupra celor din apele curgătoare şi din râuri, fiind mai eficient chiar decât aparatele moderne de dezinfecţie.

Prin ritualul specific acestui eveniment religios, în ziua de Bobotează, se sfinţesc apele mari şi se purifică mediul înconjurător de forţele malefice. Agheazma, adică apa sfinţită de Bobotează prin harul preoţilor, în cadrul unui ceremonial religios, primeşte virtuţi terapeutice miraculoase şi nu se strică de-a lungul anului. Agheazma este apa „vie", este leacul care revigorează trupul şi sufletul, alungă bolile şi spiritele malefice din viaţa noastră. Sărbătoarea este cunoscută şi cu numele de Teophania, termen care provine din grecescul theophania, înseamnând „apariţia-arătarea lui Dumnezeu" deoarece, la botezul lui Hristos, Sfânta Treime s-a arătat lumii pentru prima dată. Potrivit evangheliştilor Matei, Marcu şi Luca, atunci glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat, stând în râul Iordan, iar Duhul Sfânt se pogoară asupra lui în chip de porumbel. Botezul Domnului este unul dintre cele mai importante praznice împărăteşti ale Bisericii, iar principalul eveniment din această zi constă în sfinţirea mare a apelor, ce urmează Sfinteie Liturghii din Ajunul Bobotezei şi Sfintei Liturghii din ziua praznicului.

Aghiasma Mare se ia pe nemancate in fiecare dimineata, timp de opt zile. Inainte de a fi consumata, nu se consuma nimic si nu se bea apa.
Dupa Sfanta Liturghie, intai se ia Aghiasma Mare, apoi se ia anafora. Rugaciunile preotilor amintesc faptul ca aghiasma aduce vindecare bolilor sufletesti si trupesti. La nevoie, se ia in vremuri de necazuri, de ispita, la nevoi si la suferinte. Este foarte important ca inainte de a fi luata sa se primeasca dezlegare de la duhovnic.
In postul mare, atunci cand credinciosii tin post negru, unii duhovnici le permit sa guste seara cateva guri din Aghiasma Mare.
Timp de 8 zile ( pana la odovania Bobotezei – 14 ian ) credinciosii pot lua dimineata pe nemancate, dupa ce s-au inchinat la Aghiasma Mare. De asemenea, mai pot stropi cu ea casa, ogorul si animalele. Toata natura trebuie sa participe la Taina Sfintirii prin epifania Domnului.
După 14 ianuarie, agheasma mare se ia numai cu post și cu spovedanie și cu binecuvântarea preotului duhovnic.
În aceleași condiții – cu binecuvântarea duhovnicului, postind măcar în ajun -apa sfințită prin dubla invocare a Duhului Sfânt se poate bea și în zilele de sărbătoare. De asemenea, cu pocăință și cu binecuvântarea duhovnicului, se poate lua și în cazuri de boli grele.

Agheasma mare săvârșește minuni

Agheasma mare nu trebuie să fie înmulțită – fiind folosită mai rar decât agheasma mică, sticla adusă de la slujba de Bobotează este suficientă pentru un an de zile. Este doar o superstiție ideea potrivit căreia agheasma mare adunată din mai mulți ani sau de la mai multe biserici ori mănăstiri este mai puternică!

Ce se face cu Aghiasma Mare care ramane

Daca ramane Aghiasma Mare dintr-un an in altul, cea veche se poate pune la flori sau in pamant curat.
In cazul in care in cursul anului Aghiasma Mare se sfarseste si mai e multa vreme pana la Boboteaza, atunci peste cea ramasa se poate adauga apa curata si astfel se inmulteste spre trebuinta.
Nu se pune in apa in care se face baie.

Praznicul Epifaniei marchează sfârşitul sărbătoririi Crăciunului, care începe de la 25 decembrie şi se încheie în 6 ianuarie. În cadrul slujbei acestei sărbători se face slujba de sfinţire a Aghiasmei Mari, care este folosită de preoţi pentru a binecuvânta casele credincioşilor. Ea urmează Sfintei Liturghii a ajunului şi Sfintei Liturghii din ziua praznicului. Sfinţirea atestă faptul că omenirea şi întreaga Creaţie au fost făcute pentru a se umple de prezenţa sacră a lui Dumnezeu.

Ajunul Bobotezei este zi de post, chiar negru, iar slujba Botezului Domnului este organizată în acelaşi fel cu aceea a Naşterii.

Din punct de vedere istoric, slujba Crăciunului a fost stabilită mai târziu decât cea a Epifaniei.

Potrivit tradiţiei, Sfinţirea apei era făcută pe malul celui mai mare râu sau fluviu din acel loc. După slujbă, episcopul sau preotul aruncă în apa râului o cruce mare (în secolele trecute aceasta era uneori dintr-un metal preţios). Bărbaţii mai destoinici se aruncau în apa îngheţată să recupereze crucea. Primul care o găsea primea binecuvântarea preotului. Cel care găsea crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării.

Dar cei care erau cei mai dornici să o găsească erau cei condamnaţi, cărora gestul de curaj le aducea graţierea.

În tradiţia populară românească, Boboteaza este dedicată şi purificării naturii, mai ales a apelor, de forţele răului. Acum se colindă, se prevesteşte cum va fi vremea în noul an sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, căpătând puteri neobişnuite. Obiceiurile creştine ortodoxe de sfinţire a apelor sau de scufundare a crucii sunt însoţite de multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor şi a vitelor pentru alungarea duhurilor rele, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoţite de strigături şi zgomote.

În ajunul Bobotezei se pregăteşte o masă asemănătoare celei din ajunul Crăciunului. În „camera de curat”, sub o faţă de masă se pune fân, iar pe fiecare colţ, câte un bulgăre de sare. Deasupra, în Bucovina, unde aceste obiceiuri s-au păstrat cel mai bine, se aşază douăsprezece feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertura de prune afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de „burechiuşe”, din fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci, borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post cu varză acră, plăcinte cu mac…

Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. "Chiralesa" provine din neo-greacă şi înseamnă "Doamne, miluieşte!". Exista credinţa că, strigând "Chiralesa", oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli.

Nimeni nu se atinge de mâncare până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, iar după sfinţirea mesei, parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de prăsilă”.

Ajunul Bobotezei era un moment favorabil farmecelor, descântecelor şi altor practici magice. Se credea că, dacă în dimineaţa ajunului Bobotezei, pomii erau acoperiţi cu promoroacă, vor avea rod bogat, iar animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii despre locurile unde sunt ascunse comorile.

În seara de Ajun se săvârşeau practici de aflare a duratei vieţii. Înainte de culcare, se luau cărbuni din vatră şi se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea că primul care va muri va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede. Iar fetele îşi puneau sub pernă busuioc sfinţit pentru a-şi afla ursitul.

În Bucovina, purificarea aerului se făcea prin focuri, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. Imediat după sfinţirea apei, tinerii mergeau pe locuri mai înalte şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse cu o zi înainte. Aceştia cântau, dansau şi săreau peste foc, în credinţa ca vor fi feriţi de boli şi de păcate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinşi cu care afumau pomii din livadă ca să aibă rod bogat.

În cele trei zile, cât ţine Boboteaza în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc să se colinde reciproc, iar în unele locuri, reapar mascaţii. Tinerii, îmbrăcaţi în babe şi moşnegi, colindă mai ales pe la casele unde se găsesc fete de măritat.

În majoritatea satelor din Moldova, în ajunul Bobotezei, grupuri de fete şi băieţi umblă din casă în casă, pentru a vesti sosirea preotului „cu crucea”. Copiii care umblă cu Chiraleisa, deformare a grecescului Kyrie Eleison (Fie-ţi milă, Doamne), nu rostesc texte versificate, ci strigă doar, de trei ori, Chiraleisa!. Sunt răsplătiţi cu mere, nuci, prăjituri. În Bucovina, preotul este însoţit şi de gospodari care merg cu lumânări aprinse, strigând şi ei Chiraleisa. Gazda îi primeşte în casă, le oferă mâncăruri de post, după ce acestea au fost stropite cu agheasmă.

În Biserica Catolică, ziua de 6 ianuarie corespunde Prezentării lui Iisus Regilor Magi. Este, de asemenea, celebrarea primului miracol al Nunţii din Cana Galileii şi, desigur, şi data botezului Mântuitorului. Biserica a acordat mare importaţă acestui eveniment încă din secolul al V-lea.

Mult timp, Epifania a fost mai importantă decât Crăciunul. Preeminenţa Naşterii Domnului a fost decisă în secolul I. Un cântec popular povesteşte despre Regii Magi veniţi din Africa. Potrivit Evangheliei, ei au sosit însă din Orient. Originea lor este obscură şi astăzi. Se spune despre ei că erau învăţaţi, bogaţi, dar rătăcitori.

Tradiţiile celebrării Epifaniei diferă de la o ţară la alta. În unele regiuni ale Spaniei, la Madrid şi la Barcelona au loc procesiuni cu care. Regii Magi, Gaspar, Balthazar şi Melchior, aruncă bomboane. Ei sunt urmaţi de călăreţi, simbolizând cavalcadele Magilor. Regii Magi sunt aici cei care aduc daruri copiilor. Ei aduc daruri copiilor în ziua Epifaniei, şi nu de Crăciun.

În Franţa există, din secolul al XIV-lea, tradiţia La galette du Roi (aproximativ tortul regelui). Este o prăjitură, împodobită cu o coroană, în care se află un bob de fava (o specie de fasole). Fava în „tortul regelui” aminteşte de Imperiul Roman, când boabele ei, albe sau negre, erau folosite pentru vot. La începutul lui ianuarie, la Saturnaliile de la Roma, era ales un rege al petrecerii prin acest tip de vot.

Dacă iniţial sărbătoarea este religioasă, ea a devenit o tradiţie familială.

La galette du roi era împărţită în atâtea porţii câte persoane erau prezente, plus una, destinată primului sărac care ar fi venit. Aceasta era numită „partea lui Dumnezeu” sau „partea Fecioarei”. Exista şi partea celor absenţi, cum ar fi cei plecaţi la armată sau pe mare. Aceasta era păstrată până la întoarcerea lor, ca un fel de a spune „ne-am gândit la voi”. Dacă se păstra mult timp fără să se fărâmiţeze, era un semn bun.

Cel care găsea bobul în bucata lui de tort era încoronat rege şi îşi alegea o regină.

În Belgia şi în Olanda există, de asemenea, tradiţia preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui pregătit în Franţa. Cel mai tânăr dintre membrii familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei îşi alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile intonând cântecul stelei şi intră în case pentru a primi mandarine şi bomboane, tradiţie pe cale de dispariţie în Belgia, dar păstrată încă în regiunile de provincie flamande.

În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii aşteaptă cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii.

Tradiţii de Bobotează

În Anglia, ca şi în Bourgogne, se prefera formarea unui cuplu „de ocazie”, punând în prăjitură un bob mare şi unul mic. Din 1875, bobul de fasole a fost înlocuit cu unul din porţelan de Sèvres.

În Germania, trei tineri sau copii, deghizaţi în Regi Magi, merg din casă în casă pentru a binecuvânta. La intrare cei trei regi cântă melodii specifice şi desenează iniţialele Magilor pe uşi. Şi în Franche-Comté, copiii erau deghizaţi în magi, purtând o cămaşă împodobită cu stele şi o centură aurie. Ei mergeau din poartă în poartă cântând, sunând clopoţei şi cerându-şi partea.

La Roma şi în Italia de Sud, jucăriile le sunt aduse celor mici în noaptea de 5 spre 6 ianuarie de către Befana (pronunţie deformată a cuvântului Epifanie), o vrăjitoare bătrână, dar bună. Ea vine pe mătură, trece prin horn şi lasă cadourile. Numită altădată şi Stria (zgripţuroaică, vrăjitoare), era aşteptată cu emoţie de copii, care la acea vreme primeau daruri modeste. Ca vrăjitoarea să stea cât mai mult timp, pe masă se puneau în seara din Ajunul Bobotezei diferite feluri de mâncare, fructe şi un pahar cu vin, iar pe pragul casei se presăra fân pentru măgarul ei. La sobă erau agăţaţi ciorapi pentru cadouri: mai ales fructe. Cei care n-au fost cuminţi primeau numai cărbuni. În Noaptea Regilor, în mijlocul strigătelor, cântecelor şi al plânsetelor copiilor, bătrâna vrăjitoare, sub forma unei păpuşi de paie îmbrăcate în zdrenţe, era arsă în curte, suspendată de un băţ deasupra focului.

La Veneţia, pentru Epifanie, gondolierii defilează costumaţi în vrăjitoare.

Befana soseşte îmbrăcată toată în negru, cu pantofii jupuiţi şi rupţi şi cu sac mare în spate. Potrivit legendei, Befana fusese anunţată de Naşterea lui Iisus de către cei trei Regi Magi, care o invitaseră să urmeze alături de ei Steaua. Întârziind, ea a pierdut din vedere Steaua. De atunci, pe cal, pe măgar sau pe mătură, purtând un coş sau un sac mare cu bunătăţi, zboară din casă în casă în speranţa că-l va găsi pe micul Iisus. Precaută, lasă un cadou fiecărui copil adormit.

Bobotează – practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice

 Iordănitul
La Bobotează, datina cea mai importantă era Iordanul sau Sfinţirea cea mare a apei. Încă din vechime, în tradiţia populară se spunea că oricine ar intra în această zi în apă va fi apărat de toate bolile. Sfinţirea apei se făcea într-un loc special amenajat lângă o fântână sau o apă curgătoare. Din Agheazma binecuvântată în această zi obişnuiau să bea toţi membrii familiei, iar o parte se punea şi în mâncarea vitelor, pentru ca şi acestea să fie sănătoase.
Şi în zilele nostre, în popor se spune că Boboteaza este dricul iernii; după gerul mare, tradiţional, zilei de Bobotează, iarna se pregăteşte să plece. În ziua de Bobotează, preoţii sfinţesc cu agheazmă oamenii, casele şi lucrurile din gospodăria fiecărui credincios, pentru ca toată .Cu apă sfinţită se stropesc şi animalele din gospodărie-oile, porcii şi boii, animale binecuvântate de Dumnezeu. În schimb, nu se împrăştie agheasmă peste cai şi peste iepuri, care se pot preface în diavoli.Cu agheasmă, adunată de la trei biserici, se stropesc ogoarele, pâinea făcută în casă şi portofelul, care conţine cel puţin trei bancnote noi, pentru ca sporul să nu fie alungat din casă de gândurile rele ale duşmanilor.

Chiraleisa - datină de purificare
Pe lângă înţelesurile creştine, Boboteaza este o mare sărbătoare cu caracter popular. În această zi se practică un obicei de purificare a spaţiului şi de invocare a rodului bogat. În mediul rural, frecvent în localităţile din Moldova, în ajunul Bobotezei sau chiar în ziua de Bobotează, mici grupuri de băieţi intră în curţile oamenilor şi înconjură casele, grajdurile, adăposturile pentru fân, sunând din clopoţei şi tălăngi, rostind în cor : „Chiraleisa,/ Spic de grâu/ Până-n brâu,/ Roade bune,/ Mană-n grâne!". Tinerii colindători poartă la căciuli diferite plante cu puteri magice:busuioc, brad, vâsc şi salcie. Exista credinţa că, rostind formula liturgică „Chiraleisa" de trei ori ( termen grecesc care se traduce prin Doamne miluieşte !), oamenii devin mai puternici, toate relele fug şi anul care vine va fi „curat" până la praznicul Sfântului Andrei.

Bobotează cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creştine adăugându-se practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice. În Bucovina, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri şi fumegatii, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. 

Această manifestare avea loc imediat după sfinţirea apei când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinşi ce fuseseră folosiţi anterior la aprinderea secaluselor, şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte. Tinerii cântau şi dansau în jurul focului şi săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credinţă că vor fi feriţi, astfel, de boli şi de păcate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinşi cu care, odată ajunşi acasă, afumau pomii din livada în scop fertilizator. De asemenea, înconjurau casă cu pulberea folosită că încărcătură pentru secaluse crezând că, în acest fel, casă va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete.

În cele trei zile, cât ţine Bobotează în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc a se colindă reciproc, după cum există comunităţi în care, în aceste zile, reapar mascaţii. Tinerii, mascaţi în babe şi moşnegi, colindă mai ales pe la casele unde se găsesc fete de măritat, obiceiul fiind o reminiscenţă a cultului moşilor şi strămoşilor precum şi a unor vechi practici fertilizatoare.

Tradiții și superstiții de Bobotează

Preotul sfinţeşte apa unui râu, aruncând în ea o cruce, care trebuie adusă înapoi. Bărbatul care reuşeşte să scoată crucea din apă va avea noroc tot anul.

În unele zone din ţară există obiceiul numit Iordanela: oamenii merg la fântâni şi îşi toarnă apă pe cap, ca să fie sănătoşi tot anul.

Există şi credinţa că în noaptea de Bobotează fetele îşi pot vedea ursitul. Se spune că dacă îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi îşi pun sub pernă o crenguţă de busuioc, îşi vor visa alesul.

 Încep de fapt câşlegii de iarnă. Prin Oltenia băieţii şi spun cu năduf:

Bine că vin câşlegile
Să mărităm fetele.

Numele de câșlegi, era dat perioadei de alimentație normală, în care zilele de post (miercuri și vineri, uneori și luni) alternează cu zilele fără restricții de alimentație. Cîșlegii de iarnă, sunt dinaintea postului cel mai îndelungat și mai sever din an: postul Paștelui. In acest an, câșlegile încep pe 9 ianuarie și durează până pe 2 martie. Din 3 martie până pe 19 aprilie este postul Paștelui.

Ultima săpătămână din câșlegi, este “săptâmâna albă”, cu dezlegare la lapte și brânzeturi.

În această perioadă (ianuarie și februarie) temperaturile sunt scăzute, pentru a rezista, oamenii satelor consumau alimente bogate în grăsimi. Se fac nunți în această perioadă, însă sunt mai puține ca în câșlegile de toamnă.

Țăranii foloseau cu multă înțelepciune alimentele și le combinau după anumite reguli, ca urmare a unei experiențe îndelungate. Se consuma carnea de porc, care a fost tăiat înainte de Crăciun, Carne afumată în pod, pe îndelete. Se consuma vânat, brânză de la putină, bureții uscați, prune (perje) afumate, cartofi din pivnițe sau zemnic, fasolea, lintea. Baza o constituia totuși varza murată. Varza era murată toamna în putine sau butoaie de lemn. Era gătită în combinație cu afumăturile, sau carnea de vită sărată în zi de frupt sau simplă în zilele de post. Murăturile din chiupurile de lut erau nelipsite de pe masa țăranilor.

In această perioadă, borșul de putină era nelipsit de la mesele de prânz. Pâinea pe masa țăranului era rară. Se facea mămăligă, care dacă mai rămânea se consuma seara cu mancarea rămasă de la prânz. Nelipsit era și usturoiul, condiment care însoțea mâncărurile de prânz și de seară.

Pentru masa de seară, se facea cirul. O mămăligă mai subțire, în care aproape de terminare de fiert se punea brânză sărată (uneori cam iute) din putine.

Cum nu aveau unde să păstreza mancarea de pe o zi pe alta, se gătea zilnic.

La carne, băutura preferată a țăranului era țuica de prune, sau rechiurile din mere, zarzăre, corcodușe, dude.

Vinul se consuma crud, însă și fiert cu puțină miere de albine, mai ales pentru a se încălzi după o zi de muncă la pădure sau în gospodărie.

Nu lipseau plăcintele, cu brânză de oi sau din laptele de la vaci, colțunașii umpluți cu brânză.

Cei care aveau posibilitatea să prindă pește din iazuri sau heleșteie, scoteau peștele sărat, îl făceau prăjit sau borș, cu mămăligă și nelipsitul usturoi.

Cei avuți mai puneau pe masă și mâncare gătită din vânatul mare sau iepure de câmp.

Ce spunea învățătorul Mihai Lupescu în lucrarea publicată postum “Din bucătaria țăranului român”, la 100 de ani de la moartea lui:

Țăranul, când mănâncă, nu bea nici apă, nici vin, chiar de-l are în pivniță. El nu bea decât când îi este sete. După ce se scoală de la masă, dacă-i sete, trage câteva gâturi de apă și nu mai bea decât când îl răzbește iar setea. Fărămăturile la masa țăranului nu se văd; de se fac, le strâng  și le mănâncă. Nici pe jos nu se dau,  și, de cad, se ridică, căci este păcat să calci pâinea în picioare. Țăranul nu avea furculiță. El mânca cu mâna și lingura de lemn și mai târziu din tablă, așa cum a apucat din moși – strămoși.

Mâncarea se punea la o masă joasă  cu trei picioare, într-o strachină mare, din care mâncau copii, tineri și bătrâni, și stăpân și slugă. Sluga era considerată ca fiind parte din căsași (din aceiași casă), cu condiția să fie vrednică și un om cinstit.

 

Este ziua când se poate afla ursitul, se prind farmecele şi descântecele. În Ajun de Bobotează fetele de măritat aşteaptă nerăbdătoare preotul cu Botezul. După ce casa va fi sfinţită cu apă din căldăruşa preotului, din busuiocul cu care preotul a stropit fetele primesc o crenguţă. Jumătate o pun la straşina casei până a doua zi. Dacă va prinde „chidă” şi busuiocul va fi alb, este semn că viitorul soţ va fi bogat, dacă nu… nu. Dar nu se supără, că ştiu ele că dragostea îmbogăţeşte viaţa. Cealaltă jumătate de crenguţă de busuioc o vor aşeza pe pernă şi o vor înţepa cu acul, zicând:

Eu nu înţep perina,
Înţep soarta mea
În vis s-o visez
Aivea s-o văd.

Apoi vor pune busuiocul sub pernă. Se vor închina, ca să se ierte gestul ritual de „fermecătură”. Ce vor visa peste noapte, aceasta le va fi ursita. Dimineaţa, se zice, nu e bine să privească pe geam, că vor uita visul. Apoi vor povesti, ca să se-mplinească, să nu se răsucească „soarele”. Oricum, nu s-ar împlini dacă n-ar fi busuiocul! Apoi aşteaptă iordănitorii… cei ce au şi busuioc. Ei stropesc şi zic:

Să fie sănătos
Ca busuiocul vara.

Busuiocul dragostei se păzeşte ca şi apa la Bobotează. Se seamănă în Duminica Tomii, „ca să tragă unul la altul cum trage dragostea la busuioc”.
Busuiocul de la Bobotează aduce noroc şi sănătate, mai bune decât toate.

Se mai spune că fetele care alunecă pe gheaţă şi cad în această zi se vor mărita sigur până la sfârşitul anului. Se pare că este valabil şi pentru băieţi.

În această zi nu se spală rufe, fiindcă toate apele sunt sfinţite, şi nu se dă nimic cu împrumut. În anumite zone se spune că nu e bine să speli nici în următoarele opt zile.

Se spune că apa sfinţită, numită Agheasma Mare, adusă în această zi de la biserică, e miraculoasă. Cu doar câteva picături poţi vindeca deochiul, alcoolismul, sterilitatea sau crizele de nervi. De asemenea, se poate curăţa casa de duhurile rele. Agheasma mare se ia dimineaţa, pe stomacul gol, timp de 8 zile, până la 14 ianuarie.

În Dâmboviţa are loc pe 6 ianuarie un ritual unic în România, intitulat Sărbătoarea Geavrelelor.

Un obicei unic în ţară, numit „Geavrelele“ îi adună pe sătenii din comuna dâmboviţeană Morteni în centrul localităţii, acolo unde patru cete de flăcăi le „iordănesc“ pe fete, dar şi pe localnici. Obiceiul se ţine întotdeauna în ziua de Bobotează şi constă în împodobirea unor prăjini lungi de 14 metri cu batiste colorate, cusute manual de fetele nemăritate. Tradiţia spune că tinerele care sunt iordănite de trei ori, adică aruncate în sus, şi-ar putea găsi alesul anul acesta. „Astăzi vom trece pe la toţi pe care îi cheamă Ion, mâine vom merge cu botezul, fiecare ceată în zona sa. Suntem patru cete: Branişte, Centru, Băjenari şi Margine. La mine e primul an. Tradiţia e din moşi, strămoşi“, a spus Florin Stanciu. Bătrânii sunt de părere că fetele care cos cât mai multe geavrele vor avea şanse mai mari să se mărite anul acesta. Tradiţia însă nu mai este ţinută cu sfinţenie de domnişoare, iar flăcăii fac steagul doar cu batiste cusute de femeile din sat. „Cu asta ne mândrim. E singura zonă din ţară în care se ţine această tradiţie“, spune localnicul Ion Dobre.

De Bobotează, caii sunt botezaţi la Băileşti. Localnicii sunt convinşi că astfel vor fi ferite de boli şi vor avea şi o putere mai mare de muncă. „Eu în fiecare an vin să îmi botez calul. La noi în Băileşti această tradiţie este mai veche de 100 de ani, iar noi o respectăm cu sfinţenie. Cum noi suntem botezaţi cu apă sfinţită, aşa sunt botezaţi şi caii să fie sănătoşi. Eu nu am avut deloc probleme cu el şi este sănătos tun. Sper ca anul acesta să primim şi premiul de cel mai frumos exemplar“, a povestit Marin Nicolae.