Translate

vineri, 16 februarie 2018

Anul Nou Chinezesc 2018 - Anul Câinelui de Pământ


 Anul Câinelui de Pământ în care sunt favorizate schimbările majore începe la 16 februarie.
Chinezii sărbătoresc Anul Nou conform unui calendar care ţine seama de ciclurile lunii, iar fiecare an este asociat unuia dintre cele douăsprezece semne ale Zodiacului chinezesc, căruia i se alătură unul dintre elementele metal, apă, lemn, foc, pământ.
Cele douăsprezece semne ale Zodiacului chinezesc sunt: şobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, şarpele, calul, capra, maimuţa, cocoşul, câinele şi mistreţul. Apartenenţa la o anumită zodie se stabileşte, în Zodiacul chinezesc, în funcţie de anul naşterii, iar nu în funcţie de data naşterii, conform Horoscopului cu care suntem obişnuiţi.
Astfel, o anumită zodie se repetă o dată la 12 ani (de pildă, ultimul an al Câinelui a fost anul 2006).
Calendarul chinezesc ţine seama de ciclurile Lunii, iar Anul Nou chinezesc nu are o data fixă: acesta pică însă întotdeauna în intervalul 21 ianuarie-19 februarie, la a doua lună nouă după solstiţiul de iarnă.
Anul Câinelui de Pământ va dura până pe 4 februarie 2019. În cultura chineză, câinele este văzut ca un bun prieten al omului, ca un animal obedient pe care te poți baza. Calendarul chinezesc se desfășoară după un ciclu de 12 ani, iar fiecărui an îi este atribuit un animal.
După cocoș, câinele se află la locul al unsprezecelea, fiind urmat de porc. Persoanele, care aparțin acestui semn zodiacal, sunt născute în 1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018.
În cultura chineză, câinii sunt considerați onești, loiali, prietenoși și prudenți. Din acest motiv, persoanele născute sub acest semn zodiacal sunt capabile să facă sacrificii pentru persoanele dragi.
În schimb, câinii nu au un punct forte comunicarea, de aceea ar putea întâmpina piedici în exprimarea părerilor sau a gândurilor. Asta ar lăsa impresia celor din jur că ar fi încăpățănțați.
Câinii sunt persoane calme care își doresc să aibă o viață liniștită, o familie numeroasă și nu recurg niciodată la gesturi necugetate, conform acasa.ro. Aceștia sunt gata să sară în ajutorul altor persoane care să le ajute, fără a aștepta ceva în schimb. Conform culturii chineze, câinii au încredere oarbă în oameni și nu recurg la gesturi de trădare. În cazul în care sunt trădați, ei vor suferi enorm.
Atunci când cad în depresie, câinii cred că lumea este rea, iar viața este complicată. Aceștia sunt destul de pesimiști, fapt care îi face să devină melancolici.
Ce aduce Anul Câinelui de Pământ. Ce le poartă noroc Cainilor

Numere norocoase: 3, 4 și 9, dar și numere formate din aceste cifre (de exemplu: 34, 39);
Zile norocoase: 7 și 28 ale fiecărei luni;
Culori norocoase: roșu, verde și purpuriu;
Flori norocoase: trandafiri și orhidee.

Ce le aduce ghinion câinilor în Anul Câinelui de Pământ

Numere ghinioniste: 1, 6 și 7;
Culori ghinioniste: bleu, alb și auriu;

Compatibilitatile Câinilor cu restul zodiilor

Cea mai bună compatibilitate a Câinilor o au cu Iepurii. În schimb, nu se vor putea înțelege niciodată cu Dragonii, Caprele și Cocoșii.

Ce aduce Anul Câinelui de Pământ în dragoste

Toate zodiile sunt interesate, în Anul Câinelui de Pământ, mai mult de partea sentimentală, motiv pentru care vor să aibă o relație stabilă. Pot obține acest lucru numai prin dialog și o bună înțelegere a oamenilor din jur.
Anul Câinelui de Pământ este un an al sensibilității, empatiei și emoțiilor. Acesta este un an bun pentru a a duce pe lume un copil deoarece, conform culturii chineze, pământul este un simbol asociat cu stabilitatea, longevitatea și autocontrolul. Se spune că cei născuți în acest an vor avea parte de noroc în viață.

Ce aduce Anul Câinelui de Pământ în carieră și în plan financiar

În Anul Câinelui de Pământ vor fi suișuri și coborâșuri în privința veniturilor financiare și a carierei. Este un an al perseverenței și chiar al lăcomiei întrucât casa carierei este guvernată de Tigrul de lemn. Există, însă, șanse mari de acumula bunuri de valoare, precum case și mașini, la prețuri avantajoase.
          Legenda spune că horoscopul chinezesc (zodiacul) a fost stabilit de însuşi Budha. Cu foarte mult timp în urmă, în pragul Anului Nou, care cădea întotdeauna la a doua Lună nouă, după echinocțiul de iarnă, Budha a hotărît să dea o nouă organizare a timpului, un nou calendar. De aceea a chemat la sfat toți oamenii și toate animalele, să le comunice hotărîrea sa.  

Începe Anul chinezesc al Câinelui de Pământ, verde ca jadul, care ține de la 16 februarie 2018 și până la 4 februarie 2019. 

În China, acum șase mii de ani, astrologia, astronomia şi religia făceau parte din acelaşi tot unitar. Preoţii taoişti au fost în mod particular atraşi de astrologie. Din nefericire evenimentele din perioada 4 000-3 000 înainte de Hristos, ne-au parvenit doar din documentele relativ tîrzii, din primii ani ai erei creştine, din timpul dinastiilor Han şi Tang. Astfel se pomeneşte de legenda fraţilor Shi şi Sho care, acum circa 6 000 ani, primesc din partea miticului împărat Yao sarcina să observe cerul şi să întocmească un calendar. Astrologul Imperial era o persoană importantă în China, un funcționar imperial. Îndatoririle sale sunt clar definite într-un document datat circa 200 înainte de Hristos:
“Onorabilul domn trebuie să se ocupe cu observarea stelelor din ceruri, să ţină o înregistrare a schimbărilor şi mişcărilor Planetelor, Soarelui şi a Lunii, pentru a examina acţiunile lumii terestre cu obiectivul de a pronostica şansele bune, sau rele. Va împărţi teritoriile celor nouă regiuni ale imperiului, după cum aparţin respectivelor corpuri cereşti. Deoarece tot ce se află pe pămînt este în legătură cu stelele, prosperitatea sau nenorocirea domeniilor respective pot fi cunoscute. Va face pronosticuri în concordanţă cu ciclul de doisprezece ani al lui Jupiter asupra binelui sau răului din lumea terestră. Va determina din culoarea celor cinci feluri de nori, dacă vor fi inundaţii sau secetă, abundenţă sau foamete. Va trage concluzii analizînd cele douăsprezece feluri de vînturi asupra stării de armonie dintre cer şi pămînt şi va lua aminte la semnele bune şi rele ce rezultă din starea lor de acord sau dezacord”.

Cu toate că faţă de sumerieni, egipteni şi mai ales faţă de greci, chinezii nu foloseau geometria deductivă, analitică (grafia horoscopului, tema astrală), totuşi observarea cerului și a poporului pe care le practicau le-a permis dezvoltarea unei astrologii originale. Două trăsături diferenţiază astrologia chineză faţă de cea caldeeană, europeană. Dacă în general lumile antice împărţeau Universul în patru elemente: Pămînt, Aer, Foc şi Apă, chinezii au renunțat la elementul Aer și au subîmpărţit elementul Pămînt în Metal şi Lemn. Avem deci, un zodiac cu preponderență pământească, trei elemente se referă la corpul ceresc solid pe care locuim. Pare să fi fost singura civilizaţie umană care a considerat Lemnul ca o valoare permanentă în alcătuirea Lumii. Altă particularitate a gîndirii astrologice chinezeşti este conceperea Zodiacului ca un ciclu de doisprezece ani şi numirea celor doisprezece numai cu nume de animale.


Legenda spune că horoscopul chinezesc (zodiacul) a fost stabilit de însuşi Budha. Cu foarte mult timp în urmă, în pragul Anului Nou, care cădea întotdeauna la a doua Lună nouă, după echinocțiul de iarnă, Budha a hotărît să dea o nouă organizare a timpului, un nou calendar. De aceea a chemat la sfat toți oamenii și toate animalele, să le comunice hotărîrea sa. Ocupate cu sărbătorirea noului an, nu toate animalele au răspuns chemării, venind numai douăsprezece dintre ele. Primul a sosit agresivul şi grăbitul Şobolan, apoi truditorul Bivol. Pe urmele lor a apărut zîmbitorul şi curajosul Tigru, urmat de ruda sa, precauta Pisică (Iepure). Curînd au venit la întîlnire şi fabulosul Dragon, înţeleptul Şarpe, talentatul Cal şi Capra (Oaia) cea drăguţă. În urma lor au sosit imediat vesela Maimuţă şi mîndrul Cocoş. Ultimii au ajuns alergînd credinciosul Câine şi norocosul Porc. Budha i-a răsplătit, denumind cele 12 zodii anuale cu numele fiecăruia dintre animalele care au venit la chemarea sa, în ordinea sosirii lor. La sfârșit când totul fusese hotărât au venit și doisprezece oameni. Lor li s-a comunicat ceea ce a hotărât Budha și au fost primii 12 înțelepți ai Chinei, cei care vegheau și veghează și în prezent asupra păstrării tradiției și păzeau ca neamul să nu se risipească, sau să-și schimbe obiceiurile.

Chinezii foloseau în prognoză şi cometele pe care le considerau ca desprinse din cele şapte planete şi deci similare naturii planetei respective. Petele solare erau înregistrate cu minuţiozitatea caracteristică rasei, în relaţie cu prognozele asupra recoltelor.

Astrologii/astronomii chinezii au observat şi folosit şi stelele fixe, cărora le-au dat nume neobişnuite ca: Soarele Concubinei Imperiale, Carul Fantomă, Prinţul Imperial, Pivotul Cerului, Fata care ţese etc.

Putem afirma fără a greşi prea mult, că astrologia sumeriană, caldeeană, europeană şi chinezească (provenite poate dintr-o sursă legendară comună) constituie baza astrologiei moderne.

O moştenire la fel de importantă au lăsat-o „de trei ori iscusiţii astrologi ai Curţii imperiale a Fiului Cerului” – cum era numită dinastia chineza Han. Budismul şi o filozofie de viaţă înţeleaptă şi echilibrată au creat calendarul anual chinezesc cu o perioadă de 12 ani. Astfel, după calendarul chinezesc anul 2018 este anul Câinelui, eu spun alternativ și ca alintare Cățelului de Pământ, pozitiv. După cum spune Marele Maestru Ţu Kă Liu, considerat de mulţi ultimul înţelept Shaolin, mare maestru în kung-fu, dar şi în filosofie, poezie, caligrafie şi astrologie, ei bine, înţeleptul chinez spune că pe 16 februarie, la a doua Lună Nouă după Solstiţiul de Iarnă începe Anul Câinelui de Pământ, pozitiv, Verde ca Jadul. De ce de pământ și de ce verde? Pentru că există şi un ciclu al culorilor, de 12 de ani şi un alt ciclu al elementelor, de 5 de ani.  Chinezii sunt singurul popor care, pe lângă elementele primordiale, mitologice: foc, apă, pământ şi aer consideră lemnul, un al cincilea element esențial. 12x5=60. Putem lua în calcul și, așa trebuie, o perioadă de 60 de ani, din al 78-lea ciclu, din generația a 376-a.

Anul Câinelui de Pământ, verde ca jadul, este un an bun, prosper, un an al dragostei, un an al echilibrului și al naturii. Multă lume se va îndrăgostii, mai multă ca deobicei! Vor fi și nunți, dar și divorțuri, pentru că unde este Yang trebuie să fie și Yin.  Anul Cățelului 2018 este un an cu multă energie, an al schimbărilor rapide, nu întotdeauna bune, dar nu întotdeauna rele, până la urmă, în echilibru, al naturii, al mediului şi al dragostei, al pasiuniilor tumultoase, al trăirilor intense şi al iubirilor pătimaşe, culoarea este verde ca jadul, culoarea dragostei în codul chinezesc al culorilor anilor astrologici.

Ani asemănători, cum se pare că va fi 2018 au fost, începând de la începutul secolul XX, anii: 1910, 1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, iar din secolul XXI, anul 2006 – toţi aceşti ani sunt consideraţi în astrologia chinezească drept ani ai Câinelui, Cățelului, cum spune Marele Maestru Ţu Kă Liu și el are o droaie de căței, 17 cățeluși Shih Tzu, cățeii crizantemă. Să ne reamintim ce evenimente s-au întâmplat în aceşti ani şi o să ştim cam la ce să ne aşteptăm în 2018. La o primă vedere au fost un șir de ani relativ liniștiți, echilibrați, nu au fost ani de război mondial, sau de dezastre, cutremure importante în zone populate, de exemplu.

Considerând ciclul de 60 de ani, apare ca cel mai asemănător cu anul 2018, anul 1958. Și anul 1958 a fost un an al Cățelului de Pământ, pozitiv, Verde ca Jadul, dar cu dublu Lap Chum, trecerea la primăvară a fost bine marcată.  Să vedem ce a fost în acel an, 1958 și o să cam știm ce se poate întâmpla, calitativ, în anul Cățelului 2018, an asemănător cu anul Cățelului 1958.

1958, MCMLVIII, a început într-o zi de miercuri și la fel ca anul 2018 NU a fost un an bisect. 
Încă de la 1 ianuarie a început să funcționeze Comunitatea Europeană. 
Tot atunci se deschide și primul ”Carrfour”. 
Pe 4 ianuarie Sputnik 1 primul satelit al Pământului, lansat de sovietici cu un an înainte pe 4 octombrie, părăsește orbita joasă și intră în straturile dense ale atmosferei unde arde complet.
La sfârșitul lui ianuarie a fost semnat la Washington ”Lacy-Zarubin Agreeement” pentru cooperare și schimburi culturale și științifice între SUA și URSS, un act diplomatic care a destins războiul rece. Insurecția din Alger îl readuce pe generalul De Gaulle la putere în Franța. Odată cu noua Constituție începe a V-a Republică. Pontificatul lui Ioan al XXIII-lea. În Italia începutul epocii Fanfani (1958-1963) care corespunde cu o dezvoltare explozivă, ”miracolul economic italian”. 
Începe criza politică a Berlinului cu ultimatumul adresat de URSS occidentalilor prin care li se acordă șase luni pentru a face din Berlinul de Vest un oraș liber, așa cum se stipulase în tratatul de la Potsdam. 
Fuziune între Egipt și Siria, care formează Republica Arabă Unită, prezidată de egiptanul Gamal Abdel Nasser. 
În Iraq lovitură de stat militară condusă de generalul Kassem, care răastoarnă dinastia hașemită și proclamă republica, cu sprijinul americanilor. 
În Liban începe războiul civil dintre musulmani și creștinii maroniți. 
Guineea respinge proiectul de comunitate franceză propus de Paris și devine republică independentă. Este ales președinte pe viață Sekou Toure, un dictator luminat, care conduce destinele țării până în anul 1984, cu toate încercările occidentalilor de a-l debarca. 
Mao Țe-Dun lansează ”Marele salt înainte” pentru ca să accelereze trecerea la comunism. Se infințează ”comunele populare” după modelul kibuțurilor evreiești, dar chinezii nu sunt iudei, așa că se înregistrează un eșec dureros ideologic și foarte scump plătit, economic. 
Dalai Lama fuge din Tibet, prost sfătuit de occidentali și devine salariatul CIA. Tibetanii nu i-au iertat niciodată liderului lor că i-a părăsit, prezența lui la Lhasa ar fi fost salutară și ar fi moderat influența chinezească. Mao Țe-Dun avea un mare respect pentru spiritualitatea tibetană, și pentru ierarhia de fier stabilită acolo, ca și pentru supunerea totală față de Dalai Lama, pe care dorea să le importe și în China populară. 
Polinezia franceză și alte insule se constituie în ”teritoriile de peste mări” devenind parte componentă, un fel de arondisment al Franței. Apare ”Societatea belșugului” de J.K. Galbraith, prima analiză critică a societății de abundență de produse și consum exagerat. Sunt publicate: ”Săptămâna Sfântă”, de L.Aragon, ”Memoriile unei fete cuminți” de S. de Beauvoir, ”Moderato Cantabile” un roman de M.Duras, ”Omul nostru din Havana” a lui Graham Green, ”Exodus” de Leon Uris și capodopera ”Ghepardul” roman de excepție a lui Tomasi di Lampedusa. 
Și filmele au fost bine reprezentate în anul 1958: ”Gigi”, ”South Pacific”, ”Vertigo”, ”Cat on the Hot Tin Roof”, ”The Vikings”, ”Eu, un negru”, ”Stângaciul” și ”Cenușă și diamant” capodopera lui A. Wajda. Apar Ștrumpfii în ”Johan și Pirlouit” de Peyo. 
Se lansează twist-ul care devine viral în anii 60. 
Firma olandeză DAF construiește primul automobil dotat cu un schimbător automat de viteze. 
URSS lansează primul spărgător atomic de gheață ”Lenin” iar SUA primul satelit artificial american. 
J.Dausset descoperă grupele de compatibilitate, care pot determina dacă o grefă de organ este, sau nu, acceptată de un organism anume. Ca urmare începe industria abjectă a procurării oraganelor de transplant, cu orice preț și prin orice modalități, deseori prin dispariții de persoane, sau asasinate la comandă.

Dar ceea ce consider eu foarte important pentru personalitatea anului Cățelului 1958, a fost Anul Geofizic Internațional. De fapt un an și jumătate, deoarece a început, în mod oficial, la 1 iulie 1957 și a durat până la 31 decembrie 1958, deci tot anul 1958. A fost prima inițiativă internațională a actualei civilizații de a studia Pământul. Au participat 67 de state importante cu excepția notabilă a Chinei care a găsit scuza cu Taiwan-ul, ca să-și acopere primitivismul tehnologiei, lipsa de mijloace și calitatea îndoielnică a echipamentului. Oameni, da, China a avut întotdeauna savanți, artiști, personalități de excepție, asta nu poate nega nimeni. Așa că China a participat, indirect, prin Academia de științe din Pekin, așa se numea pe atunci. Iar oamenii de știință chinezi au adus un aport însemnat la prelucrarea și interpretarea datelor culese de națiunile mai dezvoltate tehnologic, în anul 1958. 
Cei doi sateliți artificiali ai Pământului ”Sputnik 1” sovietic și ”Explorer 1”, american au fost lansați pentru culegerea de date geofizice, nu pentru cine știe ce rivalități militare și politice cum a fost prezentă situația în presa de stânga isterică, anarhistă, de joasă speță și a rămas așa în conștiința oamenilor. Nu a fost nicio ”cursă cosmică” ci neliniștea crescută a oamenilor de știință în fața creșterii nemăsurate a populației, a creșterii poluării, a acumulării termice și radioactive, și, mai ales, în fața experiențelor demente atomice. 
S-au făcut descoperiri importante, ca de exemplu cele trei centuri de radiații ale Pământului denumite după cel care a interpretat datele sateliților artificiali, J.A. Van Allen. Dar cel mai important lucru a fost constatarea că nivelul radioactivității de bază se dublase, față de începutul secolului XX când fusese măsurată de Marie Curie. În prezent este de trei ori mai mare. Ca urmare aproape zece mii de oameni de știință, mulți laureați Nobel, 9.235 de savanți, mai exact, au semnat o petiție internațională, adresată ONU prin care se cerea stoparea imediată a experiențelor atomice, care duceau la procese ireversibile de poluare, acumulare imensă de căldură și distrugerea straturilor atmosferei. Nimeni nu i-a ascultat, s-a continuat cu și mai mare intensitate distrugerea planetei, 5.567 de explozii atomice, nucleare, cu hidrogen, cobalt, cesiu, stronțiu tot ceea ce le treceau prin mințile lor demonice. Mai mult, au construit centrale atomoelectrice, o amenințare permanentă la adresa omenirii. Sunt dispozitive nucleare statistice, bombe cu explozie prelungită în timp, dar la cea mai mică greșeală, sau pur și simplu statistic, pentru că așa vor ele, pot exploda ca orice bombă nucleară. Sunt destule exemple, nu? În prezent sunt 449 de asemenea bombe atomice, mai multe construite în zone foarte populate, în plus sunt sub construcție încă 61 de asemenea atrocități. Se pare că omenirea vrea să asasineze cu orice preț Pământul. Și să se sinucidă. O să reușească pentru că nimeni nu o împiedică, extratereștrii sunt ocupați cu altceva, iar bunul Dumnezeu nici nu mai vrea să știe de noi, eșecurile magistrale ale creației sale, cee de a cincea civilzație umană. Destinul nostru este suma alegerilor, a deciziilor noastre.

Astăzi toată lumea dă sfaturi. Ce să mâncați, cu ce să vă îmbrăcați, ce mașină să aveți, ce casă să vă faceți, ce medicamente să luați, etc etc. Toate sunt promovări de vânzare, cineva vă vrea banii și o face în mod necinstit, dând sfaturi.
Sfatul, călăuzirea, îndrumarea, învățătura, povața, consiliul, cum vreți să numiți domniile voastre facerea de bine - trebuie să vă confere niște date care să conducă la mărirea calității vieții domniilor voastre, să vă ofere un suport ca să o duceți mai bine, să fiți pregătiți pentru încercările la care vă poate supune viața. Nu să vă ia banii! Să vă dea datele pe care să le folosiți domniile voastre, folosind Liberul Arbitru ca să luați cele mai bune hotărâri, decizii pentru dumneavoastră și cei dragi. Destinul este format din alegerile, deciziile noastre!


Ca să fiți siguri că știți în ce zodie chinezească sunteți născuți, mai ales cei născuți în luna ianuarie și începutul lui februarie, puteți consulta tabelul de aici http://www.chinese-astrology.co.uk/zodiactable.html



Mai rămâne doar să vă urez:  Gong Xi Fa Cai! sau Gong Hey Fat Choy! – adică La Mulți Ani! în mandarină, respectiv în cantoneză!

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...