Translate

marți, 22 septembrie 2020

Echinocțiul de toamnă

 Echinocțiul de toamnă




Echinocţiul de toamnă 2020 va avea loc pe 22 septembrie, la ora 16:31 şi reprezintă debutul toamnei din punct de vedere astronomic.🌗

Pe 22 septembrie, Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc.Acesta este momentul când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.


 

Echinoctiu de toamna reprezinta debutul toamnei din punct de vedere astronomic. 
Din acest moment, ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie. Pe 23 septembrie, longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.
Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică. Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primavară.
În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primaverii.
La latitudinile tarii noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit si orizont.
Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.

Tradiții, obiceiuri și superstiții

În tradiția populară echinocțiul este motiv de sărbătoare, el marchează sfârșitul culegerii roadelor, sfârșitul muncilor la câmp și celebrarea roadelor obținute în respectivul an.

Recolta este cea care generează superstițiile fiind principala responsabilitate a agricultorilor. Ea trebuie să fie apreciată și sfințită. Oamenii trebuie să îi fie recunoscători lui Dumnezeu pentru roadele culese.

Tradiția spune că în această zi, oameni de la sate merg la biserică cu fructe, legume și plante pentru a le binecuvânta și a le da puteri tămăduitoare. Ele vor căpăta puteri de vindecare a suferințelor fizice și de calmare a neliniștirilor sufletești.

Este o zi dureroasă pentru plante și flori. Ele vor realiza că vine iarna și vor înceta din viață. O altă superstiție e legată de bună-starea plantelor din casă. Dacă se observă să acestea sunt umede în ghiveci, și nu pentru că vremea s-a schimbat, se ia în considerare că planta sau floarea chiar plânge. Salvarea ei constă în ungerea ei cu mir sfințit.

Tradițiile legate de agricultură nu se opresc aici. Aceasta e cea mai recomandată zi pentru a face primul must și, tot atunci, e bine să se adune merele, gutuile și să se bată nucii.

Ce nu e bine să faci în ziua echinocțiului

Bătrânii spun, în diverse părți ale tării, că nu este recomandat să cerți copiii în această zi, pentru că le vei da impresia că e tot ce au ei de cules.

Alte superstiții despre activități înterzise spun că nu e bine să te speli pe față până la apusul soarelui sau că în dimineața zilei respective trebuie să mănânci pâine înaine să ieși din casă.

 

Obiceiuri de echinocțiului de toamnă

Se spune că în ziua echinocțiului de toamnă, în calendarul popular se păstrează amintirea celebrării unui străvechi început de an. Obiceiurile și tradițiile sunt concentrate în jurul zilei Crucii. Cu această ocazie, se aduc la biserică flori și se împodobește crucea.

  • - Florile și frunzele de pe cruce se spune că sunt bune de leac, vindecă durerile de cap, durerile de dinți.
  • - La biserică se duc prune, care după ce sunt sfințite, se pot păstra timp îndelungat și pot vindeca bubele.
  • - Se iau ultimele recolte și se fac provizii pentru sezonul rece.
  • - Se face și primul must din struguri, se bat nuciii, se adună gutuile și merele.
  • - Tradiția spune că ultimele fructe din pom trebuie lăsate pentru Mama Natură.
  • - Conform tradiției este perioada ideală pentru a ne face planuri și pentru a ne regenera, precum natura.

„Anotimpul ceţelor şi fructitudinea moale”, aşa cum l-a descris odată poetul englez John Keats, pune capăt zilelor lungi de vară şi marchează începutul sezonului de recoltare. „Pentru a îndoi cu mere copacii / Şi a umple toate fructele coapte până la miez.”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...