30 Octombrie

Este a 303-a zi a anului. 
Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. 

Citatul zilei

„Te laşi de carte o săptămână, ea se lasă de tine o lună. Te laşi de carte o lună-două, ea te lasă pentru un an, te laşi un an-doi te-ai lăsat de ea pentru totdeauna.” (Dimitrie Gusti, filosof, sociolog și estetician român, n. 13 februarie 1880, Iași – d. 30 octombrie 1955)

Ziua Relaţiilor Publice Militare

La 30 octombrie 1993, în baza Ordinului general al ministrului apărării şi a Ordinului Marelui Stat Major, Secţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (SIRPA), înfiinţată la sfârşitul lunii octombrie 1991, s-a transformat în Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (DIRPA), iar în perioada 30 aprilie 1997 – 20 februarie 2007 a purtat denumirea de Direcţia Relaţii Publice (DRP). Începând cu 20 februarie 2007, denumirea structurii este Direcţia Informare şi Relaţii Publice

Evenimente de-a lungul timpului…

• 130:  Împăratul roman Hadrian întemeiază in Egipt orașul Antinopolis, pentru a-l comemora pe tanarul sau favorit Antinous care se inecase in acel an in apropiere,in apele Nilului.

Nu se știe dacă moartea acestuia a fost accident, sinucidere, crimă sau sacrificiu religios. Antinous a fost zeificat după moartea sa.

Numele sau a fost dat unei constelatii formate din cinci stele din actuala constelatie a Vulturului, mentionata de Ptolemeu in Almagesta.

Cultul lui Antinous a fost ultimul mare cult introdus in Imperiul Roman inainte de raspandirea crestinismului.

• 1485: Henry Tudor este incoronat rege al Angliei, sub numele Henric al VII-lea.

S-a nascut pe 28 ianuarie 1457 si a decedat la 21 aprilie 15o9. A fost primul monarh rege al Angliei si Irlandei din Casa Tudor si a suit pe tron, dupa ce l-a învins pe Richard al III-lea in batalia de la Boeworth Field. A fost ultimul rege al Angliei care si-a câștigat tronul pe câmpul de luptă. El a fondat o dinastie de lungă durată și, după o domnie de aproape 24 de ani, a fost pașnic urmat de fiul său, Henric al VIII-lea .

• 1724: Arhimandritul Ioanichie Stratonikeas a inceput construcţia Bisericii Stavropoleos din Bucureşti,în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (domnitor al Munteniei, 1719-1730).

Este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă.

Ioanichie a zidit biserica și o mănăstire in curtea hanului sau.În 1726 starețul Ioanichie a fost ales mitropolit al Stavropolei și exarh al Cariei. Mănăstirea pe care a construit-o poartă de atunci numele Stavropoleos, după numele vechiului scaun.

La 7 februarie 1742 Ioanichie, în vârstă de 61 de ani, moare și este îngropat în biserica sa.

Hanul și anexele mănăstirii au fost demolate la sfârșitul secolului al XIX-lea. De-a lungul timpului biserica a fost afectată de cutremure, care au șubrezit turla până la cădere.

Picturile turlei au fost restaurate însă la începutul secolului al XX-lea.

În prezent din vechea mănăstire nu a mai rămas decât biserica, alături de care există o construcție de la începutul secolului al XX-lea, care adăpostește o bibliotecă, o sală de conferințe și o colecție de icoane vechi (începutul sec. al XVIII-lea) și obiecte de cult, precum și fragmente de frescă recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist. Clădirea cea nouă a fost construită după planurile arhitectului Ion Mincu.

• 1751: S–a născut Richard Sheridan.

Scriitor irlandez şi director de teatru, cel mai de seamă reprezentant al comediei engleze în secolul XVIII. Comedia sa de debut, „Rivalii”, îl plasează în doar câteva zile de la reprezentare printre autorii cei mai celebri din Anglia. Anul următor preia conducerea faimosului Drury Lane, pe care l–a reconstruit în 1794 şi de care s–a despărţit doar după incendiul devastator din 1809. Capodopera sa poate fi socotită „Şcoala calomniei” („Critica sau repetiţia unei tragedii”, „Pissarro”) (m.1816).

• 1858: S-a născut Duiliu Zamfirescu, unul dintre fondatorii romanului românesc

Duiliu Zamfirescu (n. 30 octombrie 1858, Plăinești (azi Dumbrăveni), județul Vrancea - d. 3 iunie 1922, Agapia, județul Neamț) a fost un scriitor român, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.

Duiliu Zamfirescu a fost fiul arendașului Lascăr Zamfirescu. Urmează clasele primare și gimnaziale la Focșani, iar liceul și Facultatea de Drept la București (licențiat în 1880), unde leagă o strânsă prietenie cu Duiliu Ioanin - Romanov, viitor magistrat.

În anul 1867 este inițiat în loja masonică ieșeană „Steaua României”, iar la 18 noiembrie același an a primit gradul de Com­panion în aceeași lojă.[1] Este magistrat la Hârșova și Târgoviște, apoi avocat și redactor la România liberă. În 1885, intră prin concurs la Ministerul de Externe, iar după trei ani, îmbrățișând cariera diplomatică, este secretar de legație la Roma până în 1906, cunoscând perfect italiana. Se căsătorește acolo cu Henriette Allievi și are trei copii (Henrietta, Lascăr și Alexandru), născuți și crescuți în Italia celor 18 ani de stagiu diplomatic.

În 1906, revine în țară și este secretar general la Ministerul de Externe. Se retrage adesea în vila sa de la Odobești. După război, a fost ministru de externe în Guvernul Averescu (13 martie - 13 iunie 1920). S-a stins din viață la Mănăstirea Agapia.

A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneștenilor (Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări și Anna). Acestea se constituie în primul ciclu din literatura română, asemănător ciclului Les Rougon-Macquart al lui Emile Zola. Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. La acestea se adaugă primul roman epistolar din literatura noastră, Lydda. Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea.

Via și conacul unde se retrăgea erau în comuna Faraoanele, în apropiere de Odobești. Casa există și astăzi, fiind Casă Memorială. Scriitorul este înmormântat în Cimitirul din Focșani (Sud).

• 1863: Se infiinţează la Bucureşti Şcoala de litere, instituţie premergătoare universităţii

La 30 octombrie 1863 prin decret domnesc se înfiinţează la Bucureşti "Şcoala de litere", instituţie de învăţămînt superior, premergătoare universităţii.

• 1863: După ce a fost ales rege al Greciei, la vârsta de 17 ani, prințul Wilhelm a sosit la Atena, pentru a fi încoronat sub numele de George I (24 decembrie 1845- 18 martie 1913).

George I a fost rege al Greciei din 1863 până în 1913. Născut prinț al Danemarcei, George avea numai 17 ani când a fost ales rege de Adunarea Națională a Greciei, care l-a detronat pe regele Otto. Numirea lui a fost sugerată și susținută de Marile Puteri (Marea Britanie, Franța și Rusia).

Domnia lui de 50 de ani (cea mai lungă din istoria modernă a Greciei), a fost caracterizată de câștiguri teritoriale pentru Grecia în urma Primului Război Mondial.

Cu două săptămâni înainte de aniversarea a 50 de ani de domnie și în timpul primul razboi balcanic, a fost asasinat. În contrast cu domnia lui, domniile următoare s-au dovedit scurte și nesigure.

• 1869: Nicolae C. Paulescu - a descoperit insulina, hormon antidiabetic pancreatic.

Fiziologul roman a facut cercetari importante in domeniul medicinei. In 1921, el a publicat in premiera, in revista "Archives Internationales de Physiologie", mai multe studii care se refereau la izolarea unui hormon pancreatic cu efect hiperglicemiat pe care l-a denumit pancreina. Era vorba de insulina, hormon folosit impotriva diabetului, extras din pancreas. Cu toate acestea, senzationala sa descoperire a trecut neobservata. In 1922, medicul Fr. Grant Banting si biochimistul Ch. Herbert Best din Canada au anuntat din nou descoperirea insulinei, fiind recompensati, un an mai tarziu, cu premiul Nobel pentru fiziologie si medicina. Prioritatea fiziologului roman a fost recunoscuta abia dupa 50 de ani de la brevetarea primului procedeu de fabricare a insulinei.

• 1871: S-a născut Paul Valery, poet, eseist şi critic literar francez .

Paul Valery este considerat unul dintre principalii reprezentanţi ai curentului simbolist (“Farmece”, “Cimitirul marin”, “Sufletul şi dansul”); (d.20.07.1945).

După absolvirea liceului, Valéry se înscrie în 1889 la facultatea de drept din Montpellier. În acest an publică primele sale versuri în stil simbolist în revista "Revue maritime de Marseille". În 1892 se stabilește la Paris, unde frecventează cercul de poeți grupați în jurul lui Stéphane Mallarmé, cunoaște pe scriitorul André Gide și se împrietenește cu pictorul Edgar Degas. Versurile simboliste scrise între 1889 și 1898, pe linia creațiilor lui Mallarmé și Verlaine, vor fi publicate mai târziu sub titlul "Album de vers anciens" ("Album de versuri vechi", 1921). Începând din anul 1892, face în fiecare dimineață însemnări în caietele sale, care vor fi publicate după moartea sa în 29 de volume ("Cahiers", 1957-1961), cuprinzând reflecții, eseuri, anecdote, aforisme și desene, cu tematică foarte variată, de la modele fizico-matematice la comentarii asupra vieții interioare, emoțiilor resimțite, proceselor de conștiință sau stărilor de vis.

În anii 1894-1900 lucrează ca redactor cultural în ministerul de război, apoi - până în 1922 - este secretar particular al lui Édouard Lebey, directorul agenției de informații "Havas". După Primul război mondial, Paul Valéry devine un fel de "poet oficial" al Franței, din 1924 este președinte al "Pen Clubului" francez, în 1925 este ales membru al "Academiei Franceze", în 1936 este numit președinte al comisiei de cooperare culturală pentru expoziția universală din Paris, din 1937 deține catedra de poezie la Collège de France. În cursul celui de al doilea război mondial refuză să colaboreze cu autoritățile de ocupație germane și este îndepărtat din funcția de administrator al centrului universitar din Nisa. Paul Valéry moare la 20 iulie 1945 în Paris.

Opera literară

În scrierile sale teoretice, Valéry pornește de la ideea unei realități autonome a limbajului literar, se confruntă cu problema conștiinței artistice și își mărturisește îngrijorarea cu privire la perenitatea civilizației, viitorul libertății spirituale și retroacțiunea progresului asupra omului. Renumele său literar provine totuși, în cea mai mare măsură, din opera sa poetică, în care - sub influența lui Stéphane Mallarmé - predomină măestria formală și mai puțin sensul inspirației artistice, folosind alegoria în exprimarea conflictului permanent dintre intelect și simțământ. Valéry dezvoltă teoria semnificației multiple a poeziei: "Versurile mele au sensul care li se dă în momentul lecturii. Ar fi o mare greșală - care ar contrazice esența poeziei - să se afirme că fiecare poezie corespunde unei anumite intenții reale și unice a autorului"

• 1885: S-a nascut Ezra Pound, poet American, reprezentant de marcă al modernismului literar al secolului XX.

Ezra Weston Loomis Pound (n. 30 octombrie 1885 Hailey, Idaho, SUA - d. 1 noiembrie 1972 Veneția, Italia) a fost un poet american, reprezentant de marcă al modernismului literar al secolului XX. Pound a urmat timp de doi ani cursurile Universității din Pennsylvania, după care a fost transferat la colegiul Hamilton. După finalizarea studiilor, activează ca profesor o perioadă scurtă de timp la colegiul Wabash.

Ezra Pound publică prima sa colecție de poezii "With Tapers Quenched", în 1908. Aceasta a fost urmată de "Personae and Exultations" (1909) și de volumul de eseuri critice, "Spirit of Romance" (1910). Prima antologie "Des Imagistes" a apărut în anul 1914, an în care Pound a devenit coeditor al revistei ”Blast”. Începând cu anul 1917 este redactor la revista ”Little Review” și corespondent la Paris pentru ”The Dial”.

Pound călătorește în Europa, stabilindu-se în cele din urmă la Londra. În această perioadă, Pound s-a implicat în politica fascistă și s-a întors în Statele Unite abia în 1945, când a fost arestat sub acuzația de trădare datorită difuzării propagandei fasciste la posturile de radio din Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Considerat a fi nebun, a fost închis într-un azil timp de 12 ani. În această perioadă el a continuat să scrie poezie, publicând "The Pison Cantos" în 1948 și "Rock Drill: 85-95 de los Cantares" în 1956. După ce a fost eliberat, în 1958, Pound a revenit în Italia.

Din creația poetică a lui Ezra Pound mai fac parte următoarele volume: ”A Lume Spento” (1908), ”A Quinzaine for This Yule” (1908), ”Exultations” (1909), ”Canzoni” (1911), ”Ripostes” (1912), ”Cathay” (1915), ”Lustra” (ediția din 1916), ”Hugh Selwyn Mauberley” (1920).

Întreaga creație poetică a lui Ezra Pound a fost publicată în doar două volume: ”Collected Shorter Poems” (Londra,1984) - ediția americană fiind intitulată ”Personae: Collected Poems” (1971) și ”The Cantos of Ezra Pound” (1972).

Ezra Pound a decedat la 1 noiembrie 1972, la Veneția, Italia.

• 1888: A fost patentat pixul (tocul cu bilă) de către americanul John Luod.

Tăbăcarul american John Loud, a inventat un instrument de scris pentru produsele sale din piele si a patentat pixul (tocul cu bilă), deși niciodată nu a dezvoltat invenția lui in plan comercial.

El a descris în cererea de brevet inventia sa, numindu-o utila “pentru marcare pe suprafete dure – cum ar fi lemnul, hârtia de împachetat aspru, și alte articole, în cazul în care stilourile obisnuite nu pot fi folosite “.

Cel care a produs si a comercializat pentru prima data pixurile destinate publicului larg, au fost fratii maghiari Lazslo si Gyorgy Biro, care au patentat și comercializat stiloul – pix. Lazslo Bíró, cu ajutorul fratelui său György, un chimist, a început să lucreze la proiectarea unor noi tipuri de stilouri. Bíró echipat acest stilou cu o mica bila în vârf.

Laszlo Bíró a depus un brevet in Anglia, la 15 iunie 1938 , dupa care s-a mutat in Argentina in 1941, unde la data de 10 iunie 1943 , au depus un alt brevet .

• 1930: Are loc premiera primului film sonor vorbit în româneşte - Ciuleandra, ecranizare după Liviu Rebreanu

La 30 octombrie 1930 are loc premiera filmului "Ciuleandra", prima ecranizare după Liviu Rebreanu. "Ciuleandra" este primul film sonor vorbit în româneşte.

• 1938: S-a difuzat radiofonic în New Jersey Războiul lumilor, o prelucrare a romanului lui H.G. Wells de către Orson Welles, care a stârnit panică în rândurile a mii de oameni care chiar au crezut că S.U.A. au fost invadate de marţieni.

Welles, care avea 23 de ani, a decis sa prezinte pe calea undelor invazia martiana din cartea tizului sau. Spectacol de teatru radiofonic a inceput sambata dimineata, cand o voce a anuntat: “Columbia Broadcasting System (CBS) si statiile afiliate prezinta, impreuna cu Mercury Theater si Orson Welles, “Razboiul lumilor” de H.G. Wells." La acea ora insa cei mai multi americani ascultau un program concurent, astfel incat nu au auzit anuntul. In momentul in care au comutat pe CBS, “invazia” incepuse. 

Welles a inceput piesa cu o scurta introducere, urmata de un buletin meteo si apoi de muzica. La putina vreme, un prezentator a intervenit spunand ca un obiect neidentificat a cazut langa New Jersey. Spectacolul era in plina desfasurare, erau descrisi martienii, modul in care acestia au anihilat cu un gaz toxic 7.000 de membri ai Garzii Nationale. Apoi s-a auzit ca alte navete ale martienilor au fost vazute in Chicago si St. Louis. Piesa radiofonica a fost extrem de realista, efectele audio utilizate, precum si interpretarea foarte buna a actorilor au reusit sa starneasca panica printre ascultatori care nu s-au indoit ca e vorba de un atac al extraterestrilor. In New Jersey, populatia terifiata de ce auzea s-a urcat in masini in incercarea de a scapa din calea martienilor, a cerut autoritatilor masti de gaze si intreruperea electricitatii. O femeie a navalit intr-o biserica din Indianapolis si a inceput sa strige ca orasul New York a fost distrus si ca a venit sfarsitul lumii. Vazand ca situatia a scapat de sub control, Orson Welles a intrerupt programul si le-a reamintit oamenilor ca e vorba doar de o piesa de teatru. La acea vreme s-a spus ca mai multe persoane s-ar fi sinucis din cauza acestui spectacol. O comisie federala a facut investigatii, dar a ajuns la concluzia ca nici o lege nu a fost incalcata, astfel incat realizatorii nu pot fi trasi la raspundere. Orson Welles s-a temut ca scandalul provocat de “Razboiul lumilor” ii va ruina cariera, insa publicitatea enorma l-a ajutat sa semneze un contract la Hollywood si sa regizeze cativa ani mai tarziu celebrul film “Cetateanul Kane”.

• 1963: In aceasta zi isi face debutul primul Lamborghini, modelul 350GTV, condtruit de catre producatorul Ferruccio Lamborghini, cu scopul de a-l concura pe Ferrari, la Salonul Auto de la Turin.

Producatorul de masini sport, Ferruccio Laborghini, s-a nascut n Renazzo di Cento, Italia, pe 28 Aprilie 1916. Dupa terminarea studiilor ca inginer mecanic la Bologna, Lamborghini a lucrat ca, mecanic pentru Divizia Auto a Armatei, in Rhodes, in timpul Celu De-al Doilea Razboi Mondial. Dupa revenirea in Italia el a lucrat pentru convertirea vehiculelor militare in masini agricole, si, in 1948 a inceput construirea propriului sau tractor. Lamborghini a produs masini agricole de succes, si in urma prosperarii sale a devenit dependent de masinile sport. In italia anilor 60, el si-a cumparat un Ferrari 250 GT, fabricat la doar cativa kilometri, la fabrica Enzo Ferrari. Dupa ce a intampinat niste probleme cu masina, Ferruccio i-a facut o vizita lui Enzo, plangandu-se acestuia despre cutia de viteze zgomotoasa a Ferrari-ului sau. Legenda spune ca renumitul producator de masini sport, Enzo Ferrari, i-a raspuns intr-o maniera insultatoare producatorului de tractoare, Lamborghini, ambitioonandu-l pe acesta mai tarziu de a dezvolta propria sa masina sport de lux, automobil care sa poata concura orice automobil ferrari.

In aceasta zi, in anul 1963, Lamborghini 350GTV a debutat la salonul auto de la Turin.  Dar Lamborghini nu a terminat in timp util acest model pentru a fi prezentat la acest salon auto, si masina a fost expusa avand in loc de motor o lada din placi ceramice in locul motorului. Cu sau fara motor prima masina a lui Lamborghini nu a fost prea bine primita si in urma acestui fapt nici un astfel de model nu a fost vreodata finalizat. Dar fostul producator de tractoare nu a fost descurajat si, in 1964 modelul 350GT, redesat in intregime a intrat in productie, si Lamborghini a resusit sa vanda peste 100 de modele din acesta masina scumpa. 350 GT era o masina silentioasa si sofisticata, cu inalte performante, capabila sa atinga viteza de 250 km/h cu un motor care dezvolta 320CP. Elegantul 350GT oferea, intradevar niste plimbari placute, line fata de majoritatea omologilor sai de la Ferrari. si Lamborghini a construit o fabrica la doar cativa kilometri de fabrica Ferrari, incapand producerea uneia dintre cele mai exotice masini din lume, cum ar fi Miura, Espada si legendarul Countach.

• 1971: Accidentul ecologic de la Certej, soldat cu 89 de morți și peste 70 de răniți.

Dezastrul de la Certej a avut loc la data de sâmbătă 30 octombrie 1971, la ora 4:55 dimineața, fiind provocat de ruperea digului și alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare al exploatării miniere Certej, Hunedoara.

În perioada de exploatare a iazului, între 1936 și 1971, au fost depozitate în el elemente de depunere complet diferite ca granulație, tasare și umiditate care au creat o falie de alunecare.

Digul s-a rupt pe o lățime de 80 de metri și din iaz au fost expulzați în câteva minute 300.000 de metri cubi de steril.

Valul acid de steril a înghițit într-un sfert de oră și a ras de pe fața pământului șase blocuri de locuințe cu 25 de apartamente fiecare, un cămin cu 30 de camere, șapte locuințe individuale și 24 de gospodării au fost distruse sau avariate. Dezastrul a provocat 89 de morți și 76 de răniți.

30 octombrie 1971, ora 5 dimineaţa, Certej.

Halda de steril la marginea căreia fuseseră construite mai multe blocuri de locuinţe şi cămine pentru oamenii care lucrau în exploatările miniere de aur şi cupru din zonă s-a prăvălit peste cartierul muncitoresc

Cianura folosită în procesul de extracție, care se găsea în nămolul scurs, a ars hainele de pe victime. Toate cadavrele care au fost scoase din mâl erau goale. Deși la Primărie s-au înregistrat 82 de acte de deces, autoritățile au anunțat oficial la radio și televiziune un număr de 48 de morți, pentru a nu fi nevoite să declare doliu național.

Statul comunist i-a despăgubit pe cei care au avut de suferit în urma tragediei de la Certej. Supraviețuitorii de la blocurile distruse au primit câte un apartament, iar cei cărora li s-au dărâmat casele au putut să-și ridice altele cu materiale de construcții primite de la autorități.

Cu numai o săptămână înainte de dezastrul de la Certej, ministrul minelor Bujor Almășan, împreună cu o comisie guvernamentală, au fost la Certej, unde au verificat iazul de decantare și au decis că acesta este încă funcțional, după care au aniversat cu mare pompă 225 de ani de minerit.

După un an de cercetări și audieri, ancheta a decis că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute. Nimeni nu a fost găsit vinovat pentru moartea celor 89 de victime ale accidentului.

 Să aveți o zi frumoasă!

6 Mai

Este a 126-a zi a anului. 
Au mai rămas 239 de zile până la sfârșitul anului. 
Soarele răsare la 05 h 59 m și apune la 20 h 26 m. 

Citatul zilei

„Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi e superior prin ceva. De aceea încerc să învăț câte ceva pe lângă fiecare.” (Sigmund Freud)

                              

Ziua Internațională fără dietă – 6 Mai

Poate că unii știu, poate că alții nu știu, însă pe data de 6 mai se sărbătorește în întreaga lume Ziua Internațională fără dietă. Simbolistica acestei celebrări duce cu gândul la acceptare și diversitate. Acceptarea propriului tău corp este unul dintre lucrurile care te fac să ai încredere în tine. De asemenea, această zi este dedicată promovării unui stil de viață sănătos, dar și a evidențierii pericolelor care stau în spatele unor diete.

Ziua Internațională fără dietă a fost creația doamnei Mary Evans Young, în 1992. După ce a suferit de anorexie, a decis să îi ajute pe oameni să se accepte așa cum sunt. Scopurile promovării unui astfel de eveniment sunt: celebrarea frumuseții și a diversității tuturor dimensiunilor umane, declararea unei zile împotriva obsesiei legate de greutate, lupta împotriva discriminării din cauza aspectului fizic.

Cu toate acestea, un comitet de medici care evaluează riscurile asociate cu obezitatea și înceearcă să scadă numărul oamenilor afectați de această boală au criticat această inițiativă, spunând că „suntem de acord, bineînțeles, că ar trebui să fie mai multă apreciere și acceptare a diversității în atributele fizice ale oamenilor, mai multe descurajări ale dietelor ținute pentru a obține idealuri fizice nerealiste și nicio obsesie legată de scăderea în greutate a indivizilor care sunt la greutăți aproape ideale. Însă, este neadecvat să argumentăm că indivizii obezi ar trebui să își accepte pur și simplu greutatea și să nu încerce să o reducă, în special dacă obezitatea le ridică riscul de a dezvolta alte afecțiuni medicale.”

6 mai- Sărbătoarea Hîdîrlezului, la musulmani

Una dintre cele mai vechi sărbători laice, conservată de turcii și tătarii dobrogeni, dar şi de cei din Balcani şi Anatolia, Hîdîrlezul este marcat în fiecare an, în ziua de 6 mai, conform calendarului gregorian. Sărbătoarea marchează începutul unui nou anotimp. Hîdîrllez este un cuvânt compus din două nume: Hîzîr şi Ilyas, doi fraţi, consideraţi patronii astronomici ai vieţii umane, care semnifică nemurirea, dar şi abundenţa. În această zi, turcii și tătarii din Dobrogea merg la cimitir pentru pomenirea morților. Hîdîrllezul este și o sărbătoare câmpenească şi și ea se desfăşoară în natură, pe pajişti înverzite, în apropierea apelor curgătoare, într-o atmosferă animată de voie bună. În această zi se sacrifică miei şi se prepară bucate tradiţionale din care nu lipsesc plăcinta cu brânză şi turtele.

Hâdârlez-ul (Hîdîrlez, Kîdîrlez, Kădărlez), celebrat în fiecare an la 6 mai, este sărbătoarea renaşterii naturii şi a trecerii la anotimpul cald. Această sărbătoare preislamică îşi are originile în cultul dualităţii şi celebrării reîntoarcerii la viaţă. După legendă, cei doi fraţi gemeni Hăzăr şi Iliaz, au fost alungaţi din Cer de către Creator şi au primit dreptul de a se întâlni, o singură dată pe an (în ziua de Hâdârlez), unul devenind stăpânul Pământului şi celălalt al Cerului. Aceştia au fost consideraţi patronii astronomici ai vieţii umane.

În mentalitatea tradiţională a populaţiei musulmane din Dobrogea, cei doi eroi legendari apar drept doi sfinţi – Hăzăr şi Kasăm, care se întâlneau în această zi pentru a anunţa sosirea primăverii.

După legendă, cei doi fraţi gemeni, Hîzîr şi Iliaz, au fost alungaţi din Cer de către Creator şi au primit dreptul de a se întâlni o singură dată pe an (în ziua de Qîdîrlez – Hîdîrlez), unul devenind stăpânul Pământului şi celălalt al Cerului. Aceştia au fost consideraţi patronii astronomici ai vieţii umane.

Sărbătoarea marchează începutul anului agricol, trecerea la anotimpul cald şi implică practicarea unor gesturi ritualice: rostogolirea prin iarbă – ca toate relele să se ducă pe duşmani; săritul peste foc – să se cureţe totul de ce este rău; lăsatul hainelor afară pentru ca cei doi sfinţi în timpul nopţii (de 5 spre 6 mai) să le biciuiască şi posesorul hainelor să fie scăpat de rele; cunoasterea ursitului şi a viitorului de către tinerele fete. Sărbătoarea care aducea în prim plan riturile de fertilitate, implica şi miturile moşilor şi ale strămoşilor, prin pomenirea străbunilor (comemorarea acestora la cimitir).

Gestul ritualic al aflării viitorului fetelor nemăritate consta în următoarele manifestări ritualice: în noaptea dinspre 5 spre 6 mai fetele umpleau o căldare cu apă în care aruncau diverse podoabe. De Hâdârlez, fetele scoteau din apă câte o podoabă și în raport de aceasta, se ghicea viitorul tinerei (erau cărți de poezii de factură populară speciale pentru acest eveniment).

Sărbătoarea, care aduce în prim plan ritualurile de fertilitate, implică şi mitul moşilor şi strămoşilor, prin pomenirea acestora şi comemorarea lor la cimitir.

Ca niciodată în altă zi, aleile cimitirului sunt pline de oameni care, fie se roagă pentru liniştea morţilor lor, fie împart bucate orfanilor şi celor sărmani.

Însă, mai sunt cîţiva, care confundă Hîdîrlezul cu Paştile Blajinilor, mai ales cei din comunitate care au căsătorii mixte şi ale cător tradiţii s-au intersectat.

În această zi de sărbătoare, turcii și tătarii își adresează tradiționala urare Hıdırlez Bayramı Mubarek Olsun! (turci) și Kıdırlez Bayramı Kayırlı Bolsın! (tătari).

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1527: Trupele conduse de Charles, duce de Burbon, au invadat Roma, ucigând peste 4.000 de locuitori şi jefuind bogăţii inestimabile.

Garda Elveţiană care apăraVaticanul s-a baricadat în curtea Bazilicii Sf. Petru şi a apărat Sfântul Scaun în faţa asediului a mii de soldaţi.

147 de luptători din Garda Elveţiană au căzut eroic în lupta în care au supravieţuit numai 42. Papa a fost salvat printr-un pasaj secret lung de 750 metri, existent şi în zilele noastre, care leagă Vaticanul de Castelul Sant’Angelo.

Această bătălie eroică este celebrată la fiecare 6 mai, dată care a devenit ziua prestării jurământului pentru noii recruţi din Garda Elveţiană

• 1639: A fost încheiată construcția Bisericii „Trei Ierarhi” din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu. 

Exteriorul bisericii a fost sculptat in piatra cu motive florale si geometrice si imbracat in aur. Situata in vechea vatra a orasului, pe Ulita Domneasca, Biserica “Trei Ierarhi” a fost incendiata de mai multe ori. Legenda spune ca turcii i-au dat foc crezand ca este facuta in intregime din aur. Aici se afla mormintele lui Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir si Vasile Lupu.

Pe unul dintre pereţi, în piatră, este gravată inscripţia: "...am ridicat acestă ctitorie în numele celor trei sfinţi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Ioan Gură de Aur şi a fost sfinţită în luna mai, ziua a şasea, a anului 7147 (1639) de mitropolitul Varlaam..."

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași este un monument de arhitectură de valoare din România fiind situată în centrul tradițional al Iașiului, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (fosta Uliță Domnească). Biserica Trisfetitelor a fost ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637-1639, ca necropolă domnească, reflectând aspirația ctitorului spre lumea bizantină, combinând structuri și forme tradiționale cu materiale prețioase și o decorație fastuoasă.

Monumentul respectă în linii mari planul bisericilor moldovenești din secolul al XVI-lea - un plan triconc influențat de biserica din Galata, având totuși o turlă suplimentară deasupra pronaosului.

 Bolta, respectând ingeniosul sistem moldovenesc de construcție al bolților, cuprinde două registre suprapuse de patru și respectiv opt arce de boltă dispuse oblic și care, împreună cu pandantivele de deasupra lor, reușesc să reducă diametrul clopotniței. 

În exterior, pe fațade, aranjarea elementelor decorative ne amintește de biserica mânăstirii Dragomirna (Moldova 1606-1609) și împărțirea paramentului cu ajutorul unei centuri întâlnită la mănăstirile din Muntenia. Influența goticului transilvan este vizibilă în multe locuri: la contraforturi, la armătura de piatră a ferestrelor, la profilul ușilor, chenarele cu baghete și arce în acoladă.

 Ceea ce imprimă edificiului un caracter particular și o așază între cele mai originale creații ale artei moldovenești, este contrastul armonios dintre formele arhitecturale bine reliefate și proporționate, și decorațiile sculptate care îmbracă precum o dantelă toată suprafața celor patru fațade, inclusiv contraforturile și arnivoltele de pe laturi și de la baza clopotnițelor".

 Ornamentațiile sunt din cele mai variate: nișe adânci cu arcade fasciculate conform modelelor orientale, colonete ca ale bisericilor rusești, vase persane din care se ridică ramuri înflorite, motive geometrice întâlnite și în Georgia și Armenia, paramentul împărțit de o centură în formă de sfoară răsucită încadrată de două benzi de marmură decorate în stil renascentist sau baroc. Toate acestea se aranjază într-o unitate careia lumina pare să-i dea viață. În plus subliniată printr-o colorare lazurit pusă în evidență prin aurire, această decorație contribuie din plin la celebritatea pe care biserica Trei Ierarhi și-a câștigat-o încă de la construcția sa.

 Pictura a fost realizată de cei mai vestiți meșteri; Sidov Pospeev, Iacob Gavrilov, împreună cu pictorii moldoveni Nicolae Zugravul cel bătrân și Ștefan.

Paul de Alep, arhidiacon al Antiohiei care l-a însoțit pe patriarhul Macarie în călătoria acestuia prin Principatele Române, în secolul al XVI-lea, după ce a examinat cu mare atenție edificiul, și-a exprimat întregul său entuziasm în cartea sa "Călătorii" scrisă în arabă și publicată la București în 1900, în traducere românească.

• 1682: Ludovic al XIV-lea al Franţei şi-a mutat întreaga curte la Versailles.

Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, se muta in Palatul de la Versailles, la sud-vest de Paris, pentru a putea tine sub observatie intrigile de la Curte.

 Palatul gazduia in cele 700 de incaperi 3.000 de nobili, curteni si doamne de companie si era deservit de 35.000 de slujitori. Palatul si parcul au fost construite intr-un loc mlastinos.

 Mai mult de 22.000 de muncitori au transformat cele 100 de hectare de mlastina in cel mai frumos palat din lume la acea vreme, cu gradini decorate cu zeci de statui si 400 de fantani. Atunci cand mirosul toaletelor de la Versailles devenise de nesuportat, Ludovic a comandat 3000 de copaci parfumati, dintre care unii rezista si astazi. Plantele in ghivece, peste 150.000 erau schimbate de 15 ori pe an, astfel incat Versailles-ul sa fie tot timpul infloriti.

Palatul Versailles este un palat regal construit la Versailles, în Franţa. A fost reşedinţa regilor Franţei Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea. Acest palat se înscrie printre cele mai remarcabile monumente din Franţa, nu numai prin frumuseţe, ci şi prin prisma evenimentelor al căror teatru a fost.

A devenit reşedinţă regală permanentă începând cu anul 1682, când regele Ludovic al XIV-lea a mutat curtea de la Paris, până în 1789, când familia regală a fost forţată să se întoarcă în capitală, cu excepţia câtorva ani din timpul Regenței.

Palatul Versailles reprezintă un simbol al sistemului monarhiei absolute adoptat de către Ludovic al XIV-lea.

În acest castel, în Camera Oglinzilor, a fost semnat Tratatul de la Versailles. În 1837, palatul a devenit primul muzeu de istorie al Franţei.

• 1758: S-a născut revoluţionarul francez Maximilien Robespierre, unul din discipolii lui Jean-Jacques Rousseau şi una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluției franceze.

S-a născut la Arras, într-o familie înstărită. Avocat, el a fost ales deputat al Stării a treia, devenind cunoscut prin discursurile sale din clubul iacobin și la procesul regelui.

A fost supranumit „Incoruptibilul” pentru că ducea o viață austeră şi ales lider al grupării radicale iacobine. Robespierre a rămas un personaj controversat, prezentat de unii ca idealist, iar de alții ca un fanatic.

În 1793, acesta a provocat căderea grupului girondinilor, iar ca membru al Comitetului Salvării Publice a fost adeptul și apologetul unei politici de teroare împotriva adversarilor politici, care a dus la decapitarea prin ghilotinare a multor reprezentanți de frunte ai Revoluției franceze.

Maximilien François Marie Isidore de Robespierre ( decedat la 28 iulie 1794),dupa  Calendarul Republican, 10 thermidor an II), a  fost executat prin ghilotinare în Piața Revoluției,  astăzi Place de la Concorde). A fost unul din discipolii lui Jean-Jacques Rousseau si  una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluției franceze.

• 1791: A fost emis Decretul prin care Palatul Luvru din Paris a fost transformat în muzeu.

Muzeul Luvru (în franceză Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța (după suprafață, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2 destinați expozițiilor) și unul dintre cele mai importante muzee din lume. Este situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei și strada Rivoli (franceză Quai de Louvre - Rue Am. de Coligny - Rue Rivoli), în primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă franțuzești acoperă o largă parte din istoria Franței, de la Dinastia Capețienilor până în prezent.

Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizației, din Antichitate până la 1848, și acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există - în linii mari - o împărțire a domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este încredințată Muzeului d’Orsay și Centrului Pompidou, arta asiatică este expusă la Muzeul național de Arte asiatice Guimet, iar arta africană, americană și din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru au o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.

Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci și Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. Luvrul este de asemenea unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008.

La originea Luvrului se află o cetate construită de către Filip al II-lea al Franței în anul 1190 și care ocupa o pătrime a actualei Curți Pătrate. Planul cetății era constituit dintr-un patrulater cu laturile de 78x72 m, înconjurat de șanțuri, flancat de turnuri și având două căi de acces. În mijlocul cetății se afla un donjon fortificat: Marele Turn al Luvrului. Una dintre principalele misiuni ale cetății era de a supraveghea avalul Senei, această parte fiind una dintre zonele folosite adesea de invadatori încă de pe vremea vikingilor. În 1317, odată cu transferul bunurilor aparținând Ordinului Templierilor către Ordinul Ospitalierilor, vistieria regală, păstrată până atunci în Casa Templierilor din Paris, este transferată la Luvru. Carol al V-lea va transforma ulterior Luvrul în reședință regală cu ajutorul arhitectului Richard du Temple.

Nemaifiind de nici un folos, Marele Turn al Luvrului este demolat de către Francisc I al Franței în 1528, iar în 1546 începe transformarea fortăreței în reședință de lux. Francisc I dispune de asemenea demolarea întregii aripi de vest a cetății, pe care o înlocuiește cu o construcție în stil renascentist, creată de către Pierre Lescot. De asemenea, Francisc I este cel care a achiziționat Mona Lisa (Gioconda) de la Leonardo da Vinci în 1516, după ce îl invitase pe acesta în Franța să lucreze la Amboise la castelul Clos-Lucé (nume vechi, Cloux) unde artistul și-a petrecut ultimii ani ai vieții. Lucrările de transformare a cetății sunt continuate ulterior în timpul domniilor lui Henric al II-lea și Carol al IX-lea, partea de sud a ceea ce mai rămăsese din vechiul Luvru fiind la rândul ei demolată pentru a face loc unei aripi tot în stil renascentist.

În anul 1594, Henric al IV-lea decide unirea palatului Luvru cu palatul Tuileries construit de Caterina de Medici. Este începutul unui proiect de anvergură care este acum denumit Le Grand Dessein și a cărui primă etapă constă în construcția Marii Galerii ce unește pavilionul Lesdiguères (numit astfel în onoarea lui François de Bonne, baron de Champsaur, primul duce de Lesdiguères) cu pavilionul La Trémoille (numit în onoarea lui Henri de la Trémoille).

Curtea Pătrată este realizată de către arhitecții Jacques Lemercier și apoi Louis Le Vau, sub domniile lui Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea, având de patru ori dimensiunea curții renascentiste de pe timpul lui Francisc I, dimensiune ce duce implicit și la demolarea a ceea ce mai rămăsese din cetatea medievală. Amenajarea și decorarea palatului sunt realizate de pictori celebri, precum Nicolas Poussin, Giovanni Francesco Romanelli⁠(fr) sau Charles Le Brun. Această dezvoltare a Luvrului este însă întreruptă brusc în anul 1678, când Ludovic al XIV-lea alege Versailles ca centru al puterii și ca reședință regală. Urmează o perioadă în care Luvrul va rămâne neschimbat, până când în secolul al XVIII-lea o serie de proiecte de modificare sunt conduse de Ange-Jacques Gabriel și Jacques-Germain Soufflot. Printre aceste proiecte este și acela de a transforma palatul în muzeu, proiect ce începe în timpul lui Ludovic al XV-lea, însă care va fi pus în practică abia o dată cu Revoluția Franceză.

Istoric

Începuturi

Funcția de muzeu a Luvrului începe odată cu expoziția celor mai frumoase tablouri ale colecției regale, ținută la Palatul Luxemburg între anii 1750 și 1785, și care a cunoscut un enorm succes. Marchizul de Marigny, director general al Clădirilor Regale (în franceză Bâtiments du roi) și succesorul acestuia, contele de Angiviller, elaborează un proiect prin care Luvrul să devină un muzeu permanent. Acest proiect devine lege la data de 6 mai 1791, iar la 10 august 1793 are loc inaugurarea oficială a noului muzeu. Acesta a fost inițial un loc de pregătire a artiștilor vremii, publicul larg având acces numai în zilele de duminică până în anul 1855.

Luvru și Arcul de Triumf Carrousel, inaugurat în 1808

În timpul Primului Imperiu muzeul se va numi Muzeul Napoleon având ca prim director pe Dominique-Vivant Denon. Muzeul este extins de către arhitecții Charles Percier și Pierre-François-Léonard Fontaine, aceștia construind aripa de pe strada Rivoli. Aceștia vor construi în 1808 și un mic arc de triumf numit Arcul de Triumf Carrousel, care va fi decorat de către Dominique-Vivant Denon cu basoreliefuri și cu statuete ce slăvesc gloria armatelor victorioase. Deasupra era plasată o statuie antică din bronz reprezentând cai, ce aparținuse bazilicii San Marco din Veneția, și care va fi înapoiată acesteia în 1815. Sub domnia lui Napoleon al III-lea Luvrul a suferit mai multe modificări, în principal în cadrul proiectului Le Grand Dessein: galeria de nord ce leagă Luvrul de Palatul Tuileries a fost completată prin adăugarea de noi clădiri realizate de Hector-Martin Lefuel după planurile lui Louis Visconti; alte clădiri au fost adăugate la sud pentru a oferi simetrie complexului arhitectural care a devenit din ce în ce mai impunător. În 1871, muzeul a fost incendiat în timpul Comunei din Paris iar arhitectul Lefuel a fost nevoit să reconstruiască o parte din clădiri. Palatul Tuileries nu va fi reconstruit astfel încât, după mai mulți ani de deliberări, ruinele vor fi demolate în 1882. Această demolare marchează începutul Luvrului modern, acum fiind aproape în totalitate consacrat culturii, cu excepția aripii Richelieu în care funcționa Ministerul de Finanțe. Ministerul va fi mutat din aripa Richelieu printr-o decizie a președintelui francez François Mitterrand abia în 1981.

Marele Luvru

În timpul primului mandat al lui François Mitterrand ca președinte al Franței, acesta ia decizia, la data de 26 ianuarie 1981, de a reda Luvrului aripa Richelieu, care la acel moment era ocupată de Ministerul de Finanțe francez. Această decizie marchează începutul proiectului numit Marele Luvru (în franceză Le Grand Louvre) care va însemna o reorganizare totală a muzeului. La data de 2 noiembrie 1983 controlul asupra întregului complex al Luvrului cât și asupra proiectului Marele Luvru a fost încredințat EPGL (în franceză Établissement Public du Grand Louvre). Extinderea și modernizarea Luvrului au fost încredințate de EPGL arhitectului american de origine chineză Ieoh Ming Pei, celebru pentru proiectele sale, în principal noua aripă a National Gallery of Art din Washington, D.C.. Săpături arheologice au fost întreprinse înainte de amenajarea subsolului Curții Napoleon și începerea construcției piramidei.

La 9 decembrie 1986 a fost inaugurat Muzeul d’Orsay; instalat în fosta Gară d’Orsay construită în 1900, muzeul găzduiește operele de artă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de la 1848 și până la nașterea cubismului. Muzeul face în acest fel tranziția între Muzeul Luvru – preluând de la acesta operele artiștilor născuți între 1820 și 1870 – și Muzeul de Artă Modernă.

Piramida de sticlă construită în mijlocul Curții Napoleon de către Ieoh Ming Pei a fost inaugurată la 30 martie 1989. Aceasta reprezintă de acum principala axă de circulație a palatului Luvru, fiind punctul principal de acces în muzeu. Piramida duce la subsolul muzeului unde este amenajat un vast hol de recepție din care se realizează accesul vizitatorilor la restul complexului muzeal.

În anul 1997 muzeul va suferi din nou importante modificări de amenajare în jurul Curții Pătrate. Deschiderea sălilor din aripa Sackler, din cadrul departamentului Antichități Orientale, și deschiderea a două etaje complet renovate aparținând departamentului de Antichități Egiptene, dublează astfel suprafața de expoziție a acestui departament. În 1998, Școala Luvrului (franceză L’École du Louvre) este instalată în aripa Flore (5000 m2), aripă în care se găseau vechile colecții de sculptură.

• 1856:  S-a născut  psihiatrul austriac   Sigmund Freud; (d. 1939).

Sigmund Freud, medic austriac de  origine evreiasca , fondator al psihanalizei. Nascut Sigismund, acesta isi va schimba numele la varsta de 22 de ani pentru ca nu ii placea sonoritatea celui primit la botez.

A absolvit ”summa cum laude” studiile secundare in 1873, dupa care se inscrie la Universitatea din Viena unde studiaza medicina. In aceeasi perioada incepe sa studieze modul de functionare al sistemului nervos.

Dupa absolvirea scolii, a lucrat o perioaca ca medic in spitale de psihiatrie, pentru ca apoi sa plece la Paris, cu o bursa din partea statului austriac, unde s-a specializat in diagnosticarea afectiunilor sistemului nervos. Primele cercetari asupra glandelor sexuale, la anghile insa, le face in 1876, pentru ca un an mai tarziu sa publice rezultatul analizelor sale.

Incepe sa studieze psihiatria in 1879, iar doi ani mai tarziu isi obtine doctoratul in medicina. In 1885, foloseste hipnoza ca tratament intr-o clinica privata. Incepe sa isi publice mare parte din cercetari, starnind antipatii in randul colegilor care il acuza pentru practicile sale medicale. In 1902, Freud a fost numit profesor la Universitatea din Viena, multi dintre studentii sai preluandu-i ideile.

Tot in aceasta perioada, medicul si-a dobandit faima in lume, in clinica lui venind sa se trateze inclusiv americani. Succesul nu il ocoleste, astfel incat in 5 martie 1902 imparatul Franz-Joseph semneaza nominalizarea lui Freud ca „profesor extraordinarius”.
 Între anii 1895-1900, a elaborat majoritatea conceptelor care au fost apoi incluse în teoria și practica psihanalizei. Termenul de ”psihanaliză” a fost propus chiar de Freud în 1896. După despărțirea de Breuer și după șocul suferit în urma morții tatălui, Freud începe autoanaliza în 1897, concentrându-se asupra propriilor vise și fantezii, fiind susținut de prietenul său, Wilhelm Fliess. A devenit profesor la Universitatea din Viena unde teoriile susținute de el au generat reacții contradictorii, până când un grup de tineri doctori a aderat la conceptele sale în 1902. Alături de ei a fondat ”Societatea psihologică de miercuri”, o reuniune săptămânală între prieteni, la care se discutau noile sale descoperiri și care a devenit Societatea Vieneză de Psihanaliză în 1908 și Societatea Internațională de Psihanaliză în 1910. ”Interpretarea viselor”, pe care Freud o consideră cea mai importantă carte a sa, a fost publicată în 1899, dar are inscripționat anul 1900 ca dată a primei ediții, datorită faptului că autorul dorea ca marea sa descoperire să fie asociată cu începutul unui nou secol.

În 1912, a pus bazele primei reviste de specialitate, ”Imago”. Pe măsură ce Societatea Internațională de Psihanaliză devenea din ce în ce mai cunoscută, câțiva membri s-au retras și au fondat propriile școli de psihologie. În 1916, Freud publică prima parte din ”Introducerea în psihanaliză”. Freud a aflat că suferă de cancer al maxilarului în 1923. Și-a petrecut următorii 16 ani luptând cu boala. Nu a renunțat la cercetare, iar în 1925 a publicat cinci volume de lucrări — ”Collected Works”. A primit Premiul Goethe pentru literatură (1930) și a fost ales Membru de onoare al Societății Regale Britanice de Medicină în 1935. Amenințat de ocupația nazistă, a emigrat în 1938 în Marea Britanie, la Londra, împreună cu familia. Majoritatea fraților săi vor sfârși în lagărele naziste.
În Angila a fost întâmpinat cu multă căldură de Salvador Dalí, Stefan Zweig, Leonard Woolf, Virginia Woolf și H.G. Wells, primind asigurări că acolo nu va avea de suferit. Rapid a devenit celebră casa din Maresfield Gardens nr. 20 în zona Hampstead unde a locuit Freud și unde veneau cele mai importante minți ale vremii. Din cauza fumatului excesiv, cancerul s-a agravat. A suferit numeroase operații dar, deoarece nu a renunțat la acest viciu (fuma chiar și 20 de trabucuri pe zi), boala s-a agravat și a murit pe 23 septembrie 1939 la 83 de ani prin eutanasiere asistată de un medic care i-a administrat o doză mărită de morfină. Casa în care a trecut la cele veșnice fondatorul psihanalizei a aparținut familiei până la moartea în 1982 a mezinei, Anna Freud, și a fost ulterior transformată în muzeu. Acolo se păstrează mobila lui Freud, printre care și celebra sa canapea.

Citate

* Învaţă repede din greşelile altora, că nu ai timp să le faci tu singur pe toate. Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea.

* Eşti stăpânul a ceea ce nu spui şi sclavul a ceea ce vorbeşti.

* Venim pe lume singuri si singuri plecam din ea.

* Glumind, putem spune orice, chiar şi adevărul

* Noi nu ne intalnim intamplator… Noi intalnim doar acele persoane pe care deja le cunoastem in subconstientul nostru.

* Cei mai multi oameni nu isi doresc libertate deoarece asta inseamna responsabilitate. Iar responsabilitatile ii sperie pe oameni.

* Cu cat omul este mai perfect la exterior, cu atat mai multi demoni are in interior…

* Sa nu cauti putere si incredere in sine in alta parte. Trebuie sa le cauti in tine. Mereu acolo au fost.

* La un om care mereu munceste, rar vin oaspeti – la un ceainic care fierbe mustele nu umbla.

* Masele niciodata nu au dorit sa cunoasca adevarul. Ele vor iluzii fara de care nu pot trai.

* Primul om care a aruncat o injuratura in locul unei pietre a fost creatorul civilizatiei.

* Primul simptom al prostiei este lipsa totala a rusinii.

* Visurile sunt drumul regesc spre inconstient.

* Omului ii este caracteristic sa pretuiasca si sa-si doreasca ceea ce nu poate avea.

* Unicul om cu care sa te compari esti tu, cel din trecut. Si singurul, fata de care trebuie sa fii mai bun esti tu, in prezent.

* Marimea personalitatii tale este egala cu problema care te poate scoate din sarite.

* Înainte să îți pui diagnosticul de depresie sau lipsă de încredere în tine, asigură-te că nu ești înconjurat de proști.

• 1888: Victor Babeș a făcut primele vaccinări antirabice la București.

Vaccinul antirabic este un vaccin folosit la prevenirea rabiei. Există câteva opțiuni care sunt atât sigure cât și eficiente. Acestea pot fi utilizate la prevenirea rabiei înainte și, pentru o perioadă de timp, după expunerea la virus cum ar fi o mușcătură de câine, vulpe sau liliac. După trei doze, imunitatea dezvoltată va fi de lungă durată. Vaccinul se face de obicei sub formă de injecție în piele sau în mușchi. Atât vaccinarea cât și imunoglobulina rabică sunt folosite după expunere. Este recomandată vaccinarea înainte de expunere a tuturor persoanelor care au un risc mai mare de expunere. Vaccinele au efect atât în oameni cât și în alte animale. Imunizarea câinilor este o metodă foarte efficientă de a preveni boala în oameni.

Victor Babeș (n. 4 iulie 1854, Viena - d. 19 octombrie 1926, București) a fost un bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893. A fost fiul lui Vincențiu Babeș.

În colaborare cu Victor André Cornil, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume (Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase) prin care a pus bazele moderne ale acestei științe.

De asemenea, este fondatorul școlii românești de microbiologie.

Victor Babeș s-a născut în 1854 la Viena. A fost fiul lui Vincențiu Babeș, originar din Banat. A studiat medicina la Budapesta, apoi la Viena, unde și-a luat doctoratul.

Babeș își începe cariera științifică în Budapesta ca asistent în laboratorul de Anatomie Patologică (1874 - 1881). În urma descoperirilor lui Louis Pasteur, este atras de microbiologie și pleacă la Paris unde lucrează un timp în laboratorul lui Pasteur, apoi cu Victor Cornil. Împreună cu acesta publică primul tratat de bacteriologie intitulat Les bactéries et leur rôle dans l'anatomie et l'histologie pathologiques des maladies infectieuses (1885).

În anii 1885 - 1886 lucrează în Berlin în laboratoarele lui Rudolf Virchow și Robert Koch.

În 1881 primește titlul de conferențiar (docent privat) iar în 1885 postul de profesor asociat de Histopatologie la Universitatea din Budapesta.

În 1887 Victor Babeș este chemat la București ca profesor la catedra de Anatomie Patologică și Bacteriologie.

Activitate științifică

Activitatea științifică a lui Victor Babeș a fost foarte vastă, cu un accent deosebit în problemele de tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică și seroterapie anti-difterică. A demonstrat prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave și a pus în evidență peste 40 de microorganisme patogene. De o deosebită importanță este descoperirea unei clase de paraziți - sporozoari intracelulari nepigmentați - care cauzează febra de Texas la pisici și alte îmbolnăviri la animale vertebrate. La Congresul Internațional de Zoologie din Londra (1900) acești paraziți sunt clasificați în genul Babesia.

În 1892 publică împreună cu Gheorghe Marinescu și Paul Blocq un Atlas de Histologie patologică a Sistemului Nervos. A editat timp de mai mulți ani Analele Institutului de Patologie și Bacteriologie din București.

Victor Babeș, datorită formației sale științifice de bază, a creat concepția ce poate fi denumită "patomorfologia procesului infecțios", sinteză a microbiologiei cu histopatologia.

• 1889: Turnul Eiffel a fost deschis oficial spre vizitare publicului în cadrul expoziţiei universale din Paris

Ideea construirii turnului a aparut  cand guvernul francez a decis capentru comemorarea  centenarului Revolutiei franceze, sa organizeze o expozitie internationala.

Autoritatile au initiat si un concurs de proiectare a unui monument care sa fie amplasat in centrul Parisului, in Champ-de-Mars.

Au fost trimise peste 100 de proiecte, in final fiind selectat cel trimis de Gustave Eiffel, un inginer necunoscut la acea vreme. El a propus comisiei construirea unui turn de otel care sa depaseasca ca inaltime orice cladire din capitala Frantei.

Structura a fost construită între anii 1887-1889 din fier forjat, (după o tehnologie descoperită de inginerul român Gheorghe Pănculescu). A fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai.

Turnul a fost cea mai inalta constructie din lume pana in 1930 cand a fost finalizata cladirea Chrysler din New York. Turnul Eiffel este inalt de 984 de picioare si este asamblat din peste 18.000 de piese metalice, legate intre ele cu mai mult de un milion de nituri.

 

Structura de otel este sustinuta de patru stalpi de piatra, din care se ridica patru coloane care se unesc, formand un singur turn vertical.

Platformele, fiecare cu cate o punte de observatie, sunt situate la trei nivele. Ascensoarele urca in curba de-a lungul stalpilor.

In 1909, celebra constructie a fost salvata de la demolare doar pentru ca pe aceasta era montata antena pentru transmisiunile radio.

Proprietarii terenurilor pe care era construit turnul au cerut ca acesta sa fie mutat sau  distrus,  pentru a putea  sa isi reintre in drepturi, pentru ca incheiasera  cu organizatorii expozitiei universale un contract de inchiriere pe 20 de ani.

• 1899: Au avut loc lucrările primei Conferințe a păcii la Haga, cu participarea a 109 reprezentanți din 26 state printre care și România.

Scopul Conferinței de la Haga a fost semnarea unei convenții asupra reglementării pașnice a conflictelor internaționale.

Delegația română, din care au făcut parte: Alexandru Beldiman, ministru la Berlin, și Ion Papianu, agentul diplomatic de la Belgrad, a semnat documentele cu rezerve.

• 1915: S-a născut Orson Welles, regizor, scenarist și actor american (d. 1985)

Regizor, scenarist, cineast, inițiator al unei noi ere în filmul american, depășind cu mult gustul epocii și așteptările publicului, personaj "bigger than life" prin geniul său de sorginte renascentistă, Orson George Welles se încadrează în parametrii unei existențe și, implicit, ai unei opere plasate sub semnul excepționalului.

Dezvoltat pe numeroase planuri, perfecţionist şi inovator, este considerat unul dintre cei mari artişti ai secolului XX.

În anul 2002, un comitet specializat, l-a  declarat drept cel mai mare regizor al tuturor timpurilor.  A lăsat lumii unul dintre cele mai bune filme din istorie - “Cetăţeanul Kane” (1941), pentru care a primit Oscar-ul, în anul 1942.

A devenit faimos pe plan național după emisiunea radio din 30 octombrie 1938,  în care a prezentat  „Războiul lumilor” al lui H. G. Wells, provocând panică printre auditori.

Este cunoscut în special pentru clasicul său film din 1941 „Cetățeanul Kane’, care a fost nominalizat în 1942 la Premiile Oscar pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor, dar și pentru rolul lui Falstaff, interpretat în 1965, în filmul cu același nume.

A exercitat o influență incontestabilă asupra multor regizori precum Stanley Kubrick sau Francis Ford Coppola, a fost un artist precoce dovedind o afinitate față de opera lui Shakespeare, la fel ca și pentru cea a lui Montaigne, și și-a lăsat amprenta sa de neuitat asupra istoriei radio-ului.

Orson Welles a fost căsătorit de trei ori, cu Virginia Nicholson, cu Rita Hayworth și cu Paula Mori. Cu fiecare soție a avut câte un copil (două fiice și un fiu).

A realizat ultimul său interviu la 10 octombrie 1985, cu doar două ore înainte de a muri, când a apărut în show-ul lui Merv Griffin, la Hollywood, în Los Angeles.

Orson Welles' Last Interview

• 1940: John Steinbeck este laureatul premiului Pulitzer pentru romanul său Fructele mâniei.

John Ernst Steinbeck. (n. 27 februarie 1902, Salinas, California - d. 20 decembrie 1968, New York) a fost scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1962. El este cunoscut pe scară largă pentru romanul care a câștigat Premiul Pulitzer Fructele mâniei (1939), romanele La răsărit de Eden (1952) și Șoareci și oameni (1937). A fost autorul a douăzeci și șapte de cărți, acestea incluzând șasisprezece romane, șase cărți non-ficțiune și cinci colecții de povestiri; Steinbeck fiind recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1962.

Motivația Juriului Nobel

"pentru scrierile sale realiste și imaginative, îmbinând un umor afectuos cu o observație socială ascuțită"

The Grapes of Wrath (Fructele mâniei),apărut în 1939, a fost considerat cel mai bun roman al scriitorului, inspirat de o călătorie întreprinsă împreună cu un grup de okies (familii de fermieri săraci din Oklahoma, izgoniți de pe pământurile lor în migrația lor spre vest, în căutare de lucru pe meleagurile fertile ale Californiei. Cartea va fi distinsă cu Premiul Pulitzer și va avea un ecou larg în opinia publică din SUA.

• 1949: Ziua de naștere a informaticii moderne. Maurice Wilkes și o echipă de la Universitatea din Cambridge au executat primul program stocat pe calculatorul EDSAC, calculator bazat pe arhitectura Neumann.

Sir Maurice Vincent Wilkes FRS (n. 26 iunie 1913, Dudley, Anglia, Regatul Unit - d. 29 noiembrie 2010 a fost un informatician britanic, laureat al Premiului Turing pentru rolul său în dezvoltarea calculatorului EDSAC.

• 1994: A avut loc inaugurarea oficială a tunelului de sub Canalul Mânecii, considerat de experţi ca „lucrarea secolului”. 

În această zi în prezenţa Reginei Elisabeta a Marii Britaniei şi a preşedintelui francez Francois Mitterand este inaugurat Tunelul Canalului Mâneci, un traseu feroviar subacvatic între Folkestone şi Calais care transportă în medie pe oră 700 de automobile şi 113 vehicule grele. Într-un an întreg această magnifică structură transportă în jur de 9 milioane de pasageri de o parte şi de alta a Canalului Mânecii.

Tunelul a fost construit in cooperare de guvernele Regatului Unit si Frantei. Este al doilea tunel feroviar ca lungime din lume, depasit fiind doar de tunelul japonez Seikan. Traversarea masinilor, autocarelor, motocicletelor si camioanelor este asigurata de navete feroviare si dureaza aproximativ 35 de minute de la peron la peron. Sapat in stratul de creta albastra, la o adancime medie de 40 m sub fundul marii (107,3 m adancime maxima), tunelul este format de fapt din 3 galerii: doua tunele feroviare, cate unul pentru fiecare sens, cu un diametru util de 7,6 m si o galerie de serviciu lata de 4,8 m, prin care circula vehicule speciale. Galeriile britanica si franceza, care fusesera sapate cu ajutorul masuratorilor cu laser, s-au intalnit prima data pe 30 octombrie 1990, printr-o mica gaura in galeria de serviciu. Diferenta intre centrul celor doua tunele era de doar 358 mm orizontal si 58 mm vertical. Cand cele doua tunele au fost unite complet, pe 1 decembrie 1990, a fost prima data in ultimii 8.500 de ani cand se putea merge pe uscat intre Anglia si Franta. Tunelul a fost inaugurat oficial de catre Regina Elisabeta a II-a si presedintele francez François Mitterrand in cadrul unei ceremonii in Calais pe 6 mai 1994.

Preţul unei călătorii cu maşina de o parte şi de alta a tunelului costă pentru un călător ocazional de la 53 de lire. Mulţumită acestui proiect în mai puţin de 5 ore se poate ajunge cu maşina între Londra şi Paris. Tunelul a făcut ca după 8.500 de ani să se poate ajungă din Franţa în Marea Britanie, şi invers, doar cu mijloace de transport terestre.

Tunelul are o lungime de 50,450 km, din care 37,9 km sunt sub mare. Adâncimea medie este de 45,7 m sub planşeul oceanic, iar cea maximă este de 60 m. Construcţia tunelului a costat 16 miliarde de euro şi a durat 7 ani, în 1987 având loc prima forare pe partea engleză. În 1996 American Society of Civil Engineers a numit Tunelul Canalului Mânecii drept una dintre cele 7 Minuni ale Lumii Moderne.A fost nevoie de 13.000 mii de oameni şi 6 ani pentru finalizarea lucrărilor, iar pentru construcţia sa au fost exacavaţi 4 milioane de metri cubi de calcar.

O primă tentativă s-a înregistrat în 1880, dar din cauza dificultăţii, proiectul a fost rapid abandonat. Eurotunelul acoperă distanţa dintre Kent (Anglia) şi Normandia (Franţa), adică 50 km, dintre care 39 trec pe sub fundul Canalului Mânecii.

La această oră, tunelul este cea mai lungă linie de metrou subacvatic din lume.

• 2003: A fost inaugurată, la Moscova, prima staţie de metrou din lume aflată la cea mai mare adâncime. Staţia Park Pobedi (Piaţa Victoriei) este construită la 84 de metri sub pământ.

La 84 de metri în subteran, Parcul Pobedy este cea mai adâncă stație din Moscova , și a treia din lume, după Kiev Metro s Arsenalna și Sankt Petersburg Metro e Admiralteyskaya .

Acesta conține , de asemenea , cele mai lungi scări rulante din Europa, fiecare dintre ele are o lungime de 126 de metri și 740 de trepte. Drumul cu scară rulantă spre suprafață durează aproximativ trei minute.

Cele două platforme, opera arhitecților Nataliya Shurygina și Nikolay Shumakov, sunt proiectate identic, dar au scheme de culori opuse, ceea ce creează un efect frapant. Pilonii platformei de ieșire sunt placați cu  marmură roșie pe fețele transversale și cu marmură gri pal pe fețele longitudinale. Platforma de intrare este exact invers. Stația este împodobită cu două mozaicuri mari ilustrând Invazia franceză a Rusiei din 1812 (la capătul platformei de intrare) și al doilea război mondial (pe platforma de ieșire).

Să aveți o zi frumoasă!