30 Octombrie

Este a 303-a zi a anului. 
Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. 

Citatul zilei

„Te laşi de carte o săptămână, ea se lasă de tine o lună. Te laşi de carte o lună-două, ea te lasă pentru un an, te laşi un an-doi te-ai lăsat de ea pentru totdeauna.” (Dimitrie Gusti, filosof, sociolog și estetician român, n. 13 februarie 1880, Iași – d. 30 octombrie 1955)

Ziua Relaţiilor Publice Militare

La 30 octombrie 1993, în baza Ordinului general al ministrului apărării şi a Ordinului Marelui Stat Major, Secţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (SIRPA), înfiinţată la sfârşitul lunii octombrie 1991, s-a transformat în Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (DIRPA), iar în perioada 30 aprilie 1997 – 20 februarie 2007 a purtat denumirea de Direcţia Relaţii Publice (DRP). Începând cu 20 februarie 2007, denumirea structurii este Direcţia Informare şi Relaţii Publice

Evenimente de-a lungul timpului…

• 130:  Împăratul roman Hadrian întemeiază in Egipt orașul Antinopolis, pentru a-l comemora pe tanarul sau favorit Antinous care se inecase in acel an in apropiere,in apele Nilului.

Nu se știe dacă moartea acestuia a fost accident, sinucidere, crimă sau sacrificiu religios. Antinous a fost zeificat după moartea sa.

Numele sau a fost dat unei constelatii formate din cinci stele din actuala constelatie a Vulturului, mentionata de Ptolemeu in Almagesta.

Cultul lui Antinous a fost ultimul mare cult introdus in Imperiul Roman inainte de raspandirea crestinismului.

• 1485: Henry Tudor este incoronat rege al Angliei, sub numele Henric al VII-lea.

S-a nascut pe 28 ianuarie 1457 si a decedat la 21 aprilie 15o9. A fost primul monarh rege al Angliei si Irlandei din Casa Tudor si a suit pe tron, dupa ce l-a învins pe Richard al III-lea in batalia de la Boeworth Field. A fost ultimul rege al Angliei care si-a câștigat tronul pe câmpul de luptă. El a fondat o dinastie de lungă durată și, după o domnie de aproape 24 de ani, a fost pașnic urmat de fiul său, Henric al VIII-lea .

• 1724: Arhimandritul Ioanichie Stratonikeas a inceput construcţia Bisericii Stavropoleos din Bucureşti,în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (domnitor al Munteniei, 1719-1730).

Este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă.

Ioanichie a zidit biserica și o mănăstire in curtea hanului sau.În 1726 starețul Ioanichie a fost ales mitropolit al Stavropolei și exarh al Cariei. Mănăstirea pe care a construit-o poartă de atunci numele Stavropoleos, după numele vechiului scaun.

La 7 februarie 1742 Ioanichie, în vârstă de 61 de ani, moare și este îngropat în biserica sa.

Hanul și anexele mănăstirii au fost demolate la sfârșitul secolului al XIX-lea. De-a lungul timpului biserica a fost afectată de cutremure, care au șubrezit turla până la cădere.

Picturile turlei au fost restaurate însă la începutul secolului al XX-lea.

În prezent din vechea mănăstire nu a mai rămas decât biserica, alături de care există o construcție de la începutul secolului al XX-lea, care adăpostește o bibliotecă, o sală de conferințe și o colecție de icoane vechi (începutul sec. al XVIII-lea) și obiecte de cult, precum și fragmente de frescă recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist. Clădirea cea nouă a fost construită după planurile arhitectului Ion Mincu.

• 1751: S–a născut Richard Sheridan.

Scriitor irlandez şi director de teatru, cel mai de seamă reprezentant al comediei engleze în secolul XVIII. Comedia sa de debut, „Rivalii”, îl plasează în doar câteva zile de la reprezentare printre autorii cei mai celebri din Anglia. Anul următor preia conducerea faimosului Drury Lane, pe care l–a reconstruit în 1794 şi de care s–a despărţit doar după incendiul devastator din 1809. Capodopera sa poate fi socotită „Şcoala calomniei” („Critica sau repetiţia unei tragedii”, „Pissarro”) (m.1816).

• 1858: S-a născut Duiliu Zamfirescu, unul dintre fondatorii romanului românesc

Duiliu Zamfirescu (n. 30 octombrie 1858, Plăinești (azi Dumbrăveni), județul Vrancea - d. 3 iunie 1922, Agapia, județul Neamț) a fost un scriitor român, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.

Duiliu Zamfirescu a fost fiul arendașului Lascăr Zamfirescu. Urmează clasele primare și gimnaziale la Focșani, iar liceul și Facultatea de Drept la București (licențiat în 1880), unde leagă o strânsă prietenie cu Duiliu Ioanin - Romanov, viitor magistrat.

În anul 1867 este inițiat în loja masonică ieșeană „Steaua României”, iar la 18 noiembrie același an a primit gradul de Com­panion în aceeași lojă.[1] Este magistrat la Hârșova și Târgoviște, apoi avocat și redactor la România liberă. În 1885, intră prin concurs la Ministerul de Externe, iar după trei ani, îmbrățișând cariera diplomatică, este secretar de legație la Roma până în 1906, cunoscând perfect italiana. Se căsătorește acolo cu Henriette Allievi și are trei copii (Henrietta, Lascăr și Alexandru), născuți și crescuți în Italia celor 18 ani de stagiu diplomatic.

În 1906, revine în țară și este secretar general la Ministerul de Externe. Se retrage adesea în vila sa de la Odobești. După război, a fost ministru de externe în Guvernul Averescu (13 martie - 13 iunie 1920). S-a stins din viață la Mănăstirea Agapia.

A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneștenilor (Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări și Anna). Acestea se constituie în primul ciclu din literatura română, asemănător ciclului Les Rougon-Macquart al lui Emile Zola. Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. La acestea se adaugă primul roman epistolar din literatura noastră, Lydda. Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea.

Via și conacul unde se retrăgea erau în comuna Faraoanele, în apropiere de Odobești. Casa există și astăzi, fiind Casă Memorială. Scriitorul este înmormântat în Cimitirul din Focșani (Sud).

• 1863: Se infiinţează la Bucureşti Şcoala de litere, instituţie premergătoare universităţii

La 30 octombrie 1863 prin decret domnesc se înfiinţează la Bucureşti "Şcoala de litere", instituţie de învăţămînt superior, premergătoare universităţii.

• 1863: După ce a fost ales rege al Greciei, la vârsta de 17 ani, prințul Wilhelm a sosit la Atena, pentru a fi încoronat sub numele de George I (24 decembrie 1845- 18 martie 1913).

George I a fost rege al Greciei din 1863 până în 1913. Născut prinț al Danemarcei, George avea numai 17 ani când a fost ales rege de Adunarea Națională a Greciei, care l-a detronat pe regele Otto. Numirea lui a fost sugerată și susținută de Marile Puteri (Marea Britanie, Franța și Rusia).

Domnia lui de 50 de ani (cea mai lungă din istoria modernă a Greciei), a fost caracterizată de câștiguri teritoriale pentru Grecia în urma Primului Război Mondial.

Cu două săptămâni înainte de aniversarea a 50 de ani de domnie și în timpul primul razboi balcanic, a fost asasinat. În contrast cu domnia lui, domniile următoare s-au dovedit scurte și nesigure.

• 1869: Nicolae C. Paulescu - a descoperit insulina, hormon antidiabetic pancreatic.

Fiziologul roman a facut cercetari importante in domeniul medicinei. In 1921, el a publicat in premiera, in revista "Archives Internationales de Physiologie", mai multe studii care se refereau la izolarea unui hormon pancreatic cu efect hiperglicemiat pe care l-a denumit pancreina. Era vorba de insulina, hormon folosit impotriva diabetului, extras din pancreas. Cu toate acestea, senzationala sa descoperire a trecut neobservata. In 1922, medicul Fr. Grant Banting si biochimistul Ch. Herbert Best din Canada au anuntat din nou descoperirea insulinei, fiind recompensati, un an mai tarziu, cu premiul Nobel pentru fiziologie si medicina. Prioritatea fiziologului roman a fost recunoscuta abia dupa 50 de ani de la brevetarea primului procedeu de fabricare a insulinei.

• 1871: S-a născut Paul Valery, poet, eseist şi critic literar francez .

Paul Valery este considerat unul dintre principalii reprezentanţi ai curentului simbolist (“Farmece”, “Cimitirul marin”, “Sufletul şi dansul”); (d.20.07.1945).

După absolvirea liceului, Valéry se înscrie în 1889 la facultatea de drept din Montpellier. În acest an publică primele sale versuri în stil simbolist în revista "Revue maritime de Marseille". În 1892 se stabilește la Paris, unde frecventează cercul de poeți grupați în jurul lui Stéphane Mallarmé, cunoaște pe scriitorul André Gide și se împrietenește cu pictorul Edgar Degas. Versurile simboliste scrise între 1889 și 1898, pe linia creațiilor lui Mallarmé și Verlaine, vor fi publicate mai târziu sub titlul "Album de vers anciens" ("Album de versuri vechi", 1921). Începând din anul 1892, face în fiecare dimineață însemnări în caietele sale, care vor fi publicate după moartea sa în 29 de volume ("Cahiers", 1957-1961), cuprinzând reflecții, eseuri, anecdote, aforisme și desene, cu tematică foarte variată, de la modele fizico-matematice la comentarii asupra vieții interioare, emoțiilor resimțite, proceselor de conștiință sau stărilor de vis.

În anii 1894-1900 lucrează ca redactor cultural în ministerul de război, apoi - până în 1922 - este secretar particular al lui Édouard Lebey, directorul agenției de informații "Havas". După Primul război mondial, Paul Valéry devine un fel de "poet oficial" al Franței, din 1924 este președinte al "Pen Clubului" francez, în 1925 este ales membru al "Academiei Franceze", în 1936 este numit președinte al comisiei de cooperare culturală pentru expoziția universală din Paris, din 1937 deține catedra de poezie la Collège de France. În cursul celui de al doilea război mondial refuză să colaboreze cu autoritățile de ocupație germane și este îndepărtat din funcția de administrator al centrului universitar din Nisa. Paul Valéry moare la 20 iulie 1945 în Paris.

Opera literară

În scrierile sale teoretice, Valéry pornește de la ideea unei realități autonome a limbajului literar, se confruntă cu problema conștiinței artistice și își mărturisește îngrijorarea cu privire la perenitatea civilizației, viitorul libertății spirituale și retroacțiunea progresului asupra omului. Renumele său literar provine totuși, în cea mai mare măsură, din opera sa poetică, în care - sub influența lui Stéphane Mallarmé - predomină măestria formală și mai puțin sensul inspirației artistice, folosind alegoria în exprimarea conflictului permanent dintre intelect și simțământ. Valéry dezvoltă teoria semnificației multiple a poeziei: "Versurile mele au sensul care li se dă în momentul lecturii. Ar fi o mare greșală - care ar contrazice esența poeziei - să se afirme că fiecare poezie corespunde unei anumite intenții reale și unice a autorului"

• 1885: S-a nascut Ezra Pound, poet American, reprezentant de marcă al modernismului literar al secolului XX.

Ezra Weston Loomis Pound (n. 30 octombrie 1885 Hailey, Idaho, SUA - d. 1 noiembrie 1972 Veneția, Italia) a fost un poet american, reprezentant de marcă al modernismului literar al secolului XX. Pound a urmat timp de doi ani cursurile Universității din Pennsylvania, după care a fost transferat la colegiul Hamilton. După finalizarea studiilor, activează ca profesor o perioadă scurtă de timp la colegiul Wabash.

Ezra Pound publică prima sa colecție de poezii "With Tapers Quenched", în 1908. Aceasta a fost urmată de "Personae and Exultations" (1909) și de volumul de eseuri critice, "Spirit of Romance" (1910). Prima antologie "Des Imagistes" a apărut în anul 1914, an în care Pound a devenit coeditor al revistei ”Blast”. Începând cu anul 1917 este redactor la revista ”Little Review” și corespondent la Paris pentru ”The Dial”.

Pound călătorește în Europa, stabilindu-se în cele din urmă la Londra. În această perioadă, Pound s-a implicat în politica fascistă și s-a întors în Statele Unite abia în 1945, când a fost arestat sub acuzația de trădare datorită difuzării propagandei fasciste la posturile de radio din Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Considerat a fi nebun, a fost închis într-un azil timp de 12 ani. În această perioadă el a continuat să scrie poezie, publicând "The Pison Cantos" în 1948 și "Rock Drill: 85-95 de los Cantares" în 1956. După ce a fost eliberat, în 1958, Pound a revenit în Italia.

Din creația poetică a lui Ezra Pound mai fac parte următoarele volume: ”A Lume Spento” (1908), ”A Quinzaine for This Yule” (1908), ”Exultations” (1909), ”Canzoni” (1911), ”Ripostes” (1912), ”Cathay” (1915), ”Lustra” (ediția din 1916), ”Hugh Selwyn Mauberley” (1920).

Întreaga creație poetică a lui Ezra Pound a fost publicată în doar două volume: ”Collected Shorter Poems” (Londra,1984) - ediția americană fiind intitulată ”Personae: Collected Poems” (1971) și ”The Cantos of Ezra Pound” (1972).

Ezra Pound a decedat la 1 noiembrie 1972, la Veneția, Italia.

• 1888: A fost patentat pixul (tocul cu bilă) de către americanul John Luod.

Tăbăcarul american John Loud, a inventat un instrument de scris pentru produsele sale din piele si a patentat pixul (tocul cu bilă), deși niciodată nu a dezvoltat invenția lui in plan comercial.

El a descris în cererea de brevet inventia sa, numindu-o utila “pentru marcare pe suprafete dure – cum ar fi lemnul, hârtia de împachetat aspru, și alte articole, în cazul în care stilourile obisnuite nu pot fi folosite “.

Cel care a produs si a comercializat pentru prima data pixurile destinate publicului larg, au fost fratii maghiari Lazslo si Gyorgy Biro, care au patentat și comercializat stiloul – pix. Lazslo Bíró, cu ajutorul fratelui său György, un chimist, a început să lucreze la proiectarea unor noi tipuri de stilouri. Bíró echipat acest stilou cu o mica bila în vârf.

Laszlo Bíró a depus un brevet in Anglia, la 15 iunie 1938 , dupa care s-a mutat in Argentina in 1941, unde la data de 10 iunie 1943 , au depus un alt brevet .

• 1930: Are loc premiera primului film sonor vorbit în româneşte - Ciuleandra, ecranizare după Liviu Rebreanu

La 30 octombrie 1930 are loc premiera filmului "Ciuleandra", prima ecranizare după Liviu Rebreanu. "Ciuleandra" este primul film sonor vorbit în româneşte.

• 1938: S-a difuzat radiofonic în New Jersey Războiul lumilor, o prelucrare a romanului lui H.G. Wells de către Orson Welles, care a stârnit panică în rândurile a mii de oameni care chiar au crezut că S.U.A. au fost invadate de marţieni.

Welles, care avea 23 de ani, a decis sa prezinte pe calea undelor invazia martiana din cartea tizului sau. Spectacol de teatru radiofonic a inceput sambata dimineata, cand o voce a anuntat: “Columbia Broadcasting System (CBS) si statiile afiliate prezinta, impreuna cu Mercury Theater si Orson Welles, “Razboiul lumilor” de H.G. Wells." La acea ora insa cei mai multi americani ascultau un program concurent, astfel incat nu au auzit anuntul. In momentul in care au comutat pe CBS, “invazia” incepuse. 

Welles a inceput piesa cu o scurta introducere, urmata de un buletin meteo si apoi de muzica. La putina vreme, un prezentator a intervenit spunand ca un obiect neidentificat a cazut langa New Jersey. Spectacolul era in plina desfasurare, erau descrisi martienii, modul in care acestia au anihilat cu un gaz toxic 7.000 de membri ai Garzii Nationale. Apoi s-a auzit ca alte navete ale martienilor au fost vazute in Chicago si St. Louis. Piesa radiofonica a fost extrem de realista, efectele audio utilizate, precum si interpretarea foarte buna a actorilor au reusit sa starneasca panica printre ascultatori care nu s-au indoit ca e vorba de un atac al extraterestrilor. In New Jersey, populatia terifiata de ce auzea s-a urcat in masini in incercarea de a scapa din calea martienilor, a cerut autoritatilor masti de gaze si intreruperea electricitatii. O femeie a navalit intr-o biserica din Indianapolis si a inceput sa strige ca orasul New York a fost distrus si ca a venit sfarsitul lumii. Vazand ca situatia a scapat de sub control, Orson Welles a intrerupt programul si le-a reamintit oamenilor ca e vorba doar de o piesa de teatru. La acea vreme s-a spus ca mai multe persoane s-ar fi sinucis din cauza acestui spectacol. O comisie federala a facut investigatii, dar a ajuns la concluzia ca nici o lege nu a fost incalcata, astfel incat realizatorii nu pot fi trasi la raspundere. Orson Welles s-a temut ca scandalul provocat de “Razboiul lumilor” ii va ruina cariera, insa publicitatea enorma l-a ajutat sa semneze un contract la Hollywood si sa regizeze cativa ani mai tarziu celebrul film “Cetateanul Kane”.

• 1963: In aceasta zi isi face debutul primul Lamborghini, modelul 350GTV, condtruit de catre producatorul Ferruccio Lamborghini, cu scopul de a-l concura pe Ferrari, la Salonul Auto de la Turin.

Producatorul de masini sport, Ferruccio Laborghini, s-a nascut n Renazzo di Cento, Italia, pe 28 Aprilie 1916. Dupa terminarea studiilor ca inginer mecanic la Bologna, Lamborghini a lucrat ca, mecanic pentru Divizia Auto a Armatei, in Rhodes, in timpul Celu De-al Doilea Razboi Mondial. Dupa revenirea in Italia el a lucrat pentru convertirea vehiculelor militare in masini agricole, si, in 1948 a inceput construirea propriului sau tractor. Lamborghini a produs masini agricole de succes, si in urma prosperarii sale a devenit dependent de masinile sport. In italia anilor 60, el si-a cumparat un Ferrari 250 GT, fabricat la doar cativa kilometri, la fabrica Enzo Ferrari. Dupa ce a intampinat niste probleme cu masina, Ferruccio i-a facut o vizita lui Enzo, plangandu-se acestuia despre cutia de viteze zgomotoasa a Ferrari-ului sau. Legenda spune ca renumitul producator de masini sport, Enzo Ferrari, i-a raspuns intr-o maniera insultatoare producatorului de tractoare, Lamborghini, ambitioonandu-l pe acesta mai tarziu de a dezvolta propria sa masina sport de lux, automobil care sa poata concura orice automobil ferrari.

In aceasta zi, in anul 1963, Lamborghini 350GTV a debutat la salonul auto de la Turin.  Dar Lamborghini nu a terminat in timp util acest model pentru a fi prezentat la acest salon auto, si masina a fost expusa avand in loc de motor o lada din placi ceramice in locul motorului. Cu sau fara motor prima masina a lui Lamborghini nu a fost prea bine primita si in urma acestui fapt nici un astfel de model nu a fost vreodata finalizat. Dar fostul producator de tractoare nu a fost descurajat si, in 1964 modelul 350GT, redesat in intregime a intrat in productie, si Lamborghini a resusit sa vanda peste 100 de modele din acesta masina scumpa. 350 GT era o masina silentioasa si sofisticata, cu inalte performante, capabila sa atinga viteza de 250 km/h cu un motor care dezvolta 320CP. Elegantul 350GT oferea, intradevar niste plimbari placute, line fata de majoritatea omologilor sai de la Ferrari. si Lamborghini a construit o fabrica la doar cativa kilometri de fabrica Ferrari, incapand producerea uneia dintre cele mai exotice masini din lume, cum ar fi Miura, Espada si legendarul Countach.

• 1971: Accidentul ecologic de la Certej, soldat cu 89 de morți și peste 70 de răniți.

Dezastrul de la Certej a avut loc la data de sâmbătă 30 octombrie 1971, la ora 4:55 dimineața, fiind provocat de ruperea digului și alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare al exploatării miniere Certej, Hunedoara.

În perioada de exploatare a iazului, între 1936 și 1971, au fost depozitate în el elemente de depunere complet diferite ca granulație, tasare și umiditate care au creat o falie de alunecare.

Digul s-a rupt pe o lățime de 80 de metri și din iaz au fost expulzați în câteva minute 300.000 de metri cubi de steril.

Valul acid de steril a înghițit într-un sfert de oră și a ras de pe fața pământului șase blocuri de locuințe cu 25 de apartamente fiecare, un cămin cu 30 de camere, șapte locuințe individuale și 24 de gospodării au fost distruse sau avariate. Dezastrul a provocat 89 de morți și 76 de răniți.

30 octombrie 1971, ora 5 dimineaţa, Certej.

Halda de steril la marginea căreia fuseseră construite mai multe blocuri de locuinţe şi cămine pentru oamenii care lucrau în exploatările miniere de aur şi cupru din zonă s-a prăvălit peste cartierul muncitoresc

Cianura folosită în procesul de extracție, care se găsea în nămolul scurs, a ars hainele de pe victime. Toate cadavrele care au fost scoase din mâl erau goale. Deși la Primărie s-au înregistrat 82 de acte de deces, autoritățile au anunțat oficial la radio și televiziune un număr de 48 de morți, pentru a nu fi nevoite să declare doliu național.

Statul comunist i-a despăgubit pe cei care au avut de suferit în urma tragediei de la Certej. Supraviețuitorii de la blocurile distruse au primit câte un apartament, iar cei cărora li s-au dărâmat casele au putut să-și ridice altele cu materiale de construcții primite de la autorități.

Cu numai o săptămână înainte de dezastrul de la Certej, ministrul minelor Bujor Almășan, împreună cu o comisie guvernamentală, au fost la Certej, unde au verificat iazul de decantare și au decis că acesta este încă funcțional, după care au aniversat cu mare pompă 225 de ani de minerit.

După un an de cercetări și audieri, ancheta a decis că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute. Nimeni nu a fost găsit vinovat pentru moartea celor 89 de victime ale accidentului.

 Să aveți o zi frumoasă!

30 Septembrie

Este a 273-a zi a anului.
Au mai rămas 92 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 12 m și apune la 18 h 59 m. 

Citatul zilei

„Cea mai sigură cale pentru a nu eșua este să te determini să reușești !” ( Richard Sheridan)

Ziua Internațională a Traducătorilor

Ziua Internațională a Traducătorilor este sărbătorită în întreaga lume la 30 septembrie. Decretată, în 1991, de Federația Internațională a Traducătorilor (FIT) sub egida UNESCO, pentru a sublinia importanța profesiei de traducător și a multilingvismului, prin promovarea diversității lingvistice și culturale, este celebrată simbolic de Sfântul Ieronim, sărbătorit la această dată în calendarul romano-catolic. Sfântul Ieronim a fost traducătorul "oficial" al Bibliei din limba greacă, ebraică și aramaică în limba latină, în secolul al III-lea.

Ieronim din Stridon – patronul traducătorilor (n. cca. 347 – d. 30 septembrie 420) a fost un important teolog creştin care este considerat ca fiind unul dintre cei patru părinţi ai Bisericii din Apus şi doctor al Bisericii.

Este cunoscut mai ales datorită traducerii Bibliei din ebraică, greacă şi aramaică în latină, la cererea Papei Damasus I, care i-a cerut să revizuiască vechile traduceri ale Noului Testament. Traducerea Sfântului Ieronim, Biblia Vulgata, reprezintă şi în ziua de azi textul oficial al Bibliei pentru Biserica Romană.

Pe lângă traducerea Bibliei, Sfântul Ieronim se remarcă şi prin scrierile sale originale, dogmatice şi politice, istorice şi prin comentariile teologice.

Ziua Internaţională a Traducătorului este un proiect al EUNIC Varşovia. Organizatorii sunt institute membre ale reţelei EUNIC Varşovia (British Council, Forumul Cultural Austriac, Institutul Camőes, Institutul Goethe, Institutul Slovac, Institutul Cultural Bulgar, Institutul Cultural Danez, Institutul Cultural Român-Varşovia, Pro Helvetia) precum şi Reprezentanţa Comisiei Europene în Polonia.

Proiectul „Ziua Internaţională a Traducătorilor” doreşte să aducă un omagiu meseriei de traducător, în particular traducătorilor din diferite limbi străine în limba polonă, „ambasadori” ai literaturilor respective în Polonia.

Evenimentul reuneşte traducători consacraţi, invitaţi să discute despre propriile experienţe ca traducător: muncă, metode, trucuri, cele mai mari greşeli, cele mai importante realizări, etc.

Ziua Internaţională a Traducătorilor este sărbătorită în întreaga lume la 30 septembrie, de ziua Sfântului Ieronim, traducător al Bibliei din limba greacă, ebraică şi aramaică în limba latină la cererea papei de a revizui traducerile vechi ale Sfintei Scripturi.

În 2018 această zi subliniază rolul traducerii în promovarea înțelegerii patrimoniului cultural intangibil al altora, pentru a încuraja respectul reciproc în lumea noastră în schimbare.
 

 Gânduri legate de vocaţia de traducător:

„Gândirea comună europeană este opera colosală a traducătorilor. Fără traducători nu ar exista Europa, nu ar exista literatura mondială. Fără traducători eu nu l-aş fi citit pe Cervantes, iar dumneavoastră pe Kafka. Traducătorii sunt de o mie de ori mai importanţi decât deputaţii din Parlamentul European”. (Milán Kundera, romancier şi un eseist francez de origine cehă)

„Traducerea este un don de soi – un act/gest de dăruire de sine, de abnegaţie, de sacrificiu dacă vreţi, ce altceva înseamnă să-ţi pierzi liniştea, somnul până în clipa în care vei reuşi să traduci cum trebuie un vers dintr-un mare poet român, stând uneori 18 – 20 ore din 24 pironit în scaun sau nopţile cu ochii în tavan, căutând ideea salvatoare, fărâma de geniu cu care poţi echivala geniul marelui Poet într-o limbă modern? Sau ferfeniţând dicţionarele pe care ai dat o avere, în căutarea soluţiei optime, sfidând problemele puse ochiului de ecranul monitoarelor de calculator, atunci când trebuie consultate – cuvânt cu cuvânt – şi marile dicţionare de limbă de pe Internet. Un dar nepreţuit, plătit uneori cu un preţ prea mare, pe care infinit de puţini semeni ştiu să-l aprecieze, iar instituţiile statului, practic niciodată!”. (Prof. Dr. Constantin Frosin: „Traducerea ca Dar“)

„Utilitatea traducerii rezidă, înainte de toate, în îmbogăţirea limbii ţintă, deoarece frecventarea unei alte limbi favorizează cunoaşterea noilor idei”.   (Marie-Claude Frédéric Vaultier – Despre Traducere – 1812).

Cu aproximativ 7.000 de limbi vorbite în lume, schimburile la nivel planetar de orice natură nu ar fi posibile fără traducători. Refugiații, solicitanții de azil, turiștii și cei care lucrează în străinătate se confruntă cu situații în care au nevoie de un traducător sau interpret pentru a putea comunica. Serviciile lingvistice sunt esențiale pentru alte domenii, precum cele sociale, guvernamentale și mai ales pentru multitudinea de documente legale.

Traducătorii, interpreții și terminologii, mediatori indispensabili în contexte interlingvistice și interculturale, au o responsabilitate specială în ceea ce privește conservarea multilingvismului și promovarea unei interacțiuni armonioase între toate limbile lumii. Apariția unor tehnologii din ce în ce mai performante, creșterea accesului la internet, dezvoltarea comerțului mondial și intensificarea cooperării științifice și culturale au consolidat importanța rolului traducătorilor, interpreților și terminologilor în lumea modernă. Totodată, responsabilitatea lingviștilor profesioniști a crescut: serviciile lor trebuie să respecte norme riguroase privind acuratețea și calitatea, redând totodată cele mai mici nuanțe ale limbii de origine.

Asociația Traducătorilor din România este o organizație profesională non-profit, având ca misiune promovarea și reprezentarea la nivel național și internațional a traducătorilor, interpreților și terminologilor din România, apărarea drepturilor și intereselor lor nepatrimoniale, promovarea unui standard de înaltă calitate a traducerii în mediul profesional românesc. ATR este membru plin al Federației Internaționale a Traducătorilor.

FIT (Fédération Internationale des Traducteurs/International Federation of Translators) este un grup internațional care reunește asociații de traducători, interpreți și terminologi. FIT are peste 100 de asociații profesionale afiliate, reprezentând peste 80.000 de traducători din 55 de țări. Scopul Federației este de a promova profesionalismul în disciplinele pe care le reprezintă.

Principalele repere din istoria traducerii.

Punctul de plecare cel mai cunoscut al activităţii de traducere este unul biblic-mitologic, şi anume este vorba despre lucrările legate de renumitul Turn Babel unde au apărut multilingvismul omenirii şi problemele legate de acesta.

Fragment antic din Septuaginta

Începuturile concrete ale activităţii de traducere se pierd în negura timpului, undeva în jurul anului 270 î.H., când 70 de înţelepţi evrei din Egipt au tradus Vechiul Testament din ebraica în greacă, ca urmare a colonizării greceşti; aceasta se presupune a fi prima operă tradusă şi poartă numele de Septuaginta. Legenda, transmisă prin Scrisoarea lui Aristeas şi de Philon din Alexandria spune că traducerea s-a realizat la Alexandria, în secolul al III-lea î.Hr., sub domnia lui Ptolemeu al II-lea (285-247). Conform altei ipoteze, Ptolemeu însuşi s-ar fi aflat la originea iniţiativei, din dorinţa de a cunoaşte codul de legi al unei comunităţi importante din Egipt, cum era comunitatea evreiască.

În anul 60 d.H., Marcu, Ioan, Luca şi Matei au scris cele patru Evanghelii care constituie textele fondatoare ale creştinismului actual. Aceste evanghelii au fost grupate sub numele de Noul Testament care, asociat Vechiului Testament, formează Biblia.

În 384, Sfântul Sophronius Eusebius Ieronim, un erudit care cunoştea greaca şi latina, a mers la cererea Papei pe Pamântul Sfânt din Bethleem şi a învaţat limba ebraică. El a devenit apoi traducătorul celei de-a doua versiuni a Bibliei în limba latină, după Vetus Latina. Traducerea acestuia poartă numele de Biblia Vulgata (versiune a Bibliei folosită şi astăzi de Biserica Romano-Catolică) şi a constituit un text de referinţă timp de 15 secole.

În secolul al VIII-lea, arabii călătoreau mult, în special în Grecia, ţara cu care aveau strânse relaţii comerciale. Aceştia au fost astfel expuşi culturii şi limbii greceşti şi au adus numeroase documente scrise pe velin (piele de animal) sau tablete. Arabii erau interesaţi în special de texte ştiinţifice şi filosofice şi au tradus autori precum Hippocrate, Aristotel sau Platon. Această activitate intensă de traducere a făcut din  Bagdad al doilea centru mondial de traducere; a urmat apoi instituţionalizarea studiilor de traducere datorită creării celebrei Case a Înţelepciunii, una dintre cele mai mari biblioteci din întreaga istorie a Asiei, care până în secolul XIII, momentul distrugerii sale, ajunsese să găzduiască documente din surse greceşti, lucrări din Regatele din China şi India şi cărţi din întreaga lume islamică. Aici a fost încurajată apariţia noilor profesii: traducători, copişti, corectori. Sfârşitul bibliotecii a venit odată cu distrugerea Bagdadului de către armata mongolă condusă de Hulagu Khan. Toate cărţile din Casa Înţelepciunii, sute de mii de documente istorice, au fost pierdute.

În 712, arabii descoperiseră hârtia în China şi creaseră primele manuscrise în Bagdad, în 794; folosirea hârtiei a devenit curentă în Europa abia în secolul al XV-lea, odată cu tipărirea Bibliei de către Gutenberg.

Secolele al XI-lea şi al XII-lea au cunoscut dezvoltarea traducerii în Europa, în special în Spania, unde, după modelul Casei Înţelepciunii arabe, a fost creată Şcoala de Traducători din Toledo. De fapt, arhiepiscopul Raymond de Toledo a dorit să întemeieze un grup de traducători (“Colegio de Traductores”) pentru a instaura în cadrul acestuia un proces de traducere mai structurat: verificarea terminologiei, recitirea aprofundată a traducerilor, etc.

În 1337, regele Carol al V-lea al Franţei a întemeiat Biblioteca Naţională, care număra circa o mie de manuscrise. În 1348, „Decameronul” lui Boccaccio a fost tradus din toscană în franceză, reprezentand prima traducere dintr-o limbă vernaculară (alta decât latina şi greaca) în alta.

În secolul al XV-lea, reforma Bisericii Catolice şi naşterea protestantismului a făcut din traducere o activitate periculoasă, iar traducătorii au fost persecutaţi. Biblia Vulgata a Sfântului Ieronim a fost detronată de traducerea Noului Testament din greacă în latina realizată Erasmus din Rotterdam, teolog şi erudit olandez. Considerat precursor al reformei religioase, Erasmus nu a aderat totuşi la protestantism, promovând în mod consecvent spiritul de toleranţă religioasă.

În secolul al XVI-lea, Renaşterea a marcat dezvoltarea traducerilor în limbi vernaculare, precum „Cântecul lui Roland” sau „Tristan şi Isolda”, opere care datează din Evul Mediu.

În anul 1521, la Câmpulung-Muscel, vechea capitală a Ţării Româneşti, a fost redactat primul document scris, compact şi unitar, din câte sunt cunoscute până astăzi în limba română: Scrisoarea lui Neacşu ot Dlăgopole (Câmpulung Muscel). Scrisoarea conţine un secret de mare importanţă, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul Dunării.

În 1688 apare prima  versiune completă de  traducere a Bibliei de  Şerban Cantacuzino, publicarea fiind susţinută de poliglotul Nicolae Milescu şi episcopul moldav Petru Movilă.

Traducerea  ca  activitate  lingvistico-literară  devine  idee  motrice  a  operei  lui Dimitrie Cantemir, personalitate literară şi politică, care este primul român tradus în limbi străine: „Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman, scrisă în latină, apare în 1724 la Londra.

Traducerea  poeziilor  populare,  adunate  de  marele  poet,  dramaturg  şi  prozator Vasile Alecsandri apare la  Paris  în  1852: Poésies  roumaines,  Les  Doinas,  Poésies  Moldaves. Reluate  prin  traducere în engleză de către Granville Murra, publicate la Londra sub titlul: The Doinas or the National Songs and Legends of Romania.

Urmează o vastă activitate traductologică: George Coşbuc – Odiseea lui  Homer,  poemele lui Byron, versurile lui Schiller, Divina Comedie a lui Dante.

Istoricul,  scriitorul,  criticul Nicolae  Iorga, renumit pe plan internaţional pentru studiile în bizantinologie şi istorie modernă (Doctor Honoris causa la câteva universităţi printre care Oxford), citea în 11 limbi, vorbea 6. Cele 1250 cărţi şi 25.000 articole ale lui au fost traduse în limbile franceză, engleză, germană, italiană.

Este important de amintit şi Lucian Blaga cu traducerea lui Faust (Goethe) şi poeziile lui Edgar  Poe, Tudor  Vianu cu  traducerea  lui  Shakespeare, Al.Philipide –  versurile  lui Baudelaire, Tudor Arghezi – traducerea   splendidelor  comedii  ale  lui  Molière  şi interpretarea fabulelor lui La Fontaine şi Crîlov.

O întreagă pleiadă de promotori contemporani ai activităţii de traducere literară urmează cu numele: Baconski, Leviţchi, Duţescu, Covaci, Boieru, Gromov, Creţu.

Sursa:http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/09/30/ziua-internationala-a-traducatorilor-10-47-22

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1452: Johann Gutenberg a tipărit prima carte, „Biblia Sacră”.

Tipograful german, pe numele său adevărat Johannes Gensfleisch, inventator al tiparului cu litere mobile în Europa, a reuşit să editeze prima sa lucrare. El a tipărit „Biblia” în limba latină, în condiţii tehnice remarcabile, reuşind să câştige sume însemnate de pe urma invenţiei sale. A retipărit „Biblia” în două volume, în 1455, fiecare vânzându-l cu 300 de florini. Suma pe care a cerut-o era impresionantă pentru acea vreme, însă înalţii prelaţi nu au ezitat să îi ofere banii, ţinând cont de faptul că unui călugăr îi lua 20 de ani să transcrie cartea. O a doua lucrare a sa a fost „Cartea Psalmilor”, care a apărut pe 14 august 1457, decorată cu chenare delicate, colorate în două nuanţe. Această tehnică se baza pe multipla imprimare cu cerneală a unui bloc de metal. Moştenirea lăsată de Gutenberg europenilor a avut un impact deosebit asupra dezvoltării culturii. 

Chiar dacă au mai existat tipărituri înainte de apariţia „Bibliei” lui Gutenberg, inventatorul german a reuşit să creeze o tiparniţă cu matriţe ce, prin presare, imprima pe un metal o literă sau un caracter. Literele astfel obţinute erau folosite pentru tipărirea propriu-zisă. Totodată, Gutenberg a mai inventat un aliaj pentru literele din metal, o presă nouă derivată de la cele pentru fabricarea vinului şi a hârtiei, precum şi o cerneală fabricată din ulei.

• 1724:  A început construcţia Bisericii Stavropoleos din Bucureşti, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă.

Biserica Stavropoleos este o biserică ortodoxă, construită în stil brâncovenesc, în centrul orașului București. Hramul bisericii este Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Numele Stavropoleos este forma românească a cuvântului grecesc Stauropolis, care se traduce prin „Orașul Crucii”.

Biserica a fost înălțată în 1724, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (domnitor al Țării Românești, 1719-1730), de către arhimandritul Ioanichie Stratonikeas, originar din Epir. În curtea hanului său, construit în 1704, Ioanichie a zidit biserica și o mănăstire, susținută economic din veniturile de la han (o situație frecvent întâlnită în epocă). În 1726 starețul Ioanichie a fost ales mitropolit al Stavropolei și exarh al Cariei. Mănăstirea pe care a construit-o poartă de atunci numele Stavropoleos, după numele vechiului scaun. La 7 februarie 1742 Ioanichie, în vârstă de 61 de ani, moare și este îngropat în biserica sa.

Hanul și anexele mănăstirii au fost demolate la sfârșitul secolului al XIX-lea. De-a lungul timpului biserica a fost afectată de cutremure, care au șubrezit turla până la cădere. Picturile turlei au fost restaurate însă la începutul secolului al XX-lea.

• 1751: S-a născut Richard Sheridan, scriitor irlandez şi director de teatru, cel mai de seamă reprezentant al comediei engleze în secolul XVIII. 

Comedia sa de debut, „Rivalii”, l-a plasat în doar câteva zile de la reprezentare printre autorii cei mai celebri din Anglia. Anul următor a preluat conducerea faimosului Drury Lane, pe care l–a reconstruit în 1794 şi de care s–a despărţit doar după incendiul devastator din 1809. Capodopera sa poate fi socotită „Şcoala calomniei” („Critica sau repetiţia unei tragedii”, „Pissarro”).

• 1861: S-a născut  William Wrigley Jr., fabricant de săpunuri ( afacere preluată de la tatăl şi unchiul său ).

Din 1891 a început să fabrice guma de mestecat, care l-a făcut cunoscut în lumea întreagă.

William Wrigley Jr. s-a născut în Philadelphia în septembrie 1861, în timpul războiului civil. Tatăl său producea săpun, astfel că William a trebuit încă de mic să umble cu un coş pe străzile din Philadelphia, încercând să vândă ce producea Wrigley senior.

La 29 de ani, William Wrigley a plecat din Philadelphia cu doar 32 de dolari în buzunar pentru a-şi deschide propria sa afacere în Chicago. El a continuat să vândă săpun, oferind mici cadouri comercianţilor care erau de acord să îl expună pe rafturile magazinelor.

Într-o bună zi, Wrigley a avut ideea de a oferi două pachete de gumă de mestecat la fiecare zece batoane de săpun vândute. Ideea a avut atât de mult succes, încât omul de afaceri a lansat, în 1893, guma de mestecat Juicy Fruit. Compania a devenit astfel cunoscută în regiune, iar Wrigley a continuat să lanseze diverse sortimente ale produsului.

În 1907, Statele Unite au fost lovite de o gravă criză financiară, iar Wrigley a luat o decizie extrem de riscantă: a ipotecat tot ceea ce deţinea şi a investit banii într-o campanie publicitară de 1,5 milioane de dolari. În urma acesteia, Wrigley a devenit un brand cunoscut de toţi americanii, iar vânzările l-au ajutat să îşi recupereze banii în mai puţin de 12 luni.

Omul de afaceri s-a implicat activ în dezvoltarea insulei Catalina, situată în apropierea oraşului Los Angeles din California. El a cumpărat pachetul majoritar al companiei Santa Catalina Island în 1919 şi a primit în concesiune şi insula. El a adus utilităţi publice pe insulă, a construit un hotel, un cazino şi a încurajat dezvoltarea plantaţiilor de arbori şi flori. Astăzi, produsele tradiţionale din Catalina sunt cunoscute în toată America.

În 1916, Wrigley a cumpărat o parte din acţiunile clubului de baseball Chicago Cubs. Principalul acţionar, Charles Weeghman, a fost forţat în următorii doi ani să vândă tot mai mult din participaţie, având dificultăţi financiare, astfel încât Wrigley a devenit unic acţionar în 1918. În anul 1921, stadionul celor de la Cubs a fost redenumit Wrigley Field în onoarea proprietarului.

William Wrigley Jr. a murit pe 26 ianuarie 1932 în casa sa din Phoenix, Arizona. A fost înmormântat într-un turn creat special în cadrul grădinii botanice Wrigley Memorial, în apropiere de insula Catalina. Wrigley a lăsat averea sa de 34 de milioane de dolari celor doi copii, Dorothy Wrigley Offield şi Philip K. Wrigley.  Acesta din urmă a rămas la conducerea companiei pentru următorii 45 de ani, până la moartea sa în 1977. Nepotul omului de afaceri, William Wrigley Jr. II, a fost CEO al companiei până în anul 2008, atunci când Wrigley Company a fost vândută către Mars pentru suma de 23 de miliarde de dolari.

• 1928: S-a născut Elie Wiesel, supravieţuitor al lagărelor de concentrare naziste, laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1986.

S-a născut în Sighetu Marmaţiei, într-o familie de evrei. La numai 15 ani, a fost deportat împreună cu părinţii şi surorile sale în lagărul de concentrare de la Auschwitz. După ce a fost mutat dintr-un lagăr în alt lagăr, Elie Wiesel a scăpat cu viaţă. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu părinţii săi şi cu una dintre surori. În aprilie 1945, a petrecut câţiva ani într-un orfelinat din Franţa, iar în 1948 a început să studieze la Sorbona. Şi-a început cariera de jurnalist la un ziar francez, „L’Arche”. După mai multe întâlniri cu scriitorul francez Francois Mauriac, laureat al premiului Nobel, s-a hotărât să rupă tăcerea pe care şi-a impus-o după război şi să scrie despre experienţa sa legată de lagărele de concentrare. A publicat prima lucrare, în idish, în 1956. După o şedere scurtă în Israel, s-a stabilit în SUA, după ce a suferit un grav accident de circulaţie care l-a imobilizat pentru un an într-un scaun cu rotile. În 1958 a lansat un nou volum, „Noaptea”, dedicat evreilor din lagărele de concentrare naziste, urmate de altele asemenea. S-a implicat în înfiinţarea Muzeului Holocaustului din Washington, iar preşedintele Jimmy Carter l-a numit director al instituţiei. În 1986 a primit premiul Nobel pentru pace ca recunoaştere pentru prezenţa sa activă în societate şi implicarea în campaniile pentru drepturile omului. Locuinţa în care a copilărit în Sighet a fost transformată în casă memorială, iar autorităţile române l-au numit membru al Academiei Romane şi i-au încredinţat preşedinţia Comisiei Naţionale pentru Studierea Holocaustului în România.

• 1938: Ziua când Cehoslovacia a încetat să existe

În abila manipulare pusă în scenă de Adolf Hitler timp de aproape cinci ani, ziua de 30 septembrie a constituit apogeul politicii de compromis susţinută de Franţa şi Marea Britanie. O politică întreruptă brusc în cazul Poloniei, ceea ce a dus la un război continental, pe care, din analizele recente, se pare că nici măcar Adolf Hitler nu îl dorea ( nu atunci, cel puţin). 

Munchen, 29 septembrie 1939, spre seară

Hitler, Mussolini, Daladier şi Chamberlain, liderii celor patru mari puteri europene, discută criza sudetă. Există o numeroasă minoritate germană în Cehoslovacia. Hitler susţine că nici maghiarii, polonezii, ucrainienii sau slovacii nu-şi doresc să trăiască în statul condus de la Praga. Mussolini înaintează termenii cu aerul unui mediator imparţial, iar Hitler îşi manifestă conciliatorismul, acceptându-i. Singurul compromis? Regiunea sudetă urma să fie ocupată treptat, până la 10 octombrie şi nu brusc, la 1 octombrie. Aparenţa unui diktat a fost evitată. Cei doi dictatori îşi joacă rolul magistral; liderii europei democratice sunt depăşiţi de situaţie. Chamberlain se pierde în detalii financiare inutile; Mussolini încearcă să aducă în discuţie pretenţiile prietenilor maghiari, ceea ce îl înfurie pe Hitler. Cei patru se aşează să semneze; descoperă că nu au cerneală în călimara ornamentală. Reprezentanţilor cehoslovaci, care aşteaptă în anticameră, le este refuzată o audiere. La 2 dimineaţa sunt convocaţi de Daladier şi Chamberlain şi li se arată înţelegerea. „E o sentinţă fără drept de apel şi fără vreo posibilitate de modificare”, spune încruntat democratul Daladier. „O acceptaţi până a doua zi la orele 17 sau suportaţi consecinţele”. Chamberlain cască, fără să spună un cuvânt. Va declara mai târziu că „eram obosit, o oboseală plăcută”. Tot ulterior, preşedintele cehoslovac, Benes, a pretins că ameninţarea poloneză privitoare la Tesin constituise impulsul final spre capitulare. Polonezii au plătit scump, după doar un an, revizionismul agresiv pe care îl afişaseră în tot acest timp...Tot Benes, după încheierea războiului, spunea, admirând Praga din palatul prezidenţial: „Nu este frumos? Singurul oraş central-european care nu a fost distrus. Şi totul mi se datorează”. La 30 septembrie, Chamberlain şi Hitler s-au întâlnit din nou. Declarându-se încântat de rezultatul reunirii, primul-ministru britanic a propus emiterea unui declaraţii comune, a cărei schiţă a fost salutată cu entuziasm de Hitler. La întoarcere, taciturnul Daladier, care se aştepta să fie întâmpinat de o mulţime ostilă, a fost surprins de uralele cu care a fost primit. Chamberlain, după ce a fluturat hărtia semnată cu Hitler la scara avionului, avea să declare în aceeaşi seară, de la fereastra reşedinţei din Downing Street 10: „Cred că este pacea zilelor noastre”. Sărmanul Chamberlain, nu prea a fost profet...

• 1955: Alegerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în funcția de prim-secretar al P.C.R.

La data de 30 septembrie 1955 Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales prim-secretar al C.C. al Partidului Comunist din România. Născut în anul 1901 într-o familie de muncitori din Bârlad și absolvent a patru clase primare şi trei profesionale, Gheorghiu-Dej a lucrat ca ucenic pe la diverse locuri de muncă, angajându-se în cele din urmă electrician la Atelierele C.F.R. din Galaţi.  Atras de idealurile mişcării comuniste, s-a implicat în acţiunile revendicative ale sindicaliştilor gălăţeni, fiind acuzat de „agitaţie comunistă” în 1931, când a fost mutat la Atelierele C.F.R. din oraşul Dej, unde a primind ulterior ca apelativ numele oraşului. La sfârşitul anilor ’30, deşi nu avea nici patruzeci de ani, Gheorghiu-Dej era considerat un „veteran al închisorilor”, iar printre tinerii activişti de la închisorile Doftana şi Caransebeș ce gravitau în jurul său se aflau nume precum Alexandru Drăghici, Alexandru Moghioroş ori Nicolae Ceauşescu, dar şi mulţi agenţi sovietici arestaţi pentru spionaj pe teritoriul României precum Pantelimon Bodnarenko ori Alexandru Nicolschi. Apropierea încă din închisoare a lui Gheorghiu-Dej de foştii spioni sovietici atestă remarcabila sa atașare de ideologia comunistă, iar strânsa colaborare cu aceştia de după 1944 a reprezentat o garanţie de fidelitate a viitorului lider român faţă de Moscova. Datorită statutului său de fidel susținător al comuniștilor, este transferat în  timpul regimului lui Ion Antonescu în lagărul de la Târgu Jiu, unde își va petrece cea mai mare parte a detenției în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Închis în aceeași celulă cu Nicolae Ceaușescu, devine mentorul politic al acestuia din urmă, iar în august 1944, după lovitura de stat de la 23 august, i se va da drumul din închisoare și va reveni în conducerea Partidului Comunist. Este ales membru în Biroul Executiv al Partidului Comunist Român în 1945, dar nu va reuși să dețină controlul asupra partidului decât în 1954, când va epura partidul de membrii facțiunii moscovite în frunte cu Ana Pauker. Pentru consolidarea puterii sale, Dej nu s-a dat în lături să-și elimine fizic principalii adversari, instigând la eliminarea lui Ștefan Foriș în 1946 și la arestarea lui Lucrețiu Pătrășcanu în 1948. În anul  1955 a fost ales să ocupe cel mai important post al acelor vremuri: acela de secretar general al Partidului Comunist Român, devenind stăpân absolut al României comuniste, până la moartea sa din martie 1965.

• 1972:  În Suedia a fost deschis Podul Öland, unul dintre cele mai lungi poduri din Europa (6.072 m).

Unul dintre cele mai lungi poduri din Europa, Podul Öland din Suedia, a fost inaugurat in urma cu 43 de ani. Lung de 6.072 de metri si lat de 13 metri, acesta a fost initial cel mai lung pod european, pozitie pe care a ocupat-o mai bine de 25 de ani.

Constructia podului a inceput la 30 decembrie 1967 si a durat aproape cinci ani, timp in care 160 de persoane au lucrat fara oprire. La ceremonia de inaugurare a fost prezent regele Carl Gustaf, care in acea perioada avea titlul de print mostenitor.


 
Podul Öland este sprijinit pe 156 de piloni si are un fel de semn caracteristic, in sensul ca la capatul sau vestic a fost creata o "cocoasa" pentru a oferi un spatiu vertical de 36 metri pentru transport. Constructia leaga localitatea suedeza Kalmar de insula Öland.

De asemenea, ceva mai la sud de capatul vestic al podului se afla un mic pod pietonal din lemn, de aproximativ 150 de metri lungime. Podetul leaga insula Svinö de continent si permite si accesul biciletelor, spre deosebire de "fratele sau mai mare". Mai mult, podetul din lemn imita perfect forma podului Öland, fapt care poate fi observat cu usurinta de oricine ajunge pe insula Öland, traversand podul principal.

Podul Öland este o constructie cu adevarat impresionanta, avand in vedere ca doua treimi din structura sa se afla sub apa. Este considerat ca fiind cel mai lung pod din Suedia, desi Podul Öresund il intrece in lungime. Explicatia este urmatoarea: doar o parte din Podul Öresund se afla pe teritoriul Suediei, iar acea parte este mai mica decat Podul Öland.

Acest pod spectaculos se transformă într-un tunel subacvatic conectând Danemarca și Suedia, un carosabil unic ce conectează capitala daneză Copenhaga de orașul suedez Malmö. Numele oficial al podului-tunel este Øresundsbron, o combinație între suedeză și daneză.

Podul Øresund (denumire folosită în mod curent), proiectat de arhitectul danez George KS Rotne, a fost deschis la 1 iulie, 2000. Podul se intinde pe aproximativ 8 km înainte de trecerea, printr-o insulă artificială denumita Pepparholm, într-un tunel de 4 km pe sub canalul Flint. Este cel mai lung pod rutier și feroviar din Europa care conectează două zone metropolitane importante. În plus, podul leagă rețelele rutiere și feroviare din Scandinavia cu cele din Europa Centrală și de Vest.

Podul Oresund trece frontiera dintre Danemarca și Suedia si în conformitate cu Acordul de la Schengen și Uniunea Nordică a Pașapoartelor, există, de obicei, controale aleatorii vamale la intrarea în Suedia, dar nu și la intrarea în Danemarca. 

Date importante despre pod:

Construcția podului Øresund a început în 1995 și a fost finalizat în 14 august 1999. Prințul Frederik al Danemarcei și Printesa Victoria a Suediei s-au întâlnit la jumătatea podului-tunel, pentru a sărbători finalizarea acestuia la 14 august 1999. Deschiderea sa oficială a avut loc la data de 1 iulie 2000, cu Regina Margrethe II și Regele Carl XVI Gustaf ca gazde ale ceremoniei. Podul-tunel a fost deschis circulației rutiere puțin mai târziu în acea zi. La 12 iunie 2000, la două săptămâni de la inaugurare, 79.871 de alergători au concurat în Broloppet, un semi-maraton ce a avut startul în Amager, Danemarca și finalul în Skåne, Suedia.

În ciuda a două situații care au îngreunat construcția tunelului – descoperirea a 16 bombe neexplodate din Al Doilea Război Mondial situate pe fundul mării și construirea unui segment de tunel incorect – acesta a fost terminat cu trei luni înainte de termenul de finalizare.

Insula artificială Pepparholm, este construită peste insula naturală Saltholm, ce avea dimensiuni foarte mici, și care a fost transformată în insula care astăzi face legătura dintre pod și tunel. Pepparholm are aproximativ 4 km (2,5 mile) lungime, o lățime medie de 500 m și înălțimea de 20 metri. Asociația Botanică Lund a identificat aic, mai mult de 500 de specii diferite de plante, deoarece insula a fost construită dintr-un material luat de pe fundul mării.

La început, numărul celor ce traversau podul nu a fost așa de mare cum se aștepta, probabil din cauza taxelor de trecere ridicate. Începând din anul 2005, a existat o creștere semnificativă a traficului. Acest lucru a fost cauzat în principal de danezii care s-au mutat în Malmö și care traversau zilnic podul pentru a ajunge la serviciu în Danemarca. În 2012, traversarea cu mașina costa 310 DKK, 375 SEK sau 43€ iar pentru călătorii ce traversau podul mai des existau reduceri de până la 75%. În 2007, aproape 25 de milioane de oameni au călătorit peste Podul Øresund: 15,2 milioane cu mașina și cu autobuzul și 9,6 milioane cu trenul. Până în anul 2009 cifra a crescut la un total de 35,6 milioane de călători cu mașina, autocarul sau cu trenul. (wikipedia)

 

• 2001: A fost inaugurat, la Viena, oraşul-satelit „Gasometer City” 

Oraşul Gazometru este complex alcătuit din patru turnuri de cărămidă roşie, de foarte mari dimensiuni, construite cu peste o sută de ani în urmă pentru a păstra gazul folosit de oraş la iluminat şi încălzit; în acest spaţiu, declarat patrimoniu cultural, s-au construit 605 de apartamente şi 247 de locuri într-un cămin studenţesc; interiorul acestor construcţii a fost proiectat de arhitecţii Jean Nouvelle, Coop Himelblau, Manfred Wehdorn şi Wilhelm Holzbauer.

Să aveți o zi frumoasă!