Este a 46-a zi a anului.
Au mai rămas 319 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 16 m și apune la 17 h 44 m.
Citatul zilei
”Patria nu este
numai pământul din care scoatem rente. Patria o face şi limba şi istoria, şi
religia şi tradiţiile. A da cu piciorul în toate acestea, este a se lepăda
cineva de patria sa. Precum un părinte nu are dreptul a-şi lăsa copilul fără
instrucţie, cu mai mare cuvânt el nu are dreptul de a-i da o educaţie
antinaţională, care face dintr-însul un element înstrăinat de ţară.” (Spiru
Haret)
Ziua Internaţională
a copilului bolnav de cancer
A fost marcată începând
din 2003, la iniţiativa
Confederaţiei Internaţionale a Organizaţiilor Părinţilor cu Calendarul zilei -
15 februarie - în amintirea zilei de 15 februarie 2002,
când părinţi din întreaga lume s-au unit pentru prima oară pentru a ajuta ca
toţi micuţii bolnavi de cancer să primească cel mai bun tratament şi îngrijire.
Scopul acestei
zile este:
* să atragă atenția asupra celor 200.000 de
copii cu cancer de pretutindeni, depistați în fiecare an, din care doar 20%
primesc tratamentul adecvat;
* să se informeze publicului despre cancerul
la copii;
* să se organizeze evenimente, cu strângere
de fonduri, pentru organizațiile de părinți cu copii bolnavi de cancer pentru
a-și finanța programele la nivel local;
* să se promoveze proiectele și activitățile
desfășurate de organizațiile de părinți cu copii bolnavi de cancer, locale.
Confederația
Internațională a Organizațiilor Părinților cu Copii Bolnavi de Cancer
reprezintă părinții și familiile copiilor cu cancer din 78 de țări ale lumii
(în total 132 de organizații de părinți, membre a ICCCPO).
Câteva date despre cancerul la copii
* Cancerul la
copii este mai rar decât la adulți. Depistat la timp și tratat corect, cancerul
la copii răspunde mult mai bine la tratament decât la adulți.
* În fiecare an, mai mult de 200.000 de copii
din întreaga lume sunt diagnosticați cu cancer și aproximativ, 90.000 mor din
cauza cancerului. Incidenta: 8 – 16 cazuri noi / 100 000 copii (OMS 2005).
* În România (2005) sunt: 9,5 cazuri noi/ 100 000 copii .
* Cancerul la
copil poate fi diagnosticat precoce, deși este greu de recunoscut. De aceea orice
părinte trebuie să știe că:
- Controalele medicale regulate sunt
obligatorii
- Orice
semn sau simptom de boală trebuie investigat, diagnosticat, tratat până la
dispatriție
- Orice schimbare în starea de sănătate a
copilului trebuie atent analizată de medic.
Stabilirea precoce
a diagnosticului de cancer înseamnă că pacientul poate beneficia la maximum de
posibilităţile oferite de terapia actuală, cu șanse maxime de vindecare și risc
minim de efecte secundare la distanță.
Ziua internațională a copilului bolnav de cancer promovează o campanie de colaborare la nivel mondial pentru sensibilizarea în ceea ce privește situația copiilor bolnavi de cancer.
Childhood Cancer International (CCI) reprezintă o rețea globală alcătuită din 183 de rețele la nivel local și național alcătuite din organizații din 93 de țări de pe cinci continente.
Ziua internațională a copilului bolnav de cancer promovează o campanie de colaborare la nivel mondial pentru sensibilizarea în ceea ce privește situația copiilor bolnavi de cancer.
Childhood Cancer International (CCI) reprezintă o rețea globală alcătuită din 183 de rețele la nivel local și național alcătuite din organizații din 93 de țări de pe cinci continente.
Evenimente de-a
lungul timpului…
- 1113: Papa Pascal II emite o Bulă papală prin care ordinul devine independent de orice autoritate statală cunoscută,devenind astfel o structură supra națională.
Ordinul
Ospitalierilor, cunoscut și ca Ospitalieri, Cavalerii Ospitalieri, Cavalerii
Sfântului Ioan și Ordinul Sfântului Ioan, a fost unul dintre cele mai renumite
ordine militare creștine occidentale din timpul Evului Mediu.
În secolul al
XVI –lea, Ordinul Ospitalierilor a devenit Ordinul Cavalerilor de Malta.
Creat de călugarul
benedictin Gerardo de Sasso, s-au ocupat la început de îngrijirea bolnavilor din
zona Ierusalimului.
Odată cu venirea
la conducerea ordinului în anul 1120 a lui Raymond de Puy (1083-1160), devin un
ordin cu caracter militar ce își atribuie protejarea pelerinilor sosiți în
Regatul Latin al Ierusalimului.Totodată,încep să fie cunoscuți sub denumirea de
„Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim”.
Asemenea Templierilor, Ioaniții au fost alungați de către musulmani în 1187 din Ierusalim, refugiindu-se în prima instanță la Accra.
Alungați și de
aici in 1291,se retrag provizoriu în Cipru,pentru a ajunge apoi în insula
Rhodos.
În 1523 sunt
expulzați și din Rhodos de către sultanul otoman Suleiman, iar 7 ani mai târziu,cu
aprobarea Papei Clement al VII lea,împăratul Carol Quintul le acordă spre stăpânire
Insula Malta.
Astfel începe o
nouă etapă în istoria Ordinului Ospitalierilor,cunoscuti după această dată ca
Ordinul Cavalerilor de Malta.
- 1564: S-a născut astronomul renascentist Galileo Galilei.
Savantul englez Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne”.
Mișcarea
obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la
nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect
al cinematicii.
Contribuțiile
sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor
planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter
(denumite în cinstea sa lunile galileene), observarea și analiza petelor
solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind
tehnica de construcție a busolelor.
Galileo a
susținut copernicanismu, fapt ce a dus la controverse în epocă, majoritatea
filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea
geocentrică cum că Pământul ar fi centrul universului.
După 1610, când
a început să susțină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziție
din partea a numeroși filosofi și clerici, doi dintre aceștia denunțându-l
inchiziției romane la începutul lui 1615. Deși la acea vreme a fost achitat de
orice acuzație, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals și
contrar Scripturii” în februarie 1616, iar Galileo a fost avertizat să
abandoneze susținerea sa, ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, și-a
apărat din nou părerile în celebra sa lucrare, Dialog despre cele două sisteme
principale ale lumii, publicată în 1632, a fost judecat de Inchiziție, găsit
„vehement suspect de erezie”, forțat să retracteze și și-a petrecut restul
vieții în arest la domiciliu.
- 1758: Unul dintre cele mai populare condimente, nelipsit în cazul hamburgerilor și al hot-dog-ului, muștarul, cucerea Statele Unite, odată cu apariția primei reclame pentru un astfel de produs.
Cel care a dus muștarul dincolo de ocean nu a fost un bucătar francez sau vreun întreprinzator, ci Benjamin Franklin, care fusese ambassador în Franța.
Muștarul, devenit astăzi
unul dintre cele mai populare condimente și denumit “condimentul nașiunilor” datorită
faptului că este răspândit în întreaga lume, este, se pare, originar din China,
ajungând pentru prima oară în Egiptul antic. Egiptenii mâncau semințele de muștar,
mestecându-le odată cu bucățile de carne. Grecii foloseau și ei muștarul ca și
condiment, dar romanii au fost cei care s-au gândit să îl folosească frecvent
ca ingredient culinar. Muștarul era utilizat, în acea perioadă, și ca
medicament, pentru tratarea mușcăturilor de șarpe, a febrei musculare sau a ciumei.
Făina de muștar obținută prin măcinarea boabelor îmbunătățea circulația
priferică. Romanii obișnuiau să consume o băutură de suc de struguri,
nefermentată, în carețineau semințe de muștar, băutura pe care o denumiseră
must. Se pare că de la denumirea ei provine cuvântul muștar. De altfel, romanii
au fost primii de la care există o rețetă pentru preparea muștarului care
datează din secolul I d.Hr. Ei au obținut un amestec din semințe de muștar
măcinate, ulei de măsline, miere și oțet pe care-l foloseau la salate și
sosuri.
Când romanii au avansat spre regiunea galeză, au luat cu ei semințe de muștar, care s-au dezvoltat uimitor în zona Burgundiei. Prin secolul IX, mănăstirile din Franța își rotunjeau veniturile din comercializarea și folosirea muștarului. În Evul Mediu, muștarul era sinonim cu bogăția. Papa Ioan al XXII-lea, entuziasmat de caracteristicile muștarului a instituit în rândul bucătarilor ce-l deserveau postul “Grand Moutardier du Pape”. Din secolul XIII, muștarul devine o obișnuință pentru parizieni și ulterior începe să cucerească Europa. În prezent, Canada este cea mai mare producătoare de semințe de muștar.
- 1823: S-a născut Melchisedec (Mihail) Ştefănescu, episcop şi istoric.
Unionist convins, a luptat pentru unirea Moldovei şi Ţării Româneşti şi pentru consolidarea acesteia; a iniţiat, împreună cu Mihail Kogălniceanu, Legea secularizării averilor mânăstireşti;
A fost un editor
de izvoare istorice; membru al Societăţii Academice Române, vicepreşedinte al
Academiei Române (1882-1885).
Însuflețit
patriot, a luptat pentru unirea Principatelor, fiind ales membru în Divanul
Ad-Hoc (1857), a sprijinit reformele lui Al.I. Cuza și Războiul de
Independență, a fost ministru al Cultelor (1860), membru de drept în Senatul
României și i se încredințează o misiune politică în Rusia (1868). Precursor al
ecumenismului, a fost delegat de Sf. Sinod la Conferința vechilor catolici de
la Bonn (1875). Ca membru al Sf. Sinod, a prezentat o serie de memorii pentru
prosperarea vieții bisericești, ameliorarea stării materiale a clerului, dar
mai ales în legătură cu recunoașterea autocefaliei. A trimis tineri la studii
în Rusia (Gavriil Musicescu, Silvestru Bălănești, Constantin Nazarie ș.a.).
Prin testament, creează o fundație din care să se acorde burse de studii la
Academia duhovnicească din Kiev; biblioteca și colecția sa numismatică le-a
dăruit Academiei Române.
Episcopul
Melchisedec Ștefănescu a avut serie de realizări gospodărești la cele trei
eparhii pe care le-a cârmuit.
Ca profesor de
seminar a publicat numeroase manuale didactică, majoritatea prelucrate după
cele rusești. A fost unul dintre istoricii de seamă ai vremii sale și a
publicat documente slavone, inscripții și însemnări din bisericile din Moldova,
monografii de eparhii, biografiile unor ierarhi etc. La 10 septembrie 1870 a
fost ales membru activ al Academiei Române iar la sesiuni a prezentat
comunicări, referate și diferite lucrări.
- 1840: S-a născut Titu Maiorescu, întemeietor al criticii românești moderne, fondatorul Junimii, membru fondator al Societății Academice Române (d. 1917)
Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova – d. 18 iunie 1917, București) a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român mason, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.
Anii 1860 au mai
însemnat pentru Maiorescu „prelecțiunile populare“ (conferințe asupra unor
variate probleme de cultură adresate unui public destul de larg), întemeierea ”Junimii”
împreună cu prietenii săi I. Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th.Rosetti,
începerea activității de avocat, directoratul la Școala Normală „Vasile Lupu“
din Iași, înființarea, în 1867, a revistei Convorbiri Literare.
Deși perioada
care a urmat Unirii din 1859 a reprezentat o epocă de împlinire a idealurilor
pașoptiste, totuși unele accente se schimbaseră, condițiile erau altele decât
pe vremea tinereții romantice a lui Heliade Rădulescu, Alecsandri sau Bălcescu.
Maiorescu reprezintă noua generație, junimistă, cu o nouă concepție asupra
vieții sociale și culturale românești. Pe planul ideologiei politice, Maiorescu
este un conservator, adept al unei evoluții naturale, organice și temeinic
pregătite, adversar al „formelor fără fond“, al căror rechizitoriu îl face în
articolul din 1868, În contra direcției de astăzi în cultura română, în care
condamnă introducerea unor instituții imitate după cele occidentale și cărora
nu le corespundea un fond adecvat în mentalitatea, creația și nivelul de
cultură al poporului român.
Rolul ”Junimii”,
al lui Maiorescu însuși, este legat de creația și impunerea în conștiința
publicului a unor scriitori ca Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu
Zamfirescu și alții.
A fost prim-ministru al României între 1912 şi 1914,
ministru de Interne, membru fondator al Academiei Române. Maiorescu este
autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, a pus bazele
junimismului politic.
A murit pe 18
iunie 1917, la vârsta de 77 de ani, în urma unei boli de cord. E înmormântat la
Cimitirul Bellu din Bucureşti.
- 1851: S-a născut Spiru Haret, matematician, sociolog și om politic liberal, organizatorul învățământului românesc de după 1864, membru al Academiei Române (d. 1912)
Spiru C. Haret
(n. 15 februarie 1851, Iași - d. 17 decembrie 1912, București) a fost un
matematician, astronom și pedagog român de origine armenească, renumit pentru
organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al
educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei
Române.
Din 1879 se face
cunoscut drept "om al școlii", urmând o viață de inspector și de om
politic, lucrând în favoarea școlii și a educației. El a fost poate cel mai
mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea.
- 1884: A avut loc inaugurarea solemnă a Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti.
La Bucureşti, în
capitala României care-şi pregătea drumul către Independenţă, se simţea nevoia
unui monument în care să se oglindească romanitatea poporului nostru. Acesta va
fi Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif, ctitorie a călugărului pasionist
Ignazio-Felice Paoli, episcop de Nicopole şi vicar apostolic al Valahiei (1870-1883),
primul arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti (1883-1885).
O catedrală
catolică devenise necesară în perspectiva tot mai clară a înfiinţării unui
sediu arhiepiscopal în capitala ţării (27 aprilie 1883). În acelaşi timp, o
biserică încăpătoare era cerută de creşterea numărului catolicilor din
Bucureşti. Străvechea biserică a călugărilor franciscani, Bărăţia, sediul
episcopului-vicar apostolic de Bucureşti (începând cu anul 1782), devenise
neîncăpătoare pentru miile de catolici: negustori, meşteşugari, diplomaţi,
oameni de afaceri sosiţi din toate părţile Europei şi antrenaţi în procesul de
modernizare a României.
Îndată după
preluarea oficiului său la Bucureşti (16 octombrie 1870), episcopul Paoli şi-a
dat seama de nevoile urgente ale diecezei: formarea unui cler autohton şi construirea
unei biserici catedrale.
Alegerea
patronului catedralei de la Bucureşti i-a fost sugerată monseniorului Paoli,
indirect, de înşuşi papa Pius al IX-lea: la 8 decembrie 1870 Suveranul Pontif
l-a proclamat pe sfântul Iosif „patron al Bisericii universale”. Care alt sfânt
patron putea fi mai potrivit pentru o catedrală situată la extremitatea
răsăriteană a lumii catolice, în mijlocul unui popor majoritar ortodox?!
Construirea
Catedralei Sfântul Iosif (1873-1884)
În anii 1872 şi
1873 episcopul Paoli a cumpărat două terenuri în mahalaua Stejarului, (între
gară şi palatul regal), cu suprafaţa de 816 stânjeni (3075 mp) la preţul de
5685 galbeni (66.798,75 lei). Aceşti bani proveneau din vânzarea unor
proprietăţi care aparţinuseră franciscanilor, trecute în patrimoniul
Vicariatului Apostolic al Valahiei după retragerea călugărilor din Valahia
(1869). Costul terenului, cheltuielile notariale şi onorariul arhitectului au
epuizat fondurile iniţiale. Din acest moment, episcopul Paoli a început să bată
la uşile binefăcătorilor, din ţară şi străinătate, pentru edificarea operei sale.
Construcţia
lăcaşului sacru a început în vara anului 1873, după ce Primăria capitalei a
eliberat autorizaţia de construcţie (pe 17 iulie). În prealabil, Paoli îl
contactase personal pe renumitul arhitect vienez Friederich von Schmidt, pentru
realizarea proiectului. Ctitorul a optat pentru stilul romanic, caracteristic
patriei sale de origine, Italia, combinat cu elemente gotice, specifice marilor
catedrale ale Europei creştine. Catedrala era destinată generaţiilor viitoare,
ca urmare i-au fost stabilite următoarele dimensiuni: 40 m lungime, 20 m lăţime
şi 22 m înălţime.
Lucrările
propriu-zise au început cu fundaţia prezbiteriului şi a deambulatoriului, sub
supravegherea călugărului arhitect Alfons Zegers, chemat special de la Dablin
pentru acest scop. Datorită terenului slab, de umplutură, cheltuielile au depăşit
cu mult devizele iniţiale.
În toamna anului
1875 a avut loc ceremonia sfinţirii pietrei de temelie a Catedralei. Amintirea
acestui moment solemn este gravată pe o placă de marmură, fixată lângă altarul
Maicii Domnului: „Lui Dumnezeu cel mare şi bun, în cinstea sfântului Iosif,
logodnicul sfintei Fecioare Maria, preacinstitul şi preavrednicul domn Ignatius
Paoli, episcop romano-catolic de Bucureşti, a binecuvântat şi pus această
piatră în ziua de 19 septembrie 1875”.
Criza provocată de intrarea României în Războiul de Independenţă (1877) l-a determinat pe episcopul Paoli să întrerupă lucrările la Catedrală; în anii 1878 şi 1879 el s-a axat pe strângerea de fonduri şi pe procurarea materialelor.
Şantierul a fost
redeschis în februarie 1880, când s-au început lucrările la corpul central al
bisericii, format dintr-o navă principală şi două nave laterale. Paoli i-a
încredinţat şantierul arhitectului Carol Benisch. Tot în acest an a fost
comandată şi tâmplăria, la Braşov, meşterului Ioan Pongratz.
Dotările interioare
În anul 1880
monseniorul Paoli a luat legătura cu firma Mayer din München pentru
confecţionarea celor douăzeci şi cinci de vitralii (distruse în bombardamentele
din 4 aprilie 1944 şi refăcute în anii 1980). Acelaşi atelier a executat şi
vitraliile de la uriaşa rozasă care împodobeşte frontonul Catedralei, mozaicul
de deasupra intrării principale (Sfânta Fecioară Maria cu doi îngeri),
sculpturile din lemn ale amvonului şi banca pentru Sfânta Împărtăşanie.
Tot firma Mayer, prin pictorul Georg Roder şi echipa sa, a realizat picturile din altar înfăţişând scene din viaţa Sfântului Iosif şi a Sfintei Fecioare Maria, a decorat tavanul şi a pictat cele şase medalioane din nava principală. Într-o fază ulterioară, pictorul Fr. Elsner a decorat Capela baptisterului şi navele laterale ale Catedralei.
În octombrie
1883 a fost adus de la Roma altarul principal, sculptat în marmură de Carrara,
după desenele arhitectului Schmidt şi montat la Bucureşti de meşterul italian Nicola
Orassi.
Consacrarea Catedralei
La sfârşitul
anului 1883 construcţia catedralei era terminată. Inaugurarea solemnă a fost
fixată pentru 15 februarie 1884.
Arhiepiscopul
Paoli, consumat de eforturile depuse pentru finalizarea Catedralei Sfântul
Iosif din Bucureşti, a murit la Viena, pe 27 februarie 1885. Achitarea
datoriilor lăsate de către ctitor precum şi continuarea dotărilor interioare a
fost preluată de succesorul său, arhiepiscopul Giuseppe Palma (1885-1892). După
el, arhiepiscopii care s-au succedat în scaunul arhiepiscopal de Bucureşti
şi-au făcut o datorie sfântă din renovarea şi înfrumuseţarea măreţei catedrale,
adesea afectată de vitregiile timpurilor şi ale oamenilor.
Opera
monseniorului Paoli, Catedrala Sfântul Iosif, a devenit un reper vizibil al
Bisericii catolice pe pământul românesc şi totodată un punct de atracţie,
spiritual şi artistic, atât pentru simplii credincioşi, cât şi pentru mulţi
intelectuali, artişti şi oameni politici ai capitalei.
- 1902: Apare prima reclamă auto în ziare
În aceasta zi, Oldsmobile a publicat prima reclamă auto în ziarul Saturday Evening Post.
Ransom Olds nu
era străin în privința inovațiilor în publicitate. Cu un an înainte, Olds a
trimis pe unul dintre asistenții săi, Roy Chapin, într-o calatorie de la
Detroit la New York, cu un automobil Olds Runabout din 1901. În ciuda lipsei
drumurilor bune, a stațiilor de benzină sau a garajelor pentru reparații, după
nouă zile și parcurgerea a 800 de mile, Chapin a ajuns la Hotel Waldorf-Astoria
din New York, cu mașina întreagă. Călătoria a făcut multă publicitate modelului
Runabout, ceea ce a dus la creșterea vânzărilor pe un an de la 425 de unități
la 2.500 de unități. Cu ajutorul reclamei din ziare, vânzările anuale aveau să
crească cu 100% până în 1904, ajungând la 5.000 de automobile pe an.
De asemenea,
Olds a plătit doi compozitori de muzică, populari la acea vreme, pentru a
compune un cântec cu scopuri publicitare. Rezultatul a fost "In My Merry
Oldsmobile".
- 1933: Au avut loc Grevele muncitorilor ceferişti de la atelierele „Griviţa Roşie”, din Bucureşti.
Muncitorii, în
rândul cărora comuniştii desfăşurau o intensă propagandă, au ocupat atelierele;
după eşuarea negocierilor cu autorităţile, armata şi poliţia au tras în
grevişti şi au pus capăt acţiuni.
În Parlament,
măsurile Guvernului au fost aspru criticate de partidele din opoziţie.
Greva de la
Atelierele CFR Grivița a fost o grevă a muncitorilor feroviari care a avut loc
la Atelierele Grivița din București ce
s-a datorat condițiilor din ce în ce mai precare de lucru ale ceferiștilor, în
contextul Marii Depresiuni la nivel mondial, care a afectat România în mod
semnificativ. Ea s-a transformat repede într-o revoltă și a dus la ciocniri
între lucrătorii de cale ferată și jandarmi, precum și la moartea a 7 persoane,
între care și Vasile Roaită, un tânăr lucrător a cărui imagine a fost folosită
ulterior de către propaganda regimului comunist timpuriu.
Pe 15 februarie,
în jurul orei 9, o delegație formată din Gheorghe Gheorghiu Dej, Chivu Stoica,
Panait Bogătoiu, Constantin Doncea, Alexandru Petea și Ilie Pintilie a plecat
la Direcția generală. Vreo 4.000 de oameni, așezați în jurul cazanelor de
carbid, în care se făcuse foc, în fața Administrației de locomotive, așteptau
rezultatul discuțiilor. S-au improvizat doua tribune. În tot acest timp,
muncitorul Constantin Negrea a avut grijă ca sirena să sune la intervalele
stabilite. Dar pe la ora unu noaptea s-au terminat lemnele și cărbunii cu care
era alimentată sirena.
A doua zi, pe 16
februarie, forțele de ordine (Armata și Jandarmeria) au primit ordin să tragă.
Pe la șase fără un sfert, au început sa tragă. În total, au murit șapte oameni
(Vasile Roaită, Dumitru Popa, Gheorghe Popescu, Cristea Ionescu, Dumitru
Tobiaș, Dumitru Mayer, Ion Dumitrescu), printre ei a fost și Vasile Roaită,
ucenic în ultimul an la căldărărie (cazangerie). El nu avea nici o legătură cu
greva. Stătea lângă ușă când a intrat armata și a început să tragă. A fost
rănit din întâmplare și a murit la spital, a doua sau a treia zi.Ulterior,
propaganda comunistă l-a transformat pe Vasile Roaită în erou al clasei
muncitoare.
S-au făcut mai
multe arestări. Cel care a coordonat politic reprimarea revoltelor muncitorești
era Armand Călinescu, subsecretar de stat la Interne, asasinat de legionari
câțiva ani mai târziu, când devenise prim-ministru.
- 2001: În revista Nature era publicată structura genomului uman.
Genomul uman este genomul speciei homo sapiens, stocat pe 23 de
perechi de cromozomi. Douăzeci și două dintre acestea sunt perechi de cromozomi
autozomali, în timp ce cealalăa pereche determină sexul.
Genomul uman
haploid ocupă puțin mai mult de 3 miliarde de perechi de bază de ADN. Human
Genome Project (HGP) a produs o secvență de referință a genomului uman
eucromatic, utilizată în toată lumea în științele biomedicale.
Genomul uman
haploid conține circa 23.000 de gene codificante, mult mai puține decât se
aștepta la început. De fapt, doar aproximativ 1,5% din genom codifică proteine,
restul fiind gene ARN necodificante, șiruri de reglare, introni, și ceea ce se
numește "junk" DNA.
Să aveți o zi frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!