25 Februarie

 Este a 56-a zi a anului.

Au mai rămas 309 zile până la sfârșitul anului .

Soarele răsare la 07 h 00 m și apune la 17 h 58 m.

Citatul zilei

”Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii.” 

 ( Mihai Eminescu)

Ziua Națională a Kuweitului

Pe data de 25 februarie se sărbătoresc 55 de ani de la proclamarea independenței față de Coroana Britanică a statului Kuweit (anul 1961). Eid ul Fitr și Eid ul Adha sunt cele două mari sărbători naționale din statul aflat în extremitatea nord-vestică a Golfului Persic. Dacă prima se sărbătorește astăzi, cealaltă are loc a doua zi și reprezintă ziua în care s-au eliberat de sub dominația Irakului, în anul 1991, după Războiul din Golf.

Știați că…

… statul Kuweit, puțin mai mare decât Dobrogea, deține rezerve de 70 de miliarde de barili de petrol (un baril este egal cu 159 litri în sistemul de măsură american)?

… denumirea statului, ca și al capitalei de altfel, este diminutivul cuvântului fortificație/cetățuie în limba arabă?

… statul Kuweit este considerat ca fiind cea mai liberală țară din această regiune?

… țara este printre cele mai bogate state din lume, după produsul intern brut pe cap de locuitor, deși exploatările petroliere au început doar de 63 de ani (1951)?

… aici nu există căi ferate (sistemul rutier însumează peste 5.700 de kilometri de șosele, din care aproape 4.900 de kilometri sunt asfaltați)?

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1707: S-a născut Carlo Goldoni, dramaturg italian (d. 1793)

Carlo Goldoni (n. 25 februarie 1707 – d. 6 februarie 1793) este un cunoscut dramaturg și libretist italian din Veneția. Printre operele lui și cele ale lui Luigi Pirandello se enumeră unele dintre cele mai cunoscute opere italiene.

Supranumit de Voltaire "Molière al Italiei", Goldoni a scris peste 120 de piese în limba italiană, în dialectul venețian și în franceză.

Goldoni a reformat comedia, înlăturând miraculosul, declamația, măștile tradiționale și punând accentul pe personaje, pe explorarea caracterelor acestora și a psihologicului. Teatrul său se remarcă prin forța evocărilor, dinamism, vervă satirică, umor și optimism robust.

Printre operele se enumeră unele dintre cele mai cunoscute opere italiene. Supranumit de Voltaire "Molière al Italiei", Goldoni a scris peste 120 de piese în limba italiană, în dialectul venețian și în franceză. A reformat commedia dell'arte, îndreptînd-o pe făgaşul realismului modern. Piesele lui Goldoni povestesc despre soți care își părăsesc nevestele pentru camarazii de beție, soții care acordă atenție numai soților lor, abandonându-și copii care depind de ei și servitori interesați de bârfă și de mici vicleșuguri și nu de muncă. Goldoni a apreciat vitalitatea frustă a clasei de jos, dar îi era teamă de violența ei. A apreciat eleganța aristrocației dar era consternat de aroganța și vanitatea ei. Astfel, Goldoni și-a îndreptat atenția spre clasa de mjloc, sobră și cu energie clar direcționată.

• 1817: A fost deschis oficial Muzeul Brukenthal din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România.

Inaugurarea oficială a “Muzeului Brukenthal” din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România; organizat în palatul cunoscutului om politic şi colecţionar de artă sas din Transilvania, Samuel von Brukenthal (n. 1721 – m. 1803) şi laureat al European Considerat a fi în acest moment, cel mai mare muzeu din sud-estul Europei, muzeul adăpostește importante colecţii aflate într-un vast complex muzeal naţional alcătuit din Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istoria Farmaciei şi Muzeul de Arme şi Trofee de Vânătoare. 

Clădirea Palatului Brukenthal, situată în centrul istoric al oraşului Sibiu, este unul dintre cele mai însemnate monumente în stil baroc din România, fiind construit în mai multe etape, între anii 1778-1788, având ca destinaţie iniţială reşedinţa baronului Samuel von Brukenthal, dar şi spaţiu dedicat colecţiilor pe care acesta le deținea. 

Palatul găzduieşte Galeria de Artă, ce are în componență Galeria de artă naţională, Galeria de artă europeană, Cabinetul de Stampe, Colecţia de Artă decorativă, Pinacoteca şi Biblioteca Samuel von Brukenthal. Colecţia de artă națională este dedicată evoluţiei picturii româneşti, aici găsindu-se tablouri semnate de artiști de referinţă ai picturii române precum Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu și alții. Colecţia de pictură europeană, deţine un număr de aproximativ 1200 tablouri, creațiile unor artiști celebri precum: Tizian, Jan van Eyck, Rubens, Pieter Bruegel cel Bătrân, Paolo Veronese, Lucas Cranah, Anton van Dyck şi mulţi alţii. În ceea ce privește istoria recentă a muzeului Brukenthal, trebuie amintit că acest muzeu a fost ținta unui jaf celebru, jaf care a ținut mult timp, prima pagină a ziarelor. Astfel, în ziua 26 mai 1968, un grup de hoți a intrat în muzeu, ca niște vizitatori obișnuiți și după ce s-au ascuns la etajul doi al muzeului, noaptea au coborât și au furat opt dintre cele mai valoroase lucrări expuse și anume: Anton van Dyck - "Moartea Cleopatrei", Frans van Mieris cel Bătrân - "Bărbat cu pipă la fereastră", Jorg Breu - "Portret de bărbat", pictura a unui anonim german - "Bărbat cu haină de blană", Cristoph Amberger - "Portret de bărbat", Tizian - "Ecce homo", Rosalba Carriera - "Portret de femeie". După ce au furat aceste tablouri evaluate la peste 25 de milioane de dolari, hoții au dispărut prin pod și apoi prin curtea bisericii reformate. Ancheta a stabilit că picturile au fost scoase din țară într-un timp record, de numai două zile și în ciuda numeroaselor cercetări ale Miliției și ale Securității, autorii furtului nu au putut fi descoperiți. Abia după 30 de ani de la comiterea furtului, patru dintre tablouri au fost găsite în America și repatriate în anul 1998, Muzeului Brukenthal. Aceste tablouri au fost : "Portret de bărbat” a lui Cristoph Amberger , "Ecce Homo" a lui Tizian; "Portret de femeie" de Rosalba Carriera și "Portret de bărbat cu pipă în fereastră" de Frans van Mieris cel Bătrân.

Heritage Awards 2010, muzeul adăposteşte colecţii de picturi baroce, considerate cele mai importante din partea estică şi centrală a continentului european; de-a lungul timpului, Muzeul Brukenthal a adunat în componenţa sa Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie (Casa Altenburger – cea mai veche clădire gotică din Transilvania), Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istoria Farmaciei (casa doctorului S. Hanemann, cel care a descoperit tratamentul homeopat), Muzeul de Vânătoare “August von Spiess”, Casa Artelor, Galeriile de Artă Contemporană şi Casa Albastră; din 2008 au fost deschise publicului şi curţile interioare care adăpostesc diferite expoziţii, iar din anul 2016, muzeul va fi dotat cu un GPS cultural pentru vizitatori.

Întreaga structură a Muzeului Naţional Brukenthal de astăzi a evoluat în timp din colecţiile baronului Samuel von Brukenthal, care a construit muzeul între anii 1778 şi 1788.

Muzeul Brukenthal - Tur Virtual

• 1820: S-a născut, în Anglia, la Guernesey, publicista Maria Rosetti, considerată prima femeie ziarist din România;

A luat parte la Revoluția din Țara Românească, în 1848, fiind totodată o luptătoare pentru drepturile românilor și o susținătoare ferventă a drepturilor femeilor; a editat publicaţia „Mama şi copilul”, revistă literară săptămânală, care a funcţionat din iulie 1865 până în aprilie 1866, profilată pe articole şi traduceri în sprijinul educaţiei copilului (m. 1893) – 195 de ani.

Mary Grant, devenită Maria Rosetti avea să joace un rol impor­tant în cadrul societății românești. Acțiunile sale de susținere a revoluției de la 1848 sunt elogiate de Jules Michelet în articolul Principautés danubiennes: Madame Rosetti, publicat în ziarul L’Evénement, Paris 1851. Deghizată în ţărancă, împreună cu pictorul C. D. Rosenthal, bun prieten cu C. A. Rosetti, şi fetița Libertatea Sophia, copilul care abia se născuse, Maria Rosetti urcă pe corabia în care se găseau, alături de soţul ei, Nicoale Bălcescu, Ion Ionescu de la Brad și Dimitrie Bolintineanu şi cere acordul gărzilor să-i dea voie să-şi sărute soţul. În acest timp, îi strecoară soţului un bileţel, în care erau fixate ora şi locul unde întreg grupul de revoluţionari va fi eliberat. Eliberarea prizonierilor a reuşit, iar soții Rosetti au trăit apoi timp de nouă ani în exil, la Paris. Aici Maria Rosetti a colaborat cu ziarul La Presse.

Din corespondența familiei Brătianu aflăm despre Maria Rosetti că era o femeie „oacheșă, nu chiar frumoasă, dar cu nurii unei meridionale, expresivă, pasionată, artistă. (…) Scria bine cu însuflețire romantică, scotea frumosul din orice lucru întreprin­dea și îl împrăștia în jurul ei. Cu puține obiecte rânduia o cameră de-ți era drag, croia o rochie cântând, parcă se juca: credeai că a prăpădit stofa, dar ieșea ceva grațios și îi punea o mică garnitură care o deosebea de toate celelalte.” Pictorul Constantin Daniel Rosenthal a realizat un portret al Mariei Rosetti, aflat în colecția Muzeului Național de Artă al României.

După întoarcerea în București, Maria Rosetti, alături de soțul ei, a susținut acțiunile premergătoare Unirii Principatelor, a militat pentru ajutorarea populației în timpul foametei din 1866 și 1867, pentru pregătirea serbării comemorative de la Putna, din 1871 și în anul 1877, în războiul de Independență s-a dedicat strângerii de fonduri și înființării spitalului de la Turnu Măgurele. A înfiinţat „Comitetul Femeilor”, cu ajutorul căruia a reuşit să strângă fonduri substanţiale pentru armată şi spitale. S-a remarcat ca scriitoare și publicistă, militând pentru emanciparea femeilor din România. A fost modelul României Revoluționare, pictură realizată în anul 1850 de C.D.Rosenthal, prietenul soțului său.

În istoria românilor va rămâne cu numele de Maria. A fost prima femeie ziaristă, care a condus o publicație duminicală, Mama și copilul, pe care o scria aproape singură, în întregime. După moartea lui C.A. Rosetti, a locuit pe strada Doamnei, împreună cu fiul ei, Vintilă și soția lui, la sediul redacției ziarului Românul (al cărui director fusese C.A.Rosetti), în casa lui Emanoil Băleanu din pasajul Român, demolat în anul 1958. A murit în anul 1893. Dintre cei 8 copii ai familiei, au supraviețuit doar patru: Liberty, născută în 6 iunie 1948 și băieții Vintilă, Mircea și Horia.

Străzile care poartă numele celor doi soți, C.A. Rosetti și Maria Rosetti sunt situate în centrul capitalei, una în prelungirea ce­leilalte.

• 1841: S-a născut  Pierre-Auguste Renoir, unul din cei mai celebri pictori francezi, creator al curentului impresionist; denumit pictorul bucuriilor vieții.

Pierre-Auguste Renoir (n. 25 februarie 1841, Limoges - d. 3 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer) a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portretele l-au îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept "pictorul bucuriilor vieții", Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.

Printre personajele pictate în cel mai renumit tablou al său, „Dejunul vâslașilor”, se regăsesc și unii dintre apropiații artistului, chiar și viitoarea soție, Aline Charigot, a cărei imagine e surprinsă jucându-se cu un câine. Femeia întoarsă către bărbatul cu pălărie de pai e actrița Ellen Andrée. Identitatea femeii care apare în fundal, rezemată de balustradă e incertă, unii considerând că recunosc trăsăturile lui Jeanne Samary, alții că o văd pe fiica proprietarului restaurantului – Alphonsine. Pictorul însuși e un personaj al propriei lucrări.

Interesant e dialogul privirilor personajelor: bărbatul având capul descoperit privește înspre femeia cu pălărie albă, care la rândul ei își îndreaptă atenția spre vâslașul cu pălăria de pai. Vâslașul o privește pe Aline Charigot care își îndreaptă atenția spre cățelul pe care îl ține în brațe, acesta fiind cel care închide spirala. Cadrul creat de Renoir dă privitorului senzația că s-ar putea oricând așeza între meseni.

Pe măsura înaintării în vârstă, liniile lui Renoir devin mai blânde și artistul se îndreaptă către un stil mai armonios și mai fin (période "nacrée").

Artistul este chinuit de o paralizie parțială și de reumatism. Medicii îi recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 își cumpără o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieții sunt marcați de moartea rudelor apropiate, de război și de boală. Renoir continuă însă să picteze. Lucrează șezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă că nu mai poate picta tablouri mari. "Cred că n-a trecut nici o zi "Le Déjeuner des canotier"în viața mea în care să nu fi pictat" - mărturisește artistul cu puțin înainte de a muri. Se stinge din viață la 2 decembrie 1919.

• 1842: S-a născut Karl Friedrich May, unul dintre scriitorii germani cei mai productivi și mai citiți, fiind cunoscut pentru romanele sale de aventuri, dar şi pentru romanele sale cu povestiri de călătorie din Orient sau de pe pe teritoriul SUA și al Mexicului.

Karl May a început în anul 1880 cu povestirile din „Orientzyklus” (Ciclul Orient) care au durat, cu mici întreruperi, până în anul 1888. În paralel, a scris și pentru alte ziare cotidiene, folosind pseudonime diferite, pentru ca textele sale să fie onorate de mai multe ori.

Până la moartea sa, a scris peste o sută de povestiri seriale în diferite cotidiene ca „Deutschen Hausschatz”, „Der Gute Kamerad”, „Kolportage”, până l-a întâlnit în 1892 pe editorul „Friedrich Ernst Fehsenfeld” (1853-1933), care i-a propus prezentarea narațiunilor sale în cărţi. Astfel, a apărut „Karl May’s Gesammelte Reiseromane” (Culegerea de romane de călătorie a lui Karl May), încununată de succes.

Printre cele mai renumite volume se numără „Old-Shatterhand-Legende“ (Legenda lui Old-Shatterhand) unde apare figura „indianului apaș Winnetou”.

În anii următori, autorul a primit nenumărate scrisori de la cititori și a început o serie de călătorii, încheind contracte în Germania și Austria.

În anii 1899/1900, scriitorul a întreprins călătorii în Orient, ajungând până în Sumatra, unde a scris un jurnal de călătorie, din care s-au păstrat numai fragmente la Klara, a doua soție a lui May.

La data de 9 decembrie 1902, Karl May a primit la „Universitas Germana-Americana” din Chicago titlul de „Doctor honoris causa” pentru operele din seria de povestiri „Im Reiche des Silbernen Löwen”.

• 1837: Primul motor electric

In aceasta zi Thomas Davenport  a primit un brevet pentru "Electric Motor"("Improvement in Propelling Machinery by Magnetism and Electro-Magnetism").

Se presupune ca acesta a fost primul motor electric comercial, de succes.

Thomas Davenport a trait in perioada 9 Iulie 1802 - 6 Iulie 1851 si era un fierar din Forest Dale, un orasel de langa Brandon, Vermont.

In anul 1833, Davenport a vizitat o fierarie din Crown Point, New York, unde se afla in lucru un electromagnet proiectat de Joseph Henry. El a fost impresionat de acest electromagnet, care a fost un impuls pentru intreprinderile sale in domeniu. Davenport a cumparat un magnet de acest gen, pe care l-a demontat, pentru a intelege cum lucreaza. Apoi el a forjat un otel mai bun pentru baza electromagnetului si a refacut "bobinajul", folosind matase din rochia de mireasa a sotiei lui. Astfel a rezultat motorul electric brevetat in aceasta zi.

• 1866: A avut loc debutul literar al poetului, prozatorului și jurnalistului român Mihai Eminescu în revista Familia, cu poezia De-aș avea.

Iosif Vulcan, directorul revistei, a schimbat numele autorului poeziei din Mihail Eminovici în Mihai Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat și l-a păstrat pentru totdeauna.

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Revista Familia a fost o revistă enciclopedică de cultură și literatură, una dintre cele mai valoroase publicații transilvănene, înființată în 1865, la Pesta, de publicistul și scriitorul Iosif Vulcan.

Începând din 27 aprilie 1880 și până la 31 decembrie 1906, ea a fost tipărită la Oradea, devenind un important mesager al culturii românești, publicând lucrări ale unor mari personalități ale literaturii noastre.

Printre colaboratorii revistei Familia au figurat și Vasile Alecsandri, Andrei Bârseanu, Dimitrie Bolintineanu, Timotei Cipariu, Aron și Nicolae Densușianu, George Coșbuc, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Alexandru Vlahuță, Barbu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu etc.

Mihai Eminescu debuta ca poet pe 25 februarie 1866, în revista „Familia“, cu poemul „De-aş avea“. Prima poezie semnată de Eminescu a fost primită cu entuziasm de către directorul revistei, Iosif Vulcan, care i-a şi schimbat numele din Eminovici în Eminescu.

Eminescu, cel mai mare poet român, s-a născut pe 15 ianuarie 1850, la Ipoteşti, ca al şaptelea copil al familiei Eminovici. În perioada 1860 – 1861 urmeazã cursurile Ober Gymnasyum din Cernăuţi, iar în 1867 este angajat ca sufleur în trupa de teatru a lui Mihail Pascaly. Se înscrie la Universitatea de Filosofie din Viena în 1869, iar între anii 1872-1874 este student la Berlin.

În 1877 se stabileşte la Bucureşti, ca redactor la ziarul „Timpul“, unde desfăşoară o intensã activitate publicistică. Din 1883 începe o perioadă dramatică pe planul sănătăţii poetului, marcată de internări în spital, urmate de reveniri în viaţa publică şi de activitate literară, alternanţe ce se vor întîmpla pînă la prematura sa moarte. În cursul nopţii de 15 iunie 1889 se stinge, la sanatoriul doctorului Şuţu şi este înmormântat, cu două zile mai târziu, la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Poeziile sale cele mai cunoscute, care i-au adus faima şi titlul de cel mai mare poet român: Luceafărul, Mortua Est, Scrisoarea a III-a, Epigonii, Lacul, Singurătate, O mamă, Adio, Înger si demon, Melancolie, Dorinţa, Floare-albastră, Memento Mori, Strigoii, Odã (în metru antic), Mai am un singur dor, La steaua. În antologia „Mărturii despre Eminescu“, apărută la Editura Humanitas şi lansată la Târgul Gaudeamus 2013, Cătălin Cioabă a adunat laolaltă numeroase memorii ale contemporanilor lui Mihai Eminescu şi ale altor artişti ai vremii, memorii care creionează un portret umanizat al marelui poet român.

În această carte apar texte scrise, printre alţii, de Ioan Slavici şi Ion Creangă, bunii prieteni ai lui Eminescu, I.L . Caragiale, Titu Maiorescu, Alexandru Vlahuţă, Nicolae Iorga, Carmen Sylva, precum şi de fratele poetului, Matei Eminescu.

"De-aş avea", prima poezie a lui Mihai Eminescu:

De-aş avea şi eu o floare

Mândră, dulce, răpitoare,

Ca şi florile din mai,

Fiice dulce-a unui plai,

Plai râzând cu iarba verde,

Ce se leagănă se pierde,

Undoind încetişor,

Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică

Gingaşă şi tinerică,

Ca şi floarea crinului,

Alb ca neaua sânului,

Amalgam de-o roz-albie

Şi de una purpurie,

Cântând vesel şi usor,

Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă

Cu chip alb de copiliţă,

Copiliţă blândişoară

Ca o zi de primăvară,

Câtu-ţi ţine ziulit

I-aş cânta doina, doiniţa,

I-aş cânta-o-ncetişor,

Şoptind şoapte de amor.

• 1943: S-a născut George Harrison, un renumit cîntăreţ rock de origine britanică, compozitor, scriitor, producător.
  

 Popolaritatea sa a venit datorită activităţii sale în cadrul legendarei trupe ,,The Beatles”. Harrison ocupă locul 21 în lista celor mai mari chitarişti din toate timpurile conform revistei ,,Rolling Stones”. După destrămarea trupei, Harrison şi-a început cariera solo cu mare succes. El a lansat un album ,,triplu”-,,All Things Must Pass” care nu o dată a ocupat poziţiile de vîrf în topurile muzicale. La 14 aprilie 2009, Harrison a obţinut post-mortem o stea pe aleea vedetelor de la Hollywood.

 

Să aveți o zi frumoasă!