24 Februarie

 Este a 55-a zi a anului.

Au mai rămas 310 zile până la sfârșitul anului
Soarele răsare la 07 h 02 m și apune la 17 h 57 m.

Citatul zilei

"Timpul este limitat, nu ți-l pierde trăind viaţa altcuiva. Nu te lăsa prins în teoriile altora. Nu lăsa opiniile zgomotoase ale altora să-ţi acopere vocea interioară. Şi cel mai important, ai curajul să-ţi urmezi inima şi intuiţia. Într-un fel, cele două ştiu ce vrei să devii. Toate celelalte sunt pe planul secund." (Steve Jobs)

Dragobetele

Dragobetele, un zeu tânăr al Panteonului autohton, este după legendă fiul Babei Dochia, reprezentând, în opoziţie cu aceasta, principiul pozitiv. Dragobetele era sărbătorit, în funcţie de zona etnografică, în una din zilele de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie.

Sărbătoarea are dată fixă de celebrare în acelaşi sat, dar variabilă de la zonă la zonă (24 şi 28 februarie; 1 şi 25 martie), potrivit dicţionarului "Panteonul Românesc", Ion Ghinoiu, Ed. Enciclopedică, 2001.

Tot în funcţie de regiune, Dragobetele se mai numeşte "Cap de primăvară", "Sântion de primăvară", "Ioan Dragobete", "Drăgostiţele", "Năvalnicul", "Logodna sau însoţitul paserilor". Sărbătoarea este specifică zonei de sud a ţării (Oltenia, Muntenia şi parţial Dobrogea).

Pe plaiurile româneşti, Dragobetele, care păstrează unele atribuţii ale zeului dragostei în mitologia romană, Cupidon, este patron al dragostei şi bunei dispoziţii.

De asemenea, în tradiţia românească, Dragobetele marca începutul primăverii, data de 24 februarie nefiind întâmplător aleasă, aceasta însemnând începutul anului agricol.

Este momentul în care întreaga natură renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea pentru venirea primăverii.

De ziua lui se crede că păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se "zburătoresc", se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile în care îşi vor creşte puii. Păsările neîmperecheate în această zi rămâneau stinghere şi fără pui până la Dragobetele din anul viitor.

Asemănător păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. În această zi, în satele în care se mai păstrează obiceiul se poate auzi zicala: "Dragobetele sărută fetele", notează volumul citat.

 Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii țineau sau făceau Dragobetele (Ziua Îndrăgostiților, Cap de primăvară, Logodnicul Păsărilor). Probabil că luna februarie era considerată lună de primăvară, iar ziua de 24 era începutul anului agricol (uneori ziua ieșirii ursului din bârlog). Este momentul în care natura se trezește, păsările își caută cuiburi, iar oamenii, în special tinerii, intră și ei în rezonanță cu ea.

Divinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un bărbat chipeș și iubăreț nevoie mare. Nu blând ca Sf. Valentin, ci năvalnic el era la daci zeul care, ca un “nas cosmic”, oficia în cer la începutul primăverii nunta tuturor animalelor. În decursul anilor această tradiție s-a extins și la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele și băieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să țină tot anul, precum a păsărilor ce se “logodesc” în acestă zi.

Motivația preluării obiceiului păsărilor era profundă, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvântul grecesc “pasare” însemnând chiar “mesaj al cerului”. Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții de ziua lui făcându-se petreceri (fără indecențele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele căsnicii…

Era ziua când fetele și băieții se îmbrăcau în haine de sărbătoare și, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci și păduri, cântând și căutând primele flori de primăvară. Fetele strângeau în aceasta zi ghiocei, viorele și tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească și fragi înfloriți, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele:

“Floride fragă

Din luna lui Faur

La toata lumea să fiu dragă

Urâciunile să le desparți”.

În dimineața zilei de Dragobete fetele și femeile tinere strângeau zăpada proaspătă, o topeau și se spălau cu apa astfel obținută pe cap, crezând că vor avea părul și tenul plăcute admiratorilor.

De obicei, tinerii, fete și băieți, se adunau mai mulți la o casă, pentru a-și “face de Dragobete”, fiind convinși că, în felul acesta, vor fi indrăgostiți întregul an, până la viitorul Dragobete. Această întâlnire se transforma, adesea, într-o adevărată petrecere, cu mâncare și băutură. De multe ori băieții mergeau în satele vecine, chiuind și cțntând peste dealuri, pentru a participa acolo la sărbătoarea Dragobetelui. Era o sărbătoare a grupurilor de tineri care ieșeau din sat la pădure, făceau o horă, se sărutau și se îmbrățișau. Avea toate trăsăturile unei sărbători premaritale, de antamare a unor relații între tinerii din comunitate, ce anticipau nunțile.

Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de urâciune făcute împotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se întâlneau pentru a-și face jurăminte de prietenie.

De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmau logodnele adevărate) sau fetele și băieții făceau frății de sânge.

 Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă era păstrată cu mare grijă pentru că avea proprietăți magice (se spunea că e “născută din surâsul zânelor”) și putea face fetele mai frumoase și mai drăgăstoase. Dacă nu erau omăt și fragi fetele adunau apa de ploaie (pentru spalatul parului) sau de izvor atunci când Dragobetele se ținea în luna martie.

La prânz, fetele începeau să coboare spre sat în fugă, în sudul României aceasta goană fiind numiăa “zburătorit”. Fiecare băiat urmărea fata care îi plăcea. Dacă flăcăul era iute de picior și fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul era logodna ludică a celor doi, cel puțin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate.

Comunitatea este foarte interesată de ce se întâmpla, deoarece încă de pe acum se poate afla la ce nunți vor merge toamna. După-amiază are loc petrecerea, unde toată lumea, fie că este membru al unui cuplu, fie că nu, dansează, cântă, se simte bine fiindcă se spunea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoana de sex opus nu-și vor mai găsi pereche tot restul anului.

Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat în ziua de Dragobete ca să fie drăgăstoase tot anul și mai aveau grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte, păsărilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificată la Dragobete. De multe ori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete și prin satele vecine, ca să le meargă bine peste vară.

Pentru toți, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu și pentru cele mari. Deoarece se credea că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau ca în zilele cu sărbători religioase, doar își făceau curățenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăznete care chiar își doreau să fie “pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai “pedepsea” femeile, se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc îndrăgostiților, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.

Dragobetele , zeul petitor al dacilor

Sărbătoarea este specifică zonei de sud a ţării (Oltenia, Muntenia şi parţial Dobrogea). Obiceiul are o tradiţie milenară şi marchează începutul primăverii, renaşterea naturii, a dragostei, a apropierii.

În trecut, comunitatea era foarte interesată de ce se întâmplă în această zi, deoarece, astfel, membrii ei puteau afla la ce nunţi vor merge toamna. În după-amiaza zilei, toată suflarea, atât cei care făceau parte dintr-un cuplu, cât şi cei singuri, petreceau, jucau sau cântau, fiindcă se credea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-şi vor mai găsi pereche tot restul anului.

Dragobetele se mai numeşte, în funcţie de regiune, “Cap de primăvară”, ‘Sântion de primăvară’, ‘Ioan Dragobete’, ‘Drăgostiţele’, “Năvalnicul”, “Logodna sau însoţitul paserilor”.

În tradiţia românească, Dragobetele marca începutul primăverii, fiind ţinut în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea la 24 februarie. Data de 24 februarie nu era întâmplător aleasă, marcând începutul anului agricol. Este momentul în care întreaga natură renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea pentru venirea primăverii. Divinitate mitologică asemănătoare lui Eros (zeul iubirii, în mitologia greacă) şi Cupidon (sau Amor, zeul roman al dragostei), Dragobete, cunoscut şi sub numele de Dragomir, este considerat, în credinţa populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic şi nestatornic, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică şi este închipuit ca fiind un flăcău voinic, chipeş şi iubăreţ, care sălăşluieşte mai mult prin păduri.

Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu peţitor şi ca un naş ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transformat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat ‘zânul dragostei’, zeitate ce îi ocroteşte şi le poartă noroc îndrăgostiţilor. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, precum cea a păsărilor ce ‘se logodesc’ în această zi.

Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne şi chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi peste tot se putea auzi zicala: ‘Dragobetele sărută fetele!’.

Credinţele populare referitoare la această sărbătoare sunt multe. Astfel, în popor se spunea că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.

În dimineaţa zilei lui Dragobete, înveşmântaţi în straie de sărbătoare, flăcăii şi fetele se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii. Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se ţineau de jocuri şi de poveşti. Însă, dacă vremea era prielnică, porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde băieţii adunau lemne pentru foc, iar fetele culegeau ghiocei, violete şi tămâioasă, flori de primăvară şi plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi la descântece de dragoste. Adunaţi în jurul focurilor aprinse, flăcăii şi fetele stăteau de vorbă.

În unele zone, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e ‘născută din surâsul zânelor’ (‘apa zânelor’), era păstrată cu grijă, existând credinţa că avea proprietăţi magice: făcea fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. Dacă de Dragobete nu erau zăpadă şi fragi, fetele adunau apă de ploaie sau luau apă de izvor pentru spălatul părului.

În Mehedinţi, exista obiceiul numit ‘zburătorit’, potrivit căruia, la prânz, fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârşea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel puţin un an de zile. Nu de puţine ori, aceste logodne ludice precedau logodnele adevărate, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă. În Ardealul de sud-vest (de pildă, în zona Orăştiei), Dragobetelui îi corespunde sărbătoarea Popelnicului. Tinerele merg să culeagă planta omonimă, cu ale cărei frunze îşi spală părul. Popelnicul se culege după un ritual prestabilit: fetele merg pe ascuns, nespălate şi nemâncate, încă de la sfârşitul nopţii. Ele lasă ca ofrandă pâine şi ouă sau pâine cu sare şi culeg planta. Tinerii fac hore în câmp şi, dacă vremea este frumoasă, merg să culeagă ghiocei. Uneori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete şi prin satele vecine, pentru a le merge bine peste vară.

De la această sărbătoare nu lipseau nici cei mai în vârstă, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuia să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot restul anului, în timp ce bărbaţii erau atenţi să nu le supere pe femei, pentru că altfel nu le-ar fi mers bine.

Sărbătoarea dragostei era socotită de bun augur pentru treburile mărunte, însă nu şi pentru cele mai importante. Deoarece exista credinţa că Dragobetele îi va ajuta pe cei gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi, oamenii respectau această sărbătoare la fel ca şi pe cele religioase – nu munceau, doar îşi făceau curăţenie prin case. Cele care lucrau erau fetele mai îndrăzneţe care chiar îşi doreau să fie ‘pedepsite’ de Dragobete. Chiar dacă mai ‘pedepsea’ femeile, se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc tinerilor, în general, şi îndrăgostiţilor, în mod special.

În aproape toate zonele ţării, dacă ziua era frumoasă, fetele şi feciorii se adunau în cete şi ieşeau la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii. Din zăpada netopită până la Dragobete fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii.

Ziua Mondială a Cititului cu Voce Tare

Ziua Mondială a Cititului cu Voce Tare (World Read Aloud Day) doreşte să atragă atenţia comunităţii internaţionale asupra importanţei cititului, să le transmită celor mici că au dreptul să citească, să scrie şi să-şi spună poveştile.

World Read Aloud Day este sărbătorită în peste 80 de ţări, iar in 2015 a fost marcata pentru prima data și în România.

Sărbătorită la nivel mondial în fiecare an în general în prima miercuri din luna martie, Ziua internațională a cititului cu voce tare va avea loc anul acesta în ultima zi de miercuri a lunii februarie (24 februarie).

Evenimentul are menirea de a încuraja copiii, tinerii și adulții din întreaga lume să celebreze puterea cuvintelor, a cititului în public, a cunoștințelor împărtășite de la o persoană la alta. Citind cu voce tare în această zi, le demonstrăm copiilor de pretutindeni că ne pasă de viitorul lor, că dreptul la lectură și la scris sunt drepturi fundamentale. Citind împreună, schimbăm lumea.

Anul acesta, Ziua Mondială a Cititului cu Voce Tare se sărbătoreşte pe 24 februarie.

Marea Noapte la indieni

Cu numele de Maha Shivaratri, este cea mai sfântă noapte din an, din punct de vedere spiritual (şi profund sacră): este noaptea transcendenţei dinaintea zilei cu lună nouă din luna 11 a Calendarului Indian şi e dedicată zeului Şiva. Se atribuie nopţii sensul de dătătoare a fericirii, păcii şi beatitudinii nepieritoare - care transcede aspectele efemere ale manifestării – fiind noaptea revărsării graţiei divine, momentul când se poate simţi iubirea infinită a marelui zeu Şiva. Majoritatea adoratorilor lui Şiva îşi purifică fiinţa prin post sau regimuri cu fructe şi lapte. Devoţii cred cu tărie că în această noapte sacră cei care îl venerează plini de dăruire pe Şiva sunt absolviţi de greşeli. Rugăciunile şi meditaţiile realizate fac ca impurităţi de tipul poftelor, furiilor, geloziilor, etc. să fie sublimate; renunţarea la somn în această noapte face ca lenea să fie îndepărtată. Sărbătoarea este considerată deosebit de favorabilă femeilor: cele căsătorite se roagă pentru soţii lor, cele necăsătorite îl invocă pe Şiva – considerat soţul ideal – pentru a le trimite un soţ bun. Devoţii dimineaţa fac baie ritualică purificatoare (unii folosesc apă în care au fost fierte seminţe de susan negru) şi duc la temple frunze din arborele „madjo” - ca trifoiul, având forma similară tridentului zeului Şiva - simbolul puterii divine.

Evenimente de-a lungul timpului... 

• 1339: Prima mențiune documentară a localității Siret.
  
  
  

Localitatea este situată în regiunea istorică Bucovina de sud. Siret este unul dintre cele mai vechi orașe din România, care precede formarea statului feudal Moldova și a fost a doua capitală a Moldovei (după Baia), în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

În perioada 1211-1225, pe unul din dealurile de lângă Siret a fost înălțată o fortăreață de către Ordinul Cavalerilor Teutoni. Data exactă nu se știe dar informația apare în „Dicționarul geografic al Regatului Poloniei și al altor state slave” editat în 1880 la Varșovia.

Conform aceluiași dicționar, în anul 1241 a avut loc distrugerea de către tătari a orașului Siret și a castelului teuton.

În 1326 este menționată existența la Siret a unei mănăstiri franciscane cu hramul Trupul Domnului, în care sunt înmormântați probabil în același an doi călugări franciscani polonezi uciși de lituanieni.

În 1334, într-o corespondență a călugărilor franciscani este amintită o mănăstire a acestora situată în orașul Siret (Civitas Sereth).

Prima atestare documentară a localității Siret datează din anul 1339, în portulanul lui Angelio Dulcert. Conform altor surse istorice 15 iunie 1340 este data primei atestări documentare a Siretului.

Într-o scrisoare a călugărilor dominicani către papă din 1340 este descris orașul Siret ca fiind capitala unui mic ducat numit Valachia.

Acest document dovedește faptul că orașul Siret a fost capitala principilor locali încă dinainte de înființarea statului medieval Moldova și în același timp justifică alegerea primilor principi ai Moldovei de a-și stabili tot aici capitala.

De asemenea, se poate spune că Siretul este primul centru urban medieval din Moldova.

În 1351 regele Ungariei Ludovic de Anjou încheie la Siret un tratat cu ducele Lituaniei. Prin acest tratat sunt definite granițele principatului Moldova, granițe care se vor păstra sute de ani. Între 1354-1358 Siret este capitala Moldovei, în timpul domniei principelui Sas Vodă.

• 1582:  Papa Grigore al XIII-lea introduce o reformă a calendarului, care, în noua structurare, comportă o eroare de o zi la 3000 de ani (Calendarul gregorian).

Calendarul Gregorian este standardul temporal folosit peste tot în lume ca punct de referință în măsurarea timpului. Scopul său inițial a fost pur ecleziast (legat de sărbătorile religioase), dar a devenit calendarul standard pentru întreaga lume civilizată. Cu toate acestea există culturi și religii care nu folosesc acest sistem de măsurare a timpului.

Calendarul Gregorian a apărut din reformarea calendarului Iulian, care împărțea anul în 12 luni. Anul cosmic are 365.242199 zile 11 minute și 14 secunde. S-a descoperit că din cauza acestei inexactități în măsurarea anului, la fiecare 128 de ani se năștea o eroare de o zi. Astfel în anul 1582 s-a descoperit că această diferență de câte o zi la 128 de ani a dat un rezultat de 10 zile diferență între timpul măsurat prin calendar ți timpul astronomic.

Papa Grigore XIII a reformat calendarul Iulian, dând naștere la ceea ce se numește acum Calendarul gregorian. Astfel, în anul 1582 au dispărut, pur și simplu, din calendar 10 zile, astfel încât 4 octombrie 1582 a fost urmat direct de... 15 octombrie 1582.

Pentru a se evita erorile ce ar fi născut, la câțiva ani, diferențe de zile în plus, s-a decis adoptarea anului bisect. Conform calendarului Gregorian, 1 ianuarie a devenit prima zi a anului.

• 1786: S-a născut Wilhelm Grimm,unul dintre  frații Grimm.
  
  
  

Scriitor şi lingvist,a scris împreună  cu fratele său Iacov  frumoasele povestiri pentru copii “Hansel şi Gretel”, “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” – “Legende germane”.

Fraţii Grimm au publicat  două volume sub titlul de Kinder-und Hausmärchen (Poveşti pentru copii şi părinţi, 1812-1829).

O nouă ediţie a apărut în 1857  într-un volum de Povestiri care a adus fraților Grimm celebritatea.

 

• 1856: A fost înființată Facultatea de drept la Iași, prima facultate din cadrul viitoarei Universități Alexandru Ioan Cuza.

În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, în Moldova, acesta a acordat o atenţie deosebită reorganizării învăţământului care s-a soldat cu activităţi concrete la nivelul celui mediu şi superior.

În 1856, la Iaşi, au fost inaugurate primele facultăţi de Drept şi Filosofie. Un rol important în organizarea învăţământului în Moldova l-au avut învăţaţii dascăli ardeleni, Simion Bărnuţiu, August Trebonoi Laurian (Augustin Trifan), Florian Aaron etc, care au găsit aici, după 1848, o ospitalitate binefăcătoare în condiţiile regimului absolutist din Transilvania.

Simion Bărnuţiu, în 1856, a fost numit profesor la Facultatea de Drept, unde ţinea cursuri de istoria dreptului roman, de drept natural, privat şi public, de logică şi de psihologie.

• 1870: S-a inaugurat, în prezența domnitorului , noua clădire a Monetăriei Statului  de pe Șoseaua Kiseleff nr.3, unde s-au bătut primii Caroli de aur (20 de lei), cu efigia lui Carol I, realizată de gravorul Kullbrich.

Până la sfîrşitul anului, aici se bat 5.000 de piese din aur de 20 lei şi 400.000 de piese din argint de 1 leu, cu efigia domnitorului pe avers. Moneda de 1 leu din 1870 este prima monedă românească pe care apare denumirea de 1 leu. Interpretat ca o încercare de afirmare a suveranităţii României, acest fapt atrage protestele Înaltei Porţi, iar monetăria este nevoită să oprească producţia monetară. Monedele din argint prevăzute în legea monetară au fost executate în Belgia. Portretul domnitorului nu mai apare pe niciuna dintre ele.

Activitatea monetăriei se pare, totuşi, că a continuat şi după 1870, pentru că, în 1871, se menţionează o medalie bătută aici, medalie dedicată aniversării a 400 de ani de la ctitorirea mânăstirii Putna.

• 1955: S-a născut Steven P. Jobs, fondator Apple Inc, vizionar, inventator și om de afaceri (d. 2011).

Steve Jobs s-a născut pe 24 februarie 1955, la San Francisco, avându-i ca părinţi pe studenţii Joanne Carole Schieble şi Abdulfattah "John" Jandali, imigrant sirian.

Fiul abandonat al unui sirian şi al unei americance, ajuns apoi în grija soţilor Paul şi Clara Jobs, care l-au crescut ca pe fiul lor, dimpreună cu o altă fetiţă adoptată, Patti, Steven Paul Jobs (după numele trecut în acte) a avut de la început un destin aparte. De mic a dat dovadă de ingeniozitate şi de curiozitate în domeniul tehnicii, iar în adolescenţă asista din plăcere la prelegerile iniţiate de compania Hewlett-Packard din Palo Alto, California.

În mod curios, însă, Steve era preocupat în timpul facultăţii de caligrafie, curs la care a mers şi după ce a abandonat colegiul Reed din Portland şi pe care avea să-l evoce mai târziu în cadrul unei conferinţe de presă: „Dacă aş fi renunţat la acel singur curs în facultate, Mac n-ar fi avut niciodată fonturi multiple sau proporţional distanţate“.

La fel de neaşteptată a fost şi trecerea la religia budistă, pe care Jobs a îmbrăţişat-o după o călătorie spirituală în India, în timpul căreia se pare că ar fi consumat droguri interzise. Când s-a întors de-acolo, ras în cap şi îmbrăcat în haine tradiţionale indiene, Jobs intuia că viaţa lui avea să se schimbe radical.

Pornită iniţial ca o afacere cu calculatoare, din care a fost nevoit să se retragă câţiva ani, după o luptă acerbă pentru putere cu consiliul de directori, compania Apple i-a fost predestinată, la propriu, lui Jobs. Ideea primordială s-a format într-un garaj în care, la 16 ani, Steve şi amicul său, Wozniak, încercau să asambleze un calculator şi să-l vândă, având la bază doar cunoştinţele acumulate în timpul jobului de peste vară de la Hewlett-Packard.

Câţiva ani mai târziu, proiectele celor doi prieteni au revoluţionat piaţa IT, iar Jobs s-a reorientat, în timpul „pauzei“ de Apple, spre sistemele software aplicabile în domeniul ştiinţific şi academic, pe care le-a lansat sub titulatura NeXT Computer. Ulterior, a văzut un mare potenţial în grafica de calculatoare, ceea ce l-a convins să investească în Graphics Group (redenumit Pixar) şi să-i exploateze potenţialul în cadrul parteneriatului cu Disney. Primul film produs în colaborare, „Toy Story“, a avut un succes uluitor în 1995, iar în următorii zece ani, cele două companii au produs alte hituri de box-office precum „A Bug’s Life“, „Monsters, Inc.“, „Finding Nemo“, „The Incredibles“, „Cars, Ratatouille“, „Wall-E“ şi „Up“.

După preluarea Pixar de către Disney din 2006, Jobs este cel ai mare acţionar unic al Disney, având aproximativ 7% din acțiunile companiei, un procent care îl depășește pe cel al lui Michael Eisner (1,7%), directorul executiv al Disney, precum şi pe acel al moştenitorului companiei, Roy E. Disney (1%).

Dar Jobs n-a fost doar un vizionar şi un antreprenor cu fler. El a fost unul dintre cei mai iubiţi şefi de companie din Statele Unite, câştigând în 2009 şi titlul de „patronul deceniului“ din partea revistei „Fortune“. Şi, deşi e cotat ca al 34-lea în topul celor mai bogaţi miliardari din Statele Unite şi al 17-lea în ierarhia celor mai influenţi oameni ai Planetei, veniturile lui provin din acţiunile deţinute, întrucât Jobs şi-a stabilit salariul la… un dolar!

Nici hainele nu-l trădează ca miliardar. Acesta este văzut adesea îmbrăcat în ţinute sport, precum o pereche de blugi şi un pulover de culoare închisă.

Maleta neagră pe gât, asortată cu o pereche de blugi albaștri și tenișii New Balance, era, deja, parte din imaginea lui. Purta aceleași haine în fiecare zi și nimeni nu știa de ce un om atât de bogat nu are o garderobă mai variată. În cele din urmă, se pare că motivul nu avea deloc legătură cu starea lui financiară.

Cei de la techcabal.com susțin că Steve Jobs încerca să evite un fenomen numit „oboseală decizională”. În fiecare zi, oamenii fac zeci, dacă nu chiar sute de decizii. Totul începe dimineața, când decidem dacă să ne trezim sau să reprogramăm alarma cu cinci minute mai târziu. Apoi decidem dacă și ce să mâncăm la micul dejun. Apoi decidem când vom pleca spre muncă. Șirul de decizii este neîntrerupt pe parcursul zilei. Alegerea garderobei face parte din el.

Astfel, Steve Jobs încerca să evite să facă prea multe decizii fără valoare, în favoarea unora mai importante, care i-au adus faima și averea. În loc să-și piardă timpul și puterea de decizie în fața șifonierului cu haine, el se îmbrăca la fel în fiecare zi și economisea energia pentru lucrurile care contau cu adevărat. În fond, era co-fondatorul Companiei Apple și avea o grămadă de hotărâri valoroase de făcut.

Cunoscut pentru atitudinea sa spartană, el vrea să arate că şi condiţiile în care trăieşte pot fi la fel, locuinţa lui fiind modestă în comparaţie cu posibilităţile sale. De-abia anul acesta, el a obţinut toate aprobările pentru a-şi putea demola fosta casă, o clădire cu 30 de camere, 14 dormitoare şi 13 toalete, construită în 1925, în locul cărei va construi o vilă de trei ori mai mică. Să fie de vină acelaşi spirit zen îmbrăţişat şi în business, care l-a făcut ani de-a rândul adeptul lucrurilor cât mai mici şi cât mai accesibile? Posibil. Dar indiferent cât de miniaturizată ar fi lumea creată de el, Jobs rămâne unul dintre aceia care au produs schimbări la nivel global.

Steve Jobs, cunoscut drept părintele iPhone, a făcut o avere incredibilă din industria telefoanelor mobile, a tabletelor și a calculatoarelor. Compania Apple Computer funcționează și astăzi și a început să câștige mult teren pe piața gadgeturilor. Deși reușise să strângă o avere de 8,3 miliarde de dolari, Steve avea aceeași ținută în fiecare zi.

Cariera în afaceri a lui Jobs a contribuit la formarea mitului întreprinzătorului inteligent și individualist din Silicon Valley care este preocupat de designul produsului și importanța crucială pe care o are aspectul estetic al produsului în cucerirea clienților. Munca sa de dezvoltare de produse care sunt atât funcționale cât și elegante i-au adus o reputație la care mulți admiratori fac referință

Steve Jobs a decedat pe data de 5 octombrie 2011, după o luptă îndelungată cu un cancer pancreatic. Decesul său a avut loc la numai o zi de la lansarea noului model de iPhone.

 El a fost considerat o legenda a domeniului IT.

• 2000: Carlos Santana câştiga 8 Premii Grammy pentru albumul “Supernatural,” egalând recordul stabilit de Michael Jackson, in 1983, cu “Thriller.”

Carlos Santana (n. 20 iulie 1947, Autlán de Navarro, Jalisco) este un muzician și chitarist mexican, care a influențat muzica rock prin stilul muzical Chicano rock.

Grupul Santana este primul exponent al genului latino-rock, renumit pentru originalitatea combinației ce rezulta din percuția specific latină și inconfundabilul sound al chitarei frontman-ului Carlos Santana.

Santana este ultima formație importantă ce s-a ridicat pe scena muzicală a San Francisco-ul anilor ’60 și s-a bucurat de un succes major la sfârșitul acestei decade și începutul celei de a 7 a secolului XX.

Atunci direcția muzicală a formației s-a îndreptat spre un sound aplecat mai mult spre jazz, membrii fondatori plecând pe rând, lăsând destinele formației în grija lui Carlos Santana – cel care o va duce pe noi culmi ale succesului pentru următorii 30 de ani.

Maria Maria este o piesă interpretată de Carlos Santana lansată în anul 1999.

În anul 2000 a ajuns pe primul loc în topul Billboard şi a primit un premiu Grammy.

Santana - Maria Maria ft. The Product G&B  

• 2011: Lansarea finala a navetei spatiale Discovery(OV-103).

 A făcut 39 zboruri, petrecând 365 zile în spațiu, completând 5.830 orbite. A parcurs 238.539.663 km. Discovery a efectuat mai multe zboruri individuale decât orice altă navetă spațială în istorie.

A efectuat și misiunile de „întoarcere la zbor” după dezastrele navetelor Challenger și Columbia.

Discovery a fost prima navetă operațională care a fost scoasă din uz, fiind urmată de Endeavour.

 A fost cea de-a treia Navetă Spațială operațională și cea mai bătrână dintre cele aflate în serviciu. Discovery a efectuat misiuni de cercetare, dar și de asamblare a Stației Spațiale Internaționale.

Naveta își trage numele de la vasul de explorare Discovery, care l-a însoțit pe exploratorul James Cook în timpul ultimei sale călătorii importante.

Discovery a fost naveta care a lansat Telescopul spațial Hubble. Misiunile a doua și a treia de întreținere a Hubble au fost conduse, de asemenea, de Discovery. Este programată și a cincea misiune de întreținere, tot cu ajutorul navei Discovery.

Naveta a lansat sonda Ulysses și trei sateliți TDRS. Discovery a fost aleasă de două ori ca vehicul pentru reîntoarcerea la zbor, prima dată în 1986, după dezastrul navetei Challenger în 1984, dar și în cele două misiuni din iulie 2005 și iulie 2006, după dezastrul navetei Columbia, din 2003.

Să aveți o zi frumoasă!