7 Februarie

Este a 38 - a zi a anului.

Mai sunt 327 de zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 17 h 33 m. 

 

Citatul zilei

”Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce eşti pentru ceea ce ai putea deveni.” (Charles Dickens)

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1478:  S-a născut umanistul Thomas Morus (în engleza  Thomas More)  unul dintre întemeietorii socialismului utopic, autor al lucrării “Utopia”;(d. 6 iulie 1535).

Pe durata vieții sale și-a câștigat reputația de important erudit umanist, ocupând mai multe posturi publice, incluzându-l pe acela de Lord Cancelar ( din1529 pana in 1532).

Morus a introdus termenul de „utopie” (in greaca„niciun loc”, dar similar cu eu topos – „loc fericit”), numele dat de el unei națiuni insulare ideale, imaginare, a cărui sistem politic a fost descris în cartea sa,”Utopia”, publicată în 1516.

În Utopia, proprietatea privata nu există, și se practică otoleranta religioasa  aproape absolută.

Mesajul principal al operei este necesitatea în primul rând de ordine și disciplină, mai degrabă decât libertate.

Morus a refuzat  să-l recunoașca pe regele Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei, nefiind dispus să renunțe la principiile sale și la religia catolica, refuzul sau având drept consecințe terminarea carierei sale politice, închiderea sa în Turnul Londrei, și apoi executarea sa pentru înaltă trădare.

• 1693: S-a născut Anna, împărăteasa Rusiei

Nepoata a lui Petru I cel Mare și fiica a lui Ivan al V-lea, Anna Romanov a fost împărăteasa a Rusiei între 1730 și 1740. S-a născut la 7 februarie 1693. Întronarea ei s-a făcut printr-o decizie istorică a Consiliului suprem de coroană, din cauza faptului că predecesorul ei, Petru al II-lea, nu a avut copii. De fapt, acesta a domnit de la 11 la 14 ani, când a murit de variolă.

Când a împlinit 17 ani, Anna a fost obligată de bunicul ei să se mărite cu prințul Frederick William, guvernatorul regiunii Courtland (regiunea Baltică), în anul 1710. Dar căsnicia a durat doar un an, căci în 1711 Frederick a murit în timpul unei călătorii la Sankt Petersburg. Anna nu s-a mai căsătorit niciodată, dar a avut mai mulți amanți (se spune), toți fiind prinți guvernatori ai regiunii Baltice.

Împărăteasa Anna a Rusiei a rămas în istorie pentru înaintarea imperiului său spre Asia centrală, dar și pentru excentricitățile de care a dat dovadă. Astfel, ea a dus o politică de intimidare a nobililor și de revigorare a poliției politice. Pentru a-i umili pe unii boieri, împărăteasa i-a obligat să poarte haine hilare și să-i hrănească animalele, să petreacă noaptea nunții într-un palat de gheață anume construit, să se plimbe îmbrăcați în clovni pe animale exotice (elefanți, zebre etc.). Pe plan extern, Anna a Rusiei a implicat țara în Razboiul polonez de succesiune și a declarat război Imperiului Otoman. În privinșa șerbilor, ea a luat măsuri dure de dependența a acestora de boieri.

Împărăteasa Anna a Rusiei a murit la 47 de ani, bolnavă de rinichi. Nepotul desemnat de ea drept țar al Rusiei, Ivan al IV-lea, a domnit foarte puțin, fiind înlocuit de fiica lui Petru cel Mare, Elisabeta.

• 1741: A apărut "Marele Hrisov al lui Constantin Mavrocordat" ce stabilește o serie de reforme fiscale și administrative în Țara Românească. Textul a fost publicat în ziarul "Mercure de France", în iulie 1742.

Constantin Mavrocordat, domn al Munteniei numit de Poartă, a emis un hrisov domnesc, care prevedea un vast program de reforme în domeniile fiscal, agrar, administrativ şi juridic. Domnul a acordat o mare importanţă acestui act, cunoscut străinătăţii sub titlul de Constituţie, fiind publicat în revista franceză Mercure de France. Scopul urmărit era de a-l prezenta pe domn în plan internaţional în calitate de promotor de reforme, adică de prinţ luminat. Dar după promulgarea hrisovului în 7 februarie 1741, domnul nu s-a folosit de răgazul care a intervenit pentru a-l aplica în practică.

În septembrie 1741, Constantin Mavrocordat a fost transferat de Poartă în Ţara Moldovei. Aici, a încercat să pună în aplicare prevederile Constituţiei sale. Prima reformă înfăptuită de el a fost cea fiscală, care prevedea desfiinţarea impozitului pe vite mari cornute – a văcăritului şi a cuniţei (impozit pe cai), fixarea plăţii birului în patru sferturi pe an. În cadrul fiecărei localităţi suma totală era, însă, împărţită la plată conform averii fiecărei familii. Cei care dispuneau de avere mai mare plăteau mai mult. Rezultatele bune ale reformei fiscale au degradat pe parcurs din cauza impunerii dărilor tot mai mari către Poartă, fapt ce a impus domnitorul să renunțe la o parte din reforme.

Mai reuşite au fost reformele care prevedeau reorganizarea structurilor sociale. În anul 1741, Constantin Mavrocordat i-a repartizat pe boierii dregători după trei ranguri – mare, mijlociu şi mic. Fiecare boier, conform rangului, primea leafă din vistieria statului (leafa reprezenta o anumită cotă-parte din suma impozitelor de stat acumulate).

În 1741 au fost reorganizate şi stările militare – slujitorii, călăraşii, dărăbanii, majoritatea acestora fiind incluşi în categoria populaţiei impozabile, ei sporind numărul ţăranilor birnici. Partea rămasă a slujitorilor a fost pusă la dispoziţia dregătorilor, în schimbul unor înlesniri fiscale, şi exercita funcţii poliţieneşti.

În cadrul reformelor a fost acordată o anumită atenţie şi bisericii. Printr-o dispoziţie domnească se interzicea de a ridica la rang bisericesc persoane neştiutoare de carte, aceleaşi dispoziţii interziceau protoiereilor, care se aflau în fruntea conducerii ecleziastice de ţinut, să aibă propriile lor închisori, deoarece, după cum se stabilise, ei luau bani de la cei întemniţaţi. Constantin Mavrocordat a cerut, de asemenea, de la egumenii mănăstirilor de ţară să prezinte dări de seamă anuale referitoare la activitatea lor gospodărească. Ţinând cont de nemulţumirea călugărilor faţă de activitatea egumenilor numiţi de mitropolie din rândul grecilor fanarioţi, domnul a emis o dispoziţie privind alegerea pe viaţă a egumenilor numai din rândurile călugărilor autohtoni.

Dintre domnii fanarioţi, promotori ai politicii Porţii în principatele române, a ieşt din comun figura lui Constantin Mavorocordat, care a lăsat o amprentă pozitivă în evoluţia societăţii din Moldova şi Muntenia (Valahia). Acest domn era nepotul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, mare dragoman al Porţii şi om de cultură; fiul lui Nicolae Mavrocordat – primul domn fanariot, promotor al unei politici de reforme şi susţinător al învăţământului în principate, care întocmise pentru fiul său Constantin un adevărat program, îndemnându-l spre o guvernare luminată.

Politica internă promovată de Constantin Mavrocordat a fost realizată prin metode caracteristice absolutismului luminat şi a avut un efect modernizator, cu consecinţe pozitive în perioada care a urmat.

A rămas în istoria Moldovei şi a Munteniei drept un recunoscut om politic, bun diplomat, mare reformator şi mai ales promotor al culturii moderne.

• 1812: S-a născut Charles Dickens, scriitor englez (d. 1870)

Charles John Huffam Dickens (1812 – 1870), unul dintre cei mai importanţi  romancieri englezi ai perioadei victoriene, a lăsat în urmă unele dintre cele mai reprezentative personaje ale literaturii. Preocupat, prin filtrul propriei biografii, care nu a dus lipsă de episoade întunecate, de reformele sociale şi de clasele defavorizate, Dickens şi-a publicat textele în ziare şi reviste.

Printre cele mai importante volume ale sale se numără „Aventurile lui Oliver Twist” (1837-1839), „David Copperfield“ (1849-1850) şi „Marile speranţe“ (1860-1861). 

Scriitorul britanic Charles Dickens este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai literaturii victoriene, a cărui operă are o însemnătate universală. Inspirată, în bună măsură, din experiența tristă a propriei copilării și adolescențe, proza sa are o profundă implicație subiectivă, sentimentală și moralizatoare.

Charles John Huffam Dickens s-a născut la 7 februarie 1812, la Portsmouth, pe coasta de sud a Angliei, fiind al doilea dintre cei opt copii ai familiei. În ciuda eforturilor părinților săi, familia s-a confruntat cu mari lipsuri materiale. La vârsta de 9 ani a fost trimis la școală, dar în scurt timp a fost nevoit să renunțe la studii, pentru că tatăl său a fost întemnițat din cauza datoriilor acumulate. Întreaga familie, cu excepția lui Charles, a fost trimisă la închisoarea Marshalsea pentru datornici. Charles a fost nevoit atunci să lucreze la o fabrică care producea cremă de ghete. A fost o perioadă extrem de dificilă din viața sa, în care a experimentat diferite stări, de la singurătatea apăsătoare până la disperare, momente pe care nu avea să le mai uite niciodată și pe care avea să le ilustreze, mai târziu, în romanele ''David Copperfield'' și ''Marile speranțe''. Trei ani mai târziu, familia a intrat în posesia unei moșteniri care a permis achitarea datoriilor și reîntoarcerea lui Charles la școală.

La ieșirea din închisoare, tatăl lui, proaspăt beneficiar al unei moșteniri substanțiale, s-a ocupat de educația fiului său, plasându-l într-un birou de avocatură. L-a ajutat, în paralel, să învețe stenografia, iar tânărul a devenit reporter, mai întâi la publicațiile ''The Mirror of Parliament'' și ''The True Sun''. Din 1833, a devenit jurnalist parlamentar pentru publicația ''The Morning Chronicle'', relatând dezbaterile parlamentare și călătorind prin Anglia pentru a scrie despre campaniile electorale. De asemenea, în aceeași perioadă începe să publice o serie de schițe și povestiri sub pseudonimul Boz, reunite ulterior în volumul ''Sketches by Boz'' (Schițe de Boz, 1836).

La 9 iunie 1870, pe când se afla la reședința sa, Gad's Hill Place, din comitatul Kent, Anglia, a suferit un accident vascular cerebral, care i-a curmat viața, la vârsta de 58 de ani, lăsând ultimul său roman, ''The Mystery of Edwin Drood'', neterminat. A fost înmormântat în Colțul Poeților din Catedrala Westminster Abbey.

Deși este un scriitor care aparține perioadei victoriene, opera lui Dickens transcende dincolo de aceasta, influențând literatura universală până în contemporaneitate. Romanele sale reprezintă surse de inspirație pentru numeroase producții cinematografice și continuă să provoace dezbateri literare și alte manifestări artistice în lumea întreagă.

Charles Dickens Tribute 

Citate Charles Dickens

* Orice am încercat să fac în viaţă, am încercat cu toată inima să fac bine; oricărui lucru căruia m-am dedicat, m-am dedicat complet, având scopuri înalte şi, pe scurt, întotdeauna am fost extrem de onest.

* În lumea mică în care îşi duc existenţa copiii, indiferent cine i-ar creşte, nimic nu este observat şi simţit mai bine ca nedreptatea.

* Arată-i unui smochin cum trebuie să crească şi, când vei fi bătrân, stai la umbra lui.

* Întotdeauna există ceva pentru care să fii recunoscător.

* Dacă nu poţi să ajungi om de seamă, mergând de-a dreptul, n-ai să ajungi niciodată luând-o pe ocolite.

* Reflectează la binecuvântările prezente, acelea din care orice om are din belşug; nu la necazurile trecute, acelea din care orice om a avut măcar o parte.

* Întotdeauna există ceva pentru care să fii recunoscător.

Toţi escrocii de pe pâmânt la un loc nu fac cât cei care se înşeală singuri.

* Ziua aceea a fost o zi de neuitat pentru mine, căci a adus mari schimbări în sufletul meu. Dar aşa se întâmplă în viaţa oricărui om. Închipuiţi-vă că o anumită zi n-ar fi existat şi gândiţi-vă ce deosebit ar fi fost drumul vieţii voastre. Voi, care citiţi rândurile acestea, opriţi-vă o clipă şi gândiţi-vă la lanţul lung de fier sau de aur, de spini sau de flori care nu v-ar fi legat niciodată dacă prima verigă nu ar fi fost făurită în ziua aceea neuitată...

• 1885: S-a născut Sinclair Lewis, scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1930 (d. 1951).

Harry Sinclair Lewis, supranumit şi „Dickens al Americii”, a fost un romancier, nuvelist şi dramaturg, câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură (1930), care s-a născut la data de 7 februarie 1885, în satul Sauk Centre, Minnesota, şi a decedat la data de 10 ianuarie 1951, Roma.

Lucrările sale sunt cunoscute pentru opiniile perspicace şi critice ale capitalismului american şi materialism din perioada interbelică, iar întreaga sa carieră fulminantă a fost răsplătită cu un Premiu Nobel, „pentru forţa şi plasticitatea artei lui descriptive, precum şi pentru darul de a crea cu ascuţime şi umor personaje reprezentând tipologii noi”.

Încă din fragedă copilărie, Lewis a manifestat un interes crescut pentru cărţi, pe care le vedea ca un refugiu, dat fiind faptul că era o persoană foarte retrasă şi singură. Din cauza pierderii mamei şi a aspectului fizic (era înalt, extrem de slab şi plin de coşuri), acesta a avut probleme de integrare în societate, mai ales atunci când era vorba să-şi facă o prietenă.

Harry Sinclair Lewis (n. 7 februarie , 1885, în Sauk Centre, Minnesota – d. 10 ianuarie, 1951, Roma, Italia) a fost prozator american. A fost primul american care a luat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1930.

Opera sa, cronică satirică a vieții provinciale americane, se înscrie, prin precizia și obiectivitatea cvasidocumentară a descrierii mediilor și măiestria portretizării, reductibile la tipul individului mediocru, apăsat de grotescul și banalitatea vieții cotidiene, în descendența realismului dickensian.

Motivația Juriului Nobel

"Pentru forța și plasticitatea artei lui descriptive, precum și pentru darul de a crea cu ascuțime și umor personaje reprezentând tipologii noi."

În timp ce lucra pentru ziare şi edituri ca reporter şi redactor, Harry a început să scrie un prim roman (1914). Însă, acesta, ca şi alte trei romane, care i s-au publicat succesiv în anii următori (1915-1919) au trecut neobservate.

Fiind ambiţios din fire, Lewis nu se dă bătut, aşa că îşi încearcă norocul din nou, în 1920, cu romanul „Main Street”, în care atenţia lui se concentrează asupra câtorva dintre lucrurile ce-i displăceau în America: conformismul opac şi spoiala de cultură caracteristică aşezărilor provinciale. La scurt timp, scriitorul cunoaşte notorietatea, iar cartea înregistrează un succes enorm pentru acea vreme: 400.000 de exemplare vândute în primii trei ani după apariţie!

Următoarele sale romane, la fel de acide şi critice, i-au cimentat faima, devenind un scriitor de succes fără precedent. Cel dintâi dintre acestea, „Babbitt” (1922), portretizează dintr-un punct de vedere original, satiric şi incisiv un personaj tipic al oraşelor americane, pe „businessman”-ul mercantil, conservator, mulţumit de sine, care se complace cu starea sa mediocră.

Concomitent cu faima de care a profitat din plin, Harry Lewis s-a luptat mulţi ani şi cu alcoolul, nu de puţine ori ajungând în clinici de dezalcoolizare. Deşi a fost pus în ipostaza să aleagă între alcool şi sănătate, se pare că viciul său a fost mai presus, acesta provocându-i moartea, la 10 ianuarie 1951, pe când avea 65 de ani. Rămăşiţele sale au fost îngropate în localitatea natală, Sauk Centre, Minnesota.

• 1904: Un incendiu de proporții a distrus peste 1500 de clădiri, în Baltimore (SUA).

Un incendiu catastrofal s-a declanşat, care a distrus 1500 clădiri în 30 de ore, fapt care a determinat ca întreg oraşul să fie reconstruit.

In Baltimore, Maryland, un mic incendiu izbucnit in districtul comercial, este transformat din cauza vantului intr-un incendiu necontrolabil, care a afectat pana la lasarea serii o mare parte a orasului. Se crede ca incediul a pornit de la o tigara aruncata in pivnita Cladirii Hurst. 

Dupa ce incendiul a incetat dupa 31 de ore, o zona de 80 de strazi din zona comerciala, intinzandu-se de la malul apei pana la Muntele Vernon, de pe strada Charles, fusese distrusa.

 Peste 1500 de cladiri au fost distruse complet, iar aproximativ 1000 au suferit prejudicii importante, totalul pagubelor fiind estimat la 100 de milioane de dolari $. In mod miraculos, nu a fost distrusa nici o locuinta si nu au existat victime, iar Primaria din Baltimore, un simbol al orasului, a ramas intacta. Marele Incendiu din Baltimore a fost cel mai distructiv incendiu din Statele Unite, dupa Marele Incendiu din Chicago (din 1971), care a distrus o mare parte a orasului si a cauzat pagube estimate la 200 de milioane de $.

• 1914: Charlie Chaplin a debutat cu rolul care l-a făcut celebru în întreaga lume, micul Vagabond, în pelicula „Kid Auto Races in Venice”.

Charles (Charlie) Spencer Chaplin (n. 16 aprilie 1889, Londra, Marea Britanie, d. 25 decembrie 1977, Vevey, Elveția.) a fost un actor și regizor englez. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și The Great Dictator (Marele dictator).

Primele filme ale lui dr Chaplin au fost făcute pentru studiourile Keystone ale lui Mark Sennett, unde și-a dezvoltat personajul Vagabondul și a învățat foarte repede arta de a face filme. Publicul l-a văzut pe Vagabond când Chaplin avea 24 de ani, în cel de-al doilea film al carierei sale, lansat pe data de 7 februarie 1914 „Kid Auto Races at Venice” (Puștiul face curse de mașini în Veneția).

Cu toate acestea, el a inventat costumul de vagabond pentru un film realizat cu câteva zile înainte, dar lansat mai târziu, pe data de 9 februarie 1914, „Mabel's strange Predicament” (Ciudata situație neplăcută a lui Mabel). Mark Sennett i-a cerut lui Chaplin să „preia un machiaj de comedie”, conform autobiografiei lui Chaplin.

    „N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun niște pantaloni lăbărțați, pantofi mari, un baston și un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aștepta să fiu mai bătrân și am adăugat o mustață mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puțin, fără să îmi ascundă expresia. Nu știam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”

Fatty Arbuckle a contribuit cu melonul socrului și proprii săi pantaloni (de dimensiuni generoase). Chester Conklin a contribuit cu un palton, iar Ford Sterling cu pantofii de mărime 14, care erau așa de mari, încât Charlie trebuia să îi poarte pe dos ca să nu îi cadă. Și-a conceput mustața din păr artificial care aparținea lui Mack Swain. Singurul lucru care îi aprținea lui Chaplin era bastonul său din bambus. Personajul Vagabondul s-a bucurat de o popularitate deosebită în audiențele de cinema.

Kid Auto Races at Venice (1914): Al doilea film al lui Chaplin şi debutul costumului de vagabond

La început, Chaplin folosea formula lui Sennett de a face comedii, bazând-se pe gesticulări și alte elemente fizice. Pantomima lui Chaplin era mai subtilă și mai adecvată pentru farsele romantice sau domestice, decât pentru urmăririle specifice celor de la Keysotne. Glumele vizuale, erau totuși în stilul Keystone; vagabondul atacându-și dușmanii în mod agresiv cu șuturi și cărămizi. Amatorilor de film le-a plăcut acest nou personaj vesel, chiar dacă criticii l-au catalogat uneori drept vulgar. Chaplin a fost apoi lăsat să își redacteze și regizeze propriile filme. El a realizat 34 scurt-metraje în primul său an.

Principalul personaj al lui Chaplin a fost „Vagabondul” (cunoscut ca „Charlot” în Franța și țările francofone, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, România și Turcia, „Carlitos” în Brazilia și Argentina, și „Vagabond” în Germania). „Vagabondul” este un personaj fără adăpost cu maniere rafinate, haine și distincția unui gentleman. Acesta poartă o haină strâmtă, pantaloni și pantofi foarte mari și un melon; poartă un baston de bambus și o mustață caracteristică. Acest personaj a apărut în primul trailer al unui film, pentru a fi expus la un teatru de film din SUA

Odată cu grupurile numeroase de imigranți veniți în America, filmele mute au putut să treacă toate barierele dintre limbi și vorbeau cu toate nivelele Turnului Babel american, tocmai pentru că erau mute. 

Chaplin ieșea în evidență pentru că el însuși era emigrant din Londra. Vagabondul lui Chaplin a adoptat problemele oamenilor și a imigranților, lupta constantă de la fundul prăpastiei și supraviețuia adversităților fără să ajungă în vârf și astfel și-a păstrat audiența. Filmele lui Chaplin erau de asemenea foarte subversive. Micii funcționari cu ifose erau făcuți de imigranți să râdă la cei de care se temeau.

• 1922:  Marie Curie devine prima femeie membru al Academiei franceze  de medicină.

Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska (n. 7 noiembrie 1867, Varșovia; d. 4 iulie 1934, Sancellemoz, Franța) a fost o savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (fizică și chimie). 

A introdus în fizică termenul de radioactivitate. Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivității naturale și al aplicațiilor acestora în medicină. A fost soția unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, și mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie). Cu excepția fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toți descendenții săi vor urma cariere științifice.

Munca ei a fost recompensată, în 1911,  cu al  doilea Premiu Nobel, pentru chimie. Până atunci nici un alt laureat nu fusese distins de două ori cu această  înaltă recompensă ştiinţifică. Dar aceste recunoaşteri internaţionale n-au putut  învinge mentalitatea membrilor Academiei de Ştiinţe din Franţa: o femeie nu poate ocupa un fotoliu în Academie. În şedinţa din 23 ianuarie 1911 preşedintele Academiei de ştiinţe le spune uşierilor:„Lăsaţi să intre toată lumea , cu excepţia femeilor”. Marie Curie nu a intrat în Academie. Întâmplări de genul acesta s-au mai  întâmplat şi se mai întâmplă. Titu Maiorescu, craiovean de-al nostru,  contemporan cu Marie Curie a spus într-un discurs „ Fereşte-te a doua zi după succes!”. Evident, nu s-a gândit la Marie Curie. Dar  oamenii mari au suferit totdeauna asaltul furibund al acelora care vroiau să descopere, sub armura geniului, creaturi umane  imperfecte.

În 1911 i se refuzase admiterea în Academia de Ştiinţe, dar în 1922 a fost prima femeie aleasă în Academia Franceză de Medicină. Parlamentul francez i-a acordat o pensie pe viaţă în 1923.

Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente savante ale secolului al XX-lea.

• 1935: Stroe și Vasilache, celebrul cuplu de comici, prezintă în premieră "Bing Bang" – primul film sonor realizat la București cu o aparatură construită de inginerul român Argani.

Pe 7 februarie 1935, la cinematograful din cadrul Cercului Militar București, a avut loc premiera primului film sonor românesc.

Realizat în 1934, filmul Bing-Bang, o “humorească muzicală”, a fost și prima producție cinematografică integral românească. Filmul a fost realizat de doi mari comici ai scenei românești interbelice, Vasile Vasilache și Nicolae Stroe, cu ajutorul unei aparaturi sonore realizate de un inginer român, Argani (despre care, din nefericire, nu s-au păastrat prea multe date).

La 7 februarie 1935, celebrul cuplu de comici Stroe şi Vasilache apărea în „Bing Bang”, primul film sonor integral românesc. Timp de mai multe luni, niciun cinematograf nu a vrut să îl difuzeze, dar ulterior filmul a avut un mare succes la public.

Bing şi Bang erau, în film, doi şomeri siliţi să fie directori de bancă ... în Cişmigiu. Ei cântă în parc, aşteptând să fie răsplătiţi cu ceva bani.

“Bing Bang” este primul film sonor integral românesc. Deşi, iniţial, timp de mai multe luni, niciun cinematograf nu a vrut să îl difuzeze, filmul a înregistrat un imens succes după ce a fost programat la Cinema Arpa (astăzi, Cercul Militar Naţional). În Bucureşti, existau în acei ani 50 de cinematografe.

Filmul a fost realizat în capitală, cu o aparatură construită de inginerul român Argani. Momentul marchează alte  două premiere, fiind primul film muzical românesc şi primul în care joacă cei doi comici.

Stroe si Vasilache "Bing Bang" 

Celebrul cuplu, format din Nicolae Stroe (1905-1990) şi Vasile Vasilache (1907-1944), a prezentat şi prima emisiune „Ora veselă” difuzată de Radio Bucureşti în ianuarie 1929.

După decesul lui Vasile Vasilache în bombardamentul Bucureştiului din aprilie 1944, Nicolae Stroe a continuat singur emisiunea care începea întotdeauna cu refrenul:

Alo, alo, aici e Stroe / (şi Vasilache),/ Şi roagă să-i daţi voie, / O clipă să vă-nveselească, / Să glumească iar cu Voi…”.

 

Stroe si Vasilache "Bing Bang" 

• 1964: Celebra trupă The Beatles efectuează primul turneu în SUA.

The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat.Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie). Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc. Fără dubiu, "The Beatles" este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

În timp ce inițial au devenit faimoși pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop, lucrările lor de mai târziu au realizat o combinație de laude atât din partea criticilor cât și din partea ascultătorilor inegalată în secolul XX. În cele din urmă, ei și-au dovedit nu doar talentul de muzicieni, au pășit granița spre cinematografie, și în particular, în cazul lui John Lennon este vorba de activism politic.

În 1964, susțin concertul "Olympia", alături de Trini Lopez și Sylvie Vartan. Single-ul I Want to Hold Your Hand va ocupa locul I în top-urile americane.

Beatlemania a explodat apoi în SUA, în urma a 3 apariții a trupei în show-ul T.V. al lui Ed Sullivan - "The Ed Sullivan Show", pe 9 februarie (73 milioane de telespectactori), 16 februarie și 23 februarie 1964. A urmat concertul de la "Coliseum", Washington, care a reușit să strângă 20.000 mii de spectatori.

Această trupă, ce cânta muzică pop pe atunci, a devenit în scurt timp un fenomen mondial cu fani care-i adorau pe membrii trupei, cu adulații isterice din partea fanilor și condamnări din partea comentatorilor culturali și alții, printre care și Frank Sinatra.

O parte a criticii adresate trupei își avea originea în confuzia asupra surselor muzicii lor (o confuzie asemănătoare a planat și asupra lui Elvis Presley în 1956, criticile provenind de la persoane care nu cunoșteau tradiția muzicii blues, R&B și gospel din care răzbătea Elvis) iar o parte era cauzată de reacția neîncrezătoare cu privire la lungimea părului membrilor The Beatles.

În 1964, ei au ocupat primele 5 poziții ale Hot 100 din revista Billboard, o realizare care nu a mai fost repetată.

The Beatles first U S visit full documentary 

În 2004 revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor. În conformitate cu aceeași revistă, muzica inovativă a trupei The Beatles și impactul cultural au ajutat la definirea anilor 1960.

• 1971: Femeile și-au câștigat dreptul de vot în Elveția

Drumul spre emancipare al femeilor a fost plin de obstacole.

Elveţienii, mai catolici decât Papa!

În 1959, cantoanele din zona franceză au acordat drept de vot femeilor pentru referendumuri. În sfârşit, din 1971 elveţiencele au drept de vot (mai puţin în două cantoane). În anii '80, bărbaţii din cantonul Appenzell Ausserrhoden au început să cedeze şi femeile au obţinut drept de vot în 1989. Mai greu a fost la Appenzell Innerrhoden, unde femeile au intentat proces. Curtea Federală Supremă a decis în 1990 că introducerea votului pentru femei în cantonul respectiv nu necesită schimbarea constituţiei cantonale.

• 1992: În baza Tratatului de la Maastricht s-a constituit Uniunea Europeană.

Miniştrii de externe şi miniştrii de finanţe au semnat Tratatul de la Maastricht (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993). Denumirea corectă a documentului este “Tratatul Uniunii Europene”. Tratatul prevede formarea Uniunii Europene cu piaţă internă, politici comune, uniune economică şi monetară, politică externă şi de securitate comună, cooperare în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.

Cele 12 ţări din CEE au semnat Tratatul de la Maastricht în Olanda, tratat care a angajat Comunitatea Economică Europeană pe calea istorică a unei uniuni politice, economice şi monetare.

• 1998: Jocurile olimpice de iarnă se deschid la Nagano, Japonia.

A XVIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă s-a desfășurat la Nagano, Japonia. Emblema jocurilor a fost o floare ale cărei petale repezentau în mod stilizat atleți ai sporturilor de iarnă. Mascota jocurilor a fost reprezentată de patru bufnițe: Sukki, Nokki, Lekki și Tsukki, nume alese din 47.484 de sugestii venite din partea publicului și în număr de patru pentru că Jocurile Olimpice au loc o dată la patru ani.

Organizare

    * Orașe candidate: Aosta (Italia), Jaca (Spania), Östersund (Suedia) și Salt Lake City (SUA).

    * Orașul gazdă a fost ales în 1991 la sesiunea CIO de la Birmingham, Marea Britanie.

    * Azerbaijan, Kenya, Macedonia, Uruguay și Venezuela își fac prima apariție la Jocuri Olimpice de iarnă.

    * Sporturi noi: curling, snowboard și hochei pe gheață feminin.

Evenimente marcante

    * Pentru prima dată, la bob masculin de 2, după patru manșe, echipajele Italiei și Canadei n-au putut fi departajate, ambele țări primind medalia de aur.

    * Norvegianul Bjørn Dæhlie cucerește trei medalii de aur în proba de schi nordic și devine primul sportiv de la Jocurile de iarnă care câștigă în întreaga carieră 12 medalii olimpice.

    * Schioara italiană Deborah Compagnoni devine, după victoria de la slalom uriaș, primul schior alpin care câștigă medalii de aur la trei ediții diferite.

                                     ***

                                

Să aveți o zi frumoasă!