8 Februarie

Este a 39-a zi a anului.

Au mai rămas 326 de zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 07 h 26 m și apune la 17 h 35 m. 

Citatul zilei

“Unele drumuri ne duc mai degrabă spre un destin decât spre o destinaţie.” (Jules Verne)

8 februarie  - Ziua Internaţională de Rugăciune pentru Victimele Traficului de Persoane

Ziua Internațională de Rugăciune pentru victimele traficului de persoane a fost instituită de Papa Francisc în anul 2015 și este celebrată în fiecare an în ziua comemorării liturgice a Sfintei Iosefina Bakhita. Tema propusă de Papa Francisc pentru anul 2018 este Migrație fără trafic. DA libertății persoanei, NU sclaviei!

Conform ultimelor studii privitoare la migrația din România – informează într-o comunicare Sr. Adina Bălan, CJ, din partea CSRM – în două din trei familii, un membru este plecat să lucreze în străinătate. Mulți dintre aceștia au ajuns victime ale exploatării. La nivel național sunt identificate anual un număr peste 800 de victime ale traficului, jumătate dintre acestea fiind copii, majoritatea exploatați în străinătate.

Sfânta Iosefina Bakita (1868 – 1947) s-a născut la Darfur, în Sudan. A fost răpită, copilă fiind, și vândută de mai multe ori în piețele africane de sclavi, pătimind o sclavie grea. Ajunsă la Veneția eliberată, a devenit creștină, iar mai apoi a intrat în mănăstirea surorilor Fiicele Carității. Și-a încheiat viaţa pe pământ la 8 februarie 1947, în mănăstirea canosiană din Schio, înconjurată de surori și în faimă de sfințenie. A fost canonizată la 1 octombrie 2000 de Papa Ioan Paul al II-lea.

Conform statisticilor oficiale, anual în România sunt identificaţi în jur de 1.000 de supravieţuitori. Din păcate, supravieţuitorii traficului de persoane descoperiţi reprezintă numai un mic procent din numărul real al victimelor traficului de persoane. Din cauza naturii ascunse a criminalităţii, este imposibil să se ştie exact câţi români sunt traficaţi şi exploataţi.

Evenimente de-a lungul timpului... 

• 1707: A luat fiinţă Noua şcoală domnească (Academia de la Iaşi), deschisă în timpul domniei a doua a lui Antioh Cantemir. 

În 1711, şcoala a încetat să mai funcţioneze.

Fondată la Iași (capitala Principatului Moldova) de către prințul Antioh Cantemir în 1707, Academia a continuat simbolic Academia Vasiliană, deși nu există o legătură directă între cele două instituții similare. Principalul reformator al Academiei a fost Grigore al III-lea Ghica (1776), care a modernizat-o pentru a concura cu universitățile europene. Studiile erau realizate în limba greacă și pentru cea mai mare parte a secolului al XVIII-lea au fost practic aristotelice. Începând din anii 1760 o serie de directori luminați au introdus în Academie studiul matematicii, al științelor naturale și al filozofiei moderne, traducând și adaptând manuale europene.

În 1814 Gheorghe Asachi a predat pentru prima dată în limba română un curs de inginerie și hotărnicie la Academie, formând o clasă de ingineri, până în 1819. În 1821 Academia a fost desființată printr-un ordin al sultanului, ca urmare a activității organizației patriotice elene, Filiki Eteria. Împrejurările politice potrivnice au făcut ca o altă academie să nu mai existe până în 1835, când a fost înființată Academia Mihăileană. Noua instituție i-a preluat pe unii profesori de la cea veche, astfel încât există o filiație directă între cele două academii. Academia Domnească nu a oferit diplome academice standard, ci doar diplome care certificau faptul că posesorul lor era demn de a purta „numele de om învățat”. Acest nume îi oferea purtătorului posibilitatea de a îndeplini diverse funcții administrative în cadrul Imperiului Otoman și în Principatele Române.

• 1828: S-a născut  Jules Verne (nume complet Jules Gabriel Verne), scriitor francez și un precursor al literaturii științifico-fantastice, apreciat pentru scrierea operelor legate de viitor, spațiu, aer și călătoria în adâncurile mării.

Jules Verne s-a născut la Nantes, fiul procurorului Pierre Verne și al soției sale, Sofia. Fiind cel mai mare din cei cinci copii ai familiei, el și-a petrecut copilăria acasă cu părinții săi. La vârsta de 9 ani, a fost trimis la școală, la Liceul Nantes, unde a studiat latina, pe care a folosit-o în povestirea sa scurtă, Le Mariage de Monsieur Anselme des Tilleuls (mij. anilor 1850).

După ce a terminat studiile de la liceu, Verne a plecat la Paris, pentru a-și continua studiile.

În 1848, împreună cu Michel Carre, a început să lucreze la operetele muzicale, din punct de vedere literar. Când tatăl lui Jules Verne a aflat că fiul său scria și compunea mai mult decât învăța pentru Drept, i-a întrerupt sprijinul financiar. În perioada aceasta s-a întâlnit cu autori de reputație, cum ar fi Alexandre Dumas și Victor Hugo, care i-au dat niște sfaturi foarte bune.

Un moment semnificativ în viața literară a lui Jules Verne l-a constituit apariția lui Pierre-Jules Hetzel, unul dintre cei mai importanți editori francezi, care a mai publicat operele lui Victor Hugo, George Sand, Erckmann-Chatrian etc.

Când s-au întâlnit, Jules Verne avea 35 de ani, iar Pierre-Jules Hetzel avea 50 de ani, și de atunci până la moartea lui Hetzel, ei au format un excelent tandem – scriitor și editor. Imediat după această întâlnire norocoasă Verne a publicat romanul Călătorie spre centrul Pământului (1864), apoi au urmat De la Pământ la Lună (1865), 20.000 de leghe sub mări (1869), Ocolul Pământului în 80 de zile (1873).

Jules Verne a rămas cel mai tradus scriitor de romane; potrivit statisticilor UNESCO, operele sale au fost traduse în 148 de limbi.

Jules Verne a murit în 1905 în urma unor complicaţii provocate de diabet, lăsând în urmă o operă literară prolifică şi o viziune care avea să schimbe lumea.

Din acest punct de vedere, este dificil să spunem dacă el a prevăzut ce avea să fie în viitor, unde avea să ajungă progresul tehnologic, sau dacă imaginaţia lui este cea care i-a influenţat pe alţi inventatori şi a făcut posibilă această evoluţie.

Fără să facem speculaţii în acest sens, trebuie să menţionăm că savanţi precum Edwin Hubble, Jacques Cousteau şi Hermann Oberth au fost fascinaţi de romanele lui Jules Verne şi au recunoscut că aceste scrieri pline de fantezie au fost pentru ei o sursă de inspiraţie.

Cum au prins viaţă invenţiile imaginate de Jules Verne?

1. Submarinele electrice. Una din cele mai cunoscute romane ale sale, „2.000 de leghe sub mări” (1869), îl prezintă pe Căpitanul Nemo străbătând oceanele lumii la bordul unui submarin electric gigant, Nautillus.

Submarinul avea săli luxoase şi era alimentat cu energie electrică. În 1964 a fost construit acest submarin, Alvin, care, deşi mult mai mic, putând găzdui doar 3 persoane, funcţionează pe un principiu similar, fiind alimentat cu baterii.

2. Emisiunile de ştiri. În 1889, Jules Verne a scris un articol, intitulat „În anul 2889”, unde descria presa viitorului. În locul clasicelor ziare, abonaţii vizionau un program în care reporterii discută cu oamenii de ştiinţă şi cu politicienii despre cele mai importante evenimente ale zilei.

Primul program de ştiri televizate a fost difuzat abia în 1920, deci după 30 de ani de la momentul în care scriitorul a descris această formă de comunicare în masă.

3. Velele solare. În 1865, în romanul „De la Pământ la Lună”, Jules Verne a scris despre o navă spaţială alimentată cu lumină. Azi există ceva similar – velele solare.

Pe 21 mai 2010, în cadrul misiunii Ikaros, Japonia a lansat cu succes o velă de acest fel, pentru a cerceta planetele din apropierea noastră. Vela, cu o lăţime de 14 metri, funcţionează cu energie solară.

Proiectul a fost propus prima dată în 1920, iar aceste vele au ca scop propulsarea navetelor spaţiale cu ajutorul radiaţiei solare, fără să mai fie nevoie de alt combustibil.

4. Modulul lunar. Jules Verne a descris tot în romanul „De la Pământ la Lună” „proiectile” care erau folosite pentru a transporta pasagerii pe Lună.

Acestea erau ataşate la „tunuri uriaşe” care când erau trase ajutau „proiectilul” să învingă forţa gravitaţiei, scriitorul folosind de obicei descrieri destul de detaliate ale tehnologiei imaginate în cărţile sale.

Acum există modulele lunare, cu care NASA a reuşit să ajungă pe Lună. Aceste capsule în care stau membrii echipajului sunt ataşate la rachetele care le propulsează şi le transportă la destinaţie, exact cum îşi imaginase sciitorul francez acum aproape 200 de ani.

5. Reclamele scrise pe cer. Atent observator a lumii din jurul său, Verne a intuit şi viitorul promiţător al reclamelor, iar în articolul „În anul 2889”, el a descris o nouă metodă de anunţuri publicitare similare scrisului pe cer.

„Toţi au observat aceste anunţuri uriaşe reflectate de nori, erau aşa de mari că puteau fi văzute de populaţia unor întregi oraşe sau chiar a unei ţări întregi”, scria Jules Verne.

Aceste intuiţii uimitoare sunt cu atât mai impresionante cu cât scriitorul nu avea o pregătire în domeniul ingineriei sau fizicii. Este adevărat însă că el avea prieteni pasionaţi de ştiinţă şi invenţii şi este foarte posibil ca multe idei să-i fi venit din discuţiile din aceştia.

Scrisul pe cer a fost folosit prima dată în 1930, de Skywriting Corporation din Statele Unite, iar printre primii clienţi s-a numărat compania Pepsi-Cola.

Pentru un asemenea proiect este nevoie de cinci avioane care zboară în formaţie şi fiecare eliberează un fum special la peste 3 km altitudine, astfel că mesajul este vizibil de la mare distanţă.

6. Videoconferinţele. Tot în articolul „În anul 2889” Jules Verne a descris „fonotelefotul”, un precursor al tehnologiei care permite acum organizarea videoconferinţelor, sistem ce face posibilă conectarea unor persoane aflate la mare distanţa unele de altele.

Iată cum îşi imagina scriitorul această tehnologie, care a devenit realitate mult mai devreme decât şi-a închipuit el: „Fonotelefotul transmite imagini prin intermediul unor oglinzi sensibile conectate cu fire”.

7. Elicopterul. Este adevărat că pasiunea romancierului francez pentru tehnologie nu se limita la discuţiile cu prietenii. El citea mereu reviste de specialitate pe care le găsea la cluburile frecventate şi chiar îşi lua notiţe din aceste publicaţii.

În anul 1862, a devenit secretarul Societăţii de Aviaţie, care avea ca scop „încurajarea transportului aerian cu aparate mai grele ca aerul”, după cum enunţau fondatorii săi.

Societatea a atras curând şi alţi membri din elita intelectuală franceză, printre care Alexandre Dumas şi George Sand, buni prieteni cu Jules Verne.

Scriitorul a fost unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai unui proiect conceput de Felix Tournachon, un jurnalist şi fotograf pasionat de invenţii, cunoscut sub pseudonimul de Nadar, membru fondator al Societăţii de Aviaţie.

Nadar a inventat helicopterul. Cel puţin pe hârtie. El şi-a imaginat practic un aparat care să zboare cu ajutorul unor aripi care se rotesc.

Încântat de proiectul la care a colaborat, Jules Verne a scris despre Societatea de Aviaţie în cărţile sale, iar numele lui Nadar apare chiar în romanul „De la Pământ la Lună”, unde inventatorul amator este menţionat sub numele Ardan.

Uriaşa maşinărie zburătoare imaginată de Jules Verne şi de prietenii săi a prins viaţă în romanul „Robur Cuceritorul” (1886), sub numele Albatros, ca invenţie a genialului Robur.

Romanul a fost ilustrat de Leon Bennett, după instrucţiunile clare ale lui Jules Verne, astfel că azi putem vedea cum şi-a imaginat el această primă aeronavă.

Povestirea lui a devenit sursa de inspiraţie pentru tânărul Igor Sikorsky, un mare fan al lui Jules Verne, care a visat toată viaţă să inventeze un aparat la fel ca Albatrosul.

În 1939, el a reuşit să ridice de la sol un aparat, VS-300, care a zburat doar câţiva centimetri, dar care poate fi considerat precursorul uriaşelor elicoptere Sikorsky de astăzi.

Poate că printre scriitorii science-fiction de astăzi se ascunde un alt Jules Verne, iar peste zeci sau sute de ani, ideile lui, considerate acum pură fantezie, vor deveni parte din viaţa de zi cu zi a oamenilor care vor trăi atunci pe Pământ sau pe alte planete.

• 1834:  S-a născut chimistul Dmitri Ivanovici Mendeleev, creatorul “legii periodicităţii” şi al  tabelului periodic al elementelor.

Tabloul lui Mendeleev este o reprezentare  a relației complexe dintre elementele chimice.  Mendeleev (m.1907),  a descoperit “Sistemul periodic al elementelor” pe care l-a aranjat sub forma de tabela si l-a perfectionat intre 1868 si 1871.

Cu ajutorul acelui tabel, Mendeleev a fost capabil să prezică atât existența altor elemente (pe care le-a numit eka-elemente) nici măcar bănuite ca ar exista pe vremea sa, precum și proprietățile lor generale.

Aproape toate previziunile sale au fost confirmate în proporții covărșitor de apropiate de 100%,  de descoperirile ulterioare din chimie.

In 1865, un alt cercetator care a incercat clasificarea elementelor a fost englezul John Newlands, profesor la Scoala de Medicina din Londra. El a asezat elementele intr-o tabela alcatuita din 7 coloane in ordinea crescatoare a masei atomice. El a evidentiat faptul ca elementele cu proprietati asemanatoare apar la intervale de 8 elemente si a eleborat asa-zisa Lege a octavelor.Alte contributii la clasificarea elementelor chimice, au mai adus cercetatorul englez Wiliam Olding, in 1864 si cercetatorul german Julius Lothar Meyer in 1868.

W. Olding a realizat un tabel foarte asemanator cu cel realizat mai tarziu de Mendeleev. Grupele sunt aranjate pe orizontala iar elementele sunt asezate in ordinea masei atomice. In tabel s-au lasat spatii libere pentru elementele nedescoperite.

Chimistul german Julius Lothar Meyer a realizat un tabel al elementelor chimice in 1864, apoi o a doua versiune in 1868, elementele fiind asezate in ordinea masei atomice. Mayer si-a publicat lucrarea mult mai tarziu decat Mendeleev, astfel incat nu a putut avea prioritate in acest domeniu. Se pare ca cei doi chimisti, Meyer si Mendeleev au descoperit sistemul periodic al elementelor in acelasi timp.

Ziua crucială pentru Mendeelev a fost cea de 17 februarie 1869 (calendarul iulian). El a anulat o vizită planificată la o fabrică şi a rămas acasă, pentru a soluţiona problema modului în care să aranjeze sistematic elementele chimice. Pentru a-l ajuta în acest demers, el a scris fiecare element şi principalele sale proprietăţi pe un cartonaş separat şi a început să le aranjeze în mai multe moduri diferite. La un moment dat, a ajuns la o formă care i s-a părut potrivită şi a copiat-o pe o foaie de hârtie. Ulterior, în aceeaşi zi, el a decis că este posibil un aranjament mai bun şi l-a copiat şi pe acesta, aranjament în care elementele similare erau grupate în coloane verticale, spre deosebire de primul său tabel, în care erau grupate pe orizontală. Aceste documente istorice există încă.

Faptul că Mendeleev a realizat că a descoperit şi nu a proiectat tabelul periodic este demonstrat de atitudinea sa faţă de acesta. În primul rând, el a lăsat spaţii în tabel, pentru elementele lipsă. Lăsând aceste goluri în tabelul elementelor nu a reprezentat per se un lucru nou, dar Mendeleev era atât de sigur de el însuşi, încât era pregătit să prezică proprietăţile fizice şi chimice ale acestor elemente nedescoperite. Succesele sale cele mai notabile au fost cu eka-aluminiul (= Galiu) şi eka-siliconul (= germaniu). Nu a existat nici un dubiu că Mendeleev descoperise un model fundamental al Naturii.  Descoperirea sa a fost prezentată oficial Scoietăţii Ruse de Chimie la 28 octombrie 1869.

A creat patentul clasic al reţetei de vodcă rusească.

În ciuda faptului că Mendeleev a fost o personalitate marcantă ştiinţifică a timpului său, onorat de foarte multe organizaţii ştiinţifice din întreaga Europă, acasă, în Rusia, a fost privit cu îngrijorare, ceea ce a dus la demisia sa de la catedra Universităţii din Sankt Petersburg în ziua de 17 august 1890. patentul clasic al reţetei de vodcă rusească, 40%  alcool.

În ultimii săi ani de activitate profesională, a creat patentul clasic al reţetei de vodcă rusească, 40%  alcool. Dar printre contribuţiile sale târzii, mult mai importante, se numără şi studierea câmpurilor petrolifere din Rusia şi contribuţia sa semnificativă la crearea primelor rafinării ruseşti.

A murit de gripă, la 73 de ani, la Sankt Petersburg. Elementul chimic numărul 101 îi poartă numele: mendeleeviu. Un crater de pe Lună a fost numit, de asemenea, Mendeleev.

Deşi a fost nominalizat la Nobel de două ori, în 1905 şi 1906, Comitetul Nobel a considerat că descoperirea lui Mendeleev, tabelul periodic, este mult prea cunoscută în epocă şi nu mai reprezintă o noutate. Practic, Mendeleev a fost o victimă a propriului succes.

• 1847: S-a efectuat, în ţara noastră, prima operaţie sub anestezie cu eter. Evenimentul s-a desfăşurat la Spitalul „Colţea” din Bucureşti, sub conducerea medicului Dimitrie Vartiadi (1805-1862) şi a chirurgului Franz R. von Isdenszy.

Construcţia Spitalului Colţea a început din iniţiativa spătarului Mihail Cantacuzino şi s-au terminat la 14 decembrie 1704. Spitalul Colţea este prima unitate sanitară din Ţara Românească, având la înfiinţare 24 de paturi, 12 pentru femei şi 12 pentru bărbaţi, după modelul vechiului spital veneţian 'Santo Lazzaro e Medicanti'.

Spitalul se întreţinea din donaţii şi veniturile aduse de moşii şi era mai degrabă o instituţie de binefacere şi îngrijire a suferinzilor săraci, decât o unitate medicală în sens modern. Cu timpul, spitalului i s-a adăugat o farmacie, o cantină a săracilor şi un turn. Clădirea veche a ars în 1739 şi a fost apoi refăcută din temelii.

A fost locul a nenumărate premiere româneşti din domeniul medical, de la prima lecţie de anatomie până la implantul cohlear, în zilele noastre.

• 1916: Conform legendei, aflat la Zürich, în cafeneaua „Cabaret Voltaire”, scriitorul Tristan Tzara creează un nou curent de avangardă: dadaismul.

Cabaret Voltaire este numele unui club de noapte înfiinţat la Zürich, Elveţia, la 5 februarie 1916, de către scriitorul german Hugo Ball şi poeta germană Emmy Hennings, care urmau să devină soţ şi soţie în anul 1920. Printre membrii fondatori se aflau pictorul Marcel Iancu (ulterior alături de el s-au aflat fraţii săi Iuliu şi George), poeţii Richard Huelsenbeck şi Tristan Tzara, Sophie Taeuber-Arp şi pictorul Jean Arp. Evenimentele desfăşurate aici au constituit baza formării unui curent oarecum anarhic şi socialist – aşa cum era catalogat de autorităţi – rebel, în fapt, cunoscut drept Dada.

În contextul în care Elveţia era ţară neutră în timpul Primului Război Mondial, mulţi din refugiaţii din întreaga Europă care soseau la Zürich erau personalităţi artistice. Doi dintre aceştia, Ball şi Hennings, au devenit aici apropiaţi de Ephraim Jan, patron al Holländische Meierei, care găzduia deja primul cabaret literar – Pantagruel – înfiinţat în anul 1915. Jan le-a permis celor doi să utilizeze una din camerele dezafectate ale locului, iar aici ia naştere Cabaret Voltaire, nume sub care un grup de artişti şi scriitori întemeiază un centru pentru distracţia artistică. Ideea de cabaret presupunea că în fiecare zi artiştii oaspeţi vor realiza prestaţii muzicale, literare sau artistice – în general -, şi vor propune, indiferent de orientarea lor politică, sugestii şi idei noi.

Astfel, intelectuali, dezertori, refugiaţi politici şi toţi cei care se manifestau împotriva războiului îşi dau întâlnire la Cabaret Voltaire, şi încearcă să răspundă absurdului prin absurd, printr-un spirit de revoltă îndreptat nu numai împotriva unor principii literare, sau a unui mod de viaţă conformist ci împotriva unui anumit tip de societate, în general.

Desigur, dacă un elveţian obişnuit al acelor vremuri s-ar fi încumetat să intre în această locantă cu siguranţă ar fi văzut ceva efectiv nebunesc: personaje exaltate, vorbind de-a valma, ţipete, „cântăreţi” la instrumente imaginare, şi multe, multe sticle de băutură. Şi, desigur, un tinerel, care încerca să le arate privitorilor cum arată dansurile populare… româneşti. Era Tristan Tzara, născut în România, ajuns la studii aici, dar mai mereu înconjurat de un grup de prieteni, poeţi, cântăreţi, dansatori, la noul său cartier general de la Cabaret Voltaire. El, alături de prietenii săi, lansaseră mişcarea Dada, o formă de artă ce însemna hazard şi scufundare în inconştient şi miza pe improvizaţie. Dada era, dacă vreţi, arta de a şoca spiritele cuminţi. Măştile lui Marcel Iancu însoţeau seratele Dada, la fel ca şi costumele stranii ce trezeau nostalgia ţinuturilor îndepărtate.

Generaţia de artişti de după Primul Război Mondial, confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dădea semne că s-ar apropia de sfârşit, a fost una din cele mai radicale din istoria umanităţii.

Intelectualii, dezertorii, refugiaţii politici, toţi revoltaţii împotriva absurdităţii acestui conflict, se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului „Voltaire”, în Zürich, capitala Elveţiei, stat neutru. Astfel, aceştia au dat naştere, în 1916, curentului avangardist dadaismul.

Vrând să răspundă absurdului prin absurd, ei îşi manifestă revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice. „Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaţiei pornind de la o tabula rasa. La Cabaret „Voltaire”, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educaţia, instituţiile, muzeele, bunul-simţ aşa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ţine de vechea ordine”, scriau adepţii curentului.

Originea numelui este neclară. Sunt păreri care susţin că provine din afirmaţia Da, folosită foarte des în discuţiile purtate de iniţiatorii mişcării. O altă variantă spune că numele mişcării lor este ales prin hazard, dintr-un dicţionar Larousse. Dadaismul cultivă arbitrariul total, neprevăzutul, abolirea formelor constituite, provocând dezordinea şi stupoarea, organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustului estetic, moralei tradiţionale, programatic puse sub semnul întrebării.

Mişcarea nu a fost o şcoală, o ideologie sau vreo religie, nu avea reguli stricte şi nici principii dureroase. Dadaismul însemna respingerea sensului limbajului văzut ca artificial, incapabil să arate sensul real al vieţii şi avea să fie punctul de pornire al unui capitol extrem de important din arta secolului XX.

Dada și Cabaretul Voltaire 

Numele lui Tristan Tzara, cea mai importantă figură artistică română legată de dadaism, figurează în panoplia scriitorilor francezi, fiindcă la vârsta de 20 de ani, el şi-a scris manifestele, piesele, articolele şi mai ales poemele în limba franceză.

Tristan Tzara – era de fapt pseudonimul său literar, numele real fiind Samuel Rosenstock – s-a născut la 16 aprilie 1896, la Moineşti, lângă Iaşi, într-o familie cu origini evreieşti.

Cel care avea să devină principalul ideolog al dadaismului s-a familiarizat foarte repede cu limba şi cultura franceză, pentru că a urmat un liceu francez la Bucureşti, însă marea sa aventură a început în anul 1915 când a plecat la studii la Zürich şi s-a asociat altor artişti veniţi din toată Europa pentru a anima celebrul Cabaret Voltaire, locul unde s-a născut această formă de revoltă numită Dada.

În 1920 se stabileşte definitiv în Franţa unde a publicat mai multe volume de poeme şi eseuri: „De nos oiseaux” (Despre păsările noastre) în 1929, „L’Homme aproximatif” (Omul aproximativ) în 1931, precum şi numeroase altele.

Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: „La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine” (Prima aventură cerească a domnului Antipyrine) – în 1916 şi „Vingt-cinq poèmes” (Douăzeci şi cinci de poeme) – în 1918, respectiv manifestele mişcării: „Sept manifestes Dada” (Şapte manifeste Dada) – în 1924.

În 1924 o întâlneşte pe artista modernistă suedeză Greta Knutson (1899-1983), cu care se va căsători în 8 august 1925, şi vor avea un fiu, Christophe, născut în 15 martie 1927. Cei doi au locuit într-o casă construită din banii familiei Gretei, pe Montmartre, până în 1937 când cei doi se vor despărţi, separare oficializată însă abia în 25 octombrie 1942.

A trecut la cele veşnice la 25 decembrie 1963, la Paris, fiind înmormântat la Cimetière de Montparnasse.

Întreaga viaţă el şi-a cultivat imaginea de „promotor al dadaismului” sau, cum ar spune unii din criticii săi, de perturbator cultural profesionist.

În anul 2011, Editura Flammarion a publicat un impresionant volum de 1740 de pagini conţinînd opera completă a celui care a instrat în istoria culturii europene cu pseudonimul Tristan Tzara.

În prefaţa operelor sale complete se arată: „În prezent, România, revenită în sânul Europei, face eforturi să-l revendice pe Tristan Tzara ca pe unui dintre fiii săi. Şi de ce nu ? Chiar dacă el nu a publicat decât câteva poezii în limba română, rădăcinile sale şi cultura sa, precum şi educaţia sa ţin de ţara triştilor” – aluzie la faptul că pseudonimul Tristan Tzara ar vrea să însemne „trist în ţara sa”. Iată însă că, la o sută de ani de „tristeţe” istorică, au apărut semnele unei recunoaşteri a valorilor româneşti fără să fie nevoie ca artiştii şi scriitorii români să-şi părăsească ţara.

• 1960: Primele opt  stele comemorative  sunt instalate în celebra Hollywood Walk of Fame .

Hollywood Walk of Fame cuprinde astazi mai mult de 2.500  stele  de mozaic si alama încorporate în trotuare de-a lungul Hollywood Boulevard și  Vine Street in Hollywood, California. Stelele sunt monumente publice care poartă numele unor  actori, muzicieni, regizori, producători, grupuri muzicale și teatrale, personaje fictive, etc devenite celebre.

Walk of Fame este o destinație turistică populară, cu 10 milioane de vizitatori în 2003.

• 1984:  A avut loc deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Sarajevo, Iugoslavia.

Mika Spiljak, preşedintele iugoslav, a deschis oficial a XIV-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă din Sarajevo.

În 1984, Jocurile Olimpice de iarnă au avut loc pentru prima dată într-o ţară socialistă.

Ospitalitatea oamenilor din Sarajevo a fost extraordinară.

La vremea aceea nu exista nicio indicaţie privind războiul care va devasta oraşul câţiva ani mai târziu.

Au participat 49 naţiuni, 1272 sportivi (274 femei şi 998 bărbaţi). România s-a prezentat cu o delegație de 19 sportivi (trei femei și 16 bărbați).

• 2002: S-au deschis Jocurile Olimpice de iarnă de la salt Lake City, în Statele Unite ale Americii.

La Jocurile Olimpice de iarnă din Salt Lake City a sporit numărul de competiţii olimpice (78); sportivi din 18 ţări, un record, au câştigat medalii de aur.

A XIX-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă s-a desfășurat la Salt Lake City, Utah, SUA. Emblema olimpică este reprezentată de un cristal de zăpadă sub care sînt desenate inelele olimpice cu înscrisul „SALT LAKE 2002”. Culorile: galben, portocaliu și bleu. Mascota olimpică reflectă deviza olimpică Citius, Altius, Fortius (Mai repede, mai sus, mai puternic); trei animale: Powder – un iepure alb, Copper – un coiot, Coal – un urs brun, au fost alese să reprezinte simbolic această deviză.

Organizare

    * Orașe candidate: Östersund (Suedia), Ville de Québec (Canada) și Sion (Elveția).

    Salt Lake City a fost ales drept oraș gazdă la 16 iunie 1995 la cea de-a 104-a sesiune a CIO de la Budapesta.

    * Au fost primele Jocuri sub președinția lui Jacques Rogge.

    * Fiind primele Jocuri Olimpice desfășurate după evenimentele de la 11 septembrie, măsurile de securitate au fost fără precedent.

    Ceremonia a fost deschisă de o gardă de onoare a sportivilor americani, însoțiți de politiștii și pompierii din New York.

    * Pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice de iarnă, flacăra olimpică a fost aprinsă de o echipă, naționala de hochei a SUA.

    * Pentru prima dată, proba de bob feminin echipaj de două persoane face parte din programul olimpic.

Evenimente marcante

    * Estonia și Croația au câștigat prima lor medalie olimpică la Jocurile Olimpice de iarnă.

    * China și Australia au câștigat prima lor medalie olimpică de aur la Jocurile Olimpice de iarnă.

    * După o operație la genunchi și o lungă recuperare, croata Janica Kostelic câștigă trei medalii de aur și una de argint la schi alpin devenind prima schioară care cîștigă patru medalii în decursul aceleiași ediții a jocurilor.

    * După 50 de ani de așteptare, echipa de hochei pe gheață a Canadei devine campioană olimpică învingînd SUA cu scorul de 5-2.

   *  Schiorul norvegian Kjetil Andre Aamodt devine cel mai medaliat schior din istoria jocurilor olimpice.

    * Norvegianul Ole Einar Bjorndalen a devenit primul biatlonist care a cucerit toate cele patru medalii de aur ale disciplinei.

Fapt divers

    * Singurul membru al delegației Insulelor Bermude, Patrick Singleton, a defilat doar în șort la ceremonia de deschidere.

    * Olimpiada a fost marcată de două scandaluri: trei cazuri de dopaj, cele mai multe din istoria Jocurilor Olimpice pentru o singură Olimpiadă și amenințările cu boicotul venite din partea Rusiei și Coreei de Sud din cauza arbitrilor.

    * Într-un top al celor mai frumoase și al celor mai urâte momente ale acestor Jocuri Olimpice alcătuit de BBC, momentul cel mai frumos a fost considerat victoria sportivul australian Steven Bradbury, care a câștigat medalia de aur la short track, în proba de 1.000 de metri, după ce ceilalți patru concurenți au căzut la ultima curbă înainte de linia de sosire. Cel mai urât moment a fost considerat subiectivitatea arbitrilor în unele sporturi olimpice. Cel mai bun lucru l-au constituit Munții Wasatch Front, care au oferit un peisaj minunat pentru Jocurile Olimpice. Cel mai rău lucru a fost declarată taxa de 18% adăugată fiecărei note de plată pentru confortul dumneavoastră.

Să aveți o zi frumoasă!