Este a 60-a zi a anului.
Au mai rămas 305 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 53 m și apune la 18 h 03 m.
Citatul zilei
”Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o urâcioasă boală, ce nu se vindecă în şcoale, ba nici în spitale.” (Ion Creangă în Păcală)
Semnificația
zilei de 1 Martie
Mărţişor:
semnificaţie, istoric, legendă
După vechiul
calendar roman, 1 Martie reprezenta prima zi din an şi avea loc sărbătoarea
Matronalia – unde se desfăşurau serbările lui Marte, zeul forţelor naturii, al
primăverii şi al agriculturii.
În calendarul
romanilor, ziua de 1 Martie era închinată zeului Marte, patronul forţelor
naturii, al primăverii şi al agriculturii. Astăzi, ea emană bucuria renaşterii,
credinţă, optimism şi veselie.
În prima zi a
lunii martie, femeile şi copiii poartă mărţişorul, podoaba cu şnur alb-roşu,
care reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig,
fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric.
Se spune că
strămoşii noştri purtau monede găurite, atârnate de un fir împletit, colorat în
alb şi negru. Bănuţii erau de aur, argint sau metal obişnuit, indicând cât de
bogată sau de săracă era persoana care îi purta. Albul însemna revenirea la
viaţă a naturii şi căldura verii, în timp ce negrul semnifica frigul iernii.
Săpăturile
arheologice au scos la iveală mărţişoare cu o vechime de peste 8000 de ani. Sub
forma unor pietricele de râu, vopsite în alb şi roşu, ele erau înşirate pe aţă
şi se purtau la gât.
Culoarea roşie
era dată de foc, sânge şi soare, însemnând naşterea şi viaţa, adică femeia, iar
albul era limpezimea apelor, culoarea norilor, zăpada rece şi pură, semnificând
înţelepciunea bărbatului. Împletirea şnurului arăta legătura inseparabilă
dintre cele două elemente ale vieţii.
Mărțișorul este un mic
obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care
apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Femeile și fetele
primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii
primăverii.
Originile sărbătorii
mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa atât Români cât și la
Bulgari (sub numele de Martenița) este considerată ca fiind datorată
substratului comun Daco-Tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la
ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini, care, la Bulgari, sunt
legate de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681. Se mai
consideră deasemenea că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului
Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui
Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și
vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul
însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până
la începutul secolului al XVIII-lea.
În prezent, mărțișorul
este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom
fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că
dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se
va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor
României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.
Originea mărţişorului
Majoritatea
specialiştilor consideră că originea sărbătorii este daco-tracică, însă ea
prezintă şi influenţe romane. Atât la romani, cât şi la geto-daci, anul începea
la 1 Martie. Numele lunii martie, cunoscută în popor drept mărţişor sau marţ,
provine de la numele zeului Marte, divinitate asociată războiului, dar şi
fertilităţii şi vegetaţiei. Fetele adolescente purtau şi ele mărţişor la gât în
primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr şi să-l
păstreze până la sosirea primilor cocori şi înflorirea arborilor. În prezent,
mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile
unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se
zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom,
aceasta se va împlini numaidecât.
Vârsta mărţişorului,
simbolul alb-roşu prin care ne semnalăm unii altora că a venit primăvara, este
de aproximativ 8.000 de ani, susţin etnografii.
Mărţişoarele dacilor
erau salbe din pietricele de două culori sau monede purtate pe un şnur
alb-negru din lână.
Moneda putea fi din aur,
din argint sau din bronz şi indica statutul social.
Mai târziu simbolul
primăverii a început să fie confecţionat din aţă.
Iniţial, culorile
mărţişorului erau alb şi negru – dominante în natură la sfârşitul iernii şi
începutul primăverii.
Apoi, negrul a fost
înlocuit cu albastrul, după care, prin secolele 18-19, albul a fost combinat cu
roşul.
Mărţişoarele alb-negru
sugerau fertilitatea, unirea cerului cu pământul, împletirea luminii cu
întunericul.
Culoarea roşie, a
focului, sângelui și Soarelui, simboliza viaţa și femeia, iar albul era asociat
cu limpezimea apelor și înţelepciunea bărbatului. Astfel, împletirea într-un
șnur a firelor albe și roșii exprima armonia dintre cele două aspecte.
Pe parcursul timpului,
mărţişoarele s-au purtat la gât, ca salbă, la mână, ca brăţară, iar acum se
poartă preponderent la piept, lângă inimă.
Semnificaţia şnurului
împletit din două culori
Mărţişorul a fost
conceput ca o amuletă legată cu un şnur împletit din două fire-unul alb
(simbolizând divinitatea, sănătatea, puritatea sufletească şi împlinirea) şi
unul roşu (ca simbol al dragostei pentru frumuseţile eterne ale vieţii :
prietenia, fidelitatea şi onoarea).
În tradiţia populară,
cele două culori (alb şi roşu) din care se împleteşte şnurul cu care se leagă mărţişorul-talisman
reprezintă şi cele două anotimpuri de bază (iarna şi vara), în timp ce
primăvara şi toamna sunt considerate doar anotimpuri de trecere.
Credinţe legate de
ziua Mărţişorului
Şi acum, în lumea
satelor se crede că, tânăra care nu poartă mărţişorul primit în zorii zilei de
1 Martie, se va ofili şi nu va avea noroc tot anul.
În ziua de 1Martie, în
Banat, tinerele fete nemăritate se spală cu zăpadă sau cu apă adunată de pe
frunzele fragilor din pădure în ziua de Mărţişor. Când ritualul este respectat
potrivit tradiţiei, tinerele fete se vor mărita în acel an.
În localităţile din
Transilvania, mesagerul primăverii, Mărţişorul, se agaţă de uşi, de ferestre şi
de coarnele animalelor domestice; se crede că Mărţişorul, fiind un odor sfânt,
va îndepărta duhurile rele şi deochiul.
În judeţul Bihor,
localnicii cred că, dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 Martie,
vor deveni mult mai frumoşi şi mai sănătoşi.
În Banat, fetele se
spală cu zăpadă pentru a fi iubite. Totodată, în localităţile din Banat, fetele
oferă mărţişoare băieţilor, lucrate chiar de ele.
Şi în localităţile din
Moldova, în ziua de 1 Martie, fetele oferă mărţişoare băieţilor. La rândul lor,
băieţii dăruiesc fetelor mărţişoare de 8 Martie, spre deosebire de restul
zonelor geografice din ţară.
Câteva lucruri mai
puțin cunoscute despre srbatoarea a mărțișorului:
- nu se știe exact când s-a sărbătorit prima dată această zi, dar acum 8.000 de ani era deja marcată ziua cu mărțișorul, care ăși are originea ăn practicile agrare de atunci
- romanii sărbătoreau 1 martie, care se numea după Zeul Marte, cel care era responsabil cu ocrotirea câmpului,al turmelor și care reprezenta renașterea naturii
- dacii purtau la gât mărțișoarele, care erau confecționate din pietricele albe și roșii. Roșu era sângele și soarele, viața, adică femeia, iar albul era claritatea apelor și reprezenta înțelepciunea bărbatului. Îmbinarea celor 2 culori în șnur însemna armonia celor doi
- dacii considerau aceste mărțisoare ca fiind amulete și credeau că au puteri de protecție solară, că aduc frumusețe și fertilitate. Ei le purtau până când înfloreau copacii și apoi, le atârnau de crengi.
Una
dintre legendele despre mărțișor spune că un zmeu a răpit soarele pentru 3
anotimpuri, până iarna, când un viteaz l-a înfruntat pe zmeu și a redat astrul
cerului și oamenilor. Din păcate, în luptă a fost rănit, iar sângele s-a scurs
pe zăpadă, astfel dând națtere ghioceilor, cei care vestesc primavera.
O
altă legendă istorisește cum Primăvara se plimba într-o poiană, când a observat
un ghiocel cum răsare. A vrut să îl ajute și a îndepărtat zăpada din jur si
înfuriind Iarna. Aceasta din urmă a trimis un frig teribil peste ghiocel care a
înghețat. Primăvara a vrut să îi țină cald cu mâinile, dar s-a rănit la un
deget, sângele curgându-i peste floare, trezind-o la viață, astfel Primăvara
învingând Iarna.
În regiunea Moldovei și în Bucovina, de 1
martie femeile oferă mărțișoare bărbaților, iar de 8 martie bărbații le bucură
pe femei cu mărțișoare.
În Bulgaria sărbătoarea se numește
Martenita și chiar și animalele primesc mărțișor.
În Federația Rusă sărbătoarea revenirii
primăverii este pe 8 februarie și se numește Maselnita, iar cele mai importante
sunt clătitele, care amintesc de soare.
Înspre sfârșitul secolului al XIX-lea,
copiii primeau mărțișoare de la părinții lor. Aceștia legau o monedă de argint
sau de aur de firmul mărțișorului. Aceste mărțișoare erau purtate ca un fel de
amulete.
Mărțișor altfel
Cel mai lung mărțișor din lume a fost
realizat în America de 2 designeri români, care au realizat un mărțișor lung de
584,6 metri. A fost realizat din jad, agat, coral roșu, perle și cristale, ce au
fost montate pe pene de struț, de păun și dantelă.
Zilele Babei Dochia - Legende, obiceiuri, superstiții
Zilele Babei Dochia - Legende, obiceiuri, superstiții
Calendarul
popular de primăvară începe cu Baba Dochia și zilele ei (supranumite Zilele
babei) (9 sau 12), de la începutul lunii martie, peste care s-a suprapus
sărbătoarea creștină a Sfintei Mucenițe Evdochia.
Zilele babei
corespund cu zilele de urcuș ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuș dedicat
morții și renașterii sezoniere a zeiței agrare și a timpului calendaristic, în
preajma echinocțiului de primăvară. Obiceiurile și practicile magice de înnoire
a timpului se concentrează în prima zi a ciclului, 1 martie, numită zonal
Dochia, Marta, Mărțișor, și în ultima zi, la moartea Dochiei, 9 martie, numită
Moși, 40 de Sfinți.
Baba Dochia era,
în concepția arhaică, celebrată ca divinitate maternă, agrară și lunară. Luna
însăși, ca zeitate, avea o semnificație malefică, fiind prototipul femeii
capricioase, care patrona noaptea, iarna și frigul, spre deosebire de Soare,
zeitatea paternă, înțelegătoare, patronul zilei, verii și al vieții. Zilele
babei semnificau lupta dintre forțele întunericului și ale luminii, între
noapte și zi.
Despre Baba
Dochia tradiția populară spune că a pus rămășag cu omătul și cu frigul că ea
este mai voinică decât ei. Frigul s-a întărâtat, baba și-a pus cele nouă
cojoace și frigul n-a avut ce-i face. Când a început să ningă, baba și-a întors
un cojoc pe dos și tot ea a fost cea mai puternică. Tot schimbându-se vremea,
baba a început să-și lepede din cojoace. Lepădând câte unul, în fiecare zi, a
rămas fără nici unul și a înghețat, transformându-se în stană de piatră.
Socotite
periculoase, zilele babei Dochia prilejuiau efectuarea unor rituri de divinație
privind mersul timpului și soarta omului: 'Cum va fi în ziua Dochiei (1 martie)
așa va fi și vara. Dacă în zilele babei Dochia ninge și-i furtună, atunci se
zice că ea leapădă un cojoc. Zilele ei se numesc cojoace'. (Straja, Bucovina)
''Flăcăii își
aleg, prin februarie, o zi a babei și cum va fi ziua așa va fi nevasta lui:
urâtă sau frumoasă''. ''La zi întâi martie se ursesc prieteni și rude, cele
nouă babe, câte una de persoană, numindu-și zilele în care să fie fiecare ursit
și cum va fi timpul (luminos, noros sau posomorât) în ziua unui ursit, tot așa
îi va fi și inima tot anul''. (Țepu, Tecuci)
Obiceiul de a se
repartiza o zi dintre cele 9 sau 12, câte unei persoane dintr-o colectivitate
este încetățenit în mai toate regiunile țării. Se consideră că, după cum va fi
ziua respectivă din Babe, așa va fi și sufletul sau firea persoanei ursite în
acel an.
Scenariul ritual
de înnoire a anului este format din obiceiuri și acte magice arhaice:
aprinderea focurilor, afumarea curților și anexelor gospodărești, bătutul
pământului cu ciomege pentru scoaterea căldurii și alungarea frigului,
prepararea alimentelor rituale (Măcinici, Sfinți), previziunile meteorologice,
practicile de pomenire a morților, începerea simbolică a unor activități
economice (scoaterea plugului, a stupilor de la iernat, semănatul răsadului de
varză), confecționarea calendarului simbolic din șnurul bicolor, reprezentând
anotimpurile de bază ale anului (iarna, vara). Fără să li se cunoască prea bine
semnificația, multe din obiceiurile Zilelor Babei se practică și astăzi. După
zilele capricioase ale Babei Dochia ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite
zilele moșilor.
Ziua
Automobiliștilor Militari
În primăvara
anului 1917, în cadrul procesului de reorganizare a armatei române – refugiate,
împreună cu autorităţile statului, în Moldova – era înfiinţat, cu începere de
la 1 martie 1917, prin Înaltul Decret nr. 245 din 22 martie 1917, Regimentul de
Tracţiune Automobilă. Acest moment semnifică apariţia Armei Auto în cadrul
organismului militar românesc. Regimentul nou-înfiinţat înlocuia Compania de
Automobile a Armatei creată prin Decizia Ministerială nr. 304 din 11 august
1915.
Prin Decizia
Ministerială din nr. 520, din 27 martie 1917, se prevedea ca Regimentul de
Tracţiune Automobilă să fie structurat, pentru partea activă, pe 3 batalioane
„de automobile, autocamioane, autocamionete şi alte asemenea”, precum şi
companii de motomitraliere, grupuri de autotunuri şi automitraliere. Pentru
partea sedentară se stipula înfiinţarea unui batalion de depozit şi a unei
şcoli de şoferi.
În ceea ce
priveşte factorul uman, se stabilea ca ofiţerii necesari acestui regiment sa
fie luaţi dintre ofiţerii activi şi de rezervă, precum şi dintre subofiţerii
din cadrul formaţiunilor de automobile de pe lângă unităţile militare, aceştia
din urmă trebuind să treacă un examen de specialitate. Cei care reuşeau la
examen erau asimilaţi gradului de sublocotenent, păstrându-şi acestă asimilare
pe timpul campaniei, ei putând fi înaintaţi la gradele asimilate imediat
următoare.
Cam asta ar fi
scurta istorie a unei arme fara de care nu se poate duce nici-o operatie
militara. Fie ca este vorba de transport de personal, fie ca este vorba de
transport armament ,munitii,hrana sau materiale logistice, automobilistii
militari sunt principalul pilon in sustinerea logistica a luptei.
Ziua ''Zero
discriminare''
Ziua ''Zero
discriminare'' este marcată în fiecare an, începând din 2014, la 1 martie, la
iniţiativa UNAIDS - Programul Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA.
Campania ''Zero
discriminare'' se doreşte a fi un apel adresat oamenilor de pretutindeni de a
promova şi sărbători diversitatea, toleranţa şi incluziunea şi de a acţiona
împreună pentru a pune capăt discriminării.
Cu ocazia zilei ''Zero
discriminare'', UNAIDS subliniază dreptul fiecăruia de a nu fi discriminat.
Astfel, se arată pe site-ul UNAIDS (www.unaids.org), nimeni nu ar trebui să fie
vreodată discriminat din cauza vârstei, sexului, identităţii de gen, orientării
sexuale, vreunui handicap, rasei, etniei, limbii, stării de sănătate (inclusiv
HIV), localizării geografice, statutului economic sau statutului de migrant,
sau din oricare alt motiv. Din păcate, totuşi, discriminarea continuă să
submineze eforturile de a realiza o lume mai dreaptă şi echitabilă. Mulţi
oameni se confruntă zi de zi cu discriminarea, legat de cine sunt ei sau de
ceea ce fac.
Discriminarea nu va
dispărea fără o abordare activă a unor aspecte precum ignoranţa, practicile şi
credinţele care o alimentează, se mai arată pe site-ul www.unaids.org. Stoparea
discriminării necesită o acţiune din partea tuturor. Ziua ''Zero discriminare''
reprezintă o ocazie de a sublinia faptul că toţi putem lua parte la
transformare şi putem lua atitudine în direcţia unei societăţi mai corecte şi
mai echitabile.
Iniţial, campania
''Zero discriminare'', lansată de USAID, a pornit de la nevoia de informare şi
sensibilizare a comunităţii în legătură cu HIV/SIDA, pentru a stopa răspândirea
infecţiei cu HIV şi a învinge această teribilă maladie. Nivelul scăzut de
informare privind HIV/SIDA a dus adesea la discriminarea persoanelor infectate
cu acest virus sau bolnave de SIDA. Discriminarea faţă de persoanele cu HIV le
face pe acestea să-şi ascundă boala, fapt ce duce, în consecinţă, la
răspândirea acesteia.
În 2013, cu prilejul
Zilei mondiale de combatere a HIV/SIDA, directorul executiv al UNAIDS, Michel
Sidibé, a propus marcarea, la 1 martie 2014, a Zilei internaţionale ''Zero
discriminare''. Ca simbol al acestei zile a fost ales fluturele. Michel Sidibé
a lansat Ziua ''Zero discriminare'' pe 27 februarie 2014, în cadrul unui amplu
eveniment desfăşurat la Beijing, în China. ''Răspunsul în faţa SIDA a oferit
omenirii lecţii importante de toleranţă şi compasiune'', a declarat Michel
Sidibé. ''Se ştie că atât dreptul la sănătate cât şi dreptul la demnitate
aparţin tuturor. Lucrând împreună, ne putem transforma, putem transforma
comunităţile noastre şi lumea noastră astfel încât să se ajungă la zero
discriminare'', a spus directorul executiv al UNAIDS.
Eradicarea SIDA până în
anul 2030 este o parte integrantă a obiectivelor de dezvoltare durabilă care au
fost adoptate în unanimitate de către statele membre ale Organizaţiei
Naţiunilor Unite în 2015.
În cadrul celei de-a
37-a reuniuni a Consiliului Coordonator al Programului UNAIDS, a fost adoptată
o nouă strategie, pentru a pune capăt epidemiei de SIDA până în 2030, conform
site-ului www.unaids.org. Strategia UNAIDS pentru perioada 2016-2021 este una
dintre primele strategii din cadrul sistemului ONU, aliniate obiectivelor de
dezvoltare durabilă, care stabilesc cadrul pentru politica de dezvoltare la
nivel mondial în următorii 15 ani, inclusiv în ceea ce priveşte eradicarea epidemiei
de SIDA până în 2030.
În conformitate cu
Rezoluţia A/Res/70/228, Adunarea Generală a ONU a convocat în perioada 8-10
iunie 2016, la sediul ONU din New York, o reuniune la nivel înalt privind
HIV/SIDA. Cu acest prilej a fost adoptată Declaraţia politică din 2016 a ONU
privind stoparea SIDA, care conţine mai multe angajamente urgente în acest
sens. Printre acestea se numără reducerea numărului de noi infecţii cu HIV la
mai puţin de 500.000 până în 2020, reducerea deceselor asociate cu SIDA la mai
puţin de 500.000 până în 2020, precum şi eliminarea stigmatizării şi a
discriminării legate de HIV până în 2020.
În ceea ce priveşte
campania antidiscriminare, numeroase organizaţii promovează activ această cauză
prin diferite activităţi, pentru a evidenţia dreptul oricui de a trăi în
deplină demnitate, indiferent de vârstă, gen, orientare sexuală, naţionalitate,
etnie, culoare a pielii, profesie, educaţie şi credinţă.
Ziua Natională a
Velșilor (galezilor) din Marea Britanie, pe tot cuprinsul Țării Galilor .
Sărbătoarea Sfântului David este o sărbătoare
creștină în timpul căreia velșii îl celebrează pe Sfântul David, patronul Țării
Galilor, mort în ziua de 1 martie anul 589. Data morții sfântului este
sărbătoare naționalăpe tot cuprinsul Țării Galilor .
Velșii sunt una dintre
cele şase naţiuni celtice din Europa şi tara lor este în prezent parte a
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
În velsă, acestei țări
i se spune Cymru (pronunţat Kum-ri), iar în latină i se spunea Cambria.
Până la cucerirea ei
în 1282 de către Edward I al Angliei, Ţara Galilor era divizată în numeroase
principate independente.
Ca urmare a Actului de
Unire emis de regele Henric al VIII-lea (el însuşi provenit dintr-o familie de
origine velsa), ţara a devenit parte componentă a regatului Angliei în 1536.
Prin traditie, fiul
cel mare al regelui Angliei ia titlul de Print de Wales.
Ziua Berii în Islanda
În Islanda, la 1
martie se sărbătorește berea. La 1 martie 1989, s-a pus capăt unei prohibiții
care a durat 74 de ani. Interdicția comercializării băuturilor alcoolice,
impusa în 1915, a fost votată printr-un referendum desfășurat în anul 1908. Nu
locuitorii Islandei, ci Spania a protestat prima față de această restricție,
refuzând, în anul 1921, sa mai cumpere peste din Islanda atât timp cât
islandezii nu cumpara vinuri spaniole. Inspirați de acordul pentru vin,
islandezii au legalizat, în 1935, si băuturile spirtoase, dar nu și berea, pe
motiv că e prea ieftina și se bea în cantități mari. Ca atare, multa vreme, în
Islanda s-a vândut numai bere fără alcool (pe care ei o numesc pilsner!), în
care bărbații puneau singuri tărie pentru a o „îmbunatăți". Acum 27 de ani
s-a pus capăt acestei prohibiții si la 1 martie 1989 a avut loc primul festival
al berii alcoolizate. De atunci, prima zi a lunii martie se numește Ziua Berii,
iar islandezii beau numai bere, în cinstea ei.
Evenimente de-a lungul
timpului…
- 1445: S-a născut Sandro Botticelli, pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene.
Frumusețea și grația figurilor
create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din lucrările sale o
operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este
și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane.
Personajele sale cu chipuri ușor melancolice au, în general, o expresie
visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc.
Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino,
animator al "Academiei Florentine", atestă sensibilitatea deosebită
și bogata viață lăuntrică a artistului.
Compoziția Primăvara
este o operă fină și complexă, care radiază frumusețe și o grație aparte.
Figura centrală este Venus în jurul căreia se grupează celelale personaje:
Primăvara împrăștiind flori, lângă ea Flora și Zefirul, la stânga cele Trei
Grații și zeul Mercur cu caduceul, deasupra lor Cupidon. Privitorul are
impresia că spațiul pictural este o scenă de teatru, foarte la modă în epoca
Renașterii.
- 1565: A fost fondat oraşul Rio de Janeiro, de către cavalerul portughez Estacio de Sá, care l-a numit „São Sebastião do Rio de Janeiro, în onoarea regelui Sebastian al Portugaliei.
Rio de Janeiro
(însemnând „râu de ianuarie”) este un oraș din sud-estul Braziliei, situat în
statul cu același nume. Adesea, în mod colocvial, orașului i se mai spune și
Rio. Orașul este faimos pentru plajele sale Copacabana și Ipanema cu hoteluri
așezate de-a lungul lor, pentru statuia monumentală Cristo Redentor (Cristos
Mântuitorul) de pe muntele Corcovado, precum și pentru carnavalul din Rio.
Populația orașului
este de aproximativ 6.150.000 locuitori (2004), ocupând o suprafață de 1.256
km². Zona metropolitană cuprinde o populație de 10-13 milioane de locuitori.
Golful în care este
situat Rio de Janeiro (Golful Guanabara) a fost descoperit de europeni la 1
ianuarie 1502, prin exploratorul portughez Gaspar de Lemos; l-a numit
"Rio" pentru că a crezut că era mai degrabă o gură de râu decât un
golf.
Orașul Sfântul
Sebastian Rio de Janeiro a fost fondat la 1 martie 1565 în onoarea regelui
Sebastian I al Portugaliei.
Rio de Janeiro a fost
capitala Braziliei din 1764 până în 1960, când guvernul a fost transferat la
Brasília, dar el a rămas unul dintre cele mai importante orașe din țară, al
doilea ca mărime după São Paulo. Între 1808 și 1821, în timpul invaziei
napoleoniene a Portugaliei metropolitane, orașul a devenit capitala Portugaliei
și a imperiului portughez.
- 1788: S-a născut Gheorghe Asachi,
poet,
prozator și dramaturg român; precursor al generației pașoptiste, unul din
întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a
recuperat manuscrisul Ţiganiadei, epopeea lui Ion Budai-Deleanu.
Un erudit de tip
renascentist, avand o cultura vasta si iluminista, cu abilitati in variate
domenii artistice – inginer, profesor, diplomat, grafician, ziarist, pictor,
tipograf, arhivist, dramaturg, cunoscator al mai multor limbi straine, polona,
rusa, latina, germana, italiana, franceza, engleza, calauzit de o ideologie
liberala progresista, cu o puternica dragoste de patrie si popor, Gheorghe
Asachi, acest precursor al generatiei pasoptiste, si-a inchinat intreaga viata
impulsionarii si dezvoltarii culturii romanesti.
Lui ii datoram
publicarea primei gazete romanesti din Moldova, Albina Romaneasca (1829).
A condus numeroase
reviste literare, iar in anul 1869, la varsta de 81 de ani, pleaca in calatorie
la Lemberg, in Galitia, si recupereaza manuscrisul lui Ion Budai-Deleanu,
epopeea bufa Tiganiada.
Gheorghe Asachi a
organizat primele reprezentatii teatrale in limba romana (1816), precum si
Conservatorul filarmonic dramatic (1836). In poezie a abordat toate speciile:
ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditatii, balade. Operele sale istorice,
Dragos, Petru Rares, Rucsandra Doamna, au constituit sursa de inspiratie pentru
toate nuvelele lui Costache Negruzzi.
O realizare foarte
importanta o constituie Academia Mihaileana, deschisa in 1835, care va
constitui un teren propice pentru cultivarea intelectualitatii.
Gheorghe Asachi este,
totodata, si unul din pionierii picturii romanesti, precum si initiatorul
invatamantului artistic in scolile moldovenesti.
A fost îndrumător
cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică și unul
din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din
Moldova, Albina Românească (1829), a organizat primele reprezentații teatrale
în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836).
A fost o personalitate
complexă, îndrumător și animator al vietii artistice și culturale, organizator
al școlilor naționale din Moldova, unul din pionierii picturii românești și
inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești.
- 1810: S-a născut Frederic Chopin, compozitor și pianist polonez (d. 1849)
Frédéric François
Chopin a fost un compozitor polonez din
perioada romantismului. Este considerat drept unul dintre cei mai prolifici și
influenți compozitori de muzică pentru pian.
Conform familiei
compozitorului, Chopin s-a născut pe 1 martie 1810. Nu există niciun certificat
de naștere atestând acest lucru. Certificatul de botez prezintă 22 februarie
drept ziua sa de naștere, însă acest fapt este considerat o eroare din partea
preotului.
Compozitor şi pianist
romantic polono-francez, celebru pentru piesele sale pentru pian solo şi
concertele pentru pian. Deşi a compus aproape numai lucrări dedicate acestui
instrument, multe dintre ele scurte, Chopin este considerat unul dintre marii
poeţi ai muzicii, graţie imaginaţiei de un mare rafinament şi perfecţiunii sale
artistice.
Fotografie cu Chopin, considerată a fi opera lui Louis-Auguste Bisson în 1849, cu puțin timp înainte de moartea sa. Este confundată adesea drept un dagherotip. |
Având un suflet
sensibil și nobil, Frederic Chopin a fost un artist romantic tipic;
compozițiile sale cu o tonalitate personală au avut un efect determinant
aproape o jumătate de secol asupra stilului interpretativ al concertelor de
pian, acestea fiind preferate și azi în programele de concerte.
Când auzim de Chopin
de regulă ne vine în minte un singur instrument muzical: pianul. Cu toate că
niciodată nu i-a plăcut să dea concerte, apărând doar de 30 de ori în fața
publicului, ca pianist era mai bun decât mulți virtuozi ai secolului al
XIX-lea. A contribuit foarte mult la schimbarea muzicii pentru pian. Prietenul
său Robert Schumann caracteriza compozițiile cu stil novator ale lui Chopin
drept lovituri de tun ascunse într-un buchet de flori.
Frederic a fost un
copil minune. Desena caricaturi, scria poezii – și fără o pregătire formală –
cânta la 4 mâini la pian cu sora sa Ludwika. La vârsta de 6 ani a luat primele
lecții de pian de la un profesor local, care i-a făcut cunoscut repertoriul
clasic german, mai ales compozițiile lui Johann Sebastian Bach. Improviza cu
plăcere, iar la vârsta de 7 ani, în 1817, a realizat prima compoziție, o
poloneză. Tânărul compozitor a fost desemnat cu mândrie de presa poloneză drept
un geniu. Vestea s-a răspândit cu repeziciune printre melomani și a fost
copleșit cu invitații de a concerta în fața publicului. Debutul său
concertistic a avut loc la vârsta de 8 ani.
De la vârsta de 11
ani, Frederic a învățat componistica la Conservatorul din Varșovia, nou
înființat. La vârsta de 15 ani i-a
apărut Rondoul în do-minor opus 1 compus pentru pian. Studiile aprofundate le-a
început cu un an mai târziu, în 1826, sub conducerea profesorului J. Elsner. În
acest timp – ca de altfel în toată viața lui – a fost un participant pasionat
la serate muzicale, concerte și spectacole de operă. Varșovia însă nu făcea
parte din centrele muzicale europene importante. În scurt timp, Chopin a simțit
nevoia de a place în străinătate pentru a dezvolta, îmbogăți și aprofunda
capacitățile sale muzicale.
În 1829 tânărul artist
dădea concerte la Viena și avea un succes răsunător. Pe vienezi i-a uluit
noutatea muzicii sale. S-a întors în Varșovia, dar cu intenția fermă de a
realiza o carieră internațională.
Nu s-a lăsat nici de
activitatea componistică – în această perioadă s-au născut două concerte pentru
pian și orchestră, și o variațiune pe aria La ci darem da mano din opera Don
Giovanni de Mozart. Chopin a compus concertele pentru a-și etala calitățile de
orchestrator. Aceste opere au contribuit și la îmbogățirea tehnicii sale
interpretative pianistice. Muzica lui Chopin, pe lângă virtuozitatea sa, poartă
și un mesaj profund contrar altor compozitori care scriau doar pentru etalarea
virtuozității instrumentale. Digitația, utilizarea pedalelor și ritmul au făcut
tonalitatea pianului mai colorată, i-au mărit expresivitatea. Stilul
interpretativ introdus de compozitorul polonez a devenit determinant în cadrul
artiștilor instrumentiști în următoarea jumătate de secol.
Talentul muzical ieșit
din comun al lui Chopin a devansat epoca sa. Contemporanii săi apreciau
rafinamentul și nuanța compozițiilor sale, dar nu au remarcat faptul că
limbajul muzical al lui Chopin era absolut nou și în întregime polonez.
Chopin a compus
aproape numai piese pentru pian (are două concerte pentu pian și orchestră cu
instrumentație făcută de el: concertele pentru pian și orchestră în fa minor și
mi minor). Opera sa se compune printre altele din: 2 fantezii muzicale, 27 de
studii, 26 de preludii, 17 poloneze, 58 de mazurci, 17 valsuri, 21 de nocturne,
4 balade, 4 scherzouri, 4 improntu-uri. Mazurcile, valsurile și polonezele
compuse încă în Polonia sunt de fapt dansuri stilizate. Mazurcile sunt lirice
și intime, iar valsurile sunt compoziții sclipitare destinate saloanelor. Nu
este greu de observat inspirația lor patriotică în unele piese compuse în
străinătate.
Chopin a compus ambele
concerte pentru pian și orchestră înainte de a pleca în străinătate, și
sentimental amândouă se leagă de răscoala din noiembrie ce a avut loc în
Polonia cotropită.
Se poate percepe ca o
ironie a soartei evenimentul ce a avut loc în perioada răscoalei împotriva
Rusiei. După atentatul din Varșovia din 19 septembrie 1862 împotriva
guvernatorului țarist, generalul Berg, rușii au răscolit palatul familiei
Zamoyski, și au aruncat afară pe fereastră pianul lui Chopin, la care compusese
și cele două concerte.
Dragoste și boală
În octombrie 1836 la
prietenul său Liszt a cunoscut-o pe George Sand, pe adevăratul său nume Aurore
Dudevant, o scriitoare franceză cu o fire extravagantă. Scriitoarea era
pasionată de oamenii de seamă, și avusese câteva aventuri amoroase cu artiști
romantici. Curând l-a introdus și pe compozitorul polonez în cercul artiștilor
romantici.
Sand și Chopin s-au
îndrăgostit în vara anului 1838. Iarna următoare au petrecut-o la o mănăstire
din Mallorca, unde încercau să vindece boala compozitorului. De câțiva ani
apăruseră primele semne ale tuberculozei, semne care se accentuau în zilele
ploioase. Clima mediteraneeană, cât și peisajul minunat, au avut efecte
benefice asupra lui Chopin, care acum lucra la noi compoziții. A compus aici
șiruri de creații minunate, printre ele 24 de preludii, balada în fa-major,
polonezele în la-major și în do-minor, și mai multe mazurci. În februarie 1839,
perechea s-a întors în Franța, pe moșia din Nohant a lui George Sand. De atunci
și până în 1846 aici și-au petrecut verile. Pe timp de iarnă se întorceau la
Paris, unde compozitorul închiria o locuință separată. Când nu era ocupat cu
lecții de pian sau cu activitatea sa componistică, Chopin își petrecea timpul
împreună cu George Sand și cu copiii acesteia, Solange și Maurice.
Cu trecerea anilor,
starea sănătății lui s-a agravat tot mai mult. La toată înălțimea lui apreciabilă
avea numai 50 de kilograme, cu ceva mai mult decât Solange la 12 ani ai săi. Cu
toate aceste impedimente, la cererea prietenilor, Chopin a hotărât să susțină
mai multe concerte în public. Decizia lui i-a creat totuși o stare de neliniște
și îngrijorare. Marie d’Agonet, iubita lui Franz Liszt, a și remarcat odată că
Chopin își schimbă părerile în mod continuu. La el un singur lucru e constant:
tusea.
Concertul din 26
aprilie 1841 a avut un succes răsunător. Criticile erau înflăcărate, suma
încasată, uriașă. După această apariție, Chopin a mai concertat în public o
singură dată. În același an, Liszt remarca: compozitorul polonez are un renume
atât de strălucit, încât vizibil stă deasupra oricărei critici.
Dar în acest timp,
relația dintre Chopin și George Sand a început să se destrame, și această
decepție a agravat starea sănătății compozitorului. Pe măsură ce creșteau
copiii scriitoarei, certurile dintre ei au devenit tot mai dure. Sand scria un
roman a cărui eroină se distrugea din cauza scenelor de gelozie ale iubitului
său grav bolnav. Concluzia era foarte clară: scriitoarea se săturase de Chopin.
Legătura lor s-a terminat în 1847, după un scandal furtunos.
Sfârșitul
Starea sufletească și
sănătatea lui Chopin se degradau tot mai mult. Prietenii lui îl îndemnau la o
nouă apariție în public pentru a-i abate atenția de la suferințele sale. De
această dată, o fostă elevă, Jane Stirling, îl sprijinea în crizele nervoase și
stările depresive devenite tradiționale înaintea concertelor. În urma unei
invitații, în aprilie 1848, Chopin a plecat în Anglia. Grav bolnav, a concertat
la Londra și s-a angajat și pentru Edinburgh în Scoția, chiar după o călătorie
de 12 ore cu trenul.
În scrisorile sale se
plângea că nu are aer și că are impresia că imediat își dă duhul. Stirling,
care voia să-i devină soție, îl enerva tot mai mult. Invocând efectele
dăunătoare ale climei britanice asupra sănătății sale, Chopin s-a întors la
Paris în noiembrie al aceluiași an.
Îmbunătățirea
temporară a stării sănătății sale a făcut posibil să petreacă câteva luni
fericite printre prietenii săi. I-a revenit și dispoziția creativă (care îl
părăsise după desparțirea de George Sand) și în această perioadă a compus două
mazurci, care au apărut numai după moartea sa.
Boala l-a atacat din
nou, și de această dată l-a învins. În ultimele zile a fost îngrijit de sora
sa, Ludwika. Chopin a murit pe 17 octombrie 1849 în Paris. Înmormântarea s-a
desfășurat după un scenariu conceput de el, și printre altele în timpul
ceremoniei s-a cântat și Recviemul lui Mozart.
Frederic Chopin a fost
înhumat în cimitirul Pere Lachaise, nu departe de mormintele a altor doi
compozitori italieni decedați nu cu mult timp înainte: Donizetti și Cherubini.
Sicriul lui a fost
presărat cu acel pumn de pământ pe care-l adusese din Polonia, și pe care îl
păstrase cu grijă pe tot timpul șederii sale în străinătate. Numai după mulți
ani i-a fost transportată inima la Varșovia și zidită într-o navă laterală a
bisericii Sfânta Cruce.
Monumentul de pe
mormântul lui Chopin a fost executat de ginerele lui George Sand, soțul
Solangei. În satul său natal, Zelazowa Wola, au fost ridicate două monunmente
în amintirea lui, unul în 1894, celălalt în 1968. În 1948, casa natală a lui
Chopin a fost transformată în muzeu.
În amintirea marelui
compozitor polonez s-au fondat mai multe societăți muzicale care îi poartă
numele, iar începând din 1927 la Varșovia, din cinci în cinci ani se
organizează Concursul Internațional de Pian Chopin.
- 1815: Napoleon Bonaparte evadează din insula Elba cu o mână de oameni, profitând de neatenția celui pus să-l păzească și aflat într-o scurtă escapadă sentimentală.
A fost o zi cu noroc,
întrucât unitățile de pază de pe litoralul francez, unde acostase evadatul, i
s-au alăturat rapid. A continuat un splendid marș triumfal la care au aderat
toți militarii întâmpinați în drum spre Paris, o campanie strălucită pe care
memorialistul Stefan Zweig o intitulează "Zborul Vulturului".
La data de 1 martie
1815, Napoleon Bonaparte evadează de pe insula mediteraneană Elba, unde fusese
exilat în anul 1814, după trădarea mareşalilor săi în „Bătălia Naţiunilor” de
la Leipzig din 1813 și unde a fost învins de coaliţia formată din Anglia,
Rusia, Prusia, Austria şi Suedia. La un an după înfrângerea de la Leipzig,
împăratul Napoleon este exilat pe insula Elba, pe tronul Franței fiind adus
Ludovic al XVIII-lea, care însă s-a bucurat de unanimitatea francezilor. În
timpul cât a fost exilat pe insula Elba, Napoleon a rămas în contact cu o serie
de oameni politici din Franța și a fost mereu la curent cu desfășurarea
evenimentelor din țară, fiind constant informat de nemulțumirea crescândă a
populației față de politica noului rege. La 1 martie 1815, profitând de lipsa
de vigilență a ofiţerilor englezi însărcinați cu supravegherea sa, Napoleon evadează
din insula Elba, se întoarce în Franța și începe ceea ce avea să fie aventura
„celor o sută de zile”. Reinstalat pe tronul Franței, Napoleon începe să viseze
la refacerea marelui său imperiu și chiar obține câteva victorii.
Însă aceste
biruințe vor fi pentru scurt timp, căci este înfrânt în bătălia de la Waterloo
din 18 iunie 1815, este silit să abdice din nou și exilat pe insula Sfânta
Elena, o insulă în Atlanticul de Sud, în largul coastelor Africii și unde va
muri la data de 5 mai 1821 în condiții neclare, la vârsta de 51 de ani
- 1837: S-a născut Ion Creangă, scriitor român (d. 1889)
Ion Creangă (n. 1
martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român.
Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion
Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales
datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.
Amintirile din
copilărie reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea
i-au stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a
frazei, în care se vede totuși tonul poporan, - scoaterea la iveală a multor
provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și
sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de
copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere
ale literaturii române.
- 1867: A apărut, la Iaşi, apoi la Bucureşti, revista Convorbiri literare, organ de presă al „Junimii”, grupare politică și literară condusă de Titu Maiorescu, care a exercitat o puternică influenţă asupra mişcării literare româneşti.
Primul redactor, apoi
director al acestei reviste, a fost Iacob Negruzzi.
Publicaţia a apărut
până în 1944, cu o singură întrerupere între anii 1916 şi 1919.
Colaboratorii
revistei? Iată numai câțiva: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc,
Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu și alte nume la fel de ilustre.
Este un fapt meritoriu
acela că revista apare încă și astăzi, tot la Iași, acolo unde a apărut primul
ei număr și unde s-a întors, după ce își mutase într-o vreme sediul la
București.
- 1872: În Statele Unite, a fost înfiinţat primul parc naţional din lume: Yellowstone.
Yellowstone este
denumirea primului parc naţional din lume, întemeiat la 1 martie 1872. El se
află pe teritoriul a trei state federale nord-americane: 96% din suprafaţa
parcului se află pe teritoriul statului Wyoming, 3% - pe teritoriul statului
Montana şi numai 1% pe teritoriul statului Idaho.
Suprafaţa totală a
Yellowstone National Park este de 8.987 km², asemănătoare cu suprafaţa insulei
franceze Corsica. De la nord la sud parcul are o lungime de 102 km, iar de la
est la vest - 87 km.
Parcul cuprinde şi o
parte din munţii Rocky, motiv pentru care are o altitudine medie de 2440 de
metri. Punctul cel mai înalt este Eagle Peak, cu altitudinea de 3462 metri
deasupra nivelului mării, iar punctul cu cea mai joasă altitudine se află la
nord şi are o altitudine de 1620 metri deasupra nivelului mării. Numele
parcului provine de la numele fluviului omonim, Yellowstone, care este apa
curgătoare cea mai importantă de pe teritoriul parcului.
Printre
caracteristicile faimoase ale parcului Yellowstone se pot enumera: prezenţa
frecventă a izvoarelor termale şi a gheizerelor, precum şi existenţa unor
animale ca bizoni, urşi grizzly, lupi.
Teritoriul regiunii
Yellowstone a început să fie populat de către nativii americani cu aproximativ
11 mii de ani în urmă.
În anul 1978 a fost
declarat patrimoniu mondial al UNESCO.
- 1896: Cercetătorul francez Henri Becquerel, laureat cu premiul Nobel, a descoperit radioactivitatea.
Antoine Henri
Becquerel (n. 15 decembrie 1852, Paris — d. 25 august 1908, Le Croisic,
Loire-Atlantique) a fost un fizician francez, laureat al Premiului Nobel în
domeniul fizicii, în anul 1903, ca urmare a descoperirii fenomenului de
radioactivitate spontană.
În jurul anului 1896,
Becquerel, ocupându-se cu studiul acțiunii luminii asupra unor substanțe,
precum și fosforescența sărurilor de uraniu, a împachetat un fragment de rocă
ce conținea uraniu (o sare de uraniu), într-o hârtie neagră și a închis-o
într-un dulap în care se aflau și câteva plăci fotografice. După un timp,
developând plăcile, a observat că pe acestea se imprimase foarte exact conturul
pietrei respective.
După mai multe
experimente, a tras concluzia că este vorba de un fenomen nou, care a primit
numele de radioactivitate naturală și care constă în proprietatea unor
substanțe, ca uraniu, radiu, poloniu, de a emite, fără vreo cauză exterioară,
radiații. Proprietăți asemănătoare, s-au observat și la razele Röntgen și
razele catodice descoperite cu puțin timp înainte.
În anul 1900
demonstrează cu ajutorul experiențelor că razele β pot fi deviate într-un câmp
magnetic.
Bequerel face o serie
de experințe importante în domeniul spectroscopiei, fosforescenței și
fenomenelor de absorbție a luminii.
- 1907: În România şi-a început activitatea Serviciul medical de urgenţă „Salvarea”, la inițiativa dr. Mina Minovici.
De
"Mărţişor", acum mai bine de un secol, îşi începea activitatea
Serviciul de urgenţă "SALVAREA", la iniţiativa şi cu sprijinul
familiei doctorului Mina Minovici. De numele său se leagă mai multe realizări,
de însemnătate istorică pentru România, dar şi pentru medicina legală din lume.
Dr.Mina Minovici este
faimos pentru studiile aprofundate despre alacaloizii cadaverici, putrefacție,
simularea bolilor mintale și antropologie medico-legală.
Este fondatorul școlii
române de medicină judiciară și a fost directorul primului Institut de Medicină
Legală din România, construit în 1892.
Fondator al sistemului
medico-legal modern, a fost una dintre cele mai proeminente personaliăți din
acest domeniu din Europa timpurilor sale.
Mina Minovici a fost
cel care a pus pe picioare, în 1898, Institutul de Medicină Legală, primul din
lume. La vremea respectivă era, în ceea ce priveşte tehnologia, cel mai
performant din Europa, iar ca organizare, reţeaua medicinei legale din România
a reprezentat un model pentru tot restul lumii.
- 1912: A fost efectuat primul salt cu paraşuta dintr-un avion, deasupra oraşului St. Louis din Statele Unite ale Americii, premiera aparţinându-i căpitanului Albert Berry.
Prima atestare scrisă
referitoare la ceea ce mai târziu se va numi paraşută (provenit din
franţuzescul parer – a feri, sau para, în greacă, şi chute – cădere) s-a
descoperit în caietele lui Leonardo da Vinci, sub forma unor schiţe destul de
detaliate, şi datează din 1495.
De la da Vinci ideea a
fost preluată de un alt italian, Fauste Veranzio (în 1617), apoi de francezii
Sebastien Lenormand (1783), fraţii Joseph şi Jaques Montgolfier (1783) şi
alţii, între care şi Jean Pierre Blanchard (1785), care a efectuat prima săritură
dintr-un balon pe cale să explodeze, dovedind, astfel, utilitatea acestui
dispozitiv, pe atunci destul de rudimentar.
În 1797, Andrew
Garnerin a executat primul salt cu o paraşută fără cadru rigid, de la 2.400 m
înălţime, experiment care i-a permis astronomului Lalandes să elimine
oscilaţiile destul de periculoase ale cupolei în bătaia curenţilor de aer prin
„inventarea” găurii polare (orificiul din vârful cupolei). Alte inovaţii au
fost aduse ulterior de englezul Thomas Baldwin (harnaşamentul, în 1887), Paul
Letterman şi Katchen Paulus (în 1890, sistemul de împăturire, împachetare şi
deschidere a paraşutei).
Folosită exclusiv la
salturile din balon sau de pe clădirile (turnurile) înalte, paraşuta va
cunoaşte o nouă eră odată cu saltul în premieră mondială dintr-un avion
executat de căpitanul francez Albert Berry (1912). În ultima vreme, mai ales în
domeniul militar, se utilizează cu rezultate excepţionale paraşuta-aripă.
- 1931: S-a nascut in Buhuşi, judeţul Bacău,regizoarea de film Elisabeta Bostan.
Elisabeta Bostan (n. 1
martie 1931, orașul Buhuși, județul Bacău) este o regizoare și scenaristă de
film română, profesor universitar. Este cunoscută drept regizor de filme pentru
copii, deoarece lor le-a dedicat cea mai mare parte din creațiile sale cinematografice.
A primit numeroase
distinctii la festivaluri internationale consacrate filmelor pentru copii si
tineret.
Elisabeta Bostan este
regizorul care rămâne în istoria cinematografiei româneşti prin secvenţele în
care chipurile copiilor din filmele sale descoperă lumea. O lume plină de
iubire, de speranţă, o lume plină de candoare. Cu darul ei îmbogăţit cu fiecare
film ne-a bucurat sufletele şi ne-a luminat copilăria, atunci.
Din intuiţia ei au
apărut pe ecran copiii-minune, care s-au numit Bogdan Bocancea, Lulu Mihăiescu,
Medeea Marinescu, Izabela Moldovan. Iar dacă tiparul va consfinţi acest omagiu,
subintitulat Unde eşti copilărie?, sper să pot sta din nou bucuros, faţă în
faţă, cu unul dintre cei mai mari creatori ai filmului românesc. Fiindcă, darul
Elisabetei Bostan, îmbogăţit cu fiecare film, a fost să ne facă pentru câteva
clipe mai fericiţi, şi, de ce nu, fericirea unor clipe să devină a unei vieţi
întregi.
- 1944: Are loc premiera piesei “Steaua fara nume” de Mihail Sebastian
Piesa “Steaua fara
nume” de Mihail Sebastian a avut premiera pe 1 martie 1944 la Teatrul Alhambra
din Bucuresti.
Din cauza faptului ca
era evreu, iar legile antisemite din acea perioada le interziceau evreilor
anumite activitati si profesii, Mihail Sebastian a fost nevoit sa semneze piesa
sub pseudonimul Victor Mincu.
Mai mult, prin
legislatia antisemita de la inceputul anilor '40, i s-a interzis sa mai
functioneze ca jurnalist si i s-a retras licenta de avocat pledant.
Piesele sale, “Steaua
fara nume”, “Ultima ora” si “Jocul de-a vacanta” au fost chiar ecranizate,
“Steaua fara nume” transformandu-se intr-o coproductie romano- franceza (“Mona,
l'etoile sans nom” -1967), in care rolul principal feminim a fost interpretat
de Marina Vlady.
- 1958: A fost creat Parlamentul European, for consultativ al Uniunii Europene.
Parlamentul European
(abreviat Europarl sau PE) este o instituție legislativă a Uniunii Europene
(UE) aleasă prin scrutin direct odată la cinci ani. Împreună cu Consiliul
Uniunii Europene (Consiliul) și cu Comisia Europeană, exercită puterea
legislativă a UE. A fost descrisă (chiar de eurodeputați) ca fiind una dintre
cele mai puternice legislative din lume. Parlamentul este compus din 766 de
membrii, care reprezintă al doilea cel mai mare electorat democratic în lume
(375 milioane de votanți eligibili în 2009).
Începând cu anul 1979
este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere și secrete.
Însă, prezența la vot pentru alegerile Uniunii Europene au scăzut la fiecare
alegere consecutiv din acel an, și au fost sub 50% din 1999. Prezența la vot în
2009 a fost de 43% din totalul votanților europeni, variind de la 90% în
Luxemburg și Belgia (unde este folosit votul obligatoriu) până la 20% în
Slovacia; în 18 din 27 de state membre (în 2009) a fost de sub 50%.
Deși Parlamentul
European are puterea legislativă pe care Consiliul și Comisia nu o posedă,
acesta nu are controlul formal asupra inițiativei legislative, cum de altfel
majoritatea parlamentelor naționale al membrilor Uniunii o au.Parlamentul este „prima instituție” a UE (menționată în tratate, având
precedent ceremonial peste toate celelalte organe de autoritate la nivel
european),[9] și împarte în mod egal puterile legislative și cele bugetare cu
Consiliul (cu excepția câtorva domenii în care se aplică procedurile
legislative speciale). Are, de asemenea, controlul asupra bugetului UE. În cele
din urmă, Comisia Europeană, organul executiv al UE, răspunde în fața
Parlamentului. În special, Parlamentul alege președintele Comisiei, și aprobă
(sau respinge) numirea întregii Comisii. Poate forța, ulterior, Comisia
(consiliul de comisari europeni) să demisioneze prin adoptarea unei moțiuni de
cenzură.
Președintele
Parlamentului European este Martin Schulz (S&D), ales în ianuarie 2012,
reales în 1 iulie 2014.
Ultimele alegeri la
nivel european au fost alegerile din 2014. Parlamentul European are trei sedii
oficiale – Bruxelles (Belgia), Luxemburg și Strasbourg (Franța).
Luxemburg este sediul
birourilor administrative („Secretariatul General”). Reuniunile întregului
Parlament („sesiunile plenare”) au loc la Strasbourg și la Bruxelles. Reuniunile
comisiilor au loc la Bruxelles.
- 2001: India a anunţat că populaţia ţării a trecut de un miliard de persoane.
Ajungând la
1.020.000.000 de oameni, India a devenit prima ţară, după China, care a trecut
acest prag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!