Translate

duminică, 11 martie 2018

11 Martie



Este a 70-a zi a anului.
Au mai rămas 295 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 36 m și apune la 18 h 16 m.



Citatul zilei


”Fiinţele umane sunt unice prin aceea că pot învăţa şi din experienţa altora, dar şi prin refuzul de a folosi această capacitate.(Douglas Adams)


Ziua Europeană a Victimelor Terorismului 


Ziua europeană a victimelor terorismului a fost emisă de Parlamentul European în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în atentatul de la Madrid.


Iniţial, s-a propus ca evenimentul să fie marcat pe 11 septembrie, ziua celor mai mari atentate teroriste comise în lume (SUA, 2001).

Parlamentul European a decis ca pe data de 11 martie să se comemoreze victimele terorismului. Inițial, s-a propus ziua de 11 septembrie, pentru a coincide cu atentatele teroriste din Statele Unite, însă cele patru atentate de la Madrid au determinat alegerea zilei de 11 martie.

În dimineața zilei de 11 martie 2004, zece rucsacuri cu material explozibil au fost detonate, în același timp, în patru stații de metrou din Madrid. Alte trei rucsacuri au fost găsite la timp de autorități.

Exploziile au avut loc simultan, între 7:39 şi 7:42 dimineaţa în staţiile madrilene Atocha (3 bombe), El Pozo del Tío Raimundo (2 bombe) şi Santa Eugenia (1 bombă) şi o a patra în calea Téllez spre Atocha (4 bombe). Forţele de securitate au găsit şi alte trenuri încărcate cu explozibil, după cele declarate de ministrul de interne spaniol Ángel Acebes, ce aveau să fie detonate la ajungerea ambulanţelor.

Atacul a produs cel puţin 192 de morţi (dintre aceştia 181 în momentul efectiv al exploziilor) şi 1467 răniţi, număr cu care devine al doilea cel mai puternic atac suferit de Europa în timpuri de pace, după atacul aerian (asupra unui avion Pan Am) din Lockerbie pe 21 decembrie 1988.

Poliţia a detonat mai multe bombe care aveau să explodeze în staţii. Un total de 13 bombe au fost pregătite pentru atacul ce a avut loc cu trei zile înainte de alegerile generale.

Patruzeci şi unu de morţi erau cetăţeni străini, printre care cincisprezece proveneau din România, câte cinci din Ecuador şi Peru, patru din Polonia, trei din Columbia, doi din Honduras, şi câte unul din Bulgaria, Chile, Cuba, Republica Dominicană, Guineea-Bissau, Franţa şi Maroc.Tot la această dată sunt comemorate victimele ucise în atentatul de la Londra, din anul 2005.


  
11 martie a devenit ziua europeană a victimelor terorismului. Astăzi, 11 martie, sunt comemorate victimele atentatelor cu bombă din Madrid, în care au fost ucise persoane din 17 țări, dar şi victimele atentatului cu bombă de la Londra, din 2005.
11 martie a fost declarată de Parlamentul European ca fiind ziua europeană a victimelor terorismului. Data propusă iniţial era 11 septembrie, ziua celor mai mari atentate teroriste comise în lume (SUA, 2001), dar cele patru atentate comise la Madrid, în dimineaţa zilei de 11 martie 2004, au determinat această schimbare. 
Ziua Europeană pentru Comemorarea Victimelor Terorismului are menirea de a menţine mereu vie amintirea acestor evenimente dramatice şi de a ne oferi ocazia să ne manifestăm sprijinul şi solidaritatea cu toţi cei afectaţi, indiferent de naţionalitate.



11 martie, ziua care stă sub "semnul" catastrofelor naturale



În ziua de 11 martie au avut loc, de-a lungul timpului, mai multe hazarde ale naturii, de la erupţia violentă a vulcanului Etna din Sicilia, în 1974, la ceva mai recentul cutremur urmat de tsunami din Japonia.

Pe 11 martie 2011, în Japonia a avut loc un cutremur cu magnitudinea 9. Acesta a fost urmat de un tsunami devastator care a ras de pe faţa pământului localităţi întregi.

Tsunamiul sau valul mareic reprezintă o undă energetică de tip mecanic ce se propagă prin apa oceanelor, ca urmare a producerii unor erupții subacvatice, sau și a unor cutremure submarine sau de coastă foarte puternice (7-9 grade pe scara Richter).




Valul tsunami (din limba japoneză: val de port) se propagă diferit față de valul obișnuit. În larg, la ape adânci, valul mareic prezintă viteze foarte mari: de la 300 la 700 Km/h, și se propagă în toată masa apei (pe toata adâncimea oceanului), nu doar la suprafață ca valul obișnuit creat de vânturi. Înălțimea lui variază de la câteva zeci de centimetri până la câțiva metri. El se înalță spre coastă, căpătând aspectul unui mal teșit, măturând în continuare fundul oceanului, pentru ca la mal să se manifeste ca un zid de apă care năvălește pe uscat. Un tsunami poate provoca pe țărm în câteva minute victime umane numeroase și pagube majore.

Aproape 20.000 de persoane şi-au pierdut viaţa sau au fost date dispărute în urma tsunami-ului, o catastrofă urmată de accidentul nuclear de la Fukushima. Desfiinţarea celor şase reactoare devastate în urma inundaţiilor va dura 40 de ani, potrivit oficialilor japonezi.




Pe 11 martie, însă în 1974 a avut loc o erupţie violentă a vulcanului Etna din Sicilia. Acesta are o înălţime de 3.340 de metri, fiind cel mai înalt şi cel mai activ vulcan din Europa. 
Etna este, totodată, cel mai vechi vulcan activ din lume, acesta având o activitate de peste 6000 de ani.





În anul 2004 patru antentate comise la Madrid au ucis 192 oameni, între care 16 români. Alți 1.800 de oameni au fost răniți.




Tot pe 11 martie a avut loc şi seismul de 8,6 din largul insulei Sumatra. A urmat apoi o alerta de tsunami, valabilă în 29 de ţări. Panicaţi, oamenii au început să alerge pe străzi ca să ajungă în zone mai înalte.

Seismul s-a produs la ora 8.38 GMT (11.38, ora României), la o adâncime de 33 de kilometri şi la circa 430 de kilometri sud-vest de Banda Aceh, capitala provinciei Aceh din insula Sumatra, a precizat Institutul american de Geofizică (USGS).

Iniţial, Institutul american de Geofizică (USGS) a anunţat că magnitudinea seismului a fost de 8,9 grade.

O alertă de tsunami a fost emisă pentru întregul Ocean Indian, a precizat USGS, dar Centrul american de alertă în caz de tsunami cu sediul la Hawaii a anunţat că a ridicat alerta de tsunami pentru tot Oceanul.



 Evenimente de-a lungul timpului…


  • 1291: A avut loc prima menţiune documentară a oraşului Făgăraş, din Transilvania.



La 11 martie 1291 într-un act de donație a regelui Andrei al III-lea al Ungariei, se face prima menţiune documentară a oraşului Făgăraş, deși există documente anterioare acestei mențiuni, care menționează Țara Făgărașului ca fiind "Terra Valachorum'', adică Țara Românilor, iar Gobelinus, un episcop catolic german din secolul al XIV-lea, numea Făgăraşul ca fiind „marele oraş românesc”. De asemenea în Letopiseţul Cantacuzinesc scris de Stoica Ludescu în secolul XVII se preciza că „începând cu anul 1296, în timpul domniei lui Radu Negru, s-a pornit la construirea marii cetăţi a Făgăraşului”, însă informaţii referitoare la această cetate coboară până spre secolul al X-lea, când se pare că exista aici, în inima țării Făgăraşului, o cetate din lemn, întărită cu pământ ce ar fi fost distrusă cel mai probabil de invazia tătară din 1241. De-a lungul existenţei sale, cetatea a trecut prin mai multe stăpâniri, iar dacă inițial a îndeplinit rolul de cetate regală de graniță, începând cu anul 1366, cetatea va aparține domnilor Ţării Românești în calitate de feud vasalic. Astfel, cetatea va aparține domnitorilor munteni Vladislav I si Mircea cel Bătrân, iar regele Sigismund al Ungariei a fost cel care îl va numi în 1431 pe Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş, ca duce al Făgărașului şi Amlașului si apărător militar al sudului Transilvaniei. În secolul al XV-lea a început consolidarea cetăţii cu fortificaţiile aferente, iar o atestare documentară consemnează că în 1455 Iancu de Hunedoara a numit aici doi castelani pentru administrarea cetății. Tot documentele istorice consemnează că voievodul Ştefan Mailat a transformat cetatea în castel, în 1528, iar pretendentul la conducerea Transilvaniei, Gaspar Bekes, va realiza şanţul de apărare al cetăţii și va întări și mai mult zidurile exterioare în anul 1564. Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti între 1593-1601 şi primul unificator al celor trei ţări româneşti, a purtat conform unei vechi tradiţii voievodale, titlul de “herţeg al Făgăraşului”, iar în anul 1599, în urma campaniei din Transilvania, Mihai Viteazu va intra în posesia efectivă a Cetăţii Făgăraşului, căreia îi acordă o atenţie deosebită datorită poziţiei sale strategice. Schimbări esenţiale în arhitectura cetății va face principele Gabriel Bethlen care dispune construirea turnurilor şi bastioanelor în stil italian şi renovarea interiorului cetății, la începutul secolului  XVII când  Cetatea Făgăraşului va deveni reşedinţa principilor Transilvaniei şi centru politico-administrativ al Principatului. De la 1700, Făgăraşul devine proprietate a Coroanei Habsburgice, iar cetatea este transformată de habsburgi în garnizoană militară şi îşi pierde eleganţa şi măreţia de odinioară. Din anul 1948, cetatea va deveni închisoare comunistă, urmând ca abia din 1965 aici să se iniţieze ample lucrări de renovare, iar cetatea să devină un important obiectiv turistic şi una dintre  cele mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est.






  • 1851: Premiera operei Rigoletto, de Giuseppe Verdi, la Teatrul La Fenice, din Veneția, Italia.

Rigoletto

Muzica: Giuseppe Verdi

Libret: Francesco Maria Piave, după Victor Hugo „Le Roi s’amuse”

Premiera: Veneția, 11 martie, 1851



Personajele pline de viață și muzica însuflețită au facut din Rigoletto una dintre operele preferate ale publicului, depășită doar de Aida pentru creația lui Verdi.

Rigoletto este măscăriciul cocoșat și cu un umor amar de la curte, a cărui prețuită fiică, Gilda, este curtată de afemeiatul Duce de Mantua. Acestuia nu îi este prea greu să o cucerească. Sătui de glumele adesea crude – pentru că spuneau adevărul – ale măscăriciului, curtenii îl păcălesc pe Rigoletto, iar Gilda este sedusă de Duce. Hotarât să îi demonstreze fiicei sale cine este de fapt Ducele, Rigoletto o duce pe aceasta în casa asasinului Sparafucile, a cărui soră Maddalena îi oferă ducelui farmecele sale. Rigoletto îl angajase pe Sparafucile pentru a-l ucide pe duce, dar Maddalena îl convinge să ucidă în locul acestuia pe altcineva, ales la întâmplare. Știind că va fi ucisă, Gilda apare deghizată, este înjunghiată, băgată într-un sac și trimisă lui Rigoletto, în locul trupului Ducelui. În ultima clipă, cocoșatul deschide sacul și își descoperă fiica în agonie, care moare șoptind ultimele cuvinte de dragoste către Duce.






  • 1867: Premiera operei Don Carlos de Giuseppe Verdi, la Opera din Paris.


Don Carlos este o operă, prezentată în diverse versiuni, de Giuseppe Verdi, după un libret de Josephe Méry și Camille du Locle, bazat pe piesa omonimă de Friedrich von Schiller. Versiunea originală (în limba franceză) a avut 5 acte, spre deosebire de versiunea ulterioară, în limba italiană, restrânsă la 4 acte. Actualmente se prezintă predominant o altă versiune, tot în italiană, dar în 5 acte.
Premiera operei a avut loc la “L'Opéra de Paris” în ziua de 11 martie 1867.
Durata operei: circa 4 ore.
Locul și perioada de desfășurare a acțiunii: Franța (actul 1) și Spania (restul actelor), în jurul anului 1560.
Don Carlos este o operă, prezentată în diverse versiuni, de Giuseppe Verdi, după un libret de Josephe Méry și Camille du Locle, bazat pe piesa omonimă de Friedrich von Schiller.
Versiunea originală (în limba franceză) a avut 5 acte, spre deosebire de versiunea ulterioară, înlimba italiană, restrânsă la 4 acte. Actualmente se prezintă predominant o altă versiune, tot în italiană, dar în 5 acte.
Premiera operei a avut loc la “L'Opéra de Paris” în ziua de 11 martie 1867.
Conceputa inițial ca o dramă de familie, Don Carlos a devenit, pe măsura ce a fost scrisă, o dramă filozofică. Acțiunea dramei este plasată în Spania, în secolul al XVI-lea. Pentru a scăpa de iubirea sa nefericită pentru Elisabeta, cea de a doua soție a tatălui său, regele Filip al II-lea, Don Carlos este îndemnat de marchizul de Posa să plece în Țările de Jos pentru a reda libertatea popoarelor asuprite. Regele însă se opune. Prințesa Eboli, ducele de Alba și Domingo, duhovnicul regelui, urzesc intrigi împotriva lui Don Carlos și a reginei.


Marchizul de Posa, devenit sfetnic al lui Filip, încearcă în zadar să îl convingă pe acesta să dea libertate. El își sacrifica propria viață pentru a-și salva prietenul, pe Don Carlos, de bănuielile care planau asupra lui. Văzând în fiul său un continuator al idealului de libertate care îl insuflețise pe marchizul de Posa, regele îl dă pe Don Carlos pe mâna Inchiziției, care îi va hotărî moartea.
Marchizul de Posa se jertfește pentru un prieten și, totodata, pentru omenire. Dincolo de moartea lui triumfă ideea libertății morale,pivotul întregii acțiuni a dramei fiind lupta dintre despotism și libertate.

Verdi a întruchipat în operele sale marile pasiuni ale omului, dar şi puternice conflicte umane, configurate cu subtile nuanţe psihologice. Creaţia sa de operă rămâne în istoria muzicii un model de expresivitate muzicală, datorită echilibrului pe care-l realizează între muzica strâns legată de cuvinte şi cea în care aripile muzicii ridică expresia la un înalt nivel, reuşind să se apropie de sfera muzicii autonome. Ca dovadă, putem executa oricare din momentele operei sale de către un ansamblu instrumental, fără participarea vocilor. Adoptând procedeele wagneriene în ultimele sale creaţii, nu înseamnă că Verdi respinge valorile tradiţionale şi tot ceea ce a dat valoare de circulaţie operei italiene. Ultimele sale lucrări rămân tot opere a căror dramaturgie rămâne strâns legată de teatru şi a căror muzică nu-şi pierde farmecul cântecului, prin care traduce convingător nemuritoare drame umane.




  • 1871: Începe guvernarea cabinetului conservator prezidat de Lascăr Catargiu (marea guvernare conservatoare, până în 4 aprilie 1876), care a pus bazele constituirii partidului politic conservator.


Lascăr Catargiu, Prim-ministru al României

În funcție:

11 mai 1866 – 13 iulie 1866

24 martie 1871 – 17 aprilie 1876

11 aprilie 1889 – 2 martie 1891

19 decembrie 1891 – 15 octombrie 1895

Lascăr Catargiu sau Lascăr Catargi (n. 1 noiembrie 1823, Iaşi – d. 30 martie 1899, Bucharest) a fost un om politic român, prim ministru al României pentru patru mandate. Născut în Moldova, în noiembrie 1823, aparținea unei vechi familii muntene, un membru al căreia fiind exilat de Matei Basarab în secolul XVII s-a stabilit în Moldova.

În timpul lui Grigore Ghica (1849 – 1856), Catargiu a ajuns prefect al poliției din Iași. În 1857 face parte din “divanul ad-hoc” al Moldovei, o comisie aleasă conform Tratatului de la Paris din 1856, pentru a vota unirea propusă a Moldovei cu Țara Românească. Vederile sale puternic conservatoare, în special în legătură cu reforma agrară, l-au făcut să devină candidatul conservatorilor la tron în 1859. În timpul lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866), Catargiu a ajuns unul din liderii opoziției și a primit ajutor din partea lui Barbu Catargiu, un jurnalist și politician asasinat la București pe 20 iunie 1862. În 1866 a devenit unul dintre cei trei membri ai Locotenenței Domnești care a condus statul român de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și până la înscăunarea lui Carol I. După ascensiunea Prințului Carol I al României, în mai 1866, Lascăr Catargiu devine președintele consiliului de miniștri (prim-ministru), dar neputând coopera cu colegii săi liberali, Ion Brătianu și C.A. Rosetti, demisionează în iulie. După încă opt funcții ministeriale, culminând cu agitația anti-dinastică din 1870 – 1871, Catargiu a format, pentru prima dată în istoria română, un cabinet conservator stabil, care a rezistat până în 1876.

Prin politica sa, care a prevenit o revoluție și a revitalizat popularitatea coroanei, a fost considerat ca nepatriot și reacționar de liberali, care au ajuns la putere în 1876; o propunere de a demite întreg cabinetul Catargiu a fost retrasă în 1878. Catargiu a rămas în opoziție până în 1889, când a format un nou cabinet, fiind ministru al internelor, dar acest cabinet a căzut după doar șapte luni. În guvernul Florescu din martie 1891, a ocupat aceeași pozitie, iar din decembrie va deveni din nou președinte al consiliului, păstrându-și funcția până în 1896. În această perioadă a fost responsabil pentru câteva reforme utile, mai ales financiare și comerciale. A murit la București la data de 11 aprilie 1899.


  • 1888: O furtună masivă de zăpadă care durează trei zile și jumătate paralizează costa de est a Statele Unite. 


La sfârșitul vremii rele ​se înregistrează ​aproximativ 400 de decese.
Marele viscol din 1888 este denumirea unei furtuni de zăpadă din perioada 11 – 14 martie 1888, care s-a abătut asupra coastei de est a SUA și care a afectat în special statele New Jersey, New York, Massachusetts și Connecticut, unde au fost depuneri de zăpadă de până la 150 cm, iar vântul a suflat cu viteză de până la 72 km/h.


  • 1952: S-a născut Douglas Noël Adams, scriitor și dramaturg englez, 


cunoscut mai ales pentru seria sa Ghidul autostopistului galactic, care a început sub forma unei comedii radiofonice la BBC, în 1978, înainte de a deveni o „trilogie” care s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare în timpul vieții lui, un serial de televiziune, spectacol de teatru, BD, joc pe calculator și film în 2005. Contribuția lui Adams în domeniul radiofonic britanic este omagiată în cadrul Radio Academy’s Hall of Fame.

A mai scris Dirk Gently’s Holistic Detective Agency (1987) și The Long Dark Tea-Time of the Soul (1988). De asemenea, a scris în colaborare The Meaning of Liff (1983), Last Chance to See (1990) și trei povestiri pentru serialul de televiziune Doctor Who. O colecție postumă a scrierilor sale, incluzând un roman neterminat, a fost publicată în 2002 sub titlul The Salmon of Doubt.

Adams este cunoscut ca avocat al animalelor și al mediului, iubitor de mașini rapide, al aparatelor de filmat și al lui Apple Mac. A fost un ateu notoriu, care se trezea dimineața filozofând: „Mă găsesc într-o lume interesantă – mă găsesc într-o gaură interesantă – care mi se potrivește perfect, nu? De fapt, mi se potrivește atât de bine, încât neapărat a fost făcută ca să fiu în ea!”.


  • 2003: Curtea Penală Internațională este fondată la Haga.


Curtea Penală Internațională (numită uneori și Tribunalul Penal Internațional) este o instanță de justiție internațională permanentă, cu sediul la Haga în Olanda. Menirea și scopul acestei instituți juridice internaționale este de a judeca persoane care au comis genociduri, crime de război și crime contra umanității.
Curtea este compusă din 18 de magistrați, care au fost investiți în funcție pe 11 martie 2003, dintre care în rangul cel mai înalt, canadianul Philippe Kirsh.
Instanța nu poate judeca cauze retroactive ci numai cazuri provenite după 1 iulie 2002.
Până în mai 2004, 94 de țări au ratificat statutul tribunalului, printre care și România. Tratatul nu a fost nici semnat nici ratificat de câteva țări importante precum Statele Unite, Rusia, China, Israel și Irak. De fapt, Statele Unite și Israelul au semnat inițial tratatul însă au anunțat ulterior că își retrag semnătura.


Să aveți o zi frumoasă!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...