Este a 71-a zi a anului.
Au mai rămas 294 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 34 m și apune la 18 h 18 m.
Citatul zilei
”Un bun profesor este asemeni unei
lumânări. El se mistuie pe sine însuşi pentru a lumina calea altora.”
(Mustafa
Kemal Ataturk)
WWW-ul împlinește azi 29 de ani.
Pe 12 martie 1989, Sir Tim Berners Lee, care lucra
în laboratorul elvețian de fizica Cern, a venit cu o propunere schițată a ceea
ce astăzi cunoaștem drept web. Care a fost raspunsul șefului său? “Este vag,
dar interesant”.
Din fericire, ideea i-a fost pusă în aplicare, iar
Sir Tim Berners Lee este considerat acum părintele internetului.
“A schimbat lumea, și totul a pornit din mediul
academic”, spune profesorul Fionn Murtagh, șeful catedrei de știință
computerizată la Universitatea De Montfort (Leicester, Marea Britanie), citat
de Sky News.
După implementarea proiectului inițial propus de Sir
Tim, acesta a primit o susținere nesperată din partea viceprețedintelui american,
Al Gore, care a obligat agențiile guvernamentale din Washington să foloseasca
sistemul.
“Cand Marc Andreessen a creat primul browser online
– Mosaic, în 1993, asta a aprins imaginația tuturor. Oamenii au început să se
gândească la toate posibilitățile care îi așteapta. Înainte de apariția
browserelor, existau mecanisme de căutare ca WAIS, dar odată cu apariția
motoarelor de căutare precum Google, în anii ’90, informația de pe internet a
devenit și mai accesibilă”, spune profesorul.
Datorită web-ului, putem accesa o cantitate enormă
de informații, de peste tot din lume, totul fiind acum la doar un click
distanță. Iar modul în care a evoluat www-ul în acesti ultimi ani este de-a
dreptul spectaculos.
Termenul World Wide Web, abreviat WWW sau și www,
numit scurt și web, care în engleză înseamnă „pânza” (de păianjen) este totalitatea siturilor / documentelor și
informaților de tip hipertext legate între ele, care pot fi accesate prin
rețeaua mondială de Internet (net = retea ). Documentele, care rezidează în
diferite locații pe diverse calculatoare server, pot fi regăsite cu ajutorul
unui identificator univoc numit URL. Hipertextul inclusiv imagini etc. este
afișat cu un ajutorul unui program de navigare în web numit browser, care
descarcă paginile web de pe un server web și le afișează pe un terminal
„client” la utilizator.
WWW este numai unul din numeroasele servicii și
aplicații informatice disponibile în Internet. Alte servicii sunt de exemplu:
afișarea de informații cu formă de text, imagini și sunete, poșta electronică
e-mail, transferul de fișiere de date și informații FTP, chat, aplicații video
și video on demand, servicii telefonie și telefonie cu imagine prin Internet de
tip VoIP, posturi de radio și televiziune prin Internet, e-commerce, sondări de
opinie, răspândirea știrilor prin metode RSS, toate genurile de grafică și
muzică, lucrul pe un calculator de la distanță prin Internet, grupuri de
discuții pe diverse teme, sisteme de jocuri interactive, distribuție de
software ș.a.
Browserele actuale pot nu numai să afișeze pagini
web, ci oferă și interfețe către celelalte servicii Internet, având astfel un
efect integrator (pentru toate serviciile e suficient un singur browser). De
aceea granițele dintre serviciul WWW și celelalte servicii din Internet nu sunt
întotdeauna clare.
Webul a fost inventat în 1989 la Centrul European de
Cercetări Nucleare (CERN) din Geneva, Elveția. Propunerea inițială de creare a
unei colecții de documente având legături între ele a fost făcută de Tim
Berners-Lee în martie 1989. Propunerea a apărut în urma problemelor de
comunicare pe care le întâmpinau echipele de cercetători ce foloseau centrul,
chiar și folosind poșta electronică.
Primul server web folosit de Tim Berners-Lee, acum
la Microcosm, muzeu al CERN
Primul prototip al acestei colecții (mai întâi în
format de text simplu) a apărut nu mult înainte de decembrie 1991, când s-a
făcut prima lui demonstrație publică. Studiul a fost continuat prin apariția
primei aplicații grafice Mosaic, în februarie 1993, realizată de cercetătorul
Marc Andreessen de la centrul universitar National Center for Supercomputing
Applications (NCSA) din orașul Urbana-Champaign din statul federal Illinois,
SUA.
În 1994 CERN și M.I.T. au format Consortiul World
Wide Web, care are drept obiectiv dezvoltarea webului, standardizarea
protocoalelor și încurajarea legăturilor dintre site-uri. Berners-Lee a devenit
directorul acestui consorțiu. M.I.T. coordonează partea americană a
consorțiului, iar partea europeană este coordonată de INRIA, centrul de
cercetări francez.
În 1995 Andreessen părăsește NCSA și înființează o
nouă companie, Netscape Communications Corp., care se ocupă cu dezvoltarea de
software pentru web.
Apoi webul a evoluat până la ceea ce este astăzi, un
serviciu multimedia integrativ, având ca suport fizic Internetul.
Berners-Lee și echipa sa au realizat primele
versiuni pentru patru componente cheie necesare serviciului web, și anume:
* protocolul
de intercomunicație HTTP;
* limbajul
de descriere a hipertextului HTML, pentru a putea fi afișat de browser;
* serverul
de web;
* browserul.
Ce semnificații are cifra 12
Reperezintă unitatea și perfecțiunea, de
aceea pe steagul Uniunii Europene se regăsesc 12 steluțe. Despre această cifră
se spune că are origini divine, având diverse semnificații religioase.
12 este o cifră cosmică, mai exact anul
este format din 12 luni, o zi are 24 de ore, împărțite în 12 ore de zi și 12 de
noapte, în timp ce miezul nopții marchează trecerea de la o zi la alta. În
plus, fiecare unitate de timp: 60 de minute, 60 de secunde sau 24 de ore se
divizează perfect cu 12. Există 12 zodii în zodiacul european și tot atâtea în
cel chinezesc.
Numărul de discipoli pe care i-au avut
marii lideri spirituali și conducători este legat tot de cifra 12: Iisus
Hristos a avut 12 apostoli, Mahomed a trimis în lume 12 discipoli pentru a
răspândi credința, Confucius a avut alături 12 învățăți, în timp ce Napolean
s-a bazat pe 12 mareșali în timpul bătăliilor sale. În religia islamică sunt 12
imami (lideri spirituali), iar vechiul panteon grecesc era format din 12
zeități.
În ceea ce privește religia creștină,
numărul 12 apare nu mai puțin de 189 de ori în Biblie. Se spune că regatul
ceresc a lui Dumnezeu are 12 porți, păzite de 12 îngeri. Fecioara Maria a fost
primită la templu la vârsta de 3 ani și a stat acolo timp de 12 ani, iar
Vechiul Testament a fost scris de 12 profeți.
Elevii trebuie să absolve 12 clase
pentru a obține diploma de absolvire, roata culorilor este formată din 12
nuanțe: 3 primare, 3 secundare și 6 terțiare. Cavalerii mesei rotunde erau tot
12.
Curiozitățile legate de această cifră nu
au ocolit nici corpul uman. Avem 12 perechi de coaste și același număr de
ganglioni și nervi cranieni, iar fiecare celulă din organism cuprinde 12 tipuri
de săruri.
Ziua Gărzii Naționale de Mediu
Prin Ordin de ministru nr. 224 din 27 februarie 2007, s-a stabilit ca
pe data de 12 martie în fiecare an, să se sărbătoreasca „Ziua Gărzii Naționale
de Mediu“.
Ea marchează înfiinţarea Gărzii Naţionale
de Mediu ca instituţie care aplică prevederile legale privind protecţia
factorilor de mediu.
Corp specializat de inspecție și
control, Garda Națională de Mediu este o instituție publică și funcționează ca
organ de specialitate al administrației publice centrale. Totodată, Garda
Națională de Mediu coordonează Corpul Voluntarilor de Mediu.
Ziua Gărzii Naţionale de Mediu
reprezintă un semnal binevenit şi un îndemn de a acţiona unitar pentru protejarea
mediului înconjurător.
Această zi va fi marcată prin acţiuni de
informare, conştientizare şi educaţie ecologică, desfăşurate la nivelul tuturor
comisariatelor judeţene din ţară.
De Ziua Gărzii Naționale de Mediu au loc
evenimente care promovează un mediu sănătos și echilibrat ecologic, precum și
îmbunătățirea permanentă a stării factorilor de mediu și implementarea normelor
europene pentru protejarea mediului.
Ziua Națională a Republicii Mauritius
Mauritius, cunoscută oficial ca
Republica Mauritius, este o țară insulară din largul coastelor continentului
african în sud-vestul Oceanului Indian, la aproximativ 900 km est de
Madagascar. Mauritius face parte din insulele Mascarene împreună cu insula
franceză Réunion situată la 200 km sud-vest.
Insula Mauritius a fost descoperită în
1507 de portughezul Pedro Mascarenhas. Pe atunci, ea era încă nelocuită, însă
mai apoi, în 1598, amiralul van Warwick a ocupat insula, care a devenit colonie
olandeză și a rămas așa până în 1710, purtând numele principelui Mauriciu de
Orania (în neerlandeză Maurits, latină Mauritius). Între anii 1715-1810 insula
devine colonie franceză – „Île de France” și servește drept o importantă escală
în drumul spre India și Ceylon. În 1810 este ocupată de Marea Britanie și devine,
în urma Tratatului de la Paris (1814), posesiune engleză (rebotezată
Mauritius). După desființarea sclaviei în anul 1834, pe plantațiile de trestie
de zahăr sunt aduși muncitori din India și China. La 12 martie 1968 Mauritius
își declară independența de stat ca dominion în cadrul Commonwealth-ului, iar
la 12 martie 1992 devine republică. Ca urmare a stabilității politice, în ciuda
structurării vieții interne pe comunități etnoconfesionale sau istorice,
economia Mauritius țării a înregistrat un continuu progres, fapt pentru care
Mauritius este considerat „unicul nou stat industrializat” al continentului
african.
Evenimente de-a lungul timpului...
- 1365: Întemeierea Universității din Viena.
Universitatea din Viena (în germană
Universität Wien, în latină Universitas Vindobonensis alias Alma mater Rudolphina)
a fost fondată în anul 1365, pe 12 martie, de către arhiducele Rudolf al IV-lea
din dinastia de Habsburg.
În ordinea vechimii este a doua
universitate din spațiul de Sfântului Imperiu Roman, după Universitatea
Carolină din Praga, fondată în 1348 de împăratul Carol al IV-lea din dinastia
de Luxemburg.
Clădirea principală este opera
arhitectului Heinrich von Ferstel (1883).
Este cea mai veche universitate din
Austria şi una din cele mai vechi instituţii de învăţământ din Europa. Din
spaţiul Europei Centrale, Universitatea din Viena este întrecută, din punct de
vedere al vechimii, de Universitatea Carolină din Praga, fondată în 1348 de
împăratul Carol al IV-lea din dinastia de Luxemburg şi de Universitatea
Jagiellonă din Cracovia, Polonia, înfiinţată în 1364 de către Cazimir al
III-lea, regele Poloniei.
Clădirea principală este opera
arhitectului Heinrich von Ferstel (1883). Diploma de întemeiere a universităţii
a fost semnată de arhiducele Rudolf al IV-lea şi de fraţii săi, Albrecht al
III-lea şi Leopold al III-lea, toţi trei descendenţi din dinastia de Habsburg.
Printre absolvenţii celebri ai
Universităţii din Viena se numără poeta austriacă Ingeborg Bachmann, filosoful
român Lucian Blaga, scriitorul ucrainean Ivano Franko, Papa Pius al II-lea şi
Papa Pius al III-lea, Sextil Puşcariu, omul politic, publicistul Alexandru
Vaida Voievod etc.
- 1832: S-a născut Charles Boycott, proprietar irlandez (d. 1897)
Charles Cunnigham Boycott (* 12 martie
1832 - † 19 iunie 1897), proprietar irlandez împotriva căruia țăranii de pe
moșia sa au organizat, pentru prima dată în istorie, o formă de protest numită
de atunci boicot.
Charles Cunningham Boycott s-a născut pe
12 martie 1832, în St. Peter, Norfolk, în Anglia și a murit pe 19 iunie 1897 în
Flixton, Suffolk. A fost un căpitan de armată britanic care a fost
administrator de stat în Irlanda în timpul agitației asupra chestiunii
pământului irlandez. Boycott este eponimul pentru verbul și substantivul din
limba engleză, boycott, care a fost preluat și în limba română.
1880, Charles Boycott a primit o cerere
de reducere cu 25 % a chiriilor, pe care, însă, a refuzat-o. Unul dintre
liderii unui partid parlamentar a venit cu idea ca, fără violență, chiriașii să
refuze orice tip de comunicare cu cei care au refuzat să le scadă chiriile.
Această politică, a lui Charles Stewart Parnell a fost, pentru prima dată,
folosită împotriva lui Boycott, care, în consecință a fost forțat să angajeze
lucrători din altă zonă, păziți de soldați, pentru a-I recolta culturile.
Acesta a fost primul boicot oficial, înregistrat în istorie.
Oameni care au devenit cuvinte
Boicot, de pildă, vine de la Charles
Boycott. Și dacă acest lucru este știu de destul de puțină lume, chiar și mai
puțin sunt aceia care știu că Boycott nu a boicotat pe nimeni. Ci a fost
boicotat. Responsabil cu colectarea chiriilor, Charles Boycott a încercat să
evacueze 11 chiriaşi din fermele lor. Ca răspuns, Charles Parnell, un important
reformator irlandez, a spus discipolilor săi să nu mai facă afaceri cu Boycott.
Și de aici s-a ajuns la “boicotare”.
- 1876: Mustafa Kemal Atatürk, primul președinte al Republicii Turcia (d. 1938)
Mustafa Kemal Ataturk, născut Mustafa
Kemal (1881, Salonika, azi Salonic, Grecia – 10.11.1938, Istanbul, Turcia).
Soldat, om de stat şi reformator, întemeietorul şi primul preşedinte
(1923-1938) al Republicii Turcia. A modernizat sistemul juridic şi educaţional
al ţării şi a încurajat un stil de viaţă occidental, prin adoptarea alfabetului
latin şi a sistemului onomastic european.
Una din marile figuri ale sec. XX,
Ataturk („Părintele turcilor”) i-a salvat pe turcii supravieţuitori ai
Imperiului Otoman învins la sfârşitul Primului Război Mondial. El şi-a
încurajat poporul să lupte împotriva forţelor invadatoare greceşti care voiau
să impună turcilor sleiţi de război ordinea Aliaţilor şi a respins agresiunea
trupelor britanice, franceze şi italiene. În urma acestor eforturi, a făcut din
Turcia o republică modernă pentru care este şi astăzi venerat de poporul turc.
A reuşit să redea conaţionalilor săi mândria de a fi turci, împletită cu un nou
sens al împlinirii naţionale în contextul lumii modeme. În următoarele două
decenii, Atatürk a creat un stat modern care avea să continue să se transforme
şi sub conducerea succesorilor săi într-o democraţie viabilă.
Încurajată de eliberarea Anatoliei de
grosul forţelor aliate, MAN, dominată de Mustafa Kemal, a adoptat la 1 noiembrie
1922 actul de abolire a sultanatului, urmat în 17 noiembrie de plecarea în exil
a sultanului Mehmet VI. Aliaţii au invitat apoi guvernul de la Ankara la
discuţii care s-au concretizat în semnarea Tratatului de la Lausanne la 24
iulie 1923. Acest tratat stabilea frontiera europeană a Turciei la râul Maritsa
în estul Traciei.
Republica Turcă
Mustafa Kemal a început un amplu proces
de reformă a ţării, ţelul său fiind s-o aducă în sec. XX. Instrumentul principal
era Partidul Popular Republican, constituit pe 9 august 1923, care înlocuia
asociaţiile de apărare a drepturilor. Programul său era încorporat în cele
„Şase direcţii” ale partidului: republicanism, naţionalism, populism, etatism
(proiectul de industralizare a Turciei controlat în întregime de stat
avea ca obiectiv să acopere toate nevoile interne la nivelul sec. XX),
secularism şi revoluţie. Principiul conducător era instituirea unei stări
revoluţionare permanente, de natură să menţină ritmul schimbărilor în stat şi
în societate.
Califatul a fost abolit la 3 martie
1924; şcolile religioase au fost desfiinţate tot atunci. Abolirea curţilor
religioase de judecată a urmat pe 8 aprilie. În 1925, purtarea fesului a fost
interzisă – de atunci înainte, turcii au purtat îmbrăcăminte de tip occidental.
Mustafa Kemal a făcut un tur al Anatoliei ţinând discursuri, turneu în timpul
căruia a purtat o pălărie de modă europeană, dând astfel un exemplu poporului
turc. În Istanbul şi pretutindeni, frăţiile religioase, fortăreţe ale
conservatorismului, au fost scoase în afara legii. Emanciparea femeilor a fost
încurajată prin căsătoria lui Mustafa Kemal în 1923 cu o femeie educată în
Occident, Latife Hanim (de care a divorţat doi ani mai târziu) şi a fost
impulsionată de o nouă legislaţie liberală. În decembrie 1934, femeilor li s-a
dat dreptul de a alege şi de a fi alese în Parlament. Aproape peste noapte,
întregul sistem juridic islamic a fost înlăturat. Din februarie până în iunie
1926, au fost adoptate codul civil elveţian, codul penal italian şi codul
comercial german. Drept urmare, emanciparea femeilor a fost întărită prin
abolirea poligamiei, căsătoria a devenit contract civil şi divorţul a fost
recunoscut ca acţiune civilă.
O reformă de proporţii revoluţionare a
fost înlocuirea scrierii arabe (pe care limba turcă otomană o folosise de
secole) cu alfabetul latin. Acest lucru a avut loc oficial în noiembrie 1928,
aşezând Turcia pe drumul spre obţinerea unuia din cele mai mari procente ale
alfabetizării din Orientul Mijlociu. Mustafa Kemal a mers prin sate şi cu creta
pe tabla neagră i-a învăţat alfabetul latin pe turci şi le-a explicat cum
trebuie pronunţate literele. Educaţia a avut de profitat de pe urma acestei
reforme, căci tineretul din Turcia, rupt de trecutul dominat de religie, a fost
încurajat să folosească noile oportunităţi educaţionale care le dădeau acces la
tradiţiile umaniste şi ştiinţifice ale Occidentului.
Un alt pas important a fost adoptarea
numelor de familie, stabilită prin decret al MAN în 1934. Adunarea i-a dat lui
Mustafa Kemal numele Ataturk („Părintele turcilor”).
După ce a stabilit ferm frontierele
naţionale ale Turciei şi a aşezat ţara pe drumul modernizării, Ataturk şi-a
propus să dezvolte politica externă. A hotărât ca Turcia să nu mai ridice nicio
pretenţie iredentistă în afară de încorporarea eventuală a regiunii
Alexandretta, despre care el credea că fusese înscrisă în frontierele stabilite
prin Pactul Naţional. A rezolvat conflictele cu Marea Britanie printr-un tratat
semnat la 5 iunie 1926. Turciei i se cerea să renunţe la Mosul în schimbul a
10% din profitul pe petrolul care se producea acolo. Ataturk a urmărit şi o
reconciliere cu Grecia, care s-a înfăptuit printr-un tratat de prietenie semnat
la 30 decembrie 1930. S-a făcut schimb de populaţii de ambele părţi, s-au
reglementat frontierele şi problemele militare, de pildă stabilirea egalităţii
navale în estul Mediteranei.
Acest program ambiţios de modernizare
forţată nu s-a putut realiza fără efort şi fără vărsare de sânge. În februarie
1925, kurzii din SV Anatoliei au ridicat flamura răscoalei în numele islamului.
A durat două luni ca să fie înăbuşită, iar conducătorul ei, Seyh Said, a fost
spânzurat. În iunie 1926 s-a descoperit un complot pus la cale de politicienii
nemulţumiţi care plănuiau să-l asasineze pe Ataturk şi cei 13 vinovaţi au fost
judecaţi şi spânzuraţi. Au mai existat şi alte procese şi alte execuţii, dar
sub conducerea lui Ataturk ţara a fost îndreptată constant în direcţia unui
stat modern cu un minim de represiune.
În ultima perioadă a vieţii, Ataturk s-a
cam îndepărtat de poporul turc. A pus să fie remobilat palatul Dolmabahce din
Istanbul, fostă reşedinţă a sultanilor, şi aici îşi petrecea cea mai mare parte
a timpului. Pentru că bea mult şi mânca puţin, sănătatea a început să i se
şubrezească. Boala sa, ciroză a ficatului, a fost însă diagnosticată prea
târziu. Şi-a purtat durerea ultimelor luni din viaţă cu multă demnitate şi
tărie de caracter şi a murit la 10 noiembrie 1938 la ora 9.05 la Dolmabahce.
Funeraliile naţionale au fost prilejul
unor impresionante manifestări de durere din partea poporului turc. Corpul i-a
fost purtat prin tot Istanbulul şi de acolo la Ankara, unde a găsit un loc de
veci pe potriva sa. Câţiva ani mai târziu a fost construit la Ankara un
mausoleu care conţine sarcofagul lui Ataturk şi un muzeu memorial.
Ataturk este omniprezent în Turcia.
Portretul său se găseşte în fiecare casă şi în fiecare birou şi pe timbre şi pe
bancnote. Cuvintele sale sunt inscripţionate pe clădiri importante. Statuile cu
el abundă. Politicienii turci, indiferent de afilierea de partid, pretind că
sunt moştenitorii mantiei lui Ataturk, dar nici unul nu i-a egalat amploarea
vederilor, devotamentul şi lipsa de egoism.
- 1894: Au fost puse în vânzare primele sticle de Coca-Cola. De la sucul servit în pahar, s-a ajuns la îmbutelierea băuturii care şi-a dobândit în acest fel faima.
În 1899, doi tineri avocaţi din
Chattanooga, Tennessee, s-au gândit că pot crea o afacere în jurul Coca-Cola,
astfel încât au încheiat un contract cu Griggs Candler, care la acea vreme
deţinea dreptul de producţie şi vânzare a acestei băuturi.
Cei doi, Benjamin F. Thomas si Joseph B.
Whitehead, au obţinut astfel exclusivitatea pentru a comercializa Coca-Cola pe
întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii, pentru suma de un dolar.
Afacerii i s-a mai alăturat un al treilea avocat, John T. Lupton.
Prima rețetă Coca Cola a fost inventată
în 1885, în statul american Georgia. Era un coca-wine, un mix de coca și vin.
Prima comercializare a fost însă in 8 mai 1886, direct de pe rafturile unei
farmacii celebre din Atlanta. Era un medicament brevetat, relativ ieftin, 5
cenți, fiind recomandat în tratamentul dependenților de morfină, dispepsia,
neurastenia, durerile de cap și impotența.
Deși producătorul, John Pemberton, a
lansat pe piață, prin intermediul ziarelor, prima reclama Coca-Cola, totuși în
primele luni, aproape de un an, se vindeau doar nouă băuturi zilnic.
Deși nu avea un succes evident, totuși
existau în 1888 trei versiuni de Coca Cola, fabricate de trei firme diferite.
Vremurile s-au schimbat, tehnologia a
avansat, cei trei producători au fuzionat, sub numele Coca Cola Company. Normal,
totul a fost modernizat, iar în 1894 prin martie a fost vândută prima sticla de
Coca Cola (până atunci se vindea la pahar!). Era o sticlă verde, ceea ce a
perpetuat mitul culorii verzi a licorii atât de îndrăgite.
Anii au trecut și Coca Cola a devenit
simbolul globalizării. După caderea cortinei de fier, băutura magică a ajuns și
în blocul comunist. Acum toată lumea bea Coca Coca. Simbolul Coca Cola este
atât de bine cunoscut încât chiar și un copil de trei ani știe despre ce este
vorba doar dacă vede sigla. E drept și că a ajuns în toate casele din lume, măcar
prin intermediul televizorului și a reclamelor de miliarde și miliarde de
dolari. Sloganurile meșteșugite ni s-au întipărit în minte și în suflet. Iar
asocierea cu venirea Moșului în Ajunul Crăciunului…și culorile asortate…i-a
asigurat un loc aparte în sufletele noastre de copii.
Ei bine, deși știm că nu este atat de
sănătoasă și deloc indicată într-un regim de viață echilibrat, totuși tentația
de a savura o Coca Cola rece rămâne….în subconștient, o dorință de a gusta
fructul oprit.
Expoziția a avut loc la New York, sub egida
„Photo Secession Gallery”.
A fost un moment de neuitat, chiar și
peste secole, mai ales că bogatul colecționar american John Quin i-a cumpărat
pe loc mai multe lucrări, care aveau să-i asigure în viitor un trai decent lui
Brâncuși. În același an, ministerul de Interne de la București i-a respins lui
Constantin Brâncuși proiectul pentru un monument al lui Spiru Haret, comandat
cu un an înainte, și care a fost executat de un alt sculptor de renume.
Europa traversată pe jos
A plecat pe jos la Paris, trecând prin
Gorjul său natal, apoi prin Viena, Bavaria, Elveția și, în sfârșit, Franța.
Acolo, este declarat admis în 1905 la Școala Superioară de Arte Frumoase. În
1906, expune pentru prima oară, împreună cu alții, la Salonul de Toamnă din
Paris, iar în 1907, intră în contact și se împrietenește cu marii creatori din
domeniul artelor plastice ai vremurilor: Modigliani, Apollinaire, Leger. Până
în 1940, participă la cele mai importante expoziții de sculptură din lumea
acelor vremuri în SUA, Elveția, Franța, Olanda, Marea Britanie, dar și la
București.
Brâncuși a eliberat sculptura de
preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă
a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei,
a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul
de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat
rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a
artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea
sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică
modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului
al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea
sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu
rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea,
densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile
caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund
conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
- 1918: Moscova redevine capitala Rusiei
Indelungata istorie a Moscovei a
cunoscut în ziua de 12 martie 1918 un eveniment epocal: ca urmare a Revolutiei
bolsevice din 1917 (soldata cu abdicarea tarului Nicolae al II-lea, colapsul
guvernului imperial, crearea Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse
etc.), Moscova a fost declarata capitala a RSFSR si ulterior a URSS. Metropola
redevenea astfel centrul politic si administrativ al tarii, dupa ce Petru cel
Mare îsi fixase capitala la Sankt Petersburg, în 1712. Acest oras de la Marea
Baltica fusese construit din 1703.
O
localitate cu acest nume (care înseamna „Pe râul Moscova”) este mentionata
documentar înca din 1147, într-o misiva a lui Yuri Dolgoruki, considerat print
fondator al Moscovei si apoi cneaz (mare print) între 1149 si 1157, apartinând
dinastiei Rurikide. El a ordonat construirea unui zid de lemn în jurul
localitatii („Kremlinul”), pentru apararea împotriva invaziilor mongole. Numai
ca în 1237-’38, mongolii au pradat si au distrus orasul, însa Moscova si-a
revenit si s-a extins în continuare, profitând de pozitia favorabila din
apropierea fluviului Volga.
Moscova a devenit Mare ducat si mare centru
administrativ în timpul lui Ivan I, print de Moscova. Orasul si-a faurit o
armata proprie si Ivan III a înlaturat, în 1480, pericolul invaziilor tatare,
Rusia devenind un imperiu. Capitala a mai fost ravasita de atacuri din partea
polonezilor, lituanienilor si suedezilor, precum si de epidemii de ciuma. Ea a
fost aproape complet distrusa si evacuata din fata armatelor lui Napoleon
(1812).
Primul primar oficial al Moscovei a fost Alexandr
Adrianov, numit în 1905, dupa ce orasul a fost declarat „oras guvernamental”.
În timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, la Moscova s-au stabilit Comitetul
Apararii Nationale si Marele Stat Major al Armatei Rosii. Patriotismul
moscovitilor a fost exemplar în timpul invaziei naziste, sute de mii de
voluntari mergând pe front. Stalin a refuzat sa plece din Moscova, iar
construirea metroului a continuat si în timpul „Marelui Razboi Patriotic”
(1941-1945).
În 2013, revista „Forbes” a aratat ca la
Moscova sunt cei mai multi miliardari din lume. Moscova este, de asemenea, unul
dintre cele mai scumpe orase din lume.
- 1925: S-a născut Constantin Chiriță, scriitor, scenarist român (d. 1991)
Constantin Chiriță (n. 12 martie 1925, Ibănești,
Vaslui — d. 14 noiembrie 1991, Königswinter, Germania) a fost un prozator
român, scriitor, romancier, scenarist, eseist, politician comunist. Cărțile
sale s-au adresat în special tineretului.
A urmat Politehnica din București, dar
nu a finalizat studiile. A fost apoi redactor la ziarul Scînteia și muncitor pe
șantierul de la Bumbești-Livezeni. Debutează ca scriitor în anul 1949, scrierile
sale fiind în parte creații în stilul realismului socialist. S-a remarcat ca
romancier și scenarist. A deținut funcția de vicepreședinte al Uniunii
Scriitorilor.
A fost redactor la diferite reviste
literare (mai ales la Luceafărul și Sportul literar). Scriitor fecund și,
deseori, militant politic al timpului (secretar PCR al Uniunii Scriitorilor,
1972–1977, și vicepreședinte al ei, din 1977), a colaborat la diferite reviste
literare, sociale și politice din țară.
Uniunea Scriitorilor l-a premiat de două
ori (1964 și 1974).
A fost un eseist virtuoz. În romanele
sale pentru adulți l-a preocupat lumea universitară și tehnocrată.
A participat la toate manifestările
culturale ale liceului „Gheorghe Roșca Codreanu” și ale Bârladului.
A decedat la 14 noiembrie 1991 în
orășelul Königswinter, vecin cu fosta capitală Bonn a RFG.
A fost căsătorit cu Gertrud Gregor, cu
care a avut 3 copii: Victor, Diana și Adrian.
Opera lui Constantin Chiriță este
puternic influențată de ideile proletare și comuniste, expuse de autor într-o
modalitate populară.
Constantin Chiriță este autorul unui foarte popular
ciclu de romane pentru tineret, intitulat Cireșarii. Titlurile celor cinci
volume sunt:
Cavalerii florii de cireș (numit inițial Teroarea neagră), 1956
Castelul fetei în alb, 1958
Roata norocului 1960
Aripi de zăpadă (numit inițial Teroarea albă) 1961
Drum bun, Cireșari 1963
Ele au fost ecranizate în anii 1970 ca
serial de televiziune, care s-a bucurat de succes. S-au turnat filme după
aceste volume, considerate best-seller-uri în perioada comunistă (până astăzi).
În întreaga țară s-au înființat cercuri de tineret și cluburi cu numele
„Cireșarii” și s-au organizat numeroase expediții și excursii, cu participanți
de vârsta cireșarilor și cu caracter științific, o retrăire a aventurilor
acestora.
Alături de romanul Toate pânzele sus! al
lui Radu Tudoran, „Cireșarii” era unul din romanele favorite ale adolescenților
români.
- 1946: S-a născut Liza Minnelli, actriță și cântăreață americană
Liza May Minnelli (n. 12 martie 1946)
este o actriță, cântăreață și dansatoare americană, laureată a premiului Oscar
pentru rolul din musicalul Cabaret. Este fiica actriței Judy Garland și a celui
de al doilea soț al acesteia, Vincente Minnelli.
Definită drept o reprezentanţă a
stilului cu bun gust şi o actriţă de seamă a Hollywood-ului din anii 1970,
Minnelli este şi astăzi apreciată pentru influenţa sa puternică. Piatra de
hotar a carierei sale cinematografice a fost rolul din „Cabaret“ (1972).
Succesul peliculei a fost atât de răsunător încât Academia Americană de Film a
distins-o cu opt premii Oscar, iar Liza Minnelli, la doar 27 de ani, a primit o
statuetă de aur la categoria cea mai bună actriţă în rol principal. Filmele
care au urmat după „Cabaret“ nu i-au garantat aceeaşi reuşită, însă Minnelli a
continuat să se remarce drept una dintre cele mai versatile şi mai bine vândute
personalităţi ale industriei de divertisment, precum şi în producţiile de pe
Broadway. Cu toate acestea,
portretizarea personajului Sally Bowles, din „Cabaret“, prin înfăţişarea
şi atitudinea adoptate, au devenit puncte de reper pentru Liza în viaţa sa de
zi cu zi. Chiar şi după ce nu a mai interpretat personajul, Minnelli a adoptat
machiajul excentric aplicat în zona ochilor, părul scurt şi paietele.
Dacă pe plan profesional a excelat, nu
acelaşi lucru se poate spune despre viaţa personală, marcată de eşecuri.
Actriţa are patru divorţuri, fiind măritată cu Peter Allen, regiorul Jack
Hellez, sculptorul Mark Gero şi impresarul David Gest. „Am făcut cele mai bune
alegeri în carieră şi am cele mai proaste gusturi în materie de bărbaţi. Şi
asta poate, pentru că am crescut pe tărâmul viselor, având în vedere că mama
mea a fost Judy Garland. Mereu am încercat să-mi dau seama de ce am eşuat în
viaţa personală, unde s-a terminat totul, când a intrat în scenă calul alb, de
ce nu am avut întotdeauna parte de el“, spune actriţa despre nereuşitele sale.
Să aveți o zi frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!