Este a 72-a zi a anului.
Au mai rămas 293 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 32 m și apune la 18 h 19 m.
Citatul zilei
„Ce oameni
excepționali trec pe lângă noi, anonimi, și noi admirăm prostește atâția
neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa și opinia publică.” (Mircea
Eliade)
Sărbătoarea
Naţională a Statului Vatican
Sfântul Scaun sărbătorește ziua națională la 13 martie (data alegerii actualului suveran pontif - papa Francisc). Ziua marchează urcarea în Scaunul Pontifical (la 13.III.2013) a Papei Francisc (născut Jorge Mario Bergoglio, pe 17.XII.1936, la Buenos Aires, într-o modestă familie de imigranţi italieni), cel de-al 266-lea episcop al Romei şi papă al Bisericii Catolice. NOTĂ: Papa Francisc este primul papă neeuropean după Papa Grigore al III-lea (731-741), deşi e născut din părinţi italieni, primul papă originar de pe continentul sud-american şi primul papă iezuit
Sfântul Scaun
este o entitate recunoscută în raporturile internaționale, cu autoritate
spirituală și universală, subiect suveran de drept internațional, de caracter
religios și moral.
Subiectul care
intră în contact cu alți actori ai vieții internaționale este Sfântul Scaun,
iar nu Biserica Catolică în calitate de comunitate de credincioși, și nici
Statul Cetății Vaticanului.
Statul Cetății
Vaticanului a luat naștere în urma Acordurilor de la Palatul Laterano stipulate
între Sfântul Scaun și Italia la 11 februarie 1929.
Cetatea
Vaticanului asigură o bază fizică/teritorială minimă Sfântului Scaun. Situată
în partea de vest a Romei (Vaticanus Ager), cuprinde Bazilica Sf. Petru,
palatele și grădinile Vaticanului (0,44 hectare și aproximativ 800 rezidenți).
Autoritatea efectivă a Statului Vatican se exercită pe 142 kmp. Piața Sf. Petru
este supusă dreptului internațional, trebuind să fie permanent accesibilă
publicului; ea se află sub paza poliției italiene.
Întregul Stat al
Cetății Vaticanului este înscris, la cererea sa, din ianuarie 1960, în
Registrul internațional al bunurilor culturale sub protecție specială, creat
prin Convenția internațională asupra protecției bunurilor culturale, semnată la
Haga, la 14 mai 1954.
Cetatea
Vaticanului are o puternică semnificație culturală, clădiri precum Bazilica
Sfântul Petru și Capela Sixtină găzduiesc o parte din cele mai frumoase opere
de artă din lume.
Capela Sixtină
(italiană: Cappella Sistina, în latină Sacellum Sixtinum/ Aedicula Sixtina) a
fost construită între anii 1472 și 1483, în timpul pontificatului papei Sixtus
al IV-lea, de unde îi provine numele. Capela aflată în dreapta Bazilicii
Sfântul Petru este locul unde se țin conclavurile cardinalilor pentru alegerea
unui nou papă și este renumită datorită picturilor murale ale lui Michelangelo.
Capela are o
formă dreptunghiulară, măsurând 40,93 metri în lungime și 13,41 metri lățime.
Înălțimea este de 20,70 metri, plafonul este în formă de boltă, pereții
laterali au 12 ferestre iar pardoseala este din mozaic policrom de marmură.
Capela are două părți: una rezervată ceremoniilor religioase, și alta pentru
credincioși. Planurile arhitectonice aparțin lui Baccio Pontelli iar lucrările
de construcție au fost executate sub supravegherea lui Giovannino de' Dolci.
Primul serviciu religios a fost celebrat la 9 august 1483 și a fost dedicat
Fecioarei Maria.
Picturile de pe
pereții laterali au fost executate de marii artiști ai timpului: Pietro
Perugino, Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Cosimo Rosselli, Luca
Signorelli. Subiectele picturilor reprezintă teme de istorie religioasă,
selecționate după conceptul medieval de împărțire a istoriei lumii în trei
epoci: prima de la Facerea lumii până la primirea celor zece porunci (primirea
Tablelor Legii de către Moise, pe Muntele Sinai), a doua de la Moise până la
nașterea lui Iisus Hristos, a treia fiind epoca creștinismului.
În 1508, papa
Iuliu al II-lea i-a încredințat lui Michelangelo pictarea plafonului, care
inițial reprezenta un cer albastru cu stele aurii. Executarea acestei lucrări a
durat patru ani (1508-1512). Michelangelo ar fi trebuit să picteze figurile
celor 12 apostoli, când lucrarea a fost desăvârșită cuprindea peste 300 de
figuri pe o suprafață de aproape 500 de metri pătrați. Frescele au fost
sfințite cu ocazia sărbătorii Tuturor Sfinților, în anul 1512. Capela a fost
renovată între 1981 și 1994.
În anul 1535, Michelangelo începe pictarea peretelui de deasupra altarului la cererea papei Paul al III-lea, cu tema "Judecata de Apoi", pe care o termină după șase ani, în 1541. Tema capătă dimensiuni uriașe, fresca înfățișând figuri și scene pline de groază, reflectând propria reprezentare a artistului.
La 31 octombrie
1541, pictura este dezvelită cu mult fast însă autoritățile bisericești și
opinia publică rămân stupefiate la vederea atâtor corpuri goale. Artistul este
învinuit de imoralitate, obscenitate și blasfemie. Drept urmare se organizează
o campanie denumită "Campania frunzelor de viță" pentru acoperirea
organelor genitale, acțiune ce va avea loc după moartea lui Michelangelo și va
fi executată de unul din ajutoarele sale, Daniele da Voltera, în anul 1565. Cu
ocazia lucrărilor de restaurare din secolul al XX-lea, aspectul original a fost
refăcut în cea mai mare parte.
Semnificaţiile spirituale ale numărului 13
În antichitate,
13 nu era prea îndrăgit căci venea după 11 care însemna elevare spirituală și
după cifra 12, care reprezenta cifra perfecțiunii, deci cifra 13 simboliza
distrugerea perfecțiunii și a spiritului.
Calendarul mayas
este divizat după numărul 13, pentru mayasi anul anul avea 13 luni și 13 zodii.
Geneza a avut
loc în 7 zile și 6 nopti, deci iarași 13.
Piramida de pe
dolarul american conșine 13 straturi, sunt 13 litere și 13 cifre, cam toate simbolurile
pe bancnota americană sunt într-o succesiune de 13. Cu toate acestea tot americanii,
unii dintre ei, nu acceptă să lucreze în această zi, alții nu mănâncă în
restaurate, iar unii refuză vehement să stabilească data nunții în această zi.
13 este ziua în
care au fost arestați Cavalerii Templieri, în 1307. În 1314 Marele Maestru
Templier Jacques de Molay este ars pe rug. Se pare că, datorită influenței
puternice asupra populației de rând a imaginii Cavalerilor Templieri, acesta
este motivul pentru care i s-a conferit o semnificație aproape mistică,
malefică acestui număr.
Se mai zice că numărul
13 este considerat aducător de nenorociri și pentru că, la Cina cea de Taina,
au stat la masă 13 persoane, cei 12 apostoli și Iisus, înainte ca Mântuitorul
să fie crucificat.
Ziua de 13 care
cade într-o vineri este considerată de unii ca fiind foarte ghinionistă pentru
că într-o zi de vineri a fost răstignit Domnul Isus Hristos, iar în asociere cu
cifra 13, atunci nu poate să ne aducă această zi decât lucruri rele.
Teama de vineri 13 este atât de răspândită încât afectează milioane de oameni de pe întregul glob.
Unii sunt
practic paralizați de frică și nu au curaj să se dea jos din pat într-o astfel
de zi. Scandinavii credeau că numărul 13 este unul cu ghinion, deoarece celor
12 semizei din mitologie li s-a alăturat un al 13-lea, unul demonic, care le-a
adus oamenilor numai nenorociri.
În statele vestice, vineri 13 este considerată
“ziua neagră”. Si tot de la reperele religioase s-a născut superstiția: potopul
a început într-o zi de vineri, Dumnezeu a amestecat limbile în turnul lui Babel
într-o zi de vineri, iar Adam – spun alții – a mușcat din fructul oprit într-o
zi de vineri, iar sfârșitul lumii – potrivit credinței mayase – se pare că va
veni tot într-o zi de vineri. Ar putea exista și aici o explicație foarte
simplă. Înainte de existența bisericii, ziua de vineri era dedicată lui Venus,
zeița dragostei. Odată cu trecerea de la păgânism la creștinism, biserica a
fost condusă de către barbați care n-au mai acceptat, se pare, să fie guvernată
de către o zeitate feminină. Drept pentru care au lansat tot felul de zvonuri
potrivit cărora vinerea este o zi plină de ghinion.
Fobia numărului
13 nu se oprește aici: în tradiția musulmană nu este acceptat ca 13 oameni să
stea la masă, căci se spune că toți vor muri în următorul an.
În plus, se
spune că dacă numele tău are 13 litere, vei avea norocul diavolului.
Există o
legătura între cifra 13 și periodicitate. Neptun are o periodicitate de 164 de
ani și el se întâlnește cu Jupiter numai o dată la 13 ani. O dată se spune că
este în sens pozitiv această întâlnire, dar că o dată în sens negativ. Din
acest motiv, nu întotdeauna acest 13 este ghinionist.
Se spune că
cifra 13 le este benefică celor din zodia Peștilor și a Scorpionilor, în
general celor care se află în semne de Apă. Și celor din zodia Taurului,
Capricornului și Vărsătorului cifra 13 le aduce noroc.
Pentru cei
născuți într-o zi de 13 se spune că au parte de un destin fericit și plin de
neprevăzut și au o misiune importantă în această viață. Deseori, în jocurile de
noroc, această cifră este foarte importantă și deosebit de norocoasă.
Atunci când 13
cade într-o zi de marți sau sâmbătă, se spune că acea zi este una cu noroc, iar
când pică într-o zi de vineri, este o zi cu ghinion.
La creștini,
Sfânta Treime este strâns legată de cifra 3, iar la musulmani și hinduși, cifra
13 este considerată de bun augur.
Numărul celor
cărora le poartă ghinion cifra 13, este cu mult mai mare decât a celor cărora
le aduce noroc. Conform unei statistici neoficiale se pare că din 10 persoane,
la 7-8, cifra 13 le aduce ghinioane și doar la 3 ea este una benefică.
Cifra 13 nu
poate fi luată de sine stătător, ea trebuie luată într-un anumit context și
contează foarte mult și de cât de pozitivi sau negativi sunteți, căci pentru
cei care sunt superstițioși și care cred cu tărie că o zi de 13 le va purta
ghinion, atunci este posibil să-și influenteze destinul acelei zile spre unul
mai puțin norocos.
Simbolistica din
jurul numărului 13 se rezumă în mare parte la superstiţii şi frici care s-au
fondat pe seama semnificaţiilor acestui număr. Tuturor ne este frică de ce s-ar
putea întâmpla într-o zi de 13, sau mai bine zis, cu toţii sărim să punem pe
seama acestui număr tot ceea ce nu merge bine în acea zi. Bizaritatea acestui
fenomen vine din partea persoanelor care susţin totuşi că acest număr este
norocos şi că nu le poartă sub nici o formă ghinion, din contră.
Care sunt de fapt
semnificaţiile numărului 13?
Teama faţă de
întâmplările care ar putea avea loc într-o zi de 13 se pare că provin din
cultura kabballa, unde litera “mem”, a 13-a literă din alfabetul ebraic, este
conceptul care închide orizontul vieţii şi al aşteptărilor umane în general. Oamenii au preluat acest număr ca fiind o
“literă a morţii” şi au început să îi atribuie tot felul de superstiţii.
Un alt domeniu
în care cifra 13 apare înconjurată de energii negative este în tarot unde a
13-a Arcana Majoră reprezintă cartea Morţii şi în ciuda faptului că aici,
cartea nu poartă semnificaţiile morţii, ci mai degrabă ale schimbării de
direcţie, ale transformării şi ale metamorfozei, oamenii sunt înfricoşaţi atunci
când ea le apare în pasienţe.
În ceea ce
priveşte numerologia, în acest câmp spiritual, numărul 13 este un număr care
indică anumite etape şi probe de trecut sau chiar datorii karmice. Cei care
sunt puternic influenţaţi de acest număr şi care simt că li se întâmplă mereu
ceva rău într-o zi de 13, de fapt, este foarte posibil ca asta să însemne că ei
au anumite lucruri de rezolvat, aici în această viaţă şi că sunt anumite
datorii karmice pe care spiritul lor le-a adunat în timpul reîntrupărilor. Dat
fiind că cifra 1 reprezintă individul prim, respectiv atitudinea de bază a
acestuia şi 3 numărul datoriilor karmice, este lesne de înţeles cum ne poate
afecta acest număr 13, prin constrângerea lui faţă de datoriile pe care le avem
de îndeplinit în această viaţă.
În acelaşi timp, numărul 13, pentru cei născuţi în
această zi, s-a dovedit că aduce noroc şi bunăstare sau că cel puţin nu se tem
de el. Nici nu ar fi indicat să există o asemenea teamă faţă de ziua de
naştere, mai ales că aceşti oameni sunt conştienţi de unicitatea fiinţei lor.
Au o atitudine pozitivă, lucrează cu sârg la proiectele lor şi au o dorinţă de
a se afirma imbatabilă. Specificul pe care acest număr îl aduce asupra
persoanelor născute într-o zi de 13 este tocmai această şansă a sorţii să te
naşti sub auspiciile unui număr plin de
semnificaţii. Pentru ei numărul 13 reprezintă acele obstacole pe care ştiu că
trebuie neapărat să le treacă pentru a obţine ceea ce vor şi mai presus de
toate, reprezintă lupta împotriva lenei şi a lipsei de randament. În Zenivers
nu trebuie să ne temem de nimic, doar să ne menţinem curioşi şi deschişi la
minte.
Evenimente de-a lungul
timpului…
- 1781: Astronomul englez Sir William Herschel a descoperit planeta Georgium Sidus, cunoscută ulterior sub denumirea de Uranus.
În noaptea de 13
martie, pe când căuta stele duble, nebuloase şi galaxii, William Herschel a
găsit un nou astru. Privită la puteri mari, steaua apărea ca un disc, nu ca un
punct. Herschel era convins că a descoperit o cometă, despre care ştia că
uneori au aspect de disc planetar. După câteva seri, a privit din nou spre noul
obiect ceresc şi a observat că s-a mişcat printre stelele fixe.
În vara lui
1781, s-a calculat orbita obiectului şi s-a ajuns la concluzia că ar putea fi o
planetă ce se roteşte în jurul Soarelui la o distanţă de 3 miliarde de km.
Iniţial,
astronomul englez a botezat astrul „Georgium Sidus”, numele regelui Angliei de
atunci, George al III-lea. Denumirea i-a nemulţumit pe ceilalţi astronomi
europeni, dar, chiar şi în aceste condiţii, planeta a fost numită în Anglia la
fel până în 1850. Apoi, astronomul Johann Ebert Bode a venit cu ideea ca
planeta să primească numele tatălui lui Saturn, fiind următoarea planetă ca
depărtare dupa aceasta.
Astfel, planeta
a primit numele sub care este cunoascută azi: Uranus, o planetă gazoasă de
patru ori mai mare ca Terra, ce se află la o distanţă medie de 2,8 miliarde de
km depărtare de Soare.
O rotaţie
completă în jurul Soarelui se face în 84 de ani pământeni, dar se învârte în
jurul axei proprii odată la 17,24 ore.
Un fapt
interesant este că axa de rotaţie a planetei este înclinată cu 98 de grade.
Practic, Uranus se rostogoleşte pe orbită din cauză că planeta s-a ciocnit cu
un corp mare, care l-a răsturnat.
- 1900: S-a născut Giorgos Seferis, poet grec, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)
Giorgos Seferis
(n. 13 martie 1900, Urla, lângă Smyrna, azi în Turcia; d. 20 septembrie 1971) a
fost un poet grec contemporan, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în
1963.
Debutul
editorial cu placheta Strofi(Cotitura), are loc în 1931. A scris relativ puțin,
dar versurile sale au fost bine primite pentru mesajul lor antifascist, de fapt
Seferis a reluat ideile umanismului clasic grecesc și le-a recontextualizat,
pentru a le adapta la contextul socio-istoric al secolului XX. A fost distins
cu premiul Palamas în 1947 și cu un prestigios premiu englezesc, Foyle, acordat
pentru prima oară unui poet străin.
Motivația
Juriului Nobel
"pentru
eminenta sa operă lirică, inspirată de o profundă dragoste pentru lumea elenică
a culturii"
”Oriunde
mă duc, port Grecia în mine ca pe o rană.”
(Giorgos Seferis)
- 1907: S-a născut Mircea Eliade istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago.
Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la
Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor
Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu
titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere
literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole
și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera
completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul
jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.
Dorind să-și
lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci
dominantă în România, Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii
în Italia îi cunoaște personal pe Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro,
care avea publicații în domeniul istoriei religiilor.
După cultura
italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând
o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath
Dasgupta, în Calcutta. Întors la București, își dă doctoratul în filozofie cu o
dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi,
bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943
publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.
Pentru români,
romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o
adevărată încântare. Demn de menționat este faptul că prototipul personajului
principal al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țara Vedelor și a
Upanișadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof indian, și se
numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani,
iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea
să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și
reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, la Calcutta, în 1972, a
"declanșat" scrierea unei noi cărți: Dragostea nu moare.
Tulburătoarea
poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la
însăși eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns,
It Does Not Die (Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus
și publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în
peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor,
ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă
relatarea cu autenticitate și cu geniu a celei mai mari minuni a lumii:
înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtășite și
destrămarea ei.
Mircea și Amrita
(din Dragostea nu moare), ca și Allan și Maitreyi (din Maitreyi), pot sta
alături de nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și
Julieta. Dragostea nu moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali,
engleză, germană, spaniolă și română, nu are încă notorietatea planetară a
romanului "Maitreyi" (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeași
cale a consacrării universale.
Opera sa literară
stă mărturie acestei convingeri de viață, frescă a problemelor existențiale în
epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935) sunt
romane semifantastice în care Eliade acceptă existența unei realități
extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este
instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Această filozofie
personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi
La țigănci (1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).
Citate
* Cea mai
preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine.
Călătorie ce o facem în singurătate.
* Fiecare om vrea
să fie liber în viaţă, dar toţi fug de consecinţele libertăţii lor.
* După o anumită
vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au
trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea
fi decât viaţa altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi
nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut
fi atât de idioată.
* A trăi cu
ziarele înseamnă a te imbeciliza.
* Lectura este,
pentru omul modern, un viciu sau o osândă. Citim ca să trecem examenele, să ne
informăm sau citim din profesiune. Mă gândesc însă că lectura ar putea implica
şi funcţii mai nobile, adică mai fireşti.
* Timpul este
singurul lucru care se pierde într-adevăr.
* Nu-ţi dai seama
ce copleşitor lucru e să simţi câteodată că timpul ţi-a luat-o înainte, că n-ai
făcut anumite lucruri esenţiale la vremea lor şi că ai să te trezeşti într-o
bună zi singur, îmbătrânit, incapabil de a mai repara ceva.
* Sunt epoci în
care nu poţi înainta decât mergând contra curentului.
* Nu eşti învins
decât dacă refuzi lupta.
* Omul se naşte şi
moare în singurătate absolută, dar această singurătate e populată de vise, de
himere şi de iluzii.
* Nu sunt pierdute
decât acele bătălii pe care nu le începi niciodată.
* Cultura este
singurul mijloc de afirmare, şi în faţa omenirii de astăzi, şi în faţa istoriei
de mâine.
* Dacă există o
fericire pe pământ, apoi aceasta este prietenia.
* Cărţile ne
obligă să ne petrecem timpul într-o manieră inteligentă.
* Toţi acei ce au
acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, mai
fortificaţi, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede.
- 1934: S-a născut, în studiourile Walt Disney, celebrul personaj de desen animat Donald Duck, care a debutat în filmul „The little hen”, la 09.06.1934.
În anul 1943,
Donald a devenit cu adevărat un star şi a primit Premiul Oscar pentru rolul din
„The Fuerhrer’s Face”.
- 1936: A avut loc premiera absolută, la Opera Mare din Paris, a tragediei Oedip, de George Enescu.
Un asemenea
subiect nu-l alegi tu, el te alege pe tine“, spunea Enescu după finalizarea
operei la care a muncit timp de un deceniu (1920-1931).
„Oedip mi-a stăpânit
gândurile timp de un sfert de veac pentru a decodifica, nu doar mecanismele
subtile ale Destinului universal, ci şi pe acelea ale propriului Destin.
Resortul meu, drama mea sunt cuprinse în cele două silabe, a căror celebritate
se datorează lui Sofocle: Oedip. Am pus în ea tot ce simţeam, ce gândeam, în
aşa fel încât mă contopeam uneori cu eroul meu“.
- 1948: Au fost inaugurate uzinele Honda, punându-se bazele Honda Motor Co.
– care în scurt timp va cunoaște și succesul ca urmare
a producției de biciclete motorizate.
În anii ’50
Honda devine leader mondial în industria
de motociclete.
Honda Motor
Company, compania pe care a înființat-o în 1948, mai întâi ca și producător de
motociclete, iar din 1963 și de automobile, este departe de a fi un colos de
rangul General Motors, Ford sau Toyota, și totuși rămâne cea mai inovatoare companie
constructor de automobile si motociclete din lume. Și aceasta doar pentru că
Soichiro Honda a avut puterea de a visa.
Să aveți o zi frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!