23 Aprilie

Este a 113-a zi a anului. 
Au mai rămas 252 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 19 m și apune la 20 h 10 m.

Citatul zilei

“Mereu sunt fericit, știi de ce? Pentru că nu aștept nimic de la nimeni, să aștepți întotdeauna doare.Viața este scurtă, așa că iubește viața. Fii fericit și zâmbește întotdeauna. Trăiește doar pentru tine și amintește-ți: Înainte să vorbești, ascultă! Înainte să scrii, gândește! Înainte să rănești, simte! Înainte să urăști, iubește! Înainte să renunți, încearcă! Înainte să mori, trăiește!” (Wiliam Shakespeare)

Ziua Bibliotecarului

  

" Biblioteca este un cabinet magic în care există mai multe spirite vrăjite ." (Jorge Louis Borges)

23 aprilie sărbătorim Ziua Bibliotecarului, această manifestare fiind în strînsă legătură cu Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. Această frumoasă sărbătoare este o oportunitate pentru întreaga societate de a aprecia la justa valoare rolul cărţii ca temelie a culturii, educaţiei, comunicării şi vieţii sociale. 

Ziua bibliotecarului din Romania

 În anul 1998 Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, considerând că lectura şi cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor şi a bibliotecarilor, adaugă la sărbătoarea internaţională a cărţii din 23 aprilie “Ziua Bibliotecarului din România”.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată "Ziua Bibliotecarului din România", astfel că în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.

Bibliotecile cu rafturi si zabrele

Sunt pline

De tomuri grele

Pergamente si colectii vechi nepretuite

Legate-m marochine,

In care zac oranduite

Ierarhic subt capitole si titluri

Mii si milioane de idei,

In zeci de mii de tomuri, anexe

Si opuscule

Cu pagini incarcate de calcule subtile

Ca mici desemne

-Arabescuri-

De cercuri seci, de semne

Si magice majuscule.

……………………………………………….

Ideea  -  de Camil Petrescu

11 dintre cele mai frumoase biblioteci europene

Munca de bibliotecar! Adevărul e că oamenii nu ştiu şi nici nu-i interesează ce se ascunde în spatele acestei activităţi, de la selecţie si achiziţie până la aşezarea publicaţiilor în rafturi. Ei nu ştiu că pentru a ajunge la momentul în care cartea este oferită spre lectură, în bibliotecă, sau acasă, au loc o serie de operaţii complexe de natură intelectuală care presupun cultură şi pricepere profesională.• La mulți ani!

Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor

 

Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor. Prima astfel de manifestare s-a desfășurat în 1995.

23 aprilie reprezintă și o dată simbolică pentru literatura universală. La această dată, în 1616, au murit scriitorul spaniol Miguel de Cervantes, scriitorul britanic William Shakespeare, Inca Garcilaso de la Vega — scriitor peruan de origine spaniolă.

Conferinţa generală a UNESCO din 1995, de la Paris, a hotărât decretarea Zilei mondiale a cărţii şi a dreptului de autor, pentru a marca simbolic naşterea şi moartea acestor scriitori şi totodată pentru a încuraja lectura, un fenomen în scădere dramatică. Astfel, prima Zi mondială a cărţii şi a dreptului de autor a fost marcată la 23 aprilie 1996.

Ideea marcării acestei zile la 23 aprilie a fost oferită de Spania, unde are loc, la 23 aprilie, Festivalul Trandafirilor, o manifestare în care este sărbătorit Sf. Gheorghe (Sfântul Jordi) și este comemorat Miguel de Cervantes, alături de William Shakespeare. În această zi, în Spania, încă din Evul Mediu, fetele și femeile primesc flori, fiind o sărbătoare a veseliei. După 1925, a devenit un obicei ca bărbaților să le fie oferită, în schimbul unei flori, o carte. Obiceiul se păstrează și astăzi în Catalonia, unde aproximativ o jumătate din vânzările anuale de cărți se realizează cu acest prilej.

23 aprilie marchează trecerea în neființă a doi titani ai literaturii universale: William Shakespeare și Miguel de Cervantes, precum și a altor scriitori: scriitorul peruan Inca Garcilaso de la Vega (1616), poetul englez William Wordsworth (1850), scriitorul francez Jules Barbey d'Aurevilly (1889) și poetul englez Rupert Brooke (1915).

O tradiţie catalană, datând din Evul Mediu, spune că în ziua de Sant Jordi, bărbaţilor li se dăruiesc cărţi, iar femeilor, trandafiri roşii.

Obiceiul oferirii cărţilor a fost practicat abia după 1616, anul în care au murit Miguel de Cervantes, William Shakespeare şi Inca Garcilaso de la Vega. Este, de asemenea, ziua în care s-au născut sau au murit Maurice Druon, Haldor K.Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla şi Manuel Mejía Vallejo.

Din 1964, 23 aprilie a devenit Ziua Cărţii pentru toate ţările în care se vorbea spaniola şi portugheza.

Ideea a prins foarte repede, mai ales în Spania, unde obiceiul de a oferi o floare pentru fiecare carte vândută de Sf. Gheorghe (23 aprilie!) a ajutat la promovarea evenimentului.
În această zi, în aproape toate ţările lumii au loc acţiuni de omagiere a cărţii, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor şi, implicit, a cititorilor. În toată lumea, sunt organizate expoziţii de carte, lecturi publice şi tot felul de alte manifestări menite să încurajeze şi să popularizeze lectura.

De asemenea, Ziua mondială a cărţii şi a dreptului de autor cheamă la o reflecţie asupra schimbărilor pe termen lung în lumea cărţilor. Cărţile digitale oferă noi posibilităţi de acces la cunoştinţe, având costuri reduse şi o accesare pe arii geografice mari. Cărţile tradiţionale dispun însă de o largă apreciere. Toate formele de cărţi aduc o contribuţie valoroasă educaţiei şi propagării culturii şi informaţiilor. Această diversitate este o bogăţie comună, făcând din cărţi mai mult decât un obiect fizic: unelte ale schimbului de idei dincolo de limitele spaţiului şi timpului.

În fiecare an, UNESCO şi organizaţiile internaţionale care reprezintă cele trei sectoare majore ale industriei de carte - editori, librării şi biblioteci - selectează "Capital World Book" pentru o perioadă de un an, din 23 aprilie.

În 2018, "Capital World Book" a fost aleasă Atena, capitala Republicii Elene. Oraşul grecesc a fost ales pentru calitatea activităţilor sale în întreaga industrie a cărţilor, iar scopul este de a face cărţile accesibile întregii populaţii din capitala Greciei, inclusiv migranţilor şi refugiaţilor.


Sharjah (Emiratele Arabe Unite) a fost desemnată "Capital World Book" pentru anul 2019 de către fostul director general al UNESCO, Irina Bokova, la recomandarea Comitetului consultativ, reunit la sediul Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Biblioteci de la Haga.

Cele mai citite cărţi din lume

Biblia, Coranul şi Cartea lui Mormon sunt cunoscute a fi cele mai citite cărţi din lume, însă numărul celor care le-au răsfoit este însă greu de aproximat în funcţie de vânzări, întrucât de multe ori cărţile sacre circulă „din mână în mână”, fără a fi neapărat cumpărate de fiecare cititori în parte.

23 aprilie – Ziua Mondială a Cărţii

Spunem despre carte că „e leac pentru suflet”, aceasta fiind de fapt inscripţia de pe frontispiciul bibliotecii faraonilor din Teba, despre care ne relatează Diodor din Sicilia încă de acum 5.000 de ani.

Dar cel mai adesea spunem despre carte că e prietena noastră şi utilizăm mai mereu această metaforă veche de veacuri. Rândurile următoare vor veni să demonstreze această minunată caracterizare a cărţii, sprijin în acest demers fiindu-mi istoria ce stă mărturie a unor fapte emoţionante petrecute peste tot în lume.

În secolul al XV-lea, Petre Şchiopul alege să renunţe la domnie decât să-şi închine ţara turcilor şi pleacă în pribegie, ducând cu sine o parte din propria bibliotecă. Puţini ştiu că, prin 1657, un Şoltuz Mihai, din Modova asta mare, răscumpăra o carte din prada unor incursiuni tătărăşti şi, restituind-o bibliotecii căreia îi aparţinea, nota pe o filă: „Această carte au fost roabă la tătari”. Însemnarea vădeşte o concepţie despre esenţa aproape umană a cărţii, desluşindu-ni-se astfel mari exemple de ataşament pentru toată viaţa pentru carte şi biblioteci.

O altă informaţie venită din negura vremurilor face referire la biblioteca din Efes, biblioteca lui Celsius Polemaenus, proconsul al Asiei în timpul lui Traian, prin anii 106-107. Ruinele ei stăruie şi astăzi în bătrânul oraş de pe coasta apuseană a Asiei Mici. Proconsulul îşi iubise cărţile cu o asemenea pasiune, încât fiul său a găsit că nu-i poate cinsti mai bine amintirea decât clădind o bibliotecă publică prin care să facă din prietenii tatălui său un izvor de lumină pentru toţi iubitorii ştiinţei. Detaliu emoţionant în arhitectura luminoasă a bibliotecii este faptul că alături de rafturile de marmură albă ce ocroteau cândva manuscrisele lui Celsius, dragostea fiului, respectând desigur o rugăminte şi dorinţă a tatălui său, l-a aşezat pe însuşi stăpânul cărţilor, spre a citi şi dincolo de pragul vieţii.

Frumoasă şi semănătoare este şi povestea vieţii lui Abdallah Zakher, un continuator libanez al operei de cărturar tipograf a lui Antim Ivireanu. Pe la 1702, când ucenicii patriarhului Athanasie Dabbas au plecat din Ţara Românească, ducând cu ei tiparniţa arabă de la Snagov, dăruită de Constantin Brâncoveanu creştinilor arabofoni din Siria şi Liban, ei s-au aşezat mai întâi la Alep, continuând opera de imprimare şi răspândire a cărţilor în limba poporului lor. Drumul tiparului arab a continuat la mănăstirea Balamand, între stâncile roşii ale munţilor Libanului, apoi către mănăstirea “Sf. Ioan” din Şuer.

Cel mai vrednic urmaş al primilor tipografi a fost Zakher. El a iubit cu pasiune cartea, a tălmăcit, alcătuit, tipărit, răspândit slova arabă. În bilioteca mănăstirii, pe rafturi, vechile tipărituri arabe de la Snagov, Bucureşti şi Iaşi, patinate de folosirea zilnică, marcate de numeroase însemnări ale multor generaţii de cititori, stau alături de roadele muncii lui Zakher, cărţile ieşite de sub tiparul său. Dăruind cărţilor întreaga sa viaţă, el a înţeles să le rămână alături şi după moarte. Acolo, în tipografia unde locuise, poate fi găsit şi astăzi, alături de prese şi casete cu litere.

Intrând în tipografia devenită casă memorială, întâlneşti relicva cea mai impresionantă, craniul lui Zakher păstrat într-o casetă de cristal. Cărturarul nu putea afla o odihnă mai bună decât în laboratorul creaţiei sale, în mijlocul prietenilor săi de-o viaţă.

„Cartea e o mângâiere”

Revenind pe meleagurile noastre, să ne aducem aminte de vorbele lui Miron Costin, care mărturisea nu doar trăitorilor vremurilor sale şi chiar veşniciei că „nu e nici alta nici mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor”.

Să nu-l uităm pe stolnicul Constantin Cantacuzino şi cultura lui, formată cu dascăli din ţară, apoi de la Padova. A fost o ucenicie a cărţilor rare adunate la Mărgineni de tatăl său, postelnicul, apoi a volumelor cumpărate din economiile puţine ale pribegiei. Prieteniile sale cu cronicarul sârb Gheorghe Brancovici, cu epigrafistul englez Edmund Chishall, cu cărturarul grec Hrisant Nottaras erau născute şi cultivate prin lecturi comune şi schimburi de cărţi. Reflecţia şi opera lui istorică era rezultatul studiului atent al vechilor cronici româneşti şi străine. Calea de lumină lăsată de stolnic în cultura românească este o cale a cărţii alcătuită, tălmăcită, imprimată, răspândită cu dărnicie de mecenat, o cale străjuită de biblioteca umanistă de la Mărgineni, de tiparniţele de la Snagov, Bucureşti şi Buzău.

Miron Costin, Cantacuzino, Grigore Ureche, Luca Stroici, Udrişte Năsturel sunt doar câţiva dintre cei care, îndrăgind cartea şi studiul, şi-au înfiripat pe cheltuiala lor biblioteci într-o vreme potrivnică unei astfel de îndeletniciri, pentru că războaiele, luptele dintre partidele boiereşti, repetatele schimbări ale domnitorilor au dus la împrăştierea multora dintre aceste valoroase colecţii.

Să continuăm a arăta câteva secvenţe din viaţa lui Nicolae Bălcescu, care voise să creeze o bibliotecă a redacţiei revistei „Magazin istoric pentru Dacia”. Ani la rând, în peregrinările sale, a strâns şi trimis în ţară cărţi pentru acest instrument indispensabil scrierii istoriei româneşti. În ultimii ani ai vieţii, îndurerat de dorul de ţară şi epuizat de boală, el reuşeşte între prietenele sale – cărţile – să dăruiască istoriografiei noastre opera sa fundamentală „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”. Scrisorile anilor 1850-1852 cuprind necontenite cereri de cărţi din ţară, între acestea „Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des valaques transdanubiens”, opera prietenului şi tovarăşului lui de luptă, M. Kogălniceanu. Era exemplarul pe care îl studiase şi îl adnotase timp de 19 ani, completând sau corectând informaţiile istoricului moldovean cu date din vechi cronici, era cartea sa de căpătâi.

O împrumutase lui Alexandru Golescu-Albu, care o luase cu el în surghiunul din 1848. În scrisorile către Ion Ghica din 1851 şi 1852 el cere cu stăruinţă Istoria lui Kogălniceanu. Cu două luni înainte de moarte, la 22 septembrie 1852, repetă rugămintea sa către Ghica: „Trimite-mi hronicele moldoveşti, Istoria lui Kogălniceanu, ce sunt la tine”, dar va muri fără să-şi revadă acest drag prieten, care, după îndelungate peregrinări, va ajunge la Institutul de istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti.

Acolo, cartea marelui luptător şi cărturar a întâlnit noianul de alte volume adunate de stâlpul ştiinţei, al culturii noastre moderne care a fost Nicolae Iorga, a întâlnit acele cărţi „venite din toate colţurile lumii şi între care nu e una să nu închidă şi o părticică din sufletul meu”. Cel mai fecund alcătuitor de cărţi din cultura românescă, autorul celei mai prodigioase producţii tipărite vreodată sub acelaşi nume în publicistica noastră, Nicolae Iorga a fost în acelaşi timp pionierul neobosit în lumea de adevăruri şi frumuseţi a cărţii şi marele arhitect de biblioteci, ale lui personale, dar şi ale altora, ştiinţifice şi populare.

Iorga şi-a îmbiat necontenit semenii spre căutarea preţiosului timp ca să cetească. Niciun alt condei n-a aşternut la noi mărturisiri mai adânci şi mai curate, laude mai înalte şi mai adevărate despre rostul cărţii ca prietenă şi povăţitoare a omului, n-am găsit nicăieri mai frumos prilej de reflecţie asupra cărţii prietene: „o carte e contactul sufletesc cu un om, contact e care îl poţi primi sau respinge şi la care te poţi întoarce. Este un sprijin, o mângâiere, un îndemn. Este câte una căreia îi datorezi cât şi celui mai bun învăţător”.

Tot lui Iorga îi aparţin cuvintele: „Cartea e o mângâiere. Şi ea te face să te strămuţi într-o lume de mulţumire şi bucurie… Cartea ţi-a dat o lumină care, pe zi ce mergi, îţi goneşte întunericul din suflet şi te ajută a te face mai tare în toate privinţele. A ceti o carte înseamnă te împărtăşi de dânsa, a găsi prin ea sufletul, omul care a scris-o, a sta de vorbă cu el, a te lăsa înrâurit de dânsul, a primi de la bunătatea lui lecţii de iertare, de la ştiinţa lui lecţii de învăţătură”.

Ziua Forţelor Terestre 

Ziua Forţelor Terestre este sărbătorită, prin traditie, la 23 aprilie, dată la care patronul spiritual al militarilor, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, este prăznuit de creştini. Tradiţia cinstirii Sfântului Gheorghe ca patron spiritual al forţelor terestre izvorăşte din însăşi vitejia, puterea şi credinţa lui, care constituie un adevărat simbol si imbold pentru generaţiile de tineri apărători ai gliei strămoşeşti.

Bazele moderne ale Forţelor Terestre datează din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a Revoluţiei de la 1848, a întemeierii statului român modern prin Unirea de la 1859 şi a înfăptuirii politicii militare a lui Alexandru Ioan Cuza, principalele arme şi specialităţi componente existând încă din anii 1859-1860.
În prezent, Forţele Terestre reprezintă o componentă importantă a securităţii României, având capacitatea de a acţiona în toată gama operaţiunilor militare.

Din Forţele Terestre fac parte arme precum Infanteria, Artileria, Tancurile, Rachetele şi artileria antiaeriană, Vânătorii de munte, Parașutiștii, Trupele de geniu, Structurile de comunicații și informatică, Unitățile de apărare NBC, Polițiştii militari şi Forțele pentru Operații Speciale (FOS).

Cu prilejul Zilei Forţelor Terestre, se organizează manifestări dedicate acestei sărbători în toate garnizoanele din ţară şi în teatrul de operaţii din Afganistan, acestea cuprinzând expoziţii, vizionări de filme documentare, exerciţii de mânuire a armamentului, prezentări de tehnică militară, armament şi echipamente, ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor, concerte ale muzicilor militare şi spectacole artistice susţinute de către formaţiile cercurilor militare.

Ziua Feroviarilor

La 23 aprilie 1880 a fost înfiinţată Direcţia Princiară a Căilor Ferate din România, prima formă de administraţie feroviară de stat sub emblema „CFR”. Primul conducător al Direcţiei Princiare CFR, înfiinţată prin Decretul 1248/1880 a fost colonelul Ştefan Fălcoianu.

Evoluţia instituţiei a fost rapidă şi a crescut odată cu sporirea reţelei de căi ferate:

 * La 10 mai 1881 se transformă în Direcţia Regală CFR;

 * La 28 iunie 1882 apare legea unificării tuturor căilor ferate ale statului român;

  * La 6 martie 1883 se transformă în Direcţia Generală CFR.

Prima încercare pentru a alege o zi a ceferiştilor a fost făcută la 22 septembrie 1912 cu ocazia înfiinţării societăţii funcţionarilor CFR din întreaga ţară, care a avut loc la Iaşi şi unde s-a propus ca ziua ceferiştilor să fie sărbătorită la 23 aprilie, ziua înfiinţării Administraţiei Căilor Ferate. Totodată s-a propus ca patronul spiritual al căilor ferate din România să fie Sfântul şi marele mucenic Gheorghe.

Toate acestea nu au fost legiferate până în anul 1952 când la propunerea foştilor directori generali Chivu Stoica şi Alexa Augustin şeful Departamentului CFR Ionel Diaconescu împreună cu sindicatele CFR au hotărât ca ziua ceferistului să fie sărbătorită la 16 februarie, dată care evoca mişcarea grevistă de la Atelierele Griviţa CFR din anul 1933. Bineînţeles că despre patronul spiritual nici nu mai putea fi vorba în acest context.

După anul 1990, având în vedere că Atelierele CFR Griviţa nu mai făceau parte din sistemul Ministerului Transporturilor şi data de 16 februarie nu mai era semnificativă pentru SNCFR, ziua ceferiştilor a fost schimbată începând din anul 1991 la 31 octombrie, dată ce marca inaugurarea căii ferate Bucureşti Filaret – Giurgiu (31 octombrie 1939).

Dorinţa feroviarilor ca sărbătoarea lor să fie într-o zi mai semnificativă decât cele amintite, relevantă pentru tradiţia feroviară românească şi care să facă posibilă stabilirea unui patron spiritual, a făcut necesară investigarea istoriei căilor ferate, cercetându-se documente în urma cărora s-au stabilit următoarele:

    La data de 23 aprilie Principele României Carol I şi I. C. Brătianu ca ministru secretar de stat la lucrări publice au semnat decretul nr. 1848 publicat în Monitorul Oficial nr. 94/1880 prin care a luat naştere prima administraţie feroviară de stat din România.

    Prin Hotărârea de Guvern nr. 300/1999 iniţiată de Compania Naţională de Căi Ferate „CFR”-SA şi publicată în Monitorul Oficial nr. 163/19.04.1999 s-a hotărât schimbarea denumirii zilei festive din „Ziua Ceferiştilor” în „Ziua Feroviarilor”, determinat de faptul că din cele cinci societăţi feroviare rezultate din divizarea fostului SNCFR, numai trei păstrează în denumire CFR.

    Patronul spiritual al feroviarilor din România să fie sfântul şi marele mucenic Gheorghe.

 

Sfântul Gheorghe

Patronul tinerilor şi al armoniilor familiale, Sf. Gheorghe e numit în credinţele populare româneşti "capul primăverii". Despre acesta se spune că poate învinge vrăjitoarele sau că poate să le zădărnicească actele magice şi le poate arăta celor aleşi comorile. Tot el este chezaşul tuturor tocmelilor.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este un sfânt megalomartir, pomenit de aproape toate Bisericile tradiționale, de obicei pe data de 23 aprilie şi este patron a mai multor țări, regiuni și orașe şi chiar un braţ al Dunării. În România Timişoara, Drobeta Turnu-Severin şi Botoşani sunt cele mai importante oraşe care îl au ca patron pe Sfântul Gheorghe. În conștiința populară românească, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia și a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. S-a înrolat în armata romană și s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Diocleţian în anul 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.

Martorii suferințelor Sfântului Gheorhe, uimiți de puterea sa de a rezista la durere, au renunțat la credința în zeități păgâne, îmbrățișând creştinismul. O dovadă a sfințeniei sale o reprezintă o minune săvârșită de Sf. Gheorghe în timpul întemnițării sale. Atingând trupul unui deținut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunțării la creștinism, Dioclețian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe și a soției sale, devenind martir.

Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea Sfântului Gheorghe).

Tradiții și superstiții de Sf. Gheorghe

  * În ziua Sfântului Gheorghe, creştinii pun la porţile caselor crenguţe de fag, brazde cu iarbă verde sau smocuri de iarbă în stâlpii de susţinere ai porţilor.

    *Pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii şi boli, animalele sunt protejate cu crenguţe de leuştean puse la intrarea în grajduri. La ţară, se credea că prin acest ritual oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment de început al anului pastoral.

   * Pentru ca membrii familiei să fie protejaţi de junghiuri rele şi de boli necruţătoare trec prin fumul şi flăcările unui foc aprins, iar vitele şi casele se afumă, la rândul lor, cu tămâie.

    *Se mai spune în tradiţia populară că de Sfântul Gheorghe ard comorile pământului, ele putând fi văzute. Cei care le caută nu trebuie să scoată nici un cuvânt pentru a le putea descoperi, ca nu cumva duhul comorii să-i amuţească.

    *În noaptea de Sfântul Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul ursitulului oglindit într-un vas cu apă de izvor din care nu s-a băut, dacă stau goale între lumânări aprinse, aşezate în formă de cruce.

   * Nimeni nu are voie să doarmă în această zi, deoarece se crede că acel care încalcă interdicţia va fi somnoros tot anul.

    *Pentru a fi apăraţi de rele, oamenii se cântăresc, astfel ei cred că vor fi sprinteni până la anul, când obiceiul se reînnoieşte.

   * Urzicatul era un alt obicei de practicat de tinerii din comunităţile tradiţionale bucovinene. Tinerii se atingeau, pe furiş, peste părţile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzică, sperând că astfel vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul verii.

    *De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză şi caş.

   * În comunităţile săteşti contemporane se mai păstrează obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri de salcie înmugurită şi cu flori galbene de primăvară, înfipte în brazde înverzite.

Credințe și superstiții pentru Ajunul Sfântului Gheorghe

• Oamenii stau toată noaptea treji, înaintea sărbătorii de Sfântul Gheorghe, că să fie vioi și sănătoși tot anul.

• Vitele se bagă în holda de grâu și când vin acasă, se ia o mână de grâu care se păstrează și se amestecă în grâul de semănat, că să se facă mult și frumos la anul.

• Oamenii se baț cu urzici pentru a fi harnici și iuți tot anul.

• În dimineață ajunului sărbătorii de Sfântul Gheorghe, femeile scot sculele de țesut afară, că să răsară soarele peste ele, pentru a avea spor la lucru.

• Oamenii se încing cu ramuri verzi că să nu îi doară mijlocul

Credințe și superstiții de Sfântul Gheorghe

• Oamenii se scălda, înainte de răsăritul soarelui, în ziua de Sfântul Gheorghe, într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoși tot anul și pentru spălarea tuturor relelor.

• Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu roua de pe el, este cinstit de toată lumea.

• La Sfântul Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoși tot anul și pentru a se proteja de farmece.

• Cine doarme în ziua Sfântului Gheorghe, acela ia somnul mieilor și tot anul e somnoros.

• Preoții și poporul ies cu crucea în câmp și fac rugăciuni pentru ploaie și mană în câmp.

• Gunoiul adunat în această zi se pune la rădăcina pomilor, că să rodească bine.

• Dacă la Sfântul Gheorghe e zi de post (sec), atunci tot anul este la vite lapte slab (nemanos).

• În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an.

• Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâcla, e semn de an bogat.

• Dacă e ploaie, se face grâu și fân.

Din cei 950.715 de români care își aniverseaza onomastica de Sfântul Gheorghe, 759.886 sunt bărbaţi, majoritatea acestora, respectiv 589.215, purtând numele de Gheorghe sau Ghiorghe.  Alături de aceştia, vor fi in sarbatoare si cei care poarta numele de George (141.472), Gheorghiţă sau Ghiorghiţă (24.109). Dintre femei, cele mai multe poartă numele de Georgeta (137.430). Tot în sărbătoare sunt şi persoanele cu nume de Gheorghiţa sau Ghiorghiţa (37.911) si Geta (14.941).

Sărbătoarea Sf. Gheorghe are o importanță deosebită în cultura tradițională românească, sfântul având dedicat un număr de trei zile în calendarul popular: 22 aprilie - ajunul, 23 aprilie - Sf. Gheorghe și 24 aprilie - calul lui Sf. Gheorghe.

În legendele populare Sf. Gheorghe este „străjer al timpului”, lui îi sunt încredințate cheile vremii și, la porunca sa, se închide și se deschide anotimpul cald.

Dat fiind faptul că începutul sezonului cald coincide în calendarul popular cu debutul sezonului pastoral, Sf. Gheorghe are în cultura populară și atributul de patron al păstorilor.

 Sărbătoarea Sf. Gheorghe în tradiţia populară

Ziua de 23 aprilie marchează în calendarul popular începutul anului pastoral. Denumită popular Sângiorz, este o sărbătoare prestigioasă cu semnificaţii multiple: agrare, pastorale, divinatorii, propiţiatorii şi augurale. Gesturile şi actele circumscrise acesteia durează 3 zile, la fel ca şi la alte sărbători mari.

Sângiorzul deschide şi ciclul vegetaţional, marcând intrarea în anotimpul cald, care se va încheia la Sf. Dumitru, Sâmedru.

Apa, focul şi ramurile verzi sunt prezenţe emblematice ale aceste sărbători, având calităţi purificatoare, apotropaice şi stimulatoare.

1. Ajunul Sf. Gheorghe - Sângiorzul vacilor, Alesul, Mânecătoarea, Împroorul - 22 aprilie

În ziua de ajun a zilei de Sf. Gheorghe, 22 aprilie, denumită popular Sângiorzul vacilor sau Alesul, se desfăşoară o serie de obiceiuri ce marchează ritual începutul anului pastoral, fiind o sărbătoare a ciobanilor. Aceastea presupun alegerea ciobanilor, a locului unde se va face strunga sau stâna, alegerea mieilor şi pregătirea oilor pentru primul muls, precum şi prepararea primului caş.

Primul muls al oilor este marcat de gesturi rituale, deorece sărbătoarea presupune intrarea într-un interval de timp sacru în care forţele naturii puteau fi influenţate. Primul muls se făcea printr-un colac sau printr-o cunună de plante cu proprietăţi magice, despre care se credea că pot asigura sănătatea animalelor şi belşug la producţia de lapte.

Găleata în care urma să se pună laptele de la primul muls era pregătită în mod minuţios: se toarnă “apă curgătoare, adică din râu"sau “apă neîncepută din fântână" şi iarbă verde. Marginea găleţii este decorată cu fire de salcie, împletite în forma unei cununi subţiri, cărora li se adaugă uneori un ban de argint.

Mănunchiul de plante este aruncat apoi într-o fântână, având rostul de a asigura o cantitate îndestulătoare de lapte, urmând principiul magiei prin similitudine, invocat în textul care însoţeşte acest gest:“- Aşa să izvorască laptele în pulpa oii, ca apa în fântână!".

În unele zone, pe marginea găleţii în care se mulgeau pentru prima dată oile se aşeza "colacul oilor", de forma unei cununi, preparat din făină de grâu curată, cu apă şi sare, uns cu gălbenuş de ou. Colacul era apoi luat de către doi păstori care trăgeau de el pentru a-l rupe, existând credinţa că cel care rămânea cu partea mai mare va avea noroc la oi.

În unele zone, la primul muls se folosea, în locul colacului, o cunună din ramuri verzi, care avea ca scop, pe de o parte, asigurarea belşugului de lapte şi, pe de alta, protecţia împotriva forţelor malefice, active în această perioadă.

Mânecătoarea

Ajunul zilei de Sf. Gheorghe, Mânecătoarea, este o perioadă caracterizată de prezenţa spiritelor malefice, strigoi şi strigoaice, care umblă noaptea pentru a lua mana laptelui de la vaci. Prezenţa acestora este controlată şi contracarată cu ajutorul plantelor cu virtuţi apotropaice, cum sunt usturoiul (în Bucovina), rugul de măceşe, bozul, pelinul, odoleanul, rostopasca sau leuşteanul (în Banat), rugul verde şi leuşteanul (în Transilvania).

Prevenirea acţiunii strigoilor de mană se realizează prin intermediul unor practici variate: ascunderea sau ungerea cu usturoi a limbilor de meliţă (cu care aceştia obişnuiesc să se bată şi pe care călătoresc strigoaicele) producerea de zgomote de bucium, afumarea vitelor, grajdurilor şi stânelor, aşezarea ramurilor de rug la ferestrele şi uşile adăposturilor pentru animale, agăţarea spinilor la poartă sau ungerea ugerului vacilor cu usturoi.

Pentru a apăra de acţiunea răuvoitoare a strigoaicelor de mană asupra oilor, femeile pregătesc, în ziua de 21 aprilie, o substanţă specială, unsoarea sau untura de oi, cu care păcurarii trebuie să atingă animalele. În compoziţia acesteia intră, în afara unturii de porc preparată într-un mod special (neapărat luată de la un porc de culoare neagră), diferite plante - usturoi, laptele câinelui, boz, leuştean, pelin, scai, urzică sau salcie cu mâţişori - precum şi alte substanţe adunate în cursul anului precedent - plante adunate în ziua de Tudorusale (a 25-a zi dintre Paşti şi Rusalii), uscate şi amestecate cu tămâie.

Plantele utilizate la prepararea unturii de oi au, pe de o parte, rostul de a aigura sănătatea animalelor şi sporul laptelui, iar pe de altă parte, au puterea de a păzi turma ţinând la distanţă fiinţele malefice.

Tot pentru protecţie, la ieşirea oilor din staul se punea un lanţ la poarta fiecărei gospodării. Pentru a impiedica animalele sălbatice să atace, se punea o secure şi doi piepteni de cânepă încleştaţi, ca să se încleşteze gura lupului.

Împroorul

În dimineaţa ajunului Sângiorzului, are loc Împroorul, adică păşunatul pe rouă, gest menit să asigure sănătatea vitelor în anul respectiv şi pentru a asigura o cantitate suficientă de precipitaţii.

Credinţe şi superstiţii

• Oamenii stau toată noaptea treji, ca să fie vioi şi sănătoşi tot anul.

• Vitele se bagă în holda de grâu şi când vin acasă, se ia o mână de grâu care se păstrează şi se amestecă în grâul de semănat, ca să se facă mult şi frumos la anul.

• Oamenii se bat cu urzici pentru a fi harnici şi iuţi tot anul.

• În dimineaţa ajunului Sf. Gheorghe, femeile scot sculele de ţesut afară, ca să răsară soarele peste ele, pentru a avea spor la lucru.

• Oamenii se încing cu ramuri verzi ca să nu îi doară mijlocul.

Sf. Gheorghe - Sân-Giorgiu, Sângiorz

La Sângiorz, spaţiul predilect de desfăşurare a actelor rituale este cel exterior, iar actele performate vizează dominarea omului asupra strigoilor, prin practici de alungare a acestora: aprinderea de focuri rituale, cântatul din bucium, fumigaţii şi stropire cu apă, producerea de zgomote şi pomenile de îmbunare a defuncţilor.

Renaşterea naturii

Una dintre practicile cu raspândire generală în ziua Sf. Gheorghe este împodobirea casei şi anexelor cu simboluri vegetale ce marchează renaşterii naturii.

Emblemele vegetale utilizate variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de tufan sau de păr, în Transilvania rug verde şi leuştean, rug sau frunză de fag sau gorun în Banat, şi au şi rol în protejarea casei şi gospodăriei de acţiunea strigoilor de mană care sunt foarte activi în această perioadă.

Semnificaţia apotropaică a elementului vegetal se extinde pe întregul perimetru al gospodăriei tradiţionale care este pus la casă, la adăposturile animalelor şi la cele în care se păstrează cerealele, la fântâni, uneori la grădina de legume sau la holde, şi chiar la cimitir.

Alungarea strigoilor

O metodă eficientă de contracararea a strigoilor o reprezintă plantele cu calităţi magice, dintre care cea mai redutabilă este usturoiul. Punctele esenţiale care fac legătura cu exteriorul şi pe unde ar putea intra strigoii - pragul uşii, cercevelele ferestrelor, hornul sunt unse cu usturoi, făcându-se semnul crucii. De asemenea, se impune consumul usturoiului de către oameni, care se şi ung cu el pe corp, pe frunte, în piept, în spate şi pe la încheieturi, pentru a protejaţi de orice acţiuni nefaste.

Ca să apere oile de vrăji şi de luatul manei, ciobanii se scoală în ziua de Sf. Gheorghe în zori de ziuă şi buciumă, crezându-se că până unde ajunge buciumul, până acolo merg vrăjile.

Pentru a proteja vitele, tot înainte de răsăritul soarelui, se presăra împrejurul vacii mac pentru ca nimeni să nu poată lua laptele de la acea vacă, aşa cum nimeni nu poate să culeagă macul presărat.

Stropitul

După o noapte în care forţele malefice se manifestă puternic şi în care energiile sacre pot să-i contamineze negativ pe oameni, în ziua de Sf. Gheorghe se impune scăldatul sau stropitul ritual, al oamenilor, animalelor, sau al obiectelor din gospodărie, în vederea purificării şi a asigurării unei stări bune de sănătate şi de prosperitate în anul ce vine.

Băieţii le udă pe fete ca să nu se apropie de ele strigoaicele sau pentru ca fetele să nu se transforme în strigoaice, reprezentând totodată un gest de bucurie şi mulţumire pentru apropierea primăverii.

Focurile rituale

O importantă funcţie apotropaică au focurile rituale, fiind legate de o străveche credinţă în rolul purificator al focului. Rolul focurilor rituale era fie acela de purificare a spaţiului, în cazul sărbătorilor ce marchează începutul unui nou an, fie înlăturarea vieţuitoarelor dăunătoare, sau a spiritelor malefice, cu precădere a strigoilor care ameninţă mana câmpului sau mana vacilor, mai ales în această perioadă.

Utilizarea focurilor rituale s-a extins, ca şi în cazul ramurii verzi, uneori fiind organizate dincolo de limitele gospodăriei, în curtea bisericii, în grădini, pe uliţe, le răspântii, pe dealuri, la fântâni, ape curgătoare sau la cimitir.

Credinţe şi superstiţii

• Oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.

• Busuiocul semănat înainte de răsăritul oarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstitde toată lumea.

• La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece.

• Cine doarme în această zi, acela ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.

• La Sân-Georgiu ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în câmp.

• Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.

• Dacă la Sân-Georgiu e zi de post (sec), atunci tot anul este la vite lapte slab (nemănos).

• În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an.

• Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat.

• Dacă la Sân-Giorgiu e ploaie - se face grâu şi fân.

3. Calul lui Sf. Gheorghe - 24 aprilie

A treia zi în care este serbat Sf. Gheorghe este considerată a fi una deosebit de importantă, impunând restricţii severe legate de muncă. Dacă în prima zi a sărbătorii se poate lucra după prânz, în această zi nu se lucrează deloc, pentru ca animalele sălbatice să nu atace vitele şi gospodăriile.

Credinţe şi superstiţii

• Se serbează Calul Sf. Gheorghe pentru că cu ajutorul lui sfântul l-a putut ucide pe balaur.

• Calul Sf. Gheorghe se ţine pentru ca munca să meargă bine.

• Se ţine pentru că e rău de gadini (animale sălbatice).

 Sf. Gheorghe în legendele populare

În legendele populare Sf. Gheorghe este considerat a fi "străjer al timpului", alături de Sf. Dumitru. Dumnezeu le încredinţează cheile vremii şi aceştia pot închide sau deschide vremea, după purtarea oamenilor. Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru sunt reprezentaţi călare: Sf. Gheorghe, când aleargă cu calul său face iarba şi copacii să înverzească, deschide pământul şi aduce primăvara, iar Sf. Dumitru, aduce frigul, zăpada şi iarna. Între ei ar exista un legământ pe viaţă şi pe moarte: dacă pădurea nu este înfrunzită pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângeorz. Aceeaşi soartă o va avea şi Sâmedru dacă de ziua lui, 26 octombrie, Sângiorzul va găsi frunze pe arbori.

Una dintre reprezentările grafice cele mai frecvente a Sf. Gheorghe este aceea de "omorâtor al balaurului", ilustrând legendele în care se povesteşte că acesta ucide un balaur care ameninţa o cetate sau, în alte variante o scorpie care mânca copiii dintr-un sat.

În credinţele populare româneşti Sf. Gheorghe e numit "capul primăverii", despre acesta se spune că poate învinge vrăjitoarele sau că poate să le zădărnicească actele magice, poate arata celor aleşi comorile. Tot el este chezaşul tuturor tocmelilor şi patronul tinerilor şi al armoniei familiale.

Sf. Gheorghe în calendarul religios

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, născut în Capadocia, din părinti creştini, a trăit în secolul al IV-lea în timpul împăratului Diocleţian. Datorită calităţilor sale, ajunge în slujba împăratului, ca militar, şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor, începute în anul 303. Sf. Gheorghe îşi mărturiseşte credinţa în Histos şi va fi întemniţat, din cauza convingerilor sale. În încercarea de a-l abate de la credinţa sa, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie, care rămâne ziua sa de prăznuire.

În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Această ipostază ilustrează o legendă în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, care era terorizată de un balaur. Reprezentarea sfântului biruitor ilustrează modelul de curaj în lupta cu diavolul.

Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca tribun militar cu o diademă pe cap, cu o platoşă sub mantie, ţinand o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.

În unele icoane Sf. Gheorghe apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Theodor-Tiron şi Dimitrie.

 Etimologia numelui

Numele George sau Gheorghe este de origine greaca, avandu-si etimologia in cuvantul γεωργός, "georgos", are semnificatia de "taran, fermier, lucrator al pamantului". Din acest cuvant ( format din particulele "ge", insemnand "pamant, sol", si "ergon", semnificand "munca, lucru") a aparut numele grecesc Γεώργιος, corespunzator in limba latina celui de Georgios.

Popularitatea prenumelui George se datoreaza Sfantului Gheorghe, vestitul luptator cu dragonul ori balaurul (simbol al diavolului), un erou crestin respectat mai intai

in estul Europei, apoi omagiat in occident odata cu revenirea in tarile de origine ale cavalerilor participanti la cruciade, ce au adus cu ei fabuloase legende despre acest invingator al raului. In acest fel, Sfantul Gheorghe / George a ajuns sfantul patron sau ocrotitor al Angliei, Portugaliei, Aragonului si Cataloniei.

Variante ale numelui George / Gheorghe: Gjergj (albaneza), Gevorg, Kevork (armeana), Gorka (basca), Georgi (bulgara), Jordi (catalana), Duro, Juraj, Durad, Jure, Jurica, Juro (croata), Jirí (ceha), Jorgen, Jorg, Jorn (daneza), Georgo (esperanto), Georg (estoniana), Jyri, Jyrki, Yrjänä, Yrjö (finlandeza), Georges (franceza), Xurxo (galitiana), Giorgi (georgiana), Jurian (germana medievala), Georg, Jürgen, Jörg (germana), Georgios, Georgius (Grecia antica), Georgios, Yiorgos, Yorgos (greaca), Geevarghese, Varghese (indiana), Seoirse (irlandeza), Giorgio, Gino, Giorgino (italiana), Georgijs, Georgs, Juris (letona), Jurgis (lituaniana), Gjorgji, Gorgi (macedoniana), Goran, Jorgen, Orjan, Jorg, Jorn (norvegiana), Joeri, Joris, Jurgen, Jurriaan, Sjors (olandeza), Jerzy, Jurek (poloneza), Jorge, Jorginho (portugheza), Georgi, Gheorghi,Iuri, Yuri, Yegor (rusa), Djordje, Dorde, Djuradj, Durad (sarba), Yrian (limba scandinava medievala), Georg (scandinava), Deorsa, Seoras (scotiana), Juraj (slovaca), Jurij, Jure, Jurica (slovena), Jorge (spaniola), Göran, Jörgen, Örjan, Jöran (suedeza), Iuri, Yuri, Yuriy (ucrainiana), Siôr, Siors, Siorus (welsha), György, Gyuri (ungara).

Forme feminine ale prenumelui George / Gheorghe: Georgeta, Georgette, Georgia, Georgiana, Georgina, Georgine, Georgeanna, Geta, Jorja (engleza), Gheorghita, Gicuta.

Diminutive ale numelui George / Gheorghe : Geo, Georgel, Georgica, Getuta, Gheorghita, Ghita, Gica, Giculina, Gicuta, Gigel, Gigi.

Personalitati cu prenumele George / Gheorghe: Georg Ferdinand Ludwig Philipp Cantor, Georg Friedrich Haendel, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, George I al Greciei, George I al Marii Britanii, George al II-lea al Greciei, George al II-lea al Marii Britanii, George al III-lea al Marii Britanii, George al IV-lea al Marii Britanii, George al V-lea al Marii Britanii, George al VI-lea al Marii Britanii, Georges Alexandre César Léopold Bizet, George Arion, George Bacovia, George Baritiu, George Bernard Shaw, George Calinescu, George Clooney, George (Gogu) Constantinescu, George Cornea, George, Duce de Kent, George Cosbuc, George Cretianu, George Cusnarencu, George Eastman, George Eliot, George Emil Palade, George Enescu, George Foreman, George Georgescu, George Gershwin, George Gordon Byron, George Grigore, George Grigoriu, George H. W. Bush, George Harrison, George Lesnea, George Lucas, George Mihail Zamfirescu, George Orwell, George Pruteanu, George Stigle, George Tarnea, George Toparceanu, George Vancouver, George Vraca, Georges Bataille, Georges Brassens, Georges Clemenceau, Georges Pompidou, Georges Seurat, Georges Simenon, Marele Duce George Alexandrovici al Rusiei, Marele Duce George Mihailovici al Rusiei, Printul George al Danemarcei, Gheorghe Asachi, Gheorghe Atanasiu, Gheorghe Bibescu, Gheorghe Bratianu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Gheorghe Cozorici, Gheorghe Cuciureanu, Gheorghe Demetrescu, Gheorghe Dima, Gheorghe Dinica, Gheorghe Doja, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Hagi , Gheorghe Lazar, Gheorghe Macovei, Gheorghe Marinescu, Gheorghe Manoliu, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Murgeanu, Gheorghe Petrascu, Gheorghe Rosoga, Gheorghe Sincai, Gheorghe Tattarescu, Gheorghe Titeica, Gheorghe Visu, Gheorghe Zamfir, Gheorghe Zane, Giorgio Armani, Giorgio Bassani, Giorgio Moroder, Giorgio Vasari.

23 aprilie – Ziua Limbii Engleze  

Ziua limbii engleze este sărbătorită de Naţiunile Unite la 23 aprilie şi coincide cu ziua de naştere a scriitorului englez William Shakespeare şi cu celebrare Zilei mondiale a cărţilor şi a drepturilor de autor.

Prin marcarea acestei zile se urmăreşte informarea oamenilor despre istoria, cultura şi realizările asociate limbii engleze. Evenimentele organizate pot cuprinde lecturarea unei cărţi, chestionare, schimburi culturale şi alte activităţi care promovează limba engleză.

Celebrarea Zilei limbii engleze a rezultat în urma unei iniţiative, din 2010, a Departamentul de Informare Publică a ONU, care a stabilit date cu valoare simbolică sau istorică pentru celebrarea fiecărei din cele şase limbi oficiale ale organizaţiei. Scopul zilelor lingvistice este de a sublinia multilingvismul şi diversitatea culturală, precum şi promovarea utilizării în mod egal a tuturor celor şase limbi oficiale în întreaga organizaţie.

Engleza este una dintre cele două limbi de lucru (cealaltă fiind franceza) ale Secretariatului ONU. Pentru că este atât de larg vorbită, limba engleză este adesea menţionată ca un "world language", sau "lingua franca" a epocii moderne, potrivit www.un.org/en.

Prin celebrarea zilelor limbilor ONU, arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă, se urmăreşte o informare despre acestea cu scopul de a creşte gradul de conştientizare şi respectul pentru istoria, cultura şi realizările fiecărei din cele şase limbi de lucru ale comunităţilor membre ONU.

Fiecare limbă oficială este sărbătorită de către Naţiunile Unite în moduri diverse şi creative, ce includ materiale unice de informare şi evenimente culturale tradiţionale pentru fiecare limbă, exprimate prin muzică, artă, poezie, teatru, film proiecţii şi produse culinare.

Ziua limbi engleze a fost aleasă şi pentru a aduce un omagiu scriitorului William Shakespeare, poet, dramaturg şi actor, adesea numit poetul naţional al Marii Britanii şi considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limbă engleză din toate timpurile. Shakespeare ocupă o poziţie unică în literatura universală. Poetul englez Ben Jonson a spus despre Shakespeare că acesta "nu aparţine unei epoci, ci este în toate timpurile", după cum se menţionează pe www.britannica.com.

Piesele sale de teatru, traduse în aproape toate limbile vorbite, sunt şi în prezent jucate mai des decât ale oricărui alt dramaturg. Shakespeare a fost un poet şi dramaturg respectat la vremea lui, dar reputaţia lui a ajuns la prestigiul de care se bucură astăzi abia în secolul al XIX-lea. Piesele de teatru sunt permanent studiate, jucate şi reinterpretate în diverse contexte culturale şi politice în întreaga lume. Activitatea sa de dramaturg s-a desfăşurat de-a lungul a 22 de ani, totalizând 37 de piese, 154 de sonete, două poeme narative şi multe poezii.

Se crede că cea mai mare parte a operei sale a scris-o între 1585 - 1613, deşi nu există date exacte privind cronologia pieselor de teatru. Unele dintre acestea sunt considerate cele mai strălucite opere scrise vreodată în literatura universală, Shakespeare surprinzând, în lucrările sale, cele mai intime şi profunde aspecte ale naturii umane.Pe lângă semnificația religioasă pe care a căpătat-o (pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe), data de 23 aprilie marchează ziua limbii engleze în cadrul Națiunilor Unite.

În anul 2010, Departamentul de Informare Publică a lansat o inițiativă care avea să stabilească o dată, cu valoare simbolică sau istorică, pentru celebrarea fiecăreia dintre cele șase limbi oficiale ale organizației.

Potrivit http://www.agerpres.ro, scopul zilelor lingvistice ale ONU este de a sărbători multilingvismul și diversitatea culturală, precum și promovarea utilizării egală a tuturor celor șase limbi oficiale în întreaga organizație.

Prin intermediul celebrării limbilor ONU (arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă) se urmărește îmbunătățirea gradului de informare și conștientizare în ceea ce privește respectul pentru istoria, cultura și realizările fiecărei din cele șase limbi de lucru ale comunităților membre ONU.

Engleza, împreună cu franceza, reprezintă una dintre cele două limbi de lucru ale Secretariatului Națiunilor Unite. Pentru că este atât de larg vorbită, limba engleză este adesea menționată ca un “world language”, sau “lingua franca” a epocii moderne, se arată pe site-ul www.un.org/en.

Diversitate și creativitate – acestea sunt cuvintele care descriu modalitatea în care fiecare limbă oficială este sărbătorită de către Națiunile Unite. Se vor folosi materiale unice de informare și evenimente culturale tradiționale pentru fiecare limbă, exprimate prin muzică, artă, poezie, teatru, film proiecții și produse culinare.

Mai mult, ziua limbii engleze aduce și un omagiu scriitorului William Shakespeare, poet, dramaturg și actor, adesea numit poetul național al Angliei și considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limbă engleză din toate timpurile.

Shakespeare ocupă o poziție unică în literatura universală. Poetul englez Ben Jonson a spus despre Shakespeare că acesta “nu aparține unei epoci, ci este în toate timpurile”, ne informează www.britannica.com.

Importanța dramaturgului Shakespeare este accentuată și faptul că piesele sale de teatru, traduse în aproape toate limbile vorbite, se află printre preferințele publicului.

De asemenea, piesele sale de teatru sunt studiate, jucate și interpretate în diverse contexte culturale și politice în întreaga lume.

Potrivit http://www.agerpres.ro, activitatea sa de dramaturg s-a desfășurat de-a lungul a 22 de ani, totalizând 37 de piese, 154 de sonete, două poeme narative și multe poezii. Se crede că cea mai mare parte a operei sale a scris-o între 1585 și 1613, deși nu există date exacte privind cronologia pieselor de teatru.

23 Aprilie Ziua Nationala a copilului turc

Anual, în ziua de 23 aprilie, Republica Turcia celebrează Ziua Copilului, un eveniment cu o însemnătate inestimabilă. Această dată aminteşte de anul 1920, când pentru prima dată Parlamentul Republicii Turcia s-a întrunit ca urmare a dobândirii suveranităţii şi independenţei. După opt ani de zile, primul preşedinte al Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk, a dedicat această zi importantă copiilor, în semn de respect pentru posteritate. Cu prilejul Zilei Copilului, Republica Turcia se îmbracă în haine de sărbătoare şi organizează o serie de acţiuni culturale de amploare.

După 8 ani, primul preşedinte al Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk, a dedicat această zi plină de semnificaţie copiilor, în semn de respect pentru generaţiile tinere care reprezintă viitorul unei naţiuni. Ziua este sărbătorită de Turcii din România prin dansuri, degustări de produse tradiţionale Turceşti, concursuri, acţiuni cu caracter educativ.

Astazi este 23 aprilie, ziua suveranitatii şi a copilului.Aceasta zi se sarbatoreşte de la deschiderea Marii Adunari Nationale a Turciei din data de 23 aprilie 1920.23 se sarbatoreşte prin participarea reprezentantilo din toate tarile lumii.Aceasta zi este serbata ca o zi de sarbatoare.Aceasta sarbatoare este ziua ın care Turcia a ımbratişsat suveranitatea nationala şi ziua ın care şi-a afirmat ın lume stabilitatea unei vieti independente.

In anul 1920 Imperiul otoman a fost ınvins ın primul razboi mondial ımpreuna cu aliatul sau Germania şi celelalte tari.In cadrul acordului de ıncetare al focului,Mondros şi dupa semnarea acordului Sevr Imperiul Otoman a fost deschis pentru ocuparea teritoriilor caştigate de stat.

Statele care au caştigat razboiul,pe primul loc fiind Istanbul ıncepand astfel ocuparea unei mari parti din tara.Dupa ocuparea Izmirului,de catre armata greaca,nationaliştii turci au reactionat.

Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.

Ziua de 23 aprilie a fost acceptata ca zi de sarbatoare ın data de 23 aprilie 1924 din partea Parlamentului turc.Mai tarziu,dupa 5 ani,ın data de 23 aprilie 1929 aceasta sarbatoare a fost dedicata copiilor.Incepand cu anul 1929 aceatsa zi este sarbatorita şi ca Sarbatoarea Suveranitatii Nationale şi ca Sarbatoarea copilului.

UNESCO a acceptat aceasta zi ın anul 1979.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1348: Regele Eduard al III-lea al Angliei a fondat Ordinul Jartierei, ordin cavaleresc britanic.

Ordinul Jartierei este cel mai înalt ordin cavaleresc britanic, care a fost instituit în Anglia, de către regele Eduard al III-lea.

Se spune că, la un bal, la Calais, Catherine Montagu, contesă de Salisbury, metresa regelui Eduard al III-lea, a lăsat să-i cadă jartiera, în timp ce dansa. Regele a ridicat jartiera. Tăind elanul celor care făceau glume la adresa gestului său, regele a spus:

Domnilor, nerușinat să fie [considerat] cel ce se gândește la rău! Cei care râd acum se vor simți, într-o zi, foarte onorați să poarte o panglică asemănătoare, întrucât această panglică va fi așezată într-o asemenea onoare încât zeflemiștii înșiși o vor căuta curtenitor.

Ordinul Jartierei se acordă de către rege / regină persoanei care a adus servicii deosebite statului britanic sau regelui / reginei acestuia.

Ordinul Jartierei este format dintr-o broșă, reprezentând o jartieră, care amintește de „jartiera contesei de Salisbury”. Circular, pe marginea broșei (pe jartieră), se află gravată, cu litere de aur, deviza Ordinului Jartierei: HONI • SOIT • QUI • MAL • Y • PENSE. În centru, pe un scut alb, este reprezentată o cruce roșie.

• 1399: Alexandru cel Bun s-a proclamat domn al Ţării Moldovei şi a domnit efectiv din 29 iunie 1400.

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Muşatinul, a reuşit să ia domnia Ţării Moldovei susţinut militar de Mircea cel Bătrân (domn al Munteniei), care îşi dorea un aliat în scaunul de la Suceava. Predecesorul său, la domnia Moldovei, Iuga, a fost luat ostatic în Muntenia de Mircea cel Bătrân.

Alexandru-Voievod a fost un domn paşnic, de unde şi porecla de cel Bun, un bun gospodar, continuând politica de extindere dusă şi de Roman I Voievod. Moldova lui Alexandru cel Bun se întindea până la Marea Neagră, incluzând şi Cetatea Albă la Nistru, mare cetăţuie, veche de pe vremea bizantinilor, deţinută apoi de negustorii genovezi care au acceptat suzeranitatea Moldovei.

Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat pentru prima oară şi oraşul Iaşi.

În timpul lui Alexandru cel Bun Voievod, a fost înregistrată Mitropolia Moldovei, care a fost recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în 1401.

Pe plan extern, domnitorul a susţinut lupta împotriva cavalerilor teutoni şi a respins primul atac al turcilor asupra Moldovei.

Până la Alexandru cel Bun Voievod, numirea lui Iosif ca Mitropolit în Moldova nu era primită de Patriarhul de la Constantinopol care vroia să impună un mitropolit grec, fapt ce a creat o mare schismă între biserica moldovenească şi Patriarhia ecumenică (Patriarhia Constantinopolului). Meritul lui Alexandru cel Bun a fost obţinerea acordului Patriarhului de recunoaştere a lui Iosif ca mitropolit canonic asupra întregii Moldove în anul 1401. Delegatul în această privinţă a domnitorului a fost Grigore Ţamblac, originar din Târnova (Bulgaria), care a revenit de la Constantinopol cu un hrisov care recunoştea pe Iosif Mitropolit al Moldovei.

Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a voievodului moldovean, care a menţinut echilibrul între Ungaria şi Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav Jagello, a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 şi 1415, făgăduindu-i acestuia sfat şi ajutor împotriva oricărui duşman, Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în faţa oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă

Acordul dintre Polonia şi Ungaria, încheiat la Lublau, la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon şi datorită contradicţiilor polono-maghiare.

Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432, în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia şi Ungaria.

Losonczi Margit, soţia domnitorului, fiică de nobil maghiar, mama voievodului Petru I Muşat, a contribuit foarte mult la sprijinul acordat catolicilor.

• 1564: S-a născut William Shakespeare

Dramaturg și poet englez este considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. El este adesea numit poet național al Angliei și “Poet din Avon” (“Bard of Avon”) sau "Lebăda de pe Avon" ("The Swan of Avon"). Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită și sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg.

Shakespeare a fost actor, scriitor și apoi co-proprietar al unei trupe de teatru, cunoscută sub numele de „Oamenii lordului Chamberlain” – compania luandu-si  numele, ca și altele din acea perioadă, după numele sponsorului ei aristocrat.

A devenit destul de cunoscută pentru ca, după moartea reginei Elisabeta I și încoronarea lui James I (1603), noul monarh să adopte trupa, care a fost cunoscută sub numele Oamenii regelui.

Diverse documente ale unor chestiuni legale și ale unor tranzacții dovedesc că Shakespeare devenise o persoană importantă în anii petrecuți la Londra. Se descurcase destul de bine pentru a putea cumpăra o proprietate în cartierul londonez Blackfriars și deținea cea de a doua casă, ca mărime, în Stratford.

Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită și sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg. Multe dintre piesele sale au fost montate pe scena teatrului Globe, unul din cele mai populare ale epocii Elisabetane, a cărui deviză era "Totus mundus agit histrionem", reluată în “Cum vă place“ sub forma metaforei lumii ca scenă de teatru: "All the world's a stage, And all the men and women merely players: They have their exits and their entrances". "Lumea întreagă este o scenă iar bărbații și femeile sunt actorii ei, ei intră și ies pe rînd din ea". Rivalul cel mai important al lui Shakespeare din epocă a fost un alt redutabil dramaturg, Christopher Marlowe, fiind ucis într-o cârciumă, în urma unui conflict iscat din senin. William Shakespeare a rămas astfel dramaturgul cel mai jucat și mai respectat, inclusiv de către regina Elisabeta. Recent, un celebru dramaturg englez contemporan, Tom Stoppard, a realizat scenariul filmului Shakespeare in love,propunînd o variantă destul de controversată, prin care susține idee că moartea lui Marlowe ar fi fost provocată de rivalitatea cu colegul său, Shakespeare, fapt neconfirmat de istoricii literari englezi. Unii cred că Christophore Marlowe ar fi scris chiar o parte dintre piesele marelui Will, datorită faptului că "Lebăda de pe Avon" ar fi provenit dintr-o pătură socială destul de umilă și nu ar fi posedat educația necesară pentru a scrie aceste piese sau sonete, dar este vorba din nou de o teorie hazardată

Pe piatra lui funerară stă scris: ‘Binecuvântat fie cel ce lasă (în tihnă) aceste pietre și blestemat fie cel ce-mi mișcă oasele” (în limba engleză modernă: „Blest be the man that spares these stones, and cursed be he that moves my bones”).

Opera sa include 37 de piese de teatru, între care 17 comedii, piese istorice, tragedii, sonete.

Curiozităţi despre Shakespeare:

- a scris 37 de piese de teatru, în special comedii, tragedii şi piese istorice şi peste 156 de sonete?

- Shakespeare a inventat mai multe cuvinte şi expresii

El fost creditat pentru a fi primul care a folosit cuvântul „assassination” (asasinat) în piesele sale şi a inventat expresii precum „nu tot ce străluceşte e de aur”, „mort de-a binelea”, „dragostea e oarbă” etc. Cu alte cuvinte, Shakespeare a fost cu adevărat un scriitor modern.

- în realitate, nu există nicio descriere fizică şi niciun potret al autorului realizat pe timpul vieţii sale?

- a fost catolic într-o perioadă în care catolicismul era interzis?

- în vremea lui Shakespeare, gramatica şi scrisul nu erau foarte standardizate, acesta ajutând, astfel, la evoluţia limbii engleze?

- a avut 3 copii, o fată (Susana) şi un cuplu de gemeni băiat (Hamnet) – fată (Judith)?

- îngropat în catedrala Holy Trinity, se spune că ar exista un blestem peste osemintele sale. În 2008, când a avut loc restaurarea catedralei, muncitorii au lucrat cu mare grijă pentru a nu deranja „somnul” marelui dramaturg?

- pe vremea lui, femeile nu aveau voie să joace în piesele de teatru, iar rolurile de femeie erau interpretate tot de bărbaţi care erau fardaţi sau purtau măşti?

- prima receptare a operelor lui Shakespeare nu a fost una pozitivă. Voltaire afirma că Shakespeare este înzestrat cu „geniul creaţiei”, dar operele nu respectă niciunul dintre principiile artei?

- în vremea lui Shakespeare, teatrul seamănq mai degrabă cu un circ, deoarece se muta dintr-un loc într-altul

- pentru a intra la un spectacol trebuia să plăteşti un penny în cutia de la intrare numită “Box Office”?

- costumele spectacolelor din perioada elisabetană trebuiau aprobate prin lege?

- teatrul pe care Shakespeare îl conducea, The Globe, a ars în 1613, în timpul reprezentaţiei piesei Henry al VIII-lea, dându-i-se foc la acoperiş, ca mai apoi clădirea să ardă în totalitate?

"Lumea întreagă este o scenă iar bărbații și femeile sunt actorii ei, ei intră și ies pe rînd din ea"( William Shakespeare)

Lumea întreagă e o scenă,

Toţi bărbaţii şi femeile doar nişte actori:

Au intrările şi ieşirile lor;

Iar un singur om joacă multe roluri în viaţă,

Actele lui fiind cele şapte vârste. Copil mai întâi,

Scânceşte şi varsă în braţele doicii.

Apoi şcolar plângându-se, cu ghiozdanul lui

Şi faţa proaspătă dimineaţa, târându-se ca melcul

Fără nici un chef la şcoală. Apoi îndrăgostitul,

Oftând ca foalele nişte balade pline de suspin

Pentru chipul iubitei. Soldat după aceea,

Cu înjurături nemaipomenite, bărbos ca leopardul,

Plin de ambiţie pentru gloria lui, iute,

Deodată se-ncaieră, cătând balonul faimei

Chiar şi în gură de tun. Pe urmă judecător,

Cu burta rotundă, căptuşită de claponi din cei buni

Cu ochii severi şi barba tunsă domneşte,

Plin de zicale înţelepte şi pilde moderne;

Astfel îşi joacă rolul. Cea de-a şasea vârstă se schimbă

În nişte nădragi slăbănogi şi papuci,

Ochelarii pe nas şi chimirul într-o parte,

Pantalonii din tinereţe, păstraţi, sunt largi cât hăul

Pe coapsele micşorate; vocea puternică, bărbătească,

I s-a-ntors la glasul piţigăiat de copil, ţiuie

Şi fluieră în auz. Ultima scenă din toate,

Care încheie ciudata istorie plină de evenimente

Este a doua copilărie şi totala uitare,

Fără dinţi, fără ochi, fără gust, fără nimic.

replică din piesa de teatru "Cum vă place" de William Shakespeare

* * *

Să fii ce eşti,

Cu fruntea sus să vezi

Doar ce-i frumos şi bun!

Să fii din piatră, din granit,

Când cei din jur te-or fi jignit!

Nu-ţi pese de ţăruşul lor!

Ei sunt moşnegi,

Tu fii voinic!

Să fii în suflet un erou!

Să ştii să dai, dar să şi iei la rândul tău!

 William Shakespeare

Sonetul 66

Ma uit scârbit la tot, și-aș vrea să mor,

Decât să-l văd slăvit pe ticălos,

Iar pe sărman de râsul tuturor,

Să-l văd tăgăduit pe credincios,

Pe vrednicul de cinste oropsit,

Și pe femei batjocorite crunt,

Pe cel făr’ de prihană pedepsit,

Și pe viteaz răpus de cel mărunt,

Și artele sub pintenul despot.

Și adevărul, “vorba de netot”,

Și strâmbul poruncindu-le la drepți.

Mă uit scârbit la tot, și bun rămas !

Dar dacă mor, iubirea-mi cui o las ?

William Shakespeare

Partea superioară a machetei

Partea inferioară a machetei

Partea superioară a machetei

Partea inferioară a machetei

• 1597: „Văduvele vesele din Windsor”, piesa lui Shakespeare este jucată pentru prima dată, în prezența reginei Elizabeth I a Angliei.

Nevestele vesele din Windsor (engleză The Merry Wives of Windsor) este o piesă de teatru scrisă în 1597 de William Shakespeare.

În centrul acțiunii este Sir John Falstaff un soldat bețiv și bătăuș. Pentru a pune mâna pe banii unor femei, John fiind convins de farmecul său asupra sexului frumos, va cere în căsătorie în același timp mai multe femei. Femeile se distrează pe socoteala soldatului bețiv, care demascat, va fi atras de femei într-o atrapă. În cele din urmă ghinionistul John Falstaff, trebuie să fugă.

Piesa a servit ca sursă a libretului operei în trei acte Nevestele vesele din Windsor, compusă de compozitorul german Otto Nicolai.

Aceeași piesă a constituit, parțial, sursa libretului pentru opera Falstaff, compusă de Giuseppe Verdi.

• 1823: S-a născut sultanul otoman Abdul-Medjid .

În anul 1839, când a ajuns la tron, situația Imperiului Otoman era destul de problematică. Egiptul se răzvrătise împotriva autorității Porții și i-a învins pe otomani la Nizip.

Imperiul Otoman reușește să evite dezastrul total doar prin intervenția marilor puteri aliate, Anglia și Franța, care îi vor ajuta în continuare pe otomani și în cadrul Războiului Crimeei. Aceasta din urmă va avea drept efect scăderea influenței țariste în sud-estul Europei, inclusiv in tarile Romane.

Dar marile realizări ale lui Abdul-Medjid sunt reformele (numite Tanzimat) cu caracter liberal, pe care le-a promovat (reforme inițiate de tatăl său, Mahmud al II-lea), care au deschis drumul modernizării Turciei ,dar  au favorizat si o serie de mișcări naționaliste de eliberare în randul popoarelor subjugate.

Pentru reformele sale, a fost considerat un adevărat Ataturk al secolului al XIX-lea.

Cele mai importante reforme promovate de Abdul-Medjid au :

1840: introducerea primei bancnote otomane;

1843 – 1844: reorganizarea armatei;

1844: adoptarea drapelului și a imnului național otoman;

reorganizarea sistemului financiar, a codului civil, a codului penal, după modelul celor franceze;

1845: înființarea așa-numitului Meclis-i Maarif-i Umumyie, prototip al primului parlament otoman (înființat în 1876);

1846: instituirea consiliului instrucției publice;

1848: înființarea primelor universități și academii moderne;

1856: abolirea taxelor și impozitelor defavorizante pentru cetățenii non-islamici;

1856: acceptarea în serviciul militar a unor astfel de cetățeni;

interzicerea purtării turbanului în favoarea fesului

Abdul-Medjid a murit la numai 39 de ani, in ziua de 25 iunie 1861,datorită tuberculozei, boală de care suferise și tatăl său si a fost succedat de fratele său, Abdul Aziz.

• 1853: S-a înființat oraşul Olteniţa 

Era cunoscut ca un oraş "liber de dări" şi avea 750 de locuitori. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sfântul ocrotitor al mai multor ţări (Anglia, Rusia, Grecia, Moldova, Georgia, Portugalia) şi oraşe (Beirut, Timişoara, Moscova, Genova, Olteniţa). Frumos, nu?

Tradiția din Oltenița păstrează proveniența numelui de la Oltean Niță (un înstărit hangiu din localitate ) pe fosta stradă Cuza Vodă unde trageau cărătorii maglelor de sare și chirigii de cereale la hanul său cu mâncăruri și vinuri bune. Oltean Niță s-a născut în 1814 și a murit în 1884. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Oltenița avea statut de comună urbană, având 4727 de locuitori ce trăiau în 754 de case. Opt monumente sunt clasificate ca monumente de arhitectură: turnul de apă (începutul secolului al XX-lea); liceul (1919); policlinica (1926); hotelul Victoria (1900); casa Bărbulescu (începutul secolului al XX-lea); muzeul de arheologie (1925); ansamblul bisericii „Sfântul Nicolae” (1872), format din biserica propriu-zisă datând din 1856 și o cruce de piatră datând din 1872, aflată în curtea bisericii și clasificată ca monument memorial și funerar, moara Dunărea (1913). Alte două monumente sunt clasificate ca monumente memoriale sau funerare — monumentul eroilor din Primul Război Mondial ridicat în 1930; și monumentul soldaților ruși căzuți în Războiul Crimeei, ridicat în 1853.

La 23 aprilie 1853 vorbim despre întemeierea oraşului Olteniţa, atunci când aşezarea de la malul Dunării devine un oraş. Profesorii de istorie din zonă ne descriu cum oraşul nostru este cunoscut încă din antichitate, Olteniţa apare în documente mai vechi în care se vorbeşte despre un duce al Burgundiei care în anul 1455 a cucerit cetatea Turkan (Tutrakan de azi) şi a poposit peste Dunăre într-un sat. Domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica, cel care a împroprietărit mai mulţi locuitori de aici, avea funcţii importante boiereşti. Ghica a donat o suprafaţă mare de teren pentru ca Olteniţa să se transforme în oraş. Localitatea a avut multă ascensiune din punct de vedere economic, deţinea bunuri în subsol, sarea era vămuită la Olteniţa spre zona balcanică şi europeană. Domnitorul Ghica, cel datorită căruia Olteniţa s-a întregit la 23 aprilie 1853, este amintit de profesorii de istorie ca fiind un întemeietor tocmai prin gestul său uman de împroprietărire. Locuitorii din Olteniţa şi din satele apropiate au cerut prinţului Alexandru Ghica înfiinţarea unui oraş liber de dări. Prinţul Alexandru Ghica a dat loturi de pământ dorind să facă din Olteniţa un oraş comercial, unde negoţul să fie importanta preocupare a locuitorilor, oraşul proaspăt întemeiat fiind şi poartă de ieşire pe Dunăre a grânelor, sării şi altor mărfuri.

Municipiul situat pe malul Dunării împlineşte astăzi, 23 aprilie 2016, 163 de ani de la întemeierea sa ca oraş, la data de 23 aprilie 1853 Olteniţa devine un întreg. Până la această dată existau două părţi: Olteniţa nord şi Olteniţa centru, fiecare dintre aceste locuri având sedii de instituţii diferite. Aşadar, 23 aprilie este o zi memorabilă pentru olteniţeni, tocmai pentru ideea de unire. În acelaşi timp, ziua este importantă prin aniversarea patronului său, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În anul 1852, în zona de nord a actualului municipiu Olteniţa, în zona numită Olteniţa Veche sau Olteniţa Nord (în iepurari), exista localitatea Olteniţa care avea statutul de sat. La un an, în 1853, Olteniţa era un oraş “liber de dări” şi avea 750 de locuitori. Ziua de Sfantul Gheorghe, 23 aprilie, este considerată începutul sezonului agricol al anului, iar una din străzile oraşului se numeşte 23 aprilie.

• 1858: S-a născut Max Planck, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1947)

Motivația Juriului Nobel

"Ca apreciere pentru serviciile oferite în avansarea Fizicii prin descoperirea "cuantelor" energiei." Este considerat fondatorul mecanicii cuantice.

Activitatea sa în domeniul principiilor termodinamicii și a distribuției energetice a radiației unui corp perfect absorbant, pe care a descris-o exact printr-o formulă celebră, l-a condus la abandonarea unor principii clasice newtoniene și la introducerea teoriei cuantice (1900). Pentru aceasta a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1918.

În cadrul teoriei cuantice, se afirmă că energia nu e divizibilă la infinit, ci în ultimă instanță există sub formă de cantități mici pe care Planck le-a denumit "Lichtquante" (cuante de lumină, termenul quantaprovine din latină, însemnând "cât de mult", cuante). Mai mult, energia transportată de o cuantă are o dependență liniară de frecvența radiației sursei emisive (v.si Constanta Planck).

• 1891: S-a născut Serghei Prokofiev, compozitor rus (d. 1953)

Serghei Serghievici Prokofiev a fost un compozitor, pianist și dirijor rus care a stăpânit numeroase genuri muzicale și este adesea considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX. A compus lucrări într-o varietate de genuri, inclusiv opere, balete, simfonii, concerte, muzică de cameră și muzică de film.

Primul succes al lui Prokofiev în afara arealului pianistic a fost lucrarea orchestrală Suita scită, o suită ce cuprindea muzică ce Prokofiev a compus-o inițial pentru un balet comandat de Serghei Diaghilev. Diaghilev a comandat încă trei balete din partea lui Prokofiev: Bufonul, Pasul de oțel și Fiul risipitor - care la vremea producțiilor originale aveau un succes răsunător. Totuși, cel mai mare interes al lui Prokofiev a fost opera și a compus câteva asemenea lucrări, inclusiv Jucătorul și Îngerul de foc. Un succes al lui Prokofiev în acest gen a fost Dragostea celor trei portocale, compusă pentru opera din Chicago dar montată ulterior și în Europa și Rusia.

După Revoluția Rusă din 1917 Prokofiev a părăsit Rusia având binecuvântarea oficială a ministrului sovietic Anatoli Lunacearski și s-a stabilit în Statele Unite, apoi în Germania și la Paris, perioadă în care s-a căsătorit cu cântăreața spaniolă Carolina Codina, cu care a avut doi copii. Datorită situației economice tot mai precare din Europa, Prokofiev a revenit în Rusia în 1936. A avut un succes în această țară - în special cu Locotenentul Kijé, Petrică și lupul, Romeo și Julieta și, poate cel mai important, cu Alexandr Nevski. Invazia nazistă a Uniunii Sovietice l-a determinat să compună cea mai ambițioasă lucrare a sa, opera Război și pace, după romanul lui Lev Tolstoi. În 1948 Prokofiev a fost acuzat de "formalism anti-democratic", fapt ce l-a forțat să compună muzică stalinistă cum ar fi oratoriul De strajă păcii. Totuși, s-a bucurat de sprijin personal și artistic din partea noii generații de interpreți ruși, inclusiv Sviatoslav Richter și Mstislav Rostropovici.

Serghei Prokofiev a decedat la vârsta de 61 de ani pe 5 martie 1953, în aceeași zi cu Iosif Stalin. În ultimii ani de viață a locuit în apropiere de Piața Roșie iar pentru trei zile mulțimea s-a adunat pentru a-l jeli pe Stalin, lucru care a făcut imposibil transportul sicriului cu trupul neînsuflețit al lui Prokofiev la sediul Uniunii Compozitorilor pentru serviciile funerare. Este înmormântat la Cimitirul Novodevichy din Moscova.

Publicația muzicală de bază a Uniunii Sovietice a anunțat moartea lui Prokofiev într-un scurt articol la pagina 116; primele 115 pagini au fost dedicate morții lui Stalin. De obicei moartea lui Prokofiev este atribuită unei hemoragii cerebrale. Deși bolnav cronic în ultimii opt ani de viață,[55] cauza exactă a morții lui Prokofiev rămâne nesigură.

• 1894: S-a născut Gib I. Mihăescu, prozator, romancier și un dramaturg român interbelic.

Este autorul volumelor de nuvele Grandiflora (1928) și Vedenia (1929), al unor romane de analiză psihologică a apariției unor stări obsesive, îndeosebi erotice: Rusoaica (tradus și în limba slovacă), Brațul Andromedei, Femeia de ciocolată, Zilele și nopțile unui student întârziat, Donna Alba. A scris și piese de teatru (adunate în volumul Pavilionul cu umbre) și a purtat o interesantă corespondență cu Cezar Petrescu, Corneliu Moldovanu, Apriliana Medianu și Susanne Dovalova, din Bratislava.

Ultimul său roman, Donna Alba, scris la un deceniu și jumătate de la sfârșitul primului război mondial, subliniază importanța acestui eveniment. În mare măsură autobiografic, acest roman de război descrie experiențele care au marcat profund personalitatea autorului și care au constituit premisele formării sale ca om și ca scriitor. Autorul descrie avântul eroic al soldatului român care ține piept cu baioneta armatelor germane, dar și viziunea realistă, tragică asupra întâmplărilor cotidiene marcate de circumstanțele războiului.

Romanele lui Mihăescu au influente rusești, mulți critici vorbind despre "dostoievskianism", însă textele sale, deși asemănătoare prin obiect, se deosebesc prin luciditate și limpezime de tenebrele și atmosfera neguroasă a operei lui Dostoievski. Din păcate, a murit la vârsta de doar 41 de ani, bolnav de tuberculoză, și a fost înmormântat la Drăgășani.

Valoarea operei lăsate în urma sa de Gib I. Mihaescu l-a așezat între marii nuveliști români și printre cei mai importanți romancieri ai literaturii noastre.

La Drăgășani un colegiu național îi poartă numele,[3] iar la Râmnicu Vâlcea o stradă este numită în cinstea lui.

La Muzeul Literaturii Române sunt păstrate unele manuscrise ale sale.

• 1962: În România se încheie  cooperativizarea  agriculturii, proces început în martie 1949  și care, teoretic, trebuia să se realizeze pe baza liberului consimțământ al țăranilor, dar care s–a caracterizat prin abuzuri și violențe.

Un paradox sau poate o cabală a comuniștilor a făcut  ca ziua de 23 aprilie să intre în istorie ca dată a declarării încheierii oficiale a procesului de colectivizare a agriculturii în România.

 Încheierea colectivizării agriculturii (1962)

23 aprilie este consacrată de calendarul creștin-ortodox praznicului Sf. Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință, numele sfântului Gheorghe provenind din grecescul Georgios, derivat la rândul lui, se pare din georgos, adică „țăran”, „lucrator al pământului, agricultor”, corespondent în calendarul popular arhaic al românilor cu Sân-Georgiu, un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite și al vitelor, identificat de unii în Panteonul românesc cu Cavalerul Trac.

Deci tocmai în această zi a anului 1962, a fost încheiat în mod victorios procesul de distrugere al țărănimii române.La 23 aprilie 1962, dictatorul comunist al României, Gheorghe Gheorghiu Dej anunța triumfător încheierea colectivizării agriculturii în Republica Populară Română, proces terorist început în 1949, realizat cu zeci de mii de victime din rândul țăranilor fruntași de la sate, executați sumar, împușcați în timpul răscoalelor locale, arestați și exterminați la Canalul Dunăre- Marea Neagră și în alte lagăre, ori uciși în timpul anchetelor.

Pentru că, rezultatul pe termen lung al acestui proces a fost smulgerea țăranului din cadrele ancestrale ale existenței sale, întemeiate pe ritmurile cosmice și ciclurile naturii, anihilarea atașamentului pentru pământ și oricărui spirit de inițiativă și competiție, exterminarea elitelor satului sau, în cel mai blând caz, marginalizarea înjositoare a acestora. Ceea ce practic a echivalat cu distrugerea acestui tip uman, din care astăzi a rămas un hibrid dezrădăcinat, incapabil să-și oprească pendularea sufletească între satul pierdut și orașul pe care nu-l poate înțelege.

Partidul Comunist Român a desfășurat în perioada 1949–1962 o amplă teroare în scopul realizării colectivizării, adică o confiscare de către statul totalitar a proprietăților agricole private și comasarea lor în gospodării colective administrate de statul terorist.

De la declanșarea sa, procesul de colectivizare a întâmpinat rezistența dârză a țăranilor – nu doar a celor înstăriți, dar chiar și a celor săraci în mare parte. Aceștia s-au răsculat, încă din 1949, în nordul Moldovei și în Transilvania, iar ulterior în județele Vlașca, Teleorman, Vrancea, Tecuci, Galați, Bacău, Constanța, Tulcea ș.a.. Trupele de Securitate și Miliție, brațele înarmate ale Partidului Comunist, au reprimat cu arma țăranii răsculați. În județul Vrancea, reprimarea răscoalei din Vadu-Roșca a fost condusă personal de Nicolae Ceaușescu, pe atunci șef al Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate, având grad de general-locotenent, care a ordonat foc de mitralieră asupra țăranilor, ucigând 9 și rănind peste 50.

Pe lângă morții în răscoale, alte sute de mii de țărani au fost arestați și unii chiar executați sumar pe teritoriul altor județe, unde au fost îngropați în gropi comune (Dealul Mărului și Dealul Balaurului din județul Neamț, pe Argeș în aval de comuna 1 Decembrie în județul Ilfov etc.). Zeci de mii de persoane au fost anchetate penal și condamnate la pedepse grele, iar familiile lor deportate în zone subdezvoltate ale țării.

• 1987: În această zi constructorul italian Lamborghini este cumpărat de Chrysler, de la fraţii Mirman pentru suma de 33 de milioane de dolari. 

Cel care a demarat această achiziţie a fost Lee Iacocca, creatorul Mustang, care la acea vreme era preşedintele Chrysler. Pe lângă suma de achiziţie Chrysler a băgat în scurt timp 50 de milioane de dolari pentru a moderniza facilităţile de producţie şi reţeaua de dealeri. La acea vreme există chiar ambiţia ca Lamborghini să participe activ în motorsport şi să dezvolte motoare pentru Formula 1, ba chiar a fost cooptat Mauro Forghieri, un fost şef al Scuderiei.

Cea mai mare realizare a patronatului Chrysler a fost crearea modelului Lamborghini Diablo. Acest model prelua ştafeta de la legendarul Lamborghini Countach şi ar fi trebuit să apară în 1988. Din cauza unor întârzieri a mai fost scoasă o ultimă ediţie Countach şi noul model a apărut de abia în 1990. La acea vreme acest model a fost catalogat drept cea mai rapidă maşină de serie din lume. În schimb preţul mult prea mare de 239.000$ nu au atras foarte mulţi clienţi şi în 1992 Chrysler a început să piardă bani de pe urma Lamborghini.

Diablo practic a dus la sfârşitul patronajului american, marca de tradiţie italiană trecând apoi pe mâinile unei companii denumite MegaTech. În spatele acestei companii se afla conglomeratul indonezian SEDTCO, condus de Tommy Suharto, cel mai mic al preşedintelui Indoneziei la acea vreme. Deci TATA nu se poate lăuda că este prima companie asiatică proprietară a unei mărci de tradiţie europene, ci indonezienii au fost primii. Această perioadă a fost însă una foarte scurtă, Lamborghini trecând apoi sub umbrela Audi.

Semnificația numărului 23…număr legat de multe evenimente din ocultism, istorie şi spiritualitate

Numarul 23 este un adevarat fenomen. Exista sute de mii de pacienti in spitale care sunt obsedati de cifre, iar 23 se afla in "topul preferintelor".

Nu este nimic in neregula cu numarul in sine, insa este considerat un numar sacru. Iata cateva detalii intereresante despre acest numar fatidic, prezentate de Teen Problem:

* In filmul "Jeepers Creepers", creatura fioroasa trebuie sa se hraneasca la fiecare 23 de ani, timp de 23 de zile consecutiv.

Staff-ul trupei Beatles cuprindea exact 23 de persoane: muzicieni, fotografi, producatori, etc.

* Cifrele adunate ale datei la care se scufunda Titanicul dau rezultatul 23: 4.15.1912 = 4+1+5+1+9+1+2=23.

* Suma cifrelor din data la care au fost lovite turnurile gemene din SUA, 9.11.2001, are ca rezultat numarul 23.

* Inclinarea axei planetei noastre este de 23 grade. Mai precis este 23.5, dar destul de aproape de 23.

* Fiecare om primeste 23 de cromozomi de la fiecare parinte.

Parul uman poate rezista la o sarcina de 23 de tone in cazul in care este legat ca o franghie.

* Zona 51 din SUA a fost numita la inceput Zona 23 (Area 23).

* Shakespeare s-a nascut pe 23 aprilie 1564 si a murit pe 23 aprilie 1616. Prima sa opera publicata a fost pe 23 mai 1623.

* Kurt Cobain s-a nascut in 1967 si a murit in 1994: 1+9+6+7=23. 1+9+9+4=23.

* Grupul U2 are, de asemenea, cifra 23 in cadrul numelui formatiei. U este litera 21 din alfabetul latin iar daca adaugam cifra 2 obtinem exact 23.

* Un an pe Pamant are exact 364.2421 zile care insumat da 23.

* Toate celebritatile care s-au nascut pe data de 23 sau in anul '23 dintr-un secol, au murit din cauza unei supradoze de droguri, abuz de tigari sau consum de alcool.

* In Biblie, numerele care se repeta cel mai des sunt 4, 7 si 12 care insumate fac 23.

* Capitanul unei nave maritime, pe nume Clark, nu a avut niciun fel de problema in 23 de ani de activitate. La o zi dupa sarbatorirea a 23 de ani de navigatie, vasul sau s-a scufundat, ucigand 23 de persoane. In aceeasi zi, un zbor de la Miami la New York cu numele "Flight ST 23" s-a prabusit, iar numele pilotului era Clark.

* Bugs Bunny spune urmatoarea sintagma:" frick-a-frack-a-fire-crack-er". Aceasta are 23 de litere si nu apare decat o singura data in episodul 23 al seriei animate cu celebrul personaj.

* Iulius Cezar a fost injunghiat de 23 de ori. 13 lovituri au fost letale.

* John Dillinger a jefuit 26 de banci, dar a reusit sa fuga cu banii doar din 23, in cazul celorlalte trei a lasat banii la intrare, din diverse motive.

* Doua treimi (23) din ingerii Raiului au ramas fideli Domnului, in timp ce o treime l-au urmat pe Lucifer.

* Teroristul care a intrat cu primul avion intr-unul dintre turnurile gemene a stat pe scaunul cu numarul 23 inainte de a deturna avionul.

* In filmul Die Hard 3, trenul deraiaza la statia cu numarul 23.

Un ucigas in serie din SUA, pe nume Michael Frod, a avut in inchisoare numarul de identificare 47516, care insumat da 23.

* Mana omului are 23 de articulatii.

* Bomba atomica a cazut peste Hiroshima in 08.06.1945, o data care insumata da numarul 23.

* Alfabetul latin original are 23 de litere.

* 23 de soldati americani au fost ucisi pe 23 ianuarie 2003 in Irak intr-o regiune cunoscuta sub numele de "Sector 23".

Enigma numărului 23 se referă la credinţa că multe dintre incidentele şi evenimentele importante ale omenirii şi din istoria sa, sunt legate de numărul 23. De ce numărul 23? Priviţi mai întâi toate aceste exemple, şi apoi, puteţi trage şi singuri concluzii.

* 2/3 = 0,666 (666 = numărul bestiei din Biblie)

* Izotopul de uraniu folosit în bombele nucleare este U235.

* În filmul “Airport”, un nebun care pune bombe are scaunul 23.

* Fiecare al 23-lea val care se sparge pe ţărmul mării are o mărime de două ori mai mare decât cea normală.

* În filmul “Airplane II”, numele navei spaţiale este XR-2300.

* Adresa francmasonilor din Stafford (Anglia) este 23 Jaol Road. În New York este pe strada 23.

* Prima aterizare Apollo pe Lună a avut loc la 23,63 grade est; cea de a doua la 23,42 grade vest.

* În “Star Wars”, prinţesa Lea a fost ţinută în celula AA-23.

* Marele patriot scoţian William Wallace a fost executat pe 23 august 1305 pentru trădare.

* Bioritmul uman are un ciclu de 23 de zile.

* Sângelui îi ia 23 de secunde pentru a circula prin tot corpul uman.

* Orbita geosincronă apare la 23.000 de mile deasupra suprafeţei Pământului.

* Celebrul Edgar Cayce a început să aibă viziuni despre Atlantida în 1923.

* Hitler s-a alăturat unei societăţi secrete în 1923.

* Nmărul lui Avogadro, folosit în chimie, este: 6,02*10^23.

* Homo sapiens are 46 de cromozomi de la părinţi: 23 de la tată şi 23 de la mamă.

* Joseph Smith, fondatorul sectei mormonilor, s-a născut pe 23 decembrie 1805.

* Atât în veche Sumerie, cât şi în Egipt, noul an începe pe 23 iulie.

Statele Unite au eliberat 23 de bombe atomice în Atolul Bikini din Pacific.

* Se crede că Adam şi Eva au avut 23 de fiice.

* Se crede că versetele din Coran au fost revelate după 23 de ani.

* Psalmii, cei mai lungi din întreaga Biblie, este cea de a 23-a carte a Vechiului Testament.

Şi multe altele…Doar o simplă coincidenţă acest număr 23?

Să aveți o zi frumoasă!