12 Iunie

Este a 163-a zi a anului. 
Au mai rămas 202 zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 00 m. 

Citatul zilei

”Morţii primesc mai multe flori decât oamenii vii pentru că regretul este mai puternic decât gratitudinea.” (Anne Frank)

Ziua Internaţională împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă

La 12 iunie este marcată, în multe țări ale lumii, Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor. Această zi reprezintă o oportunitate de a atrage atenția asupra acestui fenomen și asupra măsurilor globale necesare pentru a elimina această practică.

În fiecare an, la 12 iunie, Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor reunește guverne, angajatori și organizații sindicale, societăți civile, precum și milioane de oameni din întreaga lume, pentru a evidenția situația copiilor care muncesc și de a stabili măsuri pentru protejarea acestora.

La nivel mondial, un număr mare de copii sunt implicați în munca domestică remunerată. Acești copii sunt deosebit de vulnerabili. Munca lor este de multe ori ascunsă de ochii publicului, desfășurându-se în locuri izolate și departe de familiile lor.

Astăzi, la nivel global, aproximativ 215 milioane de copii lucrează, cei mai mulți cu normă întreagă. Ei nu merg la școală și au foarte puțin timp sau deloc pentru a se juca. Mulți nu primesc hrană suficientă sau o îngrijire corespunzătoare. Mai mult de o jumătate dintre acești copii sunt folosiți pentru muncile grele sau lucrează în medii periculoase. O mare parte sunt supuși la o formă de muncă forțată, activități ilicite, inclusiv în traficul de droguri și prostituție, sau sunt implicați în conflicte armate, obligați să folosească arme, potrivit site-lui ONU.

Unul dintre obiectivele majore stabilite de Organizația Internațională a Muncii (OIM), încă de la fondarea sa în 1919, a fost abolirea muncii copiilor. OIM a adoptat și supraveghează standardele de muncă ce includ conceptul de vârstă minimă de angajare sau de muncă. Convenția nr. 138 prevede ca vârsta minimă de angajare să nu fie mai mică decât vârsta de finalizare a învățământului obligatoriu.

Anul acesta, sunt reunite, sub o temă comună, ''Generation Safe & Healthy'', manifestările prilejuite de marcarea a două zile distincte, respectiv Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor (la 12 iunie) şi Ziua mondială a siguranţei şi sănătăţii la locul de muncă (la 28 aprilie). Astfel, cele două zile aduc în prim-plan necesitatea globală de a îmbunătăţi siguranţa şi sănătatea tinerilor care muncesc şi, totodată, de a stopa munca în rândul copiilor, notează site-ul oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Această campanie comună este menită să accelereze demersurile pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă ce privesc siguranţa la locul de muncă pentru toată lumea, până în 2030, şi eradicarea oricărei forme de muncă în rândul copiilor, până în 2025, obiective prezente pe Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, adoptată la summit-ul ONU din septembrie 2015.

Atingerea acestor obiective în beneficiul generaţiilor viitoare necesită o abordare integrată în vederea stopării muncii în rândul copiilor şi a promovării unei culturi a prevenţiei pentru siguranţă la locul de muncă.

Avantajele obţinute în urma eradicării muncii în rândul copiilor sunt foarte mari. Copiii, eliberaţi de povara muncii, pot beneficia de dreptul la educaţie, la petrecerea timpului liber şi la o dezvoltare sănătoasă, oferind, la rândul lor, o bază solidă pentru dezvoltarea economică şi socială, pentru eradicarea sărăciei şi respectarea drepturilor omului.

Potrivit datelor prezentate pe site-ul www.ilo.org, la nivel global sunt 541 de milioane de tineri care muncesc, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, reprezentând 15% din forţa de muncă. În rândul lor se înregistrează cu până la 40% mai multe afecţiuni cauzate de condiţiile de la locul de muncă decât în cazul adulţilor (cu vârsta de peste 24 de ani), iar riscurile asociate locului de muncă le pot pune viaţa în pericol. De asemenea, se estimează că, la nivel global, 152 de milioane de copii (cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani) sunt exploataţi prin muncă, 73 de milioane dintre aceştia prestând o muncă riscantă prin natura sa sau prin circumstanţele în care aceasta se desfăşoară.

Instituită de Organizaţia Internaţională a Muncii în anul 2002, Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor are scopul de a atrage atenţia asupra dimensiunii acestui fenomen şi asupra măsurilor care trebuie luate pentru a elimina această practică, se arată pe site-ul oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite, www.un.org.

An de an, această zi aduce laolaltă guverne, angajatori şi organizaţii sindicale, societăţi civile, precum şi milioane de oameni din întreaga lume, pentru a evidenţia situaţia copiilor exploataţi prin muncă şi pentru a propune măsuri ce pot fi adoptate pentru protejarea acestora.

Copiii exploataţi prin muncă nu merg la şcoală şi au foarte puţin timp la dispoziţie să se joace sau poate chiar deloc, iar mulţi dintre ei nu primesc nici hrană sau îngrijire corespunzătoare, fiindu-le refuzat, practic, dreptul la copilărie. Peste 50% dintre ei sunt expuşi celor mai grave forme de exploatare prin muncă, cum ar fi medii periculoase, sclavia sau alte forme de muncă forţată, activităţi ilicite, cum ar fi traficul de droguri sau prostituţia, dar şi implicarea în conflicte armate, notează site-ul ONU.

Încă de la fondarea sa, în anul 1919, Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) şi-a stabilit ca principal obiectiv abolirea exploatării prin muncă a copiilor. OIM a adoptat şi supraveghează standardele de muncă ce includ conceptul de vârstă minimă de angajare sau de muncă. În acest sens, Convenţia nr. 138 din anul 1973 prevede ca vârsta minimă de angajare să nu fie mai mică decât vârsta la care se încheie învăţământul obligatoriu. Adoptarea Convenţiei nr. 182 din 1999 a consolidat acordul general cu privire la eliminarea exploatării prin muncă a copiilor. 

Ziua Îndrăgostiţilor în Brazilia

Dia dos Namorados se sărbătoreşte în mod tradiţional pe 12 iunie, cu o zi înainte de Ziua Sfântului Anton, protectorul căsătoriilor.

Îndragostiti isi fac cadouri bomboane de ciocolata, trandafiri.

Ziua naţională a Federaţiei Ruse

Poporul rus sărbătoreşte în fiecare an, la 12 iunie, Ziua adoptării Declaraţiei privind Suveranitatea de stat a Rusiei. Această schimbare în modul de organizare a ţării a fost adoptată ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice. Sărbătoarea Suveranităţii de Stat coincide şi cu momentul în care, în 1991, au avut loc în Rusia primele alegeri deschise ale preşedintelui ţării.

Ziua Rusiei, sau ziua independenţei Rusiei, după cum se numea această sărbătoare până în anul 2002, este una dintre cele mai noi sărbători din Federaţia Rusă. În anul 1994, primul preşedinte al Rusiei, Boris Eliţin, printr-un decret special a declarat ziua de 12 iunie, drept zi a adoptării Declaraţiei cu privire la suveranitate. La ora actuală ziua Rusiei este o sărbătoare a libertăţii, a păcii şi a bunei înţelegeri între oameni în baza legii şi dreptăţii.

Republica Filipine: Ziua națională. Declararea independenței.

Filipine, oficial Republica Filipine, cu o suprafață de 300.000 kmp (locul 6 în lume) și cu o populație de 98.735.000 locuitori (estimare din 2013, locul 12 în lume), sărbătorește la 12 iunie - Ziua Independenței sau Ziua Libertății ''Araw ng Kalayaan'' obținută în 1898.

În 1521, Ferdinand Magellan reclama insulele filipineze pentru coroana regelui Spaniei, potrivit www.mae.ro. Mai târziu, spaniolii au început expedițiile de cucerire a acestei țări, pe care o vor denumi Filipinas după regele Filip al II-lea. Prezența spaniolă în Filipine a fost continuu amenințată de incursiuni din afară: de către chinezi și japonezi, iar pe de altă parte de către portughezi, olandezi și englezi, fiecare râvnind la bogățiile acestui arhipelag.

Prin Tratatul de la Paris, care a consfințit încheierea războiului dintre SUA și Spania, aceasta din urmă a cedat suzeranitatea asupra arhipelagului Filipine, Statelor Unite ale Americii. Republica Filipine a protestat, dorind să-și păstreze independența câștigată prin luptă (12 iunie 1898).

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1667: A fost realizată prima transfuzie de sânge (cu sânge de oaie, cu efect negativ însă asupra pacientului).

 

Transfuzia a fost realizată de Jean-Baptiste Denis (1640-1704), medicul personal al regelui francez Ludovic al XIV-lea.

Transfuzia sanguina este cea mai frecventa si mai veche forma de transplant, prin care sangele este prelevat de la un donator compatibil si introdus, prin metode specifice, unui primitor.

Transfuzia sanguina. Istoric.

Conform cronicarului Stefano Infessura, de prima transfuzie sanguina documentata istoric a beneficiat chiar Papa Inocentiu al VIII-lea. La recomandarea medicului sau, Pontifului aflat in coma i-a fost  donat sangele a trei baieti de zece ani, carora li se promisese in schimb un ducat. Toti trei copiii au murit insa. Acest eveniment pare a fi prima raportare istorica a unei transfuzii sanguine, eveniment negat insa de catre Biserica Catolica.

In secolul al XVII-lea a fost descoperita circulatia sanguina de catre Harvey, iar acest lucru a declansat o serie de experimente transfuzionale pe animale.

Primele transfuzii de sange, din 1667

Prima transfuzie de sange documentata asupra unui om a fost efectuata cu sange de oaie, in anul 1667, de catre Jean Baptiste Denis, medicul lui Ludovic al XIV-lea, dar efectul ei a fost de-a dreptul catastrofal pentru bolnav. Medicina a avut de profitat din aceste incercari, ajungandu-se la observatia fundamentala ca omul nu poate primi sange decat de la un seaman al sau. De atunci si pana la inceputul secolului XX s-au efectuat numeroase transfuzii de sange, de la omul sanatos la omul bolnav, dar cele mai multe s-au soldat cu rezultate nefavorabile. Abia in 1900 s-a descoperit cauza reala a acestor insuccese, existenta grupelor sanguine, descoperite de medicul austriac Karl Landsteiner.

Prima transfuzie sanguina reusita a fost efectuata in 1818, de catre medicul James Blundell. Primul Institut de Tranfuzie Sanguina a fost cel deschis la Moscova, in anul 1925, de catre Dr.  Alexander Bogdanov. In Romania, primele incercari de transfuzie directa au fost efectuate in anul 1923. In 1941, la Eforie a fost organizat si primul centru de "Colectare si Transfuzie de sange", iar la Cluj s-a  deschis centrul de "Consevare si Transfuzie de sange". Opt ani mai tarziu s-a infiintat si Reteaua  nationala de Transfuzie.

De atunci si pana la inceputul secolului XX s-au efectuat numeroase transfuzii de sange, de la omul sanatos la omul bolnav, dar cele mai multe s-au soldat cu rezultate nefavorabile.

Insuccesele transfuziei de sange din 1667au fost explicate de-abia in anul 1900, cand medicul austriac Karl Landsteiner a descoperit 3 din cele 4 grupe sanguine din sistemul A0B, iar dupa un an, si pe cea de-a patra – grupa AB.

Dupa aceasta data, tinandu-se cont de compatibilitatea grupelor, numarul accidentelor post-transfuzionale s-a redus considerabil, dar nu total.

Abia dupa 1939, cand Levine a descoperit factorul Rh, transfuzia de sange a devenit o masura terapeutica fundamentata stiintific si de mare eficacitate.

Grupele de sange au fost descoperite in anul 1900. Americanul de origine austriaca Karl Landsteiner, patolog si imunolog, descopera in anul 1900, trei tipuri de sange uman, ulterior numite A, B si 0.

In anul 1902 el descopera si al patrulea tip de sange care primeste numele AB.

Karl Landsteiner a castigat in 1930 Premiul NOBEL pentru medicina. El a descoperit cele patru mari grupe de sange.

Desi tot sangele uman pare la fel, atunci cand este testat folosind substante speciale, diferentele devin vizibile.

Principalele grupe de celule rosii sunt AII, BIII, ABIV, si 0I. Literele simbolizeaza doi antigeni (substante care pot fi atacate de catre sistemul imunitar) denumite A si B

    Grupa de sange A, are doar antigenul A

    Grupa de sange B, are doar antigenul B

    Grupa AB ii are pe amandoi

    Grupa 0 nu are nici unul

Ca regula de baza, nu poti dona sange oricui si nici nu poti primi sange de la oricine, grupele de sange trebuie sa se potriveasca.

• 1839: A avut loc primul meci de baseball

Baseball este un joc sportiv de echipă, asemănător oinei de la noi. Baseballul se aseamănă în unele privințe cu multe alte sporturi cu mingea și care folosesc bastonul, cum sunt cricketul, „rounders” sau „pesapallo”, jucate în diferite regiuni ale lumii.

Baseball-ul este popular pe continentul american și în Asia de est. În Japonia, Puerto Rico, Republica Dominicană, Cuba, Venezuela, Panama, Coreea de Sud, Taiwan și în alte câteva țări și regiuni, este unul dintre cele mai populare sporturi. În Statele Unite ale Americii, baseball-ul a fost mult timp privit, neoficial, ca distracția națională; totalul spectatorilor la jocurile din Liga de baseball fiind aproximativ egal cu cel al tuturor sporturilor profesioniste de echipe, luate la un loc. Totuși, în rândul telespectatorilor americani, baseball-ul a fost depășit ca popularitate (la audiență tv) de fotbalul american și de cursele automobilistice.

Coloniștii englezi au adus jocul în Lumea Nouă unde a purtat mai multe denumiri printre care „town ball”, sau „Massachusetts game”. Prima mențiune a termenului baseball este din anul 1744 în Anglia, într-o descriere în care apăreau un grup de băieți ce-l jucau.

O primă listă a regulilor oficiale de joc a fost publicată de către Alexander Cartwright în 1845, care a început să organizeze jocul pentru a deveni un sport. Aceste reguli deși au fost modernizate, sunt în principiu, aceleași și în prezent.

Cartwright a înființat „Knickerbocker Base Ball Club of New York” în 1845, primul club exclusiv pentru baseball, iar primul joc desfășurat după noile reguli, a avut loc în Hoboken, New Jersey, anul următor, partidă în care echipa New York Nine a învins echipa celor de la Knickerbocker Club cu scorul de 23-1 în patru reprize.

În 1869 Cincinnati Red Stockings devine prima echipă profesionistă de baseball. Au urmat la scurt timp și altele, ducând la formarea National League (NL) în 1876. American League (AL) a luat ființă în 1900 și a început o a doua competiție Major League Baseball în 1901. În 1903 câștigătorii celor două competiții Boston Red Sox respectiv Pittsburg Pirates, s-au întâlnit să dispute un set de șapte jocuri pentru a determina un unic câștigător.

În secolul al XX-lea, baseball-ul s-a modernizat considerabil, devenind dintr-un sport mai mult defensiv, unul din ce în ce mai ofensiv, scopul jucătorilor fiind de a lovi mingea cu cât mai multă putere.

Deși este un sport specific american, el a devenit popular și în alte țări. Încă din anii 1920 și 1930, au apărut ligi de baseball profesioniste în foarte multe țări din Europa, Asia sau Africa.

Federația Internațională de Baseball a luat ființă în anul 1938, și până în 2004, Federația număra nu mai puțin de 112 state membre.

Baseball-ul și-a făcut debutul oficial la Jocurile Olimpice de vară în 1992, la Barcelona.

• 1897: Elvetianul Carl Elsener inventa un obiect foarte util – briceagul

El punea bazele uneia dintre cele mai renumite marci de profil din lume, care produce cele mai rezistente si mai ascutite cutite elvetiene, dar si cele mai scumpe.

De peste o suta de ani, briceagul elvetian este (alaturi de ceasuri, branzeturi, ciocolata etc.) brand si simbol al tarii de origine, Elvetia, si a devenit atat de cunoscut incat a intrat in limbajul comun, astfel ca, daca vrei sa subliniezi polivalenta, caracterul practic al unui obiect sau ingeniozitatea unei persoane, spui: “Este ca un briceag elvetian”.

Acest instrument multifunctional a fost inventat de catre Karl Elsener, in anul 1891, avand ca destinatie armata elvetiana si fiind gandit ca o alternativa la cutitul militar, fabricat de catre germani. Primul model era prevazut cu un maner din lemn si era dotat cu mai multe lame, la care se adaugau o surubelnita si un desfacator de conserve. Elsener, fondatorul, din 1884, al companiei cu acelasi nume, din orasul Ibach (cantonul Schwyz), si-a dorit, initial, crearea de locuri de munca, intr-o zona putin industrializata a Elvetiei, si contracararea efectelor nefaste ale imigratiei in crestere si ale somajului. Trecerea de la manufactura, la productia industrializata era, la acea vreme, destul de riscanta si necesita o determinare uriasa, dar Elsener a reusit sa infranga toate dificultatile, motiv pentru care, astazi, fabrica sa din Schwyz ofera, in continuare, peste 900 de locuri de munca. Dupa briceagul elvetian, pe care fiecare soldat il primea imediat dupa inrolare (fiindu-i util nu numai pentru taiat, ci si pentru intretinerea armamentului), Karl Elsener perfectioneaza functionalitatea si designul instrumentului, transformandu-l intr-unul mult mai elegant si mai usor, de aceasta data numit “Briceagul sport pentru ofiteri”, patentat in 1897. Acesta era compact, incapea, cu lejeritate, in buzunar, si avea sase lame. Pentru a se proteja de variante contrafacute, Elsener asociaza produsului emblema cu o cruce, pe fond rosu, si denumirea, care va deveni brand – “Victorinox” – de la numele mamei lui Elsener, Victoria, si “inox” (denumirea otelului inoxidabil folosit). Distributia internationala a briceagului elvetian a inceput odata cu declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand devine cunoscut si in armata americana.

Veritabilă vedetă elveţiană, briceagul cu înveliş roşu pe care este inscripţionată o cruce albă îşi dezvăluie originile profund rurale într-o expoziţie la Muzeul Naţional Elveţian de la Schwyz. Astfel, înaintaşii europeni ai cuţitaşului pliabil elveţian foloseau acest instrument la tăiat lemn, la castrat porci, la jumulit păsări sau la cusutul sacilor de cartofi. În Italia, un briceag cu ornamente, numit "coltello d\'amore" (cuţitul dragostei), le reamintea logodnicilor obligaţia de fidelitate. După căsătorie, el era amplasat la îndemâna soţiei, sub patul conjugal.

Cu toate acestea, povestea faimosului briceag elveţian este mai prozaică, el fiind fabricat de Karl Elsener în atelierul său din satul Ibach pentru a satisface o comandă venită din partea armatei. Comanda se referea la echiparea soldaţilor cu un briceag care să poată fi folosit cu succes atât la întreţinerea puştilor, cât şi la deschiderea conservelor, care erau, la momentul respectiv, o noutate în materie de gastronomie cazonă. Confruntat cu concurenţa germană în ceea ce priveşte producţia de serie, Elsener i-a convins pe cuţitarii elveţieni să se alieze şi să pună bazele unei fabrici, în 1891.

Cuţitul de ofiţer, brevetat în 1897, avea şase funcţii, inclusiv pe cea de tirbuşon, acesta fiind şi modelul care a devenit popular pe plan internaţional, potrivit explicaţiilor oferite de Pia Schubiger, organizatoarea expoziţiei de la Schwyz.

În cel de-al Doilea Război Mondial, militarii americani din Europa au adoptat cuţitul elveţian imediat, în pofida denumirii sale oficiale impronunţabile - "Schweizeroffiziersmesser" -, ei fiind şi cei care le-au promovat dincolo de Atlantic, oferindu-le cadou apropiaţilor şi contribuind la naşterea unei legende.

Victorinox produce anual circa şase milioane de bricege de toate modelele, precum şi cuţite şi ustensile de bucătărie.

În februarie, armata elveţiană a început să le distribuie soldaţilor săi noul model de briceag comandat furnizorului său istoric. De data aceasta, briceagul este colorat în oliv şi negru şi designul său a fost revizuit pentru a putea fi apucat şi deschis cu o singură mână. Briceagul modernizat poate în continuare să taie lemn şi să deschidă cutii de conserve, dar nu mai este întotdeauna dotat şi cu tirbuşon.

• 1912: S-a născut Eva Crane, cercetătoare și autoare de cărți despre albine și creșterea albinelor; specialistă în fizică nucleară

 
A ajutat la revoluționarea domeniului nutriției, arătând o energie similară în urmărirea și studierea obiceiurilor alimentare ale focilor de pe banchizele de gheață.

Născută la Londra, Ethel Eva Widdowson a obținut tiltul de doctor în fizică nucleară în 1941. A devenit lector la facultatea de fizică a Universității Sheffield.

A început să fie interesată de albine după ce ea și soțul ei au primit ca dar de nuntă o familie de albine; cel care le-a făcut cadoul a sperat că îi va ajuta la suplimentarea rației de zahăr pe care o primeau în acea perioadă de război.

Crane a scris peste 180 de lucrări, articole și cărți, multe între vârsta de 70 și 80 de ani. A Book of Honey (1980) şi The Archaeology of Beekeeping (1983) au reflectat interesele ei în studiul nutriției și al apiculturii în antichitate.

Scrierile sale au culminat cu două mari volume enciclopedice, Bees and Beekeeping: science, practice and world resources (1990; de 614 pagini) și The World History of Beekeeping and Honey Hunting (1999; 682 pagini).

În aceste două cărți se păstrează experiența și cunoștințele unei vieți și sunt considerate cărți de căpătâi în lumea apicolă.

• 1929: S-a născut Anne Frank (Annelies Marie Frank), autoare a unui celebru jurnal scris în lagărul de exterminare (d. 1945)

Annelies Marie „Anne” Frank (n. 12 iunie 1929, Frankfurt am Main, d. martie 1945, Bergen-Belsen, Germania) a fost o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez, și care a căzut victimă genocidului nazist din al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată.

Pe data de 12 iunie 1942, cu ocazia zilei de naștere de 13 ani, Anne a primit un jurnal cu carouri alb-roșii, cu cheie. În el, făcea confidențe unei prietene imaginare, Kitty, pe teme de religie, dragoste și sexualitate.

Pe 2 septembrie 1944, familiile Frank și van Apell au fost anunțate la apel că vor fi trimiși la Auschwitz. Pe 3 septembrie, a plecat ultimul tren spre Auschwitz (cu 1.019 evrei), unde a ajuns după două zile. La rampă, femeile și bărbații s-au văzut pentru ultima oară. Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de sosirea la Auschwitz, scăpând astfel de o moarte imediată, deoarece 549 de pasageri, inclusiv toți cei sub vârsta de 15 ani, au fost trimiși direct la camerele de gazare.

Cei 258 de bărbați și 212 de femei care scăpaseră de prima selecție au fost dezbrăcați, dezinfectați, rași și tatuați cu un număr.

Anne, Margot și Edith Frank au fost trimise la blocul 29 din lagărul de femei Birkenau, unde au stat până pe 28 octombrie 1944, când au fost transferate la lagărul de concentrare Bergen-Belsen.

În martie 1945 lagărul a avut o epidemie de tifos, care se pare a omorât 17.000 de prizonieri. Printre victime s-au aflat și Anne și Margot. Se pare că Margot a murit cu câteva zile înainte de Anne.

Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.

Povestea tragică a Annei Frank e bine cunoscută. Împreună cu familia ei şi alţi cunoscuţi evrei, Anne a stat ascunsă timp de doi ani (6 iulie 1942–4 august 1944), de teama deportării în lagăr, în aşa-numita Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdamul ocupat de germani. Avea 13 ani când a intrat în Anexă. A ţinut aici un jurnal (început anterior, în 12 iunie 1942), devenind la un moment dat conştientă că el va reprezenta un document important după ce războiul se va sfârşi. În 4 august 1944, aşadar nu mult după debarcarea Aliaţilor în Normandia, când finalul recluziunii părea foarte aproape, Anne şi ceilalţi şapte locatari ai Anexei sunt arestaţi şi mai târziu deportaţi cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepţia lui Otto Frank, toți vor muri. Anne şi sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen în februarie sau martie 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, tatăl Annei va publica şi va face cunoscut în toată lumea jurnalul fiicei sale.

Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Îl poartă străzi, școli de pe toate meridianele. Îl poartă mult vizitatul muzeu din Amsterdam și fundația care l-a organizat în imobilul unde se afla Anexa secretă.

Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți - Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru același secol, ca să numim doar câteva din multele topuri stabilite de specialiști, de ziariști ori chiar de marele public.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

La celebritatea Jurnalului au contribuit neîndoielnic adaptările sale teatrale și cinematografice, faptul că a devenit materie de studiu în multe școli din lume, că a fost obiectul unor analize subtile, dar și ținta unor vehemente atacuri.

„Era o tânără scriitoare minunată. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei. Parcă ai vedea, la viteză mărită, un film cu un făt care capătă brusc chip şi începe să stăpânească lucrurile... dintr-odată, descoperă reflecţia, brusc, face portrete, schiţe de personaje, şi iată lungi întâmplări complicate, povestite atât de frumos, încât par să aibă în spate zeci de ciorne. Şi fără intenţia otrăvită de-a fi interesantă sau profundă. Este ea însăşi... Ardoarea, spiritul care o animă mereu activ, punând mereu lucrurile în mişcare... E ca o surioară pasională a lui Kafka, este fetiţa lui pierdută.“ (Philip ROTH, The Ghost Writer)

• 1934: S-au inaugurat primele treceri de pietoni din lume

Le vedem mereu, sunt aglomerate, însă câţi ştiu că povestea lor a început în anul 1934 în capitala londoneză?!

Desigur, trecerile de pietoni există de mai bine de 2.000 de ani, iar primele dovezi cu ele datează de pe vremea Imperiului Roman, în oraşul Pompeii. Atunci, erau formate din blocuri de piatră ieşite din relief, astfel încât oamenii să poată păşi peste spaţiile destinate canalizării.

Prima încercare de a oferi pietonilor o cale sigură pentru a traversa strada a fost pusă la cale în Londra, în 1868. Inginerul John Peak Knight a venit cu ideea îndrăzneaţă şi a fost pusă imediat în aplicare. Aceasta consta intr-un picior de semafor, ridicat şi coborât manual de un poliţist. Braţele aparatului erau aprinse cu ajutorul unor becuri cu gaz, tocmai pentru a creşte vizibilitatea semnului pe timpul nopţii.

Din păcate, după un an de la lansare, invenţia a fost numită un eşec, după ce gazul folosit a explodat în mâna unui ofiţer de poliţie. De atunci, nimeni n-a mai avut curajul să vină cu o alternativă, timp de aproape 50 de ani.

Odată cu intensificarea traficului, a apărut şi problema pietonilor, Aşa că, pe  12 iunie 1934, ministrul Tranporturilor din Marea Britanie avea să inagureze trecerile punctate. Trecerile tip zebră, formate din linii albe orizontale, au apărut după cel de-al doilea Război Mondial.

Pe 12 iunie erau inaugurate la Londra primele treceri de pietoni din lume. Acestea erau marcate prin linii punctate. Trecerile pentru pietoni de tip zebra, formate din linii albe orizontale si pe care le folosim astazi au aparut abia dupa al 2-lea Razboi Mondial.

• 1941: S-a născut Chick Corea, pianist american

Armando Anthony "Chick" Corea (n. 12 iunie 1941, Chelsea, Massachusetts, S.U.A) este un muzician american.

A câștigat în numeroase rânduri premiul Grammy la secțiunile pianist/keyboardist și compozitor de jazz american. A ajuns foarte cunoscut prin activitatea lui din anii '70, promovând stilul jazz fusion sau jazz-rock cum era denumit la vremea respectivă. Se poate spune că a contribuit direct la nașterea acestui stil de jazz. A făcut parte din celebra trupă ˝Miles Davis Band˝ luând parte la legendarele înregistrări ale lui Miles Davis de la sfârșitul anilor '60, începutul anilor '70. În anii '70 și-a format propriul grup de jazz ˝Return to Forever˝, grup cu care a continuat să exploreze sonoritățile fusion.

În anii 80' și '90 a avut numeroase alte colaborări explorând variate stiluri musicale.

În 2010 a fost numit doctor honoris causa al Universității tehnico-științifice a Norvegiei (NTNU) din Trondheim

• 1963: A avut loc, la Teatrul Rivoli din New York, premiera filmului Cleopatra, avându-i în rolurile principale pe Elizabeth Taylor, soţul acesteia, Richard Burton, şi pe actorul Rex Harrison.

Cu un impresionant buget de peste 40 de milioane de dolari (desi au circulat zvonuri ca acesta ar fi fost cu mult mai mare), filmul care spune povestea Cleopatrei si a lui Marc Antoniu, in care rolurile principale erau jucate de Elizabeth Taylor si Richard Burton, s-a filmat timp de 3 ani si dura nici mai mult nici mai putin de 3 ore si 12 minute. In timpul filmarilor, cei doi mari actori s-au indragostit unul de altul si in 1964 se vor casatori. La vremea turnarii filmului, cele doua vedete de la Hollywood erau casatorite cu alte persoane, iar relatia lor de adulter a starnit un urias interes din partea presei americane. 

Odata cu „Cleopatra”, Elizabeth Taylor devenea prima actrita platita cu un milion de dolari pentru un rol. Se spune ca Liz Taylor ar fi cerut aceasta suma exorbitanta sperand ca studiourile de filmare vor da inapoi si ea nu va juca acest rol, pentru ca nu il vroia. Dar Twentieth Century Fox nu numai ca nu a capitulat auzind incredibila suma, dar a si indeplinit toate conditiile si cerintele impuse de ea pentru lucrul zilnic pe platoul de filmare, drept pentru care aproape ca a falimentat ulterior. „Cleopatra” a fost, cu siguranta, cel mai vizionat dintre filmele facute de Elizabeth Taylor, dar si filmul care i-a adus langa ea „sufletul pereche”, asa cum nu a incetat niciodata sa-l numeasca pe Richard Burton, cel care i-a fost de doua ori sot.

 Prima casatorie a celor doi, a avut loc in 1964 si a durat zece ani. Ea a fost urmata de o alta casatorie, celebrata in 1975 dar aceasta din urma nu a durat decat un an. La mult timp dupa ce mariajul sau cu Elizabeth Taylor s-a incheiat, Richard Burton si sotia sa, Sally Hay Burton, s-au stabilit in casa lui din Elvetia. Actorul tocmai incheiase munca la filmul “1984″, de Michael Radford, dupa romanul omonim al lui George Orwell. Cu o durere teribila de cap, Burton a reusit sa se retraga in biroul sau de la mansarda, unde i-a scris o scrisoare lui Elizabeth Taylor, la adresa acesteia din Bel Air, Los Angeles. Pana sa ajunga scrisoarea la destinatar, Burton a murit de hemoragie cerebrala. Dupa moartea lui, una dintre nepoatele lui Richard Burton a declarat ca a vizitat-o pe Liz Taylor si a vazut poze cu unchiul ei in toata casa, iar Liz Taylor i-ar fi spus ca ea si Richard Burton ar fi fost din nou impreuna daca el ar mai fi trait si ca o a treia incercare sigur ar fi fost cu noroc pentru ca erau suflete pereche.

Să aveți o zi frumoasă!