13 Iunie

Este a 164-a zi a anului. 
Au mai rămas 201 zile până la sfârșitul anului.  
Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 01 m. 

Citatul zilei

„Gândeşte ca un înţelept, dar exprimă-te ca un om obişnuit”. (William Butler Yeats)

Sfântul Anton de Padova, un sfânt universal

Cine nu a auzit oare de sfântul Anton de Padova? Este fascinantă popularitatea de care se bucură acest sfânt.  Este invocat în rugăciune nu doar de creştinii romano-catolici, nu doar de creştinii ortodocşi, ci şi de musulmani, de indieni, de japonezi, de budişti.

Fernando Martins de Bulhões, cunoscut ca Sfântul Anton de Padova sau Sfântul Anton de Lisabona, O.F.M. (n. 15 august 1195, Lisabona, Portugalia - d. 13 iunie 1231, în apropiere de Padova),a fost un preot catolic portughez și un călugăr al Ordinului Franciscan. A fost canonizat la 13 mai 1232, la mai puțin de un an de la deces, iar la 16 ianuarie 1946 a fost proclamat Doctor al Bisericii. Liturgic, este comemorat la 13 iunie, în fiecare an.

Toată lumea îl cunoaște pe Sfântul Anton și vorbește de binefacerile ce el le împarte tuturor acelora care aleargă la dânsul. Recunoaște, de asemenea, că puterea acestui sfânt întrece adesea așteptările evlavioșilor care își pun încrederea în el. Faima de Făcător de minuni ce o avea, încă trăind pe pământ, i se cuvine și azi, și creștinătatea toată i-o acordă cu bucurie. Bisericile zidite în cinstea lui sunt nenumărate; altarele închinate amintirii lui se găsesc atât în catedralele mărețe ale orașelor cât și în modestele bisericuțe de la sate. Icoana lui, prezentă în casele creștine, străjuiește de la loc de cinste fericirea familiilor, putem zice, pe întreg cuprinsul pământului.

Sfântul Anton este sfântul universal, și această popularitate i-a adus-o tocmai faima minunilor sale.

Sfântul Anton însă este și un strălucit model de sfințenie creștinească. Virtuțile sale eroice au fost acelea ce l-au făcut atât de plăcut lui Dumnezeu și au dat totdeauna putere deosebită rugăciunilor lui. Se cuvine, deci, ca toți creștinii să-l aibă și ca exemplu de urmat în virtuțile creștinești, pentru ca, imitându-l, să-l înduplece mai ușor a mijloci pentru dânșii la Dumnezeu pentru a le dobândi harurile cerute. Iată pentru ce, la datele cele mai însemnate din viața lui, trebuie să unim și îndemnul la imitarea însușirilor sale sufletești, care l-au făcut să fie iubit de Dumnezeu și de oameni și i-au adus mărirea nepieritoare de sfânt cunoscut oriunde; sau cum îl numea Papa Leon al XIII-lea: Sfântul lumii întregi.

Este cu adevărat un sfânt universal, un sfânt care a depăşit graniţele creştinismului, fiindu-i recunoscută de toţi sfinţenia şi protecţia pe care o oferă celor care apelează în rugăciune la mijlocirea lui puternică. Multe sunt bisericile puse sub patronajul său, iar statuia lui nu lipseşte din catedralele măreţe ale lumii şi din bisericuţele modeste ale satelor. Icoana lui e prezentă în multe case ale familiilor noastre creştine, fiind ales ca protector deosebit al lor.

De unde provine oare această popularitate extraordinară de care se bucură astăzi sfântul Anton? Răspunsul la această întrebare, care a rămas o enigmă pentru istoricii bisericii, ni-l dă un evreu convertit din zilele noastre, Nicolae Steinhardt, care a îmbrăţişat creştinismul în temniţele comuniste, unde s-a întâlnit cu preoţii şi cu episcopii noştri închişi pentru credinţă. El spune într-o cartea a sa, Jurnalul  fericirii, că stima de care se bucură Sf. Anton de Padova derivă din preocuparea pe care acest sfânt a avut-o şi continuă să o aibă faţă de bătrânica ce şi-a pierdut cheile, faţă de doamna care nu îşi mai găseşte căţelul, faţă de mama care simte că nu mai poate menţine pacea în familie, faţă de soţia care este disperată din cauza soţului alcoolic, faţă de toţi aceia care au şi uitat ce au uitat. Cu alte cuvinte, popularitatea sa vine din atenţia pe care el a avut-o şi continuă să o aibă şi astăzi faţă de toţi aceia care trec prin greutăţile şi încercările vieţii.

Într-adevăr, sfântul Anton, încă din timpul vieţii sale, s-a făcut prietenul celor aflaţi în dificultăţi şi în suferinţă: săraci, bolnavi, oameni băgaţi în închisoare pentru că nu aveau cu ce să-şi plătească datoriile, oameni loviţi de tot felul de nenorociri. Multe au fost minunile prin care el i-a ajutat pe cei aflaţi în astfel de momente delicate şi mulţi sunt aceia pe care îi ajută în continuare şi astăzi în mod miraculos.

Dar nu trebuie să uităm că sfântul Anton a fost este şi un model strălucit de sfinţenie. Virtuţile sale eroice au fost acelea care l-au făcut atât de plăcut înaintea lui Dumnezeu şi au dat totdeauna putere deosebită rugăciunilor făcute prin mijlocirea lui. Apelarea la mijlocirea lui trebuie să ne determine şi pe noi să ne lăsăm „molipsiţi” de virtuţile lui, în special de iubirea extraordinară pe care a avut-o faţă de Dumnezeu şi care s-a răsfrânt într-un mod atât de admirabil asupra semenilor săi.

Repere din viaţa sfântului Anton:

–         s-a născut la data de 15 august 1195 în oraşul Lisabona, Portugalia;

–         la vârsta de 15 ani a abandonat lumea pentru a intra în rândul canonicilor regulari, la mănăstirea „Sfântul Vincenţiu de Fora”. Aici se dedică îndată studiului ştiinţelor sacre, mai cu seamă teologiei „regina ştiinţelor”;

–         ceva mai târziu s-a retras la Coimbra, o mănăstire mai izolată. Aici citea zi şi noapte Sfânta Scriptură. Însă dezamăgit cumva de luxul mănăstirii, hotărăşte să intre în ordinul franciscan pe care îl stima foarte mult, iar după ce îşi termină noviciatul obţine permisiunea de a merge în Africa pentru a lucra la convertirea necredincioşilor.

–         este hirotonit preot în anul 1219. Anton se pune acum cu tot zelul în slujba sufletelor şi aleargă acolo unde era primejdia mai mare. Puterea lui de a convinge, ajutată de ştiinţa teologică ce o stăpânea, şi mai ales sfinţenia vieţii lui, aduceau în suflete lumina şi tăria necesară să se întoarcă la Dumnezeu. Minunile cu care însoţea adesea predicarea cuvântului mântuirii zguduiau adânc sufletele şi le conduceau la convertire.

–         se îmbolnăveşte de hidropizie, iar la 13 iunie 1231 îşi ia zborul spre plaiurile cele veşnice, la vârsta de 36 de ani. Se spune că la moartea sa mâinile negre arse de soare au devenit albe ca zăpada şi fine, delicate, cum sunt mânuţele unui copil. Faţa sa desfigurată de boală a devenit senină şi frumoasă. Trupul său răsucit de suferinţă a devenit zvelt, aşa cum arăta în tinereţe, când era sănătos. Totuşi acest trup frumos când a fost dezgropat după 32 de ani era complet transformat în cenuşă. Însă ceva rămăsese din el, şi anume limba. Acea limbă poate fi văzută şi astăzi după atâţia ani de la moartea sfântului Anton în bazilica din Padova.

–         în anul 1232, în sărbătoarea Rusaliilor, este ridicat la cinstea altarelor, iar în 1946, Papa Pius al XII-lea l-a declarat pe Sfântul Anton de Padova învăţător al Bisericii, cu titlul de „Doctor Evangelicus”.

Padova – Basilica di San Antonio

Ziua Academiei Forţelor Terestre

În 13 iunie 1847, prin Porunca Domnească nr.136 a domnitorului Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, a luat fiinţă, la Bucureşti, prima şcoală de ofiţeri, ale cărei tradiţii sunt purtate azi, cu onoare, de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din  Sibiu.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 40: S-a născut generalul galo-roman Gnaeus Julius Agricola (d. 23 august 93), caruia i s-a datorat o mare parte din  cucerirea romană a   Britaniei.

Agricola a început cariera militară în Britania, servind sub guvernatorul Gaius Suetonius Paulinus.

Ulterioar a fost numit chestor în provincia Asia, în anul 64, apoi Tribun al plebei  în 66, și pretor în 68.

Sprijinit Vespasian timpul anului  celor patru împărați, i- a fost data comanda militară în Marea Britanie, atunci când acesta din urmă a devenit împărat si  a fost făcut consul și guvernator in Britania în anul 77.

El a completat cucerirea romana cu  ceea ce este acum Țara Galilor și Anglia de nord, și a condus armata romana in  nordul îndepărtat in Scoția, extinzand reteaua de  forturi si drumuri.

A fost rechemat din Britania înanul  85, după un serviciu neobișnuit de lung , iar apoi sa retras din viața militară și publică.

• 1831: S-a născut fizicianul  James Clerk Maxwell

A fost un savant scotian, autor al unui set de ecuatii  care descriu legile de bază ale electrotehnicii.

 A demonstrat cum campurile electrice si magnetice se propaga in spatiu sub forma de unde si cu viteza luminii, ceea ce a permis ulterior efectuarea unor importante lucrari legate de relativitatea restransa si mecanica cuantica.

• 1865: S-a născut William Butler Yeats, poet și dramaturg irlandez, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1923.

A studiat poezia în tinerețe, încă de la o vârstă fragedă, a fost fascinat de ambele legende irlandeze și oculte. Aceste subiecte caracterizează prima fază a operei sale, care a durat aproximativ până la începutul secolului.

Primul său volum de versuri a fost publicat în 1889. Predispoziția romantică a moștenit-o de la tatăl său. În anii copilăriei îi plăcea să se plimbe singur, era foarte visător și în consonanță cu crezul acestuia, religia frumuseții, și-a făurit o nouă religie, o biserică aproape infailibilă a tradiției poetice.

Din anul 1900, poezia lui Yeats avea particularitați mai mult fizice și realiste. El a renunțat în mare măsură, la credințele transcendentale din tinerețea sa, deși rămăsese încă preocupat de măștile fizice și spirituale, precum și de teoriile ciclice despre viață.

De-a lungul anilor, Yeats a adoptat diferite poziții ideologice, inclusiv cele menţionate de criticul Mihai Moise Valdez, pozițiile ideologice de naționalism radical și clasic liberale.

Un pilon al înființării literaturii irlandeze, cât și a celei engleze, în ultimii ani de viață, Yeats a fost numit în calitate de Senator al Irlandiei cu două mandate. El a fost o figură impunătoare pentru Redeșteptarea Literaturii Irlandeze.

În 1923, el a primit Premiul Nobel pentru Literatură, pentru care Comitetul Nobel a comentat că poezia sa, întotdeauna inspirată, care, într-o formă artistică superioară, dă expresie spiritului unei națiuni întregi.

Yeats este în general considerat unul dintre puținii scriitori renumiți ale căror lucrări au fost finalizate după ce au primit Premiul Nobel; astfel de lucrări se numără Turnul (1928) și Istoricul bobinaj și alte poeme (1929).

• 1870: S-a născut Jules Jean Baptiste Vincent Bordet, bacteriolog şi imunolog belgian (13 iun.1870 - 6 apr. 1961).

În 1895, a descoperit că la baza bacteriolizei (ruptură a peretelui  celulei bacteriene) se află două componente ale serului sangvin: unul este un anticorp stabil la căldură, la animalele imune la bacterie, şi cel de al doilea, un complement sensibil la căldură, întâlnit la toate animalele.

În 1898, a descoperit hemoliza (ruptura eritrocitelor de origine străină), un proces similar care necesită şi el un complement. Aceste cercetări au fost vitale pentru punerea bazelor serologiei, studiul reacţiilor imunitare  în fluidele organismului. Cercetările sale, realizate împreună cu Octave Gengou, au condus la producerea de teste serice pentru multe boli, inclusiv pentru tifos, tuberculoză şi sifilis (testul Wassermann), în 1906, au descoperit  Bordetella pertussis, care produce tusea convulsivă. În 1919, i-a fost decernat Premiul Nobel.

A fost Doctor Honoris Causa al universităţilor din ­Cambridge, Paris, Strasbourg, Toulouse, Cairo, Atena şi ­Quebec. A fost, de asemenea, membru al Academiei Regale ­Belgiene, al Societăţii Regale din Londra şi al Academiei Naţionale de Ştiinţe din Statele Unite ale Americii.

A primit onoruri din partea României, Suediei şi ­Luxemburgului.

• 1911: S-a născut fizicianul american, Laureat al Premiului Nobel, Luis Walter Alvarez (13 iun.1911-1 sept.1988)

Din 1936, a urmat cursurile Universităţii Berkeley din California, unde a rămas ca profesor, până în 1978. În 1938, a descoperit faptul că anumite elemente radioactive se dezintegrează atunci când un electron fuzionează cu nucleul atomului,rezultând un element al cărui număr atomic este cu o unitate mai mic. Aceasta este o formă de dezintegrare beta.

 În 1939, împreună cu Felix Bloch (1905-1983), a făcut prima măsurătoare a momentului magnetic al neutronului. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a proiectat un sistem de ghidare prin radar pentru aterizarea avioanelor şi a participat la proiectul Manhatan, care a avut ca obiectiv construirea bombei atomice. Mai târziu, a participat la proiectarea primului accelerator liniar de protoni şi a construit camera cu bule cu hidrogen lichid. Împreună cu fiul său, geologul Walter Alvare, a dezvoltat teoria care leagă dispariţia dinozaurilor de impactul dintre un asteroid gigant, sau o cometă, şi planeta Pământ.În 1968, i-a fost decernat Premiul Nobel pentru fizică.

• 1941: În noaptea de 12-13 iunie a avut loc primul val de deportări sovietice din RSSM şi Bucovina de nord.

Deportările din Basarabia şi Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autorităţile sovietice.

Primul val de deportări a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) şi a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul, 26.173 de persoane – deportat (inclusiv 5.033 persoane arestate şi 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).

De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiţi gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi de spaima celor întâmplate, neînţelegând unde merg şi de ce.

Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi „binevoitorul” sau „binefăcătorul” care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.

Deportaţilor le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcaţi în camioane sau chiar – în unele sate – în căruţe, fiind duşi până la gara de trenuri.

În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrânii – aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori! sau Emigranţi voluntari.

În Basarabia, 90 de vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane – din staţia Basarabeasca, 44 vagoane – din staţia Căuşeni, 48 vagoane – din staţia Tighina, 187 vagoane – din staţia Chişinău, 48 vagoane – din staţia Ungheni, 83 vagoane – din staţia Ocniţa, 133 vagoane – din staţia Bălţi, 73 vagoane – din staţia Floreşti, 40 vagoane – din staţia Râbniţa, 38 vagoane – din staţia Bolgrad, 103 vagoane – din staţia Artiz, 340 vagoane – din staţia Cernăuţi.

Drumul spre punctele de destinaţie dura vreo două-trei săptămâni. Condiţiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar peşte sărat.

La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor.

Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici o asistenţă sau consultaţie medicală. Astfel, în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiţii sanitare s-au răspândit diverse boli infecţioase şi mulţi suferinzi au decedat din această cauză.

La unele gări feroviare, câtorva persoane li se permitea să iasă pentru câteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împuşcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morţii.

Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soţie şi copii şi dus în lagărul de muncă forţată, în Gulag. Ceilalţi membri ai familiei erau trimişi în Siberia sau Kazahstan.

Cei deportaţi în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrân, erau repartizaţi la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în cooperative meşteşugăreşti. Pentru munca depusă nu erau remuneraţi echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru a trăi.

Dintr-un raport fragmentar al Gulag-ului din lunile septembrie-octombrie 1941, în toamna acelui an, deportăţii din RSSM au fost amplasaţi în RSS Kazaha (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) şi Krasnoiarsk (470).

În Kazahstan, deportaţii din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) şi Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersaţi în 41 de raioane.

În perioada  iunie 1940 – martie 1953, au  existat trei valuri de deportări ale populației din Basarabia și Bucovina de Nord și chiar dacă nu se cunoaște numărul exact al celor deportați, se estimează totuși că în această perioadă, peste 150.000 de români basarabeni și bucovineni au fost deportați în lagărele de muncă din Siberia,de unde nu s-au mai întors niciodată.

75 de ani de la deportările românilor din Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa. 

• 1966: a fost pusa in aplicare pentru prima data obligatia de a aduce la cunostiinta suspectilor ce drepturi au.

Curtea Suprema de Justitie a Statelor Unite decidea ca fiecare suspect trebuie sa afle iniante de a fi interogat de politie ca are dreptul sa nu vorbeasca pana cand nu se consulta cu un avocat, ca orice spune poate fi folosit impotriva lui si ca, daca nu-si permite un avocat, va primi unul din oficiu.

• 1990: Începea represiunea violentă a ceea ce s-a numit “Fenomenul Piața Universității”.

 Initiate in aprilie din cauza nemultumirii generale cu privire la evolutia vietii politice din Romania post-decembrista, protestele din Piata Universitatii vor fi oprite prin aducerea muncitorilor din mine in capitala pentru a ii forta pe participantii la cea mai mare demonstratie anticomunista de dupa revolutie sa renunte. Pana pe 13 iunie, in Piata Universitatii, mii de oameni au demonstrat zilnic convinsi de faptul ca cei care preluasera puterea mimau democratia, iar dupa revolutie nu se facuse decat o rotatie a cadrelor comuniste si securiste. Din prima zi a manifestatiei-maraton si pana la finalul acesteia, ca urmare a interventiei in forta a autoritatilor si a venirii minerilor, sute de mii de persoane au tranzitat zona declarata „libera de neocomunism - kilometrul zero al democratiei”.

In timpul diminetii, in zona Pietei Universitatii din Bucuresti, politia a desfasurat o ampla actiune care a avut drept scop eliberarea zonei de grevistii foamei si de demonstranti.

Au avut loc infruntari intre politie si manifestanti, fiind efectuate arestari.

In cursul noptii a fost restabilita ordinea de catre unitati militare.

Manifestatiile din Piata Universitatii, care a fost declarata „zona libera de neocomunism”, au inceput pe 24 aprilie 1990 si au incetat ca urmare a interventiei violente a autoritatilor, sprijinite de minerii chemati de Ion Iliescu.

Actiunea din Piata Universitatii a fost prima forma de lupta a poporului roman dupa rasturnarea regimului ceausist, prin care protestatarii au cerut scoaterea in afara legii a oricarui partid de tip comunist si inlaturarea nomenclaturistilor din functii.

Fenomenul a fost botezat si ”Golaniada”, dupa ce presedintele de atunci al Romaniei, Ion Iliescu, i-a etichetat pe protestatari cu numele de ”golani”.

  A existat chiar si un imn pentru acest eveniment, interpretat de Cristi Paturca si care avea ca referen versurile:

“Mai bine golan, decat activist, Mai bine mort, Decat comunist.“

Pe 13 iunie, trei garnituri pline cu mineri plecau din Petroşani spre Bucureşti. În dimineaţa zilei următoare, aceştia intrau în Piaţa Universităţii unde poliţia încerca deja să disperseze în mod violent studenţii şi ceilalţi manifestanţi împotriva regimului Ion Iliescu.

Şase morţi, peste 1.000 de răniţi, sute de persoane arestate şi o intervenţie în forţă a minerilor împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii, acesta a fost bilanţul mineriadei desfăşurate în perioada 13-15 iunie 1990 în Bucureşti.

 Mineriada din iunie 1990 este  considerată cea mai brutală şi mai violentă dintre toate cele şase mineriade care au avut loc în România după 1989.

Deşi, potrivit datelor oficiale, şase persoane şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor, patru dintre ele fiind împuşcate, asociaţiile victimelor mineriadelor susţin că numărul lor s-ar ridica la peste 100 de persoane.

Bilanţul real al evenimentelor din vara lui 1990 rămâne neclar.

În doar câteva ore de la sosirea minerilor în Bucureşti, Capitala a fost cuprinsă de haos: studenţii, profesorii şi alţi intelectuali au fost bătuţi, arestaţi şi urcaţi în dubele Poliţiei şi duşi la o unitate militară din Măgurele, unde au fost interogaţi.

Pe 15 iunie, minerii au fost transportaţi cu autobuze la complexul Romexpo, unde preşedintele Ion Iliescu le-a mulţumit pentru “acţiunea vitejească”.

Imediat după aceasta, minerii au fost duşi la Gara de Nord, de unde au luat trenul înapoi către Valea Jiului.

Iniţial, în dosarul mineriadei au fost puse sub învinuire 25 de persoane între care fostul şef al statului, Ion Iliescu, generalii Mihai Chiţac, Victor Athanase Stănculescu şi Corneliu Diamandescu.

Parchetul General a început urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu în iunie 2007, fiind acuzat de omor deosebit de grav.

În martie 2009, procurorii DIICOT au decis scoaterea de sub urmărire penală a fostului preşedinte în care era învinuit de subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi comunicare de informaţii false, el urmând să fie cercetat în continuare pentru genocid, tratamente neomenoase, distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri şi distrugerea unor obiective şi însuşirea unor valori culturale.

Imnul Golanilor - Cristi Pațurcă

Să aveți o zi frumoasă!