21 Iunie

Este a 172-a zi a anului.

Au mai rămas 193 zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 05:31 și apune la 21:04 . 
Solstițiul de vară 21:43.  

În emisfera nordică soarele ajunge în zenit și nu mai apune la cercul polar. Această zi marchează solstițiu de vară în emisfera nordică și solstițiu de iarnă în emisfera sudică. Este ziua anului cu lumina zilei cea mai lungă în emisfera nordică, și cea mai scurtă în emisfera sudică.

Citatul zilei

    „A fi liber nu înseamnă să faci tot ce vrei, ci să ştii că poţi să vrei.” (Jean-Paul Sartre)

Solstițiul de vară 

În ziua de 21 iunie 2020, la 21:43, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, aflându-se la 23 grade şi 27 minute distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului.

Este momentul solstiţiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice, la această dată fiind cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte ale anului. În emisfera nordică, solstiţiul de vară este datat în jurul zilei de 21 iunie; respectiv, în emisfera sudică, acelaşi solstiţiu este plasat temporal în jurul datei de 21 decembrie, potrivit www.astro-urseanu.ro. Similar cu "antinomia" echinoxurilor de la începutul primăverii, simultan cu existenţa unui solstiţiu într-una din cele două emisfere ale Terrei, solstiţiul "opus" (începutul iernii astronomice) marchează cealaltă emisferă (sudică).

Denumirea de solstiţiu ("Soarele stă") este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Crepusculul are durata maximă din an, iar, la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor "nopţi albe".

Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau la cea mai mică înălţime faţă de ecuator. Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul se derulează în sens invers.

Tradiţia şi superstiţiile cu referire la această zi au rădăcini străvechi, fiindcă cea mai lungă zi a anului a fost considerată punct de balanţă, de răscruce, de schimbare, când există un anume moment în care toate stihiile stau în cumpănă, o zi a absolutului, înscrisă sub semnul focului, care este simbolul soarelui.

Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină.

Ziua fenomenului astronomic al solstiţiului de vară, când cucul încetează a cânta, este numită, în Calendarul popular, Amuţitul cucului, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ''Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român'' (2000). Oamenii au observat că, an de an, cântecul scurt şi răsunător al acestei păsări migratoare începe şi se încheie în momentele când au loc două fenomene astronomice stabile, indispensabile pentru calculul oricărui calendar: echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară. Fără acest comportament, cucul ar fi avut puţine şanse să devină o pasăre atât de îndrăgită de români.

Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi de sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie - ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.

În timp, Noaptea de Sânziene - cum este denumită în folclorul românesc - a devenit o serbare populară cu caracter tradiţional, ce se desfăşoară diferit în funcţie de ţară şi chiar de regiune Pentru ţărani, această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară, se crede că, dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul (Sânziene) sau după, este de rău augur deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat, deci recolta de grâu, alune de pădure şi salată va fi distrusă. 

 

Solstiţiul de vară a fost, din cele mai vechi timpuri, prilej de bucurie și sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstițiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul, fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie — ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul

Denumirea de solstiţiu provine din limba latină şi înseamnă „soarele oprit", iar evenimentul care ar loc în fiecare an a provocat numeroase mituri şi superstiţii, de-a lungul timpului. În credinţa populară se spune că solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice, care îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate.

Solstițiul de vară are loc în fiecare an pe data de 21 iunie și este, potrivit celor mai multe tradiții ale lumii, favorabil unor magii puternice, care își pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări din dragoste, prosperitate sau sănătate.

Energia solstițiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalității, creativității și belșugului. Încă din antichitate, se credea că magia practicată în timpul solstițiului de vară are darul de a materializa dorințe sau aspirații aparent imposibile.

Solstițiul de vară simbolizează ascensiunea despre care se vorbește în învățăturile spirituale. Chinezii, indienii, romani, druizii, vechii egipteni, populațiile precolumbiene și-au ghidat sărbătorile religioase după la solstițiul de vară și au organizat ceremonii de amploare marcând această zi în conștiința ancestrală a umanității.
Solstițiul de vară marchează începutul verii astronomice și este momentul în care ziua este cea mai lungă, iar noaptea cea mai scurtă.
Această zi este cea mai lungă din an, marcată de o aliniere perfectă a axei Pământului pe direcţia Soarelui. După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Solstițiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau la cea mai mică înălțime față de ecuator. Pământul execută atât o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, cât și o mișcare diurnă de rotație în jurul axei polilor tereștri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele 2 emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Dupa cum este cunoscut, Pământul execută atât o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, cât și o miscare diurnă de rotație în jurul axei polilor tereștri. Axa polilor păstrează (în prima aproximație) o poziție fixă în spațiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33'. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Iluminarea planetei la solstițiul de vară

Pentru un observator terestru fenomenul se materializează pe sfera cerească prin miscarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat față de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27'. La momentul solstițiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27' distanța unghiulară nord fața de ecuatorul ceresc, el descriind mișcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului.

Solstitiul reprezinta cele doua momente ale anului cand Soarele se afla la cea mai mare sau cea mai mica inaltime fata de Ecuator. Pamantul executa atat o miscare anuala de revolutie in jurul Soarelui, cat si o miscare diurna de rotatie in jurul axei polilor terestri. Axa polilor Pamantului nu este constant perpendiculara pe planul orbitei Pamantului. Datorita acestui fenomen, cele doua emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal in decurs de un an, fapt ce genereaza la latitudinile medii inegalitatea zilelor si a noptilor, precum si succesiunea anotimpurilor.

Denumirea de solstițiu ("Soarele stă") este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcarii Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52' deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopții fiind de numai 8h 28m. Din acelasi motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor "nopți albe".

După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Este interesant de amintit faptul că, bazându-se pe acest fenomen, învățatul grec Eratostene a reușit să determine încă din anul 250 î.Ch., cu o precizie remarcabilă, lungimea meridianului terestru. Astfel, observând Soarele la momentul culminației în ziua solstițiului de vară în orașele egiptene Siena, unde acesta se află chiar la zenit, și Alexandria, unde Soarele avea o distanță zenitală de 7° 12', și cunoscând distanța terestră între cele două orașe, Eratostene a obținut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operație geodezică cunoscută în istorie.

Tradiţii şi superstiţii în cea mai lungă zi din an

Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului.

Solstiţiul de vară era în vechime şi un prilej de găsire şi folosire a apei magice. Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, dar constituia şi un ritual de renaştere. În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi din noaptea solstiţiului reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi vigorii.

 
Deşi ritualurile legate de miezul verii au fost diversificate pe cuprinsul Europei , anumite teme par să se regăsească în majoritatea culturilor.

Solstiţiul de vara era o vreme a purificării prin apă şi foc , un timp când practicile magice deveneau potente , iar spiritele pământului şi cerului păşeau printre oameni. Puteau fi găsite comori îmbelşugate în aur , semnalate de flăcările vrăjite apărute în ajunul "miezului de vara", iar zânele şi vrăjitoarele erau mai prezente decât în orice altă perioada a anului. Focurile alimentate cu oase sau gunoaie erau aprinse în speranţa alungării dragonilor sau spiritelor care puteau contamina apele fântânilor. Peste câmpuri erau purtate torţe în scopul îndepărtării bolilor din grâne , iar vitele erau trecute prin foc pentru a se izgoni făpturi asemănătoare vampirilor , care îşi făceau culcuş între coarnele lor. Uneori, o roată aprinsă, reprezentând soarele , era rostogolită de pe un deal , focuri mari fiind aprinse la răspântii sau la marginea apelor stătătoare.

Miezul verii - Midsummer a fost o dintotdeuna o perioada de reajustare a calendarelor solare şi selenare , dând prilejul , în consecinţă , unor festivaluri dedicate atât focului cât şi apei. Dragonul , simbolizând haosul din care apare viaţă şi reîntoarcerea către haos prin moarte , este o creatură specifică atât focului cât şi apei , care a devenit , în unele culturi, o metaforă a anului.

Pentru celţi, anul nou începea atunci când vechiul dragon era ucis şi apărea un alt, nou dragon.

Druizii, preoţii din regiunile celtice, sărbătoreau Alban Heruin- Lumina ţărmului, solstiţiul de vara , situat la jumătatea intervalului de timp dintre echinoxul de primăvară- Albam Eiler,Lumina pământului şi echinoxul de toamna, Alban Elfed,Lumina apei.

Acest festival al miezului de vara celebra apogeul Luminii, simbolizat uneori prin încoronarea "Regelui Stejar", zeul creşterii anului.
Solstiţiul de vară era celebrat în mod tradiţional prin ospeţe în păduri, jocuri şi mari focuri de tabără.

Numit şi Litha"sau Ziua miezului de vară, solstiţiul de vară era celebrat în mod tradiţional prin ospeţe în păduri, jocuri şi mari focuri de tabără.

Solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice, care îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate. Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului.

Solstiţiul de vară era şi un prilej de găsire şi folosire a apei magice. Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, dar constituia şi un ritual de renaştere. În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi din noaptea solstiţiului reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi vigorii.

În China antică, ceremonialul solstiţiului de vară consta într-o sărbătoare dedicată pământului, forţei feminine şi pricipiului Yin. În vechea Galie, celebrarea solstiţiului de vară era denumită "Sărbătoarea lui Epona", după numele unei zeiţe a cailor, personificând fertilitatea, independenţa şi agricultura.

Triburile celtice, slave sau germanice sărbătoreau solstiţiul de vară cu focuri de tabără. Noaptea solstiţiului era specifică festivalurilor focului şi magiei de dragoste, oracolelor iubirii şi divinăţiei. Se credea că lanurile de cereale se vor înălţa la fel de mult ca şi înălţimea la care săreau peste foc cuplurile de îndrăgostiţi. Puterilor magice ale focului permiteau fetelor să îşi ghicească viitori soţi.

În Suedia, un arbore al miezului de vară era înălţat şi decorat în fiecare aşezare. Sătenii dansau în jurul lui, iar femeile se îmbăiau într-un râu. Ritualul avea menirea de a aduce ploaia peste câmpuri.

Anumite ritualurile legate de miezul verii par să se regăsească în majoritatea culturilor. Solstiţiul de vară era o vreme a purificării prin apă şi foc, un timp când spiritele pământului şi cerului păşeau printre oameni. Puteau fi găsite comori îmbelşugate în aur, iar zânele şi vrăjitoarele erau mai prezente decât în orice altă perioadă a anului. Peste câmpuri erau purtate torţe în scopul îndepărtării bolilor din grane, iar vitele erau trecute prin foc pentru a se izgoni făpturi asemănătoare vampirilor.

La români, solstiţiul de vară este apropiat şi legat de sărbătoarea Sânzienelor, marcată pe data de 24 iunie. Sânzienele sunt făpturi magice, aeriene şi silvice, care au darul de a aduce vindecare oamenilor, parfum şi însuşiri de leac florilor, belşug în câmpii şi fertilitate animalelor. Coroniţele de Sânziene lăsate noaptea afară puteau asigura fetele că vor face nuntă în vară, dacă erau găsite dimineaţa acoperite de rouă.

Un ritual specific solstitiului de vara consta in transformarea unei bijuterii de aur intr-un talisman norocos. Se foloseste orice fel de obiect din aur , indiferent daca este un inel , o moneda sau pandativ.

Cu o zi inainte de solstitiu , bijuteria este amplasata intr-un vas rezistent la foc , plin cu ierburi uscate (cimbru, rozmarin , salvie , lavanda , musetel , sunatoare).Aceste ierburi , ce pot fi alese in functie de inspiratie , reprezinta elementul pamant.

In zorii zilei solstitiului de vara , se scoate obiectul de aur dintre ierburi , dupa care este cufundat rapid intr-un vas cu apa curata si este trecut cu iuteala prin flacara unei lumanari galbene sau aurii. In acest fel , bijuteria este purificata cu elementul focului. Cu flacara de la lumanare , se da foc ierburilor uscate din vas , lasandu-le sa arda si sa isi imprastie aromele .

De la mijlocul zilei si pana la apus , se lasa obiectul de aur intr-un loc sigur de afara , astfel incat sa fie sub lumina soarelui. Seara din ziua solstitiului este timpul potrivit pentru a infuza norocul si energiile pozitive in bijuteria de aur. Ea se tine strans intr-o mana , iar practicantul magiei isi inchide ochii si se concentreaza asupra dorintei cele mai arzatoare, apoi isi pronunta dorinta cu glas tare, de 3 ori.

La final, se recita urmatoarele cuvinte : "Fii vrajit si legat , cu noroc, dragoste si lumina ; belsugul sa se reverse si energiile sa straluce.Asa sa fie". Pentru a-si manifesta eficienta , obiectul de aur trebuie sa fie mereu purtat sau tinut aproape de catre posesor.

Solstitiul de vară, celebrat în jurul lumii

Enormele beneficiiale astrului zilei sunt recunoscute încă din timpuri stăvechi, când Soarele era în multe culturi  celebrat ca o zeitate, iar ziua solstiţiului de vară, asociată cu energiile pozitive, fertilitatea şi vitalitatea, cu optimismul şi creativitatea.

În China antică, ceremonialul solstițiului de vară constă într-o sărbătoare dedicată pământului, forței feminine și pricipiului Yin. În mod complementar, solstițiul de iarnă era rezervat sărbătoririi cerurilor, forței masculine și principiului Yang.

Străvechii păgâni din Europa (triburile celtice, slave sau germanice) sărbătoreau solstițiul de vară cu focuri de tabără. Noaptea solstițiului era specifică festivalurilor focului și magiei de dragoste, oracolelor iubirii și divinației. Se credea că lanurile de cereale vor creşte până la înălțimea la care săreau peste foc cuplurile de îndrăgostiți. Prin intermediul puterilor magice ale focului, fetele își ghiceau viitori soți și, în același timp, flăcările alungau demonii și spiritele rele.

În Roma antică, festivalul Vestalia, dintre 7 și 15 iunie, era dedicat zeiței romane a căminului, Vesta. În această perioadă, femeile măritate aveau voie să intre în templul zeiței, în restul anului el putând fi frecventat numai de fecioarele vestale.

În străvechea Suedie, un arbore al miezului de vară era înălțat și decorat în fiecare așezare. Sătenii dansau în jurul lui, iar fetele și femeile se îmbăiau într-un râu, ritual având menirea de a aduce ploaia peste câmpuri.

Şi astăzi, în cultura multor popoare, Soarele este celebrat în jurul datei solstiţiului de vară.

În estul Europei, sărbătorile au şi conotaţii romantice, de exemplu slavii o numesc Kupala, iar în tările din nordul continetului o numesc Litha sau Midsummer, Ziua miezului de vară, şi o celebrează prin ospeţe în păduri, jocuri şi mari focuri de tabără.

Deşi  sărbătoare păgână, creştinii au asociat sărbătoarea cu naşterea lui Ioan Botezătorul, sărbătorit în 24 iunie de ortodocşi, catolici şi protestanţi. În  Estonia, Letonia şi Lithuania, 24 iunie este chiar sărbătoare oficială.

În România,  la 24 iunie,  la 3 zile după solstiţiu, în calendarul popular este sărbătoarea Sânzienelor, sau Drăgaica, singura sărbătoare păgână admisă şi în calendarul creştin-ortodox.

Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ,  cântă şi dansează, împart rod holdelor, vindecă pe cei bolnav şi apară semănăturile de grindină.

Sărbătoarea e celebrată din vechime şi marcheză şi începutul verii, fiind numită şi de aceea şi Cap de vară. E celebrată din vechime si figurează şi în calendarul ortodox.

În Bulgaria, tot în 24 iunie, Soarele este celebrat în sărbătoarea numita Enyovden. In folclorul bulgar, se spune ca în această dimineaţă, când soarele răsare el face cu ochiul oamenilor, le zâmbeşte şi dansează pe cer. Se spune că oricine vede răsăritul în această zi va fi sănătos tot anul.

În Polonia şi Ucraina este un vechi obicei ca fetele nemăritate să arunce în râu coroniţe de flori, iar flăcaii să încerce să le culeagă, împletitura de flori îi va lega şi vor deveni un cuplu.

Se aprind şi focuri, iar cuplurile sar peste ele împreună şi dacă nu-şi dau drumul la măini, iubirea lor va dura.

În Croatia, pe 23 iunie, este sărbătoarea numită Ivanje. Ivan este denumirea slava pentru Ioan. Conform tradiţiei, pe malurile apelor se fac focuri de tabară, iar tinerii se întrec în a sări peste ele. Initial, aceste focuri se faceau pentru a alunga spiritele si duhurile rele.

În Anglia,  cei care vor să vadă răsăritul soarelui vin în ziua solstiţiului vară la Stonehenge.

Finlanda sărbătorea în 24 iunie Ukon juhla pentru a-l celebra pe Ukko zeul cerului şi al vremii, în mitologia finlandeză, iar după ce sărbătoarea s-a transformat într-una creştină, ea este numită Juhannus (Ioan în finlandeză). Acum se  ţine în sâmbata din săptămana 20-26 iunie. Noaptea se fac focuri pe lacuri sau pe mare, pentru a indeparta spiritele intunericului. Datorita pozitiei geografice, aceasta noapte este foarte scurtă, durează doar aproximativ două ore.

În Suedia se fac serbări câmpeneşti, în Austria solstiţiului de vară e celebrat cu spectaculoase procesiuni de vase pe Dunăre, în Danemarca este sărbătorit, încă din vremea vikingilor, cu focuri de tabără şi petreceri în aer liber, la fel şi în Franţa  sau Ungaria.

Ziua Mondială a Soarelui 

Este aniversată la 21 iunie, cea mai lungă zi din an, ziua solstițiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice.

Sărbătoarea a fost instituită de  Societatea Internaţională pentru Energie Solară şi are drept scop popularizarea posibilităţilor de utilizare a energiei solare. În România, această zi se marchează din 1997 prin diverse manifestări.

Energia solara este pe cale de a deveni energia viitorului. Deja, pana la sfarsitul mileniului al doilea, ea a ocupat o pondere de 5% in balanta energetica mondiala, iar previziunile arata ca, in urmatoarele doua secole din mileniul trei, utilizarile energiei solare vor predomina.

Soarele este o stea, un corp cosmic imens, masiv, care generează energie prin reacțiile nucleare produse în nucleu. Importanța sa pentru viața de pe Terra nu poate fi subestimată: fără Soare noi nu am exista.

Soarele se  află în centrul sistemului nostru solar. Pământul, toate celelalte planete, asteroizii, meteoriții, cometele precum și cantitățile enorme de praf interplanetar orbitează în jurul Soarelui. Energia provenită de la Soare (sub forma luminii, căldurii ș.a.) face posibilă întreaga viață de pe Pământ, de exemplu prin fotosinteză, iar prin intermediul căldurii și clima favorabilă.

Soarele este compus numai din gaz, mare parte hidrogen (71%), heliu (27%), alte 2% fiind în mare parte carbon, azot și oxigen.

În miezul Soarelui (aproximativ 25% din rază spre interior) condiţiile sunt extreme. Temperatura este de 15.6 milione Kelvin şi presiunea este de 250 miliarde atmosfere.

Suprafaţa Soarelui, numită şi fotosferă, are o temperatură de aproximativ 5800 K.

Petele solare sunt regiuni "reci", de doar 3800 K (apar întunecate doar în comparaţie cu regiunile învecinate). Ele pot să fie foarte întinse, ajungând până la 50,000 km în diametru.

O regiune îngustă numită cromosferă se întinde deasupra fotosferei.

Regiunea extrem de rarefiată de deasupra cromosferei, numită coroană, se întinde pe milioane de kilometri în spaţiu însă este vizibilă doar în timpul eclipselor.

Câmpul magnetic al Soarelui este foarte puternic (după standardele terestre). Magnetosfera sa (cunoscută şi ca heliosferă) se întinde mult dincolo de Pluto.

Radiația solară este radiația electromagnetică emisă de Soare având lungimi de undă din întregul spectru al undelor electromagnetice.

Ciclul solar - la fiecare 11 ani Soarele atinge un maximum al activităţii sale când poate emite pe zi 2-3 CME (ejecţii coronale de masă-particule încărcate electric, electroni și protoni, emise continuu de Soare în spaţiu). Această emisie de particule elementare a primit numele de  vânt solar.

Vântul solar şi particulele de energie mult mai înaltă emise de activitatea solară pot avea efecte dramatice pe Pământ trecând de la scurgeri de energie la interferenţe radio sau la frumoasa aurora boreală (Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termenul a fost folosit inițial de Galileo Galilei În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud).

MĂSURI DE PROTECŢIE CONTRA RADIAŢIILOR ULTRA VIOLETE

Radiaţiile ultra violete pot provoca ,,arsuri solare,, iar radiaţiile UVA cauzează îmbătrânirea prematură a pielii şi dereglări ale sistemului imunitar, ambele tipuri cresc riscul apariţiei cancerului de piele de aceea este necesar să ne protejăm împotriva lor prin mai multe metode:

             evitaţi expunerea excesivă la soare la orele de varf, de obicei între 11.00 şi 16.00;în cazul în care nu este posibil să vă adăpostiţi de soare, luaţi o umbreluţă şi purtaţi ochelari de soare;

             ochelarii de soare - asiguraţi-vă că perechea de ochelari pe care o purtaţi este polarizată şi că razele UV nu vor penetra prin ei;

             umbrela - există umbrele care protejează împotriva radiaţiilor UV şi asigură un minim de confort atunci când mergeţi prin arşiţă;

             hainele - purtaţi haine cât mai deschise la culoare, care să nu atragă căldura, din materiale cât mai subţiri şi uşoare, care să nu permită corpului să transpire şi care au scris pe etichetă UPF, ceea ce înseamnă factor de protecţie împotriva ultravioletelor;

             evitaţi expunerea directă la soare a bebeluşilor şi a copiilor mici;

             folosiţi produse de protecţie contra radiaţiilor UVB şi UVA;

             consumaţi lichide şi fructe.

Haideţi să avem grijă de sănătatea noastră!

Ziua Muzicii Europene

21 iunie este, începând cu 1982, în Franţa, Ziua Muzicii, care a devenit în 1985 şi Ziua Muzicii Europene. Manifestări au loc în peste 110 de ţări unde se desfăşoară mii de concerte gratuite susţinute de muzicieni amatori sau profesionişti din toate colţurile lumii.

De la lansarea sa, de către Ministrul Francez pentru Cultură şi până astăzi, ‘Fete de la musique’ a devenit deopotrivă un loc de întâlnire a variatelor genuri şi forme de expresivitate muzicală şi a iubitorilor acestei arte. Începând cu 1985, sărbătoarea a fost internaţionalizată, mai întâi la nivelul fostelor colonii franceze.

 Ziua Muzicii Europene se sărbătoreşte în fiecare an, începând din 1985, la data de 21 iunie. Originile acestei sărbători le găsim în Franţa (1982), unde în această zi se sărbătorea Ziua Muzicii – “Fête de la Musique”. Mai întâi sărbătoarea s-a extins în fostele colonii franceze, iar astăzi au loc cu această ocazie concerte gratuite în peste 110 ţări din întreaga lume. Ziua Muzicii Europene este deschisă profesioniştilor şi amatorilor deopotrivă şi nu vizează doar un anumit gen de muzică, ci este un loc de întâlnire a diferitelor genuri muzicale.

Ziua Mondială a Umanismului

Ziua Mondială a Umanismului a fost inițiată de Asociația Umanistă din America, fiind sărbătorită în preajma solstițiului de vară, încă de la mijlocul anilor ’80. Sprijinind această cauză, tot mai multe asociații umaniste și secular-umaniste din lumea întreagă s-au alăturat acțiunii de a răspândi valorile pozitive ale umanismului și de a le folosi pentru realizarea unor schimbări însemnate în viața oamenilor. În ultimii ani, Ziua Mondială a Umanismului a fost sărbătorită exclusiv pe data de 21 iunie. 

Umanismul reprezintă poziţia filosofică prin care omul şi valorile umane sunt plasate mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă şi este un scop în sine, nu un mijloc.

Principiile fundamentale ale umanismului au fost enunţate în cadrul Declaraţiei de la Amsterdam, din 2002, adoptată de Uniunea Internaţională a Organizaţiilor Umaniste (IHEU). Principalele caracteristici ale umanismului sunt etica şi raţiunea. Umanismul este etic pentru că afirmă valoarea, demnitatea şi autonomia individului, precum şi dreptul fiecărei persoane de a tinde spre cea mai extinsă formă de libertate compatibilă cu dreptul celorlalţi indivizi. Umanismul este raţional şi promovează folosirea ştiinţei în mod creativ, nu distructiv. Soluţiile pentru problemele umanităţii se găsesc în puterea gândirii umane şi a celei de acţiune, mai degrabă decât în intervenţia divină.

Umanismul este o concepție de viață bazată pe umanitate și rațiune. Umaniștii consideră că valorile morale sunt fondate doar pe natura umană și pe experiență şi că obiectivele moralității ar trebui să fie bunăstarea umană, fericirea şi împlinirea personală. Deciziile umaniștilor se bazează pe dovezile disponibile şi pe evaluarea rezultatelor acţiunilor noastre, nu pe dogme sau texte sacre.

    Umanismul este o viziune naturalistă, care include ateismul şi agnosticismul ca răspuns la teism, dar mai presus de toate este o filosofie activă şi etică.

    Umaniștii cred în drepturi şi libertăţi individuale, dar consideră că responsabilitatea individuală, cooperarea socială şi respectul reciproc sunt la fel de importante.

    Umaniștii cred că oamenii pot şi vor continua să găsească soluţii la problemele lumii, aşa încât calitatea vieţii să poată fi îmbunătăţită pentru toată lumea.

    Umaniștii sunt persoane pozitive, care își câștigă inspirația din viaţa, arta și cultura noastră, şi din bogăția lumii naturale.

    Umaniștii cred că avem o singură viață și este responsabilitatea noastră să o trăim într-o manieră înfloritoare.

Ziua Internaţională pentru Yoga

Ziua internaţională Yoga, având ca obiectiv creşterea interesului la nivel global faţă de această practică străveche cu numeroase beneficii, se sărbătoreşte, în fiecare an, la 21 iunie. Data de 21 iunie coincide cu data solstiţiului de vară. 
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a declarat data de 21 iunie a fiecărui an drept Zi Internaţională pentru Yoga, adoptând o măsură propusă de premierul indian Narendra Modi, care a spus că yoga permite oamenilor "să descopere sensul de unitate cu sinele, lumea şi natura".

Adunarea Generală a ONU, compusă din 193 de membri, a aprobat prin consens o rezoluţie care stabileşte o zi pentru celebrarea acestei practici antice, măsură cerută de Narendra Modi în septembrie, în timpul discursului său inaugural în faţa organizaţiei mondiale. Este pentru prima oară când o rezoluție a fost acceptată de către ONU în mai puțin de 90 de zile, iar 175 de membri au luat parte la această decizie, cel mai mare număr de membri care au decis până acum o singură rezoluție.

Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că Ziua Internaţională pentru Yoga va aduce în atenţie beneficiile holistice ale acestei practici.

Adunarea Generală a ONU a recunoscut că yoga oferă o abordare holistică a sănătății și a bunăstarii și că practicarea ei este foarte benefică pentru sănătatea lumii întregi, indiferent de vârstă, informează

"Yoga poate ajuta la rezistenţa în faţa maladiilor care nu pot fi comunicate. Yoga poate aduce laolaltă comunităţile, într-o manieră incluzivă care generează respect. Yoga este un sport care poate contribui la dezvoltare şi la linişte. Yoga poate chiar să ajute oamenii în situaţii de urgenţă, pentru a găsi un mod de a scăpa de stres", a spus Ban Ki-moon.

Ziua de 21 iunie nu este întâmplătoare, deoarece are o mare semnificație în multe părți ale lumii, iar în emisfera nordică Soarele ajunge în zenit și nu mai apune la Cercul Polar. Această zi marchează solstițiul de vară în emisfera nordică și solstițiul de iarnă în emisfera sudică. Este ziua anului cu lumina zilei cea mai lungă în emisfera nordică, și cea mai scurtă în emisfera sudică.

De-a lungul timpului, ONU a mai listat alte 118 zile internaționale și aniversări pentru a fi respectate, iar principala preocupare a organizației este să încurajeze activitățile între statele membre pentru a celebra anumite zile cu semnificații speciale.

În 2015, pentru prima dată, toate școlile de Yoga din întreaga lume celebrează Ziua Internațională Yoga printr-o serie de programe speciale.

Și în România, această zi este marcată prin diverse activități, organizate în mai multe orașe din țară.

Yoga este o practică veche de 5.000 de ani, care combină posturi corporale (ASANA), cu tehnici de respirație și de ritmare a suflului (PRANAYAMA), relaxare și meditație. Specialiștii în yoga vorbesc despre o ''liniștire a minții'' prin intermediul căreia poate fi înțeleasă adevărata natură a existenței.

În 2018, tema evenimentului organizat de Misiunea Permanentă a Indiei la ONU este ''Yoga pentru Pace'', potrivit www.un.org. În 2017, tema a fost ''Yoga pentru Sănătate'' şi a subliniat faptul că yoga poate contribui într-un mod holistic la obţinerea unui echilibru între minte şi corp.

Toate şcolile de Yoga din întreaga lume au celebrat în 2015, pentru prima dată, Ziua internaţională Yoga printr-o serie de programe speciale. În India, peste 35.000 de oameni din 84 de ţări, îmbrăcaţi în alb, au executat 21 de ''asanas'' (poziţii) pe bulevardul ceremonial Rajpath din Delhi. Premierul Narendra Modi s-a alăturat demonstraţiei făcând exerciţii pentru diferite părţi ale corpului, la gât şi coloana vertebrală. Ceremonia s-a încheiat cu un moment de meditaţie. În 2014, premierul Modi a înfiinţat un minister pentru yoga în cadrul eforturilor de a revitaliza interesul faţă de ţara sa.

În Bangalore, centrul IT al Indiei, Ziua internaţională Yoga a fost marcată pe Stadionul Kanteerava, unde s-au adunat aproximativ 5.000 de studenţi. De asemenea, organizaţia neguvernamentală The Art of Living a organizat cursuri de yoga în diferite zone ale oraşului.

Ziua internaţională Yoga a fost sărbătorită cu entuziasm şi în alte părţi ale lumii. În Franţa, mii de oameni s-au adunat lângă Turnul Eiffel pentru a marca această zi. În SUA, locuitorii oraşelor Houston, New York (circa 17.000 de persoane s-au aflat în Times Square) şi San Francisco au celebrat, de asemenea, evenimentul. Şi în câteva state din Asia de Sud-Est, în pofida căldurii şi a umidităţii excesive, oamenii s-au reunit pentru a practica yoga.

În România, această zi a fost marcată prin diverse activităţi, organizate în mai multe oraşe din ţară. În 2016, Ziua internaţională Yoga a fost celebrată în cadrul Festivalului "Namaste India". Şi în 2017, în Parcul Izvor din Bucureşti s-au desfăşurat în paralel 30 de clase de yoga, începând cu ora 6 dimineaţa, la care au participat atât profesori români, cât şi din India, Argentina, Spania, Rusia etc. În cadrul Festivalului ''Namaste India'', ediţia a IX-a, care s-a desfăşurat în Bucureşti, în perioada 12-25 iunie 2017, a avut loc lansarea cărţii ''Yoga Vidya. Manual de yoga tradiţională'' în prezenţa autorului Swami Ananda Saraswati, la sediul Ambasadei Indiei. De asemenea, un atelier de meditaţie Sahaja Yoga a fost organizat la Biblioteca Metropolitană Bucureşti.

Yoga este o străveche mişcare fizică, mentală şi spirituală avându-şi originile în India. Cuvântul ''yoga'' derivă din sanscrită şi înseamnă uniune, simbolizând uniunea dintre corp, minte şi spirit sau conştiinţă.

Ziua internationala a skateboarding-ului si a skaterilor

Pe 21 iunie, in fiecare an, intreaga lume sarbatoreste nasterea unui fenomen: skateboardingul. Sportul care a devenit stil de viata si expresia absoluta a energiei, creativitatii si a libertatii.

Pe la începutul anilor 1900 s-au creat plăci de care erau prinse axe cu roţi, iar aceste inovaţii erau foarte asemănătoare trotinetelor, axele cu roţi fiind asemenea cu cele ale patinelor cu rotile, existând variante cu două sau cu patru axe. Pentru un control mai bun al plăcii aceste inovaţii au fost dispuse cu un mâner, iar apoi acesteia i-a fost ataşată şi o ladă prinsă de placă prin cuie. Aşa s-a practicat mersul cu “skateboardul” până prin anii 1950, când s-a început fabricarea axelor speciale pentru noua jucărie a copiilor.

Primul concurs de skateboarding a avut loc în 1963 la “Pier Avenue Junior School” din Hermosa, California. În timp ce majoritatea skaterilor au ales să se dea pe străzi sau pe trotuare, alţi skateri mai curajoşi s-au aventurat cu plăcile în piscine goale. În 1965, skateboardingul s-a ridicat la înalte standarde datorită concursurilor internaţionale organizate, a filmelor “Skater Dater”, revistelor “The Quarterly Skateboarder” şi a excursiilor organizate prin ţară de echipele de skateboarding.

Ziua Mondială a Hidrografiei

Ziua Mondială a Hidrografiei (World Hydrography Day) se sărbătorește în întreaga lume la data de 21 iunie.

Cu prilejul celebrării acestei zile în 2016, Organizația Hidrografică Internațională marchează 95 de ani de la înființare.

La 29 noiembrie 2005, Organizația Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția nr. 60/30, care include declarația prin care OHI a adoptat Ziua Mondială a Hidrografie, pentru a fi marcată în fiecare an la 21 iunie. Scopul aniversării acestei zile este de a oferi o publicitate corespunzătoare, la toate nivelurile și de a crește gradul de acoperire a informații hidrografice la nivel global. Totodată Națiunile Unite îndeamnă toate statele să lucreze cu această organizație pentru a promova o navigare în condiții de siguranță, în special în zonele internaționale vulnerabile.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1002: S-a născut Papa Leon al IX-lea (  d. 19 aprilie 1054), având numele laic Bruno Graf von Egisheim-Dagsburg.

A fost Papa al Bisericii Universale între 12 februarie 1049 si 19 aprilie 1054.

În timpul pontificatului său, s-a declanșat Marea Schisma din 1054, care a împărțit crestinismul în două mari ramuri, catolică (vestică) și ortodoxă (estică).

Principalele cauze au fost disputele privind  autoritatea  Papei și inserarea clauzei Filioque  în Crezul de la Niceea.

Au existat și cauze minore, cum ar fi dispute legate de jurisdicția asupra anumitor regiuni, sau in privinta altor practici liturgice.

A fost  declarat sfânt de Biserica Catolică, sărbătoarea sa fiind pe 19 aprilie.

• 1498: Împăratul Maximillian I ordona alungarea evreilor din Nurenberg, Germania.

Maximilian I, (născut 22 martie 1459, Wiener Neustadt, Austria– m.12 ianuarie 1519, Wels), arhiduce de Austria, împărat german și împărat al Sfântului Imperiu Romano- German (1493-1519), a făcut parte din familia Habsburg, dominanta în secolul al 16–lea in Europa.

• 1633: Omul de ştiinţă italian Galileo Galilei a fost găsit vinovat, de către Inchiziţie, de bănuită herezie pentru apărarea opiniei heliocentrice copernicane, în care se credea că Pământul şi alte planete orbitează în jurul Soarelui.

Deşi a fost forţat în a renega public opinia heliocentrică, pedepsei sale i s-a adăugat şi o perioadă nelimitată de arest la domiciliu.

Omul de ştiinţă italian Galileo Galilei este găsit vinovat de către Inchiziţie de „bănuită erezie“ pentru apărarea opiniei heliocentrice copernicane, potrivit căreia Pământul şi alte planete orbitează în jurul Soarelui. Deşi a fost forţat în a renega public opinia heliocentrică, pedepsei sale i s-a adăugat şi o perioadă nelimitată de arest la domiciliu. Unul din cele mai cunoscute procese din istoria Inchiziției este cel al marelui om de știință Galileo Galilei. Povestea este cunoscută mai ales datorită legendei privind ultimele cuvinte rostite, în șoaptă, de către Galilei, la sfârșitul procesului: „eppur si muove”. Chiar dacă nu știm sigur dacă el a rostit sau nu aceste cuvinte, istoria relației sale cu Inchiziția și a problemelor avute cu această instituție ne arată că o asemenea ultimă sfidare i-ar fi fost caracteristică lui Galilei.

Galileo Galilei a fost un catolic devotat. Dacă tatăl său nu ar fi insistat ca tânărul să urmeze cursurile unei facultăți de medicină, el ar intrat mai mult ca sigur în rândurile clerului. Vorbim, așadar, de un om religios care a ales însă să pună știința în fața convingerilor sale religioase. În 1616, Galilei a pus pentru prima oară pe hârtie teoria sa privind importanța fluxului și refluxului, argumentând că acestea erau dovezi ale mișcării Pământului. Galilei se poziționa, așadar, în favoarea teoriei heliocentrice propuse cu un secol mai înainte de Nicolaus Copernicus în De revolutionibus. Biserica însă nu acceptase încă validitatea teoriei heliocentrice, susținând în continuare că teoria geocentrică – potrivit căreia Pământul era centrul universului, în jurul căruia se rotesc toate corpurile ccerești – era cea corectă, ea fiind susținută și de pasaje din Biblie. Astfel, teoria lui Copernicus era în contradicție nu doar cu opinia generală a majorității savanților de la acea vreme, dar și cu textele sfinte care sprijineau, din punct de vedere teologic, teoria geocentrică. Așadar, era de așteptat ca Galileo Galilei să intre în vizorul Inchiziției Romane din cauza promovării unor teorii contrare dogmei oficiale. Primele atacuri la adresa omului de știință datează din anii 1614-1615 și vin din partea unui călugăr dominican pe nume Tommaso Caccini. Ulterior, un alt călugăr va obține o copie a unui scrisori a lui Galilei către un fost student de-ai săi, scrisoare interpretată ca fiind ostilă dogmei oficiale. De aceea, scrisoarea va fi adusă în atenția Inchiziției, cu acuzația că Galilei și suporterii săi interpretează Sfânta Scriptură altfel decât ar trebui. O lună mai târziu, Caccini ajunge personal în fața Inchiziției pentru a-l denunța pe Galilei ca adept al teoriei heliocentrice.Această primă confruntare dintre omul de știință și Inchiziție va fi judecată de cardinalul Bellarmine, unul dintre cei mai respectați teologi ai vremii. Bellarmine era deja familiarizat cu problema teoriei heliocentrice și era de părere că lucrarea lui Copernicus nu trebuia interzisă, ci doar „editată” în așa fel încât teoria sa să nu fie prezentată drept realitate fizică, ci doar ca instrument de calcul. Bellarmine va adopta o poziție similară în cazul lui Galilei, căruia i-a recomandat să prezinte teoria heliocentrică doar ca fenomen ipotetic, nu ca o realitate a fizicii, căci altfel ar fi putut dăuna credinței promovând ideea că textele sfinte sunt false.Bellarmine considera că problema teoriei heliocentrice nu era, în sine, ca ipoteză științifică, o problemă de credință, dar că argumentarea ei intra în contradicție cu textul Bibliei, transformându-se astfel în erezie.În concluzie, cardinalul Bellarmine nu avea nicio problemă cu teoria lui Copernicus atâta timp cât ea era era tratată pur și simplu ca instrument de calcul, și nu ca un fenomen fizic real. Ca atare, el a hotărât că promovarea teoriei nu putea fi permisă decât dacă existau suficiente argumente științifice în favoarea ei. Problema era că Galilei credea că aceste argumente existau! În urma analizării cazului, comisia de teologi întrunită de Inchiziție hotâra că ideea că Soarele nu se mișcă este absurdă și eretică din moment ce contrazice în mod explicit textul Sfintei Scripturi. Astfel, Papa Paul al V-lea l-a însărcinat pe Bellarmine să-i prezinte lui Galilei rezultatul procesului său și să-i ordone să renunțe la credința sa în teoria lui Copernicus, cu avertismentul că, în caz contrar, vor fi luate împotriva sa măsuri mai severe.Astfel, lui Galilei i s-a interzis să predea sau să apere această doctrină heliocentrică și să discute despre ea. I s-a spus să renunțe complet la ideea că soarele stă nemișcat în centrul lumii și că pământul se mișcă în jurul său.Pentru câțiva ani, chestiunea a fost uitată. Galilei nu a pățit nimic, iar lucrările sale nu au fost interzise. Mai mult, în 1623, se părea că norocul îi surâde omului de știință: Papa Grigore al XV-lea moare și este urmat de Papa Urban al VIII-lea, un prieten și admirator al lui Galilei, care se opusese, în 1616, condamnării acestuia.

 În aceste condiții, Galilei a cedat tentației de a aborda din nou problema controversată a teoriei heliocentrice. În 1632, el va publica – cu acordul oficial al Inchiziției și al Papei – o carte pe acest subiect: Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii.Papa îl rugase pe Galileo să ofere în carte atât argumente pro, cât și contra teoriei heliocentrice, și să fie atent să nu apară drept adept al acestei teorii. În plus, Papa i-a mai făcut o cerere omului de știință: să includă în cartea sa și opiniile lui.Când cartea apare, în 1632, s-a dovedit că Galilei nu respectase decât ultima cerință a Papei Urban al VIII-lea, și asta într-o manieră mai mult decât deranjantă. După cum o sugerează și numele, cartea e scrisă ca un dialog între un savanat adept al lui Copernicus, Salviati, un savant imparțial pe nume Sagredo, și un susținător al teoriei geocentrice pe nume Simplicio.Galilei explică în prefața cărții că acest ultim personaj a fost numit după un cunoscut filosof aristotelic (Simplicius), dar alegerea nu se poate să fi fost una inocentă. În limba italiană, simplicio poate fi tradus ca naiv sau prost, iar personajul cu acest nume chiar este reprezentat ca fiind, din punct de vedere intelectual, un prost. Problema a fost că Galilei a ales să prezinte opiniile Papei, așa cum acesta îi ceruse, prin voca acestui Simplicio. Argumentele acestuia în favoarea geocentrismului sunt sistematic combătute și ridiculizate de celelalte personaje, care sprijină teoria heliocentrică. La sfârșit, părerea personală a lui Galilei cu privire la chestiunea dezbătută apărea mai mult decât clar.Era de așteptat ca Urban al VIII-lea să nu aprecieze deloc lucrarea lui Galilei. La câteva luni după publicarea ei, ea este interzisă, iar Galilei este chemat la Roma pentru a fi adus în fața Inchiziției sub acuzația de erezie. Lucrarea lui Galilei a fost analizată de un grup de teologi, care au ajuns la concluzia că ea promovează teoria lui Copernicus, ceea ce însemna că Galilei nu respectase ordinul dat în 1616.Pe parcursul procesului, Galilei a susținut că el a respectat promisiunea făcută în 1616 și că nu apăra teoria interzisă. În cele din urmă, el a fost convins să admită că, fără a fi avut intenția de a scrie în acest sens, o persoană care citea Dialogul putea avea impresia că lucrarea apără teoria heliocentrică. În rest, Galilei – chiar și sub amenințarea torturii - a fost ferm și a susținut în continuare că, după 1616, el a renunțat la ideile sale anterioare și că nu a avut intenția de a le apăra în ultima sa carte.La finalul procesului, Inchiziția l-a găsit pe Galilei „suspect de erezie”, i-a cerut să-și renege opiniile și l-a condamnat la arest la domiciliu, iar lucrarea sa a fost interzisă. În plus, publicarea operelor sale, atât trecute cât și viitoare, a fost interzisă.

• 1848: În revista „Foaie pentru minte, inima și literatură" a apărut poezia „Un răsunet", de Andrei Mureșanu.

 Din data de 24 ianuarie 1990, această poezie, pe muzica lui Anton Pann, a devenit Imnul de Stat al României, cunoscut sub titlul „Deșteaptă-te, române!"

În revista „Foaie pentru minte, inima şi literatură", supliment al Gazetei de Transilvania,a apărut poezia „Un răsunet", de Andrei Mureşanu. Din data de 24 ianuarie 1990, această poezie, pe muzica (zice-se greşit, spun eu...) lui Anton Pann, a devenit Imnul Naţional al României, cunoscut sub titlul „Deşteaptă-te, române!". Poezia a fost publicată cu mari greutăţi în numărul 25 din 21 iunie 1848 al „Foii pentru minte, inimă şi literatură”, după ce a trecut de cenzura abatelui Kovacs Antal. Acesta îl stima pe Mureşanu şi a avut încredere în el, considerând-o doar o „poezie de amor” şi prin urmare necitind-o. După apariţie, abatele i-a mărturisit că dacă ştia conţinutul poeziei, nu l-ar fi lăsat s-o publice, şi că pe viitor Mureşanu şi familia sa vor fi persecutaţi de autorităţi. Poezia Un răsunet, de Andrei Mureşanu, plină de patosul revoluţionar al momentului 1848, a avut un destin neaşteptat, străbătând timpul până în zilele noastre. Sub titlul Deşteaptă-te, române! şi pe muzica adaptată după o veche priceasnă bisericească „Din sânul maicei mele” aranjată muzical de George Ucenescu, dascăl în Şcheii Braşovului, ucenic de-al lui Anton Pann, poezia devine marşul revoluţionarilor români din Ardeal, o „adevărată Marseilleză a românilor”, cum o numea însuşi Nicolae Bălcescu. Anton Pann a fost considerat multă vreme drept compozitor al cântecului, întrucât acesta îl cunoştea şi îl scrisese în notaţie psaltică încă din 1839. Este vorba însă despre „Din sânul maicii mele”, binecunoscută în epocă. Melodia ştiută de Pann era diferită de cea cunoscută de Ucenescu, anume „nepotrivită, deplorabilă, plângătoare şi lâncedă”, după cum aprecia muzicologul Mihail Gr. Posluşnicu. De altfel, în manuscrisul său de „cântece de lume”, Ucenescu îl desemna drept culegător al cântecului pe G. Asache, şi nu pe Anton Pann, deşi la acea dată era elevul său şi îi cunoştea culegerile de cântece. Confuzia provine de la asemănarea celor două melodii şi de la faptul că în însemnările mult ulterioare ale evenimentului din 1848, menţionându-se faptul că Anton Pann cântase sau notase melodia în repetate rânduri între 1839 şi 1842, se amintea despre poezia „Deşteaptă-te, române”, şi nu despre „Din sânul maicii mele”. 

Evident, prima poezie încă nu fusese compusă, dar spre sfârşitul secolului al XIX-lea o eclipsase total pe cea de-a doua, căzută în uitare (ca romanţă).Este cântată în toate momentele mari ale istoriei, ca un îndemn fierbinte la deşteptare şi unitate naţională. După 1989, Deşteaptă-te, române! devine imnul naţional al României.Poezia întruneşte caracteristicile imnului ca specie lirică solemnă, în care este exprimată preţuirea faţă de eroi, faţă de evenimente de extremă importanţă din viaţa unui popor. Cu un titlu mobilizator, care concentrează mesajul întregului text, în cele 11 strofe ale sale poezia conţine atât un program de luptă pentru libertate şi unitate naţională, cât şi patosul uriaş al chemării la luptă, acumularea de sentimente de revoltă faţă de o istorie nedreaptă, îndemnuri radicale de ieşire dintr-un „somn de moarte” al istoriei, metaforă a uitării de sine, prin care un întreg neam îşi poate pierde identitatea.Pe un ton profetic, în versuri de mare amploare oratorică, printr-o antiteză indirectă între un trecut întunecat şi prezentul plin de mari elanuri şi promisiuni, în cuvinte de mare vibraţie patriotică, Andrei Mureşanu subliniază ideea esenţială a momentului istoric, unirea deplină „în cuget şi simţiri” a tuturor românilor, chiar cu preţul jertfei supreme: „Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, / Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!”.Într-un ritm avântat, în versuri ample, de paisprezece silabe, poetul concentrează, în chemarea sa la luptă, argumente de natură istorică, făcând apel la originea măreaţă a poporului român, la întemeietorii lui învăluiţi în aureolă mitică: „Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume / Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman / Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume, / Triumfător în lupte, un nume de Traian”.De pe pânza istoriei se desprind „măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine”, conducători iluştri ai celor trei provincii româneşti, acoperiţi de glorie pe câmpurile de luptă în momente de cumpănă. Faptele lor sunt pilduitoare pentru momentul istoric decisiv pe care îl traversează naţiunea română, poetul îndemnând la unire în cuget şi în simţiri pentru înfăptuirea marilor idealuri ale patriei: „Români din patru unghiuri, acum ori niciodată / Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiţi”.Poezia se încadrează în lirica mesianică a romanticilor, concentrând un număr impresionant de figuri de stil, de cuvinte-simbol, folosite în paleta cea mai largă a expresivităţii romantice. De la nivelul morfologic şi sintactic al frazei ample, în care se produce adresarea directă, prin mărci specifice (verbe la imperativ şi substantive în vocativ), în poezie se construieşte un discurs liric impetuos, ornamentat cu repetiţii insistente de împlinire a idealului naţional, comparaţii grandioase („Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii”, „şi sar ca lupi în stâne”), enumeraţii care figurează uriaşa aglomerare de forţe umane ce aşteaptă izbânda („Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri din munţi şi din câmpii”), invocaţii („Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine”) şi interogaţii retorice ce subliniază clipa astrală a istoriei („N-ajunse iataganul barbarei semilune... / N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie”).Peste acestea toate se ridică metaforele dominante, antitetice, „somnul cel de moarte” şi focul dorinţei de libertate, cheia de boltă a recuzitei romantice pe care o foloseşte, într-un moment de mare inspiraţie istorică şi poetică, Andrei Mureşanu.....Dovezi...la Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului şi la Casa Mureşenilor din Braşov...

IMNUL ROMANIEI

• 1848: Începutul revoluţiei paşoptiste în Muntenia

Revoluţia Română de la 1848 a fost parte a revoluţiei europene din acelaşi an şi expresie a procesului de afirmare a naţiunii române şi a conştiinţei naţionale.

În ţările Române s-au produs trei revoluţii în anul 1848: revoluţia din Moldova – care a fost înăbuşită de la început, cea din Muntenia, iar a treia în Transilvania.

În Muntenia, revoluţia s-a bucurat, de la început, de mai mult succes decît în Moldova; una din cauze a fost mai buna organizare a ei, o alta, concursul unei părţi din administraţie şi armată.

În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu se formase, în 1843, o societate politică secretă, intitulată Dreptate-Frăţie. Din ea făceau parte tinerii patrioţi şi progresişti, dintre care mulţi studiaseră în străinătate, mai ales la Paris. În capitala Franţei izbucnise revoluţia la începutul anului 1848; conducătorii ei fagaduiseră sprijin tinerilor munteni, în cazul cînd se vor ridica împotriva asupritorilor.

Mişcarea a izbucnit în Muntenia, în ziua de 21 iunie 1848, stil nou (9 iunie 1848, stil vechi) la Islaz, în judeţul Romanaţi, ale cărui autorităţi, militare şi civile, erau de partea revoluţionarilor.

S-a citit Proclamaţia de la Islaz, formată din 22 de articole în care se prevedea: 

  – independenţa administrativă şi legislativă,

– separaţia puterilor,

– egalitatea drepturilor politice,

– alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani,

– reducerea listei civile a domnitorului,

– emanciparea clăcaşilor,

– emanciparea israeliţilor şi drepturi politice pentru compatrioţii de altă credinţă,

– dezrobirea ţiganilor,

– instrucţiune egală,

– înfiinţarea unor aşezăminte penitenciare,

– crearea gărzii naţionale.

Proclamaţia de la Islaz

La 23 iunie 1848, stil nou (11 iunie 1848, stil vechi), ştiind că a pierdut sprijinul armatei, Bibescu semnează, la Bucureşti proclamaţia de la Islaz care va deveni noua constituţie. A doua zi, ruşii au protestat prin consulul lor şi au ameninţat că vor invada ţara. În aceste condiţii, Gheorghe Bibescu abdică.

Scurta perioadă de trei luni cît a durat revoluţia în Muntenia a avut totuşi urmări însemnate. Ea a produs o mişcare a maselor, o zguduire a societăţii, în special a clasei posedate, a facilitat pătrunderea ideilor de reformă socială, care-şi vor găsi mai tîrziu expresia în dispoziţiile din 1858 ale Convenţiei de la Paris şi în legile din 1863-1864 ale lui Cuza şi Kogălniceanu: securizarea averilor mănăstireşti, împroprietărirea ţăranilor şi legea învăţământului.

Pe de altă parte, prin influenţa exercitată, în mai mare măsură asupra revoluţionarilor din Moldova, care formulează, utilizând proclamaţia în 22 de puncte, programul din august, şi în mai mică măsură asupra revoluţionarilor din Transilvania, ea contribuie la întărirea şi adîncirea ideii de unitate naţională.

În sfîrşit, prin propaganda în Apus a fruntaşilor exilaţi, ea determină un puternic curent de opinie publică şi guvernamentală în favoarea Principatelor, curent care-şi va dovedi eficacitatea cu prilejul încheierii Tratatului şi apoi a Convenţiei de la Paris (1856, respectiv 1858).

Nu este, prin urmare, exagerat a afirma că revoluţia munteana de la 1848 stă la baza României moderne.

• 1851: S-a născut  Daniel Carter Beard, organizatorul primei trupe de cercetaşi (boy scouts) din Statele Unite ale Americii ; ( d.11 iunie 1941).

• 1894: S-a născut Maria Virginia Andreescu-Haret, prima femeie arhitect din România. 

 
Maria Virginia Andreescu Haret ( d.6 mai 1962) a fost prima femeie arhitect din lume şi prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general, statut recunoscut prima dată în cadrul celui de-al XVI-lea Congres de Istorie a Științei organizat la București, în 1981. fost nepoata pictorului Ion Andreescu și a fost căsătorită cu fiul lui Spiru Haret.Maria Virginia Andreescu a rămas orfană de mamă la 9 ani și s-a ocupat de cei trei frati și de gospodărie. A făcut liceul în particular, luându-și bacalaureatul la liceul Mihai Viteazul. La 18 ani a intrat prima la Școala Superioară de Arhitectură. În paralel a studiat Belle-Arte și a realizat un număr mare de acuarele care, astăzi, fac parte din Colecția de Stampe a Bibliotecii Academiei Române.Din 1923 a lucrat în serviciul tehnic al ministerului Educației nationale, de unde s-a pensionat în 1947. În perioada interbelică a reprezentat România la Congresele internaționale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova și Bruxelles. 
 Pentru activitatea sa a primit de-a lungul vieții nenumărate premii care i-au confirmat valoarea.

Printre cele mai importante realizări ale sale se numără o serie de blocuri de pe Calea Victoriei (printre primele la care s-a utilizat betonul armat), pavilionul adminstrativ și dependințele subterane ale Aeroportului Băneasa, Liceul „Gheorghe Șincai” și Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București.

• 1905: S-a născut Jean-Paul Sartre, filozof francez, reprezentant al existenţialismului, scriitor (Premiul Nobel 1964), jurnalist şi militant social. 

A influenţat profund generaţia care i-a urmat, în special tineretul din perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial, nu doar prin filozofia şi opera sa literară, ci mai ales ca intelectual angajat. Diversele sale angajamente sociale sunt inseparabile de gândirea sa filozofică.

În 1945, Sartre a iniţit apariţia revistei literare şi politice Les Temps Modernes, redactând manifestul-program împreună cu prietenul său Maurice Merleau-Ponty. În 1946, a ţinut la Sorbona o celebră conferinţă intitulată „Existenţialismul este un umanism”, în care a expus filozofia şi morala existenţialistă, punând capăt unor speculaţii naive asupra acestei doctrine filozofice.

În acei ani, Sartre a înclinat tot mai mult către o ideologie de stânga sau de inspiraţie marxistă şi a manifestat o simpatie faţă de comunism, ca societate alternativă, şi faţă de Uniunea Sovietică, simpatie care l-a îndepărtat mai apoi de o seamă de prieteni, precum André Gide, Albert Camus, André Malraux.

După reprimarea violentă de către armata sovietică a revoltei anti-comuniste din Ungaria (1956), reacţia imediată a lui Sartre a fost de condamnare a represiunii; s-a îndepărtat de partidul comunist francez; a continuat să facă vizite private în Uniunea Sovietică, China comunistă şi Cuba lui Fidel Castro.

Abia după înăbuşirea „Socialismului cu faţa umană” din Cehoslovacia, de către forţele Tratatului de la Varşovia, în 1968, Sartre s-a distanţat total, printr-o condamnare fermă şi definitivă, de aşa-numitul „socialism real”, rămânând doar un militant de stânga, un intelectual împotrivindu-se discursului autorităţii.

În timpul războiului din Algeria, a fost de partea F.L.N.-ului; ca represalii, armata clandestină O.A.S. a pus la cale un atentat cu bombă, aruncându-i în aer locuinţa pe 7 ianuarie 1952.

Din pricina luărilor sale de poziţie, Sartre a fost sub supravegherea serviciilor secrete franceze vreme de ani de zile, având pe urmele sale zeci de agenţi, i s-a violat corespondenţa şi i-au fost ascultate convorbirile telefonice.

Conceptul de libertate  joaca un rol important in orice sistem filozofic, iar Jean-Paul Sartre a plasat conceptul in centrul ideilor sale si si-a socat contemporanii, spunand ca: “Omul este condamnat sa fie liber”.

• 1908:  250 000  de femei  manifestează în  Hyde Park, la Londra, cerând drept de vot. 
  

Miscarea “sufragetelor” fusese fondata cu cinci ani mai devreme de catre militanta pentru drepturile femeilor Emeline Pankhurst si fiica sa  Christabel. Infiintata in 1876, miscarea sufragetelor a reprezentat o succesiune de actiuni de

emancipare a femeilor din Anglia de la inceputul secolului al XX-lea, al caror scop a fost obtinerea drepturilor politice pentru femei, in principal a dreptului de vot.

Etimologia cuvantului “sufrageta”

“Sufragiu” deriva din latinescul “suffragium”, si are sensul de “vot”, “suport politic”, “dreptul de a vota”. Termenul “sufrageta” a fost folosit pentru prima oara de jurnalistul Charles E. Hands, in 1906, in ziarul londonez Daily Mail, acesta referindu-se in deradere la activistii miscarii de vot a femeilor, in special membri ai Uniunii Sociala si Politica a Femeilor.

Istoricul miscarii

In sec. al XIX-lea, femeile nu aveau un cuvant de spus in politica nationala, ele nu puteau candida in Parlament si nici macar nu le era permis sa voteze. S-a presupus ca femeile nu au ce cauta la vot, si asta pentru ca rolul femeii era de a se ingriji de casa si de creșterea copiilor. Ca urmare a revolutiei industriale multe femei au intrat pe piata muncii, creandu-se astfel un context favorabil intalnirilor organizate pentru dezbateri politice și sociale. Campaniile pentru dreptul la vot al femeilor au inceput sa prinda contur in 1866, iar din 1888, femeile au castigat dreptul de a vota in alegerile consiliilor locale.

Emmeline Pankhurst (n. 14 iulie 1858, Manchester - d. 14 iunie 1928 , Londra) născută Emmeline Goulden, reprezentantă a mișcării radicale feministe, o militantă (sufragetă) care a luptat pentru drepturile femeii

Emmeline Pankhurst a fost fiica lui Robert Goulden și a soției sale, Sophia Crane, o familie cu vederi radical-democrate. Ei erau adepții partidului liberal, care era angajat pentru abolirea sclavagismului, milita contra legii care prevedea vama impusă pe cerealele importate și care se angaja pentru drepturile femeii.

Emmeline a participat deja la vârsta de 14 ani la întruniri care militau pentru dreptul internațional al femeii. Între anii 1873 – 1879 a învățat în gimnaziul de fete din Paris. După reîntoarcerea în Manchester, s-a căsătorit, în același an, cu avocatul Richard Marsden Pankhurst (1834–1898), care era cu 24 de ani mai în vârstă decât ea. Din căsătoria cu Pankhurst au rezultat cinci copii. Christabel Harriette (1880–1958), Estelle Sylvia (1882–1960), Frank (1884–1889; car a murit bolnav de difterie la vârsta de cinci ani), Adela (1885–1961) și Harry (1889–1910).

După moartea soțului, în anul 1898, Emmeline a început să aibă probleme financiare, trebuind să trăiască cu copiii dintr-un salariu modest de funcționară de la starea civilă. La 10 octombrie 1903 a înființat, împreună cu alte patru femei și fiica ei Christabel, organizația cu vederi radicale „Women’s Social and Political Union” (Uniunea politică și socială a femeilor), care propaga teoria unei militări pașnice. Ideea a fost preluată de mișcarea din SUA pentru drepturile femeilor, iar mai târziu de Mahatma Gandhi, și Martin Luther King. Mișcarea femeilor din Anglia a recurs și la metode radicale, ca incendieri și atentate cu bombe, ceea ce a dus la arestarea ei repetată.

In Anglia anului 1897, Millicent Fawcett a pus bazele Uniunii Nationale a Societatilor de Sufragete (UNSS), care a militat in mod pasnic pentru drepturile femeilor, axandu-se in special pe activitati de lobby, organizarea de intalniri, colectarea de semnaturi si inaintarea de petitii. Grupul tinea, de asemenea, intalniri publice și publica broșuri, pliante, ziare și reviste care subliniau motivele și justificarile pentru acordarea dreptului la vot. In 1903, Emmeline Pankhurst impreuna cu fiicele sale Christabel si Sylvia Pankhurst au fondat o noua organizatie, Uniunea Sociala si Politica a Femeilor (USPF).

In scopul de a obtine publicitate și cresterea sensibilizarii, Uniunea Sociala si Politica a Femeilor s-a angajat intr-o serie de actiuni mai agresive. Militantele se legau cu lanturi de balustrade, dadeau foc proprietatilor publice și private, perturbau discursuri, atat in cadrul reuniunilor publice, precum și in Camera Comunelor. Membrii Uniunii și ai altor grupuri militante aparute la acea vreme au fost cunoscute sub numele de „sufragete”(“suffragette”, in engleza). Multe sufragete au mers la inchisoare, ca urmare a actiunilor și a campaniilor lor, ele alegand de multe ori sa faca greva foamei in inchisoare pentru a atrage atentia asupra luptei lor. Una dintre cele mai inversunate sufragete a fost Emily Davison, care, in 1913, s-a aruncat in fata calului regelui, la Epsom Derby. Mai tarziu a murit din cauza ranilor si a devenit un martir pentru cauza.

Evolutia miscarii feministe in diverse tari

SUA: Miscarea feminista s-a dezvoltat din miscarea anti-sclavagista (abolitionista), la care se raliase un numar neobisnuit de mare de femei. Aceste femei trebuiau sa-si apere revendicarile mai ales in fata bisericii, dar si in cea a ideilor preconcepute formulate de abolitionistii barbati. Tipic pentru miscarea feminista din SUA este faptul ca aici femeile albe au luptat alaturi de cele de culoare. Miscarea feminista pentru dreptul la vot a fost reprezentata de diua structure associative, „National Woman Suffrage Association” (NWSA) si „American Woman Suffrage Association” (AWSA), organizatii care mai tarziu au fuzionat. In SUA, femeile au capatat drept de vot deplin in anul 1920.

O sufragetă britanică (c. 1910)

Anglia: Miscarea feminista din aceasta tara a propus prima reformare a legii electorale inca din 1832. Lupta politica organizata s-a impus insa de-abia la inceputul anilor saizeci ai secolului XIX. Asa a aparut miscarea influenta a sufragetelor, care dorea sa obtina dreptul de vot pentru femei prin intermediul actiunilor publice si al petitiilor. Un partener important de coalitie al sufragetelor a fost filosoful si deputatul englez din Camera Comunelor, John Stuart Mill. Miscarea feminista a reusit sa obtina mai intai dreptul activ si pasiv de vot la nivelul comitatelor si al nivelelor administrative inferioare (din 1869). „Miscarea pentru apararea bunelor moravuri” condusa de Josephine Butler s-a impotrivit reglementarii prostitutiei de catre politie. Pentru intaia oara, femeile burgheze s-au impus pentru drepturile prostituatelor. La scurt timp dupa aceea, aceasta reglementare a fost desfiintata. Femeile proletare s-au organizat in „Women’s Trade Union Provident League”. Si ele au aderat mai tarziu la principiul dreptului de vot pentru femei. Astfel, asa numita miscare a sufragetelor a devenit una din cele mai mari miscari politice din Anglia dinaintea izbuncnirii Primului Razboi Mondial. Si pentru ca guvernul liberal nu a reactionat in nici un fel la petitiile acestei miscari, femeile au apelat la actiuni spectaculoase si la distrugeri de proportii. Popularitatea de care se bucurau feministele a crescut in urma arestarilor care au urmat acestor actiuni si a tratamentelor brutale la care au fost supuse sufragetele in inchisoare. Izbnucnirea Primului Razboi Mondial a pus insa punct miscarii feministe pentru dobandirea dreptului de vot.

Germania: Miscarea feminista din aceasta tara s-a desfasurat la inceput sub insemnul Revolutiei de la 1848. In perioada urmatoare a Restauratiei, femeilor le-au fost retrase unele drepturi fundamentale, precum dreptul de participare la activitati in cadrul unor societati sau de redactare a ziarelor, precum si la orice activitate politica. Astfel, miscarea feminista a fost inabusita. Liberalizarea politica din anii 1860 a condus la infiintarea, in 1865, a primei societati germane a femeilor, „Das Allgemeine Deutsche Frauenverein” (ADF), de catre Louise Otto-Peters. Social-democratia germana timpurie a mers mana in mana cu puternica miscare proletara a femeilor, a carei organizatoare a fost Clara Zetkin. Influentata de aceasta, social-democratii au preluat in programul lor principiul dreptului de vot pentru femei. In Germania, dreptul la vot al femeii a fost introdus in anul 1918, dupa pierderea razboiului, de catre Partidul Social-Democrat.

Franta: Putinele succese repurtate de femei pe timpul Revolutiei Franceze in domeniile educatie si dreptul familiei au fost limitate de iacobini incepand cu 1793. Ei au interzis asociatiile de femei si au restrans prin lege activitatile femeilor la nivelul propriului camin. Aceasta politica restrictiva a fost continuata si in timpul domniei lui Napoleon I, fiind inregistrata si in „Code Napoleon” (1804), astfel incat de abia la Revolutia de la 1848 a mai putut fi vorba din nou despre o miscare a femeilor. Asociatiile femeilor aparute in aceasta perioada criticau indeosebi legile casatoriei si incercau sa impuna cu ajutorul petitiilor dreptul de vot pentru sexul slab. In aceasta perioada a aparut si o miscare feminista proletara deosebit de puternica, aflata sub influenta socialistilor timpurii, Charles Fourier si Flora Tristan. Restauratia ce a urmat Revolutiei de la 1848 nu a fost atat de puternica incat sa submineze intrutotul miscarea feminista. Succesele s-au lasat insa asteptate. Lupta femeilor franceze a fost una din cele mai de durata.

Chiar daca Franta fusese prima tara europeana care introdusese principiul dreptului universal si egal de vot pentru barbati, ea a recunoscut femeilor drepturi depline de vot de abia in anul 1944. De abia in anii 1980 au fost inlaturate si ultimile articole discriminatoare din dreptul civil.

Impactul Miscarii Sufragetelor

Dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, atentia societatii s-a concentrat din nou asupra familiei si maternitatii: soldatii deziluzionati intorsi din razboi trebuiau ingrijiti, iar scaderea ratei natalitatii trebuia compensata. Dreptul familiei si al casatoriei a fost supus reformelor in multe tari. Discriminarea si tratamentul inegal al sotiilor au fost inlaturate partial din spatiul traditional burghez sau crestin si adaptate realitatilor curente. In Germania, de exemplu, acest lucru a vizat alegerea numelui de familie (numele de familie in cazul unei casatorii poate fi atat cel al barbatului, cat si cel al femeii), legea casatoriei (barbatul si femeia au drepturi egale in ceea ce priveste exercitarea unei profesii), legea divortului (a fost desfiintat principiul partii vinovate) si dreptul la custodie (binele copilului primeaza).

Reforma legii avortului este un alt rezultat, in sensul avortului permis de lege in limita a doisprezece saptamani de sarcina. Reprezentarea egala a femeilor in pozitiile cu autoritate sporita. Au fost emise, de asemenea, legi care protejeaza angajatele insarcinate (pastrarea locului de munca).

Miscarea feminista a avut influente remarcabile in toate domeniile societatii – atat la nivel institutional, cat si in viata privata, in ceea ce privea convietuirea sexelor. Multe revendicari ale acestei miscari continua sa fie de actualitate, unele dintre ele fiind aplicate de abia in zilele noastre (vezi „Asylgrund Frau”, recunoasterea perechilor homosexuale, pedepsirea violurilor comise sub pavaza casniciei etc.).

• 1941: Armata Română a declanşat operaţiile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupaţia sovietică.

La ora 2, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, Armata Română primeşte de la generalul Ion Antonescu legendarul ordin: ”Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!”

Spre miezul nopţii de 21 spre 22 iunie 1941, ofiţerii din suita generalului Ion Antonescu au fost convocaţi în trenul de comandament „Patria”, care sosise în Piatra Neamţ în cursul serii. La ora 1 dimineaţa se produce din nou o intensă circulaţie de maşini şi motociclete. Sosea, împreună cu suita, generalul Eugen von Schöbert, comandantul Armatei 11 germane, spre a se prezenta generalului Ion Antonescu.

La orele 2, în vagonul-restaurant al trenului de comandament, Conducătorul statului român, ridicând o cupă de şampanie, a rostit în faţa celor prezenţi – generali şi ofiţeri superiori români şi germani – o scurtă alocuţiune, prin care anunţa că „astăzi a sosit ceasul luptei pentru a şterge pata de dezonoare de pe fruntea Ţării şi de pe stindardele armatei. Peste puţin, în faptul acestei zile, armata va primi ordinul să treacă Prutul spre a împlini trupul Ţării aşa cum a fost lăsat de la Basarabi. Vom şti să fim vrednici de această cinste.”

La orele 3, pe cerul Moldovei s-a făcut auzit zgomotul metalic al avioanelor, care survolau Prutul pentru a executa misiuni de luptă în spaţiul Basarabiei. După un sfert de oră, bubuitul asurzitor al artileriei germane şi române anunţa începerea ostilităţilor pe ceea ce va deveni cel mai sângeros teatru de operaţii din istorie.

Din cei 1.139.594 cetăţeni înscrişi în planurile de mobilizare ale armatei române la 22 iunie 1941 (39.476 ofiţeri, 57.002 subofiţeri şi 1.043.116 trupă), 325.685 de militari au încadrat marile unităţi, unităţi şi formaţiuni din Grupul de armate „general Antonescu”. Sovieticii dispuneau în faţa unităţilor române şi germane de două armate, 18 şi 9, precum şi de forţe din Armata independentă de litoral.

România a intrat în război alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice fără a încheia vreo alianţă militară, pe baza apartenenţei la Pactul Tripartit semnat în noiembrie 1940 şi a deciziei Conducătorului statului român. Reich-ul şi-a asumat conceperea şi conducerea operaţiilor.

Primele acţiuni ofensive ale armatei române au fost purtate pentru eliberarea părţii de nord a Bucovinei şi ţinutului Herţa de trupele Armatei a 3-a Române, care aveau în faţă unităţi aparţinând Armatei 18 Sovietice.

După ajungerea la Nistru, Armata a 3-a a forţat apărarea inamicului, căutând să străpungă linia fortificată „Stalin”. Declanşând operaţiunile de forţare în dimineaţa zilei de 17 iulie 1941, unităţile au realizat capete de pod în zona de acţiune a Corpului de Munte şi a Corpului de Cavalerie, pe care în zilele următoare, până la 20 iulie, le-au consolidat. Din aceste capete de pod, la 21 iulie Armata 3 Română va declanşa asaltul pe Bug.

Ofensiva principală pe frontul românesc a fost purtată de Armata 11 Germană şi de unităţile româneşti aflate în subordinea acesteia. Misiunea era de a forţa Prutul şi a dezvolta ulterior acţiunile pe direcţia generală Iaşi-Moghilev, pentru a ajunge în scurt timp pe Nistru şi a realiza capete de pod la est de fluviu. Sovieticii dispuneau pe acest aliniament de trupe aparţinând Armatelor 9 şi 18.

• 2007: Filmul Citizen Kane, realizat de Orson Welles in 1941, a fost desemnat  de Institutul american al filmului drept cel mai bun film american al tuturor timpurilor .

Pe locul II a fost  clasat  filmul  The Godfather( Nasul), de Francis Ford Coppola, in timp ce filmul  Casablanca, avandu-i ca vedete pe  Humphrey Bogart  si Ingrid Bergman, s-a  clasat pe locul III.

• 2009: Provincia daneza Groenlanda   îşi asumă autoguvernarea.
  
  

Danemarca i-a cedat competentele  in 32 de domenii,intre care cel al politiei si justitiei, moneda.

Groenlanda este condusă de către monarhul Danemarcei , actualmente  regina Margareta a II-a.

Guvernul danez, condus de regină,  numește un Rigsombudsmand (“Înalt comisar”), care reprezintă guvernul și monarhia daneza.

Groenlanda are un parlament compus din 31 de membri, numiți în urma alegerilor generale.

Șeful de guvern este primul-ministru, care este de obicei liderul partidului majoritar din Parlament.

Groenlanda nu este parte a Uniunii Europene, ea părăsind aceasta  organizatie in  1985, deși  Danemarca este stat membru al UE.

Să aveți o zi frumoasă!