27 Iunie

Este a 178-a zi a anului. 
Au mai rămas 187 de zile până la sfârșitul anului. 
Soarele răsare la 05 h 33 m și apune la 21 h 04 m.
 

Citatul zilei

"Dacă votul ar putea schimba ceva, el ar fi declarat ilegal." (Emma Goldman)

Ziua Mondială a Pescarului şi Pescuitului

Începând din anul 1984, pe 27 iunie milioane de amatori ai pescuitului marchează Ziua Internaţională a Pescarului. Această zi a fost instituită la Conferinţa Internaţională pentru Reglementare şi Dezvoltare a Pescuitului de la Roma.

În această zi, multe ţări organizează concursuri de pescuit şi diverse seminare. La evenimente participă atât pescari cu experienţă, cât şi începători. În ultimii ani, printre participanţii la concursurile de pescuit, se numără tot mai multe femei.

Pe tot globul, popoarele consumă peşte! Pregătit rasol, la cuptor, prăjit, ciorbă, borş sau la grătar, peştele este un aliment foarte gustos. În privinţa efectelor sale terapeutice, experţii în nutriţie au scris mii de lucrări de specialitate.

Dieta cu carne de peşte ne revigorează! Ca o valoroasă sursă de vitamine (A,D,E, complexul B), acizi graşi Omega-3 şi de minerale (calciu, fosfor, iod, sodiu, potasiu, seleniu), peştele, în general, ne ajută să fim mai sănătoşi.

Nutriţioniştii recomandă o dietă cu mai mult peşte celor care depun eforturi fizice şi intelectuale deosebite, copiilor în perioada de creştere şi viitoarelor mămici. Dieta cu peşte sărac în grăsimi, cu carne albă combate bolile de inimă, artrita, sănătatea mentală, cancerul şi depresia, mai ales la persoanele vârstnice. Iată cum acţionează sursele de Omega-3 în bolile de inimă. În Franţa s-au efectuat cercetări vaste asupra efectelor hranei cu Omega-3. Timp de 11 ani au fost supravegheaţi 550 de medici.

În grupul celor care consumau peşte gras, cel puţin o dată pe săptămână, s-au constatat cu 50 la sută mai puţine decese cauzate de sindromul morţii subite de origine cardiacă. La alt grup, căruia i s-a administrat suplimente nutritive cu acizi graşi esenţiali Omega-3, s-au remarcat cu 50 la sută mai puţine cazuri de infarct miocardic mortale.

Pacienţii care au urmat un tratament cu capsule cu grăsime de peşte, cu sau fără Vitamina E, decesul datorat bolilor de inimă s-a diminuat cu un procent apreciabil - 30 la sută. Când Vitamina E a fost administrată fără acizii graşi Omega-3 n-a avut niciun efect.

Sfatul nutriţioniştilor

Fireşte, trebuie să mâncăm mai mult peşte! În opinia specialiştilor, pentru a ne menţine în formă trebuie să consumăm, zilnic, 1 g de Omega-3. În cazul bolilor grave, cantitatea creşte diferenţiat, după recomandarea medicului. Sunt peşti care nu conţin Omega-3 (calcanul, de exemplu).

În schimb, altă categorie, cum este somonul de Atlantic, conţine 1,2 g acizi Omega-3, la 100 g. Nutriţioniştii ne recomandă să nu gătim peştele la cuptorul cu microunde, pentru că, în acest fel, se distruge o bună parte din valoarea sa nutriţională.

Peştele alb conţine mai puţine grăsimi şi de aceea are un gust mai fad.

  Ziua întreprinderilor micro, mici şi mijlocii

În fiecare an, ziua de 27 iunie este dedicată întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, conform Rezoluţiei 71/279 adoptată de Adunarea Generală a ONU la 6 aprilie 2017.

Prin această iniţiativă, ONU a dorit să sublinieze importanţa avută de întreprinderile micro, mici şi mijlocii pentru întreaga societate. Conform unor statistici ale Comitetului Internaţional pentru Afaceri Mici, aceste întreprinderi reprezintă peste 90% din totalul firmelor din lume, fiind răspunzătoare pentru aproximativ 60-70% din numărul total de angajaţi şi contribuind cu aproximativ 50% din PIB, potrivit http://www.un.org.

Totodată, prin această iniţiativă, ONU doreşte să atragă atenţia asupra unei probleme majore întâmpinată de întreprinderile micro, mici şi mijlocii, anume accesul la capitalul necesar demarării afacerilor. În acest sens, ONU recomandă implementarea unor politici financiare prietenoase cu formele micro, mici şi mijlocii, precum şi facilitarea accesului acestora spre alte pieţe în afara celor locale.

Potrivit Comisiei Europene, categoria micro-întreprinderilor şi a celor mici şi mijlocii cuprinde întreprinderi care au mai puţin de 250 de salariaţi şi care au o cifră de afaceri anuală netă ce nu depăşeşte 50 de milioane de euro sau care deţin active totale care nu depăşesc 43 de milioane de euro. Mai exact: micro-întreprinderile au maxim 9 salariaţi şi cel puţin unul dintre indicatorii "cifra de afaceri anuală netă", respectiv "active totale" este mai mic decât plafonul de 2 milioane de euro; întreprinderile mici au între 10 şi 49 de salariaţi şi cel puţin unul dintre indicatorii "cifra de afaceri anuală netă", respectiv "active totale" se încadrează în plafonul de cel mult 10 milioane de euro; întreprinderile mijlocii au între 50 şi 249 de salariaţi şi se încadrează în plafonul de cel mult 50 milioane de euro pentru cifra de afaceri anuală netă sau în plafonul de cel mult 43 milioane euro pentru activele totale, potrivit http://www.un.org.

În România, în anul 2017 a fost lansat programul Start-Up Nation cu scopul de a încuraja şi stimula a înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Astfel, o firmă nou înfiinţată primeşte din partea statului român o finanţare de până la 200.000 de lei, care poate reprezenta 100% din valoarea proiectului. În sesiunea 2017, au fost declarate câştigătoare circa 8.600 de planuri de afaceri.

La 22 iunie 2018, Ştefan-Radu Oprea ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a declarat că peste 21.000 de locuri de muncă au fost create în România, în 2017, prin intermediul programului Start-Up Nation, din care 16.000 provin din rândul şomerilor, absolvenţilor sau persoanelor defavorizate. "Menirea principală a Ministerului pentru IMM-uri şi Mediul de Afaceri este acela de a dezvolta politici publice printre care şi creşterea capacităţii digitale a întreprinderilor mici şi mijlocii. Aici vorbim despre Programul Start-Up Nation, vedeta programelor pe care noi, ca minister, le gestionăm, şi care se adresează la 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii, anual, cu ideea de a retrezi spiritul antreprenorial în România", a completat Ştefan-Radu Oprea.

Ziua ochelarilor de soare

Aminteşte tuturor cât de valoroasă este vederea şi cât este de important să o protejăm. “Trişorii soarelui”, aşa cum erau cunoscuţi la începutul secolului al XX-lea, au parcurs, de-a lungul istoriei, un ciclu complet, având în principal, acelaşi scop: filtrarea luminii solare.

Uneori, lumina directă a soarelui este prea puternică pentru confortul ochilor, iar în timpul activităţilor în aer liber, ochiul uman poate recepţiona mai multă lumină decât în mod obişnuit. Medicii recomandă utilizarea ochelarilor de soare pentru a proteja ochii de radiaţiile ultraviolete (UV) şi “lumina albastră”, factori care pot provoca o serie de afecţiuni.

Protecţii străvechi şi rudimentare

Se pare că inuiţii au fost primii purtători de ochelari, confecţionaţi din fildeş de morsă, aplatizaţi şi prevăzuţi cu fante înguste pentru a proteja ochiul de soarele reflectat în zăpadă.

Potrivit legendelor, printre primii utilizatori ai ochelarilor de soare au fost şi egiptenii. Se spune că membrii tribului Sonolian prindeau în nişte rame de lemn câteva spice de grâu uscate, care îi apărau de soare.

Şi împăratul Nero folosea smaralde lustruite prin care privea luptele gladiatorilor.

Bucăţele plate din cuarţ fumuriu erau folosite în China încă din secolul al 12-lea. Documentele vorbesc despre utilizarea unor astfel de cristale de către judecători în instanţele din China, pentru a-şi ascunde expresiile chipului în timp proceselor.

Ochelarii zilelor noastre

Fabricantul de ochelari James Ayscough a început să experimenteze ochelarii cu lentile colorate la mijlocul secolului al 18-lea, considerând că sticla albastră sau verde ar putea corecta anumite deficienţe de vedere.

Ochelarii cu lentile galben-portocalii sau fumurii au fost prescrise des în sec. XIX şi începutul secolului al XX-lea persoanele bolnave de sifilis, sensibilitatea la lumină fiind una dintre simptomele bolii.

Picturile italianului Tommaso da Modena (1352) pot fi prima dovadă a folosirii ochelarilor de soare în Italia – portrete murale reprezentând zeci de savanţi, papi, cardinali şi filosofi. Portretul cardinalului Hugh de Saint-Cher, un preot dominican francez, îl reprezintă pe teolog purtând ochelari de soare.

În 1692, în timpul Procesului Vrajitoarelor din Salem, una dintre femeile judecate pentru vrajitorie a purtat în timpul audierilor “o pereche de lentile ovale, negre, care-i acopereau ochii. Acest fapt sugera că avea o relaţie strânsă cu diavolul", după cum scria o publicaţie a momentului. Un martor a mărturisit că “din fiecare lentilă, la un moment dat, au zburat lilieci”.

La inceputul anilor 1900, starurile de cinema au început să folosească ochelarii de soare, probabil din dorinţa de a evita recunoaşterea de către fani sau pentru a-şi ascunde ochii roşii din cauza lămpilor necesare la filmare.

Greta Garbo, poreclită Sfinxul, obişnuia să-şi ascundă identitatea în spatele unor ochelari de soare şi a unei pălării foarte mari. Astfel, fostul star de cinema putea colinda străzile din New York şi târgurile de vechituri care îi erau atât de dragi, fără teama de a fi recunoscută.

Producţia în masă a ochelarilor a început în America, în anul 1929, când Sam Foster a găsit o piaţă profitabilă pe plajele din Atlantic City şi New Jersey, unde a început să vândă ochelarii de soare sub numele de Foster Grant.

În anii premergători celui de-Al Doilea Război Mondial, armata americană a comandat ochelari cu lentile verzi, care să-i protejeze pe piloţi de soarele de la mare înălţime, iar modelul “aviator” a apărut odată cu inventarea lentilelor polarizate de către Edwin H.Land şi aplicarea lor la ramele semnate Ray Ban.

Ochelarii cu lentile polarizate au fost disponibili pentru prima dată în 1936, când Edwin H. Land a început să fabrice lentile cu ajutorul filtrului său brevetat, Polaroid.

În 1960 au apărut ochelarii „teashades”, viu coloraţi şi cu forme dintre cele mai neobişnuite. Numiţi „Ochelarii lui John Lennon” sau „Ochelarii bunicii”, aveau ca scop marcarea diferenţelor culturale. Erau purtaţi, de cele mai multe ori, din raţiuni estetice de către membri ai curentelor contraculturale din anii 1960, Mick Jagger, Roger Daltrey, Boy George sau Ozzy Osbourne. Dcaă iniţial erau de mărime medie, cu lentile perfect rotunde şi ramă subţire, ulterior designul lor a devenit tot mai sofisticat: lentile viu colorate şi reflectorizante de dimensiunile mari.

A apărut un nou modelul - „Yoko Ono”, caracterizat printr-o unică lentilă modelată în aşa fel încât să acopere amândoi ochii. Sau două lentile prinse între ele de un mic cadru de plastic, dând senzaţia că ochelarii sunt dintr-o singură bucată.

În această perioadă, Bob Dylan şi Audrey Hepburn au devenit simboluri ale modei ochelarilor de soare, iar astăzi, multe dintre vedetele de la Holywood au propria linie de ochelari de soare, asemeni parfumurilor.

La începutul anilor 2000, producătorul de ochelari Oakley a dezvoltat şi a  comercializat modelul Thump, cu un sistem digital audio incorporat în rama ochelarilor.

Sportivii şi astronauţii se numără printre cei care folosesc ochelarii din necesitate, nu ca pe un simplu accesoriu. Aceşti ochelari sunt fabricaţi din materiale speciale şi cu o tehnologie specifică.

Cu toate că tindem să ne alegem ochelarii de soare în funcție de trendurile în modă, rolul principal al acestora este a proteja ochii și de a-i menține sănătoși în orice anotimp sau condiții.

Razele UV sunt cei mai dăunători factori pentru ochii noștri!

Ochelarii de soare îți protejează ochii împotriva razelor UV, factor principal în formarea cataractei și a degenerescenței musculare.

Pe lângă asta, ochelarii de soare te protejează de vânt și praf, factori care au un efect iritant asupra ochilor și reduc riscul de orbire cauzat de suprafețele lucioase.

Ochelarii de soare nepotriviți pot provoca dureri de cap, oboseală oculară, lăcrimare şi chiar cataractă!

Sfaturi pentru alegerea ochelarilor de soare:

* Evită ochelarii de soare ieftini cu orice preț

Un preț mic pentru ochelarii de soare înseamnă de cele mai multe ori o calitate slabă a materialelor folosite și automat o protecție mai mică sau chiar inexistentă în majoritatea cazurilor.

Este mai bine să faci o investiție mică la început, decât o investiție mare și cu posibile consecințe grave mai târziu.

* Alege ochelari care au culoarea lentilei cât mai închisă

Gradul de protecție este dat de intensitatea culorii lentilei; cu cât o lentilă este mai închisă, cu atât ochii sunt mai bine protejați.

Atenție, ochelarii de soare cu lentilă închisă sau de nuanță gălbuie sau roșiatică sunt de evitat pentru persoanele care conduc mult.

Acestea reduc din vizibilitate și pot afecta percepția culorilor în trafic.

* Cumpără ochelarii dintr-un cabinet oftalmologic specializat

Ochelarii de soare cumpărați din supermarketuri sau de la tarabe de pe stradă nu au o calitate garantată de un specialist și ar putea să facă mai mult rău decât bine.

Atunci când cumpărăm o pereche de ochelari dintr-un cabinet oftalmologic specializat, avem garanția că ochii noștri sunt în siguranță.

De Ziua Internațională a Ochelarilor de Soare, hai să ne protejăm ochii responsabil!

Evenimente de-a lungul timpului...

• 1040: S-a născut Ladislau I, cunoscut și ca Ladislau cel Sfânt, rege al Ungariei din 1077 până la moarte, în 1095.

A dus o politică de expansiune teritorială în Croația.

Învingător împotriva pecenegilor  și cumanilor (în ungurește: kunok), a cucerit Slovenia și Croația, iar prin fondarea episcopatului de la Zagreb sub influență și control maghiar, Ungaria a obținut acces la Marea Adriatică.

A murit în timp ce se pregătea să participe la Prima Cruciadă. Papa Grigore al VII-lea  a cerut să fie comandantul armatei cruciade si el  a acceptat însărcinarea, dar înaintea campaniei, i-a atacat pe cehi.

În timpul războiului s-a îmbolnăvit și a murit în cetatea de la Nitra .

 A rămas în amintirea poporului și în documente ca suveran luminat.

A desăvârșit increstinarea Ungariei (a emis un cod de legi împotriva păgânismului și de interzicere a șamanismului; a construit biserici și a transmis creștinismul și vecinilor).

Ca legislator creștin, Ladislau a promulgat legi deosebit de severe îndeosebi împotriva păgânismului și ereziei: de obicei aceste abateri erau pedepsite cu moartea.

Conform opiniei specialiștilor, cea mai mare parte dintre legile sale aveau ca scop călăuzirea poporului maghiar spre dreptul european, în măsura în care acesta privea și apăra proprietatea privată si  a fost încurajată migrația   spre teritoriile mai puțin populate.

A fost canonizat de Biserica Catolică în timpul domniei regelui Bela al III-lea  în anul 1192, pe 27 iunie.

• 1358: A fost fondată Republica Raguza (Dubrovnik).

În 1358, Veneţia a renunţat, prin Tratatul de la Zadr, la Dalmaţia, iar oraşul Raguza (Dubrovnik în croată) a acceptat hegemonia regelui Ludovic I al Ungariei şi Croaţiei.

La data de 27 iunie 1358, a fost semnat acordul final la Vişegrad între Ludovic I şi Arhiepiscopul Saraka Ivan.

Raguza a fost o republică maritimă în Dalmaţia (astăzi în Croaţia ), care a existat între 1358 – 1808. Ea a atins apogeul în secolele 15 şi 16, sub protecţia Imperiului Otoman , înainte de a fi cucerită de Imperiului francez sub împăratul Napoleon Bonaparte, în 1808.

Deviza acestei republici comerciale era „Non bene pro toto Libertas venditur AURO” ( în latină: Libertatea nu se vinde bine pentru tot aurul).

• 1462: S-a născut regele Ludovic al XII-lea al Franței (d. 1515)

Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462 – d. 1 ianuarie 1515), numit „Tatăl Poporului” (franceză Le Père du Peuple) a fost al treizeci și cincilea rege al Franței și unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 și a urmărit o politică externă foarte activă.

Ludovic s-a născut la Castelul Blois, ca fiu a lui Charles, Duce de Orléans și al Mariei de Cleves. I-a succedat tatălui său ca Duce de Orléans în anul 1465. Era vărul regelui Carol al VIII-lea al Franței căruia i-a succedat la tron după moartea acestuia. În anii 1480 Ludovic a fost implicat în așa numitul Războiul Nebun împotriva autorității regale. S-a aliat cu Francisc al II-lea, Duce de Bretania și a confruntat armata regală în Bătălia de la Saint-Aubin-du-Cormier (1488) însă a fost învins și capturat. Grațiat trei ani mai târziu, Ludovic s-a alăturat vărului său Carol al VIII-lea al Franței în campaniile din Italia. Toți cei patru copii ai lui Carol al VIII-lea au murit în copilărie. Interpretarea franceză a Legii Salice a permis ca tronul Franței să fie pretins numai de descendenții pe linie masculină ai regilot francezi. Acest lucru a permis ca Ludovic, strănepot al regelui Carol al V-lea, să devină moștenitor al tronului. Deși a venit târziu (și în mod neașteptat) la putere, Ludovic a reformat sistemul juridic francez, a redus taxe și a îmbunătățit guvernarea, la fel ca și contemporanul său, Henric al VII-lea al Angliei. În 1476, Ludovic a fost nevoit să se căsătorească cu pioasa Ioana a Franței (1464-1505), fiica vărului său Ludovic al XI-lea al Franței. După ce predecesorul lui Ludovic al XII-lea, Carol al VIII-lea a murit fără să lase moștenitori, căsătoria lui Ludovic a fost anulată pentru a-i permite să se căsătorească cu Anne de Bretania (1477-1514), care era fiica și moștenitoarea lui Francis al II-lea al Bretaniei, într-o strategie menită să integreze Ducatul Bretaniei în monarhia franceză. Anularea căsătoriei nu a fost simplă. Ludovic nu a susținut, cum ar fi fost de așteptat, anularea căsătoriei din cauza consangvinității (motivul general acceptat pentru anularea căsătoriei în acele timpuri). Ludovic a susținut că soția sa avea malformații fizice oferind o varietate bogată de detalii prin care a arătat că nu a fost în măsură să consume căsătoria. De asemenea, Ludvic a pretins că performanțele sale sexuale erau inhibate de vrăjiorie. Papa Alexandru al VI-lea a garantat anularea căsătoriei. După moartea lui Anne, Ludovic s-a căsătorit cu Maria Tudor (1496-1533), sora lui Henric al VIII-lea al Angliei, la Abbeville, Franța, la 9 octombrie 1514. La mai puțin de trei luni după căsătorie a murit fără să lase moștenitori pe linie masculină. Din cauza legii salice, care nu permitea femeilor să moștenească tronul Franței, a succedat ginerele său (căsătorit cu Claude) și totodată vărul său, Francisc I Valois-Angoulême care a fondat propria sa linie de regi francezi.

• 1550 : S-a născut regele Carol al IX-lea al Franţei (d. 30 mai 1574).

A  fost rege al Franței, din 1560 până la moartea sa. Fiul lui Caterina de’ Medici și a lui Henric al II-lea al Franței, la doar zece ani el a urcat pe tronul Franței după moartea prematură fratelui său, Francisc al II-lea.

În timpul domniei sale, Franța era zguduită de războaiele religioase, în ciuda eforturilor pacifice ale mamei sale.

A rămas în istorie pentru masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, care a avut loc în timpul domniei sale.

A murit în 30 mai 1574, la Vincennes cu o lună înainte de a împlini 24 de ani, de pleurezie.

• 1869: S-a născut Emma Goldman, militantă americană pentru pace

Emma Goldman (n. 27 iunie 1869 în Kovno, Rusia - d. 14 mai 1940 în Toronto, Canada) a fost anarhistă și militantă americană pentru pace. 

Ea este cunoscută ca „femeia rebelă” care a ținut discursuri și a scris articole cu caracter politic, având o serie de adepți înflăcărați, fiind criticată de unii pentru modul ei radical prin care căuta să rezolve problemele societății. Goldman joacă un rol important în dezvoltarea mișcării politice și filozofiei anarhiste, ca și a mișcării pentru pace din secolul XX în SUA și Europa.

Emigrează la vârsta de 17 ani în SUA, fiind mai târziu deportată în Rusia, unde devine martoră a revoluției comuniste ruse din 1917. Trăiește câțiva ani în Franța unde cuprinde evenimentele în manuscrisele ei din anul 1936 din Războiul Civil Spaniol.

• 1885: Inventatorii americani Chichester Bell şi Charles S. Tainter au patentat gramofonul.

Charles Sumner Tainter, Chichester Bell și Alexander Graham Bell au început să lucreze la îmbunătățirea fonografului Edison în 1881. În faza discuțiilor, au ajuns la concluzia că lipsa de viabilitate a acestei invenții rezida tocmai în suportul înregistrării. Folia de cositor se uza repede, iar după patru citiri sunetele deveneau neinteligibile.

Prima schiță a proiectului prevedea ca în locul cilindrului de cositor să se afle un disc de ceară, fildeș, cauciuc, celuloid sau lemn moale așezat vertical. Materialul trebuia deci să fie ușor de inscripționat, dar cât mai greu deformabil. În mai și septembrie 1881 au fost construite primele aparate experimentale, cu ajutorul cărora Tainter a descoperit faptul că înregistrările făcute în ceară erau de calitate superioară celor în folii de cositor. Din 8 noiembrie ale aceluiași an s-a păstrat un disc de ceară placată cu cupru, care conține striații laterale.

Perioada cuprinsă între sfârșitul lui 1881 și începutul lui 1882 este bogată în experimente. Tainter încearcă diverse metode de redare a sunetului, precum și diverse compoziții ale suportului pe care se făcea înregistrarea. După o scurtă vacanță, în august 1882 construiește un dispozitiv mecanic care îi va permite să obțină o viteză constantă de rotație a discului.

Până în 1885 va încerca diverse metode de înregistrare și reproducere a sunetelor, căutând în principal să reducă uzura și zgomotele parazite. În primăvara lui 1885 Tainter construiește un aparat care înregistrează sunetul pe fâșii lungi de hârtie acoperită cu ceară. Astfel, constată că trebuie să reducă dimensiunile striațiilor.

Pe 14 mai 1885 a fost terminat un aparat care înregistra sunetele pe un cilindru de hârtie acoperită cu ceară. Cilindrul avea 22,86 cm lungime, 2 cm în diametru, iar grosimea stratului de ceară era de 0,63 cm. Cu o frecvență a striațiilor de 47/cm, cilindrul totaliza 10 minute. În iulie 1885 o a doua mașină înregistra pe un cilindru de 15,24 cm lungime și 2,54 cm în diametru, la frecvența de 59 striații/cm. După ce și-a îmbunătățit aparatul (numit de acum grafofon), în august același an a dat comanda pentru construirea a 6 exemplare, terminate abia în decembrie. Unul dintre acestea se mai păstrează încă la Institutul Smithsonian.

În anii următori au fost perfecționate o serie de elemente: cilindrii de hârtie pe care se aplica ceara (1887), mecanismul de rotire constantă a cilindrului (1887), compoziția cerii (1887 și 1890), procedeul de turnare și șlefuire al cerii, care elimina eventualele bule de aer (1890) etc. Întrucât volumul de redare a sunetului era foarte mic, în 1888 Tainter introduce tuburile pentru ascultat. Aparatele sale încep să fie promovate și vândute ca dictafoane.

Progresele obținute de Tainter i-au suscitat interesul lui Edison, care a reluat lucrul la fonograf. A înlocuit folia de cositor cu cilindrul de ceară. Varianta sa a aparatului s-a dovedit în timp mai bună ca cea a lui Tainter, astfel încât i-a supraviețuit acesteia. În 1896, Edison și Easton (deținătorul din acel moment al patentei pentru grafofon) au făcut schimb de patente pentru a putea produce ambele modele, iar din 1897 încetează a mai fi fabricați cilindrii pentru grafofon.

• 1905: Revolta matrozilor de pe crucisatorul rus “Potemkin”.

La data de 27 iunie 1905, o revoltă a izbucnit la bordul vasului Potemkin, din  marina de razboi  rusa,  la Odessa in Marea Neagra.

Un marinar a fost ucis de către un ofiţer dupa ce s-a plans de carnea stricată servita la masa. Imediat, echipajul s- a rasculat la iniţiativa unui lider revoluţionar, Afanasi Matiouchenko.

Opt ofiţeri li s-au alaturat, iar căpitanul şi mai mulţi ofiţeri fiind  ucisi şi aruncati in  mare.

Marinarii de pe Potemkin au arborat  pe catarg steagul roşu de revoluţie. Două alte nave au aderat la insurgenta. Două zile mai târziu,  revolta s-a  răspândit in  portul Odesa şi in alte porturi ale Imperiului.

Autoritatile au instituit legea marţială , iar represiunea care a urmat  şi in timpul represiunii au fost  sute de morţi.

După o lungă rătăcire în Marea Neagră,  în cele din urmă rasculatii au cerut  azil în România, în portul Constanţa.

Revolta de  pe Potemkin a devenit faimoasa si datorita nu mai putin faimosului  film regizat de  regizorul sovietic Serghei Eisenstein în 1925: “Crucisatorul  Potemkin”.

• 1913:  România a declarat război Bulgariei, intrând în Al Doilea Război balcanic, alături de Grecia, Serbia, Muntenegru şi Turcia.

Regele Carol I, în calitate de comandant suprem al armatei, şi-a stabilit cartierul general la Corabia.

Al Doilea Război Balcanic şi iluzia succesului diplomatic şi militar al României

În urma numeroaselor neânţelegeri dintre aliaţii izbucneşte cel de-al Doilea Război Balcanic ( 29 iunie – 10 august 1913). Pentru Bulgaria, reprezenta o  şansă  de a ocupa întreaga Macedonie şi de a domina Balcanii, în timp ce pentru Serbia şi Grecia războiul însemna şansa de a împărţi între ele Macedonia şi de a împiedica hegemonia Bulgariei.

România a urmărit îndeaproape desfăşurarea conflictului, a negocierilor de la Londra, şi mai ales implicarea marilor puteri ce au îngreunat şi mai mult  situaţia din Balcani. Pe parcursul  primului război balcanic România solicită marilor puteri, să ia în consideraţie o corecţie necesară a graniţei sale cu Bulgaria în sudul Dobrogei, care fusese respinsă în 1878 mai ales ca urmare a poziţiei ruseşti. Doleanţa românilor a fost privită favorabil, de Franţa şi Rusia care urmăreau de această dată să atragă România de partea Antantei. Solicitările României au fost discutate în cadrul Conferinţei de la Petersburg (martie- aprilie 1913) şi acceptate de către Puterile Antantei doar în parte, respectiv să i se cedeze doar Silistra şi un teritoriu înconjurător redus ca suprafaţă ceea ce a fost de natură să genereze nemulţumire şi la Bucureşti şi la Sofia. Pe de altă parte neînţelegerile dintre membrii coaliţiei antiotomane (Bulgaria, Grecia, Serbia) îndeosebi cu privire la Macedonia şi apropierea tot mai accentuată dintre Sofia şi Viena, Austro-Ungaria urmând a lovi în Serbia, au condus la atacurile militare ale Bulgariei contra Greciei şi Serbiei.

La 10 iulie armata română a trecut Dunărea determinînd capitularea trupelor bulgare. Pacea s-a negociat la Bucureşti sub preşedinţia primului ministru Titu Maiorescu. Bulgaria era  obligată să cedeze Serbiei o parte a Macedoniei iar către Grecia sudul acestei provincii şi o parte din Tracia apuseană. Turcia primea o parte a Traciei răsăritene, inclusiv Adrianopolul, în timp ce România anexa  Cadrilaterul.

Cel de-Al Doilea Război Balcanic s-a declansat în 1913 între Bulgaria pe de o parte şi Grecia şi Serbia si Muntenegru de cealaltă parte.

Cauza războiului a fost neînţelegerea asupra împărţirii teritoriilor pierdute de turcii otomani în timpul Primului Război Balcanic, care a luat sfîrşit la 30 mai 1913, in care aceste tari fusesera aliate. Pentru Bulgaria, războiul oferea ocazia de a ocupa întreaga Macedonie şi de a domina Balcanii, în timp ce pentru Serbia şi Grecia războiul însemna şansa de a împărţi între ele Macedonia şi de a împiedica hegemonia Bulgariei.

Astfel la 16 iunie 1913, regele Ferdinand al Bulgariei a ordonat trupelor sale să atace poziţiile sîrbe şi greceşti, declarînd în acelaşi timp război acestor tari.

Ferdinand (26 februarie 1861 – 10 septembrie 1948) născut Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry, conducător al Bulgariei din 1887 până în 1918, inițial ca knyaz (prinț regent, 1887–1908) mai târziu ca țar (1908–1918). De asemenea, a fost autor, botanist, entomolog și filatelist

Principalul atac bulgar era îndreptat împotriva sîrbilor cu armatele I, a III-a, a IV-a şi a V-a, în timp ce armata a II-a era însărcinată cu atacarea poziţiilor greceşti de la Gevgeli şi Salonic. Bulgarii au fost copleşiţi numeric pe frontul grecesc, şi în curînd luptele uşoare s-au transformat într-o ofensivă grecească pe întreaga linie a frontului la 19 iunie.

Batalia de la Kilkis

Forţele bulgare s-au retras imediat de pe poziţiile lor de la nord de Salonic pe poziţii defensive la Kilkis. Planul de a distruge armata sîrbă în Macedonia centrală printr-un atac concentrat a eşuat, iar bulgarii au fost opriţi.

Bătălia de la Kilkis

Armata greacă, comandată de regele Constantin avea nouă divizii şi o divizie de cavalerie (120 000 de oameni), într-un raport de doi la unu sau trei la unu faţă de trupele bulgare.

Constantin I (n. 2 august 1868; d. 11 ianuarie 1923) rege al Greciei din 1913 până în 1917 și din 1920 până în 1922

Dupa o lupta grea, grecii au reusit sa cucereasca la 5 iulie Doiranul, iar împreună cu sîrbii au inaintat pînă la Defileul Kresna. În acest punct, logistica greacă era întinsă la maxim, şi înaintarea s-a oprit.

Bulgarii au pierdut 7 000 de oameni la Kilkis. Alţi 6 000 au fost luaţi prizonieri cu 130 de tunuri. Grecii au suferit şi ei pierderi grele, de 8 700 de oameni. A fost bătălia decisivă pe acest front, şi cel mai mare succes grecesc din ambele războaie.

Bregalnica, Kalimantsi şi Defileul Kresna

Pe frontul din Macedonia centrală sîrbii au împins forţele bulgare către est prin bătălia de la Bregalnica (30 iunie – 9 iulie). Între timp, în nord, bulgarii au început să avanseze către oraşul sîrbesc Pirot (în apropiere de graniţa sîrbo-bulgară), obligînd sîrbii să trimită întăriri armatei a II-a care apăra Pirutul şi Nišul.

Soldați sârbi

Acest lucru le-a permis bulgarilor să oprească ofensiva sîrbă din Macedonia la Kalimantsi la 18 iulie.

După liniştirea situaţiei pe frontul sîrbesc, bulgarii au trimis Armata a I-a în ajutorul Armatei a II-a, care se opunea grecilor în poziţiile defensive excelente de la Defileul Kresna.

Constantin a respins propunerea guvernului său pentru un armistiţiu, căutînd o victorie decisivă pe cîmpul de luptă.

La 29 iulie, armata bulgară întărită a lansat atacuri pe ambele flancuri, împingîndu-i pe greci în aval pe văile rîurilor Struma şi Mesta. Constantin s-a confruntat cu o anihilare de tip Cannae, şi a cerut sprijinul sîrbilor.

Din nefericire pentru el, aceştia nu îi puteau oferi ajutor după bătălia de la Kalimantsi, iar Constantin i-a cerut guvernului să obţină un armistiţiu. Grecii pierduseră circa 10 000 de oameni în ultimele zece zile de lupte. Bulgarii doreau de asemenea pacea, şi astfel Constantin a fost salvat de la distrugere.

Fotografii rare din timpul celui de-al doilea Război Balcanic 

Sfârşitul războiului

În ciuda stabilizării frontului din Macedonia, dorinţa guvernului bulgar pentru pace venea ca urmare a faptului ca la 10 iulie, românii au invadat Dobrogea şi inaintau dinspre nord spre capitala Sofia.

Pentru a înrăutăţi situaţia Bulgariei, otomanii au profitat pentru a-şi recupera fostele posesiuni din Tracia, inclusiv Adrianopolul, pe care bulgarii l-au abandonat la 23 iulie, fără a trage un foc.

Armatele otomană şi română nu au avut pierderi în lupte, deşi au suferit puternic de pe urma unei epidemii de holeră.

Un armistiţiu general a fost semnat la 18 iulie, iar schimbările teritoriale au fost reglate de tratatele de la Bucureşti şi de la Constantinopol.

Bulgaria a pierdut cea mai mare parte a teritoriilor cîştigate în Primul Război Balcanic, inclusiv sudul Dobrogei, cea mai mare parte a Macedoniei, Tracia şi coasta egeeană, cu excepţia portului Dedeagach.

Serbia a devenit o putere importantă în Balcani, iar Grecia a obţinut portul Salonic şi împrejurimile, plus cea mai mare parte a coastei Traciei Occidentale.

A fost doar o înţelegere temporară. Zece luni mai tîrziu luptele au reînceput, odată cu Primul Război Mondial.

1913 Romania in the Second Balkan War (Balkan Wars) - Pathé film - fragment

• 1940: În urma rezultatului răspunsului Guvernului României la prima notă ultimativă sovietică din 26 iunie 1940, Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) a expediat cea de-a doua notă ultimativă Guvernului României.

Guvernul URSS a adresat Guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, seara, de către Excelenţa Sa domnul Molotov, Preşedintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice şi Comisar al Poporului pentru Afacerile Străine, Excelenţei Sale domnul Davidescu, Ministrul României la Moscova.

„Fiind însufleţit de aceeaşi dorinţă ca şi Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînţelegere între URSS şi România, Guvernul Regal a declarat că este gata să procedeze imediat, şi în sprijinul cel mai larg la discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor propunerilor emanând de la Guvernul sovietic.

În consecinţă, Guvernul român cere Guvernului sovietic să binevoiască a indica locul şi data ce doreşte să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român îşi va desemna delegaţii şi nădăjduieşte că conversaţiile cu reprezentanţii Guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relaţiuni trainice de bună înţelegere şi prietenie între URSS şi România”.

Guvernul României nu a răspuns punctual la propunerile sovietice, încercând să câştige timp. Din această cauză, Guvernul sovietic a trimis Guvernului României o a doua notă ultimativă din noaptea de 27/28 iunie 1940:

„Guvernul URSS consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primeşte propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei. Însă cum Ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat că răspunsul menţionat al Guvernului Regal al României înseamnă accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicaţie a domnului Davidescu, propune: În decurs de 4 zile, începând de la ora 14:00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti; Trupele sovietice, în acelaşi timp, să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de Nord a Bucovinei; În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă; Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, intreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului; Să numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai Guvernelor român şi al URSS, câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerea sus-menţionată nu mai târziu de 28 iunie, ora 12:00 ziua (ora Moscovei)”.

În această notă nu se mai discuta de frontierele dintre cele două ţări, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei şi Bucovinei de către armata română.

Prins şi abandonat de aliaţii tradiţionali, Guvernul României a luat una din cele mai discutabile decizii, care a avut consecinţe nefaste pentru milioane de români şi a pecetluit soarta ţării pentru următoarea jumătate de secol.

• 1941: Pogromul de la Iași.

La data de 27 iunie 1941 a început Pogromul de la Iași, una din cele mai violente acțiuni împotriva evreilor din România, acțiune ce a fost inițiată de generalul Ion Antonescu, conducătorul "de facto" al statului român din acea perioadă. În cadrul planurilor regimului Antonescu de purificare etnică, Jandarmeria a primit ordinul de "curățire a terenului“ în câteva localități din Moldova prin exterminarea evreilor aflați pe teritoriul rural și închiderea în ghetouri a evreilor aflați pe teritoriul urban. În după amiaza zilei de 27 iunie 1941, la cinci zile după intrarea României în război Ion Antonescu i-a telefonat colonelului Constantin Lupu, comandantul Garnizoanei Iași și i-a ordonat evacuarea tuturor evreilor, între 18 și 60 de ani, din zona cuprinsă între Siret și Prut. Astfel, în baza acestui ordin autoritățile române reprezentate de poliție, jandarmi dar și de armată și membri ai serviciului român de siguranță, au trecut la arestarea evreilor și strângerea lor în ghetouri. De asemenea, aproximativ patru mii de evrei, strânși din toate părțile orașului, au fost înghesuiți în vagoane de marfă, iar aceste «trenuri ale morții» au circulat între mai multe gări din Moldova, timp de mai multe zile, fără o destinație anume. Trenurile erau păzite de trupe germane SS și nimeni nu avea voie să se apropie de evreii din aceste trenuri ca să le dea apă sau să le deschidă pentru a lua aer. Din cauza mirosului cadavrelor și a mizeriei rezultate ca urmare a condițiilor inumane la care au fost supuși, aproximativ 2.650 de evrei au murit de sufocare sau de sete. De asemenea, alte câteva sute de evrei au fost uciși în casele lor sau pe stradă, iar câteva mii au fost arestați și duși la sediile poliție pentru cercetări. Studii ulterioare au apreciat că, în acele zile, au fost asasinați peste patru mii de evrei, reprezentând circa o treime din populația evreiască a orașului Iași, iar această acțiune se explică prin nervozitatea prilejuită de cedarea precipitată şi frustrantă, ca urmare a ultimatumului sovietic, a Basarabiei şi nordului Bucovinei în iunie 1940, pe care propaganda antonesciană a pus-o în sarcina „iudeo-bolşevicilor”, fapt care a sporit și mai mult aversiunea a unei mari părți a populației românești, faţă de evrei. La această a aversiune a contribuit în mare măsură și comunicatele  jandarmeriei și armatei, care semnalau faptul că populaţia evreiască din Iași ajută inamicul, semnalizând ţintele, avioanelor sovietice ce bombardau orașul, trăgând chiar în trupele române, săvârșind de asemenea numeroase acte de sabotaj. Însă oricare ar fi fost faptele populației evreiești, Pogromul de la Iași rămâne una din cele mai violente acțiuni îndreptate împotriva evreilor din România.

• 1943: A fost inaugurat, în Cișmigiu, ansamblul de statui „Rondul Roman", reprezentând busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române

Rotonda scriitorilor este un ansamblu monumental, cunoscut inițial sub denumirea de Rondul Roman, care a fost inaugurat în Parcul Cișmigiu din București, în anul 1943, în timpul mandatului primarului Bucureștiului Ion Rășcanu, din inițiativa filosofului Ion Petrovici, ministrul instrucțiunii în acea vreme.  Rondul roman este o platformă circulară, de 20 de metri, creată după model englezesc, care poartă din 1943 numele de “Rotonda scriitorilor”. La inaugurare, pe locul ocupat acum de Ion Creangă se afla bustul lui Octavian Goga, dăltuit de Ion Jalea. După 1944, prezența în spațiul public a unui bust al lui Goga devenise inoportună, astfel că, după ce într-o noapte a fost nedemn mutilat cu ciocanul, bustul a fost înlăturat, soclul rămânând gol un bun număr de ani, până când, în deceniul 6, a fost instalat pe el bustul lui Ion Creangă. Mai toți scriitorii sunt înfățișați frontal și simetric, într-o manieră realist-convențională. O unică tentativă, nu foarte accentuată, de idealizare simbolică prezintă bustul lui Eminescu. Singurul care iese din tipic, este Caragiale, pe care Oscar Späthe l-a reprezentat purtând căciulă, cu capul întors spre stânga și cu privirea îndreptată în sus. Bustul lui Eminescu este singurul bust care a fost mutilat, de un „inteligent”, având o ciobitură vizibilă pe bărbie (actualmente este remediată).

Rondul roman este o platformă circulară creată după model englezesc, care poartă din 1943 numele de „Rotonda scriitorilor” (sau „Rondul scriitorilor”).

 Ansamblul constă dintr-o alee circulară cu raza de aproximativ 30 de metri; în mijloc, se află un rond de gazon al cărui centru e marcat de un vas ornamental de lut ce seamănă cu un chiup antic. Sunt așezate în jurul cercului 12 busturi de marmură la distanțe egale, pe postamente identice, paralelipipedice, de 2,40 metri înălțime tăiate în piatră de Muscel, reprezentând 12 scriitori și oameni de cultură români. Fiecare nume de scriitor e însoțit de numele sculptorului, inscripționat discret în lateralul busturilor:

            Vasile Alecsandri - sculptor Theodor Burcă;

            Nicolae Bălcescu - sculptor Constantin Baraschi;

            Ion Luca Caragiale - sculptor Oscar Späthe;

            Ion Creangă - sculptor Ion Jiga;

            George Coșbuc - sculptor Ion Grigore Popovici;

            Mihai Eminescu - sculptor Ion Jalea;

            Bogdan Petriceicu Hasdeu - sculptor Mihai Onofrei;

            Ștefan Octavian Iosif - sculptor Cornel Medrea;

            Titu Maiorescu - sculptor Ion Dimitriu-Bârlad;

            Alexandru Odobescu - sculptorița Milița Petrașcu;

            Alexandru Vlahuță - sculptor Oscar Han;

            Duiliu Zamfirescu - sculptor Alexandru Călinescu.

La inaugurare, pe locul ocupat acum de Ion Creangă se afla bustul lui Octavian Goga, dăltuit de Ion Jalea. După 1944, prezența în spațiul public a unui bust al lui Goga devenise inoportună (Goga a fost prim-ministru între decembrie 1937 și februarie 1938), astfel că, după ce într-o noapte a fost mutilat cu ciocanul, bustul a fost înlăturat, soclul rămânând gol un bun număr de ani, până când, în deceniul 6, a fost instalat pe el bustul lui Ion Creangă.

Pe socluri este înscris numele celui reprezentat și anii între care a trăit. Mai toți scriitorii sunt înfățișați frontal și simetric, într-o manieră realist-convențională. O unică tentativă, nu foarte accentuată, de idealizare simbolică prezintă bustul lui Eminescu. Singurul care iese din tipic, este Caragiale, pe care Oscar Späthe l-a reprezentat purtând căciulă, cu capul întors spre stânga și cu privirea îndreptată în sus.

Bustul lui Eminescu este singurul bust care a fost mutilat, de un "inteligent", având o ciobitură vizibilă pe bărbie (actualmente este remediată).

Rotonda din Roman

Mai există o rotondă a scriitorilor și în Parcul Municipal din Roman, realizată prin Fondul Plastic Iași, constituită din 10 busturi, reprezentându-i pe Miron Costin, Mihail Kogălniceanu, Alecsandri, Caragiale, Vlahuță, Coșbuc, Sadoveanu, Creangă, Eminescu, Enescu, la care se adaugă monumentul lui Ion Ionescu de la Brad.

• 1954: Prima centrală nucleară a fost inaugurată la Obninsk, în apropiere de Moscova, Uniunea Sovietică

În orașul Obninsk (Rusia) era inaugurată, în 1954, prima centrală nucleară care avea să producă energie electrică pentru uz comercial

Construcţia centralei a fost demarată în ianuarie 1951 şi finalizată în iunie 1954. 

Capacitate electrică totală era de 6 Megawaţi şi puterea termică de 30 Megawaţi, suficient pentru a alimenta cu energie electrică 2.000 de case.

Centrala nucleară a fost activă aproape 50 de ani, fiind scoasă din folosinţă în anul 2002, atunci când oficialii ruşi au anunţat că intenţionează să transforme uzina... în muzeu.

• 1955:  În Illinois era adoptata prima lege referitoare la obligativitatea purtarii centurii de siguranta.

Inventate la sfarsitul anilor 1800, centurile de siguranta au fost folosite pentru prima data in avioane, dar abia in 1955 producatorii de automobile ofereau ca optiune echiparea masinilor cu astfel de accesorii. Potrivit statisticilor recente, 63 la suta dintre cei care mor astazi in accidente de masina nu purtau in momentul impactului centura de siguranta, supranumita „centura vietii”. In Romania, de la 1 decembrie 2006, toti pasagerii unui autovehicul, inclusiv cei de pe bancheta din spate, vor trebui sa poarte centura de siguranta, prevede o hotarare adoptata ieri de executiv, prin care se aproba noile norme metodologice de aplicare a ordonantei de urgenta privind circulatia pe drumurile publice.

• 1967: Primul bancomat ( ATM) din lume e instalat în Enfield, Londra.

De La Rue a dezvoltat primul bancomat cunoscut, care a fost instalat la Enfield Town, în nordul Londrei, la 27 iunie 1967, de către Barclays. În Marea Britanie, inventatorul ATM-ului este John Shepherd-Barron, dar Luther George Simjian a depus cerere de brevet la New York în anii 1930, în timp ce inginerii de la Docutel posedă un brevet datat la 4 iunie 1973. John Shepherd-Barron este membru al Ordinului Imperiului Britanic, din 2005. Ideea de a compara numărul personal de identificare (PIN) stocat în card cu cel cunoscut de ATM aparține inginerului britanic James Goodfellow (1965). Primele ATM-uri vorbitoare, inițial destinate nevăzătorilor, au apărut în Canada, în 1995. În 2005, existau în Statele Unite ale Americii circa 30.000 de bancomate vorbitoare.

Primul bancomat din lume, creat de scoțianul John Shepherd-Barron, a fost instalat în anul 1967 în nordul Londrei. Acesta nu primea carduri bancare, ci primea cecuri imprimate cu substanțe radioactive, eliberând doar o contravaloare de 10 lire sterline. Aparatul folosea coduri PIN personalizate compuse din 6 cifre, însă după o perioadă de timp, John Shepherd-Barron și-a dat seama că majoritatea oamenilor memorizează doar 4 dintre cele 6 cifre ale codului PIN. Această structură a codului PIN a rămas neschimbată până în zilele noastre.

Cel mai bizar este că inventatorul bancomatului a afirmat că ideea genială de a construi acest aparat i-a venit în timp ce stătea în cada de baie. După ce acesta și-a înregistrat ideea, el a vândut drepturile de autor băncii engleze Barclays.

În această perioadă scurtă aparatele ce “scuipă” bani au fost instalate în întreagă lume, într-un număr de peste 2.2 milioane de bancomate, ceea ce înseamnă că unui bancomat îi revine circa 3000 de oameni.

Să aveți o zi frumoasă!