Translate

duminică, 3 iunie 2018

3 Iunie







Este a 154-a zi a anului.
Au mai rămas 211 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 05 h 33 m și apune la 20 h 55 m.


Citatul zilei

„Nu pierdeţi timpul căutând obstacole; s-ar putea să nu existe.” (Franz Kafka, scriitor evreu de limbă germană, originar din Praga, (n. 3 iulie 1883– d. 3 iunie 1924)


Ziua mondială a bicicletei


Ziua mondială a bicicletei este sărbătorită, din acest an, la data de 3 iunie.
Potrivit https://ecf.com, site-ul Alianţei Mondiale a Ciclismului (WCA), Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 12 aprilie 2018, o rezoluţie în cadrul celei de-a 72-a sesiuni ordinare din New York, prin care se sărbătoreşte în toată lumea Ziua mondială a bicicletei în ziua de 3 iunie.
Rezoluţia a fost adoptată prin consens de 193 de state membre ale ONU. Prin Rezoluţie sunt invitate toate statele membre ale ONU şi părţile interesate să celebreze şi să promoveze conştientizarea unei Zile mondiale a bicicletei. Declaraţia încurajează statele membre să acorde o atenţie deosebită bicicletei în strategiile de dezvoltare şi să includă bicicleta în politicile şi programele internaţionale, regionale, naţionale şi subnaţionale.
Alianţa Mondială a Ciclismului şi Federaţia Europeană a Cicliştilor (ECF) au salutat rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cele două organizaţii făcând lobby pentru o Zi mondială a bicicletei, încă din 2016. Secretarul General al WCA şi ECF, Bernhard Ensink, a declarat, cu acest prilej, că bicicleta reprezintă "o sursă de beneficii sociale, economice şi de mediu - şi aduce oamenii împreună". El a precizat, conform https://ecf.com, că Rezoluţia ONU este o recunoaştere a contribuţiei ciclismului la obiectivele de dezvoltare durabilă. 
În acelaşi timp, cele două organizaţii, WCA şi ECF, apreciază munca extraordinară a lui Leszek Sibilski, profesor de sociologie la Colegiul Montgomery din Maryland, SUA şi a studenţilor săi, care au făcut o campanie susţinută pentru #WorldBicycleDay.
Alianţa Mondială a Ciclismului, lansată ca o iniţiativă a Federaţiei Europene a Cicliştilor la conferinţa Velo-city 2014 din Adelaide, Australia, este o reţea globală de organizaţii neguvernamentale şi ale societăţii civile, cu un interes substanţial în promovarea ciclismului. Obiectivul principal al reţelei nu este numai să promoveze ciclismul ca mijloc de transport în cadrul instituţiilor internaţionale, cum ar fi ONU, OCDE / ITF, Banca Mondială, dar şi să promoveze şi să sprijine schimbul de cunoştinţe, expertiză şi cooperare între asociaţii de ciclism şi organizaţii din întreaga lume. În prezent, WCA are peste 100 de membri din toate continentele.

Federaţia Europeană a Cicliştilor are peste 80 de membri din peste 40 de ţări şi îşi propune să unească asociaţiile cicliştilor din întreaga lume, oferindu-le o structură la nivel internaţional.
Evenimente de-a lungul timpului…


  • 1267: A fost menționat pentru prima dată oraşul Mediaş.



Cu toate că așezarea de la Mediaș apare pomenită într-un document încă din anul 1146, data general accesptată pentru prima mențiune documentară a Mediașului este 3 iunie 1267. Atunci localitatea apare sub denumirea de Mediesy. În documentele din perioada următoare, localitatea apare scrisă în forme diferite (Medies, Medgyes, Medyesch, Medwisch, etc.), în funcție de epocă sau de limba în care a fost redactat documentul.
Mediașul a fost singura așezare din zonă care fusese denumită civitas încă din anul 1359, dar în cursul secolului XV, începând cu anul 1407, se va reveni la denumirea de oppidum și villa, devenite mult mai constante în mențiunile documentare.
Incursiunea turcească în Transilvania din 1437-1438 duce la o accentuată decădere a Scaunului Mediaș, atât din punct de vedere economic cât și demografic. Având permanent prezent pericolul turcesc, între secolele XV-XVI, satele și târgurile mai mici, neputând asigura apărarea unor ziduri de mare lungime, au recurs la fortificarea bisericilor. Același fapt este identificat și în cazul Mediașului, care, într-o primă etapă, pe la mijlocul secolului XIV, ridică ziduri pe o suprafață restrânsă, întărite cu două turnuri. Ulteriorm după anul 1400, zidurile existente sunt supraînălțate și se proiectează construirea a încă trei turnuri unite cu centuri, prevăzute cu șanțuri de apă și drumuri de strașă, ridicate pentru protejarea zonei din jurul Bisericii Sfânta Margareta. Ansamblul acestor fortificații va purta denumirea de Castel (termen derivat din latinescul castellum, care desemnează un loc întărit, redută, fortăreață), prima sa atestare documentară datând din anul 1450.

  • 1841: S-a născut muzicianul Eduard Caudella ;



A fost un compozitor român de muzică de operă, violonist, dirijor, profesor și critic de muzică.violonist la curtea domnească a lui Alexandru Ioan Cuza. Ca și tatăl său, Eduard Caudella a predat la școala de muzică, iar între 1892 și 1901 a fost rector al Conservatorului.
A fost și primul profesor de muzică al lui George Enescu care, mai târziu, i-a dedicat lui E. Caudella lucrarea sa pentru vioară „Impresii din copilărie”
În cadrul Conservatorului din Iasi,Eduard Caudella a înființat prima orchestra simfonica , al cărei dirijor a fost.
1906: S-a născut Josephine Baker, cântăreață americană (d. 1975)
Josephine Baker (născută Freda Josephine McDonald la 3 iunie 1906 în Saint Louis, Missouri — d. 12 aprilie 1975 în Paris) a fost o dansatoare, actriță și cântăreață franceză de origine americană.
Participă și la cel de-al Doilea Război Mondial de partea aliaților, susținând prin acțiuni de spionaj Rezistența franceză condusă de Charles de Gaulle. A fost prima americancă decorată cu Croix de guerre.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial devine activă în Rezistența franceză. Participă la acțiuni de spionaj adunând informații de la diverși clienți germani, italieni sau japonezi, care intrau în barurile unde ea ținea spectacole. Mai mult, reușește să se inflitreze în rândurile ocupanților fasciști, fiind invitată la petrecerile ambasadei italiene din Franța.

  • 1946: Apărea pe piață o piesă vestimentară care va revoluționa industria modei și va șoca opinia publică și Biserica: costumul de baie în două piese.



Prima prezentare de costume de baie in doua piese a avut loc la Paris. Modelul a fost botezat “Bikini” dupa Atolul Bikini din Oceania, unde s-au efectuat, in 1945, mai multe experiente nucleare si unde, din cauza climei, se purta o tinuta sumara. La vremea aceea, femeile purtau la plaja un costum de baie intreg, fabricat din materiale foarte grele si care acoperea mare parte a corpului. Noul costum de baie, format din trei triunghiuri – unul pentru slip si celelalte doua pentru sutien, dezgolea corpul ca niciodata pana atunci. Propunerea nonconformista a fost cu greu imbratisata de femei, care abia peste 10 ani de la lansare au indraznit sa poarte la plaja costumul in doua piese. Vedetele au fost cele care au dat startul. Brigitte Bardot a avut curajul de a se expune cu un astfel de costum pe Riviera Franceza, atunci cand filma pentru pelicula „Si Dumnezeu a creat femeia”. Apoi alte nume mari precum Marilyn Monroe, Jackie Kennedie si Jane Mansfield au imbratisat aceasta piesa vestimentara.

  • 1953: S-a născut Patrick Blanc, botanist francez, om de știință și artist deopotrivă; 



S-a făcut remarcat datorită pereților vegetali care decorează fațadele sau holurile a numeroase muzee, hoteluri, clădiri comerciale sau de birouri din Paris, Madrid, Istanbul, Qatar, Kuala Lumpur sau alte mari orașe ale lumii.

Adevărate grădini verticale, creațiile lui Patrick Blanc au ca suport o structură verticală din metal, PVC și o pâslă foarte rezistentă la coroziune și cu o capilaritate ridicată, ce permite o distribuție uniformă a apei. Pe această pâslă își dezvoltă plantele rădăcinile.
La baza operelor sale stau zeci de ani de cercetare în Centrul Național de Cercetări Științifice din Paris, combinați cu călătorii de studiu în pădurile tropicale thailandeze.
Blanc a ajuns la concluzia că, pentru multe plante, solul nu reprezintă nimic mai mult decat un suport mecanic. Esențiale pentru dezvoltarea plantelor sunt apa, mineralele dizolvate în aceasta, precum și lumina și dioxidul de carbon necesare fotosintezei.
  • 1995: Bryan Adams ocupa locul intai in topurile din S.U.A. cu melodia “Have You Ever Really Loved A Woman”.

Să aveți o zi frumoasă!
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...