7 Iunie

Este a 158 zi a anului.
Au mai rămas 207 de zile până la sfârșitul anului. 
Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 57 m.

Citatul zilei

„Viitorul este suma paşilor pe care îi faci, inclusiv a celor mici, ignoraţi sau luaţi în râs.” (Henri Coandă   )

Ziua Mondială a Salariului Minim pe Economie

Salariul minim pe economie este valoarea cea mai mică a salariului orar, zilnic sau lunar pe care legea țării respective permite angajatorilor să-l acorde unui salariat. Primele țări în care s-a stabilit prin lege un salariu minim au fost Australia și Noua Zeelandă, la sfârșitul secolului al XIX-lea. În prezent salariul minim pe economie este fixat în peste 90% din țările lumii. În Germania nu există salariul minim pe economie, situația fiind similară și în țările nordice, țări în care există doar înțelegeri sectoriale între sindicate și patronate.

“România continuă să aibă al doilea cel mai mic salariu minim pe economie din Uniunea Europeană, după Bulgaria, deşi a înregistrat cea mai mare creştere din UE, de 95%, în ultimii şapte ani, arată datele publicate joi de Biroul de Statistică al UE, Eurostat.

Comparaţia realizată de către Eurostat ia în calcul nivelul salariului minim lunar de la 1 ianuarie 2008 şi 1 ianuarie 2015.

Exprimat în moneda locală, România a consemnat cel mai mare avans procentual al salariului minim, de 95%, de la 500 de lei la 975 de lei. România este urmată de Bulgaria, cu o urcare de 64%, şi Slovacia şi Letonia, cu creşteri de 58% şi, respectiv 57%.

Acest clasament este condus de Bulgaria, al cărei salariu minim lunar a avansat cu 64%, de la 112 euro la 184 de euro în intervalul analizat, fiind urmată de Slovacia, cu o creştere salarială de 58%, de la 241 de euro la 380 de euro.

Grecia a fost singura ţară din UE în care salariul minim pe economie a scăzut, declinul fiind de 14% în perioada analizată, de la 794 de euro pe lună la 684 de euro pe lună. În Irlanda, salariul minim a stagnat la 1.462 de euro pe lună.

Raportat la puterea de cumpărare, salariul minim pe economie a crescut în România cu cel mai rapid ritm dintre statele UE, avansul fiind de 79%.

Pentru a calcula paritatea la puterea de cumpărare, Eurostat foloseşte o unitate de măsură artificială numită standardul puterii de cumpărare (PPS).

În acest clasament, în urma României se află Bulgaria şi Letonia, fiecare cu o urcare de 67% ale salariilor în perioada 2008-2015, şi Polonia, cu o creştere de 60%.

Cu toate acestea, România rămâne şi în acest top în categoria statelor cu salarii sub 500 PPS (384 PPS), în condiţiile în care ţări ca Cehia, Polonia, Croaţia sau Slovacia, care au salarii minime sub 500 de euro în prezent, trec în grupa statelor cu salarii minime lunare de peste 500 PPS.

Pentru ţări precum Franţa, Germania sau Marea Britanie, unde salariul minim este stabilit la nivel de săptâmână sau oră, Eurostat a calculat rata lunară a salariilor minime ţinând cont de numărul de ore de lucru pe zi şi pe săptămână stabilit în ficeare dintre aceste state.”(Gandul.info)

Ziua internațională pentru conștientizarea trecerilor la nivel cu calea ferată

Uniunea Internationala a Cailor Ferate (UIC) si comunitatea feroviara europeana, alaturi de o serie de organizatii din sectorul rutier si Comisia Europeana au demarat in 2009 campania „Ziua Internationala pentru constientizarea trecerilor la nivel cu calea ferata”, cu scopul de a sensibiliza utilizatorii de drumuri si pietonii cu privire la riscurile aparute la trecerile la nivel cu calea ferata dar si pentru a schimba comportamentul acestora.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1099: Prima Cruciada. Incepe asediul Ierusalimului, care va dura pana la 15 iulie.

Cruciații au organizat asediul orașului, în timpul căruia asediatorii au suferit mai mult decât asediații, date fiind lipsa apei și a alimentelor din zona înconjurătoare. Ierusalimul era bine pregătit pentru respingerea unui asediu, iar guvernatorul fatimid Iftikar ad-Daula expulzase din oraș majoritatea creștinilor.

Dintre cei aproximativ 7.000 de cavaleri care luaseră parte la Cruciada Principilor, în fața zidurilor Orașului Sfânt mai ajunseseră doar aproximativ 1.500.

Alături de ei se mai aflau cam 12.000 de pedestrași.

  În tot timpul asediului, cruciații au încercat de mai multe ori să ia cu asalt zidurile fortificațiilor, dar au fost respinși.

Trupele genoveze, conduse de Guglielmo Embriaco, demontaseră deja corăbiile cu care sosiseră în portul Iaffa, folosind lemnul obținut pentru construirea unor turnuri de asediu.

Turnurile de asalt au fost împinse până in apropierea zidurile orașului în noaptea de 14 iulie, spre marea suprindere a apărătorilor, iar in dimineața zilei de 15 iulie  primul turn a atins secțiunea zidului de lângă poarta de nord-est și, în conformitate cu însemnările din Gesta, doi cavaleri flamanzi din Tournai (Lethalde și Engelbert), au fost primii care au intrat în oraș.

După ce creștinii au năvălit peste zidurile exterioare și au intrat în oraș, aproape toți locuitorii au fost uciși în acea după-amiază, în noaptea care a urmat și a doua zi dimineața. Musulamnii, evreii și chiar câțiva creștini  care mai erau în oraș, au fost masacrați fără nicio deosebire.

Mulți musulmani s-au refugiat în Moscheia al Aqsa, unde, în conformitate cu o însemnare din Gesta, „…măcelul a fost așa de mare, că oamenii noștri se bălăceau în sânge până la glezne…”

• 1654: Încoronarea lui Ludovic al XIV-lea - Regele Soare.

La data de 7 iunie 1654, a fost încoronat Ludovic al XIV-lea al Franţei, cunoscut și cu numele de Regele Soare, cel care va avea una din cele mai lungi domnii din istoria monarhiilor europene. Părinții săi, Ludovic al XIII-lea de Bourbon și Ana de Austria, l-au inițiat încă de mic în tainele educației aristocratice, de la mama sa moștenind indubitabila sa pietate catolică, iar de la tatăl sau a învățat să călărească și să tragă cu armele de foc. De-a lungul copilăriei, Ludovic a trecut pe lângă moarte de câteva ori, astfel la vârsta de cinci ani aproape s-a înecat într-una din piscinele palatului regal, fiind salvat "in extremis”, iar la nouă ani s-a îmbolnăvit de variolă și când medicii nu-i mai dădeau nici o șansă, tânărul Ludovic și-a revenit miraculos. De asemenea, el a fost victima unei grave intoxicații alimentare, dar din nou s-a vindecat miraculos. După moartea tatălui sau, Ludovic al XIII-lea, tânărul Ludovic nu împlinise încă cinci ani, dar a fost declarat rege, chiar dacă, conducerea statului era asigurată de o regență din care făcea parte mama sa, Ana de Austria și cardinalul Mazarin. În anul 1651 o sesiune specială îl declară pe rege major, iar încoronarea oficială va avea loc la data de 7 iunie 1654 la Reims, chiar dacă afacerile politice vor rămâne în mâna cardinalului Mazarin, până la moartea acestuia din anul 1661. A doua zi după moartea lui Mazarin, Ludovic i-a convocat pe oamenii care conduseseră până atunci Franța, spunându-le că a venit vremea să guverneze el însuși, iar în următorii 54 de ani, Regele Soare va fi propriul său prim-ministru, ocupându-se personal de introducerea noilor reforme în societatea franceză. De altfel, Ludovic al XIV-lea a avut una din cele mai lungi domnii din istoria europeană, anume 72 de ani, el fiind autorul celebrelor cuvinte „Statul sunt eu!”, rostite la Versailles atunci când l-a întrebat pe președintele Parlamentului de ce nu este de acord cu un proiect de lege propus de el. Președintele a răspuns ca parlamentarii s-au opus pentru că apără interesele statului, la care Ludovic a replicat cu autoritate: “Ale statului? Statul sunt eu!”. Perioada lui Ludovic al XIV-lea e considerată a fi una dintre cele mai bogate epoci artistice din istoria Franţei, deoarece sub patronajul sau se înființează Academia pentru Pictură şi Sculptură (1663), Academia de arhitectură (1671), Academia de Muzică (1672) şi Academia Franceză, care deși creată în 1635 va trece sub control regal în 1671. Prosperitatea epocii sale îşi găsește cea mai fidelă expresie la în Palatul de la Versailles, cel mai mare și cel mai impunător palat din Europa acelor vremuri. Astfel, victoriile politice ale lui Ludovic al XIV-lea şi dezvoltarea culturală din timpul domniei lui au adus Franţei, admiraţia întregii lumi, iar valorile şi modul de viaţă francez va deveni un model de referință pentru marile curţi regale europene.

• 1848: S-a născut Paul Gauguin, pictor francez (d. 1903)

Eugène Henri Paul Gauguin a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențându-i pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.

Pe urmele lui Gauguin, într-o călătorie în Tahiti

Detaliile despre viata lui Paul Gauguin constituie una dintre cele mai picante si mai exotice povesti din intreaga istorie a artei. Putini oameni au sacrificat si au pierdut atat de mult pentru a-si indeplini visele artistice. In tineretea sa, artistul s-a bucurat de o cariera de succes ca om de afaceri, ducand o viata linistita, stabila si un trai lipsit de griji. Apoi, apropiindu-se de varsta maturitatii, artistul a renuntat la toate aceste realizari, pentru a deveni pictor si pentru a putea lucra in regiuni indepartate si neexplorate ale lumii. Calatoriile lui Gauguin erau motivate de dorinta sa de a gasi un paradis terestru si de a-l imortaliza pe panza. Un timp a crezut ca a gasit aceste trasaturi primitive ale vietii umane in Bretonia, dar dorul de drum l-a indemnat sa plece in calatorii si mai indepartate spre insula Martinica, Insulele Marchize si Tahiti. In fiecare dintre aceste destinatii, artistul a fost dezamagit de imaginea traditiilor locale amenintate de influentele occidentale.

 Artistul neimpacat a creat un nou Paradis, fruct al imaginatiei sale, utilizand un stil gratios si cromatica tropicala pentru a ne transmite intr-un mod unic imaginea proprie despre misticismul primitiv.

Personalitate chinuita si nelinistita, dominata de dorinta de evadare, de a fugi spre realitati necontaminate, primitive, Gauguin reda aceasta tensiune in operele sale, creand in acestea si cu acestea, locul ideal al universului sau emotional. Pictura sa preia tusele poeticii impresioniste, fara a adera la aceasta in totalitate. Nerabdarea de a iesi din lumea aparentelor, pentru a intra in profunzime, il poarta spre o arta care, fara a se indeparta de elementele simbolice, incearca sa imbine adevarul emotional dincolo de aparenta realului , unde armoniile cromatice au semnificatii spirituale. In operele sale, natura si fantezia, adevarul si imaginatia se imbina. Cautarea unei sinteze de forme si armonii, ritm si muzicalitate a culorilor si anularea perspectivei creeaza o realitate poetica noua si obiectiva.

Paul Gauguin a fost unul din cei patru maestri ai post-impresionismului. Impreuna cu Cezanne, van Gogh si Seurat, a preluat principiile impresionismului inainte de a progresa dincolo de limitele acestui curent, dezvoltandu-si un stil propriu si unic.

Pe la jumatatea anilor 1880, a inceput o reactie impotriva impresionismului. Pentur unii artisti, principiile miscarii erau prea limitative; in incercarea de a surprinde efectele de lumina ale naturii, se putea argumenta ca tabloul devenea un mijloc artistic strict vizual. Isi pierdea dimensionalitatea spirituala. Stilul care s-a dezvoltat ca raspuns a fost simbolismul.

In pictura, simbolismul se deosebea de cel conventional, unde, de pilda, o clepsidra reprezenta timpul, iar o ancora, speranta crestina. In pictura simbolista, aceste conexiuni concrete erau evitate, artistii se straduiau sa faca din lucrarile lor imagini sugestive sau evocatoare.

Curentul a cunosctut numeroase expresii artistice. Unii pictori isi alegeau teme cu nuante mistice sau religioase, altii cautau o redare diferita a emotiilor prin distorsiuni ale culorilor, liniilor sau formei. Artisti cu stil total diferit ca van Gogh, Burne-Jones, Munch si redon pot fi toti descrisi ca pictori simbolisti.

Adeziunea lui Gauguin la miscarea simbolista era deja intr-un stadiu avansat spre sfarsitul anilor 1880. El i-a oferit lui Schuffenecker urmatorul sfat: "Nu copia prea mult din natra. Arta este un concept abstract; deviaza de la natura visand in fata ei, si gandeste-te mai mult la creatie in sine decat la rezultatul ei concret. Singurul mod de a ajunge la Dumnezeu este sa faci ce face el: sa creezi."

Abordarea culorii a suferit schimbari in timpul calatoriei in insula Martinica. Acolo, vegetatia luxurianta si lumina soarelui tropical l-au incurajat pe Gauguin sa foloseasca nuante mai indraznete si mai vibrante. S-a apropiat mai mult de stilul decorativ. Incepand deja cu peisajele din Martinica, este evidenta preferinta artistului pentru alaturarea petelor aprinse de culoare, in detrimentul unei canalizari asupra detaliilor amanuntite. Elementul decorativ a fost accentuat mai mult dupa intoarcerea din Bretonia, unde s-a inspirat din stampele japoneze.

Gauguin a imbinat armonios tendinta spre decorativism cu maniera sintetica, pe care a descoperit-o alaturi de Emile Bernard. Ambii experimentau formele si figurile simplificate.

Cealalta trasatura semnificativa a sintetismului era integrarea elementelor de diferite inspiratii intr-un singur tablou. Elementele in cauza erau de obicei inspirarte din natura, dar capatau adesea conotatii complet diferite odata cu asezarea lor intr-un nou context (Viziune dupa predica, Christ galben). Aceasta tendinta atinge apogeul in picturi precum Contele Barbares si De unde venim? Ce suntem? Incotro ne indreptam?.

Gauguin a murit pe 08 mai 1903 și este înmormântat în Calvary Cemetery în Insulele Marchize, Polinezia Franceză.

Multe dintre picturile sale târzii au fost achiziționate de către colecționarul rus Serghei Shchukin. O parte importantă a colecției sale este afișat în Muzeul de Artă Pușkin și în Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia.

Opera lui Gauguin a influențat o serie de artiști din secolul XX, precum Henri Matisse, Pablo Picasso, Georges Braque și Andre Derain.

Știați că…

O carte publicată în Germania, în 2009, Van Gogh’s Ear: Paul Gauguin and the Pact of Silence, scrisă de Hans Kaufmann și Rita Wildegans, susține că Paul Gauguin i-a tăiat urechea lui Vincent Van Gogh cu o sabie în timpul unei discuții aprinse, în 1888, și că ambele artiștii au fost de acord să spună Van Gogh a făcut el însuși asta.

• 1857: S-a încheiat la Paris, un Tratat de alianţă între Austria, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman 

care, încălcînd prevederile Tratatului de la Paris din 18/30 martie 1856, hotăra ca Delta Dunării şi Insula Şerpilor să fie repuse sub suzeranitatea Porţii Otomane.

În urma Războiului Crimeii, Rusia fusese obligata sa cedeze către Principatul Moldovei, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, Delta Dunării, insula Șerpilor (anexate în 1829) și partea de sud a Bugeacului (anexat în 1812).

Inițial, sultanul otoman, suzeran al Moldovei, revendicase și cedarea Cetății Albe (pe atunci “Ak-Kerman”) de Rusia către Moldova, pentru a relua el însuși direct în stăpânire Delta și insula Șerpilor.

În final Turcia recuperează Delta Dunării și insula Șerpilor, dar fără ca Moldova să recapete Cetatea Albă.

Protocolul de la Paris semnat la 6 ianuarie 1857 stabilea că Insula Șerpilor va aparține statului posesor al gurilor Dunării (în acel moment Imperiul Otoman), care se obliga să întrețină pe insulă un far pentru navigația navelor ce treceau pe Dunăre spre portul rusesc Odesa.

Tratatul adițional de la Paris din 2/19 iunie 1857, confirmă aceste hotătâri.

• 1879: S-a născut Knud Rasmussen, explorator, antropolog și etnolog danez

În 1910 pune bazele orașului Thule, în nordul Golfului Melville, cu scopul de a realiza un centru comercial pentru populația locală, o fundație având menirea de a ridica nivelul material, cultural și spiritual al eschimoșilor și o bază de expediții în regiunile polare.

De aici, Rasmussen a organizat celebrele expediții Thule, în număr de șapte care au contribuit foarte mult la cunoașterea Groenlandei și Arcticii americane (1911-1933).

În 1912 reușește să traverseze, împreună cu Peter Freuchen, Groenlanda, în extremitatea sa nordică, de la Thule la fiordurile Danmarks și Independence, stabilind un record de viteză (cei 1 230 km. au fost străbătuți cu 65km./zi) și demonstrând că nu există nici un canal între Țara (peninsula) Peary și insula Groenlanda.

În anii 1916-1918 explorează marile fiorduri de pe coasta nordică a Groenlandei, iar în 1919 face cercetări etnografice pe insula Angmagssalik de pe coasta de Sud-Est a marii insule.

În perioada 1921-1924 Rasmussen organizează și conduce cea de-a cincea expeditie Thule , considerată ca cea mai mare călătorie din istoria Arcticii în sănii trase de câini, prilej cu care vizitează și studiază toate grupurile de eschimoși din Groenlanda până la strâmtoarea Bering. Pleacă (7 septembrie 1921) din Upernavik, de pe coasta vestică a Groenlandei, împreună cu cartograful Peter Freuchen, arheologul Therkel Mathiassen, etnologul Kaj Birket-Smith și alții. Străbate strâmtoarea și golful Hudson, prima iernare realizând-o la vest de acesta, unde trăiește în mijlocul eschimoșilor caribu, a căror viață era legată de migrațiile renilor, care nu cunoșteau pescuitul și nu foloseau focul.

• 1886: S-a născut savantul român Henri Coandă, om de ştiinţă, cel care a construit şi testat primul avion cu reacţie şi a descoperit fenomenul aerodinamic numit „efectul Coandă”.

A absolvit Şcoala Superioară de Aeronautică din Paris şi a urmat cursuri de specializare la câteva universităţi europene.

În decembrie 1910, la Issy les Moulineaux, cu ocazia celui de-al doilea Salon Internaţional de Aeronautică de la Paris, Coandă a prezentat şi pilotat primul avion cu reacţie din lume.

Realizat după un proiect propriu, aparatul a întâmpinat probleme în timpul zborului, dar tocmai aceste neajunsuri de funcţionare l-au determinat pe savantul român să descopere efectul care îi poartă numele.

În anul 1934, Coandă a obţinut brevetul pentru invenţia „Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid”.

Noul fenomen fizic descoperit, „devierea unui jet plan de fluid ce pătrunde în alt fluid în vecinătatea unui perete convex”, a fost denumit „efectul Coandă”.

A intrat în istorie ca pionier al aviaţiei cu reacţie.

• 1921: S-a semnat Convenţia de alianţă româno-iugoslavă, care a consfinţit înfiinţarea Micii Înţelegeri (Mica Antantă) ca organizaţie politică.

Printre mijloacele preconizate de cercurile politice şi militare din România menite să asigure şi să apere independenţa naţională şi integritatea teritorială a statului, un loc important l-au ocupat alianţele politico-militare cu acele ţări a căror politică externă urmărea obiective similare cu cele ale României.

Aşadar, alianţele politico-militare realizate de România în anii interbelici au vizat obiectivele legitime de apărare fixate prin politica generală a statului unitar, de respingere a oricărei agresiuni, de menţinere a statu-quo-ului, a păcii şi securitaţii în sud-estul şi estul continentului, la nivelul întregii Europe.

Demersurile politico-diplomatice româneşti porneau de la considerentul că România, în alianţă cu alte state mici şi mijlocii din Europa de orientare antirevizionistă, putea juca un rol important în contracararea acţiunilor agresive ale forţelor războiului.

Astfel, pe 7 iunie 1921, s-a semnat Convenţia de alianţă româno-iugoslavă, care a consfinţit înfiinţarea Micii Înţelegeri ca organizaţie politică, din care făcea parte şi Cehoslovacia.

Mica Înţelegere a fost rezultatul situaţiei internaţionale nesigure de după Primul Război Mondial, în care Societatea Naţiunilor abia fusese creată, iar puterile învingătoare exercitau presiuni asupra aliaţilor mai mici.

Mai mult, alianţa a fost grăbită de încercarea de restaurare întreprinsă de Carol de Habsburg, dar şi de planul francez de întemeiere a unei confederaţii danubiene, care ar fi presupus o slăbire a suveranităţii naţionale a celor trei state.

România, Cehoslovacia şi Iugoslavia s-au apropiat tot mai mult şi în final au format o alianţă, pentru a impune respectarea tratatelor de pace şi recunoaşterea pe plan internaţional a integrităţii lor teritoriale.

• 1929: Vaticanul devine stat suveran

Vatican, oficial Statul Cetății Vaticanului, (în italiană Stato della Città del Vaticano, în latină Status Civitatis Vaticanae) este un mic stat suveran al cărui teritoriu constă dintr-o enclavă în orașul Roma, Italia. Reşedinţa papilor, situată în inima Romei, este cel mai mic stat independent din lume, având o lungime de circa 900 de metri şi o lăţime de 600 metri, cu o suprafaţă totală de numai 0,44 hectare.

 Statul este condus de către episcopul Romei, Papa, și astfel poate fi considerat un stat ecleziastic în care funcțiile înalte sunt ocupate de către clerici. În zilele noastre, Vaticanul este cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeței și al numărului de locuitori. Este reședința teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instituțională reprezentată de către papă, episcopul Romei și prin urmare principala reședință ecleziastică a Bisericii Catolice.

Are o armată proprie constând din celebra Garda Elveţiană. Statul papal a luat fiinţă în secolul al XVIII-lea, după ce Papa a intrat în posesia zonelor bizantine din Italia Centrală.

Roma a devenit astfel treptat centrul religios al Bisericii Catolice. După ocuparea Romei de către trupele italiene în anul 1870, papa s-a retras din Vatican, după ce acesta a fost încorporat de Piemont.

Statul a luat fiinţă prin Tratatul de la Lateran, în perioada cât premier a fost Benito Mussolini. Denumirea statului provine din latină de la Mons Vaticanus, Colina Vatican. Este parte a Mons Vaticanus şi a fostelor câmpuri vaticane unde au fost construită Biserica „Sfântul Petru”.

Numele locului este antic predatând creștinismul. Denumirea provine din limba latină Mons Vaticanus, Colina Vatican. Este parte a Mons Vaticanus și a fostelor câmpuri Vaticane unde a fost construită Bazilica Sfântul Petru. Aici se mai află și rezidența papilor numită Palatul Apostolic cu Capela Sixtină și muzeele Vaticanului, dar și cu multe alte clădiri. Zona nu a fost niciodată încorporată total în aglomerația urbană a Romei până la sfârșitul secolului trecut fiind separată de oraș de fluviul Tibru.

Imagini Vatican 

Teritoriul include Piața Sfântul Petru care nu a putut fi izolată de restul Romei și astfel o mare parte a graniței imaginare cu Italia urmărește extremitatea pieței și se unește cu Piazza Pio XII și Via Paolo VI. Deși nu au fost incluse din punct de vedere tehnic în teritoriul Vaticanului de către Tratatul de la Lateran, unele proprietăți ale Sfântului Scaun au un statut extrateritorial, asemănător celui al ambasadelor. Acestea includ rezidența papală de vară de la Castel Gandolfo de pe dealurile din apropiere, Bazilica Laterană, bazilicile Santa Maria Maggiore și Sf. Paul în afara zidurilor precum și o serie de clădiri de la Castelgandolfo. Acestea sunt patrulate de agenți de poliție ai Vaticanului și nu de poliția italiană. În piața Sfântul Petru ordinea este asigurată de ambele servicii de poliție.

• 1930: În România, regenta instituită la moartea regelui Ferdinand I demisioneaza.

Guvernul roman a preluat puterile si prerogativele constitutionale si, in virtutea acestora, l-a detronat pe regele Mihai, aflat sub regenta.

Pe data de 8 iunie 1930, tatal sau, Carol al II-lea, revenit clandestin in tara, a fost proclamat rege in fata camerelor reunite ale Parlamentului.

Pentru prima oara in istoria moderna a Europei un tata urma la tron fiului sau…

• 1940: S-a născut Tom Jones, pe numele adevărat Sir Thomas Jones Woodward, cântăreț britanic

Tom Jones a devenit faimos la mijlocul anilor '60 prin interpretarea exuberantă purtând pantaloni strâmți și bluze cu gulere largi, în stilul modern de haine la modă în vremea aceea. A fost cunoscut pentru sex-appealul său evident încă dinainte de a deveni un lucru necesar pentru oricare alt cântăreț.

În 1963 Jones devine printr-o ocazie lider vocalist în trupa „Tommy Scott and the Senators”, cu care cântă o perioadă de timp la asociația Young Men Club Association din localitatea Cwmtillery din Marea Britanie. Îmbrăcați în haine de piele trupa devine cunoscut în Țara Galilor. Astfel, începând cu anul 1963 Tom Jones îi ia locul vechiului vocalist Tommy Redman care nu apare la un concert al trupei într-un centru YMCA. După părăsirea trupei a lui Tom Jones, aceasta își continuă activitatea muzicală și își schimbă numele în „The Playboys”, apoi în „The Squires”. Așa începe cariera solo lui Tom Jones.

Cariera solo

Pe când cânta cu formația „Tommy Scott and the Senators”, Tommy Jones este remarcat de Gordon Mills. Acesta îi propune să îl reprezinte și îi schimbă numele de scenă din "Tommy" în Tom Jones. Gordon Mills era la vreme aceea manager cu experiență care îl mai lansase pe cântărețul Engelbert Humperdinck.

Reprezentat de managerul său londonez Gordon Mills, Tom Jones părăsește trupa Tommy Scott and the Senators. Companiile de înregistrări considerau stilul său crud și neprelucrat. Vocea lui, foarte răgușită și mișcările care copiau mișcările lui Elvis, care a fost un personaj care i-a infulențat stilul, vor fi doar piedici la începutul afirmării. Casa de înregistrări Decca s-a arătat singura interesată, și astfel Tom Jones a înregistrat în 1964 single-ul Chills and Fever.

Single-ul nu a avut mare succes, însă următorul single, It's Not Unusual, (lansat în anul 1965 și scris împreună cu Les Reed), a fost un hit-single instantaneu. Postul de radio BBC a refuzat inițial să îl difuzeze.

Tom Jones I Who Have Nothing

• 1947: lua ființă, prin ordinul Ministrului Armatei, Mihail Lascăr, echipa de fotbal Steaua București. 

Este clubul romanesc cu cel mai mare succes pe plan național si pe plan internațional, a castigat cele mai multe campionate, cupe si supercupe ale Romaniei, obținand 23 de titluri in Liga I, 21 de Cupe ale Romaniei si 5 Supercupe. 

Steaua Bucuresti a fost prima echipa din estul Europei si singura din Romania care a castigat Cupa Campionilor Europeni si a doua echipa est-europena si unica din țara ce are in palmares Supercupa Europei.

• 1952: S-a născut Orhan Pamuk, unul dintre cei mai renumiți scriitori turci contemporani, 

laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 2006, pentru descrierea sufletului melancolic al orașului lui natal și a simbolurilor de contrast și sinteză culturală pe care acest oraș le înmănunchează.

Operele sale au fost traduse în peste 40 de limbi și publicate în peste 100 de țări.

A primit mai multe premii naționale și internaționale, printre care premiul Orhan Kemal în 1983, în Turcia, premiu IMPAC (2003) și cel al Librarilor Germani (2005).

Timpul e un cadou preţios, care ne e dat să devenim, în interiorul lui, mai inteligenţi, mai buni, mai maturi, mai desăvârşiţi.

• 1954: Apare Ford Edsel

In aceasta zi Ford Motor Company desemneaza o echipa de desenatori pentru a crea o masina total noua, numita mai tarziu Edsel. Modelul este cunoscut ca fiind unul cu cele mai spectaculoase esecuri din industria automobilistica americana.

La mai bine de sase ani de esecuri, Edsel a devenit un automobil de colectie, de nivel inalt, printre colectionarii de automobile. Un model obisnuit se putea vinde cu 100.000 de dolari, in timp ce modelele rare, ca decapotabila din 1960, putea ajunge si la 200.000 de dolari.

In timp de designul era considerat urat, dupa cinci ani, multi producatori de automobile, ca Pontiac si Alfa Romeo, au adoptat cu succes grila fata verticala, pe modelele lor.

• 1958: S-a născut Prince, cântăreț, textier, producator de muzică American

O figură excentrică a show biz-ului, Prince a scos de-a lungul carierei peste 40 de albume, care s-au vândut în 100 de milioane de exemplare.

Prince a părăsit scena vieţii, dar fanii se vor bucura, în continuare, de muzica lui, multă vreme de acum încolo. O figură excentrică a show biz-ului, Prince a scos de-a lungul carierei peste 40 de albume, care s-au vândut în 100 de milioane de exemplare.

În 2007, Prince a electrizat publicul de la Superbowl cu un show pe o ploaie torenţială.  A fost unul dintre momentele memorabile din cariera marelui artist, născut pe 7 iunie 1958 în Minneapolis.

Tatăl lui, un cântăreţ de jazz, l-a botezat Prince Rogers, după numele formaţiei în care evolua la acea vreme.

De-a lungul celor 35 de ani de carieră, s-a reinventat necontenit. A avut nenumărate nume de scenă, printre ele, Prince şi The Symbol. La un moment dat i se spunea "Artistul cunoscut în trecut drept Prince".

În muzică a experimentat tot timpul. Cele 42 de albume ale sale au pic de soul, un pic de rock şi o solidă bază funk. Poate cel mai cunoscut rămâne Purple Rain, lansat în 1984.

Prince şi-a dezvoltat talentul în nenumărate direcţii. Era compozitor, dansator, regizor, producător muzical. Şi putea cânta la toate instrumentele care apăreau enumerate pe coperţile albumelor sale.

Prince a câştgat 7 premii Grammy. Interpretările sale au făcut să bată mai repede inimile a milioane de fane. Şi multe ditnre versurile pe care le-a scris au şocat prin aluziile sexuale. Totuşi, artistul vorbea extrem de puţin despre viata lui personală.

A dat  chiar un interviu la BBC în care nu a scos niciun cuvânt.În schimb, la CNN a vorbit puţin.

Prince a fost căsătorit de două ori. De prima soţie, frumoasa Matye Garcia, s-a îndrăgostit când aceasta avea numai 16 ani, iar el avea de două ori vârsta ei. Artistul a avut relaţii amoroase cu multe femei celebre, printre ele, Kim Basinger, Madonna şi Carmen Electra.

Încă de la primele apariţii în public în anii 1970, Prince a fermecat publicul cu mişcările sale dinamice pe scenă, cu stilul său vestimentar şi felul de a privi. Întotdeauna iconoclastic, niciodată plictisitor, artistul a purtat mereu haine colorate, adesea îndrăzneţe, afirmă jurnaliştii de la Billboard.com, care au publicat un amplu articol dedicat stilului vestimentar afişat de starul american de-a lungul anilor. 

O prezenţă singulară, funky, excentrică şi eclectic

Stilul vestimentar adoptat de cântăreţul american Prince, care purta întotdeauna pe scenă pantofi cu toc, pantaloni strălucitori, cu accesorii dintre cele mai uimitoare sau în exces, costume elegante sau extravagante, coafuri afro sau clasice, a fost unic, iar apariţiile scenice ale starului au fost mereu inegalabile.

În martie 1981, fără să fie timid, în epoca ”Dirty Mind”, Prince a cântat îmbrăcat într-o jachetă fără mâneci, o bandană la gât, cu coapsele dezvelite şi lenjerie neagră, la Flipper's Roller Disco Boogie Lounge, în Los Angeles.

O altă vestimentaţie rock, surprinzătoare, a fost aceea purtată în 1985 - un costum din două piese, cu desene răsucite în multe nuanţe, în perioada în care albumul ”Around the World in a Day” a ajuns pe rafturile magazinelor de muzică.

Tot în 1985, Prince a purtat pe scenă o jachetă pastel împânzită de perle, cu guler foarte înalt, o cămaşă albă şi o mulţime de pene roz, cu părul cârlionţat în stilul pe care l-a adoptat pentru celebra apariţie din filmul ”Purple Rain”.

Pe 19 februarie 1985, Prince a purtat într-un concert susţinut în California, un costum din dantelă albă din două piese. De asemenea, asimetriile au fost una dintre caracteristicile modei sale. O cămaşă neagră cu mâneci tăiate în formă de semicilindru pe mâneca dreaptă, mâna stângă rămânând dezgolită complet, a fost costumaţia purtată de artist tot în California, la Fabulous Forum. Pantalonii negri cu talie înaltă au fost accesorizaţi cu o curea strălucitoare, cu cea mai mare parte a torsului rămânând dezgolită.

Cu părul tăiat scurt, în 1986, Prince şi-a primit publicul într-o cămaşă fără mâneci, mulată pe corp şi pantaloni cu butoni, în acelaşi an single-ul ”Kiss” de pe albumul ”Parade” ajungea pe primul loc în topul american.

Puţin mai rezervat decât de obicei, Prince a purtat, degajat, un costum deschis şi cravată pe stadionul Wembley din Londra, pe 14 august 1986.

Prince a ştiut întotdeauna să îşi ”condimenteze” stilul vestimentar. În locul unei cămăşi negre simple şi pantaloni albi, Prince a ales buline pentru show-ul său din Philadelphia, pe 18 octombrie 1988, la puţin timp după ce a lansat albumul ”Lovesexy”.

Îmbrăcat în pantaloni albi cu talie foarte înaltă, fără cămaşă şi cu o vestă care abia se zărea, Prince a lăsat vântul să-i fluture părul, într-o apariţie scenică din 1990.

La Londra, pe 16 iunie 1992, anul în care Prince şi-a schimbat numele într-un simbol, uşor-bărbos s-a îmbrăcat în auriu cu înflorituri purpurii.

Altădată, în 1993, a purtat o caschetă de poliţist şi, cu faţa acoperită de lanţuri, a cântat cu un microfon în formă de pistol, la New York.

În piele albastră, cu codiţe, Prince a urcat în septembrie 1999, pe scena de la MTV Video Music Awards la Metropolitan Opera House în New York.

În faţa presei, în timpul unei conferinţe la New York din mai 2000, Prince a apărut îmbrăcat într-un pulover pufos alb, având ochelari cu lentile galbene. Atunci, a anunţat detalii legate de ”Prince: A Celebration”, un festival de şapte zile, organizat în reşedinţa sa Paisley Park din apropiere de Minneapolis, în luna iunie a acelui an.

Spilcuit, într-un costum cu dungi-pin şi cămaşă şi pălărie roşii, Prince a cântat la cea de-a 19 ediţie a Rock & Roll Hall of Fame, ceremonie care a avut loc la Waldorf Astoria Hotel în martie 2004.

În 2007, a preferat o ţinută mai rezervată, alegând doar articole de vestimentaţie negre - pantofi, pantaloni, helancă, jachetă şi pălărie - la ediţia din acel an a partidei de baschet All-Star Game, organizată în oraşul Las Vegas.

A purtat tot o ţinută neagră şi în 2013, la gala premiilor Grammy din acel an.

Stilul lui a îmbinat eleganţa cu extravaganţa, modernul cu clasicul, simplitatea cu excesul, dar de fiecare dată surprinzând, nefiind niciodată ridicol sau neadaptat, afirmă jurnaliştii de la Billboard.com.

Cântăreţul american a murit la vârsta de 57 de ani, la reşedinţa sa din Paisley Park, un orăşel din statul Minneapolis. Trupul neînsufleţit al artistului american a fost descoperit joi dimineaţă.

Cântăreţ, compozitor, aranjor şi instrumentist, considerat unul dintre cei mai inventivi muzicieni din epoca modernă, Prince s-a inspirat din artişti aparţinând unor genuri muzicale diferite, precum James Brown, The Beatles şi Jimi Hendrix. Printre piesele sale de succes se numără cântece precum ”Little Red Corvette”, ”Let's Go Crazy” şi ”When Doves Cry”.

Originar din Minneapolis, a devenit cunoscut la sfârşitul anilor 1970 cu piesa ”Wanna Be Your Lover” şi în următoarele decenii a cucerit publicul şi topurile muzicale cu albume precum ”1999” şi ”Purple Rain”.

A câştigat şapte premii Grammy şi a cântat în pauza galei Super Bowl din 2007, realizând cu acea ocazie unul dintre cele mai spectaculoase show-uri din cariera sa.

Albumele lansate de Prince s-au vândut în peste 100 de milioane de copii şi a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original cu single-ul ”Purple Rain”.

Purple Rain - Prince

• 1962: Începând cu această zi automobiliştii elveţieni nu mai trebuiau să coboare din maşină pentru a îşi rezolva treburile bancare, Credit Suisse, sau Schweizerische Kreditanstalt (SKA) cum se numea în acea vreme inaugurând un sistem inovativ primul drive-in bancar. 

Cei mai mulţi dintre noi cunosc sistemul de la fast food-uri, diferenţa este că aici în loc să îţi primeşte porţia de mâncare puteai să extragi bani din cont sau să ai o întrevedere din maşină cu un consultant bancar.

Prima astfel de unitatea bancară automobilistică s-a deschis în centrul oraşului Zurich, având 8 ghişee pentru automobile cu volan pe stânga şi unul pe dreapta. Sistemul era destul de ingenios şi printr-un sistem mecanic. Ulterior acest sistem a fost propagat şi în Marea Britanie, dar mai ales în USA acolo unde este foarte popular.

În Euorpa acest sistem a apărut însă la fel de repede precum a dispărut. Aglomeraţia care se crea în zonele centrale, determina şoferii să evite incursiunile pe patru roţi la bancă. Astfel în 1983 oficiul bancar din Zurich a fost închis pentru că nu mai genera profit. În USA acest sistem încă mai există şi unii chiar îl mai folosesc.

Să aveți o zi frumoasă!