8 Iunie

Este a 159-a zi a anului.
Au mai rămas 206 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 58 m.

Citatul zilei

"Artistul are nobila menire de a face lumină în adâncurile sufletului omenesc." (Robert Schumann)

Ziua Mondială a Oceanelor (World Ocean Day)

Ziua Oceanul Planetar se sărbătorește din 8 iunie 1992, la summit-ul mondial de la Rio de Janeiro, Brazilia, însă nu este încă recunoscută drept sărbătoare internațională de Națiunile Unite. La data declarării, erau definite patru obiective, reflectate prin proiectul propus pentru anul 2009: „Seas the day!” (trimitere la maxima „Trăiește-ți clipa”, tradusă în engleză ca „Seize the day”).

Ziua Oceanului Planetar este în fiecare an o ocazie de a onora produsele pe care oceanul le oferă economiei mondiale, ca de exemplu peștele și, de asemenea, posibilitatea de a-l naviga și amintește de fiecare dată situația precară în care se află Oceanul Planetar care, în urma poluării intensive a apei, a pierdut pe parcursul istoriei zeci de specii de animale și plante acvatice.

Oceanele acoperă aproximativ două treimi din suprafața Pământului și sunt fundamentul vieții pe Pământ, ele facilitând legătura între oameni de pe întregul Pământ, indiferent unde locuiesc. De asemenea, generează cea mai mare parte a oxigenului pe care îl inspirăm, absorb o mare parte din emisiile de dioxid de carbon, asigură hrană și nutrienți și reglează clima. Acestea sunt importante din punct de vedere economic în special pentru țările care se bazează pe turism și pescuit și totodată servesc comerțului internațional.

Din păcate, presiunile umane, inclusiv pescuitul excesiv, ilegal, nedeclarat și nereglementat, pescuitul distructiv, precum și practicile nesustenabile de acvacultură, poluarea marină, distrugerea habitatelor, speciile străine, schimbările climatice și acidificarea oceanelor au un impact negativ semnificativ asupra oceanelor și mărilor lumii. Pacea și securitatea sunt, de asemenea, esențiale pentru a ne bucura pe deplin de beneficiile care pot fi obținute din oceane și pentru dezvoltarea lor durabilă. În scopul de a asigura sănătatea și siguranța comunităților noastre și a generațiilor viitoare este imperativ să ne asumăm responsabilitatea de a avea grijă de ocean, deoarece el la rândul său are grijă de noi. 

Motive pentru a sarbatori Ziua oceanelor:

• Oceanele genereaza majoritatea oxigenului pe care il respiram

• Oceanele ne ofera hrana

• Oceanele regleaza clima globala

• Oceanele purifica apa pe care o bem

• Oceanele ne ofera multe din substantele necesare pentru medicamente

Ziua oceanelor reprezinta o ocazie buna de a ne informa asupra oceanelor si asupra relatiei noastre cu ele, de a aduce in centrul atentiei rolul important pe care oceanele il au in viata noastra si ce putem face pentru a le proteja.

Oceanele acopera aproape 75% din suprafata planetei, adapostesc o multime de vietuitoare si plante si sustin ciclurile climatice, fundamentul vietii pe Pamant. Fara oceane viata pe Pamant s-ar stinge.

Stiati ca?

• 1,5 miliarde de locuitori ai planetei, adica un sfert, nu au acces la apa potabila, iar 2,6 miliarde (40%) nu au acces la servicii de salubritate.

• Apa dulce contaminata si rezervele de apa tinute in conditii neigenice sunt cauza a 10% din imbolnaviri in tarile sarace.

• In Antartica se gaseste 90% din volumul total de gheata de pe glob, contitatea fiind echivalenta cu debitul tuturor raurilor planetei pe o perioada de 650 ani.

• In state arabe precum Kuweitul apa este foarte pretioasa, scumpa si se foloseste pana la ultima picatura, fiind importata la schimb cu petrolul. 

Accentul la acțiune pentru anul 2018: prevenirea poluării din plastic și încurajarea soluțiilor pentru un ocean sănătos. Poluarea din materiale poluante provoacă daune minore resurselor noastre marine.
De exemplu:

• • 80% din totalul poluării din ocean provin de la oameni pe uscat.
  • 8 milioane de tone de material plastic pe an ajung în ocean, provocând un dezastru asupra faunei sălbatice, pescuitului și turismului.
  • Poluarea din plastic costă viața a 1 milion de păsări marine și 100 000 de mamifere marine pe an. Peștii mănâncă din plastic și mâncăm peștele.
  • Plasticul provoacă 8 miliarde de dolari în daune ecosistemelor marine în fiecare an.

Ziua Internațională a Expozițiilor

Pentru prima dată în istorie, 8 iunie 2016 a fost proclamată Ziua Mondială a Expozițiilor! La inițiativa UFI (Asociația Globală a Industriei de Expozitii, Paris), reprezentanții businessului expozițional, 29 de asociații expoziționale naționale din Asia, America, Africa, Orientul Mijlociu și Europa, au decis să-și unească eforturile pentru a arăta lumii rolul industriei de expoziții în economia mondială.

Obiectivul principal al acestei inițiative este de a atrage atenția societății asupra industriei de expoziții, importanței acestora pentru mediul de afaceri și, implicit, asupra dezvoltării economice a regiunilor și a țărilor în ansamblu. Prin organizarea Zilei Mondiale a Expozițiilor se dorește de a transmite publicului larg informații ample, care vor ajuta la promovarea indistriei expoziționale.

Inițiatorul evenimentului - Organizația Mondială a Industriei de Expoziții (UFI) - a fost înfiintat în 1925. Aceasta reunește 680 de centre și companii expoziționale din 83 de țări ale lumii. Anual, membrii UFI organizează aproximativ 40 de mii de expoziții. In fiecare zi, în lume, sunt organizate în medie 85 de expoziții.

Cele mai mari evenimente expoziționale din întreaga lume sunt vizitate anual de 260 de milioane de oameni. Suprafața totală pe care se desfășoară toate expozițiile din întreaga lume este de 124 de milioane de metri pătrați sau echivalentul a 30 de mii de terenuri de fotbal. Participanții și vizitatorii expozițiilor  cheltuiesc aproximativ 100 de miliarde de euro pe an. Numărul de angajați implicați în industria de expoziții din întreaga lume ajunge la 700 de mii de persoane.

Evenimente de-a lungul timpului...

• 1668: La puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al Ungro-Vlahiei, în timpul domnitorului Radu Leon, s-a hotărât oficial ca biserica din Dealul Viilor din Bucureşti să devină Catedrală mitropolitană.

Această calitate şi-a păstrat-o până în anul 1925 când, prin ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, a devenit Catedrală patriarhală. Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), construcţia, începută în anul 1656, a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău

• 1671: S-a născut compozitorul si violonistul italian Tomaso Giovanni Albinoni ; ( d.17 ianuarie 1751).

A scris circa cincizeci de opere dintre care 28 au fost scrise in Veneția între 1723 și 1740, dar în prezent este citat în principal pentru muzica sa instrumentală.

Muzica sa instrumentală a atras atenția în mod deosebit lui Johann Sebastian Bach, care a scris cel puțin două dintre fugile sale pe teme de Albinoni și a folosit în mod constant basul la exercițiile de armonie pentru elevii săi.

Mare parte a operei lui Albinoni s-a pierdut în cel de al II lea război mondial, prin distrugerea Bibliotecii de stat din Dresda, astfel încât se cunoaște foarte puțin din viața și opera sa de după mijlocul anilor 1720.

Faimosul sau Adagio in Sol Minor  a fost reconstituit de Remo Giazotto , după un fragment al părții lente din trio sonata, ce s-a descoperit printre ruinele Bibliotecii de stat din Dresda.

 Tomaso Giovanni Albinoni - Adagio In G Minor 

• 1743: S-a născut aventurierul italian Alessandro Cagliostro, urmărit penal în afacerea colierului de diamante în care au fost implicaţi regina Franţei, Marie Antoinette, şi Prinţul Louis de Rohan.

A fost închis, la Bastilia, nouă luni, dar, în cele din urmă, a fost achitat, atunci când nicio dovadă nu a putut fi găsită privind implicarea sa în această afacere.

Cu toate acestea, el a fost obligat să părăsească Franţa şi a plecat în Anglia.

Cagliostro  a părăsit Anglia pentru a vizita Roma, iar la 27 decembrie 1789, a fost arestat şi încarcerat în Castel Sant’Angelo. Curând după aceea, el a fost condamnat la moarte, sub acuzaţia de a fi mason.

Papa i-a schimbat sentinţa, la închisoare pe viaţă , iar după ce a încercat să evadeze, a fost mutat la Cetatea San Leo, unde a şi murit.

• 1810: S-a născut Robert Schumann, compozitor german (d. 1856)

Robert Schumann (n. 8 iunie 1810 – d. 29 iulie 1856) a fost un compozitor și pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăți a secolului XIX. Un intelectual, precum și un estet, muzica sa, mai mult decât a oricărui alt compozitor, reflectă adânca natură personală a romantismului. Introspectiv și adesea capricios, începuturile sale muzicale erau o încercare de a se desprinde de tradiția formelor și structurilor clasice pe care le considera prea restrictive. Puțini l-au înțeles în timpul vieții sale, însă o mare parte din muzica sa este considerată acum îndrăzneață în originalitatea armoniei, ritmului și formei. Locul său este printre fruntașii romantismului german.

La paisprezece ani a scris un eseu despre estetica muzicii, dar a si contribuit la un volum editat de catre tatal sau cu titlul "Portrete ale barbatilor celebri". Aflat inca in scoala la Zwickau, citea, in afara de Friedrich Schiller si Johann Wolfgang von Goethe, pe Lord Byron si autorii greci de tragedii. Insa cea mai mare, dar si cea mai indelunga influenta literara exercitata asupra sa, a fost fara indoiala cea a lui Johann Paul Friedrich Richter, evidenta in romanele sale din tinerete, "Juniusabende" si "Selene", dintre care primul a fost completat in 1826.

Schumann a fost chintesenta artistului a carui viata si munca intruchipeaza ideea de  romantism in muzica.

Schumann a fost inconfortabil cu forme muzicale mai mari, cum ar fi simfonie si concert (totusi, lucrari reprezentative in aceste genuri contin momente de mare frumusete), exprimandu-si intreaga gama de geniul sau liric in cantece si piese scurte pentru pian.

Extraordinar capacitatea a lui Schumann de a traduce profund, delicat  si uneori trecator - stari ale sufletului sunt exemplificate in lucrari, cum ar fi ciclul de cantece Dichterliebe(Poet's Love A), dupa Heinrich Heine, si stralucitoare colectiilor sale de piese de pian scurt, inclusiv Phantasiest cke (Fantastic bucati), Kinderszenen (Scene forma copilariei), si Waldszenen (Forest Scene).In cantecele sale, criticii au remarcat, Schumann a atins uniunea de muzica si poezie pe care poetii si  muzicienii Romantici au definit-o ca scopul final al artei.

Tatal lui Schumann a fost un librar care a incurajat talente muzicale si literare ale lui Robert. Robert a inceput sa studieze pianul la varsta de 10 ani. In 1828, sa inscris la Universitatea din Leipzig ca un student la drept, desi el a descoperit muzica, filosofie, in tavernele din Leipzig si i sa parut mai interesanta decat legea.

El a inceput, de asemenea, studii cu un profesor de pian proeminent la Leipzig, Friedrich Wieck. Nu au fost boli mentale grave in familia lui Schumann. Totusi  compozitorul,  a suferit cel mai probabil de la o stare maniaco-depresive,el a abordat cu nebunie o combinatie  tipic romantica de frica si fascinatie.Un afemeiat impulsiv si un bautor , Schumann a dus o viata care a agravat problemele sale psihologice.

Eforturile sale de a deveni un pianist de concert au esuat dupa ce el a dezvoltat paralizie partiala de la mana dreapta. Schumann se imbolnaveste de sifilis si tratamentul ii afecteaza si mai mult starea de sanatate.

Schumann s-a stabilit pentru cariera de scriitor si compozitor muzical, co-fondator la Zeitschrift Musik Neue fr , a atras atentia de timpuriu fiind laudat de Chopin. Multe dintre articolele sale ia forma unor dialoguri featuring "Liga lui David,"lupta tinerilor artisti "Filistenii," si descopera  egoul sau prin "Florestan" si "Eusebiu," destinate sa reprezinte doua fatete contrastante - unul exuberant , altul rezervat - a personalitatii sale.Muzica lui Schumann, cu modificarile sale ascutite in starea de spirit, reflecta, de asemenea viata tumultuoasa interioara.

Fica talentatului pianist Wieck  Clara sa indragostit de tanarul Schumann. In ciuda opozitiei lui Wieck, Clara si Robert castigat dreptul legal de a se casatori in 1840, o zi inainte de a implini 21ani Clara. In aceasta perioada Schumann compus febril.

Vrajit de un gand muzical, el insusi va lucra pana la epuizare, cultiva cu entuziasm un gen muzical special, pentru o perioada de timp. (De exemplu, 1841 a fost un "an de cantece", in care el a adus cantecul romantic la apogeul acestuia).

Schumann a abordat formele muzicale mai mari in 1840,  patru simfonii mature isi pastreaza un loc in repertoriul sau, dar opera lui Genoveva nu a fost apreciata la adevarata valoare.

El a detinut mai multe locuri de munca , profesor la nou-infiintatul Conservator din Leipzig, devenind in cele din urma director de muzica, dar fara prea mult succes. La data de 27 februarie 1854, el sa aruncat in apele inghetate ale Rinului. Dupa ce a fost salvat, el a intrat de buna voie la un azil de nebuni. Desi a avut perioade de luciditate, starea lui sa deteriorat, si a murit acolo in 1856, probabil de sifilis tertiar.

 " Romance Violin " - Robert Schumann 

• 1838: La Bucureşti, a fost deschisă prima bibliotecă publică, la Colegiul Sf. Sava.

Fondul acesteia se află, în prezent, în colecţia Bibliotecii Metropolitane „Mihail Sadoveanu”. Potrivit celor mai mulţi istorici şi cercetători, în Biblioteca Colegiului Sf. Sava din Bucureşti îşi găseşte originile Biblioteca Naţională a României .

La 5 oct. 1836, Eforia Şcoalelor a elaborat şi a pus în aplicare primul Regulament de organizare şi funcţionare a unei biblioteci publice româneşti. Potrivit acestui act normativ, Biblioteca Sf. Sava (aproximativ 1000 de volume), urma să fie deschisă publicului 5 ore zilnic, iar custodele era însărcinat "a şedea în sala de citit a bibliotecii nelipsit în toate aceste ceasuri, priveghind a păzi liniştea şi buna orânduială între cititori, a le da îndată cărţile, ce vor cere şi a le aşeza iarăşi la locul lor..."

Director al bibliotecii, a fost numit Gheorghe Ioanid, profesor de limba greacă la Colegiul Sf. Sava, iar Nicolae Nenovici - custode-bibliotecar, înlocuit ulterior în anul 1843, pentru că "nu se îndeamnă a se acomoda cu regulile întocmite..." 

• 1851: S-a născut Arsène d'Arsonval, medic, fizician și inventator francez (d. 1940)

Jacques-Arsène d'Arsonval (n. 8 iunie 1851 - d. 31 decembrie 1940) a fost medic, fizician și inventator francez, cunoscut mai ales pentru inventarea galvanometrului balistic, a primului model de telefon agreeat de serviciul public francez de telecomunicații, studii de electroterapie prin curenți de înaltă frecvență.

• 1867: Împăratul Austriei, Franz Joseph , a fost încoronat la Buda, în Biserica Mátyás, rege apostolic al Ungariei (1867-1916) 

În această calitate, a aprobat legea privind încorporarea Transilvaniei în Ungaria, la 27 mai 1867, punând astfel capăt disensiunilor cu nobilimea maghiară prin crearea statului dualist Austro-Ungaria.

Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și cea a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.

A murit la 21 noiembrie  1916, la vârsta de 86 de ani, la Palatul Schönbrunn din Viena, și a fost înmormântat în Cripta Imperială de la Mănăstirea Capucinilor din Viena, după 9 zile, la 30 noiembrie.

I-a succedat la tron împăratul Carol I al Austriei. Imperiul Austro-Ungar s-a destrămat în 1918, după înfrângerea suferită în Primul Război Mondial.

• 1884:  A avut loc modificarea a 25 de articole ale Constituţiei din 1866.

A fost modificată, printre altele, legea electorală: numărul senatorilor creştea de la 70 la 148, al deputaţilor de la 120 la 183, iar corpul electoral se diviza în trei colegii pentru Camera Deputaţilor şi două colegii pentru Senat.

Votarea legii a marcat ruptura definitivă dintre cele două principale grupări ale Partidului Liberal: „bratieniştii” şi „rosettiştii”.

• 1897: La sediul ziarului „L´Indépendance Roumaine” din Bucuresti, Cinematograful “Lumiere” a prezentat in premiera primele trei subiecte de actualitati romanesti, filmate la 10 mai 1897, de catre operatorul francez Paul Menu.

Francezul Paul Menu  este autorul primelor filmări din România (realizate în intervalul 10 mai – 20 iunie 1897).

” Defilarea ” a fost  un film documentar-reportaj despre defilarea militara din Bucuresti, din 10 mai 1897, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, realizat de opticianul si fotograful francez Paul Menu (1876-1973) pentru firma Lumiere (a fratilor Louis si Auguste Lumiere, cei care au aratat lumii minunea fotografiilor in miscare).

Filmul este considerat prima filmare din Romania, alaturi de alte doua filmari realizate in aceeasi zi, de acelasi cineast si legate tot de sarbatorirea zilei de 10 mai 1897.

Lucrarile de laborator au fost executate la firma „Lumiere” din Lyon.

Parada de 10 mai 1897, condusa de regele Carol I al Romaniei

• 1903: S-a născut Margueritte Yourcenar, scriitoare franceză (d. 1987)

Marguerite Yourcenar pe numele său adevărat Marguerite Cleenewerck de Crayencour (n. 8 iunie 1903, Bruxelles - d. 17 decembrie 1987, SUA) a fost o scriitoare franceză.

S-a născut la Bruxelles, Belgia și a fost crescută de tatăl său, Michel de Crayencour, în Franța. Debutează în 1921 cu un poem, Jardin des Chimères, inspirat de legenda lui Icar, volum finanțat de tatăl său. În 1929 apare primul său roman publicat de o editură comercială Alexis. După al doilea război mondial se stabilește în SUA și o are drept colaboratoare și parteneră de viață pe profesoara Grace Frick. În 1979 devine membră a Academiei Regale de Limba și Literatura Franceză din Belgia. Este prima femeie care intră în Academia Franceză în 1980 iar în 1982 devine membră a Academiei Americane de Arte și Litere. A primit numeroase premii printre care: Prix Femina în 1968, Grand Prix National des Lettres în 1975, Premiul Academiei Franceze în 1977, Premiul Erasmus în 1983.

• 1922: Primul meci din istoria naționalei de fotbal

Drumul pana la Belgrad s-a facut cu trenul. Os pe os le-au iesit. N-au zis nimic, n-au cariit. Mergeau la primul meci din istoria nationalei de fotbal. Partida de gala, Cupa Regelui Alexandru. Prietenia romano-iugoslava, cele doua familii regale inrudite. Principesa Maria, fiica lui Ferdinand si a Mariei, se casatorea cu Alexandru al II-lea (foto, imagine de la nunta, pe fundal se zaresc Regele Ferdinand si regina Maria). Evenimentul trebuia marcat...

8 iunie 1922. Ziua cand am inceput sa existam in fotbalul mare.

N-au fost bani de deplasare. Jucatorii au pus mana de la mana, leu pe leu. Au aparut si unii "sponsori", prinsi de microbul foot-ball-ului. Elemer Hirsch, un lord, a comandat, pe cheltuiala sa, randul de echipament, in Anglia. A tinut, expres, ca pantalonii sa aiba, la spate, buzunar in care sa incapa batista spre a-si sterge sudoarea...Se poate elegant mai mare?

Antrenor era Teofil Moraru,"nea Tofi", fost sportiv de performanta, campion la aruncarea greutatii. Se juca in sistemul 1-2-3-5.

Portar, Adalbert Ritter, de la Politehnica Timisoara. Apoi Hirsch, galantul, cel care avea sa scape de lagarul nazist dar murea, in 52, la finalul unui meci...Si Dezso Jakobi, romanizatul Dezideriu, de la Haggibor Cluj, echipa evreilor. Lasat, intentionat, sa moara pe un pat de spital din Viena, pentru ca purta Steaua lui David...Si Guga, Rica Guga, „capitanul", simbolul clujenilor de la „U". Ce jucator! Evolua „marginas", back dreapta, dar urca si pe extrema. Murea de tanar, in 1936, in accident de masina.

Francisc „Feri" Ronnay venea de la CAO, din Oradea, trupa nascuta inainte de primul razboi mondial. Viitorul antrenor de succes.

S-a terminat 2-1 pentru noi. Am debutat cu o victorie, in fata a 5.000 de oameni. Jaroslav Sifer deschisese scorul, de pe var, in minutul 35. Ronnay egalase, inainte de pauza. Primul marcator din istoria nationalei Romaniei era un jucator nascut in Austro-Ungaria. Asa erau vremurile atunci, parca mai conta? Cu o jumatate de ora inainte ca Heinrich Retschuri sa respire in fluier, Guga, pe care Ioan Chirila il considera cel mai mare jucator al vremurilor lui, puncta pentru victorie.

08.06.1922

Iugoslavia - Romania 1-2 (1-1)

Au marcat: Sifer (35 - penalty) / Ronnay (41), Guga (61)

Romania: Ritter - Szilagy, Hirsch - Jakobi, Honigsberg, Zimmermann - Guga, Frech, Schiller, Ronnay, Auer.

Antrenor: Teofil Moraru

Stadion: "SK Jugoslavija", Belgrad

• 1930: S-a încheiat prima domnie a regelui Mihai (începută la 20.07.1927, ca urmare a morţii regelui Ferdinand I, şi desfăşurată sub tutela Înaltei Regente).

În locul lui a fost proclamat rege Carol al II-lea, iar principelui moştenitor Mihai i s-a conferit titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia”.

Cu o zi înainte, la 7 iunie, Regenţa instituită la moartea regelui Ferdinand I (1927), pentru perioada minoratului lui Mihai I, şi-a dat demisia; s-a format un guvern naţional-ţărănesc, în frunte cu George G. Mironescu, având misiunea limitată de a îndeplini procedura constituţională legată de proclamarea prinţului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege (Carol s-a reîntors în ţară în noaptea de 6/7 iunie, după îndepărtarea sa de la succesiunea tronului în 1926).

Domnia lui Carol al II-lea a debutat la 8 iunie 1930 cu o situaţie unică în istoria monarhiilor moderne. Ca să devină rege, el şi-a detronat propriul fiu, pe micul rege Mihai, care domnea o regenţă de la moartea regelui Ferdinand în 1927. Anterior, Carol al II-lea renunţase la coroana României în două rânduri, din cauza unor legături amoroase.

Prima dată, în 1918, în plin război, s-a căsătorit la Odessa cu Zizi Lambrino, deşi ştia că îi este interzis prin Constituţie să se însoare cu o româncă. Până la urmă, actul de căsătorie este anulat, iar în 1921, principele moştenitor Carol se căsătoreşte cu principesa Elena a Greciei, mama regelui Mihai. Dar în 1925, viitorul Carol al-II lea renunţă din nou la tron, de această dată, din cauza legăturii cu Magda Lupescu.

„Părăsise ţara, părăsise drepturile de moştenitor, a revenit în 1930. Şi de data aceasta românii erau entuziasmaţi. Se punea capăt regimului slab, amorf al Regenţei. Şi toţi aveau încredere în acest om tânăr, energic, atrăgător din toate punctele de vedere. Aceste iluzii, nu la toţi, dar în număr crescând s-au spulberat cu vremea”, precizează istoricul Andrei Pippidi.

Unul dintre politicienii care au contribuit la instalarea lui Carol al II-lea la putere a fost liderul Partidului Ţărănesc, Iuliu Maniu.

„Iuliu Maniu a fost unul dintre cei mai capabili oameni politici din România, dar s-a înşelat o singură dată şi atunci s-a înşelat foarte tare. S-a înşelat atunci când a crezut în promisiunile viitorului rege Carol al II-lea. Pentru că Iuliu Maniu i-a cerut imperios lui Carol al II-lea să respecte anumite condiţii pentru a-l sprijini să revină ca rege. Carol al II-lea nu a respectat nicio condiţie pusă de Iuliu Maniu”, povestește Alin Ciupală, istoric.

Prima condiţie era regele să nu o aducă în ţară pe iubita sa, Magda Lupescu, mai ales că nu divorţase încă de principesa Elena, mama lui Mihai. Cea de-a doua era să respecte Constituţia ţării. Efectele încălcării acestor condiţii nu s-au simţit însă imediat. Carol al II-lea ştia să fie convingător.

Domnia lui Carol al II-lea coincide însă cu punctul cel mai înalt al economiei româneşti antebelice, iar societatea noastră este direct conectată la dezbaterile culturale din Occident. Regele încuraja şi industria şi artele. Dar în 1937, printr-o lovitură de stat, Carol al II-lea instalează un guvern de traseişti în frunte cu patriarhul Miron Cristea, supune referendumului o nouă Constituţie care anula separarea puterilor în stat şi desfiinţa partidele politice, apoi înfiinţează partidul unic: Frontul Renaşterii Naţionale. Febra totalitară ce cuprinsese Europa se manifesta astfel şi în România. Primul ministru I. Gh. Duca fusese asasinat de legionari în 1933, iar regele, în locul unui proces, a preferat lichidarea vinovaţilor prin execuţie sumară.

Totul se prăbuşeşte în 1940. După ultimatul sovietic de la 26 iunie 1940, România cedeaza Uniunii Sovietice Basarabia, iar ca urmare a Diktatului de la Viena, Ardealul de Nord este cedat Ungariei hortyiste, ambele fără luptă. În aceste condiţii, mareşalul Ion Antonescu, devenit premier îi cere regelui să abdice. Carol al II-lea semnează abdicarea la 6 septembrie 1940 şi părăseşte ţara împreună cu Magda Lupescu, iar Mihai redevine rege.

Carol al II-lea a murit în exil în Portugalia în 1953, dar nu înainte de a purta negocieri cu sovieticii pentru revenirea la tron, rămase fără urmări. Urmări are însă decizia din 1955 a tribunalului din Lisabona prin care Mircea Lambrino, fiul Zizi Lambrino este recunoscut ca fiu natural al lui Carol al II lea. Zizi Lambrino renunţase însă la orice pretenţii în anii 20, în unei schimbul rente plătite de guvernul român. Faptul nu îl împiedică însă pe fiul lui Mircea Lambrino, Paul Lambrino să aibă revendicări imobiliare pentru fostele proprietăţi ale lui Carol al II-lea.

În privinţa moştenirii dinastice, testamentul regelui Ferdinand spune clar că regele Mihai este succesorul său direct şi proprietarul castelului Peleş, construit din banii personali de Carol I.

„De la bun început, a fost un om al extremelor, sunt cunoscute toate aventurile sale care, din păcate, au avut şi consecinţe politice. Carol al II-lea, de asemenea, nu a putut deveni un model pentru români aşa cum fuseseră Carol I, regina Elisabeta, regele Ferdinand, regina Maria, românii nu au văzut în el un model de urmat”, spune Alin Ciupală

Osemintele lui Carol al II lea au fost repatriate în 2003 şi se află în biserica de la Curtea de Argeş, alături de mormintele înaintaşilor săi. 

„Restauraţia“ de la 8 iunie 1930.

• 1936: Catastrofa din Cotroceni

La a sasea aniversare a “Restauratiei”, spectacolul omagial dedicat lui Carol al II-lea, de pe platoul Cotrocenilor s-a transformat intr-o tragedie dupa ce o tribuna s-a prabusit.

15 oameni au murit, alte sute au fost raniti. Presa a relatat ca in tribuna care avea capacitatea de 1.000 de persoane, au fost inghesuite 5.000.

Ziua Restauratiei se sarbatorea la 8 iunie. Restauratia desemna revenirea pe tron a lui Carol al II-lea, care isi pierduse drepturile de succesiune la tron in 1926.

Cartierul Garii de Nord si mai ales zona Pietei Matache era locuita de multi, multi oameni pasnici si gospodari. Vecinul nostru din strada Cameliei, domnul Petrescu, grefier cu renume la Tribunalul Mare, aproape seara de seara uda cu furturnul strada în fata casei, pentru a mai racori un pic atmosfera verii.

Daca nu uda strada îsi peria hainele si încaltamintea folosita la tribunal sau trebaluia prin curte, mai ales îngrijind florile aflate spre strada.

Eram la începutul lunii iunie si priveam din poarta casei noastre cum îsi desfasura activitatea de gospodar domnul Petrescu, când ma zareste si îmi spune sa-i comunic tatalui meu, ca are sa-i spuna ceva, ca între vecini.

Tatal meu nu s-a lasat prea mult si a trecut strada la vecinul nostru care tocmai strângea furtunul cu care udase pietrele cubice ce formau pavajul strazii.

- Domnule Nicolae, am trei bilete la serbarea tineretului din 8 iunie. Eu nu pot merge fiindca sunt ocupat pâna peste cap la tribunal, iar copiii mei sunt plecati.

- Cu mare placere, zise tatal meu, o sa merg fiindca am si eu strajeri în familie si doar asta este serbarea lor.

În ziare puteai citi, cum ar fi ziarul UNIVERSUL din sâmbata 6 iunie 1936, despre desfasurarea "ZILEI TINERETULUI", 8 IUNIE, care facea parte din programul pentru "Aniversarea RESTAURATIEI"!?.

(La vârsta mea, de aproape 11 ani, nu pricepeam ce importanta are aceasta restauratie).

Cum se va desfasura serbarea zilei tineretului puteai afla tot din ziarul UNIVERSUL, din 6 iunie 1936, ca în jurul orelor 9 se va suna din goarne si buciume, iar Regele Carol al II-lea va trece în revista tineretul (strajeri si cercetasi) dupa ce mai întâi va primi un raport din partea comandantului parazii de atunci.

Deci, în ziua de 8 iunie 1936 ne aflam pe Câmpul Cotrocenilor, aproximativ pe locul unde functioneaza astazi Fabrica de confectii APACA, într-o tribuna foarte mare cât un bloc cu 4 sau 5 etaje, frumos garnisita si cautam de zor sa ne instalam dupa locurile stabilite în biletele de intrare. Din câte îmi mai amintesc noi eram instalati sus de tot, în tribuna marcata cu litera "J". (Am pastrat multi ani biletele si o editie speciala a unui ziar, dar s-au pierdut în timpul evenimentelor din razboi).

Începusem sa-mi pierd rabdarea ca nu mai începea odata serbarea.

Pe platoul din fata tribunelor, copiii, baieti si fete, erau aliniati în grupuri mari si eram încântat de albul camasilor tinerilor strajeri de pe platoul mare ca un teren de fotbal.

Din când în când se auzeau urale în întâmpinarea  guvernantilor sau a oaspetilor de peste hotare, care se instalau la tribuna oficiala.

A sosit si regele CAROL al II-lea, îmbracat în costum de strajer si însotit de uralele de pe teren sau tribune în acompaniamentul megafoanelor ce contribuiau la marirea larmei.

La un moment dat s-a observat o agitatie în zona tribunei oficiale, unde doua mici peluze / tribune foarte mici aflate spre intrarea în platoul Cotrocenilor / s-au prabusit sub greutatea ocupantilor spectatori, dar ca prin minune nu au fost victime ci numai câtiva raniti.

Regele Carol al II-lea trecea în revista grupurile de copii ce ocupau vastul platou, iar publicul ovationa.

Dupa un scurt timp, când Regele a ajuns pe la mijlocul terenului, TRIBUNA I a disparut din imagine într-un vaiet sinistru si prelungit. 

Din acest moment s-a ales praful si de tribuna, si de serbare, si în locul ei s-a instalat pe tot platoul panica generala.

Tipetele oamenilor aflati sub imensa gramada de scânduri a fostei TRIBUNE I si din celelalte ramase si pline de mii de oameni erau amplificate demegafoanele din teren. Probabil ca organizatorii serbarii tineretului credeau ca spectatorii din tribune precum si micii artisti din teren se vor linisti la auzul îndemnurilor...

- Nici vorba.

Noi, care eram instalati la cota cea mai înalta a tribunei (la circa 15 metri deasupra solului) am parasit instantaneu locurile, cu graba si cu încercarea ca sa ajungem cât mai repede cu picioarele pe pamânt.

Simteam cum sub noi tribuna se clatina ca un vapor pe valurile marii. Mama mea plângea si se împiedica de fiecare treapta.

Am sprijinit-o, tremurând si noi de teama ca ne vom plavali, cu întreaga omenire panicata, în prapastia de sub noi, asa cum s-au prabusit cei din Tribuna I, alaturata, cazând cu gramada unii peste altii si îngropati sub maldarul de scânduri si pânza sfâsiata.

Cu chiu, cu vai, am reusit sa ajungem la sol, dar speriati si dezorientati.

Spre casa am mers pe jos, nefiind nici un mijloc de transport.

Am trecut pe lânga mormanul de scânduri al fostei tribune îndrumati de oamenii de ordine, unde se mai auzeau vaietele nefericitilor care au avut bilete în aceasta sandrama.

Colo o femeie lesinata, probabil sotul îi acorda îngrijiri, dincolo câtiva raniti de scândurile rupte, mai încolo doi brancardieri trasportau un ranit cu targa spre o masina, un spectator îsi pierduse copilul în învalmasala si îl cauta disperat si multe alte aspecte tragice.

Megafoanele mareau larma, fara nici un efect, în rândul multimii stapânite de panica.

Cu greu am ajuns în drumul spre statuia Leului, am coborât panta pe lânga Gradina Botanica, ajungând la Podul Cotroceni.

Am apreciat ca au trecut peste trei sferturi de ora si, traversând Calea Plevnei, iata-ne ajunsi în dreptul Bisericii Malmaison unde de nevoie ne-am închinat ca am scapat numai cu spaima.

Când am ajuns la statuia lui Dinicu Golescu - dupa o ora cu aproximatie - de necrezut! Niste copii distribuitori de ziare tipau în gura mare:

- EDITIE SPECIALA. EDITIE SPECIALA. CATASTROFA DIN COTROCENI.

Cetateni, printre care si noi aproape ca am smuls un exemplar si din scurtul text scris cu litere foarte mari/ din câte îmi mai amintesc/ aflai ca la sarbatorirea zilei tineretului, din 8 iunie, s-au prabusit o peluza si o tribuna în urma carui eveniment "sunt trei morti si peste 100 de raniti".

(Ulterior, numarul ranitilor a fost estimat în presa de la 150 la circa 600, internati în peste 15 spitale din Bucuresti).

 (www.historia.ro - autor Mircea Dragnea)

• 1949: Este publicat romanul ‚O mie nouă sute optzeci și patru’ de George Orwell.

O mie nouă sute optzeci și patru, scris și 1984, este un roman politic creat de George Orwell în 1948 și tipărit în 1949. Acțiunea romanului are loc într-un viitor distopic și prezintă o parte din viața intelectualului Winston Smith aflat sub opresiunea guvernului totalitarist al Oceaniei.

 O mie nouă sute optzeci și patru a consacrat foarte mulți termeni și idei în cultura contemporană, și mai ales în limba engleză, de exemplu Fratele Mare, dubla gândire, poliția gândirii, Soceng. „Fratele Mare stă cu ochii pe tine” este un simbol al controlului obsesiv, iar sintagma este folosită pentru a descrie acțiunile și organizațiile Oceaniei. 

Principala figură a romanului, „Big Brother” , „Fratele cel Mare”, a devenit o figură metaforică a regimului polițienesc și totalitar, precum și a reducerii libertăților. În 2005, publicația Time a pus romanul „1984” pe lista celor mai bune romane și nuvele englezești din 1923 încoace. În listă se găsește și celălat roman cunoscut al lui George Orwell, „Ferma animalelor”. Romanul a fost transpus în filmul „1984” care a avut premiera fix în 1984. Rolul principal a fost jucat, copleșitor, pe John Hurt iar rolul tovarășului secretar O’Brian a fost transpus, admirabil, de Richard Burton. 1984 a fost ultimul film în care a jucat Burton. O ieșire din scenă demnă de un personaj de shakespearean.

Să aveți o zi frumoasă!