9 Iunie

Este a 160-a zi a anului. 
Au mai rămas 205 de zile până la sfârșitul anului bisect.
Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 20 h 59 m.  

Citatul zilei

„Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce eşti pentru ceea ce ai putea deveni.” (Charles Dickens,  romancier englez,  n. 7 februarie 1812 – d. 9 iunie 1870)

Ziua Mondială a Acreditării

 

 Lumea de astăzi este guvernată de standardele internaţionale ISO 9001 si ISO 14001, dar verificarea şi certificarea conformităţii cu aceste standarde trebuie realizată de o terţă parte, independentă. În fiecare ţară există organisme de acreditare, acestea au însă nevoie de o colaborare şi o recunoaştere internaţională. Pentru aceasta au luat fiinţă două organisme internaţionale care asigură colaborarea şi recunoaşterea reciprocă dintre diferitele organisme de acreditare şi a acreditărilor realizate de acestea, precum şi a activităţilor de evaluare a conformităţii realizate sub acreditare. Aceste două organisme sunt International Accreditation Forum (IAF) şi International Laboratory Accreditation Cooperation (ILAC) care asigură funcţionarea unui sistem de recunoaştere reciprocă denumit generic MLA. Adunarea generală comună a celor două organizaţii a hotărât, la 30 octombrie 2007, ca în data de 9 iunie a fiecărui an sa fie sărbătorită Ziua Mondială a Acreditării. 
Acreditarea este un instrument global care contribuie la abordarea nevoilor locale, naționale și internaționale de către guverne.

Standardele, evaluarea conformității și acreditarea sunt toate instrumente destinate pieței, care pot fi utilizate de către factorii de decizie politică la nivel guvernamental pentru a oferi o mai bună reglementare, protecție a mediului, siguranță publică, prevenire a fraudei, piețe echitabile și eficiente și încredere publicului.

Există patru modalități clare prin care sectorul public poate beneficia de acreditare și de alte instrumente de evaluare a conformității:

    Guvernul poate contribui la îmbunătățirea performanțelor în afaceri prin încurajarea utilizării evaluării conformității prin minimizarea riscurilor și promovarea comerțului.

    Evaluarea conformității sub acreditare poate ajuta guvernul să furnizeze și să pună în aplicare politicile sale

    Evaluarea conformității ajută autoritățile de reglementare în actul de reglementare

    Guvernul își poate îmbunătăți propriile performanțe prin utilizarea evaluării conformității în propriile departamente.

Pentru a ajuta la explicarea utilizării evaluării conformității sub acreditare, a fost dezvoltat site-ul www.publicsectorassurance.org cu scopul de a prezenta diferite exemple la nivel mondial unde acreditarea a fost folosită pentru a sprijini eforturile prin politici publice. De la asistarea științei criminalistice în Marea Britanie, la programe de voluntariat eficiente în SUA, la îmbunătățirea furnizării de siguranță alimentară în Australia, la protejarea consumatorilor din punct de vedere al siguranței produselor din țările de pe Coasta Golfului, site-ul oferă exemple reale în care politicile publice sunt furnizate utilizând acreditarea.

Sub presiunea faptului că mediul de afaceri se confruntă cu o birocrație greoaie, precum și a necesității guvernelor de a oferi beneficii pentru societate, utilizarea acreditării permite oficialităților publice să utilizeze soluții destinate pieței, care pot fi puse în aplicare în mod rentabil și în timp util.

De la sănătate și siguranță la dezvoltare economică, de la încurajarea comerțului la rezolvarea criminalității și îmbunătățirea securității, acreditarea este un instrument credibil care permite factorilor de decizie politică și autorităților de reglementare să asigure încrederea în modul în care doresc să furnizeze politicile publice.

Activitățile de evaluare a conformității sub acreditare cum ar fi certificarea, etalonarea, încercările, inspecția și validarea și verificarea, sunt un mare atu pentru sectorul public în scopul îndeplinirii obiectivele politicilor. Utilizarea continuă a acreditării de către oficialități publice din întreaga lume furnizează exemple ale beneficiilor oferite prin folosirea acestui instrument dinamic la dispoziția guvernului și autorităților de reglementare.

O broșură care oferă mai multe detalii cu privire la acreditare ca instrument global pentru susținerea politicilor publice este disponibilă pentru descărcare de pe site-urile IAF și ILAC.

Ziua Internaţională a Arhivelor

Anual, la 9 iunie, se celebrează Ziua internațională a arhivelor, fiind o zi dedicată cunoașterii și descoperirii profesiei de arhivist. De asemenea, acest eveniment reamintește, anual, publicului larg faptul că arhivele sunt parte componentă a patrimoniului cultural al umanității, participând, alături de muzee și biblioteci, la conservarea memoriei colective. 
Ziua Internațională a Arhivelor marchează constituirea în 1948 a Consiliului Internațional al Arhivelor, creat sub auspiciile UNESCO, România devenind membră a acestei organizații cu prilejul congresului de la Florența din 1956.

Adoptată de comunitatea arhivistică în integralitatea ei, această zi devine o excelentă ocazie pentru a descoperi și a cunoaște mai bine profesiunea de arhivist. Totodată, oferă posibilitatea de a reaminti publicului larg faptul că arhivele sunt parte componentă a patrimoniului cultural al umanității, participând, alături de muzee și biblioteci, la conservarea memoriei colective.

În 2018, tema intitulată ''Arhivele: Guvernare, Memorie şi Patrimoniu'', este deopotrivă şi tema Conferinţei ICA 2018 (Consiliul Internaţional al Arhivelor), care se va desfăşura la Yaounde în Camerun, în perioada 26-28 noiembrie 2018. Conferinţa, organizată pentru prima dată într-o ţară africană, pe lângă tema abordată, se va concentra şi pe două subiecte suplimentare, respectiv problemele pan-africane privind arhivele şi provocarea dezvoltării durabile în această regiune a lumii.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1534: Jacques Cartier este primul european  care  descopera  fluviul  Saint Lawrence  din America de Nord.

Jacques Cartier (31 decembrie 491- 1 septembrie 1557) a fost un explorator francez de origine bretona, care a explorat ceea ce este acum Canada.

El a fost primul european care a intocmit  harta Golfului Saint Lawrence și a râului Saint Lawrence, pe care a numit-o „Țara Canadas„, după numele dat de indienii iroqezi.

• 1672:  S-a născut Țarul  Petru I (cel Mare) al Rusiei; ( d. 8 februarie  1725.

A  condus  Rusia  din 7 mai (25 aprilie s.v) 1682 până la moartea sa, fiind considerat intemeietorul Rusiei moderne.

 Titlul complet al lui Petru a fost începând cu 1721:

„Petru I, cu ajutorul lui Dumnezeu Împărat și Autocrat al întregii Rusii, Moscovei, Kievului, Vladimirului și Novgorodului; Țarul Kazanului, Țarul Astrakhanului, Țarul Siberiei, Suveranul Smolensk; Prinț al Estoniei, Livoniei, Kareliei, Tverului, Ugrei, Permului, Vlatkăi, Bulgariei și al altor principate; Suveran și Mare Duce de Nijny Novgorod, Cernigov, Riazan, Rostov, Yaroslavl, Beluzero, Udoria, Obdoria, Kondia, și Stăpân al Ținuturilor de Nord; Suveran al Iveriei și al Țărilor kartalian și georgian; și Suveran ereditar și Suzeran al Kabardiniei și al Prinților circassieni și ai munților.”

• 1781: S-a născut inginerul englez George Stephenson, "părintele căilor ferate", cel care a construit prima linie ferată publică pentru locomotive cu abur.

 Ecartamentul standart de astăzi - 1.435 mm - este cel stabilit de Stephenson (m. august 1848)

Unicul său fiu, Robert Stephenson, a continuat tradiția tatălui, fiind un valoros inginer feroviar.

Stephenson s-a născut în oraşul Wylam din Northumberland, ca fiu al unui mecanic. A fost un autodidact, urmând cursurile şcolii serale, iar în 1802 s-a căsătorit şi a avut un fiu. În viaţa lui a intervenit însă un eveniment tragic. Soţia sa a murit în anul 1806, obligându-l astfel să-şi crească singur copilul. A vrut să-i asigure fiului său o educaţie completă, spre deosebire de a sa, astfel că s-a apucat să repare ceasuri şi alte marunţisuri pentru a-i plăti studiile.

Mai târziu, Stephenson a obţinut un post de mecanic la calea ferată a minelor Killingworth, unde a ajuns cunoscut drept un om capabil să facă minuni în cazul unor probleme dificile. Datorită acestei reputaţii, a fost ales de companie că să proiecteze o locomotivă care să transporte cărbune.

Înainte de a evidenţia împlinirea muncii acestui mare inventator, trebuie să prezentăm un aspect important al mentalităţii vremii în legătură cu elementele tehnice inovatoare. Nu toată lumea era încântată de schimbările aduse de locomotivă şi calea ferată. Astfel, proprietarii de poştalioane şi de diligenţe, negustorii de cai şi proprietarii de hanuri şi-au folosit influenţa lor pe lângă autorităţi pentru a împiedica construirea unor noi linii de cale ferată, care ameninţau să-i ruineze. Firesc, s-a alcătuit o comisie care să studieze problema trenului din toate punctele de vedere şi să alcătuiască un memoriu ştiinţific, documentat. Memoriul s-a păstrat până în zilele noastre şi el merită să fie amintit prin concluziile de-a dreptul hilare pe care le cuprinde. Astfel, conchide că este împotriva construirii liniei ferate, pentru următoarele motive:

1. Ar tulbura liniştea vacilor care pasc şi deci vor da mai puţin lapte. E foarte posibil ca unele vaci, din această pricină, să ajungă sterpe.

2. Zgomotul locomotivei va speria în asemenea măsură găinile din întreaga regiune, încât nu vor mai putea oua în pace, ceea ce va pricinui gospodarilor pagube însemnate.

3. Locomotiva zvârle în văzduh un fum otrăvitor care va ucide toate păsările. Cerul se va înnegri din pricina funinginii de la cazanul locomotivei, încât soarele nu se va mai vedea ca înainte.

4. Scânteile de la locomotive ameninţă grânele de pe câmp, iar la trecerea prin sate şi târguri, vor aprinde casele oamenilor.

5. Caii vor dispărea cu desăvârşire, nu numai din pricina concurenţei locomotivei, dar şi din lipsa de hrană, deoarece iarba şi fânul vor fi arse de focul locomotivei.

6. Călătorii vor fi ameninţaţi de cel mai mare pericol, deoarece o explozie a cazanului locomotivei îi va face pe toţi praf şi pulbere .

Aceste probleme erau de-o mare gravitate, de vreme ce au fost dezbătute inclusiv în Parlament. Dar să revenim la inventatorul locomotivei.

Cercetările lui Stephenson s-au concretizat sub forma locomotivei Blucher, care funcţiona satisfăcător. Ulterior, eforturile sale au fost răsplătite prin rezultate deosebite în momentul în care a descoperit un principiu prin intermediul căruia motoarele puteau ajunge la viteze mult superioare. Cu alte cuvinte, dacă redirecţiona aburul eliminat printr-o ţeavă îngustă în coşul de fum, tirajul cuptorului se îmbunătăţea semnificativ. Cunoscută ca tehnica „suflantei acţionate de abur”, aceasta s-a dovedit a fi cea mai importantă inovaţie de care a beneficiat locomotiva.

Stephenson nu s-a oprit aici. Şi-a petrecut următorii ani perfecţionându-şi invenţia, inclusiv şinele de cale ferată, şi s-a asigurat de eficienţa economică a motorului său. În 1882, a fost angajat de Căile Ferate Stockton &Darlington, iar în 1825, locomotiva sa, botezată Locomotion, şi-a făcut parcursul inaugural, atingând o viteză de până la 20 km/h. Mai târziu, Locomotion a fost folosită mai ales pentru tractarea unor trenuri de marfă, trăgând primele vagoane cu pasageri abia cinci ani mai târziu, pe calea ferată Liverpool – Manchester.

Liverpool – Manchester era o nouă companie de cale ferată în căutarea locomotivei optime. În acest sens a organizat un concurs care să decidă definitiv asupra unui sistem optim de locomotivă. Aşa a luat naştere faimosul concurs de la Reinhill, al cărui premiu, în valoare de 500 de lire sterline, era în măsură să tenteze pe toţi constructorii de locomotive. La data stabilită – 6 octombrie 1899 –numai patru locomotive s-au prezentat la start; dintre acestea numai două contau în competiţie pentru câştigarea premiului: Racheta construită de George şi Robert Stephenson şi Fără Egal realizată de Timothy Hackworth. Concursul în sine a constituit un răsunător succes pentru cei doi Stephenson, tată şi fiu. „Racheta” a parcurs 70 de mile cu o viteză medie de 22,6 km/h devansând-o cu mult pe rivala sa.

• 1843: S-a născut Baronesa Bertha von Suttner, scriitoare austriacă, cunoscută militantă pacifistă și prima femeie Laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1905).

S-a născut în influenta familie princiară austriacă Kinsky (este fiica general-feldmareșalului Kinsky, principe von Wchinitz und Tettau și mătușa actualei principese-consoarte a Liechtensteinului).

După ce s-a căsătorit cu baronul german von Suttner, a locuit timp de 10 ani la Tbilisi (pe atunci în Rusia).

A devenit cunoscută după publicarea (la o editură din Dresda) romanului Jos armele ! (Die Waffen Nieder !), în 1889. A mai scris romanele Manuscrisul (Ein Manuskript, Leipzig, 1885), Daniela Dormes (Munchen, 1886) ș.a.

Concepțiile ei l-au influențat puternic pe Alfred Nobel, a cărui prietenă apropiată a fost (ei i-ar aparține ideea instituirii Premiilor Nobel), precum și pe Herbert Spencer și Charles Darwin, cu care a întreținut, de asemenea, o relație de prietenie.

• 1848: Începutul revoluției pașoptiste în Muntenia. 

A avut loc Adunarea populara de la Islaz (azi comuna in judetul Teleorman), ocazie cu care s-a citit “Proclamatia de la Islaz” (programul Revolutiei din Tara Romaneasca) si s-a constituit primul Guvern provizoriu (Ion Heliade Radulescu, maiorul Christian Tell, Stefan Golescu, preotul Radu Sapca si capitanul Nicolae Plesoianu).

Studenţi revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească, prezentînd la Paris tricolorul românesc cu menţiunile “Dreptate, Frăţie” în 1848. Acuarelă de C. Petrescu

Revoluţia Română de la 1848 a fost parte a revoluţiei europene din acelaşi an şi expresie a procesului de afirmare a naţiunii române şi a conştiinţei naţionale. În ţările Române s-au produs trei revoluţii în anul 1848: revoluţia din Moldova – care a fost înăbuşită de la început, cea din Muntenia, iar a treia în Transilvania.

În Muntenia, revoluţia a avut de la început, mai mult succes decît în Moldova; una din cauze a fost mai buna organizare a ei, o alta, concursul unei părţi din administraţie şi armată. În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu se formase, în 1843, o societate politică secretă, intitulată Dreptate-Frăţie.

Din ea făceau parte tinerii patrioţi şi progresişti, dintre care mulţi studiaseră în străinătate, mai ales la Paris. În capitala Franţei izbucnise revoluţia la începutul anului 1848; conducătorii ei fagaduiseră sprijin tinerilor munteni, în cazul cînd se vor ridica la lupta.

Mişcarea a izbucnit  la Islaz, în judeţul Romanaţi, ale cărui autorităţi, militare şi civile, erau de partea revoluţionarilor.

S-a citit Proclamaţia de la Islaz, formată din 22 de articole în care se prevedea:

    – independenţa administrativă şi legislativă,

– separaţia puterilor,

– egalitatea drepturilor politice,

– alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani,

– reducerea listei civile a domnitorului,

– emanciparea clăcaşilor,

– emanciparea israeliţilor şi drepturi politice pentru compatrioţii de altă credinţă,

– dezrobirea ţiganilor,

– instrucţiune egală,

– înfiinţarea unor aşezăminte penitenciare,

– crearea gărzii naţionale.

La 11 iunie, ştiind că a pierdut sprijinul armatei, domnitorul Gheorghe  Bibescu semnează la Bucureşti proclamaţia de la Islaz, care va deveni noua constituţie. A doua zi, ruşii au protestat prin consulul lor şi au ameninţat că vor invada ţara. În aceste condiţii, Gheorghe Bibescu a abdicat.

Scurta perioadă de trei luni cît a durat revoluţia în Muntenia a avut totuşi urmări însemnate,  producand  o zguduire a societăţii,  a facilitat pătrunderea ideilor de reformă socială, care-şi vor găsi mai tîrziu expresia în dispoziţiile din 1858 ale Convenţiei de la Paris şi în legile din 1863-1864 de  Domnul  Cuza şi primul ministru Kogălniceanu: securizarea averilor mănăstireşti, împroprietărirea ţăranilor şi legea învăţământului, contribuind  la întărirea şi adîncirea ideii de unitate naţională.

În sfîrşit, prin propaganda  facuta în Apus de  fruntaşii revolutionari  exilaţi, a creat  un puternic curent de opinie publică şi guvernamentală în favoarea Principatelor, curent care-şi va dovedi eficacitatea cu prilejul încheierii Tratatului şi apoi a Convenţiei de la Paris (1856, respectiv 1858).

Nu este, prin urmare, exagerat a afirma că revoluţia munteana de la 1848 stă la baza constituirii României moderne.

• 1856: Vasile Alecsandri publica, in gazeta  ”Steaua Dunarii”, poezia “Hora Unirii”, inspirata de vechea  ”Hora a Ardealului” (1848),   careia i-a refacut si largit valorea  simbolica.

Poezia, pusa pe o melodie de circulatie in epoca, a devenit in scurt timp imnul de lupta pentru Unirea Principatelor, imnul unitatii nationale romanesti.

Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii revoluției de la 1848. Mișcarea din Moldova a avut un caracter pașnic, fiind denumită în epocă „revolta poeților”. Spre deosebire de Transilvania și Țara Românească unde revoluția a căpătat aspecte dramatic, în Moldova s-a produs o revoluție a ideilor, a drepturilor în conformitate cu situația din apusul Europei. La 27 martie 1848, la o întrunire a tinerilor care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost adoptată o petiție în 16 puncte adresată domnitorului Mihail Sturdza, act redactat de catre Vasile Alecsandri.
După înfrângerea mișcării pașoptiste Vasile Alecsandri este exilat. În vara lui 1848 se afla în Bucovina, pe atunci sub stăpânire austriacă, unde mai erau circa 50 de fruntași ai tineretului revoluționar moldovean, printre care Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri, D. Canta și Alecu Russo. Acestora li s-a adăugat și Mihail Kogălniceanu, care avusese un conflict cu fiul domnitorului. În august 1848 este redactat un program în 36 de puncte, care a fost publicat de Kogălniceanu sub titlul „Dorințele partidei naționale din Moldova” unde se propunea Unirea Moldovei cu Țara Românească: „Pe lângă aceste radicale instituții, singurele care ne pot regenera patria, apoi partida națională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia bolții, fără care s-ar prăbuși tot edificiul național: aceasta este Unirea Moldovei cu Țara Românească, pe temeiul puncturilor de mai sus, și care se vor putea modifica de către Adunarea Obștească Constituantă a ambelor țări unite; o unire, dorită de veacuri de toți românii cei mai însemnați, a amânduror Principatelor, o unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mână au vroit să o săvârșească Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, care și ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Țării Românești, al Moldovei și al Ardealului”.
După ce călătorește prin Austria și Germania, Alecsandri se stabilește la Paris. Din perioada exilului datează poeziile de expresie patriotică: ”Adio Moldovei” și ”Sentinela română”. În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, iar în toamnă la Paris. Se întoarce în țară în decembrie. În 1853 izbucnește războiul Crimeii între Rusia și Imperiul Otoman, iar în 1856 cu ocazia tratativelor de pace de la Paris s-a pus problema unirii Principatelor Dunărene. Prin adunările ad-hoc ce urmau să se țină la Iași și București, soarta unificării urma să fie decisă. Pentru însuflețirea generală a populației Vasile Alecsandri scrie și publică pe 9 iunie 1856, în Steaua Dunării, revista lui Mihail Kogălniceanu, poezia „Hora Unirii”, titlul original fiind ”Hora Unirei”. Această creație, pentru care Alexandru Flechtenmacher a compus muzica, se cântă de fiecare dată pe 24 ianuarie când se aniversează alegerea lui Cuza drept domnitor al Valahiei și înfăptuirea Unirii.

• 1909: Alice Huyler Ramsey, la varsta de 22 de ani, devenea prima femeie care traversa Statele Unite ale Americii la volanul unei masini.

Impreuna cu o prietena si cele doua cumnate ale sale, niciuna soferita, Alice a mers timp de 59 de zile cu  automobilul, trecand prin Manhattan, New York, San Francisco si California, parcurgand peste 6000 de kilometri. In octombrie 2007, Alice a devenit prima femeie inclusa in Automotive Hall of Fame, galeria persoanelor care au contrubuit la dezvoltarea industriei automobilistice.

• 1915: S-a născut chitaristul american Les Paul (numele de scenă al lui Lester William Polsfuss); 

Inventatorul chitarei electrice moderne şi inovator în materie de înregistrări audio; considerat unul dintre inventatorii rock-and-roll-lui, alături de Elvis Presley şi The Beatles (m. 2009).

El a fost un pionier în dezvoltarea chitarei electrice cu corp solid, care a făcut ca „sunetul de rock and roll să fie posibil”.

Les Paul, un star al muzicii jazz şi blues, a colaborat cu experţii de la compania Gibson, în 1954, pentru a crea un instrument muzical cu şase coarde, considerat până în zilele noastre cea mai importantă chitară electrică fabricată vreodată. El a donat acel prototip asistentului său, Tom Doyle, care a decis la începutul acestui an să îl vândă la licitaţie.

Les Paul (Lester William Polsfuss) şi soţia sa, Mary Ford, au lansat o serie de hituri în anii 1940 şi 1950, precum "Mockin' Bird Hill" şi "How High the Moon". Les Paul a devenit cunoscut în industria muzicală în calitate de fabricant de chitare şi ca pionier al tehnicilor de înregistrări muzicale. Les Paul a murit în 2009, la vârsta de 94 de ani, în urma complicaţiilor generate de o pneumonie.

Supranumit "părintele chitarei electrice", Les Paul a fabricat unele dintre cele mai fiabile modele de chitară şi a contribuit la lansarea magnetofonului cu opt benzi, revoluţionând felul în care muzica era produsă şi distribuită.

Gibson, unul dintre cei doi mari fabricanţi de chitare electrice, alături de compania americană Fender, şi-a câştigat notorietatea pe plan mondial graţie modelului Les Paul, lansat pe piaţă în 1952.

Prima chitară electrică personalizată creată de Les Paul, supranumită "Black Beauty", despre care experţii în domeniu spun că a contribuit în mod substanţial la apariţia stilului rock and roll, a fost vândută la licitaţie cu suma de 275.000 de dolari.

• 1934:  Personajul de desene animate, Donald, îndrăgit de copiii din întreaga lume, creat de desenatorul și regizorul american Walt Disney, a debutat pe ecrane în filmul „Găinușa cea înțeleaptă”.
•  

Donald Duck: The Wise Little Hen

• 1948: Apare Decretul privind reorganizarea Academiei Române

(devenită Academia Republicii Populare Române, din 1965 – Academia Republicii Socialiste România, iar din 1990 – Academia Română); Academia reorganizată a primit în rândurile ei numeroşi membri la indicaţia autorităţilor comuniste şi nu doar ca urmare a unor deosebite merite ştiinţifice sau artistice; cu acest prilej li s-a retras calitatea de membri ai Academiei unui număr de 98 de personalităţi din domeniile ştiinţei, artei şi culturii (Lucian Blaga, Dimitrie Gusti, Simion Mehedinţi, Iuliu Maniu, Nicodim Munteanu, patriarhul BOR, generalul Radu R. Rosetti, episcopul Iuliu Hossu sunt doar câteva exemple); de asemenea, Academia a fost lipsită de patrimoniul său material, constituit în timp, prin donaţii, în majoritate testamentare.

• 1949: Constituirea Societăţii de Ştiinţe Istorice din România,

mai întâi reunind istorici și filologi sub titulatura “Societatea de Științe Istorice și Filologice”, care funcționat astfel până în 1968, când cele două secțiuni s-au despărțit. Principalele activități în cei peste 60 de ani de existență au fost și sunt reuniunile științifice, cursurile de vară (reformate în 1968) și publicarea revistei Studii și articole de istorie, cu apariție neîntreruptă din 1956. De-a lungul timpului SSIR a fost condusă de personalități ale științei istorice: academicienii Petru Constantinescu-Iași (1949-1977) și Ștefan Pascu (1977-1991) și profesorii universitari Nichita Adăniloaie (1991-1999), Ioan Scurtu (1999-2011) și Bogdan Murgescu (din 2011 și în prezent).

• 1997: În această zi a fost prezentată oficial Saab 9-5, nava amiral la acea vreme a constructorului suedez. 

Prima generaţie a avut o carieră foarte îndelungată fiind pe piaţă timp de 12 ani, cu mai multe înnoiri de-a lungul timpului. Acest model a fost conceput pe platforma GM2900, fiind înrudit tehnic cu Opel Vectra şi înlocuia fostul Saab 9000. Nu degeaba fanii Saab pomenesc mereu de originile aeronautice ale mărcii din Trollhattan, versiunea sedan având un coeficient aerodinamic de 0,29, unul dintre cele mai bune la vremea sa în această clasă. În materie de motorizări

Două versiuni au fost lansate, una sedan şi una station wagon, la o diferenţă de un an una de alta. În materie de producţie modelul în două volume a fost produs în 252.236 unităţi, iar cel break în 231.357 unităţi, în total pe porţile fabricii suedeze ieşind 483.593 unităţi, doar cu puţin sub volumul predecesorului 9000, comercializat în peste 503.000 unităţi. Ultimul Saab 9-5 din prima generaţie a ieşit pe piaţă în luna Iulie 2009, iar noua generaţie a fost prezentată în Septembrie la Salonul de la Frankfrut.

***

„Întotdeauna există ceva pentru care să fii recunoscător.” (Charles Dickens)

Să aveți o zi frumoasă!