5 Iulie

Este a 186-a zi a anului. 
Au mai rămas 179 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 05 h 37 m și apune la 21 h 03 m. 

Citatul zilei

 "Metafora este modul de a visa al umanităţii." ( Jean Cocteau)

Evenimente de-a lungul timpului…

• 328: A avut loc inaugurarea oficială a podului de la Celei (Sucidava), construit peste Dunăre, de către arhitectul Theophilus Patricius.

Lungimea sa era de 2.437 metri, din care 1.137 metri peste albia Dunării, iar lățimea era de 5,70 metri, ridicându-se la 10 metri înălțime deasupra apelor fluviului si a rămas în uz pentru următorii 40 de ani, fiind considerat cel mai lung pod antic peste un curs de apă. Odată cu construirea acestui important edificiu şi din cauza atacurilor goţilor (presupuse de istorici a fi fost prin anul 323), a fost refăcută din temelii şi cetatea Sucidava, situată la circa 130 metri est de portalul nordic al podului.

Din păcate, acest pod al lui Constantin cel Mare, menționat și de către Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, a avut o existență scurtă.,presupunandu-se că a fost folosit până la mijlocul secolului al IV-lea, principalul temei pentru această presupunere fiind faptul că împăratul Flavius Julius Valens a fost nevoit să treacă Dunărea folosind un pod de vase la Constatiana Daphne, în timpul campaniei sale împotriva goților, din anul 367 d.C.

Podul se află figurat pe o harta redactată la Padova, între anii 1694-1699, de stolnicului Constantin Cantacuzino (1639-1716).

Primele cercetari științifice reale in legatura cu aceasta constructie au fost făcute de către Grigore Tocilescu (1850-1909; istoric si arheolog, român ) și Pamfil Polonic (1858-1943; arheolog și topograf), în anul 1902.

Construcția avea piloni din piatră și mortar, cu pod de lemn în arc și suprastructură de lemn, fixată cu scoabe din cupru (aramă). Podul avea două pile culee, câte una la fiecare capăt, care jucau și rolul de portal. Astăzi se mai conservă doar baza unuia dintre picioarele celebrului pod, pe malul românesc al Dunării.

O asemenea construcţie stabilă, costisitoare şi grandioasă ca tehnică, nu se putea ridica, dacă Imperiul nu stăpânea importante teritorii la nord de fluviu. Din repertoriul urmelor arheologice aparţinând veacului al IV-lea, rezultă că întreaga zonă de câmpie a Olteniei şi a Munteniei fusese reanexată Imperiului, având ca limită nordică şi strategică marele val Brazda lui Novac.

În împrejurări puţin cunoscute, dar legate, se pare, de atacurile goţilor la sud de Dunăre, care reîncep în anul 364 d.Hr. şi de răscoala lui Procopius din anii 365-366, podul dintre Sucidava şi Oescus a fost distrus. După alte informaţii, cauza ruinării ar fi fost revărsările Dunării şi împotmolirile prin bancurile de gheaţă.

Dar, indiferent de viaţa lui scurtă, acest pod rămâne cel mai important, după acela de la Drobeta şi a îndeplinit un însemnat rol istoric, în perioada constantiniană, pentru romanitatea nord-dunăreană.

Azi la Sucidava, doar o rămășiță de picior de pod amintește că aici a fost acum 1700 de ani cel mai lung pod din antichitate.

• 1865: A fost impusă pentru prima oară în lume o limită de viteză (doua mile pe ora, aproximativ 3,2 km/h) în Marea Britanie.

Viteza maxima a fost stabilita la aproximativ 16 km/h, ulterior considerandu-se ca fiind mult prea mare si redusa la 6,5 km/h in zonele rurale si 3 km/h in orase. 

•  1879: S-a născut Dwight F. Davis, tenisman şi politician american (d. 1945) 

 
"Cupa Davis" este competitia anuala pe echipe, din tenisul mondial masculin. In 1900, Dwight F. Davis, student la Universitatea Harvard, a organizat un meci intre echipa de tenis a acestei institutii de invatamant si o echipa din Anglia. El a gandit un format in care, timp de trei zile, se disputa cinci meciuri: doua de simplu, in prima zi, unul de dublu, a doua zi, si inca doua de simplu, in ultima zi, format care se pastreaza neschimbat si astazi.Davis a achizitionat un trofeu si a stabilit ca primul eveniment de acest gen sa aiba loc in Longwood Club din Brookline, Massachusetts. Echipa sa a invins atunci, el insusi castigand un meci de simplu si facand parte din echipa victorioasa la dublu. In 1901, evenimentul nu s-a tinut, dar un an mai tarziu americanii i-au invins din nou pe britanici, dupa ce au fost condusi cu 2-0. In urmatorii ani, echipe din Franta, Belgia, Austria, Australia si Noua Zeelanda au aderat la aceasta competitie, devenita astfel una cu larga reprezentare internationala.Dupa moartea initiatorului, in 1945, trofeul a fost redenumit, in memoria sa, “Cupa Davis”.

• 1880: S-a născut Constantin Tănase, actor de scenă şi de vodevil, celebru cupletist român, o figură cheie în teatrul de revistă românesc.

Prima experienţă profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiş condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol în Vaslui şi a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiţii.

În 1896, a terminat gimnaziul şi, în ciuda dorinţei sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iaşi, unde a fost respins la examenul medical, singura probă unde nu-şi făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel.

Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul Nicolae Bălcescu, la care însă a fost nevoit să renunţe după câteva săptămâni din lipsă de bani.

În Brăila s-a împrietenit cu învăţătorul şi scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Curseşti, Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în Belgia.

S-a descurcat destul de bine ca învăţător, însă a intrat în conflict cu directorul şi câţiva profesori. Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârşoveni, Poeneşti, unde învăţase poetul Alexandru Vlahuţă.

Tănase şi-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica şi gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către şcoală. Părinţii elevilor au fost de asemenea implicaţi în activităţile şcolare, prin excursii în aer liber, unde preda istorie şi geografie.

Ajuns foarte repede un personaj iubit în localitate, a atras însă antipatia notarului şi câtorva avocaţi locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase a fost în cele din urmă dat afară.

• 1889: S-a născut  scriitorul francez Jean Cocteau ;(d. 1963).

Jean Maurice Eugène Clément Cocteau (Maisons-Laffitte, 5 iulie 1889 - Milly-la-Forêt, 11 octombrie 1963) poet, scriitor, pictor, dramaturg și cineast francez.

Jean Cocteau a practicat toate disciplinele artistice, de la pictură, desene, sculptură, ceramică la cinema, teatru, proză, poezie, cântec, jazz, coregrafie, design de modă şi chiar antrenor de box. A ştiut să combine popularitatea şi nonconformismul, să şteargă graniţele dintre artele populare, cum este cântecul, şi savante scrieri critice, să împace pasiunea pentru tehnicile de reproducere a imginilor şi sunetelor, cum ar fi cinematografia, televiziunea, discul sau radioul, cu imaginarul mitologiei antice.
Şi-a mărturisit fervent admiraţia pentru marii artişti ai epocii, ca Picasso sau De Chirico, a desenat el însuşi, i-a cunoscut pe Marcel Proust şi pe François Truffaut... Dar faptul cel mai impresionant, a confundat ideea de a face artă cu ceea ce Andy Warhol, care îl admira, a numit „a face din viaţa sa o operă de artă”.

Cocteau a crescut la Paris şi s-a considerat întotdeauna parizian prin vorbire, educaţie, idei şi obiceiuri. Familia sa făcea parte din burghezia pariziană, cultivată, bogată şi interesată de muzică, de pictură şi de literatură. Primele amintiri ale lui Cocteau erau legate de teatru, în formele sale populare, cum ar fi circul şi palatul de gheaţă, cât şi de teatrul serios, cum ar fi tragediile jucate la Comédie-Française. La 19 ani a publicat primul volum de poezie, Lampa lui Aladin (La Lampe d’Aladin).

Cocteau era produsul perioadei imediat următoare Primului Război Mondial, perioadă a gustului artistic rafinat, lipsită de tulburări politice. Adevărata incursiune în lumea teatrului a început când a intrat în contact cu trupa Ballets Russes, atunci sub conducerea lui Serghei Diaghilev. Când Cocteau şi-a exprimat dorinţa de a crea spectacole de balet, Diaghilev l-a provocat spunându-i „étonne-moi” (în franceză, „surprinde-mă”). Această replică renumită se pare că l-a călăuzit atât în crearea spectacolelor sale, cum ar fi Parada (La Parade, 1917), pe muzica lui Erik Satie, şi Boul pe acoperiş (Le Boeuf sur le toit, 1920), pe muzica lui Darius Milhaud, cât şi în celelalte opere şi este uneori citată în piesele şi filmele sale.

În timpul Primului Război Mondial, Cocteau a fost şofer de ambulanţă pe frontul belgian. Lucrurile văzute aici le va folosi mai târziu în romanul Thomas impostorul (Thomas l’imposteur, 1923). S-a împrietenit cu aviatorul Roland Garros şi i-a dedicat primele poeme inspirate de aviaţie, Capul Bunei Speranţe (Le Cap de Bonne-Espérance, 1919). Între anii 1916 şi 1917, Cocteau a intrat în lumea artei moderne, care se năştea la Paris; în cartierul boem Montparnasse, a cunoscut pictori ca Pablo Picasso şi Amedeo Modigliani şi scriitori ca Max Jacob şi Guillaume Apollinaire.

Influenţa lui Radiguet

La puţin timp după război, Max Jacob i-a făcut cunoştinţă lui Cocteau cu viitorul poet şi romancier Raymond Radiguet. În vârstă de 16 ani, Radiguet, un tânăr genial, pleda pentru simplitatea şi claritatea clasică, nişte calităţi care aveau să devină caracteristice operei lui Cocteau. Exemplul lui Radiguet a contat foarte mult pentru Cocteau; iar când Radiguet a murit în 1923, la 21 de ani, bărbatul mai în vârstă s-a simţit văduvit de o prietenie care se bazase pe un schimb constant de idei, încurajări şi entuziasm.

Dependenţa de opiu, provocată de durerea morţii lui Radiguet, a necesitat o perioadă de vindecare. Jacques Maritain, filozof francez tomist, l-a vizitat pentru prima dată pe Cocteau în sanatoriu. Prin Maritain, Cocteau a revenit o perioadă scurtă la religie. Aceste experienţe complexe au dus la o nouă perioadă în viaţa lui, când a produs câteva dintre cele mai importante lucrări. În poemul de mare întindere Îngerul Heurtebise, poetul se aruncă într-o luptă crâncenă cu un înger care avea să reapară mereu în lucrările sale. Cu piesa Orfeu, jucată pentru prima dată în 1926, voia să atingă un punct important în renaşterea tragediei în teatrul contemporan; în ea, Cocteau a aprofundat interpretarea naturii poetului. Romanul Copiii teribili, scris în doar trei săptămâni, în martie 1929, este studiul inviolabilităţii caracterului a doi adolescenţi, frate şi soră, Paul şi Elisabeth. În 1950, Cocteau a pregătit un scenariu de film pentru această lucrare, fiind şi naratorul filmului.

Cocteau şi-a lărgit sfera de interes prin crearea primului său film, Sângele unui poet, un comentariu asupra propriei mitologii intime; temele care la acea vreme păreau obscure şi şocante par astăzi mai puţin intime şi mai universale, pentru că au apărut şi în alte lucrări. Tot la începutul anilor 1930, Cocteau a scris ceea ce este considerată a fi capodopera sa, Maşina infernală, ce tratează, într-un mod specific, tema lui Oedip. Prin aceste două lucrări s-a apropiat mai mult de marile mituri ale umanităţii.

Cinematografia în anii 1940

În anii 1940, Cocteau s-a întors la cinematografie, mai întâi ca scenarist, iar apoi ca regizor, cu Frumoasa şi bestia, o povestire fantastică bazată pe basmul cu acelaşi nume, şi cu Orfeu (1949), o re-creare a temelor poeziei şi morţii, pe care le tratase în piesa omonimă.

Fiind şi un artist vizual de mare importanţă, Cocteau a decorat în 1950 Villa Santo Sospir din Saint-Jean-Cap-Ferrat şi a început o serie de lucrări grafice importante: fresce pictate în clădirea primăriei din Menton, în capela Saint-Pierre din Villefranche-sur-Mer şi în biserica Saint-Blaise-des-Simples din Milly-la-Foret. Fiul său adoptat, pictorul Edouard Dermit, care apare în filmele sale ulterioare, a reluat decorarea capelei de la Frejus, o lucrare pe care Cocteau nu reuşise să o termine când a murit, la vârsta de 74 de ani.

• 1941: Brigăzile 1 și 4 Mixte din cadrul Armatei Române au eliberat orașul Cernăuți

Orasul Cernauti a fost eliberat de sub ocuparea sovieticilor la 5 iulie 1941 de catre Brigazile 1 si 4 Mixte din cadrul Armatei Romane.

Batalia de la Cernauti s-a desfasurat la scurt timp dupa angajarea armatei romane in cel de-al Doilea Razboi Mondial

Ofensiva s-a declansat in dimineata zilei de 3 iulie 1941, initial spre Storojinet, batalioanele 1 si 2 vanatori de munte din Brigada 1 mixta munte ajungand pe Siret, dupa care, printr-o manevra indrazneata, au trecut raul prin vad (podurile fusesera distruse de inamic). Apoi au eliberat orasul si au constituit un cap de pod la nord de rau. Pretutindeni, populatia a primit militarii romani eliberatori cu „flori si cu mare bucurie”, intre timp, Brigada 4 mixta munte a ajuns, in seara zilei, intre Patrauti si Dobrova, iar Divizia 7 infanterie, care a intampinat cea mai puternica rezistenta in zona Fantana Alba, Cerepcauti, Petricani, a trecut temporar la aparare activa, cu misiunea de a interzice patrunderea inamicului spre sud.

La 5 iulie, pentru a nu se permite fortelor sovietice sa se consolideze la teren, generalul Petre Dumitrescu a ordonat continuarea ofensivei spre Cernauti cu batalioanele Brigazii 1 mixta munte (la flancul stang) si Brigazii 4 mixta munte (la flancul drept), precum si executarea unei manevre spre Fantana Alba, cu un detasament din Brigada 4 mixta munte, in spatele si flancul drept al trupelor sovietice care se opuneau Diviziei 7 infanterie. Ca urmare, unitatile Brigazii 1 mixta munte (flancate la vest de Detasamentul „colonel Albustin”), au inaintat energic si viguros, manevrand rezistentele inamice din zona Cernauti, au infrant rezistenta opusa de acestea in fata orasului si au patruns in dupa-amiaza zilei in capitala istorica a Bucovinei (cu batalioanelor 3 si 23 vanatori de munte), fiind primite cu entuziasm de catre populatia romaneasca. Vestea eliberarii Cernautiului a provocat un entuziasm „de nedescris”, in intreaga tara. „Copiii soldatilor care au intrat in capitala Bucovinei acum 23 de ani – se mentiona in ziarul «Universul» – intra azi, la randul lor, in Cernauti, frati de sange si de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus… Ne inchinam cu recunostinta adanca si sincera pietate in fata tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric”.

Victoria romaneasca de la Cernauti a permis trupelor romane sa actioneze ofensiv spre Hotin, unde au desfasurat, intre 6 si 8 iulie 1941, o alta batalie stralucita, dusa de Brigada 8 cavalerie si Brigada 2 mixta munte, soldata cu respingerea trupelor sovietice dincolo de Nistru si cu eliberarea partii de nord a Basarabiei. Modul exemplar in care militarii romani si-au indeplinit misiunile de lupta in nordul Bucovinei si Basarabiei a fost remarcat si de catre generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, care a adresat alese cuvinte de apreciere. La randu-i, comandantul Armatei 3 romane, recunoscand contributia trupelor germane la repunerea bornelor de hotar pe Nistru a relevat:

„Fara ei nu am fi putut face reintregirea neamului”.

• 1943: A început operaţiunea Citadela, rămasă în istorie ca Bătălia de la Kursk, din cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Bătălia de la Kursk a fost ultima acţiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontul de răsărit al celui de-Al Doilea Război Mondial.

Beneficiind de cele mai bune informaţii asupra intenţiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat şi disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive şi câmpuri minate şi au concentrat şi camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanşării unui contraatac strategic.

Bătălia de la Kursk, care include şi mai mică bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile şi a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie.

Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operaţiunea Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operaţiunile Kutuzov şi Polkovodet Rumiantev.

Deşi germanii concepuseră iniţial o lovitură ofensivă, apărarea bine organizată a sovieticilor nu numai că a stopat cu succes acţiunea germană, dar le-a permis să contraatace, după încheierea cu succes a fazei defensive, în două operaţiuni consecutive: Operaţiunea Kutuzov şi Operaţiunea Polkovodet Rumiantev.

După încheierea luptelor din arcul de la Kursk, sovieticii au câştigat definitiv iniţiativa strategică de-a lungul întregii perioade care a mai rămas până la încheierea războiului.

Din acest punct de vedere, bătălia de la Kursk poate fi considerată faza a 2-a a punctului de cotitură al războiului, în care prima faza este considerată victoria sovietică de la Stalingrad.

Atacurile sovietice care au urmat eliminării forţelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriloului şi Belgorodului pe 5 august şi a Kievului pe 23 august, împingându-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară.

Bătătia de la Kursk a demonstrat că frontul de răsărit a fost caracterizat de cea mai mare concentrare de trupe din timpurile moderne. Defensiva sovietică a fost atât de bine gândită, încât atunci când Armata Sovietică a trecut la faza de contraatac, ea a fost capabilă să dezvolte ofensive pe patru axe separate de înaintare, evitând capcana întinderii prea mari a contraatacului.

Această bătălie se numără printe subiectele de studiu din toate academiile militare moderne.

• 1946: La Paris au fost prezentaţi primii bikini, denumiți după un atol din Insulele Marshall, unde fusese efectuat un test nuclear. 

A fost un uriaş scandal când inginerul francez Louis Reard a prezentat lumii noul costum de baie! Se întâmpla acum 70 de ani. Pe atunci, chilotul acoperea ombilicul, iar acum abia dacă mai acoperă zona intimă. Iată ce evoluţie spectaculoasă a avut chiloţelul de baie!

În urmă cu 70 de ani când, inginerul francez Louis Reard a prezentat lumii un noul costum de baie, la piscina hotelului “Molitor” din Paris, scrie times.com. Lansa o nouă modă a costumului de baie, din două piese, care a avut efectul unei bombe. Iniţial, chilotul acoperea ombilicul, însă, treptat a ajuns la dimensiunea unei fâşii înguste de material.

Creaţia franzezului Louis Reard a indignat pe toată lumea

Costumul prezentat de Reard a fost considerat la început o ruşine pentru că oamenii nu erau pregătiţi să îşi expună atâtâ de mult din corp. Până şi manechinele profesioniste au refuzat, la început, să poarte aşa ceva, considerându-l prea şocant.

Prima care a purtat bikini a fost Micheline Bernardini, o dansatoare de cazinou, singura care a acceptat oferta lui Reard.

Louis Reard a numit chiloţelul „bikini”, după insula care tocmai fusese bombardată cu prima rachetă nucleară din lume. Ca să atragă atenţia şi mai mult asupra legăturii dintre actualitate şi modă, primii bikini din lume au fost croiţi din pânză de bumbac, imprimată cu articole de ziar.

Efectul produs de apariţia acestui sumar costum de baie a fost comparat cu cel al unei bombe atomice, şi cum tocmai în acea vreme avusese loc prima experienta nucleară în atolul Bikini, din Oceanul Pacific, creatorul şi-a botezat costumul după numele acestei insule. Şi ca să atragă atenţia şi mai mult asupra legăturii dintre actualitate şi modă, primii bikini din lume au fost croiţi din pânză de bumbac, imprimată cu articole de ziar. Au trebuit să mai treacă nişte ani pentru că femeile să aibă destul curaj să poarte bikini.

În cele din urmă, vedetele de prima mărime, ca Esther Williams şi Joan Crawford, au devenit clientele fidele ale Casei de Modă Reard, ca să nu mai vorbim de celebrul star francez Brigitte Bardot, care-şi agita inocenta formele perfecte în bikini, mult mai “reduşi” decât propuneau creatorii de modă, pe plaja de la Saint Tropez.

În cele din urmă, Casa de Modă Reard a ajuns locul preferat pentru cumpărături pentru vedete de primă mărime cum ar fi celebrul star francez Brigitte Bardot, care-şi agita inocenta formele perfecte în bikini, mult mai “reduşi” decât propuneau creatorii de modă, pe plajă de la Saint Tropez.

În anii '50, marile magazine de modă din State refuzau să desfacă asemenea costume de baie, însă în timp bikinii au devenit indispensabili.

Astfel, chiloţii minusculi au devenit sinonimi cu seducţia şi tot mai multe vedete au început să îi poarte, astăzi fiind în garderoba fiecărei femei.

De atunci, până azi, din cele două piese aproape nu a mai rămas nimic. Sunt la modă chiloţii invizibili sau abia vizibili.

• 1954: A fost lansat primul single semnat Elvis Presley – That’ s All Right.

Începerea colaborării de 17 luni cu Sun Records, colaborare a schimbat pentru totdeauna atât muzica, cât şi cultura pop. La înregistrările sale din mijlocul anilor ’50 în studioul Sun Records din Memphis, Elvis a inventat look-ul şi sound-ul rock’n’roll-ului.

  Elvis Presley.... Thats Alright (Mama)

 

• 1965: Marea soprana Maria Callas aparea pentru ultima data intr-un spectacol de opera, cantand in “Tosca” de Giacomo Puccini la “London’s Covent Garden”.

Dupa o absenta indelungata de pe scena, la insistentele lui Franco Zefirelli, Maria Callas isi reluase activitatea in 1964 cu „Tosca” la “Covent Garden” (Londra) si apoi cu “Norma” la Paris, dar vocea sa se resimtea dupa anii de inactivitate. Inregistreaza inca un succes triumfal in 1965 cu „Tosca” la New York, dupa care urmeaza declinul. La Roma este silita sa intrerupa un spectacol cu “Norma” dupa actul al II-lea, iar apoi reprezentatia la Londra cu „Tosca” va fi ultima sa aparite intr-un spectacol de opera. Indragostita nebuneste de armatorul grec Aristotel Onassis, foarte posesiv si gelos, in anul 1965 Callas parasea scena, de teama sa nu-l piarda. Prietenii si admiratorii ii vor reprosa armatorului ca i-a distrus cariera, desi intentiona sa-i construiasca o opera la Monte-Carlo. Cat despre viata personala, nici aceasta nu a fost mai fericita. Armatorul s-a indepartat treptat de ea si a inceput sa-i faca o curte asidua lui Jackie Kennedy. Racirea sentimentelor lui era atat de mare, incat nu a ezitat sa fie crud: “Esti un nimeni. Esti doar o femeie cu un fluier in gat, care, de altfel, nu mai functioneaza”, se pare ca i-ar fi spus, fara menajamente, barbatul pentru care renuntase la cariera ei incredibila. In 1968, Onassis se va insura cu Jackie Kennedy, in micuta capela din Panaytsa, Insula Skorpios, lacasul de rugaciune preferat al Mariei. Distrusa, parasita si suferinda, inegalabila Maria Callas se va retrage in Franta. Dupa o lunga perioada de retragere, va sustine o serie de recitaluri in Europa, SUA si Asia, in anii 1973 si 1974.

Să aveți o zi frumoasă!