Este a 235-a zi a anului.
Au mai rămas 130 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 28 m și apune la 20 h 08 m.
Au mai rămas 130 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 28 m și apune la 20 h 08 m.
Fecioară 23 august — 22 septembrie.
Citatul zilei
“Cărţile sunt felul
oamenilor de a avea aripi ca îngerii.” (Andrei Pleșu)
Ziua europeană a comemorării victimelor
stalinismului și ale nazismului
Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Stalinismului şi Nazismului a fost proclamată de Parlamentul European la 23 septembrie 2008.
Ziua europeană a
comemorării victimelor stalinismului și ale nazismului a fost proclamată de
Parlamentul European pentru a păstra vie amintirea victimelor deportărilor și
exterminărilor în masă, precum și pentru întărirea bazelor democrației și
consolidarea păcii și stabilității în Europa.
Scopul acestui
eveniment este comemorarea victimelor deportărilor și exterminărilor în masă,
precum și înrădăcinarea democrației și consolidarea păcii și stabilității în
Europa.
În 2008, Parlamentul
European a declarat ca această zi să fie amintită drept Ziua europeană a
comemorării victimelor stalinismului și ale nazismului, două regimuri care au
măcinat continentul în secolul trecut. În rezoluția Parlamentului European, se
amintește faptul că, în secolul XX, țările Europei s-au confruntat cu două
regimuri totalitariste — nazist și stalinist, în timpul cărora au avut loc
genocide, s-au încălcat drepturile și libertățile omului, au fost săvârșite
crime de război și crime împotriva umanității. Membrii Parlamentului European
au subliniat cu acest prilej că o înțelegere comună a trecutului este necesară
pentru construirea viitorului comun.
Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și ale nazismului a fost marcată oficial, pentru prima dată, în 2011, la Varșovia, în Polonia. Cu acest prilej, a fost adoptată și Declarația de la Varșovia, prin care statele s-au angajat să amintească mereu despre consecințele devastatoare ale regimurilor totalitare. În 2012 și 2013, ziua de 23 august a fost comemorată în Ungaria și, respectiv, în Lituania.
Marcarea zilei de 23
august ca zi internațională în amintirea victimelor totalitarismului a fost
susținută și de Declarația de la Vilnius, din 2009, a Adunării Parlamentare a
OSCE.
Rețeaua Europeană Memorie
și Solidaritate (REMS) este o rețea internațională al cărei scop îl constituie
cercetarea, documentarea și popularizarea cunoștințelor despre istoria Europei
în secolul XX, punându-se accent mai cu seamă pe prezentarea perioadei
dictaturilor, a războaielor și a revoltelor sociale împotriva lipsei de
libertate. Membrii Rețelei sunt: Germania, Polonia, Slovacia, Ungaria și
România, iar în Comitetele Consultative ale acesteia sunt prezenți
reprezentanții Austriei, Cehiei și Letoniei.
Este o zi de doliu naţional, ce marchează începutul ocupaţiei sovietice (1939, prin protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, Lituania revenea sferei de influenţă germane, iar prin noul acord sovieto-german, era cedată de Hitler URSS-ului).
Ziua internațională de comemorare a
comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia
Ziua internațională de comemorare a comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia (International Day for the Remembrance of the Slave Trade and its Abolition) se marchează în fiecare an începând din 1998.
În 2015, UNESCO
marchează 21 de ani de la lansarea ''Slave Route Project'', în 1994, în Ouidah
(Benin), prin care se evidențiază faptul că ignoranța sau ascunderea unor
evenimente istorice majore constituie un obstacol în calea înțelegerii
reciproce, a reconcilierii și cooperării între popoare.
UNESCO a decis să rupă
tăcerea din jurul comerțului cu sclavi și al sclaviei, fenomene care au afectat
toate continentele și au provocat mari frământări ce au contribuit semnificativ
la modelarea societății moderne.
Libertatea fata de
sclavie este un drept fundamental al omului, drept recunoscut in Articolul 4 al
Declaratiei Drepturilor Omului a Natiunilor Unite. In aceasta zi, Ziua
internationala pentru comemorarea comertului cu sclavi si abolirea sclaviei, sa
ne gandim la milioanele de barbati, femei si copii care au fost supusi unor
lucruri joasnice, unor incalcari ale drepturilor omului. Dar sa ne gandim si la
cei care au luptat neincetat pentru a pune capat acestui abuz.
Incepand cu anul 1994,
Proiectul „Ruta sclaviei” desfasurat de UNESCO a cautat sa adreseze
prejudecatile rasiale ce incercau sa justifice sclavia, precum si fortele socio-culturale
care au cautat sa ii ascunda impactul. UNESCO incearca in acest mod sa ajute
oamenii sa inteleaga ce inseamna comertul cu sclavi si ce consecinte are asupra
societatii moderne. Scopul acestui proiect este de a contribui la crearea unei
culturi tolerante, pasnice, care respecta drepturile omului.
Ziua internațională de
comemorare a comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia a fost instituită de
Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), în
cadrul celei de-a 29-a sesiuni a Conferinței Generale, de la Paris, din
noiembrie 1997, prin Rezoluția 40.
Sfântul Mucenic Lup,
stâlp al credinţei printre daco-romani
Acesta a vieţuit la
cumpăna veacurilor al III-lea şi al IV-lea şi a fost slujitorul sfântului
marelui mucenic Dimitrie, mai-marele oştirii din cetatea Tesalonicului (pomenit
la 28 octombrie).
După ce împăratul
Maximian i-a tăiat capul sfântului Dimitrie, sfântul Lup a înmuiat marginea
veşmântului său şi un inel în sângele marelui mucenic, cu ele săvârşind multe
minuni în cetate, tămăduindu-i pe oameni
de toată boala şi neputinţa.
Împăratul Maximian,
care încă se afla în Tesalonic, a prins de veste şi a poruncit ca Lup să fie
dat la cazne şi apoi ucis. Ostaşii, care îndreptaseră armele împotriva
sfântului, le-au abătut unii asupra altora, vătămându-se rău.
Pentru că încă nu era
botezat, sfântul Lup s-a rugat lui Dumnezeu să-l învrednicească a primi botezul
mai înainte de moarte. Atunci îndată a pornit o ploaie şi astfel, sfântul
mucenic a primti botezul dintru Înălţime.
După grele pătimiri,
sfântul Lup s-a săvârşit de sabie şi s-a sălăşluit întru cele de Sus spre
desfătare veşnică, de unde pururea săvârşeşte minuni pentru cei ce înalţă
rugăciuni către dânsul.
Credințe populare,
tradiții, semne
Ziua de 23 august este
sarbatoarea Sfantului Mucenic Lup si este serbata ca zi nelucratoare. Numele
mucenicului a fost ascociat firesc cu denumirea animalului de prada. Traditia
populara ne spune ca, in aceasta zi, ciobanii nu vorbesc si nu mananca pentru ca
gura lupului sa fie inchisa cand vine la turma. Pentru acelasi motiv se dau
oilor in mancare nodurile de la pornitul panzei, ca atunci cand lupul va intra
in turma sa aiba nodul in gat, iar gura sa-i fie inclestata. Capetele sau
nodurile de la pornitul panzei au si alte intrebuintari: tin marlite oile si
inlesnesc iesirea in lume a mieilor gemeni cu blana frumoasa. Dupa traditiile
romanesti din Muntii Apuseni, oamenii-lup sunt sortiti din nastere sa devina
periodic lupi autentici, ipostaza in care pot fi imblanziti cu o bucata de
paine sau mamaliga. In superstitia folclorica romaneasca, pricolici este omul
prefacut in caine, care se amesteca in haitele lupilor. Tot aceasta zi este un
semn al toamnei, care e consacrata lupului.
Evenimente
de-a lungul timpului...
- 1572, 23/24: "Noaptea Sfântului Bartolomeu"
Acest nume a fost dat unui eveniment sângeros petrecut la Paris în noaptea de 23 spre 24 august, când au fost masacraţi hughenoţi (protestanţi calvini) de către catolici, moment principal al războaielor religioase din Franţa (1562-1598); masacrul a fost pus la cale de Caterina de Medici, mama regelui Carol al IX-lea. Biserica Romano-Catolică îl prăznuieşte la 24 august pe apostolul Bartolomeu.Noaptea Sfântului Bartolomeu a fost un masacru comis asupra protestanților din Franța. Masacrul a fost declanșat de puterea de stat în noaptea dintre 23 și 24 august 1572, zi în care în calendarul romano-catolic este comemorat Sf. Bartolomeu. Masacrul a durat câteva zile la Paris, de unde s-a extins în 20 de alte orașe, în care a durat câteva săptămâni. Au fost atacați și masacrați aproape 30.000 de hughenoți, fiind considerat de unii ”cel mai mare masacru religios al secolului”. Acest episod tragic al războaielor religioase a fost rezultatul unor serii de factori politici, religioși și sociali. A fost o consecință a conflictelor civile și militare dintre nobilimea franceză catolică și cea protestantă și a avut drept rezultat o reacție populară sălbatică, ultra-catolică, ostilă politicii regale de reconciliere.
Pentru mult timp tradiția istoriografică i-a considerat răspunzători pe Caterina de Medici și pe Carol al IX-lea al Franței. Din lipsă de surse, istoricii au rămas pentru mult timp împărțiți asupra rolului exact avut de coroană. În zilele noastre se consideră că ordinul regal se referea doar la uciderea liderilor hughenoți, dar în dimineața zilei de 24 august când Carol al IX-lea a ordonat încetarea imediată a asasinatelor, furia poporului scăpase de sub control și nimic nu o mai putea opri.
- 1741: S-a născut Jean-François de La Pérouse, explorator francez.
A participat la Campania împotriva englezilor din G. Hudson (1782), cucerind forturile Prince de Galles si York si a condus o expeditie de explorare în Vestul Oc. Pacific (1785 - 1788), descoperind (în 1787) strâmtoarea care-i poartă numele. A explorat coastele Australiei si Tasmaniei si a dispărut în zona arh. Noile Hibride. Rămăsite ale navelor au fost descoperite în ins. Vanikoro în anii 1826, 1828 si 1962. Calatoria de explorare intreprinsa de La Perouse avea sa dureze patru ani, cu o revenire in Franta in vara lui 1789.
Cele doua corabii au
fost vazute ultima oara pe când navigau in nord-estul Australiei; niciunul din
cei 400 de oameni aflati la bordul celor doua nave nu a mai fost gasit
vreodata.“Am onoarea sa va raportez ca La Boussole si L’Astrolabe au plecat in
dimineata aceasta la ora patru, manate de vantul de nord-vest. Doua goelete au
primit ordin sa insoteasca corabiile pana in larg. Astfel, in aceasta zi, La
Perouse si-a inceput calatoria in jurul lumii.”Cu acest mesaj transmis pe 1
august 1785, amiralul Jean-Francois de Galaup, conte de La Perouse, il informa
pe regale Ludovic al XVI-lea ca parasea portul francez Brest pentru a traversa
Oceanul Atlantic si mai apoi Marea Mare a Sudului, numele sub care era cunoscut
la acea vreme Oceanul Pacific.
Desi descoperit cu aproape 300 de ani mai devreme de exploratorul spaniol Balboa, Pacificul era abia acum explorat si cartografiat in mod sustinut – multumita in primul rand celor trei calatorii intreprinse de capitanul britanic James Cook intre 1768 si 1779.
- 1769: S-a născut George Cuvier zoolog și paleontolog francez;
a inclus în grupul vertebratelor pestii, amfibienii, reptilele, păsările, mamiferele; a descoperit legea corelatiei organelor ; (d.13 mai 1832).
Este considerat unul din cei mai mari oameni de știință ai secolului al XIX-lea ,un pioner în domeniul anatomiei comparate și părintele paleontologiei vertebrate, fiind primul ce a studiat fosilele vertebratelor, el a fost un creationist convins și a elaborat o teorie a catrastofismului.
Deși el a fost un
antievoluționist convins, lucrările sale în domeniul paleontologiei au fost deseori citat de către darwiniști. A încercat
să facă o clasificare a animalelor.
- 1800: S-a născut (în Grecia) Evanghelie Zappa, moşier, negustor şi întreprinzător aromân, binecunoscut, la jumătatea secolului al XIX-lea, atât în Ţările Române, cât şi în Grecia;
El este cel care a lansat, cu mulţi ani înaintea francezului Pierre de Coubertain, ideea renaşterii olimpismului modern; în acest sens, Zappa a redactat un proiect şi a creat un fond necesar organizării jocurilor şi construcţiei unui aşezământ olimpic (Zappeionului din Atena, un complex de clădiri, cu stadion, amfiteatru de conferinţe şi cu săli de gimnastică); în anii 1859 şi 1870 statul grec a organizat, cu fondurile lăsate de el, două ediţii modeste ale olimpiadelor moderne; în România a susţinut financiar construcţia Ateneului şi înfiinţarea Academiei Române, precum şi reclădirea Bucureştiului, pârjolit de un mare incendiu (d. 1865)
- 1924: S-a născut Paul Everac (pseudonimul lui Petre Constantinescu), dramaturg şi prozator; autor de scenarii radiofonice şi de televiziune, publicist; director general al Societăţii Române de Televiziune (ianuarie 1993-ianuarie 1994) (m. 2011)
Debutează literar cu proză scurtă spre sfârşitul deceniului 5, iar în 1959 apare cu patru piese de teatru reprezentate în Bucureşti şi provincie, din care trei (“Poarta”, “Ferestre deschise” şi “Explozie întârziată”) sunt comentate cu elogii de presa vremii. Urmează apoi alte producţii dramaturgice, promovate aproape anual (“Ochiul albastru”, “Costache şi viaţa interioară”, “Himera”, “Ştafeta nevăzută”, “Simple coincidenţe”) care îl impun între numele cele mai circulante în opinia teatrală. Îi apare de asemenea microromanul “Don Juan din Grădina Icoanei” şi un volum de “Poeme discursive”. Scrie în presa literară, la “Contemporanul”, “România Literară”, “Luceafărul”, “Viaţa Românească”, dar şi în presa zilei, la “Scânteia” şi altele. Urmează o nouă serie de piese precum “Camera de alături”, “Paharul cu sifon”, “Baletul electronic”, “A cincea lebădă”, “Ordinatorul”, “Beţia Sfântă”, “Salonul”, “Cartea lui Ioviţă”, toate de relativ succes, dar mai ales “Un fluture pe lampă”, “Viaţa e ca un vagon”, “Piatră la rinichi”, care înregistrează mari recorduri de reprezentaţii şi audienţă la public. Scrie totodată pentru echipe de amatori circa 40 de piese scurte, participând la concursuri unde repurtează foarte frecvent premiul I (cu “Logodna”, “Cântec din fluier”, “Câteva halbe cu rom”, “Trepte”, “Cadoul”, “Urme pe zăpadă”, “Iancu la Hălmagiu”, “Autograful”, “Dulapul”, şi altele), piese din care unele sunt reluate şi în teatre profesioniste.E tradus în limbi străine, jucat în Anglia, Polonia, fostul RDG, Ungaria. E autor de numeroase scenarii radiofonice şi TV ca şi de 5 scenarii de film realizate. A fost ales în mai multe rânduri în Biroul de Conducere al Uniunii Scriitorilor din România şi a condus mulţi ani Secţia de Dramaturgie. A luat premii ale Uniunii Scriitorilor, Academiei Române, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Ministerului Culturii ş.a. A scos volume de eseuri şi proză satirică scurtă (“Sedinţa balerinelor”, “Funigei peste Alpi”). După schimbarea de regim politic din decembrie 1989 i s-au tipărit trei volume de teatru incluzând zece piese noi, romanul “Câteva feluri de dragoste”, volumul de nuvele “Câteva feluri de moarte”, volumul de poezii “Poeme crepusculare”, eseuri social-politice ca “Reacţionarul” şi “Mai are România vreo şansă?”, eseul filozofic “Breviar despre lume şi viaţă” şi mai multe volume de tablete între care “La poarta din dos a Europei”. A condus Televiziunea Română şi Institutul de Cultură din Veneţia.
- 1939: S-a semnat, la Moscova, Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut şi ca „Pactul Stalin-Hitlerˮ, considerat un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă, semnat de ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov şi ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop, în prezenţa lui Stalin.
"Măcelarii Europei, ameţiţi de băutură, îşi jucau rolurile, îmbrățișându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfăţişau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră şi înainte de împărţit ceva, şi acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesioniști ai aceloraşi afaceri", astfel descria momentul semnarii pactului istoricul Paul Johnson.
Ca urmare a Pactului
Ribbentrop-Molotov, România a fost obligată să cedeze, în 1940, Basarabia şi
Bucovina de Nord URSS-ului.
Scopul declarat al
acestui pact era, din punctul de vedere oficial al Germaniei, ca cel de-al
Treilea Reich să-şi asigure flancul estic în perspectiva iminentei invadări a
Poloniei. Pe de altă parte, Uniunea Sovietică voia să câştige timp, să prevină
temporar o invazie germană, întrucât Armata Roşie avea prea puţini ofiţeri
superiori, după executarea multora dintre ei din ordinul lui Stalin, în frunte
cu mareşalul Tuhacevski, sub pretextul unui complot imaginar.
Semnarea Pactului şi
aplicarea lui a avut grave repercusiuni asupra lumii, a început Al Doilea
Război Mondial, cu un tribut de sânge nemaîntâlnit în istorie, cu distrugeri
irecuperabile ale unor valori universale, cu suferinţe inimaginabile, cu
pârjolirea unor întinse teritorii din Europa, Asia şi Africa, cu desfiinţarea
unor state şi uciderea în masă a unor populaţii nevinovate. Hitler şi-a dorit
războiul pentru obţinerea aşa-zisului „spaţiu vitalˮ („lebensraumˮ), a
supremaţiei în Europa şi dincolo de hotarele acestui continent. Stalin l-a vrut
şi el pentru declanşarea revoluţiei comuniste mondiale, asemănător acestui
„spaţiu vitalˮ german.
Ca urmare a
protocolului adiţional secret, URSS a transmis României, la data de 28 iunie
1940, un ultimatum: i se dădeau 48 de ore pentru a evacua Basarabia și nordul
Bucovinei, în caz contrar URSS îi declara război. România a cedat şi trupele
sovietice au intrat în teritoriile cerute, dar şi în Ţinutul Herţei,
nemenţionat în ultimatum.
După intrarea României
în război, din 1941 Basarabia s-a întors în componenţa statului român timp de
încă trei ani, iar după 1944, a revenit în componenţa URSS.
Semnarea pactului şi aplicarea lui au avut grave repercusiuni asupra întregii lumi. A început Al Doilea Război Mondial, cu victime şi distrugeri nemaiîntâlnite în istorie, prelungit cu Războiul Rece şi cu scindarea Europei în două, prin aşa numita Cortină de fier, vestul s-a aflat sub influenţa Statelor Unite ale Americii, iar estul sub influenţa Uniunii Sovietice, timp de 45 de ani, între 1945 şi 1989.
Pactul
Ribbentrop-Molotov(Pactul Hitler-Stalin) a constituit un act de trădare a
neamurilor creştine ale Europei Răsăritene şi care a servit bază pentru
ocuparea criminală a teritoriilor româneşti de către Armata Sovietică la 28
iunie 1940
Dumnezeu să-i
odihnească pe cei care au fost asasinaţi de către hoardele naziste şi
bolşevice!
Din pacate, pentru zeci
de milioane de oameni, trăind în Albania, Belarus, Bulgaria, Cehoslovacia,
Republica Democrata Germana (sau R.D.G.), Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,
România şi Ungaria, ceea ce au hotărît cîţiva politicieni, iniţial Hitler şi
Stalin, în 1939, ulterior Churchill, Roosevelt şi, din nou, Stalin, în 1945,
dintr-o simplă trasatură de condei, avea sa fie tragedia lor pentru 2 sau 3
generaţii.
Cu ocazia semnării
Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi Uniunea Republicilor
Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), la Moscova în data de 23 august 1939,
plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat, în cadrul
unor convorbiri strict confidenţiale, problema delimitării sferelor de
influenţă în Europa răsăriteană.
Conform Actului Adiţional Secret al Pactului, partea sovietică accentuează interesul pe care-l manifestă faţă de teritoriul dintre rîurile Prut şi Nistru, fosta ocupaţie ţaristă a jumătate din Moldova sau aşa zisa Basarabie Ţaristă, iar, Partea germană îşi declară dezinteresul politic total faţă de acest teritoriu.
Pactul este semnat din
partea Guvernul Reichului german de I.V. Ribbentrop, iar din partea Guvernului
U.R.S.S. de către Veaceslav Molotov (Viaceslav Mihailovici Skriabin) în
prezenţa lui Stalin.
Semnarea Protocolului
Secret a Pactului Ribbentrop-Molotov a permis ocuparea nepedepsită a
teritoriilor româneşti de către Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
(U.R.S.S.) la mai puţin de un an după semnarea acestuia şi anume la 28 iunie
1940.
În conjunctura
naţională şi internaţională indicată mai sus, România este prinsă de planurile
mişeleşti ale lui Hitler şi Stalin de divizare a Europei Centrale şi de Est,
planuri ce afectează România, prin utimatumul sovietic, la 26 iunie 1940.
Administraţia şi Armata
română se retrag de pe teritoriile dintre Prut şi Nistru ale României precum şi
din Bucovina de Nord, iar în ziua de 28 iunie 1940 primele unităţi militare
sovietice pătrund în teritoriile supuse ultimatumului.
- 1942: A început Bătălia de la Stalingrad: un punct de cotitură al celui de-Al Doilea Război Mondial, considerată cea mai sângeroasă şi mai mare bătălie din istoria omenirii.
Bătălia a fost marcată de brutalitate şi de lipsa de grijă pentru populaţia civilă.
Bătălia a inclus
campania de bombardamente a oraşului Stalingrad (în prezent – Volgograd), din
sudul Rusiei, atacul terestru german asupra oraşului, luptele din interiorul
oraşului însuşi şi contraofensiva sovietic toate acestea au dus la încercuirea
şi distrugerea forţelor germane şi ale celorlalţi aliaţi din cadrul Axei.
Numărul total al pierderilor a fost estimat la aproximativ 3 milioane.
Forţele Axei au pierdut
aproximativ un sfert din efectivul total de pe frontul de răsărit şi nu şi-au
revenit niciodată de pe urma acestei înfrângeri. Pentru sovietici, victoria de
la Stalingrad a marcat începutul eliberării patriei, luptă care a dus, în cele
din urmă, la victoria din 1945 asupra Germaniei Naziste.
- 1944: Al Doilea Război Mondial: România a ieșit din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea aliaților.
Lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost acțiunea politică prin care regele Mihai a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, conducătorul statului la acea vreme și dispunerea încetării imediate a colaborării României cu Germania și începerea tratativelor de armistițiu cu Forțele Aliate. Data de 23 august 1944 a reprezentat un punct de cotitură în istoria românilor, deoarece repercusiunile deciziilor luate în acea zi vor fi resimţite de-a lungul câtorva decenii de acum înainte, aceste repercusiuni fiind inserate până la refuz în propaganda comunistă. Astfel, în după-amiaza zilei de 23 august, regele i-a invitat la palat pe mareșalul Ion Antonescu și pentru că acesta a refuzat cererea de a încheia imediat armistiţiul cu Aliaţii, regele a ordonat arestarea lui și a celor care îl susțineau. Generalul Constantin Sănătescu a fost numit prim-ministru, iar în seara aceleaşi zile, regele a citit la radio proclamaţia către ţară, în care anunţa ruperea relaţiilor cu Germania şi încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite. Totuși, odată cu desfășurarea acestui act de la 23 august, se poate spune că se grăbeşte procesul de instaurare a comunismului în România, deoarece această acțiune a regelui a avut susținerea unei coaliții a unor partide politice aflate în Blocul Național Democrat și unde Partidul Comunist aflat în acest bloc, începe să preia puterea. Desigur că acest act a avut și efecte pozitive pentru întreaga Europa, deoarece acest act a produs în frontul din sud-estul Europei o spărtură uriaşă, Hitler însuși având un şoc atunci când a aflat că acest eveniment a avut loc.
La fel de
adevărat este faptul ca acțiunea de la 23 august 1944 a permis sovieticilor să
ajungă mult mai repede la linia Dunării și să pună in pericol tot dispozitivul
militar nazist din Balcani. De asemenea , odată cu aceasta insurecție, Reich-ul
nazist va pierde petrolul românesc, petrol care era vital pentru "maşina
de război germană”, iar acest lucru va
duce în final la scurtarea războiului cu cel puțin un an.
Mareșalul Ion Antonescu, conducător al statului, a fost arestat în urma loviturii de stat organizate de regele Mihai I al României și s-a format un guvern condus de Constantin Sănătescu.
Este ziua în care
Regele Mihai, sprijinit de Blocul Naţional Democratic, l-a convocat pe
mareşalul Ion Antonescu la Palatul Regal şi i-a cerut încheierea unui
armistiţiu cu puterile aliate. Regele nu era de acord cu înaintarea Armatei
Române în interiorul URSS, alături de Germania nazistă.
În cursul serii, Regele Mihai a transmis prin radio o proclamaţie către popor:
"România a
acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele
Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate
împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi
Statele Unite", spunea Regele Mihai I, în Proclamaţia pentru ţară rostită
la radio, în seara zilei de 23 August 1944.
Ca urmare a acestui
act, mareşalul Ion Antonescu şi miniştrii săi au fost arestaţi. România
întorcea armele şi se alătura Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor
Axei.
Istoricii militari spun
că întoarcerea armelor din 1944 a scurtat Războiul Mondial cu şase luni şi a
evitat pierderea câtorva milioane de vieţi omeneşti, iar istoricii academicieni
sunt de acord că momentul de la 23 august a fost alternativa care a provocat
cele mai mici pagube României.
Sunt însă şi voci care
susţin că armistiţiul cu sovieticii nu ar fi fost cea mai înţeleaptă decizie,
pentru că a avut şi efecte dramatice: a dus la capturarea a peste 170.000 de
militari români şi la deportarea în URSS a peste 70.000 de români.
În urma reorientării României pe scena geopolitică, URSS l-a recompensat pe Regele Mihai I cu Ordinul Victoria, dar cu toate acestea el a fost obligat la câţiva ani după să abdice şi să părăsească ţara.
Consemnările
Mareşalului Ion Antonescu din noaptea de 23 august 1944
Astăzi, 23 august 1944.
Am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra
situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul
impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat
expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape
indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.
I-am arătat Regelui că
de aproape doi ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani
asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş
fi găsit înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii,
libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi
ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial,
când Germania era tare. […]
Ţara, prin câte trei
milioane de voturi (referendumul naţional – n.n.), mi-a dat dezlegare şi a
aprobat tot ce eu făcusem.
În consecinţă, a
accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:
a. – a face un act
politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România
nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.
I-am adăugat că după
părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în
care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio
modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.
b. – să bag Ţara pentru
vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza
despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele
pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine Ţara ocupată
nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării
acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului? […]
d. – a patra condiţie
cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se
predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru
ca, împreună cu ruşii, să alungăm pe nemţi din Ţară.
Care om cu judecata
întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de
ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la
discreţia totală a ruşilor şi germanilor?
Numai un nebun ar putea
accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.
Vecinătatea Rusiei,
reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa
tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt,
mă dispensează să mai insist.
Notez că, atunci [când]
ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi
încă tare.
e. – în sfârşit,
propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei
dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a
izgoni pe nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiune rusească
cu toate consecinţele ei. […]
I-am răspuns Dlui
Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l
aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic,
decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte. […]
Cum Regele spunea ca
aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă
răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi
Americii de a trata cu ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său
discurs, a spus, vorbind despre România, că „această Ţară va fi curând la
discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în
forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi
cu ruşii.
Acest „mai întâi”,
legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe
Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore,
să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu
tratativele.
Eu am confirmat că sunt
de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi
Cairo pentru a duce tratative directe.
În acest moment, Regele
a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva
timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea
scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.
Când eram în curs de
discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele
intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu
şase-şapte soldaţi cu pistoale în mână.
Regele a trecut în
spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate
şi generalul Sănătescu mi-a spus: „Dle Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu
aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu.” […]
Iată cum a ajuns un om
care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de
două-trei ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe
membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele
mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a
servit timp de patru ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata
înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.
Istoria să judece. Mă
rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai
necugetat, cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. […]
Mareșal ION ANTONESCU
Mareșalul ION ANTONESCU, în faţa plutonului de execuţie (1 iun.1946): ”Spune-i Regelui că nu plec supărat pe el. Mai mult, spune-i că îi mulţumesc că mi-a dat prilejul să mă aşez cu un minut mai devreme lângă martirii Neamului, care au luptat pentru gloria şi mărirea lui.”
- 1947: Parlamentul român ratifică, în unanimitate, Tratatul de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate (semnat la Paris, la 10 februarie 1947);
Cu acest prilej, ministrul afacerilor străine, Gheorghe Tătărescu, a rostit o cuvântare în care au fost trecute în revistă clauzele grele, împovărătoare şi injuste cuprinse în Tratat, printre care şi nerecunoaşterea calităţii de cobeligerant a României; de asemenea, au fost relevate rolul regelui şi al colaboratorilor săi la săvârşirea actului de la 23 august 1944, ca şi meritele Armatei române în războiul antihitlerist
- 1948: S-a născut Andrei Pleșu, filosof, scriitor și eseist român
Andrei Gabriel Pleșu (n. 23 august 1948, București) este un scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române. A fost ministrul Culturii (28 decembrie 1989 - 16 octombrie 1991) în Guvernul Petre Roman și ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Radu Vasile (29 decembrie 1997-22 decembrie 1999). În tinerete, la vârsta de 20 de ani (în 1968), a intrat în Partidul Comunist Român, pentru ca în ultimii ani ai regimului comunist să fie unul dintre intelectualii opozanți, neremarcându-se totuși prin gesturi deschise de disidență.
A fondat revista
culturală Dilema (mai târziu redenumită Dilema Veche), în care publică un
editorial săptămânal. Pleșu a realizat împreună cu Gabriel Liiceanu câteva
emisiuni de televiziune, printre care 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu (2011).
Ca scriitor,
înregistrează un important succes de stimă și de public cu volumele Minima moralia (1988), Jurnalul de la Tescani (1993) și Despre îngeri (2003). Contrastul formal
între o problematică gravă (cu deosebire morală, teologică și existențială) și
abordarea ei relaxată, adesea ludică și de o frapantă veracitate, constituie
elementul determinant al stilului său de autor. Ilustrativ în acest sens e
propriul său portret:
„Citesc cu plăcere, îmi
plac ideile și îl caut pe Dumnezeu. Dar îmi plac și cîrnații de Pleșcoi,
bufoneriile crude, brînzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanța. Sunt,
hélas, lacom, echivoc, ușor de atras spre lejerități de tot soiul... Asta e,
vreau-nu-vreau, "rețeta" mea existențială, tensiunea primejdioasă a
destinului meu. (...) Cine - atribuindu-mi perfecțiuni geometrice - e dezamăgit
să-mi vadă ridurile, și-a creat un interlocutor fals și nu am de gînd să încurajez
o asemenea anomalie”
- 1956: Își începe activitatea Biblioteca Centrală de Stat din București, azi Biblioteca Națională
Biblioteca Nationala a Romaniei isi regaseste originile in Biblioteca Colegiului "Sf. Sava" din Bucuresti. Biblioteca Colegiului "Sf. Sava" si-a deschis colectiile in 1838. Dupa Unirea din 1859, Biblioteca Colegiului "Sf. Sava" a obtinut statutul de biblioteca nationala, primind alternativ denumirea de Biblioteca Nationala si Biblioteca Centrala. In anul 1864, apare legea "Reglementari publice". Conform acestei legi, ea primeste titulatura de Biblioteca Centrala a Statului. In anul 1901 a fost desfiintata si colectiile ei au fost transferate Bibliotecii Academiei Romane. Ca rezultat al deciziei din 1901, Biblioteca Academiei a primit si atributiile unei biblioteci nationale, situatie care a durat pana in anul 1956, cand a fost infiintata Biblioteca Centrala de Stat, ca principala biblioteca publica a tarii. La inceputul anului 1990, Biblioteca Centrala de Stat a devenit Biblioteca Nationala a Romaniei.
Să aveți o zi frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!